Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Geografie și Geologie

Departamentul de Geografie

Vulcanismul Cuaternar din Africa

Răsăriteană

Coordonator: Mărgărint Ciprian

Realizator: Parlapan Andreea

GR31
 Cuprins
Introducere.............................................................................................................................................3

1. Despre vulcanism...........................................................................................................................3

1.1 Răspândirea vulcanilor pe glob....................................................................................................4

2. Sistemul Est-African și vulcanismul Cuaternar..............................................................................5

2.1 Setarea geodinamică a riftului.....................................................................................................8

2.2 Analiza detaliată și funcțiile principalelor zone din cadrul Riftului Est-African...........................9

2.2.1 Riftul principal etiopian.........................................................................................................9

2.2.2 Riftul din Kenya..................................................................................................................10

2.2.3 Ramura vestică...................................................................................................................10

2.2.6 Filiala sud-vestică a riftului occidental -.............................................................................11

Bibliografie..........................................................................................................................................13
Introducere
Cuvele cuaternare de la Lacul Turkana (nordul Kenyei) oferă informații despre
procesele existente sub Riftul din Africa de Est într-o zonă de subțiere anormală a crustei.
Datele din zona lacului, implică o compoziție obișnuită și de lungă durată a mantalei sub
ambele domuri din Etiopia și Kenya. Numeroase rezultate tomografice indică o anomalie
termică și chimică discontinuă, care provine din mantaua adâncă aflată sub Africa de Sud, și
este, de asemenea, în concordanță cu structura din mantaua superficială determinată seismic
situată sub Africa de Est. Fig. Localizarea aprofundată a Riftului
Est-African

Sistemul de rift din Africa de

Est (RASC) oferă o oportunitate excelentă
de a investiga riftul continental. Ramura
estică a acestuia se extinde cu peste 2000
km de la Marea Roșie până spre sud spre
Mozambic. Acesta traversează două
regiuni de ridicare topografică, domurile
etiopiene și kenyene. Între cupole se află
Depresiunea Turkana și vechea Anza
graben, o zonă de extensie NW - SE care
s-a dezvoltat în Cretaceea timpurie.
Depresiunea Turkana este anormală prin
faptul că este un sit al vulcanismului
cuaternar, dar nu afișează nici o înălțime
atribuită unui plafon de manta. Din acest
motiv, originea bazaltelor din Turkana este
semnificativă pentru a înțelege structura termică și chimică a mantalei subiacente și pentru a
determina istoricul vulcanismului. Volcanismul în EARS a început în sudul Etiopiei, urmată
de activitatea vulcanismului în Etiopia de Nord și Yemen. Decalajul temporal și spațial dintre
faza inițială a vulcanismului și activitatea acestuia determină o controversă geodinamică
fundamentală. Ebinger & Sleep (1998) a sugerat că magmatismul Cenozoic pe tot cuprinsul
URSS și Africa de Vest - Central rezultă din impactul unei singure coloane mari de manta sub
litosfera etiopiană - 45Ma.
1. Despre vulcanism
 Prin vulcanism se înţelege totalitatea fenomenelor şi manifestărilor rezultate în
urma străpungerii scoarţei de către topiturile magmatice sau gazele provenite din zone
profunde. Când aceste topituri nu-şi pot forma drum către suprafaţă ele sunt injectate în
stratele superficiale ale scoarţei, unde prin consolidare, formează mase vulcanice intrusive.
Dacă magmele pătrund pe fisuri deschise, sunt expulzate la suprafaţă unde formează conuri
vulcanice.
Perturbări la marginea Gondwanei
Fundul maritim se află într-o permanentă mișcare. Acum aproximativ 250
milioane de ani în urmă au început să se deplaseze sedimentele offshore spre coasta
Gondwana. Pe măsură ce fundul mării era împinsă sub marginea supercontinentului,
grămezile de sedimente deasupra erau sparte în secțiuni și răzuite, astfel încât, acestea s-au
îngrămădit și mai apoi s-au suprapus. În acest fel s-au format ariile montane de pe marginea
Gondwanei.
1.1 Răspândirea vulcanilor pe glob
În primul rând, răspândirea vulcanilor pe glob are loc ca urmare a unor procese
,,care au loc în zonele de expansiune şi în cele de subducţie de la marginea plăcilor principale
ale scoarţei terestre ori de prezenţa unor puncte fierbinţi (hot-spots) din diferite regiuni ale
globului Vulcanismul din lungul dorsalelor medio-oceanice este generat de magmele
bazaltice din mantaua superioară, antrenate spre suprafaţă de curenţii subcrustali de convecţie.
În această categorie se înscriu vulcanii din insula Jan Mayen (cel mai nordic din lume) situat
în Groenlanda, apoi Islanda cu cca 100 vulcani, arhipelagul Azore (cel mai important Pico
Alto, 2600 m), Insula Ascension, Sf. Elena (vulcanul Diana Peak al cărui con se ridică de la
4000 m adâncime, în afară fiind de 853 m); Tristan da Cuhna, ș.a.
În lungul zonelor de acreţie din Oceanul Indian sunt mai puţini vulcani, deoarece
mare parte a acestor dorsale nu au rifturi. În schimb sunt numeroşi vulcani în lungul marelui
rift est-african, pe o lungime de 6500 km. Reprezentativ este Kilimandjaro, 5895 m cu trei
conuri concentrice - Kenya, 5199 m, Maru, 4567 m, Elgon, 4322 m. ’’(W.M. Davis 1894,
p. 48)
Vulcanismul zonelor de subducţie are cea mai largă răspândire pe glob, concentrând
cca 350 vulcani activi (62%) dintre care 2/3 formează “cercul de foc al Pacificului”. Vulcanii
se aliniază atât pe marginea continentelor, cât şi în arcurile insulare, au erupţii de lave
andezitice şi dacitice, cenuşe, gaze, piroclastite, uneori foarte violente asociate cu mare
seismicitate
 În nordul Oceanului Pacific, arcul de foc se continuă spre est în ins. Aleutine.
Vulcanismul, apoi, este o caracteristică esenţială a Munţilor Cordilieri şi Anzi din lungul
ţărmurilor vestice ale Americii.
În America de Sud se găsesc cei mai mulţi vulcani cu înăţimi de 5000 - 6000 m:
Chimborazo, 6272 m în Ecuador, Acongagua, 6959 m - cel mai înalt vârf vulcanic din lume,
în Chile.
O altă zonă de subducţie însoţită de fose oceanice adânci şi totodată de vulcanism se
află în partea central-vestică a Atlanticului, respectiv, în arcurile insulare ale Antilelor ce
închid Marea Caraibilor.
Un loc apartea îl ocupă provincia vulcanică din Europa Meridională şi Asia de sud
vest, deosebit de complicată din punct de vedere al structurii litosferei. Aici se găsesc vulcanii
Vezuviu (1279 m), Etna (3340 m), Stromboli şi Vulcano.

2. Sistemul Est-African și vulcanismul Cuaternar

Sistemul de Rift Est-African este un sistem clasic de fisiune continentală asociat cu

sistemele de rift. Riful se extinde de la Marea Roșie apoi până prin munții etiopieni, Kenya,
Tanzania și Malawi până la Mozambic, în sud. Ramura vestică trece prin Uganda, RDC și
Rwanda, în timp ce ramura sud-vestică care se află în curs de dezvoltare trece prin Luangwa
și Kariba în Zambia în Botswana. Activitatea vulcanică și tectonică a început în urmă cu circa
30 de milioane de ani, iar în ramura de est activitatea a implicat defectarea și erupția unor
volume mari de lavă mafică și silicică și piroclastică. Ramura vestică este mai tânără și
dominată de defecțiuni care au creat bazine profunde, în prezent umplute cu lacuri și
sedimente.
Manifestările sunt abundente și mai puternice în ramura estică care cuprinde rifturile
Afar, Etiopia și Kenya în timp ce în ramura vestică, activitatea este mai puțin puternică.
 Fig. Perspectivă spațială asupra Africii Răsăritene
Sistemul de rift din Africa de Est este recunoscut pe scară largă ca un exemplu clasic
al unui sistem de desprindere continentală care face parte din sistemul de rupere afro-arabă,
extinzându-se de la Marea Roșie la Mozambic în sud.
 În axa de
desprindere a ramurii
estice apar numeroși
vulcani centrați de
vârstă cuaternară, care
acoperă produse de
miocen și vulcanismul
pliocen. Vulcanii
scutului sunt construiți
în mare parte din lave
intermediare și
piroclastice asociate,
indicând astfel
prezența unor corpuri
fierbinți (camere de
magmă). În filiala
occidentală, există o
cantitate mică de
vulcanism pe întreaga
lungime a ruperii, cu
principalele zone
vulcanice fiind
Virunga și Rungwe.
Activitatea geotermală din ruinele est-africane are loc sub forma izvoarelor fierbinți,
fumaroles, terenuri calde și modificate, fiind strâns asociată cu vulcanii cuaternari în axa
rupturilor. Asociația este legată de corpurile magmatice superficiale care se află sub masive,
surse de căldură. În fâșia Afar, unde crusta este destul de subțire (cca. 5 km), manifestările
extinse și fluxurile de căldură ridicate se datorează unei combinații de căldură din manta și
corpuri de magmă care apar la adâncimi mici. În ramura mai puțin magmatică occidentală a
rupturii, sursele de căldură ar putea fi o combinație de pluton îngropat și un flux de căldură
ridicat asociat cu crusta subțire.
 Fig. 3 Secțiunea E-V care arată etapele formării sale
Modelul standard pentru formarea activă a acestor fisuri implică prelungirea
litifosului însoțită de creșterea înălțimii mantalei astenosferice de bază (Fig. 3). Decompresia
astenosferei are ca rezultat volume mari de mase de magmă. Extensia suplimentară fragilă a
crustei duce la defectarea și formarea grabenului. În cazul EARS, extinderea este mai activă
în nord fiind mai mare de 2 cm / an în zona Mării Roșie - Golful Aden, 1 mm / an în Riftul
principal etiopian și mai puțin de 1mm / an în Riftul din Kenya și spre sud. Ca răspuns la
numărul crescut, extinderea în URE, Moho se află între 5 și 35 km de-a lungul axei rupturii.

Din imaginea de mai sus se poate

observa localizarea cutrenurelor.
Ponderea cea mai mare a cutremurelor
este localizată în lungul marelui rift.
2.1 Setarea geodinamică a riftului
Depresiunea largă din această zonă se află între porțiunile geofizice și topografice ale
cupolelor kenyene și etiopiene. Regiunea cuprinde o zonă largă (4150 km) care leagă
segmentele de rupere relativ înguste (530 km), bine definite, situate la nord și sud, dar relația
sa cu restul EARS este puțin înțeleasă. Baker și colab. (1977) și Cerling & Powers (1977) au
sugerat inițial că Lacul Turkana este situat la vest de zona de desprindere activă, care a migrat
treptat spre est spre zona de ruptură Kinu Sogo, capătul sudic al Riftului principal etiopian.
Anchetele seismice efectuate de Proiectul PROBE de la Universitatea Duke au găsit însă o
structură semnificativă de rupere care stă la baza lacului, care sugerează că zona este o
continuare a nordului Riftului din Kenya. Cea mai mare extindere a crustei în cadrul URSS
are loc în regiunea Turkana.
S-a demonstrat faptul că geochimia lavei mahaneze Turkana indică mai degrabă
influența unui plafon de manta decât prezența mantalei anormale (adică hidratată) care se
topește rapid la temperaturile normale ale mantalei. Cinci centre vulcanice compuse sunt
situate în cadrul turbinelor Rift: gama Korath, insulele de nord, central și sud și bariera. Două
centre vulcanice mici, Bird Nest și Bug Island, sunt orificii parazitare ale insulei centrale.
Vulcanii cuaternari sunt localizați în apropierea centrelor bazinelor semi-graben individuale
care sunt situri de extindere maximă (Dunkleman et all., 1988).
Ce indică semnalele izotopice ?
Considerațiile geodinamice fac regiunea Turkana ideală pentru a aborda legăturile
dintre evoluția rupturii continentale și magmatismul extensiv deasupra unui strat de manta.
Sub cea mai mare parte a EARS, semnele de urme și semnalele izotopice indică în mod
constant că vulcanismul mafic este dominat de topiturile litosferice. În contrast, lava din
Turkana și cel mai sudic -Etiopia oferă o perspectivă asupra proceselor care au loc sub
regiune foarte extins între domuri de tip hotspot. Această zonă vulcanică este neobișnuită
deoarece adâncimea determinată seismic a lui Moho este locală la aproximativ 20 km,
indicând o subțiere semnificativă a litosferei. Ratele relativ mari de extindere și litosfera
subțire favorizează erupția bazaltelor primare.
 2.2 Analiza detaliată și funcțiile principalelor
zone din cadrul Riftului Est-African
2.2.1 Riftul principal etiopian (MER) și Riftul Afar
reprezintă partea cea mai nordică a Riftului est-african.
Activitatea vulcanică din Etiopia a început cu aproximativ
30 de milioane de ani în urmă, cu o creștere, urmată de
erupția unor volume mari de bazalți. Cu toate acestea,
activitatea s-a redus, de la lavă bazaltică la mai multă lavă
silicică alcalină concentrată în zona de ruptură. Activitatea
mai recentă în axa rupturii a constat în vulcani și domuri de rioliți. Studiile lui Mohr
(1992) indică faptul că peste 90% din erupții sunt compuse din siliciu.

Riftul Afar este cel mai activ segment al întregului EARS cu vulcanul Erta Ale fiind în
prezent activ. Zona din cadrul riftului este dotată cu un număr mare de vulcani rioliți în
sud și mai multe centre bazaltice din nord.
A. Djibouti
Djibouti se află la intersecția dintre cele trei centre
active, principale de răspândire a coastelor: (a) zona Rift din
Africa de Est; (b) Golful Aden Rift; și (c) și Riftul Mării Roșii. În
Djibouti, zonele cu manifestări puternice sunt situate în cadrul
rutelor Asal și Hanle din Depresiunea Afar. Potrivit unui studiu
recent realizat de Asociația pentru Energie Geotermală (GEA,
1999), potențialul geotermic din Djibouti este cuprins între 230-
860 MWe dintr-o serie de perspective: Lacul Abbe, Hanle, Gaggade, Arta, Tadjourah, Obock
și Dorra.
B. Eritreea
În 1973, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
a identificat o potențială sursă geotermală exploatabilă în Eritreea.
Alid Centrul vulcanic este cel mai bine studiat din toate zonele
geotermale din Eritreea. Perspectiva geotermală se află în
Depresiunea Danakil și se caracterizează printr-o intruziune
domoală rhyolitică care este considerată a fi principala sursă de
căldură pentru sistemul geotermal. Manifestările apar sub formă de
bazine de fierbere, focuri de ardere și fumaroole. Cercetările geoscientificuale detaliate au
evidențiat o temperatură a rezervorului de aproximativ 250 ° C.
C. Etiopia – reprezintă principala fisură. Podeaua de rupere are o lățime de 50 km, cu o
lungime de aproximativ 330 km. Acolo s-a demarat o întreprindere de explorare
geotermală pe termen lung în 1969. De-a lungul anilor a fost construit un bun inventar al
posibilelor zone de resurse și au fost explorate o serie de situri mai importante în Valea
Riftului Etiopian. Dintre aceste zone, aproximativ șaisprezece sunt considerate a avea
potențial de abur la temperaturi înalte adecvate pentru producerea de energie electrică
convențională.
2.2.2 Riftul din Kenya - Formarea unui graben complet a apărut în timpul pleistocenului
timpuriu, pe podea a izbucnit fluxuri de lavă de compoziție bazaltică și intercalate cu tufuri.
De-a lungul timpului s-au dezvoltat numeroși vulcani cu scuturi mari de compoziție silicică în
axa rupturii. Activitatea în extremitatea sudică a regiunii Kenya și nordul Tanzaniei este
dominată de vulcanismul alcalin și carbonatitic. Atât sistemele geotermale Olkaria cât și
Eburru sunt resurse găzduite de vulcan și, prin urmare, căldura care conduce sistemele sunt
asociate cu corpuri intruzive fierbinți sub complexele vulcanice. Investigații detaliate recent
încheiate în Perspective geotermale Menengai, Korosi, Paka și Lacurile Baringo și Bogoria
dezvăluie posibila existență a sistemelor geotermale.
2.2.3 Ramura vestică a rupturii este caracterizată de un vulcanism mai redus față de rupturile
kenyene și etiopiene. În timp ce vulcanismul și activitatea tectonică din ramura estică au
început cu aproximativ 30 de milioane de ani în urmă în ramura de est a rupturii, activitatea
vulcanică din ramura vestică a început în jurul a 12 Ma în nordul lacului Albert și aproximativ
7 Ma în furtuna Tanganyika (Ebinger, 1989).
Zonele de nord ale rupturii cuprind mai multe bazine care definesc Albertine
Graben lângă Lacul Albert. Râul Lacului Albert a fost inițiat Miocenul timpuriu și este
dominat de o succesiune groasă de sedimente și este în mare parte non-magmatic, cu excepția
bazinelor sudice în care apar produsele vulcanice. De asemenea, se crede că bazinul Albertine
are potențial petrolier. Ramura vestică se caracterizează prin abundența rocilor alcaline
potasice care constă în carbonați, roci mafic ultrapotasice și lavă mafic-felsic potasică.
Activitatea vulcanică este mai intensă în câmpul vulcanic Virunga unde Nyiragongo și
Nyamuragira din RD Congo sunt activi cu erupții bazaltice. În timp ce în acest segment al
rupturii există puține probleme de vulcanism recent, activitatea geotermală este încă evidentă
în multe localități. Manifestările din râul Tanganyika-Rukwa-Malawi includ izvoare și
fumaroles la temperaturi de până la 86 grade Celsius care apar la Mbeya, unde sunt strâns
asociate cu câmpul vulcanic Quaternary Rungwe. Zona este, de asemenea, caracterizată
printr-o seismicitate ridicată care semnifică faptul că zona este încă activă din punct de vedere
tectonic și magmatic. Alte izvoare termale care au loc în Malawi, Zambia și Mozambic sunt
controlate de defecțiuni și sunt asociate cu defectele frontaliere. Hotsprings sunt, probabil,
datorită circulației profunde a apelor subterane prin structurile rupte.
2.2.4 În nordul Tanzaniei, activitatea geotermală are loc în principal de-a lungul extinderii
sudice a ritei Kenya în L Eyasi, Ngorongoro, L. Natron, Ol'Doinyo Zonele Lengai și Arusha.
Alte manifestări la temperatură joasă apar în Tanzania centrală și sud-estică, în zonele Singida
și Rufiji.
2.2.5 În Uganda, activitatea geotermală este limitată în mare parte la zonele din valea riftului
vestic. Explicațiile geotermale sub formă de fumaroles și izvoare termale se întâlnesc de-a
lungul unora dintre defectele de frontieră ale valei de ruptură și în câmpurile vulcanice.
2.2.6 Filiala sud-vestică a riftului occidental - Activitatea geotermală în Zambia și în sudul
DR Congo are loc în cadrul ruperii sud-vestice. Manifestările geotermale care includ
hotsprings apar la Kapisya care sunt descărcate la 85oC în apropierea lacului Tanganyika și,
de asemenea, lângă Lacul Mweru. Alte izvoare apar la Chinyunyu (60oC) lângă Lusaka. Se
estimează că fiecare dintre aceste perspective poate genera până la 2MWe folosind tehnologia
binară
Bibliografie

Tanya F. & Julia G. B. (2003) - East African Rift System (EARS) Plume Structure: Insights
from Quaternary Mafic Lavas of Turkana, Keny, [Online] Avaible from:
https://www.journals.elsevier.com/quaternary-international/

Yirgu G. (2009) - Advanced Workshop on Evaluating, Monitoring and Communicating

Volcanic and Seismic Hazards in East Africa, [Online] Avaible from:
https://teara.govt.nz/en/geology-overview/page-10

W.M. Davis (1894) - Vulcanismul și relieful vulcanic, [Online] Avaible from:

www.atlas.usv.ro/geografie/pagini/staff/

Peter A. O. (2007) - The geothermal activity of the east african rift, [Online] Avaible from:
https://orkustofnun.is/gogn/unu-gtp-sc/UNU-GTP-SC-10-0204.pdf