Rugozitatea suprafeței (în eng.surface roughness), este o componentă a texturii suprafeței.

Aceasta este cuantificată prin abaterile în direcția vectorului normal al unei suprafețe reale de la forma sa
ideală. Dacă aceste abateri sunt mari, suprafața este aspră; dacă abaterile sunt mici, suprafața este netedă.
Rugozitatea în general este considerată a fi o componentă de frecvență înaltă, pe lungimi de undă scurtă a
microneregularităților suprafeței de măsurat (vezi și metrologia suprafeței). Cu toate acestea, în practică, este
necesar adesea să se cunoască atât parametrii de amplitudine a profilului de rugozitate cât și frecvența pentru
a se asigura că o suprafață este potrivită unui scop anume.
Rugozitatea reprezintă măsurarea la scară microgeometrică a variațiilor în înălțime ale unei suprafețe fizice
(conform metrologiei suprafețelor). Această măsurare este diferită de determinarea abaterilor de la forma
geometrică corectă care caracterizează geometria suprafeței sau denivelările nedorite. Rugozitatea cu valori
mari poate fi o caracteristică nedorită, deoarece cauzează mărirea frecării și uzurii, dar poate fi și benefică,
deoarece permite aderența peliculei de ulei și preîntâmpină formarea punctelor de sudură între suprafețele în
mișcare (fenomenul de gripaj).
Profilul real al suprafeței unei piese poate fi măsurat și vizualizat prin diferite metode: cu palpatoare
mecanice, metode optice sau optic tridimensionale.
Neregularitățile apar datorită frecării dintre fața de așezare a sculei așchietoare și suprafața prelucrată a
piesei, vibrațiilor sculei față de suprafața de prelucrat sau ca urmare a vibrațiilor de frecvență înaltă ale
mașinii-unelte Formarea rugozității este condiționată și de deformațiile elastice și plastice din stratul
superficial al materialului piesei care se prelucrează prin așchiere.
Analiza profilului de rugozitate cu ajutorul funcțiilor aleatorii
Profilele de rugozitate ale suprafețelor metalice prelucrate în condițiile unui proces tehnologic stabil pot fi
considerate funcții aleatorii staționare. Mărimile caracteristice ale funcțiilor aleatorii staționare sunt funcția de
autocorelație și funcția densității spectrale de putere. Funcția de autocorelație R(τ) descrie în mod riguros unele
caracteristici ale profilului de rugozitate, iar forma acestei funcții evidențiază componentele periodice și pe cele
aleatorii ale profilului. În esență, funcția de autocorelație exprimă gradul de dependență între ordonatele profilului
de rugozitate corespunzătoare diferitelor valori ale variabilei τ. În notația R(τ), τ reprezintă distanța dintre două
ordonate ale funcții aleatorii. Este posibil să se analizeze funcția R(τ) considerând că profilul de rugozitate conține
o componentă periodică pe care este suprapusă o componentă aleatorie. Componenta aleatorie a profilului este
aproximată printr-o funcție exponențială, iar componenta periodică- printr-o funcție trigonometrică, de exemplu
funcția cosinus. Acest tip de profile de rugozitate ale suprafețelor pot fi observate la suprafețe generate
prin strunjire, frezare sau rabotare.
Parametrii utili ai funcției de autocorelație sunt:

 Lungimea de corelație λ este definită ca fiind lungimea necesară pentru micșorarea valorii R(τ) la 1/10 din
valoarea sa inițială R(0), deci pentru τ = 0, care este valoarea inițială a funcției. Interpretarea fizică a
parametrului λ este că acest parametru exprimă distanța minimă între două puncte ale profilului (considerate
pe abscisa liniei medii m a profilului de rugozitate) care nu sunt corelate.
 Lungimea de undă medie de corelație λw indică o lungime de undă medie a asperităților profilului.
Funcțiile de autocorelație se pot determina cu ajutorul unor aparate electronice speciale, numite corelatoare, care
efectuează calculul automat al valorilor funcției de autocorelație, pe baza graficului semnalului analogic provenit
de la un profilograf-profilometru.
Funcția densității spectrale de putere S(ω) se definește ca transformată Fourier a funcției de autocorelație. Cu ω s-
a notat pulsația semnalului aleator. Funcția densității spectrale de putere pune în evidență conținutul în domeniul
frecvențelor al profilului de rugozitate. Această funcție oferă o evaluare directă a componentelor periodice ale
profilului, sub forma unor vârfuri discrete (picuri) pe diagrama densității spectrale de putere. Determinarea
densității spectrale de putere prin mijloace analogice se realizează prin trecerea unui semnal electric prin filtrele
„trece-bandă” ale unui analizor de frecvențe și măsurarea puterii transmise la fiecare frecvență.[9] Se folosesc
analizoare heterodină de frecvențe.
Clasificare
Există 14 clase de rugozitate, notate de la N0 la N13, în care Ra variază de la 0,0125 la 100 μm.

ISO NO. Ra (μm) Ra (μin)

N0 0.0125 0.5

N1 0.025 1

N2 0.5 2

N3 0.10 4

N4 0.20 8

N5 0.40 16

N6 0.80 32

N7 1.60 63

N8 3.20 125

N9 6.30 250

N10 12.50 500

N11 25 1000

N12 50 2000

N13 100 4000

Reprezentare pe desene tehnice
Conform SR ISO 1302: 1996 pentru înscrierea stării suprafețelor în desenele tehnice se folosesc 4 simboluri:
Un simbol de bază:

Trei simboluri derivate:

- suprafețe la care se cere o îndepărtare de material prin prelucrare:

- suprafețe la care este strict interzisă îndepărtarea de material prin prelucrare:

- toate piesele au aceeași stare a suprafeței:

Pe desenele tehnice se trece rugozitatea folosind un semn specific în formă de V împreună cu informațiile dorite

(standardul ISO 1302: 1996): parametrul de profil, valoarea numerică a rugozității.

a reprezintă valoarea maximă a rugozității Ra sau Rz. Toți parametrii numerici sunt în microni.
b reprezintă valoarea numerică a adaosului de prelucrare, în milimetri
c - simbolul orientării neregularităților (vezi figura de mai jos și explicațiile aferente) (Exemplu: =)
d - procedura de prelucrare sau alte condiții legate de fabricație (cum ar fi rectificarea)
e - simbolul parametrului ondulației și valoarea acestuia sau lungimea de bază (în milimetri) pentru unul dintre
parametrii prescriși Ra sau Rz
f - valoarea altor parametri de rugozitate, cum ar fi Rz
 Semnul pentru rugozitate este plasat în colțul din dreapta jos al desenului tehnic și se aplică tuturor elementelor
de suprafață. Dacă există suprafețe cu rugozități (dorite) diferite se notează separat pe fiecare suprafață cu vârful
simbolului orientat spre suprafața respectivă. Indicațiile din interiorul simbol trebuie să poată fi citite din dreapta
sau de jos. Simbolurile se trasează direct pe linia de contur a suprafaței sau pe o linie ajutătoare.

În figura de mai jos este simbolizată direcția urmelor de așchiere conform SR ISO 1302:95. Primul simbol (stânga
sus V =) înseamnă că direcția striațiilor (a urmelor de așchiere) este paralelă cu planul de proiecție a suprafeței
simbolizate. Al doilea simbol înseamnă că direcția striațiilor este perpendiculară cu planul de proiecție a suprafeței
simbolizate. Al treilea simbol înseamnă că direcția striațiilor este încrucișată, înclinată față de planul de proiecție a
suprafeței simbolizate. Al patrulea simbol (dreapta sus) înseamnă că direcția striațiilor este în mai multe direcții.
Simbolul C (precedat de simbolul rugozității) înseamnă că direcția striaților este aproximativ circulară și
concentrică față de centrul suprafeței simbolizate. Simbolul R din dreapta jos (precedat de simbolul rugozității)
înseamnă că direcția striațiilor este aproximativ radială față de centrul suprafeței simbolizate.