Autor: M.W.

Shaw - Asociația Apicultorilor din Anglesey, Țara Galilor,

Marea Britanie
Traducere: René Demeter

MUPLTIPLELE UTILIZĂRI ALE UNUI PODIȘOR SNELGROVE

Partea I – O prezentare a lui L.E. Snelgrove și a podișorului său

Despre persoana lui Snelgrove

Leonard E. Snelgrove a fost un eminent apicultor în anii '30 și a activat până la
mijlocul anilor 1950. A locuit în Weston-super-Mare, în regiunea Somerset (Anglia)
și era membru al Societății Regale de Entomologie. Printre reușitele sale se numără
și faptul de a fi ajuns președinte al Asociației Apicultorilor din Somerset, membru
onorific pe viață al Asociației Apicultorilor din Marea Britanie, expert și lector
onorific al acesteia, precum și președinte adjunct al acestei asociații. Ceea ce este
însă și mai important, este că el a fost și un observator foarte meticulos și
inteligent al albinelor.
Roirea – controlul și prevenirea acesteia, cartea care a prezentat pentru prima dată
podișorul Snelgrove, a apărut în anul 1934 și a fost succesiv republicată ajungând
la ediția a XV-a în 1998. Snelgrove a mai scris si alte cărți importante precum
Creșterea Mătcilor și Introducerea Mătcilor.

Introducere
Este surprinzător cât de mulți apicultori au câte un podișor Snelgrove printre
echipamentele lor. De cele mai multe ori însă, acesta zace în magazie nefolosit
pentru simplul motiv că aceștia nu știu ce să facă cu el, iar dacă totuși podișorul
vede câteodată lumina zilei, este fiindcă e folosit drept capac în situații de urgență.
În parte, aceasta este greșeala apicultorului pentru că nu se obosește să afle câte
ceva despre utilizarea acestui podișor, dar nici nu este ajutat de către cartea lui
Snelgrove care, ca să folosim terminologia modernă, nu este prea prietenoasă cu
utilizatorul. Descrierile metodelor sale tind să fie prea prescriptive și, în aparență,
inflexibile, cel puțin până ce ajungi să citești partea de discuții. Este clar că
Snelgrove a avut impresia că apicultorii au nevoie de rețete detaliate. O altă
problemă este și faptul că autorul avea în mod evident familii de albine foarte
prolifice, fiindcă cele mai multe instrucțiuni ale metodelor sale iau în calcul stupi pe
două sau trei cutii cu puiet.1
Doar urmând instrucțiunile lui Snelgrove este greoi a întrevedea cum acestea pot fi
puse în practică pe stupi cu puiet de o cutie și jumătate (o cutie adâncă și una pe
jumătate)2. În plus, cartea lasă impresia că toate manipulările trebuiesc executate
întocmai cum le descrie autorul, fix în ziua precizată ori altfel rezultatul ar putea fi
compromis. Totul sună dificil și complicat, asftfel că oamenii se lasă păgubași. Mai
târziu în cartea sa, Snelgrve coboară din turnul său de fildeș și vorbește despre tot
felul de variante pentru diversele situații întâlnite în practică, dar cei mai mulți
cititori pierd firul poveștii înainte de a ajunge în acest punct.
Un alt aspect care descurajează pe apicultori este faptul că în cele mai multe din
metodele sale (precum și în cele mai multe metode de control al roitului) trebuie
găsită matca. Însă, de fapt, nu trebuie să găsiți matca! Snelgrove recunoaște
această dificultate și oferă instrucțiuni alternative pentru a face treaba fără a găsi
matca – dar, revin asupra problemei, cei mai mulți nu citesc cartea până aici.
1 Este vorba de lăzi pentru stupi de tip englezesc cu înălțimea de 304 mm și rame de 356 mm
lungime (n.trad.)
2 Adică o ladă de 304 mm și una de 140 mm înălțime. (n. trad.)
Snelgrove a dezvoltat acest podișor în primă instanță pentru prevenirea roirii prin
divizare preemptivă. Iarăși, nu este nimic nou în această ideea care a fost folosită
de către apicultori în diverse forme încă de la începuturile utilizării stupilor cu rame
mobile la mijlocul secolului al XIX-lea. Ținta acestei metode de prevenire a roirii
este de a determina momentul în care familia este complet dezvoltată și este pe
punctul de roi (dar nu a început încă să tragă botci) și, mai apoi, de a o diviza.
Roirea este folosită pe scară largă în vederea înmulțirii albinelor și, în acest caz,
prevenirea roirii apare ca un bonus. Aceasta a mai fost folosită și cu rol strategic în
pregătirea familiei pentru un anumit cules puternic, de exemplu la iarba neagră,
prin recombinarea diviziunilor pentru a forma o familie puternică cu o cutie mare
de puiet și un număr mare de albine culegătoare.

Snelgrove și-a bazat metoda pe teoria lui Gerstung privind roitul, ceea ce afirmă că
acesta are loc ca rezultat al prezenței în familie a unui număr excesiv de albine-
doici producătoare de hrană pentru puiet raportat la numărul efectiv de larve ce
trebuiesc hrănite. Snelgrove cunoștea că această teorie avea oponenții său și a
păstrat o minte deschisă cu privire la subiect însă, cu toate acestea, a privit teoria
respectivă ca un cale folositore de a trata roirea. Divizare preemptivă duce la
îndepărtarea unui număr mare de albine doici din prezența mătcii și a puietului.
Până la urmă, teoria lui Gerstung a fost dovedită ca fiind falsă în anii 1950 prin
rezultatele lucrărilor lui Butler și Simpson de la Stațiunea de Cercetare în
Agricultură Rothampstead, însă teorie sau nu, metoda lui Snelgrove chiar
funcționează.

O măsură până la jumătatea drumului în ceea ce privește divizarea coloniei este

mai vechea metodă Demarée (1892), în care fagurii cu puiet sunt plasați în partea
de sus a stupului (deasupra catului superior) dar nu pe un podișor despărțitor,
adică rămân în componența continuă a stupului. Această metodă îndepărtează
albinele-doici din zona principală cu puiet și, totodată, elimină aglomerația. Oferă
un control mai redus decât în cazul utilizării unui podișor Snelgrove (sau alte
podișoare despărțitoare) și impune o verificare inițială pentru a vedea dacă nu au
apărut botci în partea superioară a stupului unde albinele pot fi destul de izolate
pentru a se considera orfane. Cu cât sunt mai multe caturi între cuib și puietul din
partea superioară a stupului la momentul manipulării, cu atât mai probabilă este
apariția botcilor. Tot ceea ce trebuie făcut este distrugerea acestor botci (o singură
dată) și apoi nu vor mai exista larve din care albinele să tragă altele. Metoda
Demarée prezintă și probleme legate de apariția trântorilor deasupra gratiei de
excludere a mătcii, săracele ființe neputând ieși din stup și mor pe gratie.

Podișorul Snelgrove
Proiectul podișorului făcut de Snelgrove nu a fost unul în totalitate original. Existau
deja, încă înainde de 1900, "podișoare de roire" sau "podișoare separatoare", cum
se numeau ele. Un proiect al unui podișor foarte asemănător (făcut de J.E.
Chambers) a apărut în revista americană Bee Culture în 1906, dar există și
podișoare mai recente, precum cele numite după Wilson, Cloake sau Horsley.
Întrucât nu am folosit niciunul din aceste podișoare nu știu ce oferă acestea, dar
mă îndoiesc că ar fi la fel de flexibile în utilizare precum cel proiectat de Snelgrove.
În esență un podișor Snelgrove este un podișor despărțitor dar în loc de o intrare,
are opt! Acestea par un pic excesive până ce le înțelegem utilizarea. Podișorul
este construit ca unul obișnuit ce prezintă spațiul albinei pe ambele părți. Pentru
ca închizătoarele urdinișelor să funcționeze bine și să ofere un acces corespunzător
este de dorit ca spațiul albinei să se mărească pe ambele părți de la 6-7 mm cât
este în mod normal, la 9 mm. Cele mai multe dintre podișoarele mele au 9 mm
pentru spațiul albinei în partea de jos și 12 mm în partea superioară. Diferența în
plus din partea superioară ajută la realizarea ventilației coloniei aflată deasupra.
Ușile pereche se află în mijlocul celor 3 (sau 4) laturi. Ușile de sus realizează
accesul în partea de sus, iar cele de jos cu partea inferioară a stupului. În mijlocul
podișorului este o fantă care, în mod normal, este acoperită cu o plasă.

Ușile împerecheate oferă posibilitatea de a controla numărul de albine care se află

în colonia de deasupra podișorului. Când o diviziune (de orice tip) este amplasată
inițial deasupra podișorului, o usă superioară (de regulă, una aflată pe lateral sau
în spate) este deschisă pentru a permite albinelor să iasă din stup. Albinele care au
zburat anterior divizării se vor întoarce la urdinișul principal al stupului pe care l-au
învățat de la bun început. În timpul următoarelor zile (cât de curând depinde de
vreme) colonia de deasupra podișorului Snelgrove își va pierde toată albina
zburătoare avută la momentul divizării. În acestă perioadă, albinele nezburătoare
vor fi "promovate" și vor avea îndatoriri de zbor astfel că acestea vor privi ușița
deschisă a podișorului Snelgrove ca urdiniș al stupului lor. Între timp în colonia de
sus va apărea puietul va ecloziona și după pierderea inițială de albină, numărul
acestora va începe să crească. După vreo 5 zile va exista iarăși un număr însemnat
de albine ce zboară de la urdinișul format de ușa deschisă a podișorului iar
apicultorul poate să decidă dacă vrea să le păstreze în colonia de sus sau să le
transfere în cea de jos. De regulă, colonia din partea inferioară reprezintă partea
de stup care produce miere, așa că obiectivul este de a-i transfea cât mai multe
albine zburătoare în vederea măririi numărului de culegătoare fără a periclita
colonia de deasupra. Familia aflată în partea de sus are nevoie de a se hrăni, de a
se apăra și, dacă începe să producă botci (ceea ce se intâmplă la majoritatea
utilizărior podișorului Snelgrove) trebuie să aibă destule albine și hrană (polen și
nectar) pentru a îndeplini cu succes această sarcină. Transferul albinelor în partea
de jos este făcut prin închiderea ușiței prin care albinele iasă din stup și
deschiderea celei aflate imediat sub aceasta. O altă ușiță aflată pe partea
superioară a podișorului despărțitor va fi acum deschisă pentru ca albinele coloniei
de sus să poată zbura pe mai departe (poate fi una situată la 90º sau 180º raportat
la intrarea inițială, în fapt, nu prea contează).
Albinele zburătoare vor ieși acum din colonia de sus prin noua ușiță dar se vor
întoarce la poziția anterioarei intrări și, de obicei după o scurtă ezitare, vor intra și
se vor alătura coloniei situate în partea de jos. Din nou, colonia de sus va
"promova" albine pentru zbor pentru a le înlocui pe cele pierdute, dar, desigur,
aceasta se va întâmpla pe seama albinelor-doici. Procesul de schimbare al
urdinișelor poate fi reluat după vreo 5 zile, astfel că și mai multe albine vor fi
transferate către colonia de jos, dar acest lucru este doar rareori necesar sau de
dorit a fi realizat. Decât să urmați vreo regulă fixă cu privire la transferul albinelor
spre colonia de jos, e mai bine să luați decizia în funcție de ceea ce se obsevați.
Ridicați podișorul ce acoperă familia aflată în partea superioară și, dacă este
necesar, uitați-vă la câteva rame. Câte albine sunt în această colonie? Cât puiet
mai este încă de hrănit ori de eclozionat și sunt destule albine să se ocupe de
acesta? Sunt botci căpăcite în colonia de sus, adică e complet procesul de hrănire
al acestor botci? Un alt factor ce vă poate influența decizia este momentul
exitenței unui cules bogat. Diviziunea ați făcut-o mai mult pentru prevenirea roirii?
Încercați să obțineți o nouă matcă pentru colonie sau încercați să obțineți mai
multe mătci prin distribuirea botcilor în nuclee?
Decizia luată în legătură cu schimbarea ursinișelor nu este critică și cel mai rău ce
se poate întâmpla dacă nu veți executa schimbarea intrărilor este că vă veți trezi
cu atât de multe albine deasupra podișorului Snelgrove, încât va trebui să adăugați
o nouă cutie cu faguri pentru a le găzdui. Este mai bine să greșiți pe partea
prudenței fiindcă este preferabil să aveți albine în exces în colonia de sus decât să
fie prea puține și să cadă pradă furtișagului. Singura regulă este aceea că
schimbarea urdinișelor trebuie să înceteze în momentul în care este posibil să
avem o matcă virgină în colonia de sus, dornică să zboare și să se împerecheze.
Dacă la întoarcerea acesteia la stup va confunda intrările și va intra în familia de
jos acest lucru va fi foarte contraproductiv.
Chiar și după ce o nouă matcă va începe ouatul în colonia de sus, este
nerecomandat să se facă schimbare de urdinișuri timp de vreo 5 săptămâni.
Aceasta, fiindcă până când noua matcă va începe să ouă, mai toate albinele vor fi
avut experiență de zbor și în urma unei schimbări de urdiniș acestea vor fi toate
transferate în familia de jos. Deși câteva albine vor rămâne să aibă grijă de puiet,
colonia va fi în mare primejdie de a ajunge victima unui furtișag. Abia după vreo 5
săptămâni în care noua matcă își va crește propriile albine se va ajunge din nou la
o structură echilibrată din punct de vedere al vârstei în această familie. De regulă,
prefer să las în pace colonia de sus cu noua ei matcă și dacă se întărește suficient
cât timp încă este un cules puternic, adaug o gratie Hanneman și unul sau mai
multe caturi. Un alt moment de evitare a schimbării intrărilor este și atunci când
are loc un furtișag – mai bine așteptați până seara sau o altă zi când lucrurile se
vor fi calmat.
Unul din marile avantaje al podișorului Snelgrove este că permite realizarea mai
multor operațiuni sub unul și același acoperiș. Aceasta duce la o economie de
echipamente, fiind nevoie doar de un loc, un fund, un podișor, un capac. Pentru
colonia de pe podișorul Snelgrove sunt valabile tot felul de opțiuni: poate fi
reunificată cu familia de jos, poate fi mutată și crescută mai departe ca
independentă ori poate fi unificată cu o familie orfană. Dacă pentru vreun
oarecare motiv colonia de pe podișorul Snelgrove nu reușește să își producă o
nouă matcă, podișorul poate fi pur și simplu scos și unificate cele două colonii.
Având gaura prevăzută cu sită, podișorul asigură existența unui miros similar în
cele două colonii și acestea pot fi de obicei unificate fără utilizarea unei foi de
hârtie. Din nou, dacă există pericol de furtișag, se va adopta o manieră de
intervenție mai precaută. Tot echipamentul în plus de care este nevoie sunt cutiile
suplimentare, faguri și însuși podișorul Snelgrove.

Utilizări ale podișorului Snelgrove

Discutând despre originea podișorului Snelgrove și despre principiile de utilizare

ale acestuia, ajungem la chestiunea de importanță majoră: ce putem face cu el?
Ceea ce urmează este o listă cu principalele utilizări posibile ce vor fi descrise în
detaliu în cele ce urmează.
1) Prevenirea preemptivă a roirii (utilizarea originală a podișorului, așa cum a
fost descrisă mai sus) – atunci când nu sunt prezente botci în cadrul coloniei.
2) Controlul roirii – pentru utilizarea în cazul în care există botci în stup.
Snelgrove descrie două metode (de fapt, trei, dar pe a treia nu am încercat-o):
a) Metoda I (așa cum o numește el), care este un simplu roi artificial pe
verticală (sub același acoperiș) ce merge pe același principiu cu metoda
Pagden3.
b) Metoda a II-a, pentru care nu există nicio denumire specifică și constă în
amplasarea întregului puiet, a botcilor și a mătcii în partea superioară a
3 Este vorba despre cea mai obișnuită metodă de formare a roilor artificiali. (n. trad.)
 stupului, utilizând un podișor Snelgrove. Se distrug botcile, matca depune
alte ouă iar după 10 zile printr-o nouă manipulare se readuce matca în
partea de jos a stupului printre albinele zburătoare. La prima vedere aceasta
pare o chestiune contra intuitivă însă chiar funcționează și există o explicație
logică pentru ea.
3) Înmulțirea albinelor și creșterea mătcilor – aceasta din urmă pe o scară
redusă (ceea ce oricum trebuie să facem pentru menținerea diversității genetice).
Creșterea de noi mătci și posibilitatea înființării de noi familii (sau unificarea
familiilor dacă nu dorim înmulțirea stupilor) sunt toate rezultate colaterale ale
metodelor de prevenție și control al roirii descrise mai sus.
4) Mai sunt și câteva utilizări „ghidușe” la care mă îndoiesc că s-a gândit
Snelgrove, dar care pot fi utile în a rezolva anumite probleme specifice.

PARTEA A II-A – METODA I: PENTRU CAZUL ÎN CARE

COLONIA NU A INTRAT ÎN FRIGURILE ROITULUI (NU PREZINTĂ BOTCI)

Retrospectivă
Nu aș putea face ceva mai bun decât să îl las pe Snelgrove să se explice prin
reproducerea paragrafului de debut din prefața ediției întâi a cărții sale, Roirea –
controlul și prevenția acesteia publicată în 1934, care spune tot ce e de zis.
„Problema controlului și prevenirii roirii albinelor a ocupat mintea omului de când
acestea au fost pentru prima dată ținute în stupi. Invenția fagurilor mobili, care a
îmbunătățit serios posibilitatea controlului, din anumite puncte de vedere a
intensificat și problema. Cei mai mulți stupari din ziua de azi nu au probleme în a
gestiona cu succes albinele timp de 10 luni pe an (notă: aceasta a fost cu mai bine
de 60 de ani înainte ca Varroa să intre în scenă) dar când venea luna roirii și
anticipau o recolta bogată de miere ca răsplată pentru grija și efortul depus,
aceștia se îngrozesc și sunt deseori reduși la o stare de disperare datorită
dispariției frecvente a roiurilor tocmai din cei mai buni stupi. Multe metode de
prevenire a roirii au fost discutate dar nu au prea fost adoptate. Asta fiindcă unele
impun manipulări dificile, frecvente sau neplăcute. Altele fiindcă interferează cu
scopul principal al apiculturii – producția de miere.”

Instrucțiuni de manipulare

Elementele principale ale manipulării sunt descrise ca un număr de pași de

executat. În pasul 1 va trebui găsită matca și acest lucru este mult mai ușor dacă
este marcată. Cel mai bun moment de marcare a mătcii este la sfârșitul lui aprilie
sau începutul lui mai, înainte ca familia să devină prea numeroasă când matca e
greu de găsit.
1) Deschideți stupul; interveniți sub gratia Hanneman, în cutia de cuib și, utilizând
cât mai puțin fum posibil, găsiți matca. - acesta este planul A! Desigur este și un
plan B (mai jos) pentru cazul în care nu reușiți găsirea mătcii, dar sfatul meu este
să urmați planul A, acesta fiind mult mai blând față de albine. Dacă, să zicem,
după 10 minute de căutări nu reușiți să găsiți matca, abia atunci treceți la planul B.
2) Având matca, puneți-o într-un loc sigur, cum ar fi o cușcă de marcare sau
puneți-o cu rama ei cu tot într-un nucleu cu urdinișul închis și cu capacul pus.
Acum puteți proceda în liniște la examinarea ramelor cu puiet fără riscuri legate
de matcă.
3) Următorul pas impune divizarea ramelor de puiet (și rezerve) și decizia asupra
cărora vor rămâne în cutia de jos cu matca și care vor fi urcate în partea de
deasupra podișorului Snelgrove. Ceea ce faceți acum este foarte flexibil, în limitele
bunului simț! Sună cam vag, dar în esență, o mare parte din puiet va merge sus și
matca va rămâne jos cu ceea ce rămâne din puiet.
4) Reasamblați stupul și nu uitați să introduceți matca în cutia de jos.
5) Instalați gratia Hanneman și un număr de caturi deasura (câte considerați că
sunt adecvate). Nu e sfârșitul lumii dacă greșiti aici. Dacă în urma rezultatului
culesului veți constatat că mai trebuie o cutie, nu va fi greu să o adăugați.
6) Montați podișorul Snelgrove (în locul podișorului obișnuit) și pe el puneți cutia cu
ramele selectate pentru a fi urcate în susul stupului. Puneți podișorul și capacul.
7) În final, NU UITAȚI să deschideți o ușiță pe partea superioară a podișorului
Snelgrove pentru ca albinele să poată zbura. O ușă situată lateral este cea mai
bună alegere.

Planul B – pentru când nu reușiți să găsiți matca.

Numărul de pași sunt următorii:
1) Aveți deja stupul deschis și nu ați reușit să găsiți matca. (ni se întâmplă tuturor)
2) Primul pas este să decideți care rame vor merge sus, pe podișorul Snelgrove și
puneți-le cu grijă într-o cutie (o cutie în plus ar fi de mare ajutor)
3) Puneți cutia sau cutiile care vor fi în partea de jos a stupului pe un fund și faceți
un spațiu în mijloc pentru a avea loc să scuturați albinele de pe rame.
4) Matca se poate afla în oricare mănunchi de rame, printre cele care merg jos ori
în cele selectate pentru a fi urcate deasupra podișorului Snelgrove.
5) Pentru a fi siguri că matca va rămâne jos, tot ceea ce e de făcut este să
scuturați cu grijă albinele de pe ramele selectate să meargă în partea de sus,
plasând aceste rame în a treia cutie pe măsură ce avansați cu scuturarea albinelor.
Cu o perie sau o pană îndepărtați de pe rame și albinle care au rămas acolo.
6) În urma completării pasului anterior, matca se va afla în cutia de jos. Ramele
care vor merge sus nu vor avea pe ele matca, dar nici albine, așa că vor trebui
repopulate.
7) Puneți o gratie Hanneman peste cutia de jos și plasați peste aceasta cutia cu
fagurii de pe care ați scuturat albinele și reasamblați temporar stupul.
8) Lăsați stupul în pace timp de cca. 1 oră, răstimp în care albinele doici se vor
reîntoarce pentru a acoperi puietul din ramele de deasupra, însă matca va rămâne
jos neputând trece prin gratie.
9) Montați podișorul Snelgrove și reasamblați stupul în configurație finală.
10) După toate aceste manipulări simple dar care consumă destul timp nu uitați să
deschideți o ușiță superioară de pe podișorul Snelgrove.

PARTEA a III-a – Metode pentru cazul în care familia a intrat în frigurile

roitului

Metoda adaptivă a lui Snelgrove de roire atificială

Aceasta este un simplu roi artificial vertical, în care, în loc să fie plasat pe un alt
amplasament, colonia mamă este pusă pe un podișor Snelgrove în partea de sus a
stupului.
Secvența intrucțiunilor de manipulare este:
a) Stupul se demontează complet în două stive – o stivă cu cutiile de cuib și în alta
cutiile suplimentare.
b) O cutie nouă de puiet se pune pe vechiul fund care se umple cu rame cu faguri
trași (pot fi printre ele și câteva cu fundație)
c) Se găsește matca și se transferă în noua cutie. Dacă nu o puteți găsi, folosiți
planul B descris în partea a II-a.
d) Această nouă cutie care va conține roiul artificial va rămâne în poziția originală
a stupului, astfel că toată albina zburătoare se va alătura mătcii.
e) Cu excepția cazului că familia încearcă să roiască prea devreme, o singură cutie
de cuib va furniza spațiu suficient pentru puiet pentru a se reface familia până la
sfârșitul sezonului.
f) Se montează o gratie Hanneman pe această nouă cutie și se adaugă cutiile
suplimentare.
g) Colonia mamă, conținând puietul, toate botcile și alte albine pe faguri rămâne în
vechea cutie care se pune în partea de sus a stupului pe un podișor Snelgrove.
h) Se deschide o ușiță de pe podișor (de obicei una laterală) astfel că toate
zburătoarele vor ieși pe aceasta dar se vor întoarce la urdinișul principal al stupului
și se vor alătura roiului artificial.
i) După 4-5 zile se închide ușița care intră în colonia de sus și se deschide ușița
corespunzătoare aflată imediat sub aceasta. Se deschide o altă ușiță superioară de
pe podișorul Snelgrove, poziționaltă la 90 de grade față de cea închisă. Acest
schimb de intrări va transfera albinele din colonia de sus spre roiul artificial de jos.
j) O altă schimbare de intrări poate fi făcută după alte 4-5 zile pentru a se sifona în
jos și mai multe albine.

Orice schimbare de intrări trebuie să înceteze după 8-10 zile de la divizarea

inițială, în caz contrar matca nou apărută în colonia de sus s-ar putea să ajungă în
roiul aflat la baza stupului.

Metoda Snelgrove modificată

Secvența de instrucțiuni de manipulare
a) Se demontează stupul ca și cum ați face un roi artificial, cu lada de cuib și
cutiile suplimentare în două stive diverite
b) O cutie de puiet cu rame se amplasează pe vechiul fund, de preferat cu faguri
trași, dar poate să conțină și câteva fundații.
c) Două rame de puiet complete, cu albine doici și conținând ouă și larve tinere se
pun în centrul cutiei. Aceste rame trebuiesc bine verificate ca matca să nu se afle
pe ele. Se vor distruge botcile prezente pe aceste rame.
d) Montați o gratie Hanneman pe această cutie și pe ea amplasați cutiile
suplimentare.
e) Tot puietul rămas în cutia originală de cuib se amplasează pe un podișor
Snelgrove în partea superioară a stupului. Aici se află în acest moment, în afară de
cele două rame scoase tot puietul, botcile și, cel mai important lucru, matca. Cele
două rame scoase vor fi înlocuite cu faguri trași sau foițe.
f) Singura precauție va fi să nu existe nicio botcă matură în colonia de pe podișorul
Snelgrove. Dacă nu știți care e matură și care nu, distrugeți toate botcile căpăcite.
g) Deschideți o ușiță pe podișor pentru ca albinele din acestă colonie să poată ieși
iar albina zburătoare se va întoarce la urdinișul principal din josul stupului.
h) După 4-5 zile puteți efectua obișnuita schimbare a intrărilor duble pentru a
transfera mai multe albine zburătoare către roiul artificial de la baza stupului.
i) După 7-10 zile intrați în faza a doua de operațiuni. Verificând colonia de pe
podișorul Snelgrove va trebui ca toate botcile să fie distruse și matca să iși fi reluat
ouatul.
j) Faza a doua nu trebuie să o amânați dincolo de ziua a 11-a, fiindcă e posibil ca
una din botcile de salvare să eclozioneze și în roiul artificial de jos să apară o
matcă virgină.
k) Acum trebuie făcută o schimbare de rame; matca și rama pe care este ea,
precum și încă o ramă cu puiet din cutia de sus se vor transvaza în cutia de jos (în
mijlocul acesteia), iar cele două rame cu puiet puse inițial în această cutie (care în
acest moment vor avea pe ele botci) sunt transferate în mijlocul cutiei de sus.
Cutia de jos, acum reîntregită cu matca cea veche se va lăsa să se întărească – și
sunt premise bune pentru aceasta – iar partea de sus a stupului, cea de pe
podișorul Snelgrove, își va alege o matcă și va distruge celelalte botci, iar matca se
va împerechea.
Această metodă este mai ușoară decât cea a roiului artificial fiindcă matca nu
trebuie găsită în timpul divizării inițiale, tot ce trebuie este ca ea să nu se găsească
pe cele două rame ce se vor pune în cutia de jos.
the SB will select an emerging queen, destroy all others and get the chosen one
mated. The method is easier than conventional artificial swarming because the
queen does not have to be found during the initial split. She only has NOT to be on
the two frames that go in the bottom box with the artificial swarm. Finding the
queen later on the SB is easier because there is a reduced number of bees and she
has also resumed laying and will be much less mobile than in a pre-swarming
colony – where queens are always more difficult to find. If for any reason you miss
the 11 day limit for the second phase and find that queen cells have emerged in
the bottom box, you are trapped in that situation – but it is not a complete
disaster! If there are still sealed queen cells, open at least one or two and let any
mature queens walk out into the hive. When you are satisfied that there is a least
one healthy virgin queen in the bottom box, destroy all the remaining queen cells
The artificial swarm should now settle down to select a queen, get her mated and
should not attempt to swarm. Meanwhile, the colony on the SB will be forging
ahead under the old queen and has now become the main honey producing unit. It
will soon need a queen excluder and some supers. These can be moved up from
the lower part of the hive where the honey producing potential is reduced. If you
have really blown it, and not done the second phase until day 16 or later, then
there is a good chance that the bottom part of the hive has already swarmed – but
it will be difficult to tell for sure. There is not much you can do about this but you
can be fairly sure that it will not swarm for a second time. Learn the lesson and
resolve to do better next time! In the fourth and final part of this series, I will
discuss the strategic use of the various methods of pre-emptive and re-active
artificial swarming to maximise honey production. I will also try to give a
convincing explanation of how it all works. PART 4 – STRATEGIC CONSIDERATIONS
AND SOME INOVATIVE USES Introduction The previous parts of this series of articles
have described the main ways that a Snelgrove board can be deployed in colony
management. Some of the uses are determined by the beekeeper having a definite
objective in mind, the most common example being the raising of a new queen for
a colony because the existing one is nearing the end of her useful life. Another
related objective is to change the strain of a colony with undesirable
characteristics by making it raise a new queen using eggs or young larvae from a
more desirable stock. By using a Snelgrove board this latter operation can be
accomplished almost seamlessly, keeping the existing queen in her job until her
replacement is up and running, so that little honey production is lost. A Snelgrove
board can also be used as a means of small-scale queen raising; isolating part of
the brood from the queen thereby causing the split to make emergency queen
cells and using frames with cells on them to `seed` nucs that have been populated
by bees (surrogate carers) from another hive. However, the mainstream use of a
Snelgrove board is for either swarm prevention (Method I – used to split colonies
preemptively before swarm cells are produced) or swarm control (conventional
artificial swarming or Method II – used when queen cells are present in a colony).
The main objective of beekeeping (for most people) is to produce an optimum crop
of honey from their hives. The way in which the swarming behaviour is managed is
the main determinant of honey production that is under the control of the
beekeeper – things like weather are not. Swarm Control and Honey Production
Virtually all swarm control methods involve some loss of honey production but this
must be weighed against the loss that occurs if a colony is just allowed to swarm,
the prime swarm makes good its escape and so do any cast swarms. If this entirely
natural sequence of events is allowed to proceed unchecked, most of the honey
production will be lost. The following management options are listed in order of
their increasing impact on honey production. a) No swarm control - the colony goes
the whole way through the season without attempting to swarm. This is the option
most likely to realise the maximum honey production potential of the hive. The
likelihood of a colony not attempting to swarm during the season are greatly
increased by good comb management; ensuring the queen always has room to lay
and there is plenty of space for the storage of honey. b) Pre-emptive swarm control
– splitting the colony before any queen cells are produced (eg. Snelgrove`s Method
I, described in Part 2) comes next. If this operation is carefully timed in relation to
anticipated nectar flows and the quantitative balance of the split is nicely
adjusted*, there will be little loss honey production. There can even be a slight
increase if the split is made early in the season and results in two fully functioning
colonies by the time of the main flow. Pre-emptive splitting is certainly a good
option for bees that are to be taken to the heather or have access to some other
late nectar flow. Uniting the splits can be used to produce a large colony with lots
of brood and headed by a young queen in anticipation of the flow. c) Re-active
swarm control - doing no swarm control until queen cells are produced and then
applying some method of artificial swarming (see Part 3 of the series). The two
colonies produced by an artificial swarm will inevitably produce less honey than
two colonies produced by a pre-emptive split but the `wait and see what happens`
or `sitting on the fence` strategy does allow the beekeeper to get maximum
production from those hives that actually go through the whole season without
attempting to swarm. This strategy, using re-active swarm control as and when
required, is basically gambling on the chance of a colony not attempting to swarm
at any time during the season. Like all gambling, you win some and you lose some,
but this is not entirely a game of chance. Experienced beekeepers have some idea
how likely their colonies are to swarm and there are warning signs in the colonies
themselves if you are looking carefully. The only thing the beekeeper can not
control is the weather and, in western Britain, this is a major factor in the initiation
of swarming. d) Waiting until swarms emerge – hoping to catch and hive them
before they disappear into the wild blue yonder. This is a chancy strategy,
requiring great vigilance but can be enhanced by the use of catch or bait hives
which hopefully attract swarms to hive themselves. If things are not to go from bad
to worse, the beekeeper still has to determine which colony has produced the
swarm, open the hive and destroy all but one queen cell, if cast swarming is to be
avoided. e) Doing nothing at all - apart from adding enough supers and hoping for
the best. If the colony does not swarm a good crop of honey will be produced. If it
does swarm and then cast swarms then there is little hope of any honey surplus.
Which Strategy is Best? You are not catching me on that one! If I really knew the
answer I would be much too clever and important to be writing articles for you lot.
Seriously though, it is a choice (a balancing act) between a) no swarm control but
good comb management, b) preemptive swarm control by splitting colonies, and,
c) re-active swarm control. All three strategies have a place in the beekeeper’s
management repertoire. I still have plenty to learn about this aspect of beekeeping
and I will let you know when I have any firm conclusion – if ever! * Just to explain
what I mean by the phrase the `quantitative balance of the split is nicely
adjusted`. When a colony is split to prevent initiation of the swarming process you
are attempting to revert the existing brood nest to a less mature state. You are
doing this by the removal of brood and nurse bees. The existing brood nest (still
with the queen in place) now, not only has more room for her to lay, but fewer
nurse bees to look after the brood. The result is a brood nest in a state of
development similar to that which existed earlier in the season when the colony
was still building. The question is how much brood and nurse bee removal is
enough to prevent the colony from attempting to swarm for the rest of the season?
I do not know the answer and that is where your skill and judgement as a
beekeeper comes in. With some colonies the removal of 2-3 frames of brood and
bees will be enough whilst other colonies may need the removal of a whole box –
and, in some cases, even that may not be enough. The only rule I can give you is,
that if you are going to put the removed frames on a Snelgrove board, it has to be
a viable number and I would suggest that about 6 deep frames or 8-9 shallow
frames is about right. Because by using a Snelgrove board you have warmth
coming up from the colony below, you could probably get away with fewer frames
but it is best to err on the safe side. Defence may be the critical issue for the split
and it is good practice to adjust the degree of opening of the door on the Snelgrove
board accordingly. With a small split quite a small opening will suffice until more
bees have emerged from the brood and the new colony has got its act together.
The Difference between a Natural Swarm and an Artificial Swarm Most beekeepers
think that natural and artificial swarms are the same thing – they both consist of
flying bees don’t they? – but this perception could hardly be further from the truth.
An artificial swarm – by the way it is created by the beekeeper’s manipulation,
contains virtually all of the experienced flying bees (the foragers) from the original
colony. However, it only contains a few younger nurse bees; those that were
transferred with (and hatch out from) the single frame of brood and bees that it is
usual to transfer to the box containing the artificial swarm. A natural swarm –
contrary to popular opinion, a natural swarm contains relatively few dedicated
foragers (the oldest bees in a colony) but is rich in younger bees, many of which
have little or no previous experience of flying Studies have shown that up to 70%
of worker bees under 10 days old depart with the prime swarm. If you watch a hive
in the process of swarming you can see some of this happening. Incoming
foragers, ignoring the mayhem that surrounds them, can be seen struggling to get
back into the hive against the flow of bees. Similarly, if you look at the newly
settled swarm, you will usually see a few foragers with loads of pollen on their hind
legs but a few minutes later they will have disappeared – presumably they realise
they have no business there and have returned home. The process by which the
colony splits during the formation of a natural swarm – which bees go and which
bees stay - is not understood. Presumably it is an instinctive, age-related response
to the triggering buzz runs across the comb faces executed by the bees that are
organising the swarming process (whoever they are). Some bees are recruited to
the swarm and others hold back and provide the garrison for the home colony. The
way a colony splits during a cast swarm may be even more complex but, again,
virtually nothing is known about this. When one thinks about the age composition
of a natural swarm it makes perfect sense. What use are older bees to a swarm? A
foraging bee has probably got only a few days more to live and what the swarm
needs is bees that will survive a minimum of 3 weeks (and more typically 4 weeks)
until there can be any new recruits. When the swarm settles in its new home it has
to redeploy its labour force to do the most urgent tasks that face it; into wax
makers/comb builders and foragers, the latter to keep the wax makers well
supplied with nectar. As soon as there is comb available and the queen starts to
lay again some nurse bees will have to come on duty. What does all this matter to
the practical beekeeper? Well, I would have thought you had worked that out by
now! An artificial swarm and a natural swarm behave very differently. The artificial
swarm is slow to recover and start to re-build its numbers - presumably because of
the initial shortage of nurse bees. It is also not prepared for large scale wax
production and comb building and will be quite reluctant to draw any foundation
with which it is presented. By contrast, a natural swarm is all get-up-and-go and
full of vigour. It wants to get a set of combs built as soon as possible, it wants to
get the queen into lay quickly and it wants to start accumulating stores for the
oncoming winter. The very process of swarming may have an invigorating
(simulative) effect on the bees. Because an artificial swarm is what it says on the
can – `artificial` – the bees have not evolved any instinctive behaviour to deal with
this entirely un-natural situation in which you (the beekeeper) have placed them. It
is no wonder that initially they struggle but there is not much the beekeeper can
do to help. Although we casually say that an artificial swarm `thinks that it has
swarmed`, I very much doubt this is the case. There are some bees (not all of
them) in that artificial swarm that were triggered to organise a swarm and you
have frustrated them. Despite the manipulation to which they have been
subjected, they often retain the urge to swarm and will do just that given the
slightest opportunity. So it is no good introducing some nurse bees into the
artificial swarm to help it recover more quickly because that will probably upset the
delicate balance that exists during the early days. The safest option is to leave
them to recover in their own time. When one compares the comparative lethargy
of an artificial swarm compared with a natural swarm it leads one to think that the
old-time practice of beekeepers, assiduously collecting swarms and installing them
in their skeps, had something to be said in its favour. Just a thought! Two
Innovative Ways of Using a Snelgrove Board These are just a couple of things we
have tried recently; they are not in the books but they seem to work. Putting the
Queen in Purdah If you are beekeeping in an area where there is no late nectar
flow, by the last week in June the queen will have laid the last eggs that are going
to produce bees that will contribute to collecting the honey crop. Most annoyingly,
this the moment at which some colonies will decide to swarm and you find the
start of queen cells in the hive. What do you do about this? If you do an artificial
swarm you will end up with two colonies that will not really be up to the job of
producing much honey. Providing you catch the process in its early stage, one
solution is to find and remove the queen. In the past we have taken the queen plus
a couple of frames of brood and bees and put them in a nuc – and it worked.
Recently, instead of using a nuc, we have put her into the half-brood and placed
that at the top of the hive on a Snelgrove board. We have then used door changing
to divert surplus bees back into the (honey collecting) colony below. The main
colony (now without a queen) will of course make emergency queen cells but will
continue to function reasonably well during honey flow – and certainly much better
that if it were split or allowed to swarm. When the honey crop has been taken and
if the main colony has successfully raised a new queen, a range of options are
open. You can unite the colonies, choosing either the new or the old queen, or you
can remove the colony on the Snelgrove board and give it its independence (use it
to make increase). If you are going on holiday in July and suspect a colony may
attempt to swarm during the time you are away, you can deploy the same
manipulation pre-emptively. This will ensure the colony does not swarm and
probably cast swarm in your absence. What to do with a July Swarm This is the
swarm that `isn’t worth a fly` as the old saying goes. Basically this is a disaster for
the honey crop, as neither the swarm nor the parent colony will make much honey
on the main flow. Out of the blue (meaning we weren’t looking properly) one of our
colonies swarmed in early July. Instead of hiving it as an independent colony in the
normal way, we chucked it into a box of comb on a Snelgrove board on top of the
colony whence it came. A few days later, when it had settled down (which it did,
slightly to our surprise), we did a door change to divert bees back into the parent
colony below. As most of the bees were active fliers, a substantial number of bees
were bled down by this manipulation but enough remained to support the old
queen. If there had been a main flow (this was the summer of 2009 don’t forget)
this colony would have been able to collect quite a
good crop. As it happened, the parent colony (at the bottom) did not succeed in
raising a new queen so the old queen was retuned to them after the honey had
been taken. On the basis of one trial this method seemed to work and we will use it
again if the opportunity arises – which it will no doubt. What I have tried to
demonstrate by these last two examples of the use of a Snelgrove board is what a
flexible tool it can be for the beekeeper who is prepared to try something new. The
only problem is that, when obtained from equipment suppliers, Snelgrove boards
tend to be quite expensive. This is why plans for making your own boards
accompany this last part of the series. There is nothing really complex about their
construction – no fancy joints – just a bit of accurate measurement and cutting and
it’s just a bit fiddly. Why not band together as a group of beekeepers or an
association and make a batch of Snelgrove boards?