Avangarda Fotografilor

!"!#$!
%&'
REPERTORIUL FOTOGRAFIILOR DIN PATRIMONIUL

MUZEULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
SECOLUL XIX
autor:
Ana Iacob
consultant științific (uniforme militare):

Horia Vladimir Șerbănescu
grafică și machetare:
Ștefan Csampai
CIP
!"!#$!%&'
REPERTORIUL FOTOGRAFIILOR DIN PATRIMONIUL

MUZEULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
SECOLUL XIX
prefaţă
Fotografia este o sursă inepuizabilă de informație. Interesul este fie unul de specialitate, având o
paletă foarte largă de consumatori interesați (istorici, sociologi, antropologi, psihologi, medici etc.),
fie este atașat de pasiunea unor colecționari, sau reprezintă dorința publicului larg de a cunoaște
detalii ale unui trecut relativ recent.
Repertoriul fotografiilor din patrimoniul Muzeului Municipiului București, numit Avangarda
fotografilor din București, este dedicat cartografierii științifice a primilor fotografi, care au activat
în capitala Valahiei și mai apoi a României, București. Volumul de față oferă cititorilor informații
despre viața și opera fotografică a unui număr de 10 fotografi, a căror activitate se desfășoară
în perioada anilor 1850-1919. Iată numele lor, în ordinea cronologică a intrării lor pe scena
bucureșteană: Carol Popp de Szathmari, Ludwig Angerer, Moritz Benedict Baer, Franz Duschek,
Andreas D. Reiser, Franz Mandy, Eduard Pesky, Spirescu, Franz Duschek-fiul, Gustav Waber.
Proiectul de față prezintă piese de patrimoniu aflate în colecția de fotografie a Muzeului
Municipiului București. Acest fond de colecție deține unul dintre cele mai numeorase piese din
patrimoniul M.M.B., cuprinzând 63.500 de obiecte, respectiv: fotografii (aproximativ 46.500 buc),
cărţi poștale (aproximativ 6.000 buc) și clișee pe sticlă și celuloid (aproximativ11.000 buc).
Custodele acestei colecții, Ana Iacob, este și autorul acestui volum, care oferă publicului în
premieră o primă componentă a patrimoniului fotografic al M.M.B., extinzând subiectul și către
apariția și dezvoltarea tehncii fotografice în Europa, realitate contemporană în parte, cu activitatea
primilor fotografi, care au activat la București între anii 1850-1870.
Volumul își propune două obiective de referință. Primul este legat de valorificarea prin
publicare a patrimoniului Muzeului Municipiului București, astfel încât publicul să aibe acces și la
piesele de patrimoniu conservate în depozit. Al doilea obiectiv al acestui proiect este de a veni în
sprijinul cercetărilor umaniste privind istoria urbană a epocii moderne. Sunt oferite astfel detalii
de vestimentație, ambient interior, fizionomie (vârstă, profesie), atitudini, istoria urbanistică și
evoluția mediului urban. Acestea sunt informații, care pot fi preluate la prima vedere, însă prin
metoda comparativă, dintre trecut și prezent, sociologii și antropologii de pildă, pot construi analize
relevante, care pot sta la baza unor elemente de prognoză a comportamentului socio-profesional.
Proiectul editorial Avangarda fotografilor din București realizat de Ana Iacob, muzeograf
al Muzeului Municipiului București și custode al colecției foto, aduce pentru prima dată în fața
publicului imagini foarte prețioase studiului istoric. De asemenea, este cel dintâi volum care
valorifică astfel patrimoniul foto al M.M.B., urmând să fie pregătite în anii următori proiecte
editoriale similare, care vor recupera în imagini istoria secolului XX.
Adrian Majuru
5
INTRODUCERE
Dacă ar fi să definim instituţia muzeală, într-o notă uşor romanţată,

poate că am descrie-o ca fiind așezământul purtător de memorie, grație
prețioasei moșteniri paterne, dator să se îngrijească de această avere cu
râvnă și sensibilitate, având privilegiul întâietăţii în a-i descoperi tainele,
dar și menirea de a împărtăși comunităţii comorile dezvăluite.
În străduinţa de a îndeplini această misiune, sfidând oarecum legile
fizicii, volumul de față oferă privitorului posibilitatea de a călători înapoi
în timp. Sau, altfel spus, aduce în prezent, chipuri și momente din trecut,
surprinse prin singura modalitate ce poate decupa și păstra peste timp,
secvenţe de viaţă – fotografia.
Dând gir unei credințe primitive conform căreia „fotografia fură
sufletul oamenilor”, albumul prezent ar putea fi asemănat unui sipet
încărcat cu spiritele multor trăitori pe meleagurile bucureștene, de la
personalități marcante ale secolului al XIX-lea, până la diverse personaje a
căror identitate a rămas necunoscută momentan, ori s-a pierdut definitiv
în negura vremurilor. Extrapolând, teoria se poate aplica și clădirilor
monumentale sau peisajelor urbane a căror înfățișare de odinioară a fost
luată în stăpânire de memoria hârtiei fotografice.
Privitorul actual, dacă se va cufunda îndeajuns de mult într-o imagine
din trecut, va fi irepresibil atras de farmecul ei. Ochiul acestuia nu-și
va putea reprima dorinţa de a cerceta cu migală tot ce-i oferă privirii o
fotografie veche. Începând de la observarea unitară a imaginii, trecând
treptat la studierea fizionomiilor, a detaliilor vestimentare și de ambient, se
poate ajunge chiar până la a se sesiza sfiala personajelor în faţa aparatului de
fotografiat. Aceasta, în special în cazul protretelor realizate în interioarele
atelierelor fotografice. În privinţa imortalizărilor exterioare, contemplarea
imaginilor nu se rezumă doar la o analiză străină memoriei și cunoașterii
senzoriale a privitorului. Cercetarea vizuală a aspectului trecut al unor clădiri
sau frânturi de oraș și străzi, poate solicita mental și emoţional observatorul
din prezent, dându-i posibilitatea recunoașterii și descoperirii schimbărilor de
înfăţișare a unor zone sau edificii încă existente și familiare lui. Din perspectiva
antropologică, o examinare atentă a fotografiilor, oferă informaţii privind
ramura culturală, și nu numai, a diferitelor segmente de societate.
Neavând pretenția unor concluzii deduse dintr-o analiză exhaustivă, ci
doar a unui ansamblu de vectori, întocmai reperelor într-un traseu turistic,
lucrarea reprezintă un îndemn la explorarea ulterioară a subiectului, cu
scopul unor noi descoperiri. Nu se dorește a fi atât un instrument finit de
lucru, cât, mai degrabă, un bogat material de studiu, care să suscite interesul
7
unor cercetări viitoare. Astfel, acest „ghid” fotografic etalează elementele
fundamentale necesare trezirii curiozităţii în privinţa apariţiei și evoluției
tehnicii fotografice, a descoperirii activităţii primilor fotografi consacrați
ai Bucureștiului, cuprinzând totodată mărturia muncii și măiestriei lor.
Întreg eșantionul de fotografii din cea de-a doua jumătate a secolului
al XIX-lea, deținut în patrimoniul Muzeului Municipiului București, a
fost supus observării, identificării, reproducerii digitale și repertorierii.
Totalitatea pieselor conținute în colecția de fotografii a muzeului, aferente
perioadei de pionierat a fotografiei pe teritoriul Bucureștiului, este redată
în paginile următoare, marea majoritate a imaginilor trecând astfel pentru
întâia oară pragul spaţiului de depozitare.
Repertorierea s-a efectuat prin gruparea imaginilor atribuite fotografilor,
într-o cronologie relativă a desfășurării activităţii lor în București, după
cum urmează: Carol Popp de Szathmari – 75 fotografii, Ludwig Angerer
– 10 fotografii, Moritz Benedict Baer – 10 fotografii, Franz Duschek – 187
fotografii, Andreas D. Reiser – 12 fotografii, Franz Mandy – 191 fotografii,
Eduard Pesky – 13 fotografii, Spirescu – 41 fotografii, Franz Duschek-
fiul – 7 fotografii, Gustav Waber – 31 fotografii. Fracţiunea de imagini cu
subiect numismatic, realizată de Gustav Waber, și prezentată la paginile
175-177, deși prezintă caracteristici atipice, atât tematic cât și cromatic, faţă
de conţinutul lucrării, a fost introdusă intrucât întrunește restul trăsăturilor
specifice fotografiilor de atelier. În cadrul fiecărui ansamblu de imagini,
pentru a facilita regăsirea ulterioară, criteriul care a stat la baza clasării
fotografiilor a fost de ordin pragmatic, respectiv succesiunea acestora în
ordinea crescătoare a numărului de inventar, corespunzător evidenţei
generale a patrimoniului din muzeu.
Volumul debutează cu câteva diviziuni sintetice de text, necesare
familiarizării cu problematica temei, precum: istorisirea etapelor parcurse
de tehnica fotografică în dezvoltarea sa, o expunere a primilor fotografi
activi în Bucureștiul secolului al XIX-lea și a atelierelor deţinute de către
aceștia, dar și o prezentare a aspectului și utilității graficii publicitare a
cartoanelor fotografice.
În alcătuirea capitolelor de text s-au folosit, drept sursă de informaţii
documentare, lucrări și articole de autoritate în domeniul istoriei fotografiei,
semnate: Adrian-Silvan Ionescu, Emanuel Bădescu, Constantin Săvulescu,
George Potra, Helmut Gernsheim, Walter Benjamin, Beaumont Newhall
etc. Pentru identificarea personajelor din fotografii, și extragerea datelor
biografice conforme, s-a recurs la studierea albumelor cu personalităţi, a
operelor de tip lexicografic (spre exemplu, „Dicţionarul Contimporanilor”,
de Dim. R. Rosetti), precum și a enciclopediilor istorice și genealogice a
familiilor boierești.
Importanța realizării unui repertoriu dedicat celor mai vechi mărturii
în domeniu fotografic – valoros constituent al colecției imagistice din
patrimoniul Muzeului Municipiului București – este justificată de necesitatea
cunoașterii, atât de către cei avizați, cât și de publicul larg, a creațiilor celor
care au reprezentat avangarda fotografilor din București.
8
EVOLUȚIA
TEHNICII FOTOGRAFICE
Tehnica fotografică, în devenirea ei, a reunit invenții din mai multe

domenii ale științei, care în timp i-au trasat conturul. Parcursul formării
depline a meșteșugului fotografic, până la întrebuințarea curentă, a fost
destul de anevoios, uneori molcom sau dezolant, alteori vizionar, căpătând
proporții și valențe nebănuite.
Aparent, fotografia ar putea fi considerată o descoperire relativ recentă.
Elementul primordial în alcătuirea acesteia rezidă însă în lumină (chiar și
Principiul camerei obscure
etimologic vorbind, întrucât cuvântul fotografie provine din limba greacă,
ceea ce literalmente s-ar traduce prin „scriere cu lumină”), iar studierea
fenomenelor luminoase a stârnit interesul marilor gânditori, încă din
antichitate. Ca atare, este limpede înțeles că descoperirile din domeniul
opticii, a savanţilor din toate colţurile lumii, călăuzeau implicit și către
apariția fotografiei.
Germenul din care a luat ființă această tehnică, devenită între timp
artă, a existat cel puțin de când Aristotel (384-322 I.Hr.) a constatat că
un fascicul luminos, ce pătrunde printr-un orificiu, recompune imaginea
obiectului aflat în fața lui, dar în poziție inversă. De altfel, acesta era
principiul de funcționare a ceea ce mai târziu avea să se numească cameră
obscură. Cameră obscură folosită de pictori
În vederea trasării cât mai fidele a conturului formelor redate,
economisind efortul preliminar, pictorii se foloseau de diferite variante ale
camerei obscure. În Renaștere, Leonardo da Vinci (1452-1519) oferea un
studiu aprofundat ce conținea descrierea dispozitivului care ajuta iscusinței
artiştilor vremii, iar Giambattista della Porta (1535-1615), în tratatul
„Magiae Naturalis”, a dezvăluit informaţii care au extins cunoaşterea în
domeniu. Nu mult mai târziu, Danielo Barbaro (1513-1570) a arătat cum
se putea obţine o imagine clară şi mai strălucitoare cu ajutorul lentilei
ataşată camerei obscure.
Odată valorificat și fenomenul de refracție a luminii, prin montarea
lentilei în orificiul camerei obscure, terenul pentru dezvoltarea ulterioară
devenise fecund. Cu toate acestea, adevărata trudă în domeniul fotografic
abia de-atunci urma să înceapă. Căutarea modalităților de reținere pe un
suport solid a imaginii obiectelor exterioare captate avea să facă trecerea
tehnicii fotografice de la viața embrionară la cea activă. Pentru a se reține Cameră obscură prevăzută cu lentilă
9
amprenta a ceea ce razele luminoase izbuteau să proiecteze înăuntrul
camerei obscure, se impunea găsirea acelei materii sensibile care să se lase
impresionată la atingerea lor.
Folosind o descoperire deja existentă, cea a azotatului (sau nitratului)
de argint, de către Albertus Magnus (1195-1280), s-a reușit imprimarea
unei reprezentări vizuale pe un suport material. Pe hârtie sau piele de
culoare albă, tratată în prealabil cu soluţie de nitrat de argint, Thomas
Wedgwood (1771-1805) a înregistrat, sub forma unor siluete ale obiectelor
înconjurătoare, primele „fotografii” din istoria omenirii. Realizările sale
au avut o existență efemeră, întrucât, în absența unei soluții de fixare,
memoria materialului suport s-a dovedit a fi scurtă. Odată scoase la
lumină, fotografiile se autodistrugeau căpătând diferite nuanțe de gri și
maro, până la înnegrirea aproape în totalitate.
Joseph Nicéphore Niépce Din păcate, asemenea fotografiilor lui, Wedgwood a avut o existență
scurtă, murind la doar 34 de ani, înainte ca John Herschel (1792-1871) să
descopere hiposulfitul (sau tiosulfatul) de sodiu, utilizat ulterior ca fixator
fotografic pentru a permanentiza imaginile.
Primul reper de referinţă la care se raportează apariţia tehnicii
fotografice a fost stabilit de către francezul Joseph Nicéphore Niépce
(1765-1833), inventatorul fotografiei și al fotogravurii, numindu-le
pe ambele heliografie. Din 1816, a iniţiat diverse experimente pe hârtie
sensibilizată cu clorură de argint, nereuşind să şi fixeze imaginile.
Recurgând la folosirea altor substanţe, în 1822, a izbutit să obţină o copie
Prima fotografie realizată de Niépce
contact pe sticlă acoperită cu un strat de bitum de Iudeea, după o gravură.
Iar mai târziu, replici asemănătoare pe plăci de zinc şi de aramă.
De reușita cercetărilor lui Niépce se leagă existența celei mai vechi
fotografii permanente, care prezintă o ipostază din lumea înconjurătoare.
Imaginea a fost obținută cu un aparat de fotografiat pe o placă lustruită
de cositor, sensibilizată cu bitum de Iudeea dizolvat în gaz. După o
expunere preţ de aproximativ opt ore, acel asfalt aplicat pe placă se întărea
diferenţiat sub influenţa luminii. Astfel, sub zonele luminoase ale plăcii
soluţia se solidifica, iar sub zonele întunecate rămânea moale. Ulterior,
imaginea latentă (imaginea invizibilă produsă de expunerea la lumină a
materialului fotosensibil) de pe placă era transformată în imagine vizibilă,
prin dizolvarea porţiunilor de bitum neîntărit cu un solvent compus din
ulei de lavandă şi gaz. Cunoscută sub numele „Point de vue du Gras”,
fotografia datează din anul 1826 ori 1827, și reprezintă peisajul pe care
Niėpce îl vedea de la fereastra casei sale.
Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851), pictor și scenograf, în

afara mijloacelor tradiționale plasticianului, executa schiţe preliminare
prin trasarea proiecțiilor profilate atât de camera obscură cât și de camera
lucidă (instrument care ajuta la redarea exactă pe suprafaţa de desen a
perspectivei obiectelor tridimensionale). Preocupat de perfecționarea
modalității de conturare lesne și cu acuratețe a priveliștilor din natură
Louis Jacques Mandé Daguerre
(dagherotipie) sau a portretelor, a lucrat cu Niépce, atât într-un parteneriat direct, cât și
10
prin corespondenţă. După moartea lui Niépce, preluându-i și continuând
studiile, în asociere cu fiul acestuia, Isidore Niépce (1795-1868), Daguerre
a elaborat un procedeu de developare a imaginii latente, micșorând timpul
de expunere a suprafeței fotosensibile de la opt ore la douăzeci de minute.
La intervenţia omului de ştiinţă şi deputatului François Arago (1786-
1853), guvernul francez a cumpărat invenţia memorabilă, în schimbul unor
rente pe viaţă pentru Daguerre şi fiul lui Niépce. Odată cu recunoașterea Model de dagherotip
oficială a invenției, după prezentarea acesteia în faţa Academiei de Științe
din Paris (7 ianuarie 1839), Daguerre rămâne singurul încununat de
laurii victoriei, fiind declarat „părintele fotografiei” și dăruindu-și numele
procedeului denumit dagherotipie.
Noua descoperire folosea ca suport fotografic placa argintată de cupru,
confecţionată şi lustruită în prealabil, apoi sensibilizată prin depunerea
aburilor de iod. După expunerea în aparat, developarea se executa în aburi
de mercur, iar fixarea se realiza cu hiposulfit de sodiu. Rezultatul consta în
obținerea unui singur exemplar de imagine pozitivă, care, pentru redarea
reală a părților luminoase și întunecate ale obiectului fotografiat, necesita
Dagherotipie în etui, cca 1855
înclinarea plăcii în diferite părți, până la găsirea unghiului prielnic de
privire. Deşi dagherotipiile nu prezentau risc de a se deteriora prin spargere,
imaginea reprodusă era fragilă și susceptibilă distrugerii prin ștergere,
zgârieturi sau oxidări. Fapt ce a impus protejarea lor prin montarea într-un
fel de carcasă captușită, acoperită la suprafață cu sticlă, și păstrarea cu grijă
asemenea unor odoare.
Misterioasa metodă, de a reţine pe o suprafață de metal chipurile
oamenilor, s-a bucurat rapid de notorietate nu doar în țara de origine a celor
doi – Niépce și Daguerre –, stimulând totodată perfecționările viitoare.
Surprinzător sau nu, invenția a stârnit și oarecare riposte virulente,
precum cea a publicației nemțești Leipziger Anzeiger, care socotea invenția
drept o „diavolească artă franțuzească”. Poate pe considerente șovine sau
de bigotism, fițuica germană își manifesta indignarea, negând posibilitatea
unei asemenea reușite și numind „blasfemie” chiar și doar aspirația unei
ființe omenești de a plăsmui „o maşinărie” care să poată imprima figura
celui conceput după chipul și asemănarea Creatorului Divin. Hippolyte Bayard
Într-o formulă mult mai distinsă, pictorul Paul Delaroche (1797-1856), la
prima vedere a realizării lui Daguerre – probabil percepând-o ca pe un pericol
care ameninţa domeniul său de activitate, mai ales pe latura portretisticii
– a afirmat că din acel moment „pictura a murit!”. Deşi remarca lui fusese
prematură, existenţa concomitentă a desenului cu lumină şi a pictatului cu
ulei a produs multă vreme confuzie, atât printre artişti, cât şi printre critici.
La polul opus se situau argumentele de susţinere ale invenţiei lui
Daguerre, exprimate de compatriotul său, François Arago. Vizionar fiind,
Arago a intuit adevăratele proporţii ale descoperirii, de la conexiunea cu
toate aspectele activităţii umane, până la perspectiva fotografierii stelelor.
Acelaşi Arago l-a convins pe Hippolyte Bayard (1801-1887), „pionierul

Autoportret ca un om înecat al lui
uitat” și nerecunoscut al fotografiei, să amâne procesul de revendicare a Hippolyte Bayard, 1840
11
calificativului de „tată” al fotografiei. Bayard dorea recunoaşterea oficială
a descoperirii sale, de a obţine o imagine unică pozitivă, direct pe hârtie,
înaintea celei pe placa de cupru argintată a lui Daguerre. Cum Arago nu
dorea să prejudicieze negocierile pe care le ducea cu guvernul francez în
vederea obţinerii unei pensii pentru Daguerre, în schimbul unei mici sume
de bani, l-a determinat pe Bayard să renunţe la publicare procedeului său. A
rămas însă în amintirea posterităţii prin autoportretul în care apare asemenea
unui om înecat, pe versoul căruia a subliniat în scris năduful nedreptăţii ce
considera că i se făcuse.
Cum lucrurile se desfășurau într-o perioadă de bun augur revelațiilor
din sfera fotografiei, aproape simultan cu anunțul invenției deja
renumitului Louis Daguerre, şi a frustrărilor resimţite de Bayard, omul de
William Henry Fox Talbot
știință britanic, în persoana lui William Henry Fox Talbot (1800-1877), a
dezvăluit un alt procedeu. Pe baza experimentelor anterioare efectuate de
Thomas Wedgwood, Talbot a inventat, încă din 1835, metoda denumită
desenul fotogenic, însă a comunicat-o abia în 1839. Într-o variantă diferită
de cea a „părintelui fotografiei”, Talbot folosea drept suport pentru
obţinerea negativelor, dar şi a pozitivelor fotografice, hârtia sensibilizată
prin imersări alternative în soluţii de clorură de sodiu (sare de bucătărie)
şi azotat de argint. Impregnând astfel hârtia cu clorură de argint, după
expunere rezulta o imagine în care distribuţia luminii şi a umbrei era
inversă în raport cu cea reală, respectiv negativul. Totodată, simpla
aducere în contact cu „clişeul” deja creat a unei noi hârtii fotosensibile,
şi supunerea lor împreună sub acţiunea luminii, oferea posibilitatea
multiplicării. Din punct de vedere tehnic, principiul negativ-pozitiv a
fost de mare însemnătate pentru viitorul fotografiei. Întrucât fibra hârtiei
folosită în procedeul lui Talbot constituia un impediment în redarea clară
a detaliilor, calitatea desenelor fotogenice era inferioară imaginilor de o
foarte bună definiţie, în cazul realizărilor lui Daguerre.
Convins de importanţa multiplicării pozitivelor fotografice după o
matrice existentă, Talbot a continuat să lucreze la îmbunătăţirea procesului
său, reuşind în cele din urmă să revoluţioneze tehnica fotografică. În
urma unor experimente de ameliorare a sensibilităţii hârtiei, a obţinut o
reducere a timpului de expunere de la aproape o oră, la câteva minute.
După expunere, imaginea latentă era developată cu gallo-nitrat de argint,
fixată cu hiposulfit de sodiu, spălată şi apoi uscată.
Deşi calitatea imaginilor sale încă nu reuşea să le egaleze în claritate pe cele
ale dagherotipiilor, Talbot şi-a denumit procedeul calotipie, ceea ce s-ar traduce
prin „imagine frumoasă” sau „impresie bună”. De asemenea, procedeul mai
Calotipie (negativ și pozitiv) realizată de este cunoscut şi sub denumirea de talbotipie, după numele inventatorului.
W. Talbot
O nouă descoperire, care a contribuit semnificativ la creșterea

accesibilității realizărilor fotografice, i s-a datorat tot unui britanic, Frederick
Scott Archer (1813-1857). Începând din martie 1851, când invenția acestuia
a fost dată publicităţii, în revista „The Chemist”, a trecut în întrebuințare,
fără restricţii impuse de vreun patent, înlocuind toate celelalte procedee,
12
o nouă tehnică fotografică – procedeul cu colodiu sau cu colodiu umed pe
sticlă. Procedeu despre care Talbot a pretins, până la pierderea procesului din
decembrie 1854, că ar fi fost cuprins în brevetul său de calotipie.
Pe placa de sticlă se turna colodiul, care se uniformiza pe toată
suprafaţa, iar sensibilizarea se executa imediat, prin imersarea plăcii
într-o baie cu soluţie de nitrat de argint. Beneficiul major al acestei ultime
descoperiri îl reprezenta diminuarea considerabilă a timpului de expunere
necesar obţinerii negativului. Prezenta totuşi dezavantajul de a îngreuna
munca meșterului fotograf, întrucât expunerea plăcilor trebuia efectuată
în stare umedă, deoarece sensibilitatea scădea pe măsură ce colodiul se
usca. Tratarea ulterioară expunerii de asemenea trebuia efectuată imediat,
ceea ce necesita prepararea plăcilor fotografice concomitent cu momentul
folosirii lor. Fotograful aflat în deplasare era nevoit să transporte şi să
instaleze la locul unde urma să fotografieze, atât un cort care să-i asigure
un spaţiu întunecos, cât şi un întreg utilaj de laborator. Frederick Scott Archer
Procedeul cu colodiu umed a fost adoptat aproape universal şi a
dominat tehnica fotografică până prin anii 1880. Cu toate că între timp se
încercase şi introducerea unei aşa-numite tehnici cu colodiu uscat, aceasta
prezenta dezavantajul unei sensibilităţi reduse.
Un derivat al procedeului cu colodiu a fost ambrotipia. Folosite între

anii 1852-1862, ambrotipiile erau negative pe sticlă, albite cu acid nitric sau
cu biclorură de mercur, şi, pentru obţinerea unor imagini cu efect pozitiv,
acoperite pe partea din spate cu catifea sau hârtie neagră. Apoi erau
montate în rame similare cu cele ale dagherotipiilor. Deoarece prelucrarea
era simplă, iar materialele constituente ieftine, ambrotipiile, asemenea
ferotipiilor (realizate după un procedeu înrudit cu ambrotipiile, dar pe plăci
subţiri de metal lăcuit cu negru), erau foarte răspândite la fotografii de
categorie inferioară, cu ateliere modeste, sau ai celora din târguri şi bâlciuri.
Louis Dėsirė Blanquart-Evrard (1802-1872) este cel care a inventat Louis Dėsirė Blanquart-Evrard
o altă metodă senzațională pentru acele vremuri – copia pe hârtie cu

albumină. Introdusă în folosinţă, printr-o comunicare la Academia de
Ştiinţe de la Paris, în 27 mai 1850, aceasta a rămas în uzul general până
prin anul 1895. Procesul tehnologic permitea reproducerea în mai multe
exemplare a imaginii existentă în negativ pe placa de sticlă, însă hârtia
pe care urma să se facă imprimarea pozitivă era dinainte acoperită cu o
emulsie obținută pe bază de albuș de ou. Albumina conferea hârtiei un
anumit luciu şi o optimizare a definiţiei imaginii.
Trecând oarecum fotografia din sfera cercetării sub un nou aspect, cel
comercial, hârtia de copiat lucioasă putea fi cumpărată parţial preparată,
urmând ca sensibilizarea să o facă fotograful, cu o soluţie de nitrat de
argint. Pentru a se obţine o culoare plăcută şi o mai bună permanenţă
a imaginii, copia cu albumină se putea trata cu clorură de aur, ceea ce
producea diferite tonuri de sepia, însă hârtia de acest tip era mai puţin
sensibilă, necesitând o expunere îndelungată.
13
Această descoperire a dus la introducea în paractica fotografică a unui
nou tip de fotografii. În 1854, André Adolphe Eugène Disdéri (1819-1889)
a obţinut brevetul pentru o metodă, care s-a numit mai târziu fotografia de
tip carte-de-visite. Cu ajutorul unui aparat special pentru patru obiective
şi o casetă mobilă de plăci, se executau opt fotografii pe un singur negativ.
Copia contact obținută se tăia în portrete individuale, care apoi se lipeau
pe cartoane de mărimea unei cărţi de vizită. Din 1859, când Împăratul
Napoleon al III-lea a pozat în studioul lui, procedeul a avut un succes
răsunător, această metodă de producţie în masă a fotografiilor devenind o
modă, iar Disdéri cel mai bogat fotograf din Europa.
De vreme ce fotografia devenise din ce în ce mai populară, ca o
consecință firească, a apărut imperios nevoia îmbunătățirii operațiilor
care comportau prelucrarea chimică. Trebuia găsită modalitatea prin care
plăcile fotografice folosite la obținerea negativului să poată fi pregătite
André Adolphe Eugène Disdéri în avans, iar tratarea cu reactivul chimic în vederea apariţiei imaginii,
respectiv developarea, să fie executată chiar și la o diferență de timp după
momentul expunerii.
Răspunsul novator nu s-a lăsat prea mult așteptat, căci descoperirile
începuseră să se succeadă rapid. Richard Leach Maddox (1816-1902),
punând bazele procedeului cu gelatină, a marcat începutul unei noi ere în
fotografie. Pornind de la publicarea, în 1871, într-o revistă de specialitate
a unui raport după experienţele sale, şi cu aportul multor îmbunătăţiri
ulterioare ale emulsiei, s-a ajuns ca, în 1878, patru firme din Marea Britanie
să producă în cantităţi mari plăci sensibile cu gelatină uscată. Sporirea
substanţială a sensibilităţii, cu consecinţa reducerii drastice a timpul de
expunere, a condus la scoaterea din uz a plăcilor cu colodiu umed, aproape
în totalitate. De asemenea, copiile pozitive, care de regulă erau executate
Coală netăiată cu opt portrete carte-de
visite, Disdéri, cca. 1862 pe hârtie cu albumină, au trecut treptat la folosirea unor tipuri de hârtie cu
sensibilitate mult mai mare
Lui George Eastman (1854-1932), fondatorul renumitei fabrici de

profil Kodak, i se datorează meritul introducerii în tehnica fotografică
a suportului fotosensibil flexibil (componentă indispensabilă și în
descoperirea cinematografului de către fraţii August și Louis Lumière).
Ideea lui Estman a avut la bază materia solidă de nitroceluloză şi camfor,
cunoscută cu denumirea comercială de celuloid. Considerat primul plastic
sintetic, celuloidul a fost descoperit de către americanul John Wesley Hyatt
(1837-1920), cu sprijinul unor cercetări deja existente pe aceeași linie. În
1888, prin lansarea aparatului de fotografiat de dimensiuni reduse, ce utiliza
pelicula fotografică sub formă de bandă înfăşurată pe un ax – rollfilmul–,
acelaşi George Eastman urma să despovăreze fizic fotografii. Odată cu
răspândirea aparatelor de fotografiat de format mic, acestea au fost eliberate
de trepied şi transformate în camere de mână.
În timp, cercetarea și progresul în domeniu irupe în multe direcții,

Richard Leach Maddox astfel că nu mai poate fi vorba de câte o invenţie sau câte un inventator la
14
modul izolat, poate doar cu excepţia lui Edwin Herbert Land (1909-1991).
Se pare că la dorinţa fiicei lui, de a deţine imaginea chiar în momentul
fotografierii, Land ar fi demarat cercetările pentru realizarea fotografiei
instant. Proiectul s-a materializat în aparatul care permitea obţinerea
automată a fotografiei, adică modelul polaroid.
Tehnica fotografică a cunoscut în continuare o creştere necontenit

accelerată a performanței, iar utilizarea aparatului de fotografiat a câştigat
tot mai multă popularitate, ajungând un banal produs de utilizare
domestică. Fotografii amatori nu trebuiau decât să urmeze instrucţiunile
fabricantului şi să se bazeze pe aparat şi pe firma care îi developa şi îi
copia imaginile. Dispăruse spiritul de descoperitor şi fascinaţia urmăririi
felului în care imaginea apare, încetul cu încetul, în revelator. Sloganuri
George Eastman
publicitare, precum „Dumneavoastră apăsaţi pe buton, noi facem restul”,
au coborât etalonul de calitate al fotografiei, conducând la apariţia unei
generaţii de fotografi cu totul lipsiţi de educaţie şi sensibilitate artistică.
Tocmai datorită acestora, statutul fotografiei s-a depreciat într-atât, încât
deseori îşi poate pierde titlul de nobleţe de sorginte grecească, ajungând la
apelativul „poză”.
Cu toate acestea, fotografia rămâne limbajul înţeles în toate părţile lu-
mii, căpătând uneori sublime forme artistice, sau devenind o cronică de
netăgăduit a întâmplărilor vieţii.
Aparat de fotografiat model Kodak No. 4,

cca.1897
15
PRIMII FOTOGRAFI
ŞI ATELIERELE LOR
DIN BUCUREŞTI
Este dificil de precizat cu exactitate cărei motivații s-a subordonat

adoptarea practicii fotografice de către cei neimplicaţi direct în procesul
inventiv. Să fi fost înflăcărarea în faţa unei noi descoperiri, ocazia de
manifestare a unui latent spirit novator, dorinţa de faimă într-un domeniu
aflat în fază incipientă, ambiţia de a concura desenul şi pictura (singurele, la
vremea respectivă, capabile să redea realitatea în imagini vizuale perene),
sau, pur şi simplu, fascinaţia provocată de posibilitatea de a revedea,
oricând în viitor, o fracţiune decupată din prezent?
Pe meleagurile noastre, vestea descoperirii tehnicii fotografice s-a

răspândit, încă din 1839, prin intermediul gazetei politico-literare de la Iași,
„Albina românească”, și a publicației „Cantor de avis și comers”, din București.
De cealaltă parte a Carpaţilor, în „Gazeta de Transilvania”, „zugrăvirea
prin razele soarelui” a fost prezentată publicului, în anul 1840. Aceeaşi
publicaţie ardeleană a furnizat şi prima informaţie de aplicare a noii
descoperiri, în Braşov, pe la 1842, când „elliograful” Godefried Bart,
sosit în oraş cu aparatul şi uneltele sale, executa portrete care aveau „cea
mai neașteptată asemănare cu originalul”, deoarece „însăşi natura era
zugravul”. În decursul aceluiaşi an, presa din Moldova comunica doritorilor
posibilitatea realizării portretului prin procedeul „faimosului Dagher”.
În Bucureşti, întâiul dagherotip utilizat, mai mult ca obiect de studiu
al ştiinţelor exacte decât ca mijloc fotografic, a fost cel achiziționat de
Colegiul Sfântul Sava, în 1840, la îndemnul lui Petrache Poenaru, director
al Eforiei Școalelor Naționale.
Primul atelier fotografic bucureștean a fost semnalat publicului de

către periodicul „Vestitorul românesc”, în primăvara anului 1843. Ştirea
prin care o anumită doamnă, în persoana Wilhelminei Priz, îşi anunţa
prezenţa în Capitală, şi se recomanda „precum că face portreturi Tagerotip
la un preţ foarte cuviincios”, se adresa „înaltei nobilimi şi cinstitului public”.
Coincidenţă sau nu, cea care punea prima cărămidă la temelia istoriei
portretului fotografic bucureştean, îşi instalase atelierul în locuinţa
pictorului ceh Anton Chladek. Cel care, pe perioada cât şi-a desfăşurat
activitatea în Bucureşti, a executat numeroase portrete ale protipendadei
16
oraşului. Ca urmare a unei posibile rivalităţi profesionale, iscată între
pictor şi fotografa găzduită de acesta, doamna Priz a părăsit la scurt timp
locaţia. Înainte de a i se pierde definitiv urma, aceeaşi gazetă a tipografului
Zaharia Carcalechi, îi mai semnalase prezenţa pe „Uliţa franţuzească”.
Nu se cunoaşte dacă, odată cu această inițiativă, publicul bucureştean a

beneficiat şi de alte asemenea ateliere. Poate au existat şi alți întreprinzători
locali în meșteșugul fotografic, dar care să nu îşi fi menționat apariţia
în presa vremii. Sau, întrucât fotografia a fost la începuturi mai mult o
activitate de misionerat, e foarte probabil ca fotografii cu ateliere stabile în
alte oraşe să fi testat temporar şi clientela bucureşteană, în căutarea unui
vad mai bun.
Cert este că următoarea dezvăluire gazetărească, a existenţei unui atelier
fotografic în Bucureşti, a fost consemnată abia în anul 1945. În presă era
mediatizat un studio fotografic, amenajat în Hanul Greceanu de pe Podul
Mogoşoaiei, unde I. Pohlmann putea „să prinză pentru vecie pe eleganţii
de modă nouă”, în diferite tipuri de dagherotipii, „în culoare şi negru, în
format mare şi mic, cu preţul de 1-2 galbeni”.
În 1852, alt fotograf de origine străină, Friedrich Binder, îşi înființează

atelierul fotografic tot pe Podul Mogoşoaiei, în casele lui Ieronim Momolo,
unde fiinţa un teatru destul de frecventat şi renumit pentru acea vreme.
Dorind să atragă o clientelă cât mai numeroasă şi variată, Binder îşi
făcea cunoscut meşteşugul prin ziare, declarând că poate înfrunta orice
concurenţă a colegilor de breaslă, prin calitatea portretelor sale şi preţul
convenabil practicat.
Rivalizând, în materie de precizie la reproducerea unui model, cu

portretul de şevalet şi miniaturile de fineţe, dagherotipiile au stârnit
interesul pictorilor, câştigând relativ repede teren în preocupările acestora.
Aşa se face că unii artişti ai penelului au adoptat fotografia în îndeletnicirile
lor, anexând titlul de fotograf celui de pictor. Carol Popp de Szathmari
Ilustru în genurile artelor vizuale – desen, pictură sau litografie –, Carol
Popp de Szathmari (1812-1887) a fost un promotor în ceea ce priveşte arta
fotografică, atât în plan local, cât şi european.
Ignorând controversata informaţie potrivit căreia Szathmari ar fi
testat, chiar şi experimental, dagherotipul aflat în grija profesorilor de la
Colegiul Sfântul Sava, cert este că prima imagine fotografică cunoscută,
ce îi este atribuită şi datată „1848 November” (conform propriului înscris),
reprezintă o calotipie – un amoraş de ipsos cu braţele rupte. Cum această
dovadă a întrebuinţării calotipiei este singura păstrată, rămâne de înţeles
că Szathmari a preferat folosirea tehnicii clişeului pe sticlă acoperit cu
colodiu umed, apreciind-o mai mult şi datorită rezultatului vădit mai bun
din punct de vedere calitativ.
Deşi familial fusese menit unei vieţi sacerdotale, înzestrările artistice
s-au dovedit a fi mai elocvente în trasarea viitoarei sale profesiuni. Talentul,
17
pregătirea şi dăruirea cu care a exercitat-o de-a lungul vieţii, aveau să-i
confere lui Carol Popp de Szathmari o poziţie unanim recunoscută în
patrimoniul naţional şi universal, atât ca pictor cât şi ca fotograf. Neobosit
peregrin, doritor de cunoaştere şi fin observator al vremurilor, oamenilor
şi locurilor prin care a cutreierat, Szathmari nu s-a limitat la a fi doar un
portretist de studio. Ca atare, priveliştile de pe câmpul de luptă din timpul
Războiul Crimeii (1853-1856), înregistrate cu pasiune şi devotament
profesional (în pofida dimensiunilor şi greutăţii aparatelor fotografice ale
vremii, sau a dificultăţii procesului de pregătire şi developare a imaginilor),
l-au desemnat ca fiind primul reporter fotograf de front din lume.
Printre celelalte constituente tematice ce desăvârşesc creaţia sa
fotografică, se numără peisajele, monumentele de arhitectură laică
şi ecleziastică, tipurile sociale, imaginile de tip etnografic, vederile
panoramice ale Bucureştiului etc.
Cât priveşte „periplul” atelierelor lui Szathmari în spaţiul bucureştean,
acesta a început cu instalarea în mahalaua Vergului, în locuinţa pictorului
Carol Wahlstein. După distrugerea casei în totalitate, de incendiul din
23 martie 1847, Szathmari a devenit locatarul Hanului Bossel de pe
Podul Mogoşoaiei, unde şi-a amenajat un atelier fotografic frecventat
de bucureşteni. Din 1859 s-a mutat în Hanul Verde situat la intersecţia
uliţei Işlicarilor cu uliţele Şelari şi Germană, în apropierea Dâmboviţei.
Multitudinea cartoanelor fotografice inscripţionate cu adresa „Bucarest
– Chanu Verde”, confirmă desfăşurarea unei activităţi rodnice în acea
locaţie. De asemenea, imaginile imortalizate în vremea respectivă atestă
prezenţa în atelierul său a unor remarcabile personalităţi, printre care şi
domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi soţia acestuia, Elena Cuza. De altfel,
în perioada găzduirii sale în hanul de lângă Podul Calicilor (mai exact, în
16 octombrie 1863), Carol Popp de Szathmari a primit titlul de „Pictor şi
fotograf al Curţii”, ca o recunoaştere a valorii şi muncii sale.
Întrucât fotografia nu mai reprezenta doar o pasiune, ci şi o afacere
profitabilă care îi sporea veniturile şi faima, după câţiva ani, probabil şi
pentru a valorifica vadul ce-i putea asigura o clientelă de elită, Szathmari şi-a
reinstalat atelierul pe Podul Mogoşoaiei, de data aceasta în Hanul Greceanu.
Cum se afla în plină glorie, iar volumul resurselor băneşti era susţinut,
pe lângă încasările rezultate din ocupaţia de fotograf de studio sau de
beneficiile materiale din serviciile aduse Curţii, şi de onorariile din
comenzile colaterale, în anul 1867, Szathmari şi-a permis cumpărarea
unei locuinţe. Realizare de care se pare a fi fost foarte mândru, după cum
lasă să se înţeleagă indicaţia explicită înscrisă pe versoul fotografiilor sale,
respectiv „Bucuresci – Strada Jenii – propria Casa”.
Pluralismul preocupărilor sale, precum şi periodica absenţă din
Capitală, datorată călătoriilor întreprinse din îndatoriri oficiale sau în
scop de imortalizare a edificiilor şi oamenilor de pretutindeni, dar şi a
prezenţei sale pe front, au impus angajarea unor ajutoare specializate
pentru activitatea din studioul fotografic. Munca de rutină din atelier era
astfel suplinită de existenţa unor slujbaşi (aproximativ 20 la număr), sub
18
directa îndrumare a soţiei fotografului, care deprinsese tainele meseriei.
Maestrul se implica, cu precădere în cazul clienţilor prestigioşi, mai mult
în intervenţii de scenografie, precum la alegerea decorurilor, a atitudinii
şi poziţiei modelelor în cadru, la valorificarea luminii pentru reliefarea
calităţilor fizice şi vestimentare, sau mascarea imperfecţiunilor.
Stăpânit de sentimentul onoarei proprii, Szathmari a acordat permanent
un interes deosebit publicităţii reuşitelor sale. Cartoanele sale fotografice
aveau tipărite, pe lângă nume, titlu şi adresă, şi toate distincţiile primite de-a
lungul vremii. Ajungând astfel ca, spre sfârşitul carierei, acestea să capete
aspectul unor bogate cununi de medalii şi decoraţii, ce purtau menţiunea
anilor şi expoziţiilor naţionale sau internaţionale la care fusese laureat.
Fără a îşi statornici vreun atelier fotografic, întrucât temporara prezenţă

pe meleagurile dâmboviţene (aproximativ 2 ani) era alocată şi altor
îndatoriri, nu doar pasiunii pentru fotografie, Ludwig Angerer (1827-
1879) a fost primul „portretist citadin” al Bucureştiului.
De formaţie farmacist, cu titlul universitar de „magister”, a lucrat
la Viena şi Graz. Aflat apoi, între anii 1854 si 1858, în serviciul armatei,
Angerer a cunoscut capitala Ţării Româneşti în calitate de „asistent militar
de medicamente”, în armata cezaro-crăiască de ocupaţie a Principatelor,
din perioada Războiului Crimeii (1853-1856).
Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu sarcina primită din partea
oficialilor Vienei (pesemne, în scopuri similare măsurătorilor topografice
efectuate în aceeaşi vreme de către militarii austrieci, din care au rezultat
primele planşe cartografice româneşti), Ludwig Angerer a obţinut imagini
ale Bucureștiului, de o indiscutabilă valoare documentară. Străbătând
oraşul, a surprins din locuri greu accesibile, de pe cele mai înalte clădiri
sau dealuri, privelişti cu orizont larg (mahalale, grădini şi spaţii verzi), dar,
şi de la nivelul solului, clădiri reprezentative, aspecte din pieţe comerciale
sau uliţe bucureştene. Toate operele fotografice ale lui Angerer ajută la
reconstituirea peisajului urbanistic existent în Bucureştiul anului 1856.
După reîntoarcerea la Viena, în 1857, şi retragerea din armată, s-a Ludwig Angerer
consacrat exclusiv chemării pentru meşteşugul fotografic. Astfel că, în
decembrie 1860, a primit titlul de „Fotograf al Curţii Imperiale”.
Pe plan local, Szathmari, neavând încă un combatant serios în domeniul

fotografic continua să deţină supremaţia. Pragul atelierului său era trecut
de întreaga elită politică şi aristocratică a vremii, atât cea autohtonă, cât şi
cea a străinilor pasageri sau stabiliţi în Bucureşti, după cum o demonstrează
chipurile din fotografiile ce-i poartă pe verso emblema.
Dintre fotografii contemporani lui Szathmari, demn de menţionat este

Moritz Benedict Baer (1810-1887), care deţinea un atelier fotografic în
Pasajul Român. Deși a lăsat un număr redus de fotografii, Baer a rămas
în memoria posterităţii ca fiind primul fotograf interesat de imortalizarea
orașului, nu doar dintr-o perspectivă estetică, ci și pragmatică. Vederile
19
sale bucureștene, valoroase din punct de vedere documentar, cuprind
edificii ce prezentau importanţă mai ales pentru caracterul lor funcţional.
De asemenea, M.B. Baer este cunoscut și ca ilustrator al unor surse
istorice referitoare la societatea românească, cum ar fi „Albumul Armatei
Române”, realizat în 1873.
După anul 1862, un celebru fotograf şi proprietar al unui renumit

studio fotografic din Capitală, care putea reprezenta o concurenţă pentru
Szathmari, nu doar în privinţa calităţii fotografiilor executate, ci şi a
clientelei, a fost însuşi cumnatul acestuia, Franz Duschek (1830?-1884).
Strămutat din Budapesta la Bucureşti, Duschek şi-a însuşit treptat de la
Szathmari, pe lângă cunoştinţele de tehnică fotografică, şi mare parte din
aleasa societate a vremii care apela la serviciile unui fotograf.
Nelimitându-se nici el doar la calitatea de portretist de studio, a
străbătut oraşul în căutarea unor unghiuri prielnice, din care să surprindă
cadre şi scene cotidiene. Însă, Franz Duschek a imortalizat oraşul
într-o manieră diferită de cea a confraţilor săi, Szathmari şi Angerer.
Contrar celor doi, devotaţi în special imaginilor de largă vizibilitate a
peisajelor urbane, Duschek a dezvoltat un gust în special pentru detaliile
arhitecturale. În privinţa elementului uman care-i însufleţea fotografiile,
a abordat un nou stil, reuşind oarecum să „simuleze” instantaneul, deși,
pentru surprinderea scenelor de moment, echipamentul tehnic al vremii
nu-i permitea fotografierea cu expunere scurtă.
De asemenea, alăturându-se cartierului general rus, încă de la începutul
războiului de eliberare de sub dominaţia otomană, nici fotografia de
front nu i-a fost străină. Ca atare, îl regăsim colaborator la albumul lui
Szathmari, „Suvenir din Resbelul 1877-1878”, dar şi semnatarul volumului
de fotografii, intitulat „Resboiul 1877-1878”.
La începutul activităţii fotografice, atelierul lui Duschek a funcţionat în
casa Slătineanu de pe Podul Mogoşoaiei, cu intrare din Strada Nouă (Edgar
Franz Duschek
Quinet). Deşi investise semnificativ în dotările studioului, în urma incidentelor
din seara zilei de 10 martie 1871, când Sala Slătineanu (care atunci găzduia
întrunirea comunităţii germane, ce sărbătorea victoria impotriva Franţei) a
fost ţinta unor acte de huliganism, Duschek a fost nevoit să-şi mute atelierul.
Tranzitoriu, până la amenajarea unuia în concordanţă cu exigentele sale şi
pretenţiile clientelei, recurgând la ajutorul lui Ioan Oteteleşeanu, a închiriat în
casa acestuia de pe Podul Mogoşoaiei, un loc insuficient şi mai puţin adecvat
trebuinţelor sale. În anul următor însă, într-un spaţiu „cu totul de din nou
organizat”, cum el însuşi îl recomanda, şi-a deschis, atât atelierul propriu-zis,
cât şi două incinte destinate expunerii şi vânzării lucrărilor sale, în preajma
locuiţelor celor mai înstăriţi bucureşteni. Duschek a profesat la adresa din
strada Franklin (fostă Strada Nouă) nr. 3, în vecinătatea Palatului şi a Grădinii
Episcopiei, până când, bolnav fiind, a părăsit ţara. Atelierul i l-a vândut lui Iosif
Szöllösy („Fotograful M.S. Regelui Carol I”, în 1883).
Reuşind să se afirme ca unul dintre maeştrii genului, Franz Duschek
a fost onorat, de-a lungul practicării meseriei de fotograf, de primirea din
20
partea domnitorului Carol I, în anul 1867, a titlului de „Fotograf al Curţii”, şi
de preţuirea și laudele venite în numele altor capete încoronate ale Europei.
Alături de Duschek, martor la conflictele armate ale vremii, dar

şi colaborator al lui Szathmari la realizarea fotografiilor de interes
documentar, de pe frontul Războiului de Independență, s-a aflat Andreas
D. Reiser (1840-1898). În România, Reiser s-a stabilit iniţial la Giurgiu, în
jurul anului 1867. În Bucureşti a preluat atelierul fotografului de origine
vieneză, K. F. Zipser, care în 1876 a decis să se mute la Craiova. Reiser a
deţinut acelaşi studio fotografic pe toată perioada şederii sale în Capitală.
Pe cărţile de vizită de pe spatele cartoanelor sale fotografice este indicată
adresa Calea Mogoşoaiei nr. 23, „alăturea cu hotelul Oteteleşeanu”, pentru
intervalul de timp anterior anului 1878, şi Calea Victoriei, acelaşi număr,
pentru perioada de după schimbarea denumirii arterei bucureştene.
De evenimentul care a reprezentat motivul rebotezării Podului

Mogoșoaiei se leagă şi afirmarea unui alt fotograf care se va bucura de
notorietate în domeniu. Franz Mandy (1848-1910), care imortalizase, în
8 octombrie 1878, trecerea triumfală a trupelor române biruitoare pe sub
Arcul de Triumf, la întoarcerea de pe frontul din Bulgaria, a devenit în scurt
timp un potenţial rival pentru faima veteranilor Szathmari şi Duschek.
Considerându-se în primul rând pictor, sub titulatura „Maler &
Photograph”, Mandy a deţinut la început un atelier în casele Hristodor,
existente pe Calea Victoriei, între fostul Café-Royal şi Grădina Cercului
Militar. Cum ascensiunea tânărului artist a fost rapidă, dobândind încă
din anul 1878 titlul de „Fotograf al Curţii”, apoi, în paralel, pe cel de
fotograf particular al Reginei Elisabeta, acesta şi-a adjudecat talentul şi
îndemânarea exclusiv în favoarea artei fotografice. În 1881, Mandy şi-a
amenajat un atelier nou în propria-i casă, peste drum de Teatrul Naţional,
în vecinătatea cafenelei şi cofetăriei lui Fialkowsky.
Operele sale, executate într-o manieră impecabilă, au dominat fotografia Franz Mandy
românească o perioada îndelungată, păstrând şi astăzi aproape intactă
claritatea imaginilor. Adaptată ultimelor noutăţi în domeniu, tehnica sa
fotografică a inclus, printre altele, şi folosirea hârtiei pentru platinotipie
la copiile pozitive. Ceea ce conferea imaginilor sale semitonuri foarte
delicate şi nuanţe adânci de negru. Calităţii excepţionale a fotografiilor
executate de Mandy i se subordonează, de altfel, şi numărul impresionant
de portrete ale familiei regale. O serie de fotografii au fost destinate să
ilustreze şi să elogieze, totodată, dăruirea cu care Regina Elisabeta se dedica
preocupărilor şi pasiunilor sale multiple. De asemenea, în opera aceluiaşi
artist fotografic, regăsim portretele principesei Maria sau ale prinţilor
moştenitori, la diferite vârste şi în diverse veşminte.
După moartea lui Mandy, atelierul acestuia a continuat să existe sub
conducerea asociatului său din ultimii ani de viaţă, Etienne Lonyai (1885-
1957). Pentru o perioadă, lucrările lui Lonyai au fost emise sub semnătura
lui Mandy, însă, în anii 1920, a început să lucreze în nume propriu.
21
Cu toate că, atât din motive tehnice, cât și pecuniare, fotografia era
apanajul unei categorii limitate de practicanţi specializaţi, în peisajul
bucureștean au activat o seamă de alţi fotografi, mai mult sau mai puţin
renumiţi. Iar, cum fotografia continua să-și păstreze caracterul elitist, Calea
Victoriei – artera stilată unde pulsa viaţa protipendadei bucureștene – era
destinaţia către care majoritatea dintre ei se îndreptau să-și deschidă ateliere.
Tot acolo, în vecinătatea hotelului Oteteleșeanu, se situa şi atelierul lui
Eduard Pesky (1835-1909), pictor şi fotograf maghiar. Ajuns în Capitală
pe la 1882, când Andreas D. Reiser îşi lichidase afacerile pentru a-l însoţi
pe Franz Duschek în Egipt, Pesky a cumpărat de la acesta atelierul de la
numărul 23, de pe Calea Victoriei.
Nefiind doar portretist, Pesky a reuşit să surprindă în fotografiile sale
construcţiile edilitare dintr-un oraş aflat în necontenită transformare. Din
păcate, probabil din cauza folosirii unor materiale mai puţin calitative,
realizările lui au suferit o uşoară estompare a imaginii, ceea ce a afectat
cumva claritatea contururilor.
După o acomodare aparent dificilă cu meseria de fotograf, deşi
comenzile îi puteau asigura un trai decent în centrul Capitalei, din 1890,
Pesky a renunţat la atelierul fotografic şi s-a dedicat exclusiv picturii.
Precum în cazul lui Lonyai, noii practicanţi independenţi din branşă

erau în special cei care dobândiseră gustul şi tainele meseriei, lucrând
sub îndrumarea unui meşter, în ateliere consacrate. Astfel au debutat în
meseria fotografică Mihail şi Ioan Spirescu – tată şi fiu.
În ceea ce priveşte traseul profesional şi sediile atelierelor fotografice ale
celor doi, informaţiile furnizate, de către cei care s-au consacrat studierii
apariţiei şi evoluţiei fotografiei în viaţa bucureşteană, sunt oarecum
contrarii. Astfel, în volumul „Din Bucureştii de altădată”, George Potra,
într-un capitol referitor la vechii fotografi, menţionează cum că „după
moartea Mariei Szöllösy, atelierul (n. atelierul din strada Franklin nr. 3,
cumpărat de către soţii Marie şi Iosif Szöllösy de la Franz Duschek) a fost
preluat de fostul lor ucenic M. Spirescu (n. Mihail Spirescu, respectiv tatăl),
care şi-a mutat sediul peste drum pe strada Franklin nr. 6”. Continuând, se
menţionează că Mihail Spirescu „ […] obţine o medalie de aur în 1880 […],
iar treburile mergându-i bine îşi deschide o sucursală în Galaţi”.
În timp ce, Emanuel Bădescu, în volumul II al lucrării „Bucureştii
în imagini în vremea lui Carol I”, analizând fotografii Bucureştilor din
perioada 1881-1914, după ce face cunoscut faptul că la momentul
cumpărării atelierului de către Szöllösy, diriginte de atelier era Gustav
Waber, afirmă că acesta a fost înlocuit cu Ioan Spirescu, de către doamna
Szöllösy, „din motive sentimentale”. Aflăm apoi, tot din scrierea mai sus
amintită, că „obligată de nevestele furioase să părăsească oraşul, Marie
Szöllösy a vândut în mare grabă atelierul lui Spirescu (n. nu este specificat
prenumele, dar se intuieşte că este vorba de cel care devenise diriginte,
adică Ioan)”. Acelaşi Spirescu-fiul, pe care „un timp îl găsim asociat cu
Franz Duschek-fiul”, până ce, în 1893, „îşi amenajează un atelier impunător
22
în casa vecină”. Iar, referifor la atelierul din Galaţi, se face specificaţia că a
fost fondat de „Mihai Spirescu, prin 1865”.
Studiind înscrisurile publicitare de pe cartoanele fotografice ce poartă
semnătura „Spirescu”, se poate observa că, pentru perioada de început,
acestea nu exprimau o individualitate distinctă tată-fiu. Astfel, pe primele
fotografii mesajul este lapidar, respectiv „Spirescu – Bucarest”. Cu timpul,
prezentarea devine mai elaborată, dar încă nu se face deosebirea dintre cei
doi fotografi, recurgându-se în continuare la folosirea tot a unui singur
nume propriu. Publicitatea acestora includea însă, pe lângă adresa (strada
Franklin nr. 6) sau reprezentarea grafică a unor premii, şi semnalările:
„succesorul lui Szöllösy” şi „sucursală la Galaţi”. Pe fotografiile de după
1893 apar trăsături particulare, reprezentate de iniţiala prenumelui şi
adresa atelierului, în funcţie de oraşul fiecăruia, însă restul componentelor
grafice, inclusiv menţiunile medaliilor, premiilor şi a titlului de „Fotograf al
Curţii Regale”, rămân identice.
Nu fără teama de a greşi, toate aceste indicii ar putea înclina balanţa
către un scenariu mai apropiat de opinia istoricului George Potra.
Contemporan lui Spirescu, dar mai puţin „vizibil” pe fotografii decât

acesta, Franz Duschek-fiul a activat între anii 1885 şi 1919. Eclipsat poate
de celebritatea tatălui său, Duschek-fiul a dezvoltat o personalitate aflată
oarecum sub semnul anonimatului.
După cum o demonstrează numărul redus al fotografiilor de studio,
munca sa nu a constat cu precădere într-o activitate de natură statică. De
altfel, nici profilul atelierului său din strada Franklin nr. 6 nu se limita
doar la atributul „fotografic”, ci includea şi denumirea „instituţie foto-
chemigrafică”. Vedutele sale conţinute în tipărituri („Calendarul Minervei”
sau „Albumul Pittoresc al României”) redau, după cum se menţionează și
în original, „cele mai interesante regiuni, oraşe, opere de artă din timpurile
vechi şi noi, scene din viaţa poporului, tipuri şi costume româneşti”.
Pe lângă alte nume, mai mult sau mai puţin sonore, precum W. Wollenteit,
J. Marie, J. Tiedge, Maier şi Gerstl, L. Letzter, Carl Hanny, E. Theodorovitz
şi Jehalsky, Hermann Léon, Max Schwartz, I. Niculescu, L. Waisman, Joseph
Török etc., avangarda fotografilor activi în Bucureştiul celei de-a doua
jumătăţi a secolului al XIX-lea este întregită de Gustav A. Waber.
Fără a excela în domeniu, Waber a deţinut un atelier fotografic cu firma
„Photographia Noua”, ce a figurat pentru început în Calea Victoriei la nr.
11, lângă Prefectura Poliţiei, apoi la nr. 29.
Numitorul comun al tuturor atelierelor fotografice era reprezentat de

ansamblul obiectelor care serveau la crearea cadrului în care se desfăşura
portretizarea personajelor. Studioul fotografilor era o scenă cu decoruri
şi fundaluri interschimbabile, care foloseau la încadrarea modelului în
ambianţa unui salon sau a unui peisaj. Decorul consta într-o draperie, o
coloană clasică, un fragment de balustradă, una sau mai multe piese de
23
mobilier, garduri şi podeţe rustice, sau oricare alt element ornamental, ori
de recuzită, la modă. Fotografii înaltei societăţi îşi regizau componentele
decorative cu mult bun gust, și, pentru atragerea clienților, toţi erau
preocupaţi de introducerea noutăţilor în prezentare.
Personajul fotografiat era de obicei reprezentat în întregime, expresia
feţei fiind de însemnătate minoră în comparaţie cu etalarea elegantelor
rochii cu crinolină, a redingotelor, sau a impunătoarelor uniforme
militare. În fotografiile individuale, oamenii erau adesea înfăţişaţi în poziţii
ostentative, alese de priceperea fotografului, total diferite de cele obişnuite,
cu scopul vădit de a flata. Ofiţerii, de regulă, pozau în ţinute de ceremonie,
în atitudini rigide, pline de marţialitate, permitând obiectivului fotografic
observarea detaliată a uniformei şi echipamentului. Fotografiile de grup,
cu rude, copii sau prieteni, se realizau în cadre mai puţin oficiale, în care
postura personajelor era lejeră şi mai nonconformistă.
Într-un veşmânt mai puţin pretenţios, fotografia şi-a lărgit sfera de

acţiune şi către zonele mai modeste, lipsite de opulenţa şi strălucirea
centrului oraşului, precum Târgul Moşilor, Maidanul Duca etc. „Acolo
erau barăcile care găzduiau atelierele fotografice atât de cautate de populaţia
mahalalelor şi de numeroasa ţărănime venită din aproape toate judeţele
Ţării Româneşti”, îşi amintea istoricul George Potra. „Fiecare atelier avea
în faţă, de o parte şi de alta a uşii de la intrare, câte o vitrină cu geam, în care
erau expuse tot felul de fotografii, drept reclamă. Fotografiile expuse însă, în
majoritatea cazurilor, nu erau executate la minut, aşa cum se anunţa, ci la opt
zile, făcute în atelierele fotografice din oraş.”
24
CARTOANELE FOTOGRAFICE
Odată cu introducerea hârtiei drept suport de imprimare a imaginilor, şi

generalizarea posibilităţilor de copierie, multiplicare şi mărire a fotografiilor,
a apărut necesitatea prezentării acestora într-o formă care, din punct de
vedere estetic şi al durabilităţii, să se ridice la înălţimea elegantelor etuiuri
ale dagherotipiilor. De asemenea, înmulţirea maeştilor fotografi a impus
identificarea produselor muncii lor, în vederea câştigării interesului public
asupra folosirii serviciilor unuia sau altuia. Astfel, înscrisurile fotografice
cu numele, adresa atelierului şi indicarea poziţiei fotografului în ierarhia
valorilor, prin etalarea rangului şi distincţiilor primite, au devenit elemente
indispensabile de recunoaştere. Întreaga compoziţie publicitară, ce includea,
pe lângă textul inserat armonios pentru a evidenţia anumite pasaje, şi
ilustraţii, elemente simbolice, ornamente fitomorfe etc., era imprimată pe
cartoane cu flexibilitate redusă, pe care apoi fotografii îşi lipeau fotografiile.
Fotografii, dorind fiecare să deţină un model de redare cât mai atractivă a
mesajelor respective, apelau la serviciile unor graficieni şi litografi specializaţi
în desenul oramental, dar şi cunoscători de istoria artei. Stabilimentele
preferate, care executau tipărirea cartoanelor de fotografii, erau în special
cele vieneze, dar existau şi câteva ateliere locale care se ocupau onorabil de
achitarea unor astfel de comezi.
Cartoanele fotografice aveau dimensiuni relativ standard, cuprinse între
10,5 x 6,5 cm (cu abatere, în plus sau minus, de până la 0,5 cm), pentru
cele care impuseseră formatul carte-de-visite, şi 16,5 x 11,5 cm (cu aceeaşi
potenţială diferenţă), pentru fotografiile de tip cabinet. Existau însă şi
mărimi atipice, intermediare între cele clasice menţionate mai sus, mai mari
sau chiar mai mici, cum ar fi mignon, de 8 x 3,5 cm. Acestea au apărut şi
s-au răspândit îndeosebi când practica fotografiei a încetat să mai fie strict o
meserie specializată, propagându-se şi printre amatori.
Paleta cromatică, atât a cartoanelor pe care se imprima informaţia
publicitară, cât şi a cernelii, era extrem de diversă. Se foloseau, de la fonduri
în nuanţe de crem sau brun, care confereau un contrast plăcut, în care textul
şi imaginea fotografică nu erau în dezacord, până la roşu, verde, albastru sau
negru intens înnobilat cu inscripţii aurii.
Preferinţele fotografilor privind decorul şi culoarea cartoanelor variau de
regulă de-a lungul întregii lor cariere. Mesajul tipărit era periodic actualizat
în concordanţă cu adresa atelierului fotografic, dar şi cu premiile, medaliile
şi decoraţiile dobândite pe parcursul desfăşurării activităţii. Odată epuizată
o comandă de cartoane, aceasta era reînnoită, de cele mai multe ori cu un
model nou, însă exista şi practica folosirii într-o anumită perioadă a mai
multor tipuri de cartoane, de către acelaşi fotograf.
Cât priveşte textul conţinut în grafica de pe cartoane, dacă era scris în
limba franceză, oferea o garanţie în plus privind manierele elegante cu care
clientul avea să fie primit şi tratat.
25
26
La loc de mare cinste se afla titlul de „Fotograf al Curţii”, după care
urmau premiile obţinute la diverse expoziţii. Cei care nu aveau calitatea de
fotograf domnesc, adoptau alte calificative cu care să impresioneze, precum
„Fotograful corpurilor legiuitoare” (Max Schwarz), sau „Furnisorul tutulor
Autorităţilor civile, militare şi al înaltului Cler” (S. Korn). Pentru acreditarea
seriozităţii firmei, sau semnalarea varietăţii şi calităţii activităţii prestate,
uneori erau făcute menţiuni, precum: „clişeurile rămâne reservate mai mulţi
ani pentru comande ulterioare şi măriri”, sau încredinţarea că fotografierea
se făcea „pe orice timp”, „şi la lumina electrică până la 12 noaptea”, iar
atelierul se obliga „să execute cu cea mai mare perfecţiune fotografii de tot
felul şi în toate formatele atât negre cât şi colorate” etc. În obţinerea efectelor
grafice, cu scopul evidenţierii anumitor fragmente, se recurgea la schimbarea
caracterelor de literă şi la aşezarea textului în poziţie dreaptă, curbă sau oblică.
Încadrarea în pagină a întregii compoziţii publicitare a cunoscut de-a
lungul timpului diverse configuraţii. Astfel, de la mesajul minimal situat în
centrul cartonului, s-a ajuns la unul asfixiant, care acoperea aproape toată
suprafaţa, pentru ca, spre sfârşitul veacului al XIX-lea, să se retragă mult în
partea stângă şi pe latura de sus, permiţând astfel personajului portretizat
inserarea unei dedicaţii sau a unui text epistolar. Această ultimă poziţionare
a anticipat, de fapt, locul destinat pentru corespondenţă, adresă şi timbru
de pe fotografiile tip carte poştală de mai târziu.
Studierea graficii publicitare a cartoanelor fotografice este revelatoare,
oferind informaţii precise pe baza cărora se poate stabili provenienţa și
datarea fotografiilor. Iar, coroborate cu indicaţiile oferite de imaginea celui
portretizat (vârsta, dacă personajul este recognoscibil, veşminte civile sau
modelul uniformelor militare), elementele din compoziţia grafică pot ajuta
semnificativ la încadrarea în epocă. Se observă astfel, că primele ateliere
fotografice, existente pe la 1850-1860, foloseau cartoane cu reprezentări
minimale, iar în deceniile următoare, decorul acestora s-a amplificat
evident, acoperind aproape toată suprafaţa.
Cum pe spatele cartoanelor suport era invariabil specificată, alături de
nume, adresa atelierului (uneori chiar cu indicaţii suplimentare referitoare
la edificiile în preajma cărora se situau), cu ajutorul acestora se poate face,
atât o reconstituire a structurii urbanistice din vremea respectivă, cât şi o
recunoaştere, în spaţiu şi timp, a locurilor în care fotograful a activat.
Totodată, presupunându-se că ilustraţia s-a executat în strânsă corelaţie
cu propunerile şi opţiunile beneficiarului, cartoanele fotografice pun la
dispoziţia privitorului indicii despre personalitatea, simţul artistic şi gradul
de rafinament al fotografului.
Această formă mobilă de reclamă, cu mare forţă evocatoare a
competenţelor fotografului, a statutului studioului său, dar şi a calităţii
produsului oferit, prin implicita lui prezentare, a reprezentat, din punct de
vedere comercial şi al competiţiei, chiar mai mult decât publicitatea în presă
sau firma propriu-zisă a atelierului.
27
28
29
30
a· Avangarda fotografilor din Bucureşti · a
41.932
Universitatea din București; cca. 1864
29,7 x 36,3 cm
32
a· Carol Popp de Szathmari · a
41.933
Biserica Stavropoleos; cca. 1866
29,7 x 36,3 cm
33
49.052 49.055 49.065

Sublocotenent de artilerie în uniformă de C. A. Rosetti (1816 - 1885), om politic, Barbu Bellu (Bellio) (1825-1900), baron,
mare ţinută; după 1872 gazetar; cca. 1867 om politic; până la 1863
Dimitrie Călinescu (?) 10,3 x 6,2 cm 9,5 x 6,1 cm
10,2 x 6,1 cm
49.066 52.143 52.184

Maria Fălcoianu (?-1900); cca. 1870 Maior din Batalionul de vânători, în uni- Medic militar; 1864-1866
10,2 x 6,3 cm formă de mare ţinută; cca. 1863 10,2 x 6,2 cm
9,7 x 6 cm
34
52.212 52.222 52.225

Ștefan Sihleanu, ofiţer inferior de Aristide Iarca (1838/1839-1873), ofiţer Alexandru Zănescu (1847-1888) cu finul
infanterie; cca. 1870 superior din Regimentul 1 lăncieri; său Victor Bilciurescu; 1866
10,4 x 6,4 cm cca. 1868 10,4 x 6,3 cm
10,4 x 6,2 cm
52.226 52.332 52.382

Alexandru Zănescu (1847-1888), elev de Dorobanţi din timpul Războiului de Locotenent de geniu, în uniformă de mare
Școală militară; 1866 Independenţă (1877-1878) ţinută; 1873
10,3 x 6,2 cm 15,5 x 10 cm Tomescu (?)
10,2 x 6,3 cm
35
52.480 52.505 52.506

Nicolae Golescu (1810-1877), om politic, Ioan Emanoil Florescu (1819-1893), Constantin Milicescu (1810-1868), general
general de armată; 1868 general de brigadă; 1864-1866 de divizie; 1864-1866
10,4 x 6,3 cm 10 x 6,3 cm 10,2 x 6,2 cm
52.507 53.078 53.095

Romulus Magheru (1847-1897), ofiţer Sublocotenent de artilerie, în uniformă de Ofiţer inferior din armata prusacă (?);
superior de marină, fiul generalului mică ţinută; cca. 1873 până la 1866
Gheorghe Magheru; după 1872 10,3 x 6,3 cm 10,3 x 6,3 cm
10,5 x 6,4 cm
36
72.926 72.929 73.637

Portret de bărbat; 1864-1866 Portret de femeie; 1864-1866 Matei Millo (1814-1896), actor, autor
Petrache Castriș(?) 9,5 x 5,6 cm dramatic; 1864-1866
9,9 x 5,4 cm 10,4 x 6,3 cm
73.638 83.577 83.578

Nicolae Nicoleanu (Neagoe Tomoșoiu) C. A. Rosetti (1816-1885), om politic, Portret de bărbat; 1864-1866
(1835-1871), poet; 1864-1866 gazetar; cca. 1860 10,2 x 6,2 cm
10,3 x 6,5 cm 9,8 x 6,1 cm
37
83.891 83.892 83.893

Două personaje feminine; cca. 1870 Două personaje feminine; cca. 1870 Portret de femeie; cca. 1870
10,5 x 6 cm 10,4 x 6 cm 9,9 x 6,3 cm
83.894 84.990 84.991

Portret de femeie; cca. 1870 Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), Alexandru Ioan Cuza (1820-1873),
9,9 x 6,3 cm domnitorul Principatelor Unite Române; domnitorul Principatelor Unite Române, în
1863 uniformă de general, mare ţinută; 1863
9,9 x 6,2 cm 9,9 x 6,2 cm
38
85.037 85.871 85.896

Carol Davila (1828-1884), medic și Portret de femeie; după 1866 Puiu și Dodo Schina; 1871
farmacist, general; 1864-1866 Petrescu (?) 10,4 x 6,5 cm
10,1 x 6,3 cm 10,4 x 6,2 cm
88.504 88.512 88.519

Nicolae Kretzulescu (1812-1900), medic, Dimitrie Bolintineanu (1819/1825-1873), Calinic Miclescu (1822-1886), mitropolit-
diplomat, om politic; 1864-1866 poet, prozator, publicist, diplomat, om primat al Ţării Românești; cca. 1866
10,4 x 6,1 cm politic; 1864-1866 10,3 x 6,2 cm
10,4 x 6,2 cm
39
95.501 96.507 97.880

Ofiţer de poliţie (?) cu soţia; cca. 1870 Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), C. A. Rosetti (1816-1885), om politic,
10,4 x 6 cm domnitorul Principatelor Unite Române, gazetar; cca. 1868
în uniformă de general de dorobanţi călări, 10,5 x 6 cm
mică ţinută; 1863
10,4 x 6,3 cm
99.415 99.421 101.913

Cezar Bolliac (1813-1880), scriitor, gazetar, Portret de bărbat; 1863-1866 Căpitan de pompieri, în uniformă de mare
om politic; până la 1863 10,7 x 6,2 cm ţinută; cca. 1865
9,7 x 6 cm Nicolae Anghelescu (?)
10,6 x 6,6 cm
40
105.904 106.137 108.076

Elena Cuza (1825-1909), soţia Portret de femeie; cca. 1870 „Coborârea de pe Cruce”, după Peter Paul
domnitorului Alexandru Ioan Cuza; 1863 10,5 x 6,3 cm Rubens; 1864-1866
9,5 x 6 cm 10,2 x 5,9 cm
108.077 108.078
Scenă de gen; 1864-1866 Portret de bărbat în costum tradițional de
6,4 x 10,5 cm cerchez; 1864-1866
10,2 x 6,3 cm
41
108.079 108.080
Portret de femeie în costum oriental; 1864-1866 Negustor de halviţă; 1864-1866
6,2 x 10,3 cm 10,1 x 6,1 cm
108.081 108.082 108.083

Sacagiu; 1864-1866 Portret de bărbat în haine orientale; 1864- Două personaje masculine; 1864-1866
10,2 x 6,2 cm 1866 10,3 x 6,5 cm
10,1 x 6,5 cm
42
108.084 108.085 108.087

Matei Millo (1814-1896), actor, autor Lăptărese; 1864-1866 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen
dramatic; 1864-1866 10,2 x 6,3 cm (1839-1914); după 1866
10,1 x 6,3 cm 10,1 x 6,2 cm
108.086 109.467
Scenă de gen; 1864-1866 Portret de femeie; până la 1866
6,2 x 10,2 cm 10,3 x 6,3 cm
43
116.569 116.570 116.572

Copii; cca. 1867 Portret de bărbat; 1864-1866 Mire și mireasă; cca. 1875
10,4 x 6,2 cm 10,1 x 5,8 cm 10,2 x 6,3 cm
116.576 116.579 126.488

Două personaje, femeie și bărbat; cca. 1875 Portret de bărbat; cca. 1875 C.A. Rosetti (1816 -1885), om politic,
10,1 x 5,9 cm 10,1 x 6,3 cm gazetar; 1864-1866
10,2 x 6,2 cm
44
126.524 126.537 126.876

Ana Lahovary (născută Kretzulescu) cu Portret de femeie; până la 1866 Portret de bărbat; după 1866
unul dintre copiii săi; după 1866 10,3 x 6,3 cm 10,3 x 6,3 cm
16 x 10,6 cm
131.983 132.283 132.290

Sofia Kretzulescu (născută Iacovenco), Nicolae Kretzulescu (1812 -1900), om Grigore Manu (1843 -1903), director
soţia lui Nicolae Kretzulescu; 1864-1866 politic, medic, diplomat; 1864-1866 general al Regiei Monopolurilor Statului;
10,6 x 6,4 cm 10,3 x 6,3 cm după 1866
10,4 x 6 cm
45
138.516 139.857
Portret de bărbat; cca. 1875 Copii; 1875
Ioanid (?) 10,5 x 6,4 cm
10,5 x 6,4 cm
139.858 139.859
Portret de bărbat în uniformă civilă; după Portret de bărbat în uniformă civilă; după
1870 1870
10,4 x 6,4 cm 10,3 x 6,4 cm
46
10.787
Turnul Colţei; 1856
21 x 25,5 cm
48
a· Ludwig Angerer · a
10.788
Biserica Sf. Dumitru; 1856
21 x 25,5 cm
49
10.789
Mahalaua Calicilor; 1856
21 x 25,5 cm
10.790
Grădina Cișmigiu; 1856
21 x 25,5 cm
50
10.791
Mahalaua Antim; 1856
21 x 25,5 cm
51
10.792
Piaţa Sfântul Anton; 1856
21 x 25,5 cm
52
10.795
Clădire din București; 1856
21 x 25,5 cm
53
10.796
Casa Apelor; 1856
21 x 25,5 cm
54
10.797
Lacul Cișmigiu; 1856
21 x 25,5 cm
55
10.800
Lacul Cișmigiu; 1856
21 x 25,5 cm
56
49.053 49.061
Portret de bărbat Portret de tânăr
10,1 x 6,2 cm 10 x 6 cm
52.202 52.352
Ofiţer inferior de infanterie (?), în uniformă de Funcţionar poștal, în uniformă de mare
mare ţinută; 1867 ţinută; cca. 1870
Panait Botez, tatăl scriitorului Eugen Botez (Jean Bart) (?) 10 x 6,1 cm
10,1 x 6,4 cm
58
a· Moritz Benedict Baer · a
52.396 52.993
Ofiţer inferior, în uniformă de mică ţinută; Căpitan de vânători, în uniformă de mică
1858-1859 ţinută; 1864-1868
10 x 6,2 cm 10,1 x 6,2 cm
53.030 53.050
Ofiţer de poliţie, în uniformă de mică Funcţionar civil, în uniformă de mare
ţinută cu ulancă; 1860-1864 ţinută, cu soţia; 1860-1865
10,1 x 6,3 cm 10,2 x 6,2 cm
59
53.055 53.062
Căpitan de pompieri, în uniformă de mare Ofiţer inferior de geniu, în uniformă de
ţinută, cu soţia; 1860-1868 mare ţinută; 1860-1868
10,1 x 6,2 cm 10 x 6,3 cm
60
10.824 10.825 10.826

Barbu Bellu (Bellio) (1825-1900), baron, Grigore Alexandrescu (1810-1885), poet, Portret de bărbat; 1878
om politic; cca. 1866 fabulist; cca. 1880 Constantin Niculescu-Câţă (?)
10,1 x 6,2 cm 10,5 x 6 cm 10,4 x 6,4 cm
10.829 10.830 10.834

Portret de bărbat; cca. 1870 Portret de bărbat; cca. 1878 Ioan Algiu (1834-1904), locotenent-colonel
Mișa Anastasievici (1803-1885) (?) Dr. Patzelt (?) de stat-major; 1872-1885
10,4 x 6 cm 10,4 x 6,4 cm 10,4 x 6,4 cm
62
a· Franz Duschek · a
10.835 10.836 10.837

Alexandru Vericeanu (1839-1912), jurist, Gheorghe Slăniceanu (1835-1885), colonel; Portret de bărbat; cca. 1872
profesor, om politic; cca. 1875 1872-1877 Tatăl arhitectului Jean Badovici (?)
10,4 x 6,1 cm 15,8 x 11 cm 10,3 x 6,1 cm
10.838 15.539 15.540

Ștefan Bellu (Bellio) (1824-1902), om Portret de femeie; cca. 1870 Portret de femeie în costum naţional;
politic; cca. 1878 15 x 10,7 cm cca. 1880
15,9 x 11,2 cm 15,1 x 10,5 cm
63
41.551 49.046
Membrii Locotenenţei Domnești și ai Guvernul C.A. Rosetti (1816-1885), om politic,
Ion Ghica din 1866 gazetar; cca. 1867
6,3 x 10,1 cm 10,4 x 6 cm
49.049 49.051 49.054

Fraţii Fălcoianu; cca. 1866 Ofiţer de infanterie, în uniformă de mică Portret de bărbat; cca. 1870
10 x 6,2 cm ţinută; până la 1868 10,4 x 6,1 cm
10,4 x 6 cm
64
49.058 49.059 49.060

Ștefan Fălcoianu (1835-1905), maior de Portret de femeie; până la 1867 Portret de femeie călare; până la 1867
artilerie; cca. 1870 10,1 x 6,3 cm 10,3 x 6,2 cm
10,4 x 6,3 cm
49.062 49.064 49.144

Ion C. Brătianu (1821-1891), om politic; Portret de femeie; după 1867 Irina Suţu (1830-1891) (născută Hagi-
după 1867 10,4 x 6 cm Moscu), soţia lui Grigore Suţu
10,5 x 6 cm 15,6 x 10,5 cm
65
49.145 49.473 49.474

Dimitrie Ghica (1816-1897), om politic, Portret de femeie; după 1870 Portret de bărbat; după 1870
fiul primului domn pământean al Ţării 10,4 x 6,4 cm 10,4 x 6,4 cm
Românești, Grigore Ghica; cca. 1880
15,6 x 10,6 cm
52.100 52.145
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), Constantin Năsturel Herescu (1798-1874),
domnitorul României, în uniformă de ofiţer de călărași mare ban, filantrop, în uniformă de general
cu însemne de general, mare ţinută; 1868-1872 de brigadă, mare ţinută
35,8 x 30 cm 10 x 6,3 cm
66
52.147 52.157 52.162

Colonel de stat-major, în uniformă de mare Alexandru Gramont (1835-1912), ofiţer Locotenent de gardă civică; 1867-1872
ţinută; după 1872 superior de infanterie (?), în uniformă de 10,2 x 6 cm
10,4 x 6,1 cm mică ţinută; 1878
10,5 x 6,4 cm
52.163 52.164 52.167

Locotenent de gardă civică; 1866-1872 Locotenent de gardă civică; 1866-1872 Elev de Școală militară, cu grad de sergent;
10,4 x 6 cm 10,3 x 6,2 cm 1865-1868
10,2 x 6,3 cm
67
52.174 52.181 52.182

Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901); Subofiţer de roșiori, în uniformă de mică Ofiţer superior de lăncieri, în uniformă de
cca. 1870 ţinută; 1877 mare ţinută; până la 1868
10,4 x 6 cm 10,4 x 6,4 cm 10,1 x 6,4 cm
52.206 52.214 52.215

Nicolae Lahovary (1844-1890), sergent de Sergent din Batalionul de vânători pedeștri, Subofiţer de infanterie (?); 1868-1872
lăncieri, în uniformă de mică ţinută; până în uniformă de mare ţinută; până la 1868 Eugen Gălușcă (?)
la 1868 Eugen Gălușcă (?) 10,4 x 6 cm
10,3 x 6,2 cm 10,4 x 6,1 cm
68
52.217 52.255 52.258

Soldat de dorobanţi; după 1879 Pereche de tineri; după 1870 Dimitrie Lecca (1832-1888), ofiţer superior
Bibi Hagi Panteli (?) 15,9 x 11,1 cm de dorobanţi; după 1877
10,4 x 6,4 cm 16,4 x 10,2 cm
52.303 52.318 52.345

Dimitrie Lecca, (1832-1888), ofiţer Căpitan (?) de infanterie, în uniformă de Ofiţer superior de stat-major; 1872-1884
superior de dorobanţi, în uniformă de mare mare ţinută; cca. 1879 Alexandru Cămărășescu (?)
ţinută; după 1877 Constantin Rudeanu, tatăl generalului Vasile 10,4 x 6,3 cm
15,8 x 11 cm Rudeanu (?)
15,8 x 11 cm
69
52.346 52.348 52.365

Dimitrie Sallmen (1836-?), ofiţer de roșiori, Ofiţer de lăncieri, în uniformă de mică Ștefan Stoica, sublocotenent de artilerie, cu
în uniformă de mică ţinută; 1868-1872 ţinută cu ulancă; 1868 fratele său; 1868-1875
10,5 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm 10,4 x 6 cm
52.367 52.372 52.373

Ștefan Fălcoianu (1835-1905), maior de Ofiţer inferior de artilerie, în uniformă de Ofiţer inferior de lăncieri, în uniformă de
artilerie, în uniformă de mică ţinută; 1868- mare ţinută; până la 1868 mare ţinută; până la 1868
1877 Niţescu (?) Costescu (?)
10,1 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm 10,3 x 6,2 cm
70
52.374 52.381 52.386

Ofiţer inferior de lăncieri, în uniformă de Căpitan de geniu, în uniformă de mică Ofiţer inferior de geniu, în uniformă de
mare ţinută; 1868 ţinută; 1873 mică ţinută; 1872
Mavrocordat (?) Giosan (?) Iarca (?)
10,6 x 6,2 cm 10,4 x 6,1 cm 10,4 x 6 cm
52.388 52.403 52.414

Căpitan de geniu, în uniformă de mică Eftimie Ulescu (1843-1883), locotenent Ofiţer inferior de dorobanţi de judeţ, în
ţinută, cu soţia; 1864-1868 de infanterie, în uniformă de mică ţinută; uniformă de mare ţinută; până la 1868
George și Maria Marcolescu (?) 1864-1868 10,4 x 6 cm
10 x 5,8 cm 10,4 x 6,3 cm
71
52.439 52.440 52.448

Constantin Năsturel Herescu (1798-1874), Constantin Năsturel Herescu (1798-1874), Locotenent-colonel (?) de călărași; 1872-
mare ban, filantrop, în uniformă de general mare ban, filantrop, în uniformă de general 1877
de brigadă, mare ţinută de brigadă, mare ţinută 10,4 x 6,1 cm
10,4 x 6 cm 10 x 6,3 cm
52.457 52.458 52.462

Maior de artilerie; cca. 1879 Eracle Arion (1838-1903), ofiţer superior Sublocotenenţi de roșiori, în uniformă de
Fotino (?) de artilerie; cca. 1879 mică ţinută; după 1872
10,4 x 6,5 cm 9,8 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm
72
52.473 52.474 52.480

Ofiţer inferior de artilerie; cca. 1872 Ofiţer inferior de artilerie, în uniformă de Constantin Năsturel Herescu (1798-1874),
Albu (?) mare ţinută; 1868-1877 mare ban, filantrop, în uniformă de general
10,4 x 6 cm Petrovici (?) de brigadă, mare ţinută
10,2 x 6 cm 10 x 6,1 cm
52.481 52.485 52.500

Alexandru Gramont (1835-1912), colonel Locotenent-colonel de infanterie, în Sublocotenent de artilerie; 1868-1877
de infanterie de linie; 1872-1877 uniformă de mică ţinută; 1868 Iancu Olănescu (?)
10,4 x 6,3 cm D. Crăciunescu (?) 10,5 x 6,5 cm
10,3 x 6,2 cm
73
52.511 52.518 52.543

Fraţii Pandele și Matei Grigorescu, ofiţeri Nicolae Lahovary (1844-1890), ofiţer de Ioan Scriban, locotenent de infanterie; 1866
sanitari; până la 1868 lăncieri, în uniformă de mică ţinută; până 10 x 6,2 cm
10,1 x 6,3 cm la 1868
10,4 x 6,4 cm
52.980 53.011 53.013

Locotenent de infanterie, în uniformă de Căpitan de artilerie, în uniformă de mică Ofiţer inferior de infanterie; 1868-1872
mică ţinută; până la 1868 ţinută cu ulancă; cca. 1868 10,4 x 6,1 cm
10,4 x 6,2 cm 10,4 x 6 cm
74
53.033 53.034 53.036

Locotenent de vânători, în uniformă de Ofiţer inferior de artilerie; până la 1868 Maior de infanterie, în uniformă de mare
mică ţinută; cca. 1868 6,4 x 4,5 cm (fotografie tăiată) ţinută; 1868-1872
10,5 x 6,4 cm 10,4 x 6,1 cm
53.053 53.057 53.060

Ofiţer de artilerie; până la 1868 Constantin Poenaru (1842-1912), Sublocotenent de artilerie, în uniformă de
10,4 x 6 cm sublocotenent de geniu, în uniformă de mare ţinută; până la 1868
mare ţinută; 1868-1877 10,1 x 6,3 cm
10,4 x 6,2 cm
75
53.064 53.092 53.099

Ofiţer de artilerie, în uniformă de mare Ofiţer medic; până la 1868 Ecaterina Ciocârlan, sergent de artilerie;
ţinută; până la 1868 10,2 x 6,2 cm cca. 1877
9,9 x 6,2 cm 15,7 x 11 cm
72.927 72.990 72.999

Sublocotenent de administraţie; 1875 Emanoil Boteanu (1836-1897), colonel de Portret de femeie; cca. 1868
Șerbănescu (?) stat-major, cu soţia; 1868-1877 10,4 x 6 cm
10,5 x 5,1 cm (fotografie tăiată) 16,1 x 10,7 cm
76
73.635 73.640 73.643

C.A. Rosetti (1816-1885), om politic, Constantin Stăncescu (1837-1909), pictor, Petre Orbescu (1826-?), magistrat, om
gazetar; cca. 1866 prozator, autor dramatic; după 1867 politic; după 1867
10,1 x 6,3 cm 10,6 x 6,3 cm 10,5 x 6 cm
73.644 73.765 74.119

Petre Orbescu (1826-?), ofiţer de infanterie, Ofiţer de geniu; după 1870 T.C. Grigorescu, deputat și primar al
magistrat, om politic; 1868-1877 10,6 x 6,4 cm orașului Ploiești; cca. 1866
10,4 x 6,3 cm 9,5 x 6,3 cm (fotografie tăiată)
77
75.566 78.020 81.726

Sublocotenent de gardă civică; 1866-1872 Gheorghe Marian (1843-1900), magistrat Portret de bărbat; cca. 1868
10,4 x 6,3 cm 16 x 10,6 cm 10,4 x 6 cm
81.730 83.557 83.559

Fii generalului Alexandru Koslinski; Portret de bărbat; 1866 Portret de bărbat; cca. 1873
cca. 1870 10,3 x 6,2 cm 10,4 x 6,4 cm
10,7 x 6,5 cm
78
83.563 83.564 83.571

Sublocotenent de infanterie, în uniformă de Portret de bărbat; cca. 1866 Portret de bărbat
mare ţinută; 1868-1872 10 x 6,3 cm 10,5 x 6,5 cm
10,2 x 6,4 cm
83.573 83.575 83.576

Portret de bărbat Sublocotenent de infanterie, în uniformă de Ion C. Brătianu (1821-1891), om politic;
10,5 x 6,4 cm mare ţinută; 1868-1872 până la 1867
10,3 x 6,3 cm 10,1 x 6,2 cm
79
83.582 83.589 83.597

Mire și mireasă; după 1874 Portret de femeie; după 1874 Portret de femeie; după 1874
10,5 x 6,4 cm Ana D. Negru (?) 10,6 x 6,5 cm
10,6 x 6,5 cm
83.900 83.901 83.915

Portret de femeie; după 1870 Portret de femeie; până la 1866 Portret de băiat; după 1867
10,5 x 6,4 cm 10 x 6,2 cm 10,1 x 6,1 cm
80
84.058 85.023 85.029

Elena Kirilov Paraschivescu; după 1867 Mihail Schina; 1867-1870 Mihail Schina; 1867-1870
10,4 x 6,3 cm 15,8 x 11,1 cm 8,8 x 5,9 cm (fotografie taiată)
85.868 85.872 85.873

Portret de femeie; după 1867 Elena Schina; după 1867 Portret de femeie; după 1867
Catinca Paapa (?) 10,5 x 6,2 cm Elena Theodori (?)
10,4 x 6,2 cm 10,4 x 6,3 cm
81
85.874 85.875 85.877

Portret de femeie; după 1867 Elena Schina; până la 1868 Zoe Scorţeanu; după 1867
Elena Theodori (?) 10,4 x 6,4 cm 10,4 x 6,2 cm
10,4 x 6,2 cm
85.887 85.893 85.894

Aristizza Iatropol; după 1873 Femeie tânără cu fetiţă; cca. 1870 Mimi Schina; 1867-1870
16,1 x 11 cm 10,4 x 6,3 cm 10,4 x 6,2 cm
82
85.895 88.513 88.514

Virgil Pleșoianu; 1867-1870 Portret de fetiţă; până la 1867 Ofiţer din Regimentul de călărași; 1868-
10,4 x 6,1 cm 10,1 x 6,2 cm 1872
10,5 x 6 cm
88.515 88.516 88.528

Portret de fetiţă; până la 1867 Mihail Schina; 1867-1870 Două personaje, bărbat și femeie
10,1 x 6,2 cm 10,4 x 6 cm 10,4 x 6,3 cm
83
93.250 96.503 99.420

Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), poet, Luiza Nestor cu copil în braţe; până la 1867 Portret de magistrat; cca. 1868
scriitor, om politic; cca. 1870 10,1 x 6 cm 10,4 x 6,2 cm
10,4 x 6,3 cm
99.412 106.136
Membrii Locotenenţei Domnești și ai Guvernul Ion Două personaje, bărbat și femeie; cca. 1868
Ghica din 1866 10,6 x 6,3 cm
10,1 x 6,3 cm
84
107.967 107.968 108.088

Portret de tânăr; până la 1867 Emanoil Porumbaru (1845-1921), om Ofiţer inferior de lăncieri, în uniformă de
10,1 x 6,3 cm politic; cca. 1870 mare ţinută; 1860-1868
10,4 x 6,2 cm 10 x 6,3 cm
109.194 109.195 109.466

Alexandru Lipoianu, maior de vânători, în Constantin Pilat, Anton Costescu și Ioan Grigore Ghica (1830-1881), ofiţer de
uniformă de mică ţinută; 1864-1868 Alexandru Lipoianu, ofiţeri; 1864-1868 infanterie, în uniformă de mare ţinută;
10,5 x 6,3 cm 10,1 x 6,3 cm 1860-1868
10,2 x 6,3 cm
85
116.568 116.577 126.260

Portret de bărbat; 1878 Portret de fată; cca. 1870 Maria Cretzianu; după 1867
15,9 x 11,2 cm 10,2 x 6,2 cm 10,4 x 6 cm
126.261 126.318 126.481

Maria Cretzianu; după 1867 Alexandru Davila (1862-1929) și fratele Iorgu Niculescu-Dorobanţu
9,7 x 6 cm său mai mic, Pia; cca. 1875 10,6 x 6,5 cm
Doi dintre copiii lui Carol Davila
10,4 x 6,3 cm
86
126.482 126.483 126.486

Ecaterina și Zoe Mavrodin; 1862-1865 Elena Miclescu; cca. 1866 Elena Butculescu; 1866-1870
10,2 x 6,2 cm 10,4 x 6,4 cm 10,6 x 6,2 cm
126.489 126.502 126.507

Elena Perticari; după 1867 Portret de bărbat; după 1867 Apostol Mănescu (?-1896), om politic; 1864
10,3 x 6,2 cm 10,4 x 6,1 cm 10,3 x 6,3 cm
87
126.509 126.515
Portret de bărbat; 1872 Elisabeta de Wied-Hohenzollern (1843-1916) cu doamnele de onoare;
10,4 x 6 cm după 1866
11 x 15,8 cm
126.526 126.531 126.532

Portret de fetiţă; după 1867 Portret de femeie; cca. 1868 Portret de bărbat; după 1867
15,8 x 11 cm 10,4 x 6,2 cm 10,4 x 6,1 cm
88
126.533 126.535 126.540

Portret de fetiţă; până la 1867 Portret de bărbat; până la 1867 Portret de bărbat; după 1867
10,5 x 6,4 cm 10,5 x 6,3 cm 10,6 x 6,2 cm
126.541 126.544 131.985

Portret de bărbat; după 1867 Portret de bărbat Portret de băieţel; până la 1867
10,4 x 6 cm 10,3 x 6,2 cm Grigore Lahovary (?)
10,3 x 6,3 cm
89
130.460
Grup de personaje feminine
33 x 40,5 cm
90
131.988 131.992 132.023

Theodor Văcărescu (1842-1913), maior de Portret de femeie în costum naţional; după Jeanne de Listenay
roșiori, în uniformă de mare ţinută; după 1867 16,5 x 11 cm
1878 Sofia Filitis (?)
10,5 x 6,4 cm 10,4 x 6,2 cm
132.254 132.288 132.293

Apostol Arsachi (1789-1869/1874), om Portret de femeie; după 1867 Maria Ghica (1870-1950), fiica lui Dimitrie
politic, medic; cca. 1865 10,4 x 6 cm Ghica și a Zoei Lahovary, căsătorită în 1890
15,7 x 10,7 cm cu generalul Leon Mavrocordat; cca. 1873
10,3 x 6,3 cm
91
135.820 138.510 138.519

Portret de tânără; cca. 1869 Portret de fetiţă în costum naţional; Portret de băieţel în costum naţional;
9,7 x 6 cm cca. 1880 cca. 1880
10,3 x 6,4 cm 10,3 x 6,4 cm
138.530 138.532 138.533

Portret de fetiţă în costum naţional; Portret de băieţel în costum naţional; Portret de băieţel în costum naţional;
cca. 1880 cca. 1880 cca. 1880
16 x 11 cm 16 x 11 cm 16 x 11 cm
92
139.856 173.104 173.616

Elev în uniformă școlară; până la 1867 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen Portret de femeie; 1869
9,6 x 6,3 cm (fotografie tăiată) (1839-1914), domnitorul României; 1867 10,6 x 6,2 cm
9,6 x 6,3 cm
173.617 173.619 173.620

Portret de femeie; 1868 Portret de femeie; cca. 1869 Portret de bărbat; 1868
10,3 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm
93
173.621
Portret de bărbat; după 1867
10,4 x 6 cm
173.623 174.107
Portret de bărbat; 1868 Două personaje, femeie și bărbat; cca. 1872
10,5 x 6,2 cm 10,4 x 6,2 cm
94
10.645
Arsenalul Armatei; până la 1878
6,5 x 10,5 cm
72.930 72.998 73.641

Valentina Pascu; până la 1878 Două personaje feminine, surori; Mircea Demetriade (1861-1914), poet,
9,7 x 6,5 cm după 1878 dramaturg; după 1878
10,6 x 6,5 cm 10,6 x 6,5 cm
96
a· Andreas D. Reiser · a
73.770
Universitatea din București; 1870-1878
6 x 9,9 cm
83.583 83.599 83.889

Două personaje, femeie și bărbat; Portret de tânără; până la 1878 Eugenia și Elena Ștefănescu în compania
până la 1878 10,5 x 6,3 cm unei bătrâne; 1879
10,4 x 6,3 cm 10 x 6,5 cm
97
83.890 83.909
Eugenia și Elena Ștefănescu; 1879 Portret de bărbat; după 1878
9,9 x 6,4 cm 10,3 x 6,2 cm
91.659 116.575
Ana Popescu Manolescu în „Două orfeline”; Portret de femeie; după 1878
după 1878 10,3 x 6,4 cm
16,7 x 11 cm
98
10.801 41.432 42.072

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen Portret de femeie; după 1890 Portret de femeie; până la 1879
(1865-1927), în uniformă de sublocotenent 10,5 x 6,5 cm 16 x 11 cm
de infanterie
30 x 17,5 cm
42.314 42.379 49.050

Portret de copil; după 1881 Portret de femeie; după 1881 Portret de bărbat; după 1881
16 x 11 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
100
a· Franz Mandy · a
49.056 49.142 52.067

Portret de băiat; cca. 1880 Portret de femeie; până la 1879 Regele Carol I al României (1839-1914) cu
Matei Alex. Fălcoianu (1865-1925), magistrat (?) 15,5 x 10,5 cm (fotografie tăiată) principele Carol al II-lea (1893-1953);
10,5 x 6,5 cm cca. 1897
20,4 x 13 cm (32,7 x 25 cm)
52.068 52.069 52.083

Regele Carol I al României cu principii Regina Elisabeta a României (1843-1916); Irina Suţu (1830-1891) (născută Hagi-
Carol al II-lea și Elisabeta (1894-1956); 1908 Moscu), soţia lui Grigore Suţu; până la 1879
cca. 1897 20,3 x 13,9 cm (32,7 x 24,3 cm) 22,6 x 14,3 cm
20,3 x 13,5 cm (32,7 x 24,8 cm)
101
52.095 52.096 52.154

Alexandru Steriadi, tatăl pictorului Jean Regina Elisabeta a României (1843-1916) Căpitan (?) de dorobanţi, în uniformă de
Al. Steriadi (1880-1956); până la 1880 27,5 x 17 cm (39,8 x 27,8 cm) mică ţinută; după 1878
20,5 x 13,5 (30 x 21,5 cm) 10,5 x 6,5 cm
52.155 52.253 52.264

Grigore Cantilli (1838-1906), colonel de Portret de femeie cu copil în braţe; Portret de femeie; după 1890
infanterie, în uniformă de mare ţinută; până la 1879 18,5 x 9,5 x cm
cca. 1880 13 x 10 cm (fotografie tăiată în formă ovală)
9 x 6 cm (fotografie tăiată)
102
52.276 52.294 52.299

Sublocotenent de dorobanţi cu soţia; 1879 Ștefan Fălcoianu (1835-1905), general de Dimitrie Sallmen (1836-?), general de
16 x 11,3 cm brigadă, în uniformă de mare ţinută; brigadă de cavalerie; 1895
după 1885 16 x 11 cm
16,5 x 11,2 cm
52.301 52.302 52.307

Alexandru Carcaleţeanu (1845-?), ofiţer Ofiţer de infanterie; cca. 1890 Eracle Arion (1838-1903), general de
superior de stat-major; după 1878 Colonel Comăneanu (?) brigadă; cca. 1895
16,3 x 11,2 cm 16,3 x 11,2 cm 16,3 x 11,2 cm
103
52.308 52.311 52.325

Paul Ventura (1868-1924), ofiţer inferior Căpitan de vânători, în uniformă de mare Căpitan de infanterie, în uniformă de mare
de călărași, în uniformă de mare ţinută; ţinută, cu soţia; cca. 1895 ţinută; după 1895
1895-1910 16,2 x 10,9 cm Ion Gheorghiade Obedenaru (1846-1928) (?)
16,2 x 11,1 cm 16,3 x 11,2 cm
52.326 52.330 52.335

Ștefan Fălcoianu (1835-1905), general de Eliad și Nicolae Portocală (1860-1938), Constantin Pilat (1838-1922), ofiţer
brigadă, în uniformă de mică ţinută; subofiţeri de roșiori, în uniformă de mică superior de infanterie; cca. 1885
după 1885 ţinută; cca. 1895 16 x 10,8 cm
16,4 x 11,3 cm 16,5 x 11,2 cm
104
52.429 52.433 52.465

Grigore Cantilli (1838 - 1906), general de Nichita Ignat (1829-1899), ofiţer superior Ofiţer inferior de călărași, în uniformă de
brigadă, în uniformă de mare ţinută; de dorobanţi, în uniformă de mică ţinută; mică ţinută
cca. 1885 după 1878 Coadă (?)
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
52.508 69.908 70.017

Theodor Șerbănescu (1839-1901), Emil Frunzescu, ziarist; 1890 Portret de bărbat
locotenent de dorobanţi, în uniformă de 16,3 x 11,2 cm 20,5 x 13,6 cm (32,8 x 24,5 cm)
mică ţinută; după 1878
10,5 x 6,5 cm
105
73.002 73.642 73.763

Portret de femeie; după 1881 Anghel Demetriescu (1847-1903), istoric, Ion Filibiliu, profesor; 1895
10,5 x 6,5 cm scriitor; după 1881 16,3 x 11,2 cm
10,5 x 6,5 cm
74.300 74.302 82.886

Constantin Ghiţă Ioan, doctor în drept, fratele Thoma Ionescu (1860-1926), medic Dionisie Germani (1877-1948), academician,
mai mare al lui Take Ionescu; cca. 1890 chirurg, profesor universitar, fratele lui hidrolog; cca. 1900
16,2 x 11,2 cm Take Ionescu; cca. 1885 10,5 x 6,5 cm
20,6 x 9,8 cm
106
83.560 83.566 83.570

Portret de bărbat; până la 1881 Portret de bărbat; până la 1879 Portret de bărbat; 1881
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
83.574 83.581 83.587

Subofiţer din Batalionul de vânători; V.A. Bacaloglu, sublocotenent de artilerie; Două personaje feminine; până la 1881
după 1872 1894 10,5 x 6,5 cm
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
107
83.592 83.594 83.595

Portret de femeie; 1879 Portret de femeie; după 1881 Portret de fată; până la 1879
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
83.598 83.604 83.778

Portret de femeie; până la 1879 Cuplu; după 1881 Stelian Ionescu (?-1923), ofiţer de geniu;
10,5 x 6,5 cm 16,2 x 11 cm 1895
10,5 x 6,5 cm
108
83.911 84.053 84.054

Portret de femeie în costum naţional; Maria și Gheorghe Hagi Theodoraky Alexandru Kirilov (1819-1881), bancher;
după 1881 (1820-1901) cu nepotul lor; cca. 1890 până la 1879
10,5 x 6,5 cm 16,2 x 11,2 cm 15,2 x 11,1 cm (foto tăiată)
84.061 85.014 85.015

Elena Goga (?-1914) (născută Kirilov); Portret de bărbat; după 1881 Nicolae Schina; după 1881
până la 1881 10,8 x 6,5 x cm 16,3 x 11,3 cm
10,5 x 6,5 cm
109
85.016 85.019
Nicolae și Olga Schina; după 1881 G. Schina cu fiica sa, Lucia Schina
6,5 x 10,5 cm 6,5 x 10,3 cm
85.020 85.022
Mihail Schina (1867-1945), ofiţer de Mihail Schina înconjurat de doamne din familie;
stat- major, în uniformă de mică ţinută; după 1881
1895-1910 11,3 x 16,5 cm
16,2 x 11,2 cm
110
85.021 85.024 85.025

Mihail Eustate Schina (1841-1907) (?); Mihail Eustate Schina (1841-1907) (?); Mihail Eustate Schina (1841-1907) (?);
după 1881 după 1881 după 1881
16,3 x 11,2 cm 16,5 x 11,2 cm 16,4 x 11,2 cm
85.026 85.027 85.030

Mihail Schina cu soţia; după 1881 Mihail Schina; după 1881 Mihail Schina; după 1881
16,3 x 10,5 cm (foto tăiată) 16,5 x 11,3 cm 10,5 x 6,5 cm
111
85.031 85.253 85.254

Mihail Schina; după 1881 Portret de fată; după 1881 Alexandru D. Dobriceanu (1852-?),
10,5 x 6,5 cm 10,7 x 6,9 cm procuror; 1878-1881
10,5 x 6,5 cm
85.255 85.259 85.260

Portret de fată; după 1881 Portret de fetiţă; 1878-1881 Portret de băiat; după 1881
10,7 x 6,8 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
112
85.854 85.855 85.858

Maria-Ioana Arion (1856-?) (dr.) și sora Două personaje feminine; după 1881 Elena Miller-Verghy; 1880
sa; 1875 În stânga Mărgărita Miller-Verghy (1865-1953), Mama Mărgăritei Miller-Verghy, fondatoarea
10,5 x 6,5 cm scriitoare, publicistă primului pension de fete din București
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
85.859 85.860 85.866

Elena Miller-Verghy; 1880 Eugeniu Voinescu (1844-1909), pictor, Portret de femeie; după 1881
10,5 x 6,5 cm diplomat; după 1881 10,5 x 6,5 cm
10,5 x 6,5 cm
113
85.869 85.870 85.876

Maria-Ioana Arion (1856-?); cca. 1875 Portret de femeie; cca. 1881 Maria și Olimpia Borănescu; 1881
Căsătorită (1881) cu ofiţerul britanic Stephen 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
Bartlett Lakeman (Mazar Pașa)
10,5 x 6,5 cm
85.883 85.884 85.885

Portret de femeie tânără; după 1881 Olga Schina; după 1881 Marica și Florica Sion; 1881
16,3 x 11,2 cm 16,3 x 11,2 cm Marica Sion (stg.), căsătorită cu Matei Caragiale și
Florica Sion (dr.), căsătorită cu Eugen Voinescu
16,3 x 11,2 cm
114
85. 886
Portret de femeie; până la 1879
16,3 x 11,2 cm
85.891 85.892
Lilica Schina; 1882 Portret de fată împreună cu sora ei mai
10,5 x 6,5 cm mică
10,5 x 6,5 cm
115
95.093
Regina Elisabeta a României (1843-1916)
22,8 x 17,6 cm (31,9 x 24,8 cm)
116
95.096
15,5 x 17,5 cm (25 x 28,5 cm)
117
95.097
Principii Carol, Elisabeta, Maria și Nicolae; cca. 1904
14,3 x 20,5 cm (24,5 x 28,8 cm)
95.497 95.498
Pereche de tineri căsătoriţi; până la 1879 Portret de femeie
16,5 x 11,2 cm 16,6 x 11,3 cm
118
95.098
Maria de Saxa-Coburg-Gotha (1875-1938)
22,5 x 14,3 cm
119
95.627
21,8 x 15,3 cm (32,8 x 26,3 cm)
120
95.628
Elisabeta de Wied-Hohenzollern (1843-1916)
20,3 x 13,4 cm (33 x 24,9 cm)
121
95.629
20,5 x 13,5 cm (32,8 x 24,5 cm)
122
95.630
20,5 x 13,7 cm (33 x 25 cm)
123
95.631
Regina Elisabeta a României (1843-1916); 1908
20,4 x 14 cm (32,7 x 24,2 cm)
124
95.634
Principesa Maria a României cu fiica cea mare, Elisabeta (1894-1956)
22,5 x 14,4 cm
125
95.635
Maria de Saxa-Coburg-Gotha (1875-1938)
22,7 x 14,1 cm
126
95.636 95.637
Principesa Maria a României cu principii, Maria (Mignon) (1900-1961) Maria de Hohenzollern-Sigmaringen (Mignon)
și Nicolae (1903-1978) (1900-1961)
15,5 x 17,5 cm (25 x 28,5 cm) 20,2 x 13,5 cm (32,7 x 24,5 cm)
95.642 101.866 106.139

Principesa Maria a României cu principesa Petre Vasiliu-Năsturel (1854-1920), general Portret de femeie; după 1881
mică Maria (Mignon) (1900-1961) de brigadă, în uniformă de mare ţinută; 10,5 x 6,5 cm
22,5 x 14,4 cm după 1904
14,3 x 10,5 cm (28 x 21 cm)
127
107.733 109.423
Regina Elisabeta a României în salonul de muzică de la Castelul Peleș; cca. 1896 Regina Elisabeta a României (1843-1916)
23,8 x 29 cm 13,5 x 8,4 cm
109.637 109.638 109.640

Al. Teodoru în rolul mesagerului din Al. Teodoru în rolul mesagerului din Iosif Gheorghian (1829-1909), mitropolit-
“Antigona” de Sofocle; 1891 “Antigona” de Sofocle; 1891 primat al Bisericii Ortodoxe Române
20,7 x 9,7 cm 20,7 x 9,7 cm 16,2 x 11,2 cm
128
113.740 113.741 113.746

Elena Bibescu (1869-1946), marchiză de Constantin Brâncoveanu (1875-?), elev al Maria Văcărescu (?-1922) (născută Mănescu-
Belloy Școlii de artilerie și geniu; cca. 1895 Filitti), soţia lui Theodor Văcărescu,
20,6 x 9,8 cm Fratele Anei Brâncoveanu, contesă de Noailles împreună cu copiii
22,5 x 14,3 cm 22,6 x 14,3 cm
113.749 116.559 116.561

Portret de femeie cu copil; după 1881 Portret de femeie; după 1881 Portret de femeie; după 1881
16,6 x 11,4 cm 16,3 x 11,2 cm 16,2 x 10,9 cm
129
116.563 116.565 116.566

Portret de copil; după 1881 Portret de femeie în costum naţional; Portret de femeie
16,2 x 10,9 cm până la 1879 16,6 x 11,3 cm
16,4 x 11,3 cm
116.567 116.571 116.574

Portret de bărbat; după 1881 Frosa Danielescu cu soţul; până la 1879 Portret de fată; cca. 1890
16,6 x 11,3 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
130
116.602 116.604 116.605

Maria Băleanu (1840-1924), soţia lui Ana Manu (1874-1962), soţia generalului Elena Văcărescu (1864-1947), scriitoare;
Constantin Moret de Blaremberg Ion Florescu; după 1890 după 1890
22,8 x 14,4 cm 16,3 x 11 cm 16,2 x 11,2 cm
116.615 116.619 116.835

Gheorghe Gh. Manu (1876-?), sergent, elev Ana și Gheorghe Gh. Manu, copiii Ana Manu (1874-1962) (căsătorită
al Școlii militare de cavalerie; 1895-1910 generalului Gheorghe Manu și ai Florescu), fiica generalului Gheorghe Manu
Fiul generalului Gheorghe Manu și al Alexandrinei Alexandrinei Cantacuzino; cca. 1879 și a Alexandrinei Cantacuzino; după 1890
Cantacuzino 16,5 x 11,2 cm 14,5 x 10,5 cm (28 x 21 cm)
16,2 x 11,2 cm
131
116.843 116.847
Constantin C. Manu (1865-1928), ofiţer Ioan Manu (1844-1922), colonel de roșiori, în uniformă de
inferior de roșiori, în uniformă de mare mică ţinută; până la 1890
ţinută; până la 1890 Fiul marelui vornic Manoil Manu
Fiul lui Constantin Manu și al Ecaterinei 6,5 x 10,5 cm
Kretzulescu
19,2 x 9,9 cm
116.848 116.850 116.857

Alexandrina Manu (1835-1916), (născută Ana și Gheorghe Gh. Manu, copiii Portret de fetiţă; după 1881
Cantacuzino) generalului Gheorghe Manu și ai Alexandrina Petrovici (?)
16,5 x 11,2 cm Alexandrinei Cantacuzino; cca. 1884 10,5 x 6,5 cm
16,5 x 11,2 cm
132
126.143
Regina Elisabeta a României în salonul de muzică de la Castelul Peleș
20,5 x 13,7 cm (32,8 x 24,8 cm)
133
126.147 126.149 126.240

Principesa Maria a României cu fiica cea Elisabeta de Hohenzollern-Sigmaringen Virginia Marghiloman; după 1881
mare, Elisabeta (1894-1956); cca. 1900 (1894-1956) 10,5 x 6,5 cm
20,2 x 13,3 cm (32,8 x 25 cm) Regina Elisabeta a Greciei (octombrie 1922-1924)
19,9 x 13,3 cm (32,6 x 24,9 cm)
126.311 126.396
Nicolae Filipescu (1862-1916), om politic; Bal costumat la Palatul Cotroceni; 1898
după 1890 20,5 x 26 cm (24 x 31,8 cm)
22,5 x 9,9 cm
134
126.432 126.453 126.455

Surorile Elena Niculescu Dorobanţu Dimitrie Bildirescu, deputat, prefect, Două personaje feminine; după 1890
și Maria Iarca, fiicele serdarului Iorgu cu soţia sa, Paulina (născută Niculescu În dreapta, Ecaterina Colibășeanu, fiica generalului
Drăgulănescu; până la 1879 Dorobanţu) Laptev
16,5 x 11,3 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
126.478 126.480 126.485

C. Drăgulănescu, fiul serdarului Iorgu Maria Niculescu Dorobanţu; până la 1879 Maria Pherekyde (1855-1933), soţia lui
Drăgulănescu; 1879-1881 10,5 x 6,5 cm Mihail Pherekyde; 1879-1881
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
135
126.490 126.529 126.539

Locotenent de roșiori, în uniformă de mică Portret de bărbat; după 1881 Portret de femeie; după 1881
ţinută; până la 1890 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
10,5 x 6,5 cm
126.546 126.548 130.461

Portret de femeie; după 1881 Portret de femeie; după 1881 Regina Elisabeta a României (1843-1916)
10,5 x 6,5 cm 10,8 x 6,5 cm 20,2 x 13,7 cm (33 x 25 cm)
136
130.462 130.464 130.465

Portret de femeie Maria de Saxa-Coburg-Gotha (1875-1938) Maria de Saxa-Coburg-Gotha (1875-1938)
18,4 x 8,3 cm (31,8 x 23 cm) 20,5 x 13,5 cm (33 x 24,9 cm) 20,3 x 13,5 cm (32,9 x 24,9 cm)
132.024 132.042 132.045

George Emanuel Lahovary (1854-1897) Alexandrina Lahovary (1860-1912) Elena Stirbey cu sora sa, Ioana; 1886
16 x 11,2 cm (născută Cantacuzino), soţia lui Iacob 16,3 x 11,2 cm
Lahovary; după 1881
22,6 x 9,8 cm
137
132.256 132.257 132.299

Ana Lahovary (1865-1964), soţia lui Ana Lahovary (1865-1964) cu unul dintre Alexandrina-Adina Ghica Deleni (1879-1977),
Alexandru Em. Lahovary, cu copiii; 1891 copii căsătorită în 1901 cu Nicolae Polizu
16,4 x 11,3 cm 16,3 x 11,2 cm Micșunești; cca. 1885
10,5 x 6,5 cm
136.980 138.500 138.501

Portret de femeie; 1904 Portret de fată; cca. 1890 Portret de tânăr; cca. 1890
16,2 x 10,3 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,2 cm (foto tăiată)
138
138.507 138.508 138.509

Portret de bărbat; după 1881 Portret de băiat; după 1881 Portret de băiat; după 1881
10,5 x 6,5 cm Nicolae Ioanid (?) 10,3 x 6,5 cm
10,5 x 6,5 cm
138.512 138.514 138.517

Portret de bărbat; după 1881 Portret de fetiţă; după 1890 Portret de băiat; după 1881
10,3 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm Nicolae Ioanid (?)
10,5 x 6,5 cm
139
138.518 138.520 138.521

Portret de bărbat; după 1881 Portret de fată; după 1881 Portret de tânără; după 1890
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
139.867 139.961 171.313

Portret de femeie; 1879-1881 Vasile Urseanu (1848-1926), colonel de Grup de copii
10,2 x 6,5 cm (foto tăiată) flotilă, și prima sa soţie, Paulina 15,5 x 17,5 cm (25 x 28,5 cm)
22,7 x 14,2 cm
140
171.314 171.316 171.317

Portret de copil Portret de femeie cu copil în braţe Portret de fetiţă
14 x 10,5 cm (28 x 21 cm) 14 x 10,5 cm (28 x 21 cm) 14,5 x 10,5 cm (28 x 21 cm)
171.349 171.358
Portret de băieţel; 1879-1881 Grup de cinci copii, fraţi
10,5 x 6,5 cm 13,5 x 20,4 cm (26 x 32 cm)
141
173.627 174.104 174.105

Portret de femeie; 1879-1881 Portret de femeie Portret de femeie; după 1881
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm
174.106 174.107 174.112

Portret de femeie; după 1881 Portret de femeie; după 1881 Portret de bărbat; după 1890
10,5 x 6,5 cm 10,5 x 6,5 cm 16 x 11 cm
142
49.162
Biserica Bucur; 1884
16,2 x 11,3 cm
144
a· Eduard Pesky · a
83.584 110.434
Două personaje masculine Uliţa Colţei; 1884
10,5 x 6,5 cm 11,3 x 16,1 cm
110.435 110.436
Interior biserică;1887 Biserica Domniţa Bălașa; după 1884
11,3 x 16,1 cm 16,1 x 11 cm
145
110.437
Calea Victoriei, Hotel Imperial și casa Alexandru Lahovary; 1884
16,1 x 11,3 cm
146
110.438
Șoseaua Kiseleff, Monetăria Statului; 1884
10,5 x 16,3 cm
110.439
Cheiul Dâmboviţei, Hala Mare; 1884
11,3 x 16,2 cm
147
110.440
Poșta Veche; 1884
11,3 x 16,2 cm
110.441
Teatrul Naţional; 1884
11,3 x 16,1 cm
148
110.442
Bucureștiul văzut din Turnul Colţei; 1884
11,3 x 16,1 cm
110.443
Vedere către Universitate; 1884
11,3 x 16,2 cm
149
116.573
Portret de tânără
10,5 x 6,5 cm
150
10.805
Palatul Regal
Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I, 1896
37,5 x 48 cm
10.875
Piaţa Teatrului Naţional
33,5 x 49 cm
152
a· Spirescu · a
11.771
Arc de Triumf și strada Vămii, vis-à-vis de Palatul Regal
40 x 51 cm
51.989 51.990
Arc de Triumf la intrarea în b-dul Independenţei Gara de Nord
Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I, 1896 Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I, 1896
50,5 x 40 cm 50,8 x 40 cm
153
51.991
Calea Victoriei
40 x 50,8 cm
51.992 51.993
Arc de Triumf Arc de Triumf și strada Vămii, vis-à-vis de Palatul Regal
Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I, Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I, 1896
1896 40 x 51 cm
50,5 x 40 cm
154
a· Spirescu · a
51.994
Intrarea în parcul Palatului Cotroceni
40 x 51 cm
51.995
Palatul Regal
39,5 x 50,5 cm
155
51.996
Salonul de onoare din Gara de Nord
Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I,
1896
39,8 x 50,8 cm
51.997
Arc de Triumf la ieșirea din Gara de Nord
Decor realizat cu ocazia vizitei împăratului Franz Joseph I,
1896
50,5 x 40 cm
156
a· Spirescu · a
52.161 52.193 52.254

Paul Miciora, locotenent în ţinută de vară; Emanoil Vlachide; după 1893 Maior (?) de vânători, în uniformă de mare
1905 10,9 x 6,6 cm ţinută; 1905
10,6 x 6,4 cm 16,3 x 10,5 cm
52.323 69.511 82.884

Constantin Barozzi (1833-1921), general Locotenent de infanterie, în uniformă de Ioan Boambă (1855-1938), avocat;
de brigadă, în uniformă de mare ţinută; mare ţinută până la 1893
1899 15,9 x 10 cm 16,5 x 10,6 cm
16,6 x 10,9 cm
157
85.243 85.246
Portret de femeie; până la 1893 Portret de bărbat; până la 1893
16,5 x 10,7 cm 16,5 x 10,6 cm
85.863 85.881 98.657

Lucia Cantili (căsătorită Tanoviceanu); 1899 Portret de femeie; după 1893 Constantin I. Istrati (1850-1918), medic,
10,8 x 6,4 cm 14,3 x 10 cm chimist; 1907
16,3 x 10,5 cm
158
a· Spirescu · a
105.851
Clădirea situată la intersecţia dintre Calea Victoriei, strada Franklin și
strada C.A. Rosetti
Cafeneaua Corso, în anii `30
38,5 x 30 cm
159
105.852
Casa Procopie Dumitrescu de pe strada Batiștei
30 x 37,5 cm
105.854
Casa Procopie Dumitrescu de pe strada Batiștei
30,5 x 38,5 cm
160
a· Spirescu · a
106.133 106.135 109.201

Portret de bărbat; până la 1893 Portret de copil A. Monckton; 1899
15,2 x 10,4 cm 10,6 x 6,5 cm 10,7 x 6,4 cm
113.728 116.606 116.841

Grigore Triandafil (1840-1907), magistrat, Zoe Rosetti-Bălănescu (născută Cornescu); Gheorghe Manu (1833-1911), general, om
avocat, om politic; după 1893 până la 1880 de stat
14,4 x 10 cm 15,3 x 10,7 cm 21,3 x 13,1 cm
161
121.065 126.459 131.033

Iacob N. Lahovari (1846-1907), general de Alexandru Doiciu; după 1893 Portret de femeie
brigadă, în uniformă de mare ţinută; după 10,7 x 6,4 cm 20,2 x 9,6 cm
1895
24 x 16,8 cm
131.037 131.057 131.069

Portret de bărbat; după 1893 Portret de femeie Portret de femeie
16,4 x 10,7 cm 16,3 x 10,9 cm 10,7 x 6,4 cm
162
a· Spirescu · a
135.849
Cuplu; după 1893
16,3 x 10,6 cm
136.982 138.526
N. Mauro; 1898 Portret de femeie; după 1893
16,3 x 10,7 cm 16,2 x 10,6 cm
163
a· Franz Duschek - Fiul · a
46.499
Salonul de onoare al Gării de Nord, decor realizat cu ocazia
vizitei împăratului Franz Joseph I; 1896
32,5 x 49,8 cm
165
46.502
32,5 x 49,8 cm
166
46.503
32,5 x 49,8 cm
167
48.330
32,5 x 49,8 cm
168
52.052
Pompierii veterani care au luptat, în 1848, cu trupele otomane în Dealul Spirii;
1898
33,3 x 50,3 cm
169
83.569 82.247
Portret de bărbat; 1898 Marie Anestin; cca. 1898
10,8 x 6,5 cm 16,4 x 10,6 cm
170
52.267
Sublocotenent de artilerie, în uniformă de mică ţinută; 1895-1910
Grigore Ioan (?)
14,9 x 7,5 cm
172
a· Gustav Waber · a
69.114 69.115 69.116

Ordinul “Steaua României”, în grad de Placa Ordinului “Steaua României”, Medalia “Virtutea Militară”, clasa I și
cavaler, pentru civili pentru militari combatanţi clasa a II-a
16,3 x 10,5 cm 16,3 x 10,5 cm Model 1880
16,3 x 10,5 cm
69.117 69.118 69.119

Medalia “Virtutea Militară”, clasa a II-a Crucea “Trecerea Dunării”, pentru militari Crucea “Elisabeta”
Model 1872 și civili 1877-1878
16,3 x 10,5 cm 1877-1878 10,5 x 16,3 cm
16,3 x 10,5 cm
173
69.120 69.121 69.122

Semnul onorific “25 de ani de Serviciu Medalia “Apărătorilor Independenţei” Medalia “Bene Merenti”, clasa I și clasa a
Militar” și “18 ani de Serviciu Militar” 1877-1878 II-a
16,3 x 10,5 cm 16,3 x 10,5 cm 16,3 x 10,5 cm
69.123 69.124 69.125

Ordinul “Coroana României”, în grad de Placa Ordinului “Steaua României”, Placa Ordinului “Coroana României”
ofiţer pentru civili 16,3 x 10,5 cm
16,3 x 10,5 cm 16,3 x 10,5 cm
174
69.126 69.127
Ordinul “Steaua României”, în grad de Ordinul “Coroana României”, în grad de
ofițer, pentru militari necombatanţi și în cavaler
timp de pace 16,3 x 10,5 cm
16,3 x 10,5 cm
69.128 69.129
Placa Ordinului “Coroana României” Medalia “Serviciul Credincios”, clasa I și
16,3 x 10,5 cm clasa a II-a
16,3 x 10,5 cm
175
99.090 126.321
Grigore Gr. Grădișteanu, ofiţer inferior de Alexandru Biju (1847-1931), inginer de căi
stat-major, în uniformă de mică ţinută; ferate, tatăl pictorului Leon Alexandru Biju
1880-1890 10,6 x 6,4 cm
10,4 x 6,2 cm
135.822 135.823
Portret de bărbat; 1894 Portret de bărbat
10,6 x 6,5 cm 10,6 x 6,4 cm
176
135.824 135.830
Portret de bărbat; cca. 1895 Elev în uniformă civilă; 1890-1900
10,6 x 6,4 cm 10,5 x 6,2 cm
135.831 135.832
Portret de femeie; cca. 1890 Portret de femeie; 1895
10,4 x 6,2 cm 10,5 x 6,5 cm
177
135.833 135.837
Alex. Z. Mingopol, soldat din Regimentul Portret de femeie
21 infanterie; 1901 Mama farmacistului Teofil Witting (?)
10,7 x 6,4 cm 10,4 x 6,3 cm
178
135.854 135.857
Alex. Z. Mingopol, soldat de infanterie, în Soldat de infanterie, în ţinută de campanie; 1901
ţinută de campanie; 1901 16,4 x 10,5 cm
16,4 x 10,5 cm
135.858 135. 861

Soldat de infanterie, în ţinută de campanie; 1901 Soldaţi din Regimentul 21 infanterie; 1901
16,5 x 10,6 cm 16,5 x 10,6 cm
179
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Bădescu, Emanuel, Fotografii Bucureștilor, în Magazin Istoric, mai-iunie 1999, p. 77-80

Bădescu, Emanuel; Bulei, Ion; Noica, Nicolae Şt.; Ţurlea, Stelian, Bucureștii în imagini în vremea lui Carol I, vol.
I-II, Editura Fundaţiei Pro, București, 2006
Bădescu, Emanuel; Oltean, Radu, Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor, Art Historia, București, 2012
Benjamin, Walter, Little History of Photography, selected writings vol. II 1927-1934, The Belknap Press of
Havard University Press, Cambridge, Massachusetts, and London, England, 1999
Bezviconi, G., Necropola Capitalei, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Bucureşti, 1972
Dumitran, Adriana, Grafica publicitară a cartoanelor fotografice ale lui Carol Szathmari, în Szathmari pionier al
fotografiei şi contemporanii săi, coordonare, prefaţă şi cronologie volum Adrian-Silvan Ionescu, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 2014, p. 84-89
Gernsheim, Helmut, Fotografia artistică. Tendinţe estetice 1839-1960, traducere şi cuvânt înainte de Eugen
Iarovici, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970
Gheorghe, Constantin; Şerbu, Miliana, Miniştrii de interne (1862-2007) - mică enciclopedie, Editura Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007
Ionescu, Adrian-Silvan, Arta graficii publicitare a cartoanelor de fotografii din secolul al XIX-lea, în Revista
Muzeelor şi Monumentelor, nr. 6/1988, p. 73-86
Idem, Fotografia în secolul al XIX-lea. Genuri, teme, compoziţii, artişti, în Arta, anul XXXVI, nr. 8, 1989, p. 19-21
Idem, Penel şi sabie. Artişti documentarişti şi corespondenţi de front în Războiul de Independenţă 1877-1878,
Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2002
Idem, Portretistica fotografică în România secolului al XIX-lea, în Fotografia, nr. 171, mai-iunie 1986, p. 71-74
Idem, Universul lui Szathmari-universalul Szathmari, în Carol Popp de Szathmari - pictor şi fotograf, Muzeul
Naţional Cotroceni, Bucureşti, 2012, p. 7-29
Idem, Un aspect al artei tiparului din secolul al XIX-lea, cartoanele de fotografii româneşti, în Fotografia, nr.183,
mai-iunie 1988, p. 2-5
Newhall, Beaumont, The History of Photography from 1839 to the Present Day, The Museum of Modern Art,
New York, 1949
Potra, George, Din Bucureştii de ieri, vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1990
Rînziș, Filofteia, Arhive personale și familiale, vol. I - repertoriu arhivistic, Arhivele Naţionale ale României,
București, 2001
Rosetti, Dim. R., Dicţionarul Contimporanilor, ediţia I-a, Editura Lito-Tipografiei !Populara!, Bucureşti, 1897
Savin, Margareta, Ludwig Angerer, unul din primii fotografi ai Bucureştilor, în Materiale de Istorie şi Muzeografie,
M.I.B., Bucureşti, VI/1968, p. 223-229
180
Săvulescu, Constantin, Amatorii fotografiei în secolul trecut şi la începutul secolului XX, în Fotografia, nr. 110
(serie nouă nr. 68) martie-aprilie 1976, p. 56-58
Idem, Cronologia ilustrată a fotografiei din România. Perioada 1834-1916, Asociaţia Artiştilor Fotografi,
Bucureşti, 1985
Idem, Fotografia în România în 1880-1900, în Fotografia, nr.1 ianuarie-februarie 1975, p. 213-214
Idem, Începuturile fotografiei în Tările Române, în Fotografia, nr. 3 mai-iunie 1973, p. 93-101
Sturdza, Mihai Dim., Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi
biografică, vol. I-III, Editura Simetria, Bucureşti, 2004, 2011, 2014
Şerbănescu, Horia Vladimir, Carol Szathmari fotograf militar, în Szathmari pionier al fotografiei şi contemporanii
săi, coordonare, prefaţă şi cronologie volum Adrian-Silvan Ionescu, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2014, p. 72-81
Xenopol, A. D., Nicolae Kretzulescu. Viaţa şi faptele lui, 1812-1900, Atelierele grafice SOCEC & Comp., Bucureşti, 1915
Surse online pentru fotografiile folosite în capitolele de text:

http://savoart.ro/wp-content/uploads/2012/04/Camera_obscura_1.jpg
http://wernernekes.de/00_cms/cms/upload/Fotos_Sammlung/Fotos_Glossar/CO.jpg
http://antiquesci.com/wp-content/uploads/2012/12/859CameraObscura1.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3e/Joseph_Nic%C3%A9phore_Ni%C3%A9pce..jpg
http://blog.f64.ro/wp-content/uploads/2012/05/View_from_the_Window_at_Le_Gras.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2e/Louis_Daguerre_2.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Susse_Fr%C3%A9re_Daguerreotype_camera_1839.jpg
http://www.newsup.ro/wp-content/uploads/daguerreotype-camera.jpg
http://www.librarycompany.org/catchingashadow/images/_large/1.4b.jpg
https://fasciniodafotografia.files.wordpress.com/2014/08/bayard-autoretrato-1863.jpg
http://m.cdn.blog.hu/ma/maimanohaz/image/bayard/bayard003.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/William_Henry_Fox_Talbot,_by_John_Moffat,_1864.jpg
http://blog.f64.ro/wp-content/uploads/2014/12/calotype.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/83/Frederick_Scott_Archer.jpg/220px-Frederick_
Scott_Archer.jpg
http://api.ning.com/files/
DJaasgUfFnIsJF**rC5owuWdHMxaE8bGcH9dVBtXyAxh3reS8mZoKAMgtfeOZegbriDH3b4xDXYU7T0Zx8tVjme/
DSarcher.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/46/Louis_D%C3%A9sir%C3%A9_Blanquart-Evrard_1869_
photograph_BNF_Gallica.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/55/Andr%C3%A9_Adolphe-Eug%C3%A8ne_
Disd%C3%A9ri.jpg
https://s3.amazonaws.com/test.classconnection/190/flashcards/386190/jpg/princess_buonaparte_
gabrielli_1862_andre_adolph_eugene_disderi_carte_de_visite.jpg
http://historiccamera.com/images2/tom/datasheet_2645_datasheet_image1.gif
http://media-2.web.britannica.com/eb-media/39/79839-004-CF0BAA59.jpg
http://www.web4homes.com/cameras/kodak-early.htm
http://www.fotomagazin.ro/ftm20/archives/2011/07/03/Polaroid_Model_95_1948.jpg
http://www.travellermagazin.ro/arhiva/wp-content/uploads/2012/07/Carol-Popp-de-Szatmary-autopotret.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e8/Angerer_Ludwig.JPG
http://aleph500.biblacad.ro:8991/exlibris/aleph/a20_1/apache_media/V5G486MQST51M5LIV78Y9IUN87U3YT.jpg
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10667/2883600/2/ancheta_mare.jpg?width=640
181

Avangarda Fotografilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Avangarda Fotografilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

!"!#$!

REPERTORIUL FOTOGRAFIILOR DIN PATRIMONIUL

consultant științific (uniforme militare):

REPERTORIUL FOTOGRAFIILOR DIN PATRIMONIUL

Dacă ar fi să definim instituţia muzeală, într-o notă uşor romanţată,

Tehnica fotografică, în devenirea ei, a reunit invenții din mai multe

Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851), pictor și scenograf, în

Acelaşi Arago l-a convins pe Hippolyte Bayard (1801-1887), „pionierul

O nouă descoperire, care a contribuit semnificativ la creșterea

Un derivat al procedeului cu colodiu a fost ambrotipia. Folosite între

o altă metodă senzațională pentru acele vremuri – copia pe hârtie cu

Lui George Eastman (1854-1932), fondatorul renumitei fabrici de

În timp, cercetarea și progresul în domeniu irupe în multe direcții,

Tehnica fotografică a cunoscut în continuare o creştere necontenit

Aparat de fotografiat model Kodak No. 4,

Este dificil de precizat cu exactitate cărei motivații s-a subordonat

Pe meleagurile noastre, vestea descoperirii tehnicii fotografice s-a

Primul atelier fotografic bucureștean a fost semnalat publicului de

Nu se cunoaşte dacă, odată cu această inițiativă, publicul bucureştean a

În 1852, alt fotograf de origine străină, Friedrich Binder, îşi înființează

Rivalizând, în materie de precizie la reproducerea unui model, cu

Fără a îşi statornici vreun atelier fotografic, întrucât temporara prezenţă

Pe plan local, Szathmari, neavând încă un combatant serios în domeniul

Dintre fotografii contemporani lui Szathmari, demn de menţionat este

După anul 1862, un celebru fotograf şi proprietar al unui renumit

Alături de Duschek, martor la conflictele armate ale vremii, dar

De evenimentul care a reprezentat motivul rebotezării Podului

Precum în cazul lui Lonyai, noii practicanţi independenţi din branşă

Contemporan lui Spirescu, dar mai puţin „vizibil” pe fotografii decât

Numitorul comun al tuturor atelierelor fotografice era reprezentat de

Într-un veşmânt mai puţin pretenţios, fotografia şi-a lărgit sfera de

Odată cu introducerea hârtiei drept suport de imprimare a imaginilor, şi

49.052 49.055 49.065

49.066 52.143 52.184

52.212 52.222 52.225

52.226 52.332 52.382

52.480 52.505 52.506

52.507 53.078 53.095

72.926 72.929 73.637

73.638 83.577 83.578

83.891 83.892 83.893

83.894 84.990 84.991

85.037 85.871 85.896

88.504 88.512 88.519

95.501 96.507 97.880

99.415 99.421 101.913

105.904 106.137 108.076

108.081 108.082 108.083

108.084 108.085 108.087

116.569 116.570 116.572

116.576 116.579 126.488

126.524 126.537 126.876

131.983 132.283 132.290

10.824 10.825 10.826

10.829 10.830 10.834

10.835 10.836 10.837

10.838 15.539 15.540

49.049 49.051 49.054

49.058 49.059 49.060

49.062 49.064 49.144

49.145 49.473 49.474

52.147 52.157 52.162

52.163 52.164 52.167