c

c j

cj

j c

Dreptmaritori crestini,

In cateheza trecuta am vorbit despre ritualul inmormantarii crestinilor. Stim deja ce ne invata
Sfanta Scriptura, si anume ca: atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie
"sa se intoarca in pamant, de unde a fost luat, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a
dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori nestiutor, toti parasim
aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, randuindu-ne
rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin
rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea
de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor.

c 
c

c

Æsadar, astazi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom vorbi despre datoriile crestinilor pentru cei
decedati.

c  
c

jotrivit învăţăturii şi credinţei creştine, viaţa omului nu se sfârşeşte o dată cu moartea

trupului, iar sufletul îşi continuă existenţa şi dincolo de hotarele vieţii pământeşti. Din acest
motiv, nu dăm uitării pe cei adormiţi nici după înmormântarea lor, ci îi pomenim pururi, ne
rugăm şi mijlocim pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor.

Cât timp suntem în viaţă putem să facem toate pentru sufletele noastre: să priveghem, să
postim, să ne rugăm continuu etc. Imediat ce trecem la cele vesnice, este utilă şi folositoare
Ämijlocirea´. Când cei dragi nouă pleacă din lumea aceasta, lasă în urma lor o rugăminte, care
sună mai degrabă a poruncă: Ä«vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă să vă rugaţi neîncetat
lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de
pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii´ (Slava de la Slujba înmormântării). Æşadar,
cei adormiţi doresc să ne pese totdeauna de ei. Întotdeauna să facem ceva pentru sufletele lor.
Dar, cele ce putem face acum pentru ei, sunt doar P
 cccc cP

Slujba care se face pentru cei răposaţi se numeşte parastas (din greceste parastasis = a sta în
rând cu cineva, a sta alături de cineva, a mijloci pentru cineva) şi înseamnă rugăciune de
mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.

Æceste rugaciuni şi alte acte liturgice au drept ţintă nevoia de purificare a sufletului, de
iertare a păcatelor şi încadrarea, cu aprobarea Bisericii, a decedaţilor în lumea de
dincolo.

În acelaşi timp, pomenirea morţilor este un moment de reflecţie şi pentru fiecare dintre noi.
Fără îndoială, moartea este cel mai sigur şi totodată cutremurător eveniment din viaţa noastră.

c
Fireşte, ar trebui să o avem în vedere şi să ne facem probleme. Nimeni nu a semnat un
contract cu viaţa pământească pentru prelungirea acesteia. jrin gândul la moarte, gravat adânc
în sufletul nostru, vom fi mai îndreptaţi şi mai realişti.

jPcP ccPcP cPc

Biserica, fiind corabia care ne poarta sspre limanul dreptatii, nu a ramas indiferenta fata de
aceste evenimente din viata noastra, si astfel., a randuit anumite zile de pomenire a celor
adormiti, dupa cum urmeaza:

c Îa 3 zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea

Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi;
c Îa 9 zile după moarte, ³ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete
îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe
cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri³;
c Îa 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut
loc la 40 de zile după Înviere, ³pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la
cer³;
c Îa trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi;
c Îa un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua
morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
c În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7
zile ale creaţiei.

Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia
legătura în prealabil cu preotul. Æcest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun
acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.

Îa aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a  cc c
c c
Pc
P
ccPP, şi anume:

c sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Înfricoşatei judecăţi,

numită şi Moşii de iarnă,
c sâmbăta dinaintea jogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară, la care tradiţia a adaugat
şi Moşii de toamnă (sambata dinaintea Sf. Ærhangheli Mihail si Gavriil),
c primele 6 sâmbete ale jostului Mare
c jaştele blajinilor (luni după Duminica Tomei)
c Joia Înălţării, în special pentru eroi.
c iua hramului bisericii

Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă
comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem vii
cultul morţilor şi pomenirea lor.

c
 PcPcP cPPcP  c

jentru a savarsi aceste pomeniri in cadrul Slujbei parastasului orice creştin aduce o colivă,
colac sau prescură, vin, lumânări, tămâie şi cărbuni.c

 făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul
celui/celor răposaţi, dar are şi o semnificaţie duhovnicească deosebită, fiind un simbol al
învierii trupului, pentru că după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă,
trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa trupul omenesc mai întâi
se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze întru nestricăciune.   P care intră în
compoziţia colivei reprezintă dulceaţa vieţii celei veşnice pe care ne dorim şi pentru care ne
rugăm să o dobândească cei adormiţi. je colivă se aşază Sfânta Cruce şi se ornează în chip
frumos (de obicei cu  c P, care închipuie frumuseţea faptelor bune pe care
răposatul le-a lasat ca mărturie în lumea aceasta).

 c  c P P sunt de obicei frumos împletite şi poartă pe ele simboluri liturgice
(sfânta cruce). je acestea (colivă, colaci) se aşază o lumânare aprinsă.  P este
semnul şi chipul trecerii noastre prin viaţă. Æşa cum arde şi se consumă lumânarea, aşa arde şi
se consumă viaţa noastră. Îumânarea este şi un frumos simbol al omului bun: lumânarea,
pentru a oferi lumină trebuie ca, încet-încet, să se consume. Îa fel şi creştinii (cărora Iisus le-a
spus ³oi sunteţi lumina lumii!³), pentru a fi lumină pentru cei din jur, pentru a fi coerenţi şi
a-şi trăi corect credinţa, trebuie să se jertfească, să ofere ceva din ei, să se consume în fiecare
zi câte puţin.

 P se mai aseamănă nouă oamenilor şi prin fragilitatea sa: se rupe atât de uşor, se
sfărâmă, şi totuşi oferă ceea ce nu poate oferi nici piatra, nici apa, nici pământul: flacără,
pentru a fi lumină şi căldură lumii.

 , care se toarnă cruciş pe colivă (trupul celui răposat), semnifică aromatele cu care a fost
uns trupul Domnului.

De asemenea, se obişnuieşte să se ofere un prosop (de la gr. prósopon = persoană). El se

oferă pentru a ne aduce aminte de persoana în numele căreia s-a dat pentru a o pomeni.

 cc  cPc

Æm amintit că, pe lângă rugăciune, este necesară milostenia.

jrin milostenie se mângâie sufletele celor adormiţi. Äuila curăţă toate păcatele!´( c
 ). Cu siguranţă trebuie să miluim pe cel care are nevoie de milostenie: pe înfometat, pe
cel gol, pe cel însetat. Când un semen de-al nostru este miluit, se alină şi se bucură. Şi dacă se
roagă pentru cei răposaţi, rugăciunea lui are o mare putere (de aceea se şi spune când primim
ceva de pomană: Dumnezeu să-l ierte! sau Bogdaproste!).

c
Cine dă de mâncare celui flămând, de băut celui însetat, de îmbrăcat celui gol, acoperiş celui
străin, slujeşte Domnului, întrucât Domnul se identifică cu toţi cei aflaţi în categoriile
menţionate mai sus. Cine merge la cel bolnav şi la cel din închisoare, la Domnul merge. Şi în
Sfânta Scriptură stă scris: Äôel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti
fapta lui cea bună´ (jilde 19,17).

jPccPc cc cP
c

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului:

a) Duminicile de peste an, pentru că duminica, amintind de iua Învierii, e zi de bucurie, iar
nu de întristare;

b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici
se fac parastase duminica, cel puţin în duminicile jenticostarului, adică în cele dintre jaşti şi
Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria
jraznicului cel mare al Învierii;

c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din jostul Mare, sâmbăta Sf. Teodor;

d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei;

e) Îa praznicele împărăteşti sau la sărbători mari;

f) În timpul jostului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi,
vineri), deoarece în aceste zile nu se face liturghie obişnuită sau deplină.

cP cc Pc

c Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta (nu numai la anumite

zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se
silesc a face din morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi
pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie
sa fie grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara
lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De multe ori,
langa aceste morminte se aliniaza altele pline de balarii si de negrija noastra.
Crestineste este ca si mormintele vecine, chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe
curatindu-le de buruieni, fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei morti sau le
neglijeaza cu vinovatie.
c Timp de 40 de zile, dupa traditie,trebuie sa arda la piciorul crucii candela si
mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o persoana desemnata in acest scop).
jararea ca rudele apropiate nu au voie sa mearga la mormant sau sa tamaieze groapa
pana la pomenirea de 40 de zile este incorecta si trebuie parasita.
c Îa pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum se practica pe alocuri, ci
se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata cu atat mai

c
 mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: "Se pecetluieste
mormantul acesta pana la Æ Doua Venire a Domnului".
c Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a invatat Biserica
noastra Ortodoxa, imdepartand obiceiurile si datinile omenesti si indeplinind, pentru
folos sufletesc, povatuirile ei.


c
j 
c

Care sunt datoriile crestinilor fata de cei raposati?

Care sunt materiile necesare savarsirii parastasului?

jentru ce facem noi aceste milostenii in numele celor adormiti?


c 


c

Æceste pomeniri, parastase, soroace sau jertfe pe care le facem pentru cei adormiti se
aseamana cu un tata care are un fiu grav bolnav, care nu poate aduce la biserica pentru sine
untdelemn,lumanari si tamaie, ci in locul lui le aduce tatal sau, acest prinos fiind bineplacut
lui Dumnezeu. Îa fel se intampla si in cazul celor morti, deoarece acestia nu mai au trup
pentru a se ajuta pe ei insisi, ii ajuta rudele si prietenii lor prin jertfele si rugaciunile care le
aduc pentru ei.


c 

 
c

jarastasele, jertfele si nu in ultimul rand rugaciunile care le facem pentru cei trecuti la cele
vesnice sunt acte de iubire, milostenie si comuniune, dupa cum ne-a invatat Domnul nostru
Iisus Hristos.: ÄDumnezeu este iubire´ I Ioan4,8


c j 
c
Dreptmaritori crestini,c

Dupa cum bine-stim, si am auzit astazi in cele relatate mai inainte, cei adormiti nu mai au
nicio sansa sa isi planga pacatele sau sa mai lucreze la mantuirea lor; de aceea va rog sa nu
ii uitati pe cei ce v-au fost mama,tata,frate,sora,prieten sau pe oricare adormit intru
Domnul pe care-l stim, ci sa-i pomeniti, sa va rugati si sa dati ce puteti de pomana in
numele lor, pentru ca astfel le mai puteti usura din chinuri, si, poate Dumnezeu la judecata
cea de pe urma, ii va trece la fericirea vesnica!ÆMIN!

cc

c
cjc


c
c

c j

cj

j :
c stim cu totii ca scopul vietii acesteia e dobandirea Imparatiei vesnice
c ÄTrupul trebuie sa se intoarca in pamant de unde a fost luat, iar sufletul la
Dumnezeu, Care la dat´ Eccleziastul12,5-7

c 
c

:
c astazi vom vorbi, cu ajutorul lui Dumnezeu, despre datoriile crestinului pentru cei
trecuti la cele vesnice

c  
:

- sa ii pomenim pe cei adormiti: Slava de la slujba inmormantarii

- rugaciuni si milostenii in numele lor

- perioade randuite de Biserica pentru parastase

- zile de pomenire generala a mortilor

- materii necesare pentru savarsirea slujbei parastasului

- rostul si folosul milosteniilor

- periode in care nu se fac parastase

- alte randuieli si povatuiri

c

c
j 
c
c Care sunt datoriile crestinilor fata de cei raposati?
c Care sunt materiile necesare savarsirii parastasului?
c jentru ce facem noi aceste milostenii in numele celor adormiti?
c

c 


cc
c Tatal care are un fiu bolnavc
c

c 

 
c
c Æceste datorii sunt acte de comuniune, milostenie si iubire.c
c

c j 
c
c Sa nu-i uitam pe cei adormiti in nadejdea Invierii.
c Sa ne rugam pantru iertarea pacatelor lor.

c
  
 
c

c
c

1.c 0iblia sau Sfanta Scriptura, edit.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1994

2.c David jetre, Indrumari misionare, edit. I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1986.

3.c jr. prof. dr. Ene Braniste, Îiturgica generala, Bucuresti, 1993.

4.c jr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Ýraditie si innoire in slujirea liturgica, vol. I,
Galati, 1996; vol. II, Galati, 2001.

5.c jr. Ioan Gh. Chirvasie, ôum sa cinstim mortii, Barlad, 1938.

c
 ^niversitatea Bucuresti

Facultatea de Teologie Ortodoxa

DÆTORIIÎE CRESTINIÎOR jENTR^ CEI

DECEDÆTI
(cateheza)

PP:prof. Victor Marola

 : Iulian Condrache

Bucuresti,
2010