1

§ 102.

Postul patruzecimei.

el mai de căpetenie, mai mare şi mai însemnat post în Biserica ortodoxă este postul
«patruzecimei» sau al celor patruzeci de zile jejunium quadra-
4
gesimale ). El a fost înfiinţat în amintirea marelui ajun ţinut de Mântuitorul înainte de începerea
lucrărei sale mesianice.

2
«Iar Iisus, plin de spiritul Sfânt, zice sfânta Scriptură, s'a întors de la Iordan (după ce s'a botezat) şi s'a
dus de spirit în pustie, patruzeci de zile ispitindu-se de diavolul. Şi nu a mâncat nimic în acele zile» 1).
Pustia în care a ajunat Iisus, a fost după tradiţie, muntele „Carantania" aşezat la nord vest de Ierihon,
pe vârful căruea merg pioşii şi azi ca să postească în cele 40 de zile înainte de Paşti.

1. Postul acesta a fost ţinut de creştini, de la timpurile apostolice încoace 2); dar de şi el se chema
«patruzecimea» totuşi în secolul al II-lea numărul zilelor lui nu era de 40, ci de o
zi, de două, ori mai multe, sau de 40 de ore 3). Ca dovadă despre aceasta eu aduc un text din epistola
lui Irineu episcopul Lionului († 202) trimisă lui Victor episcopul Romei în timpul certei asupra Paştelor
ivită între apuseni şi răsăriteni 4): Iată textul: «Nu este vorba, zice Irineu, numai despre ziua în care
trebue să se sărbătorească Paştele, ci şi despre modul cum trebue a se posti înaintea lui. Unii cred că
o zi trebue să se postească; alţii două unii mai multe
alţii patruzeci de ore de zi şi de noapte»
Origen arată şi el că «zilele patruzecimei sunt de înfrânare» 6),
dar fără a ne spune cât era de întinsă acea postire. Dionisie episcopul Alexandriei († 264) mărturiseşte
că în părţile diecesei lui, patru-zecimea era de o săptămână 7).

În finele secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea postul se mai mări şi se despărţi în două
: postul «patruzecimei» ţinut înainte de Duminica Floriilor şi postul «Paştelor» ţinut în săptămâna
patimilor cu mare asprime. Despre aceasta iată ce cetim în Constituţiunile Apostolice: «Să ţineţi postul
patruzecimei întru amintirea vieţei Domnului şi a poruncilor sale. Acest post să se sfârşească înaintea
postului Paştelor; iar acesta să se înceapă în ziua a II-a (Lunea Patimilor) şi se ea sfârşit în Vinerea
Patimilor» (căci Vineri şi în Sâmbăta cea Mare, creştinii sănătoşi şi pioşi nu mâncau nimic până seara
8
). Ca şi până aci, tot aşa şi în secolul al V-lea postul patruzecimei nu se ţinea în creştinism în acelaşi
chip, totuşi el s'a mărit până la 7 săptămâni. Iată ce zice Socrat istoricul despre patruzecimea timpului
său : «Postul dinaintea Paştelor nu e păzit pretutin-

3
denea în acelaşi fel. La Roma se postesc 3 săptămâni, afară de Sâmbăta şi Duminica; în Iliria, în Elada
şi în Alexandria, 6 săptămâni, şi se cheamă postul patruzecimei alţii încep postul
1
cu 7 săptămâni înainte de Paşti» ).

La fel cu Socrat ne dă mărturii despre acest post şi istoricul Sozomen, amândoi vieţuitori în secolul
al V-lea «Unii, zice Sozomen, ţin 6 săptămâni, postul dinaintea Paştelor, precum fac creştinii din Iliria,
din Apus, Africa, Egipt şi Palestina; alţii numără 7 săptămâni cum obişnuesc cei din Constantinopole şi
din împrejurimi până la Fenicia. Unii postesc însă numai 3 săptămâni din cele 6 sau 7 săptămâni.
Singuri Montaniştii mai postesc acum numai 2 săptămâni» 2). Dar despre postul patruzecimei vorbesc
toţi scriitorii şi Părinţii bisericeşti s. e. Tertulian 3), Vasilie cel Mare 4), Hrisostom 5), Ieronim 6), etc.

Prin secolul al VII-lea în fruntea celor 7 săptămâni de postire, se mai aşeză de Biserică încă una
pregătitoare de semi-postire zisă a „brânzei" pentru că într’însa se mănâncă, ouă,
brânză, lapte, peşte iar nu şi carne. Postul aspru însă se începe Luni după Duminica lăsatului de brânză
şi se fineşte Sâmbătă noaptea spre Duminica Învierei Domnului 7). Totuşi postul nu a încetat a se chema
până în ziua de astăzi al «patruzecimei», socotindu-se 40 de zile ale lui în două chipuri : a) ori se numără
8 săptămâni de post cu a brânzei, din cari scoatem Sâmbetele şi Duminicile potrivit canonului 64
apostolic 8), s. e. 8X7=56—16=40; b) sau deosebim săptămâna brânzei şi a patimilor la o parte, ca fiind
cea dintâi pregătitoare în postire, iar cea din urmă de o asprime însemnată, şi aşa ne rămân 6
săptămâni sau 42 de zile, din cari mai scoatem iarăşi Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Stâlpărilor, şi avem
întocmai 40 de zile. Aşa a rămas din vechime întocmirea acestui post până astăzi în Biserica ortodoxă
de răsărit.

Latinii prin secolul al VI-lea ţineau acest post 6 săptămâni; dar scoţându-se din fie care săptămână
ziua Duminicei, mai rămâneau 36 de zile. De aceea Grigorie cel Mare († 604), iar după alţii, Grigorie al
II-lea († 721), episcopi ai Romei,

4
adăogiră încă 4 zile în fruntea celor 36, ca să se împlinească 40 de zile, şi începură astfel postul lor cu
o «Miercure» zisă a „cenuşei" (dies cineris), pentru că se punea odinioară cenuşă pe cap în semn de
pocăinţă (Genes. 37, 34); iar azi se face numai simbolizarea acelei cenuşe, cu procesiuni, ş. a. 1).

2. Felul postirei patruzecimei, a fost diferit în cursul timpului până ce s'a stabilit o regulă generală.
În Constituţiunile Apostolice cetim această înfrânare: «Postiţi în zilele săptămânei celei mari (a
patimilor)... gustând numai pâine, sare, legume şi apă; iar de vin şi carne să vă feriţi cu totul. În Vinerea
şi Sâmbăta cea mare, dacă sănătatea vă îngădue, să nu gustaţi nimic până la cântatul cocoşului din
noapte» 2). Mai departe : «În ziua Sâmbetei ţineţi postirea până la lumina zilei Învierei Domnului. Dar
din seara Sâmbetei şi până la lumina zilei Învierei, staţi în Biserică priveghiând, cetind Legea, Profeţii
şi Psalmii» 3). Epifanie episcopul Salaminei din Cipru, tot aşa învaţă despre ajunarea săptămânei celei
mari, să se ajuneze, zice el, cu «mâncare seacă» adică cu pâine, sare, verdeaţă şi apă
4
). Asprimea postului din acele zile, Epifanie a numit-o «întrecere» adică «întrecerea
măsurei» scrise (superpositiones), mai ales când cineva nu mânca nimic 3, 4, ori 5 zile şi chiar întreaga
săptămână a patimilor 5).

Dar Socrate istoricul se miră că în multe părţi, în postul patruzecimei «unii se înfrânează de carne
şi de peşte, iar alţii mănâncă de toate şi chiar carne şi peşte.., unii mănâncă numai pâine, alţii nici pe
aceasta» 6). Va să zică, nu era pretutindenea o măsură, şi de aceea Biserica a hotărît pe temeiul
datinelor vechi, prin canoanele şi rânduelile sale, păzirea marelui post. Iată ce zice canonul 69
apostolic: «Dacă vr'un episcop preot, diacon, ceteţ sau cântăreţ, sfântul şi marele
post nu-l posteşte, sau Miercurea sau Vinerea, să se caterisească, fără numai de s'ar opri pentru vr'o
boală». Iar canonul 50 al sinodului din Laodicea porunceşte a nu deslega Joea patimilor, «ci a ajuna
toată patruzecimea cu mâncare uscată». Canonul acesta fu primit şi de sinodul al VI-lea ecumenic în
canonul său 29. Dar şi canonul 56 al sinodului VI-lea porunceşte ca chiar în Sâmbetele şi Duminicele
postului mare

5
să se depărteze tot creştinul de «mâncarea vietăţilor, de ouă şi brânză».

Apoi rânduelele, Pravilele şi Tipicul Bisericei ortodoxe, pe temeiul datinelor vechi creştine şi al
canoanelor, hotărăsc această hrană în postul cel mare: «Întru sfânta şi marea patruzecime, în ziua
dintâi, adică Luni după lăsatul secului de brânză, nici decum nu se cuvine a mânca; asemenea şi Marţi.
Iar Miercuri după Liturgia celor mai nainte sfinţite, mâncăm pâine, seminţe, bem apă şi mied Cei ce nu
pot păzi această postire, mănâncă pâine şi beau apă Marţi după vecernie. Sâmbetele şi Duminicile
deslegăm la unt de lemn şi vin. În celelalte săptămâni ajunăm până seara 5 zile, mâncând mâncare us-

Biserica „Sfânta Sofia" zidită de împăratul bizantin Iustinian (527—565), dar prefăcută în moschee turcească în anul 1453. În
această stare se află şi astăzi. Am intrat într'însa în anii 1898, 1899 şi 1904.

cată, ferindu-ne şi de raci 2), afară de Sâmbăta şi Duminica. Peşte nu mâncăm în patruzecime de cât în
ziua de Buna Vestire 3), şi Florii; icre de peşte mâncăm în ziua de 9 Martie (40 de mucenici) şi în Sâmbăta
lui Lazăr. Bolnavii, copiii, bă-

6
trânii şi neputincioşii, sunt deslegaţi de această înfrânare 1), însă postesc şi ei cel puţin cu spiritul». Pe
lângă asprimea acestei hrane ne ferim şi de «plăcerile trupeşti» 2); iar odată cu postirea trupului,
postim şi cu sufletul, şi de aceea suntem datori a ne mărturisi păcatele 3), a curăţi gândul de dorinţe
deşarte, a erta pe vrăjmaşi, a cerceta pe cei bolnavi, şi a ne umili înaintea lui Dumnezeu.

Acum se întreabă contrarii Bisericei şi ai posturilor: poate omul să mai vieţuească cu această
înfrânare? Eu le răspund: părinţii noştrii au trăit păzind toate posturile anului bisericesc, şi au ajuns
etăţi înaintate, plini de putere şi înţelepciune; iar de când nu se mai păzesc posturile, s'au scurtat
etăţile, sănătatea şi mintea 4).

În postul patruzecimei fiind un timp de întristare, pocăinţă, de pregătire pentru catehumeni şi

pentru sărbătoarea Învierei Domnului, după învăţătura Bisericei, sunt oprite petrecerile, teatrele,
circurile 5) şi pedepsele corporale 6). În vechime pe lângă acestea, se ertau datornicii si se eliberau
sclavii 7). Apoi potrivit canonului 52 al sinodului clin Laodicea, nu se cade a se face într'însul nici nunţi
şi nici sărbătorile naşterei adică ale morţei martirilor. Pentru aceea şi Liturgie deplină se
face în patruzecime numai Sâmbăta, Dumineca şi în ziua Bunei Vestiri; iar în celelalte zile se face
Liturgia celor mai nainte sfinţite 8). Încetarea postului şi începerea serbărei Paştelor, o facem potrivit
Constituţiunilor Apostolice (Cartea V cap. 10) la cântatul cocoşului spre Duminica Învierei, şi mai ales
potrivit canonului 80 al sinodului al VI-lea ecumenic, începem Învierea «în orele din mijlocul nopţei
celei după Sâmbăta cea mare», după împărtăşirea cu sfintele taine şi finirea Liturgiei 9).

7
 Tot cultul din acest post este străbătut de firul duioşiei, al plângerei, al umilinţei, al pocăinţei şi al
păcatului. Cântările încep a fi pline de întristare cu 3 săptămâni înainte de post, adică din Duminica
Vameşului şi a Fariseului (Luca 28,10—13) când se începe Triodul 1), şi se întinde această plângere pe
tot periodul celor 70 de zile, cât se cântă această carte, adică până în ziua de Paşti. Polieleul «La Râul
Vavilonului» (ps. 136 2) ce se cântă în Duminica Fiului rătăcit 3), a lăsatului de carne şi brânză, apoi
imnele din Duminicele postului: «Uşile pocăinţei», «Cărările mântuirei», «La mulţimea faptelor mele»,
ş. a., sunt cele mai frumoase şi mângâetoare părţi pentru cei curaţi cu inima.