Sunteți pe pagina 1din 2

- Rânduiala din Postul Mare –

- Adunându-ţi gândurile, cu smerenie mergi înaintea icoanei Domnului Hristos, şi plecându-ţi


capul înaintea Judecătorului, zi acestea:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al
grăirii în deşert, nu mi-l da mie. ( o metanie mare )

Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. ( o
metanie mare )

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că
binecuvântat eşti în vecii vecilor. ( o metanie mare )

Stihurile:

· Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului. ( o închinăciune )

· Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul. ( o închinăciune )

· Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule miluieşte-mă. ( o închinăciune)

· Fără de număr am greşit, Doamne iartă-mă. ( o închinăciune )

- Stihurile se repete de trei ori, cu 12 închinăciuni, iar apoi se rosteşte din nou rugăciunea, cu
închinăciuni la primele două strofe, iar la ultima cu metanie mare. Această rânduială se face in
toate zilele Postului celui Mare, afară de sâmbete şi duminici, la toate slujbele bisericeşti de peste zi, iar
creştinii o adaugă la pravila lor de rugăciune, dimineaţa şi seara. Cei mai evlavioşi şi râvnitori, o pot rosti
cu mintea şi în alte momente ale zilei, câştigând astfel multă smerenie şi mângâiere sufletească.

Prima săptămână din Postul Mare, numită și Săptămâna Mare sau duhovnicească, are o rânduială cu totul
aparte. În Mănăstirea Sihăstria primele zile sunt de post negru, prima masă luându-se miercuri după Sfânta
Liturghie, când se mănâncă ceva ușor, un borș fără ulei, un griș și ceai. De joi se ține iar post negru și se
mai servește masa vineri după Sfânta Liturghie. Sâmbătă și duminică se intră deja în programul normal al
postului. După rânduiala tipiconală a Sfântului Sava cel Sfințit, de luni până vineri se mănâncă fără ulei.
Sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. În Postul Mare dezlegările la pește sunt la Buna
Vestire și la Florii. Lunea, miercurea și vinerea se ține masă o dată în zi fără ulei, iar marțea și joia de două
ori, tot fără ulei.
Alte dezlegări se fac după tipic.
Postul este total, prima masa este miercuri, iar a doua vineri, cu indemnul, pentru cine poate, sa se
lipseasca de cea de miercuri.
"Conform traditiei stabilite cu timpul in Biserica, in cursul Postului Mare se posteste astfel: in primele doua
zile (luni si marti din saptamana prima) se recomanda, pentru cei ce pot sa tina, post complet sau (pentru cei
mai slabi) ajunare pana spre seara, cand se poate manca putina paine si bea apa; la fel in primele trei zile
(luni, marti si miercuri) si ultimele doua zile (vinerea si sambata) din Saptamana Patimilor. Miercuri se
ajuneaza pana seara (odinioara pana dupa savarsirea Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite), cand se
mananca paine si legume fierte fara untdelemn. In tot restul postului, in primele cinci zile din saptamana
(luni-vineri inclusiv) se mananca uscat o singura data pe zi (seara), iar sambata si duminica de doua ori
pe zi, legume fierte cu untdelemn si putin vin. Se dezleaga de asemenea la vin si untdelemn (in orice zi a
saptamanii ar cadea), la urmatoarele sarbatori fara tinere (insemnate in calendar cu cruce neagra): Aflarea
capului Sfantului Ioan Botezatorul (24 februarie), Sfintii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui
mare, inainte-serbarea si dupa-serbarea Buneivestiri (24 si 26 martie), precum si in ziua Sfantului Gheorghe
(23 aprilie), iar dupa unii si in Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) si in Duminica Floriilor
se dezleaga si la peste (cand insa Bunavestire cade in primele patru zile din Saptamana Patimilor, se
dezleaga numai la untdelemn si vin, iar cand cade in vinerea sau sambata acestei saptamani, se dezleaga
numai la vin)". Parintele Prof. Dr. Ene Braniste – (Liturgica Generala, Editura Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1993).

Nu se tine post negru sambata si duminica.

S-ar putea să vă placă și