Zilele pentru pomenirea morților

Biserica întemeiată de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este formată și din
credincioșii care sunt în viață pe pământ și din credincioșii care au răposat în dreapta credință
și în nădejdea vieții veșnice (Luca 20, 38). Ca membri ai aceleiași familii duhovnicești, cei vii au
nu numai posibilitatea, ci și datoria de a se ruga pentru cei adormiți (I Timotei 2,1 și II Timotei
1, 18), pentru că aceste rugăciuni sunt necesare și folositoare celor morți. Despre obiceiul
Bisericii de a face rugăciuni pentru morți amintesc și Sfinții Părinți și scriitori bisericești, ca de
exemplu: Tertulian, Sf. Ciprian al Cartaginei, Martiriul Sfântului Policarp al Smirnei, Sf. Chiril al
Ierusalimului, Sf. Ioan Gură de Aur și Fericitul Augustin. Rugăciuni pentru morți găsim în textele
celor mai vechi Liturghii creștine care s-au păstrat, cum este cea din cartea a VIII-a a
Constituțiilor Apostolice, în Liturghia Sfântului Iacov și în Liturghia Sfântului Marcu. Acestea
erau încadrate în partea finală a Rugăciunii Sfintei Jertfe, parte numită diptice.
Rugăciunea pentru morți este expresia dragostei creștine. Îi cerem lui Dumnezeu să-i
pomenească pe cei răposați pentru că îi iubim. Legătura dragostei supraviețuiește morții și
chiar trece peste ea. Pomenirea datei morții unei persoane dragi este foarte dureroasă pentru
cei rămași. Biserica ne ajută să facem față durerii, îndemnându-ne să facem slujbe de
pomenire pentru ei la 9 zile, la 40 de zile, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni și la un an după deces, și
apoi an de an până la 7 ani după moarte. Chiar dacă moartea ni-i ia pe cei dragi , nu-i poate
scoate din cugetul nostru și inima noastră.
În afară de aceste zile îndătinate pentru pomenirile individuale, Biserica a instituit și zile
de pomenire generală sau obștească a tuturor morților. Astfel, ziua de sâmbătă din fiecare
săptămână este rânduită pentru pomenirea celor morți, făcându-se Liturghie urmată de
parastas. Ne rugăm pentru cei morți mai ales sâmbăta fiindcă și Hristos a zăcut mort în
mormânt într-o zi de sâmbătă (sabat = odihnă), de tot lucrul odihnindu-se și cu moartea pe
moarte călcând. Astfel, în Biserica Creștină , sâmbăta devine ziua cea mai potrivită pentru
pomenirea morților și înălțarea de rugăciuni pentru ei.
Mai ales două sâmbete speciale din cursul anului sunt consacrate pomenirii generale a
tuturor morților.
- Cea dintâi este Sâmbăta morților din Săptămâna Lăsatului sec de carne, numită în
popor și Sâmbăta moșilor de iarnă. Această sâmbătă este în ajunul Duminicii
Înfricoșătoarei Judecăți. În această sâmbătă Biserica se roagă pentru toți cei adormiți,
și mai ales pentru cei ce în timpul vieții nu s-au pregătit cum se cuvine pentru plecarea
în eternitate. Tot acum se roagă pentru cei surprinși de moarte neașteptată
(năpraznică), cei uciși de fiare sălbatice, otrăviți, înecați, arși, înghețați sau morți de
molime (epidemii). Și deoarece este ajunul Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, îi
pomenim și mijlocim pentru ei ca să se poată înfățișa cu îndrăzneală înaintea Dreptului
Judecător.
- A doua sâmbătă rânduită pentru pomenirea colectivă a tuturor morților este Sâmbăta
morților din ajunul Rusaliilor, numită în popor Sâmbăta moșilor de vară. Acum
Biserica se roagă ca harul dumnezeiesc să se răsfrângă și asupra sufletelor morților cu
păcate neiertate și să le ușureze starea după moarte.
 - Pomeniri generale și individuale ale morților de ordin secundar se fac și în toate
sâmbetele primelor 6 săptămâni ale Postului Mare , dar mai ales în Sâmbăta lui Lazăr.
- În timpul mai nou s-a format obiceiul de a-i pomeni pe morți în sâmbăta dinaintea
Duminicii a 22-a după Rusalii (pe la începutul lunii Noiembrie), iar în unele regiuni sunt
pomeniți fie de sărbătoarea Sfântului mare Mucenic Dimitrie (26 oct.), fie de
sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noi.).
- În Moldova și Basarabia se practică încă o zi de pomenire a morților, numită Paștile
blajinilor, adică a fericiților, luni sau marți după Duminica Tomii.
Pomenirea generală a eroilor neamului românesc, morți în războaiele pentru apărarea
patriei este rânduită în joia praznicului Înălțării Domnului.
În toate aceste zile pomenirea morților se face la Sfânta Liturghie urmată de slujba
Parastasului, după care uneori se merge și la morminte unde se aprind lumânări și candele și
se tămâiază. La Parastas se aduce colivă. Coliva exprimă credința în înviere și viața veșnică
(Ioan 12, 24). Așa cum din grăuntele de grâu îngropat în pământ răsare o nouă viață, la fel cel
răposat și îngropat se va ridica la învierea obștească, în ziua celei de a doua veniri a Domnului,
la o nouă viață cu Dumnezeu. Grâul fiert din colivă este îndulcit cu zahăr sau miere și alte
ingrediente care simbolizează dulceața vieții veșnice pentru care ne rugăm să o dobândească
cei pomeniți; de asemenea simbolizează și virtuțile răposaților pomeniți.