Sunteți pe pagina 1din 188

Alex Cetățeanu /Cezar Vasiliu 1 Constantin Mănuţă /Nina Gonța 102

Lia-Maria Andreiță 5 Nicolae Grigore Mărăşanu 104


Ion Andreiță 12 Mihai Merticaru /Silvia Rîșnoveanu 107
Ovidiu Balint 15 Vasile Mic /Vasile Pop-Negreșteanu 109
Ioan Barbu /Elena Drăghici 18 Milena Munteanu 112
Nicolae Tabacovici Tudor Nedelcea /Adrian Păunescu 114
Nicolae Bălașa 25 Dariusz Pacak (Eng) 119
Radu Botiș 30 Iyengar-Paddy Padmaja (Eng) 121
Iacob Cazacu-Istrati 31 Mariana Pândaru (Eng) 124
Liu Changyuan 33 Liviu Pendefunda 125
Gabriel Cheroiu /Leonard I. Voicu 34 Ioan-Aurel Pop 128
Sergiu Cioiu 35 Vavila Popovici 131
Livia Ciupercă /Elena Armenescu 37 Victor Ravini 133
Sara Colă/ Diana Cotescu 39 Paula Romanescu (Fr) 137
Tudor Nedelcea Dorel Schor 139
Sorin Comăniță 40 D.H. Silvian 141
Ion Anton Datcu 41 Anca Sîrghie 145
Dominic Diamant 44 Florentin Smarandache 148
Nicolae Dina /Elena Buică 46 Marièva Sol (Fr) 152
Ion Drăghici 50 Passionaria Stoicescu 155
Marin V. Dumitru 53 Ioan Tudor/ Zeno Fodor 159
Eugen Enea Caraghiaur 58 Daniel Tudosoiu /Ion Antonescu 161
Ev. Evtuşenko /Nina Gonța 60 Mihaela Tudosoiu 164
george Filip 63 Doina Uricariu /Dan Ghițescu 167
Al Francisc 65 Sârbu Nicolae Vălăreanu 169
Nicolae Dan Fruntelată 66 Muguraș Maria Vnuck /Dorel Cosma (Fr) 171
Alex Cetățeanu De ultimă oră
Nicolae Georgescu 68 Rodica Vinca 174
Llelu Nicolae Vălăreanu Victor Crăciun 177
Daniela Gîfu /Ștefan Oprea 71
Nadejda Godoroja 73
Ion Haineș /Ioana Greceanu 75
Rosemarie Haineș 82
Dumitru Ichim (Eng) 86
Bill Jonke (Eng) 88
N. Grigorie Lăcriţa 91
Gino Leineweber (Eng) 93
Paul Leu 95
Dan Lupescu /Mihalache Tudorică 99

Destine
Literare
Revistă de cultură editată de Asociația Canadiană a Scriitorilor Români
Destine Literare

CETĂŢEANU Alexandru
(CANADA)

DESPĂRȚIRE TRISTĂ LA MONTRÉAL – Preot prof. dr. Cezar Stelian Vasiliu


(21 august, 1939 - 29 iulie, 2018)

Plecarea spre nefiinţă a preotului profesor uni- interviu (în continuare) se poate înţelege foarte bine
versitar, scriitor dr. Cezar Vasiliu, a întristat nespus ce OM de valoare a pierdut România:
pe toţi prietenii, enoriaşii, scriitorii din A.C.S.R., pre- Interviu (inițial înregistrat) cu preotul-profesor
cum şi pe toţi cei care îl cunoşteau. La slujba ținută în universitar dr. Cezar Vasiliu, membru fondator al
ziua înmormântarii (joi, 2 august) la biserica Sf. Ni- Asociației Canadiene a Scriitorilor Români.
colae, păstorită de un demn urmaș al de- Părinte Cezar, vă mulţumesc
functului, preotul Gabriel Alexe, au slu- mult că aţi acceptat să întârziaţi ple-
jit 16 preoți, în frunte cu ÎPS Nataniel. carea la soare şi să ne daţi un interviu.
Impresionantă oficiere, iar tradiționala Mai intâi, pentru ,,record’’: este 3
pomană, oferită de îndurerata fiică An- martie 2017 şi ne aflăm în Hallandale,
drea Vasiliu la restaurantul Brochetterie Florida. Nu o să vă reţin prea mult şi
Parthenon din strada Van Horne a fost apoi, voi merge şi eu cu dumneavoas-
„la înălțime”. Pentru mine, părintele Ce- tră la plajă. Dar să începem cu înce-
zar (așa îi spuneam) era un bun prieten putul. Ce ne puteţi spune despre co-
şi îmi este tare greu să scriu aceste rân- pilăria copilului Cezar Vasiliu?
duri, chiar și acum, după mai multe zile O… copilăria mea! A început
de la trista despărțire. Fugit irreparabile tempus! cândva cu aproape 80 de ani în urmă. M-am născut la
Duminică, 29 iulie după amiază, abia revenit la Comarnic pe 21 august 1939. Părinţii mei erau croi-
Montreal de la Londra, aflând de la scriitorul Voicu tori. A fost o copilărie frumoasă – am avut şi un frate
Leonard că prietenul meu este internat, m-am dus – pe primii mei doi fraţi nu i-am cunoscut, deoarece
imediat la spital să-l revăd şi să mai stăm de vorbă. au murit înainte de a mă naşte eu. Am făcut şcoala
Dar uşa la camera 400, aripa D, de la Jewish General primară la Comarnic, liceul l-am făcut la Sinaia şi aș
Hospital din Montreal era încuiată. Ciudat! De la re- fi vrut să fac Facultatea de Medicină Militară. Din ne-
cepţie, am aflat vestea cea tristă: cu numai câteva ore fericire, nu am putut intra, deoarece tata era croitor în
înainte, distinsul meu prieten, s-a grăbit să plece spre atelier propriu şi duşman al poporului, aşa că m-am
Eternitate! Greu mi-am revenit din şoc, am rămas fără dus la Teologie, la Sibiu. Am dat examenul de admi-
glas. Părintele Cezar mai avea multe fapte bune de tere în anul 1956, dar nu eram ardelean, nu mă înfia
săvârşit pe acest pământ, luase bilet de mers în Ro- nimeni şi m-au trimis la Bucureşti, unde am dat dife-
mânia şi nu avea de gând să plece cu bunul Azrael în renţe la Seminar; într-un an am făcut trei ani, dar pe
cu totul altă direcţie! urmă în 1957, seminarul s-a mutat la Bucureşti; am
Anul trecut, ne-am întâlnit în Florida şi mi-a făcut anii 4 şi 5 în capitală, patru ani de facultate până
acordat un interviu în grabă (înregistrat pe celular) în 1963 şi apoi trei ani de doctorat. După aceea am
pentru o carte de interviuri (care va apărea în curând), avut şansa să prind o bursă – a existat atunci o des-
după care am mers împreună la plajă. Din acest chidere faţă de biserica catolică – şi am ajuns la Roma
în 7 aprilie 1967; am stat acolo 4 ani, 6 luni şi 21 de

destineliterare@gmail.com 1
Destine Literare
zile, am reuşit să învăţ foarte bine italiana, să îmi iau părintele Popescu. Am venit cu mari speranţe, care au
licenţa după 6 luni şi doctoratul în ştiinţe ecleziastice început să se năruiască încă de la început, pentru că
orientale fiind, spun eu cu mândrie, primul român preotul Petre Popescu nu dorea să aibe pe cineva
care obţinea doctoratul la Vatican după război. lângă dânsul, iar eu vroiam neapărat să fiu preot.
Formidabil, incredibil, ce performanță ului- Am înţeles. În ce an aţi fondat biserica Sfân-
toare! V-aţi întors şi cât timp aţi stat apoi în tul Nicolae?
R.S.R.? În 1993, am mers la Timişoara, unde îl cu-
M-am întors în ţara pe 29 octombrie 1971, m- noşteam foarte bine pe mitropolitul Nicolae, Dumne-
au angajat imediat la Patriarhie, dar nu pe un post de zeu să-l ierte! I-am explicat toată situaţia şi dânsul m-
asistent sau lector la Institut cum aş fi dorit, interesele a hirotonit şi a zis ,,pentru America; să te orientezi
erau prea mari, iar teza mea de doctorat a fost jude- acolo la ce parohie mergi!” Știţi că sunt cele două
cată pro-catolică, aşa că Departamentul Cultelor s-a Episcopii în America, iar eu m-am adresat arhiepis-
opus. Într-un fel asta m-a salvat mai târziu când am copului Nataniael. Era prima biserică pe care o avea
cerut azil politic în Franţa. Am stat în ţară până în în Montréal şi în 1994 am deschis biserica Sf. Nico-
1984. Am lucrat la Patriarhie, la Cancelaria Sfântului lae, cu un grup de prieteni şi de credincioşi, care fi-
Sinod şi în 1984 am reuşit să plec la Paris cu bunăvo- inţează şi astăzi. Am funcţionat ca preot paroh până
inţa regretatului mitropolit Antonie, care ţinea foarte în 2013, când m-am pensionat pe motive de boală.
mult la mine (am lucrat 14 ani cu dânsul, îmi ştia pu- Am fost operat, plus operaţie pe cord deschis, o serie
terea de muncă şi se eliberase un post de secretar la de probleme de ordin medical care m-au determinat
Episcopia de la Paris şi de redactor al publicaţiei Ves- să-mi încetinesc puţin activitatea. Între timp, în toată
titorul care apărea acolo, unde nu se descurcau încă această perioadă dintre 1989 până în 2013 am publi-
prea bine cu franceza). Am sosit la Paris – o întreagă cat 6 cărţi, câteva la prietenul nostru comun, domnul
aventură – am plecat în trei zile cu familia şi am cerut Nelu Barbu de la editura Antim Ivireanul din Râmni-
azil politic în Franţa şi tocmai perioada grea pe care cul Vâlcea. Am publicat una peste alta 8 cărţi în total,
am petrecut-o în toţi aceşti ani, m-a ajutat ca autori- plus peste 50 de articole şi studii care, în sfârşit, sunt
tăţile care au judecat cazul, să considere un caz de lucruri ce vor rămâne după mine în ziua când voi
persecuţie religioasă şi să îmi acorde azilul politic. pleca din această lume…
Foarte interesant! Și ce bine vă amintiți da- Adevărat, cărţile dumneavoastră sunt apre-
tele! Cum s-a întâmplat că aţi ajuns în Canada? ciate unanim. Am fost prezent la diferite lansări,
În Canada. Întrucât la organele care se ocupau am în biblioteca mea patru cărţi din cele 8…
de emigranţi, (pentru că am cerut azil politic), era Nihil sine Deo, Istorie şi credinţă, Sfinţii nea-
acolo ,,celebra” doamnă Stoicescu (de la serviciile mului românesc, pe care am scos-o în trei ediţii, Lite-
respective), m-a sfătuit că trebuie să aleg între Noua ratura creştină medievală. Mă bucur foarte mult că
Zeelandă, Australia, Statele Unite sau Canada, deoa- ele au avut prefeţe foarte interesante. La Nihil sine
rece Franţa nu mai putea primi refugiaţi, având deja Deo, ediţia întâi, publicată la Institutul de studii isto-
prea mulţi. Aşa se face că am ales Canada pentru că rice de la St. Diego, la care am fost chiar membru
nu ştiam engleză la vremea aceea, dar franceza o fondator, cu părintele Calciu, cu Eugen Popescu şi cu
ştiam foarte bine, alături de italiană şi spaniolă. Şi aşa alţi specialişti în domeniu, părintele Calciu mi-a scris
s-a întâmplat că după un an de aşteptări, în 9 februarie prefaţa. Cărţile mele au fost apreciate şi de Academia
1984 am ajuns în Franţa şi la 9 decembrie 1985 (cifra Româno - Americană, unde sunt membru din 1988 și
9 îmi poartă noroc!) am ajuns la Vancouver cu fami- care mi-a acordat în anul 2001,când a avut loc al doi-
lia. A fost foarte greu, a trebuit să învăţ, soţia s-a îm- lea Congres la Montréal, ,,ARA Awards”.
bolnăvit, a fost operată, eu alergam de la un loc la al- Care este cartea dumneavoastră cea mai
tul, fetiţa era mică, dar am reuşit totuşi să intru mai dragă, dacă se poate spune, sau există aşa ceva?
târziu la Universitate. Am predat un an şi jumătate Cea mai dragă rămâne Sfinţii neamului româ-
italiană la Universitatea British Columbia şi în 1989 nesc. Mă gândesc şi la o a patra ediţie, pentru că între
în vară, am ajuns la Montreal. Îl cunoscusem deja pe timp au mai fost sfinţi, pentru că este extraordinar să

2 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
poţi vorbi despre trecut. Mi-e dragă şi Istorie şi cre- Pascu, decanul Facultăţii de Litere de la Iaşi, deci a
dinţă, care este cea mai voluminoasă, ca şi Histoire avut doi antecedenţi celebri, să spunem. Dar princi-
d’église orthodoxe – este cursul pe care l-am ţinut la pala noastră realizare rămâne fiica noastră, Andrea,
Universitatea din Sherbrooke, pentru că am uitat să care a absolvit Facultatea McGill din Montréal, care
spun – între timp am funcţionat 18 ani şi jumătate ca este cu mine în Canada şi mergem înainte.
profesor de religie şi morală la colegiul Stanislas din Nu aţi spus nimic despre revista Calea de lu-
Montréal, predând în franceză, plus la Universitatea mină, pe care o scoteaţi la biserica Sf. Nicolae.
din Sherbrooke, unde am creat, ȋmpreună cu un grup De la început am zis că este foarte bine să scoa-
de de profesori greci antiohieni, un Certificat în teo- tem un buletin parohial aşa cum am făcut şi la biserica
logie ortodoxă. Ne-am zbătut mult, aproape doi ani Sf. Treime din Vancouver, unde am activat în primii
pentru ca facultatea, care era catolică, să accepte un ani, dar acolo eram numai secretar. Am creat o re-
program ortodox, primul din America de Nord, care vistă, care la sugestia unuia din redactorii de la Lumea
acum a ajuns până la doctorat. Deci certificat, bache- liberă, domnul Dan Costescu, Dumnezeu să-l odih-
lor, masterat (studii aprofundate, n.r.)şi doctorat. Şi nească, i-am pus numele Calea de lumină. Au apărut
atunci, cursul pe care l-am ţinut l-au publicat ei, în 248 de numere, unul ȋn fiecare lună, timp de peste 20
regia universităţii, peste 600 de pagini în două vo- de ani, pentru că am început revista înainte de a des-
lume, în care am încercat să rezum două mii de ani de chide biserica. Primul număr al revistei a fost de
istorie a bisericii creştine, aşa că toate îmi sunt dragi. Paştele anului 1994 şi biserica am deschis-o de Sf.
Am înţeles. Formidabil, am repetat ,,formi- Maria Mare, tot în anul 1994. Într-adevăr, a fost o re-
dabil” de câteva ori. Deci, eu vă cunosc de foarte vistă în care împleteam istoria neamului, cu istoria bi-
mulţi ani, de când eraţi la biserica Buna Vestire, sericii, cu catehisme, cu exemple, cu poezii religi-
mâna dreaptă a părintelui Petre Popescu. Dumne- oase, plus activitatea curentă, administrativă, financi-
zeu să-l ierte! Și am cunoscut-o pe doamna preo- ară etc. ca la orice biserică. Şi cel puţin am lăsat
teasă, Zoe. Am iubit-o foarte mult, de câte ori nu aproape 250 de numere care rămân probabil o avere
am fost la dumneavoastră şi ne punea pe masă tot în moştenirea literară pe care încearcă acest oraş să o
ce avea mai bun. Dumnezeu să o ierte! Ce ne puteţi aibe. Este păcat că nu există un Institut Cultural, aşa
spune, eu ştiu câte ceva, dar vrem să aflăm de la cum există în multe alte oraşe ale lumii. Într-o zi ar
dumneavoastră, ce ne puteţi spune despre activi- putea să fie, sau un muzeu, unde aceste lucruri ar tre-
tatea literară a preotesei Zoe Vasiliu? bui să se strângă, pentru că dacă nu le strângi şi nu
În primul rând, împreună cu Zoe, regretata mea este cineva care să aibe grijă de ele, se pierd.
soţie, care s-a stins acum şapte ani, suntem în 2017, Aşa este. Să sperăm că într-o zi, românii din
şi împreună cu dumneavoastră şi cu alţi scriitori din Montréal vor avea un centru cultural, aşa cum se
Montréal, am creat în 2001 Asociaţia Canadiană a vorbeşte, de altfel. Vă mulţumesc foarte mult! Ce
Scriitorilor Români. Ea a publicat o carte intitulată sfaturi daţi scriitorilor tineri din asociaţia noas-
Din Canada, cu durere. La acest titlu am contribuit şi tră?
eu. Este vorba de istoria monarhiei, care a fost publi- În primul rând este extraordinar că am reuşit să
cată tot la editura Antim Ivireanul de la Vâlcea. În creăm această Asociaţie. Există şi un cenaclu literar
plus, am publicat mult în ziarul Luceafărul din ,,Mihai Eminescu” înfiinţat de noi. Există şi mulţi oa-
Montréal, unde suntem cofondatori alături de Dan meni dotaţi, care pot să scrie poezie sau proză. Este
Fornade şi la Lumea liberă de la NY, în care aveam bine că există revista Destine Literare pe care dum-
aproape număr de număr câte un articol, atât eu cât şi neavoastră o editaţi şi cu o colaborare internaţională
ea, care se ocupa mai mult de politică, eu de istorie şi formidabilă. Este foarte bine că această revistă există
religie. A fost o perioadă extraordinar de frumoasă şi şi sperăm ca în viitorul muzeu sau viitoarea bibliotecă
au fost şezători, ea a scris scenarii, a lucrat cu copiii a comunităţii române din Montréal, ea să fie la loc de
de la biserică, era tare iubită, o femeie foarte blândă. cinste. Tinerilor scriitori să continue să scrie în româ-
Era, după mamă, nepoata doctorului Iuliu Haţieganu neşte, unii scriu numai în franceză şi în engleză, dar
de la Cluj şi după tată, era nepoata prof. George cred că este foarte bine pentru noi, vorbesc şi ca preot

destineliterare@gmail.com 3
Destine Literare
aici, pe lângă biserici să existe şi şcoli duminicale, Aşa este. Părinte Cezar, vă mulţumesc mult
unde copii să înveţe româneşte. Există o şcoală ro- pentru acest interviu și vă urăm multă sănătate şi
mână în Montréal. Toronto mi se pare că are chiar un putere de muncă! Vă aşteptăm cu a patra ediţie a
liceu în limba română şi este foarte bine. Dacă nu păs- cărţii despre sfinţi şi, La mulţi ani!
trezi limba, un neam, o fiinţă, se destramă. Limba La mulţi ani şi dumneavoastră şi tuturor celor
este, alături de credinţă, elementul principal al păstră- care se vor apleca şi vor citi şi aceste rânduri!
rii fiinţei unui neam.

PĂRINTELUI CEZAR

Tare-s trist şi necăjit să ciocnim clondirul plin, Cărţi cu sfinţi el ne-a lăsat
Că Cezar ne-a părăsit cu evlavie, Amin! Şi-avem multe de-nvăţat…
Şi ne-a lăsat fără glas, Drumul lui spre nefiinţă, Zoe l-a dorit mereu,
Acum, plânsul ne-a rămas... Lui Dumnezeu trebuinţă! Opt ani au trecut cu greu
Nu credeam că va pleca, Era înger, ireal, Şi-azi în Cer s-au întâlnit
înainte de-a-l vedea, Rătăcit prin Montréal! Destinul s-a împlinit,
să îi spun cum i-am mai spus, Și ca mare erudit Părintele-i fericit!
că-l divinizez nespus, Toată viaţa a trudit,

POEZIE DEDICATĂ CELUI CARE A FOST COLEGUL NOSTRU DRAG,


PREOT PROF. DR. CEZAR VASILIU

george FILIP – CANADA

şi iarba ce-a călcat-o zilnic


sub paşii lui a înverzit.

acum adoarme o clipită.


prin Eden, după ce iubim,
lăsăm măslinii să rodească
spre veşnicie... şi murim.

murirea e o viaţă lungă


ALELUIA... spre care alergăm de vii.
la plecarea în cer noi nu murim... noi ne întoarcem
a preotului Cezar VASILIU în casa marilor vecii.

Părinte, azi sunt plâns la slujbă şi azi, din viaţa temporară,


şi-o să mă ierte Dumnezeu, mai pleacă un oştean celest.
mi-am scăldat trupul cu leşie; Părinte tânăr - azi rosteşte
e nunta prietenului meu. cel mai sfânt psalm - mortua est.

mi-am pus în barbă năclăială Părinte, fă-i o slujbă rară...


şi-adun din aer flori de vânt. s-aprindă Dumnezeu tămâia
azi vă rostesc o mare taină: şi îngerii să cânte vestea:
mirele CEZAR - a fost sfânt. CEZAR se-ntoarce-n aleluiea...

din glasul lui au curs podoabe, 29 IULIE -2018, la Montréal


cu degetele a sfinţit

4 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Lia-Maria ANDREIȚĂ
(ROMÂNIA)

Genunchii Anicuţei
Anicuța se așeză în genunchi, de cum începu cineva treabă cu el, nu-l striga nimeni „nea Gheor-
pomenirea morţilor, în frunte cu Ctitorii Bisericii, ghe”: cei mai tineri îl strigau „nea Potaie”, iar cei de
Domnitorul Matei Basarab și soția sa Elina Doamna, vârsta lui sau mai mari, „mă Potaie”. Porecla și-o do-
apoi boierul Bucur și soția sa Elena, care au donat bândise datorită faptelor sale, de potaie – leneş şi cu
moșia pentru biserică, și continuă așa, cu tot satul care ochiul la bunul altuia. Păi când l-a chemat nea Ștefan,
a plecat dincolo. Anicuţa rămâne nemișcată până la vecinul lui, să-l ajute la tăiatul porcului – își amintește
ultima strigare, în vreme ce mintea îi aleargă pe toate femeia – la terminarea trebii, au băut şi ei o țuiculiță,
ulițele satului. Nu o dor genunchii, cu toate că e plină un vinișor, cum e obiceiul – și, după ce luase seama
de suferințe. Se simte bine pe pernuța asta, fiindcă e unde ținea omul băutura, se duse acasă cu un gând.
moale, umplută cu fulgi, și mai e și preșul de sub ea; De cum se lăsă noaptea, nu-și mai luă ochii de la fe-
de aceea, nu simte răceala de jos, din pardoseală. Mai reastra vecinului. Cum văzu că se stinse lampa, se și
sunt câteva pernuțe bune, umplute cu lână scărmă- furișă pe după gluga de coceni și trecu gardul pe
nată; că, în rest... numai sintetice: sintetică fața, dintr- unde-l știa mai mărunt. Câinele, sătul și rebegit de
un fel de mătase aspră, sintetică și umplutura, o foiță frig, dormea dus în copca din șira de paie. A doua zi,
de buret. când coborî nea Ștefan în bordei și puse ulcica la bu-
Lumea din biserică șade, fiecare, pe scaunul toi, vinul nu mai curgea învolburat. Își dădea drumul
adus de acasă și ascultă, ca și ea, pomenirea morților: molcom, ca la Lăsatul Secului, de parcă băuse încă
Odihnește, Doamne, pe robii Tăi, Ștefănică și două luni din el. Când se umplu ulcica, bătu cepul și,
Anghelina!... ca să se convingă de bănuială, luă trestia, scoase cepul
Anicuța dă din cap și-și zice-n sinea ei: N-ai cel mare și băgă trestia până la fundul butoiului. Când
de ce să-i cauți p-ăștia în biserică, pe jos sau pe pereți, o scoase, oftă. Măsură și țuica, și mai oftă o dată. Ti-
că ei n-au adus lui Dumnezeu nici măcar un smoc de călosul de Potaie, numai el e în stare de așa ceva; e
câlți. prost la caracter, ce poți să-i faci! Dumnezeu să-l mi-
Gheorghe și Marghioala!...continuă părintele. luiască după faptă, că eu am adunat și boabele de pe
Nici ăștia n-au călcat prea des pe la biserică – jos – își zicea omul cu amar. Am cules-o după o
adaugă Anicuţa – iar pentru slava lui Dumnezeu nu ploaie rece și se scutura aproape tot ciorchinele. Ei,
aduceau nici ghiocei la Înviere, nici… n-o să mai gustăm decât duminica. Și zicând aceasta,
Să odinească Dumnezeu sufletele adormiților mai oftase o dată.
robilor Săi, Georghe și Sica!…, zice preotul, întreru-
pându-i gândul. Gândurile Anicuței fură întrerupte de numele
Anicuța dă iar din cap și-și îndreaptă privirea strigat. Aaa..., tanti Agripina! Păi, n-am îngrijit-o eu
spre preșul din fața icoanei Maicii Domnului, vorbind până să moară, dar degeaba, că nu mai mă cunoștea,
cu ea însăși: Ce lucru știa Sica să facă! De te uiți la nici nu mai vorbea. Sădea roșii, într-o primăvară, cu
el, și tot lucru este și astăzi; știa să țeasă, uite ce marne capu-n jos, aplecată să le pună pământ la rădăcină. A
la preșul ei. Nu erau bogați, dar cu iubire de Dumne- căzut, și căzută a fost; că putea să și moară, dar a vă-
zeu și cu pricepere, uite ce lucru a rămas în urma ei, zut-o o vecină prin gard și s-a dus la ea. A găsit-o cu
de n-o uită satul. Cu bumbac, cu jurubițe din haine roșiile veștejite în mână; asta însemna că ea căzuse
vechi și cu ceva deșirătură dintr-o flanea veche de mai de mult, dacă se veștejise răsadul. A chemat Sal-
lână, a scos frumusețea asta. Înjurată și bătută de băr- varea, dar degeaba, că la spital n-au putut să-i în-
batu-său Potaie, că popa îl strigă Gheorghe, dar satul drepte nici gura și nici s-o facă să mai vorbească.
a uitat că avea și el un nume de la botez; lumea îi zicea Cu o primăvară în urmă, mă chemase pe mine
așa cum îl considera ea: Potaie. Și la poartă, când avea s-o ajut la săpatul grădinii, că trăia singură-cuc în casa

destineliterare@gmail.com 5
Destine Literare
bătrânească; n-avea bărbat, n-avea copii. Ea mi-a po- masa, iar Agripina i-a strecurat în palmă toate econo-
vestit cum a fost viața ei. Daaa..., uite, alea două co- miile ei, ca să meargă el să cumpere bilete de la ONT
voare persane, cu bej, cu maro și cu alb; ea le-a cum- pentru un hotel din Mamaia, unde urmau să petreacă
părat și le-a pus în mijlocul bisericii. două săptămâni. Ea îl liniști să nu-și facă griji de bani,
Fuseseră cinci copii la părinți. Ea era cea mai că nu era nici o grabă. Învăluindu-l cu privirea încăr-
mare, și când s-a făcut de măritat, ai ei nu i-au dat cată de iubire, femeia adaugă: Când o să poţi tu. El o
pământ cât pretindeau pețitorii. Bătrânii își socotiseră asigură că după ce termină divorțul de nevastă-sa,
și lor o cotă din pământul avut, de teamă să nu ajungă toată lumea avea să fie a lor.
la mila vreunui ginere care să-i alunge pe drumuri, la Fericită, Agripina luă tramvaiul spre Filatură,
o adică. A plâns ea, că-i furase inima unul din băieții unde intra în schimbul doi, iar el plecă spre centru, ca
care veniseră în casă, dar părinţii au rămas împietriți să rezolve cu ONT-ul. Urmau să se întâlnească a doua
în hotărârea lor. Nu li s-a înmuiat sufletul; erau posaci zi în sat, că nu mai putea rămâne peste noapte în gar-
din fire, așa le era neamul, al lui tată-său mai ales, soniera ei; îl chemau obligațiile veterinare.
niște cârcotași, despicau firu-n patru, și-i găseau omu- Cu inima cioburi, Agripina se amăgea în fie-
lui imediat o poreclă. Ei nu spuneau că nu s-au înțeles care dimineață și spera că în ziua aceea, chiar în ziua
din cauza pământului. La primul pețitor, au zis că nu aceea, până seara, va veni în poarta ei, zdrobit de re-
și-au dat fata în casa ălora care mănâncă toată iarna mușcări, să-și ceară iertare, ca să afle tot satul că el
numai varză acră. După al doilea nu au dat-o, că se nu era un ticălos, așa cum șușoteau țărăncile-astea
dusese vestea-n sat că mama băiatului nu cernea făina când se adunau duminica pe la porți. De unde miro-
și frământa turta cu mâinile nespălate. De-al treilea, sise satul cele întâmplate, Agripina nu reușise să des-
nici n-au vrut să audă, că ăştia aruncau lăturile în cifreze, pentru că ea nu scăpase nici măcar o șoaptă
drum, pe sub poartă, atunci când se spălau, ca să calce nimănui. Chiar şi în ziua când i s-a veștejit răsadul în
în ele cei care treceau pe drum și să se pricopsească mână, chiar și atunci sperase, deși trecuseră patruzeci
trecătorii cu răul din casa lor. Nimeni nu făcea asta în de ani, că el se va întoarce din colțul acela de lume,
sat, fiindcă se știa din bătrâni că ăsta este un mare pă- de departe, de unde o fi el.
cat, care s-ar fi răsfrânt pe nepoții femeii care făcea Muribundă fiind, spitalul voia să o dea acasă,
asemenea treburi, până la a șaptea spiță. Numai fe- familiei, rudelor, dar nici un nepot nu se recunoștea
meia asta, adică mama băiatului de-i căzuse cu tronc de rudă, deși ea le umpluse portofelul cu jumătate din
fetei, nu se dezbăra de obiceiul rău. pensie, ori de câte ori îi întâlnea. Îi murise o soră și
Vestea s-a dus în sat, despre ce ziseseră de fi- doi frați, pe rând, și ea fusese aceea care umblase prin
ecare, și băieții n-au mai avut curaj să mai încerce, de spitale după ei, care așteptase zile întregi pe la ușile
frică să nu le scoată și lor vorbe. doctorilor.
Când au venit celelalte surori la vârsta măriti- O rudă îndepărtată a scos-o până la urmă din
șului, pământul nu mai avea nici o valoare, că-l înghi- spital, iar vecina, care o găsise în grădină, m-a angajat
țise colectivul. Toate s-au descurcat și și-au luat zbo- pe mine să am grijă de ea. A treia seară mă uitam la
rul, numai ea a rămas fată bătrână, piatră-n casă. televizor, când mi s-a părut că se încordează și parcă
Dar, după ce părinții au plecat la cele veșnice, m-a atins cu mâna, cu toate că nu mai mișca nici un
rânduiți de ea, a prins și ea curajul să-nchidă poarta în deget, de când o adusese de la spital. N-am mai apucat
urma ei. S-a angajat la Filatura de Bumbac din Bucu- să scot chibritul din buzunarul șorțului, ca să aprind
reşti și s-a calificat la locul de muncă. Harnică și cum- lumânarea; dar era candela aprinsă, și mi-a spus pă-
pătată, a strâns, din modestul ei salariu, avansul pen- rintele că este tot ca o lumânare.
tru o garsonieră confort doi și a scăpat de navetă. Preotul o smulse din gândurile acestea și,
Când avea un strop de timp, se întorcea să îngrijească odată cu pomenirea numelor, o furară alte gânduri:
grădina și casa; mai un par la gard, mai o pompă să Decu și Maria!…
ude legumele, așa i s-a dus vestea că are bani. Află și Aaa!… da, lelea Maria. Noi îi ziceam Sârba
Dună, agentul veterinar, care începu să-i dea târcoale. lui Decu, fiindcă, după ce-i murise nevasta și rămă-
Cum era bărbat frumos și umblat prin multe locuri – sese cu doi copii, Decu o luase pe-asta de pe la Valea
în sat era doar de un an – nu i-a trebuit mult ca s-o Dragului, satul ăla de sârbi, refugiați din Turtucaia.
facă să creadă, biata de ea, că acum, la patruzeci de Uite, pernuțele alea de la Altar, ea le-a făcut, de nu
ani, și-a găsit norocul. zici c-ar fi făcute de mână de om; îți este milă să le
O vizita el în casa de la țară, când se lăsa în- pui sub genunchi; cap să ai ca să-ți dai seama că le-a
tunericul, dar mai bine era la București, în garsoniera adus lui Dumnezeu ca să arate și aici, în casa Dom-
ei, că acolo nu-i recunoștea nimeni. Într-o bună zi, a nului, ce poate ea; că îngerii în chilim și culorile ei
dus-o la restaurant, la Diham, unde Dună a plătit zici că sunt rupte din Catapeteasmă. Eh... Sârba, cine

6 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
se îmbrăca așa ca ea, cine avea basmalele ei și cine fiecare dată îi trimetea un înger să cânte cu el. De
știa să se îmbrobodească şi să-i stea bine, așa cum îi aceea, n-am auzit pe nimeni, niciodată, să zică această
stătea ei! I se dusese vestea de cât era de curată. Cine cântare cu glas de înger, așa cum cânta el, de te sălta
mai pregătea brânză ca a ei! Că au văzut-o vecinele de pe preș. O clipă pluteai cu îngerii prin biserică.
cum opărea putineiul după fiecare muls. Şi odată cu Adusese și țața Ioana un preș țesut de ea, dar nu-l văd;
putineiul, opărea și scăunelul pe care ședea când mul- o fi aruncat la intrare, pe scări.
gea vaca. Cine intra în casa ei? – nu oricine. Numai Frumusețea ceea de foiță, de calcă tot nătân-
finele ei. Pe Florica mai ales, aia a lui Mitu lui Ilie gul pe ea, este adusă de mulțumire, pentru sporul ca-
Mială, o băga ea în seamă, că era moțată ca ea. Aia, sei, de noră-sa Caliopia; e țesută de mama ei. Zice c-
când spoia casa pe dinafară și termina de lipit, inven- o ținea femeia s-o pună în coșciug, să-și odihnească
tase un brâuleț, pe care-l tragea cu un smoc de blană și ea oasele pe un lucru frumos făcut de ea, în lumea
de oaie muiat în cenușă cu var. Și-l trăgea atât de cealaltă, dar fii-sa nu și nu, s-o aducă în biserică, și
drept, cât ține peretele, de ziceai că l-a tras cu linia. femeia nu s-a opus, că și ea iubește Casa lui Dumne-
La ea, la Florica, se ducea Sârba cu lucru de mână zeu.
iarna. Şi-i făcea fina niște scovergi și-i punea vinul În copilăria mea – își amintește Anicuța – erau
într-un pahar pe care-l mai ștergea odată sub ochi ei, niște foițe cu urzeala de tort, cu bătaia din câlți și ale-
cu un ștergar de tort, de sclipea sticla prin care răzbea sătura din bumbac. Aveau romburi așezate sub formă
rubiniul. Până când se-ntuneca, ședea Sârba, și vor- de stele. Pe ele o fi călcat și Elina Doamna, or fi fost
bea fără teamă orice, că știa că finica Florica nu de pe vremea ei, că abia se mai țineau. Că biserica
plimba vorba-n sat. Când se însera, finicul Mitu o lua noastră este construită de ea și soțul ei, Domnitorul
de braț și o ducea acasă, până-n fața porții. Uite, șter- Matei Basarab. Noi nu suntem într-o biserică de-astea
garul ăla cu trei rânduri de struguri și viță de vie, ce-l noi, apărute pe un izlaz, cum este cea din satul vecin.
poartă pe umeri icoana Domnului Iisus Hristos, iar Noi suntem de neam mare, dar nu ne spune nimeni,
ciucurii ating podeaua, e țesut de Florica lui Mitu. L- ca să rămânem proști, să ne conducă alţii, care sunt
a adus în Casa Domnului, de mulțumire lui Dumne- mai proști ca noi. Ehei, satul a fost plin de familii de
zeu că are două fetițe sănătoase, frumoase și cu dra- neam ales, bogați și cu carte, unii dintre ei, dar s-au
goste de carte. Mitu o iubește mult și ține la casa lui, dus pe rând; că eu îi știu fiindcă, la ananghie, fiecare
chiar dacă i se mai pune câte una de-a curmezișul în m-a chemat să-l îngrijesc, că n-avea cine, și fiecare
drum. mi-a povestit viața lui.
Mai bine să aduci de mulțumire, decât de du- Dumitru și Maria! – adaugă preotul.
rere, că uite ștergarul de la icoana Maicii Domnului Săracii – se gândi Anicuța – oameni vrednici;
din borangic cu boboci aleși cu arnici alb – că Maica el mai ales, muncea ca o mașinărie, era iute din fire și
Domnului e nepătată și nu se pun decât țesături des- ambițios. De îndată ce apărea ceva nou pentru viața și
chise, cu alesătură albă – este adus pentru sufletul lui casa omului, imediat înmulțea micile economii și fă-
Gigel al lui Chivu lui Călin. Inginer, s-a răsturnat ma- cea ce făcea ca să fie el primul din sat care să aibă
șina peste el, într-o curbă. Au rămas o nevastă cu doi lucrul acela. Așa se face că atunci când electrificarea
copii mici, un tată care s-a gârbovit sub povara durerii a ajuns și în satul nostru, el și Mitu lui Ilie Mială au
și o mamă care s-a făcut stană de piatră în pat, până fost primii care și-au tras lumina în casă. Când au apă-
când, după mulți ani, durerea a măcinat-o și a fost co- rut lustrele, veiozele, televizorul, în casa lui au pă-
borâtă în coșciug o mână de om, din femeia chipeșă truns întâi. La fel erau și copiii lui. Cele două fete,
de altădată. Ștergarul, frumos fără asemănare îl tri- destul de frumușele, aduceau moda în sat. Când au
misese prin Lenuța, cumnată-sa, nevasta lui frate-său apărut scurtele din vinilin, ele se plimbau duminica
Andrei, când împlinise băiatul un an de la plecare. pe șosea îmbrăcate în aceste haine de culoare albă; că
– Stoian și Ioana cu tot neamul lor cel ador- așa le aleseseră, albe, de parcă erau două berze care
mit! – se aude vocea popii. uitaseră să plece în iarna aia în țările calde. De multe
Anicuţa, mişcându-şi puţin genunchii: O ce- ori m-am visat, atunci, îmbrăcată într-o haină albă ca
au mai muncit și ăştia, cât au fost pe pământ, că nu a lor, atât de mult aș fi vrut să am și eu, dar noi eram
ședeau nici în ziua de Paști; dar eu cred că i-a iertat nouă copiii la masă, cum ar fi putut tata să-mi cum-
Dumnezeu și i-a pus în loc cu verdeață. Munceau și pere mie moftul ăsta. Că nici nu ținea de cald. Într-o
ei să biruie nevoile, că tare grele erau vremile atunci. duminică, m-am dat pe lângă ele, când intrau în că-
Nea Stoian cânta la strană, spre bătrânețe. Se cam bâl- minul cultural, și, ca din greșeală, am pipăit haina
bâia, dar când ajungea să cânte Pe Tine Te lăudăm /Pe uneia din ele. Şi ce să vezi, vinilinul ăla, înghețat, de-
Tine bine-Te-cuvântăm..., Dumnezeu parcă-i văzuse venise țeapăn ca o tablă, de le intra gerul în plămâni
sufletul cum se deschidea ca o regina nopții. Și de pe dedesubt.

destineliterare@gmail.com 7
Destine Literare
Cea mare avea părul lăsat pe umeri, iar cea necernută, ca să ies mai repede la lumină. Multe zile
mică se tundea băiețește, cu perciuni. Nu-și puneau m-a urmărit spaima de mortul ăla.
nimic pe cap, chiar dacă afară viscolea. Mama lor, Florica a rămas cu o fetiță și a trăit până mai
țața Maria, nu ținea pasul cu iuțeala bărbatului, dar ieri. Preșul de sub mine este de la ea. Cumnată-sa,
felul ei de a face lucrurile o ridica deasupra celor din mama băiețelului de pe ghidonul bicicletei, trăiește și
sat. Uniforma de liceu a băiatului lor îl făcea să arăte astăzi; uite-o, e în biserică, femeia aia slabă, în jerseu
fălos, ca profesorii. Ocupați prea mult cu aceste lu- gri, lucrat la mașină, cu cordon la mijloc; cam subțire
cruri lumești, au uitat să-i deschidă lui Dumnezeu mai pentru frigul de afară, dar ce să facă, se luptă și ea, ca
larg ușa sufletului, spre a zidi acolo cu iubire. toată lumea, cu nevoile.
Așa se face că într-o vară, când țața Maria dă- – Marin și Floarea cu tot neamul lor cel ador-
dea zor să termine de țesut preșurile pentru fata cea mit! – ajunse la urechea ei vocea popii, obosită de atâ-
mare, care se măritase și se mutase în casă nouă, țea morți.
apăru bărbatu-su înfierbântat de mângâierile unei ve- Ehe – se gândi Anicuța, care nu obosise deloc
cine tinere și, văzând că nevasta-sa silea la țesut și nu- să-i tot vânture pe toți prin mintea ei – ăştia sunt de
i dădea atenție ca vecina, se înfurie, îi înfipse mâna-n pe aceeași uliță, dar nu sunt rude cu ceilalți. Ea e una
coc și o repezi cu capul de război. Așa rămase țața din alea trei care-i dăduseră târcoale vecinului; de la
Maria, fără suflare, pentru totdeauna. Fetele și fiul și- ea se întorsese el încins, de-și omorâse nevasta din
au jelit mama, pe ultimul drum, și s-au întors la casele greșeală. Ea se ținuse și după alți bărbați. Uite, şi de
lor, lăsându-și tatăl să-și plângă singur nenorocul, că bărbatul femeii ăsteia, care are basmaua cât o pla-
doar nu vrusese s-o omoare. pumă în cap şi șade pe primul scaun, din primul rând,
După plecarea copiilor, vecinele au dat năvală aflat sub turla mare a bisericii. Ea crede că Dumne-
în curtea lui, cu ajutorul lor. Una venea că trebuia să- zeu, dacă o să coboare, va coborî chiar prin vârful tur-
i fiarbă borșul. Alta își făcea de lucru pe lângă gard, lei, și ea o să fie prima căreia Dumnezeu să-i puie
ca să treacă pârleazul, imediat ce avea să iasă cealaltă. mâna-n cap. Trage nădejde să se mai ușureze de pă-
Iar a treia, mai în vârsă, venea seara, să mai stea de cate, că umblă cu ursăreasa vrăjitoarea și face tot felul
vorbă, că singurătatea e mai grea când se lasă noap- de moșmoande cu blesteme, pe care le strecoară ve-
tea. Fiecare dintre ele socotea că el își omorâse ne- cinilor prin gard. Floarea lui Marin era prietenă cu ea,
vasta ca s-o ia pe ea. După vreun an de probe, Dumi- și ea s-a agățat de bărbatul ăsteia încă de pe când erau
tru se decise s-o aducă definitiv în casă pe cea mai în prietene, din tinerețe. O păruise nevasta omului şi ea,
vârstă. Era văduvă de război și-şi crescuse singură speriată, se mai îndepărtase. Numai că acum, spre bă-
cele două fete, care copilăriseră cu ale lui, fiind cam trânețe, bărbatul începu s-o amăgească în priviri, şi
de aceeași vârstă. O viață tânjise asta bătrână după el. Floarea se prinse. Era sigură că el e mort după ea, și
La vreo doi ani de trai cu bătrâna, a plecat plictisit și începu să se primenească de două ori pe zi, tăind satul
spășit după țața Maria. Copiii au vândut pe nimic lo- în cruciș și-n curmeziș, doar l-o întâlni pe vreo uliță.
cul copilăriei lor. Așa s-a șters această familie de pe Uitase că o dureau picioarele, că avea un os crescut în
harta satului. A rămas doar preșul din biserică. călcâi și că nu mai auzea cu nici o ureche; citea miș-
– Marin și Florica! – se aude vocea părintelui. cările buzelor, ca să înțeleagă ceva.
Sunt neamuri, ședeau pe aceeași uliță cu țața Era primăvara. Într-o zi însorită, își luă o
Maria – îşi aminti Anicuţa, din genunchi. Marin e basma subțire, crem, cu care-i sta ei bine în tinerețe,
mort de tânăr; era vara, venea cu bicicleta din satul o potrivi în colțuri și se duse la oglindă. Se răzgândi;
vecin, și pe ghidon așezase copilul lui frate-său, un lăsă basmaua pe pat și fugi la dulap de unde scoase
băiețel de șase ani, când i-a lovit o mașină din spate mașina de înmașinat, aprinse aragazul și-o puse pe
și i-a omorât pe loc. I-au adus de la Morgă, într-o flacără. Când crăcanele se înroșiră, alergă din nou la
după-amiază. Câteva vecine și câțiva copii s-au dus oglindă și prinse bucla de păr între crăcane și tabla
să-i vadă. M-am nimerit și eu printre copii și l-am vă- încinsă; o ținu cât știa ea, de-o viață, că se ține, și apoi
zut pe Marin în pielea goală, așezat pe un cearșaf, jos, o scoase din păr, bucuroasă de cele două onduleuri
între cele două paturi, în camera dinspre curte. M-am făcute. Puse mașina la loc, ridică basmaua pe cap și-
întors repede acasă, că lăsasem varza pe foc, la călit, și împinse bucla ondulată pe sprânceana dreaptă. Tot
și m-am dus să cern făină să fac o turtă, că nu aveam frumoasă am rămas – și-a spus atunci, în fața oglinzii.
pâine și se apropia de seară, când se întorceau părinții Se dichisi și plecă să-i țină calea. Intră în prăvălia în
și frații de la deal. Iar eu, la șapte ani ai mei, trebuia care îl întâlnse la pâine, cu câteva zile în urmă, dar
să le pun masa. În odaia unde țineam făina era întu- nu-l găsi. Vânzătorul o întrebă ce dorește. Ea nu putea
neric, și-n ochi îl aveam pe Marin, mort, încât mă cu- să dorească nimic, fiindcă nu avea nici un bănuț în
prinsese o frică de-mi clănțăneau dinții. Am luat făina buzunar. Trezită ca din vis, ceru o cremă de ghete,

8 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
gândind că poate nu are; dar omul i-o puse repede pe înţeleagă ce-a făcut, că cealaltă o prinse de păr și o
tejghea. Speriată, țipă, ca o surdă ce era, de sări în pa- târî în pumni afară din biserică. Până să iasă doi băr-
tru labe câinele ce lenevea sub dudul din curte, că nu bați care auziseră tărăboiul, Floarea se smucise scă-
se potrivea la pantofii ei. pase și alerga spre casă. Cu ochiul învinețit, iar la
Se răsuci pe două ulițe, până dădu nas în nas cu nepo- coada lui cu o gâlcă ce se mărea de zor, soția aprinse
tul, care ieșise de la școală mai devreme cu două ore, o lumânare și scăpă în flacără câteva gânduri, după
că nu venise diriga la ora de dirgenție și nici profa de care o dădu preotului la Altar. Își luă ilica de pe scaun
științele agricole. Luă băiatul de mână și porni cu el și plecă la dispensar spre a fi îngrijită și pentru a ob-
pe drumul spre vii, că acolo era sigur; lega la vie, pe- ține certificatul medico-legal.
semne. Copilul o însoți bucuros, sărind de pe un pi- Din bătăușă, acum se dădea victimă. Cum
cior pe altul, cu ghiozdanul în spate doldora de cărţi. avea în neam un deputat, poliția și procurorul i-au
Înainte să traverseze calea ferată, puștiul se așeză pe deschis larg ușa, ascultând-o cu bunăvoință, iar pe
malul de pământ galben, de unde sătenii mai scot și cealaltă amenințând-o cu puşcăria.
astăzi, pentru lipitul vreunei aplecători sau pentru ca- Speriată de urletele procurorului, Floarea se
pacul sobei, după ce i-au curățat fumurile. Floarea se îmbolnăvi, până să ajungă acasă. Când se sculă dimi-
înălţase în vârful picioarelor pe șine și cernea zarea neața din pat, văzu rămas pe pernă tot părul de pe par-
pe drumul dintre vii, doar-doar l-o zări. După curbă, tea cu bucla. S-a târât epuizată la oglindă și s-a speriat
șerpuirea unui tren de marfă îi dădu fiori copilului, văzându-se jumătate cu păr și jumătate cheală. Se
care o strigă din răsputeri, făcând tot felul de semne, duse la găleata cu apă și sorbi să-și clătească gura,
deși știa bine că nu aude, iar de văzut nu avea cum să dar, fără nici-o durere, dinții de pe partea cheală plu-
vadă, că era cu fața spre vii. O minune dumnezeiască teau în apa ce-o arunca din gură. Înfricoşată, trecu
a salvat-o: o izbi un măgar speriat care alerga dinspre ulița, la o vecină: Sfânta Icoană, fa! Ea face asta, c-ai
vii spre sat şi care, printr-un salt, trecu calea ferată și- lovit cu ea, în Sfânta Biserică – o izbi şi vecina, cu
o prăvăli pe femeie în burianul de lângă șine. Loco- părerea ei.
motiva mângâie coada acestuia, iar un val de aburi Într-o săptămână, Floarea a plecat în lumea
acoperi femeia. Pentru o clipă, copilul închise ochii drepților. Satul a preluat interpretarea vecinei. Soția
să n-o vadă pe bunica sub roțile trenului, dar când îi cu ochiul umflat a considerat că Dumnezeu a ascultat-
deschise, o zări răsărind din aburi, scuturându-și o, și-a pedepsit-o, așa cum merita.
fusta. Copilul plângea, însă bunica, mincinoasă din Tănase și Maria! – se aude din Altar.
fire, îi explică faptul că i-a fost frică de măgar și s-a Nici o urmă nu mai e după ei; nici în biserică,
împiedicat și a căzut. nici în sat. Om rău, Tănase asta, fără frica lui Dumne-
Pe Floarea o mai amenințase femeia bărbatu- zeu. Îi certa pe toți cei care ajutau biserica, așa cum
lui poznaș. Atunci se duse să ceară sfatul unei văduve, puteau și ei, cu puținul lor. E drept că nevoile bisericii
și aia o poamă. Strigă ea la poarta văduvei până ră- erau mari, iar putințele țăranului sunt mici. Tănase era
guși, că aia o văzuse din spatele perdelei și nu vroia furios; el îl confunda pe Dumnezeu cu slujitorul. S-a
să-i răspundă. Zgâlţâind clanța porți, aceasta se des- dus şi el de aici, când i-a venit vremea. A rămas bietul
chise și Floarea porni spre ușa văduvei care se grăbi fiu-său, care avea darul beției; înhăitat cu alți doi be-
să-i taie calea până nu apuca să-i treacă nebuna pra- țivi, l-au omorât, strivindu-l sub dormeză.
gul, că până seara n-ar mai fi plecat. Se opriră în Răicioaca! – strigă, părintele.
drum, să-i povesească pricina pentru care venise: Știi Biata de ea – murmură Anicuţa, frângându-se
ce zice asta despre noi – se aprinse Floarea, arătând într-o mătanie. Ce-a mai pătimit: i-a murit singurul
spre casa femeii cu bărbatul nărăvaș – că noi îi ținem băiat, la doi ani după însurătoare, lăsându-și nevasta
calea lui bărbatu-său și-o să ne rupă-n bătaie, că pe cu doi copii mici. Tata-l băiatului s-a dus și el de du-
mine m-a mai bătut când eram mai tânără. Păi, doar rere. Nora a stat cu soacra până și-a însurat copiii și
n-o să stai ca proasta, îi tragi și tu s-o înveți minte. s-a întors apoi la casa părinților ei, în satul de unde
Terminând vorba, îi închise poarta-n nas, întorcându- venise. Răicioaca a rămas în casă cu nepotul cel mare
se în casă. și cu nevasta lui.
Plină de încredere, a doua zi, la biserică, toc- Într-o primăvară, când se apropia de 90 de ani,
mai săruta icoana de la intrare, așezată pe o măsuță, și abia mai zărea o geană de lumină, că orbise și nu
când nevasta înşelată îi arse un pumn în cap. Speriată, mai auzea nici claxonul mașinii oprite brusc lângă
își aduse aminte vorbele văduvei, dă și tu – și, ca să umărul ei, în mijlocul șoselei, mă întreb cum o fi sim-
le împlinească, luă icoana care era la îndemână și-i țit ea mirosul firului de iarbă? – că-şi puse sapa pe
arse o lovitură la întâmplare, care se nimeri să fie umăr și luă drumul Siliștei, unde sunt viile satului.
chiar la coada ochiului. Floarea nu avu timp să Mergea printre vii și întreba pe fiecare om pe care-l

destineliterare@gmail.com 9
Destine Literare
întâlnea, dacă nu știe unde e via ei. Aceștia nu știau, un pas, ajunse lângă pat: Mamaie, ia gustă mustul să
că erau veniți la viile părinților lor; din leatul ei nu vezi ce dul... – și deodată băgă de seamă că mamaie
mai era nimeni pe Siliște; abia de mai trăiau vreo trei, culegea struguri în lumea cealaltă.
în sat, fără să mai iasă din curte de ani de zile. Câte Dumitru și Maria! – se auzi pomenirea.
unul avea răbdare s-o întrebe cum o cheamă, cam pe Am îngrijit-o și pe țața Maria asta, că nu mai
unde-și mai amintește ea că ar fi avut via. Cei mai mergea și nici nu mai vorbea, scotea doar așa niște
mulţi erau grăbiți, nici nu se opreau din mers, la în- chifneli, de enervare că nu putea vorbi. Ce viață amă-
trebarea ei. Într-un târziu, se opri un tractorist, care o râtă a mai avut și ea. A rămas orfană de mică, să fi
recunoscu și știa şi unde avea via, că pusese de mult avut vreo nouă ani, cu trei frați mai mici, pe care i-a
ochii pe ea. Opri tractorul și o duse pe bătrână preț de crescut, cu o mamă vitregă pe capul lor. S-a măritat
zece metri și o băgă în via ei, devenită o pârloagă, deși c-un băiat frumos și de neam, dar a avut o soacră rea
făcea struguri și acum. Femeia lăsă sapa deoparte, în- și o cumnată mai rea decât soacra. A crescut trei băieți
genunche și începu să smulgă buruianul uscat și să frumoși, pe care i-a rostuit la casele lor. Cel mic a ră-
prindă între mâini tufa de viță, numărându-i parcă, în- mas în casă cu ei, și le-a adus o noră cumsecade, care
tre degete, coardele. Le pipăia pe fiecare până la vârf, i-a bucurat cu trei nepoți, două fetițe și un băiețel.
ca să-și dea seama cât trebuiau scurtate. Scoase foar- Țața Maria s-a dus de mult. Moșul a trăit cu drag de
feca din buzunarul cojoacei și începu să facă vița tă- nepot, era mândru de el că nu bea, nu fuma și i-a plă-
iată grămăjoare. Jelea la fiecare tulpină: își plângea cut cartea. Era veteran de război și-n toamna asta a
băiatul, cu sughițuri, de parcă se îneaca; își striga băr- plecat şi el la camarazii lui.
batul să-i vină în ajutor, c-a lăsat-o singură la oiștea Dar, iată, părintele a ajuns la eroi; că pe ei îi
căruții; își mângâia părinții cu suspine lungi și vorbe pomenește la sfârșit, gratuit:
abia auzite; se plângea, de fapt, pe ea, își plângea vi- Cernea Nicolae și Cernea Vasile!
ața ei, cu bune și cu rele, de când se știa și până acum, Anicuța ridică privirea spre preșul de opt
că poate s-o îndura Dumnezeu s-o adune de pe dru- metri de pe prispa Altarului, țesut de Marița Sârbii,
muri. căreia satul i-a zis Măiastra, de la pasărea măiastră
A doua zi, nu mai întrebă unde e via ei; o găsi din poveste. Ce frumuseţe născută din durere, arătase
de data aceasta singură, că-și lăsase niște semne, câte această femeie, rămasă văduvă cu două luni înainte să
un bolovan acoperit cu buruinul scos din vie. Dădu cu nască. Trăia lângă soacra ei, Anica Sârbii, care-și
bastonul pe marginea dinspre vii, până acesta se îm- pierduse bărbatul în primul război mondial și fiul în
piedică în mormanul de burian. Atunci se aplecă și cel de-al doilea. De când primise cea de-a doua carte
găsi și bolovanul. Numără zece pași mari și dădu poștală cu dungă neagră pe colț, ce-i da de veste că nu
peste semnul ce-l făcuse la celălalt răzor. Două săp- mai are pe cine aștepta, ea și-a trecut basmaua neagră
tămâni a muncit la cele opt rânduri de vie, și le-a scos peste gură și nici măcar bună ziua nu a mai spus. Cu
la lumină. Ar fi trebuit să-i pună araci, dar nepotul i- timpul a început să nu mai privească omul în ochi;
a spus că nu merită investiția, cum se zice acum la înclina doar capul, în loc de bună ziua. Marița, noru-
cheltuială, că găseşti la promoții vin bun, oricând ai sa, înainte de săptămâna Patimilor, aduna preșurile
chef, și nu mai este nevoie să muncești. Neputinci- din biserică, împreună cu alte două văduve de război,
oasă, bătrâna nu s-a dat bătută. Toată vara s-a strecu- și le spălau cum numai ele știau, de ieșau și curate, și
rat ca o pisică pe sub coardele încărcate cu struguri; păstrau culorile nestricate.
dimineața și seara, pe răcoare, să n-o opărească. Două Și bâtica – îşi aminti Anicuţa – spăla preșurile
drumuri pe zi făcea, și de fiecare dată aducea câte o din biserică, vara. Era şi ea văduvă de război, că bâti-
traistă cu iarbă la păsări, că porc nu mai creșteau, că cul luptase la Turtucaia, abia începuse războiul și că-
luau tot așa, de la promoții, câte-o bucată de carne, de zuse prizonier. I-au dus nemții în lagăre de muncă sil-
nu puteai s-o mănânci, din cauza mirosului de vier. nică la ei, în Germania, și acolo și-a dat sufletul bâti-
Cu speranța c-o să-i dea lui via, anui viitor, tractoris- cul. Bâtica era de neam, avea pământ, dar nu avea
tul i-a cărat strugurii culeşi în fiecare seară. cine să-l muncească, fiindcă cei doi băieți i-au murit
Era duminica dimineața, și nepotul cu nevasta la Cotul Donului, în războiul al doilea. O fată i-a mu-
se sculară mai târziu. Sub șopron, strugurii așteptau rit de oftică. A scăpat doar mămica și soră-sa de la
în putină să fie mustiți. Bombănind, tânărul puse Vasilați. Pământul l-a vândut lui Călin pe nimic, dar
mâna pe mustitor și începu să-i zdrobească. Nevastă- și de el s-a ales praful, la Canal. Așa am ajuns noi
sa, orășeancă dintr-o periferie plină de râia broaștei, săraci, de nu aveam porc de Crăciun, de ne dădeau
fu plăcut impresionată de aroma și dulceața mustului. vecinii de milă o mână de jumări, pe care le rumenea
Trase și el o cană zdravănă, și-și aduse aminte să-i mama în ceaun și, cum eram nouă copii, abia de apu-
ducă și bătrânei să guste. Trânti ușa la cuine și, dintr- cam să gust și eu una; în rest, muiam mămăliga în

10 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
untura de pe fundul ceaunului, după ce se sculau cei- cimitir, când sap mormintele pentru care sunt plătită,
lalți de la masă. Eu eram cea mai mică, și m-am năs- mai vine cât-un văduv pe lângă mine și mai zice ba
cut cu un defect la picioare: calc în vârfuri. Dar cine una, ba alta, dar eu mă fac că nu înțeleg, că e om din
credea, atunci, c-o să ajung eu să îngrijesc tot satul la sat și nu poți să-ți pui poale-n cap din ori ce vorbă; că
bătrânețe. Că nu este familie care să nu fi avut nevoie bărbații așa sunt, proști: abia şi-a îngropat nevasta, și
de mine. În vremile astea, oamenii nu prea au servici, începe să miroase, ca câinii, orice fustă.
stau mai mult prin cârciumi, numai eu nu-mi văd ca-
pul de treburi. Când e frig, ca acum, mă îmbrac bine, *
că am cojocel bun și ghete și tot felul de haine primite …După o vreme, se duse şi Anicuţa să-şi
de pomană; sunt slabă și mărunțică, mi se potrivește doarmă somnul cel lung lângă suratele pe care le slu-
orice, iar dacă uneori sunt mai largi, le mai ajustez eu. jise în viaţă. Se duse, şi luă cu ea toate culorile
Și plec la treabă: la una, să dau zăpada și săi duc o preşurilor ce împodobeau biserica. Ba, luă şi
găleată cu apă în casă; la alta, să-i fac focul; la altci- preşurile, cu poveştile lor cu tot. Le luă tocmai în ziua
neva, să-i întind rufele pe culme. La o femeie care e de Paşti, când femeile văduve, cu toată sărăcia lor şi
la pat, mă duc s-o schimb, s-o spăl și să-i fac focul. a vremurilor, frământau şi coceau, ca întotdeauna,
Nici nu-mi trag sufletul, că se și face seară și-o i-au, Paştele, fără să le îndemne preotul sau altcineva.
din nou, cu aprinsul focului în sobe, pe la fiecare. Fără bani şi avere, biserica arăta ca un muzeu.
Dacă nu am apucat să-mi încălzesc casa înainte de a Cu iubirea de Dumnezeu şi cu sufletele îndurerate
pleca pe la ei, sunt nevoită să ard soba când mă întorc, pentru cei ce dăduseră jertfa supremă ţării, asemenea
seara, pe la nouă, și abia după miezul nopții își lasă lui Iisus, tot ele ţesură, cu talent şi migală, acele lu-
căldura. Dar nu mă pot plânge, că fiecare îmi dă un cruri nemuritoare, care numai întâmplător şi nemeri-
ban din pensia aia amărâtă pe care o are și câte ceva tat se numesc preşuri; de altfel, autentice opere de
de mâncare: o roşie, vara, o fasole verde, un ardei sau artă.
o vânătă, din grădina pe care tot eu le-o sap. Mi-a dat Din păcate, toate aceste minuni ieşite din mâ-
Dumnezeu ani buni, de-am dus coliva la jumate satul inile lor iscusite, care le îmbrăcau casele, precum şi
și încă mă simt în putere, deși am făcut vârsta mamei Casa Domnului, au fost aruncate pe făraş, de către ur-
când a plecat de pe lumea asta. Dar n-am avut bărbat, maşi. Ştergarele de borangic, ce împodobeau icoa-
n-a avut cine să mă supere, să mă înjure, să mă bată nele, feţele de masă alese cu arnici şi brodate manual
și, uite, se vede, am rămas în putere. Astea toate de le au fost înlocuite cu broderii de maşină, pe materiale
ajut eu au avut bărbați, unele și copii; şi cu ce s-au sintetice, în serie.
ales? e vai de capul lor. Dacă mi se întâmplă mie Biserici de mânăstiri sau simple parohii
ceva, ele vor fi găsite, mâine dimineață înghețate, poartă astăzi aceeaşi uniformă – comercială. Pe vre-
moarte de frig, că nu a avut cine să le facă focul. Vezi, mea Anicuţei, biserica trăia în lumină şi demnitate, în
să nu te rogi la Dumnezeu să-ți dea averi; să te rogi vatra ei străbună. Pe lângă preot, ea era în grija – şi
să-ţi dea sănătate. Cu ce s-a ales bâtica dacă a avut paza – femeilor din zonă, frumoase şi deştepte, care
pământ? i l-a furat Călin; dacă a avut bărbat și doi bă- îşi alinau durerea şi bucuria revărsându-şi, deopo-
ieți? i i-a furat războiul. Eu care am dormit numai pe trivă, dragostea în casele lor şi în Casa lui Dumnezeu.
jos, cât am fost copil, că nu avem loc în pat; acum am Locul preşurilor, multicolore ca nişte mozai-
paturi și sub șopron, și mese, primite la pomana de un curi antice, a fost luat de mochetă. O muşama grea,
an, că așa se dă. Ce-a făcut Mitică al lui Covrig cu mohorâtă, îmbracă pardoseala sfântului locaş din pe-
lustrele lui, cu veiozele lui, că-l rodea ambiția să aibă rete-n perete, ca la hotelurile de clasa a II-a. Sigur, şi
el primul! Cu ce s-a ales Floarea că a fost frumoasă și această mochetă este achiziţionată tot prin contribuţia
se înbucla, s-o placă bărbații femeilor? A murit urâtă enoriaşilor: metru cu metru pătrat. Numai că metrul
de s-a speriat și ea de ea, fără păr și fără dinți. Ce cre- unuia este identic cu al celuilalt. Acum nu mai con-
dea țața Agripina, c-o să fie fericită cu bărbatul alteia tează culorile, nuanţele, diferenţa, amprenta. Acum
care avea cununie cu el? Păi, asta nu se poate. Ce, la contează numai banii cu care fiecare trebuie să con-
mine n-a încercat câte unul să mă îmbuneze să-l bag tribuie la uniformizare. Şi ce-o mai urma…
în casă, dar eu l-am pus la punct, nu ca țața Agripina, Bucureşti,
să-i dau munculița mea. Eu îi ziceam de la obraz: Du- Prag de An Nou, 2018
te, mă, de-aici, că ţi-a pus popa pirostriile cu nevastă- (din volumul de povestiri
ta în fața lui Dumnezeu. Nu ți-e rușine! Și Dumnezeu „La poarta cu doi tei şi o stea”,
m-a răsplătit, că i-am respectat legea lui. Și prin în curs de apariţie)

destineliterare@gmail.com 11
Destine Literare

Ion ANDREIȚĂ
(ROMÂNIA)

„Matroşte mici, surori unionale…”

Mă sună de la Paris (unde s-a stabilit de vreo n-o transcriu aici, aşa cum am auzit-o, cu vreo 50 de
30 de ani) prietenul Victor Voinicescu-Soţchi – actor ani în urmă, la un pahar de vin tăinuit:
basarabean de talie mondială şi poet din stirpea lui De-un an nu-mi mai scrie
Eminescu – să-mi împărtăşească impresii din Chişi- Bădiţa Ion –
nău, de unde se întorsese de ceva vreme. Fusese invi- Să n-aibă hârtie?
tat la o sărbătorire a filmului „Poienele roşii” (în Să n-aibă creion?
care a jucat alături de Svetlana Toma şi Grigore Gri-
goriu) şi a marelui regizor Emil Loteanu („Lăutarii”, Ba are hârtie
„Şatra” – şi multe altele). „Vin vremuri negre, frate Şi are creion –
Ioane – îmi zice – pe stradă n-am mai auzit vorbindu- Adresa nu-mi ştie
se decât ruseşte. Acum trei-patru ani, când am fost Bădiţa Ion
din nou acasă, zumzăia limba română ca albinele la
stup. De frică nu mai vorbesc oamenii româneşte. De-un an, vai de mine,
Deşi observ că s-au cam înmulţit şi ruşii…”. Apoi, de Tot vreau să i-o spui –
parcă n-ar fi fost suficientă această alarmă, Victor Dar n-o ştiu, vezi bine,
îmi spune: „Am trecut pe la Ambasada noastră, aici, Nici eu pe a lui
la Paris, o ştii (o ştiam). Intru şi spun „Bună ziua” –
şi mi se răspunde: „Zdrasvuit. Şto vâ hatite?”. Am De asta nu-mi scrie
văzut negru înaintea ochilor. Şi-am plecat”. (Când i- Şi nu-mi dă plocon –
am trecut eu pragul, cu vreo 10-15 ani în urmă, mă Pe unde să fie
întâmpinase, cu o curată vorbă românească, consili- Bădiţa Ion?
erul economic Druc – fratele fostului preşedinte). …Oameni simpli şi curaţi ca apa de sus a Nis-
N-aş fi povestit această întâmplare – aş fi în- trului, pe al cărui mal ard mereu trei lumânări de seu
chis-o în sertarul cu tristeţi al memoriei mele – dacă, – vorba cântecului – mii, zeci de mii de oameni simpli
a doua zi, dând drumul la televizor, nu mi-ar fi sărit şi curaţi n-au mai găsit drumul de întoarcere spre
în faţă figura roşcovană a noului preşedinte al Repu- casă. Cum nici cei rămaşi acasă nu şi-au putut găsi
blicii Moldova, Dodon, cu o veste care m-a năucit: acasa lor, alături de fraţii de peste Prut, după cum,
propunerea legii de schimbare a Drapelului de Stat plastic, nota poetul Efim Tarlapan:
(ce atâta roşu-galben-şi-albastru? – roşu, şi-atât!). Doamne,-ntreabă democraţii,
Se aude că s-ar umbla şi la Imn, la Ziua Naţională… Când ne vom uni cu fraţii?
Ba chiar şi de federalizare se aude. Încă puţin, şi s- Şi-a răspuns Domnul Cerescu:
ar putea să auzim şi de Siberia. Şi, fără să vreau, îmi Pe la Sfântul Iliescu!
fuge gândul la toţi acei Jderi, Orheieni, Pantelei, În acest caz, ce fac guvernele chişinăuane, ale
Ioni, Marini, Neculai, risipiţi prin cele siberii şi tai- lui Voronin, ale lui Dodon? decât să îndrepte moara
gale, prin cele republici de asii centrale. Şi-mi vine în cu faţa spre Răsărit?! – eveniment pe care tot poetul
minte, ca un plâns de demult, poezia aceea a lui Petru Efim Tarlapan îl surprinde, cu umorul său dureros de
Cărare – „Vărului meu Ion” – şi nu mă pot abţine să caustic:

12 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Cu numele franco-latin Matroşte mici, surori unionale,
S-a dus guvernul la Kremlin – Ieşite la lumină de sub fustă
Din Chişinău s-a dus guvern,
De la Kremlin s-a-ntors gubern. Matroşka principală, cea augustă,
Ultima oară s-a dus însuşi preşedintele Do- Să ştiţi că la Kremlin degeaba nu stă:
don, pentru ca să primească din mâna preşedintelui Cu foarfece mai vechi, imperiale,
Putin, o hartă lucrată cu nostalgii imperiale des- Croieşte-n mod viclean o altă fustă –
prinse din Testamentul lui Petru cel Mare.
În sfârşit, acelaşi Efim Tarlapan avertizează Matroşte mici, surori unionale…
asupra soartei „independentelor” republici, foste
„surori unionale”, îndemnându-le cum numai el ştie …Că veni vorba (şi) de federalizare. Ce se va
s-o facă: întâmpla – mă întreb, vă întreb – cu această nouă po-
Matroşte mici, surori unionale, litică a Cişinău-Kremlinului de o eventuală federali-
Ieşite la lumină de sub fustă – zare a Basarabiei? Oare câte matroşte, „cu crăpături
O fustă grandioasă, dar vetustă, politice prin poale”, vor apărea în plus?: Găgăuză?!
Cu crăpături politice prin poale Transnistreană?! Bulgară?! Mahomedană?! Ucrai-
neană?! Lipoveană?! Tătărească?! Rusească?! – şi
Fugiţi, cât mai puteţi, de balabustă nici una Românească!
Pe-a libertăţii şi-a luminii cale –

Ni se înstrăinează pământul

Îmi amintesc o poveste orientală, adevărată N-a trecut mult, că emisarii pofticioşilor ve-
„până-n prăsele” (vorba prietenului meu oltean, po- cini s-au arătat iar: „Aveţi o mie de li de pământ ne-
etul Nicolae Dan Fruntelată). Ea s-a născut în China, folositor, pe care îl vrem noi”. Suveranul şi-a consul-
pe vremea când încă nu se înălţase Marele Zid – iar tat miniştrii. Unii nu au fost de acord nici de această
ţara era bântuită, mai ales din nord-nord-vest, de iu- dată. Alţii însă au spus că li se pare o cerere rezona-
reşul sălbatic al unor hoarde migratoare. Când nu bilă – o bucăţică de pământ, acolo. Atunci, suveranul
apelau direct la arme, acestea foloseau o stratagemă s-a mâniat rău şi a zis: „Pământul este temelia statu-
descrisă în antichitate de Sun Tzi, în lucrarea „Arta lui! Cum am putea să-l dăm?!”.
războiului”. Ea sună astfel: Povestea mai spune că toţi acei care fuseseră
Emisarii noilor veniţi se adresau sedentari- de acord cu înstrăinarea bucăţii aceleia de pământ
lor, într-un crescendo de jigniri: au fost decapitaţi.
„Vrem să cumpărăm calul de o mie de li (un …Între aceste adevăruri tulburătoare (şi pil-
li =500 metri – n. n.) al suveranului vostru” – propun duitoare) şi ceea ce avea să se întâmple la curtea
veneticii. Suveranul îşi consultă miniştrii, care sar ca unor primi voievozi români din Transilvania există o
arşi: „Calul de o mie de li? Lucrul cel mai de preţ din legătură directă.
ţară? Să nu li se dea!”. Dar suveranul răspunde *
liniştit: „Pentru ce să refuzi un cal, unui vecin?”. Şi Dar voievodatele au crescut, s-au dezvoltat,
l-a dăruit. când mai lin, când mai poticnit, sub sceptrul unor
La puţin timp după aceea, solii vecinilor ve- Menumorut, Gelu, Glad, Litovoi, Sanislav – şi alţi vo-
netici atacă din nou: „Vrem una din prinţesele hanu- ievozi cu platoşele înlăcrimate de sânge. Şi s-a format
lui!”. Miniştri sar din nou ca arşi: „Aceşti vecini sunt ţara-ţară, chiar dacă vremelnic despărţită de creste
neruşinaţi! Acum au ajuns să ne ceară o prinţesă! Vă de munţi ori de râuri-pârâu să le treci cu piciorul.
implorăm să-i atacaţi!”. Dar suveranul răspunde, pe Mai ales atunci, în alcătuirea ei fiinţială, România
acelaşi ton liniştit: „Cum am putea refuza o femeie, aşa-zisă medievală s-a ţinut de pământurile străbune
unui vecin?”. Şi a dăruit prinţesa. cu toate rădăcinile; iar acolo unde s-a întâmplat

destineliterare@gmail.com 13
Destine Literare
rupere, vechii domnitori au făcut tot ce le-a stat în Păunescu” din 17-23 iulie 2015 – în 1990, deci,
putinţă să aducă bucăţica înstrăinată la pieptul ma- „agricultura României dispunea de o suprafaţă iri-
mei. gată de 3,1 milioane de hectare”; alte vreo 5 mili-
Au venit timpurile moderne, când veriga din- oane de hectare fiind în stadii treptate de pregătire.
tre fiinţă şi pământ – de fapt, dintre fiinţă şi fiinţă – Astăzi? S-au păstrat/recuperat cu greu câteva sute de
s-a slăbit, s-a subţiat şi, adeseori, a fost înlocuită cu mii de hectare. Restul? Crimă naţională, pentru care
una falsă. Este timpul când conştiinţa genial-naţio- nimeni nu este tras la răspundere.
nală numită Eminescu trăgea semnale de alarmă în- *
tru trezirea compatrioţilor în urechea cărora sirenele Aminteam şi de jaful care se petrece în pădu-
trădării de neam nu izbutiseră să toarne lavă de amă- rile ţării, pentru care, de asemenea, nimeni nu se vrea
giri şi minciuni. Este vremea când, fără ameninţarea a fi răspunzător. O ştire de presă anunţă că iubitorul
armelor sau a vicleniei, marii şi mai-marii naţiei pur- de turism ecologic, Prinţul Charles al Albionului, în-
ced la înstrăinarea pământului prin vânzare, aren- drăgostit (!) de câtva timp de pădurea noastră tran-
dare ori alte forme de descotorosire – în totală şi du- silvană, a cumpărat, prin Fundaţia ce-o patronează,
reroasă opoziţie cu predecesorii. Scrie Mihai Emi- Carpathia, peste 16.000 de hectare de pădure carpa-
nescu, în „Timpul” din 3 decembrie 1882: „Matei tină – pe la Leaota, Piatra Craiului, Iezer Păpuşa.
Basarab răscumpăra cu bani din vistierie pământuri Chipurile, cu bani din pomenile altor fondatori, la
încăpute pe mâini străine; astăzi, trei din patru părţi preţul total (!) de 40.000 de euro; ceea ce ar însemna
ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se cam 3 euro pe hectar. Râsul lumii! Acum, faimoasa
subînţelege – cu pământul trec drepturile publice, cu Fundaţie Princiară ar dori să mai achiziţioneze vreo
acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”. 100.000 de hectare, iar dacă se poate – şi ce se mai
poate, când totul se poate! – chiar peste 250.000. De
* preţ, nu se vorbeşte deocamdată. Chipurile, pentru
Dar astăzi? Drama pe care o trăieşte pămân- amenajarea unei rezervaţii naturale (căci nătărăii
tul ţării astăzi este una greu de imaginat. Nici în co- autohtoni nu ştiu cu ce se mănâncă delicatesa asta!).
dru nu s-a jefuit aşa – vorba zicalei – deşi şi codrul Dacă dorinţa ajunge realitate, Fundaţia Prinţului
este jefuit peste măsură. Direct ori sub forme mai Charles devine cel mai mare proprietar din România.
mult sau mai puţin voalate, pământul agricol, care ne Iar faptul că aşa-zisa rezervaţie naturală s-ar putea
hrăneşte, a fost înstrăinat cu sutele de mii, cu milioa- transforma în exploatare lemnoasă n-ar consta decât
nele de hectare. Cel puţin o cincime nu ne mai într-o trăsătură de condei.
aparţine. Iar exploatarea lui este una nemiloasă,
până la sărăcire şi abandon. În anul 1990 – citez din *
articolul „Amenajările de îmbunătăţiri funciare între Propun, totuşi, să încheiem într-o notă mai
prezent şi trecut”, semnat de Ovidiu Marian (vechi blândă, mai duioasă, de inimă – şi-l rog pe cititor să
prieten şi coleg de condei) în „Flacăra lui Adrian accepte această poezie de final.

Pământul ţării

Pământul ţării, Pământ de muncă Pământ de-o zi De care nimeni


Pământ de flori, Şi de hodină Şi veşnicie, Nu ne desparte
Pământ de pâine Pământul setei
La sărbători Pământ ca mierea De poezie Pământ de oameni,
Unsă cu soare De fraţi-surori –
Pământ de munte Pe văi române Pământ de viaţă, Pământul ţării,
Şi de grădină, Nemuritoare Pământ de moarte, Pământ de flori.

14 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Ovidiu BALINT
(ROMÂNIA)

Ce a avut ziaristul Ioan Slavici cu Marea Unire?


100 de ani în care nu am învățat nimic

Ieşeam de pe strada Mihai Eminescu, când am prietenia ce i-a legat, dar şi prin îndemnurile sale cul-
dat cu ochii de un banner imens cu chipul lui Ioan turale. Datorită lui Eminescu, Ioan Slavici îşi dedică
Slavici, atârnat de faţada Teatrului Clasic “Ioan Sla- crezul creator filozofiilor lui Confucius şi Schopen-
vici”. Ce ironie a sorţii, mi-am zis, cum se pot întâlni hauer.
doi prieteni şi după moarte, în privirea unui trecător! Ca ziarist, Slavici este unul dintre cei mai im-
Nostalgia n-a durat mult, fiindcă mi-a fost aruncată în portanţi militanţi ai românismului în Imperiul Austro-
fântâna profunzimii mesajului scris pe pânza publici- Ungar. De fapt, articolele sale de presă din ziarul Tri-
tară: Centenar - 100 de ani care ne unesc! buna, pe care l-a şi înfiinţat şi din cauza cărora a intrat
Involuntar, m-a umflat râsul. Ce are, ori ce a în conflict inclusiv cu Partidul Naţional Român din
avut Slavici cu Marea Unire de la 1918? Nu numai că Ardeal, au fost şi motivul unei prime condamnări la
el visa o Românie federală, bazându-şi idea naţională închisoare de către regimul imperiului austro-ungar,
pe identitatea şi specificitatea regiunilor româneşti, fiind considerat agitator şi spion român.
dar şi pe susţinerea şi promovarea cul- Cu alte cuvinte, ziaristul Ioan
turii în toate zonele în care se vorbeşte Slavici a fost condamnat la închisoare
limba română. A şi fost condamnat, în de către două regimuri diferite, pentru
anul 1919, la cinci ani de închisoare, aceleaşi presupuse delicte de presă co-
cu executare, chiar de către Guvernul mise împotriva a două regimuri poli-
României Mari pentru articole de tice. Întrebarea evidentă mi-a căzut în
presă considerate a fi scrise împotriva minte ca o ghilotină: oare ziaristul
Unirii şi la comanda unor interese Ioan Slavici avea o problemă cu con-
străine. Puţină lume ştie că Slavici a vingerile sale, sau cele două regimuri,
fost condamnat împreună cu alţi zi- austro-ungar şi românesc, aveau ace-
arişti, finanţaţi de germani, printre eaşi problemă? Cred că răspunsul e
care şi… Tudor Arghezi. Numai că Slavici este sin- simplu: regimurile au avut o problemă. Aceeaşi! De
gurul care nu(!) îi cere Regelui Ferdinand graţierea, apărare a unor interese politice care nu erau în intere-
fiind convins că printr-o astfel de cerere recunoaşte sul public. Sau eterna problemă a fricii statale faţă de
faptele pentru care a fost condamnat. De altfel, despre opiniile şi susţinerea acestora de către o minoritate,
Regele Ferdinand spunea că îi are ca “sfătuitori doar fie ea şi intelectuală.
Minciuna, Clevetirea şi Prostia”. Pe scurt, ce scria Ioan Slavici în ziarele din
Dar această controversă aparent hazlie m-a Imperiul Austro-Ungar şi în ziarele din România
pus la muncă, încercând să fac o mică cercetare des- Mare? Că ar vedea o Românie federală, în care fiecare
pre viaţa jurnalistului Ioan Slavici, o poveste mai regiune să îşi păstreze identitatea şi specificitatea, iar
puţin cunoscută nouă, românilor. Fără pretenţia unei unirea românilor ar fi urmat să fie înfăptuită doar pe
exegeze. plan cultural şi spiritual, „în cuget şi-n simţiri”, vorba
Mihai Eminescu a fost cel care a avut influ- cântecului. Slavici era convins că România nu era
enţa hotărâtoare în destinul lui Ioan Slavici, prin pregătită pentru o unire administrativă, iar pe de altă

destineliterare@gmail.com 15
Destine Literare
parte ziaristul Ioan Slavici percepea unitatea prin di- aici am venit om facut, încât nu am putut să mă asi-
versitate, nu prin uniformizarea diversităţii, ori, şi milez luând obiceiurile, apucăturile și felul de a ve-
mai grav, prin anularea şi subjugarea ei, împotriva că- dea al oamenilor cu care trăiesc aici, ci am rămas tot
reia militase şi în Imperiul Austro-Ungar. „mocan”, om mai mult ori mai puțin nesuferit pentru
De fapt, Ioan Slavici a fost un vizionar. Vedea cei subțiați prin „civilizație”. Sunt dar cuprins și eu
o Europă modernă, cu ţări care îşi caută identitatea de simțământul că nu mai au frații mei rămași acasă
prin cultură şi limba vorbită şi nu prin politici naţio- ce să aștepte de la România, pe care atât de mult o
naliste! Ziaristul Ioan Slavici scria şi împotriva răz- iubesc. Ceea ce au fost nevoiți să vadă cu ocazia ex-
boiului, definindu-l nu doar imoral, ci o soluţie a unor poziției i-a întristat, iar faptele petrecute astă primă-
oameni incapabili de alte soluţii. Din păcate, publicis- vara i-au înstrăinat de România. Dumneata și eu sun-
tica lui Slavici este şi foarte puţin cunoscută şi prost tem oameni care pot să se înțeleagă între dânșii și nu
interpretată, ori interpretată chiar cu rea-voinţă. avem decât să judecăm în toată liniștea pentru ca să
ne dăm seama că au românii cuvinte de a se întrista
când văd cele ce se petrec în România și că îndeosebi
în ceea ce privește viața culturală românii din Impă-
răția habsburgică sunt mai presus de frații lor din
România. Dacă e vorba de cultura fizică, în România
marile mase ale poporului degenerează în urma mi-
zeriei în care se zbat, iar pătura superpusă, cum îi
zicea Eminescu, e istovită de desfrâu. Dumneata știi
că nu-i așa nici în Ardeal, nici în Țara Ungurească,
nici în Banat, nici în Bucovina - decât în unele ținu-
turi copleșite de evrei. Dacă e vorba de cultura eco-
nomică, în România săteanul muncește în sec, iar bo-
ierii fac ceea ce nemții numesc „Raubwirtschaft”,
storc și pământul, și pe muncitorii lui, si tara întreaga
e părăginită. Hainele croite după cele mai noi jur-
nale, trăsurile cu cauciuc, automobilele, palatele zi-
dite fără gust, mobile îngrămădite în ele și desfrâul
sec nu sunt cultura economică. N-au românii de din-
colo ce să învețe de la frații lor de aici și să-i și fe-
rească Dumnezeu să n-ajungă în starea în care se
află azi aceștia. Dacă e vorba de cultura morală, să
ne închidem ochii, ca să nu vedem ceea ce se petrece
Iată, de pildă, ce-i scria lui Nicolae Iorga în
și se tolerează în România, unde nu mai e nimic sfânt
1907, cu 12 ani înainte de a fi condamnat pentru „co-
și omul cumsecade e fie nesuferit, fie disprețuit. Ai
laboraţionism”, la cinci ani de închisoare: „Iubite
dori dumneata ca frații dumitale din Ardeal, cei din
amice, Sunt acum douăzeci şi mai bine de ani de când
Banat, cei din Țara Ungurească ori cei din Bucovina
în toiul unei lupte culturale pe cât de vii, pe atât de
să ajungă și ei în starea în care se află cei din Româ-
grele, am grăit întâia oară vorba că soarele pentru
nia? Eu sunt sigur că nu ai vrea și trec înainte. Dacă
toţi românii la Bucureşti răsare. Am fost dar şi eu du-
e vorba de cultura religioasă, la care eu atât de mult
reros atins când am citit în numărul de la 15 Iulie a.
țin, mă mărginesc a-ți face mărturisirea că mă tem să
c. vorbele: «s-au încredinţat că nu mai au nimic de
mă duc și să-mi duc copiii la biserică aici, unde toate
aşteptat». Durerea mi-e însă mare, mai ales pentru
cele sfinte sunt luate în bătaie de joc, preoții sunt
că sunt nevoit a-i da dreptate celui ce ţi-a făcut măr-
niște slugi nemernice, iar arhiereii au ajuns unelte
turisirea aceasta. Sunt şi eu „de dincolo” şi-mi cu-
ale unor oameni înstrăinați de legea părinților noștri.
nosc fraţii cum numai puţini îi vor fi cunoscând, iar
Numai în ceea ce privește cultura intelectuală,

16 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
România e, parcă, mai presus de celelalte părți ale Să mă mai mir astăzi, după 100 de ani, de ati-
poporului român. Aici se învață mai mult, se scrie tudinile umplute cu civism modernizat, când modali-
mai mult, se fac multe lecții, se țin multe conferințe, tatea de protest se cristalizează în înjurătura milenară
se rostesc multe discursuri, e o viață intelectuală me- de “ba, pe-a mă-tii”, în locul unui discurs coerent, ba-
reu agitată. Noi însă nu avem să fim amăgiți de apa- zat pe principii morale şi nu pe ranchiună clădită te-
rențe. Măsura cea dreaptă a culturii e importantă ce meinic pe lipsa de cultură?
i se da valorii adevărate, considerația, stima și iubi- M-am bucurat să-l redescopăr pe Ioan Slavici
rea de care se bucură omul superior fie ca inteli- ca ziarist, şi să vă pot devoala ce însemna şi acum 100
gență, fie ca știință, fie ca destoinicie în materie de de ani consecvenţa în exprimarea opiniilor. Cu atât
artă, iar în România superioritatea nu prețuiește ni- mai mult cu cât aniversarea Centenarului ne prinde nu
mic, dacă nu e pusă în serviciul cuiva. Slugă trebuie doar dezbinaţi în convingeri, ci şi înverşunaţi într-un
să fii dacă vrei să țină lumea seama de tine. E indife- nationalism pe care nu ni-l putem motiva. De pildă,
rent dacă ridici ori nu nivelul moral și intelectual al cum poţi să fii naţionalist, când tu nu vorbeşti şi nici
societății prin lucrarea ta: lucrul de căpetenie e să nu scrii în limba română, stâlcind-o? Sau, cum poţi să
servești pe un om ori pe o tovărășie de oameni; fie- fii naţionalist, când nici nu îţi cunoşti personalităţile
care e prețuit după folosul practic al lucrării ce să- culturale, iar dacă ai aflat de ele le renegi? Nu merg
vărsește. Tocmai oamenii ca dumneata trebuie să mai departe cu întrebările retorice, fiindcă am ajunge
simtă aceasta în fiecare clipă a vieții lor. E cu toate la baza educaţiei naţionale, din familie şi din şcoală,
acestea adevărat și azi cș soarele pentru toti românii cu ajutorul căreia ne perpetuăm falsificarea istoriei şi
la București răsare. Dacă lumina e aici, se luminează îngroparea valorilor culturale într-o uitare umplută cu
pretutindeni unde trăiesc români, iar dacă e întune- patriotism.
ric, se întunecă pretutindeni. Toți de pretutindeni Datorită articolelor de presă ale lui Ioan Sla-
avem dar să dăm ceea ce e mai bun în sufletele noas- vici, din care am recitit câteva, am înţeles că în aceşti
tre nu ca să propagăm cultura din România, ci să 100 de ani n-am învăţat nimic. Nici despre noi şi nici
combatem duhul cel rău de care e stăpânită azi Ro- despre ceea ce am putea fi. Nu ne cunoaştem valorile,
mânia. Oameni cu judecată dreaptă au fost aceia din- ne uităm tradiţiile, ori, şi mai rău, le alterăm. Guver-
tre frații noștri de dincolo, care s-au încredințat că nul român aniversează Centenarul prin serbări banale,
de la România „nu mai au nimic de așteptat”. Ei tre- dar îmbrăcate fastuos, în loc să investească în redes-
buiau însă să mai înțeleagă și că au datorii față de coperirea şi educarea identităţii culturale şi spirituale
România, că România așteaptă de la dânșii să-i româneşti. Pentru acest demers politic ar trebui un
spună în fiecare zi de ce anume nu mai au nimic de program pe termen lung şi nu un microfon la care să
așteptat de la dânsa, că trebuie să aibă inima des- cânte un artist supraplătit.
chisă și să spună în fiecare zi fără de înconjur și cu În loc de încheiere, vă invit să citiţi ultima
toată hotărârea care sunt relele pe care le văd la fra- carte a lui Ioan Slavici, intitulată “Închisorile mele”.
ții lor de aici. Eu le-am spus aceasta; mai spune-le-o V-aş recomanda să o citiţi toată. Se găseşte şi pe in-
și dumneata ca să se îmbărbăteze. Salutări frățești. ternet.
Măgurele, 20 Iulie, 1907. Ioan Slavici „Ce a greșit Slavici e simplu de tot [...] a avut
După 12 ani, în toamna anului 1919, când iese nenorocirea să nu poată, la bătrânețe, să zică altfel
din puşcărie pentru condamnarea dubioasă, Ioan Sla- decât ce a zis la tinerețe și în floarea vârstei.” (Gala
vici se întâlneşte în plin centrul Bucureştiului cu ni- Galaction).
meni altul decât Nicolae Iorga, care îl scuipă în pu-
blic.

destineliterare@gmail.com 17
Destine Literare

Ioan BARBU Elena DRĂGHICI


(ROMÂNIA)

Erou al Primului Război Mondial –


victimă a comunismului, arestat și întemnițat în gulagurile morții

Nicolae Tabacovici, născut în Bucureşti, la 7 cunoștință cu o Românie care-și căuta un drum, o si-
octobrie 1881 - decedat la St-Germain-en-Laye, în guranță și confirmare.
Franța, în ziua de 24 decembrie 1973, nume nu prea Nicolae Tabacovici și-a făcut studiile la Ber-
cunoscut astăzi în România, reprezintă o viață de om lin, unde a cunoscut spiritul german în toată splendoa-
în care încape atât de multă istorie încât Memoriile rea și manifestarea sa și, desigur, a devenit un fin ob-
sale – rătăcite mai bine de jumătate de secol – pot fi servator al psihologiei umane, calitate dublată de tac-
numite fără greș o cutremurătoare carte de istorie. tul său și de buna sa formare științifică și administra-
Spirit deschis, de un echilibru ieșit din comun, Nico- tivă. Toate aceste calități l-au ajutat de-a lungul între-
lae Tabacovici a știut să răspundă tuturor provocări- gii sale activități. Mai târziu a făcut și un doctorat la
lor pe care viața i le-a aruncat în față. A cunoscut și Berlin. După terminarea studiilor, Nicolae Tabaco-
culmea și abisul. Evenimentele la care ia parte activă vici s-a întors în țară când războiul bătea la ușă și ime-
reflectă meandrele istoriei României din perioada Pri- diat, în 1915, s-a pus în slujba Țării, la dispoziția ma-
mului Război Mondial, din anii interbelici, din timpul rilor politicieni. Era prezent permanent la cele mai
celui de-al Doilea Război Mondial, dar și din cea mai importante evenimente politice ale vremii, tot timpul
neagră perioadă a României secolului XX: ocuparea pe lângă mai marii conducători.
țării de Armata Sovietică, instaurarea regimului co- A trăit și a muncit sub cei patru regi ai Româ-
munist, tranzit spre totalitarism. niei, Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I. În
În contextul politic internațional, comunis- virtutea funcțiilor pe care le-a ocupat și a însărcinări-
mul s-a impus repede în țările din centrul și estul con- lor primite, Nicolae Tabacovici a fost mereu în mie-
tinentului european. Deși evoluția acestuia a fost di- zul evenimentelor, a acționat, a creat istorie.
ferită de la o țară la alta și de la o perioadă la alta, ceea Să amintim doar o parte din activitatea sa.
ce l-a ajutat să supraviețuiască atâtea decenii a fost Chiar el ne povestește ce a întreprins concret după în-
represiunea, crima, lupta de clasă - principiu ideolo- sărcinarea primită de a crea, într-o armată dezorgani-
gic fundamental al acestuia. Mai ceva ca în alte țări, zată, o Direcție de statistică: „Am plecat imediat la
în România dictatura proletariatului a atins cote abe- Berlin, de unde m-am întors, în câteva zile, cu un ma-
rante. Pe lângă adversarii politici ai noului regim in- terial foarte prețios. Am procedat de îndată la orga-
stalat cu ajutorul tancurilor sovietice, pompos numit nizarea Direcției respective a Ministerului de Război,
„democrat-popular” – membri ai partidelor istorice, unde am fost apoi însărcinat cu conducerea acesteia
burghezi, moșieri, imperialiști, legionari sau fasciști și am rămas acolo până la terminarea războiului. Am
– au fost exterminați intelectuali de valoare ai nea- creat un serviciu modern, alcătuit complex pe fișe, la
mului, ofițeri cu acte de bravură la activ, ba chiar și pregătirea căruia am lucrat cu echipa care mi s-a
activiști proprii. Nefiind compatibil cu libertatea și dat, în frunte cu un tânăr și harnic colaborator mili-
democrația, comunismul a instaurat asasinatul fizic, tar, un colonel, care a înregistrat pe fișe toate ele-
moral și psihic ca instrument al metodelor sale de su- mentele și datele de care avea nevoie armata. După
praviețuire. Pe parcursul întregii perioade prezentate trei luni de mare efort, am reușit să am un serviciu
de Nicolae Tabacovici în Memoriile sale facem perfect organizat și în măsură să răspundă la toate

18 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
nevoile de informație militară. La inaugurarea aces- și ale noastre. Ședința următoare era peste trei zile.
tui important serviciu am invitat guvernul, în frunte În intervalul acesta, protocoalele pe care le încheiam
cu Ion Brătianu, atunci ministru de război.” urmau să fie ratificate regulat de guvernele respec-
Marile beneficii pe care le-a adus României tive. La ședința următoare, căpitanul Hartenstein mi-
în timpul Primului Război Mondial au fost imense, a remis o scrisoare a mamei mele, în care, printre al-
fiind conștient că orice act al său înseamnă aport la tele, îmi mulțumea că i-am trimis 10 000 lei prin că-
victoria Armatei Române: „Primul război mondial pitanul Hartenstein. I-am mulțumit pentru bunătatea
1914-1918 – scria el – zguduitor prin durata, peripe- lui, restituindu-i banii pe care-i adusesem cu mine.
țiile și transformările pe care le-a impus omenirii, a Printre altele, mi-a spus că și în teritoriul ocupat de
dat prilej Țării Românești să dea și ea măsura devo- ei a bântuit tifosul exantematic și că iarna era foarte
tamentului, abnegației și sacrificiilor conștiente în grea, ca și la Iași; zăpada ajunsese la cofetăria
care s-a angajat, prin intrarea în acest mare cata- Capșa până la nivelul ferestrelor. La plecarea înapoi
clism alături de puterile occidentale, în nădejdea re- spre Iași, colonelul Richard Petrescu, care vorbea
constituirii granițelor ei firești și istorice. (Dacia pre- puțin limba germană, era foarte contrariat de neres-
romană)” pectarea de către mine a dispoziției prim-ministrului
A fost delegatul permanent al guvernului ro- de a nu vorbi nimic despre teritoriul ocupat. I-am răs-
mân la Comisia de armistițiu și a condus negocierile, puns că această abatere mă privește exclusiv pe
înfruntând numeroasa delegație a coaliției adverse în mine. Ajunși la Iași, ne-am dus imediat la prim-mi-
frunte cu fiorosul mareșal Mackensen. Despre această nistru, unde ne aștepta întreg guvernul: Ion Brătianu,
misiune și despre abilitatea de care a dat dovadă la Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Alexandru Constan-
negocieri a scris în memoriile sale cu lux de amă- tinescu, Greceanu, I. G. Duca, Mârzescu etc. Am ex-
nunte. Iată un pasaj: „După schimbul de împuterni- pus în fața guvernului tot ce s-a discutat cu delegația
ciri, am început discuțiile care au continuat până la Puterilor Centrale, am citit protocolul încheiat care
ora 5 după-amiaza. Le-am oferit dejunul în localul a fost ratificat de întregul guvern; am rămas cu im-
Primăriei unde au fost aduși și unde s-a ținut și șe- presia că întreg guvernul a fost satisfăcut. Atunci, mi-
dința. La plecarea noastră din Iași, prim-ministrul nistrul Mârzescu mă întreabă dacă totuși nu am aflat
Ion Brătianu ne-a spus categoric să nu cerem niciun câte ceva despre viața din București. L-am privit pe
fel de informații despre teritoriul nostru ocupat de ei. prim-ministru și, prinzându-i un zâmbet, am scos car-
Nerăbdător totuși să aflu ceva, i-am spus, spre sfâr- netul și le-am citit tot ce mi-a dictat Hartenstein, după
șitul dejunului, șefului delegației lor, că la plecarea care, miniștrii, mulțumiți, mi-au reproșat, în frunte cu
mea din București împreună cu fratele meu mai mare, Take Ionescu, de ce nu am întrebat și alte lucruri,
bolnav greu de inimă, am lăsat mamei mele 10 000 ceea ce am și făcut, bineînțeles, în ședințele urmă-
de lei, ea înțelegând să rămână acolo și aș vrea să toare. Ședințele au continuat regulat, în genere fără
știu dacă ar trebui să-i mai trimit ceva. Colonelul frecări serioase. La una din ședințele următoare, un
Schwarzkopen, contrariat, nu știa ce să-mi răspundă. colonel german mi-a obiectat că am fost vitregi cu
Atunci, căpitanul Hartenstein a intervenit, spunându- militarii Puterilor Centrale căzuți în liniile noastre,
mi: Dacă vreți, scrieți pe carnetul pe care îl aveți pe lăsând pe front mulți să zacă și azi neîngropați.
masă (pe care îl țineam lângă tacâmul meu) și mi-a Aceasta m-a revoltat și, pe propria mea răspundere,
dictat o serie întreagă de informații în legătură cu te- fără să aștept autorizarea guvernului meu, sigur fiind
ritoriul ocupat, pe capitole, anume sanitare, alimen- că voi avea acordul său, am invitat delegația Puteri-
tație, monedă-prețuri, clim, etc., toate expuse siste- lor Centrale să vină imediat cu noi în liniile noastre
matic. Încheind zâmbind, îmi spuse: După cum ve- și să verificăm această oribilă acuzație. Au acceptat
deți, cred că mama d-voastră ar avea acum nevoie și i-am adus în liniile noastre, unde au fost nevoiți să
de bani. Cât credeți că vreți să-i trimiteți? Am răs- recunoască că nu era nici măcar un singur inamic
puns, mulțumindu-i, că, dacă este posibil, 10 000 lei, căzut la noi și rămas neîngrijit. Le-am arătat cu acest
și la cererea lui i-am dat adresa mamei mele. Am ho- prilej o cruce mare pe care sta scris: ”aici se odih-
tărât ca ședințele să aibă loc alternativ în liniile lor nesc ofițerii (înșirați nominal) și treizeci de soldați –

destineliterare@gmail.com 19
Destine Literare
toți ai Puterilor Centrale, precum și ofițerii (înșirați Brătianu, soția lui Vintilă Brătianu, prim-ministrul,
nominal) și șaizeci de soldați români, împăcați întru uimit dar satisfăcut, m-a întrebat cum am obținut
vecie”. După traducerea acestui text, întreaga asis- această modificare. I-am explicat că i-am povestit lui
tență a fost adânc impresionată, iar colonelul ger- Hartenstein scena cu prim-ministrul când a citit pa-
man, cu mâna la chipiu, mi-a spus ”vă cer iertare”. sajul cu aducerea dnei Brătianu, ceea ce mi-a conve-
Prin diplomație, curaj și bunăvoință (necesară nit să o fac, iar Hartenstein mi-a răspuns că prim-
și într-un război), Nicolae Tabacovici a fost inițiato- ministrul meu a avut dreptate, că vom reface acest
rul unor scene reciproce de binefacere, mai cu seamă protocol, dar că totuși voi primi pe dna Brătianu.
pentru ai noștri din teritoriul ocupat de inamic, popu- Într-adevăr, la ședința viitoare, după terminarea ei și
lație civilă și prizonieri: „În timpul acestei perioade plecarea delegaților, reținut de Hartenstein, am văzut
de negocieri, I. G. Duca m-a rugat stăruitor să încerc venind dinspre Focșani un automobil în care se afla
să obțin de la nemți să-mi aducă pe doamna Lia Bră- dna Lia Brătianu cu fiul lor și o bonă.”
tianu, soția ministrului meu, care suferea enorm din În ceea ce privește modul în care erau întreți-
cauza absenței soției sale; ea rămăsese în București, nuți prizonierii de război și internații civili inamici la
din cauza bolii grave a mamei sale, care a și decedat noi, pentru a dovedi bunele tratamente, Tabacovici a
între timp. I-am promis că mă voi ocupa. I-am expus propus delegației inamice, consiliului de armistițiu,
lui Hartenstein cazul dnei Brătianu, iar el mi-a suge- ca un grup de medici din țările neutre, aleși de ei, să
rat ca într-un schimb simbolic de internați civili, câte vină și să verifice afirmațiile noastre în legătură cu
4-5 de fiecare parte, să înscriu și pe dna Brătianu. hrana și traiul în general în lagărele de prizonieri și
Am acceptat această formulă și într-un aliniat sepa- internați civili. Propunerea sa a fost acceptată. Tot la
rat am trecut în protocol și acest schimb simbolic. În- propunerea sa, pe viitorul savant Vasile Pârvan, în
tors la Iași, prim-ministrul a citit în prealabil proto- urma rănirii pe câmpul de luptă, după vindecare, l-a
colul respectiv, ca de obicei și, când a ajuns la schim- propus comandantul unui lagăr pentru prizonierii
bul simbolic de internați civili, s-a revoltat îngrozitor, inamici. Sufletul marelui istoric s-a instalat peste la-
cum de mi-am permis să fac acest lucru, ca numele găr ca o mană cerească: „Peste câteva zile, trei me-
lui să figureze în protocol într-o chestiune de interes dici elvețieni s-au prezentat la noi la rețelele de
familial. Avea dreptate. Însă, dl Duca, care era de sârmă, unde îi așteptam chiar eu. Veniseră cu saci cu
față la această scenă penibilă pentru mine, a spus că provizii de mâncare, fiind informați că nu vor avea ce
nu eu, ci domnia sa a provocat acest lucru. Domnia mânca la noi. S-au convins de contrariu, începând cu
sa citise înaintea prim-ministrului protocolul și în- dejunul pe care li l-am oferit în tren spre Iași. Dar nu
cântat de pasajul cu dna Lia Brătianu a și anunțat numai în ce privește hrana lor, pe care au constatat
telefonic în prezența mea pe ministrul de război că îi că o vor lua-o intactă înapoi la plecarea din Țară s-
va sosi soția. Dl Duca era dator să spună prim-mi- au convins, dar și de hrana din toate lagărele de pri-
nistrului că nu eu, ci domnia sa a venit cu ideea de a zonieri și internați civili unde au fost conduși de noi
obține acces pentru dna Lia Brătianu. Nu am prezen- și lăsați – la ordinul meu – să circule liber, să stea de
tat în acea zi protocolul Consiliului de Miniștri și la vorbă cu prizonierii de război și cu internații civili,
ședința următoare de armistițiu, am expus căpitanu- în libertate deplină, fără asistența vreunei persoane
lui Hartenstein scena cu Prim-ministrul Ion Brătianu, din partea noastră. Acești medici au plecat impresio-
ceea ce, ca român, îmi convenea să o fac și am rugat nați de bunăstarea și moralul deținuților din toate la-
pe Hartenstein să refacă protocolul, scoțând pasajul gărele. După ce și-au terminat ancheta, au plecat la
cu schimbul simbolic de internați civili; ceea ce s-a și București unde urma să redacteze și să depună ra-
făcut. Hartenstein mi-a spus că înțelege revolta dlui portul la Comandamentul Mackensen, așa cum mi-au
Brătianu și a refăcut protocolul, dar că totuși voi comunicat la despărțire. Mult mai târziu, la una din
avea pe dna Lia Brătianu. Când am prezentat guver- ședințele comisiei de armistițiu, care se țineau acum
nului noul protocol al ședinței precedente a Comisiei la București, la Comandamentul Mackensen (la At-
de armistițiu, care era același ca cel prezentat îna- hénée Palace), căpitanul Hartenstein m-a condus la
inte, însă în care nu mai figura aducerea dnei Lia un etaj superior unde se aflau cei trei medici elvețieni

20 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
care vizitaseră lagărele noastre de prizonieri și inter- probleme cu privire la prizonierii de război, m-am
nați civili și mi-a spus că ține să-mi mulțumească în dus imediat la prim-ministrul Marghiloman să-i ra-
prezența lor și că mă roagă să transmit și guvernului portez rezultatul mulțumitor cu care venisem. Între-
român din partea mareșalului Mackensen aceleași bat cum am găsit atmosfera acolo în Berlin, i-am co-
mulțumiri pentru modul cum i-am tratat pe prizonie- municat, din informațiile bune pe care le aveam, că
rii și internații civili inamici, aflați în lagărele noas- germanii înșiși sunt acum convinși că pentru ei răz-
tre.” boiul este de-acum pierdut.”
Marele act al UNIRII l-a aprins peste măsură. Conducătorii Țării l-au ținut aproape și nu s-
Exaltat la culme, Tabacovici scrie: „La 2 decembrie au putut dispensa de serviciile sale. Era om de încre-
1917 au fost mari manifestații de mulțumire în toată dere, din momentul în care primea o însărcinare, o
Țara. Sfatul Țării din Basarabia, sub președinția lui puteai considera ca și rezolvată. Trebuie să amintim
Ion Inculeț, a proclamat revenirea Basarabiei la Pa- numele unor personalități de răsunet care i-au marcat
tria mamă. La 11 noiembrie 1918, războiul mondial întreaga existență, dar și numele unora pe care le-a
s-a terminat prin înfrângerea și capitularea forțelor cunoscut la un moment dat în calitatea sa oficială. Ni-
Puterilor Centrale în frunte cu Germania. A urmat colae Titulescu a fost prietenul său de o viață. Frații
Pacea de la Versailles și pentru noi cea de la Tria- Brătianu (Ionel, Vintilăși Dinu), alături de care a lu-
non, de unde delegații noștri s-au înapoiat în Țară în crat mult timp, sunt prezentați ca niște adevărați oa-
frunte cu Ion I. C .Brătianu, cu România restabilită meni de stat. Să-i mai amintim pe Iuliu Maniu,Titu
în granițele sale naturale – România Mare. Guvernul Maiorescu, Grigore Gafencu, Constantin Argetoianu,
a demisionat, s-a creat un guvern național, cu repre- Alexandru Marghiloman, Petre Carp, Take Ionescu,
zentanți din toate provinciile Țării și s-a procedat la Mihail Manoilescu și mulți alții. Cine citește paginile
noi alegeri. Noul Parlament al României Mari s-a în- din Memorii despre întâlnirea lui Nicolae Tabacovici
trunit în Aula Ateneului sub președinția lui Cicio Pop, cu președintele Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, ră-
mare patriot și luptător ardelean. Printre deputații mâne impresionați de acuratețea descrierii și a stilului
aleși în acest prim Parlament al României întregite, în care a scris, dincolo de importanța acestei întâlniri.
figura și fostul Prim-ministru Marghiloman, care, În calitate de președinte al Consiliului de ad-
atunci când a cerut cuvântul și s-a urcat la tribună, a ministrație al Căilor Ferate Române, Nicolae Tabaco-
fost primit cu urlete, apostrofări și insulte, care nu vici a comandat două locomotive electrice pentru tra-
mai conteneau, ci din contră se intensificau. Marghi- ficul de călători București - Brașov, însă constructorii
loman, ca vechi orator și om politic experimentat, elvețieni au făcut doar una de probă, din cauza încli-
stătea drept la tribuna oratorilor, cu brațele încruci- nărilor de pe traseu. Aceasta a funcționat mult timp
șate și aștepta ca Adunarea Națională să obosească fără probleme.
și să se potolească, cum se întâmplă de obicei. Când A făcut parte din Consiliul de administrație al
a sosit acest moment, președintele Adunării l-a rugat Băncii Marmorosch-Blank, a fost director adjunct în
pe Marghiloman să-și reia cuvântul. Oratorul a ținut centrala Băncii și director de filială la Paris. Regimul
o cuvântare strălucită, cu talentu-i și abilitatea-i cu- Antonescu l-a judecat pentru activitatea sa la această
noscute. Într-o frumoasă limbă românească - de obi- bancă, dar a fost achitat, fiindcă nu i s-au găsit abateri.
cei el se exprima în limba franceză - oratorul s-a stră- Regele Ferdinand i-a propus să fie Guvernatorul Băn-
duit să justifice acțiunea sa politică în sensul că a lu- cii Naționale, dar nu a acceptat din cauza prea marilor
crat întotdeauna numai în interesele Țării. Cu darul presiuni financiare din partea unor politicieni. A înfi-
și experiența lui oratorică, Marghiloman a fost așa ințat Comisia Centrală de Statistică al cărei secretar
de convingător, încât Adunarea Națională din ostilă general a fost numit. Pentru servicii deosebite
cum era, a fost complet câștigată și l-a ovaționat pre- aduse Țării a primit din partea regelui „Ordinul
lung. Iar eu, care eram în sală și l-am ascultat, îmi Ferdinand” în grad de comandor. De asemenea, Ni-
aminteam de acele momente din 1916, când întors la colae Tabacovici a fost președintele delegației ro-
Iași de la Berlin, unde fusesem ca delegat al Consili- mâne la Înțelegerea Economică Balcanică și vicepre-
ului de armistițiu pentru a soluționa acolo unele ședinte al Micii Înțelegeri Economice, două

destineliterare@gmail.com 21
Destine Literare
organizații create în 1933 și 1934 și care au avut acti- Christu, Răducanu, Savel Rădulescu, Emil Ottulescu
vitate intensă până la instalarea comunismului. A fost etc., încet, încet, s-au stins în închisori. Ion I. C. Bră-
președintele delegației române care a plecat la Mos- tianu și Vintilă Brătianu au avut norocul să moară
cova la reluarea relațiilor economice cu Uniunea So- înainte de sosirea acestui dezastru pe capul Țării. Iu-
vietică și la deschiderea frontierei, în vara anului liu Maniu, marele român, care în toată viața lui, până
1935. și în pușcărie, unde a și fost omorât prin tratamentul
Înzestrat cu o capacitate deosebită în a găsi criminal al regimului comunist, a fost susținătorul
rezolvarea unor probleme de importanță vitală pentru neobosit al unirii Transilvaniei cu patria mamă.
Țară, a fost trimis de multe ori în prima linie de către Această atitudine românească i-a adus și pe care a
guvernele României. A reușit să se achite exemplar suportat-o cu trufie persecuția permanentă ungară și
de toate aceste sarcini. Nicolae Tabacovici aceasta până la eliberarea Transilvaniei de sub jugul
era ”l'honnête homme du XX-ieme siècle”, bine an- unguresc și trecerea ei definitivă în sânul românimii,
corat în realitate și, în același timp, de o noblețe spe- prin Tratatul de la Trianon.” (…) „La protestele mele
cială, care îi deschidea toate ușile. repetate pe la autorități, mi se explica faptul că a fost
Dar vremurile se schimbă. Așa cum soarta o revoluție și că de aceea mi s-a furat tot ce era în
Țării a cunoscut o cotitură bruscă, la fel s-a întâmplat casă. Le-am răspuns că revoluția a fost în Rusia, nu
și cu viața lui Nicolae Tabacovici. Regimul lui Anto- la noi, unde rușii au adus în buzunar așa-zisul guvern
nescu, la a cărui doctrină nu a aderat, l-a adus pe Ni- revoluționar. Toate protestele mele repetate au ră-
colae Tabacovici în rândul celor care nu mai erau mas inutile și eu cu familia mea am rămas pe dru-
demni de încredere. muri. În această penibilă situație și fără nicio per-
Instaurarea brutală a regimului comunist în spectivă de a-mi putea asigura existența și de a mai
România a dus la o nouă serie de evenimente dure- putea fi de folos în Țară, am hotărât, cu durere, să
roase în viața lui Nicolae Tabacovici și a familiei sale. plec peste graniță, unde, sub o formă sau alta, aș pu-
„Rușii au intrat la noi, dar n-au înțeles să se și re- tea veni în ajutorul Țării mele. Am cerut atunci auto-
tragă. Ei au venit cu intenția să introducă în România rităților respective să-mi aprobe plecarea în străină-
regimul comunist sovietic, cu toate rigorile, abuzu- tate. Mi s-a refuzat. Am mai încercat încă de două ori,
rile, confiscările și arestările caracteristice regimu- tot fără niciun rezultat. Atunci am hotărât, eu cu soția
lui comunist.” Lui Nicolae Tabacovici i s-a confiscat mea, să plecăm clandestin. Am ales plecarea spre
averea, a fost urmărit și hărțuit ani întregi, au urmat Turcia, unde în acel moment Hassan Saka, colegul și
apoi interogatoriile interminabile ale Securității co- prietenul meu din Înțelegerea Economică Balcanică
muniste și întemnițarea pe motive inventate. „După era ministrul afacerilor externe. L-am prevenit și, în
plecarea regelui, au început arestările masive și bru- momentul când am ajuns la Constanța, pentru a ve-
tale. Toți foștii înalți demnitari au ajuns în pușcărie, dea și eu cum cei doi prieteni ai noștri au aranjat
maltratați, umiliți. Mai toți au murit în închisori, ca această fugă, am fost ridicați de pe plajă și duși la
atâția alți buni români, închiși și ei fiindcă erau buni Siguranța generală. După ce am fost introdus la șeful
români. (…) Șeful Siguranței generale era un sovie- Siguranței, acesta a rămas impresionat de cum m-a
tic. Închisorile erau pline de nenorociți nevinovați, văzut. Era fostul comisar din București care pe vre-
dar cu suflet românesc. Până și Dinu Brătianu, șeful muri era atașat pe lângă persoana lui Titulescu, cu
liberalilor, în vârstă de optzeci de ani, surd complet care mă întâlneam des. Deși comunist, ne-a înlesnit
și bolnav, a fost sculat din pat la miezul nopții, ridicat șederea în Constanța, încercând să ne păstreze acolo
și dus la închisoare, în prezența și tot protestul fami- pentru judecată, cu nădejdea să ne poată ajuta. Nu a
liei, care era de față, unde după scurtă vreme a înce- reușit. Siguranța din București i-a ordonat să ne ex-
tat din viață. Demnitarii din vechiul regim, au fost pedieze la București, unde, eu, pentru ei, aș fi fost o
aproape în întregime aruncați în închisori, unde din captură interesantă, îmi spunea șeful Siguranței din
rele tratamente, hrană proastă și aproape inexistentă Constanța. Am fost aduși la București, la siguranță,
– o știu din proprie experiență în pușcărie – mai toți, în Calea Rahovei, la fosta primărie de cartier, repu-
în frunte cu Maniu, Mihalache, Argentoianu, Ion tată pentru regimul celular de acolo. Tot grupul

22 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
nostru, doi ingineri cu soțiile precum și soția mea, a rânduri de celule suprapuse și o cameră mare pentru
fost expediat în altă parte, ulterior am aflat că la Ji- suplicii. În această pivniță legionarii urmau să în-
lava, iar eu singur am fost reținut acolo și imediat dus chidă pe evrei, să-i supună la chinuri, să-i suprime.
în pivniță, care fusese transformată în celule de către Nu au ajuns să realizeze această monstruozitate,
legionari, fără ferestre, fără aerisire. Ușa celulei era obligați fiind, prin rebeliunea pierdută de ei, să fugă
ținută întredeschisă, cu un lanț cu lacăt, pentru a din Țară. ” (…) Eliberați, dar fără locuință, cu mare
primi aerul umed din pivniță și era luminată perma- greutate am găsit ceva. Și ne-am înhămat din nou la
nent, zi și noapte de un bec electric, orbitor de lumi- viața de suferință în raiul comunist din București, su-
nos. Toate acestea se petreceau în iulie 1948. În fie- ferință în care ne-am zbătut timp de 16 ani, până
care noapte, eram trezit aproape regulat pe la ora când am reușit să scăpăm și să plecăm spre Occident,
două și dus la interogatoriu, uneori timp de două ore, în Franța. Și asta plătind bani grei intermediarului
ca un criminal, asta fiindcă am vrut să plec din din Paris al guvernului comunist român, avocatul
Țară.” …arestarea noastră era ilegală, așa cum a Poldi Filderman, prin prietenul meu din Paris Ghe-
recunoscut și procurorul militar, un maior, care, din orghe Răut, care ne-a sărit în ajutor.” (…) „După
acest motiv, a cerut chiar achitarea noastră. Am fost plecarea noastră din Țară, în ianuarie 1962, am lăsat
totuși condamnați la câte cinci luni de închisoare, așa acolo, în acea colonie sovietică, regimul instalat de
că la împlinirea lor, în două săptămâni, ni s-a dat Moscova, cu metodele de guvernare sovietice, adică,
drumul acasă. Ni s-a confiscat totuși tot ce aveam pe repet, pușcărie, suprimare prin asasinat – ca și sub
noi în momentul arestării, ca obiecte de valoare, cea- regimul legionar – sau suprimare prin închisoare ani
sornice, inele, verighetele de căsătorie, chiar și un de zile sau chiar pe viață, pe care o scurtau prin mal-
mărțișor de la botezul fiicei mele, pe care îl purtam tratări, teroare, chinuri, lipsă de hrană și igienă.
întotdeauna cu mine.” (…) „Pe bietul Argetoianu, Această stare oribilă a populației Țării a continuat
fost ministru, îl puneau gardienii în curte să stea până la dispariția lui Gheorghiu-Dej și instalarea la
aplecat, săreau peste el așa cum se jucau copiii în cârma Țării a lui Nicolae Ceaușescu, indicat de Ghe-
școli de-a capra..În asemenea umilințe și torturi și- orghiu-Dej ca succesor al lui. Acest tânăr era român
au dat sufletul Argetoianu și atâția alții. Citez, printre neaoș și pe deasupra oltean. Se știe că Oltenia a fost
alții, pe prietenii mei: Savel Rădulescu, fost colabo- colțul României unde curajul în atitudini politice ro-
rator al lui Vintilă Brătianu, apoi al lui Titulescu, mânești era și a rămas clasic. Nicoale Ceaușescu,
subsecretar de stat al lui Titulescu, apreciat și iubit care era de la instalarea comunismului la noi perma-
de toți cei care l-au cunoscut, care mi-a fost și-mi este nent în apropierea lui Gheorghiu-Dej, a trăit toate
și azi foarte drag; a stat mulți ani în închisoare, din monstruozitățile sălbatice ale regimului căruia, fără
care cinci ani singur, izolat într-o cămăruță, și asta îndoială, îi aparținea și el. Ceaușescu era lângă Ghe-
de ce? Pentru că a fost colaboratorul prețios al lui orghiu-Dej când au fost arestați Maniu, Mihalache,
Titulescu și sfătuitor al regelui Mihai, care, la pleca- Argetoianu, Dinu Brătianu etc., toți morți în pușcă-
rea din Țară, a rugat pe prim-ministrul Groza să îi rie. Ceaușescu a trăit actele bestiale ale regimului,
îngăduie să ia cu el și pe Savel Rădulescu, ceea ce i chiar față de membri ai acestui regim, când aceștia,
s-a refuzat în repetate rânduri. După ce l-a însoțit pe revoltați totuși, îndrăzneau să ia atitudine contra
Suveran la plecare, a fost imediat arestat. Aceeași anumitor măsuri antiromânești, ca exemplu cazul lui
soartă a avut-o și bunul meu prieten Emil Ottulescu, Pătrășcanu, ministrul al justiției al guvernului Ghe-
fala baroului de Ilfov și sfătuitor al regelui, ca și Sa- orghiu-Dej. Acesta, revoltat în sentimentele lui intime
vel Rădulescu.” (…) „Soției mele i-au comunicat că românești, a avut o ieșire care i-a făcut cinste la o
eu am murit în închisoarea Rahova. Acestea erau la sărbătoare în nordul Transilvaniei, într-o regiune cu
acea epocă mijloacele comuniste de provocare a su- o parte din populație ungurească. Acolo, ministrul
ferinței, pentru ca cu timpul să se treacă la maltra- Pătrășcanu, care reprezenta guvernul, a remarcat că,
tări, chinuri, torturi, suprimări. Închisoarea în care la acele festivități, în timpul ceremoniei, nu se vedeau
am fost reținut eu era localul fostei primării de albas- decât steaguri ungurești. Pătrășcanu, revoltat în su-
tru, în pivnițele căreia legionarii construiseră două fletul lui, a protestat contra acestei nelegiuiri și a

destineliterare@gmail.com 23
Destine Literare
ordonat să se înlocuiască acele drapele cu drapelul Memoriile sale sunt pagini de istorie vie. Aflăm multe
Țării. Ana Pauker a pornit atunci o campanie contra răspunsuri, înțelegem și mai multe din culisele isto-
lui Pătrășcanu, acuzându-l în public, la o întrunire la riei și, sigur, căpătăm unele convingeri. Parcurgând
Athénée Palace, de trădare față de partid. Pătrăș- memoriile sale ai impresia că ești parte a tot ce se pe-
canu a fost sacrificat, judecat, condamnat la moarte trece acolo. Nu poți judeca nimic, totul se întâmplă cu
și executat.” o anume determinare, nimic nu este întâmplător. Tre-
După lungi așteptări, prin presiunile făcute de buie să cunoaștem istoria, ca să știm cine suntem, tre-
prieteni și foști colaboratori din afara țării, Nicolae buie să știm de unde venim și încotro ne îndreptăm,
Tabacovici părăsește România în 1962. Deși, în plan ca să putem construi mai departe.
european, dispunea de unele priorități ca posesor al Memoriile lui Nicolae Tabacovici, apărute în mai
Ordinului Național Legiunea de Onoare – Comandor 2018, în premieră internațională, în volum bilingv, în
atribuit prin decret de Președintele Republicii Fran- română și în franceză, în traducerea scriitorului Jean-
ceze, în 1934, a fost nevoit să plătească bani grei unor Yves Conrad, sub egida prestigioasei edituri „Antim
interpuși ai guvernului român din Marea Britanie ca Ivireanul”, alcătuiesc o carte binevenită în contextul
să obțină viză de plecare. Ajunge la Paris, unde îl vi- sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, pentru a înțe-
zitează pe generalul Catroux, Marele Cancelar al Le- lege mai bine evenimentele petrecute cu un secol în
giunii de Onoare, care-l va ajuta cu locuința și cu re- urmă, detaliile negocierilor care au avut loc la înche-
întregirea familiei. ierea Primului Război Mondial, situația României de
Viața lui Nicolae Tabacovici este oglinda vre- după mult dorita Întregire a Neamului.
murilor, se împletește perfect cu istoria Țării, cu bu-
nele și cu relele prin care a trebuit să treacă România.

24 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Nicolae BĂLAȘA
(ROMÂNIA)

Despre un Dumnezeu laic sau despre Dumnezeul tuturor


.
Hidrocentrala de la Porțile de Fier (1 și 2), Hidrocen-
Oameni buni, trala de la Bicaz, oțelării, combinate chimice, rafină-
rii, uzine și fabrici, cartiere cu zeci de mii de locuințe,
Promiteam anterior, fie şi numai câteva cuvinte amărâtele astea de spitale, în care, și astăzi, ca și
despre islamism, iudaism, budism sau alte religii atunci, se moare pe capete etc.. Repet, totuși, au con-
existente în lume. Desigur, promisiunea, datorie cu- struit! În cei câțiva zeci de ani, de după 89 încoace,
rată şi, cu siguranţă, o vom respecta, nu înainte de a nu se vede mai nimic. Ici, colo, câte o frântură de
trece în revistă prezentul ce parcă ne fuge de sub pi- drum, ici, colo, niște asfalt turnat prin câteva orașe,
cioare şi ne lasă fie cu ochii în soare, fie cu buza um- ici, colo, câte o reparație la câte o școală și iar etc.
flată. Bunăoară, în Parlamentul țării, ca niciodată, de Prin urmare, ici, colo... E, prin intermediul acestui ici,
la Marea Adunare Națională încoace, nu s-a legiferat colo, au reușit să demoleze aproape tot ce s-a con-
mai repede ca în vara anului ăsta, 2018, an şi el sucit struit înaintea loviturii de stat (din ’89) și să devali-
din toate punctele de vedere. Ba a dat înghețul când zeze țara fără a răspunde careva în fața legii. Nimeni
erau pomii în floare, ba a nins când trebuia să plouă cei ce au avut puterea în mână nu este vinovat de tot
sau când soarele ar fi trebuit să dezmierde pământul ce
și să lase natura să zburde, iar noi, în mijlocul ei, ase- s-a întâmplat, chiar dacă peste 70 de mii de miliarde
menea. Dar dacă vremea a fost capricioasă, pentru că de euro au fost furați din România, chiar dacă zăcă-
așa e vremea, parlamentarii noștri, de la putere și din mintele de petrol și gaze au fost tocmite la colț de
opoziție, s-au manifestat la fel ca vremurile de ei ti- stradă pe șpagă mai mult decât satisfăcătoare, munții
căloșite. Într-o formă premeditată, de după 89 și până și pământurile agricole, la fel, iar pentru toate, pușcă-
în ziua de astăzi, pusă la cale de dinaintea fiecăror rie a făcut doar baba Floarea, o țărancă din cine știe
alegeri, prin așa zisele „Programe de guvernare”, în ce înfundătura dracu, sub pretextul că ar fi furat o rață.
realitate, minciuni de o nemernicie înfiorătoare, odată Noroc cu fostul președinte Constantinescu, care și-a
ajunși în „Casa Poporului”, mastodontul din care este dat seama de ridicolul politicului, al judecătorilor, și
ordonată distrugerea națională, s-au și pus pe treabă. a grațiat-o! Vai de mama ei de separație a puterilor în
Și-au stabilizat și întărit mai întâi găștile confortabile, statul nostru democrat! Vai de mama ei de țară, vai și
au aruncat ciosvârta prostimii, cât să le închidă gura de mama noastră, a celor ce locuim în ea, a celor ce
și ochii, apoi, legi după legi, unele de dragul legiferă- băgăm capul între umeri, îl plecăm și mergem ca
rii, altele pentru a ascunde hoțiile unor curve ordinare surda, de-aiurea, plecând urechea doar la propaganda
și a unor idioți puși pe furat în toți acești ani. Din pă- transmisă prin radio sau prin televiziune! Oare mai
cate, cu ajutorul indolenței, și de ce nu, al prostiei avem creier și în el ceva minte? Oare mai gândim?
noastre, amorțiții lumii contemporane. Domnilor, nu Sincer, uneori, mi-e silă de mine și milă de cei din
trebuie să ai cine știe ce școli înalte pentru a vedea că jurul! Inclusiv de cei ce sunt în politică și mai ales de
înainte de 89, recunosc, în vremuri înfiorătoare pentru cei ce se zbat la vârful ei. Pentru ăștia, ultimii, chiar
om, regimul totalitar, în nemernicia sa, a construit, to- îmi dau lacrimile. Regretabil e că unora le-a dat Dum-
tuși, Barajul și Hidrocentrala de la Vidraru, nezeu chip de om și nu de drac gol, că draci sunt! Mă

destineliterare@gmail.com 25
Destine Literare
rog, într-o astfel de situație, este evident, că nu poate teritoriu în Europa, în Asia, ca de altfel și în Africa de
exista iubirea de semeni despre care se vorbește în Bi- Nord. Centrele religioase ale islamului se află în ora-
blie. Dracul gol, adică răul întruchipat om, nu poate șele sfinte, Mecca și Medina. Particularitatea ce îi di-
iubi pe cel ce este chip și asemănare a lui Dumnezeu. ferențiază pe musulmani de creștini constă în aceea
Acestea fiind zise, vă las pe voi să meditați mai mult că musulmanii cred că Muhammad este ultimul profet
și să procedați în consecință. Deocamdată, cel puțin trimis de Alah umanității. Ei recunosc pe toți ceilalți
pentru mine, redevenirea omului Om este iluzie! ... profeți de dinaintea acestuia, precum Avraam, Iosif,
Nici măcar dorință, într-o lume în care până și cele Moise etc., chiar și pe Iisus, însă nu recunosc pe ulti-
patru elemente primordiale ale existenței umane, ae- mul ca fiind fiul lui Dumnezeu. De menționat este
rul, apa, focul și pământul sunt falsificate. Cu toate faptul că islamismul, termen inventat de Voltaire,
astea trebuie să trăim! Din acest motiv, mă întorc la este, în definiția sa actuală, forma radical extremistă
promisiunea făcută, reamintind mai întâi spusa lui a islamului politic. Cei doi termeni, islam și islamism,
Thales din Milet-ul Greciei antice, Izmirul din vre- nu trebuie confundați și mai ales nu trebuie speculați
murile de acum: trebuie să existe un principiu unic al în funcție de context, mai ales în comunicarea de tip
tuturor lucrurilor! Din perspectivă filosofică nu există manipulatoriu. De asemenea mai trebuie spus că per-
zei sau idoli (un fel de sumă a dorințelor umane ex- spectivele de abordare ale islamului sunt diverse, iar
trapolate), ci doar o forță unică ce aduce ordinea fi- de aici existența în circulație a nenumărate studii ce
zică și morală pentru întreaga omenire. Această forță fac această religie accesibilă comunităților cărora se
este nevăzută, atemporală, prezentă oriunde, fără re- adresează. Despre islam, deocamdată atât. Chestiu-
prezentare, adică fără un chip fizic, neștirbită, în timp, nile de finețe le lăsăm în seama specialiștilor și a celor
de orice furie umană. De exemplu, în Ierusalim, pen- ce trăiesc în interiorul acestei confesiuni. Noi vom
tru evrei, pentru musulmani și pentru creștini, Dum- mai adăuga, la cele spuse anterior, doar câteva ches-
nezeul invizibil este mereu cu ei. Dar la fel de bine, tiuni care permit o rotunjire a imaginii despre islam.
același Dumnezeu este prezent în oricare comunitate Prin urmare, există șase credințe elementare împărtă-
de același fel, oriunde pe fața pământului. Cu toate șite de toți musulmanii:
acestea, confesiunile sunt diferite. Musulmanii se cir- 1. Credința în Dumnezeu, singurul demn de venera-
cumscriu islamismului, evreii, iudaismului, creștinii, ție;
creștinismului. Uimitor este felul în care aceste con- 2. Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu;
fesiuni diferite au reușit să conviețuiască, chiar dacă 3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu, Coran, în
nu tot timpul în mod pașnic! Și mai uimitor este cum special;
același Dumnezeu al celor trei religii, a supraviețuit 4. Credința în îngeri;
unor încercări, precum distrugerea repetată a Templu- 5. Credința în Ziua Judecății (Al-din) și în Înviere
lui lui Solomon, lăcașul sfânt al evreilor. (Al-Qiyama);
Prin urmare, islamul, a doua religie ca mărime 6. Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă).
de pe suprafața globului, după creștinism, se vrea o (Aceasta nu înseamnă că un om este predeterminat în
religie a păcii și a supunerii față de voia Domnului, acțiuni sau să trăiască o anumită viață. Și în islamism
față de voia lui Alah, creatorul a tot ce există, în ter- musulmanii au liberul arbitru care le permite să ia de-
menii de mai sus, Dumnezeul invizibil despre care am cizii.). Ca o paranteză, trebuie să menționăm faptul că
vorbit (islam înseamnă capitulare, iar religia, ca atare, problema liberului arbitru este una complicată, pusă
propovăduiește pacea, chiar dacă tot ce se petrece în în discuție și astăzi, în funcție de context și, mai ales,
realitatea contemporană arătă altceva). Religia a fost în funcție de interese politice, interese, de obicei,
fondată cam prin secolul al VI-les în Peninsula Arabă, meschine. Din punctul meu de vedere și nu numai,
pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profe- indiferent de confesiunea religioasă, liberul arbitru
tul Muhammad. Ea se bazează pe textul de tip religios este, mai degrabă, o invenție a omului interesat, este,
cunoscut sub numele de Coran. De-a lungul timpului, în special, o „filosofie” a Bisericii Creștine. Problema
datorită unor factori obiectivi, în special, urmare a mi- liberului arbitru este „frământată” și pusă în valoare
grației, religia musulmanilor s-a răspândit pe un larg de Vasile cel Mare, apoi, de Sfântul/Fericitul

26 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Augustin. De semantica acestuia a făcut uz, în spe- personalitate, acceptată universal, care ar avea auto-
cial, Biserica, în momentul în care, ea a devenit putere ritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele drep-
în stat, în perioada Evului Mediu Târziu, în perioada tului (Halaha) specifice iudaismului contemporan
Inchiziției. Din perspectiva acelor vremuri (și nu nu- sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora
mai) omul și-a ales singur calea răului, prin urmare el orală)”. Trebuie de asemenea, reținut faptul că religia
trebuia purificat. Arderea pe rug devenise, atunci, evreilor poate fi cunoscută, în special, din cărțile Ve-
spectacolul zilei, iar femeia frumoasă, vrăjitoarea de chiului Testament, însă noi descoperiri, cum sunt ma-
serviciu. Privind în acest fel faptele, mă tot întreb în nuscrisele de la Marea Moartă, au aruncat o nouă lu-
ce măsură politicul de astăzi își recunoaște greșelile, mină asupra acestei religii, în special asupra perioadei
eșecurile? Mă întreb, în același timp, cum poate re- eleniste, în special, asupra secolului I d. Hr. Date des-
zista cineva în scaunul domnesc fără a-și elimina con- pre religia evreilor se pot afla și din Cărțile Noului
curența, fără a condamna? În noile condiții ale liberu- Testament. Toate aceste scrieri servesc la cunoașterea
lui arbitru și el fluturat nouă sub nas de propagandiștii religiei evreilor pâna în anul `70, când Ierusalimul
puterii, nu politicul, nu politicienii sunt de vină, ci po- este asediat și dărâmat de către romani. După `70, se
porul sau oricare altcineva în afara făptuitorului de găsesc suficiente informații și datări în Literatura ra-
rău. Norocul nostru e că nu mai suntem pe vremea binică: Misna Tosefta; Adosul la Misna sau la Misna
Inchiziției, iar „arderile” sunt doar pe micile ecrane. Tosefta, comentariile la Misna, făcute de învățații
Din păcate, în ultima vreme prea des, în dosare prefa- evrei din secolul al III-lea și al IV-lea. În Evul Mediu,
bricate. în iudaism au apărut, ca de altfel în mai toate religiile,
Crezul musulman într-o traducere aproximativă ar fi curente mistice. Abia în secolul al VIII-lea, secol ce
de forma: „Cred în Dumnezeu; și în Îngerii Săi; și în se circumscrie Evului Mediu Târziu, a apărut Cartea
Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi; splendorii, scrisă de către Moise Lioan. Lucrarea res-
și în Soartă, că Binele și Răul sunt de la Dumnezeu, pectivă mai este cunoscută și sub numele de Kabbala.
și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există ni- (https://ro.wikipedia.org/wiki/Iudaism)
mic demn de venerație în afară de Dumnezeu; după Plasați oarecum departe de Orientul Îndepărtat,
cum mărturisesc că Muhammad este trimisul Său.” dar în același timp, așa cum am spus la începuturile
Despre iudaism vom spune doar că este religia discuțiilor noastre, pe linia de demarcație Orient-Oc-
poporului evreu, cunoscută și sub numele de religie cident, despre budism vom spune, în primul rând, că
mozaică, după numele profetului Moise și vom men- este, în același timp, și o religie, și o filosofie speci-
ționa faptul că preceptele acestea au stat la baza reli- fică locurilor, religie ce își are originile în India și se
giilor monoteiste, creștinism și islam. Prin urmare, iu- bazează pe învățăturile lui Gautama (Buddha Sha-
daismul este o religie monoteistă, bazată pe principii kamuni), un gânditor indian despre care se crede că
și etică, incluse în Biblia ebraică (Tanah), dar și Tal- ar fi trăit între 560 î.Hr. și 480 î.Hr. Cu toate că cer-
mud sau alte texte religioase specifice acesteia. În cetările moderne recunosc atât pe Buddha Shakamuni
conformitate cu tradiția evreiască, iudaismul începe ca realitate, ca prezență umană în lume, și confirmă
cu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham. Terme- anii existenței sale, vechile cercetări îl considerau pe
nul de iudaism își are rădăcinile în regatul lui Iuda, acesta mai degrabă un personaj mitologic. De altfel,
țara tribului cu același nume, trib format, conform Bi- „biografia lui Gautama Buddha, așa cum este ea pre-
bliei, din descendenții celui de-al patrulea fiu al patri- zentată de Asvaghosha în Buddhacarita (cea mai ve-
arhului Iacob (secolul XVIII - finele secolului XVII che relatare existentă a vieții profetului) abundă de
î.Hr.) - cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Tem- elemente fantastice și legendare. Budiștii consideră
plu. Din perspectivă istorică, iudaismul a cunoscut că prințul Gautama s-a născut în Lumbini și a fost
trei etape: „1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră
Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul dintre India și Nepal. Potrivit tradiției, tatăl lui Bud-
al VI-lea până în prezent). Iudaismul ortodox contem- dha era conducătorul unei formațiuni tribale numite
poran s-a format pe baza mișcării fariseilor din peri- Sakya. Încă de la nașterea lui Gautama, un vizionar
oada Macabeilor, iar acesta nu are o instituție sau important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un

destineliterare@gmail.com 27
Destine Literare
destin proeminent în sfera sacerdotală. Tatăl lui Bud- Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul.
dha a avut însă într-o zi un vis în care își vedea fiul Se crede că au existat mulți buddha înaintea lui și că
părăsind palatul ca sihastru, așa că a decis să îl prote- vor exista și în viitor alții asemenea. Siddhartha Gau-
jeze de realitatea ostilă, realitate ce l-ar putea indis- tama este unic între ceilalți buddha care au existat și
pune și l-ar putea determina să aleagă calea ascezei. vor exista, deoarece învățăturile lui se concentrează
În ciuda acestor măsuri, Buddha reușește să facă patru asupra acestui tip de trezire, numit și „eliberare” sau
incursiuni în afara palatului, întâlnind un bătrân Nirvana. O parte din doctrina promovată de Gautama
foarte slăbit, un bolnav, un mort și un călugăr. Primii Buddha cu privire la viața sacralizată și scopul elibe-
trei îi revelează efemeritatea existenței materiale, da- rării are la bază „cele patru Adevăruri Nobile”, care
torită bătrâneții, a bolii și respectiv a morții, iar călu- analizează structura și originea „durerii” (dukkha),
gărul îi dezvăluie calea de a învinge aceste suferințe termen care face referire la suferința și neîmplinirea
umane, și anume prin meditație. Prin urmare, Buddha caracteristică omului „ne-trezit”, „ne-eliberat’’. Mie-
hotărăște să părăsească orașul și să-și abandoneze bu- zul învățăturilor budiste este format așa cum am spus
nurile, urmând o asceză deosebit de dură în junglele anterior, din din cele patru Adevăruri Nobile, expuse
Uruvela. După șase ani însă, constată că acest timp de în prima predică a lui Buddha, „Predica de la Bena-
asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea. Este deseori res". Primul adevăr privește suferința sau durerea
ispitit de moarte (Mara) să renunțe la căutarea adevă- (dukkha). Pentru el totul este suferință: „nașterea este
rului și să se dedice numai comiterii faptelor bune. suferință, bătrânețea este suferință, boala este sufe-
Prin meditație, Gautama Siddhartha reușește să își rință, moartea este suferință. A fi unit cu ceea ce nu-
concentreze toată atenția asupra eliberării de sufe- ți place înseamnă suferință. A fi despărțit de ceea ce-
rință, capătă revelația reîncarnărilor sale anterioare și ți place (...), a nu avea ceea ce îți dorești înseamnă
i se dezvăluie legea condiționismului universal. În suferință”. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea
cele din urmă capătă „deșteptarea” (bodhi – conform suferinței în dorința, pofta sau setea (tanha) care de-
unor traduceri populare în Apus, „iluminare”), la vâr- termină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi
sta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha” („cel satisfacții. Buddha distinge trei feluri de dorință: do-
iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul rința de a satisface plăcerile simțurilor (karma-tanha),
Brahma, zeu existent și în zona credinței unor hin- dorința de perpetuare (bhava-tanha) și dorința morții
duși, Buddha petrece 45 de ani învățându-i pe oameni (autoanihilării) sau vibhava-tanha. Cea din urmă nu
despre dharma și întemeiază budismul. La Sarnath, este, însă, o soluție a eliberării deoarece este o sete ca
Buddha își face pentru prima oară cunoscută învăță- toate celelalte și nu oprește ciclul transmigrărilor. Al
tura și tot aici apar primii călugări ai comunității bu- treilea Adevăr Nobil susține că eliberarea de suferință
diste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha își răspândește constă în anihilarea dorinței. Stingerea acesteia este
religia, numărul adepților săi crește considerabil. Ga- Nirvana. În fine, al patrulea Adevăr revelează căile
utama Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, care duc la încetarea suferinței, Buddha oferind un
în Kushinagar (India), în urma unui drum istovitor, ca mijloc prin care dorințele pot fi suprimate ("Calea cu
urmare a unei boli de dizenterie.” https://ro.wikipe- opt brațe" sau "Calea cu opt cărări"). Formularea ce-
dia.org/wiki/Budism lor patru Adevăruri Nobile urmează structura unei
Prin urmare, Budismul aparține grupului de re- metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza
ligii dhamice alături de hinduism și de Jainism. El mai ce a determinat-o, șansele de vindecare și tratamentul
este numit și „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în bolii. Buddha însuși se identifica cu un doctor al cărui
limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice bu- scop este acela de a trata o persoană grav rănită.
diste) „învățăturile Celui Luminat”. În conformitate Ideea de suferință domină întreaga filozofie bu-
cu doctrina budistă „oricine se trezește din „somnul distă. Dukkha nu reprezintă doar durere de ordin fizic
ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu sau spiritual, ci și durere existențială ce constă în su-
realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, și predică bordonarea față de propriile dorințe și sentimente, de-
învățăturile sale celorlalți, este numit buddha. Toți pendența de diferite principii și condiții de viață, în-
budiștii tradiționali sunt de acord că Buddha străinarea de propria persoană, imperfecțiunea,

28 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
subjugarea ființei sub propria personalitate, sub pro- universal! De altfel, budismul ca religie, include, în
priile instincte sau obsesii etc. Durerea este cu atât mare parte, filosofia chineză.
mai mult amplificată, cu cât perspectiva unor viitoare Dragii mei, despre fiecare mare sau mică religie
reîncarnări o prelungește la infinit. a marilor sau micilor grupări umane se pot spune
Buddhismul nu este pesimist. Conceptul de su- multe, despre budism, în special. Adăugăm faptul că
ferință nu provine nici din pesimism, nici din nihi- adepții filosofiei științei din contemporaneitate, s-au
lism, ci din realism. Buddhismul excelează prin rea- unit sub ceea ce ei numesc Biserica scientistă. Acolo,
lism critic, la fel cum o fac și eu și alții asemenea mie, în interiorul acestei biserici, Dumnezeu este abordat
în tot ce am scris până în prezent. (...) Prin urmare, din perspectiva științei. Pe scurt, tot ce noi am expus,
dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman) se poate considera sugestie. Cei ce doresc o inițiere în
constituia elementul trecerii de la o viață la alta prin tainele credințelor au nevoie de o cunoaștere pro-
reîncarnare, pentru budism acest element este însăși fundă a acestora și nu numai. Din acest motiv, trebuie
„setea” omului de pe patul de moarte. Neexistând un să caute, să studieze, să mediteze etc. Sunt, în lume,
suflet etern, conexiunea între un individ actual și unul zeci de biblioteci specializate. Totuși, la finele acestor
dintr-o viață preexistentă nu este una de ordin fizic discuții nu se poate să nu observăm cum Dumnezeu,
sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui Marele echilibru, nevăzut, prezent oriunde etc. este
om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism și se centrul oricărei religii, oricărei confesiuni. Apoi, de
bazează pe stricta lege a condiționismului conform la el, legile morale și legile existenței umane, legi
căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul, care, în principiu, nu sunt diferite. Felul în care aces-
dintr-o faptă bună trebuie să apară tot o faptă bună. tea sunt trăite, aplicate, respectate etc, ne diferențiază.
Consecința unei fapte comise în această viață nu se De asemenea, nu putem trece cu vederea manifestă-
materializează neapărat în viața imediat următoare, ea rile religioase asemănătoare din Egipt, în special, și
putând să se manifeste chiar în aceeași viață sau în cele de peste Ocean, cu precădere în Mexic, înainte
existențe mult mai îndepărtate. Cu toate acestea, nu de a fi cunoscută America Latină de către europeni.
fapta în sine determină karma, ci mai degrabă intenția Pe de altă parte, având în vedere intențiile mele
de a o săvârși și atitudinea și gândul celui care o co- în creionarea unui nou volum închinat omului și vre-
mite. Precizăm faptul că despre acest tip de atitudine murilor sale, cred că în abordările noastre am acordat
se vorbește și în Vechiul Testament, în legile existeței ideii de Dumnezeu spațiu atât cât trebuie. Am acor-
de fiecare zi. dat, uneori am insistat, am comparat sau am axiologi-
Pentru a obține iluminarea (prin meditație), un zat, pentru că El, Dumnezeu este, repet, „Marele echi-
budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul re- libru”, în afara și în interiorul lumii și, evident, în
încarnărilor, deci trebuie să continue să facă fapte afara și în interiorul nostru. Și dacă tot este fără a-L
bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El putea pipăi (Emil Cioran, Lacrimi și sfinți), și dacă
trebuie să renunțe la dorință, ignoranță, poftă, iluzie, toți considerăm viața o minune ce ar trebui să ne
egocentrism sau credința într-un sine veșnic și ură, să unească, hai să lăsăm ca El, Dumnezeu, să fie un
devină impersonal. Dumnezeu Laic, să fie un Dumnezeu al tuturor, să fie,
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Budism). în primul rând, un Dumnezeu al laicilor.
Altfel spus, în termenii lui Kant, fă acel bine,
din onoare încât binele făcut de tine să devină un bine

destineliterare@gmail.com 29
Destine Literare

Radu BOTIȘ
(ROMÂNIA)

Promovarea valorilor maramureșene prin revista „Pro Unione”

Marți, 31 iulie a.c., la Baia Mare,de la ora 13, în Sala de conferințe, Fundaţia Culturală „Pro Unione” în
colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a organizat simpozionul cu tema „Promovarea valorilor
maramureşene prin revista Pro Unione” (20 de ani de la apariția primului număr).
Au luat cuvântul: dr. Ilie Gherheş, prof. Dan V. Achim, prof. Liviu Tătaru, dr.Felix Marian, Ioan Nă-
dişan, ș.a.
Prin expoziția ,,Reviste Maramureșene ” s-a făcut un REMEMBER și a celorlalte reviste și publicații
existente în arealul cultural maramureșan.

În poze, alături de Prof. Valeriu Dan Achim, redactor șef al revistei PRO UNIONE și
lector univ.dr. Ilie Gherheș, președintele fundației PRO UNIONE.

30 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Iacob CAZACU-ISTRATI
(CANADA)

Sărbătoare în ,,România Mică” din Canada


Cu cât mai puternic este promovată cultura prezenți la fiecare întrunire a conaționalilor noștri,
unui popor, cu atât mai adânci devin rădăcinile lui! alături de familia surorii sale Rodica Dvorean, care la
Am o mare tristețe în suflet. Este o tristețe pro- fel se regăsește în mijlocul prietenilor împreună cu
vocată de o întâmplare neprevăzută în orarul meu zil- soțul Vitalie și cu cei 2 haiduci, Dariu și Ionuț. Îi în-
nic. Nu cunosc motivul, dar în Canada, de obicei me- soțește nelipsită mama lor Elionora Roșca, fostă pro-
dicul, când te programează la vreo investigație medi- fesoară de limbă română, promovatoare a valorilor
cală, întreabă pacientul, dacă îi convine ziua, ora și, noastre naţionale românești, prietenă de mulți ani a
dacă tu, ca pacient, nu ești de acord, te poate repro- familiei noastre. Cu soțul Ion Roșca, originar din
grama peste vreo 3-4 luni, ceea ce nu e bine. Eu n-am Țânțăreni, (Telenești) am fost prieteni și colegi de lu-
vrut să păţesc așa ceva a doua oară. Prima dată am cru încă de prin anii ’70 (Dumnezeu să-l odihnească
dorit cu câteva zile mai târziu să mă programeze, dar, în împărăția sa). Vreau să-i menționez ca patrioți și
m-au trimis hăt peste 4 luni. De aceea, când m-au su- promovatori ai culturii noastre și pe Alexei și Natalia
nat de la medicul de familie, că sunt programat la o Sârbu, Cristina Barbăscumpă, Stela și Ghenadie Bo-
investigație serioasă pe data de 19 august, adică peste ghiu. Despre Cristina și Mihăiță Ciobanu, Grigore
două zile (m-au sunat pe 16 august), ,,am înghițit în Zanfir voi scrie un articol aparte, mai târziu.
sec” și am tăcut. Nu eram la curent că în Canada și O descriere minuțioasă a evenimentului o face
duminica se lucreazănu ca la noi... Unele investigații Președintele Asociației Câmpul Românesc din Ha-
necesită o pregătire preliminară, dar și după sunt milton, Dumitru Răchitan, care menționează: ,,Sărbă-
unele interdicții, de exemplu, să nu urci la volan. Re- toarea Hramului Capelei ,,Adormirea Maici Domnu-
zultatul acestei investigații astăzi m-a bucurat, e în li- lui” este unul din evenimentele, care au intrat deja în
mitele normale, doar, că m-a lipsit de la o mult aştep- tradiția și obișnuința românilor, care locuiesc în ora-
tată întâlnire cu prietenii mei la Câmpul Românesc, șele din apropierea Câmpului Romanesc: Toronto,
de la Sărbătoarea Hramului Capelei ,,Adormirea Ma- Kitchener, Hamilton, Pickering, Barrie, Oshawa ș.a.
icii Domnului”. Această sărbătoare a devenit tradiție Capela Adormirea Maicii Domnului s-a dovedit
pentru românii din ambele Românii, una dintre cele a fi mică, neîncăpătoare pentru participanți. Cu toții
mai importante, care adună sute de români și prieteni au înconjurat-o ca să asculte slujba ținută de preoții
de alte etnii. Pr. Dr. Dumitru Ichim și Pr. Didel Furtună. Răsunau
Și chiar de n-am fost prezent la sărbătoare, am codrii din jurul Câmpului Românesc, când corul celor
fost cu sufletul acolo, între prieteni. M-au sunat, s-au de afară a început să cânte la unison cu preoții, care
interesat, mi-au povestit. Cel mai mult m-a bucurat țineau slujba, slăvind pe Maica Domnului prin cân-
faptul, că toate manifestările anului 2018, petrecute la tece de o frumusețe și o lirică deosebită.
Câmpul Românesc anul sunt închinate Centenarului Sutele de români prezenți la sărbătoare s-au bu-
Marii Uniri și că la ele participă din ce în ce mai mulți curat nu numai de o zi plină cu soare, ci și o slujbă
basarabeni. Astăzi m-a sunat și Liliana Ciorescu, re- religioasă minunată, dar și de bucatele tradiționale
gretând, că am lipsit, povestindu-mi cu detalii amă- pregătite de membrii asociaţiei împreună cu membrii
nunțite, cum a decurs mersul sărbătorii. Liliana îm- Parorhiei Sf. Maria din Kitchener.
preună cu soțul Radu, fiica Gloria și fiul Dumitru sunt

destineliterare@gmail.com 31
Destine Literare
Pentru iubitorii de scăldat a fost pregătit bazinul
de înot.
Cu o mare satisfacție, cei prezenți au primit pe
mesagerii cântecului și dansului românesc. Basara-
beanul Grigore Zanfir, cu o voce de excepţie și un
vast repertoriu a ținut participanții pe ringul de dans
pe toată durata sărbătorii: un artist minunat, un om
blând, cu o inimă plină de dor românesc.
Olteanul Alex
Pascu a stârnit în sufle- Muzica si aranjamentul muzical au fost asigu-
tele celor prezenți rate de Mike Carabas (CMS Global Entertainment).
multe amintiri fru- Acest eveniment a fost mult mai mult decât o
moase, plăcute, din sărbătoare, a fost o excursie acasă, în România, în
anii tinereții, cu șlagă- care fiecare s-a regăsit în rugăciune, meditaţie, în cân-
rele muzicii ușoare ro- tece și dansuri, în bucătăria noastră românească, toate
mânești. Mihăiță, fiul îmbinate într-o atmosferă de sărbătoare în mica noas-
marelui artist basara- tră Românie, după cum a numit academicianul Nico-
bean de muzică popu- lae Dabija Câmpul Românesc de la Hamilton.
lară Mihai Ciobanu, un La pregătirea acestei mari sărbători și-au adus
violonist desăvârșit, aportul în primul rând neobositul președinte al Aso-
ne-a plimbat prin toate genurile muzicii, de la muzica ciației ,,Câmpul Românesc”, Dumitru Răchiţan, îm-
populară, prin melodia ,,Ciocârlia” la piese muzicale preună cu soția Emilia, membrii Parorhiei ,,Sf. Ma-
clasice rare, dificile pentru vioară solo, dar care s-au ria” din Kitchener, patronată de părintele Didel Fur-
bucurat de o interpretare superbă a maestrului. Cu tună și membrii Asociației ,,Câmpul Românesc” ca
melodii de suflet si de joc ne-a încântat clarinetistul Gheorghe Dragomiraş, Liviu Cananau, Mihai Carali,
Simion Ciobanu, un artist, care a revenit din nou la Ion Tudor, Emil si Viorica Popa, Liliana Tudor, Car-
Câmpul Românesc. Cu multă căldură a fost primit an- men Belu, Elena Abagiu, cât și membrii ,,Asociației
samblul de dansuri ,,Colina" din Toronto. Cu o ener- Câmpul Românesc’’ Doina și George Popa, Anca și
gie rar întâlnită la ansamblurile de dansuri locale, ei Aurica Olteanu, Liviu Drăguş, Crenguța și Petre Da-
au încântat publicul cu dansurile tradiționale basara- lea, Nela Cornea, Alex și Olivia Colceriu, Mihaela
bene și cele internaţionale. Ansamblul ,,Doina” din Moisin şi Florin Săndulescu.
Hamilton, care deja are un nume de referință în pre- Comitetul de organizare al Asociației ,,Câmpul
zentarea tradițiilor și obiceiurilor româneşti, prezent Românesc’’ din Hamilton mulțumește tuturor partici-
la toate evenimentele organizate de asociația noastră, panților la această minunată sărbătoare, aşteptându-
pe lângă repertoriul variat de dansuri, de data aceasta vă și la alte evenimente ce vor fi organizate în viitor.
a venit cu o surpriză: un dans specific aromân, care
i-a prins în horă pe toți, cu mic și mare.

32 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Liu CHANGYUAN
(CHINA)

Lirică chineză contemporană

Drumul meu Pasărea Fluviul

Drumul meu Pasăre, Acesta e un fluviu vechi,


E un drum accidentat. Împrumută-mi o pereche Străvechi;
Cu picioarele sângerânde De aripi – Vreau să zbor! Bărcile de pescuit de pe el
Deschid un drum înflorit. Să zbor peste muţi, Sunt aidoma celor
Drumul meu Să zbor peste văi – Din tablourile antice.
E un drum pustiu. Să zbor Nici prin vâslitul de milenii,
Înapoi sunt numai flori, Peste lacul strălucitor. Vâslaşii
În faţă sunt numai spini. Să găsesc cheia de aur, Nu-au putut ieşi
Din legendă, Din rama veche.
Steluţa Şi s-o duc în satul meu
Sărac. Lacrimile
Bătrânii spun
Că fiecare om Vinul Meteorologul
Are deasupra, sus, Măsoară apa de ploaie.
O stea a lui – E bun vinul, Hidrologul
Privesc în noapte Aromat, Măsoară debitul apelor.
Bolta înstelată: Dar, rogu-te, nu-mi turna Dar lacrimile?
Care să fie, oare, În cupă Pe ele cine le măsoară? –
Steaua mea? Până la refuz. Poete, fii tu
Nici cea mai mare M-aşteaptă un drum lung Cel ce măsoară
Nu-i, Ca să-l străbat; Lacrimile.
Nici cea mai luminoasă – Drum greu, ce trece
În orizontu-ndepărtat Peste munţi
Luceşte Şi se întinde dincolo
O fragedă steluţă De Râu. În româneşte de:
Tremurândă. Lia-Maria Andreiţă
Trecură norii negri, Conducându-te Xu Wende
De amar, Ion Andreiţă
Furtuna dureroasă În noaptea asta
Se topi – Luna e ceţoasă –
O! Steaua mea sărmană, Te voi conduce-atent,
Pentru ce Uşor,
Mai tremuri încă? Căci prea departe pleci.
Licuricii
Râset Trasează-n faţa noastră
Linii aurii.
Ai venit, într-adevăr, În zare
Râset al meu? Clipeşte o steluţă
Nu e, oare, Tremurând –
Zmeul din mâna copilului? Sunt ochii mei.
Când s-o isca un vânt puternic,
Mă tem că se va rupe sfoara.

destineliterare@gmail.com 33
Destine Literare

Gabriel CHEROIU
(CANADA)

Glasul sângelui

Aşa cum remarcă Victor Atanasiu în studiul Din câteva tușe, sub forma concentrată, dina-
introductiv intitulat „Naturi complementare”, ca pre- mică, a dialogului sau prin cea extinsă, derivată, a na-
față la romanul Surorile semnat de Leonard I. Voicu rațiunii, unde personajele sunt surprinse în situații
(Ed. BETTA, 2018), motivul frăției, în sensul comu- semnificative, în derulare, portretele dobândesc relief
nității matriciale de factură biologică, a generat, de la și culoare. Finețea liniilor universului lăuntric femi-
Cain și Abel încoace, opere memorabile. Dincolo de nin predispune mai degrabă la definirea unor tipare
mult invocata unitate în diversitate, logica viului, bine comportamentale, decât la schițarea hieratică, rigidă,
condusă și explorată în plan estetic, poate dobândi va- a unor imagini de album. Precum Arcimboldo, scrii-
lențe surprinzătoare. torul își compune subiecții din entități de o altă natură
Canadian prin adopțiune, autorul exploatează, decât cea specifică meșteșugului convențional, într-o
fără nostalgie ostentativă, filonul conotațiilor artistice manieră străină dogmelor și prejudecăților genului.
ale obârșiei prin lungi rădăcini fasciculate – vehicule Armonioase la îmbinare, printr-un firesc al expresiei,
pentru identificarea unor repere biografice marcate de frânturile de viață ale surorilor îmi amintesc oarecum
pitoresc și de fervoare lexicală. Stilul degajat, în pro- de păpușile matrioșka ale Ludmilei Ulițkaia, scrii-
ximitatea oralității, dar și umorul bine temperat, as- toare contemporană, de asemenea în căutare de expo-
cund o gravitate ce nu poate scăpa ochiului exersat. nente ale feminității cotidiene, nesofisticate. Micul
Lumea Vlăsiei, în sensul etimologic al definirii fibrei univers cenușiu are o robustețe ce întrece, uneori, ar-
genetice al unui incontestabil creuzet etnic, nu tră- hitectura alambicată aristocratic ori filosofic a bijute-
iește drame abisale. Nici Ana, Dora, Nina și nici riilor baroce făurite de orfevrii literaturii universale.
Maghi nu abdică de la acest principiu. Ele întregesc, Este interesant de urmărit la Leonard I. Voicu modul
precum fațetele unei piramide vitrificate, portretul- în care, tehnic vorbind, tușele radiale ale narațiunilor,
robot al femeii din spațiul contradictoriu al Deliorma- romane în germene, se prelungesc până la estompare
nului, marcat de geneza obscură și de tribulațiile isto- în zona de fundal, cu care, până la urmă, ajung să se
rice nebuloase din care se nutrește și astăzi. confunde. Precum tablourile, portretele sale suportă
Verva narativă a lui Leonard I. Voicu reconsti- atât cercetarea de la mică distanţă, în detectarea tră-
tuie firescul crâmpeielor de viață în destăinuirile celor săturilor de penel, cât și scrutarea de departe, potrivit
patru surori, atât de asemănătoare în esență, prin gla- uzanţei, pentru surprinderea perspectivei. Astfel, se
sul sângelui și prin apartenența la un spațiu cultural poate spune că segmentele cărţii funcționează la fel
bine determinat, în sensul teoriei impregnării biogeo- de bine individual, dar şi în ansamblu.
grafice enunțate de Simion Mehedinți. După cum mărturisește autorul însuşi, cartea
Vocația de povestitor atent la nuanțe și la doza- porneşte de la personaje reale, dar se depărtează, când
rea energiei cuvintelor, în semantica lor îmbogățită şi când, de realitate, ceea ce induce un îndemn nece-
prin expresii idiomatice de o prospețime cromatică sar la abandonarea cantonării cititorului în zona
eclatantă și cuceritoare, derivă deopotrivă din simpli- strâmtă a stării civile, în favoarea libertăţii de a călă-
citatea și firescul formal al confesiunilor celor patru tori liber, departe de convenţiile şi de limitele contin-
eroine și din efectul puternic în planul expresivității gentului. Avertismentul este binevenit: Surorile sunt
artistice. Clasicizant, prozatorul devine, astfel, ex- urmărite cu plăcută ambiguitate în privinţa conformi-
trem de modern, într-o lume a experimentelor, fără să tăţii cu viața reală. Autorul ştie prea bine că emoţia
facă efortul de a epata. Legitimarea prin firesc este estetică se naşte din iluzia verosimilităţii.
apanajul creatorului autentic.

34 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Sergiu CIOIU
(CANADA)

Înaintea unui ciubuc... invitat la Hollywood E dorința ne-mplinită de a fi mereu prezenți...


pentru un show, nicidecum pentru altceva... Mă aș- E, din când în când, cutuma de a-i asculta pe alții;
teptau diasporicii de-acolo să cânt Vântuleeee și alte E, dar nu e totdeauna așa simplu să asculţi !!!
cântice. (Eram șofer pe un autobuz galben pentru E negarea evidenței când se clatină vreun dinte.
școlari la Ottawa... Job de artist!) E o lipsă secretivă, o deschidere de pori...
E-o continuă scădere și-o chemare inutilă,
Autobuzul galben E deriva la putere, când ne credem mai potenți.
Iată-autobuzul galben cu copii gălăgioși E carcasa ruginită și e vata în urechi,
ce se-ndreaptă către școala dintr-o urbe oarecare. E genunchiul care doare, este scârț la-ncheieturi,
E-un cartier îndepărtat cu străduțe-ntortochiate, E regim și sunt pastile de putut și de dormit…
dar șoferul se gândește că-i deja la Hollywood E penibil, în oglindă, când te uiți nedumirit.
și-și repetă în gând rolul, ca să fie pregătit, E și nu e... cine-i ăla de-l priveşti cu resemnare?
la filmare, în decor, când i-o cere regizorul… E același, dar e altul... e-o cumplită-asemănare
Ca să fie la-nălțime, el repetă, dus cu mintea, cu bătrânul dintr-o poză, știrb, brăzdat și scofâlcit,
conducând, așa, mecanic, chiar la stop de se E-o imagine precară a unui bunic iubit
oprește, ce-a plecat cândva-ntr-o seară și nu a mai revenit...
dar continuând în mintea-i… după cum îl duce (2010)
scriptul.
E-o poveste excitantă, un rol excepţional… O dinesciadă (dintr-un serial)
Ce noroc să îl aleagă pentru casting, În apele uitării înoată amitotic să traverseze lacul
chiar acum, când începuse să simtă că nu mai poate, efebul blond și firav cu ochi pierduți spre malul
că-l încearcă nebunia și că nu mai e în stare cu tei ai căror floare, în jur le simți parfumul,
să trăiască, făr-să joace, fără scenă, fără trac, iar vara însorită de-o lâncedă căldură
fară atmosfera-ceea, când se aprind reflectoare face sa zboare fluturi amnezici și tăcuți,
și miroase-a praf încins și a fard pe față-ntins, întâmpinând haotic înotătorul umed
când urcă adrenalina, când clacheta e izbită de apa cea slinoasă, de alge și de mâl...
și auzi două silabe și-un cuvânt magic: MO-TOR! Așteaptă tremurânde virgine și vestale
Și autobuzul trece, galben, fără-a se opri… cu pulpe parfumate de busuioc si crini,
Școala a rămas în urmă, iar copii tac de-odată ţinând în mâini prosoape țesute din mătase
și-apoi strigă toți în cor, la distratul conductor, să-i şteargă trupul dulce, să-l mângâie, să-l suie
ce cu mintea-n altă parte transportat și inspirat, pe șolduri pofticioase si sâni protuberanți
se-ndrepta cu-autobuzul, în visu-i, spre Hollywood. ce-așteaptă mângâiere, strânsoare și putere,
„Ai trecut, școala-i în urmă… Să ne-ntoarcem... la fel cum odinioară făceau leagăn călare
Înapoi!" pe coapsele solide ai foștilor amanți,
re-ntorși din aventuri de-atâtea ori pierdute,
O secvență... la 70 de coți... mi s-a clătinat un căzuţi, iar, pentru-ambiții de-a cuceri redute,
dinte... în ample strategii, pe maluri destinate
desfrâului hipnotic, viril, crunt, abuziv,
Vremelnicie în care toți s-or stinge pe-altarele iubirii,
E vremelnica părere că suntem nemuritori eroi, doar bieţi recruți - frumoşi și curajoşi -
E penibila uitare c-ar fi fost cândva altfel azi puși în poezie într-o dinesciadă,
E schimbarea de culoare și-al petalelor declin ca martori invizibili, la darnice ospețe
E vederea ce te lasă puțintel câte puțin. ce le oferă bardul, în sunet de fanfare.
E mereu o repetare a ce-am zis mai înainte; (2005)
E amara constatare că-ntrebăm de multe ori;

destineliterare@gmail.com 35
Destine Literare
Clima se schimbă, lumea se întreabă, unii sunt con- S-avem...
vinși că a venit sfârşitul!... M-am amuzat în aștepta-
rea sa... În negura din vale, dansau bătrâni șacali,
în gerul cel astral, urlând în Pacealunii
Rongorongo Și șerpi cu țeste roșii sus şuierau venali.
Pe cerul negru, stele lucind covârşitor,
Biruita este ghiața de atâtea ape tulburi. alunecau în spațiu, de mi-au orbit păunii
A pierit ursul cel mare ce ședea calm pe banchize. și iepuri lungi de sticlă s-au spart încetişor!...
Porțile-s prinse-n șurupuri la Quito, în Ecuador. În hidrargirul nopții, tot aerul îngheață,
Tremură în Galapagos lei de mare și țestoase, pietre crăpară-n scrâşnet și, devenind nisip,
Iar, mai jos, către Marchize, pe a Paștelui Vulcan acoperiră valea cu dune-n dimineață -
înghețat de mii de ani, umbra regelui Murata, covor pentru crăiasa reptilelor duioase
printre Matekiterani, caută din nou spre cer... ce vor muri în miezul zenitului atip.
Iară Zeul Make-Make, călărind Tangata-Manu, Iar vârcolacii negrii vor roade rest de oase
știe că pământul Hiva scufundat cu-acei Pacuani, din rămăşiţa celor ce-ndată au pierit,
se va ridica din mare, cum scrie în Rongorongo, cu urlete prelunge, în negura-nghețată,
să se-așeze printre-Ahu-uri lângă lemnul ce vor- cu șerpi șuerători, cu ger necontenit,
bește. cu iepurii de sticlă din Valea-nfricoșată...
Și statuile Moai îngheța-vor în mișcare către tatăl lor E lună argintie pe ceru-atît de negru, și-n vale nu vin
Vulcanul zori!...
ce-a dat naștere, cum spune - A'Ure-Avo(ire)-Pa- Iepurii lungi de sticlă, sânt sparți în mii de cioburi,
rotu, ca și iubirea noastră de martori trăitori
înțelept, prooroc și rege ca și Rokoroke-He-Ta-u. re'ntorși din altă lume în valea cea pustie,
cu dune de nisip și cu șacali ce urlă la sfera argintie
Dacă Ecuatoru-ngheață, iară polii se-nfierbântă, în gerul cel astral de unde-am revenit
unde vor zbura cocorii? unde-or înota rechinii? ca să ne luăm bocceaua cu gânduri începute -
unde vor sta eschimoșii?... Uriași s-or lua la în pagini gălbenite dintr-un apus Zenit,
trântă?... din vremea când adesea se cucereau redute,
S-or ascunde norocoșii? S-or caza bogați pe lună?... când ascultam la radio un "buletin de știri"
Vom afla când vom renaște, / pe inscripții Rongo- și ne-mbrăcam în straie de colorată lână,
rongo. mergând mereu alături, ţinându-ne de mână,
s-avem și amintiri!...
(2005, al treilea mileniu)
(2010)

Ilustrație de Vasile Mic

36 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Livia CIUPERCĂ
(ROMÂNIA)

Unirea face puterea

martie 1918) sau la Congresul General al Bucovinei


(15/28 noiembrie 1918). În amintirea atâtor zvârcoliri
istorice, s-ar cuveni ca rostind textul „Rugăciunii” de
la Alba Iulia, din 1918, să ne rugăm şi pentru patrioţii
români Ion Inculeţ, Iancu Flondor, Vasile Goldiş,
pentru Regii României Întregite!...
În mod cert, toate aceste informaţii oferite ca
preambul, toată această retrospecţie prin învolburata
noastră istorie, îşi are izvorul în textul prefeţei care
înnobilează această antologie.
De aceea, devin mesagerul tuturor colaboratorilor la
Iată-ne în anul CENTENAR, uniţi în cuget şi-n acest înălţător demers literar-istoric, pentru a mulţumi
simţiri, sub emblematicul Excelenţei Sale, Dl. Academician IOAN-AUREL
„100 ROMÂNIA 1918-2018! SĂRBĂTORIM ÎM- POP, Preşedintele Academiei Române, pentru gene-
PREUNĂ”, toţi românii cu dragoste de neam, de ţară
rozitatea şi nobleţea sufletească de a prefaţa acest vo-
şi de credinţa noastră străbună, cu inima vibrând de
lum. După cum prea bine se ştie, fascinat de tema Ma-
emoţie pentru acest moment sacral, de mare înălţare rii Unirii din 1918, Excelenţa Sa oferă cititorilor aces-
spirituală. tei antologii o adevărată lecţie de istorie, comprimată,
La iniţiativa – şi cu implicarea directă a distinsei
binecunoscută nouă prin cele „100 de adevăruri isto-
doamne dr. ELENA ARMENESCU – cunoscut poet,
rice” (în derulare, la Trinitas TV), prin numeroasele
membru al Uniunii Scriitorilor din România, s-a fina- conferinţe susţinute în ţară, precum şi în forumul aca-
lizat un proiect cultural, sub genericul „UNIREA demic. Şi aceasta, pentru a nu uita că avem o misiune
FACE PUTEREA”. Meritul domniei sale este desă-
sacră de a transmite generaţiilor viitoare că Actul Is-
vârşit, dacă avem în vedere vasta documentare pentru
toric de la 1 Decembrie 1918 a fost (şi rămâne, deo-
finalizarea acestui simbolic proiect, astfel încât, ver- camdată) „cel mai important act politic al naţiunii ro-
surile care se doresc omagiu României Întregite la 1 mâne din toate timpurile”.
Decembrie 1918, să fie precedate de pasaje pur isto-
Tocmai de aceea, Antologia gândită de doamna
rice, utile tuturor.
dr. Elena Armenescu dobândeşte valoare de compen-
Şi istoria confirmă realităţi de necontestat. Ne diu. Volumul Unirea face puterea (Editura Antim
gândim la Burebista (cel care a unit triburile geto-da- Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2018, 190 de pagini) co-
cice şi a creat cel mai întins şi mai puternic stat dac, optează versuri şi poeme reprezentative din literatura
conform notaţiilor istoricului antic Strabon), la Mihai
clasică românească.
Viteazul („primul întregitor al teritoriilor locuite de Primul îndemn nu putea lipsi nicicum:
români”), la Horia, Cloşca şi Crişan, la zbuciumatul „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”
moment 1848 şi Proclamaţia de la Blaj (în 16 puncte), (Andrei Mureşanu)! A sosit momentul cel mare, „Li-
la Unirea Principatelor Unite de la 24 Ianuarie 1859,
bertatea-n faţa lumei a aprins un mândru soare” (Va-
la rostuirile Societăţii Academice „Arboroasa”, la sile Alecsandri), Unirea reprezentând ţelul suprem şi
„Declaraţia de unire a Basarabiei cu România” (27

destineliterare@gmail.com 37
Destine Literare
pentru poeţii Grigore Alexandrescu, Gheorghe „Şi-mi pierd din tinda lumii floare tracă/ Scântei de
Asachi, Şt. O Iosif, Constantin D. Aricescu, Dimitrie rouă, spumă de neant,/ În părul răvăşit de vântul cald,/
Bolintineanu. Invocarea măritului Ştefan (Mihai Dac liber, murmur alb când lupul tace.”
Eminescu), precum şi îndemnul „pe-al nostru steag e În momentele noastre de mare restrişte, bene-
scris unire” (Andrei Bârseanu) devine imbold mobi- fică rămâne o „rugă pentru glia” străbunilor noştri
lizator, pentru „sărmana ţară de pripas” (Alexandru (Piroska Hanea), pentru „sacralitatea spaţiului natal”
Vlahuţă) şi-al ei „vis neîmplinit” (Octavian Goga), (Carolina Ilica), pentru „copiii noştri risipiţi prin
„graiul vechi să-l apărăm” (George Coşbuc). lume” (Mihai Prepeliţă), pentru cei de ieri, pentru cei
În Primul Război Mondial, ţăranul român s-a de azi, pentru toţi cei „mistuiţi de dor” (George
dovedit „pui de leu” (Ioan Neniţescu), iar strigătul lui Roca). N-avem dreptul să fim pesimişti, noi, minus-
Radu Cosmin, „Vrem Ardealul” a ars şi-a sângerat în- culi „zei muritori/ ai Planetei mele/ de Dor” (Iuliana
delung! De aceea, „Trecătorule!/ Opreşte-te doar câ- Paloda-Popescu), ci să repetăm, cu evlavie, întru în-
teva clipe/ Din drumul tău nestăvilit spre moarte…”, curajare, „Vai, drumul a fost lung ca o secetă:/ beau
aşază-te „lângă liniştea pietrei” (Elena Armenescu) şi apa neuitării din vasul de lut negru/ şi sunt fără de
meditează, te-nchină şi te roagă pentru jertfelniciile moarte, veşnic pământ de ţară…” (Radu Cârneci),
Neamului Românesc! Acesta este îndemnul poeţilor conştientizând că, oricum, rămânem: „pasăre îmbă-
prezenţi în această antologie. tată de cuvânt” (Geo Călugăru).
Fiecare dintre noi suntem o „poveste”. Fiecare Într-adevăr, „E trist să ai o Ţară dezbinată”, „E
dintre noi, simţim bucuria de a rosti „Baladă pentru trist să fii în casa ta străin” (Aurelian Silvestru). Şi nu
Transilvania” (Florian Saioc), „Balada Unirii” se merită să „risipim comoara acestei limbi străbune”
(Güner Akmolla), „Imn al Renaşterii de Neam” – (Gabriel I. Năstase). „Avem nevoie” de demnitate.
„doinind, de-adâncă înălţare” (Traian Dinorel D. „Avem nevoie de-a iubi” trecutul şi prezentul (Florin
Stănciulescu), „Odă iei” (Piroska Hanea), de a cânta Grigoriu). Avem nevoie de „minte şi răbdări” (Nico-
frumuseţile patriei (Melania Rusu Caragioiu), de a lae Nicoară-Horea).
face cunoscute tuturor tradiţiile străbune (Dumitru Întru slava acestui Neam – „izvor zămislitor”
Ichim), de a doini în ritmicitatea sugerată de Viorel (Nicolae Grigore Mărăşanu), se cuvine „imn de
Popescu sau Virginia Vini Popescu. înălţare”, sfânt „legământ” (George Filip). Şi totuşi
Între filele „lecţiei de istorie” (Passionaria Stoi- lacrimi necurmate brăzdează fruntea contemporani-
cescu), să nu uităm „să rezidim speranţele zării” lor. „Ţara-i ruptă în bucăţi” (Leonida Lari). Strigătul
(Elena Tamazlâcaru). Să nu-l uităm nici pe Samoilă ei doare: „Ţara mea de dincolo de Prut” (Nicolae Da-
Mârza – în evocarea Milenei Munteanu. Să rostim bija) se doreşte-ntre vechile hotare. Şi-un alt trecut
împreună cu părintele-erou Alexei Mateevici: brăzdează, dureros, prezentul, ca un blestem: „Şi tu,
„Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor caza- piatră, frânge-te, Sfarmă-te, răsfrânge-te…” (Teodor
nii”. Pentru aceasta am putea înălţa „zid de curcubee Al. Munteanu). Atunci (sau/şi acum), un strigăt ră-
care să topească/ Marmora” neiubirii şi-a neunirii sună, sângerând: „Aduceţi Basarabia acasă/ Nu o lă-
(Niculina Merceanu). Abia atunci vom simţi împlini- saţi pierdută prin străini” (Virgil Ciucă)!
rea: „Am învăţat statornicia pietrelor”, „Am dovedit Nu uitaţi, „eroii nu dorm niciodată”, eroii încă
suprema cutezanţă” (Ion Brad), şi am înţeles că Uni- veghează asupră-ne (Ecaterina Chifu), iar „pentru a
rea rămâne „descălecatul românesc cel dintâi” (Ion patriei fiinţă/ şi gloria-i nemuritoare”, pentru că Ro-
Căliman). Şi vom înţelege că poezia rămâne lacrimă mânul a fost, dintotdeauna, vertical: „Am apărat ce e
alinătoare: „Iar când se-aprind din noapte zorii/ Şi nu al nostru”, doar ce e al nostru (Cornel Balaban). Şi
mai ştim ciopli lumina/ Alunecăm pe scara florii/ Lu- pentru tot, şi pentru toate, doar un singur şi ultim în-
ând în braţe rădăcina” (Rodica Elena Lupu). Cât far- demn: „Treziţi-vă la viaţă” (Ioan Raţiu).
mec răscolitor prin meandrele unui timp de poveste:

38 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Sara Colă
(ROMÂNIA)

Eminescu și China

de la BISU – Universitatea de Studii Internaţionale


Beijing, cunoscută drept cea de-a doua universitate de
limbi străine, cum scrie sinologul Constantin Lu-
peanu, directorul Institutului Cultural Român de la
Beijing. Autorii neputându-se deplasa în China, con-
ferinţa a fost citită de două studente chinezoaice, tex-
tul fiind proiectat pe ecran în limbile română, engleză
şi chineză. Studiul a fost apreciat în mod special pen-
tru că poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu,
a afirmat cu temei despre China că este „cea mai in-
struită ţară de pe pământ” (,,Curierul de Iaşi”, X, nr.
41, 14 iulie 1877, p. 3).
Enciclopedist în sensul adânc al cuvântului, Mi-
hai Eminescu se defineşte bun cunoscător şi al econo-
miei chineze, trimiţând la „mandarinul Ma-twan-lin,
vestit economist al Chinei”, dar şi în privinţa istoriei
cărţii, comentând elogios „cartea cea mai mare din
lume”, adică o colecţie din secolul al XVII-lea care
cuprinde „toate scrierile însemnate sau interesante
din toate ramurile literaturei”, o colecţie de 6107 to-
muri intitulată Colecţie imperială ilustrată din litera-
tura veche şi modernă. Mihai Eminescu a folosit, mai
O lucrare cu totul deosebită publică Diana Co- ales în publicistica sa, scrierile lui Lao Tzi, Confucius
tescu şi Tudor Nedelcea, Eminescu şi China (Craiova, etc. Studiul Eminescu şi China a fost apreciat de uni-
Fundaţia Scrisul Românesc, 2018), o ediţie de buzu- versitarii din Beijing: Kang Jiaoyi şi Shen Dahon (de-
nar, bibliofilă, trilingvă: română, engleză şi chineză. canul facultăţii), iar în ţară de traducătorul Ding
Studiul a făcut obiectul unei conferinţe pentru pentru Chao.
studenţii primilor ani de la limbile sud-est europene

destineliterare@gmail.com 39
Destine Literare

Sorin COMĂNIȚĂ
(ROMÂNIA)

Poetul Sorin Comăniță s-a născut în Lerești, Argeș. A urmat cursurile Școlii de Literatură, fiind coleg
cu Nicolae Labiș. A fost exmatriculat pentru că și-a pierdut carnetul de UTM. A fost învățător mai mulți ani
în satul Coca, apoi în satul Valea Seacă. Soția sa a fost învățătoare necalificată în aceleași sate. Au avut 5
copii. După pensionare s-a stabilit în satul Casa Veche, comuna Olanu, județul Vâlcea, satul natal al soției
sale.
A murit la Râmnicu Vâlcea în urmă cu circa 18 ani. Nu am putut afla unde este înmormântat. A fost un
mare talent.
A publicat (mai ales) în ziare locale și centrale. Nu există vreo carte care să-i poarte numele.

La han Și am să-ți spun

Ploua cu bani peste un cap sărman Și-am să-ți spun că ești frumoasă,
Și cu durere multă-n cimitir Și am să-ți spun
Când noaptea chefuia cumplit la han Că-i mai dulce o Tămâioasă
Cu secruica lumii la chimir… Decât zâmbetul tău bun.

Erau bănuții risipiți de morți Și am să-ți spun


Să-i miluie cu steaguri noaptea, mii, Ce n-am să-ți spun
Iar lumea să le dăruie noi sorți …Că de fel îs cam nebun!
Și să le-aprindă candide făclii.

Dar noaptea chefuia cumplit la han


Și stelele și luna despletite
Dansau cântând peste un cap sărman
Dorindu-se nespus de mult iubite.

Ploua cu bani peste un cap sărman


Și capul ăsta e al meu îmi pare
Și-mi pare c-am să stau mai mult la han
Cu luna tolănită la picioare

Ilustrație de Vasile Mic

40 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Ion Anton DATCU


(CANADA)

Andrii Popa, de la haiducul celebru, la şlagărul de succes


În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se Raiaua Vidin, unde paşa Pazvant Oglu a fost ucis
precizează că haiducul este un „ om care, răzvrătindu- drept răzbunare faţă de acţiunile anterioare ale turci-
se împotriva asupririi, îşi părăsea casa şi trăia în pă- lor, care jefuiseră Craiova în urmă cu un an. Lacomul
duri, singur sau în cete, jefuind bogaţii şi ajutând pe Pazvant Oglu era cunoscut şi sub numele de „Paz-
săraci”. Din punct de vedere juridic se susţinea că ha- vante Chioru”, deoarece, într-o luptă pierduse un ochi
iducii săvârşeau infracţiuni prin deposedare de bunuri . Haiducul Andrii Popa cunoştea în detaliu ambele
apelând la hoţie, procedeu prin care puneau în pericol maluri ale Dunării din acel sector fluvial. Avea is-
viaţa celui păgubit. In vorbirea curentă haiducii erau coade plătite, pentru a fi informat care boieri veneau
consideraţi eroi, în opinia unora şi tâlhari la drumul cu mulţi bani acasă şi în ce zile ale săptămânii Ceta-
mare, după părerea altora. Toţi erau căutaţi de către tea Vidin avea puţini străjeri la porţile importante.
organele de ordine ale stăpânirii, pentru a fi judecaţi Tot cu acea ocazie, Andrii Popa a eliberat dintre
şi întemniţaţi la ocnele cu sare. zidurile Vidinului mai mult de 50 de cadâne românce
Dintre haiducii care au activat pe teritoriul Ro- (500 este o estimare exagerată), pe care le-a adus la
mâniei de mai târziu, cei mai importanţi au fost cinci casele lor, acolo de unde fuseseră răpite de turci. Le-
: (1) Gruia lui Novac (n.1561), fiul căpitanului sârb genda spune că pe cele mai frumoase le-a vândut
Baba Novac (Donji Milanovac sau Milanovaci) a unor boieri, pentru a câştiga ceva în urma efortului
acţionat în zonele Olteniei. La ora actuală o stradă şi depus. Pe lângă deposedarea bogaţilor de valori,
un cartier craiovean poartă numele de „ Brazda lui atenţia haiducului s-a îndreptat chiar împotriva fana-
Novac”. (2) Grigore Pintea sau „ Pintea Viteazul” rioţilor şi otomanilor, care jinduiau la belşugul Olte-
(n.1670) a operat în spaţiul geografic Lăpuş-Maramu- niei. Nu a fost însurat, dar a lăsat în urmă câţiva copii,
reş. (3) Andrei Popa sau „ Andrii Popa” (n.1781) şi-a deoarece viaţa lui se desfăşura într-o continuă
desfăşurat activitatea în sudul Olteniei şi în sudul mişcare. Nu staţiona multe zile într-un loc, fiind în
Moldovei. (4) Iancu Jianu (n.1787) a acţionat în Ol- pericol de a fi descoperit uşor de potera domnească şi
tenia şi Muntenia. Prin căsătorie a intrat în lumea oa- dus pentru toată viaţa în infernul torturilor de la oc-
menilor bogaţi, după care, la rândul lui, a fost jefuit nele cu sare, la munca dură cu târnăcopul.
de alţi haiduci. (5) Lipoveanul Ştefan Vasîli zis „ Te- Andrii Popa este întemeietorul localităţii Palilula,
rente” (n.1896) a fost considerat „ Regele Bălţilor” din vestul Craiovei, pe malul drept al Jiului. La înce-
din zona Brăilei. In rândurile de faţă vor fi detaliate puturi s-a numit Pali, ceea ce înseamnă vechi sau o
câteva repere mai puţin cunoscute din viaţa haiducu- limbă veche indo-europeană. In Bulgaria vecină
lui Andrii Popa şi cum a apărut şlagărul de succes ce- există un alt sat cu denumirea de Palilula, iar în Ser-
i poartă numele. bia, o periferie a Belgradului poartă această denu-
Andrii Popa a fost un căpitan de haiduci născut mire. In câteva rânduri s-a întâlnit cu Tudor Vladimi-
în anul 1781, în localitatea doljeană-Seaca de Câmp, rescu, pe atunci la rangul de sluger, căruia i-a oferit
situată la Sud de Craiova, aproape de Dunăre, la Est diferite sume de bani în scopul pregătirii răscoalei de
de Calafat. In perioada, 1808-1812 a acţionat, cu la 1821. Tot din postura de filantrop, haiducul a dăruit
efecte notabile, alături de haiducul Iancu Jianu, din suma necesară construirii unei biserici în satul Pali-
Caracal-Romanaţi. În noiembrie 1809, cei doi aso- lula, lăcaş de cult inaugurat în 1827, după nouă ani de
ciaţi, împreună cu câteva sute de haiduci au atacat la moartea celui care a dorit să-i fie ctitor .

destineliterare@gmail.com 41
Destine Literare
Activitatea de haiducie a lui Andrii Popa s-a extins În perioada, 1-24 iunie, 1971, dictatorii României
şi în alte zone atrăgătoare ca beneficiu sau profit. Ni- comuniste, Nicolae şi Elena Ceauşescu au vizitat pa-
velul averilor boierilor din ţara vecină-Moldova, a tru ţări asiatice : China, Coreea de Nord, Vietnamul
ajuns şi la urechile haiducilor olteni, motiv pentru şi Mongolia. Impresionaţi de metodele disciplinare
care şi-au îndreptat efectivele în acea direcţie. Mai în- aplicate în cultura ţărilor vizitate, la întoarcerea în
tâi au insistat în perimetrul plantaţiilor viticole şi a ţară, cei doi au impus urgent o importantă reformă
comercializării lemnului, mari aducătoare de bunăs- culturală. Măsurile energice interziceau cu desă-
tare pentru proprietarii lor. Evident, că păgubiţii au vârşire ca soliştii să mai cânte într-o limbă străină pe
anunţat stăpânirea, deoarece le erau dijmuite câştigu- scenele teatrelor de revistă şi în toate spectacolele or-
rile de o ceată de tâlhari veniţi din Valahia. ganizate pe teritoriul României.
Într-o acţiune desfăşurată la conacele boierilor În urma acestor restricţii, trupa Phoenix a început
moldoveni, Andrii Popa, în vârstă de 37 de ani a fost să interpreteze muzică Folk şi Etno, în care erau in-
ucis în luna noiembrie 1818, în localitatea Valea- cluse numai piese româneşti, devenite celebre în scurt
Seacă situată la 44 de km. Sud de Bacău. Cel care l-a timp, precum : Vremuri, Canarul, Meşterul Manole,
redus la tăcere, din poruncă domnească, a fost căpita- Mugur de fluier. Lângă ele a fost alăturată melodia
nul ceangău, Michael Kozony, şeful arnăuţilor mol- Andrii Popa, cu sentimentul ezitant că nu va avea
doveni. Haiducul a fost împuşcat în frunte, cu un pis- mari sorţi de izbândă. Realitatea a fost alta. Succesul
tol cu cremene, după ce poteraşii îi retezaseră o mână piesei Andrii Popa a căpătat dimensiuni nesperate, gi-
cu hangerul. Domnitor în Moldova era Scarlat Calli- gantice, tineretul plutea pe aripa unui vis frumos, de-
machi (1812-1819). vastator. In memoria haiducului Andrii Popa, în anul
Poezia Andrii Popa a fost scrisă în 19 strofe de 1975 s-a turnat un reuşit videoclip între zidurile unei
poetul Vasile Alecsandri în noiembrie 1843, pe par- cetăţi medievale. La turnuri stătea de strajă neîntrecu-
cursul a trei săptămâni de tratament la Tg. Ocna, sa- tul solist Florin Mony Bordeianu (n. 1948), căruia,
lină situată la 66 de km. Sud-Vest de Bacău. Datele mai târziu, la vârsta de 68 de ani i s-a amputat un pi-
istorice le-a extras dintr-o baladă populară recitată în cior, un mare necaz, urât şi imprevizibil al vieţii.
zonă, localitatea Valea- Seacă fiind situată în apropi- Tot din cauza îngrădirilor impuse de reforma cul-
ere, la 51 de km. Est de Târgu Ocna. Pentru a clarifica turală de mai sus, la data de 17 septembrie 1973 a
amplasarea geografică a celor trei localităţi, Bacău, apărut Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Pă-
Tg. Ocna şi Valea Seacă, ele se află în vârfurile unui unescu, în vârstă de 30 de ani (n. 1943). În cei 11 ani
triunghi trasat pe hartă, fără să ţinem cont de configu- şi nouă luni de activitate, pe parcursul a 1.615 spec-
raţia şoselelor ocolitoare.. tacole, au fost promovate piese autentice de Folk ro-
Muzica poeziei Andrii Popa a fost pusă pe porta- mânesc, multe scrise de fondatorul celebrului cena-
tiv 130 de ani mai târziu, în anul 1973, de Mircea Ba- clu. Printre cei 48 de solişti remarcabili s-au numărat
niciu (n. 1949). Viitorul şlagăr de mare succes s-a Anda Călugăreanu (1946), Tatiana Stepa (1963),
cântat pentru prima oară la Sala Palatului, din Bucu- Magda Puşkaş (1961), Florian Pittiş (1943), Gil Do-
reşti, de formaţia timişoreană, Phoenix, la 19 septem- brică (1946), Mircea Vintilă (1949), Mircea Baniciu
brie 1973. Tineretul era în delir. Interesant este cum (1949), Vasile Şeicaru (1951), Valeriu Sterian
s-a ajuns aici. Din relatările lui Nicolae Covaci (n. (1952), Victor Socaciu (1953), Nicu Alifantis (1954),
1947), fondatorul trupei, artist plastic la bază, am Ştefan Hruşcă (1957), Cristi Minculescu (1959) şi 14
înţeles că totul a fost hotărât de şansă. Grupul de in- trupe de notorietate, printre care Phoenix, Mondial,
strumentişti talentaţi a fost înfiinţat în noiembrie Savoy, Ecou, Poesis, Cetatea, Partaj şi Opinia. Pentru
1961, cu numele de Sfinţii, denumire schimbată un amatorii de statistici, în paranteză este menţionat anul
an mai târziu în Phoenix, pentru a fi evitate conflic- în care s-au născut interpreţii. Văzând impactul şi mo-
tele cu ateismul oficialităţilor. Pe afiş a mai apărut şi bilizarea tineretului, de a se aduna cu zecile de mii pe
sub numele de Transsylvania-Phoenix. Până în 1972 stadioanele în clocot, dictatorii ţării au intrat, din nou,
formaţia era cunoscută mai mult pe plan local şi în la idei. Parcă regretau, oarecum, impunerea acelei re-
câteva scurte turnee interpretând în limba engleză hi- forme culturale, care se putea răsfrânge împotriva
turile celebrelor trupe vestice la modă The Beatles şi iniţiatorilor ei.
Boney M..

42 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
În vara anului 1974, Casa de Cultură a Studenţilor Andrii Popa
„ Grigore Preoteasa”, de pe Calea Plevnei, nr. 61, din
Bucureşti devenise un vulcan în fierbere. Se răspân- Opt strofe dintr-un total de 19 scrise de Vasile
dise vestea că a apărut un nou gen muzical. In fiecare Alecsandri în septembrie, din alte surse, în noiembrie
seară sala era arhiplină, în dorinţa să audă poeziile lui 1843, la Tg. Ocna, inspirat de o baladă populară, care
Minulescu, Topârceanu, Alecsandri şi Bacovia puse, amintea despre un eveniment petrecut în zonă.
recent, pe note. De fiecare dată nu lipsea piesa de
mare succes, Andrii Popa, compoziţie a timişoreanu- Cine trece-n Valea-Seacă
lui Mircea Baniciu, aflată în vârful topurilor de profil. Cu hangerul fără teacă
Nu trebuie uitat uriaşul talent –Marian Nistor (n. Şi cu pieptul dezvelit ?
1943), fondatorul trupei Savoy, un solist imbatabil, Andrii-Popa cel vestit !
la activ cu 10.000 de spectacole cu sălile pline, în care
se interpretau celebrele piese pe versurile lui Mace- Şapte ani cu voinicie
donski, Minulescu, Alecsandri, Topârceanu, lista fi- Şi-a bătut joc de domnie
ind lungă. Se atinsese un nivel de vârf, un fenomen Şi tot pradă ne-ncetat,
incredibil, tineretul căzând în extaz. In mijlocul aces- Andrii-Popa, hoţ bărbat !
tui autentic florilegiu trebuie inclus acel unicat, care Zi şi noapte, de călare,
a fost legendarul Gabriel Drăgan, solistul formaţiei Trage bir din drumul mare,
Mondial, cu celebra sa Iubire, bibelou de porţelan. Şi din ţară peste tot !
Ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra s-a des- Fug neferii cât ce pot,
făşurat la data de 15 iunie 1985, pe stadionul plo-
ieştean Petrolul, soldat cu cinci morţi lângă zeci de Căci el are-o peşcă plină
răniţi, în panica şi haosul provocat prin întreruperea Cu trei glonţi la rădăcină,
curentului electric din cauza furtunii violente. Show- Ş-are-un murg de patru ani,
ul a început la orele 18.00 şi s-a întins spre miezul Care muşcă din duşmani, (...11 strofe...)
nopţii, când s-a declanşat infernul. In dimineaţa acelei
zile fatidice, organizatorii, care au fost avertizaţi de Andrii fuge făr-de-o mână,
meteorologi au cerut fără rezultat amânarea des- Prinde murgul la fântână,
făşurării cenaclului. Piesa Andrii Popa s-a cântat pen- Dă pieptiş, sare pe şa
tru ultima oară pe acea scenă... Cenaclul Flacăra a Şi din gură zice-aşa :
fost interzis, spre bucuria celor care se temeau de fu- „Zbori, copile sprintenele,
ria maselor dezlănţuite, mânie declanşată în forţă pa- Să mă scapi de chinuri grele,
tru ani mai târziu, în decembrie 1989... Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca o concluzie de final, mulţi dintre noi am traver- Ca pe-un frate te-oi căta”.
sat acele perioade emoţionale, pline de sensibilitatea
romantismului, când totul a rămas o frumoasă amin- Murgul sprinten se repede.
tire, un capitol al trăirilor intense, care nu poate fi In zadar ! Mihai mi-l vede !
adus înapoi. „ Stai, hoţ-popă, dragul meu,
iulie 2018, Laval Să-ţi arăt cine sunt eu !”
Capitol din lucrarea aflată în pregătire-
Gloanţe cu dedicaţie -volumul 3. Şi cum zice, mi-l chiteşte,
Note: Drept în frunte mi-l loveşte !
-Cerasela Bădiţă şi Marina Bădulescu, Agerpres, 6 febru- „ Ura !” Vulturul din nori
arie, 2016 , Melodii de neuitat-Andrii Popa. Răcni falnic de trei ori.
-Andreea Matache, adevărul. Ro, 25 februarie 2015 , Le-
genda lui Andri Popa.

destineliterare@gmail.com 43
Destine Literare

Dominic DIAMANT
(ROMÂNIA)

Poeme

Confesiune Să înţeleg atâta de târziu


Periplul tău năstruşnic şi divin
Oricâtă poezie aş mai scrie Distrugător de limite, ai spart
De tot ce mişcă-n lume inspirat Prea strâmtul cerc în care ai crescut
Din punctu-mi de vedere e-o manie Şi, cucerind un spaţiu de brocart,
Ce m-a cuprins şi m-a transfigurat Ţi-ai tras un univers necunoscut
Nu pot gândi, visa ori să contemplu Te-ai instalat în el triumfător
Ceva ce mă-nfioară că instant Cu dragostea pe care ai mizat
Mă văd în poezie ca-ntr-un templu Ca să priceapă orice muritor
Miraculos, fecund, iradiant Că nu te-ai rătăcit şi-ai câştigat
Şi tot ce se petrece-aici cu mine Aflând misterul, ce-aş putea să spun?
E ca un rol sub vraja unui vis Jos pălăria, om neînfricat!
Pe care-l joc atât cât îmi convine Se vede clar că doar fiind nebun
Să fiu convins că nu m-am compromis Poţi fi un om întreg şi-adevărat.
De câte ori o nouă poezie
Mă ispiteşte iar să mă exprim Cu buzele umflate
Trăiesc acelaşi vis cu-o frenezie aceluiaşi distins confrate A.C., la apariţia revistei
Ducându-mă la un extaz sublim pe sept.2017-martie 2018
Ca să realizez că viaţa-mi toată
E un şirag de vise-n care ard Am urmărit „Destine literare”
Ca flacăra-mi divină să se scoată Cu sufletul la gură, să constat
În epopeea-mi unică de bard. Că, mă şi mir de trista întâmplare,
De data asta n-am fost onorat.
Mesaj amical Eram nerăbdător să văd ce face
Distinsul meu amic amărăştean
Distinsului meu confrate amărăştean şi planetar … Ce-mi promisese că mă satisface
Alexandru Cetăţeanu În calitatea mea de curcănean.
Nu ştiu de ce, să aflu cu mirare
Prin câte spaţii te-ai mai perindat Că în revistă nu am apărut
Şi câte galaxii ai cunoscut Dar trebuie să spun, chiar dacă doare
De nici un semn de viaţă n-ai mai dat Că lipsa mea din pagini m-a durut.
Periplu-ţi rămânând necunoscut? Era o mângâiere pentru mine
Puteam să jur că, om realizat, Ştiind că timpul mi-a cam expirat
Te-ai liniştit şi ţi-ai găsit un loc N-a fost să fie, nu e o ruşine,
În care, împăcat, ai răsuflat Dar voi pleca de-aici neîmpăcat.
Şi te-ai felicitat de-atât noroc
Credeam că n-o să fii atât de bun Romantică
Şi veşnic ahtiat iscoditor
Încât să-ţi laşi imperiul străbun Iubito, pe unde în taină tu treci
Pentru un rol de mare viitor Dezlănţui miresme de-un farmec divin
Cât de naiv voi fi putut să fiu Şi scrii invizibile, tandre poteci
Te-am cunoscut, monşer, aşa puţin Pe care mă pierd şi fantastic devin

44 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Pe unde te dărui în dans levitând Să ştii că de-oi da colţul, cum se zice,
Explozii florale de vis izbucnesc Şi n-oi mai şti de fost-am onorat
Cu dulci emanaţii de dor şi de gând Te-asigur, dragul meu, că mor ferice
Ce-nalţă tot freamătul pur omenesc Oricât am suferit şi îndurat.
Iubito, de sufăr de-un dor infinit Cu-asemenea eroi la-naintare
În braţele tale-ncercând să-l alin E imposibil, frate, să ratezi
Pe rugul fantastic şi-ndumnezeit Când viaţa e o binecuvântare
Mă simt împlinit, nemurind şi divin Până şi pentru câinii maidanezi.
O, Doamne, sublimă-i creaţia Ta
Fecundă-i iubirea pe care-o-mplineşti Psalm
În zbuciumu-i sacru eu viaţa mi-oi da
Cu toate păcatele mele fireşti. Admir capacitatea infinită
A vieţii de-a renaşte chiar din scrum
A treia Şi a putea mesajul să-şi trimită
distinsului meu confrate româno-canadiano- În veşnicia clipei de acum
planetar … Alexandru Cetăţeanu E un miracol care mă-mpresoară
Atât de enigmistic şi fecund
Distinsule şi mult iubit confrate, Că sunt etern uimit ca prima oară
Îţi scriu din nou din propriul bârlog Şi tot etern mă zbat să îl pătrund
Să-ţi spun cinstit că am căzut pe spate Mă scald în revărsarea de lumină
Văzând isprava ta de…pedagog. Şi frumuseţe şi mă înfior
E o revistă extraordinară De tulburarea care mă domină
De-o anvergură greu de întâlnit Cuprins de-atâta vis şi-atâta dor
Ce onorează un popor şi-o ţară O, Doamne, dacă nu-Ţi văd faţa cum e
C-un spirit creator nemărginit. Şi cum ai hărăzit al meu destin
Şi chiar dacă, din nu ştiu ce pricină, Mă-nvrednicesc cu psalmii scrişi anume
În acest număr nu m-am regăsit Întreaga existenţă să-Ți închin
Mărturisesc pe sufletu-mi-lumină Nu văd o mai înaltă împlinire
Că mult m-am bucurat şi-s fericit. Ca opera pe care Ţi-o dedic
I-am revăzut pe soţii Andreiţă Încununând iubire din iubire
Cu care în tandem aţi debutat, Cu visul meu, mai mult decât nimic.
Cu el am fost coleg şi crai de viţă,
Distinsa doamnă mi-i vecin de sat. Veşnica nedumerire
Apoi m-am bucurat ca nimeni altul
Să-l întâlnesc pe bravul editor Doamne, mă iartă că nu ştiu
Al „Donchiadei” care-a dat asaltul Care e rolul Prostiei
Petru Isachi cel nemuritor. În Bâlciul Deşertăciunilor
Distins amărăştean, nici n-ai idee Cine o face atât
Cât pot aprecia ce, vrednic, faci De activă-puternică
Reverberând parfumul de femeie Încât o vedem permanent
Peste întreaga lume de cordaci. Cum, aprigă, tună şi fulgeră
D-apăi acele poze singulare Vrednică, taie şi spânzură
C-un colorit pregnant ce-ţi dă fiori Fără ca vreo rivală
Şi luminoasa lirei revărsare Să i se poată opune
Te bucură, c-ar fi păcat să mori. Doamne, mă simt siderat
Ce să-ţi mai spun, iubitul meu confrate, Lipsit de orice-apărare
Să nu m-acuzi că fac encomion În faţa acestei fantastice
Realizarea ta m-a dat pe spate Scorpii ce face ravagii.
Şi mult aş vrea să-ţi fiu companion. Dă-mi tu puterea măcar
Dar, vezi mata, ce-nseamnă viaţa asta O dată s-o scald cu o flegmă.
Cu-atâtea noi minuni ce tot răsar Şi să o văd umilită
Să te uimească, spulberând năpasta De tot oprobiul lumii.
Unu-n bârlog şi altul planetar.

destineliterare@gmail.com 45
Destine Literare

Nicolae DINA
(ROMÂNIA)

Noblețe, rafinament și spirit românesc

Fiecare nouă carte scrisă de Elena Buică- s-o parcurgi împreună cu Lumina”), care reliefează
Buni, octogenara noastră compatrioată originară din comprehensiunea și condescendența sa, atât pentru
Țigăneștii Teleormanului și trăitoare, alături de fiica, personalitatea, cât și pentru scrierile Elenei Buică, și
nepoata și ginerele său, în primitoarea Canadă de sesizează noblețea unui suflet trăind profund spiritul
peste mări și țări, surprinde în modul cel mai plăcut, românesc, exprimându-l cu rafinament, afecțiune,
devenind un adevărat regal de lectură pentru cititorii sensibilitate și talent.
săi statornici, ca și pentru cei care au norocul să le Cartea Elenei Buică reprezintă o adevărată lec-
cadă în mână, întâmplător sau la recomandarea vreu- ție de viață pentru cititor, deoarece, așa cum spune
nuia dintre cei dintâi. editorul, „Buni asemuiește viața cu un imens sens gi-
Mă număr printre cei dintâi și recunosc că, prin ratoriu, cu multe căi de ieșire”, fiecare dintre acestea
fiecare carte a sa, sufletul meu a vibrat la căldura, putând fi cea către lumină, către frumusețile vieții, că-
simțirea și afecțiunea descoperite în rândurile scrise tre bunătate și înțelepciune, sau cea către întuneric,
de Elena Buică, atentă și atașată de persoanele și de caracterizată printr-o atitudine nocivă și prin lipsa de
locurile prezentate în eseurile sale cu talent și cu mă- cumpătare. Autoarea cunoaște cele două căi, dar, în
iestrie artistică indeniabile. lunga sa existență în care a avut parte de multe vicisi-
Aceleași trăiri afective sunt transmise și de ultimul tudini, a descoperit că cea din urmă poate fi surmon-
său volum, Sensul giratoriu al vieții, al cărui subtitlu, tată prin voință, prin ambiția de a alege lumina, repre-
Scrieri publicate în diverse reviste, ne avertizează că zentând binele, în dauna întunericului, a răului, aflat
este o culegere de articole, eseuri, cronici, note de lec- în calea fiecărui om. În concepția autoarei există o a
tură, interviuri, note de călătorie publicate în ultimul treia cale, numită terapia prin scris, „ce-i denotă op-
an. timismul incurabil, calitate ce a susținut-o și a ajutat-
o să depășească obstacolele vieții, cu zâmbetul pe
buze, chiar dacă sufletul i s-a călit în focul suferințe-
lor”.
Terapia prin scris s-a concretizat la Elena Buică
prin cele 15 cărți și aproape 30 de volume colective
și antologii în care și-a publicat scrierile într-un timp
de doar 12 ani, activitatea sa literară fiind subiectul
unei monografii a Cezarinei Adamescu și menționată
în cinci dicționare și istorii literare, fiind și autoarea
prefețelor a 20 de volume ale unor autori români, con-
tribuind astfel, fie la lansarea, fie la promovarea căr-
Publicarea volumului la Editura „Armonii ților respective.
culturale” din Adjud (2017) s-a datorat editorului Volumul de față este structurat în trei capitole,
Gheorghe A. Stroia, marele și inimosul prieten al li- precedate nu numai de prefața editorului, ci și de un
teraților români de pretutindeni, semnatar al prefeței Cuvânt înainte, adevărată profesiune de credință a au-
(,,Sensul giratoriu al vieții sau Calea pe care ai vrea toarei, care vede în scris „căutarea de sine, liniștea și

46 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
împăcarea cu lumea”, cu sine însăși, „o eliberare de părintești este însoțită de imaginea părinților care i-au
angoase, o posibilitate de a construi poduri spre liber- dat viață și i-au asigurat educația, de imaginea frați-
tatea mea interioară și spre împlinire”, pledând pentru lor, a prietenilor, a vecinilor, pe care i-a iubit și a căror
frumusețea vieții, pentru iubirea văzută ca un ideal amintire o răscolește de fiecare dată. Chiar și astăzi,
spre care se poate înălța omul, deoarece este acel după atâția ani, pentru Elena Buică satul a rămas ace-
„sentiment atotbiruitor, cu forță ziditoare și de elibe- eași „vatră de moralitate și corectitudine”, cu „oa-
rare a unor energii nebănuite”. În tot ceea ce scrie de meni simpli ca aerul și pământul sau ca smerenia” și
peste un deceniu, scriitoarea are, ca far călăuzitor, „trăitori pe meleaguri pline de tradiție și frumuseți”.
sinceritatea, frumusețea sufletească și artistică, verti- În județul natal, a cunoscut un Om ale cărui de-
calitatea, respectul pentru adevăr, bine și dreptate, ca voțiune și grijă pentru oameni, hărnicie și spirit uma-
valori morale fundamentale respectate cu sfințenie, nitar, spirit de luptător și în lupta cu inerția au impre-
sperând ca scrisul său, izvorât dintr-un suflet încărcat sionat-o. Medicul Nicolae Bulumac, fost director al
cu cele mai nobile intenții, să devină un mijloc de în- spitalului din Cervenia, ctitorul unui cămin pentru
dreptare a răului, a nedreptăților, a perfidiei, a urii și persoane vârstnice, „o persoană deschisă, energică,
a mizeriei umane întâlnite de-a lungul existenței sale, optimistă, exteriorizată, obiectivă, sociabilă și încre-
când a cunoscut, deopotrivă, cele două căi ale „sen- zătoare”.
sului giratoriu”, binele și răul, lumina și întunericul. Rememorând momente mai puțin faste din existența
Acestea sunt principalele idei asupra cărora re- sa, autoarea reflectează profund asupra esenței vieții,
flectează autoarea în aproape toate eseurile din primul ajungând la concluzia că aceasta are, ca scop, „evolu-
capitol al cărții. Meditațiile sale despre „sensul gira- ția spirituală (izvorul ce deschide drumul spre noble-
toriu al vieții”, pe care orice pământean nu-l poate cu- țea sentimentelor, spre lumină, cultură, civilizație)”,
noaște decât pe întregul parcurs al existenței sale, o iar, ca armă, „forța gândului”, acea putere a omului
fac pe autoare să constate, la o vârstă venerabilă, că, de a realiza propria personalitate. Gândurile pozitive
în viață, rostul său a fost „evoluția și împlinirea spiri- asigură omului capacitatea de a cultiva binele, frumo-
tuală”, concretizată în activitatea didactică de peste sul, adevărul, generozitatea. Un adevărat „testament
30 de ani, în familie, în calitate de mamă și bunică, spiritual” (,,Cum aș dori să rămân pentru posteritate”)
mai apoi în cea de scriitoare dornică a dăinui prin scri- revelează ardoarea cu care autoarea a dorit să cu-
erile sale. noască „spiritualitatea neamului românesc” și a culti-
De-a lungul vieții, omul Elena Buică a constatat vat „frumusețea de negrăit a graiului” românesc, să
prezența unui factor malefic, o „moară de măcinat”, surprindă „inefabilul vieții”, cultivând arta cuvântului
care toacă „timpul, obiceiurile, rosturile, tradițiile, și pe cei „înzestrați cu harul de a plămădi din cuvinte
mentalitățile”, astfel încât oamenii slabi de înger uită gânduri și trăiri” omenești.
„esența lucrurilor, a trăirilor, a vieții înseși”. Există, Două interviuri evidențiază parcursul vieții, de-
totuși, un remediu, acela al retragerii omului în „uni- butul publicistic și editorial, evoluția scrisului și cre-
versul interior”, în care „setea de frumos, de bine zul său artistic, dragostea necondiționată pentru țara
[…], de dragoste, de împlinire” își manifestă, în mod natală, pentru limba română.
neîndoios, prezența și „diminuează devastările exte- Al doilea capitol („Prietenii mei, scriitorii”) cuprinde
rioare”, făcându-l să-și trăiască viața cu „speranța ră- evocări, cronici, note de lectură, opinii personale des-
săritului unei noi lumi”, pentru că „omul este ca o stea pre unele personalități și cărțile lor (Paul Polidor,
care se naște și va arde atât câtă lumină a acumulat”. Francisc Pal, Gheorghe A. Stroia, Virginia Vini Po-
Reîntâlnirea, în fiecare an, cu satul natal, Țigă- pescu, Francisc și Manuela Cerasela Jerlăianu, Marin
neștii Teleormanului, este un prilej de retrăire a amin- Trașcă, Herman Victorov, Mihaela Victoria Ignat),
tirilor din copilărie și adolescență, a senzațiilor pro- din care se desprind respectul cititorului pentru textul
duse de perceperea aceleiași naturi luxuriante cu toate scris, responsabilitatea criticului literar al cărui suflet
manifestările ei, rămase definitiv în toate simțurile vibrează la frumosul liric și la talentul fiecăruia.
copilului de altădată și renăscute mereu, devenind Capitolul al treilea („Comentarii critice despre
adevărate „clipe de fericire”. Revederea casei cărțile Elenei Buică”) este dedicat cronicilor de care

destineliterare@gmail.com 47
Destine Literare
s-au bucurat scrierile sale din ultimul an, datorate (patria de suflet) și, în egală măsură, centenarului Ma-
unor exegeți ca Ștefan Dumitrescu, Nicolae Dina, Eli- rii Uniri prin care s-a săvârșit România modernă (pa-
sabeta Iosif, Domnița Neaga, Gheorghe Olteanu, care tria de sânge, patria natală) care se va sărbători în anul
constată, unanim, că autoarea este dedicată cuvântu- 2018. Volumul are o semnificație deosebită pentru
lui scris, oferit din iubire, înțelegere și dăruire. scriitoare, în sensul că marchează, prin anticipare, îm-
Prin sensibilitatea, afectivitatea și rafinamentul plinirea vârstei de 85 de ani, fiind dedicat și împlinirii
scrierilor sale, Elena Buică se bucură, în rândul citi- celor două decenii de când trăiește în patria adoptivă
torilor de întreaga lor admirație, datorită pasiunii, ta- – Canada.
lentului și dăruirii sale în slujba cuvântului, fiind o Titlul cărții este mai mult decât elocvent, scrii-
învingătoare, nu numai în lupta cu verbul, ci, mai toarea trăind de două decenii „între două lumi”, cea
ales, în cea cu timpul. mai mare parte din timpul fiecărui an petrecând-o în
țara adoptivă, cu gândul la patria natală pe care o vi-
Între „patria de sânge” și „patria de suflet” zitează anual, vizită plină de emoții, de sentimente, de
bucuria că Dumnezeu îi acordă această șansă.
Lectura oricăreia dintre cărțile Doamnei De altfel, volumul este o continuare a scrierilor
ELENA BUICĂ (scriitoarea româno-canadiană alin- sale anterioare și devine, ca și acelea, un jurnal afectiv
tată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv de impresii și trăiri sufletești prilejuite de periplul
BUNI, exprimând întreaga considerație a celor care o prin cele mai diverse locuri ale Canadei și ale lumii,
cunosc și o admiră) este un real festin literar pentru cunoscând ținuturi pitorești și oamenii acestora în
fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivita- toate manifestările lor. Sunt locuri în care a văzut
tea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii și, mai ales, de „VIAȚA în toată frumusețea ei”, călătorii în care a
talentul de a comunica sufletește cu lectorii săi, indi- cunoscut și a trăit „adevărate primeniri ale sufletului,
ferent de tematica și de conținutul fiecăreia dintre ele. trupului și minții”, descoperind „senzații, simțuri, tră-
Nici cele două volume, a căror lansare la Alexandria iri imposibil de redat în cuvinte”, așa cum exclama
este o onoare pentru iubitorii cărților sale din județul încă din anul 2005, în volumul Crâmpeie de viață.
nostru (să nu uităm că este originară din Țigăneștii Nouă ani mai târziu, va ilustra în mod strălucit „lumea
Teleormanului unde și-a petrecut copilăria, adoles- călătoriilor și a vacanțelor” în volumul Frumoasele
cența și o parte din tinerețe), nu încalcă orientarea pe vacanțe, în care amintirile europene din Grecia, Spa-
care însăși și-a impus-o, aceea de a ajunge la sufletul nia, Austria și, bineînțeles, România, se îmbină în
fiecărui cititor, aceea de a-și deschide inima și mintea mod fericit cu impresiile produse de metropolele
în fața acestuia, cu sinceritatea și dragostea de oameni Americii, surprinzând-o cu „tumultul” și arhitecto-
care i-a stat și îi stă în fire dintotdeauna. nica lor și producându-i o uimire entuziastă, trăiri ne-
maicunoscute până atunci și o admirație fără margini.
Din toate aceste volume se desprinde imaginea
unui pelerin avid de cunoaștere, cu o imensă curiozi-
tate față de tot ceea ce se petrece în jurul său, hotărâ-
toare fiind deschiderea sufletului și a minții pentru tot
ce vede, aude și înțelege. Din amalgamul de amă-
nunte, cronicara propriei peregrinări prin România,
prin Canada și pe alte meridiane ale lumii, alege nu-
mai pe cele apte să dezvăluie reprezentarea consis-
Volumul bilingv Între două lumi, Canada și Ro- tentă, verosimilă, directă, extrem de sinceră a trăirilor
mânia / Between two worlds, Canada & Romania a sale sufletești.
fost publicat în 2017, la Editura ARMONII CULTU- Cele patru capitole ale volumului de față dedi-
RALE din Adjud (editor, Gheorghe A. Stroia), fiind cate Canadei, cea de a doua patrie pe care o iubește la
dedicat împlinirii a 150 de ani de existență a Canadei fel de mult ca pe cea natală, surprind „un univers va-
riat de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri,

48 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
taine ascunse în strigătul mut al unei conștiințe care mijlocul familiei sau al conaționalilor aflați, și ei, în
duce la o luptă inegală cu destinul” („Prefață”), pre- aceleași locuri primitoare, aceste aspecte fiind sur-
cum și prinosul de recunoștință al unui emigrant că- prinse în capitolul „Vacanțe canadiene”.
ruia i s-a oferit șansa „de a trăi cu demnitate, în limi- Elena Buică nu pierde prilejul de a omagia pe
tele bunei-cuviințe” și de a-și cultiva trăsăturile per- conaționalii săi (Herman Victorov, Ovidiu Creangă,
sonalității, chiar și la vârsta senectuții. Silvestru Moraru, Nicăpetre, Helena Belt, Victor
Într-un prim capitol („Scânteieri de viață cana- Roșca, frații Iacob și Florin Oprea), care fac cinste
diană”), autoarea are marea satisfacție de a-și ex- României prin realizările lor în cele mai diverse do-
prima, cu sinceritate și în mod deschis, dragostea față menii, mai ales în literatură și arte, dedicând fiecăruia
de Canada, țara adoptivă („o iubesc ca pe cea de a câte un medalion din care emană căldura, sinceritatea
doua patrie”) și de a prezenta câteva trăsături ce ca- admirației, respectul și gratitudinea pentru activitatea
racterizează pe canadieni, aceștia fiind oameni de o și opera lor. Remarcabil este, în acest sens, omagiul
onestitate indubitabilă, iar „calmul, stăpânirea de sine pios adus publicației care i-a oferit, cu generozitate,
și ordinea cu care se lucra” chiar și în momente mai șansa de a se afirma ca literat încă din anul 2003, OB-
puțin faste, folclorul, momentele esențiale ale vieții, SERVATORUL din Toronto, al cărei ctitor și condu-
învățământul canadian sunt tot atâtea aspecte care cător, românul Dumitru-Puiu Popescu, i-a acordat o
lasă în mintea și în inima autoarei amprente de neș- rubrică permanentă, „Prin sita vremii”, devenită, ul-
ters. terior, „Între două lumi”, rubrici în care au apărut cele
Un al doilea capitol („Adaptarea în Canada”) are la mai multe dintre scrierile acestui volum. Un alt ro-
origine explicarea hotărârii Elenei Buică de a-și pă- mân, „remarcabilul publicist” George Roca, se bu-
răsi patria natală, fiind obligată, moral, să facă acest cură de întreaga admirație și gratitudine a Elenei Bu-
lucru din cauza hoției, trufiei, imposturii, corupției, ică pentru faptul că i-a facilitat, nu o dată, publicarea
caracteristici ale „noii ciocoimi”, iar stabilirea în scrierilor sale în reviste din întreaga lume, mai ales
această a doua patrie înseamnă o șansă uriașă, nu nu- din Australia.
mai pentru autoare, ci pentru toți emigranții, indife- Iată, deci, că Elena Buică-Buni reușește să ne
rent de etnie, aceea de a trăi, plenar, într-o colectivi- surprindă încă o dată prin „universul de întâmplări,
tate primitoare, cu multă bună-cuviință și cu respect gânduri, sentimente, simboluri, taine” al unui om tre-
pentru demnitatea fiecăruia. Acest lucru o face să ex- cut prin atâtea neliniști existențiale și dificultăți în-
prime, fără nicio reținere dragostea și gratitudinea sa tâmpinate într-o țară în care nu a fost pe deplin înțe-
(„te iubim și pe tine, altfel, dar tot cu căldură, fiindcă leasă, dar către care se îndreaptă dragostea și gându-
și tu ne ești mamă!”), odată cu un călduros prinos de rile sale de bine, pentru că „ținutul natal, care e încă
recunoștință față de această țară, devenită o reală „pa- viu în mine, îmi dă fiori, mă împresoară și nu îmi dă
trie de suflet”. pace”.
O paralelă între civilizația românească și cea ca- Din toate scrierile acestui volum răzbat admira-
nadiană, categoric în defavoarea celei dintâi caracte- ția fără margini, profundul sentiment de dragoste, dar,
rizate prin opulența, luxul deșucheat, extravaganța mai ales, gratitudinea autoarei, atât pentru țara-mamă,
ostentativă ale noilor îmbogățiți dintr-o României cât și pentru țara-adoptivă, care a primit-o cu brațele
postrevoluționară, evidențiază bunul-gust, rafina- larg deschise oferindu-i posibilitatea de a-și împlini
mentul și măsura în toate cultivate de canadieni, indi- vocația, înfrânată de condiții neprielnice până atunci,
ferent de etnia de origine a acestora. de cronicar al vieții oamenilor, vocație pe care o îm-
Sărbătorile și vacanțele petrecute în Canada de- plinește cu dăruire, cu afectivitatea care-i caracteri-
vin un prilej de „trăiri pline de frumuseți înălțătoare zează toate cărțile, făcându-l pe cititor să trăiască ai-
ce-și trag seva din rădăcini adânci”, mai ales când doma simțămintele, căldura, dragostea sa pentru oa-
emigrantul, bucuros, trăiește fericirea de a se afla în meni, prezentate cu un talent narativ incontestabil.

destineliterare@gmail.com 49
Destine Literare

Ion DRĂGHICI
(ROMÂNIA)

Poeme
Autodefinire Îi caut, îi doresc și mă-nspăimântă
Atâta viclenie-amețitoare,
Mă tângui, Doamne, ars de neputință Un foc roșcat în inimă-mi s-avântă
În marea Ta de timp și de tăcere Și-o flacără de vis ucigătoare.
Și Te iubesc cu-ntreaga mea ființă
Înlănțuit în plete de durere. Cobor din spaima albelor poteci
În vadul lor de aspră nimicire...
Sunt cel mai liber rob încătușat Sunt prada ce se dăruie de veci
Într-un ocean de tristă îndoială, Himerelor de falsă fericire.
Căci vreau să-mi vie visul nevisat
Din margine de lume ancestrală. Dezmoșteniții

Atunci, sortit unui blestem de rugă, De ce-ai țesut, femeie, fără să fi gândit,
Eu auzi-voi, poate, cine sunt- Cu lacrimi și suspine spre grea nimicnicie
O respirație în marea vremii fugă, Cămașa morții din fir de in sucit
Un fulger mut născut de-un trăsnet crunt. Și ai spălat-o în ploi de veșnicie
Și-am îmbrăcat-o spre a fi osândit
Controverse Din vina grea de a te fi iubit
Și-a mă-nchina în veci de veci doar ție?
Cenușa întristării cade iar
Eu eram gând, tu erai o dorință
Peste cuvinte nerostite-n cer
Țesuți dintr-un amar de așteptări.
Unde lumina fără de hotar
Eram un tot - instinct și conștiință
Se tot renaște cu arderi de mister.
În umbrele de albe încercări.
Nășteau scântei din sân de neființă
Zbor fără aripi – zbor pietrificat;
Cu-mbrățișări de sfinte îndurări
Stăpân și rob al clipelor ce mor…
Și judecat fără-a primi sentință.
Da! ”Veșnicia s-a născut la sat”
Ardeam pe rugul sacrei înserări.
Dar cu o moarte și timpul e dator.
Hotare nu-s în cer și pe pământ
Ochi de vulpe Cum nu-i hotar între a fi și nu;
Ce a fost ieri legat prin jurământ
Ard în tufișuri ochii mari de vulpe Am săvârșit păcatul eu și tu
Cu diamante de priviri flămânde Uitând de Legea Marelui Cuvânt
Și care parcă vor să se disculpe Și-n aripi de păcat se desfăcu
De falsul chip al arderii plăpânde. Sub legi de ieri ce azi sunt vorbe-n vânt
Altarul sfânt care să fie nu mai vru.

50 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Noi ne-am născut din vină și păcat Sfredelim între noi și în noi fără rost
Și în păcat trăim nespovediți Și uităm cine suntem și uităm că am fost
Și-am ars poruncile și jurământul dat Într-un mâine chemați care nu va mai fi
Și-apoi am fost de soartă pedepsiți. Loc de plâns, de căință, de-a iubi și de-a ști.
De-aceea poate totu-i blestemat
Sub ochiul treaz ce nu s-a mai ivit Plecare
Și tot ce ne-a fost dat ni s-a luat.
Într-un ocol de lume-ncercuit. Clipeau clipele toamnei năucitor de reci
Și-mi arămeau privirea trist, sfinte depărtări…
Chipul verii Plecau cu nălucirea ascunselor poteci
Purtând în gând povara apusului din zări.
Doarme vântul spânzurat sub cer,
Soarele de foc mândru giuvaer Avea să fie poate potop de necuvinte
Ne aprinde gândul netezind lumină Ce s-ar dori rostite în fum de dimineți
Peste-ntinsul verii - plină și senină. Când ceața neputinței cu razele ei sfinte
Se-ngeamănă în gândul apuselor tristeți.
Zările topite au murit sub foc
Și văpăi de apă se-mpletesc în joc Ca un descântec sacru, ca un surâs de zeu
Între somn și viață doar delirul poate Se cern și-acum cu timpul uitatelor secunde
Să mai stea de veghe și-ntre noi să-noate. Tăcerile amare din asfințitul greu
Al gândurilor triste plecate spre niciunde.
Nimeni și nimic – sfântă nemișcare
Drumurile-s arse și secunda moare. Vers de tristețe
Dacă azi în ceruri se deschide-o poartă Plânsul fiicei
Emigrăm cu gândul din planeta moartă.
Pleacă mama, prea devreme pleacă…
Spovedanie Nu s-au copt nici merii în livezi
Și tu, mamă, nu vrei să mai vezi
Și-am să pun cu vorbe de foc-giuvaer Cum o seară nu vrea să mai treacă.
Ordine în suflet, pe pământ și-n cer;
Voi iubi tot creație vie - cuvânt - Timpul a-mpietrit și-o veșnicie
Tot ce pipăie gândul nenăscut pe pământ. Ai luat cu tine și-ai plecat.
Cerul orb privește peste sat
Ochi spre cer îndrepta-voi cu foc Cum ce-a fost de azi n-o să mai fie.
De iubirea că sunt și că ești, ce noroc
Că sunt za într-un lanț fermecat pe sub nori Doruri atârnate mai rămân
C-am avut sfinți părinți și am îngeri feciori. Între sălcii spânzurând suspine
Și pe tot ce pleacă și ce vine
Că doar Soarele sfânt mi-a fost rug și altar Gândul trist se vrea acum stăpân.
Și când poate-am murit m-am născut iar și iar
Sub un chip de pecete repetat nesfârșit Pleacă mama, știm că peste noapte
Între moarte și viață, între dor și iubit. De sub stele ne-o privi mereu
Și doar vise de la Dumnezeu
Ce istorie poate să mai mintă vreun gând Ne-o trimite-n mângâieri și șoapte.
Dacă toate se nasc și se duc rând pe rând
În cohorte albastre de venit și plecat
Când doar leagănul-cer ne rămâne curat?!

destineliterare@gmail.com 51
Destine Literare
Sic transit… Alte stele vor mai trece
Cu zăpada să se cearnă.
Au dispărut și lacul, și nuferii, și timpul...
Lacul frumos ca o zână si bogat ca un prinţ saudit, Să mă-ntorn… să nu mă-ntorn??
Nufărul alb, demn ca un domn din Carpati Ori să-i las pe ei să plece?...
Și timpul incolor ca un cer nesfârşit din deşert. Chipul Lunii să se-aplece
Și să-mi sune lin din corn.
A mai rămas o amintire vie legată de un lac
Cu sălcii plângătoare, cu cocori sub piept de deal, Testament
Cu cântecele unui loc de dor.
Uneori mă întreb: a fost sau nu a fost? Să mă-ngropați acasă creștinește
Tu poți să spui că nu a fost - că nu mai este. Lângă mormântul tatei în apus;
Dar eu am în suflet lacul care-a fost Să văd de sus cum iarba vieții crește,
Cu nuferi albi ca o speranță Cum soarele din cerul meu s-a dus.
Legănați.
Cu nuferi galbeni ca o suferință, ca o durere pluti- Să nu plecați hai-hui în pribegie
toare Să nu uitați nicicând limba maternă;
Ce azi aș vrea să mă mai doară... Nu vreau s-ajungeți sclavi fără simbrie
Dar au dispărut și lacul, și nuferii, și timpul. Care să-și verse lacrimile-n pernă.

Împletiri Să nu culegeți din pulbere pomana


Mentorului meu, maestrul Ioan Barbu La mari ospețe cu trădătorii toți
Chiar dacă plânge patria-sărmana
Doarme tata între stele Legată-n lanțuri de iude și de hoți.
Și-i văd ochii, și-i văd chipul…
Stelele, precum nisipul, N-a mai rămas în ei nimic de sfânt;
Poartă dorurile mele. Voi să nu fiți legați de mari trădări
Și pâinea să v-o semănați pe-al vost' Pământ;
Doarme tata, are ie Să nu priviți salvare din cele patru zări.
Și costum de sărbători
Și zâmbind de după sori Rugăciune
Parcă-mi face semn și mie.
În genunchi te implor, soare al meu
Să m-aștepți o veșnicie. Lumină veșnică și în apus soare mereu
Cam atât am să-ntârzii Nețărmurită iubire, sens și dorință
Printre flori de poezii În tot ce există.
Până-mi vine rând și mie. Imn de slavă ți-aduc ție, veșnică lumină a sufletului
meu,
Prea cu dor îmi strig nepoții Nesecat izvor de speranță
Și ei tot cu drag mă cheamă Și altar al rugilor mele-mplinite.
Peste-ntinsuri de aramă În tot și în toate prezent, creator și născător de vecii
Să pornim la drum cu toții. De viață nesfârșită
Prin tot ce a fost, ce este și fi-va.
Să mă-ntorn în prag de iarnă
Tot cântând sub cerul rece…

52 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Marin V. DUMITRU
(ROMÂNIA)

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Montreal, un secol!


Martor ocular în Montrealul zilelor noastre (au- unor inițiative de prin 1913, aprobate de autorități pe
gust, 2018) : pentru aproape 55000 de români din 19 februrie.1914, probabil, un alt efect al Congresului
Montreal sunt 14 parohii cu 13 preoți ( în august a Eucharistic, din 1910. Constructorii ei au fost marto-
decedat un preot) care oferă momente de românism rii celei mai mari explozii din lume, de la Halifax
unui număr nedefinit de practicanți ai acestei religii. (joi,6 decembrie 1917), înainte de cea atomică de la
Printre cei care tot speră că „viitorul sună bine” se află Hiroshima, au fost martorii punerii sub controlul gu-
și sf. sa, părintele Ioan Ceaușu, nașul lui Sergius Lu- vernului a germanilor și ucrainenilor, fără ca românii
cian Marin, de 10 ani în Canada, care a avut amabili- să fie afectați, și, în același timp martorii construirii
tatea să ne acorde un interviu. Despre ce am discutat tunelului de la MontRoyal dintre 1914 – 1918.
cu părintele, într-un număr viitor... Desigur, pentru o asemenea construcție impună-
Acum, în anul Centenarului, consemnăm că peste toare erau destui ortodocși emigranți care să contri-
câteva săptămâni, Biserica Buna Vestire din Montreal buie cu fondurile necesare, statul neavând nici o con-
împlinește 100 de ani, și, pare a fi cel mai vechi locaș tribuție, nici atunci, nici acum, la asemenea elemente
de cult ortodox din Canada, care se constituie ca o de cult. Biserica a fost vizitată de Regina Maria în
dovadă peremptorie pentru existența unei diaspore a 1926 și de autorul articolului de față, în 2018, care
acelui timp în această parte a lumii, și, o mărturie constată o mobilizare înspre aceeași reunire a celor de
clară a prezenței românilor pe acest tărâm al făgădu- aceeași limbă, credință, aspirație, evident fără nici o
inței, visat și vânat de multe generații. După cum conotație a unificării româno-canadiene ci exprimare
arată și înfățișarea exterioară, evident și ordinea in- a speranțelor împlinirii spirituale spre care se nădăj-
terioară, monumentul acesta se integrează grijii per- duiește și astăzi, exprimată și de Alex Cetățeanu, cu-
manente a românilor de pretutindeni pentru religia noscut promotor al culturii în limba română (condu-
lor.„E un monument orientativ pentru noi,toți cei de cătorul Destinelor literare) și, când, episcopul Cana-
aici” zice ing. Sergius Lucian Marin, un cunoscut dei și Americii de Nord, P.S. Cassian crede că „viito-
sprijinitor al bisericii lui Ioan Ceaușu. rul sună bine”.
Construcția s-a încheiat cu puține zile înainte de 1 Aflu că pentru luna octombrie 2018 se pregătesc
decembrie 1918 (octombrie), și nu știm dacă avea manifestări cultural-spirituale, adunări aniversative și
vreo legătură cu ce se întâmplase la Chișinău pe 27 editarea unei lucrări, care le este oferită enoriașilor cu
martie 1918 (când Sfatul Țării votase Unirea cu Ro- prețuri între 25 – 50 dolari canadieni. Știind de la fața
mânia), ce se întâmplase la Cernăuți, sau ce se pregă- locului entuziasmul cu care românii din Canada se
tea la Alba Iulia când circa 100000 de oameni vor să apleacă asupra tradițiilor vechi, pertinența prețuirii
se unească pe veci cu țara mamă, la 1 decembrie ortodoxiei, dorința de păstrare, încă cel puțin un timp
1918. Dar nici nu poate fi o pură coincidență, așa că a limbii strămoșești, este de așteptat o împlinire a
putem integra această participare românească de la acestor eforturi. Ar fi alt efort de comunicare în limba
așa o mare depărtare (peste 7000 de km) într-un avânt română într-o țară a trilingvismului autohton adică
social=patriotic de anvergură mondială cu elementele franceza ca limbă de comunicare în Quebec, engleza
particulare românești. Este mai mult decât un ecou al în Toronto și o bună parte a acestei țări imense, și a
timpului într-o zonă îndepărtată clar ca o exprimare limbii române ca mod de comunicare în familiile ro-
național-patriotică peste hotare. Era o materializare a mânești emigrate. Ca și în Europa, ca și în România,

destineliterare@gmail.com 53
Destine Literare
BISERICA reprezintă un factor esențial de păstrare a fi peste 3000000 de români în lumea mare; aceștia
limbii naționale chiar dacă nu mai putem preciza care trebuie să învețe să nu moară de foame, iar unii să
sunt granițele ei actuale. Folclorul românesc sub toate descopere cheia succesului material, uneori, rar, spi-
formele sale aflătoare în străinătate, ca și elementele ritual. Nu-mi închipui că un emigrant în Italia știe nu-
spirituale „exportate” sunt din ce în ce mai firave. mai româna și italiana, deoarece comunicarea se face
Biserica românească din Montreal, chiar cu orga- și în engleză, fapt observat și la Paris, și în Germania,
nizarea ei oarecum „ambiguă”, de astăzi, reprezintă Ungaria, Rusia, pentru că nu numai în Uniunea Euro-
dovada cea mai statornică, cea mai vie, cea mai dătă- peană, ci pe tot globul, limba de comunicare este cea
toare de speranțe că, cel puțin un timp, măcar în fa- engleză (și ea supusă unui vizibil proces de modifi-
milii se va perpetua ca element de civilizație și ex- care-îmbogățire). Așa că, în China, Japonia, S.U.A.,
presivitate limba românilor de la 1918, cam aceeași și Australia emigrația trebuie să vorbească cel puțin 3
în 2018. limbi. Mai concret, așa se întâmplă în Canada:
În anul Centenarului, diaspora din Montreal nu lip- Chiar în provincia Quebec (și Gaspezi…) unde se
sește, astfel, de la Sărbătoarea Națională a întregului vorbește franceza înțelegerea se parafează în limba
popor român, de la 1 decembrie 2018. engleză. Dar fiecare emigrant (sau rezident) mai știe
limba „de acasă”, oricare ar fi aceea marocană, gui-
Trilingvismul – actualitate și viitor neeza, indiana,etc.
Cum am văzut într-un editorial, căsătoriile interra-
Călătoriile prin diverse țări ale lumii îmi permit să siale, inter religioase, „internaționale” îi obligă pe fi-
meditez asupra viitorului limbii române, asupra des- ecare să mai știe chiar și ceva din a 4-a limbă, adică
tinelor poporului român, asupra existenței diasporei, „pota Parth” nepotul nou prin alianța matrimonială cu
etc. Observațiile de la fața locului îmi prilejuiesc niște nepoata Codruța, comunică prin engleză sau fran-
concluzii neașteptate. ceză, învață cuvinte românești și le mai știe pe cele
Dintotdeauna poligloții, adică îndeobște oamenii de din India (din care o învață și pe Codruța câte ceva).
cultură aleasă, erau prețuiți pentru felul în care puteau Dar dintre cei peste 300 de oameni cu care am venit
comunica dintre cunoștințele lor sau ale altora pentru în contact în iulie-august 2018, nu există niciunul să
mulți alții. Enciclopedistul Dimitrie Cantemir, fost și nu poată comunica în 3 limbi. Singurul loc unde se
domnitor al Moldovei, (1710-1711) cel care ne-a lă- oficiază slujbe religioase, indiferent de orientare (hin-
sat celebra Descriptio Moldaviae (cu prima hartă a dusă, coreeană, chineză,etc.,etc.) într-o singură limbă
Moldovei, de pe timpul lui Ștefan), iar lumii, Istoria este locașul de cult, pentru români biserica. Și nici
Imperiului Otoman (Incrementa atque decrementa atunci nu e chiar așa pentru că mai vin și alte nații, și,
Aulae Othomanicae) știa 11 limbi și a comunicat mai acelea trebuiesc lămurite, atrase, interesate!
ales în limba latină, drept care Leibnitz îl considera De ce scriu despre aceste observații directe ?
„rege între filozofi și filozof între regi”; înaintea lui Globalizarea sub imperiul banului este realitatea
celebrul Nicolae Milescu Spătarul… ambasador rus prezentă până și la poli. Am rămas uimit că la o nuntă
în China, mai aproape de vremurile noastre pașoptiș- din Montreal au fost prezente 18 naționalități din
tii (V. Alecsandri a fost un poet uriaș, M. Kogălni- toate continentele (la Vaslui, doar 2, la București
ceanu și mai ales Titu Maiorescu erau mari învățați) . 5…6). Există, însă, clară, prin revers și tendința de
Mihai Eminescu, format la cultura germană citea în unificare lingvistică, o reducere a vocabularului la
original pe Schopenhauer sau Kant și în afară de strictul necesar pentru noțiunile de bază, pentru pro-
limba română pe care a modelat-o după chipul și ta- blemele existențiale. Sunt de aceeași părere cu acade-
lentul său imens cunoștea mai multe limbi, deci era, micianul Eugen Simion care zicea că foarte curând va
și el un apreciat poliglot. Evident într-o limbă literară dispărea majoritatea limbilor pământului, rămânând
evoluată, model. Dar: ca engleza ultra transformată să acopere nevoia de
Azi, chiar și cei plecați pe alte meridiane ale pămân- comunicare interpersonală. Oarecum paradoxal, toc-
tului trebuie să se descurce cu mai mult decât limba mai amestecul limbilor, religiilor, naționalităților va
română, oriunde ar fi, pe mare sau pe uscat. Astăzi ar conduce la o asemenea simplificare, la abandonul

54 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
particularităților, a metaforei, a poeziei din fiecare bisericești-ortodoxe, cu socializare , petreceri chiar,
limbă: un emigrant-slujbaș își poate permite să nu știe programe artistice, promovarea iiei tradiționale, ele-
ce vrea patronul în limba lui ? Unde s-ar putea afla o mente distractive și muzică din România. Nu pot zice
asemenea situație ? Noi, românii ne plângem că vom „națională” pentru că mai toți cred că țara lor e Ca-
fi năpădiți de țigani…dar, realitatea e mai pericu- nada, iar promovarea limbii române în familie ține de
loasă, căci vin pe aici toate culorile, rasele, obiceiu- dorul de patria părăsită. Dovadă că urmăresc atent ce
rile, religiile și … noua cultură existențială, pe bază se întâmplă pe aici sunt discuțiile extrem de aprinse
de bani! Deja Euro este monedă unică în U.E., dolarul despre politicienii români (ar fi bine să știe PSD cât
american este și în Canada și tot continentul ameri- le pot spune ei despre ciuma roșie), despre lipsa orân-
can, alte monede n-au căutare în schimburile valutare. duielilor , despre perspectiva economică de aici și de
Revenind la „comoara în adâncuri înfundată” văd acolo, despre motivele pentru care nu s-ar mai în-
că și pe teritoriul național se extinde comunicarea în toarce niciodată. Rareori lasă vreun fir de legă-
alte limbi. Faptul nu poate fi decât în dezavantajul in- tură…„de ce nu ?” M-a surprins violența lor de lim-
dividualității românești, a limbii vorbite, a gramaticii, baj. In acest mare oraș al lumii (cum spuneam), cen-
a fondului principal lexical ,etc. Trilingvismul este tru de activitate pentru aproximativ 55000 de emi-
deja o prezență de zi cu zi, chiar dacă nu prea apăsă- granți de la noi nu există Bibliotecă sau Librărie
toare. Oare, toți cei care mereu vin, vor fi poligloți pentru ai noștri, până și restaurantele românești se as-
sau doar cei care suportă pentru câțiva ani (puțini ani, cund sub denumiri diferite (dar nu românești), nu cu-
pentru că există televizor, calculator, telefon, nu izo- noaștem vreo organizație reprezentativă, dar există o
larea de aproape 2000 de ani care să permită transfor- Societate a Scriitorilor, condusă de un excepțional
marea latinei în română) trecerea de la comunicare manager, Alex Cetățeanu, sunt un număr de scriitori
polilingvă la prăpădenia care ne așteaptă! Pare un dintre care noi publicăm curent pe simpaticul „total”,
drum fără întoarcere, spre robotizare și sărăcie sufle- poetul George Filip (la data când scriem aceste rân-
tească?! Așa s-ar explica și primirea noastră entuzi- duri își adapă inspirația în TUZLA - jud. Constanța -
astă în străinătate. lui de origine); dar până la urmă fiecare se descurcă
Din păcate, înscrierea noastră și Meridianului Cul- cum poate să-și vândă opera. De aceea sunt și extrem
tural Românesc în frontul apărării limbii române în- de puțini, de numărat pe degete. Institut cultural ro-
tre granițele ei actuale, adică pe tot globul, pare o bă- mân nu există pentru ei…
tălie dinainte pierdută. În marea luptă cu BANUL, Revin la Otilia Tunaru, directoare la școala „ Juni-
oare, sensibilitatea= metafora mai poate învinge ? mea română” care nu se plânge decât de sclavagismul
modern din această țară a belșugului material, unde
Școală românească în Montreal spiritul e condamnat la pieire. Statul asigură condiții
de excepție pentru hrană , locuit, sănătate dar școlile
Din călătoria noastră în Montreal-Canada, sale asigură doar forță de muncă pentru meserii prin-
dintre 20 iulie – 10 august 2018, ne-am ales cu 11 in- cipale, admițând imigranți de pretutindeni pentru
terviuri cu emigranți români în acest mare oraș al lu- muncile fizice. Prin urmare, aproape tot ce înseamnă
mii, filmarea unei nunți, numeroase fotografii și… valoare spirituală se tocește sau dispare trebuind să
pulsul comunității românești. AM descoperit și o fa- asigure servicii și munci fizice cu mare consum ener-
milie de vasluieni, din care dna Otilia Tunaru fiind getic. Așa se explică de ce un preot oltean la una din-
cea care se zbate să organizeze și să pună pe roate o tre cele 14 biserici, trebuie să frece scările blocurilor
școală de limba română, în acel ocean de indiferență pentru a face rost de sumele necesare funcționării
și opreliști (în special economice). Într-o fructuoasă acesteia; tot așa , un profesor de matematică se poate
discuție cu Dânsa am aflat cât de greu este să reali- împlini material dacă face și ore de meditație, deși
zeze fie și aceste clase de sâmbăta, după cursurile din predă la o universitate, un artist și interpret ca Mircea
cel mai prestigios liceu, Brebeuf din Montreal. Gheorghiescu se pricepe la multe meserii ca să-și facă
Menționez că aproape pe lângă fiecare biserică, cele o casă după voia lui, Valentin, de la Buhuși-Bacău de
13 , din oraș, sunt întâlniri duminicale după slujbele loc are un restaurant „grecesc” (dar și nevasta

destineliterare@gmail.com 55
Destine Literare
bolnavă), ca afacere împlinită, ș.a.m.d. Îmi zice DE 15 ori… BINE!
frumoasa doamnă , de loc din Vaslui (fam. Viorel
Pilă), de generozitate, sacrificii personale, că urmă- Stimați prieteni și colaboratori, mă bucur că putem
rește ideea activării românilor creativi și promovarea vorbi de un fel de aniversare : cu acest număr marcăm
limbii române, și, o cred, așa cum o veți crede și dvs. 15 numere din Meridianul Cultural Românesc, revistă
dacă vedeți interviul. Îi mai cred dorul de țara din care apărută în condiții descrise, pe 8 februarie 2015. În
a plecat, dar nu pot înțelege de ce renunță încet, încet momentul acesta putem vorbi de împărțirea celor
la româneasca inițială în favoarea limbilor oficiale, 432… de colaboratori în 3 categorii:
de ce renunță la tradițiile moldovene în care a crescut. 1/ENTUZIAȘTII de la roate, bucuroși că pot înregis-
Totuși n-am hărțuit-o prea mult cu întrebări grele, tra record după record de colaboratori, care jertfesc
tocmai pentru strădania sa de a înființa această Școală timp, climat familial, bani, autoritate pentru realizări
în limba română. Meritoriu, nu? tot mai bune de la număr la număr. Cât de întemeiate
– Câți elevi aveți în Școala românească ? sunt convingerile lor că realizează un unic element de
– Circa 300, cifră variabilă (și explică de ce). cultură între granițele limbii române, rămâne de vă-
– Între ce vârste ? zut, dar acestea motivează uneori eforturile suprao-
– De la preșcolari și până la absolvirea liceului, menești pe care le fac. Mă gândesc la Mihai Batog
între 4 și 17 ani. Avem profesori pentru toate discipli- Bujenița și d-na Cornelia Ursu, cu întreg Cenaclul
nele, inclusiv pentru franceză. Pentru română plătim ALPI din Iași, la poeta revistei Gabriela Ana Balan
între 4 și 7 profesori cu pregătire deosebită. Sunt bine care , printre altele, ne asigură legătura cu Gruppo del
plătiți, de aceea sunt și interesați să realizeze ore de scriviamo din Italia, la băcăuanii , mușchetarii – scri-
înaltă calitate. itori din Bacăul lui Dumitru Brăneanu, Ion Dănilă,
Mă despart după 40 de minute de Doamna Tunaru. Cornel Galben, la cei din Israel (mulți și foarte buni),
Sper să mai am vești de la Montreal, cât de curând. la Ben Todică din Australia, la Georg Barth din Ger-
Mai spun că am văzut și oameni fericiți, aici, nu nea- mania, la cei din Chișinău…
părat săraci cu duhul ci dintre cei care au renunțat la 2/ DEBUTANȚII sau cei care trimit număr de număr
aspirații creative, dezamăgiți de sistemul și realitățile sperând în recunoașterea talentului, a creațiilor, a me-
din Canada, unde au de toate, inclusiv acest sclava- ritelor artistice, prin consacrarea oferită de o aseme-
gism modern de care vorbea Otilia Tunaru. nea revistă, venind dinspre jurnalismul cultural, mo-
dalitate ușor asimilabilă în rândul populației. Că, M-
C-R- reprezintă un orizont de așteptare, o posibili-
tate de consacrare, iată, sunt noii colaboratori și de-
butanții, care împing cifra colaboratorilor cam peste
500.
3/ CÂRCOTAȘII cărora le-am tăiat „inspirația” prin
Glosarul de la sfârșitul fiecărui număr , care încă nu-
și fac apariția. Dar, chiar dacă aceștia lipsesc, noi știm
că mai avem multe și prea multe de făcut. Chiar dacă
am fi băutori de vreo licoare (noi…cu apa de izvor),
nu ne-am lăsa îmbătați decât de metaforă, adică poe-
zie și artă adevărată.
Vă asigurăm că e chiar, cu adevărat greu pentru
noi, cei de la roate.
Până la urmă ce scop mai nobil ar fi altul decât BĂ-
TĂLIA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ?

56 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Rezistența anticomunistă muncit. Se răresc dovezile vii despre ce a fost greu în
istoria țării.
În fiecare număr de până acum am consemnat mo- Mai trăiește venerabilul Alexandru Chiriac, de a că-
mente din adevărata rezistență anticomunistă dintr- rui existență, luciditate, vigoare, merită să ne bucu-
un areal bine cunoscut,cel din jurul Tecuciului, un răm, deși a trecut de 90 de ani. Personal mă întristez
oraș din județul Galați, România. Am vorbit despre că n-am destul timp să-l exploatez ca sursă de infor-
Vasile Cernat (21.02.1909 – 20.09.1990) cel înde- mații pentru viața socială românească răstimp de
lung prigonit, bătut și ascuns prin 8 închisori din Ro- peste 7 decenii.
mânia (și, cât stuf a cules!) am consemnat amintiri și Mă mai întorc cu gândul la Vasile Cernat, sergentul
mărturii despre alți câțiva din Țepu, Furceni, Podu curajos care a scăpat din ghearele sovieticilor 61 de
Turcului, Giurgioana, Răcușana, Căbești ș.a., fără a ostași români care n-au ajuns în Siberia, forțând cu un
insista asupra momentului colectivizării care a distrus curaj al disperării încercuirea acestora de la Cotu Do-
agricultura tradițională. Am reprodus cuvinte, întâm- nului, moment hotărâtor în bătălia de la Stalingrad.
plări din viața lui Alexandru Chiriac , Jănică Mocanu, N-a murit acolo, n-a murit în închisorile comuniste,
Constantina Mândru (1915 – 1996), ș.a., din Țepu. ci imediat după 1989, ucis de o vecină cu bâta în sto-
Jănică Mocanu, zis Zazu a trecut la cele veșnice pe mac. Un erou cu o moarte prozaică. Omul acesta,
7 august 2018, (n.20.03.1937) bolnav, suferind fizic decorat de 3 ori pe front n-a prins decât câteva zile
și moral pentru că n-a apucat să vadă democrația în de speranță în libertate după Revoluție. Poate, de
formele ei normale. La câtă bătaie a luat de la secu- aceea evocarea faptelor sale se impune să continue!
riști, poate merita să se bucure de ceva prețuire, recu- ***
noaștere, respect, poate și bunăstare față de cât a Așteptăm colaborări și pe această temă.

Ilustrație de Vasile Mic

destineliterare@gmail.com 57
Destine Literare

Eugen ENEA CARAGHIAUR


(CANADA)

Cavalerul în blană de tigru


Roman Medieval Georgian în Versuri
De Șota Rustaveli (1172-1216)

Versiune în limba română

Prefață dar efortul ar fi depășit rezultatele obținute. Credem


că textul merită să fie cunoscut cel puțin de cei care
În 1967 a avut loc, la Montreal, EXPOZIȚIA se ocupă profesional de literatura universală.
UNIVERSALĂ la care multe țări au avut Pavilioane Citind textul romanului în versuri ne dăm seama
prestigioase. A fost o mare competiție între U.R.S.S. de faptul că nimic nu s-a schimbat din punct de vedere
și U.S.A. care au expus pavilioane excepționale. Fie- moral. Că omul a rămas așa cum era. Cu deosebirea
care Republică Sovietică avea un stand cultural. Ge- că în zilele noastre puterea judecătorească a dat statu-
orgia era reprezentată de grupul CORALA ORARĂ lui posibilitatea de a controla indivizii cu rezultate nu
compus din cinci cântăreți artiști. Aflând că mama întotdeauna satisfăcătoare.
mea se trage pe linie bărbătească din familia Dadiani Eugen Enea Caraghiaur
de Mingrelia, m-au considerat ca fiind unul de al lor.
Șeful grupului Revaz Pruidze mi-a dat spre amintire Introducere
un volum miniatural al romanului medieval georgian (Fragment)
Cavalerul în blană de tigru, scris de poetul național
al Georgiei, Șota Rustaveli, în jurul anilor 1190. Cel ce-a dres conturul lumii, cu-a sa forță magistrală
Versiunea era în limba rusă compusă de marele Pentru noi a dat pământul și frumosul cu migală,
scriitor antisovietic I. Zabolotskii. El a fost deportat Dăruirea cea de viață pentru lumea animală,
în Siberia deoarece condamnase intervenția Statului Își reflectă-n toți boierii resfinţirea-i personală.
în sfera de acțiune a scriitorilor. După reîntoarcerea
din Siberia, a compus versiunea romanului medieval Doamne, Tu ai dat obrazul fiecăreia ființe.
în limba rusă. Am verificat traducerile făcute în en- Întărește-mă Stăpâne, spre a dracului rușine,
gleză, franceză, germană și spaniolă. Am găsit că ver- Ca să ardă-n foc năprasnic pân-la ultima-i suflare.
siunea lui Zabolotskii era cea mai reprezentativă. Cu- Să mă ierți până la moarte pentru ce-am greșit pe cale.
noscând limba rusă foarte bine, mi-am propus să
compun versiunea în limba română, îmbogățind lite- Duce-i scutul și pumnalul leul – rob Tamar – Reginei,
ratura românească prin această operă literară de mare Dar eu cântărețul sincer cum i-aș da eu ajutorul?
calitate. Părul ei negru-agată al alamei bate focul
Fondul și personagiile au rămas intacte, dar Și ne-mbată cu nectarul când privești în soare fața-i.
forma este diferită, deoarece limba română are speci-
ficitatea sa, fără de care versiunea ar fi devenit o sim- S-o cântăm Tamar-Regina ca pe-o sfântă respectată!
plă traducere. Recunosc că s-ar fi putut face mai bine, Scrisele de mult poeme i le-am dedicat odată.

58 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Am descris cu o peniță tuciuriul din agată. A trecut din mână-n mână ca un râu de diamante.
Cel care se îndoi-va, fi-va rupt de a mea spadă. Să o cânt în georgiană mi-a fost dat să-mi fie mie,
Mi-a fost dat, ca pe Regină, s-o slăvesc din nou cu Pentru cea și pentru care arde inima-n prostie.
slove.
Să-i descriu obraz și gene cu agată în sprâncene. Poezia-i temelie: dătătoare e de cuget.
Perla gurii, bujorie, sub un strat de jar-rubine, Prin cuvântul ei cel pașnic îndulcind pe cel ce-aude.
Sparge piatra ca ciocanul de culoare plumburie. Vorba arde pe temeiul obiceiurilor noastre,
Pe când versul sare aprig peste cel ce-l înțelege.
Suflet, limbă, măiestrie să o cânt pe ea mă-mbie.
Dă-mi putere, inspirații; gândul ajutor să-mi fie! Jucătorul iese-n lume când gândește bine meciul.
Voi slăvi pe Tariălu ca un om de omenie, Un poet bea din onoare când ales e bine versul.
Pe eroi, strălucitorii, ce-au trecut ce nu se știe. Și pe cal va pune șeaua dacă versu-i folosește.
Drumu-i bun prin suferință pentru cel ce rătăcește.
Așezându-ne să plângem ce-a trecut prin Tariălu
De necaz ne va străpunge sabia tristeții sale. Din senin, în poezie, o greşeală de răsare
Este o poveste veche. Eu, poetul Rustaveli, Ar fi bine s-o privească cu folos și cu ardoare.
Am tot scris cu lanțul vrăjii ca să-l cânt pe Tariălu. Un poet văzând eroarea, înapoi se va întoarce
Și lovind în minge sprinten fără dubiu va învinge.
Cam așa spre perla asta m-a-ndreptat arzând iubirea,
Cea prin care nedreptatea luminează strălucirea. Cel ce-njghiabă versuri goale creator nu se numește.
Inima, din ea tăiată, arde-n versuri prin cuvânt. Să nu creadă el în grabă că el inimi ocrotește.
Doar de milă Prea Înaltul nu m-o duce în mormânt. Că oricine din prostie va lega prin ritm cuvinte
Va striga că-i o podoabă, ca măgarul din poveste.
Din Iran povestea asta, plină de fapte șocante,

Ilustrație de Vasile Pop-Negreșteanu

destineliterare@gmail.com 59
Destine Literare

Ev. EVTUŞENKO Nina GONȚA


(RUSIA) (ROMÂNIA)

Recunoştinţă în părul ei de catifea,


dar nu, femeia! mie-mi... mulţumeşte!
Trăgând perdeaua încet pentru că eu, bărbat!
peste-al copilului pătuţ, sunt... cu ea!
mi-a zis şoptit: ,,Eu cred c-a adormit”.
Stinse şi becul cel de sus... Cum s-a ajuns
Alunecând foşnit şi lin, să se întâmple asta pe pământ?
capotul ei pe scaun a căzut... Pe semne viaţa şi-a pierdut
Noi despre dragoste din sensul ei primar –
nu am vorbit deloc, al cui păcatul?
am fost...cuminţi, femeia-am confundat-o,
ea îmi şoptea ceva-n ureche, gângav, am umilit-o...
o literă de „r” pierzând-o printre dinţi - pân-la... egalitatea cu bărbatul!
`n şiragul lung de albi mărgele...
Ce crude vremi a`noastre pregătite,
„Dar ştii, eu am scuipat demult perfid, viclean, cred,
pe viaţa mea, de mai multe veacuri,
zău, mă uimeşti! bărbaţii deveniţi - muieri,
Bărbat în fustă, cal de povar-am fost. femeile –
Şi uite, dintr-o dat`, să râzi – aproape ca bărbaţii!
sunt iar... femeie!”
O, Doamne-n curbura umărului ei neted,
Să-i fiu recunoscător se-nfipse degetele mele mari...
a mea-ar fi datoria, înfometat şi gol...
cel ce-apărare-am căutat în corp... neapărat. Iar ochii ei frumoşi şi umezi,
În noianul de albituri plini… de plăcere,
ascunsă-i faţa de ruşine eu, priveau sclipind la mine,
un lup flâmând şi... rătăcit. strigând şi mulţumindu-mi
în tăcere.
Dar ea, ca o vulpiţă strânsă-n colţ..
într-una îmi vorbea, apoi penumbra i-a-nghiţit încet...
îmi mulţumea, abia se-ntrezăreau în întuneric,
în lacrimi calde toţi obrajii mi-a şoptit, ca nişte lumânări plăpânde în biserici...
m-ardea ca focul, Căt de puţin îi trebuie femeii,
de ruşine, mă-ngheţa... Doamne,
s-o socotim...
O, Doamne! şi să se simtă–n veci
Ar trebui cu rimă s-o-nconjor, Femeie!
şi să mă pierd, încremenit,

60 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Mereu se va găsi o mână de femeie pe care i-ai trădat
de-atâtea ori !
Mereu se va găsi o mână de femeie
uşoară, răcoroasă, Şi iată, răzbunările sosesc:
de tine ei fiindu-i milă, „Trădătorule!” –
iubindu-te poate niţel, din răsputeri ploaia în faţă-ţi spune,
ca pe un frate, „Trădătorule!” –
să te liniştească... crengile-n faţă te plesnesc,
„Trădătorule!” –
Mereu se va găsi un umăr de femeie, ecoul s-aude-n pădure...
în care tu, aprins,
să sufli Te-agiţi şi te frămânţi..
căzut pe el tu însuşi nu îţi ierţi nimic...
cu capul tău destrăbălat şi uşuratic, Şi numai acea mână limpede,
încredinţându-i somnul tău rebel. curată,
te va ierta mereu...
Întotdeauna se vor găsi ochi de femeie, deşi e supărată.
care durerea toată a ta
s-amortizeze, Şi numai acel umăr obosit,
iar dacă nu chiar toată - o bucată, te va ierta pe tine iar şi iar,
o mare parte, astăzi şi mâine,
să vadă şi să simtă suferinţa ta. şi altădat`...
Şi numai acei ochi
Există pentru tine însă trişti şi... frumoşi,
o mână de femeie - deosebită, îţi vor ierta ei tot,
mult mai dulce... ce n-ar fi trebuit nicicând
Când ea de chinuita frunte-a ta s-atinge, să poată fi iertat...
îţi simţi destinul,
veşnicia te străpunge! Cu mine iată ce se-ntâmplă

Există pentru tine-un umăr femeiesc, Cu mine iată ce se-ntâmplă,


ce nu se ştie pentru ce ţi-e dat, la mine un prieten vechi nu vine,
nu pentru-o noapte, nu, dar vin
pentru vecie! nu cine trebuie,
Şi asta-ai înţeles-o tu demult. mulţi, diferiţi,
cu ne-nsemnate treburi.
Şi sunt aşa ochi de femeie, Iar el, la fel ca mine
privesc mereu la tine melancolici, pe undeva,
trişti, cu cine nu ar trebui,
până-n ultimele de viaţă zile – tot umblă...
sunt ochii dragostei Şi-această dezbinare-a noastră,
şi conştiinţei tale. e de neînţeles...
Noi ambii...
Dar tu trăieşti fără probleme, suferim.
nu ţi-e deajuns acea o mână,
acel umăr şi-acei ochi Cu mine iată ce se-ntâmplă,
îngânduraţi, frumoşi şi trişti, cu totul ne „acea” la mine vine,

destineliterare@gmail.com 61
Destine Literare
şi mâinile pe umeri ea îmi pune Nimic nu vreau pe jumătate
şi de la alta...
ea... mă fură. Nu, eu nimic nu vreau pe jumătate!
Iar alta, spune-mi, Doamne iartă, Să-mi dai tot cerul!
cui va pune mâinile Tot pământul...
pe umeri ? la picioare-l vreau!
Cea de la care sunt furat, Şi mări şi râuri,
va încerca şi ea, şi-al munţilor torent.
la rându-i, Tot e al meu!
de undeva...să fure. Nu sunt de-acord să-mpart
Nu dintr-odat` cu asta va răspunde, nimic... cu nimeni!
dar va trăi cu sine într-o luptă
permanentă Tu, viaţă,
şi instinctiv ea va găsi pe cineva... cu petece şi cu bucăţi,
îndepărtat, străin de ea... nu mă cârpeşti pe mine!
Vreau tot!
Vai, câţi nervoşi şi Eu pot să-l duc în spate!
plini de maladii, Nu vreau pe jumătate –
cu legături urâte, o fericire,
inutile, dar nici necazul –
prietenii nenorocite, înjumătăţit.
un’să m-ascund de ele?
O, vino, De fapt,
cineva, un singur lucru vreau:
distruge legăturile străine... jumatea cea de pernă,
împreunate. pe care grijuliu,
Şi uneşte de-obraz lipită,
sufletele-apropiate... stă mâna ta –
răzleţite. neajutorată, căzătoare stea,
pe care sfântul legământ –
inelul –
străluceşte!

Traducere din limba rusă de


Nina Gonţa

Ilustrație de Vasile Pop-Negreșteanu

62 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

george FILIP
(CANADA)

POEME DANSANTE / DANCING POEMS

Truth about the ferocious patriotism


because I believe in nothing…
I have scribbled this poem
out of a ferocious patriotism
Only Love
because due to democracy
I ride the bike daily
I’m both a child and also an old man
in the two imposed languages
I’ve never kept my life in high esteem
French and English
yet, you should have in mind that when I go to law
I make use of the native language
even the kindest executioners were poets.
only on Sundays when I miss it
tears course down on my cheeks
my love… please pour me another glass of wine
and I go together with ELIADE
and Mary please fetch me that well of ink
to the well of memory
for I would like to cry together with my country
on the path of the hermeneutics
when all my ancestors under the heroes’ shields do
until, with a white beard,
sing.
I finalize my poem

destineliterare@gmail.com 63
Destine Literare
and there have been so many rains… but He – the man – still sweats
and many other flights of rains will go and with his right arm He has been carving saints
while with a yearning from eternities while Mary knows that only love
all our Maries moisten our lips. appeases our longing for the parents.

I shoot all doves of peace (George Filip, Poeme dansante / Dancing Poems, English ver-
and with a boomerang I hunt sion by Muguraș Maria Vnuck and David Paul Vnuck,
”Călăuza v.b.” Publishing House – Deva and ”Destine”
while by the fire of the supper
Publishing House – Montreal, 2016, p. 35, p. 189)
my Mary’s waiting for the whisper’s love

POEME DANSANTE / LES POÈMES QUI DANSENT

Seulement l’amour

je ne suis qu’un enfant… ou un vieil homme


dont la vie ne vaut pas tripette
pourtant vous devriez penser que dès qu’on me pré-
sente au jugement,
même les bourreaux étaient les plus gentils poètes.

ma bien-aimée... verse-moi un autre verre de vin


Marie, amène l’encrier pour moi
car je voudrais pleurer pour ce Pays quand mes
aïeuls
chantent sous tous ces boucliers d’exploits.

et tant de pluies passèrent...


et tant de vols de pluies viendront couler à flots
Vérité tandis qu’avec leur éternelle nostalgie
toutes les Marie du monde nos lèvres humectassent.
excité par mon patriotisme féroce
je barbouillai ce poème je tire un coup de feu sur les colombes de la paix
car, à cause de la démocratie, chassant avec mon boomerang
je voyage chaque jour à vélo tandis qu’auprès le feu de ce dîner
dans les deux langues imposées, Marie attend toujours tant de murmures d’amour.
français et anglais, mais Lui – cet homme – transpire encore
j’utilise ma langue maternelle de son bras droit il va sculpter des saints
tous les dimanches quand j’ai mal d’elle seulement Marie le sait que c’est l’amour
et que les larmes coulent sur ma joue qui nous apaise la nostalgie de nos parents.
et je vais avec ELIADE
vers la fontaine de la mémoire (George Filip, Poeme dansante / Les Poèmes qui dansent, mise
sur la voie de l’herméneutique en français par Muguraș Maria Vnuck, « Călăuza v.b. » Publis-
jusqu’à-ce-que avec une barbe blanche hing House – Deva and « Destine » Publishing House – Mon-
j’arrive à écrire mon poème tréal, 2016, p. 35, p. 189)

sur le patriotisme féroce


parce que... je n’en crois rien...

64 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Al FRANCISC
(CANADA)

Privire Stau

Printre atâtea nenorociri Mă aflu în vârful unui stâlp de telegraf


Mai bate și vântul Legat la ochi de o mie de ori
De sună apa în mine Și vopsit pe îndelete cu nebăgare de seamă
Și țuica băută la muma în sat Iar toți cei care îmi vin prin apropiere
Și tu, fată frumoasă și albă Sunt sfătuiți să dea în mine fără sentimentalisme ief-
Te uiți la mine aproape în șagă tine
Și-ți faci o cruce prelungă. Și să primească la urmă
O diplomă de onoare, arginți
Nepotrivire În vreme ce eu
Nu sunt lăsat nici măcar să gem de durere.
Trupul
Pe care l-am primit fără știre Promisiune
Să mă slujească în viață
A început să funcționeze total alandala Ni s-a spus pe cuvânt
Și mă poartă din groapă în groapă Că urmează să murim pe-ndelete
Chiar dacă eu În ordine alfabetică
Încerc să o mai iau pe alături. Dar pe mine
M-au scos din rând
Intenție Și m-au pus mai în față...

Am să stau negreșit
Pe fiecare scaun din lume
După care
Am să o iau de la capăt
Așa cum scriE la carte.

destineliterare@gmail.com 65
Destine Literare

Nicolae Dan FRUNTELATĂ


(ROMÂNIA)

PORTRETE, CEAȚĂ ȘI FUM

Un pin canadian la Amărăști

Într-un drum pe care l-am făcut împreună, de trăiește lângă un fluviu adevărat, Saint Laurent, care
la Râmnicu Vâlcea la București, l-am cunoscut mai pleacă din lacul Ontario și ajunge lângă Atlantic și
bine pe Alexandru Cetățeanu. Un oltean care locu- căruia îi spune iubitor: „Bună dimineața, fluviul meu
iește în Canada, e președintele de onoare a Asociației vecin/ tu vii din vecie, eu plec spre Amin.”
Scriitorilor Români din Canada (după 16 ani de pre- Alex Cetățeanu rimează nume canadiene de
ședinție!) și editează o revistă numită „Destine lite- orașe cu niște cuvinte neaoșe oltenești, se joacă în
rare” pe care o trimite în toată lumea. Un oltean din versuri, umblă prin lumea aceea depărtată ca un copil
Amărăști–Vâlcea. Un patriot român, un scriitor cu su- de oltean nebun cu cobilița în spate. A pus pe ea două
flet mare, ca și părintele Theodor Damian din New coșuri, unul cu vise și speranțe, altul cu durere și dor.
York, ca și australianul ardelean George Roca. Oare nu-i o nebunie să-ți faci lângă Saint Laurent un
Sunt și alții, atâția pe care nu-i știu, dar îi simt palat de paiantă și să cauți printre cocenii de acolo
și îi cred. N-am niciun interes mărunt cu Alex. Nu șarpele casei din credințele oltenești? Iată cum sună
vreau să călătoresc în Canada, sunt prea bătrân pentru poemul Dor torid (arghezian până-n prăsele): „numai
asta, nu vreau glorie la Montreal, îmi ajunge a mea olteanul din mine/ un haiduc fără pricine,/ visez vise
din raionul Vânju Mare–Mehedinți. Dar mă tulbură sibiline/ Oltu-mi cântă sub sprânceană/ Dunărea la ea
până în adâncul sufletului frumusețea unui om care mă cheamă/ Spre doina din Țara-Mamă.”
își iubește cu atâta patimă țara, părinții, dealul natal, Alex Cetățeanu are și imprecații, înjură și bles-
cuvintele între care a crescut. Mi-a dăruit o carte sub- temă ca orice oltean sadea, dar când îi vine dorul cel
țire de versuri numită Amurg la Valleyfield, apărută mare, mușcă frunza din Codrii Vâlcei și fluieră veș-
în 2018. Pasămite, o carte despre maiestuosul fluviu nicia: „Dealurile mele/ De la Amărăști/ Se-oglindesc
Saint Laurent din sud-vestul provinciei Quebec, unde în stele/ Suflete, trăiești?”
și-a ridicat o casă și și-a făcut o grădină mare în care Numai la muica în pridvor îi sunt casa și sufle-
pune roșii, ceapă, vinete și, dacă-mi urmează sfatul, tul, oricât de bogat ar fi în Canada, oricât de frumos
și câteva fire de praz. i-ar curge Saint Laurent-ul. Cartea lui e o carte de
De fapt, o carte a dorului de satul lui din Vâlcea. dus-întors. Poetul e un om liber, a fugit după liber-
Cu motto-ul: ,,Omule din Amărăști/ Vrei să te mărtu- tate, dar sufletul i-a rămas prins în cătușe de dor care
risești?”Alex Cetățeanu se mărturisește cu fața la nu-l strâng, dar îi sângerează gândurile și versurile:
pridvorul casei natale, la chenarul ferestrei în care-i „Ține-mi, Doamne, dorul!”
apărea chipul mamei, la tatăl care a murit când el era Un poem antologic al celor care trăiesc departe
departe și n-a putut ajunge să-l petreacă. O autobio- de țară, nu diasporeni, ci dorusporeni cred că ar tre-
grafie despre tot ce a fost el, despre drumul copilului bui să le zicem, este Ionică: „Mi-a scris nepotul Io-
care a plecat desculț la Drăgășani, ,,apoi cu trenul spre nică/ Era așa, pe la Crăciun/ Că o să vină să-mi aducă/
Bănie și ehei,/ Mi-am cumpărat pantofi de o sută de O damigeană cu vin bun/ I-am zis s-aducă doar o
lei.” Apa lui firavă de la Drăgășani e un fel de Dunăre, glajă,/ Că nu e voie-n avion/ Ionică, în trăistuță pune-
dealul de lângă satul lui se aseamănă cu Alpii. Azi mi/ Și o țârică de jambon/ Jambon, așa cum face

66 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
muica/ Doi-trei cârnați, niște șoric/ Vezi de pitește un praf pe care-l iei pe tălpile pantofilor și-l scuturi
bine țuica;/ Încolo, nu mai vreau nimic.” când treci dincolo de graniță.
Parcă ascultăm o romanță celebră de Vasile Mi- Amărășteanul ăsta, Alex Cetățeanu, e un poet
litaru. Apoi urmează o Scrisoare mamei: „Măicuța adevărat și adânc, dincolo de mode, de textualisme și
mea, ulciorul tău/ În suflet l-am păstrat cu mine/ Să de postmodernisme. El are un chip de haiduc încrustat
sorb din el prin țări străine.” pe pereții unei troițe vâlcene ca să ne amintească fap-
Când olteanului îi e dor de ciocârlie și de cuc, tul că noi am fost și suntem și rămânem, ca iarba, ca
asemenea minuni neîntâlnindu-se prin luncile fluviu- lumina din satul natal, ca pridvorul casei unde ne aș-
lui Saint Laurent, se usucă de dor. E polemic, viu, teaptă mama, ca dorul.
luptător, iar armura îi e spartă doar în dreptul inimii. Aceasta este cartea, acesta este sentimentul meu
Pe acolo intră dorul de țară, pe acolo poate fi lovit de confratern. Voi pune textului timbre pentru străină-
amintiri, dar și de dușmanii care cred că patria e doar tate și cândva, el va ajunge la umbra unui pin cana-
dian din Amărăști...

Ilustrație de Vasile Mic

destineliterare@gmail.com 67
Destine Literare

Nicolae GEORGESCU
(ROMÂNIA)

O poezie din prima tăietură a gândului ce caută simplitatea, cultivă înțelepciunea,


găsește expresia memorabilă, discret presărată cu filozofie (idei filozofice)
Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) a debutat căldura din afară/ şi tot sorbea târziul din aşteptări/ ...
editorial, după intense postări pe internet, cu Feres- / Chiar şi copacul din mine/ cu scorburi pline de cu-
trele nopţii (Edit. Blumenthal, 2010) - un volum de vinte,/ denumindu-le cu numele lor/ le trimite prin
versuri masiv, măsurând parcă o tăcere îndelungată, frunze la cer.// Nu ştiu ce întâmplări/ cu norii de-a
dar uimind prin viziunea ,,globală”, grandioasă, asu- valma sub ele/ le stropesc cu vorbe la rădăcini/ şi
pra lumii şi, mai ales, prin înşurubarea insistentă, sfârşesc întrupându-se în poeme.” (,,Copacul din
adâncă, în metaforă - arătând o trăire poetică cel puţin mine”). Această artă poetică are la început cuvântul:
la fel de persistentă pe cât de tăcută în fapt. O compa- lucrurile şi fiinţele există întrucât au nume, tot ce
raţie cu volumul de faţă ar fi tentantă - ca şi o discuţie există trebuie să poarte un nume - chiar fenomenele,
despre debuturile târzii ale poeţilor în general cu lite- relaţia, dar aici e o taină cum devin acestea cântec.
ratura română contemporană, dar toate, la timpul lor. Poetul înţelege, calm: ,,Cuvântul pe care-l recunoaşte
Volumul actual se numeşte Frigul însingurării inima/ regele ei încoronat/ când gândul îşi încearcă/
şi este mult mai suplu, mai concentrat tematic, mai propria putere de convingere/ alunecă în mierea ros-
,,rotund” ca să zic aşa (pun ghilimele, pentru că poe- tirii.” iar acest transfer nu se face chiar de la sine, cum
tul are opinia sa despre cerc ,,mai rotundă ca rotun- găsim în finalul acestui poem: ,,Numai femeia ... /
dul,/ sămânţa/ răspândeşte fiinţarea/ pe pământ”. Să- stăpâneşte cuvântul inimii rege” (,,Cuvântul rege’’).
mânţa fiinţării, în acest sens, volumul său de poezii Poetul discută în metalimbaj, pre limba filozo-
este ca sămânţa, renaşte din sine). Filozofii, când fac ficească, despre muze, acele divinităţi care sunt în
poezie, copleşesc de obicei prin bogăţia temelor sau toate, în ceea ce este, în ceea ce va fi, cum ne spune
prin aducerea la temă dominantă a realului, oricât de Homer: fără muze cuvântul ar rămâne rece, nu ar alu-
variat ar fi, făcându-l ei înşişi foarte variat pentru a neca în mierea rostirii, ar putea să dea viaţă realului,
demonstra puterea de formalizare a conceptelor - iar nu l-ar putea pune în armonia formelor, în corespon-
Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) este filozof prin for- denţe. Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) nu pleacă din
maţie şi vocaţie. Dacă primul său volum răspundea această teorie clasică, ci ajunge la ea pe căi intuitive,
acelei aglomerări de subiecte şi peisaje - cel de astăzi lucru extrem de important, care dă naturaleţe poeziei
pune lumea în câteva ecuaţii, fluidizează discursul, sale, freamătul redescoperirii, al recunoaşterii, în-
reia uneori până la redundanţă, chiar până la manie- soţind cititorul avizat la tot pasul.
rism, unele teme şi dă impresia de joc care te prinde, Mai mult de o duzină de poeme sunt dedi-
care te ţintuieşte în lectură, te implică în demon- cate acestei alchimii a cuvântului, autorul plimbându-
straţie. ne prin Platon ori Kant pentru a reciti, împreună cu
Dominanta primă care străbate volumul, distri- filozofia, nu poezia clasică - ci starea de poeticitate a
buindu-se discret între poeme dar având grijă să se lumii şi capacitatea individului de a intra în această
adune şi în apaţii argumentative de sine stătătoare - stare. Citez din poemul Cum se naşte cântecul, aceste
este aceea a artei poetice, o temă a cunoaşterii în fond. glosse la umbrele lui Platon: ,,Umbrele îngheţate-n
Iată, cât de simplu pe limba filozoficească, explică dansul lunii, fantomele ... / păsări cu cerul smuls din
autorul miracolul creaţiei ,,Când am denumit frunza/ aripi, / femeia departe cu miros de busuioc / al părului
Copacul gândea muguri pe ramuri,/ implorând să vină pe umerii gândurile mele. / Iluziile casei, dorinţe

68 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
rătăcite, noduroase însemnări de cuvinte, / distilerii sălăsluieşte în această lume a sa (nu a lor! ea este şi
de vise, ceasuri de întâmplări / de care ne separă un nu este aici, adică poate trece dincolo, poate chiar să
arbore ireal, / simbol al timpului respirând viitorul / dispară definitiv), pe care o însufleţeşte punând câte
şi râul, malurile sale opulent încărcate / prin care un poem în fiece loc. Uneori lumea aceasta se con-
înoată femeia să ajungă la timp. // Cineva-mi toarnă- struieşte din lumea mare, a stelelor: ,,În serile târzii
n cuvinte efuziuni florale, / cineva le umple cu miro- întins pe căpiţe de fân/ denumeam cu ea stelele după
sul femeii grăbite / sculptând un lanţ de clepsidre / bunul plac/ şi nu le terminam niciodată,/ până ce totul
prin care nisipul se mişcă aidoma valurilor. Zilele şi părea de nerecunoscut” – iar şansa ca cerul redefinit
nopţile se scad şi se adaugă / până în clipa când se vor să coincidă, pe alocuri, cu cel real dă ca rezultat iubi-
întâlni / hrănindu-ne din cuvintele frământate / atunci rea: ,,Poate dintre stelele pe care le-am denumit noi/
se naşte cântecul în somn.” Pentru poet, femeia este una se va întoarce la locul ştiut./ Ochii adânci ai fe-
atât persoana de alături, de lângă el, iubita - cât şi meii îmi vor şopti poemul,/ vor opri iubirea să locu-
muza care filtrează cântecul şi i-l dă sub formă de re- iască în el,/ cu surâsul ei maiestos cu tot” (,,Poem lo-
velaţie. Clepsidrele sale sunt orizontale, nu indică cuit’’).
timpul - ci spaţiul, extensia cunoaşterii. Dominante sunt, de asemenea, tema pământului
O altă dominantă a acestui volum atât de natal, a iubirii de patrie, a laudei lui Dumnezeu, a vi-
clasic structurat priveşte, într-adevăr, femeia. Blândă, nului. Revin, însă, la un poem emblematic al volumu-
calină, iubitoare, statuară, - ea face parte mai degrabă lui Semn, unde găsim atât acea artă poetică discutată
din lumea angelică, este aeriană, păzeşte armoniile, mai sus, cât şi sentimentul că miracolul poate fi înţe-
dă nume lucrurilor împreună cu poetul, indică drumul les – şi chiar drumul către înţelepciune se poate par-
cunoaşterii, stabileşte frumuseţile lumii, ajută curge prin contemplaţie, stând pe loc în faţa unor ta-
menţinerea în acea stare de ,,deasupra de viaţă şi blouri paralele. ,,Lângă înaltele piscuri albe/ zboară-
moarte” (Gândul de cioplitor), conştientizează trece- n ochiul albastru/ respirând orizontul dimineţii/ aştep-
rile, balansul mai degrabă, între aceste două tărâmuri, tarea.// Între păduri fără arbori/ se naşte un izvor în
apare mai ales înconjurată de noapte: ,,Femeia mă ca- inimă/ grăbit/ unde soseşte marea lumină/ a cuvântu-
ută cu sânii dăruiţi vântului / se bucură de foamea mea lui copt.// Toţi care înţelesul îl ştiu/ simt/ neştiindu-
telurică./ De dragostea ei tăinuită de întuneric / sân- l.// Visul se împlineşte în ei/ ca într-un lemn,/ în mă-
geră aprins frigul însingurării, / ca un copac cu frunze duva roşie,/ un semn.” Parabola vrea să spună că, deşi
îngălbenite de schimbare. // În ochiul cerului devin nu vedem în interiorul lemnului, totuşi simţim semnul
mai palid / nimeni nu ştie că noaptea se plimbă pe ape care se pune/ se naşte în trunchiul lui - atunci şi numai
/ ca un coş de stele, pâine şi vin de ambrozie./ Mă voi atunci când prindem miracolul cuvântului.
duce să cinstesc destinul / iar partea netrăită încă / să Poezia lui Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) este
o închin femeii. (Frigul însingurării). ,,Însingurare” naturală ieşită parcă din prima tăietură a gândului, ca-
nu înseamnă, pentru poet, de unul singur, izolat, re- ută simplitatea, este discret presărată cu filozofie (şi
tras, etc. - ci viaţă în faţa perechii, o însingurare în doi cu idei filozofice), cultivă înţelepciunea, găseşte ex-
unde partenera este ideală, este urmă, aripă, umbră, presia memorabilă. Ritmurile ei sunt ritmurile ideii –
prezenţă angelică, chiar statuie de aer. Potrivirile în de aceea se citeşte cursiv, ca o demonstraţie cu lar-
real, suprapunerea imaginii abstracte peste fiinţa con- gheţea de rigoare (nu strictă, adică, ci trecând cu ră-
cretă, de lângă sine, dar tristeţe, melancolie, lumea în- gălii prin fluviul realităţii). Faptul că autorul a aştep-
gerilor trebuind să stea în separare faţă de oameni, tat atât de mult s-o încredinţeze hârtiei (sau numai ti-
,,întinările” angelice scurt-circuitând cunoaşterea, parului?) se poate explica într-un fel: i-a fost sufici-
blocând-o în sentimente terestre, vulgare. De aceea entă pentru sine însuşi. În felul acesta ne-am putea
îngerul nu are chip de obicei, este prezenţă difuză, explica şi netezimile verbale, şlefuirea cu dichis, aşe-
mai mult aripă, zbor şi gând (cântec). Cu ajutorul fe- zarea stabilă a cuvintelor: atât de mult şi-a spus-o
meii sau prin mijlocirea ei, poetul devine demiurg al sieşi, ori grupului său de prieteni, încât această poezie
lumii sale, construieşte adică, o lume dând nume lu- a devenit populară pentru autor, adică a câştigat acea
crurilor, fiinţelor, descoperă o mitologie ce stabilitate în urma nesfârşitei treceri printre buze, a

destineliterare@gmail.com 69
Destine Literare
nesfârşitelor reluări. Pentru literatura română a fost, fond, de atâta risipă de frumuseţi de gând la pragul
însă, o pagubă: specia poeta doctus este puţin repre- comunicării largi. Cititorul avizat mă va confirma,
zentată aici. Autorul trebuie să se grăbească nu numai cred, şi va fi de acord cu mine că ne aflăm în faţa unui
cu restul tezaurului personal, dar şi cu distribuirea volum de zile mari.
acestui volum, atât de atent construit, pe la reviste şi
curţi de jurii mari, baremi pentru a se lua act de atâta Bucureşti
zăcăşenie (în sens normal, etimologic, vorbind), şi, în

Ilustrație de Vasile Pop-Negreșteanu

70 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Daniela GÎFU
(ROMÂNIA)

Te salutăm cu recunoștință, maestre Ştefan Oprea!

Ca în fiecare octombrie, îl aștept pe Ștefan Toate păreau rânduite să dureze încă multă
Oprea (foto 1) pe culoarele Teatrului Nottara. Să săr- vreme, până când într-o zi de joi, 9 august 2018, veni
bătorim împreună cu sute de spectatori care se îm- și vestea că Fănică Oprea își mântuise misiunea telu-
brâncesc pentru un bilet la una dintre reprezentațiile rică. Un memorabil om de cultură, un apreciat drama-
festivaliere de la început de octombrie. turg, prozator, critic de teatru şi film, excelent gaze-
tar. La cei 86 de ani pe care i-a urcat pe treptele tea-
trelor cu semeție și încredere, mereu aceleași și mereu
altfel, Ștefan Oprea va fi acolo nu ca un spectator oca-
zional, ci ca un om al Grandioasei Case a Teatrului,
ca unul care cunoaște pe toată lumea, care știe despre
fiecare ce hram poartă în teatru, ce a făcut și ce ar fi
putut face și n-a făcut, ca unul care a fost coleg ba la
Facultatea de Filologie a Universităţii ieșene sau la
Universitatea de Arte „George Enescu”, ba într-o se-
rie de redacții ale principalelor reviste de la Iași, ba în
juriul nu știu cărui festival, ba la alte și alte eveni-
mente teatrale. Rămâne în memoria numeroşilor oa-
Foto 1 meni de cultură ieşeni pe care i-a format, lăsând în
urma sa o activitate culturală remarcabilă.
De când îl știu pe Ștefan Oprea? Îl știu de când
Știam că suferise o intervenție pe creier, dar
încă nu ne cunoșteam! În urmă cu mai bine de cincis-
speram să-l regăsesc, ca în fiecare toamnă, la cele
prezece ani, eram la o prezentare de carte de drama-
două Festivaluri de Teatru de la București organizate
turgie ce avea loc în holul Teatrului Național din
de Teatrul Nottara și Uniunea Teatrală din România,
Târgu-Mureș. Aflată la brațul unui alt prieten comun,
unde, an de an, se adună tot ce e mai bun și mai fru-
fostul director de teatru, teatrologul Zeno Fodor,
mos în teatrul românesc. Pe cine credeți că aș fi întâl-
aveam să aflu despre un vorbitor care mi-a atras aten-
nit acolo printre primii veniți? Pe Fănică Oprea! Ace-
ția. Un domn minion care reușise să îmbogăţească
lași Fanică Oprea care, în urmă cu 8 ani, răspunzând
mesajul volumului, expunând înţelesul acestuia pe
invitației de a participa la susținerea primei mele teze
frecvența unui receptor ordinar.
de doctorat (foto 2), avea să țină un cuvânt minunat
Într-o alergare continuă prin țară, prin lumea
înainte de deliberare. Și acum vorbele sale le port în
teatrului (să văd, să cunosc, să decodific mesajele
inima, în timp ce ochii aleg să înoate în oceanul do-
spectacolelor - clasice, dar și multe experimentale -,
molit de clipa trecerii… Martori rămân doar trei tran-
să scriu uneori despre evenimentele sau oamenii de
dafiri galbeni care îmi aminteau atunci de epoca vic-
teatru pe care am ocazia fie să-i întâlnesc prima oară,
toriană. Alesese cel mai firesc mod de a spune “feli-
fie să-i revăd) aveam să-l tot reîntâlnesc pe maestrul
citări”, felicitări care azi se află în filele manuscrisu-
Ștefan Oprea.
lui ulterior publicat la Editura Academiei Române.

destineliterare@gmail.com 71
Destine Literare
În această primăvară, la Gala UNITER, în eternitate, profesionistul de teatru, despre fostul re-
vremea exploziilor vegetale și a recunoașterilor și dactor șef, despre scriitorul, traducătorul și profesorul
premierilor a tot ce a fost de valoare în stagiunea an- de litere, adică despre biografia complexă a persona-
terioară, Fănică Oprea a lipsit. Era unul dintre cei mai lității și a personajului care a fost Fănică Oprea.
avizi de a vedea, de a cunoaște, de a vorbi și scrie Venerabile cărturar, odihnește-te în Tihnă!
despre…?
………………..
Notă: Ştefan Oprea s-a născut pe data de 26 septem-
brie 1932 în familia funcţionarului Vasile Oprea şi a soţiei aces-
tuia, Aneta. Școala primară a făcut-o în satul Coarnele Caprei,
urmată de cursul secundar la Liceul „C. Negruzzi” din Iaşi, stu-
diile medii la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi şi apoi
Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi. Dornic de cu-
noaștere, urmează și studiile post-universitare de limba engleză.
În anul 2000 obține titlul de doctor în filologie al Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu teza „Eminescu, omul de
teatru”. Pe plan profesional, îl întâlnim până în anul 1979 la
redacția ziarului Flacăra Iaşului (ca redactor cultural, şef al
Foto 2
secţiei arte, secretar general de redacţie), apoi la revista Cro-
Și așa mai departe, de la Iași la Galați, de la nica până în anul 1996 (redactor-şef adjunct şi publicist comen-
Cluj la Buzău, de la Bacău la Timișoara, adică peste tator), redactor-şef al revistei Dacia literară în perioada 1996-
2005 şi consilier şef al Inspectoratului de Cultură din judeţul
tot unde teatrul cheamă lumea să-i arate măștile și
Iaşi în perioada 1993-1996. Nu a neglijat nici activitatea unive-
râsu’-plânsu’ – mereu aceleași și mereu altfel de mii ristară, fiind conferenţiar la Facultatea de Teatru a Universi-
de ani. tăţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în perioada 1992-2006.
De câte ori ne întâlneam în asemenea ocazii Activitatea de critic de teatru şi film a celui comemorat nu a
aveam aceeași senzație: că nu ne-am văzut de ieri, trecut neobservată. Iată câteva dintre premiile primite: Premiul
de critică al A.T.M. (1982); Premiul revistei Tomis (1987); Pre-
deși trecuseră, poate, luni de zile de la întâlnirea an-
miul Salonului de Carte, Iaşi-Chişinău (1996); Premiul Aso-
terioară; asta pentru că Fănică Oprea era afabil, prie- ciaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, A.I.C.T. - secţia ro-
tenos, manifesta o bucurie fără explozii, dar cu since- mână (1997; 2001) şi Premiul pentru întreaga activitate al Uni-
ritate și profunzime…. unii Teatrale din România (UNITER) (2012). De asemenea, a
Aleg, în acest mâhnitor ceas să scriu despre fost decorat în anul 2002 cu Ordinul Naţional Pentru Merit în
grad de Cavaler „pentru meritele avute în creaţia artistică şi
prietenie și dăruire, căci ele se așează peste toate… și
promovarea culturii româneşti în ţară şi peste hotare, pentru
le nuanțează, le dă sens, valoare și rezistență în timp. abnegaţia deosebită în slujirea instituţiilor culturale din Mol-
Aș putea scrie multe despre cel ce a trecut în dova”.

Ilustrații de Vasile Mic

72 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Nadejda GODOROJA
(REPUBLICA MOLDOVA)

Saga oncologului

(Continuare din numărul trecut)

Deşi deplasările acestea la lucruri agrare în nu-i spuneam, să n-o deranjez cu problemele mele co-
colhozuri ne răpeau din timpul prevăzut pentru studii pilăreşti.
şi apoi programul se intensifica şi mai mult, era şi Peste câteva zile, vântul rece de seară şi cerul,
ceva pozitiv în aceste deplasări – studenţii, abia în- care se întunecase, promiţând ploaie, ne-a împrăştiat
matriculaţi în procesul de activităţi se socializau, se îndată după cină. Într-adevăr, nu dovedisem să ajun-
cunoşteau, din „unităţi” ale societăţii, deveneau un gem la casa la care eram cazate, că s-a început o
colectiv. De vârstă diferită, cu diversă experienţă de ploaie rece, ciobănească; sunetul monoton al picătu-
viaţă, majoritatea – şi cu stagiu de lucru în profesie, rilor ei pe acoperişul casei ne-a închis genele.
în câteva zile am devenit colectivul grupei Ib. Lu- Aproape de miezul nopţii cineva bătea insis-
crând rapid am aflat cine din noi cântă bine, cine com- tent la geam. Stăpâna casei s-a dus să vadă cine e, s-a
pune poezii, cine are experienţă de compozitor şi întors şi ne-a spus că a venit tata să ne viziteze, să
transformă poeziile compuse recent în cântece. După vadă cum ne-am aranjat. Am ieşit amândouă în bucă-
o zi de muncă în câmp şi cină, care ne lăsa flămânzi, tărie, unde ne aştepta tata. Mare ne-a fost bucuria, am
toţi rămâneam în jurul mesei şi se cântau cântecele sărit de gâtul lui. Tata se simţea confuz, deoarece din
recent compuse, precum şi cele care, la acel timp erau hainele lui se scurgea apă şi înţelegea că pentru stă-
în vogă, recitau poezii, jucau partide de şah – ne dis- pâna casei e deranjant. Se pornise pe timp bun, dar în
tram până la ora zece. Tinereţea necesită emoţii pozi- drum a început ploaia şi a mers zece kilometri așa.
tive şi spirit creativ, chiar şi de eşti flămând. Da eram Mama încă nu venise la noul loc de lucru al tatei – la
noi flămânzi ziua întreagă, zi de zi. Bucătăreasa col- Lipceni – şi tata ne-a adus produse alimentare, pe care
hozului ne pregătea numai două feluri de mâncare: le-a procurat de la magazin – unt, conserve de peşte
tocmagi cu lapte – de trei ori pe zi – sau tocmagi cu şi carne, bomboane, ciocolate, lapte condensat, miere
ceapă prăjită - tot de trei ori pe zi. Toţi veseli, distraţi, de albine. S-a bucurat că ne vede sănătoase, dar a spus
da eu… se vedea că numai peste o lună o să împlinesc că se grăbeşte să se întoarcă, deoarece dimineaţa tre-
14 ani. De acum, aveam capacitatea asta, pe care am buia să fie la serviciu şi a plecat în noapte şi pe
păstrat-o o viaţă – de a mă extrage din incinta oricărei ploaie…Dar eu şi Lora am adormit numai spre dimi-
veselii şi a mă preocupa de gândurile mele. Mă uitam neaţă, tot discutând în şoaptă de o fi ajuns tata la Lip-
la luna de pe cer şi gândeam: da mama acasă acum ceni şi ne rugam Domnului să nu se îmbolnăvească
priveşte şi ea la lună, privirile noastre acolo, undeva după călătoria asta sub ploaie rece.
în univers se întâlnesc...; interesant, ce-ar vrea să-mi De multe ori noi ne amintim de acest episod din
transmită mama şi nu poate decât indirect, prin uni- viaţa noastră şi ambele confirmam că mare ne-a fost
vers, prin lumina lunii. Ar trebui să privesc atent- norocul că Bunul Dumnezeu ne dăduse un aşa tată.
atent, ca să observ ceva pe lună, care ar reflecta gân- După ce-am primit alimentele, ne-am simţit mai bine,
durile mamei, prin care aş înţelege ce mi-ar spune însă rămânea o problemă stringentă: lipsa condiţiilor
mama… Parcă îi simţeam căldura palmei ei, când di- strict necesare de igienă personală. Veneam de la
mineaţa, netezindu-mă pe frunte, îmi spunea: câmp prăfuite, murdare, scoteam o căldare de apă
- Nadiuşa, scoală, puiul, e ora şase. rece din fântână, cu o batistă udă şi săpunită ne şter-
Deşi de multe ori mă despărţeam de părinţi, ple- geam corpul, după aceea turnam toată căldarea peste
cam uneori şi pe câteva luni la bunica, acum nu eram noi, ne ştergeam corpul cu şervetul şi, pe unde curate,
singură, eram cu Lora. Și totuşi, simţeam aşa un dor pe unde nu prea, dar răcite bine, ne culcam repede ca
istovitor de părinţi, îndeosebi de mama, că nici Lorei să ne încălzim sub plapumă. Stăpâna casei, femeie

destineliterare@gmail.com 73
Destine Literare
bună la suflet, nu ne putea ajuta. Aici ne-am pomenit atunci, trebuie să-şi imagineze starea lui de spirit de
faţă în faţă cu tradiţiile Moldovei de prin vremurile ar fi primit cadou de la părinţi un ,,Beanthly”.
celea, care parţial persistă şi acum: moldovenii con- …Totul era minunat în ziua ceia de 4 octom-
struiau case mari, frumoase, dar fără baie sau o ca- brie. Era o zi de toamnă blândă – caldă şi liniştită –
meră cât de mică pentru igienă, le înzestrau cu mobilă de parcă şi natura vroia să mă bucure. Şi la radio tran-
şi covoare, perdele frumoase, apoi puneau lacătul la smiteau muzică deosebită în legătură cu succesele şti-
uşă şi le deschideau numai la hram sau la alte sărbă- inţei sovietice – lansarea primului satelit (sputnic) în
tori, iar ei cu copiii trăiau într-o încăpere mică ,,casa cosmos. Dar toate poveştile se termină...spre seară
mică”, unde, de regulă, era numai o singură odaie, ce părinţii au plecat la Lipceni, iar noi – la colegiu, deoa-
servea şi ca bucătărie şi ca dormitor; în ea, într-o rece a doua zi se începea procesul de studii.
albie, scăldau copiii. Aşa că nu mai aveam posibilita- Şcoala din Lipceni a fost ultimul loc de serviciu al
tea şi noi să ne spălăm acolo. Desigur că peste 2 săp- tatei , acolo a activat până s-a pensionat. Era compa-
tămâni tuşeam toate. La sfârşitul lunii septembrie, bă- rativ mică, în ea atunci studiau 130 de elevi. Elevii
ieţii din grupă, cei cu stagiu de lucru şi vârsta peste disciplinaţi, binevoitori, buni la suflet şi respectoşi
25 de ani, au discutat cu pedagogul, care ne însoţea, mai erau oamenii din acest sat de răzeşi ! Dar în faţa
s-au indignat că muncim pe gratis, nu avem acces la tatei apăruseră problemele caracteristice pentru mai
condiţii elementare şi a telefonat directorului colegiu- multe şcoli în acele timpuri – lipsa de cadre.
lui, care a ordonat să ne întoarcem la studii după câ- Nu numai în anii 50, ci şi la începutul anilor 60,
teva zile. Desigur că noi am plecat acasă, la Ghidirim. mai era încă deficit de cadre pedagogice. Se întâmpla
Mama, de acum pregătise tot pentru a trece cu traiul că era necesitate de încadrare în activitatea pedago-
la Lipceni. A doua zi, sâmbăta, a venit şi tata. Părinţii gică şi foştii elevi de ieri, absolvenţi ai şcolii medii.
m-au felicitat de ziua naşterii şi cu această ocazie mi- Tata se străduia să-i orienteze la prelungirea studiilor
au făcut cadou un ceasornic de mână de calitate foarte anume în domeniul pedagogiei şi insista, îi îndruma,
bună – marca ,,Zarea” , fabricat la renumita (prin ca- să se înscrie la secţiile fără frecvenţă ale instituţiilor
litate) fabrică din Moscova. Şi Lorei, când ea împlinit pedagogice din ţară. Le acorda şi literatură pentru
14 ani, părinţii i-au făcut cadou un ceasornic de pregătire la cei care făceau Facultatea de Limbă ro-
mână. Cadoul primit de la părinţi - acest ceasornic mână sau rusă. Înainte de sesiune, le mai verifica şi
mecanic, lucra cu o precizie greu de imaginat – putea cunoştinţele. Îmi amintesc cum tata i-a spus instruc-
să se abată de la vremea precisă cu numai treizeci de toarei de pionieri să facă analiza gramaticală la fraza:
secunde pe săptămână - mi-a servit 21 de ani şi m-am „Na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o”. A verificat, a găsit o
despărţit de el nu de aceia că s-a deteriorat, ci îmi greşeală şi i-a zis că mai are unele lacune și trebuie să
cumpărasem alt ceasornic ca amintire a unui eveni- se pregătească în cele două săptămâni rămase până la
ment important în viaţa mea... examene ca să le lichideze şi să obţină o notă bună.
Eu eram foarte fericită de faptul că eram cu
părinţii, că seara, când de acuma adormeam, simţeam
mâna caldă a mamei, care mă acoperea cu grijă cu (va urma)
plapuma, precum şi de cadoul pe care-l primisem.
Acum e dificil să-i lămureşti la un copil bucuria care
te cuprindeade la aşa cadou, pe care îl primisem eu.
In prezent, copiii n-au necesitate să poarte ceasornic,
văd timpul precis şi în telefonul mobil, în notebook.
Dar în a doua jumătate a anilor cincizeci, ceasornicul
nu numai că te ajuta să-ţi planifici corect ocupaţiile
în timpul zilei, ci era şi un indicator de trecere în altă
categorie de vârstă. Pe lângă toate … timpul îşi lasă
amprenta nu numai prin progresia calităţii obiectelor
folosite zi de zi, ci şi prin schimbarea mentalităţii
populaţiei, îndeosebi a copiilor. Ei..., le procuri azi te-
lefon mobil, notebook, i-pad – şi ce? Ce bucurie îi
poate plesni, dacă acestea sunt obiecte necesare, in-
clusiv pentru programul de studii? Ca un copil din
perioada contemporană să înţeleagă bucuria mea de

74 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Ion HAINEȘ
(ROMÂNIA)

Primul meu contact cu poezia Ioanei Gre- creator o presupune. Poezia modernă în general,
ceanu a fost unul șocant. La lansarea ultimului ei vo- abandonându-și accesoriile tradiționale ( rima, muzi-
lum de versuri, am avut senzația că citesc o poezie calitatea formală, exterioară etc.) trece ea însăși drept
insuportabilă, în sensul prin care defineam eu însumi "dificilă" și de aici - un anumit refuz, ca o primă reac-
poezia: "o esență tare,/amețitoare,/o tensiune li- ție la această nouă viziune asupra conceptului de po-
rică/insuportabilă/care, în clipele supreme,/ ar putea ezie, înțeles după alte criterii.
ucide". Mărturisesc că de mult nu am 1
mai citit un asemenea tip de poezie, Acesta este și cazul poeziei
care vine, mai ales, din partea unei fe- Ioanei Greceanu. Poetă foarte cultă (
mei, adică a unei sensibilități aparte, vezi și numeroasele trimiteri la autori
specifice. Poezia ei este de o mare den- de primă mărime), ea a asimilat crea-
sitate de idei, înalt intelectuală, dar și tor marile lecții ale poeziei moderne,
încărcată de sensibilitate. 0 poezie lu- rămânând ea însăși și propunând pro-
cidă, tăioasă, ca un laser, o autoanaliză pria ei viziune asupra lumii. Inconfun-
dramatică privitoare la rosturile poe- dabilă.
zie, la condiția umană, la condiția fe- Astfel, încă de la volumul de
meii, care nu iartă nimic, care supune torul fără me- debut, Poeme în pierdere, Editura Eminescu, 1999,
najamente, ironică și autoironică, într-un limbaj esen- titlu șocant ( ca și celelalte din volumele următoare),
țial, eliptic, de o maximă concizie expresivă, ermetic, își afirmă puternica personalitate.
care vizează absolutul, care mă duce cu gândul la Ion Poetul Cezar Ivănescu a intuit de la început
Barbu. S-a și vorbit, în cazul Ioanei Greceanu, despre câteva trăsături esențiale ale talentului Ioanei Gre-
o anume dificultate a receptării, venită tocmai din ceanu: "Ioana Greceanu este, indiscutabil, o foarte
această perspectivă a concentrării expresiei stilistice. bună poetă, posesoare a unui discurs poetic sobru, ra-
Aceasta este însă o falsă problemă. Poezia nu se adre- finat, inteligent, fără stridențe, fără locuri comune,
sează oricui sau, mai exact, ea nu se oferă dintr-o discurs poetic aducând la suprafață zonele de adân-
dată, presupune un efort intelectual, o participare cre- cime ale ființei. De la început și până la sfârșit, volu-
atoare din partea cititorului, luat ca martor sensibil, mul ei de poeme este seducător la lectură printr-o ega-
obligat să colaboreze cu autorul la actul de creație. litate stilistică fără păcat, într-un anume sens, previ-
Aceasta este condiția oricărei poezii de mare valoare. zibilă. Stăpână deplin pe o tehnică poetică fără cusur,
Este greșit a pune semnul egalității între accesibilitate nu-i mai rămâne Ioanei Greceanu decât să devină im-
și marea poezie. Atâția poeți modești sunt foarte "ac- previzibilă și, dacă se poate, sublimă."
cesibili", după cum , tot astfel, accesibilitatea și sim- Ioana Greceanu este, de fapt, o poetă imprevi-
plitatea lui Eminescu sunt foarte înșelătoare. Dincolo zibilă și sublimă în fiecare vers. Volumul acesta este
de nivelul accesibilității comune (există, desigur, mai o meditație gravă, profundă asupra artei poetice, asu-
multe niveluri ale accesibilității), se află o altă ipos- pra condiției umane, asupra rolului și destinului indi-
tază a lui Eminescu, necunoscută , sau mai puțin cu- vidului în societate și în lume. Iată o artă poetică re-
noscută, una de adâncime, la care nu ajunge decât sa- prezentativă: Cruciada cuvintelor :"Să trimitem la
vantul, lectorul avizat, venit în întâmpinarea poetului solduri aceste cuvinte/s-au ieftinit prea mult,/spune
cu o pregătire de specialitate, pe care orice mare negustorul de cuvinte,/negoțul cu ele nu mai este

destineliterare@gmail.com 75
Destine Literare
rentabil". Statisticienii spun și ei că "s-au înmulțit piatra, care stă în cumințenie la marginea apei, cu
prea mult" și că "plutesc bancuri de cuvinte/ care în- floarea care în cumințenie își trăiește clipa și apoi pa-
tunecă soarele", iar semiologii cer " să ardem aceste ralelismul om-piatră, ceea ce îmi amintește de cele-
cuvinte bolnave", a căror carne "împrăștie mirosuri brul vers al lui Ion Barbu din poezia Timbru:" Dar
fetide/arome grele", în timp ce materialiștii ne invită piatra-n rugăciune..."
" să ne hrănim cu sângele lor foamea de real". Dar În poezia Ioanei Greceanu se simte permanent
toți, absolut toți cer "să ardem, să ardem cuvintele". un plânset confuz ( " Acest plânset,/care mocnește în
Este clar, deci. Cuvintele și-au pierdut valoarea ( mine"), o suferință născută din lipsa de speranță, cu
"poeme în pierdere"!). s-au ieftinit, s-au tocit, sunt dorința unei noi nașteri, " în chinuri, a doua zi"
bolnave, "în dicționare/leșurile lor au intrat în putre- (Acest plânset). Ea are viziunea halucinantă a ucide-
facție". Poetul stă înfrânt, " cu gura plină de cu- rii pruncilor nenăscuți, care îi populează sângele, uci-
vinte,/cu ultimele cuvinte ale lumii în gură", și suferă, derea pruncilor virtuali:"Toți pruncii pe care nu i-am
iar odată cu el suferim și noi:"plânge poetul/și noi născut,/pe care nu-i voi naște nicicând" și care-o se-
plângem/fără să știm de ce plângem". Plânsul acesta cătuiesc de viața pe care nu le-a dat-o. Ea trăiește acut
comun "se înalță până la cer" și iată că "bolțile larg se vina tragică de a nu putea naște, vinovată fără vină.
deschid/se aude un freamăt în stele" și deodată din tă- Femeia care își reproșează că nu și-a îndeplinit misi-
rii cad zăpezi, " ninge cuvinte/cuvinte albe, cuvinte unea, destinul ei de femeie de a naște prunci. Repro-
fragede,/cuvinte abia născute"- ideea noutății și a pu- șul virtual al acestora ("mă mustră blând"), coșmarul
rității, în timp ce, poetul, " cu răsuflarea tăiată/hipno- ("mă urmăresc adânc în vise” (Uciderea pruncilor).
tizat"/, se bucură "și noi ne bucurăm" odată cu el. Un ciclu (atipic) de Pasteluri ( V) descrie pe-
Într-un alt poem, Complicitatea scrisului, isajele mai curând ca o proiecție a unor stări sufletești
poeta întoarce pe dos pielea cuvintelor, ca o haină " specifice poeziei sale. Poeta înregistrează stingerea
veche, uzată de-atâta purtat" și, cu sacrificii enorme, lentă a peisajului, înserarea, frunzele de cristal "se-
cu jertfă de sânge, scrie un nou poem, "pe propriu-mi nfioară în timp ce pălesc", muzica veche suspină prin-
trup", un poem " viu și cald", care dogorește de viață, tre ramuri, verdele ierbii palpită agonic ( Pastel I).
ca și propria sa ființă. Dar poeta, auto blamându-se, Noaptea se prăbușește pe lespezile zăpezii, " timpul
scrie un Poem inutil: " Eu, detestându-mă,/mă cu- ațipește în urna-i de cenușă", poarta cetății troienite
fund în cuvinte/despuiat de mine însumi", toate i se se închide, osânditul cade și geme sub zăpezi, poeta
par vechituri, " dialecte neutre/limbi moarte/căci su- însăși se simte aruncată peste scutul de omăt pătat cu
fletul s-a întors din cuvinte " iar noaptea " doar în vise sânge proaspăt, iar osânditul trăiește o agonie blândă.
se arată/vise nude, vise mute". ( Pastel II). De remarcat ideea de agonie, care va de-
A doua zi după ce s-a sfârșit poezia, autoarea veni fundamentală în volumele următoare. Deși ad-
simte cum "sângele ei palpită în mine/din ce în ce mai miră primăvara în vertijul căreia se afundă tot mai
stins", iar "creierul enorm, inflamat sub frunte,/ moc- adânc ( "Cât noian de frunze!/Ce risipire de flori !"),
nește stins sub cenușa gândurilor", iar "vidul/nimicul poeta trăiește sentimentul unei pierderi irevocabile, al
crește", privirile se tem, rănite plâng. Poezia îi apare unor poeme în pierdere, " cu fiecare frunză ce
ca o înșiruire de cuvinte "întunecate, străine, neînțe- crește/cu fiecare floare deschisă".(Pastel III).
lese". ( A doua zi după ce s-a sfârșit poezia). Metafora timpului vorace, care macină tot, în-
Poemele au o mare concentrare lirică. Așa treaga ființă, este o prezență permanentă în poezia
este, de exemplu, poezia care deschide volumul:"Ci- Ioanei Greceanu: "Mă aflu în gura timpului/...fără ho-
neva mă trăiește/și apoi se leapădă de mine/Mă tare e pofta-i/ de pielea mea înmiresmată/de frageda-
aruncă în trăire/și-apoi se spală pe mâini/:viețuiește- mi carne/de măduva aburindă și dulce/ creierul sățios,
te singur, îmi spune,/uită-te la piatră/cum stă la mar- bogat în minerale, în fosfor/îl păstrează pentru cină".
ginea apei/în cumințenie/și uită-te la floare/în cumin- Între ieri și acum e o tragică distanță:"zdrobire și sfâ-
țenie își trăiește clipa./Mă uit la pietre/Mă uit la șiere este acum/ceea ce ieri era suavă, blândă adulme-
flori/Stau la margine vieții/ ca o piatră pe malul râu- care". ( Mă aflu în gura timpului).
lui". (Cineva mă trăiește). Superbe imaginile cu

76 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Lipsa iubirii (pierderea ei), tristețea, lacrimile, în Petrescu. "Mi-am privit în față toate viețile/cât mai
epoca de aur, apoi, recuperarea iubirii:"bolnavi de iu- singură, încăpătoare și strâmtă/câtă privire, atâta vi-
bire/redeveneam oameni". ( Iubirea mi-e la fel de ață", spune Ioana Greceanu (Mi-am privit în față
străină). toate viețile).
Despre ratările ( vietăților), despre fisurile fi- Peste tot, ziduri, obstacole, sânge, răni, singu-
rii, despre "instinctul celui zidit în pulbere", care țipă rătate, suferință, coşmaruri, imagini apocaliptice,
și avertizează, despre baletul zilnic tragicomic, des- noapte, întuneric, rupturi, decapitări, tăișuri, lacrimi,
pre neantul ca perspectivă ("pe fundalul oceanelor ce- destin, moarte, strigăt (țipăt), haos, nefericire, ne-
nușa/ne așteaptă să fim"), despre păpușarul ( cine e?), vroză, spaima din suflet etc. - iată principalele coor-
care " merge până la capăt" (care e capătul ?) poeta donate metaforice care descriu universul poetic al
ne vorbește cu detașare ( despre toate acestea, " numai Ioanei Greceanu. Poemele Ioanei Greceanu demon-
de bine"). (Despre ratările). Nașterea, ca o trezire strează o victorie a inteligenței asupra haosului, ele
din neant, țeasta, " un ou șlefuit/cu îndelungi mângâ- reprezintă o meditație gravă, neiertătoare, asupra
ieri/de degete sacre...M-am trezit străpuns de mili- existenței, asupra vieții și morții, asupra timpului, du-
oane de raze". Amintirea acestei nașteri ( " într-un ha- ratei cosmice și umane. Nu în ultimul rând, o medita-
lou de lumină trandafirie/ de carne născândă"). Greu- ție asupra artei poetice, căci totul se raportează, în
tatea de a suporta condiția umană ( "Gem sub povara fond, la actul creației, la destinul creatorului.
părului/a unghiilor, a cărnii"). O elegie. Adresarea di- Singurătatea poartă o pelerină roșie, poe-
rectă către divinitate, ca un reproș: "Orbit de lumină mul care dă titlul volumului, este un asemenea exem-
sunt, Doamne,/între ziduri de lacrimi,/de sânge,/e în- plu: "Căci și eu am cunoscut singurătatea/singurăta-
tuneric la mine în oase, Doamne!" ( Orbit de lu- tea poartă o pelerină roșie, grea/n-o poți atinge, n-o
mină). poți lovi/lasă doar urme adânci unde stă/în care te în-
Poezia erotică a Ioanei Greceanu e una stra- groapă de viu, puțin câte puțin". Scrisul lasă pe hârtie
nie. Atipică. Ea nu seamănă cu nimic din ce s-a scris "semne ciudate,/litere sângerânde/ca un chip rănit în
la noi. Doar la Marta Petreu am întâlnit o detașare atât oglindă".
de lucidă și vehementă, ironică și autoironică, de o Nichita Stănescu spusese cândva:" Eu nu sunt
mare forță a expresiei. Toată viața m-am răsucit decât o pată roșie de sânge care vorbește." În altă
după tine e un titlu ciudat, care trimite la un altul, cel parte, el definește în termeni metaforici știința subtilă
din ultimul său volum de versuri, Noduri, verigi și pe care a creat-o și care se numește "hemografie,
răsuciri din 2017. Primele două versuri sunt su- adică scrierea cu tine însuți". Ceva asemănător întâl-
perbe:"Toată iarna m-am răsucit după tine/ ca floarea nim și în cazul poeziei Ioanei Greceanu. ("Litere sân-
soarelui după Soare". Nevoia de dragoste și dăruirea gerânde"). Într-o altă poezie, ea consideră cuvintele
totală:"Ți-am pus inima pe taler,/ofrandă,/creierul ca o pavăză, apărătoare de rău:"fără să ne vedem,/ne
meu foșnitor ca o coroană de gorun/te-am lăsat să mi- îmbrățișam pe dinlăuntrul cuvintelor/le foloseam ca
l umpli cu har"- nevoia de împlinire spirituală, dar pe o pelerină/de viață rea, câinească".( Și după aceea
dezamăgirea, scufundarea dureroasă în trecut, pierde- veniră alte zile). Chiar și cuvintele sunt singure:"Cu-
rea iubirii ( ("și nu te-am găsit"). Reproșul, ștergerea vânt singur lângă cuvânt singur, așa/începe orice
urmelor, sămânța din punctul zero "dintr-o angi- poem". Alteori, coborând simbolic "treptele abrupte
ospermă/s-a transformat într-o stea". ale poemului", autoarea ajunge la sensurile mai pro-
În următorul volum, Singurătatea poartă o funde ale textului, identificându-se metaforic cu scri-
pelerină roșie, Editura Junimea, Iași, 2003, încifra- bul egiptean, care are chipul încordat, privirea halu-
rea e maximă, ermetismul capătă forme abstracte, cinantă, și mâna atentă pe tăblița de scris:"mâna mea
dar, așa cum bine observa Cezar Ivănescu, "câteva întâlnește mâna lui", apoi plonjarea în adâncuri, "în
poeme ...anunță o mare poetă în devenire". Dar, din- liniștea sufletului embrionar". (Treptele poemului).
colo de conceptualizarea simbolurilor, se simte acut Intrarea în poem, imprecisă, e ca "explozia unei
sentimentul de înfiorare în fața condiției umane tra- stele/în creierul cu care visezi". Viețuirea în poem e,
gice. "Câtă luciditate, atâta dramă", spunea Camil de asemenea , imprecisă, " de parcă ai vorbi cu limba

destineliterare@gmail.com 77
Destine Literare
altcuiva". Sensul poemului: de a-ți cunoaște viața, profundă a câinelui timp"(Căci noi n-am avut).
destinul, moartea. (Și eu am călătorit). O definiție "Mersul prin timp/în deplină osmoză cu timpul" de-
stranie a scrisului:"Scrisul acoperă hârtia de semne vine identitatea cu timpul ("și, iată, sunt timp/mer-
cum nisipul/îmi acoperă talpa"..."scrisul e/ nisipul pe gând cu mersul lui de timp", mistuind tot, până la auto
talpa goală, mergând noaptea, desculț, în de- mistuire.(Mersul prin labirint). Poeta privește în
șert".(Merg în întuneric). urmă la toți anii înșirați și constată inocența copilului
Poeta are puterea de a i se adresa direct limbii care nu știe că totul este definitiv hotărât, că el își ia
nebune care "n-ar fi trebuit să rostească/cuvinte atât avânt, rostogolindu-se prin iarbă, fără să știe "că din
de înșelătoare cum că/viața este frumoasă/și moartea spate ceva îl îndeamnă/că înainte cineva îl așteaptă",
o rece regină", ci să afirme adevărul crud:"spune că că îmbătrânirea treptată, trupurile "din ce în ce mai
viața-i o târfă/și că moartea-i un "pește"/ce-o vinde pe brăzdate" se îndreaptă spre moarte. Înţeleptul ac-
orișice trotuar". (Tu, limbă, rostește-un cuvânt ceptă. Comparaţia cu taurul din arenă, care se lasă pă-
mușcător). Pe aceeași idee, poeta, care știe că există truns, îngenunchează "înainte de lovitura finală",
ființe nefericite, se adresează cu un teribil dispreț ce- (Anii toți). Poeta vorbește despre "timp secundar",
lor care se deghizează în oameni fericiți, dar care sunt despre "timp precursor", despre "Timpul -Eden", des-
goi pe dinlăuntru, oameni morți de vii, care "lălăie" pre nașterea dureroasă "ca prunc gravid de moarte",
un cântec de bețivi și țin în mână tigva vieții ca pe o cu alte cuvinte, murim din clipa în care ne naștem.
sticlă goală (Există ființe). Al treilea volum al autoarei, cu un titlu la fel
Parafrazându-l pe Ion Barbu din poezia Tim- de șocant, Cu o sabie imprevizibilă începe ziua,
bru ("Ar trebui un cântec încăpător, precum/Foșnirea Editura Vinea, București, 2007, se înscrie în aceleași
mătăsoasă a mărilor cu sare"), poeta simte nevoia să- coordonate. Volumul se deschide, programatic, cu o
și facă auzit strigătul, semn al durerii sfâșietoare care Odă nervoasă, care este un elogiu adus Creierului,
îi despică ființa:"Mi-ar trebui un strigăt încăpător pre- organul suprem în întreaga poezie a autoarei, sediu al
cum/adânca goliciune a mării în talazuri/bogata re- gândului, al inteligenței, cel care pune în mișcare lu-
vărsare a sângelui din rană/și setea ce îl soarbe, spre- mea, universul, sufletul apatic:"Sus creierul!/căci su-
o matcă mai adâncă".(Mi-ar trebui un strigăt). fletul somnolează/să scurtcircuităm cu nervii noștri
Temă esențială a întregului volum, singurăta- cerebrali/nervii apatici ai sufletului/și să-i redăm ner-
tea este rodul unei suferințe străvechi, care sperie. Po- vozitatea/ să-i înfigem ca pe niște ace inteligente/pe
eta se închipuie în imaginea mielului nevinovat, sa- toată suprafața pielii sufletului/să-l facem să vibreze
crificat:"uneori mă văd într-un miel/prin lama cuțitu- în el toată ferocitatea creierului/de a simți totul cu in-
lui care-l străpunge" (N-am să devin un animal teligența". În viziunea autoarei, lumea este "labirintul
roșu). Ea vorbește despre o "singurătate primordi- exterior al creierului meu...iar pentru lume nu există
ală", care roade până la sânge viața, despre tăișul "ce altă explicație/decât faptul că există creierul meu".
desparte viața de moarte", despre "Tronul Singurătă- Pentru poetă, "lumea încetează/acolo unde neuronii
ții", unde stăm cu toții, unii lângă alții, "uzurpatori și mei încetează/și viața mea se întinde doar/până unde
uzurpați", despre moartea și eternitatea care sunt ajunge creierul meu". Universul însuși, "cu formele
"aceeași singurătate/într-un mormânt piramidal/de lui vizibile/sau invizibile, este neurogen/și însuși soa-
dedesubt/ de Cuvânt".(Aici toți). "Prin poezie mai rele cu razele lui,/este un creier cu toți nervii lumi-
adânc se pătrunde în moarte/decât se poate ajunge la noși ieșiți în afară". Nervii cerebrali, "corzi, super-
viață", spune poeta. corzi", întinși la maximum, mișcă lumea, ("toate lu-
Meditația despre moarte, despre timpul devo- crurile sunt inervate printr-un/exces al nervilor mei"),
rator este fundamentală în poezia Ioanei Greceanu. de aici, un elogiu al enervării, ("Binecuvântată fie
"Noi suntem sângele ce se prelinge/din inimi direct în deci enervarea"). Logosul divin ("La început a fost
țărâna cea mută". În viziunea ei, "numai moartea este Cuvântul") devine "La început a fost enervarea", în-
luminoasă/și urcă-n toate ca un soare din adânc". săși Creația, însuși Cuvântul fiind rodul acestei tensi-
Moartea ca o bucurie. "Și uneori încerc o mare bucu- uni magice. Pentru poetă, ziua începe "cu o sabie im-
rie:/cel ce nu sunt se va ivi-ncurând/din mușcătura previzibilă":"mâna mea dreaptă (mâna care scrie) ia

78 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
forma capului meu/se mulează pe oasele țestei sale/ca Un alt volum, Fragment dintr-un viu, Edi-
orice instrument de șlefuit marmura".Capul, sediu al tura Tracus Arte, București, 2012, la fel de șocant ca
creierului, simbol al rațiunii, al inteligenței, " capătă și celelalte, reia temele cunoscute, într-o concentrare
o formă sferică perfectă/ca un cap de Brâncuși/fără maximă a expresiei. Poeta afirmă că își caută identi-
inimă/se desprinde de gât și toate cuvintele/care vin tatea, dar ea și-a găsit de mult această identitate, in-
din viscere/se răspândesc pe pântece/și alcătuiesc un confundabilă, acum doar accentuează anumite laturi
fel de armură, un text impenetrabil". Într-adevăr, tex- ale ei. Astfel, într-o poezie programatică, ea redefi-
tul devine impenetrabil, încifrat, încărcat de sensuri nește dominanta stoică, supusă controlului rațiunii, în
ascunse. Cuvintele care se aud sunt "tăioase și detrimentul celeilalte părți, emotive, care plânge pen-
albe/fără niciun strop de sânge/cuvinte despre singu- tru o durere abstractă, incontrolabilă:"mă doare o
rătate/și spaimă/de o precizie înfricoșătoare". parte a capului/cea stoică, cea ne lacrimogenă/pe care
Ziua Începe cu o sabie imprevizibilă "pentru o controlez cu rațiunea/cealaltă plânge în voie abun-
că s-ar putea ca în dimineața aceasta/să vină moartea, dent/pentru o durere abstractă, incontrolabilă".(Plâns
cu masca de cuvinte pe față/și amețită/de neagra ei din cap). Totodată, poemele reprezintă o încercare de
exultanță/să mă lege cu limba de ea/atunci va fi poate definire a artei sale poetice. Poezia îi apare ca o sinu-
secunda trecerii prin sabie". ( Cu o sabie imprevizi- cidere virtuală, ca o absolută, totală dăruire a fiin-
bilă începe ziua). Versurile sunt tăioase ca un laser. ței:"aș vrea să-mi tai venele în direct în poezie/aș vrea
Peste tot, perspectiva morții și luciditatea rece a aces- să mi se scurgă tot sângele în poezie". Poezia e ca o
tei perspective. Decapitarea, ca o formă extremă a rană a creierului:"Eu mă rănesc la cap/cu propria mea
acestei lucidități, este nevoia de izolare de corp, de poezie". (Singurul lucru întunecat). Ea însăși de-
apărare de efemer :"Da, s-ar putea să încep/dintr-o în- vine "un text/ scris cu un creion cu vârf ascuțit/care-
tâmplare a capului/într-o încăpere cu pereții albi la- mi pătrunde în piele până la sânge".(Decât un text).
nceput/și roșii apoi, cu imaginea corpului meu/mic- Auto definindu-se, poeta afirmă unicitatea poeziei
șorat, chircit într-un colț,/în cap mă izolez cel mai sale:"nu fac parte din nicio listă din niciun reperto-
bine de sânge/și sub rochia neagră întărită ca o scân- riu/din niciun azil de pe niciun continent al milei". (E
dură/în ultima vreme prefer negrul/în carne și în jurul prea târziu pentru o fotografie de grup). Organul
gâtului/aceeași imagine, capul despărțit de corp/( căci ei cel mai prețios, creierul, suferă ("cineva sparge
orice cap este un corp care rămâne în urmă"). (Da, s- gheață de câteva zile pe creierul meu"), lumea i se
ar putea să încep). pare o scenă obscură, poeta trăiește un coșmar ("coș-
Undeva poeta spune:"dac-aș putea/ să mai marul îmi electrizează capul"), iar între creier și limbă
nasc, aș naște prin cap" (Voi muri ca să fiu plagiată). se creează o tensiune maximă, viața i se pare trucată,
Alteori, spune:"Am o febră ne calorică în creier/și ter- iar inteligența devine "constrictoare/ca un gâtlej de
minațiile nervoase ale degetelor mele/ard metodic și șarpe Boa"; "mă întind ca o coardă gata să se rupă
rece tastele când scriu/ ca și când mi-aș face harakiri între creier și limbă/cu fiecare cuvânt începe viața tru-
cu laserul" (Tot ce pietrifică). Poeta dorește să intre cată". Viața și moartea i se par insuportabile, iar tris-
"cu capul (înainte) în moarte,/ca într-un tomograf ul- tețea "mă umflă ca apa pe un înecat". (Fragment
tra performant/și cineva să-mi citească pe ecranul dintr-un viu). Din această perspectivă, poeta are în
unui computer/febra și cutremurarea" (Există un fel casă "propria (ei ) cameră de tortură", pentru orele de
de a fi). Luciditatea analitică marge până la autodis- noapte, iar dimineața, "speranța (ei) de viață e zero".
trugere, până la dezintegrare:"sunt dezarticulată până De aici, perspectiva morții:"capătul călătoriei", cu
la inimă/până la creier unde refac/imaginea ideală a imaginea reflectată în apă a tuturor înecaților, care-o
unui cap fără corp". (Dacă aș putea). Nemiloasă cu așteaptă (Totul se vede în apă). Ideea dispariției tu-
sine însăși, poezia Ioanei Greceanu este o scufundare turor lucrurilor o obsedează:"mașina asta în care merg
în eul profund, o introspecție anatomică a creierului cu o sută de kilometri la oră să dispară/...șoseaua să
și a sufletului, ca o operație pe cord deschis, pe pro- dispară/...satul care se vede îndepărtare să dis-
priul corp, cu instrumentele specialistului, ca și când pară/după ei vor fi dispărut părinții lui părinții mei/ve-
ar folosi creionul-stilet. cinii și toți ceilalți apoi pădurea"...etc.Toate acestea

destineliterare@gmail.com 79
Destine Literare
așteaptă "să vin eu foarte tânără/cu părul lung până la Poeta știe că "Suntem programați să scriem",
mijloc, strălucind în soare/să-l iau de mână/și să mer- că scrisul ține de destin, că trebuie "să lăsăm urme",
gem așa prin grâu/până ce vom dispărea și noi/din- că scrisul e ca o vindecare de răul existențial ("eu, la-
colo de linia orizontului" (Este o șosea lângă care țul gata să strângă/eu, cadavrul/cu inima frântă/îngro-
așteaptă un mort tânăr). pat în cap". Scrisul îi apare ca o totală implicare:"în
În mod paradoxal, această viziune întunecată, cadrul stării de abaissement du niveau mental/în
apocaliptică asupra vieții nu creează sentimentul de- această noapte/în care hârtia se îmbibă de mine". Prin
primant, sceptic, ci, dimpotrivă, unul tonic, de încre- scris, blândețea devine violență, furie, nebunie. "Sin-
dere în forța cuvântului de a pune sub lupă aspectele gurul sentiment nou: moartea"Și, totuși:"am ne-
dramatice ale existenței, acordând poetei totala grati- voie/de căldură umană și de-o aspirină" (Suntem
tudine. programați să scriem). Poeta simte o vină tragică,
Ultimul volum al autoarei, Noduri, verigi și "vina creierului", a unui "gând întunecat, istoria unei
răscruci, Editura Tracus Arte, 2017, este reprezen- crime/în sânge, vreo jertfă umană în numele unei uto-
tativ pentru întreaga ei creație. Titlul, atipic, spune to- pii/...și vina că nu-mi pot imagina vina". În cap ex-
tul. Așa sunt și versurile. Șocante. Voi remarca de la plodează ceva, ea își vede nervii "pe hârtie împrăști-
început cultura autoarei, care se vede nu numai din ați", corpul îi e amenințat cu prăbușirea, țipătul e un
numeroasele citate, ci din însuși conținutul poemelor, semn al spaimei de a exista, iar râsul e o formă a dis-
în care poeta demonstrează o asimilare creatoare a perării:"Râzând să ne distrugem/Râzând să pierim"
marilor experiențe poetice ale ultimelor două secole (Rupere spontană de simetrie). Poeta trăiește an-
de poezie, asumându-și "riscul pe cont propriu" de a goasa singurătății, nesiguranța, sentimentul golului
scrie. Ea descrie totul dintr-o dimensiune interioară care ne desparte, starea de insuportabilitate, echiva-
foarte personală, depresia nervoasă dezvăluind laturi lentă cu schizofrenia, devastarea (Îmbinarea trăsă-
stranii, inconfundabile ale unei realități subiective, turilor).
dramatice, dar de o mare frumusețe a expresiei. Într-un dialog virtual, ea se adresează unui tu
Volumul se deschide, programatic, cu poezia virtual, în ideea de distrugere a tot ce e frumos:"Dacă
Vârful Omu, care este, într-un fel, o recapitulare a vrei să distrugi/începe cu ceva foarte frumos/ca atin-
principalelor teme ale autoarei: rigiditatea, boala gerea a două capete îndrăgostite/...începe cu mâna ta
somnului, lanțul familial, tribunalul sentimentelor, dreaptă/care a ținut mâna ei stângă"...etc. , iar ea des-
moartea din patul conjugal, măștile lipite pe fețe, ali- crie lucrurile într-o viziune apocaliptică:"apoi voi
enarea, aneantizarea, morbidețea, seceta, frigul, foa- continua eu/ca replicile/ unui cutremur devasta-
mea, setea/etc. "ca să scapi de toate/ urcă pe Vârful tor/care culcă la pământ și ce-a mai rămas în picioare"
Omu", spune poeta. Vârful Omu e un simbol al puri- (Dacă vrei să distrugi).
tății, al înălțimilor, al sacrului, al divinității. Într-o poezie, Ioana Greceanu afirmă:"Vor-
Poeta care mărturisește:"am ars toate etapele: iubi- besc cu mine însămi/de parcă ar fi pe viață și pe
rea, tristețea, mândria, revolta, hohotele", a trăit toate moarte", versuri care ar putea figura ca motto al între-
experiențele, se raportează mereu la sine, încercând gii sale creaţii (Autoscopică).
să definească rolul și rosturile poeziei, care este re- Ultimele poezii ale acestui volum se înscriu în zona
simțită cu o maximă intensitate:"trăiesc poezia dispe- erosului, dar a unui eros atipic, așa cum este întreaga
rat și lucid/ca un medic/ care experimentează/ pe pro- ei poezie. Astfel, iată cum apare El într-un portret
priul organism/ un medicament riscant, care-l poate imaginar:"insomniac, /neliniștit,/fumând țigările
ucide/dar potențial salvator pentru o boală incura- tale/cu miros letal și fin/gândindu-te la mine/dar, pen-
bilă./Poezia este un copil negru/ pe care-l naște o fe- tru că nu te imaginez/ nu exiști". O parafrază după
meie albă" (O bucată de rocă). Eu însumi defineam Descartes:"Cuget, deci exist". Între cei doi parteneri
undeva poezia ca " o esență tare,/amețitoare,/o tensi- nu mai e decât golul:"nu mai e nimic între noi/din
une lirică/insuportabilă,/care în clipele supreme,/ar noi". Așa "gândea ea când nu gândea". Lipsa iubirii
putea ucide". provoacă o durere care "s-a risipit în multi vers", iar
" acest vid va fi umplut de altceva". Iubirea originară

80 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
îi apare poetei ca o opțiune posibilă (Ești încâlcit ca Impecabile din punct de vedere stilistic, poe-
păianjenul). Întâlnirile dintre cei doi sunt ratate. "O mele Ioanei Greceanu, excepționale, se impun ca o li-
singură dată ne-am dat mâna/și ne-am sărutat pe teratură de prim rang, de care poezia română contem-
obraz/dar asta nu se pune: eram într-un oraș necunos- porană are mare nevoie. Ca și în cazul muzicii, care
cut/era toamnă, pe înserat și ploua: a fost doar în vis" trebuie doar ascultată, poezia Ioanei Greceanu nu are
(Întâlniri ratate). Între el și ea intervine înstrăina- nevoie de comentarii, oricum, paralele cu textul, ea
rea:" Ne-am recunoscut cu greu în ziua aceea/și ne trebuie citită cu atenție, cu înțelegere, cu gravitate,
uitam la fețele noastre/ca pe hărțile unor ținuturi ne- pentru că poezia, ca și muzica, este un domeniu mis-
cunoscute". Tăcerea e un mod de comunicare, "în terios, care nu poate fi tradus printr-un alt limbaj, co-
timp ce toți ceilalți vorbeau", o vorbire disperată, mun, comercial, chiar dacă este vorba de același ma-
"care i-ar fi putut salva de la moarte", glasuri stri- terial: cuvintele!
dente, râsete isterice, " iar sentimentele: iubirea și O observație finală: puritatea desăvârșită a co-
ura/disperarea și speranța/ratarea/și chiar moartea/pă- perților albe, sobre, ca și imaginile discrete ale autoa-
reau că erau toate în așteptare/lăsând numai angoasa rei, în perfectă concordanță cu conținutul poemelor.
crescândă să umple/vidul lăuntric". Viața i se pare ca Privindu-i fotografiile, înțelegi perfect gravitatea, ele-
un film ipotetic în care cei doi se întâlnesc, dar într-o ganța, atitudinea meditativă și rafinamentul poeziei
regie vetustă "dintr-un secol trecut". (Ne-am recu- sale.
noscut cu greu în ziua aceea).

Ilustrație de Vasile Mic

destineliterare@gmail.com 81
Destine Literare

Rosemarie HAINEȘ
(ROMÂNIA)

Viziunea spirituală asupra alimentației

Unele opinii exprimă ideea că alimentația sângelui – sunt procese vindecătoare continui. Proce-
este domeniul cel mai materialist cu putință, că ar fi sele circulatorii sunt ritmice; respirația se corelează
indiferent modul în care omul își satisface necesitățile cu ritmul circulator al soarelui la parcurgerea anului
în raport cu corporalitatea. Maxima filosofului ger- solar. Soarele trece prin punctul de răsărire la Echi-
man Feuerbach: „Omul este ceea ce mănâncă” este nocțiul de primăvară și face un parcurs integral în
astăzi, însă simplistă, traducând o concepție unilate- 25920 de ani. La vârsta mijlocie, omul face pe zi, în
rală, preponderent materialistă. Adică, omul ar fi o medie, 25920 de respirații. Bătăile pulsului sunt de
sinteză a materiei pe care el o furnizează corpului său aproximativ patru ori mai multe. Circulația respirato-
și prin aceasta ar lua naștere nu numai alternanța vieții rie corespunde contactului omului cu lumea exteri-
sale organice, ci și ceea ce se oferă în spiritul său. oară; acest ritm respirator trebuie să domolească con-
Afirmația „Omul este ceea ce mănâncă”, de sorginte tinuu ritmul circulator pentru ca pulsul să rămână
materialistă, trebuie înțeleasă în sensul în care proce- constant și să-l integreze pe om în Cosmos. Procesele
sului material trebuie să-i fie asociat, concomitent, spirituale – integrarea în spiritual și conlucrarea cu
unul spiritual. În spatele a tot ceea ce este material forțele spirituale – nu înseamnă altceva decât aplica-
există spiritualul, iar spiritualul este și în spatele hra- rea lor la natura umană, la procesele vindecătoare.
nei. Nu putem fi adepții ideii că organismul uman ar Forțele densificate în fizic sau în eteric sunt procese
consta doar din corpul fizic, din substanțe chimice în vindecătoare. Un sistem terapeutic eficient ar putea fi
interacțiunea lor. De aceea, viziunea spiritual – știin- rezumat astfel: o metamorfozare a tratării spirituale a
țifică trebuie să guverneze și știința alimentației și pe omului în jos, în material. Procesele nutritive trec în
cea a vindecării. procese vindecătoare, procesele vindecătoare în pro-
Conform teoriei antroposofice, cunoașterea cese spirituale și din nou înapoi, procesele spirituale
omului se construiește pe trei trepte: cunoașterea pro- în procese vindecătoare.
ceselor fizice, concentrate în nutriție, cunoașterea Aceeași teorie antroposofică susține că oa-
proceselor ritmice în care este concentrată vindeca- menii își reînnoiesc corpul la fiecare șapte ani. Sub-
rea, și cunoașterea spirituală concentrată în sistemul stanțele care trec sub forma hranei prin corpul nostru
nervos și simțuri. Omul nu este o simplă confluență nu ne alcătuiesc corpul, o forță contrară din eter vine
de activități chimice, totul în interiorul său suferă o ca o reacție la prima (forța materiei pământului), „iar
transformare. Sistemul metabolic prelucrează sub- noi ne construim întregul corp din eter”. Toate orga-
stanțele transformându-le în componentă umană: tot nele sunt construite din ceea ce este mediul înconju-
ce este mineral devine etercaloric, tot ce este vegetal rător pătruns de lumina soarelui, sunt lumină conden-
se apropie de forma gazoasă eterică, tot ceea ce este sată. Materia fizică din om îi dă acestuia sentimentul
de natură animalică începe să se apropie de forma flu- Eului...
idă, iar totul va fi organizat de uman în forma solidă Rudolf Steiner, autorul Teoriei antroposo-
(solid-pământeană). Natura umană este sănătoasă nu- fice și reprezentantul științei spirituale, a lansat ideea
mai când procesele metabolice sunt oprite pe o anu- că „cea mai înaltă activitate spirituală, legată de per-
mită treaptă (a se vedea procesul digestiei). Procesele fecțiunea creierului, este în aceeași măsură legată de
circulatorii – circulația respiratorie și circulația o perfecțiune a intestinului”. Vizibilul și invizibilul se

82 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
unesc într-o nouă viziune – alimentul este compus construcția propriului organism și elimină în cea mai
dintr-o parte materială, digestia acestei părți supu- mare parte oxigen. Pentru aceasta are nevoie însă de
nându-se legilor biochimiei, dar mai există un aspect lumina soarelui, care o ajută să-și construiască orga-
al digestiei: cel al asimilării vibrațiilor alimentului. nismul. Dar fără corpul eteric al plantei, acest proces
Vom numi aceste procese biochimia spirituală și, în nu ar fi posibil. Lumina soarelui este o lumină exteri-
consecință, nutriția spirituală. oară de care are nevoie lumea vegetală.
Aceste teorii spiritual-științifice vin să con- Corpul astral este o lumină interioară, invi-
solideze ideea. Organismul uman nu poate fi abordat zibilă pentru ochiul exterior – corpul astral este un
ca o simplă mașinărie, a cărei funcționalitate depinde corp de lumină spirituală care situează omul pe o
de un combustibil – în speță, hrana , ci procesele care treaptă mai înaltă în evoluție. Omul formează o con-
se desfășoară în corpul fizic privind alimentația și di- tinuare a plantei, dar corpul astral – opus vegetalului
gestia țin de o anumită alchimie de ordin superior, iar – procesul plantei este transformat într-unul opus:
complementaritatea om – plantă justifică un anumit lumina exterioară construiește din substanțe anorga-
mod de alimentație umană, acela bazat pe hrana vie, nice corpul vegetal, iar lumina interioară – conștiența
bazată pe substanțele primordiale din Univers. Sân- - ca un pol de lumină negativă distruge, descompune
gele uman și „sângele verde” (clorofila) dovedesc o corpul vegetal, dar în mod paradoxal, lumina spiritu-
similitudine în ceea ce privește compoziția, lumina fi- ală se revarsă continuu în om.
ind elementul principal atât în fotosinteză, cât și în Ceea ce omul preia de la plante proaspăt și
generarea ADN-ului luminiscent. pur, în animale este deja transformat parțial, pregătit.
Corpul fizic constă din aceleași substanțe Omul preia de la animale, deja, forțe astrale dezvol-
„chimice” care sunt răspândite în natură. Corpul fizic, tate. Ceea ce este preluat de om acționează în conti-
vizibil pentru ochi, ajuns la finele vieții, se supune nuare prin ceea ce a efectuat corpul astral al animalu-
propriilor legi și se descompune. O altă realitate mai lui. Aceasta este diferența fundamentală între hrana
înaltă decât corpul fizic este corpul eteric, care înso- din domeniul vegetal și cea din domeniul animal. Prin
țește permanent corpul fizic, luptând împotriva degra- relația cu lumea plantelor, omul devine mai puternic
dării și descompunerii acestuia din urmă. Componen- interior, prin alimentația pe bază de carne, omul inte-
tele care servesc hrănirii, reproducerii, glandele, or- grează ceea ce devine o materie străină care acțio-
ganele ființei umane sunt expresia exterioară a corpu- nează în el pe căi proprii.
lui eteric, cu alte cuvinte sunt ceea ce corpul eteric Eterul este acea „materie enisică” – formă
construiește în corpul fizic. A treia componentă a fi- superioară de organizare a materiei, despre care aflăm
inței umane este corpul astral, perceptibil de conștiin- din Teoria biostructurală a academicianului Eugen
țele clarvăzătoare; corpul astral lucrează prin sistemul Macovschi (teorie fundamentată în anii ´50 - ´60). Di-
nervos, iar tot ce ține de particularitățile circulației ferența dintre viu și ne-viu sau neînsuflețit și însuflețit
sângelui și de activitățile sângelui reprezintă expresia constă în opinia sa în prezența unei materii biostruc-
fizică exterioară a purtătorului Eului, a purtătorului turale și a unei materii moleculare, biostructura su-
conștienței de sine. bordonând materia moleculară, fizică, neînsuflețită,
Corpul eteric există atât la plantă, cât și la om; corpul absorbind-o, eliminând-o, conferindu-i și suspen-
astral există atât la om, cât și la animal (cf. Rudolf dându-i în același timp calități superioare. Viața s-ar
Steiner). datora materiei biostructurate și nu metabolismului,
Planta își construiește corpul fizic și corpul substanța citoplasmatică conține un nivel mult mai fin
eteric (organismul) din substanțe anorganice, ale pă- – o structură spongioasă numită microreticulară sau
mântului. Corpul eteric este orientat spre substanțe. biostructură; această structură împarte celula în două
Plantele se află într-o interdependență stranie în ra- zone: una reticulară, bogată în proteine, cealaltă li-
port cu omul în ceea ce privește procesul de respira- chidă, bogată în apă și care umple intersecțiile celei
ție: omul inspiră oxigen și expiră dioxid de carbon. dintâi. Materia cunoaște o dezvoltare continuă în Uni-
Acesta din urmă, pe care omul nu îl utilizează, poate vers, de la materia fizică (neînsuflețită) la materia bi-
fi preluat de plantă; ea păstrează carbonul pentru osică (materia vie obișnuită), la materia noesică

destineliterare@gmail.com 83
Destine Literare
(materia vie superior organizată, nivel superior) și cel citesc mediul, evaluând câmpuri de energie. Vechea
de-al patrulea nivel – materia enisică. Cauza care face paradigmă materialistă face din ce în ce mai mult loc
să existe materia vie este de natură pur energetică. noii paradigme cuantice.
Cercetătorul a considerat că nu schimburile chimice Teoria laserilor biologici, rezultată în urma
(metabolismul) au generat viața, ci materia vie a fost cercetărilor efectuate de Mariana Manu, în perioada
aceea care a modelat fiecare tip de metabolism, 1993 – 2006, demonstrează că lumina are un rol do-
această modelare fiind, de fapt, o manifestare primor- minant în organizarea materiei vii, prin transformarea
dială a viului. ei în bioluminiscență în organe specializate ale omu-
Materia biostructurată este specifică numai viului și lui, animalelor și plantelor (frunze și părți verzi) – fe-
derivă dintr-un conținut sporit de energie și informa- nomen laser specific sistemelor vii.
ție, în raport cu materia inertă. Prin interstițiile bios- Celulele ADN și ARN – mai precis membra-
tructurii circulă materia moleculară obișnuită aflată în nele celulare – au proprietăți de cristal lichid care am-
stare lichidă și constituie sursa de alimentare și de în- plifică starea energetică și informațională, iar sub-
treținere a nivelului energetic superior, prin integra- stanța activă laser biologică de bază este sistemul fos-
rea ei în procese biochimice. În concluzie: materia ne- fat – apă – oxigen molecular, care se regăsește în
vie ajunsă la un anumit grad de dezvoltare, aflată în orice celulă vie, în membrane, nucleu, enzime, com-
condiții prielnice, poate genera materia biosică, tot puși macroenergici etc.
așa și materia biosică, ajunsă la un anumit grad de Mediul de dispersie al câmpului energetic
dezvoltare și aflată în condiții prielnice, poate genera generat de fosfați este apa. Conform acestei teorii
o materie vie superioară – materia noesică, care ne (TLB), apa are o mare capacitate de absorbție a lumi-
permite gândirea abstractă, iar baza materiei noesice nii pe timp de zi. Evoluția embriogenetică și morfo-
coexistente cu celelalte forme de materie ar apărea în genetică vegetală se află, după cum știm, sub contro-
Univers materia enisică. lul luminii și căldurii, dar este proprie și sistemelor
Astăzi, prin fizica cuantică, biologia și bio- animale și umane. Pot apărea boli, tumori, malforma-
medicina s-a demonstrat că membrana celulară func- ții, datorate energiilor anormale ale unui anumit nivel
ționează ca un cristal lichid capabil să recepționeze de dezvoltare. În genetica moleculară, astăzi prin ge-
semnalele (informația) din mediu, iar universul este o nom se înțelege ansamblul informației ereditare din
structură integrată de câmpuri de energie interdepen- moleculele de ADN ale unei celule, situată în marea
dente, întrețesute într-o plasă de interacțiuni la fel ei majoritate în cromozomii din nucleu, dar și în mi-
cum constituenții unei celule sunt întrețesuți într-o re- tocondrii, existând astfel un genom nuclear și un ge-
țea complexă de comunicări încrucișate, de bucle de nom mitocondrial. Știm că mitocondriile sunt uzina
comunicare cerere – răspuns. Anumite frecvențe și ti- energetică a celulei pentru că marea majoritate a tipu-
pare de radiație electromagnetică reglementează sin- rilor celulare convertesc eficient energia chimică din
teza ADN-ului, ARN-ului și a proteinelor, modifică alimente în ATP, necesar funcțiilor celulare. Scăde-
forma și funcția proteinelor, controlează reglementa- rea sub un prag critic a producției de energie la nivel
rea genetică, diviziunea celulară, diferențierea celule- mitocondrial antrenează perturbări majore ale activi-
lor, morfogeneze (procesul prin care celulele se tăților celulare, acumularea unor produși metabolici
asamblează în organe și țesuturi), secreția hormonală toxici, ceea ce afectează capacitatea unor țesuturi și
– dezvoltarea și funcțiile nervilor. Pentru a supravie- organe de a-și îndeplini funcțiile specifice (cf prof. dr.
țui, organismele vii trebuie să primească și să inter- Mircea Covic, UMF).
preteze informații de la mediu (cf Bruce Lipton). For- Hrana este" o scrisoare de iubire trimisă de
țele invizibile ale spectrului electromagnetic, cum Creator" și ea trebuie descifrată,spune Omraam Ai-
sunt frecvențele radio, frecvențele acustice, microun- vanhov." ...este scrisoarea cea mai puternică,cea mai
dele, lumina, energia hranei au un impact profund elocventă,deoarece ea ne spune :Vă iubesc...vă aduc
asupra biologicului. Iată că știința spirituală își dă voința,forța..."Oamenii înghit totul pe nerăsuflate
mâna cu cele mai noi descoperiri științifice. Toate or- fără să descifreze din scrisoare cuvintele scrise de
ganismele, deci și organismul uman, comunică și își Domnul:"Fiul meu,eu vreau să devii perfect,să fii

84 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
asemenea acestui fruct savuros.Pentru moment tu ești putea asculta această voce a luminii.Lumina nu este
aspru,acid,tare,nu poți fi cules,deci trebuie să te in- separată de sunet,lumina cântă,lumina este o mu-
struiești.Privește acest fruct;el a ajuns la maturitate zică...Trebuie să ajungem să ascultăm muzica lumi-
deoarece a fost expus razelor soarelui.Și tu trebuie să nii;ea vorbește,cântă,ea este Cuvântul Divin."
te expui razelor soarelui,asemenea fructului,dar raze-
lor soarelui spiritual:el se va ocupa să transforme în Profesor doctor în psihosociologie
tine tot ceea ce este acid,indigest și îți va dărui culori ROSEMARIE HAINEȘ
frumoase.Iată ceea ce ne spune Domnul prin interme- Consilier dezvoltare personală,
diul hranei: terapeut energetic și nutrițional
www.maryamhaines.ro
"Hrana ne vorbește în timp ce mâncăm,deoa-
rh2006ro@yahoo.com
rece alimentele sunt lumină condensată,sunete con-
densate,dar dacă gândul vă va zbura aiurea,nu veți

Ilustrație de Vasile Mic

destineliterare@gmail.com 85
Destine Literare

Dumitru ICHIM
(CANADA)

REDACȚIA REVISTEI DESTINE LITERARE UREAZĂ DISTINSULUI PREOT


ȘI POET DUMITRU ICHIM UN CĂLDUROS LA MULȚI ANI!

The Rose Had The Nails Hammered Inside out ’’You speak too much in parables -
all is ciphered and hidden -
This morning are you a poet?
I was in awe at the beauty of the flower Why do you carry your root
and I asked her about her mother. on your shoulders and your back
She answered back to me like a house?’’
that she belonged to the Holy Virgin. The Child has heard them
’’But why do you have tears in your eyes? and running back home
I asked the rose curiously. told everybody that on His way
She kept quiet, he had met an old man
but I think she was crying who was playing the snail
because somebody did a sloppy job (with a seashell
hammering the nails inside out as a porch)
i.e. with the thorns pointing outwards. and asked thoughtfully:
I asked Joseph whether ’’Where from did these old people learn
(because he became old in carpentry) this game to act like a snail
he has ever seen such a thing hiding as us in the roots
and begged him to help me in their own root
repair the poor rose. crafted with boards?’’
The Virgin smiled bitterly,
and moreover Avatar
was afraid to say,
giving Him a hug with a sorrowful sigh: I was once a king reigning in Babylon,
’’Oh! The Rose of my soul! I was once a pirate on the sea, I was once a prophet,
People are the only ones who know how to hammer Yet now, the abbot of greatest silences I am.
correctly I climb another step of grassy lights
nails in the body of a flower!” Towards the time destined to bells and flutes
And to the mountain top carrying my body as a
The Parable of the Snail rock?
I try to climb through bitten fists and smiles,
Crystalizing the light Through scorpions and earthworms, through lilies
Solomon’s white lilies waken in the water,
were contemplating the snail’s mystery I pay to every moment a regal toll -
in search for deeper meaning: A snake, a harp or even a golden cup -

86 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Yet, when I approach the wings of the sky the eye of tree is in the eye of stag,
Down in the valley crashes my heavy load through the eye of stag is in the eye of flying birds,
the locust trees. the eye of flying birds is in the eye of man.
Empty I remain, but the melody of translucent white the eye of man is not in the eye of the river,
willows of the sea, of the shore, of the stone,
Brings to me the refrain that has burthen me for tho- of the tree, of the flying birds;
usands of years the eye of man is not in the eye of an angel
Always in another but never in me. nor is it in the eye of devil
but lonely it carries infinity on wings
The Stone of the All-seeing Eye disappearing
in the eye of the Eye.
the eye of river is the eye of sea,
the eye of sea is in the eye of sand, (Selection of poems from Dumitru Ichim, The Ideogram
the eye of sand is in the eye of stone, of My Soul / Ideograma sfletului meu, English version by
the eye of stone is in the eye of tree, Muguraș Maria Vnuck, Gracious Light,
New York, 2013, 144 pp.).

Ilustrație de Vasile Pop-Negreșteanu

destineliterare@gmail.com 87
Destine Literare

Bill JONKE
(U.S.A.)

Chaz the Spaz


Winnetka: a lake front village north of Chi- hold on to, and the rest disappearing into the crowd,
cago where Home Alone, Ferris Bueller's Day Off all of us cackling madly.
and a lot of other movies have been filmed. Comedian It didn't take long before the ticket raids on
Bill Murray, who grew up in the area, once jokingly little kids got derailed. We got caught by some ass-
referred to Winnetka as a 'small mining town'. It's hole who threatened to call our parents.
about as much of a small mining town as Pasadena, We quickly blew the tickets we had left on
Malibu, Palm Beach or East Hampton are. cokes and fries, and went over to where our bikes
In the early 1960's Winnetka held a yearly were parked under some tall trees. It was a lot less fun
Fair on the Village Green, a square block of luscious when you were out of tickets. One of the guys men-
clipped grass, two hundred year old elm trees, and a tioned that a few months earlier he had discovered a
sizable yet conservative war memorial, just a few lot of large rolls of tickets in a storage closet in the
shaded blocks from Lake Michigan. The first Satur- basement at Faith Hope. He thought some of them
day of June, and memorable for the smell of that looked just like the tickets at the Fair. We jumped on
grass, freshly cut the day before. our bikes and went straight over to the school. Back
The Village Fair was oriented toward families then the doors were always unlocked and we went
and grade schoolers. There were many small booths downstairs to the closet. Bingo! There were a lot of
set up across the lawns, with 'fishing ponds', face large rolls a foot across, and in every color. The blue
painting, games of skill, and so forth. There was al- roll exactly matched the Fair tickets. Back upstairs,
ways a concessioner selling hamburgers, hot dogs, outside to our bikes, stash the roll in someone's saddle
soda, french fries, and elephant ears. bags, and ride right back to the Fair. Parked again un-
Our small group of Catholic Children der the elms, we split up the tickets. Everyone got
Anointed by God who attended Saints Faith, Hope, more than a hundred, and we sauntered back into the
and Charity grade school usually got together on Fair crowd, flush with titillation. We got snow cones with
Day and would meander through the event. triple syrup and more cokes and fries. We went from
Cash wasn't used at the Fair. Colored tickets booth to booth squandering tickets like Liberals
were sold at the sponsor's table for 10 cents each. squandering the national wealth. Loaded up with hot
Families with small children could be seen wandering dogs, we wound up at the Sponge Toss booth, down
about, everyone holding long strings of tickets in their by another grove of tall trees. The booth was about
hands. fifteen feet square with two lunch tables end to end
On Fair Day the year we were all eleven, we forming a counter, and about ten or twelve feet away
suddenly realized that a five or six year old kid wav- a couple of large flat brightly painted wooden clown
ing a long string of tickets could easily be set upon by heads with oval openings in the center where an
two of us at once, each ripping away the tickets pro- obliging adult could insert his or her face as a target
truding from the top and the bottom of the kid's for the huge sopping wet sponges that were in buckets
tightly clenched little fist. Wham! Bam! He's left cry- of water on the counter.
ing and howling with the two or three tickets he could For three tickets you got three sponges, which
you would throw at the face of the teacher, coach, or

88 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
scout master who had volunteered to take turns in the and splashing up into my face. It immediately began
clown heads. We rolled up with hot dogs, sodas, and running down into my pants.
our load of scammed tickets. There were a couple of What did this motherfucking spastic Jew
teachers from Crow Island grade school behind the think he was doing? How fucking dare he!
clown faces and they taunted us to spend our tickets I went ballistic. I grabbed a sponge from a
trying to hit them. As good Catholics, we knew these bucket and threw it at him point blank. It hit him just
Protestant bastards from public school were hell like he had hit me, and the idiot laughed even louder.
bound heathens so of course their taunts had to be an- I grabbed another and another and kept on pelting him
swered. I put my hot dog and coke down on the coun- as hard as I could, mostly in the face and head, rage
ter, and like a drunken sailor on shore leave peeled boiling out of me. Finally, the little prick fell down
off a dozen tickets. Crow Island faculty willing to be and stopped laughing. With sponges still coming at
hit with sopping sponges? May God's will be done. I him he began howling and crying. Out of sponges, I
began firing them off one after another, most hitting dumped a bucket of water on him, as the booth oper-
the boards, but a few landing square in the face. ator and the teachers ran up to intervene. I was curs-
Jazzed up on the combined thrills of theft, plunder, ing and screaming at him, but he was beyond listen-
and religious righteousness, fueled by half a dozen ing. He just wailed and bawled. I wiped the water out
syrupy coca colas, I was throwing those things like a of my hair, cursing his spastic ass. My hot dog and
White Sox pitcher. We were all laughing and joking coke had been knocked over in the melee. We all
and soon everyone was throwing tickets at the booth split, leaving Chaz twitching on the grass. The fuck-
operator and firing wet sponges at the teachers. After ing asshole.
a long barrage we were scoffing at them as they wiped The afternoon went on, and the summer went
the water from their hair and eyes. on too, with lots of swimming and sailing at Maple
During the lull I noticed this Jewish kid from Street beach. I never saw Chaz again after that.
Crow Island standing next to me. We would occa- Maybe his parents had decided that allowing him to
sionally see him uptown after school. He suffered deal with the community on his own was not such an
from spasticity, and since his name was Charles, he empowering idea after all.
had come to be known as Chaz the Spaz. He had a
good deal of difficulty with motor skills and getting *
around. He made a lot of funny noises and you could Chaz, Faith Hope, Winnetka, and other things
never tell what he was trying to say. When he was on of my childhood slipped away as time passed. The
the sidewalks uptown, we would make fun of him, Catholic Church slipped away too. Psychedelic drugs
though anyone from Crow Island who saw us doing in the mountains and beaches of Mexico, and the hip-
that would step in right away to stop it. pie culture of San Francisco in the sixties also came
But here was Chaz the Spaz, all alone, watch- and went. As my twenties passed I alternated between
ing us. Chaz didn't have any tickets, but the booth op- trying to make a pile of dough and trying to find God
erator slid a bucket of sponges over to him. Making a and myself. The first part came a lot easier than the
lot of funny demented noises, Chaz threw a couple of second. At twenty-eight I was still searching so I
sponges towards the clown faces. They both fell cashed in nearly everything I owned and went full
short, and the teachers in the clown heads offered time into the pursuit of self awareness, spending a lot
friendly encouragement to him. He tried again but of time and money in intensive cognitive counseling.
still couldn't get one that far. I turned to look at him As it turned out, I had a long way to go.
as he wound up for another mighty heave. He I had been engaged full time in that for about
sounded like he was choking and giggling at the same a year when one afternoon in a session I was relating
time. I must have said something to him because he the long forgotten incident of scamming the Fair tick-
turned to face me. Laughing, giggling, and lurching ets nearly twenty years earlier. In talking about it, I
to keep his balance, he threw the sponge he was hold- stopped and couldn't continue. The counselor asked if
ing directly into my chest, the water soaking my shirt there was something more to the story. And suddenly

destineliterare@gmail.com 89
Destine Literare
there was. I was right back in the rage and resentment crying uncontrollably. I cried harder than I ever had
of being assaulted by Chaz the Spaz that day. She in my life. It went on for a long while. In the instant
asked me to describe it. I told her about the booth, the of seeing Chaz's face again, for the first time I saw the
clown faces, and the teachers. I told her about Chaz. light of Christos, the awareness of God that is in eve-
As I did, I once again saw Chaz turn to me holding ryone. I realized why I was having such a hard time
the sponge. I saw him gleefully laughing as he threw 'finding God' was that I had been unwilling to see that
it at me. He threw it at me just as myself and others God isn't in some particular place somewhere waiting
had been throwing them at the teachers. And in that to be found, but is everywhere and in all of us, all of
moment I realized what I hadn't realized on the Vil- the time.
lage Green: that Chaz wasn't assaulting me at all. He Even having had that realization, I find that it
was just looking to have the same good time everyone slips away from me much of the time. The attractions
else was having. For once, he was just one of the and distractions of life, both the successes and the
guys. I had misunderstood and misinterpreted all of failures, draw me back into pursuing phantoms in the
that, and in that moment I realized how much else I matrix. But the memory of that moment with Chaz is
had misunderstood and misinterpreted in my life. a touchstone for me. I think of him and remember
All of the anger and resentment from that long who we all are.
ago moment melted away in an instant and I began

Ilustrație de Vasile Mic

90 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

N. Grigorie LĂCRIŢA
(ROMÂNIA)

Descendenţii omenirii, de la Adam şi Eva, până la Noe


Interpretare şi prelucrare, din Biblie
În Biblie, cartea „Geneza”, este descrisă face- fript, brânză, lapte etc.), decât cea a plugarului Cain
rea, de către Dumnezeu, a lui Adam, în capitolul (care, probabil, a adus roşii, castraveţi, varză etc.).
(cap.) 1, versetele (vs.) 26-27, şi a Evei, în cap. 2, vs. „Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat
20-21. împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât”.
Foarte important este a se reţine „facerea” Deci, viaţa a început pe pământ cu o crimă în-
fiecăruia. tre „primii doi oameni, fraţi, născuţi din oameni”.
Facerea omului: „Domnul Dumnezeu a făcut La vârsta de 130 de ani1, Adam a născut un fiu
pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.
de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”. (Ge- (Geneza, cap. 5, vs. 3).
neza, cap. 2, vs. 7). După naşterea lui Set, Adam a trăit 800 de ani
Facerea femeii: “Atunci, Domnul Dumnezeu şi a născut fii şi fiice (vs. 4).
a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de
Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a în- 930 de ani, apoi a murit (vs. 5).
chis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din În cap. 5, vs. 4, se precizează foarte clar că, în
om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o afară de Cain, de Abel şi de Set, din Adam şi Eva au
la om.”. (Geneza, cap. 2, vs. 21,22). mai născut şi alţi fii şi fiice, despre care nu se preci-
În cap. 4, vs. 1 şi 2 se prezintă naşterea primi- zează nimic (care au fost aceştia, câţi au fost etc.).
lor doi copii al lui Adam şi ai Evei, respectiv pe Cain Mai precis, din punctul de vedere al „arbore-
şi pe Abel. lui genealogic al omenirii”, important este să ştim răs-
Deci, în timp ce Adam şi Evei au fost făcuţi punsul la întrebarea: omenirea din cine ne tragem, din
de Dumnezeu, Cain şi Abel sunt „primii oameni năs- (criminalul) Cain, sau din Set ?
cuţi din oameni”. Răspunsul la această întrebare se găseşte în
În cap. 4, vs. 3-8 se prezintă cum Cain, care Biblie, cartea „Geneza”, cap. 5, pg. 3-32.
era plugar, la omorât pe fratele său Abel, care era Adam, care a trăit 930 de ani, la vârsta de 130
cioban, din gelozie, generată de faptul că, după ce fi- de ani, a născut pe Set.
ecare a adus „Domnului o jertfă de mâncare din roa- Set, care a trăit 912 de ani, la vârsta de 105 de
dele pământului”, Domnului ia plăcut mai mult jertfa ani, a născut pe Enos.
de mâncare a lui Abel. Enos, care a trăit 905 de ani, la vârsta de 90 de
În cap. 4, vs. 3-8 se prezintă cum Cain la omo- ani, a născut pe Cainan.
rât pe fratele său Abel, dintr-o gelozie, generată de Cainan, care a trăit 910 de ani, la vârsta de 70
următorul fapt. de ani, a născut pe Mahalaleel.
Fiecare a adus „Domnului o jertfă de mâncare Mahalaleel, care a trăit 895 de ani, la vârsta de
din roadele pământului”, dar Domnului ia plăcut mai 65 de ani, a născut pe Iared.
mult „jertfa de mâncare” adusă de ciobanul Abel Iared, care a trăit 962 de ani, la vârsta de 160
(care, probabil, a adus un miel şi/sau un berbecuţ de ani, a născut pe Enoh.

1
Am prezentat anii în cifre deoarece sunt mai uşor de reţinut,
de vizualizat şi de făcut comparaţii.

destineliterare@gmail.com 91
Destine Literare
Enoh, care a trăit 365 de ani, la vârsta de 65 târâtoare şi până la păsările cerului; au fost nimicite
de ani, a născut pe Metusala. de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în
Metusala, care a trăit 969 de ani, la vârsta de corabie (cap. 7, vs. 21-23).
186 de ani, a născut pe Lameh. Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau:
Lameh, care a trăit 777 de ani, la vârsta de 182 Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan (cap. 9,
de ani, a născut pe Noe. vs. 18). Din cei trei fii ai lui Noe, s-au răspândit oa-
Noe, care a trăit 950 de ani, la vârsta de 500 meni peste tot pământul (cap. 7, vs. 19). Biblia, în Ge-
de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. neza, cap. 9, vs. 20-27, consemnează şi „prima beţie
Din arborele genealogic de mai sus se observă de după potop”. Noe a început să fie lucrător de pă-
că Metusala a trăit cel mai mult dintre toţi, respectiv mânt şi a sădit o vie (vs. 20).
969 de ani, de aici provenind şi expresia de „viaţă me- A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mij-
tusalemică”, folosită cu sensul de „viața foarte înain- locul cortului său (vs. 21), săvârşind unele dintre cele
tată a unei persoane”. mai mari păcate (prin a se îmbătat, şi prin a se dezgolit
Am ajuns la Noe, care reprezintă hotarul din- în mijlocul cortului în care locuia cu familia sa).
tre „VECHEA omenire”, care a existat până la PO- Greu de înţeles (şi de explicat) cum Noe, care
TOP, şi „NOUA omenire”, de după POTOP, adică „a umblat cu Dumnezeu” (Geneza, cap. 6, vs. 9), şi
omenirea care există până în ziua de astăzi. care se împotrivise ispitirilor mulţimii, a săvârşit
În Geneza, cap. 6, vs. 5-7, se menţionează (su- aceste păcate.
blinierile îmi aparţin) faptul că Domnul a văzut că ră- Şi mai greu de înţeles este faptul că Noe îl
utatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmi- blestemă pe nepotul său Canaan, fiul lui Ham, şi
rile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare aceasta numai pentru aceea că (conform Geneza, cap.
zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut 9, vs. 20-27): „Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciu-
pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Dom- nea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
nul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul Atunci, Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe
pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâ- umeri, au mers de-a-ndăratelea şi au acoperit goliciu-
toare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că nea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi,
i-am făcut.”. n-au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s-a trezit din
Şi Domnul a făcu să vină un POTOP de ape ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai
pe pământ, care a nimicit orice făptură de sub cer care tânăr. Şi a zis: «Blestemat să fie Canaan! Să fie robul
avea suflare de viaţă; tot ce era pe pământ a pierit robilor fraţilor lui!» El a mai zis: «Binecuvântat să fie
(cap. 6, vs. 17), cu excepţia lui Noe, a nevestei sale, a Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul
fiilor săi, a nevestelor acestora (cap. 6, vs. 18), şi a lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Ia-
câte o pereche (parte bărbătească şi parte femeiască) fet. Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan
din orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă să fie robul lor!»”
(cap. 6, vs. 19). În Geneza, cap. 9, vs. 28 şi 29 se precizează
Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi că Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani,
patruzeci de nopţi (cap. 7, vs. 12). Cu cincisprezece toate zilele lui fiind de 950 de ani.
coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost În timp ce „VECHEA omenire”, care a existat
acoperiţi (cap. 7, vs. 20). Apele au fost mari pe pă- până la POTOP, a început cu criminalul Cain,
mânt o sută cincizeci de zile (cap. 7, vs. 24). Şi a pierit „NOUA omenire”, adică cea care a început după PO-
orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, TOP, şi care există până în ziua de astăzi, a început
cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi cu Noe care „a băut vin, s-a îmbătat, şi s-a dezgolit în
oamenii. mijlocul cortului în care locuia cu familia sa”.
Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de Aceştia sunt descendenţii omenirii, de la
viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit. Adam şi Eva, până la Noe, cu principalele lor carac-
Toate făpturile care erau pe faţa pământului teristici.
au fost nimicite, de la om până la vite, până la

92 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Gino LEINEWEBER
(GERMANIA)

3.

Biography

Gino Leineweber was born 1944 in Hamburg/Germany. Since 1998 he has been an active writer. From 2003
to 2008 he was an editor and then an editor-in-chief at the Buddhist Monthly Magazine (BuddhistischeMonatsblätter).
From 2003 to 2015 he was the Chairman of the Writers Association in Hamburg (Hamburger Autoren-
vereinigung). Since then he has been an Honorary Chairman.
He has been the President of the Three Seas Writers’ and Translators’ Council (TSWTC) based in Rhodes,
Greece since 2013 and a member of PEN-Centre German-Speaking Writers Abroad (former German Exile-PEN).
For his poetry he has been awarded with international literature prizes.

Contact Details
Gino Leineweber, Hamburg, Germany. E-Mail: info@gino-leineweber.de
Phone 0049 175 4101004. Address: Stapelholmer Str. 7, 22049 Hamburg

ENDEARMENT On the plane he didn’t dare to take her in his arms.


Cloud Mountains on the horizon Farewell time under the mosaic ceiling
Enflamed by a tired sun, At the next airport led to the first embrace.
Attendants heading home After a last hurrah with talks and coffee
Taverns at the shoreline It turned out, this pretty face
Turning on their lights Belonged to his missing part.
Waitresses ready to serve. The little arrow of the deity of love
Later lovers passing by, Sailed thousands and thousands of miles
Whispers in the moonlight – And over water from north to south
Kisses of endearment Her touches and her warmth and the smile
On her pretty face started to heal the cut.
PRETTY FACE But the gods are still jealous of happiness
He first set eyes on her at the border Were disturbing the atmosphere
Heading for the Land of Wisdom With power that casts itself in different directions
And became acquainted while walking and riding So, to beware of drowning, he swims night after
And it wasn’t only him that, from time to time, night
Was, amid the group, glancing at her pretty face. Looking for her pretty face on the other side
The first touch of her soft hand by accident
Made them laugh, caused the serene mood LITTLE RHODIAN PALETTE
Like a sunny island in both their interests Reflecting sunshine
In literature, history, tasty food and talks On the green leaves
And still let him peek at her pretty face. Of a banana tree
On the returning path to their homes Shy walls hiding
Caring fate brought them nearer, and her whisper: Behind curls of
Shall we sit together? caused him quivers almost Lilac bougainvillea
Of anticipation, so close, so longed for, so warm – Yellow-white insisting
but For attention

destineliterare@gmail.com 93
Destine Literare
A pretty frangipani SIGNIFICANT
The magic of a smile
On your pretty face the twilight is over...
Under a blue summer hat
The rosy Rhodian pebbles speculation in
Dreaming of you anticipation
By the Aegean Sea
whispers awaiting
SHE TOLD ME answers

I asked for a phone of course


She told me
waiting for
I asked for a post office modification
She told me
the inevitable
I asked for no more
She told me

From her eyes


She told me

IGNITION

Light a fire
Of affection
Invite passion
For patience

Declare fortune
In missing

Put a string
Around her heart

Ilustrație de Vasile Mic

94 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Paul LEU
(U.S.A.)

Reverberații în mileniul trei


,,Biserica Română nu e deasupra neamului,
ci se contopește, firesc și armonios, cu neamul
pe care îl slujește, îl sfințește, în limba, spiritul
și sufletul său.”
Grigorie Leu

Printre sutele de mii de victime ale sângero-


sului criminal politic Emil Bodnăraș se numără și
Vlădica Grigorie, a cărei imagine am conturat-o în
monografia Grigorie Leu Botoșăneanu, arhiereu-vi-
car al Mitopoliei Moldovei și Bucovinei (Ediția a-II-
a, revăzută și adăugită, Editura George Tofan, Su-
ceava, 2017, 440 p.) și, fragmentar, în numeroase ar-
ticole publicate de presa românilor de pe trei conti-
nente.
Înaltul prelat a fost mar-
tirizat de asasini comin-
ternişti deoarece credea în PS Ignatie Trif, actualul episcop al Hușilor
Hristos, în valorile morale şi
idealurile românilor dintot- „Mi-a fost oferită cinstea de a fi întronizat
deauna și de pretutindeni, episcop într-o frumoasă ctitorie ștefaniană (1495) şi
pentru că era un puternic păşesc pe urmele binecuvântate ale unor ierarhi înţe-
bastion de trezire religioasă lepţi, buni, cărturari şi mărturisitori, care au păstorit
și națională, pentru că apăra în străvechea Eparhie a Huşilor. I-aş aminti doar pe
cu înverşunare autocefalia episcopul Ioan I (1598-1606), cel care împreună cu
instituţiei ce o slujea cu credinţă şi devotament exem- domnitorul Ieremia Movilă a înfiinţat Episcopia
plar, pe plan local şi internaţional, pentru că ocrotea, Huşilor; mitropolitul poet Dosoftei al Moldovei
cu grijă părintească, pe cei ocoliţi de noroc şi uitaţi de (1657-1660); episcopul Mitrofan al II-lea
lume. Faptele sale memorabile au reverberat, printre (1683-1686), cel care a supravegheat şi tipărit Biblia
secole și milenii, pâmă în zilelre noastre. de la Bucureşti, 1688; episcopul Inochentie (1752-
Cu priviere la locul ce-l ocupă Grigorie Leu 1758), cel care a zidit din nou biserica şi palatul epis-
Botoșăneanu, în istoria Bisericii Ortodoxe Române copal, mitropolitul Iacob Stamate (1782-1792), cel
din mileniul al treilea, actualul episcop al hușilor, Ig- care a adus mâna Sfintei Muceniţe Chiriachi, de a că-
natie Trifu, la întronizarea sa, din 22 octombrie 2017 rei binecuvântare ne bucurăm şi astăzi; mitropolitul
și cu alte ocazii, a ținut să precizeze, în mod expres, Veniamin Costachi (1792-1796), cel care s-a dovedit
locul Vlădicăi Grigorie în istoria Episcopiei Hușilor a fi un bun organizator al şcolilor din Moldova; epis-
și a lumii. copul Melchisedec Ştefănescu (1859-1864), cel care
ne-a lăsat o „Cronică a Huşilor”; episcopul Iosif

destineliterare@gmail.com 95
Destine Literare
Gheorghian (1865-1879), cel care a fost implicat în noul Episcop, în fața miilor de vasluieni, veniți la
ajutorarea armatei române în războiul de indepen- întronizare.
denţă; episcopul Nicodim Munteanu (1912-1923), vi- E greu de spus dacã prin aceste cuvinte, PS
itorul patriarh al României, episcopul Iacov Antono- Ignatie a țintit exact spre prezentul ,,roșu” al sãra-
vici (1924-1931), mare om de cultură, ajungând cului Vaslui sau a fost doar un adevãr din adâncul
membru al Societăţii Internaţionale de Studii istorice istoriei locului, ce trebuia spus. Cine a ,,prins” nu-
şi sociale de la Paris (1901) şi episcopul mărturisitor anța acestui mesaj, nu a putut sã nu remarce cum,
Grigorie Leu (1939-1949), cel care s-a opus ideolo- chiar pe aceeași scenă cu Episcopul care con-
giei diavolului roşu al comunismului chiar cu preţul damnă ,,ciuma comunismului”, stătea chiar Du-
vieţii sale, fiind otrăvit, după câte se pare, de către mitru Buzatu, președintele Consiliului Județian,
primul ministru Petru Groza. care s-a declarat de mai multe ori, ateu și… apro-
Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi piat cunoscător al marxismului. Dacă Buzatu a ră-
este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de pri- mas pe scenă și după ce a aflat cã noul Episcop
goană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a do- vrea să fie la fel de curajos precum Grigorie Leu,
vedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului dar și la fel de ostil ,,ciumei roșii” înseamnă cã se
nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de anunță vremuri interesante la Vaslui…
ciuma roşie a comunismului. Multe inimi de hușeni, care, din când în când,
Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărtu- trec să aprindă o lumânare la mormântul Episcopului
risiri la fel de curajoase în aceste vremuri de pro- Grigorie Leu, înmormântat chiar lângă Catedrala
funde bulversări în planul mentalităţilor social-co- Episcopală, au vibrat atunci când au auzit cã Episco-
lective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ide- pul cel nou, PS Ignatie, l-a luat cel mai aproape de
ologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi sufletul său, dintre toți episcopii, pe cel care s-a luptat
de neam, cum este cea a multiculturalismului perver- până la moarte pentru Episcopia Hușilor. Nimeni nu
tit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de se aștepta la acest lucru și cunoscătorii dramaticei pa-
identitatea de grup, [adică de minorităţile gender], nu gini de istorie, în care comuniștii îl răpun mișelește
de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de submina- pe Episcopul Leu, au primit vorbele noului Episcop
rea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre ca pe cea frumoasă declarație de dragoste față de is-
creştin-ortodoxe. Altfel spus, Biserica cu valorile toria acestei Episcopii, dar și față de poporul său (Gri-
propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să gorie Leu era vasluian, din Țuscani, n.r.), din mijlocul
se bucure”, se destăinuia noul episcop hușan. căruia s-au ridicat în istorie eroi adevărați. ,,Cred că
În articolul ,,Ignatie, Episcopul Hușului, cura- și mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de
jos precum Grigorie Leu și la fel de ostil “ciumei ro- curajoase.”
șii’’, apărut în Vrenea nouă din 28 occtombrie 2017, ,,Dintre înaintașii amintiți, cel mai la suflet îmi
Alina Darie reverberează astfel momentul istoric evo- este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de pri-
cat mai sus: ,,ÎNȚELEPT… Mult curaj si determi- goanã și cumplitã opresiune ateist-comunistã, s-a do-
nare trebuie sã aibã noul Episcop al Hușilor, vedit a fi conștiința cea mai vie a Bisericii neamului
Preasfințitul Ignatie, dacã din pleiada atât de ge- nostru, nedorind ca sufletul credinței sã fie distrus de
neroasã a conducãtorilor acestei Episcopii, și-a ciuma roșie a comunismului. Cred că și mie îmi re-
asumat, de la început, tocmai destinul teribil al vine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în
Episcopului-martir, Prea-sfințitul Grigorie aceste vremuri de profunde bulversări în planul men-
Leu.”… ,,Dintre înaintasi, cel mai la suflet îmi este talităților social-colective, pentru că suntem asaltați
episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de pri- de alte feluri de ideologii, mult mai perfide și distru-
goanã si cumplitã opresiune ateist-comunistã, s-a gătoare de suflet și de neam, cum este cea a multicul-
dovedit a fi conștiința cea mai vie a Bisericii nea- turalismului pervertit, un fel de marxism cultural,
mului nostru, nedorind ca sufletul credinței să fie care este preocupat de identitatea de grup, nu de per-
distrus de ciuma roșie a comunismului”, a spus soană ca și chip al lui Dumnezeu, de subminarea și
anihilarea tradției și a rădăcinilor noastre creștin-

96 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
ortodoxe”, a spus, fără urmă de ezitare, Preasfințitul cerut șefului gării să sune la Medgidia, după un medic
Ignatie. Dacă aceste gânduri au țintit spre prezentul al familiei. Cumnata sa, medicul Valentina Leu, a
,,roșu” al săracului Vaslui sau doar au însemnat evo- ajuns în scurt timp la Huși și a constatat, așa cum
carea unui adevăr care trebuia spus, doar timpul va reiese dintr-o scrisoare adresată de ea directorului
arăta. Cert este cã dacã Preasfințitul Ignatie și l-a ales spitalului local, un anume medic Găitulescu, ,,din
drept model de Episcop pe Grigorie Leu, ereticii, opo- sputa recoltată rezultă, la observație, urme de
zanții Bisericii sau distrugătorii de credință vor avea arsenic.” Imediat ce s-a răspândit această veste, iar
o problemă… rudele episcopului și-au manifestat intenția de a
depune plângere la Parchetul Tribunalului Huși, s-a
S-a dus sã-i ceară socoteală lui Petru Groza, declanșat prigoana asupra celor care ar fi vrut să afle
pentru cã voia sã strivească o Episcopie de 400 de adevărul. ,,De îndată ce s-a rãspândit vestea nefastă,
ani medicul hușean, care se ocupa de sănătatea
Anul acesta, pe 1 martie, s-au împlinit 68 de ani episcopului Grigorie Leu, a dispărut, laboratorul unde
de la uciderea Episcopului Grigorie Leu. se executau analizele criminalistice a fost închis și,
Pentru mulți dintre cei care știu cum a fost sfârșitul din această cauză, probele recoltate pentru
acestuia, comemorarea a redeschis rãni. investigația oficială nu au fost făcute. Mai mult,
Incomod pentru guvernul condus de Petru Groza, dar procurorul Parchetului Tribunalului Huși, care urma
și pentru liderii de la Moscova, episcopul Leu s-a să primească o sesizare făcută de familie în legãtură
opus fãțiș deciziei acestora de-a desființa Episcopia cu crima comisă, a fost de negăsit. Stranii
Hușilor. Cu toate cã pe 5 februarie 1949 s-a dat de- coincidențe!”, mai scrie Paul Leu, descendent al
cretul prin care măsura devenea oficială, curajosul familiei episcopului.
episcop Grigorie (oglindit, de altfel, în amintirile ma-
rilor ierarhi, precum PS Calinic al Argesului, drept ,,o Dupã ce i-au administrat o doză de arsenic, i-au
fire demnã, severã si iubitoare de oameni”) decide să trimis o coroană de flori și batjocoritoare…
meargă personal la București, în audiență la primul ,,Sincere condoleanțe”
ministru Petru Groza. Un alt amănunt care șocheazã în cazul acestui
asasinat, este acela că, la funeraliile lui Grigorie Leu,
L-a înfruntat pe Petru Groza și a plătit pentru asta guvernul Petru Groza și-a trimis un reprezentant,
cu viața oficial, pentru a transmite regretele pierderii unui
Se spune că Grigorie Leu mizase mult pe faptul asemenea ierarh. În realitate însă, trimisul
că Petru Groza se trăgea dintr-o familie de preoți, iar Guvernului, un anume Fârșerotu, avea misiunea clară
desființarea unei episcopii, cu istoria și tradiția celei de a interzice, folosindu-se de toate resursele, ca
de la Huși, la comanda bolșevicilor de la Moscova, trupul episcopului Leu să fie supus autopsiei. La puțin
însemna, pentru el, un act josnic și o trădare a neamu- timp după încheierea funeraliilor oficiale, a început
lui. N-a evitat să îi spunã aceste gânduri primului arestarea și condamnarea membrilor familiei Leu și a
ministru. În discutia purtată, episcopul Hușilor i-a susținătorilor ei, avându-i în vedere, mai ales, pe acei
reamintit lui Petru Groza că este fiu de preot, lucru care au semnat plângerea către procuratură. ,,Asasinii
care a avut un efect advers față de ce s-ar fi așteptat. KGB-ului, pentru a fi siguri că s-a executat sentința
Într-o scriere semnată de Paul Leu, se povestește cum comandată de la Moscova și pentru a-și completa
Petru Groza l-a invitat apoi la dineu și l-a servit dosarul întocmit în situații de acest fel, au trimis,
personal cu o cafea. I-a spus că va analiza ideile lui și împotriva voinței lui, pe un fotograf evreu, din Huși,
îi va trimite un răspuns. spre a fotografia, pe Martirul Credinței în Hristos,
întins pe catafalc, după cum rezultã din dovezile
Laboratorul criminalistic de la Huși a fost închis, aduse și mărturiile acestuia, făcute, după mai mulți
iar analizele au fost distruse ani, în fața avocatului Ion C. Leu”, relata, în
Întorcându-se cu trenul la Huși, în gara Crasna, memoriile sale, Paul Leu, descendent al Episcopului-
episcopul a început să se simtã rău. Vizibil slăbit, i-a Erou.

destineliterare@gmail.com 97
Destine Literare
patrie. Am spus „ne-a salvat”, pentru că icoana lui de
autentic mărturisitor și martir al Bisericii și neamului
nostru dăinuie și va dăinui pentru totdeauna.
Episcopia Hușilor, pe care a iubit-o ca pe
lumina ochilor săi, acum este ceea ce el însuși a voit:
să rămână Episcopia, așa cum a spus-o răspicat pe 25
februarie 1949 în fața membrilor guvernului
comunist: „Îndepărtați-mă pe mine, dar lăsați
Episcopia”[1], pecetluindu-și viața, în duh profetic,
prin cuvintele „eu voi muri odată cu Episcopia”[2].
Și pentru a încheia nu cu vorbele mele, care
Fotografia pe catafalc făcută ca anexă la raportul către KGB niciodată nu vor putea să toarne în cuvinte
,,De fiecare dată când ne aflăm în ambianța personalitatea complexă și de anvergură duhov-
comemorării unui mare aristocrat – aici am în vedere nicească a celui comemorat, vă propun o mică
sensul primar al cuvântului, adică cineva care este reflecție și avertizare a vrednicului de pomenire
stăpânit perpetuu de bine și frumos – al dragostei față episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi
de Biserică și de neam, avem convingerea lăuntrică asasinat: „Vă rog să luați aminte la vremurile ce
că luăm și noi ceva din șuvoiul de fibră morală și de trăim. Biserica va avea tăria și preoțimea autoritatea
energie națională al destinului celui care, cu morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne
siguranță, este „în gândul lui Dumnezeu”, precum și preocupă (...). Să fim înțelepți și prevăzători. Să nu
în memoria inimii noastre, așa cum sunt toți martirii trăim numai pentru bucata de pâine și ambiția
neamului românesc. luciferică de astăzi! Ferice de cei ce-și aștern o
Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul bătrânețe cinstită și lasă o moștenire sfințită. Și în
conștiinței Episcopiei Hușilor și nu numai, care ne-a viața noastră clericală se cere această înțelepciune și
salvat de la ignoranța unei credințe trăite în manieră prevedere mai mult acum mai mult ca oricând, căci
mecanicistă, dacă avem în vedere toate cuvântările și nu se știe ce aduce ziua de mâine”[3].
pastoralele pline de nerv spiritual și național, adresate
(Vezi Prefața la: Paul Leu, Grigorie Leu Botoșăneanu, arhie-
preoților și credincioșilor din vremea sa, ne-a salvat
reu-vicar al Mitopoliei Moldovei și Bucovinei, Ediția a-II-a, re-
de la derapajul curajului în lașitate și frică, atunci văzută și adăugită, Editura George Tofan, Suceava, 2017, p. 7-
când totul în jurul lui a fost în constrast sfidător cu 45),
principiile de demnitate și verticalitate spirituală NOTE
umană, ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul [1] Pr. Dr. Viorel Hurjui, Omul și fapta – omul și fapta, Huși,
Episcopia Hușilor, 2000, p. 180.
atitudinii care se numește pactizare sau coabitare
[2] Ibidem, p. 181.
conștientă cu răul și urâtul moral al comunismului, [3] ,,Episcop Girgorie, Cucernice Părinte”, în revista Cronica
ne-a salvat de la frivolitatea unei vieți consumate sub Hușilor, sept.-dec. 1946,
umbrela derutei morale, atunci când disidența pp. 13-14.
antiateistă i-a atras o moarte martirică vrednică de
așezare în calendar, și în sfârșit, ne-a salvat de la
indiferența și de la vidul celor pentru care iubirea de 15 iulie 2018
patrie semnifică ceva vetust și demn de disprețuit, Kenmore, Washington, USA
atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură
a inimii, fiecare globulă a sângelui erau amprentate,
în chip constant și luminos, de durerea abisală pentru

98 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Dan LUPESCU
(ROMÂNIA)

Părintele Mihalache Tudorică: monumentală carte de psalmi,


într-un târziu de lume…

La 11-12 zile după Rusalii – Pogorârea Sfântu- vremurilor, închinarea acestui corpolent și ispititor
lui Duh asupra apostolilor – din acest minunat an volum de versuri are accente cernite de durere, dar și
2018, în a patra zi de la Duminica Tuturor Sfinților și inserții de lumină irefragabilă. Iată cum sună: „Dedic
a lăsatului secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pa- această carte soției și coroanei mele regale, preoteasa
vel, dar și în a treia după Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Elisabeta. Să știi, Tu, însă, că dacă nu ar fi copiii
Camasie și Filip de la Niculițel (Sciția Minor/ Dobro- noștri când stau stingher, pe lespedea spălată cu ochii,
gea), celebrul Muzeu de Artă din Craiova ne invită, aș fi singur de tot. Din clipa când TU, povestea mea
joi, 7 iunie a.c., ora 16, la un eveniment editorial cu cea mai frumoasă, te-ai așternut la pământ, eu am în-
totul aparte. Este vorba de lansarea unei cărți șocante cetat, pentru totdeauna, a mai fi rege.”.
din multe puncte de vedere: Intitulată ,,Poezia de inspirație religioasă’’, pre-
**1. ținută monumentală (formatul tradițional al Bi- fața - semnată de regretatul prof. univ. dr. Ovidiu Ghi-
bliei: B5, aproape 700 de pagini), dirmic, fondatorul Școlii doctorale ,,Al. Piru’’ de la
**2. coperta cartonată; Universitatea din Craiova, director al Revistei euro-
**3. portretul meditativ, expresiv și frapant al autoru- pene cu profil enciclopedic ,,LAMURA’’ (serie nouă,
lui, în reverendă, imprimat la dimensiunea întregii co- pe care o realizăm, în Bănie, din 2001) – constituie un
perte); veritabil capitol de istorie literară, în care hermeneu-
**4. numele Mihalache Tudorică, adică al autorului, tul craiovean lămurește, pe de o parte, distincția din-
cules cu smerenie, parcă (literă mică, doar corp 22); tre poezia mistică și aceea religioasă, iar, pe de altă
**5. titlul volumului, parcă abia șoptit, un soi de în- parte, caligrafiază cel mai complex și complet portret
trebare-afirmație: SĂ VĂ PLÂNG UN CÂNTEC sau al poetului Mihalache Tudorică.
SĂ VĂ CÂNT UN PLÂNS. Exegeza lui Ovidiu Ghidirmic este cât se poate
Pe coperta interioară: două mențiuni impor- de percutantă, debutând cu secvențe limpezi, ușor de
tante: Psalmi și Antologie, plus sigla Editurii MJM memorat, demne de un adevărat curs universitar: „Nu
Craiova și anul apariției, 2018. Îngrijirea ediției a fost trebuie să ne surprindă faptul că literatura de inspira-
asigurată de doamnele Mihaela Pătru și prof. univ. dr. ție religioasă a revenit în actualitate. După aproape o
Cerasela Pârvu. Autorul coperții, al machetării și al jumătate de veac de ateism dirijat, programatic, ideo-
prezentării grafice este Mihai Băileșteanu, fiul regre- logizat, o întoarcere la marea problematică religioasă
tatului scriitor Jean Băileșteanu, trecut șocant și sus- mi se pare cum nu se poate mai firească și mai nece-
pect de repede la cele veșnice, în această primăvară, sară. Biblia – Vechiul și Noul Testament – a consti-
la circa 33 de ore de la alegerea sa ca președinte al tuit, întotdeauna, un nesecat izvor de inspirație pentru
Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, literatură. (…) Când literatura de inspirație religioasă,
fondatorul și proprietarul Editurii MJM. de valorificare a miturilor, motivelor, simbolurilor și
Dangăt de clopot mitropolitan, abia întrezărit semnificațiilor biblice vine din partea unor teologi și
prin faldurile sonore din vuietul vremii și al

destineliterare@gmail.com 99
Destine Literare
slujitori ai Bisericii, fenomenul mi se pare cu atât mai blestemate (2002), Întoarcerea numelui (2003),
firesc și mai normal.” Ochiul din ape (2009), Ultimii psalmi (2016). Reve-
Autorul eseului/ cuvânt înainte, cu care se des- nind la studiul introductiv al lui Ovidiu Ghidirmic, re-
chide volumul SĂ VĂ PLÂNG UN CÂNTEC sau SĂ marcăm, împreună cu luminosul hermeneut că: „În
VĂ CÂNT UN PLÂNS precizează, apoi, că, în urmă mai puțin de un deceniu, Părintele Mihalache Tudo-
cu (mai bine de) două decenii, l-a îndrumat pe Părin- rică s-a afirmat ca unul dintre cei mai înzestrați poeți
tele Mihalache să valorifice specia psalmilor biblici, ai generației sale, aflată astăzi la vârsta deplinei ma-
criticul și istoricul literar craiovean fiind convins, turități creatoare. Despre poezia sa s-au pronunțat mai
atunci ca și acum, că poezia modernă a pierdut mult mulți scriitori consacrați și critici renumiți, găsind în
din vigoarea primordială a psalmilor biblici, specie opera poetică a Părintelui Mihalache Tudorică multe
care nu și-a epuizat niciodată resursele. Ovidiu Ghi- poeme antologice.”.
dirmic precizează, imediat, că i l-a oferit ca model Pă- Analizând unul dintre motivele cele mai frecvente ale
rintelui Mihalache pe Tudor Arghezi, „poate singurul poeziei Părintelui Mihalache Tudorică, acela al înge-
mare poet modern care a reușit să ne restituie vigoa- rului, autorul studiului introductiv subliniază că
rea primordială a psalmilor biblici”. acesta este de sorginte biblică, precum în poezia tra-
Se cuvine să deschidem o suită de cercuri, din diționalistă de la revista ,,Gândirea’’, dar și de prove-
ce în ce mai ample și să precizăm – așa cum am făcut- niență prerafaelită, ca la Nichita Stănescu.
o nu demult, pornind de la poemele de inspirație bi- Este evident că Psalmii lui David, Cartea lui
blică ale lui Nicolae Dragoș (într-un studiu publicat Iov, Plângerile prorocului Ieremia reprezintă modele
de revista ,,Flacăra” a lui Adrian Păunescu, într-un și surse de inspirație.Judecata de valoare – privind li-
serial de 13 episoade de câte o pagină format tabloid) rica lui Mihalache Tudorică – survine, într-un atare
că - aidoma poetului născut la Glogova (Gorj): Dra- context, cât se poate de firesc: „Este o poezie metafi-
goș, Părintele Mihalache ,,este unul dintre cei mai zică, densă, de cunoaștere, de o tensiune și intensitate
valoroși autori de psalmi din literatura română de la maxime, de o cutremurătoare viziune asupra existen-
cumpăna secolelor XX-XXI, plasându-se – împreună ței, la care se adaugă originalitatea limbajului. Lexi-
cu Ștefan Augustin Doinaș, Paul Aretzu, Dorel Vișan, cul este aspru, dur, bolovănos, cuvintele sunt de o rară
Marta Petreu și Aura Christi – în imediata vecinătate concretețe materială, zgârie sau scrijelesc. Tradiția
a precursorilor Alexandru Macedonski, Tudor Ar- argheziană este bine asimilată.”. În ceea ce ne pri-
ghezi, B. Fundoianu,Aron Cotruș („psalmistul nea- vește, reiterăm aprecierile pe care le-am făcut în mi-
mului”), dar înaintea „iconarilor de psalmi” Vasile cro-eseul În genunchi, cu fața spre Dumnezeu, din de-
Militaru, Traian Dorz, Eugen Dorcescu, Șerban cembrie 2003, cu prilejul lansării volumului Întoar-
Foarță (autoarea tezei de doctorat, susținute în 2011 cerea numelui: „Croit după chipul și asemănarea Prea
la Universitatea din Oradea: Anca Tomoioagă înscri- Bunului Dumnezeu, poetul-preot (sau preotul poet) se
indu-i, pe aceștia din urmă, în categoria scriitorilor face a uita uneori că toate caznele de pe Pământ ne-
care au realizat „versificarea poetică a psalmilor”). au fost, ne sunt dăruite pentru ca, în viitoarea viață,
Greu, și la propriu, și la figurat, precum Sfintele de dincolo de vămile văzduhului, să avem mai puțin
Scripturi, volumul: SĂ VĂ PLÂNG UN CÂNTEC sau de pătimit și să putem a ne naște întru Lumină. Se face
SĂ VĂ CÂNT UN PLÂNS însumează, într-un monolit, a uita tocmai pentru a-și îngădui îndoiala și zbuciu-
pe cât de rezistent (bazalt în uraganele timpului), so- mul, durerea și disperarea, strigătul deznădăjduit dus
lid, bine articulat, pe atât de suplu, expresiv, impreg- până la limita maximă a urletului existențialist.”
nat de halourile magice ale harului divin și vibrațiilor După alte câteva nuanțări și considerente cri-
de virtuozitate sacră, toate cele opt volume anterioare tice, notăm: „Deloc mistică, însă profund ancorată în
ale Părintelui Mihalache Tudorică. universul motivelor/ temelor biblice, mitice și legen-
Pentru re-împrospătarea memoriei cititorilor dare (fără de care nu prea există literatură și artă va-
săi, le reamintim, în ordinea aparițiilor: Melancolia loroasă), această poezie ni-l relevă pe Mihalache Tu-
Îngerului (1995), Catedrala lacrimilor (1996), Moar- dorică în postura de Homo sapiens – prima și cea mai
tea îngerului (1997), Ultimul orb (2000), Poeme însemnată probă de înțelepciune fiind frica de

100 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Dumnezeu, nicidecum spaima de moarte. Acesta-i Mihalache Tudorică a zărit lumina acestei lumi telu-
chipul dintâi, grav, cugetător, chipul profund ome- rice sub același crug ceresc, sub aceeași curgere de
nesc și creștinesc, așadar, dumnezeiesc al lui Mihala- stele, candele/ lampioane ale lui Dumnezeu, cu Tudor
che Tudorică.”. Arghezi (21 mai 1880), A.S, Pușkin (6 iunie 1799) și
Resimțim nevoia de a face un nou recurs la ana- Federico Garcia Lorca (5 iunie 1898).
liza aprofundată a lui Ovidiu Ghidirmic – după suita El își onorează, cu asupra de măsură, darul de
considerentelor noastre personale, de mai sus, care schimnic al Cuvântului întrupat în psalmi și harul de
punctează decisiv spre finalul exegezei sale exem- izbăvitor prin vibrații metafizice originale, dar și har
plare: „Părintele Mihalache Tudorică profesează o primite de la Dumnezeu. Furtună creștină, la răspântii
soteriologie a Credinței, o doctrină a salvării prin cre- de taine, de veac, troiță căzută pe gânduri și piron în-
dință. Ceea ce realizează, în mod exemplar, în poezia sângerându-și angoasele, prin străpungerea fluierelor
sa este o viziune cutremurătoare argheziană asupra de foc din palmele țintuite pe Cruce – Părintele Mi-
existenței, cum observăm în poemul Arătarea care halache este un slujitor al Duhului Sfânt în dublă
este unul dintre cele mai frumoase și mai izbutite, din ipostază: ca preot, în altar și în fața acestuia, ca poet,
câte s-au scris în limba română, o capodoperă a lite- sacerdot al metaforei cernite de năruiri ori strălumi-
raturii noastre contemporane.” (s.n.) După un citat nată de fulgerătoare înălțări în fața oceanului de între-
copios din poemul Arătarea, Ovidiu Ghidirmic con- bări, frământări și neliniști din sufletul său și de pe
chide irevocabil: „N-am mai citit asemenea versuri de serenissima coală de hârtie, de un alb strălucitor, tot
la poetul Cuvintelor potrivite și al Psalmilor în- mai strălucitor, pe care își scrie, cu sânge aburos, de
coace.”. miel proaspăt dăruit, cuvintele, versurile, poemele,
În aval de o sentință critică atât de categorică, psalmii.
este greu de a mai adăuga altceva. Ne încumetăm, to- În acest târziu de lume, din zorii răscolitori ai
tuși, să afirmăm răspicat: în anul de grație 2018, prin mileniului al treilea, Mihalache Tudorică există, cre-
antologia de psalmi SĂ VĂ PLÂNG UN CÂNTEC sau ează, este mai viu ca oricând, plin de energie pozitivă,
SĂ VĂ CÂNT UN PLÂNS, Mihalache Tudorică pro- iubire spirituală, iertare și armonie.
bează, cu o forță lirică, o expresivitate și o ingeniozi-
tate irefutabile, că se înscrie viguros într-un virtual Dumnezeu să-l ocrotească, totdeauna!
Top 5 al celor mai valoroși poeți olteni în viață, umăr
la umăr cu Nicolae Dragoș, Nicolae Dan Fruntelată, Craiova, 4-5 Iunie 2018
Paul Aretzu, Gabriel Chifu.
Născut la 1 iunie 1951, la un salt de șotron față
de Craiova, în satul Bâlta, megieș cu Filiașul,

destineliterare@gmail.com 101
Destine Literare

Constantin Mănuţă
(ROMÂNIA)

Confesiunea unei scriitoare

Dragostea fier- Sitech din Craiova, o amplă proză despre viaţă, a con-
binte faţă de Basarabia tinuat să publice aproape în fiecare an proză scurtă şi
şi de România, pe care o romane, versuri şi traduceri din limba rusă. A publicat
doreşte întregită, stră- şi-n volume de antologii. A participat cu lucrări lite-
bate ca un fir roşu rela- rare şi la diferite simpozioane.
tarea Ninei Gonţa din Diana Vrabie, într-o scurtă prezentare de pe ul-
cartea Reverberații lite- tima copertă a volumului Reverberații Literare (Arti-
rare (Articole de autor cole de autor şi traduceri publicate în reviste şi zi-
şi traduceri publicate în are), sesizează că este „structurată în chip previzibil,
reviste şi ziare), apărută în două părţi, pentru a delimita între articolele de
la Ed. Pim, Iaşi, 2018. presă şi traduceri, cartea îşi relevă paleta tematică ge-
Nina Gonța s-a neroasă, revigorată de un registru atitudinal la fel de
născut şi a copilărit în satul Pănăşeşti, raionul variat, surprins între tonalităţi entuziaste şi persi-
Străşeni, Republica Moldova. Îşi face studiile gimna- flante, edulcorate şi revoltate”.
ziale în satul natal, apoi cursurile Şcolii pedagogice Credem că a fost inspirată autoarea că şi-a înce-
din Călăraşi, Universitatea de stat din Chişinău, Fa- put cartea cu „Eminescu şi… Basarabia cedată”. În
cultatea de biblioteconomie și bibliografie. A lucrat timpul Războiului de Independenţă Mihai Eminescu,
mai mult timp la Inspectoratul şcolar din Străşeni ca scria studiul Basarabia, 1812 (carte pe care o ţin
inspector - metodist, responsabil cu probleme de bi- acum în mână), datată 10 februarie 1878, republicată
bliotecă şcolară din raionul Străşeni. în 1990-1991 cu Prefaţa Basarabia parte din viaţa
A scris în presa locală, republicană şi unională strămoşilor noştri, semnată de Mihai Cimpoi, iar Ion
articole de specialitate şi politice, fiind consilier în Creangă, pe alte scrieri narative definitivează Poves-
mai multe mandate, iar din 2000 s-a repatriat în Ro- tea lui Harap Alb. Iată ce făceau aceste două mari ge-
mânia, stabilindu-se la Iaşi. Aici s-a integrat repede nii ale poporului român. Pe cine simbolizează Arap
în viaţa culturală a Iaşului prin Asociaţii de cultură Alb, dacă nu pe poporul român oprimat de atâtea vea-
reprezentative pe linie literară, prin participarea la di- curi de Imperiul Otoman şi pe flăcăul cu chip de băr-
verse acţiuni specifice, s-a remarcat prin publicarea bat român care merge cu veselie şi înflăcărare să-şi
de articole, recenzii, versuri în reviste din ţară şi chiar elibereze şi să-l facă independent pe neamul româ-
străinătate colaborând la reviste de profil: Convorbiri nesc aşa cum relatează Vasile Alecsandri şi George
literare, POEZIA, Revista FEED BACK, ProEst, Coşbuc, în poeziile închinate Independenţei.
Apollon, Boema, Noul literator, Scurt circuit oltean, Nina Gonţa dă citate din studiile poetului naţio-
Destine literare, Surâsul Bucovinei, Moldova lite- nal şi încheie apoteotic „Mihai Eminescu s-a născut
rară, Observatorul (Canada), Clipa (SUA), Conste- să reprezinte naţiunea română peste veacuri”. În Ba-
laţii diamantine, MELIDONIUM, Agero (Germania), sarabia – pământ românesc, autoarea dă ample date
Lumina (Novi Sad, Serbia), Revista Unirea (Austria). informative din istoria zbuciumată a Basarabiei răpită
În anul 2012 publică prima sa carte În căutarea pe nedrept de cele două imperii ruseşti ţarist şi sovie-
bărbatului ideal (Pagini basarabene) la Editura tic, ultimul creând şi prototipul homo sovieticus.

102 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Curge Prutul între noi şi plânge este dedicat un interviu telefonic pe care l-a susținut autoarea cu
memoriei poetului Grigore Vieru, cel care afirma la- marele poet rus. Este publicată şi o poezie a lui Ev.
pidar: „Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în Evtușenko. Nimic nu vreau pe jumătate, dar și o tra-
Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”. ducere a falsei dispute dintre trei mari poeţi: Evgheni
Nu este uitată Limba română în Basarabia şi ţin Evtuşenko, Nichita Stănescu şi Corneliu Vadim Tu-
să precizez că subscriu părerilor Ninei Gonţa, despre dor.
mareşalul Ion Antonescu, un mare şi adevărat erou al Părerile şi convingerile politice ale autoarei (la
patriei în opoziţie cu regele, referitoare la actul istoric care nu subscriu în totalitate) sunt prezentate în arti-
din 1944. colele Dreapta românească, Lenin şi România actu-
Nina Gonţa trece în revistă peripeţiile prin care ală. Cărţile se fac din cărţi, zice o vorbă din popor şi
a trecut când lucra la Biblioteca raională din Străşeni, aici am remarcat talentul deosebit al Ninei Gonţa de
iar limba română şi-a intrat în drepturi odată cu pro- a conferi o structură aproape dihotomică cărţilor sale,
clamarea independenţei Moldovei şi are o sărbătoare prin adăugarea altor păreri, idei, fragmente din alte
specială Limba noastră cea română la 31 august. cărţi, ceea ce poate face ca lectura lor să fie agreabilă,
Materialul Gânduri despre Basarabia şi nu nu- comparativă, plină de savoare şi uneori... noutate.
mai este scris în martie 2014, în contextul evenimen- Este de remarcat faptul, că la sfârșitul fiecărui
telor din Ucraina (Crimeea). Interesant este articolul articol de autor sau traduceri cititorul găsește un scurt
O întâmplare absolut adevărată, unde sunt ample in- indice bibliografic al revistelor și ziarelor, în care a
tonaţii despre poetul rus Evgheni Evtuşenko, pe care fost publicat materialul.
Nina Gonţa l-a tradus în limba română. De fapt este NOCTURN ŞI DIURN ÎN POEZIA NINEI GONŢA.

Ilustrație de Vasile Mic

destineliterare@gmail.com 103
Destine Literare

Nicolae Grigore MĂRĂŞANU


(ROMÂNIA)

Întru sărbătorirea LIMBII ROMÂNE


Semn,
Mitosemn,
Logosemn,
Logomagie,
Efect logomagic

De vom admite că Dumnezeu a împărţit fie- subconştient păstrător, fără a se pierde. Cuvântul dus
cărui neam câte ceva din logosul primar, spre a-şi fă- e-al limbii vremii duse, / iar cel de mâine-aşteaptă-o
uri propria limbă, atunci să-I mulţumim pentru că, din voce nouă (T.S. Eliot, Little Gidding).
logosul de început, nouă ne-a dăruit o parte din mie- Din când în când, însă, pe poet, făuritor de
zul său. Din el, şi după firea noastră, ne-am făurit vers şi veghetor de limbă, îl apucă dorul de cuvântul
limba pe care o vorbim cu toate frumuseţile ei alcătu- dus, de-a limbii vremii duse şi atunci plonjează în
itoare. adâncul păstrător, ca pe un alt tărâm, ca într-o fântână
Iar dacă vom observa azi, când accedem rela- unde stă în adormire o preţioasă comoară şi de unde
tiv uşor la limbile altor neamuri, cât de încăpătoare şi aduce la lumină, potenţate, vechi expresii ale limbii.
expresivă este limba românilor,de armonioasă, mistic Ţine de o nostalgie a logosului să dăm cuvintelor sen-
sunătoare şi câtă bogăţie semantică tezaurizează în fi- sul de început, încărcătura semantică primordială,
inţa sa limba ce vorbim, vom avea motive să fim fe- când cuvântul avea chip de nou-născut, graţie de fe-
riciţi. cioară şi sunet de aripă de heruvim în zbor.
De altfel, cred că singura noastră fericire în De unde, nostalgia?
mileniile care au trecut, în cel de azi şi în cele ce vor Uneori, prin folosire îndelungată, cuvântul su-
veni, a fost, este şi va rămâne limba neamului. feră transformări sonore, semantice, se îndepărtează
Limba neamului este o fericire perpetuă. de origini. Golit de virtuţile esenţiale de început, fo-
Limba este locul de adăpost al fiinţei. În adă- losit uneori inadecvat, ajunge un schelet fără de carne,
postul ei locuieşte omul. Cei ce gândesc şi făuritorii nu mai are sunet de harpă sacră, ci de gramofon dogit,
de vers sunt veghetorii acestui adăpost (Martin Hei- şi iese din uzul limbii. Se retrage în straturile de jos
degger, Scrisoare despre umanism). Este cel mai pu- ale memoriei, într-un subconştient de Vezuviu inac-
ternic argument ce ne obligă să o iubim şi, mai presus tiv. Sarcina poetului, într-o atare împrejurare, este să
de fire, să o apărăm, azi, când este atât de agresată de recupereze, să revigoreze logosul pierdut, să-i con-
aroganţa snoabă, agramatisme, semidoctism, neolo- fere virtuţile dintâi, esenţele din care a fost izgonit ca
gisme folosite anapoda şi de gravă, gravă incultură. dintr-un Eden primordial. Este o arheologie a limbii,
Limba, ca mijloc de exprimare a ceea ce este ascuns poetul devine arheolog al logosului pierdut, ceea ce
în sufletul omenesc, dar şi mai complex, gândul, este am încercat să facem şi noi prin recuperarea idiolec-
şi depozitara propriei sale expresii, înnobilată în pri- tului brăilean, în volumele Îngeri şi banjouri, Poeme
mul rând de sufletul ce o exprimă. desfrânate, în trilogia Comedia valahă, întreprindere
În permanentă înnoire, unele dintre cuvintele comentată elogios de regretatul critic Marin Mincu,
vechi ale limbii, se retrag din vorbirea curentă într-un într-unul din numerele revistei Luceafărul, din 2003:

104 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
“Nicolae Gigore Mărăşanu reuşeşte să intensifice ac- altă formă, la alte semantici, fapt ce scoate cuvântul
tul comunicării poetice prin antrenarea idiolectului din esenţa sa.
brăilean într-o probă agonală, de resuscitare acută a Limba e un organism atât de viu, încât dacă ai
energiilor afective. Astfel el este creatorul unui lim- înregistra evoluţia limbajului în timp, chiar la propria
baj poetic propriu, care absoarbe şi însumează speci- ta persoană, ai putea constata că într-un fel vorbeai la
ficul acestei zone literare, culturale şi lingvistice”. Iar tinereţe, altfel la maturitate, iar spre finalul acestei că-
în altă publicaţie, acelaşi critic afirmă: Mărăşanu are lătorii foloseşti un cu totul alt ritm de limbaj. Deşi
proprietatea sa literară, care se leagă de toposul acva- aparent nimic nu pare să se fi schimbat în limbă. În
tic, pe care numai el a ştiut să-l individualizeze şi să- astfel de clipe revelatoare, logosul dintâi reînvie din
l transfere în textul poetic”. Într-o astfel de întreprin- sine, ne înminunează cu o splendoare ascunsă. Iese
dere, logosul dintâi renaşte din sine, răbufneşte vul- trezit şi scuturat din zgura subconştientului păstrător,
canic la suprafaţă, sonor, polifonic, magic şi înmagi- dintr-o memorie adormită.
ază cu o splendoare ascunsă, ca în baladele trilogiei Poetul este arheologul care recuperează
Comedia valahă. această memorie pierdută, curăţă logosul de rugina
Alteori, cuvântul capătă o deplasare centri- timpurilor şi îl oferă, ca pe o nouă splendoare, Poe-
petă, adâncind semantica în sens imploziv, asemenea ziei. Iar Poezia devine astfel nu numai creatoare de
unei mişcări de rotaţie în jurul propriei sale axe. limbă, ci şi depozitară a acestui limbaj.
Aceasta, când înţeles şi cultivat cu pricepere de cei ce *
folosesc logosul în ipostaza de rostire, cuvântul se În Eudaimonia, în traducere fericire a sufletu-
aşează tot mai bine, temeinic, în propria sa esenţă, lui, se petrece un proces de recuperare a unei memorii
ajungând să evolueze de la forme şi sensuri primare, pierdute. Este vorba de un metalimbaj: al semnelor,
la forme şi sensuri elevate, de la o semantică sumară logo semnelor, mito semnelor. Tiriplic, de pildă, per-
la o semantică polivalentă, la plurivocitate. Refe- sonajul din întinsul poem Reverii în meandrul Tiri-
rindu-se la poezia lui Trakl, Martin Heidegger îi re- plic, este un faun, log, logo semn, un pretext până la
cunoştea acesteia caracterul plurivoc (mehrdenting) urmă care mă ajută să aduc pe rând în Eudaimonia,
al limbii poetice; dar această plurivocitate, subliniază cântecul de leagăn, cântecul de mahala, descântecul,
filosoful, trebuie să se adune într-o univocitate su- blestemul, argoul, altele, toate logosuri aduse în
perioară, aceasta fiind condiţia marii poezii (M. Hei- scenă, în viforul poetic, printr-o prelucrare cultă, de-
degger, Timp şi Fiinţă, p.80). venite mărgăritare componente ale limbii.
Poemul care azi ne-ncântă Toate aceste semne, logosemne, mitosemne
Mâine ne pare desuet, sunt forme de expresie ale unor logosuri primare şi,
Că timpul în cuvânt lucrează. folosite în poezie, crează o magie a logosului-cuvât,
Iar dacă fost-a menuet, o adevărată logomagie, iar efectul final nu poate fi
Nu va fi azi recviem, odă, decât un efect logomagic.
Nici himeneu, pantum, epodă,
Că timpul în cuvânt lucrează. Iată un fel de sistem al acestor logosuri pri-
Un daimon-tartor şi-un poet mare:
Se-ntrântă-n logos. Şi discret - Logosemnele chipului: cele legate de descri-
Cu timpul vor să se împace, erea chipului (neg, căiţă, aluniţă), sunt credem pri-
Hlamide alte să îmbrace, mordiale: cele dintâi logosemne, care se arată unui
Memoriei să-i suie treaptă. nou-născut, sunt logosemnele ce descriu chipul mă-
(Poemul ca tărâm al fiinţei, în Maşinăriile mişcării, mei-născătoare. Este primul peisaj privit de un ochi
Editura Vinea, 2012, p.33). întrebător care abia s-a deschis asupra lumii.
Dar o astfel de evoluţiune spre sine a logosu- - Logosemnele pastorale: cele folosite de păs-
lui are şi pericole: deoarece poţi pleca de la o formă a tori pentru însemnarea componentelor turmei (predu-
cuvântului (cu o anume semantică) şi să ajungi la o cea, unghi, furculiţă, chişcă tură, romb, igliţă, başca
infinita ştearsă mirosind a carne arsă).

destineliterare@gmail.com 105
Destine Literare
- Logosemne geometrice: cercuri, triunghiuri, geomanţi, ghicitori, prin prezicerile lui, prin vocea
pătrate, romburi, steluţe, tot atâtea simboluri casnice, acestor Parce, devine voce destinală, pentru că un as-
de înfrumuseţare a vestmintelor: ie, pieptare, sumane, tfel de logosemn prevede sau descifrează destine
blide, covoare; sau logosemnele meşterilor cioplitori umane în desfăşurare şi reverberează din fantast.
în lemn, încrustate pe porţile maramureşene, pe blide, Iar în acest punct, logosemnul devine mito-
pe alte unelte şi lucruri. semn, pentru că a început drumul de la simplu semn
- Logosemnele sacre: cele liturgice, de pe ves- la către mit – mit ce rezidă în poveste, în întâmplările
tmintele clericilor, ori legate de cultul morţilor – lo- tragice sau fericite ce urmează să fie parcurse de in-
gosemnele sacrale de pe colivă, cruci, prescuratele divid. În stadiul acesta mito-semnul nu mai este sim-
din lemn ale căror simboluri se imprimă ca nişte pe- plu semn, pentru că a părăsit stadiul de semn, dar nu
ceţi pe prescuri sau colaci. este nici mit, pentru că încă nu şi-a înmagazinat în-
- Logosemne ludice: fantaste, semnele ce se treaga poveste, tragică sau fericită, pentru a ajunge, a
arată în ibricul cu cafea, pe care ghicitoarele le văd, deveni mit. Se află deci într-o stare intermediară, de
le interpretează, în mod fantast, desigur, le transformă devenire, de mito-semn.
în ziceri şi mai ales preziceri legate de viaţa oameni- Înţeleasă în amplitudinea sa, lumea logosem-
lor. nelor şi a mitosemnelor, componente ale logosului,
Toate aceste logosemne şi logografii sunt lim- ale limbii, devine fascinantă. Face ca limba să se eli-
baje ale unui univers uman complicat, greu de cuprins bereze din strânsori convenţionale, uneori restrictive.
cu gândul, poate cel mai complicat univers din Ma- Şi eliberarea limbii din strânsoarea gramaticii înspre
rele Univers. Sunt geometrii şi simboluri pline de o configuraţie mai originară a esenţei ei revine gândi-
semnificaţie care uneori complică sau optimizează rii şi poeziei. (M. Heidegger, Op.citate).
viaţa oamenilor. Ele devin şi descriu forme de recu- Pe un astfel de temei ne-am îngăduit uneori să
noaştere ale altor existenţe de lângă noi, aşa cum mi- trecem dincolo de unele reguli restrictive ale grama-
tosemnele le-am denumit forme de manifestare ale vi- ticii, în scopul de a face din limbă un instrument ma-
ului la vibraţia cosmică. gic. Fapt apreciat de critici precum Pompiliu Marcea
Logosemnele şi mitosemnele sunt graiuri în- (Flacăra,1979); Gheorghe Bulgăr (România liberă,
cifrate, graiuri ce nu ni se comunică prin rostire, prin 1983); Alexandru Ştefănescu (Flacăra, 1979); Marin
vocală măiastră, ci prin semn şi mito-semn, prin sem- Mincu (Luceafărul, 2003), alţii.
nul care vorbeşte cu noi şi astfel interferează cu cu- Înmagierea limbii devine astfel un fel de ex-
vântul, cu logosul şi devine logosemn. tază fantastă.
Logosemnul ludic face un pas mai departe şi Devine o fericire a sufletului.
prin interpretarea sa fantastă, de către astrologi, O Eudaimonia!

106 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Mihai MERTICARU
(ROMÂNIA)

Frumusețea și puritatea iubirii

Silvia Rîșnoveanu este o româncă rezidentă în scrie,/ Iubirii noastre, lungul manuscris,/ Ce-o dăinui
Germania. A fost publică la Editura Editgraph din în vremea ce-o să vie.”
Buzău, în 2017, cu volumul de poezii Aripi, surprin- Cultivând un univers fabulos, racordându-se la
zându-ne plăcut prin acest debut de o maturitate in- sensibilitatea romantică, Silvia Rîșnoveanu creează,
contestabilă. Versurile ei sunt adevărate poeme ale prin poezia sa, viziuni autentic emoționante, menite a
luminii, care conturează profilul unei poete reflexive declanșa, în sufletele cititorilor, emoții durabile.
ce plonjează spectaculos în abisul sinelui. Sub pana Unele poeme dobândesc accente de mister orfic, iar
Silviei Rîșnoveanu, iubirea, eterna temă poetică, do- în altele ideea predestinării se insinuează pregnant,
bândește un timbru nou, o altă corporalitate lirică, o potențând sinceritatea declarației de dragoste: ,,Iubi-
ordonare simfonică a discursului, o veritabilă magie rea mea, la început cuminte,/ Te va cuprinde-ncet, va
a comunicării. Poemele sale au ceva din fastul unui fi un vis,/ Iar, mai târziu, o dragoste fierbinte/ Ne va
act solemn, nimic din vâltoarea lumii contemporane uni, de fi-va-n stele scris.”
nepătrunzând în acest univers poetic al esențelor. Poetă autentică, Silvia Rîșnoveanu știe că ar pu-
Dragostea absolută, tristețea, dorul, neliniștea tea cădea în ridicolul sentimentalismului patetic și, de
sunt sentimente general-umane, pe care poeta le tră- aceea, nu folosește cuvintele care să-i certifice arde-
iește cu o intensitate maximă, dar și cu o nereținută rea afectivă pentru un el mult mai ancorat în pragma-
voluptate a discreției. S-ar putea spune că, pentru Sil- tismul realității: ,,De m-ai privi, mi te-aș aduce-n
via Rîșnoveanu, actul scrisului nu e decât contempla- palme,/ Ți-aș dărui comoara din cuvinte,/ Te-aș răsădi
rea propriei pasiuni, o intensă vibrație interioară, po- pe veci la mine-n minte/ Să-mi luminezi cărarea îna-
emele sale trăgându-și substanța dintr-o privire la mi- inte/ Și să mă porți spre ape vii și calme.” Confesiu-
croscop a unor momente cruciale din traseul său exis- nile sale nu sunt clamoroase, ci reflexive și ușor im-
tențial. Percepția poetică este fixată pe episoadele perative, luciditatea ajutându-o să-și nuanțeze mijloa-
simbolice ale unei vieți intens trăite, scenele neliniș- cele de expresie și să dezvăluie profunzimi de suflet
titoare alternând cu momentele de grație și armonie. încărcate de vibrație autentică și invocații predicti-
Prin compunerea unor tablouri luminoase și to- bile: ,,Iubirea mea nu este arzătoare/ Și nu s-aprinde
nifiante, aceste poeme, cu o prozodie îndelung cize- ca o vâlvătaie,/ Nu e ca un vulcan, clocotitoare/ Și nici
lată, reprezintă un apel discret la regăsirea purității și nu-ți răscolește-n măruntaie./ Nu arde pentr-o clipă
armoniei primare a sufletului: ,,Dar voi pleca doar și-apoi moare,/ Nici nu lasă în urmă doar cenușă,/ Nu
când cireși în floare/ Îmi vor aprinde-n suflet focul se încrâncenează și nu doare,/ Nici sângele nu-ți bea,
viu,/ În sol fertil găsi-voi alinare,/ Iar, ție, rădăcină am ca o căpușă (,,Iubirea, ca o perlă”).
să-ți fiu./ Din ea vor crește ramuri către soare / Și, ni- Versurile poetei noastre se dovedesc pline de
mănui, nimic n-om tăinui,/ Iar lumea noastră plină de substanță și de idei, dezvăluind o expresivitate pluri-
candoare,/ Într-un copac cu flori,va dăinui.” Poeta vocă, o apreciabilă dimensiune spirituală și artistică.
știe să împerecheze cuvinte care, prin zborul lor nup- Predominantă e bucuria, setea nestăvilită de viață, in-
țial, ne insuflă sentimentul eternității: ,,Eu cine sunt? tensitatea trăirii pe care numai erosul, în stare genu-
Sunt pana care-a scris/ Și încă multă vreme va mai ină, o poate genera: ,,Erai acolo, în culori sublime,/

destineliterare@gmail.com 107
Destine Literare
Că , Doamne, curcubeul erai tu,/... În zborul meu spre ,,Voi apăra, cu orice preț, iubirea,/ Că, pentru mine, e
zările senine,/ Atât cât timpul nostru va mai fi,/ Nu al vieții foc,/ E rostul meu, e calea și menirea,/ Iar vi-
văd vreo dimineață fără tine/ Și nicio clipă fără-a te ața e miracol, nu e joc” (,,Fereastra ce-am închis”).
iubi” (,,În grai ceresc”). Poetă de o elevată vigoare expresivă, Silvia Rîșno-
Pentru Silvia Rîșnoveanu, poezia este nu doar veanu ne propune o lirică purtând pecetea modernită-
expresia unui spațiu interior esențializat, ci și o posi- ții, cu verbul intens metaforizat, rostit fără ostentație,
bilitate de a uni planul terestru cu cel astral: dar cu mare putere de seducție: ,,Când ochii ni s-au
,,Acolo,printre nori, e lumea noastră,/ E locul nostru întâlnit/ Și-au înflorit a primăvară/... Eu ți-am zâmbit
simplu și firesc,/ Un curcubeu și-o pasăre măiastră,/ și s-a făcut lumină/... Mă simt, în mâna ta, ca o vioară/
Iubindu-se mereu în grai ceresc” (,,În grai ceresc”). Ești gândul zilei, care mă răsfață/ Și care-mi umple
Mizând pe nuanțe și sugestie, imaginile descrip- cerul de culoare.”
tive, fluente și transparente din această carte degajă Metafora-simbol care domină volumul este
un sentimentalism bine stăpânit, sugerând încremeni- aceea a zborului, semnificând permanenta aspirație
rea timpului într-o clipă senină dădătoare de speranță: spre înălțimi, spre absolut, o neostoită căutare a ar-
,,Dau viață eternă, îți sunt elixirul,/ O dulce-alchimie- moniei interioare, ardenta dorință de sublimare, de
n destin nevăzut,/ Licoarea la care-ai sperat și-ai cre- purificare: ,,În zborul meu spre zări senine/ În zbor,
zut/ Că poate-ntr-o clipă să-ți umple potirul” (,,Îți sunt în dans, un fluture-i iubirea/ M-avânt în zbor, în
elixir”). dansu-mi solitar,/Pe-o muzică ce-mi cântă în surdină/
Dăruită cu o sensibilitate autentică, Silvia Rîș- ... Am învățat să zbor, iubitul meu,/ M-am înălțat mai
noveanu scrie o pezie intelectuală, cu aluzii culturale sus de curcubeu/ M-ai învățat să năzuiesc spre soare/
și mistice, adevărate poeme ale luminii, respectând Acolo, printre nori, e lumea noastră/ Aripi albastre-n
regulile versificației clasice, cu ritm, rimă și mă- zborul jucăuș/ Aruncă-mă în stele, să pot să le ating/
sură,cu formule tradiționale consacrate. Poeta știe că Cu tine într-un zbor nesfârșit să mă nărui.”
o rimă perfectă se obține prin asocieri de cuvinte cu Constantele universului său poetic sunt iubirea,
valori morfologice diferite, foarte rar întâlnindu-se si- lumina, florile, neliniștea, iluzia, îndoiala, culorile,
tuații în care să rimeze substantiv cu substantiv și visul, fluturele, fereastra, zăpada, lacrima, vioara,
verb cu verb etc.: ,,Că nu-și lua privirea de la fată/ trandafirul, izvorul, marea, oceanul, cântul, jocul, mi-
Decât atunci când se pierdea în zare,/ În urma lui se reasma, albul, furtuna, zorii, miracolul etc.,toate
mai uita o dată,/ Apoi pleca spre casă-n graba mare./ aduse diversificat la numitorul comun al tainei, într-
El ar fi vrut s-o ducă pân-acasă/ Și să îi care vasul plin un joc de irizări diamantine.
cu apă,/ Dar cum să facă? Tatăl ei n-o lasă,/ Cu el, Autoare cu o vastă cultură poetică și o inteli-
nicio poveste să înceapă” (,,Legenda celor șapte iz- gență pe măsură, Silvia Rîșnoveanu ne oferă un inedit
voare”). jurnal liric al iubirii, impresionând prin puritatea tră-
Filosofia poetei constă în a privi viața ca pe un irii într-un regim al firescului, prin prospețime, im-
dar, bucurându-se de privilegiul de a exista și de a previzibilitate și impetuozitate, prin sentimentul con-
iubi, trăindu-și viața în limitele ei aurorale, dezvălu- topirii depline cu natura. Reușind să condenseze o
ind un eu liric optimist: ,,Te simt în mine acum, în lirică a angelismului și a stărilor de extaz, prin acest
miez de vară / Un câmp de flori ce-abia au înflorit” volum de poeme, Silvia Rîșnoveanu ne oferă, din
(,,Flori de câmp”). toată inima, un dar de mare preț, o sărbătoare a reve-
Cartea Silviei Rîșnoveanu este un splendid lațiilor și a ancestralităților, o carte care poate aspira
omagiu adus iubirii, un ghid prin grădina deliciilor, în cu brio la Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor
versuride o apodictică sinceritate, care afirmă inepui- din România.
zabila capacitate a dragostei de a sfinți existența:

108 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Vasile MIC
(ROMÂNIA)

Cu lucrări de pictură în colecții particulare din circa 60 de țări ale lumii,


Vasile Pop-Negreșteanu revine în județul natal
cu o generoasă expoziție retrospectivă

„Vedenii însemnate – punct, linie, formă și cu- 1989 a realizat lucrări de pictura monumentală și de-
loare”, este titlul unei generoase expoziții retrospec- corativă pentru Salonul Brâncovenesc, Salonul Cor-
tive a pictorului Vasile Pop-Negreșteanu, expoziție ce vinilor si Salonul Transilvănean din incinta Cotroce-
a avut loc, în iulie-august 2018, la Muzeul de Artă din nilor și zece lucrări de pictură pentru Muzeul Naţio-
Satu Mare. nal Cotroceni. Nu-i de neglijat nici faptul că la deco-
rarea principalelor săli ale Casei Poporului, un rol
important l-a avut Vasile Pop-Negreșteanu. Lucrările
artistului se regăsesc în colecții particulare din Româ-
nia, Argentina, Anglia, Belgia, Canada, Elveția,
Franța, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Olanda, Su-
edia, Spania, Grecia, S.U.A, Israel, Turcia și Cipru.
El a obținut numeroase premii in țară și în străinătate.
Artistul s-a născut pe meleaguri de legendă, în
Țara Oașului, în anul 1955, în perioada magică dintre
Crăciun şi Anul Nou, de aceea întreaga sa creaţie este
pătrunsă de spiritul şi culorile Oaşului, fie că vorbim
despre picturile istorice sau abstracte, fie despre
sculpturile sale spiritualizate, sugerând avânturi înge-
Vasile Pop-Negreșteanu – Doina lăpușeană reşti fără a pierde contactul cu tradiţia străveche. Une-
Vasile Pop-Negreșteanu este unul dintre cei ori pictorul îşi asumă actul creator insinuându-şi au-
mai cunoscuți artiști plastici din Romnia. toportretul în tablou, mai ales în meditaţiile intense pe
Născut în Negrești-Oaș, județul Satu Mare, ar- tema inspiraţiei creatoare. Alteori cromatica luxuri-
tistul a adunat în această expoziție lucrări reprezen- antă a podoabelor oşeneşti se revarsă în tuşe stranii de
tative din aproape patru decenii de carieră, decenii în culoare mată, încât privitorul se opreşte uimit de forţa
care picturi semnate Vasile Pop-Negreșteanu au ajuns discursului plastic.
în colecții particulare din circa 60 de țări ale lumii. Vasile Pop-Negreșteanu a absolvit Liceul de
Pictorul Vasile Pop-Negresteanu s-a făcut cu- Muzică și Artă Plastică din Satu Mare și Institutul de
noscut în țară, înainte de anul 1989, prin participarea Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti,
sa la restaurarea Palatului Cotroceni. Aici și-a adus Secția Artă Monumentală și Restaurare, clasa prof.
contribuția la redecorarea interioarelor cu picturi spe- Vasile Celmare și Nicolae Groza, în anul 1980.
cifice unei reşedinţe regale, inspirându-se din arta ba- Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul
roca a secolelor XVII, dar si din recuzita neoclasica a 1984. Ȋncepând din 1978 și până 1992 a participat la
picturii de secol XIX, adăugând câteva elemente din toate expoziţiile rezervate tinerilor artiști plastici,
tapiseriile franceze stil Verdure. In perioada 1982 - apoi la zeci de expoziţii municipale, republicane,
omagiale, precum si la expoziţia de grup organizate

destineliterare@gmail.com 109
Destine Literare
în Bucureşti, în tară și în străinătate. A realizat prima un artist total dedicat rădăcinilor sale româneşti şi
expoziție personală în anul 1975 la Casa de Cultură oşeneşti, pe care le-a promovat pe toate meridianele
din Negrești-Oaș. Artistul a revenit cu numeroase ex- lumii cu demnitate, deopotrivă cu un profund respect
poziții pe plaiurile natale dar retrospectiva „Vedenii pentru toate culturile cu care le-a contactat de-a lun-
însemnate” are un caracter cu totul deosebit. gul perioadei sale de creație de de până acum..
Păşind cu emoţie în acest templu construit cu
sufletul şi cu ştiinţa dobândită de-a lungul unor per-
manente căutări, care l-au format şi l-au călăuzit în
ascensiunea Golgotei afirmării artistice, ne împre-
soară un emoţionant cor al ecourilor străvechi ce răz-
bat din timpuri imemoriale, ca moşteniri culturale de
o inestimabilă valoare. Întâlnirea cu acest fidel şi an-
gajat păstrător şi dăltuitor în Marea Memorie a Tim-
pului ni-i amintește pe truditorii de acum o jumătate
de veac din Țara Oașului, desculţi cu sape, furci, to-
poare sau coase de-a umăr, cu palme trudite, zâmbi-
tori, primitori și demni. Vasile Pop Negreșteanu își
trage seva dintr-o lume matriceal orânduită de Dum-
nezeu, din valorile perene ale Oaşului cu oamenii săi,
surprinşi în ceea ce le era specific: munca, bucuria,
culorile, starea cu care-şi petreceau etapele vieţii,
înţelepciunea. Expoziția recompune de fapt Univer-
sul Oşenesc deoarece se confundă cu o autobiografie
a artistului în culoare şi formă.
Valoarea artistică a operei lui Vasile Pop-Ne-
Vasile Pop-Negreșteanu – În prag de sărbătoare
greşteanu este în afara oricărui dubiu. Pictorul este
Operele expuse în Muzeul de Artă din Satu un compozitor de geometrii scăpate din vedere anti-
Mare exploatează filonul arhaic al inspirației sale, cilor, un creator de perspective surprinzătoare, un ju-
pasiunea artistului pentru Dacia mitică, dar şi un ezo- cător sau un expert al centrului de greutate al sculptu-
terism plasat cu fineţe în contururi aproape invizibile, rilor sale, în care formele frizează nefirescul, un fin
umbre de îngeri, care însoţesc unele compoziţii. Arta scrutător al unui trecut în aceeaşi măsură complex .
lui Vasile Pop-Negreşteanu este foarte modernă, pe Instrumentele sale, alături de culoare, sunt mai mult
filiaţie brâncuşiană, şi nu se fereşte să privească de- ca orice, geometria pură, geometria în sine: esenţele
monicul în ochi şi să îl vrăjească, mai ales în austerele universale, simbolurile perfecţiunii: cercul, pătratul,
„Cărţi de pictură“, care smulg culoarea din absolutis- triunghiul, spirala, toate în conexiuni ce alunecă, se
mul alb-negrului. Un desenator desăvârşit se vădeşte suprapun sau se nasc una pe alta sau din cealaltă, în-
pictorul, mai ales pe spaţii mici, dar şi în portrete am- clinându-se cu unghiuri născocite de autor pentru de-
ple, în care simfonica vioară şi rustica ceteră stau ală- senul zborului gândului său. Sute de desene şi schiţe
turi într-o simbioză ambientală perfectă. Când vizita- îi inundă atelierul, acele şiruri de încercări care, la
torul ajunge în ultima sală, ameţit şi încântat, dă peste vremea potrivită, vor deveni arhive de studiu la fel de
o „ladă de zestre” plină de opere care n-au mai încă- valoroase ca şi cele ale renascentiştilor. Dintre toate
put pe pereţi. acestea artistul a ales pentru această retrospectivă,
Destinul a făcut ca retrospectiva de la Satu ceea ce a considerat reprezentativ pentru opera sa. Pa-
Mare a lui Vasile Pop Negreșteanu să aibă loc IN leta de motive tratate de-a lungul vremii, este relativ
HONOREM ROMÂNIA 100 - fiecare punct, linie sau constantă. Întâlnim pe simeze o replică la Michelan-
formă purtând în sine vibraţia interioară a pictorului, gelo, în „Viziune la Carrara” din 1975, de la începu-
turile sale artistice – ca licean şi o alta în lucrarea

110 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
„Porunca divină” din anul 2012, cu aceeaşi mână a care: Complexul Viticol Ştefăneşti – Argeș, în cola-
lui Dumnezeu. Arcul acumulativ-calitativ peste timp borare cu D. Gogu, tempera cu ou pe zid, 1979; „Sa-
este dat de trecerea de la sinceritatea primeia, la geo- crificiul Brâncovenilor”, frescă pictată în anul 1989
metrica, simplă intersecţie diagonală, dar atât de ex- la Muzeul Mânăstirii Brâncoveni; „Cina cea de
presivă prin simbolurile majore identitare româneşti Taina”- ulei pe pânză, pictată în anul 1997; „Buna-
pe care le cuprinde. vestire”, ulei pe pânza și lemn aurit, pictată în anul
2005; „Nașterea Domnului”, ulei și foiță aurie pe
pânză, pictată în anul 2006; “„Învierea”, ulei și foiță
aurie pe pânză, aflată în Biserica „Bunavestire” a
Spitalului din Negrești – Oaș; „Ȋncununarea Fecioa-
rei în prezența Apostolilor”, ulei pe pânză; pictată în
anul 2001, aflată în Biserica Greco-Catolică “Sf. Ma-
ria”, Baia Mare; iconostasul în ulei pe lemn și altarul
frescă, realizate în perioada 2003 -2008, la Catedrala
Ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinților” din Negreşti,
Oaș.

Vasile Pop-Negreșteanu – Universul ceterilor

După o pauză mai lungă, îl regăsim pe Vasile


Pop-Negreşteanu în ipostaze mai puţin cunoscute: un
sculptor cu îndrăzneala volumelor sau cu lucrări de
mare migală, în care valoarea este dată de colajul
print sau aplicarea unui decupaj de cusătură dintr-un
veşmânt al mamei, azi amintire. Heruvimii lui se
înalţă flamboaianţi spre ne dimensiune, iar serafimii
și îngerii îi clamează propria credinţă și o stare a
lumii care l-a plămădit. Este uimitoare puterea obser- Vasile Pop-Negreșteanu – Mireasă din Oaș
vaţiei şi a memoriei. Artistul reţine cusătura
oşenească, scrijelitura în lemn a instrumentele de lu- Simplitatea, bunacuviinţa şi sinceritatea lucră-
cru ale oşenilor și arta pusă în tot ce creau femeile rilor lui Vasile Pop Negreșteanu sunt o sărbătoare
Oaşului. Translaţia firească spre simbolistica ances- pentru orice iubitor al artei. Întoarcerea sa perpetuă
trală a lumilor antice dovedesc faptul că aceste obi- spre lumea legendarului şi fabulosului Ținut al
ecte artistice sunt rodul unei culturi universale de ex- Oaşului, din care nu s-a desprins niciodată, ci îl poartă
cepţie a autorului lor. în sine, în fibra sa, într-un ADN artistic de excepţie,
Vasile Pop-Negreșteanu este și autorul unor îi conferă operei artistice originalitate și valoare.
impresionante lucrări de arta monumentală, dintre

destineliterare@gmail.com 111
Destine Literare

Milena MUNTEANU
(CANADA)

Zătreni – file de legendă

Fusesem invitată să fiu membru al juriului și scânteieri de vorbe de duh ce vin din bătrâni și con-
pentru concursul literar ,,Memoria Slovelor, Zătreni stat acum că o astfel de sondare colectivă reprezintă
– File de Legendă”. Pentru că în unele din edițiile pre- o incursiune în amintirile noastre, cu întrezăriri ale
cendente participarea fusese mai puțin numeroasă, speranțelor și poate deveni o cale de a ne (re)găsi,
mă uitasem la lucrările supuse doar ca la niște contri- poate, drumul comun înainte.
buții individuale, mai mult o oglindă a scriitorului. De La sfârșitul acestui exercițiu literar, menit să
data aceasta, însă, pentru că s-au înscris atâtea lucrări, descifreze ce suntem noi împreună, în toată variația
mi s-a părut că eșantionul de simțire și trăire poate splendidă de gândire și simțire, ieșim toți câștigați. În
deveni reprezentativ stării generale de spirit, sau mă- primul rând participanții, care s-au lăsat ascultați și s-
car a scriitorilor înscriși la această competiție. au făcut auziți, care au avut șansa să-și spună poveș-
În lectura lucrărilor participante la concursul tile, dar și să-și exprime angoasele, nostalgiile și spe-
,,Zătreni- File de Legendă’’, am identificat câteva ranțele. Noi toți, o colectivitate, care vedem alături de
teme mai larg dezbătute: temele tradiționale, altele, noi, ce încolțesc și poate,
- Lumea satului (a agriculturii, a creșterii de animale, acum, au o șansă de a se dezvolta mai departe. E ca și
dar și a tradițiilor satului românesc); cum s-a luat pulsul trăirilor diverse; mă bucur că au
- Relațiile dintre oameni (bunici, părinți, copii – în intrat în competiție oameni de toate vârstele, inclusiv
general relațiile de familie, dar și întâlnirile de la unii la apusul vieții, dar și tineri născuți după revolu-
crâșmă); ția din 1989. Toate aceste fațete ne reprezintă, atât pe
- Moartea – ,,Nu există nuntă fără gâlceavă și moarte cei ce trăiesc la Zătreni, cât și pe cei plecați dar care
fără bănuială”, menționa una dintre lucrări, parafra- țin satul aproape în gândurile lor, pe cei ce-i urmăresc
zând o vorbă din popor; și îi servesc devenirea.
- Deochiuri, demoni, descântece, ursitoare etc.; Deși Zătreniul a fost atât pretextul, cât și iniția-
- Satul muribund și nostalgia după un gen de viață ce torul și finanțatorul acestui concurs (mulțumim astfel
apune; primăriei comunei pentru participare și sponsorizare),
- Diverse teme istorice, care merg de la Zamolxe până el reprezintă, de fapt, o trăire mult mai largă. A noas-
la poveștile întemeietoare ale Zătreniului; tră, românească. Aș merge și mai departe, spunând că
- Tema revenirilor acasă a celor plecați, precum și majoritatea lucrărilor participante la acest concurs,
nostalgia după locurile natale; ilustrează contribuția locală la patrimoniul omenirii
- Altele diverse, fascinante în diversitatea lor; largi, din care facem toți parte. O spun cu mâna pe
Teme din Ardeal, Bucovina și Basarabia, alături inimă, au fost surprinse frumuseți atât de rare, cu per-
de cele mai multe, regățene, dar mai ales oltenești, spective unice, din care este greu să crezi că vei mai
ilustrate nu doar în limbajul neaoș, dar care conțin și întâlni așa ceva undeva, vreodată. Este specificitatea
descrierea portului, obiceiurilor, miturilor si credințe- locului, a credințelor, a obiceiurilor… Pentru că oa-
lor locale. O largă paletă de exprimări, pe tot conti- menii sunt unici, e cu atât mai importantă contribuția
nuum-ul abilităților literare, care ilustrează o mare fiecăruia la complexitatea extraordinară a varietății
bogăție de suflet, ba chiar și unele valori morale co- infinite a trăirii umane.
mune. Mi-am dorit întotdeauna să colecționez folclor

112 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Din acest concurs nu câștigă doar cei ce primesc autorilor, aș sugera chiar publicarea lucrărilor – nu
premii în bani. Mulțumesc tuturor inițiatorilor, orga- doar a celor premiate, ba poate și câteva selecții din
nizatorilor, finanțatorilor, juriului, precum și tututor vorbele de duh din lucrările care, din păcate, nu au
participanților – pentru timpul împlinit cu folos, de a încăput printre cele premiate. Sau câteva din ideile,
exprima ceea ce este fiecare, dar și de a constitui ceea multe, ce merită păstrate – de la ,,cazanul de țuică",
ce suntem toți împreună. Atât de diferiți si totuși ase- văzut ca un continuator al tradițiilor legate de ,,aurul
mănători. Oameni. Visători, creatori, care își aduc alb pe care fiecare român îl cinstește”, până la ideea
aminte – și care își împart, fiecare, creația - o mărgică, solidarității dintre generații, a respectului valorilor, și
pe care o adaugă unui șirag mai mare, al memoriei a hrănirii speranței de viitor. Merite sunt multe!
colective și al conștiintei comune. Cu acordul

Vasile Pop-Negreșteanu – Dansul țapinarilor

destineliterare@gmail.com 113
Destine Literare

Tudor NEDELCEA
(ROMÂNIA)

Ce-ar (mai) trebui să știm despre Adrian Păunescu


Eu sunt bolnav de dumneavoastră, ţară,
Eu sunt bolnav de dumneavoastră, neam.

Multe. Era un uriaş, la propriu şi la figurat. Şi- Păunescu”, Ana Maria Păunescu este şi autoarea unor
a dominat epoca cu personalitatea sa marcantă: „Ce scrieri literare, dovedindu-şi valenţele scriitoriceşti.
se ştie mai puţin în critica literară şi în opinia publică
este faptul că Adrian Păunescu era, în multe privinţe,
un poet şi un om atipic. Sau pentru a nu-i despărţi
(ceea ce în cazul lui, nici nu se prea poate), era un
spirit atipic. Găseai la el aproape tot ce voia să gă-
seşti”, îl creiona Eugen Simion într-un „portret ne-
convenţional”, aşezat drept „cuvânt înainte” la volu-
mul omagial Adrian Păunescu. 70 de ani de la
Şi dacă tot suntem la această „ordine de idei”,
naştere, realIzat de Liga Culturală pentru Unitatea
să spunem că celălalt fiu, Andrei Păunescu (născut în
Românilor de Pretutindeni, prin Cristiana Crăciun,
1969), nu este numai un demn urmaş al fenomenului
Victor Crăciun, Tudor Nedelcea, Ana Maria Pău-
numit „Cenaclul Flacăra”, ci este un cadru universitar
nescu, Andrei Păunescu şi Carmen Păunescu (Bucu-
(urmându-şi şi tatăl la catedra de la Universitatea
reşti, Editura Semne, 2013), volum apărut cu sprijinul
„Spiru Haret” cu un curs inedit „Texte fundamen-
financiar al Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia
tale”) şi un veritabil scriitor. Şi-a susţinut licenţa tot
Aman”. Eugen Simion face aceste aprecieri legitime
la Eugen Simion (examinator şef). Ilustrează cu de-
nu numai în calitatea sa de cel mai mare critic român
sene cărţile lui Adrian: De la Bârca la Viena şi înapoi
contemporan, ci şi de profesor al său, la Filologia bu-
(1981), Într-adevăr (1988), Poezii cenzurate, In-
cureşteană. Şi tot sub ilustrul savant, Adrian Pău-
fracţiunea de a fi . Este autorul pieselor Punctul pe i,
nescu, şi-a susţinut doctoratul cu o teză despre gene-
Haide mamă, haide tată!, Imnul tricolorilor, Români
raţia ’60, din care el însuşi făcea parte (interesantă in-
pentru români. A debutat editorial în 1997 cu roma-
terpretarea acestui fenomen literar de excepţie com-
nul-jurnal Supravieţuirea lui Adrian Păunescu. Ca-
parabil cu „Junimea”, făcută din interiorul ei, de unul
lendarul unui vulcan, apoi publică Subsemnatul vă
dintre iluştrii săi reprezentanţi). Fiica autorului, vol.
ignoră, umor voluntar şi involuntar (1998), Nicio
Repetabila povară, Ana Maria Păunescu (născută în
şansă, roman (1999), Ascuns în toate (versuri, 2000),
1990), singura care reuşeşte să ducă pe umerii săi fi-
Lumea rabatabilă (publicistică, 2001), Doctoratul în
ravi, fără a face rabat axiologic, săptămânalul „Fla-
tristeţe (versuri, 2002), Jurnalism tematic (curs uni-
căra lui Adrian Păunescu” (ca o povară plăcută şi
versitar, 2005, 2013), Texte fundamentale (coautor,
moştenire a talentului tatălui său de poet şi gazetar),
curs, 2007), Scriitori şi politică în România. Sec. XX
susţine doctoratul în filologie tot la Acad. Eugen Si-
(teză de doctorat, 2008), Iobag la patron, iobag la stat
mion, cu teza despre... Adrian Păunescu! Pe lângă
(versuri, 2012, 2013, 2015), Zodiacul cu femei (ver-
editorialul săptămânal din „Flacăra lui Adrian
suri, 2012, 2013, 2015), Mass-media şi cultura (curs

114 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
universitar, 2013), Elemente şi tehnici mediatice drepturi de autori, familia Păunescu merită din plin
(curs universitar, 2013), Tehnică mediatică (2014), apreciată pentru aceste eforturi financiare şi logistice,
Jurnalism, jurnalism, publicaţie, tipuri de presă în ciuda (din păcate) şi în acest caz, a unor piedici fa-
(2014), Las-o să plece (versuri, 2015, 2016), Popor miliale. Să ne mai întrebăm de ce nu mai apare niciun
de somnoroase păsărele (2015, 2016). A susţinut volum de Adrian Păunescu?!
doctoratul sub îndrumarea lui Gh. Buzatu. Ce-ar trebui să mai ştim sau să ne reamintim?
Că s-a născut în localitatea basarabeană Copăceni
(„imediat după miezul nopţii, la data de 20 iulie
1943”), că avea „ochi albaştri, păr şaten, 186 cm şi
poartă la picior numărul 44. În 1986 şi, apoi, după
1990, poartă mustaţă şi barbă”, cum stă notat pentru
posteritate în Albumul citat. Părinţi i-au fost: Con-
stantin (1916-1990) din Bârca doljeană, (învăţător,
membru PNL, deţinut politic) şi Floarea (n. Ispas,
1918-2002) din Bragadiru de lângă Bucureşti, învăţă-
toare, ambii trimişi „cu serviciul” în Basarabia. După
Nădăjduim ca românii să nu mai fie un popor de retragerea armatei române în 1944, copilul de numai
„somnoroase păsărele”, să nu reacţioneze doar în si- un an, este dat din mână în mână în gara din Chişinău,
tuaţii-limită, mai ales acum, în anul Centenarului, ajunge la Bârca, unde-şi petrece copilăria la bunici şi
când ura, haosul, dezbinarea, războiul românilor con- la mama sa vitregă, învăţătoarea Constantina (Marga-
tra românilor cunoaşte un elan „revoluţionar”, pro- reta) Păunescu (1917-1981).
movat chiar de la cel mai înalt for decizional, de la
preşedintele ţării.
Să nu uităm de Doamna Carmen Păunescu (năs-
cută în 1967), membră a Cenaclului, unificatoarea fa-
miliei, care se zbate ca o Ana Ipătescu (împreună cu
familia) spre a menţine vie memoria ilustrului său soţ,
prin organizarea anuală a Festivalului Literar Inter-
naţional „Adrian Păunescu” de la Bârca şi Craiova. Şi
nici pe sensibila poetă, Constanţa Buzea (1941-
2012), prima sa soţie, sau pe Ioana (1967-2011), fiica Învăţătura şi-o începe la Bârca (pe frontispiciul
sa (netrecută în desene), ambele trecute la cele bisericii din Bârca se mai află încă inscripţia „sala de
veşnice, să nu le uităm. Este, deci, o familie creatoare, lectură” pentru tinda bisericii) şi în satul vecin, Cârna,
asemenea familiilor Hasdeu, Caragiale, Sorescu. liceul îl face în trei locuri, în Craiova la liceele „Fraţii
Buzeşti”, „N. Bălcescu” şi la liceul „Zoia Kosmode-
mianskaia” din Bucureşti. Este olimpic pe ţară... la
chimie. Absolvă liceul în 1960, dar, din motive poli-
tice, nu se poate înscrie la Filologia bucureşteană de-
cât în 1963, pe care o absolvă în 1970, iar în 2006
susţine doctoratul.
Profitând de o mică deschidere politică, câştigă
o bursă în SUA, în cadrul „Programului Internaţional
al Scrisului”. Aici îl cunoaşte pe Mircea Eliade, că-
ruia îi ia un pertinent interviu (primul interviu postbe-
lic luat celebrului scriitor şi istoric al religiilor publi-
Dacă în cazul altor scriitori notabili, urmaşii nu cat în vol. Sub semnul întrebării (1979), apoi cu-
vor perpetuarea memoriei celui dispărut, ci... doar noaşte „fenomenul” Bob Dylon şi Juan Blaez, care l-

destineliterare@gmail.com 115
Destine Literare
a inspirat în crearea curentului şi cenaclului „Fla- jurnaliştii săi (care erau de marcă) şi, de cele mai
căra”. multe ori se lasă cu sancţiuni şi chiar destituiri de
Debutează revuistic în „Luceafărul” (1960) şi primi secretari. Cu un curaj marca Adrian Păunescu,
tot aici se impune în cenaclul condus de Eugen Barbu la revista „Flacăra” au fost preluaţi toţi gazetarii daţi
(alături de Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Constanţa afară de la alte publicaţii din diverse motive (etnice
Buzea, Gabriela Melinescu, Sânziana Pop, Marin So- sau implicaţii în „meditaţia transcendentală”), astfel
rescu etc.) Editorial, debutează cu Ultra sentimente încât redacţia „Flacărei”, reunea cei mai vestiţi zi-
(1965), fiind cel mai fecund scriitor român din toate arişti (Em. Valeriu, O. Ştireanu, N. Cristache, Ov.
timpurile. Ioaniţoaia, D. Graur, Mircea Bunea, Oprea Geor-
gescu, C. Dragomir, Aurelian Titu Dumitrescu, Radu
G. Ţeposu, G. Stanca, Tudor Octavian, Ilie Purcaru,
M. Pelin, N. Arsenie etc.).
În Cenaclul „Flacăra” au fost sărbătoriţi: Ni-
chita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Gr.
Vieru, Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Sabin Bă-
laşa, Tiberiu Olah, Fl. Pittiş, Silvia Popovici, E.
Botta, E. Jebeleanu, E. Barbu, Eugen Simion, Octa-
vian Paler, Dinu Săraru etc. I-a premiat pe Gh. Zam-
Pentru şase luni este redactor la ziarul „Crişana” fir, L. Raicu, Anton Dumitriu, C. Noica, I. Mânzatu,
din Oradea (1962), revine la Bucureşti, participând la Valeriu Popa, Tudor Gheorhe, N. Manolescu etc. În
înfiinţarea revistei „Amfiteatrul” (1966), lucrează în cenaclu se cântau cântece de M. Beniuc, dar şi de
redacţiile revistelor „România literară” şi „Luceafă- Radu Gyr şi Nichifor Crainic, a vorbit despre Brăti-
rul”. La ultima revistă este numit de către Biroul Uni- eni, despre mareşalul I. Antonescu şi monarhie, a re-
unii Scriitorilor redactor şef, dar, la contrapropunerea citat pentru prima dată în public Doina lui Eminescu
lui D. Popescu (pe care Adrian Păunescu l-a apărat (la Reghin, 13 noiembrie 1984).
după 1990), C.C. al P.C.R. nu-l validează. Poetul îşi
dă demisia, fiind pentru un an (1972) şomer, colabo-
rând doar la „România liberă” şi „Contemporanul”.
Se impune în peisajul revuistic literar românesc
la februarie 1973, când este numit redactor-şef al re-
vistei „Flacăra”, asupra căreia îşi pune amprenta. Re-
vista şi cenaclul „Flacăra” (1615 manifestări publice
de muzică, poezie, dialog, la care au participat peste
6 milioane de spectatori. Erau considerate ostile prin
ideile propulsate; „lumină, luptă, libertate” era sloga-
nul cântat pe scenă şi însufleţit de o întreagă generaţie
în blugi, participantă activă la evenimentele din de-
cembrie 1989, când tinerii rosteau pe stradă „ultima În atari condiţii, era normal (într-o normalitate
soluţie / înc-o revoluţie”, fără să cunoască că versurile a epocii totalitariste) ca Adrian Păunescu să suporte
aparţin lui Adrian Păunescu. Populaţia nemulţumită rigorile îndrăznelilor sale repetate. Între altele, împre-
nu mai reclama C.C., ci trimitea memorii lui Adrian ună cu Marin Preda a intervenit direct la şeful statului
Păunescu şi revistei „Flacăra” (fapt recunoscut şi de de atunci, pentru ca acesta să nu reintroducă realismul
N.C. Munteanu de la „Europa liberă”). Sesizarea era socialist şi, apoi, ca Marin Sorescu să nu fie exclus
trimisă primilor secretari vizaţi, de unde revista urma din partid şi transferat ca muncitor necalificat pentru
să primească răspuns. În caz contrar sau de răspuns participarea la „meditaţia transcendentală” (la care
neconvingător, Adrian Păunescu trimite în anchetă autorul Liliecilor n-a participat decât o singură dată şi

116 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
n-a semnat niciun document); a intervenit la Cornel iubirea” (sept. 1990-1997), iar din 20 iulie (ziua sa de
Burtică pentru apariţia romanului Buna vestire de N. naştere) 2001, reînfiinţează „Flacăra lui Adrian Pău-
Breban, oprit de cenzură în urma reclamaţiei lui Titus nescu”, având colaboratori celebri: Gr. Vieru, I. Cris-
Popovici etc. La 8 iulie 1985, Adrian Păunescu este toiu, Dinu Săraru, Ştefan Andrei, N. Breban, Raol
destituit de la conducerea revistei „Flacăra” şi abia în Şorban, Al. Mironov, Mircea Micu, Ilie Purcaru, Vic-
toamna aceluiaşi an este numit publicist comentator tor Crăciun, N. Dabija, M. Cimpoi, D. Avram, Al.
la „Contemporanul”, cu condiţia ca el să nu intre în Ciocâlteu, Paul Grigoriu, Ştefan Popa Popa’s, Tatiana
redacţie. La 16 iunie 1985 i se interzice şi activitatea Stepa, I. Brad, I.D. Bălan etc.
cenaclului, nemaifiind invitat la nicio emisiune ra-
dio/tv. Abia în 1992 este invitat la TVR (de Iosif
Sava, M. Tatulici, Marina Almăşan, Cătălin Ştefă-
nescu), apoi la alte televiziuni particulare. Din 21
martie 1998, realizează la Antena 1 emisiunea de
mare răsunet „Schimbul de noapte”, transformată în
„O şansă pentru fiecare”, apoi „De vorbă cu Adrian
Păunescu” şi „Meciul meciurilor” (reuşind să-l con-
vingă pe „regele” Hagi să revină la naţionala de fot-
bal, învingând în meciul următor naţionala Ungariei).
Realizează talk-show de succes şi la alte televiziuni
(„Tele 7 abc”, Pro TV, Realitatea TV.). În 1991, fondează în locuinţa din Bucureşti
(unde şi-au făcut buletinele de România marii patrioţi
basarabeni: Gr. Vieru, Leonida Lari, N. Dabija, M.
Cimpoi, Doina şi Ion Aldea Teodorovici etc.), „Frăţia
scriitorilor români” împotriva abuzurilor noii condu-
ceri ai Uniunii Scriitorilor. Dramaturgii români (Ma-
rin Sorescu, Paul Everac, D.R. Popescu etc.) au făcut,
pentru autoprotecţie, societatea „DOR” (dramaturgia
originală românească). În 1990, Adrian Păunescu de-
misionează din obştea scriitoricească, alături de M.
Ungheanu, în semn de protest pentru excluderea lui
Eugen Barbu.
Din anul universitar 1998/1999, este profesor
universitar asociat la Universitatea „Spiru Haret” din
După 1990, foştii săi colegi de la „Flacăra” (pe Bucureşti, unde susţine cursul inedit „Presă şi cultură.
care i-a adus în redacţie) îl împiedică să revină la con- Texte fundamentale”, devenind formator al conşti-
ducerea revistei, iar în februarie 1990, fostul ministru inţei româneşti pentru tinerii săi studenţi.
al Culturii, Andrei Pleşu, îl lasă pe drumuri, după des- Pătruns sincer de spiritul dreptăţii, libertăţii de
fiinţarea redacţiei „Contemporanul” şi reînfiinţarea ei exprimare şi a solidarităţii umane, Adrian Păunescu
în aceeaşi zi (!). s-a zbătut şi a reuşit în cele mai multe cazuri, să im-
Aşa da, vremuri noi, revoluţionare, în care toţi să ne pună dreptatea şi adevărul: scoaterea din puşcăriile
simţim liberi (unii mai mult decât alţii). comuniste a unor nedreptăţiţi, apărarea unor foşti
Scârbit, dar înţelegând condiţia umană în profunzi- demnitari comunişti acuzaţi de fapte grave, dar şi
mea şi relele ei, Adrian Păunescu se împrumută de la ireale, a dus campanie internaţională pentru elibera-
B.C.R., în martie 1999, pentru înfiinţarea unei edi- rea grupului patriotic basarabean Ilie Ilaşcu; a făcut
turi, reviste şi cenaclu. După o colaborare viageră la elogiu economiei de piaţă (într-o ţară cu economie so-
„Zig-Zag Magazin” (Bucureşti), „7 zile” (Rm. Vâl- cialistă centralizată) în vol. De la Bârca la Viena şi
cea), editează „Vremea” (august 1990-1997), „Totuşi înapoi (fiindu-i cenzurate circa 170 de pagini,

destineliterare@gmail.com 117
Destine Literare
refăcute de scriitor într-o singură noapte, în tipogra- lipseşte azi, când aveam mare nevoie de atitudinea sa
fie); a scos de la interdicţie filmul Reconstituirea de bărbătească.
Lucian Pintilie şi Horia Pătraşcu; a sprijinit iniţiati- Adrian Păunescu a scris şi poezii dedicate lui N.
vele unor medici sau ale unor metode de tratare natu- Ceauşescu, rostite în cenaclu, dar nicuna publicată
ristă; a impus celebrul marş Treceţi batalioane ro- într-un volum antedecembrist. N-a negat niciodată
mâne Carpaţii şi a altor cântece patriotice româneşti acest fapt, recunoscându-i fostului preşedinte al ţării
sau aromâne etc. meritele sale mai ales pe plan extern întru promova-
La numai 25 de ani i s-a început întocmirea unui rea ideii de suveranitate, demnitate şi unitate naţio-
dosar operativ de către securitate de urmărire (printre nală. Dar, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că
turnătorii săi fiind şi din cei invitaţi de el la cenaclu, a fost şi unul dintre scriitorii cei mai cenzuraţi.
Şt. Aug. Doinaş, de pildă). Pentru antisovietismul său Revista arădeană „Familia” care i-a publicat
convins, apărător al basarabenilor, i s-a ars cartea de unele poezii – între care şi Analfabeţilor a fost retrasă
versuri, Istoria unei secunde (1971) pentru versurile de pe piaţă, iar poezia Balada elitei a fost scoasă din
sale incendiare, i se interzice orice vizită în URSS. În revista „Luceafărul”, circulând prin multiplicarea
mai 1992, merge pe linia frontului din Transnistria, spaltului. De altfel, volumul Poezii cenzurate. 22 au-
împreună cu Gr. Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodoro- gust 1968-22 decembrie 1989 (Bucureşti, Editura Pă-
vici, Andrei şi Carmen Păunescu, şi la numai 300 de unescu, 1990) de 784 p, format mare, este edificator
metri faţă de Armata a 14-a, cenaclul „Totuşi iubirea” pentru toţi potenţialii contestatari ai săi. Adrian Pău-
îi delectează atât pe basarabeni, cât şi pe inamici nescu a fost şi rămâne un mare creator, gazetar înzes-
(„când armele tac, muzica şi poezia încep”). În febru- trat cu talent şi curaj, mare om politic care s-a impli-
arie 1994, participând ca observator din partea C.E. cat plenar în destinul semenilor săi, şi nu în ultimul
la alegerile din Transnistria, a fost arestat de guvernul rând, un mare român, patriot în marginile adevărului,
autoproclamat al lui Smirnov, reuşind însă să se sal- supărând pe cei care au supărat sau supără încă nea-
veze (şoferul său murind imediat la întoarcerea în Bu- mul său şi adevărul.
cureşti). Sau cum scrie Eugen Simion în acelaşi „cuvânt
Din 1994, este ales preşedinte al Congresului înainte” al albumului omagial: „Adrian Păunescu, cu
Spiritualităţii Româneşti, organizat de Liga Culturală firea lui de taur şi cu voinţa lui de bivol, dar şi cu sen-
pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni sibilitatea lui lirică remarcabilă, a reuşit, în cele din
(preşedinte: acad. Victor Crăciun). urmă, să-şi învingă adversarii şi să-şi ducă mai de-
Este posesorul îndreptăţit al numeroaselor pre- parte spectacolul său în poezie şi în viaţa socială”, re-
mii, diplome, distincţii din ţară şi din afară etc. (pen- putatul şi pertinentul critic îndemnându-ne la înlătu-
tru care ne-ar trebui câteva pagini), busturile sale sunt rarea unor prejudecaţi în aprecierea sa: „Mai trebuie
amplasate la Slătioara (Vâlcea), Bârca, Dumbrăveni să spunem ceva despre opera lui Adrian Păunescu şi,
(Suceava), Alba Iulia, Chişinău, Bucureşti, Mizil, acum când autorul nu mai trăieşte, să facem ceva pen-
Craiova. tru ea: s-o recitim şi s-o judecăm drept, dând deoparte
Intră în politică, devine membru PCR în august versurile ocazionale, efemere, inesenţiale pentru ta-
1968 (după celebra cuvântare a lui Nicolae lentul lui puternic şi original, de ceea ce este, cu ade-
Ceauşescu, contra intervenţiei în Cehoslovacia), vărat, esenţial şi trainic în scrierile lui vaste şi inegale
membru PSM, senator de Dolj şi preşedintele Comi- [...] În felul său deloc discret, Adrian Păunescu a fost
siei de Cultură, Artă şi Mass-media în mai multe rân- în toate manifestările lui, repet, atipic şi, prin acesta,
duri, iniţiind legi de interes cultural naţional (de pildă, incomod. De aceea, el are şi azi admiratori inflexibili
legea indemnizaţiei de merit ar trebui să se numească şi denigratori incoruptibili.
„legea Păunescu”). A fost o voce distinctă în Parla- Este destinul oamenilor ieşiţi din comun”.
mentul României, întru apărarea demnităţii şi valori- Şi încă mai sunt multe de ştiut despre Adrian
lor naţionale, a românismului în genere, voce care ne Păunescu.

118 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Dariusz PACAK
(AUSTRIA)

Văpaia din tine (2)

Autorul a scris acest poem la 14 May 2001, în Zaiana, Italia


Poem tradus din engleză (analizând şi poemul original în poloneză) de Alexandru Cetățeanu.

Mai bine
nu uita, în mediul dintre lupini celești și stele
drumul spre casă printre lumini fosforescente
învață să alegi licărirea ferestrelor la amurg
prinde muzica scânteilor cuptorului din bucătărie
păstrează imaginea Aceleia care așteaptă dintotdeauna,
liniștită, în cadrul ușii

pentru atunci când ești năucit între șosele


şi nori în călătoria pentru Lâna de Aur
când aripile tale cu nerăbdare te ridică spre Soare
nu va mai fi întoarcere - podurile curcubeie vor arde

mirosul pâinii mamei va dispărea


candela curată epuizată nu va da lumină
să te ajute să găsești decât o treaptă a scării
pe care lacom te-ai urcat așa departe deoarece
singura hartă a trecutului va păli deodată

Vezi uluitoarea strălucire a Căii Lactee


o potecă într-o misiune pentru Eliberare

So, don’t ask me, i f I w i l l b e b a c k ?


So, don’t ask me, w h e r e I w i l l f i n d m y s h e l t e r ?

Inner fire

You’d better
not forget in the midst of lupines and stars
your way home among phosphorescent lights
learn to pick out the glow of windows at dusk
catch the music of sparks from the kitchen stove
cherish the image of the one forever waiting
in the doorway silent

destineliterare@gmail.com 119
Destine Literare
for when you’re stranded between motorways
and clouds in your journey for the Golden Fleece
when your wings carry you eagerly towards the Sun
there will be no turn back rainbow bridges will burn

the smell of mother’s bread will be gone


a burn-out pristine candle won’t give light
to help you find but a rung of the ladder
you have greedy climbed so far because
the only map of the past will fade suddenly

Do you see the dazzling glare of the Milky Way


a runway on a mission for Liberation

May 14, 2000 Zaiana (Italy) / February 26, 2001 Vienna


Translated from Polish by Stuart Craig McKinlay and Ryszard Rasiński

Vasile Pop-Negreșteanu – Oșan cu cetera

120 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Iyengar-Paddy PADMAJA
(INDIA)

Short biography

Having explored the worlds of banking and urban governance in senior positions, Padmaja Iyengar – Paddy is
currently the Hon. Literary Advisor of The Cultural Centre of Vijayawada and Amaravati (CCVA). Paddy has so far
curated 4 international multilingual poetry anthologies, 3 of them Amaravati Poetic Prism recognized by the India Book
of Records, one of them by the prestigious Limca Book of Records and another exclusively of Women Poets titled
‘WWW-Women, Wit & Wisdom’. She is currently curating Amaravati Poetic Prism 2018. Her own poetry collection
P-En-Chants has been reckoned as a ‘Unique Record of Excellence’ by the India Book of Records for Never-before-
attempted Movie Reviews and Management Topics in Rhyming Poetry form. Paddy’s poems, short stories and articles
regularly appear in poetry anthologies, literary journals, e-zines and newspapers. She was recently conferred the title of
‘Distinguished Literary Personality’ for “her outstanding service to Literature” by Vishwabharati Research Centre /
Sahitya Anand. She is an official Member of the World Nation Writers’ Union in Kazakhstan and is regularly invited to
national and international poetry fests to read her poems.

ALL ABOUT A (NON) MOVER AND (NON) Her condition had a grand name,
SHAKER! That earned her quite some fame,
As the one having Atlanto Axial Subluxation
By the ripe old age of twenty-four That needed an Occipito Cervical Fixation!
She had seen life with all its gore!
Many a Neuro and Ortho came to see
Her wonderful spouse, And study her Cervical Spine C1 to C3!
(Who was nothing but a louse) The surgery was considered quite rare,
Inflicted such violence, With chances of survival 50-50 to fair!
That her neck lost balance.
A day before the operation,
Bless her, she had the courage She was given Skull Traction -
To annul an abusive marriage… A hole was drilled on each of her temple
But only after suffering intense pain (That was by no means a procedure simple)
And efforts to reconcile went in vain. For inserting a contraption like a bucket handle
On which a 10 Kg weight was added to dangle!
She consulted an Ortho well-known,
And told him that she lived alone; The major operation was six hours long
That she was a single working parent As surgeons could let nothing go wrong.
With a pain in the neck apparent! A piece of bone, removed from her hip
Was grafted to fuse her broken neck,
He said, she had a dislocated C-spine To stop its further movement
And that she would have to lie supine And perhaps, to relieve her torment…
For three months after a major surgery
And life thereafter would be drudgery…

destineliterare@gmail.com 121
Destine Literare
Post-surgery, she spent in ICU ten days Despite a fused cervical spine,
And challenged death in many ways. She managed her life pretty fine
She was later shifted to the room, And also, a job from nine to nine
Yet, with a sense of impending doom. With a smiling face and a V sign!

The rehabilitation was painful and slow. With her head held high, she stands proud,
Then one day, the docs permitted her to go. Her “stiff neck” marks her out in a crowd.
“But, remember”, they said Finally, she is sixty, but still not quite done,
“No walking, remain in bed!” And believes, life’s hurdle race is great fun!

She was declared physically disabled COLORS OF LIFE…


And was often (in) differently labelled,
Thanks to the cervical collar she wore, It is so easy to describe
That, to many, was quite an eye sore! Someone as green with envy
And go on to ascribe
Disability or otherwise, One’s character with shades of grey!
Glances of pity or bias,
She had a life to lead We’d love to beat someone black and blue,
And two mouths to feed – If one hurts us with a lie that’s white in hue!
Her own and her son’s, These days journalism appears mostly yellow
Her priority, at once… And one who doesn’t enjoy it is a silly fellow!

As fast as she possibly could, Then the young lady blushes a deep pink,
Whether she felt bad or good, When her beloved’s hands with hers link!
She quickly stood up on both her feet And his betrayal leaves her red with rage,
And returned to her bank manager’s seat! As if she has been torn off like a page!

Life was really not that easy, Some days are only black…
As she was always very busy, That turn the moods blue,
Both at home and at work, And body limp and slack,
With relocations always on the lurk. With choices to live very few!

Blackouts, aches and pains WRITE AWAY...


Injuries, sutures and bloodstains –
All became a part of her life, I ceaselessly wondered,
But was it all only tears and strife …? And in depth pondered,
All day and all night,
No! Her son became her backbone, As to why do I write,
Never letting her feel down or alone! Till my mind sundered.
He was her sheet anchor and life boat,
Supporting her always to remain afloat. I have come to realize,
It’s best not to analyze,
He grew up into a fine young man – And never question
His mother’s now his biggest fan! My writing passion,
For, it was from him she learnt Over it, never agonize.
To always smile and be patient.
This I wholeheartedly believe,

122 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Without writing I cannot live. Acting smart, firm and strong,
Writing pleasure All set to cross the limit
Has no measure Of her traditional ambit.
And I have so much to give.
“You have a lovely smile!” he said,
Every writer has a technique, “My God! Your looks are drop-dead”
To make his creations unique.
Out as his ideas spill, She went by the rules she had set,
He with that rare skill, And therefore, did not let him get
Crafts his own communiqué. Carried away by his misadventure,
And spared them both the torture …
My dear writers out there,
Write away without a care, She warded off his overtures
On any thing By gifting him her dentures!
And everything,
That you desire to share… ONE LAST WISH...

PICTURE THIS… I do not know my worth


As a human on this earth.
Her grey hair, she always believed, But it is my burning desire
Would protect and keep her relieved Before I’m consigned to fire,
From unnecessary, undue attention, That my organs help those in dearth.
And keep her bound to convention.
(As per Hindu tradition, it is a practice to cremate
One fine, sunny day, dead bodies and for this, we now
To her utter dismay, have electric crematoriums in India, besides the
This young man came along, cremation grounds)

Vasile Pop-Negreșteanu – Colectionarul

destineliterare@gmail.com 123
Destine Literare

Mariana PÂNDARU
(ROMÂNIA)

REDACȚIA REVISTEI DESTINE LITERARE UREAZĂ POETEI MARIANA PÂNDARU


UN CĂLDUROS LA MULTI ANI!

1 3
A flower of sleep The white of the snow
and of dreams, giving a new life to the clearing of a forest,
a blood-red light tender Snow-drops
in the green of the field, spring up from the happiness
like a vivid eye of the awakening of the light
and yet fragile, to life
the Poppy gives life to the landscape...

4
2 Like an angel’s trumpet
As far as the eye can see which announces the descent
the magic Sun-flower of the simple joy
overindulges to the world,
in the summer light... the Lily is the supreme noble flower
A rolling and subdued nobleness of chastity...
on the vast extension...

(Selection of poems from Mariana Pândaru, Cartea florilor / The Book of Flowers,
English version by Muguraș Maria Vnuck, “Destine Literare – Călăuza v.b.”
Publishing Houses, Montreal – Deva, 2014, pp. 6 – 12)

Vasile Pop-Negreșteanu – Frescă pentru România (90 x 1000 cm..detaliu)

124 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Liviu PENDEFUNDA
(ROMÂNIA)

Modificarea Universului

Am simţit implicarea metaforică a eternului propriului Eu. Şi ca să accentuăm organicitatea


feminin şi dualitatea androginului privite ca parte a creaţiei, cuvântul e energie cuantică în diverse stări
Genezei înţelese şi relatate prin prisma umană la ni- de metamorfozare, care se codează şi decodează con-
velul exoteric de înţelegere pe care îl regăsim în Vo- tinuu între noi, sudând conceptul metafizic al iubirii.
lumele Sacre. Înţelepciunea, informaţia matriceală re- Cine poate emite sintagma iubirii dacă nu na-
zidă, deci, în absolutul însuşi, aparent conceput ca o tura divină a omului? putem oare admite că viaţa spi-
sfântă treime. Şi atunci există un germene. Noi, oa- rituală se poate desprinde de cea materială? Eternita-
menii, obişnuiţi să vedem totul prin prisma spaţiu- tea are sau nu o legătură intrinsecă cu materia în per-
timp, ne este greu să admitem eternul şi infinitul, şi manentă schimbare, transformare, deci eminamente
mai dificil să concepem că nu există început şi sfârşit. aparent muritoare? Latura organică şi vitală a fiinţei
Abstract, vid, absolut, neant – iată cuvinte care în- este, după mulţi, baza vieţii spirituale. Ideea că acest
cearcă să se concretizeze în sinele minţii noastre. concept este opozabil necesităţii logice poate fi apre-
Dacă înţelegem perfect primele arcuri reflexe, ciată doar admiţând ceea ce susţin mereu: că materia
cele trei telurice, şi următoarele două celeste, admi- este cea generată de Inteligenţă şi nu invers. Deci ad-
tem existenţa metaforică a încă două divine, deasupra mit că există imuabil o materie a inteligenţei, adică o
primelor cinci, câte, oare, mai pot fi imaginate pentru creaţie a lui Dumnezeu în care sălăşluieşte o părticică
a ajunge la Viul Universal? Lumea aceasta formată din El ca într-o reţea mnemică din noos. Omul este
din sunete şi culori, o armonie de forme şi imagini în imaginea divinităţii, dar numai la nivelul spiritului.
mişcare multidimensională, nu este ea, oare, o reflec- Corpul, perfectibil istoric, adaptabil realităţilor în
tare a imaginaţiei materializate din marea înţelep- permanentă schimbare a regnurilor Creaţiei nu con-
ciune şi nu este ea, oare, oglinda cunoştinţelor ce con- stituie fiinţa omului. Dar entitatea umană nu poate
duce la cunoaşterea de sine a destinului? exista fără trup, de aceea a fost nevoie să fie zămislit
Şi dacă lumea noastră, înainte de a fi creată, era ca purtător al monadei divine. Şi acest lucru se pe-
doar pe o planşă imaginară a Marelui Arhitect, nu în- trece în lumea vizibilă, accesibilă marii majorităţi a
seamnă că ea făcea parte din gândirea creativă a Sa? naturii acestui cosmos. În acest areal s-a dezvoltat şi
Este aceeaşi manifestare cu un cuvânt rostit care co- se desfăşoară civilizaţia noastră.
difică ideea. Când îl rostesc, întâi eu l-am conceput şi Imaginea simbolică a luminii asociază similitu-
am strâns în el cunoaştere, înţelepciune proprie fiinţei dinea cu universul şi modelul singular al pământului,
mele. Din acest fragment ascuns al minţii mele l-am cu sursa unică de lumină răspândită de Unul înspre
elaborat şi l-am tranformat în sunet sau imagine. Eu Multiplu, invizibilul Creator fiind originea strălucirii
însumi mi-l asum şi ceilalţi îl ascultă şi-i decodifică şi orbirii ochilor noştri muritori. Imaginam întot-
înţelesul. E lumea magică a comunicării ce reflectă şi deauna să asociez Lumina-Logos cu focul din volu-
refractă o întreagă lume magică. Adevăr sau min- cru, cu temeiul Sinelui Suprem, răspândirea acestuia
ciună, el se răspândeşte. Pot să-l modulez, să-l mode- fiind nimic altceva decât învăţătura (informaţia) exis-
rez şi chiar să-l corectez pentru desăvârşire. Aşa îmi tenţială a focului celular (chimic ori alchimic) prin
exprim existenţa, fiind un magician al cuvântului care se desfăşoară viaţa arzătoare, tumultuoasă,
gândit, rostit şi asimilat în procesul de cunoaştere a avidă, neliniştită, fecundă şi creatoare. Aceasta din

destineliterare@gmail.com 125
Destine Literare
urmă este natura, suma tuturor vizibilelor deţinătoare telurice, acesta reprezintă simbolul Marelui Mister. Şi
de invizibil. atunci ce este cea de-a cincea esenţă, quintesenţa?
Până aici am lămurit care sunt premizele des- Nu cumva aceasta este însuşi Duhul Sfânt pe
chiderii unei epoci pe care o numesc – a omului. Îna- care eu îl asociez Cuvântului? Dacă ceilalţi patru pi-
intea acesteia pentru arealul teluric există absolutul ca loni pot fi creaţi, increat precum Dumnezeu e acest
precursor spiritual al duhului stăpân pe natură şi viaţă. element al Treimii, determinant, participant la geneza
Ordonarea chaosului nu era decât geneza cosmosului naturii şi moderator informaţional al asimilării sufle-
ca matrice în care să se nideze oul acestei epoci. teşti în materialitatea lumii. Această quintesenţă se
Mişcarea există dintotdeauna în ouroboros şi străbate exprimă întrupând divinitatea şi exprimând viaţa. De
spirale din cosmos, porii fântânelor, trecând poartă aceea focul transcede prin informaţie orice alt princi-
după poartă în templul divin. Germenele din cuibul piu şi înglobează lumina, sunetul, vibraţia energiei
acestui phoenix universal este consecinţa mişcării din nesfârşite şi increate. Simbolistica Tatălui, a Fiului şi
interiorul absolutului neantic. Fără acesta focul din Duhului Sfânt este dogmatic explicativă exoteric, dar
volucru nu s-ar fi aprins şi nu s-ar întreţine perpetuu. nu suficientă ci chiar hilară, dar necesară, se pare, în
Amestecul de lumină şi întuneric este vâlvătaia vieţii. contextul credinţei de masă. Cum să explici iubirea,
Deci viaţa are existenţă şi în infinit ori în etern? Viaţa liantul cosmic şi al chaosului ce ne-a dăruit lumea
magică a divinităţii este Inteligenţa, este consecinţa aceasta, decât prin imagistica concretă, profană?
unei planşe de arhitectură interactivă în care reciproc Apropierea gânditorului, a esotericului de textul bi-
componentele trinităţii se întrepătrund, se separă, se blic deconcertează şi îl face pe acesta, deşi educat în
opun şi se regăsesc ciclic în uriaşa spirală în care ni- iubirea lui Dumnezeu, să se revolte împotriva celor
mic nu revine decât aparent în acelaşi punct, e un vâr- interpretate pentru vulg aproape jenant şi în niciun fel
tej ce depăşeşte logica liniară a oamenilor, trecând avantajos pentru spiritualitatea umană. Mi-l amintesc
prin procese de conştiinţă şi forţă, viaţa re-creată şi pe Jakob Böhme afirmând că lumea în care trăim, cea
creatoare care nu naşte şi nu moare ci transformă con- concepută de o divinitate plină de iubire şi prin a cări
servând informaţia originală conţinută în Cuvânt luptă dintre bine şi rău îşi manifestă descoperirea pro-
(asemenea ADN-ului). Compensarea, echilibrul, ar- priei esenţe. Deci, iată oglinda între luminle de sus şi
monia întrupează ritmul în care puterile, esenţele, tre- de jos prezentată de Hermes Trismegistus şi rugăciu-
cătoare prin spaţii multidimensionale alcătuiesc între- nea Tatăl nostru, dar pusă la îndoială de un Borges
gul, totul. care defineşte un Dumnezeu al acestei lumi singular
Faptul că regenerarea interesează sinele univer- în existenţa lui, folosind Biblioteca lumii pentru a
sal este dovada cunoaşterii ancestrale inoculată fiilor crea, a ne crea, o lume reală, poate asemenea altora
Luminii, particule prin care Spiritul se exprimă şi se create de alţi Dumnezei în alte părţi al acestui multi-
întrupează, întorcându-ne discursul spre eternul femi- vers. Şi atunci aceasta e doar imitaţia unor impostori
nin, spre Sophia care este magica şi misterioasa înţe- ai Înţelepciunii divine? Pentru că aceasta e un kitch,
lepciune. Dacă ar fi să pătrundem mai adânc în acest temporală şi spaţială. Dumnezeu e libertate şi cu si-
sens, deci în sens, în tâlc, marea arcană, ocultă şi ne- guranţă că increarea sa nu este ex nihilo. Matricea în-
înţeleasă este această taină. Aş putea afirma chiar că tunericului, în care se găseşte Lumina – Logos, pri-
chaosul este germenele divin în eterul vidului consi- meşte în timp poruncile: Să fie!..., iar dogma afirmă
derat invizibil chiar dacă reprezintă o entitate spiritu- că lumea este generată din natura divină, adică din
ală, o fiinţă pururea fiindă1. ceva, dăruind nu atât spaţiul (adică 3D), ci timpul,
Nu cumva asocierea focului ca imagine a lui forţele dirijate ale cosmosului devenind esenţele, şi
Dumnezeu a condus la divinizarea Soarelui? Oricum, prin combinarea lor plantele şi animalele. Informaţia,
din toate cele patru elemente primordiale considerate Duhul Sfânt coordonează ordonarea lumii create

absurd, întrecând dorinţa cu voinţa şi asigurându-ne că noi sun-


1Atribuirea caracterelor umane divinităţii ar constitui un subiect tem modelul Lui şi tot ce ne frământă e datorită Lui...
extrem de interesant: gelos, răzbunător, milos, condescendent,
iertător, furios, iubitor... Cred că ne-am situa în concret şi

126 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
după chipul astral, oglindind zămislirea în amănunt, intermediară între material şi spiritual, între vizibil şi
devenind esenţă dinamică – viaţa. Toate etapele invizibil, o monadă independentă de succesiunea
creaţiei sunt stipulate în informaţie, iar aceasta e în- reală de timp.
săşi divinitatea. Îndoiala lui Borges şi alunecările ideologice ale
Dacă lumea creată are aceste caractere, poate ea lui Dante ne fac să înţelegem că într-adevăr arcurile
fi eternă? Căci infinită sigur nu e. Este ca o casă, o reflexe create în lumea intermediară, nici pe deplin
construcţie, un templu limitat în spaţiu, dar şi în timp. umană, nici pe deplin divină, nici temporală, nici
Viaţa implică moartea. Şi atunci revenirea pe calea eternă, pot participa la o succesiune de acte creatoare.
spiralei nu conduce spre o altă viaţă, care însumându- Intervenţia volitivă a Inteligenţei spirituale, a Sophiei
se ia aspect de eternitate, o viaţă în care domină fru- (de ce nu Lilith?) de a conştientiza şi nu de a ispiti pe
museţea şi perfecţiunea? Atunci, este ea şi o întoar- Eva şi implicit pe Adam, este o nouă creaţie. Sau, de
cere la chaos? Dacă lumea creată este ciclică, trecând fapt, e trecerea de la invizibil la vizibil prin îmbrăca-
în etapele multiversurilor, nu cumva lumea se în- rea cu haine de carne a omului, creat inţial doar ca
toarce în focul ontologic? informaţie, asemenea îngerilor. Dar spre deosebire de
Noi ne întoarcem la arcurile reflexe. Şi încer- aceştia, care cunosc, au acces la cunoaştere cu permi-
căm astfel să explicăm cele două care depăşesc ac- siune divină, omul primeşte odată cu conştiinţa bine-
cepţiunea terrestră şi celestă, a primelor cinci. Asoci- lui şi răului: timp - adică viaţă cu trecere prin moarte,
ind sofismul hermetic răspunsului pământean al cre- spaţiu – adică un teritoriu pe care va trebui să mun-
aturilor, realizăm feed-back-ul biblic, din hinduism cească spre a putea hrăni trupul obţinut, pământul. De
sau tradiţiile antediluviene sugerate de gândirea po- altfel creaţia continuă ca un perpetuum mobile şi con-
poarelor din jurul bazinelor pacific şi atlantic, dintre sider că atribuirea unui Lucifer sau altor arhangheli
Creator şi creaţia Sa spirituală, dintre Lumină şi ma- calităţi malefice ori benefice este artificială şi a fost o
tricea acesteia, dintre aceasta din urmă şi Chaos – Spi- necesitate exoterică de a da sens unor acte umane nor-
ritul Suprem. Iar, dacă fiecare esenţă îşi are propriul male în contextul liberului arbitru. Lumea noastră nu
germene, cine’i depune oul? Şi întrebarea barbiană, poate fi alcătuită din vestigiile armoniei iniţiale, ci din
în care numerele şi armonia primează, este dacă elementele definitorii ale unui întreg însufleţit ce con-
acesta e un ou dogmatic sau al unui liber arbitru? duce prin acte reflexe la Dumnezeu. Dacă depăşim
Filosofia rosicruciană afirmă că pentru a fi liber, cele şapte arcuri reflexe conştientizate de noi, cele
actul determinant trebuie să fie singurul posibil. Deci, două ale Spiritului Universal se concretizează în nu-
orice act reflex este cel benefic, cel care e bun şi care mărul rosicrucian nouă, elementul pur. Am fost între-
musteşte de iubire. Întrebarea care mă frământă este bat despre acest număr pe care evit să-l pronunţ când
legată de actele reflexe celeste care se desfăşoară în- îl asociez divinităţii precum Cuvântul ,,pierdut″.
tre spirite (ex. îngeri) şi Duhul Sfânt. Acestea nu po- Nouă emană din zece (unu şi zero, X2), număr al
sedă trup (materie vizibilă), deci există în afara tim- vieţii, al determinării, al creaţiei şi separării din volu-
pului, fiinţează într’un etern prezent alimentat noetic crul divin. De aici ca într’o undă oscilatorie pleacă şi
înserându-se însă spaţial; putem afirma că ele sunt ab- revine vibraţia unui dublu ciclu (asemenea ADN-ului
sorbite, transmutate, transfigurate de spirit. Spunea hermetic?) al revoluţiei imanente şi emanente a lui
cineva că îngerii sunt precum fulgerele care consumă Dumnezeu. Filosofic, acest caracter poate statua afir-
energia materiei ce nu i se poate opune. Imaterialita- maţia că un Creator este în acelaşi timp Salvator şi
tea întoarce ca o oglindă de foc o clipă de vizibil pen- Mântuitor, realizând în om un participant activ întru
tru a o transforma în lumină şi spirit. Deci natura an- revelaţie.
gelică este divină, eternă şi finită, o formă

2 Considerând că mă adresez unor cunoscători nu voi mai deta-


lia valoarea semantică, gematrică ori cosmică a lui unu, zero şi
mai ales a semnului X.

destineliterare@gmail.com 127
Destine Literare

Ioan-Aurel POP
(ROMÂNIA)

Unirea și reunirea sau repetabila povară a istoriei noastre

La intrarea sa în Primul Război Mondial (au- acestor mișcări de emancipare a popoarelor erau, fi-
gust 1916), România era formată din Oltenia, Munte- rește, marile imperii multinaționale, adică Rusia,
nia, Moldova dintre Carpați și Prut (fără Bucovina) și Austro-Ungaria, Germania și Turcia. În momentul
Dobrogea (cu partea sa de sud, reunită la 1913). Țara declanșării Primului Război Mondial, se afirma un
avea atunci cam 7 milioane de locuitori și circa 137 punct de vedere care părea de necontestat: succesul
000 de km pătrați. Mai mult de jumătate dintre români mișcărilor de emancipare a popoarelor depindea de
trăiau sub dominații străine. România de atunci se rezultatul conflictului. Natural, și România se gândea
mărginea la est cu Imperiul Rus, la nord și la vest cu foarte serios la acest posibil rezultat, înainte de a face
Imperiul Austro-Ungar, la sud-vest cu Serbia (inde- pasul decisiv spre intrarea în conflict. Dacă România
pendentă din 1877-1878), iar la sud cu Bulgaria (in- intra în Tripla Alianță (după cum s-ar fi impus în
dependentă din 1908). Cu toți acești vecini, România acord cu angajamentele secrete luate în 1883) și dacă
avea probleme teritoriale, din mai multe motive, cel biruia Tripla Alianță – sau Puterile Centrale, în frunte
mai important fiind atunci, în epoca mișcărilor de cu Germania și Austro-Ungaria – atunci ar fi trebuit
emancipare națională, acela al prezenței multor ro- să ne mulțumim, eventual, cu Basarabia și să renun-
mâni (în cazul austro-ungar și rus, a milioane de ro- țăm la Transilvania și la Bucovina. Nu-i puteai cere
mâni) pe teritoriile acestor state. Față de Bulgaria, unui aliat să-ți cedeze o parte din teritoriul pe care îl
România nu avea, practic, pretenții teritoriale după socotea al său. Dacă România intra în luptă alături de
alăturarea sudului Dobrogei, dar avea Bulgaria față Tripla Înțelegere sau Antanta, cum dorea cea mai
de România, deoarece țara vecină din sud considera mare parte a opiniei publice românești, iar Antanta (în
Dobrogea parte integrantă a statului național bulgar, frunte cu Franța, Anglia și Rusia) obținea victoria,
ca moștenire istorică bulgară. Nici cu Serbia nu erau atunci România trebuia să renunțe la Basarabia și să
neapărat probleme la 1916, dar acestea se conturau tot spere obținerea Transilvaniei și Bucovinei. Era clar
mai clar spre anul 1918, pe măsură ce unirea Banatu- că mișcările naționale românești luptau din interiorul
lui cu România devenea tot mai probabilă. Marile poporului român pentru unirea tuturor provinciilor
chestiuni erau cu cei doi coloși multinaționali, situați românești cu România, numai că decizia de unire a
înspre est, nord și vest, în care trăiau cam 7-8 mili- poporului nostru avea nevoie de o conjunctură inter-
oane de români. Toate revoluțiile și mișcările ideolo- națională favorabilă, ca și de o atitudine favorabilă a
gice importante din secolul al XIX-lea au fost de marilor puteri. Dar rămânerea țării într-o neutralitate
emancipare națională sau au avut ca scop și formarea perpetuă era imposibilă, în condițiile desfășurării
statelor naționale, mai ales în Europa Centrală și de conflictului armat și ale presiunilor care se exercitau
Est. Ideea general acceptată de spiritele înaintate de asupra țării. Prelungirea neutralității putea să fie și o
atunci era aceea că fiecare popor (națiune) are dreptul piedică majoră, până la urmă, chiar pentru înfăptuirea
să aibă propriul stat național. Pentru aceasta au militat unirii. Astfel, după doi ani de neutralitate, România a
nu numai românii, ci și polonezii, cehii, slovacii, cro- intrat în război – în ciuda opoziției unor oameni poli-
ații, grecii, bulgarii, ucrainenii, albanezii, lituanienii, tici conservatori – în august 1916, de partea Antantei
letonii, estonii etc. Cei mai înverșunați dușmani ai (după obținerea unor garanții scrise din partea

128 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
acesteia). În ciuda unor auspicii care păreau nefavo- și nedespărțită din vremuri imemoriale, după cum
rabile, până la urmă, energiile națiunii și împrejurările singur mărturisește în prima dintre cele trei „cărți” din
internaționale s-au conjugat sub o zodie fastă. Mișcă- Hronic (numite „Prolegomene”), „carte” în care pre-
rile de eliberare națională din Bucovina și Transilva- zintă o descriere istorico-geografică „a toată Țara Ro-
nia erau tot mai puternice și mai eficiente, încât, pe mânească (care apoi s-au împărțit în Moldova, Mun-
fondul lipsei de autoritate a regimurilor de la finele tenească și Ardealul) din descălecatul ei de la Tra-
războiului, s-a putut împlini unirea acestor regiuni și ian”. Pentru Cantemir, Țările Românești se numesc
a populației lor cu România. Instanțele reprezentative „Daco-Romania”, adică Romania născută pe terito-
și legitime, întrunite 27 martie/ 9 aprilie 1918 la Chi- riul vechii Dacii, din coloniștii romani, chemați cu
șinău („Sfatul Țării”), în 15/ 28 noiembrie 1918 la vremea români. „Muntenii și ardelenii au același grai
Cernăuți („Congresul General al Bucovinei”) și în 18 cu moldovenii” – spune savantul – și toți se numesc
noiembrie/ 1 decembrie 1918 la Alba Iulia („Aduna- pe sine români, fiindcă sunt curați români. De la Can-
rea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, temir pornește și Școala Ardeleană, ca și toată izbuc-
Banat și Țara Ungurească”), au decis actul unirii cu nirea de afirmare culturală națională a românilor din
Regatul României, de care acesta a luat act și pe care secolul al XVIII-lea, prezentă în toate cele trei țări, de
l-a acceptat. Conferința de Pace de la Paris, din 1919- la Blaj la București și de Iași la Râmnic. Cea mai fru-
1920, nu a făcut decât să recunoască sub aspect juri- moasă și mai exactă definiție a patriei române tot un
dic în plan internațional, deciziile de unire ale româ- moldovean avea s-o dea, anume Mihail Kogălni-
nilor. Trebuie să subliniem aici că la actul unirii și la ceanu, cel cu obârșia pe râul Cogâlnic, în Basarabia.
recunoașterea internațională a unirii, un rol foarte im- Pentru el, pe la 1843 (când deschidea cursul de istorie
portant l-au jucat românii din emigrație, inclusiv cei națională la Academia Mihăileană din Iași), patria era
de peste Ocean, din America. Ei au simțit mereu pul- „toată acea întindere de loc unde se vorbește româ-
sul țării și au purtat în suflet mereu „bucuria și ama- nește”, iar „istoria națională” era „istoria Moldovei
rul” (George Coșbuc) tuturor românilor. întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților
Deși dorința de unire politică s-a realizat în din Transilvania”. Astfel, marele istoric romantic a
1918, românii nu au știut, nu au putut sau nu s-au căz- dovedit că România exista înainte de proclamarea sa
nit destul ca să păstreze neatinsă această unire peste oficială în urma deciziei oamenilor politici; el era
decenii și peste secole. În 1940, jumătate din Transil- convins că România dăinuia de când exista limba ro-
vania (cu majoritate românească) a fost ocupată de mână, iar limba noastră se născuse – după cum se știe
Ungaria și a revenit la România, în mod oficial, abia – odată cu poporul nostru.
la 1947, în urma noii conferinței de pace de la Paris. Lui Eminescu i-a publicat prima poezie Iosif
În 1940, mai mult de jumătate din vechea Moldovă Vulcan, un transilvănean, iar prima răsplată literară
(partea cuprinsă între Prut și Nistru, nordul Bucovi- pecuniară tot din Transilvania, mai exact de la Ora-
nei, ținutul Herța) a fost ocupată de URSS și, în ciuda dea, i-a venit. Iată ce-i scria poetul, la un moment dat,
unei vremelnice reveniri (1941-1944) între granițele acestui Mecena al său (Iosif Vulcan): „Mult stimate
statului român, aceste regiuni au rămas înstrăinate de domnule și amice, Mulțumesc pentru onorariul trimis
România până astăzi. Unirea și unitatea au fost însă – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit
mereu prezente în suflete, „în minte, în inimă și lite- vodată-n viață. […] Te asigur că a fost pentru mine o
ratură”, cum ar fi spus Gheorghe Barițiu. rară mângâiere de-a mă vedea remunerat dintr-un colț
La începutul secolului al XVIII-lea, principele atât de depărtat al României, din Oradea-Mare […]”.
savant Dimitrie Cantemir – primul cărturar român de Despre România, atunci când era mai obidit, mai re-
valoare europeană și cu conștiință clară de român mo- voltat și mai flămând, Eminescu a scris cele mai fru-
dern, scriind în latină și alte limbi de circulație și cu- moase versuri. S-a supărat, firește, pe conducătorii
noaștere internațională, a făcut cunoscută în mediile răi, de toate etniile, pe prostie și răutate, pe mediocri-
intelectuale ale lumii unitatea și romanitatea români- tate și rapacitate. Calitatea de arhitect (în sens spiri-
lor, latinitatea limbii, specificul moldovenilor și al tu- tual) al României moderne nu i-o poate lua nimeni lui
turor românilor. Țara Românilor a fost pentru el una Eminescu. Mort trupește în 1889, poetul nu a apucat

destineliterare@gmail.com 129
Destine Literare
să vadă Războiul cel Mare de Întregire a Neamului, în Moldova, Muntenească şi Ardealul” sau, cu câteva
nici Mărășeștii, nici adunările de la Chișinău, Cernă- decenii mai înainte, Miron Costin, convins că „nu-
uți și Alba Iulia, nici dreptatea istorică pe care, în fine, mele [nostru] cel drept din moşi-strămoşi este român,
ne-au făcut-o ,,cei mari” la Paris, în 1919-1920, recu- cum îşi cheamă şi acum locuitorii din ţările ungureşti,
noscând deciziile democratice ale românilor. Când a şi muntenii ţara lor şi cum scriu şi răspund cu graiul:
trăit Eminescu, România de pe harta politică euro- Ţara Rumânească”. Dar la fel scriseseră și gândiseră
peană avea (după 1878) cam 130 000 de km pătrați, și Dante, Shakespeare, Cervantes, Goethe, Pușkin sau
iar la 1918-1920 Regatul României era de aproape Petöfi, ca și Gibbon, Mommsen sau Michelet despre
300 000 de km pătrați, exact „de la Nistru pân-la țările și popoarele (națiunile) lor. Marile spirite uni-
Tisa”, cum prevestise marele vizionar. Cu alte cu- versale – chiar dacă exprimă idei generale – nu pot
vinte, Eminescu nu apucase să vadă pe hartă nici mă- reflecta decât epocile și țările lor. Toți marii scriitori
car jumătate din România reală și nici nu a avut strin- ai lumii sunt mai întâi scriitori naționali, fiindcă –
gentă nevoie. Când a fost la Cernăuți, la Blaj și la Si- chiar și atunci când nu recunosc asta – exprimă chin-
biu, ori în atâtea alte părți, a pipăit țara aievea și s-a tesența popoarelor lor, specificul local, cel mai adesea
convins că ceea ce avea în suflet corespundea cu ge- specificul național.
ografia și cu etnografia. Când a scris „Dulce Româ- Această Țară Românească din suflete a ajuns
nie, asta ți-o doresc!”, s-a gândit cu siguranță la Ro- pentru o clipă de istorie să corespundă cu aceea de pe
mânia rotundă, descrisă în „Doină”, așa cum, în po- hartă. Apoi vitregiile au risipit în parte reunirea de la
menita scrisoare către binefăcătorul său, plasează fără 1918, obligându-ne să ne reamintim de „repetabila
ezitare „Oradea Mare” într-un „colț îndepărtat al Ro- povară” și să reacționăm. După 1989, graiul româ-
mâniei”. Pentru poet – prin urmare – România exista nesc a revenit și la răsărit de Prut în haina sa latină, s-
demult, ca și pentru Kogălniceanu odinioară (la a proclamat ruperea de URSS, s-a adoptat limba ro-
1843), ca și pentru atâtea generații de români: patria mână ca limbă oficială, s-a reintrodus istoria români-
română era peste tot unde se vorbea românește. lor în școli, s-au reașezat în matcă drapelul tricolor,
Nicolae Iorga, în spirit eminescian, a scris cele imnul „Deșteaptă-te române!”, moneda națională,
mai frumoase cuvinte în proză despre România și ță- leul etc. Unele dintre acestea au rămas până azi, altele
rile ei de demult: „În timpurile cele vechi, românii nu nu, dar sufletul deschis reunirii a dăinuit. Menirea ge-
făceau nicio deosebire în ceea ce privește ținuturile nerației noastre și a celor ce vor veni este să facă sau
pe care le locuiau; pentru dânșii, tot pământul locuit să desăvârșească reunirea, în acord cu legămintele lă-
de români se chema Țara Românească. Țara Româ- sate de Miron Costin, de Cantemir, de Kogălniceanu,
nească erau și Muntenia, și Moldova, și Ardealul, și de Eminescu, de Iorga și de toți anonimii care alcătu-
toate părțile care se întindeau până la Tisa chiar, toate iesc națiunea română. „Unirea națiunea a făcut-o!”,
locurile unde se găseau români. N-aveau câte un spunea același Kogălniceanu în secolul al XIX-lea.
nume deosebit pentru deosebitele ținuturi pe care le Menirea națiunii este să păstreze unirea și – dacă s-a
locuiau și toate se pierdeau pentru dânșii în acest cu- stricat între timp – s-o refacă, s-o păstreze ca pe un
vânt mare, covârșitor și foarte frumos, de Țară Româ- odor de preț și s-o ducă mai departe. Pentru că Țara
nească”. Și adaugă, lămuritor: „Țara Românească a nu este a noastră, ci a urmașilor noștri, în veacul ve-
avut odinioară un sens pe care foarte mulți l-au uitat cilor, cum ar fi spus Ștefan cel Mare și Sfânt, prin vo-
și unii nu l-au înțeles niciodată; ea însemna tot pă- cea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. Suntem, prin
mântul locuit etnograficește de români”. La fel scri- urmare, „condamnați” la unire și la reunire prin însăși
sese pe la 1700 Dimitrie Cantemir, când vorbea des- menirea noastră de români.
pre „toată Țara Românească, care apoi s-au împărţit

130 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Vavila POPOVICI
(U.S.A.)

Umanitate vs. Bestialitate


Nu trebuie să-ți pierzi credința în umanitate.
Umanitatea este un ocean; dacă doar câteva picături
din apa oceanului sunt murdare, asta nu înseamnă că
întregul ocean se va murdări.
Mahatma Gandhi

Dicționare le definesc UMANITÁTEA drept informa, de a te instrui și de a avea credința în Dum-


un sentiment de bunăvoință, compasiune pentru ne- nezeu care te ajută să cunoști binele, luminându-ți
norocirile altuia, omenie, umanitarism, bunătate, mintea. Ajungi în felul acesta să înțelegi viețile chi-
milă. Sigur că această virtute aparține oamenilor pre- nuite ale unor oameni, lipsurile lor, suferințele și do-
țioși, oamenilor care s-au născut cu ea sau și-au edu- rințele lor și să-i ajuți, nu să-i sperii sau să-i alungi.
cat comportamentul devenind făcători de bine în Să ai acel sentiment al iubirii, să alungi răutatea din
această lume. Și sunt destui. Umanitatea își întinde sufletul tău și să faci loc larg bunătății.
aripile până unde se întinde dreptatea, „dincolo de Să încercăm să ne însușim tot ce este bun din
dreptate locuiesc fiarele sălbatice”, ne spunea ideolo- jurul nostru, să admirăm oamenii merituoși, să pre-
gul Revoluției de la 1848, Simion Bărnuțiu. Ea este țuim învățătura și comportamentul lor și să învățăm
cultura pe care o acumulezi de-a lungul vieții, este de la ei. Să fim modești și să ne cunoaștem interiorul
idealul etic al devenirii unui om cu calități sufletești ființei noastre, cu părțile bune și cele rele care pot fi
superioare, să poți trăi liniștit și fericit în societatea modificate, luând și ele calea binelui. Mai greșim, de-
din care faci parte, și să poți contribui cu ceva bun la sigur, dar când greșim să recunoaștem, să nu ascun-
perfecționarea ei. Atâta timp cât trăim pe Pământ, ma- dem adevărul și să încercăm să îndreptăm greșeala, în
joritatea noastră experimentează ceea ce numim uma- așa mod în care sufletul nostru să fie liniștit și mulțu-
nitatea, adică „de a fi om”. mit și de asemenea să liniștim și sufletele celor din
Avem defecte, suntem imperfecți, dar dorința jurul nostru. Să dăm dovadă de spirit de sacrificiu, ori
noastră este de a deveni cât mai buni, mai drepți, mai de câte ori ne aflăm în situația de a ajuta pe cineva.
plini de compasiune pentru cei de lângă noi. ,,Com- Să construim ceva, să nu dărâmăm ceea ce este bine
pasiunea este principala, poate chiar unica lege a exis- făcut de alții. Și toate pentru a trăi sănătoși, în înțele-
tenței pentru întreaga umanitate”, scria Dostoievsky. gere, în libertate.
Experiența omenească este una educativă, experi- BESTIALITATEA este inumanitatea, este cruzi-
mentală, dedicată evoluției spirituale, în primul rând. mea feroce, sunt faptele bestiale, cum le definește dic-
Nimeni nu este perfect, dar pentru a te numi om tre- ționarul. Oamenii lipsiți de calitățile umane, oamenii
buie să diferențiezi binele de rău, să și experimentezi cu mintea îngustă și cu sufletul gol, fac de multe ori
răul din puținele cazuri întâlnite, perioade urâte ale dovada actelor inumane. Aceste ființe sunt împrăști-
vieții care, nu ne ocolesc complet, ci aripa răului ne ate printre noi. Mărturisind și ispășindu-și pedeapsa,
mai atinge uneori. Important este să treci peste aceste vor putea să-și salveze sufletele.Preafericitul Augus-
perioade, să devii uman și să îți exprimi umanitatea tin spunea: „Fă-te un gol ca să fii umplut”. Când ura
față de cei din jurul tău. Să înțelegi libertatea dăruită golește sufletele, este greu, foarte greu să primească
de Divinitate de a-ți exprima liberul arbitru, de a fi în binele, dar nu imposibil.
stare să discerni și să alegi între bine și rău. Dar pentru Exemplu dureros și dramatic l-am avut într-una
a discerne este necesar efortul de a gândi, de a te din aceste zile, vineri 10 august, când zeci de mii de

destineliterare@gmail.com 131
Destine Literare
protestatari din diaspora și din capitală precum și din invitație „elegantă” de a ne lăsa în pace prin plecarea
alte orașe ale țării s-au adunat dorită de aproape întregul popor.
de-a lungul zilei în Piața Victoriei din București, pen- Unui protestatar, la spital, i s-a scos din picior capacul unei
tru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Cele mai grenade. Imagini tulburătoare au apărut în spațiul pu-
importante nemulțumiri ale lor au fost schimbările le- blic de la mitingul de vineri, din Piața Victoriei: ima-
gislative care slăbesc Justiția. S-a scandat împotriva gini în care un protestatar este bătut cu bestialitate de
Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare, un jandarm înarmat și alt video-clip în care apare un
împotriva guvernului și a corupției care a prins rădă- jandarm care este la rândul său bătut de un protesta-
cini puternice: „Jos Guvernul!” „Vrem democrație și tar. Jandarmeria în loc să protejeze populația, a apărat
legi care apără cetățenii, nu politicienii”, „Hoții, ho- regimul PSD, i-a apărat pe conducătorii îngâmfați cu
ții!”, „Fără penali!”. Câțiva protestatari, neidentificați mințile scurte, dar cu declarații pline de ură, de do-
încă, au forțat gardurile instalate de jandarmi pentru rința răzbunării, a distrugerii celor ce îndrăznesc să
apărarea clădirii Guvernului, au aruncat cu sticle și protesteze. Protestatarii au făcut efortul de a fi umani
pietre în jandarmi – se presupune că au fost grupuri în acel loc din Piața Victoriei, devenit lipsit de uma-
de ,,provocatori" veniți în Piața Victoriei, iar jandar- nitate din pricina comportamentului bestial al jandar-
mii, într-un număr uimitor de mare au împrăștiat cu milor.
aplomb gaze lacrimogene spre mulțimea pașnică for- Ceea ce s-a întâmplat în data de 10 august 2018
mată din oameni bătrâni, maturi, tineri, dar și copii. la protest nu poate rămâne fără consecințe.
În urma atacurilor sute de persoane au avut nevoie de Un om normal, echilibrat, nu poate rămâne insensibil
îngrijiri medicale. Pe măsură ce protestul a continuat la problemele societății civile și ar fi trebuit să existe
după lăsarea serii, jandarmii primind ordinul de eva- dialogul, dar acesta a lipsit, tot din lipsa de umanitate,
cuare a protestatarilor, au împrăștiat din nou gaze la- din îngâmfare, din egoism, pentru protejarea puterii
crimogene și au folosit tunul cu apă, au lovit protes- celor ajunși să o aibă, și a averilor dobândite prin vi-
tatarii non-violenți care își țineau mâinile ridicate. clenie și furt. Sunt oamenii din fruntea guvernului, al
Scene umilitoare! În urma acestor bestialități peste partidului de guvernământ, al celor care fac legile ță-
400 de persoane au avut nevoie de asistență medicală. rii în folosul lor propriu. Oameni toxici pentru țară,
Toți protestatarii, cei din țară dar și cei mulți – pentru popor. Dar „Atâta timp cât tu ești dispus să
diaspora românească – strigau pentru că își doresc o mori pentru umanitate, viața țării tale este nemuri-
viață mai bună în țara lor România, pentru ei și pentru toare”, a spus-o politicianul italian Giuseppe Maz-
copiii lor, cei născuți și cei nenăscuți încă. Am putut zini. Dacă vrem se pot găsi metode, mijloace cinstite,
citi în ziare mărturisiri emoționante: „Ultimii ani de fără a folosi violența, pentru a ne rezolva problemele.
viață ai mamei Putem să insistăm pentru a promova umanitatea și
i-am risipit în Italia pentru o viață mai bună. Ei ne-au unitatea în rândul oamenilor, a societății întregi.
alungat”. „Veți fi acoperiți cu noroiul urii mai ceva Realitatea momentului istoric în care ne aflăm
decât ați acoperit voi mulțimea de manifestanți paș- este dramatică. Puterea este acaparată progresiv în
nici cu gaze lacrimogene. Nu poți „pedepsi” 100.000 mâna unor măscărici toxici ai istoriei, puși pe furt,
de români cu gaze, tunuri cu apă, grenade și să scapi îmbogățire, dominare, dezbinarea populației, distru-
cu niște scuze. Singura scăpare este să fugiți care în- gerea țării, iar unii, din lașitate sau prostie acceptă să
cotro: Brazilia, Madagascar, Costa Rica. Dacă mai devină sclavii acestui sistem autocratic, refuzând con-
stați, veți fi anchetați, judecați, pentru tentativă de știentizarea și trezirea, pentru care s-au auzit în Piața
omor, pentru agresarea gratuită a 100.000 de cetățeni Victoriei cuvintele imnului Deșteaptă-te, Române!
români, care-și manifestau pașnic păsurile și nemul- Este o adevărată criză morală și economică din care
țumirile. Încă odată. Dacă nu dispăreți, dacă generați trebuie să ieșim, pentru a deveni poporul mare și pu-
în continuare războiul fratricid români-români, veți ternic din istorie, ca nimeni să nu ne poată amenința
înfunda pușcăria pentru ani buni. Că așa e în demo- cu divizarea sau cu dispariția.
crație”, sunt cuvinte scrise în ziarul „Adevărul”, o
Carolina de Nord

132 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Victor RAVINI
(FRANȚA)

Jumătăți de adevăruri despre traci la Herodot

Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de
dezinformare. Herodot spune adevărul și numai neînfrânt". Aici, însă, se termină jumătățile care se
adevărul, însă nu întreg adevărul. Observațiile lui citează de regulă spre a ne auto-flata. Să citim ce scrie
despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori istoricul de acum 2500 de ani mai jos: ,,Dar unirea lor
inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea
lumină falsă. sunt ei slabi".Simțiți cum bate pârdalnicul de
Înainte de a supune acest eseu atenției Herodot, din secolul 5 î.Cr., până în ziua de azi? Şi
dumneavoastră, am cerut stați, că n-ați auzit încă toată
părerea unui fost coleg de cealaltă ,,jumătate". În
facultate. Nu părerea oricui, ci a paragraful 6 al Cărții a V-a, zice
lui Simion Dănilă, cel care a așa, pardon: ,,La ei, la traci,
tradus operele complete ale lui trândăvia este un lucru foarte
Nietzsche în 15 volume (ediție ales, în vreme ce munca
critică), plus că a scris cărți de câmpului e îndeletnicirea cea
cercetare lingvistică, istorie mai umilitoare; a trăi de pe urma
literară și câte a mai scris. A fost jafului este pentru ei cel mai
omagiat în Contemporanul nr frumos fel de viață". Nu prea ne
5/2018 și într-un volum mai place, aşa e? Şi dacă mai
omagial. Redau un fragment din citim, tot în paragraful 6 din
e-mailul primit de la el: Cartea a V-a, că ,,La traci există
„Profesorului nostru Ștefan următoarea rânduială: își vând
Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut copiii pentru a fi duși peste hotare", chiar că, din
investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact lăudător al străbunilor, Herodot devine parcă primul
ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre ,,denigrator" (în slujba cine-știe-căror agenturi) al
traco-daco-geți.” neamului nostru şi al tranziției noastre dinspre of spre
Putem începe investigația cu ce a spus aoleu. Eu [George Pruteanu] n-am timp să comentez,
regretatul George Pruteanu în eseul Jumătăți ci doar v-am supus judecății ambele jumătăți ale
(Herodot şi Guizot): ,,Iată ce spune Herodot în Cartea observațiilor sale nepărtinitoare.”
a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice George Pruteanu, Adrian Marino și profesorul
George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din meu Ștefan Munteanu au fost intrigați,ca și noi, de
1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef): ,,Geţii aceste citate denigratoare din Herodot. De acolo de
(cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji unde sunt ei acum, ne îndeamnă și ne călăuzesc să
şi mai drepţi dintre traci". Urmând o sugestie a lui judecăm împreună jumătățile de observații ale lui
Adrian Marino, să mergem însă mai departe. Herodot. Vom compara datele lui Herodot despre
Ajungem la Cartea a V-a. Ce zice Herodot acolo? La traci cu ceea ce știm despre alți indo-europeni și vom
început, tot lucruri bune şi plăcute; citez din vedea din ce context istoric au fost desprinse, ca să
paragraful 3: ,,După indieni, neamul tracilor este cel știm cum era în realitate societatea tracilor.
mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi Se știe că structura tuturor societăților indo-

destineliterare@gmail.com 133
Destine Literare
europene, din Islanda până în India, mitologiile, estonieni, letoni și lituanieni, cu germanii, din cauza
principiile etice și obiceiurile lor sunt surprinzător de unei relative comunități de teritoriu.
asemănătoare. Lumea indo-europenilor era împărțită Herodot V.IV vorbește de imortalitatea geților.
în trei categorii sociale: 1. regele și preotul, ca la noi Nicio mitologie indo-europeană nu promitea
Burebista și Deceneu, 2. războinicii, 3. producătorii nemurirea. Deosebirea pe care o face Herodot între
de bunuri materiale. Fiecare categorie socială își avea geți (care aveau credința în imortalitate) și traci (care
zeii săi protectori, ce serveau ca model de comportare nu aveau această credință) confirmă că geții nu erau
în viață. indo-europeni. Erau deci anteriori venirii indo-
Herodot V.VII.zice: ,,Tracii nu adoră decât pe europenilor și nu pot fi „proto-traci”, cum sunt numiți
Marte, Bacus și Diana.’’ Deci: se referă la rangul doi, uneori.
războinicii cu Marte și la rangul trei, producătorii cu Herodot V.VI: Ceilalți traci (deci nu toți) au
Bacus și Diana. Dar numai regii îl onorează în obiceiul să-și vândă copiii, cu condiția să fie duși în
principal pe Mercur, din care se cred descendenți și afara țării. În Roma antică, tatăl avea dreptul să-și
nu jură decât pe el. Știm de la Cezar că, la gali, zeul vândă proprii copii. Legea nu permitea ca un cetățean
cel mai onorat era Mercur. Tacitus spune că germanii al Romei să cumpere libertatea unui concetățean.
îl adorau în primul rând pe Mercur. Faptul că regii Copiii erau vânduți unora din afara Romei. Vânzarea
traci, gali, germani îl adoră pe Mercur, numit Odin în copiilor la traci era reglementată la fel ca la romani,
Scandinavia sau Vișnu în India, dovedește o numai către străini. Legea dată de Romulus la
comunitate de valori morale. Societatea tracilor era întemeierea Romei, explicată și aplicată în tribunalde
clădită pe același model ca societatea și mitologia către juristul Ulpianus (170- 223 d.Hr.) a fost preluată
tuturor popoarelor indo-europene, cu aceleași valori în codul împăratului Iustinian (527-565 d.Hr.) și
morale, valabile din Islanda până în India. prevedea că fiul adult al unui cetățean liber, indiferent
Herodot V.III: După indieni, neamul tracilor de vârstă, de situația sa materială acumulată prin
este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere merite proprii și orice funcții înalte ar fi căpătat, față
şi ar fi uniți în cuget, ei ar fi de neînfrânt. Dar unirea de tatăl său era nu o persoană, ci un lucru, ca un
lor e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de obiect neînsuflețit sau ca un animal domestic, pe care
aceea sunt ei slabi.Tracii au nume diferite, după tatăl putea, după bunul plac, să-l ucidă sau să-l vândă
cantonul pe care îl ocupă. Înseamnă că sunt triburi ca sclav, absolut legal. Dacă fiul își câștiga libertatea
diferite, fiecare cu regele său. Lipsa de unitate a de la noul său stăpân, revenea în proprietatea tatălui
triburilor trace nu este unică în epocă. La fel era la său. Acesta avea dreptul să-l vândă de trei ori, iar fiul
germani, la gali și la alții. Chiar dacă tracii nu erau abia după a treia eliberare (trina mancipatio) putea să
uniți, nu s-au războit între ei, ca grecii. Și nu s-au aliat își capete libertatea definitivă față de tatăl său. În
cu romanii împotriva co-naționalilor lor, ca galii sau Dreptul Roman, orice om liber, chiar senator sau
germanii. O unire atât de extinsă cum au obținut general triumfător, nu se putea sustrage de la legea
Burebista și Decebal, nu au mai reușit nici galii și nici care îi dădea tatălui său dreptul de viață și de moarte
germanii, iar o unire atât de fulgerătoare cum a asupra lui. Știm de la Edward Gibbon, că asemenea
realizat Mihai Viteazul n-a mai făcut nicio altă cazuri erau destul de frecvente în Imperiul Roman și
națiune din Europa, până la Unirea făcută sub Cuza. că „un tată își pedepsea după bunul plac copiii săi,
Totuși legile și obiceiurile tracilor sunt aproape pentru vinovății reale sau imaginare, să fie biciuiți, să
aceleași peste tot, cu excepția geților, a trausilor și a fie încarcerați sau exilați, să fie trimiși la munci
celor ce locuiesc mai sus de crestonieni. Întrucât geții, forțate, în lanțuri, la fel ca și cei mai de jos dintre
trausii și ceilalți au alte legi și alte obiceiuri decât sclavi.”
tracii, însemnă că nu sunt traci. Geții se deosebesc de Înțelegem de la Herodot că tracii făceau un fel
traci, deci nu sunt indo-europeni, ci pot fi anteriori de contracte pentru export de forță de muncă, la fel ca
tracilor. Herodot îi amestecă pe geți și pe alții printre romanii. Tot așa se făcea în toată Europa chiar și în
traci, la fel cum Tacitus îi amestecă pe finlandezi, vremuri destul de recente. Familia recrutului pentru
războaiele regilor Franței sau ai altor țări primea o

134 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
pungă de bani, ca o compensație avantajoasă pentru țărani, nu a dispărut nici în zilele noastre. Herodot X
că rămâneau cu unul mai puțin la muncile câmpului. spune că: albinele umpleau teritoriul de la nord de
Compania Indiilor Orientale din Suedia (1731 - 1813) Dunăre. Se știe din multe alte surse că dacii aveau
recruta marinari și dădea părinților tânărului o pungă albine și vindeau miere negustorilor greci. Și totuși
de galbeni. Tracii își vindeau copiii acum două Herodot se îndoia de valabilitatea acestei informații,
milenii și jumătate, însă elvețienii au vândut, în contrazisă de o altă informație, cum că albinele nu
secolul al XIX-lea și al XX-lea, sute de mii de copiii puteau suporta frigul de la nord de Dunăre.Această
elvețieni, din părinți elvețieni sadea. Copii vânduți de inadvertență pune sub semnul întrebării seriozitatea
proprii lor părinți sau răpiți în mod legalde către statul informatorilor săi greci despre clima la nord de
elvețian pentru a fi vânduți ca sclavi plasați la alți Dunăre.
elvețieni, industriași sau la familii particulare. Sclavii Cum putea Herodot să înțeleagă fenomenele sau
din antichitate aveau anumite drepturi legiferate, dar aspectele sociale, religioase și morale ale tracilor, ce
copiii elvețieni nu aveau niciun fel de drepturi. Unii sunt mult mai abstracte decât albinele și frigul? Se
dintre acești copii încă mai trăiesc și au depus vede cât de limitate și în afara contextului real erau
mărturii despre bestialitățile și abuzurile sexuale la informațiile lui Herodot, uneori false. Herodot face
care au fost supuși în propria lor țară, de către confuzii între datele ce se referă la o categorie socială
compatrioți, de aceeași religie creștină. Puteți căuta sau alta a tracilor. Dintr-un aspect, ce era specific unei
pe Internet Suisse : enfants placés, les dossiers de la singure clase sociale, grecii au făcut generalizări
honte (Elveția: copii plasați, dosarele rușinii) nejustificate asupra tuturor tracilor. Războiul și jaful
<https://information.tv5monde.com/info/suisse- era onorabil numai pentru războinici și pentru regi.
enfants-places-les-dossiers-de-la-honte-30963> Nu putea fi onorabil și pentru cei jefuiți. Când nu era
La acest link război, războinicii trândăveau. Numai războinicii și
<https://www.rts.ch/info/regions/9377399-les- regii considerau munca câmpului umilitoare.Aceeași
enfants-places-peinent-a-reclamer-leur-du-malgre- mentalitate era la toate popoarele indo-europene. Nu
la-date-butoir.html> din 2 martie 2018, scrie: ,,Les toți tracii își vindeau copiii, ci numai cei mai săraci,
enfants placés de force avant les années 80 dans des care făceau export de forță de muncă, așa cum se
familles ou des foyers ont jusqu'au 31 mars pour făcea la Roma și cum s-a făcut în multe țări
demander une contribution de solidarité. Mais ils occidentale chiar în vremuri moderne, recente,
peinent à faire une démarche qui leur est difficile.’’ contemporane cu noi.
(Copiii plasați cu forța înainte de anii 1980 în familii Toate celelalte informații rămase de la
sau în cămine, au termen până la 31 martie [2018] să Herodot ne ajută să știm că strămoșii noștri traci
ceară o contribuție de solidaritate. Însă ei au aveau o societate elitistă, temeinic structurată
dificultăți pentru a face un demers care le este dificil). ierarhic, consfințită prin religie și aveau aceleași
Puteți găsi nenumărate site-uri ce denunță crimele de valori morale ca toate popoarele indo-europene de
acest fel ale Elveției, ale statului elvețian, ale atunci, din nordul Europei până în India. Nu avem
elvețienilor contemporani cu noi. Ne dau ei lecții, motive să ne rușinăm de strămoșii noștri. Erau cel
nouă? Nimic nu e mai frumos în ochii tracilor ca puțin la fel de virtuoși și de onorabili ca toți indo-
trândăvia, nimic mai onorabil decât războiul și jaful, europenii. Grecii nu puteau înțelege corect
nimic mai umilitor decât munca câmpului. Aici e moravurile din societatea tracilor, deoarece societatea
vorba de rangul doi, războinicii (cu Marte), care și mitologia greacă aveau un amestec de cultură indo-
trăiau din jefuirea celor de rangul trei (cu Bacus și europeană, cu puternice influențe de prin Orientul
Diana), adică agricultorii, pe care îi disprețuiau și îi Apropiat, aspect pe care îl prezintă și limba greacă
umileau. La fel trăiau aristocrații în Galia lui Cezar, veche. Modelul de elitism social al tracilor, de
la germanii lui Tacitus, la vikingi sau la perși și în neînțeles pentru Herodot, era realism politic.
India, din războaie inter-tribale și disprețuiau pe cei Elitismul indo-european, în care era educat
din categoria a treia, a agricultorilor. Disprețul Alexandru Macedon, a răsturnat democrația greacă și
elitelor sociale din diferite țări europene față de s-a impus în istoria ulterioară a tuturor popoarelor din

destineliterare@gmail.com 135
Destine Literare
Europa. Ideea grecilor cu democrația ar fi bună, însă și despre identitatea noastră ca români, la generația
istoriei nu îi plac ideile bune. tânără? Cum ne facem datoria față de străbuni și față
Mă simt dator să aduc un omagiu înaintașilor de strănepoți? Dacă eu am putut face așa de puțin
noștri, printre care profesorul meu Ștefan Munteanu, pentru restabilirea unui adevăr istoric, oricine
George Pruteanu, Adrian Marino și tuturor celor pe altcineva va putea cu atât mai mult și mai bine. E
care i-a „preocupat din Herodot exact ceea nouă nu rândul altora, mai tineri și mai competenți, să facă ce
ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.” știu ei și ce le spune inima că trebuie făcut pentru
Nu ne convenea, pentru că în școli s-a predat așa cum identitatea și demnitatea lor, cât și pentru a urmașilor
s-a predat. Acum, când atât eu cât și dumneavoastră lor. Sunt sigur că fiecare dintre noi își va face datoria
știm ceea ce știm, problema rămâne cum se va preda pe cât va putea mai bine. Știind cât mai bine din cine
de acum înainte în școli despre tracii lui Herodot? ne tragem, vom ști mai bine cine suntem. Vor ști și
Cum transmitem cunoștințele noastre despre strămoși străinii cine suntem și cum să ne privească.

Vasile Pop-Negreșteanu – Dialog despre pictură

136 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Paula ROMANESCU
(ROMÂNIA)

SEUL LE SILENCE…
Moi, brin fragile de roseau pensant
« Seul le silence est grand, Devrais-je toujours plier
tout le reste est faiblesse ». Au vent de tous les temps ?
(Alfred de Vigny)
La raison des petits
Seul le silence est grand, tout le reste – politesse… A le goût
On joue, on chante, on fait la fête, Du chagrin de la vie.
On a bien l’air de s’amuser,
On pleure puis on essaie sans cesse
De s’expliquer… DE LA MUSIQUE AVANT TOUTE CHOSE

La lune se pose sur le sentier


« De la musique encore et toujours »
Les herbes boivent de la rosée.
(Paul Verlaine)
Finie la nuit.
Mon cœur frémit
De la musique avant toute chose ?
Les loups sont près –
Alors, poète, prends ton luth,
Les loups de ton indifférence.
Repose tout doucement ta plume !
La dernière danse… Écoute d’abord avec le cœur
Le parfum d’un bouton de rose
- Fais-moi confiance… Couleur de la vie :
- Tais-toi ! Écoute De chaque épine un cri jaillit –
La musique du silence. De la douleur avant toute chose !
La route
S’arrête là…
IL PLEURE DANS MON CŒUR…
LA RAISON DES PETITS
Il pleure dans mon cœur
« La raison du plus fort Comme il pleuvait naguère
est toujours la meilleure » Chez Verlaine…
(La Fontaine)
La pluie glisse sous mes paupières
La raison du plus fort, Toi, tu souris dans ton sommeil
Nous dit-on, La ville s’endort
Est toujours la meilleure. Ma raison pleure
Mon cœur s’éveille.
Pourtant la mienne
Doit-elle rester
À jamais ignorée ?

destineliterare@gmail.com 137
Destine Literare
PARTONS, C’EST L’HEURE… De mille trésors,
Nous, on sépare
« Et je m’en vais L’ivraie de l’or,
Au vent mauvais… » Dans nos cheveux
(Paul Verlaine) Accroche le temps
Des fils d’argent…
Les sanglots longs
Des violons… Pourquoi ces pleurs ?
Mais non, Partons, c’est l’heure,
Arrête de sangloter! Y a du bon vent !…
L’automne se pare

Vasile Pop-Negreșteanu – Cîntec din fluier

138 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Dorel SCHOR
(ISRAEL)

Cozi de topor

* Nu toate amintirile sunt de neuitat.


* Un câine deştept are nevoie de un dresor pe măsură.
* La o întrebare excelentă pot fi mai multe răspunsuri banale.
* De ce taci? Vrei să ajungi filozof?
* Nimic nu costă mai mult decât neştiinţa (Grigore Moisil).
* Am cerut transparenţă în decizii şi am obţinut decizii străvezii.
* Prostia învinge peste tot în lume.
* Nimeni nu este mai presus de lege în afară de cei care sunt mai presus de ea.
* "Preşedintele s-a întâlnit cu monologul lui francez".
* Noi suntem cea ce facem, nu cea ce promitem (Carl Yung).
* Cinicul este laş...
* Când eşti în ascensiune, prietenii tăi constată cine eşti tu. Când cazi de sus, tu eşti cel care constată
cine sunt prietenii tăi (ebraică).
* Un moment poate dura cât o eternitate.
* Dragoste cu Sila nu se poate, Sila e măritată cu altul.
* Sănătatea nu este totul, dar totul fără sănătate e nimic (Artur Schopenhamer).
* Proştii noştri sunt mai deştepţi decât alţi proşti.
* Cu timpul, cozile de topor devin topoare.
* Aveţi grijă de găini că se ouă prin vecini! (folclor nou).
* Un evreu nu-şi poate permite luxul de a fi pesimist (Golda Meir).
* Nu tot ce-i logic e legal şi nu tot ce e legal e logic.

Tocăniţa de ciuperci

Sâmbăta trecută am fost invitaţi la prânz de nişte prieteni. Au mai fost câteva familii pe care nu le cunoşteam,
oameni foarte simpatici de altfel, aproape toţi ardeleni. Eu despre ardeleni nu ştiu prea multe, exceptând câteva
anecdote nostime pe care nu am avut însă curajul să le povestesc. Dar nici nu a fost cazul pentru că gazda, o
gospodină de excepţie, aducea fel după fel, numai delicatese gastronomice. Până când a servit o tocăniţă de
ciuperci.
- Cu ciupercile trebuie să fim prudenţi, a spus unul din invitaţi. Există ciuperci comestibile şi ciuperci otrăvi-
toare.
- Lasă, domnule, l-au întrerupt câteva doamne. La noi nu există ciuperci otrăvitoare pentru că le cumpărăm
împachetate de la supermarket. Toate sunt şampinion de cultură...
- Adevărat, a acceptat invitatul, dar vreau să vă povestesc un caz petrecut cu nişte prieteni de-ai mei, mari
amatori de natură. Ei s-au plimbat prin pădure şi deodată au văzut o mulţime de ciuperci.Sunt bune de mâncat,
a decis amicul meu care e biolog şi se pricepe. Au cules ciupercile, s-au întors acasă şi soţia a preparat din ele

destineliterare@gmail.com 139
Destine Literare
o mâncare grozavă. Culeseseră aşa de multe ciuperci că le-a ieşit o oală plină, aşa că au mai chemat la cină şi
nişte vecini... Ba au mai dat să mănânce şi pisicii!
- Să nu spui că pisica s-a îmbolnăvit...
- Să vedeţi, după vreo jumătate de oră au constatat că pisica dispăruse. S-au dus s-o caute, mâţa se retrăsese
într-un cotlon şi se zvârcolea săraca, să-şi dea duhul, nu alta..
- Aoleu !!
- Nu vă mai spun că imediat s-au urcat cu toţii în maşină şi s-au prezentat la spital, la urgenţă. Au relatat
cazul şi imediat li s-au făcut spălături stomacale, o plăcere... Li s-au făcut injecţii şi au rămas câteva ore sub
supraveghiere... Apoi. când s-au simţit bine, au revenit acasă şi au căutat pisica.
- Era moartă, săraca.
- Dimpotrivă, a precizat povestitorul. Pisica fătase şase pisoi, de aia se răsucise săraca... Iar ciupercile au
fost foarte bune şi a doua zi.
Atunci am considerat că e cazul să le povestesc o întâmplare petrecută pe strada mea. Un prieten de-al meu,
stomatolog, a venit odată acasă de la cabinet şi i-a spus soţiei, uite ce ţi-am adus, nişte ciuperci proaspete, din
soiul ăla care e trimis la export. Am un pacient care lucrează la o fermă experimentală... Soţia lui s-a bucurat
grozav şi a pregătit din ciupercile alea un adevărat festin. Au mâncat ei, fiica cu ginerele şi încă o pereche
pentru care aveau obligaţii. Ba, la un moment dat, doctorul i-a dat şi câinelui să guste.
Au mai stat ei de vorbă vreo jumătate de oră şi, de-o dată, a sunat cineva la uşă, un vecin probabil şi le-a
spus pe un ton grav: câinele vostru e mort! Să vă spun ce a urmat? Doamna gazdă a leşinat, musafirii s-au
ridicat speriaţi şi indignaţi, fiica era să avorteze,,, Numai ginerele a întrebat cu voce mică: A murit? Adică
cum a murit? Şi vecinul a spus: L-a călcat o maşină! Nici nu am ştiut că îl iubeaţi chiar atât de mult!!
Interesant este că ardelenii nu au râs...Şi nici nu s-au mai atins de tocăniţa de ciuperci.

Vasile Pop-Negreșteanu – Semne

140 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

D.H. SILVIAN
(CANADA)

Picături
Spun tot. Am avut ceva de spus, nimic mai Eppur si muove. Limba română are o evoluție
mult. Rău, bun, asta este tot ce spun. Nu propun văi- politică și nu intelectuală. Nu fac politică, nu o fac pe
căreli, nici lamentări, doar provocări. Picături, un vis, intelectualul, dar uite că și eu mă adaug cu tot spiritul
o dorință, o propunere. Scrieri și gânduri continuă să acestei evoluții. Sufletul poate fi vândut, dar nu poate
lase cititorul să aleagă, să decidă și să simtă. Conver- fi cumpărat. Este poate singurul lucru pe care îl posezi
sația se derulează, terapia se amplifică. Cuvântul cu adevărat, dacă îl ai.Greșeli, greșeli, greșeli, toți le
joacă, se joacă, cuvântul poartă, sperând că încă se facem și nu vrem. Suntem făcuți din greșeli, una mai
poartă. Scrieri... nu neapărat politice, nu neapărat ero- excitantă decât cealaltă. Și greșim continuu. Cine nu
tice, nu chiar mărturisiri, nu neapărat memorii, nu jur- face, nu greșește! Nici cine nu iubește! Fără trecut nu
nal, adică așa, câte puțin din toate, un nimic din fie- ai prezent. Nu dacă ești absent.
care, nici asta, nici aia, dar exact așa cum suntem, nici Trei erau, unul doar se ocupa, altul tot făcea, iar
excepționali, nici mediocri, nici banali, doar un pic celălalt nu exista. Din trei, doi s-au făcut și doar unul
așa ca timpul… senzaționali. Sunt scrieri pentru oa- era plăcut, iar eu nu știu de ce, eu mă simțeam... De
meni care încă mai pot. Ca și pipa lui Magritte, ,,Ceci imagini din oglindă, vedenii, fum și ceață, abur de
n’est pas une pipe”, poezia nu este poezie. Este mai fantome, greață, de niște șmecheri, efemeri, cărora nu
curând definiție, o plimbare explicativă, un semn, le-au rămas decât umbrele de ieri. Domni elevați, în
semnal de alarmă, o autocritică colectivă sugerată, la rafturi superioare, containere pentru rahați, pe post de
nevoie o palmă și o luare peste picior, cu un contact făcători, deștepți de mori, tăietori de crengi... de sub
delicat, ușor. E un deget sau două, de la o mână sau picioare, stropitori de sare... pe cozi de păsări măies-
două, pe rând sau simultan. Un deget care te atinge, tre, stăpâni ai neantului dintre astre.
cu un gest care sâcâie, care te împunge în coaste, în De ce o faci? Sunt designer, deci creez lucruri,
stomac, cu gingășie, dar mereu și sadic, care nu te lasă cotrobăiesc prin idei, bucăți și bucățele, nu inventez
în pace, pe care nu-l vrei dar îți place, care te gâdilă nimic, doar reinventez, construiesc din ce alții aruncă
și îți caută râsul. Care se oprește totuși la timp, pentru sau nu văd, din piese uitate și părăsite. M-am plimbat
a nu-ți aduce plânsul. Eu, eu, eu. Când spun eu, devin pe străzi, printre oameni, prin sufletele lor și am văzut
tu. Eu, tu... trăim, simțim. Și totul începe cu un gând, că au nevoie. Nu m-a invitat nimeni, m-am invitat sin-
cu un vis. Și continuă cu o aprigă dorință pentr-un bis. gur, nimeni nu mi-a șoptit o invitație, I crashed their
Admir sinceritatea și impertinența tinereții. Dis- party, m-am introdus și m-am fofilat în bairamul lor
prețuiesc sinceritatea și impertinența bătrâneții. Și în- fără ca ei să observe, iar acum ei nu îmi mai dau voie
țeleg... impertinența sincerității nu merită răspuns. să plec.
Joc între definiții și filosofie. Încerc să-i implic și pe Cu o fundă și cu un fel de rochiță, o uniformă,
alții, făcându-i complici, parteneri de dans. Mă stră- ce pe toți până și acum ne face să-i interogăm scopul,
duiesc să nu cad în depresie, dar mă împiedic des… intenția și proveniența, care totuși nu cred să fi afectat
de mine. Adevărul e un cadou, iar minciuna este am- calitatea nimănui de mascul, așa mă plimbam pe stră-
balajul în care e dăruit, adevărul trebuie învelit. Deci, zile unui oraș de sus de țară, pe dreapta, un oraș ge-
ambalajul este minciuna în care se dăruiește adevărul, neros, de început, dar și de sfârșit, cu case mari și îm-
dar adesea ambalajul e mai adevărat decât cadoul. părțite, luate, date, cu parc, grădini și poezie, cu dul-
ceață de cireșe amare și negre, ceai și lămâi cu zahăr,

destineliterare@gmail.com 141
Destine Literare
cirezi de vite, biciclete, gârlă, cinematograf, curcani, gazoasă și zahărul pudră, undeva între, întrebător.
scarlatină, carantină, umeri linși și gratii, purici, pu- Oare de mai mănânc o clătită, am să mor? Ceilalți
rici, mulți, flămânzi, îmbătați de al meu sânge, fântâni mâncau papanași.
și-o apă rece, sobe mari din teracotă, coropișnițe, tem- Chiar de nu cauți, printre ași vei găsi și unul sau
nițe cu baie comunală, zaț de săpun, olițe, madame cu doi nași, căci așa suntem noi, tocmai buni de botezat,
ruj roșu, cu ventuze, pisoi uitați și aruncați, târg, pa- buni de stropit cu apă, sfântă, și ne încântă, tot ce nu
naramă, lanțuri, scăunele, mătuși și unchi, câte paișpe ne ia la trântă, că de plecat, capul tot ni-l plecăm, și
la părinți, un oraș cu nume, unde numele mi-a fost dat așa stăm noi aplecați, așteptând să fim marcați.
și apoi uitat. Ciudat, îmi vorbești de o mamă, frați, de un oraș
Las’ să fie! Hai, arată-mi, ca să-mi ajungă, pierdut, de un oraș fără astăzi, de oameni ce nu îți
acum, aici, pentru o viață, ca o pedeapsă pentru cei ce aparțin, îmi arăți o poză ce a luat foc și căreia nu i-a
nu au știut. Apoi rupe-mă din tine, de iubirea ce te mai rămas decât o bucățică din imagine, îmi oferi o
acoperă ca mușchiul la rădăcinile copacului. Smulge- poveste întreruptă, bucuria cuiva, de parcă nu ar fi,
mă ca pe o buruiană, pune-mă în Moulinex și fă o po- îmi vorbești de stăpâni și victime ale sorții, de sacri-
țiune magică, și dă-o de băut unui câine ce mușcă și ficații istoriei, de începuturi și de sfârșit. Povestești
ce-mi poartă sufletul sub coada lui cheală. Uită de cel ciudat o ciudată poveste, o poveste neterminată, iar
ce te visa în insomnia sa cotidiană, dar nu uita ce ți- poveștile neterminate mănâncă sufletul.
am fost, cum te-am umblat, cum ți-am cutreierat me- A cincea impresie. Nu îmi e rușine, în inferiori-
leagurile, văile și peșterile și vârfurile, și țipă ca vân- tatea mea mă simt chiar superior, sunt mândru, aș
tul, urlă și cere-mă și mai mult când îți vin. Hai, mai merge cu capul sus, dar gropile, crăpăturile și rahații
ia un pahar, că-i otravă bună! câinilor trag în jos, și merg și eu cu ochii plecați, pre-
Din cel mai fin. Artistul face nisipul să fie din cum merge o nație întreagă. Ferice sunt cei cărora nu
cel mai fin, iar dacă n-are nisip, îl inventează, face le e teamă și trec fără să le pese, peste sau în ce și alții
praf din ce are, nu se lasă, artistului nu-i pasă, sfărâmă au călcat.
piatra, suflete și tot ce îi intră în plasă, e un fel de pes- Zone dubioase. De la a la b drumul este drept,
car, cu talent, că doar e artist și se pricepe, iar dacă dar în zonă se cam cotește, îți blochează tonul, se fură
nu, se preface cu măiestrie și nu zace, vorbește chiar unda și telefonul, eticheta este orange, dar tu ce vezi
când tace, de îi cazi pe mână, te prinde, te modelează, este roșu în fața ochilor, gluma e de gâgă, n-ai ce face,
are mâini de aur, poftă de balaur, coarne tari de taur, discuția e absurdă, de te plimbi în zonă, linia ți-e
și împunge ca să nu-l împungă alții, nu-l ating nici surdă. ,,Contul tău a fost suspendat. Pentru detalii
măcar savanții, stă pe treapta lui, de sine cioplită din apelează 444.”
scoarța-i de copită, clocotește soarta și zilele pe a lui Toți avem, toată lumea muncește, toată lumea
plită, stă și-l face să fie din cel mai fin, ca sub el... se spală, se îmbracă, se tunde, se bărbierește. Toată
somnul să-i fie cât mai lin. lumea trăiește într-o perpetuă anarhie sufletească.
Mâncam într-un restaurant de unul singur. Mă Suntem urâți, suntem așa cum suntem, o știm, iar
uitam de jur împrejur. Nu era vina lor pentru că eram acum ne și mândrim. Dar așa urâți precum suntem, și
singur. Nu era nici vina mea și poate nici a ta. Dar numai noi avem dreptul să o menționăm, ne simțim
cumva trebuia să fie găsită o vină, un vinovat. Așa cei mai frumoși, cei mai zeloși, neînțeleși, dar setoși.
cere o bună funcționare. Mâncam pentru că îmi plă- Și, căutăm mereu alt loc, căutăm izvorul, facem multe
cea și pentru că îmi era foame. Beam pentru că îmi gropi. Și fiecare are o spărtură pe care o întreține. Fi-
era sete. O făceam pentru că trebuia și pentru că pu- ecare crăpătură ne aparține. Iar dacă acolo câinii merg
team. Ascultam conversațiile ce mă încercuiau. Îmi cu covrigi în coadă, atenție că mușcă. Câinii, iar co-
plăceau, mă enervau, doream să mă interpun, să le vrigii sunt înghețați. Așa că, mai gândiți-vă, oftați!
spun, tot ce știu, tot ce cred, așa precum văd. Reține- Îmi plac mie ăștia care se preocupă numai de
rea mă sâcâia, mă supăra, nu puteam să fiu dăruitor, început și de sfârșit, fără să le pese de între și de miez.
vina era a mea. Rămâneam doar cu literele puse pe Ăștia care se ridică pentru ca să se așeze. Ăștia care-
spate de șervețel, lângă pata încă udă de apă minerală ți spun ,,nu de mamă” și ,,nici de tată”. Îmi plac mai

142 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
ales ăștia pe care îi ai în față și care îți spun ,,păi atunci neplătită și neglijată. Curcubeul nostru devenise mo-
bine, hai să ne vedem mâine, sau pe mai încolo”. Îmi nocromatic. Ne pronunțam monosilabic, ne căutam
plac mie ăștia care se supără pentru ca să se împace. ca să ne despărțim. Monopol nu aveam unul asupra
Îmi plac mie ăștia care cunosc viitorul, ăștia care îți celuilalt, dar pe undeva îl cream, ne făcea bine să îl
spun mereu că nu se poate, ăștia cu mult foarte. știm prezent. Îți surâdeau monogramele familiei pe
În drum spre. ,,Asta-i grădina botanică”, îmi ale tale perne. O simțeam și te lăsam să o simți. Eram
arată șoferul de taxi.,,Parcă ar fi mai degrabă jungla la începutul unui drum cu destinații obscure. Însă ve-
botanică.” ,,Păi nu prea mai ducem clienți pe aici. hiculul ales era un monoplas cu o monococă conce-
Foarte rar avem câte o comandă.” Îi răspund că am pută doar pentru un loc. Nu aveam alte chei, nu exis-
fost și eu, o dată. M-a dus o fată, pe alei, pe bănci, tau alte mijloace de locomoție. Nu aveam de unde să
cred că printre flori. Tot ce îmi amintesc, sunt plăcu- știu când și cum. Nu îmi cunoșteam ziua. Eram unul,
țele de tinichea pe care scria ,,sărutul interzis! 5 lei numai unul, monoclin, și bărbat și femeie, singur pen-
amendă”. Chiar și atunci mă întrebasem... ciudat, tru a mă satisface, singur pentru a reproduce, eu și vi-
oare să mă fi adus aici pentru că nu dorea să ne săru- sul, și o claie de monostihuri fără rimă.
tăm, sau pentru că era curioasă să afle câți bani am!? Plagiez, copiez un vis, o toană, comand ce tu
,,Winter is coming!” Îți citeam cuvintele din comanzi, mă chemi, chem, mă strigi, strig, mă îm-
monologul pe care mi l-ai adresat. Închideam ochiul pingi, împing, mă vrei, te vreau, mă ai, am, te joci,
sub monoclul închiriat și-ți urmăream pasajul literar joc, urmăresc ce urmărești, mă iei, te iau, când te
cu celălalt. Deveneam un monoclat, și cu toate că nu doare, doare, trăiești, trăiesc, calc în urmele lăsate de
știam ce înseamnă, mă simțeam adecvat, ca un eno- tine, te calc, calc pașii imprimați pe pielea altora, îți
riaș fidel al uneia dintre religiile monoteiste, făcându- imit pasiunea, sadismul, setea, foamea, sunt lacom
mi rugăciunile la timp, din timp, ca să-mi ajute. Nu precum ești, mă uit peste umărul tău la scrisoarea de
îmi mai era teamă de nimic. Cu credință, urcam și co- dragoste pe care tu o tai în carne vie și copiez, rescriu
boram pe muchiile monolitului răsturnat, ca un echi- cu fluiditate fiecare picătură de sânge, te plagiez.
librist de circ. Și eram toți împreună, iar când spun Casa lui? Dacă ar fi cu adevărat casa lui Dum-
împreună, mă refer la toți și tineri și bronzați, bine nezeu, crezi că ar avea nevoie de o cheie? Crezi că la
întreținuți, cu tonus, cu poftă, cu păcat, uitând de mo- poarta lui și-ar agăța un orar? Și de ce se închide
nogamie prin pierdere de sine, făcând lucruri bune și noaptea ușa? De pe pereții casei lui nu și-au dat jos a
prostii, și dragoste, împărțind iubire, toți fiind lacomi lor mască și nu a coborât niciun sfânt ca să-mi vor-
din fire. Iar trenul pleca și împachetam, și aveam bească.
multe, iar avionul decola, și împachetam, și erau Deloc, de joc. Aud toaca. Pe mine nu mă
multe, și nu se mai termina. Erai tu, eu, ea, prietenul cheamă la masă. Nu cheamă de nuntă, nici de chef.
nostru, două doamne cu un pachet și o referință de la Sună a prăpăd. Mi se prăpădesc amintirile. O fi din
mama. Ele erau îmbrăcate în negru, eu într-un halat nou vreo revoluție, o răscoală, o nemulțumire ceva,
de baie alb. Vedeam o îmbrățișare, iar eu ceream ier- vreo reformă agrară sau sanitară. Sună și bate tare.
tare. Era multă plăcere, consumată repede, erau ade- Întotdeauna m-a fascinat cu frică sunetul ei. Dar ni-
văruri și greșeli și o apă caldă cu care să te speli. Era ciodată nu a bătut pentru mine, eu doar o auzeam și
bun, mult bun. Era frumos, tare frumos. Dar, uite că mă prefăceam că nu-mi pasă. Mie nu-mi făcea niciun
mă trezeam pentru că trebuia să schimb cauciucurile serviciu. Da, mie nu-mi pasă, dar nu plec până nu
și să le pun pe cele de iarnă, pentru că vine, iar mașina tace. Așa fac eu, așa sunt, nu las bătaia în pace. Și
vreau să meargă bine. Procesul era simplu, dar în ca- marți Dumnezeu a spus ,,bine” de două ori, dar azi e
drul lui aflam că atunci când suspensia nu e bună, miercuri. Fiecare își scrie propria istorie. Și fiecare
pneurile se rod inegal. Rezultă probleme. Fiecare ac- oftează precum îi convine. Iar adevărul rămâne ceva
țiune precipită o alta. Fiecare lucru cere un loc, un abstract și arbitrar. Și mie nu-mi rămâne decât să strig
scop, un preț. Literă după literă, toate culese în mo- din nou:aiurea! Și nici măcar ,,în tramvai”, că nu prea
notip, cuvânt după cuvânt, gând după gând, una câte mai sunt.
una, unul câte unul, plicticos, monoton, ca o datorie

destineliterare@gmail.com 143
Destine Literare
Un tren. Eu: locomotivă, iar tu: vagon de clasa pământul umed, în pridvor florile așteaptă să mulțu-
a doua, că-s mai multe, ca să am ce trage. Știi ce, hai mească și soarelui și celui ce privește. Pune băutura
să-l facem marfar. Filmul nostru, scenariul nostru, de la rece și ospățul la cald, lasă vinul să curgă și focul
ce nu. Marfar... așa mai cu greutate și mai lung, să te aprins. Cavalerii de vor în capul mesei, la cină cu han-
simt, că dacă este de tras, păi atunci, să trag. Și am gița, invită-i, îți sunt oaspeți. Când îți cer în companie
tras, am pufăit, ca patul să își schimbe, spune-le o poveste. Dacă me-
te-am lăsat să fii, să te arăți, să-mi descoperi misterele rită, lasă-i să încerce, dar nu uita, Harap Alb e numai
din cărți. Când, cum, cât, unde, ce fel... Mersul trenu- unul. În concluzie, pentru a rezuma: o floare nu poate
rilor le arăta pe toate, spunea tot, dar ție nu-ți păsa. Te trăi din uscat.
durea în cot. Tu știi ce tare doare în cot? Al meu nici Doar căutam, m-am căutat în tine pentru ca să
acum nu-i reparat. Așa-mi trebuie dacă l-am stricat. te găsesc. În decursul acestei căutări am pierdut ce
Afirmi că aveai timp ca eu să te tot trag, dar te-ai lăsat aveam, sau poate, doar am căutat să mă găsesc. Nu
atașată de o altă locomotivă și-ai plecat... vagon spur- știam că eram pierdut. Am aflat-o numai când am gă-
cat! Și acum ce vrei să fac? Peronul e gol, pustiu, ora- sit ce căutam.Nu mai caut, nu știu dacă asta căutam,
rul e schimbat. Care îți este pretenția? Din ce-ai fost, nu știu dacă asta am găsit. Culmea este… ce căutam,
să-ți fi cerut și eu discret? Am încercat, am vrut, dar nu am găsit. Era dintotdeauna acolo, doar că eu mă
după așa o cursă, nu mă mai preocupa și-al tău secret. uitam mereu în altă parte. Acum mă cauți tu pe mine,
Eu locomotivă, iar tu vagon, de-o viață ne-am plimbat sau poate că și tu, doar te cauți. Uite că mă dau la o
prin gări, de-o viață îți port zgura-n nări. parte, ca să ne găsești.
Nu îți închide porțile, un han respectabil trebuie Knock, knock! ,,Fiecare perete este o
să ofere călătorului tot ce are mai bun. Armăsarii de ușă.”Acum înțeleg de ce te dai cu capul de pereți.
schimb trebuie să fie de aceeași calitate. Ține

Vasile Pop-Negreșteanu – Creatorul Ilustrație de Vasile Mic

144 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Anca SÎRGHIE
(ROMÂNIA)

Exersări ale ludicului în debutul romanesc al Mioarei Pop

Atunci când am aflat de debutul scriitoricesc Pe tema durerii provocate de boală se scriu și în pre-
al doamnei Mioara Pop, care și-a petrecut zeci de ani zent pagini de literatură cutremurătoare. Aș semnala
în lumea cărților și a participat la nenumărate lansări pe Cătălina Florina Florescu din S.U.A., autoarea
de volume ale unor scriitori în Biblioteca județeană piesei Mia, pe motivul grav al maladiei secolului nos-
din Alba Iulia, unde a fost o cu totul merituoasă di- tru, cancerul, și cu un mesaj cutezător: ,,Am creat un
rectoare, mă așteptam să văd pagini de critică literară personaj care acceptă mastectomia şi care va avea cu-
purtându-i semnătura. Surpriza acestui debut a fost să rajul să nu facă operaţie de reconstrucţie post-mastec-
constat că Domnia Sa abordează romanul și literatura tomie”, explicitează autoarea. Mia e un personaj
pentru copii, genuri distincte și chiar îndepărtate în puternic şi vrea să inspire alte femei să nu le fie ruşine
spectrul beletristicii, alături de proza scurtă din Casa să rămână fără un sân sau ambii. Când am scris
cu pisică la fereastră (Edit. Școala ardeleană, Cluj- piesa de teatru, nu ştiam despre Going Flat sau No
Napoca, 2016), experimentate în mod concomitent și tore construction, două mişcări care iau amploare în
chiar precipitat, iar lectura paginilor ei mi-a amintit Statele Unite şi care încurajează femeile să ştie că
de credința lui Mihai Eminescu că ,,menirea vieții tale există viaţă după mastectomie, că există frumuseţe
e să te cauți pe tine însuți.” Acesta este pivotul crezu- după această operaţie şi că estetica frumosului trebuie
lui autoarei noastre, așa cum se reflectă el în paginile rescrisă pentru a pune în calcul durerea, dar mai ales
publicate într-un debut literar spectral. demnitatea celor care trec prin ea. ,,Nimic din formele
Mi-a atras atenția titlul romanului Dimineață dure ale suferinței ultimative, solicitând soluții muti-
pentru toți, apărut la Editura Princeps Multimedia din lante nu se regăsește în proza autoarei noastre. Mioara
Iași în 2017, cu o prefață semnată de Daniel Corbu. Pop alege forme blânde ale suferinței reumatismale
Acest titlu își are antecedentele sale în literatura ro- într-o secție de balneologie a spitalului, dar fără in-
mânească, fără să fie însă, vorba de vreo similitudine tenția de a face patologia bolilor, așa cum păstrăm din
tematică, ceea ce ținem să menționăm cu precauție de literatura interbelică manifestarea tuberculozei de-
la bun început. După ce ai citit prin 1984 romanul Ga- vastatoare de care suferea prințul Maxențiu, persona-
brielei Adameșteanu Dimineață pierdută, unde Vica jul din proza Hortensiei Papadat Bengescu sau Max
Delca, femeie care are școala vieții, pune în dialog lu- Blecher, care a dedicat pagini cutremurătoare suferin-
mea strălucită a României interbelice cu socialismul ței atroce provocată de tuberculoza la coloana verte-
sărăciei, te surprinde la Mioara Pop noutatea mediu- brală, ilustrând literatura autenticității în Inimi cica-
lui în care este plasată acțiunea Dimineții pentru toți, trizate.
titlu cu semnificație voit deschisă, căci omul sufe- Neramificat pe planuri multiple, subiectul ro-
rind, ajuns în mediul spitalicesc este pus sub lupă pen- manului Dimineață pentru toți pare adecvat ca sub-
tru a-i sonda reacțiile psihologice. Care sunt acei stanțialitate mai degrabă pentru o nuvelă, dar citind
,,toți”? Desigur că meditația autoarei vizează oame- cartea Mioarei Pop îți dai seama că trepidanța începu-
nii în speță, ființe supuse durerii și bolilor de tot felul, tului de secol XXI lasă în urmă structurile solide ale
încercare ce face viața cu atât mai prețioasă. romanelor tolstoiene și rebreniene, spre a da undă

destineliterare@gmail.com 145
Destine Literare
verde confesiunilor de tip memorialistic, ce încearcă temerea cu corespondenții de pe facebook, care o în-
să se acrediteze drept proză autentică. Prinși în pânza curajează.
aceasta de paianjen a grijilor cotidianului nostru indi- Abia acum protagonista trece prin purgatoriul
vidual, ne stabilim altfel prioritățile, desigur, dar disperării cu o sensibilitate exacerbată, autoarea înre-
pierdem esențialul, cunoașterea și autocunoașterea, gistrând cu fidelitate faza preoperatorie, când în fața
spre care ne îndeamnăautoarea noului roman. Pare că chirurgului, care o vizitează în salon ea se simte ,,ca
ne dezvoltăm în van fiecare dintre noi, cu structurile un iepure între două faruri”. Sinceritatea liminară a
noastre ființiale modeste, dacă nu ne putem raporta la discursului narativ merge până la a recunoaște că o
ceilalți. Spitaluleste un asemenea mediu despersona- asemenea comparație nu-i aparține, ci ea citează pe
lizant pentru o privire din exterior, dar care oferă pa- altcineva, din amintire. Dicteul gândurilor include și
cienților șansa unor apropieri fertile, chiar îmbogăți- dialogul cu medicul și starea de surprindere a chirur-
toare sufletește și spiritual. gului, într-un melanj ce dă autenticitate, creând at-
Sondând psihologia bolnavului și dincolo de su- mosfera psihologică tipică momentului: ,,el, doctorul,
ferința organică, autoarea, care a ales pentru această el omul, înțelege și-mi mai explică o dată cât de sim-
carte narațiunea la persoana întâi, dorește să discute plă e operația, cum a doua zi voi putea pleca acasă,
cu femeile ,,puternice și totuși atât de vulnerabile” de cum operațiile cu laser sunt ușoare și pacientul nu su-
la țară internate în spital, unde ,,prind aici un pic de feră. Eu însă mă surprind zicând că mi-e teamă că n-
odihnă“, desigur una binefăcătoare, căci ,,parcă sun- o să mă trezesc din anestezie. E vocea mea asta? De-
tem în tabără”cum sună una dintre remarcile autoarei. asta
Există în subtextul cărții o elogiere a muncii rurale, mi-e frică, întăresc eu cu aceeași voce pierită, pe care
așezată la loc de frunte în conștiința scriitoarei, care nu mi-o recunosc. O secundă omul se uită alb la mine
are în literatura română precursori iluștri de la Ion și iese, zicând că ne vedem mâine, la ora opt, cu un
Creangă la Marin Preda și DinuSăraru. Socializarea etaj mai sus, cum urci, pe dreapta, vă va însoți cineva.
din momentele petrecute la masa cu ceilalți internați Și ușa se închide. Și omul a plecat. Și eu am rămas pe
devine un motiv literar de real interes, ca și tema spe- marginea patului, nu singură, ci cu frica în suflet. Și
ranței ce stăpânește sufletele celor internați. Acest al- cu cartea de psalmi.” Spaima de operație o imobili-
ter ego al Mioarei Pop care este protagonist cărții se zează, o chiar paralizează, provocându-i greață dar și
simte atrasă de poveștile femeilor, mărturisindu-și o atitudine volitivă “acum vreau eu însămi să mă ducă
propria nevoie de susținere morală într-un mediu al la tăiere, cum glumea mama…” , iar anestezierea va
vulnerabilității ca acesta: ,,parcă sunt protejată de fi primită cu senzație terminală: era ca și cum aș muri
vorbele și de prezența lor”. Iată puncte de sprijin pa- puțin.” Scriitoarea dă culoare și etapei postoperatorii
ramedicale ce ajută vindecarea, căci durerea ce ,,vine, a tratamentului, al ei și al altor paciente din salon, fără
torturează, pleacă” apare ca o prezență ludică în ro- pretenția literaturizării, ci doar a înregistrării exacte,
manul de debut al autoarei. Icoana are o putere tote- făcută cu o anume expresivitate, creatoare de atmos-
mică pentru omul în suferință, ca și cartea de rugă- feră și punctând psihologic momentul.
ciuni oferită în spital drept punct de sprijin de la un Există în permanentă relație cu evenimentele in-
bolnav la altul. În optica scriitoarei tristețea, care este traspitaliceștiși o altă lume, cea a familiei de afară,
personificată, și liniștea ce ia forme palpabile sunt căreia ea îi transmite exploziv descărcarea sufletească
componente ale atmosferei spitalului. Tocmai de produsă de reușita operației. În finalul romanului,
aceea sunt necesare exerciții de tonifiere morală, pe toate liniile de forță ale narațiunii îmbibate cu un dia-
care consemnându-le ca atare autoarea se observă pe log inclus, cu amintiri și ziceri ale trecutului, se adună
sine cu atenție, impunându-și o anume poză: ,,Ies din în imnul închinat vieții triumfătoare. Mărturisirea
salon cu cel mai viteaz zâmbet”, chiar dacă nu celor- ,,bucuria mea nu are margini” se identifică firesc cu
lalți, ci ei înseși țin să-i facă o bună impresie. Seismu- voința de a da sens fiecărei clipe de viață. Iată un pro-
lui ca trăiri i se amplifică atunci când nevoia de a se gram pentru viitor, care după spitalizare și tocmai
supune intervenției chirurgicale pentru scoaterea co- pentru că a pornit de la ea, ca stare subliminală ce me-
lecistului o disperă, ea simțind nevoia de a-și împărți rită să fie conștientizată, parcă se va contura mai clar

146 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
și mai viguros... Arhur O. Lovejoy spunea în studiul timpuluilor, prin ei cunoaștem adevărul istoric. Chiar
său umanist intitulat Marele lanț al ființei (Editura fără să aibă ieșirea la ramplă a romanului Prins cu
Humanitas, 1997) despre universalitate și cercetare a care debutase PetrePopescu în 1969, tema tratată în
ei,că cea mai sigură modalitate de a cunoaște o epocă Dimineță pentru toți va face pasul de la cazul particu-
literară se dobândește prin scriitorii mici, nu prin cei lar narat la general omenesc pe care autoarea l-a vizat.
mari, care sunt atinși de aura universalității, a genia-
lității. Scriitorii mici surprind toate particularitățile

Vasile Pop-Negreșteanu – Oșanul

destineliterare@gmail.com 147
Destine Literare

Florentin Smarandache
(U.S.A)

În interiorul cercului polar

03.05.2018
Cumpărat cu luni înainte prin agenția daneză Grønlands Rejsebureau / Greenland Travel, biletul
excursiei groenlandeze: 15-22 mai 2018, cu plata în euro, convertiți imediat în dolari: 3.410,09$, plus taxe.
Primit, în sfârșit, prin e-mail, biletul de avion (e-ticket) al excursiei groenlandeze, prin reprezentanta agenției,
Mrs. Maria Hammer:
‒ We wish you a pleasant trip to Greenland!
Din Copenhaga în Kanngerlussuaq (Groenlanda), apoi Ilulissat (Groenlanda) și înapoi în Copenhaga [opt zile
la Cercul Polar].
Sfătuiți să ne luăm haine groase: vara și iarna pe fiorduri, dar și pe mare, e frig. Îmbrăcăminte din blană
de focă și încălțăminte cu susținătoare pentru glezne. Mi-am cumpărat de la Walmart scotchgard – spray de
dat pe haine, bocanci, rucsac, pentru protecție împotriva apei (waterproof) și ankle support (fabricat din elastic
tare, pentru glezne): reține căldura; pentru compresie și îmbunătățirea circulației.

12-14.05.2018
După trei zile daneze (în Copenhaga – capitală – și orășelul Slagelse), urmează… Gro-en-lan-da! Gro-
en-lan-da! Din AntArctica (decembrie 2015) în Arctica (mai 2018). O nouă aventură și documentare, vara,
spre nordul alb și rece.

15.05.2018
142 krone biletul pentru Trenul 206, Slagelse – Københavns Lufthavn (Aeroportul din Copenhaga),
6:49 – 8:04. Aglomerat, oameni în picioare.

*
M-a dus la gară Dr. Saeid Jafari, profesor de mate la Colegiul Vestsjaelland South din Slagelse. Saeid
este iranian; vorbește persană, daneză, germană, italiană, rusă și engleză.
De la terminalul 2, zborul GL 781 cu compania Air Greenland (4 ore și 40 de minute) din Copenhaga în
Kangerlussuaq, localitate în vestul Groenlandei, care înseamnă în limba inuiților băștinași Marele Fiord.
Zburăm deasupra Mării Norvegiei, pe lângă insulele Shetland și Færoe, peste Islanda.

Groenlanda văzută de sus: zăpadă peste tot, munți pleșuvI. Nu sunt decât licheni pe stânci,
nicio plantă, niciun arbore.

148 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Am aterizat pe Tărâmul Alb. Se aud aplauze în avion. Anunțuri în trei limbi: groenlandeză (limba
eschimoșilor inuiți din zona aceasta), daneză și engleză.

Câteva case și clădiri colorate: roșu, verde, gri se zăresc prin hubloul avionului lângă aeroport.

Temperatura: - 60. Nu e prea frig. Cazat la Hotelul, cu același nume ca orașul, Kangerlussuaq, camera
3007. Populația – doar 500 de locuitori.

Fostele barăci militare americane din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, vopsite în roșu, galben, albăstrui ori
vernil, transformate în oficii de business turistic.

destineliterare@gmail.com 149
Destine Literare
*
Karl Hoegh se numește ghidul nostru – jumătate inuit și jumătate danez. Cei veniți astăzi sunt toți
danezi, doar mie trebuie să-mi explice în engleză. În loc de cojoc sau jachetă, îmbrac două sau trei pulovere,
unul peste altul. Așa sunt mai comod și mai … excentric!
Scriu la repezeală pe unde mă găsesc, uneori amestec limbile fiindcă nu pot traduce instantaneu. Ori
scriu pe întuneric sau mișcat - din mersul mașinilor și pun semne de întrebare unde nu mi-e clar... Jurnalul
mi-este presărat cu ciorne – care vor fi elucidate mai târziu… Dar revăd textul înainte de publicare.

*
În daneză, orășelul se numea anterior Søndre Strømfjord. Așezarea Kangerlussuaq a fost, începând din
octombrie 1941, baza militară Bluie West, construită de colonelul nord-american B. Balchen, împreună cu
alte baze americane pentru a preveni cucerirea Groenlandei de către naziști, care deja ocupaseră Danemarca.
Aeroportul militar a fost transformat, după război, în aeroport civil – singurul aeroport internațional din
insulă.

*
Ne aflăm deja în interiorul Cercului Polar la 50 km spre nord.
Groenlanda, care în limba băștinașilor se numește Kalaallit Nunaat, este cea mai întinsă insulă (2.166.086
km2) de pe Terra, cu o populație de aproape 57.000 de locuitori.
Țărmul vestic beneficiază de un climat mai blând, fiind mai populat și atrăgând turiști, față de țărmul
estic. Groenlanda și-a obținut autonomia față de Danemarca. Are și o capitală, orașul Nuuk, care este în
plină dezvoltare, cu o populație de circa 17.000.
La prânz, conform panoului electronic, s-au înregistrat 2 grade Celsius; cald pentru Groenlanda.
La începutul iernii, temperaturile ajung aici la -54 grade Celsius.

După mitingul informativ, am fost luați cu un autobuz 13 km de-a lungul fiordului, pentru a vedea
panorama:

150 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

• arbuști subțiri;
• ierburi vestejite;
• mai apar și animale, când te depărtezi de aeroport;
• lacuri înghețate care au început parțial să se dezghețe;
• spre capătul fiordului – o mlaștină înghețată;
• fertilizatoarele pentru agricultură;
• regiunea aceasta a fost vulcanică în era geologică;
• au fost aduși de oameni, 24 de boi-moscați [Bovibus moschatus = Musk Ox] acum
douăzeci de ani, iar între timp populația lor s-a înmulțit ajungând la 15.000-20.000;
• am ajuns apoi la rezervorul cu apă de băut.

Imagini din Groenlanda

destineliterare@gmail.com 151
Destine Literare

Marièva SOL
(FRANȚA)

Boxi

Un jour le père Jacquou ne put plus du tout Dix-sept ans qu’ils vivaient ensemble sans
marcher. Cela l’avait pris un matin au réveil, un matin voir personne ou presque, seuls en tête à tête et se suf-
comme un autre, mais un sale petit matin, un matin fisant l’un à l’autre comme compagnons. Dix-sept
de pas de chance où le pauvre vieil homme n’avait ans… c’est long. On crée des liens en dix-sept ans de
pas pu se lever et le soleil non plus d’ailleurs. Ça solitude commune, surtout que ni l’un ni l’autre ne
marche ensemble parfois la chance et le soleil. C’est s’ennuyaient d’être toujours ensemble. Boxi cher-
la voisine qui l’avait découvert, tombé de son lit. Et chait la chaleur de son maître de jour comme de nuit.
ça l’avait fait râler la voisine parce que comme elle Le jour en le suivant partout où il allait, dans le jardin,
disait toujours « les vieux c’est que du souci ». On la cuisine et même aux cabinets, et souvent par un
avait téléphoné au plus proche mouroir à vieux indi- bref ouaf ouaf réclamait une caresse dont le vieux
gents, pardon, à la plus proche maison de retraite pour n’était pas avare, la nuit en se couchant sur son lit,
personnes âgées sans moyens financiers. Mais il y tout près de la tignasse clairsemée et blanchie du
avait un petit problème, un de ces petits problèmes vieux bonhomme. Le père Jacquou, lui, afin que son
sans beaucoup d’importance mais à régler quand chien ne s’ennuie pas, lui racontait des histoires, de
même. Qu’est-ce qu’on allait faire du chien ? Surtout celles du temps passé. Car c’est celles-là que le chien
que le père Jacquou s’était montré extrêmement pé- préférait, écoutant dans une sorte de recueillement
nible. Il refusait obstinément de se séparer de Boxi, tranquille, couché sur des genoux cagneux qu’il trou-
Boxi vous parlez d’un nom pour une petite boule de vait confortables, une oreille tendue pour mieux en-
poils, hirsutes et râpeux, d’un gris indéfini, vieux bâ- tendre, attentif et intéressé, bien qu’apparemment sa-
tard, corniaud laid planté en son centre de deux yeux chant tout par cœur.
énormes, ronds comme des agates. Ah et puis il était Le vieux dans l’ambulance se calma au bout
agaçant le vieux à rouspéter qu’on ne lui enlèverait d’une trentaine de kilomètres et sombra dans la rési-
jamais son chien, qu’il ne se laisserait pas faire, et non gnation, la désolation et le sommeil. Quant au chien,
et non, jamais, et que vous n’avez pas le droit et patati le soir même, profitant d’une porte laissée ouverte par
et patata. On avait beau lui répéter que les chiens inadvertance ou pas, par la voisine il se sauva. C’était
étaient interdits au « Nid des Alouettes », impossible réglé.
de lui faire entendre raison. D’ailleurs il ne voulait Au « Nid des Alouettes », dés le lendemain de
pas non plus aller au « Nid des Alouettes » et surtout son arrivée le vieux sortit de sa résignation et se mit
sans son chien. À la comédie, le foin qu’il fit, finale- à réclamer son chien. Les vieux c’est que du souci.
ment la voisine avait fini par dire sans conviction Mais alors à réclamer son chien toutes les cinq mi-
qu’elle se chargerait de l’animal et on entraîna son nutes, toute la journée et même la nuit. On lui de-
maître, content ou pas, dans l’ambulance. Comme il manda d’abord gentiment de se taire, d’être respec-
était paralysé des jambes ce fut facile. C’était la pre- tueux de la tranquillité du personnel et des autres pen-
mière fois depuis dix-sept ans que Boxi et le père Jac- sionnaires résidents, rien à faire. Alors on finit par le
quou se séparaient. rabrouer et même je crois, en cachette, mais ça il ne
faut pas le dire, il reçut quelques coups, bien mérités,

152 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
d’infirmières qu’il avait réveillées. Finalement on fit sœur Simone éteignit son sourire, le regarda bouche
appel à la mère Blanche de l’enfant Jésus, la sainte bée et sans lui répondre fila dans le bureau de sa su-
religieuse qui dirigeait ce respectable établissement. périeure. Dix minutes plus tard la mère Blanche était
Elle imagina, comme toujours, une solution raison- là. « Honte à vous vieux vicieux, lança-t-elle, ne se
nable. Elle alla trouver le père Jacquou et l’avertit for- maîtrisant plus, je vous interdis, vous entendez bien,
mellement qu’il était un homme d’une totale indignité je vous interdis de salir l’image de Dieu et de la sainte
et sur le chemin de l’enfer et de la perdition. Dieu le prière par vos diableries. Prier pour que pousse une
punirait. Et pour bien le convaincre elle lui expliqua âme de chien, vous n’échapperez pas à l’enfer.» Je
pourquoi. Elle lui dit solennellement que le fait de crois que c’est à ce moment-là que le père Jacquou
perdre son chien ne constituait en aucune façon un commença à mourir. Ce fut une mort lente qui l’en-
malheur que l’on puisse regretter devant Dieu. En ef- vahit petit à petit, doucement, progressivement, il
fet dans le monde, il y a tous les jours des enfants qui s’enfonça dans la mort comme on s’enfonce dans des
meurent de faim, des tremblements de terre, des gens sables mouvants. Cela prit plusieurs jours. Où était
condamnés aux galères, des grandes injustices et que Boxi ? Boxi était tout près. Boxi avait un très bon
ce sont ces choses-là qu’on est en droit de regretter et flair, un flair de bâtard qui avait résisté aux années. Et
pour lesquelles il faut prier. Perdre son chien, un ani- peut-être aussi que le désespoir donne du flair aux
mal, qui n’a donc pas d’âme, est une broutille et l’on chiens. Alors Boxi avait couru derrière l’ambulance
n’a pas le droit de se désoler pour des broutilles. et lorsqu’elle avait disparu à l’horizon il s’était mis à
Voilà ! Et attention à l’enfer père Jacquou vous y al- marcher dans la neige. Après cela il s’était traîné
lez tout droit. Le père Jacquou fut très impressionné comme il avait pu. Tout au long de son voyage il
par le discours de la sainte femme et aussi très mal- n’avait mangé que quelques mulots crevés et de
heureux. D’abord il avait appris que son chien n’avait l’herbe. Eh oui, la faim vous savez peut amener même
pas d’âme, ce qui pour lui constituait une grande dé- un chien à manger de l’herbe. Plusieurs fois il avait
solation car il comptait bien amener Boxi au Paradis échappé à la mort. Un vagabond lui avait donné un
avec lui. Cela faisait longtemps qu’il y pensait et, à coup de bâton. Cela peut être méchant un homme qui
Noël, seul jour de l’année où il se rendait à l’église à a tout perdu et qui vagabonde. C’est les malheurs de
cause de la crèche illuminée, si jolie, il mettait devant la vie ça. Alors Boxi avait continué en boitant. Il avait
le petit Jésus un cierge à dix sous pour eux deux, pour reçu dans une autre patte un coup de fusil égaré d’un
s’acheter une petite place dans un coin du ciel. Il y chasseur maladroit. Il continua en claudiquant. C’est
tenait beaucoup à leur petite place à partager à deux long cent cinquante kilomètres pour un vieux chien
dans un coin du ciel. Que faire ? Mais que faire ? En- gros comme une boule de poils qui tiendrait dans un
core une fois il sombra dans la désolation et puis cette poing. Il était devenu si maigre.
menace d’aller en enfer l’avait fort effrayé. Mais une Dans sa chambre le père Jacquou ne pouvait
idée, une bonne idée selon lui, lui traversa l’esprit. plus bouger. Tout était bloqué dorénavant, pas seule-
« Je vais prier pour Boxi, pour qu’il ait une âme. » ment les jambes, toute la machine; et jusqu’à la mâ-
Cela le rasséréna un peu. Et à partir de ce jour, dès le choire qui ne s’ouvrait plus. C’est pourquoi quand il
réveil, il priait en silence. Il s’arrêtait pendant le mo- entendit les jappements qu’il connaissait bien il ne
ment du maigre repas et s’y remettait juste après, put pas crier, il ne put pas répondre. Il faisait des ef-
jusqu’au soir. Il lui sembla, au bout de quelques se- forts surhumains pour sortir de sa gorge, de ses lèvres
maines, que l’âme de Boxi commençait à pousser. coincées un cri qui fut une réponse à cet appel attendu
Mais où était Boxi ? depuis des mois. Quand c’est fini, c’est fini vous sa-
Méfiant le père Jacquou s’était tu sur ses activi- vez et la seule chose qu’il sut faire le vieux Jacquou
tés secrètes mais hélas il est très difficile de ne com- mourant c’est de désobéir à la mère Blanche et de re-
muniquer avec personne, jamais, de jour et de nuit. commencer à prier pour son chien. Au moins si lui
Finalement, un matin, parce que sœur Simone lui devait aller en enfer, que Boxi aille au Paradis, au
avait souri (cela arrivait si rarement que c’était très moins que Boxi ait une âme terminée, finie de pous-
agréable) il se laissa aller à lui confier son secret. La ser et suffisamment grande pour s’envoler vers le ciel.

destineliterare@gmail.com 153
Destine Literare
Dehors des cris et des jappements de douleur. une musique très harmonieuse et qui réjouit le cœur.
Les infirmières chassaient à coups de balai un clebs « Comme c’est gentil un petit chien au Paradis, dit-
rachitique et importun. Boxi était fatigué, épuisé, il elle, ça nous manquait. Et le vieux monsieur je le re-
s’éloigna, il se tut et se coucha au pied d’un sapin connais, est-ce que ce n’est pas le père Jacquou qui
dans la neige qui recommençait à tomber et bientôt le sait si bien raconter les histoires ? Entrez donc tous
recouvrit. On croit que c’est à la même seconde qu’ils les deux, ne restez pas dans les courants d’air. C’est
se rejoignirent, Boxi et son maître, dans la mort. Ce le Saint-Esprit qui est reparti souffler sur la terre. »
jour-là, au Paradis, Saint Pierre était étonné, perplexe « Oui mais, dit Saint Pierre, où est-ce que je vais
et bien ennuyé. Il s’était présenté un drôle de couple. les installer ? Ils ne veulent pas se quitter. »
Il y avait un chien qui cherchait à entrer. Et, tenez- « Installez les à la nursery, dit aimablement la
vous bien, il avait un passeport en règle, il avait une Sainte Vierge. Les angelots seront ravis de s’amuser
âme, enfin, un début, un petit bout d’âme. Mais c’était avec un petit chien et d’écouter les histoires du père
un animal. Mais il avait une âme. Qu’est-ce que ça Jacquou. Je suis sûre que cela leur fera pousser les
voulait dire ? Le maître de la terre et du ciel n’a donné ailes plus rapidement. »
des âmes qu’aux hommes, alors un chien ? Et il était C’est pourquoi si vous visitez le Paradis, (on vi-
accompagné d’un vieil homme qui lui en avait une site tout et n’importe quoi aujourd’hui, la tour Eiffel,
énorme, d’âme. Mais alors une belle âme de luxe, une des chocolateries, des usines, des bibliothèques, des
âme admirable, presque aussi grosse que celle d’un conserveries, alors pourquoi pas le Paradis ?). Lors-
saint. Comme chaque fois qu’il ne savait pas quoi que vous viendrez en visite si vous passez prés de la
faire Saint Pierre appela la Sainte Vierge qu’on nursery, vous entendrez des jappements et la voix
nomme aussi Marie. Marie sourit. Marie sourit tout le d’un vieux qui raconte des histoires du temps passé,
temps et c’est même très charmant et réconfortant. et aussi une sorte de frôlement de plumes que l’on
Quand elle vit le petit chien avec son âme elle se mit frotte l’une contre l’autre. Là ce sont les angelots qui
à rire. C’est très joli quand la Sainte Vierge rit, c’est rient et battent des ailes.

154 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Passionaria STOICESCU
(ROMÂNIA)

Premiul
Era obosită. Pe lângă sfârşeala fizică se adăuga Da, asta exersa acum, prefirându-şi privirile,
o lehamite, o silă deznădăjduită pe care nu ştia cum nevrând să-şi pună ochelarii. Făcea puţină lumină în
să şi-o explice. Ar fi trebuit să fie în doliu, dar bluza ceaţa din sală. Şi acolo erau câţiva morţi pentru ea...
cu care se îmbrăcase avea şi puţin alb. Poate sugerând Juriul, cu excepţia unor foşti profesori din facultate,
un petec de suflet curat, de lăuntru rămas neatins. Îi care arătau bine conservaţi, cu acelaşi aer de superio-
privea pe cei din sală. Mulţi din ei îi erau necunoscuţi. ritate şi cinism, şi a câtorva foşti colegi, ori de facul-
Răspunse mecanic la salutul câtorva, apoi se aşeză pe tate, ori de redacţie, îi era necunoscut. Dar şi pe cei
un scaun. În nări avea miros de fum şi carne arsă, iar pe care îi ştia, nu putea să-i vadă în postura de gene-
după pleoapele ei închise, uscate, se derula filmul zi- roşi cu ea, de fapt cu scrisul ei. Rar avusese parte de
lei de ieri... O zi a singurătăţii cumplite. Nu-şi mai cronici favorabile, de atenţia lor. Nu-i vorbă, nici ea
vorbiseră, dar ştia că undeva, în capătul celălalt de nu li se băgase în ochi, în patul lor, în beţiile lor, nu
oraş avea un frate, aşa cum era... Închipuit, îmbolnă- se umilise, nu-i linguşise. Unul dintre ei, după exa-
vit de propriile lui excese şi îmbolnăvindu-i şi pe cei menul de licenţă, la repartiţie, ceruse ca postul solici-
din jur. N-o ascultase niciodată. Pretindea ascultare tat de ea, nu în învăţământ, ci în sistemul editorial, ca
oarbă şi atât. Ajunsese rău, dar ea nu mai avea ce să proaspătă absolventă de filologie cu medie peste 9, şi
îndrepte şi nici pentru cine. care publicase şi o carte încă din studenţie, să-i fie dat
La catafalcul mortului priveghease doar ea. unei protejate a lui, că şi aceea scria şi debutase în
Nici nevasta-sa, care nu voise să o cheme, că „aşa ce- presă... A umblat trei luni după negaţie pe la Ministe-
ruse el, să nu vină nimeni”, nu apăruse, deşi anunţase rul Învăţământului. Altul, un coleg, îi făcuse o cronică
ora aceea pentru incinerare. Plecase să plimbe câinii, aşa, ca-n povestea cu Păcală, cu „o călcătură moale,
fiindcă de două zile urlau a morţiu. Rudele şi prietenii una tare”. Să nu fie fericită până la cap. Ca totdeauna,
de odinioară, care veneau la chefurile lui, care mân- ca acum... Oare de unde i se trăgea bucuria asta târ-
cau şi beau ascultându-i lăudăroşeniile şi răutăţile zie? Cine se gândise la ea şi de ce? Se simţea îndato-
fără sens, uitaseră să mai vină şi acum. La ce bun să- rată ciudat faţă de cineva necunoscut, dar oricum nu
l vadă aşa, buhăit, ţeapăn, cu faţa vânătă de la acci- se bucurase cum ar fi vrut, cum credea ea că ar fi me-
dentul vascular, el, care fusese craiul crailor şi avea ritat. Primise premiul pentru traducere, deşi poezia
acum nările şi urechile înfundate cu vată? Da, nu mai era sufletul ei. Mă rog, traducerea era tot de poezie,
semăna deloc cu el! de fapt o piesă în versuri. Fusese nu doar un gest de
„Ah, frate, îi zisese ea vorbind cu pereţii crema- altruism cultural, ci un pariu pe care-l pusese cu ea
toriului. Nu mă laşi nici ţeapăn, să mă bucur de pre- însăşi. O „motivaseră” şi demersurile eşuate pe textul
miul pe care o să-l primesc mâine...” La vorbele astea cu pricina ale unor „grei” ai timpului, care îşi încer-
aiurea, perdeaua, care închidea separeul cu mortul, caseră condeiul, dar nu duseseră textul până la cap.
fâlfâi de curent şi stinse lumânarea care îi ardea la Pe podium, premiatul pentru poezie tocmai îi tămâia
cap. Inia uită monologul şi plecă să caute un chibrit. penibil pe mai marii juriului. Vorbele îi semănau cu
Să reaprindă lumina aceea pâlpâitoare şi măruntă, lu- părul chinuit, adus de la ceafă spre tâmple să acopere
minând pasămite calea... golul, chelia.

destineliterare@gmail.com 155
Destine Literare
Ascultă apoi o tânără extrem de mândră de ea şi deschise imediat. Se uită prin vizor. Nu se zărea ni-
de poemele ei. Şi iar îi reveni în ochi mic, dar ceva foşnea şi bufnea pe preşuleţul de la in-
frate-său, mortul. Dacă-ar fi avut şi ea vată în urechi... trare.
Dar nu, era dureros de vie, stând acolo să suporte lec- -Sunt io, Siţa, femeia de la doamna Ica! se auzi
turile acelea imposibile, slinurile de lăudăroşenie, fe- o voce groasă, ca de fumător înrăit.
licitările mincinoase, unde gura vorbea într-un fel, iar Inia deschise contrariată. Dar ce văzu, o miră şi
ochii în altul, silind-o să răspundă cu aceeaşi monedă. mai tare. O aschimodie de muiere, să fi avut patru’jde
A mormăit şi ea câteva fraze, după uzanţă, dar nici pe kile cu haine cu tot, îşi ştergea zeloasă picioarele.
departe n-a spus ce-ar fi vrut, ce simţea. Parcă-i in- -Da’ ce vă uitaţi aşa? Io sunt, că altă proastă nu
trase praf în ochi şi în dinţi. vinea să să caţere pă frigu’ ăsta pă geamuri...
La casierie revăzu un alt premiat. Ăstuia îi ghi- Măcar după nume trebuia să arate altfel. „Siţa”,
cise în cărţi pe vremea şefiei, chemată de o iubită a cu „i”-ul lung şi „ţ”-ul sfredelitor ca un bâzâit de
lui de atunci, pe care o ajutase să intre în redacţie, fi- ţânţar ar fi fost să fie lungă, osoasă şi cu o voce subţi-
indcă lucra în învăţământ şi făcea şi naveta, dar care, rică. Dar ea era mică, spălăcită, uşor crăcănată şi atât
după ce-şi văzuse sacii în căruţă, şi plecase chiar spre de slabă, că Inia putea s-o ridice în braţe. Mirosea a
alte zări, pe cai mari, la întoarcerea în ţară n-o mai tutun ca o bodegă acrită.
căutase, n-o mai recunoscuse... Fugise repede, ca o -Ei, lăsaţi, nu vă mai uitaţi aşa lung, că putere
laşă, în acorduri de pian şi în dezacorduri de atmos- de treabă am, chiar dacă mă vedeţi sfrijită aşa... co-
feră. De ce naiba venise? Şi cine oare fusese îngerul mentă ea, observând cu câtă neîncredre o priveşte
ei păzitor, fiindcă dacă cineva, acolo, sus, cineva nu gazda.
te iubeşte, nu te ştie nici dracu’! Banii primiţi atunci, -Păi, covorul... încercă Inia să protesteze cara-
îi dăduse înapoi în aceeaşi zi, că se împrumutase s-o ghios, simţind din vorbele Siţei că a înţeles mirarea şi
ajute pe cumnată-sa, pentru pomana lui nemulţumirea ei de cum arată noua venită.
frate-său. Care însă n-avusese loc. -Până la covor, facim alte alea... Perie dă pereţi
Se foia de colo, colo. Încercase singură să spele aveţi? Şi se strecură măruntă şi vioaie pe lângă Inia.
un geam, urcase pe scăriţă şi era să-şi frângă picioa- Să-i ştergim întâi p-ăia, că pă urmă trecim dă praf şi
rele. O prietenă îi promisese că-i trimite o femeie la el, al dracu’, iar s-aşază! Că ali prafului sunt toate!
treabă, s-o ajute, dar naiba ştie ce se întâmplase cu ea! -Ai dreptate! Se aşază! încuviinţă Inia obosită
Atât reuşise, să şteargă praful de pe cărţile din biblio- de turuiala şi zelul Siţei. Gura păcătosului adevăr gră-
tecă, atâtea câte îi mai rămăseseră. Desfiinţase două ieşte, cum se zice... Să ne aşezăm şi noi un pic, să vezi
corpuri, cel cu dicţionare şi cel cu carte străină, mai casa şi să-ţi explic ce o să ai de făcut!
mult lingvistică. După moartea lui bărbatu-său, le do- -Lasă, bre, că nu-s proastă! Ştiu io ce trebuie...
nase colegilor lui şi bibliotecilor. Iar alte cărţi, cele pe -Te rog, nu-mi mai spune „bre”. Mă cheama
care ea le semnase ca redactor, le împrăştiase pe la Inia Perlea. Spune-mi „doamna Inia”!
prieteni sau le dăruise unor iubitori de lectură, care se Dar Siţa parcă n-auzea. Se sculă brusc din foto-
găsea din ce în ce mai rar. liu şi merse ca în transă spre bibliotecă:
Îşi făcu o cafea. Se aşeză în fotoliul din sufrage- -Da io o cunosc pă femeia asta din poză...
rie şi privi cu milă la cărţi. Câte lecturi, câte referate, -Păi de unde s-o cunoşti, că e prima oară când
câte discuţii, câte vanităţi, câte renunţări, ca să ce? vii în casa mea şi eu nu te-am mai văzut! se mirase
Ca să se aştearnă praful şi să vină ziua când nici mă- Inia, care credea acum că slăbănoaga nu e nici în toate
car pe el să nu mai aibă puterea să-l înlăture... minţile.
Soneria suna subţire, prelung şi ea parcă sur- -Păi, dac-a fost doamna mea învăţătoare, ce-s
zise. Lăsă cafeaua pe măsuţa de lângă fotoliu şi mer- toantă să n-o ştiu?
gând să deschidă, încercă să şi-o închipuie pe femeia Inia tresări dureros. Da, era maică-sa în fotogra-
care venise probabil să o ajute la curăţenie. În mintea fia înrămată din bibliotecă! În colţul ochilor îi apăru
ei, trebuia să fie solidă, înaltă, puternică, tăcută şi ro- o lacrimă.
bace. Aşa şi-o închipuia. Zise: ,,Da, da!”, dar nu -E mama... şopti ea sugrumată de emoţie.

156 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
-Ete, bre, în ce casă am intrat io! se bucură co- -Hai, fugi, că minţi! n-o crezu Inia.
pilăreşte Siţa. Da’ ce mai face dânsa? întrebă ea poli- -Să n-am parte...
ticos. -Nu, nu aşa! Spune-mi autorul ei şi pe urmă şi
-Stă cuminte în urnă! răspunse oftând gazda, ne- ceva din carte...
luând în seamă ochii speriaţi ai musafirei. -Aia nu ştiu, că nu-i citeam pă copertă, ci numai
-Doamne, iartă-mă! Păi cum să stea dânsa pe dinăuntru! se dezvinovăţi femeia.
acolo? Că aia îi la votare! şi-şi făcu două cruci mari -Era cumva de Otilia Cazimir?
şi iuţi. -Nu, spuse hotărât Siţa şi tăie aerul cu mâna
-Nu, am ars-o, că aşa a vrut ea... Şi am pus-o în convingător.
urnă...Sunt şi urne de astea... -De George Topârceanu?
-Îoleu! Da-n ce casă am intrat io? se tângui Siţa. -Nici! Erea de o femeie... Ţiu minte ca acu’, da’
şi parcă-i venea să se ridice şi să plece. să mă tai că nu ştiu...
Inia îi aduse şi ei o cafea. Se aşază la loc, în fotoliu.O -Ei, m-am lămurit! Pierdem vremea cu prostii şi
privi tot neîncrezător pe noua venită şi veni rândul ei n-am făcut nimic... Hai, la treabă! Ştergem întâi pe-
să se mire. reţii cu peria şi pe urmă geamurile... încercă Inia să
-Dacă mama ţi-a fost dăscăliţă, cum zici, de ce schimbe subiectul. Sau nu, facem pereţii şi apoi scoa-
n-ai învăţat şi ai ajuns numai femeie de serviciu? Că tem covoarele, că se pune praful pe geamuri! Of, lua-
din mâinile ei au ieşit tot învăţaţi... l-ar de praf!
-Ei, o fi ieşit, nu zic nu, da’ pă mine m-a scos di Dar Siţa oftă, potrivi coada periei de şters praful
la şcoală, că am făcut într-a patra menangită... Şi nici de pe pereţi şi se opri în dreptul fotografiei fostei ei
că m-am mai dus! P-ormă m-am măritat şi... învăţătoare:
-Şi? -Să nu vă supăraţi, dar Doamna erea mai înţele-
-Ei, şi! S-a ales un rahat! Că ăla a şi murit şi io gătoare... Ea ne credea, nu ca dumneavoastră... Dacă
sunt singură, cu fi-mea... Da’ să ştiţi: ei îi place v-am spus că ştiu poiziile dintr-o carte, păi le ştiu!
cărţile, nu ca mine! Le-ar mânca pă pâine, nu alta! -Şterge pereţii odată, şi spune ce poezie vrei!
De-ar videa ea bliblioteca asta, n-ar mai pleca d-aci- hotărî Inia nereuşind s-o scoată la capăt cu nebuna.
lea! Da’ pă perete ci-i acolo? Diplomă? A dumnea- Cu o basma legată pe frunte, ca piraţii, cu o forţă
voastră? ciudată în mâini, Siţa apucă peria şi începu să şteargă
-Ei, se scuză Inia încurcată, că Siţa inventariază peretele de la uşă. Apoi jenată şi cu vocea ei groasă
repede tot, dar face nişte dezacorduri oribile, care-i şi rugătoare:
zgârie urechile şi sufletul. Nici o scofală! Am des- -Da’ să nu râdeţi de mine, bre, doamnă! Iote,
tule... Şi ce folos? Şi ieri am luat un premiu, o di- zic! Deci nu ştiu cum o chema p-aia de-a scris în
plomă din asta, dar n-a însemnat mare lucru... Apoi carte, da’ recitez poizia: „Lună dragă, poţi să-mi
fericită să schimbe vorba: Bine că fie-ta citeşte! Cu spui:/ tu, pe cer eşti prinsă-n cui?/ Cin’ te ţine să nu
diplomă, fără, carte trebuie să înveţe şi să ştie! cazi/ piste ape, piste brazi?”
- Cum nu! Io, la şcoală, n-am fost în stare să în- Inia se îngălbeni dintr-o dată ca luna, apoi îşi
văţ nici o poizie, da’ din cauza ei, m-am pricopsit şi muşcă buza de jos şi se înroşi. Se aşeză moale în fo-
io cu o carte...De-aia cu poizii! toliu. Se uită cu ochii mari, mari, la Siţa, parcă s-o
-Cum adică? se miră Inia, simţind că femeia asta mănânce, apoi se sculă glonţ, se duse la bibliotecă şi
se contrazice în ce spune. dintr-un raft de sus trase o cărţulie.
-Da, bre! Nu adormea a dracului copchilucă, -Îolio! Asta-i! Şi Siţa îşi dădu jos cu o mână
până ce nu-i citeam dintr-o carte cu poizii! Da numa’ moale basmaua abia pusă pe cap, de bucuria revederii
p-aia o vrea, dacă îi spuneam io o poveste, nu şi nu! acelei cărţi. De unde-o aveţi? se miră ea şi se scarpină
Dacă luam altă carte, erea ninorocire! Ş-apăi de-atâ- nervos după ureche.
tea ori i-am citit, tot cartea aia, că numa’ p-aia o plă- -De la autoare! Citeşte ce scrie aici!
cea, că ca proasta am învăţat şi io poiziili din ea pă
dinafară!

destineliterare@gmail.com 157
Destine Literare
-Inia Perlea. Stai aşa! sări Siţa speriată. Adică -Se spune, cum nu, râse Inia, dar se spune în
cum? Asta a luat numili dumneavoastră? Păi, s-o daţi carte! Tu nu l-ai aflat de acolo? Că şi despre el am
în judicată! Îolio, ce hoţi e şi pântre scriitori!... scris... Ia, gândeşte-te!
-Dar aici? Ia citeşte! Şi Inia neluând în seamă -Ba da, da io vreau să ştiu, până ajunge în carte,
indignarea ei, se simţi în sfârşit bucuroasă pentru pre- dă unde iei poiziili? Unde stă iele înainte?
miul primit cu doar o zi în urmă, pe a cărui diplomă -Păi tot în carte am scris şi asta... Uite, îţi spun
scria clar numele ei „pentru contribuţia deosebită cum începe şi tu să continui, că m-ai învăţat doar pe
adusă la dezvoltarea literaturii române”. de rost! Eu zic aşa: ,,Spune-mi, mamă, cum ţi-ncap/
-Îolio! În ce casă am intrat!Păi di ce nu mi-a poeziile în cap?/ Câteodată mi-e şi frică:/ te-a vrăjit o
spus mie şefa unde mă trimite ea, pă mine, măiculiţă? zână mică?”
şi-şi făcu iar două cruci mărunte şi dădu din cap ca o - Gata, ştiu! Şi vocea slăbănoagei parcă nu mai
apucată. Vrasăzică, dumneavoastră suntiţi aia de v- e atât de groasă şi gâjâită, recită limpede în aerul mi-
am învăţat io pă dinafară... Da’ asta-i har di la doamna rosind uşor a ger: ,,Poate că m-o fi vrăjit, /dar nici eu
mea învăţătoare, că ea a fost un înger... n-am lenevit./ Am privit şi-am răsprivit/ am citit şi-
Cu pereţii a terminat. Parcă e motorizată. Au am răscitit/ şi în lună, şi în stele,/ şi de bune, şi de
trecut la covorul cel mare. Şi Inia parcă a prins puteri. rele...”
Lehamitea care n-o mai părăsea, i-a dat pace. Nici Covorul se zbate neputincios sub mătură şi bă-
praful care iese din covor n-o mai supără. L-au răsucit tător. Femeilor le lucesc ochii. Siţa se simte puternică
fără efort şi acum aschimodia de Siţa se chinuie să-l şi folosioare, iar Inia e fericită. Bleaga asta pe care a
suie pe bătător.Mică şi sprintenă, se caţără ca o mai- văzut-o prima oară în viaţă, care n-a linguşit-o, n-a
muţă ţinându-se de barele de metal. Covorul e sus. minţit-o, n-are vreun interes legat de cărţi şi de gloria
Inia îl şterge cu mătura pe o parte, Siţa o aşteaptă să ei literară, i-a învăţat cartea pe dinafară, de dragul fie-
termine şi-l bate fără milă. Când face o pauză, roşie sii. Iar ăleia mici, numai poeziile Iniei i-au plăcut, şi
în obraji, se uită cu neîncredere la Inia şi o întreabă: de altele nici n-a vrut să audă. Ăsta da, premiu! Chiar
-Auzi, bre, doamnă, dar de unde îţi intră dumi- dacă praful a ieşit din covor şi s-a aşezat pe părul şi
tale în cap, poiziili alea? Ete, prafu’ intră în covor aşa, hainele lor şi iar îl vor duce iar în casă.
de să vede, da’ alea cum? Sau i secretu’ numa’ al ma-
tale, de nu să spune?

158 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Ioan TUDOR
(ROMÂNIA)

„Nu pot trăi fără să fiu prezent în viața teatrală a țării”


- Domnule Zeno Fodor, sunteți teatrolog, - …mi-ați atras atenția că nu aveți mult timp
adică istoric și critic de teatru, aveți și o bogată acti- la dispoziție. Sunteți atât de ocupat?
vitate de traducător, sunteți membru al Uniunii Scri- - Foarte.
itorilor, al Uniunii Teatrale, al Asociației Internațio- - Puteți să-mi dați câteva detalii?
nale a Criticilor de Teatru, dar, cu mai mulți ani în - Lucrez la o carte despre vechiul și bunul meu
urmă, v-ați înscris și în Uniunea Ziariștilor Profesio- prieten Dan Alecsandrescu, unul dintre cei mai im-
niști din România (UZPR). De ce și UZPR? portanți regizori din perioada 1960-1990. Am reușit
să strâng foarte multe materiale despre el: articole pe
care le-a scris, interviuri pe care le-a acordat, cronici
la numeroasele spectacole pe care le-a montat, foto-
grafii din acele spectacole. Sper că toate acestea, în-
soțite de un comentariu al meu, vor reuși să redea,
într-o măsură suficient de clară, de pertinentă și de
convingătoare, personalitatea acestui important crea-
tor din teatrul românesc contemporan.
- Prin ce a fost atât de important Dan Alec-
sandrescu?
- În primul rând prin concepția, prin credința
care a stat la baza întregii sale activități de creație. El
considera că teatrul, care este – știm asta de la Sha-
kespeare – o oglindă a vremurilor, trebuie să fie an-
gajat, să poarte un permanent dialog cu realitatea, să
incite pe spectatori la meditație. Teatrul trebuie să
Zeno Fodor răscolească sufletele. Sau, ca să citez exact una din
afirmațiile sale, „Teatrul, pentru mine, a fost întot-
- A fost un demers firesc. Criticul de teatru deauna un mijloc de a comunica cu cei din jur și mai
este și el ziarist. El nu este confrate doar cu ceilalți mult, poate, decât atât, de a determina stări și gân-
critici de teatru, ci cu toți ziariștii, indiferent ce do- duri.” Era, apoi, un mare dușman al rutinei, pentru că
meniu abordează unul sau altul. Consider apoi că ea, rutina, omoară teatrul viu, adevărat, incitant. El
UZPR, care este cea mai veche, mai importantă și mai căuta să monteze texte care să-l determine, să-l ambi-
prestigioasă asociație de breaslă a ziariștilor din Ro- ționeze să caute mereu noi forme de exprimare sce-
mânia, trebuie să cuprindă și o puternică confrerie de nică, cu condiția, însă, să nu fie vorba de experimente
ziariști culturali. Aceștia, prin valoarea și prestigiul sterile, ci de modalități în concordanță cu evoluția
lor, înnobilează Uniunea noastră. gândirii teatrale, care pun în valoare, mai bine, mai
- Când ați acceptat – și vă mulțumesc pentru profund, mai expresiv, ideile textului. Un alt mare
asta – să stăm de vorbă la o cafea… merit al său a fost acela de a fi iubit, de a fi sprijinit,
- Pentru mine neapărat tare și fără zahăr… de a fi valorificat dramaturgia națională. Cred că a

destineliterare@gmail.com 159
Destine Literare
fost regizorul care a pus în scenă cele mai multe piese față de câte montau majoritatea celorlalți regizori, a
românești, multe dintre ele în premieră absolută. Eu avut, desiguri, și realizări mai insuficient împlinite,
am reușit să identific 197 de spectacole realizate de el dar acestea au fost puține și, ceea ce este foarte im-
între 1957 și 1995, dintre care 125 cu piese românești portant, avea tăria să-și recunoască eșecurile și să în-
și 72 cu piese din dramaturgia internațională. Îi plăcea vețe din ele. Și astfel se conturează o personalitate
să descopere noi texte, noi dramaturgi de talent și, to- care face cinste mișcării teatrale românești, care tre-
todată, să lanseze în circuitul teatral național noile buie să rămână vie în amintirea noastră și să fie cu-
scrieri ale dramaturgilor consacrați. În aceeași idee a noscută și recunoscută și de urmașii noștri.
înnoirilor a reluat de mai multe ori capodopere ale - Da, se pare că Dan Alecsandrescu a fost,
dramaturgiei românești clasice și interbelice (O scri- într-adevăr, un personaj deosebit, chiar fascinant. Pe
soare pierdută, Năpasta, Răzvan și Vidra de pildă, când preconizați lansarea cărții?
dar și altele), căutând mereu noi modalități de însce- - Aș vrea să fie în 25 ianuarie 2019, când Dan
nare a acestora, aducând mereu ceva în plus față de Alecsandrescu ar fi împlinit 84 de ani.
montările sale aterioare. Era, de asemenea, un mare - Și ce aveți în plan pe mai departe?
susținător al actorilor tineri, pe care îi ajuta să se - În octombrie voi fi prezent la Festivalul Tea-
afirme, să-și dezvolte talentul, după cum avea grijă și trului Nottara din București, despre care voi da măr-
să ofere marilor personalități ale scenei roluri prin turie în presă ca un adevărat ziarist. În afară de asta,
care aceștia să realizeze creații deosebite. Mulți actori pe termen mai lung, vreau să traduc ceva din drama-
au câștigat premii importante cu roluri împlinite sub turgia maghiară și din cea francofonă și, în paralel,
bagheta sa regizorală. Toate aceste preocupări ale sale voi începe să strâng material pentru o altă carte, dedi-
se grefau pe un talent regizoral deosebit, autentic și cată unui alt mare regizor și prieten al meu, Gheorghe
de substanță, pe capacitatea de descifrare pătrunză- Harag. Dar am în minte și multe alte idei.
toare și de multe ori foarte personală a textului, pe o - De unde atâta energie la un om de vârsta
solidă cultură și o bogată fantezie, dar și pe o mare dumneavoastră?
seriozitate și rigoare a muncii cu actorii, pe șlefuirea - E simplu: nu pot trăi fără să fiu prezent în
cu finețe a nuanțelor, pe găsirea celui mai adecvat viața teatrală a țării. Asta îmi dă putere.
ritm al derulării spectacolului, astfel ca acesta să-i - Vă mulțumesc pentru aceste mărturii și vă
capteze pe spectatori. Nu afirm că absolut toate spec- doresc împlinirea cu succces a tuturor acestor pro-
tacolele sale au fost deosebite. Muncind enorm de iecte.
mult, cam 5 spectacole pe stagiune, ceea ce era dublu

160 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Daniel TUDOSOIU
(ROMÂNIA)

Ion Antonescu (1882-1946)

Ion Antonescu este cel care avea sa devină la biroului de operaţii la Marele Cartier General Român.
6 septembrie 1940, conducător al statului român, este Între 1920-1922 devine comandant al „Şcolii Speci-
încă şi acum, la aproape 69 de ani de la dispariţia sa, ale de Cavalerie”.În 1923 a fost ataşat militar la Paris
o personalitate controversată. si între 1924-1926 ataşat la Londra. Urmează ca între
Ion Antonescu s-a născut pe 2 iunie 1882 la 1927 şi 1931 să devină secretar general al Ministeru-
Piteşti într-o familie de militari. A început să îşi clă- lui Apărării Naţionale şi comandantul „Şcolii superi-
dească cariera militară în 1898,la doar oare de război”(Academia militară de
16 ani urmând “Şcoala pentru fiii de astăzi).În 1933 pe 1 decembrie până pe
militari”pentru ca apoi,în 1903- 11 decembrie 1934 şef al Marelui Stat
1904,să urmeze “Şcoala pregătitoare Major. Generalul Antonescu pleacă la
de ofiţeri de infanterie si cavalerie”,pe Marele Stat Major,dar rămâne în con-
care a absolvit-o ca şef de promoţie,cu tinuare comandant al Diviziei a 3-a in-
gradul de sublocotenent. În următorul fanterie. Pe 25 decembrie 1937 prin
an,1905-1906, urmează „Şcoala Spe- Înaltul Decret a fost numit ministru al
ciala de Cavalerie” din Târgovişte. În- Apărării Naţionale şi îşi păstrează
tre 1906-1911 este comandant de su- funcţia până pe 29 martie 1938, când a
bunitate la Regimentul 1 roşiori. În demisionat. După această dată,datorită
1907,cu prilejul revoluţiei,este pus să ordinului său,acela ca legionarii din
facă faţă unor împrejurări dificile chiar închisoarea Chişinău să fie mai bine
de la începutul carierei. Datorită faptului că şi-a im- trataţi,este considerat periculos şi este ţinut sub pază
pus atitudinea plină de omenie într-un mod ferm în la domiciliu. Pe 9 iulie 1940 este arestat şi închis la
faţa miilor de ţărani răzvrătiţi,a fost felicitat de către Mânăstirea Bistriţa,judeţul Vâlcea. Această ultimă si
Principele Ferdinand. În anul 1911 a fost primul ad- nedreaptă lovitură îl determină ca la 12 iulie 1940 să-
mis la “Şcoala superioară de război”, cu gradul de lo- şi dea demisia din armată. Generalul Antonescu,un
cotenent,unde şi-a încheiat pregătirea sa profesională. om obişnuit si integru este omul de conducere în tim-
În anul 1912-1913 cu ocazia campaniei din Bulgaria puri grele şi cum ţara era la un pas de prăbuşire este
obţine gradul de căpitan,ca şef al biroului de operaţii chemat la conducerea ţării. La 5 septembrie 1940 este
în Statul Major al Diviziei 1 de cavalerie,unde dato- investit cu puteri depline sa formeze guvernul Româ-
rită serviciilor aduse i se acorda „Virtutea militară” niei,următoarea zi devenind conducător al statului
de aur. În anul 1914-1915 devine conducător al “Şco- Român până în 1944.Pe 16 septembrie i s-a anulat de-
lii speciale de cavalerie”.În 1916 primeşte gradul de misia şi i s-au redat drepturile fiind avansat ca general
comandant al „Şcolii superioare de război” si titlul de de corp de armată. Datorită plecării Regelui Carol al
maior,iar în 1917 locotenent-colonel. În 1918-1920 II-lea în afara ţării,Antonescu preia puterea ţării deşi
devine comandant al Regimentului roşiori,fiind şef al Regele Mihai I urcase pe tron. În iunie 1941

destineliterare@gmail.com 161
Destine Literare
Antonescu declară război Uniunii Sovietice pentru pe soldat si pe comandant, de aceea trebuiau instruiţi
revendicarea Basarabiei. La 23 august 1944,Anto- in exerciţiu.
nescu refuzând să ceară armistiţiu cu Aliaţii a fost Caracterul puternic al lui Antonescu reiese şi
arestat şi demis din ordinul Regelui Mihai I printr-o din cazul elevului Romalo, care fiind consemnat, a
lovitură la palat. În mai 1946 a avut loc procesul lui primit invitaţie la un bal la Palatul Cotroceni, bal dat
Antonescu. A fost judecat la Tribunalul Poporului. Pe de principesa Ileana. Antonescu refuză a ridica pe-
17 mai a fost condamnat la moarte pentru crime de deapsa elevului. Comandantul Şcolii intervine in fa-
război. Mareşalul a vrut să fie executat de militari şi voarea elevului, dar Antonescu îşi depune demisia,
nu de gardienii închisorii,dar a fost refuzat. A fost elevul rămânând în pedeapsă, iar căpitanul Antonescu
executat pe 1 iunie 1946 în incinta penitenciarului Ji- sa desăvârşească educaţia viitorilor ofiţeri, având un
lava lângă „Valea Piersicilor”. Înainte de tragere,An- prestigiu imens in carieră.2
tonescu a ridicat mâna dreaptă în semn de salut, ulti-
mele sale cuvinte fiind: “Trăiască România. Foc!”. 1

Ion Antonescu a fost „dictatorul” României


de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acesta şi-a împins ţara spre o alianţă nu tocmai favo-
rabilă cu Germania nazistă. Ion Antonescu a avut
Mareşalul Ion Antonescu a fost întreaga sa parte de o cariera militară înfloritoare, ocupând
viaţă un patriot convins, manifestându-se sub însem- funcţiile de ataşat militar, la Paris si Londra, şef al
nele principiului că omul trebuie să se subordoneze Marelui Stat Major în 1934 si ministru al apărării in
intereselor comunităţii. 1937. În 1938, la scurt timp după instaurarea regimu-
Ion Antonescu nu vorbea despre el niciodată lui dictatorial al lui Carol al II-lea, Antonescu a fost
la persoana I (,,eu”) , folosind de fiecare dată per- demis din funcţie datorită asocierii cu Garda de Fier,
soana a III-a (,,Colonelul/ Generalul / Mareşa- partid de dreapta, făcând parte din cadrul Mişcării Le-
lul”).Din această exprimare dovedea că în sinea sa gionare. Însă Antonescu si Garda de Fier au preluat
existau două personalităţi dintre care una conducă- conducerea ţării in 1940, după ce teritoriul României
toare. fusese divizat intre Tripla Axă si Uniunea Sovietică.
Colonelul Antonescu pe când comanda esca- În perioada iunie-septembrie, Antonescu şi-a exerci-
dronul de elevi avea o autoritate cu care comanda uni- tat prerogativele de ,,dictator” in stilul lui Adolf Hi-
tatea , pornind de la conceptul ca cea mai eficace si tler şi şi-a declarat deschis loialitatea faţă de Germa-
aplicativă mişcare din instrucţia soldatului, cu care îşi nia. După indepărtarea legionarilor, Anto-nescu in-
poate salva viaţă era ,,poziţia culcat” executată in- staurează un regim autoritar, iar la 22 iunie 1941 Ro-
stantaneu. Soldaţii trebuiau instruiţi cat mai bine, iar mânia participă alături de Germania la invadarea Uni-
aceasta comandă era considerată in măsură să-l apere unii Sovietice , cu scopul de a elibera Basarabia si

1
Almanah istoric(50 de ani de la moartea mareşalului) , „Viața
si moartea lui Ion Antonescu”, Editura Tess-Expres 1996 , pg. 2
Gheorghe Buzatu ,,Istorie interzisa” Editura Curierul
4 Doljean-Craiova 1990 , pg. 84
Ilie Schipor , Ion Antonescu , ,,Romanii, originea, trecutul,
sacrificiile si drepturile lor , Editie ingrijita de maior , Editura
Clio , Bucuresti 1990, pg.106

162 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
nordul Bucovinei. Odată cu schimbarea cursului răz- Ion Antonescu i-a trimis o ultimă scrisoare
boiului în favoarea Aliaţilor, situaţia României a de- soţiei sale, Maria, trimisă de la Jilava cu o zi înainte
venit dramatică, existând posibilitatea ocupaţiei sovi- de execuţie şi cu două zile înainte de a împlini 64 de
etice. Negocierile paralele petru ieşirea din război de- ani. În aceasta ultimă scrisoare Antonescu îi declară
marate pe de o parte pe cale oficială, de guvern, şi pe dragoste soţiei şi încearcă să o liniştească spunându-i
cale neoficială, de regele Mihai I si opoziţie nu au dus să fie mândră de reuşitele acestora, să rămână demnă
la nici un rezultat concret. Deşi s-a dovedit un condu- şi cu capul sus orice s-ar întâmpla. Pe lângă toate
cător competent în anii războiului şi mult mai puţin acestea Antonescu o sfătuieşte pe soţia sa să meargă
represiv decât aliaţii fascişti, Antonescu pierdea spri- la Mănăstire şi sa fie înmormântat lângă ai lui la Iancu
jinul populaţiei odată cu creşterea pierderilor umane Nou. Scrisoareae încheiată cu o ultimă frază: ,,Nici o
si materiale de război. După o perioadă de neutralitate lacrimă! ”. Pe lângă caracterul său dur, acesta era o
de mai bine de un an în decursul căreia Regatul Ro- persoană atentă şi drăgăstoasă cu soţia, acest lucru re-
mâniei a permis evacuarea guvernului şi tezaurului a iese din scrisoare. Maria, soţia sa, a răspuns scrisorii
pierdut importante teritorii în profitul Aliaţilor de soţului spunându-i că se gândeşte la el, grijulie în-
atunci ai Germaniei naziste, anume URSS, Ungaria şi cheie scrisoarea în care îl încurajază cu mărturisirea
Bulgaria. După trei ani şi două luni de campanii mi- dragostei ei. 4
litare împotriva URSS, la data de 23 august 1944, ar-
mata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din
luna martie, Regele Mihai îşi dă acordul pentru înlă-
turarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă
acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile
Unite. În anii regimului lui Antonescu, România a ali-
mentat economia de război a Germaniei cu petrol, ce-
reale, precum şi produse industriale. România a deve-
nit o ţintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 au-
gust 1943, când au fost atacate câmpurile petroliere şi
rafinăriile de la Ploieşti. Deşi şi România şi Ungaria
erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu şi-a
continuat ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din
cauza problemei Transilvaniei. După lovitura de stat În concluzie oricine se referă la mareşalul Ion
din 23 august 1944, „dictatorul” a fost judecat de Tri- Antonescu este tentat sa facă o distincţie, ce se im-
bunalul Poporului, la Bucureşti. Condamnat la pune aproape de la sine, între militarul de carieră ce
moarte pentru crime de război şi a fost executat la Ji- s-a remarcat în cele trei războaie europene ale seco-
lava, pe 1 iunie 1946.3 lului XX, la care România a participat şi omul politic
investit, în fapt, cu cea mai înaltă magistratură, în
urmă cu cinci decenii.5

3
Magazin istoric , Editura Fundaţia culturală ,,Magazin 5
Ilie Schipor , Ion Antonescu , ,,Românii, originea, trecutul,
istoric”, septembrie 1999 pg. 59 sacrificiile si drepturile lor , Ediţie îngrijită de maior , Editura
4
Gheorghe Buzatu " Istorie interzisă" Editura Curierul Clio , Bucuresti 1990, pg.106
Doljean- Craiova 1990 , pg. 84

destineliterare@gmail.com 163
Destine Literare

Mihaela TUDOSOIU
(ROMÂNIA)

Roma celor şapte regi


„Despre întemeierea Romei existau diferite fratele lui. Romulus a devenit astfel conducatorul aşe-
legende care îl arătau pe Enea ,principe Dardan , care zării, care a fost denumită “Roma”, după numele său.
a fugit din Troia în Italia, dupa ocuparea ei de către Totuşi s-au găsit aşezări de păstori care dateazădin
greci, ca stramoş al romanilor .În varianta înfătisată secolul VIII. Dar o altă teorie ne relatează faptul ca
de el,Liviu care sprijină politica lui Augustus, în- numele de Roma nu vine de la numele primului ei
cearcă să dovedească originea divina a gintei Iulia, conducător ci de la numele unei ginţi etrusce numita
din care făcea parte şi Împaratul.În privinţa întemeieri Rumlna .
oraşului Roma, arheologi au arătat că nu este vorba Cu toate acestea perioada existentei acesteia
de un singur act de fondare, ci de un proces care a este împarţita în trei perioade :Roma regală, republi-
durat zeci de ani”1.Deşi nu putem să dăm um moment cană şi imperială,eu am ales să vorbesc despre Roma
al întemeierei Romei , ea afost întemeiată este 21 în perioada regalitaţi, mai exact despre cei şapte regi
aprilie 753, această dată a fost stabilită de către Mar- pe care ea i-a avut şi despre realizările lor.
cus Terentius în secolul î.e.n. Exista nenumărate le-
gende cu privire la întemeierea Romei cea mai răs-
pandită fiind cea a lui Romulus şi Remus .Potrivit le-
gendei, Romulus si Remus au fost fiii lui Rhea Silvia,
fiica regelui Numitor din Alba Longa. Alba Longa
este un oraş mitologic, localizat pe muntele Alban, în
sud-estul viitoarei Rome. Înainte de nasterea gemeni-
lor, Numitor a fost închis de catre fratele său mai mic
Amulius, care a obligat-o pe Rhea să devina vestală,
pentru a nu putea da nastere unor posibili rivali la ti-
tlul său. Totuşi, Rhea a ramas însarcinată cu zeul răz-
boiului Marte şi le-a dat naştere lui Romulus şi Re-
mus. Amulius a cerut ca sugarii să fie înecati în Tibru,
Primul rege al Romei a fost Romulus, el pune
însa aceştia au supravieţuit şi au ajuns la mal la poa-
bazele organizări constituţionale a Romei, el instituie
lele muntelui Palatin, unde au fost alaptaţi de o lu-
un sfat al bătrânilor (senatus) format din 100 de mem-
poaica, pana cand au fost găsiţi de ciobanul Faustu-
beri (patres) reprezentând cele 100 de ginţi care com-
lus.Crescuţi de Faustulus şi nevasta sa, gemenii au
puneau poporul roman .Romulus pune la cale rapirea
devenit mai tarziu liderii unei trupe de tineri ciobani
sabinelor, fapt care declansază un conflict între ro-
războinici. Dupa ce au aflat adevarata lor identitate,
mani şi sabini, dar în final lupta celor două neamuri
ei au atacat orasul Alba Longa, l-au ucis pe maleficul
se încheie printr-o împăcare, Titus Tatius, conducă-
Amulius şi l-au repus pe tron pe bunicul lor. Dupa
torul sabinilor, devine rege alături de Romulus. La
aceea gemenii au decis să întemeieze un oras pe locul
sfârşitul domniei lui Romulus poporul roman era
ăn care fuseseră salvaţi cand erau copii.Totuşi, la
compus din trei triburi Ramnes care reprezentau lati-
scurt timp, au ajuns să se certe si Remus a fost ucis de
nii, Tites sabinii şi Luceres erau persoanele care se

164 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
stabiliseră ulterior în oraş, fiecare trib fiind împartit picioare, paloşe şi săbi.iar pe aceştia i-a împarţit în
în 10 curii.Dupa moartea lui Romulus senatul alege centurii de cate 40 în funcţie de varsta tineri şi bătrâni.
rege pe Numa Pompilius (717-613) fiind sabin de or- Apoi in a doua clasa a ales bărbaţi cu un cens
gine se remarcă prin reformele sale pe plan intern, or- de 65 de mine ,aşezăndu-Ieîn două centurii le-a po-
ganizarea ceremonialului cultelor, coonstruirea cole- runcit să poarte aceleaşi arme ca şi prima clasa dar nu
giilor de preoţi si meşteşugari, refromarea calendaru- le-a dat paloşe şi le-a dat scuturi lungueţe i-a împartit
lui roman prin adăugarea a doua luni la cele 10 stabi- din nou în funcţie de varsta în tineri care purtau raz-
lite de Romulus şi prin fixarea zilelor faste si nefaste. boaie şi bărtâni care pazeau oraşul..O a treia clasă cu-
Al treilea rege al Romei este Tullus Hostilius (672- prindea bărbaţi cu un cens mai mare de 50 de mine
641), este ales de popor organizat in cele 30 de curii. acestora nu le-a dat paloş şi nici armura ocrotitoare
Domnia lui stă sub semnul victoriilor militare repur- a coapselor din ei a alcatuit 20 de centuriiseparându-
tate asupra sabinilor şial cuceriri şi anexari orasului Ie dupa vârstă. O a patra clasă cuprindea barbaţi cu o
Alba Longa cu ocazia acestui eveniment are loc le- avere de cel putin 25 de mine pe aceştia împărţindu-
gendara luptă dintre cei trei Horaţi si cei trei Curiaţi. ideasemenea în 20 de centurii şi i-a înarmat cu scuturi
După doi ani este ales rege Ancus Marcius lungi, săbi şi lănci. A cincea categorie cuprindea bar-
(639-616)care construieste primul drum de la Roma- baţi cu o avere mai mica de 25 de mine şi jumătate i-
până la vărsarea Tibrului în mare unde crează o co- a organizat în 30 de centurii şi aici oameni fiind îm-
lonie Ostiria .Celor patru regi de origine sabina sau părţiţi după vârstă aceştia luptau cu suliţe şi praşti.Re-
latina le-au urmat trei regi de origine etrusca : Tarqu- gele a alcatuit 4 centurii fără nici o arma. Doua din
inuis Priscus (616 -579) , Servius Tullius (578-533), cele 4 centurii le formau armurierii, tâmplari şi alti
Tarquinius Superbus (616-579). meseriaşi pricepuţi la a face lucruri necesare la răz-
Alungat din orasul Tarquinii Tarquinuis Pris- boi, iar restul de 2 centuri erau formate din trâmbiţaşi
cus se stabileşte la Roma în vremea lui Ancus Mar- a caror rol era de a sulfa în cornurile ciobanesti dând
cius, dupa a cărui moarte devine rege .El a iniţiat am- semnalul de începere a luptei. Asa era împărţită
ple miscari edeliare la Roma cum ar fi: construcţia populaţia Romei în şase claseşi 193 de centurii.Prima
marelui circ Circus Maximus, a inceput secarea clasa era formată din 98 de centurii cu calareţi a doua
mlaştinilor din oraş, a ridicat la 200 numărul senato- din 22 de centurii cu meşteşugari ,a treia 20, a patra
rilor. ”Dupa uciderea sa de catre rudele lui Ancus 22 socotindu-i şi pe trâmbiţaşi şi pe cei care sunau din
Marcius devine rege Servius Tullius caruia i se atri- corn, a cincea 30. Iar a şasea şi ultima o alcătuiau ne-
buie cele mai multe reforme realizate în timpul Romei voiaşi.
regale . Cum ar fi faptul ca el a facut un recesământ
în care erau populatia era obligata sa-şi treacă numele
tatalui, sa-şi arate vârsta, sa-şi declare soţia şi copii,
să spună din ce trib făcea parte sau în care sat din re-
guine locuieste fiecare .Se hotara ca cel a carui decla-
ratie nu sa făcut în condiţiile cerute de lege să fie bi-
ciuit , averea să îi fie confiscatăţi să fie vândut ca
sclav .”2. Astfel facânduse recesământultuturor,Tul-
lius a strâns respectivele înregistrări şi astfel şi-a dat
seama de numarul romanilor şi de averile acestora. Regele a completat reforma censitara cu una
Astfel a înfăptuit cea mai înţeleaptăConstituţie prin de natura administrativă împarţind populaţia în 4 tri-
care romani erau împarţiţi pe clase în funcţie de avere buri dupa teritorilu în care locuiesc, cele 4 triburi nu-
şi serviciul militar astfel: prima clasă avea censul cel mindu-se astfel: Suburbana, Palatina, Esquilina, Col-
mai mare nu mai puţin de 100 de mine, pe aceştia i-a lina în locul celor trei triburi traditionale.Tot lui i se
împarţit în 80 de centurii poruncindu-le să poarte scu- atribuie construcţia unor noi ziduri ale Romei aşa
turi argiente, lănci şi coifuri de arama apărătoare de

destineliterare@gmail.com 165
Destine Literare
numitele ziduri serviene şi înălţarea unui sanctuar co- sunt adoptaţi: Apollo,Castor, Polx, Hercules, Pluto,
mun al tuturor latinilor pe Aventin. Proserpina, Asculapirus au fost adoptate si zeitaţi ori-
Ultimul rege al Romei regale Tarquinius Su- entale precum Kybele, Irix .La acestea se adaugă şi
perbus, exista o posibilitate de înrudire cu celălalt zeitaţi specific romane personificănd trasături morale
Tarquinius, el este prezentat ca fiind un tiran, domnia Concordia, Aequitas, Libertas, Pietas, Salus,Victoria
sa sprijinindu-se exclusive pe forta armelor.Încearcă şi zeitati colective Sarii, Penatii, Menanii. Astfel se
să slăbească puterea aristocraţiei ,pentru ca el să de- formează panteonul roman, fiind unul foarte colorat.
tină mai multa putere, a redus numărul senatorilor, a În opinia mea regii roamni au avut un foarte mare
purtat lupte împotriva volscilor şi a cucerit prin şire- efect asupra urmatoarei evoluţi a reublici şi mai târziu
tenie orasul Gabii.În vremea lui se încheie secarea a imperiului deoarece ei pun bazele acestiu stat antic,
mlaştinilor prin crearea marelui canal colector Cloaca prin reformele şi cuceririle lor ei îşi lasa amprenta
maxima şi este construit marele templu de pe Capi- asupra romanilor şi îndeosebi asupra noastra ur-
toliu închinat triadei Jupiter Junona si Minerva. maşilor lor .
Fiul regelui o răpeşte pe sotia lui Collatinus,
care se sinucide, acest fapt declansănd o revolta a no-
bilimi romane condusă de Lucinus I. Brutus şi Col-
latinus împotriva regalitaţi actulae şi mai ales împo-
triva regelui, în urma acesteia Tarquinius Superbus
este alungat din Roma ,regalitatea este abolita şi se
instituie republica. Dupa instaurarea republici; În-
treaga putere în stat – politica, juridica,religioasa – a
trecut in mana particienilor, aceiaş repreyentanţi ai
aristocratiei gentilice care înainte constituiseră Sena-
tul Romei regale „3.
Limba romana este împrumutată de la greci
prin etrusci probabil, ea se impune în Peninsula Ita-
lică în detrimetrul celorlalte limbi vorbite în acel Note bibliografice
spaţiu. Universul religiosla romani era format din 1. Emil Condurachi şi Vladimir Iliescu ,Crestomaţie de
texte privitoare la istoria antica ,Didactică Şi Pedago-
existent a numeroase numina semnificand fortele ob-
gică,Bucureşti, 1963 ,p.139
scure prezente în şi prin anumite obiecte fenomene
2. Emil Condurachi şi Vladimir Iliescu ,Crestomaţie de
actiuni.În existent de zi cu zi deabia dupa contactul texte privitoare la istoria antica ,Didactică Şi Pedago-
cu religia altor popoare italic al etruscilor şi în deo- gică,Bucureşti, 1963 ,p.142
sebi al gercilor panteonul roman dobândeşte un cha- 3. Ovidiu Drimba ,Istoria culturii si civilizatiei Volumul
racter distinct fie prin adoptarea uor noi culte fie prin III ,Saeculum ,Bucureşti ,2008, p. 234
secretismul religios .Romani au avut în vârful pante- Bibliografie :
onului pe triada Jupiter, Marte, Quruins care cedeză 1. Emil Condurachi şi Vladimir Iliescu ,Crestomaţie de
în jurul anului 500 locul lor sub influenţa etrusca tri- texte privitoare la istoria antica ,Didactică Şi Pedago-
adei Jupiter, Junona, Minerva lor adăugăndu-se o gică,Bucureşti, 1963
noua triadă de origine italica Ceres, Liber, Liberta ve- 2. Horia C. Matei ,O istorie a Romei antice ,Albatros ,Bu-
cureşti ,1979
nerate îndeosebi de plebei. Din panteonul italic mai
3. Ovidiu Drimba ,Istoria culturii si civilizatiei Volumul
sunt preluate divinitaţi precum: Venus, Fortuna, Di-
III ,Saeculum ,Bucureşti ,2008
ana, din cel etrusc: Saturn,Vulcan,Neptun si Voltur-
nus. În urma contactelor intense cu civilizaţia greaca

166 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Doina URICARIU
(U.S.A.)

O zodie paradoxală
Sunteți la capătul sau la începutul unei lecturi ceea ce mai pot să salveze din propria existență,
pe care n-aș vrea s-o încorsetez într-un singur tipar de câteva firimituri de bucurie și dragoste, de confort și
a înțelege romanul acesta. Autorul lui este un prozator împăcare cu sine.
care scrie puțin altfel despre o lume prin care am tre- Ospățul pe care-l pregătesc Adam și Eva nu e
cut și mai trecem. Spirit dezinvolt, ludic, extrovertit, în fond o sărbătoare ratată și, în așteptarea lui, conști-
hrănit de experiența teatrului și a televiziunii, Dan ințele și memoriile amfitrionilor readuc în prim plan
Ghițescu își refuză condiția apăsat tragică, scenogra- atâtea ființe cu care au împărțit un rău fără de margini,
fiile exclusiv dramatice, tonul încrâncenat, intrata- un bine proteguit și salvat prin toate mijloacele.
bil. În secolul al XII-lea, limba latină folosea cu-
El scrie Zodia Cameleonului, adăugând insu- vântul cameleon preluat din grecescul khamaileón.
lelor epice despre gulagul românesc alte destine ciun- Așa se numea o specie de leu care se târa pe pământ.
tite, alte biografii distruse și, totuși, Un fel de reptilă cu pielea gri-ver-
imposibil de smuls unei neobosite zuie care reușea să-și schimbe, la
speranțe de a salva omenescul, nesfârșit, culoarea. Ciudatul ani-
dreptul la fericire. mal fusese creat astfel ca să poată
Se adaptează prea ușor per- supraviețui. Avea de partea lui o
sonajele cu dictatura ? forță rară, unită cu o penibilă obe-
Mai degrabă își inventă un diență, părea nepăsător și slugar-
mic cerc magic care exorcizează, nic, din pricina acestui contact per-
pe cât posibil, răul, delațiunea, manent cu țărâna (khamai în-
crima, pierderea celor dragi, trimiși seamnă ,,pe pământ'').
în pușcăriile politice, dați afară din Așa s-a născut expresia de
posturile lor, ,,excomunicați" pe cameleonism. Cameleonic e cel ce-
criteriul dosarelor, invidiilor sau și schimbă felul de a fi, mentalita-
unor vorbe cu consecințe îngrozi- tea, părerile, sub presiunea și ase-
toare? diul realității ce-l înconjoară.
Sunt prea toleranți acești Prin La Fontaine și fabulele
oameni? Nu cunosc anatema? Nu- sale, a ajuns la noi și expresia de
și adâncesc resentimentul atroce? Oare de ce? Nu-și ,,peuple cameléon, peuple singe du maître".
consumă energia pentru a-i pedepsi pe cei vinovați și Dar, de la maimuțărirea autorității și copierea
de ce nu consideră judecata crimelor făptuite de dic- felului de a fi, a celor ce ne devin stăpâni, cu forța, și
tatură ca un act obligatoriu de însănătoșire morală? până la desfigurarea cameleonică a istoriei, nu e, din
Sunt apatici? păcate, decât un singur pas. Și acest pas, echivalent
Mai degrabă sunt obosiți până la cea din urmă cu un abis, l-au făcut atât totalitarismele de stânga cât
celulă, obosiți de atâta dramă și hărțuire, de atâtea ne- și cele de dreapta. Cameleonismul istoriei și puterii,
împliniri și pericole care le-au inoculat frica, drogul în ultima sută de ani, a atins paroxismul. A însemnat
acesta de care vor fi dependenți până la capătul vieții. o tragedie continuă, un lanț neîntrerupt de crime, o
Da, sunt obosiți și-și rezervă ultimele forțe pentru

destineliterare@gmail.com 167
Destine Literare
fărâmițare dureroasă, ridicolă și ireversibilă a adevă- din D-ale Carnavalului. Dictatorul ne amintește de
rurilor. celebrul film al lui Chaplin, unde crima întâlnește co-
Dan Ghițescu nu lasă tot acest infern să otră- micul involuntar, iar minciuna, mai cumplită decât
vească destinele personajelor sale și le răscumpără moartea, are, în cele din urmă, soarta celui ce alunecă
pierderile printr-un stil epic alert, inteligent, ce dez- pe un tobogan, pierzându-și identitatea într-o ,,ștafetă
voltă simțul compasiunii și complicități față de con- a viermilor".
diția umană. Experiența lui de regizor, de om de tea- În visul unui personaj, cuplul ceaușist intră în
tru, de prozator care cunoaște, și prin propriul destin, alaiul lumii pe care a desfigurat-o cu atribuțiile hilare
traveling-urile dictaturii din Est și ale democrației din ale unor roluri de nași, participând la o nuntă. Coșma-
Vest îl ajută să aducă pe scenă histrionismul ființei rul din viața de zi cu zi e transformat, în somn, într-o
umane încercate de vremuri dar, mai ales, problema mascaradă, într-o comedie de situații. Astfel, camele-
adaptării, a supraviețuirii, în condițiile în care trebuie onismul generează o suită de măști salvatoare. Ideea
să trăiești într-un ghetou de parcă ai viețui într-o gră- e că salvarea poate îmbrățișa mai multe chipuri refu-
dină a raiului. Nu numai idealul devine o fata mor- zându-și însă, obligatoriu, minciuna. Minciuna e mai
gana din piese detașate. Oameni, popoare, conti- periculoasă decât moartea. Împreună cu atrofierea
nente, istoria e o realitate ce trăiește, în negativ sau conștiinței, minciuna creează un vid peste care nu se
pozitiv, din piese detașate. Zodia Cameleonului e tă- mai poate înălța nici o punte salvatoare.
râmul unui Decalog răsturnat în care păcatele se tran- Aceasta ar fi una din semnificațiile romanului
sformă în virtuți. scris de Dan Ghițescu. Nu e deloc paradoxal să scrii
Arta lui Dan Ghițescu alege o cale mai subtilă un roman împotriva minciunii așezând destinele tutu-
și mai simplă de a repune în drepturi adevărul, folo- ror personajelor sub Zodia Cameleonului.
sindu-se de lecția lui Caragiale, mai cu seamă aceea

(Postfață la volumul Zodia Cameleonului de Dan Ghițescu)

168 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU


(ROMÂNIA)

PE UN RAM NODUROS poeme ale luminii sau cântece de suflet


cu înserări învăluite de crini
Dimineaţa iese în cădere pe ferestrele nopţii, în arome tari şi praf galben de petale
într-un târziu se trezesc şi cântă cocoşii, pe aripi de fluturi albaştri.
bat clopotele cu sunete sparte cu ciocanul,
spiritul zilei aşteaptă trecerea orelor de meditaţie. Tu aşteaptă-mă la porţile nopţii
unde inimile pereche sunt pe aceeaşi bătaie
Păcatele m-au adus până azi călare pe caii soarelui, ca şi clopotele cu ecoul lor.
iertarea lor mă aşteaptă în cer,
nicio moarte nu ştie mai mult decât pămânul CERUL ȘI PĂMÂNTUL DĂINUITE
unde rămân o vreme urmele omului
din care curg râurile sângelui. Printre oameni
timpul trece neluat în seamă,
Lumina m-a răsfăţat cu darul cuvântului, fără remuşcări nu ne spune nimic
pesemne sunetele le-am cules din zbor ia cu el tot ce-i mai frumos
şi s-au cuibărit într-o vioară şi pleacă nepăsător din valea morţii
pe un ram noduros de suflet până se şterge totul din memorie.
să dea glas gândurilor.
Cerul şi pământul dăinuie,
În slava şi misterul care se naşte, nu au prea multe aşteptări,
nimeni nu-şi îngăduie să caute rămân sub picioarele altor muritori.
acolo unde ceasurile se opresc şi pornesc singure
cu acele pe cadranul inimii unei femei. Privesc cum totul arde în foc
fără nicio părere de rău,
CU ÎNSERĂRI ÎNVĂLUITE DE CRINI întâmplător drumurile se reiau,
caută vârful
unde nimeni nu agunge fără moarte
Bucăţi decupate din frumos şi moartea se naşte odată cu viaţa.
în figuri geometrice amestecate,
au şi ele trăiri în unghiuri ascuţite Tu spune-mi când tac
de parcă nervii ar vrea să recompună ceva deosebit de ce nu strig,
şi sângele priveşte cu roşeaţă-n obraji, şi înţeleg ce nu-i de înţeles.
dragostea pentru care a curs frenetic
cu o nelegiuită bucurie de viaţă. PROMISIUNI DEȘARTE

Nici nu ştiu cum să-mi adorm bucuria Ai ciupit din pâinea săracului în fiecare zi
în cuvintele nepereche lăsate vraişte fără să ai perioade cu odihnă
din care nu ştiu ce să fac, şi el nu s-a răzvrătit.

destineliterare@gmail.com 169
Destine Literare
Ştiai că-i cuminte şi-şi caută de ale lui, începi să dregi busuiocul cu mărinimie.
merge la biserică şi se rogă să ai gânduri bune, Toate acestea au sunetele întârziate ale unui ecou
dar tu nu crezi în ce crede el, în aşteptare să se piardă fulgerele norilor de ploaie.
îl ei în derâdere.
Mişcările tale perfide cu deturnări de scop
Când se strânge prea multă obidă sunt semnele unor vorbe aruncate-n vânt
de apare pericolul, care obosesc urechea.

Pe ulița satului la Scundu, Vâlcea (foto Mihaela Manda)

170 destineliterare@gmail.com
Destine Literare

Muguraș Maria VNUCK


(U.S.A.)

DOREL COSMA – LA ROUMANIE

Dans le cas de la poésie de Dorel Cosma, le souve-


nir d’une image vue sur une carte postale, prend la
forme d’une existence dramatique de L’Homme
crucifié sur la croix.

Il a des trous dans Ses paumes et Il a des souf-


frances qui Le mènent de la torture corporelle et
physique, au supplice de l’âme, que le poète même
expérimente, quand il écrit. La main qui porte sa plume, est la main dans
laquelle le clou de la création c’est enfoncé depuis bien longtemps. Cette
main qui porte le stigmate du clou a été destinée à écrire dès le commen-
cement du monde. Serait-il également possible que ce fût le souvenir d’un
tableau vu dans une des grandes galeries du monde ? (Le Greco, « Jésus
dans Son agonie sur la croix », qui probablement aurait pu réveiller
l’image lyrique du sacrifice exprimé dans l’écriture ( ?!) ou sa propre image dédoublée ? Serait-il, ainsi, pos-
sible que le poète fût devenu un autre type de peintre de Jésus ? Ou bien, ce fut Pierre Paul Rubens, « La
descente de croix » dans le sens exquis insinué parmi les mots, à l’occasion de la chute de l’homme dans la
mort ?). Quel qu’il soit le tableau, et il y en a de nombreux qui illustrent ce thème, les traces des blessures
laissées par les clous dans les paumes de Jésus sont parfaitement visibles. Cette chose est valable dans le cas
de Dorel Cosma, un poète qui sera marqué à jamais par l’intensité de la poésie qu’il écrit et qu’il exprime avec
l’expérience dramatique de son sacrifice volontaire.

destineliterare@gmail.com 171
Destine Literare
OMUL L’HOMME THE MAN

Covârşitoarea durere La douleur accablante The overwhelming pain


alunecă pe întunecatul cer glisse sur le ciel sombre descends from the dark sky,
şi firul alb voalat tandis que le fil blanc voilé the veiled white haze
străpunge marea perce la mer pierces the sea
resemnării. de la résignation. of resignation.
Suferinţă adâncă Une souffrance profonde A deep suffering
cu degete crispate avec des doigts crispés with clenched fingers
spre înfiorătorul cui vers le clou effrayant pointing to the frightful nail
ce carnea o străpunge. qui perce la chair. which pierces the flesh.
Pe cruce, Sur la croix, On the cross,
părăsit durerii sale, abandonné à sa douleur, abandoned to his pain,
Omul. L’Homme. The Man.
Şi geamătul cu plânsul simplu Et le gémissement avec les larmes And the moan of a simple cry
al clipei fapt, simples of a fact in a moment
cu viaţa în valoarea sa de ce moment, holding life in its
circulatorie. avec une vie dans sa valeur transient value.
În golul rece al durerii, circulatoire, In the cold hole of the pain
în chinuri zvârcolite, dans le vide froid de la douleur, in twisted convulsions
respectul temător. dans des supplices tordus, the fearing respect.
Acolo le respect craintif. There
unde Là where
atârnă où HE hangs
EL IL so that YOU
ca TU est suspendu would come to know
să ştii să ceri şi de la tine. afin que TU what to ask from yourself.
saches ce que tu dois demander à
toi-même.

ACASA LA PADRE PIO de bucurie şi durere Din tărâmul ascuns


îmi exprimă tăcerea cu capul în lumea de vis
Am fost deja etern distilând pulsului meu greutatea mea
în navigabila floare frumuseţea sacrului, se desface
de linişte. comunicarea cer-pământ. în greutatea ta.
Somnul nu a îndrăznit Drumuri pasionale, Padre Pio,
să viseze nervi, ți-am povestit
procesul expansiunii Universului scandaluri, şi visele.
şi nemurirea sufletului aparenţe şi goliciune Acum, în faţa hârtiei albe
pe altarul tăcut şi frumuseţe. bucuria ta
în imensa pietate Pierdem firul are aceeaşi înălţime.
a permanenţei, în amploarea libertăţii Îmi amintesc şi simt
fiinţa ivită potenţialului minţii umane. prin ruga ta
spre odihnă, Toate uşile vor ceda excelenţa,
viaţă modestă, în lumea sanctificată, puterea,
caracter discret. profundă. eficienţa,
Omniprezenţa spiritului Las gândul să zboare izvorul vieţii şi al fecundităţii.
insistă pentru spre unica ocazie de cultivare Sacrul.
calmul năucitor. a bogăţiei interioare
Mâini albe în tradiţie şi intuiţie
străpunse în noaptea şi sufletul să primească
infinită influenţa ritualului sacru.

172 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
CHEZ PADRE PIO l’influence du’un rituel sacré. pierced by happiness and pain
Du royaume caché in the infinite
J’ai été déjà éternel avec la tête dans un monde de night
dans la fleur navigable rêve express my silence
du silence. mon poids distilling in my pulse
Le sommeil n’a pas osé se dissout the beauty of the sacred,
rêver dans ton poids. the communication between the
d’un processus de l’expansion de Padre Pio, sky and the earth.
l’Univers je t’ai raconté Passionate dreams,
et de l’éternité de l’âme dans mes rêves. nerves,
sur l’autel silencieux Maintenant, devant cette feuille scandals,
dans l’immense piété blanche de papier appearances and nudity
de la permanence, ta joie and beauty.
un être apparu a la même profondeur. We lose the meaning
pour son repos, Je me souviens et je sens in the amplitude to free
une vie modeste, dans ta prière the potential of the human mind.
un caractère discret. la perfection, All doors will open
L’omniprésence de l’esprit le pouvoir, in this sanctified, profound
insiste pour l’efficacité, world.
le calme ahurissant. la source de la vie et de la fécon- I let my thoughts fly away
Des mains blanches dité. to spread
percées dans la nuit Le sacré. the inner richness
infinie of tradition and intuition
par joie et douleur and I let my soul receive
expriment mon silence AT PADRE PIO’S the influence of the sacred ritual.
tout en distillant dans mon pouls Out of this hidden realm
la beauté du sacré, I have already been for ever with one’s head in this world of a
la communication entre le ciel et in this floating flower dream
la terre. of silence. my weight
Des voyages passionnels, My sleep has not dared opens
des nerfs, to dream about in your weight.
des scandales, the process of the expansion of Padre Pio,
des apparences et de la nudité the Universe I told you
et de la beauté. and about the eternal life of the even my dreams.
On perd le sens soul Now, in front of a white sheet of
dans l’ampleur de la liberté on the silent altar paper
du potentiel de l’esprit humain. in the immense piety your happiness
Toutes les portes vont céder of permanence. has the same deepness.
dans ce monde sanctifié, The human being has come out And I keep remembering and
profond. in order to rest, feeling
Je laisse ma pensée voler a modest life, through your prayer
vers l’unique occasion de la cul- a discrete character. the magnificence,
ture The omnipresence of the spirit power,
de la richesse intérieure insists for efficiency,
selon la tradition et l’intuition a bewildering calm. the spring of life and fecundity.
et je laisse mon âme recevoir White hands The sacred.

présentation et mise en français et en anglais par


Muguraș Maria Vnuck

destineliterare@gmail.com 173
Destine Literare

Rodica Vinca- Symfonie de couleurs/ Symphony of Colours


În ultimii ani, o nouă stea a apărut pe cerul ar- a fost prima care ne-a invitat la „...un voiaj în univer-
telor de la Montreal! Se numește Rodica Vinca! A sul artistic al pictoriței Rodica Vinca”. Vorbind
mai auzit cineva, în zilele noastre, ca toate, subliniez cursiv, cu o dicție de invidiat și într-o franceză impe-
- TOATE tablourile dintr-o expoziție să fie achiziți- cabilă, Carmen a impresionat pe toată lumea. Am re-
onate de iubitorii de artă ? Se întâmplă mai rar... dar ținut câteva expresii bine alese, inspirate și câteva
maestra Vinca a realizat acest record în doi ani con- destăinuiri despre artistă, despre cum gândește și des-
secutivi. Și anul acesta se anunță a fi bun pentru pic- pre opera sa: „...pentru pictorița Rodica Vinca pictura
toriță – „ziua bună se cunoaște de dimineață”...adică este o poezie silențioasă”, „... pictorul este un filosof
de la vernisaj! și operele lui sunt filosofia sa”, „... pictura este - tăce-
Vedeți pe coperta 2 a revistei afișul de la ex- rea gândurilor și muzica ochilor”...! Apoi, a vorbit
poziție și poze, care vor face „cât o mie de cuvinte”... despre activitatea, realizările și premiile pe care le-a
În plus, mai aflați (pozele nu spun chiar totul) că sala obținut artista de la începuturi și până în prezent. A
de expoziție a fost plină la refuz cu invitați de seamă urmat prezentarea celor două muziciene ( Iulia Mo-
– canadieni de origine română și de alte origini. S-a cioc și Mihaela Tistu) de care am vorbit mai sus și
vorbit mai mult în franceză. A fost prezentă la verni- minunata prestare a acestora (am inversat puțin ordi-
saj chiar și președinta Cercului Artiștilor Pictori și nea...).
Sculptori din Quebec, distinsa doamnă Mireille For- În continuare a fost invitat să vorbească dom-
get. De la Ottawa a coborât special pentru eveni- nul Petruț Crăciunaș, un „vechi și devotat prieten” al
ment, maestrul Sergiu Cioiu, care a delectat pe cei familiei Vinca. După modul în care a vorbit, foarte pe
prezenți cu marele lui talent de recitator, cu vocea lui scurt (cam 3 minute) într-o franceză cu multe meta-
puternică, inconfundabilă. Îi mulțumesc pentru sur- fore și subtilități, am dedus că este un poet. Domnul
priza pe care mi-a făcut-o – m-a pus alături de Topâr- Craciunaș și-a propus să ne dezvăluie câteva aspecte
ceanu și a recitat și poezia mea „Transhumanță”, din „mai intime” din viața artistei, ca profesoară, ca
volumul Amurg la Valleyfield . A mai fost prezent în mama de succes, aspecte „vesele sau triste – este ne-
sala bibliotecii Sylvain Garneau din orășelul Sainte- voie de amândouă în trăire...!”, „momente care i-au
Rose/ Laval cunoscutul poet și mare recitator brașo- pus în pericol viața, pentru a o salva pe cea de azi” -
vean Adrian Munteanu (autor a 7 volume de sonete!) pentru a-i înțelege mai bine subtilitățile operei. Ne-a
care a dedicat un sonet (în premieră) eroinei noastre, dezvăluit faptul că pasiunea sa pentru pictura s-a dez-
Rodica Vinca. voltat încă din copilărie, când a cunoscut pictori ro-
Dar nu am început scurta mea relatare cu...în- mani cunoscuți precum Dan Cepoi, Dumitru Bezem
ceputul! La început...a fost muzica! Și nu orice mu- și Doru Iulian... I-a urat artistei Rodica Vinca mult
zică – am avut bucuria de a asculta o maestră a pia- succes în continuare, la toate proiectele artistice! Eu
nului de care ne mândrim – este vorba de Iulia Mo- sunt sigur că îl va avea cu prisosință!
cioc și de nu mai puțin virtuoasa Mihaela Tistu, la vi- Apoi, a fost invitată să ia cuvântul profesoara
olă. Am trăit momente înălțătoare – mari talente ro- Viorica Băescu, o bună specialistă în artă, care a im-
mânești împrăștiate prin ...lumea largă! A mai fost presionat prin analiza sa tehnică a lucrărilor expuse.
prezenta în sală și pianista de talie mondială Monica Cu o deosebită competență de profesionistă în dome-
Hurdubei, dar nu a performat – așteaptă un bebe în niu, profesoara ne-a explicat cum a fost organizată
curând – poate a și născut! O felicitam cu drag și aș- expoziția anul acesta (în două secțiuni – una de natură
teptam să ne mai încânte cu marele ei talent, la un nou impresionistă și alta de factură modernă, abstractă) și
concert! Profesoara Carmen Hurdubei, mama artistei, a făcut o scurtă descriere a celor două curente

174 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
referindu-se la o parte din lucrările expuse. Ne-a atras se vor demoda niciodată, a venit vorba despre „Tau-
atenția asupra unor lucrări cu efect tridimensional ( „ rul” lui Picasso (pictat în 13 variante!), despre Mo-
Îngerul”, „Somnul lui Venus” ) , realizate cu o tehnică net, Vincent van Gogh, a fost citat Paul Gauguin...
specială, ne-a vorbit despre muzică, armonia culori- Dar, să las imaginile să „vorbească” , nu înainte de a-
lor, mesaj, despre operele încărcate cu emoții care nu i ura artistei, noi și mari succese!
Alexandru Cetățeanu

PS: Evenimentul a fost filmat de Niculai Lavric (TVRO) și poate fi urmărit pe Facebook :

https://www.facebook.com/LiveTVROCanadaMediaRadioTelevision/videos/332240460682132/UzpfS-
TEzNzM0NzE0ODI6MTAyMTcyNTE1OTcwMjY2NTI/?fb_dtsg_ag=Adw5ZwFq8FBZRuIe7SjxHdhQp_ojjgxv8TFoRSTuYA
w9Gg%3AAdyGCR4AUUWnPvhHuCSHLG0Ndtikaz6qJTGqO_6Ycd1n0g

Sergiu Cioiu și Rodica Vinca (în dreapta) De la dreapta la stânga: Alex Cetățeanu, Adrian
împreună cu prieteni Munteanu, Rodica Vinca si ziarista Ana Maria-Surugiu

Pianista Iulia Mocioc și Sergiu Cioiu Aspect din timpul vernisajului.


A filmat evenimentul TVRO - Niculai Lavric

destineliterare@gmail.com 175
Destine Literare

Sergiu Cioiu

176 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Academicianul prof. dr. Victor Crăciun

O mare pierdere pentru România!


Dumnezeu să-l odihnească în pace pe academicianul
prof. dr. Victor Crăciun!
Condoleanțe familiei!

Asociația Canadiană a Scriitorilor Români

A mai căzut o instituţie... Victor Crăciun

Copil fiind, credeam că unele persoane – pă- Centenarul Marii Uniri? El care, înfiinţând, la Crăciu-
rinţii, bunicii, învăţătorul şi preotul satului ş.a. – n-ar nul însângeros al anului de răscruce 1989, Liga Cul-
trebui să moară niciodată. Erau modelele mele de turală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, a
viaţă din edenul copilăriei. Înaintând în vârstă şi în avut drept ţintă valorificarea plenară şi aducerea în ac-
universul cunoaşterii, cunoscând şi alte modele, cre- tualitate a marilor evenimente care au marcat destinul
deam fantasmagoric că şi alte personalităţi marcante românilor, între care unirile românilor ocupau un loc
pe care le-am cunoscut şi m-au onorat cu preţuirea sau central. Dar şi alte mari evenimente istorice cruciale
cu prietenia lor n-ar trebui să moară sau să treacă la au fost omagiate de urmaşul lui N. Iorga la conduce-
cele veşnice decât la o vârstă matusolemică: Leonida rea Ligii Culturale, de inepuizabilul Victor Crăciun:
Lari, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, I. Ungureanu, prima sărbătorire comună a Unirii Basarabiei cu
Gr. Vieru, mitropoliţii Nestor Vornicescu şi Bartolo- Ţara (24-27 martie 1990), primul Pod de Flori de la
meu Anania, patriarhul Teoctist, M. Ungheanu, Fănuş Prut (6 mai 1990), urmat de Podul de Conştiinţă Mi-
Neagu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Viorel hai Eminescu (15 iunie 1990) şi Podul de Verb Româ-
Cosma, D, Vatamaniuc, Ştefan Andrei, Florin Con- nesc (de Ziua Limbii române, Chişinău, 28-31 august,
stantiniu etc., etc. Sunt goluri în cultura română, ne- 1990), comemorărilor marilor personalităţi româ-
umplute încă. Poate doar în domeniul istoricilor, când neşti: Eminescu (prin organizarea de simpozioane şti-
acad. Ioan Aurel Pop suplineşte cu asupra de măsură inţifice, tipărituri, busturi sau plăci memoriale la Cer-
dispariţia lui Dinu C. Giurescu sau a lui Florin Con- năuţi, Chişinău, Slobozia Mare şi Durleşti din Basa-
stantiniu. rabia, Budapesta, Viena, Costei şi Uzdin (Serbia),
Odesa, Tirana etc.), Alexei Mateevici (la Zaim-Basa-
rabia), Monumentul Lupoaica, Romulus şi Remus
(Chişinău), Ştefan cel Mare (Cobâlea-Basarabia), G.
Coşbuc (Voivodinţi, Serbia), Troiţa eroilor români
căzuţi la Smârdan (Bulgaria), Petru Movilă (Kiev),
M. Sadoveanu, Nichita Stănescu, L. Blaga, M. Kogăl-
niceanu, O. Goga, G. Coşbuc, Marin Preda (pe Aleea
Clasicilor din Chişinău), C. Brâncuşi (Chişinău),
1900 de ani de la războiul daco-roman (la Bene-
ventto, Roma şi Ancona din Italia, Chişinău, Vidin, şi
în alte localităţi din ţară) etc.
Mi-au venit aceste gânduri aflând despre pă- A mers aproape în toate comunităţile româ-
răsirea (previzibilă) a lui Victor Crăciun (Chişinău, 16 neşti din jurul României sau din diaspora, donându-le
iulie 1934-30 august 2018, Bucureşti). Şi aceeaşi ob- cărţi, plăci memoriale, tablouri, medalii şi ordine, în-
sedantă întrebare: de ce tocmai acum, de ce atâta curajându-i în toate manifestările lor proromâneşti;
grabă, nu putea să mai aştepte să sărbătorim împreună unele vizite au fost de documentare cum au fost cele

destineliterare@gmail.com 177
Destine Literare
pe urmele lui Eminescu la Viena şi Berlin, Tighina- Prin Liga Culturală, Victor Crăciun a organi-
Tiraspol-Odessa-Kuialnic, din care au reieşit nume- zat anual Congresul Spiritualităţii Româneşti, primele
roase cărţi, reale contribuţii la istoria culturii naţio- ediţii la Băile Herculane (8-10 octombrie 1993), con-
nale. La Istanbul, l-a omagiat pe domnitorul martir C. tinuate la Alba Iulia, capitala Marii Uniri. Congresele,
Brâncoveanu, chiar în biserica ctitorită de acesta, conduse de Adrian Păunescu în timpul vieţii şi apoi
omagiere la care a participat, pe lângă românii din de Victor Crăciun, a reunit români, cu problematica
Turcia, şi patriarhul ecumen al Constantinopolului. În lor, din peste 50 de ţări, devenind un adevărat „amba-
Franţa, la Dieuse, i-a omagiat pe românii care-şi dorm sador al românimii” (N. Dabija).
aici somnul de veci, ca prizonieri ai Primului Război
Mondial. Şi în toate aceste vizite confraterne, pregă-
tite cu minuţiozitate, Victor Crăciun a invitat şi auto-
rităţile locale (administrative, civile sau bisericeşti)
din aceste ţări să se alăture manifestărilor româneşti.

Autor a peste 150 de cărţi de autor (proză, tea-


tru, scenarii cinematografice, monografii, albume,
ediţii, antologii etc.). Victor Crăciun a primit nume-
roase premii, medalii şi alte însemne ale preţuirii sale
( cetăţean de onoare al Băilor Herculane şi Craiova),
încununarea supremă fiind alegerea sa ca membru al
Academiei de Ştiinţe din oraşul său natal, Chişinău.
O iniţiativă apreciată la modul excelent a fost Am avut o relaţie privilegiată atât cu Victor
organizarea pelerinajului Pohta ce-am pohtit din au- Crăciun, cât şi cu distinsa sa soţie, Cristiana Crăciun,
gust 2001, de comemorare a uciderii mişeleşti a lui o relaţie sinceră, de prietenie, fără nicio urmă de ipo-
Mihai Viteazul, dar şi de reînviere a idealului unităţii crizie. Am participat la cărţile iniţiate de el („Doina”
naţionale. Cu o raclă cenotaf în care a fost depus pă- lui Eminescu. 125; de ani, Albumul Adrian Pău-
mânt din toate provinciile româneşti (inclusiv din Ba- nescu), am fost inclus în antologiile elaborate de el,
sarabia şi Bucovina), într-un atelaj festiv, onorat de o mi-a prefaţat sau postfaţat unele din cărţile mele
gardă de onoare, pelerinajul a străbătut 30 de judeţe (Eminescu; Eminescu şi cugetarea sacră), am partici-
din ţară racla, fiind depusă apoi la Mănăstirea Dealu, pat aproape la toate Congresele Spiritualităţii Româ-
unde se află capul viteazului domnitor. neşti sau a fost aproape de mine când am organizat la
Atunci când cota lui C. Brâncuşi căzuse pe Craiova Simpozionul Internaţional Latinitate şi ro-
plan mondial, datorită unor profitori români care ar fi mânitate în U.E., Zilele Basarabiei şi Bucovinei, Zi-
„descoperit” circa 300 de piese brâncuşiene din cera- lele „Marin Sorescu” etc. Eram fraţi întru românism
mică, Victor Crăciun a organizat nu numai simpozi- şi umanitate, astfel încât îmi este foarte greu să vor-
oane ştiinţifice sau a editat cărţi şi albume brân- besc la trecut despre inegalabilul (sub multe aspecte)
cuşiene, dar a adus în ţară pe directorul executiv al Victor Crăciun.
Casei americane de licitaţie Cristie’s, al Casei de lici- Victor Crăciun va trăi veşnic prin opera sa
taţie Van Ham (din Luxemburg (condusă de contesa scrisă sau înfăptuită, prin caracterul şi energia bene-
Marina von Kamarawsky, născută în Bucureşti), spre fică, prin nobleţea comportamentului său. Victor Cră-
a constata la faţa locului (Craiova, Hobiţa şi Tg. Jiu), ciun, un nume biblic, se naşte în Cer, de unde ne ve-
valoarea intrisecă a sculptorului român, iar rezultatul ghează. Odihnă veşnică, Victor!
a fost vizibil, inclusiv din punct de vedere financiar.

178 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
P.S. Victor Crăciun a plecat spre o altă lume, Biriş fiind recunoscute pentru trăirea cântecelor patri-
mai bună, scârbit de ce se întâmplă cu Ţara sa şi cu otice (care nu aduc bani, precum manelele sau cânte-
cei 13 milioane de români pretutindenari. A plecat cele biografico-sentimentale de la nunţi, botezuri ş.a.)
foarte trist când în Ţara Sa (care include şi Basarabia n-au fost invitate. Le-a suplinit Paula Seling. Sindro-
şi Bucovina) ura, violenţa, dispreţul, dezbinarea, vul- mul Burleanu (preşedinte al Federaţiei Române de
garitatea, încălcarea celor mai elementare reguli de Fotbal care n-a avut nicio legătură cu fotbalul) se ex-
comportament uman şi legal, când războiul românilor tinde şi în cultura română, degradând-o, transfor-
cu românii au fost oficializate prin voinţă prezi- mând-o în subcultură. Nimeni nu vede, nimeni nu ia
denţială. Victor Crăciun organiza simpozioane, con- nicio măsură cu cei care conduc destinele televiziunii
grese, bătea medalii, dezvelea plăci memoriale sau publice (care funcţionează pe banii noştri). Am avut o
busturi, deschidea uşi importante pentru realizarea dată un preşedinte de prestigiu al TVR, acad. Răzvan
unor acţiuni proromâneşti. Totul ca românii, oriunde Theodorescu şi rezultatele au fost evidente. De la Va-
ar fi ei, să se simtă ca la ei acasă. lentin Nicolau încoace toţi directorii-preşedinţi ai
S-a reluat Cerbul de Aur. Penibil, josnic în TVR au adus numai pierderi şi-i tolerăm pe banii
comparaţie cu ediţiile postdecembriste. Ultima ediţie noştri. Pe cine interesează filmele asiatice sau cum se
a fost sub orice critică. Invitaţi de peste hotare taie ceapa?
aproape necunoscuţi, spectacole mediocre, chiar sub Scriu acum cu năduf toate acestea pentru că
mediocre, prezentatori de toată jena (cine l-a adus pe Victor Crăciun a fost un excelent om de radio şi tele-
rătăcitul ăla din Italia? Noi nu mai avem actori?) Am viziune şi în condiţii dificile, cu cenzura în ceafă, rea-
aşteptat ultima seară dedicată folclorului românesc, liza emisiuni profunde, cu adevărat patriotice. Spun
excelentul brand de ţară. Şi această seară a fost com- încă o dată cât de mult ne lipseşte Adrian Păunescu,
promisă. De când Iuliana Tudor este şi recitatoare de care, cu vocea sa baritonală, ar fi departajat profesi-
poezii? De când Paula Seling „se ocupă” de cântecele oniştii de veleitarii mediocri şi rău intenţionaţi. Cum
patriotice ale românilor. Momentele şi figurile isto- nu vii, tu Ţepeş Vodă!
rice au fost bagatelizate. E actual săi-i pui în gura lui 1 Decembrie 2018 ne va găsi, din păcate, de-
Burebista – blestemul că în ţara sa să nu calce picior zuniţi şi plini de ură faţă de semenii noştri. Sper să n-
de roman? Noi nu (mai) suntem urmaşii Romei? In- am dreptate!
terpretele excelente Sava Negrean-Brudaşcu sau Veta Tudor Nedelcea

destineliterare@gmail.com 179
Destine Literare
DICŢIONARUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu

Autorul acestui dicţionar este convins de valoarea fără margini, uneori insuficient recunoscută sau
răsplătită, a celor peste 11 milioane de români pe care vremurile i-au făcut să se stabilească în afara graniţelor
ţării, de-a lungul timpului. Am gândit acest dicţionar ca pe o lucrare reprezentativă a spiritualităţii româneşti
din diaspora (din afara graniţelor ţării).
Includerea în dicţionar nu costă nimic şi poate fi realizată chiar de cei în cauză sau de rudele lor (dacă
respectivii au trecut în nefiinţă), după modelul alăturat, “modelul Palade”.
Cele trei volume ale “Dicţionarului românilor de pretutindeni” sunt:
▪ Vol. I - Personalităţi academice – cuprinde toţi acei români din diaspora, care au fost şi sunt
membri ai Academiei Române, la care se adaugă preoţi şi înalţi prelaţi ca reprezentanţi peste hotare ai spi-
ritualităţii româneşti, precum şi personalităţile româneşti de talie academică (incontestabile), aflate în străi-
nătate; VARIANTA ELECTRONICĂ ESTE GATA
▪ Vol. al II-lea - Personalităţi de excepţie – cuprinde toţi acei români din diaspora care s-au impus
prin ceva – remarcabil - în domeniul (domeniile) lor de activitate şi au scris lucrări ştiinţiifice, au realizat
lucrări artistice, conduc o afacere de succes, sunt membri ai unor instituţii, institute, organisme şi/sau orga-
nizaţii internaţionale sau naţionale importante, personalităţi care sunt cunoscute sau prezentate pentru
“ceva”-ul respectiv, care au primit premii, diplome, medalii sau alte recunoaşteri internaţionale pentru ac-
tivitatea şi/sau lucrările lor; termen de apariţie - octombrie 2017. ESTE ÎN LUCRU.
▪ Vol. al III-lea – Personalităţi – cuprinde pe acei români obişnuiţi care sunt cunoscuţi prin faptele
lor pozitive sau îşi manifestă disponibilitatea sau dorinţa de a face parte din acest volum; termen de apariţie
- octombrie 2018. IDEM
Dacă vom avea sprijinul Dv., pentru a selecta maxime şi cugetări, texte alese şi reprezentative pentru
gândirea personalităţilor respective, din toate cele trei volume sau fotografii, în format electronic, a unor
opere ale acestora - lucrări artistice, plastice etc. – intenţionăm să intercalăm la fiecare personalitate pre-
zentată, aceste simboluri perene ale spiritualităţii româneşti din diaspora.
Vă aşteptăm cu disponbilitatea şi entuziasmul dv de a deveni mai cunoscuţi, acceptând să faceţi parte
dintr-unul din volumele dicţionarului. Fiecare doritor va putea cumpăra volumul dorit, la preţul de cca 15
USD/buc., volum care va fi trimis prin poştă la adresa indicată, cu plata ramburs.
Autorul ideii acestui DICŢIONAR AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI,
prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu (tel. 0040 744 633 483; e-mail: dobrescu@acad.ro ) vă salută
respectuos şi vă aşteaptă opiniile şi, mai ales, prezentările în format electronic.

FIŞĂ MODEL DE PREZENTARE


PALADE, GEORGE EMIL (n. 19 noiembrie 1912, Iaşi), biolog şi medic de origine română, S.U.A.
Membru de onoare din străinătate al Academiei Române (31 martie 1975).
Absolvent al Liceului „Al. Hasdeu” din Buzău (1930). Între 1930 şi 1936 a urmat cursurile Facultăţii de
Medicină din Bucureşti, unde, în 1940, şi-a susţinut teza de doctorat Tubul urinifer al delfinului. Studiu de
morfologie şi fiziologie comparată. În 1943 a devenit, prin concurs, conferenţiar la Catedra de Anatomie a
Facultăţii de Medicină din Bucureşti, după ce a parcurs etapele de preparator, asistent şi şef de lucrări. În 1946
a plecat în S.U.A. ca „visiting professor” la Institutul „Rockefeller” pentru cercetări medicale din New York;
în 1952 a obţinut cetăţenia americană. În 1961 a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară al Insti-
tutului „Rockefeller” din New York, iar din 1972 profesor de biologie celulară la Yale University din New
Haven (Connecticut), unde conduce Departamentul de Biologie Celulară. În 1952 a creat „fixatorul Palade”
(tetraoxid de osmiu 1% în tampon de veronal sodic) pentru microscopia electronică. Între 1952 şi 1953 a

180 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxidoreducere celulară, pen-
tru ca, în 1953, să descopere ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de spe-
cialitate „granule Palade”. O altă formaţiune subcelulară, care a atras atenţia sa şi a colaboratorilor săi, a fost
reticulul endoplasmic, relaţiile sale cu aparatul lui Golgi şi cu ribozomii. Împreună cu K. Porter, a definit, în
1954, reticulul endoplasmatic ca un sistem de canale, vezicule, cisterne prezente în orice celulă vegetală sau
animală. A reuşit să explice originea acestui reticul. S-a preocupat şi de câteva structuri particulare, cum ar fi:
conformaţia stigmei flagelatelor, modificările intervenite în ultrastructura anumitor celule care funcţionează
în organism şi îndeplinesc funcţii precis conturate, celulele secretorii ale pancreasului. O atenţie aparte a acor-
dat structurii moleculare şi supramoleculare a membranelor intracelulare, în special formaţiunilor membranare
care alcătuiesc tilacoidele granale şi intergranale ale cloroplastelor. Pe plan medical, investigaţiile sale s-au
îndreptat asupra structurii şi funcţiunilor de transport ale pereţilor sangvini. Este autorul a numeroase lucrări,
studii, comunicări, rapoarte, memorii, publicate în reviste de prestigiu din întreaga lume: A Study of Fixation
for Electron Microscopy (1952); The Fine Structure of Mithochondria (1952); A Small Particulate Compor-
tment of Cytoplasm (1953); Microsomes and Ribonucleoprotein Particles (1958); Structure and Function at
the Cellular Level (1966); Structural Modulations of Plasmalemmal Vesicles (1968, în colab.); Intracellular
Aspects of the Process of Protein Synthesis (1975); Hepatic Golgi Fractions Resolved into Membrane and
content Subfractions (1982, în colab.); Biogenesis of the Polymeric IgA Receptor in Rat Hepatocytes (1985,
în colab.); Protein Traffic between distinct Plasma Membrane Domains: Isolation and Characterization of
Vesicular Carriers Involved in Transcytosis (1991, în colab.); Isolation and Partial Characterization of the
Luminal Plasmalemma of Microvascular Endothelium from rat Lungs (1992, în colab.); Membrane and Se-
cretory Proteins are Transported from the Golgi Complex to the Sinusoidal Plasmalemma of Hepatocytes by
Distinct Vesicular Carriers (1994, în colab.); Protein Kinesis: the Dynamics of Protein Trafficking and Sta-
bility (1995); Plasmalemma Vesicles Function as Transcytotic Carriers for Small Proteins in the Continous
Endothelium (1997, în colab.); Neovasculature Induced by Vascular Endothelial Growth Factor is Fenestra-
ted (1997, în colab.) ş.a. A revenit în mai multe rânduri în România (începând din 1965), sprijinind direct
cercetarea în domeniul biologiei celulare. Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare
moderne, în 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific în onoarea sa, la care au
participat oameni de ştiinţă din întreaga lume; cu această ocazie s-a decis ca Universitatea din California să
constituie „The George E. Palade Fellowship Fund”. Membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York,
al Academiei Americane de Ştiinţe; a fost distins cu Premiul „Passano” (1964), cu Premiul „Albert Lasker”
(1966) şi cu Premiul „Louisa Gross Horwitz” (1970); laureat, împreună cu prof. Albert Claude de la Univer-
sitatea Liberă din Bruxelles şi cu prof. Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York, al
Premiului „Nobel” pentru medicină (1974), pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţio-
nală a celulei”, cei trei laureaţi revoluţionând, prin lucrările lor, domeniul biologiei celulare, „mai ales al com-
ponenţilor citoplasmei a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii
treizeci de ani”.
Bibl.: Who’s Who in America, 1966–1967, 2000; Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii.
Dicţionar, Bucureşti, 1982; Who’s Who in the World, 1993–1994; Radu Iftimovici, George Emil Palade, pri-
mul român laureat al Premiului Nobel, Bucureşti, 1993; Nemuritorii. Academicieni români (coord. Ioan Iva-
nici, Paraschiv Marcu), Bucureşti, 1995; International Who’s Who, 1997–1998; Dan Fornade, Românii din
America. 500 personalităţi din S.U.A. şi Canada, Montreal, 2000; Nicolae Ursea, Enciclopedie medicală ro-
mânească sec. XX, Bucureşti, 2001.

destineliterare@gmail.com 181
Destine Literare

Director – Redactor-șef: Alexandru Cetăţeanu (destineliterare@gmail.com)


Senior editor: Ioan Barbu (ioanbarbucorbu@gmail.com)
Redactor-şef: Daniela Gîfu (https://profs.info.uaic.ro/~daniela.gifu/)
Redactor-şef adjunct: Muguraș Maria Vnuck (muguras_maria@yahoo.com)
Redactor-şef adjunct: Eliza Ghinea
Redactor-şef adjunct: Mircea Ștefan Bartan
Tehnoredactare computerizată şi Design: Emil Pădureţu (epaduretu@gmail.com)
Consultant literar: Marian Barbu
Redactor consultant: Florentin Popescu (florentinpopescu.lera@yahoo.com)
Redactor consultant: George Terziu (imaginefirma@gmail.com)
Responsabil difuzare: Ion Gheralia (tel. 072-720-3494 sau e-mail: romwriters@gmail.com)
Orders for Canada, USA and other countries by email: destineliterare1@gmail.com

MEMBRII ACSR: † Sorin Sonea Roni Căciularu – Israel


Georges Tăutan George Călin – România
Alex Cetăţeanu – Preşedinte onorific Florin Mălaele Toropu Nicholas Cetăţeanu – China
Leonard I. Voicu – Președinte Ortansa Tudor Ana R. Chelaru – România
Jacques Bouchard – † Ion Ţăranu Luca Cipola – Italia
Vicepreşedinte † Cezar Vasiliu Teodor Codreanu – România
Mihai Cristina – Vicepreşedinte † Zoe Torneanu Vasiliu Ion Coja – România
Dragoş Samoilă – Vicepreşedinte Muguraș Maria Vnuck Monica Ligia Corleanca – USA
Cătălina Stroe – Vicepreşedinte Maia Cristea-Vieru Dorel Cosma – România
Corina Luca – Secretar Radu Mihai Crişan – România
Margareta Amza MEMBRII ASOCIAŢI: Grigore M. Croitoru – România
Claudine Bertrand † Gheorghe Culicovschi –
Elena Buică Cezarina Adamescu – România România
Eugen Caraghiaur Alina Agafiţei – România Octavian Curpaş – USA
† Constantin Clisu Mihaela Aionesei – România Ion Cuzuioc – România
Carmen Doreal Petruş Andrei – România Rita Dahl – Finlanda
† Francisc Ion Dworschak Lia-Maria Andreiță – România Ion Anton Datcu – Canada
Irina Egli Adrian Anghelescu – România Alensis De Nobilis – România
Corneliu Florea Ovidiu D. Argeșeanu – România Corina Diaconescu Vlad – România
Al Francisc Veronica Balaj – România Julia Deaconu – Canada
George Georgescu W.B. Bayril – Turcia Virgil Diaconu – România
Eliza Ghinea Nicolae Bălaşa – România Dominic Diamant – România
Dan Ghițescu Adrian Bede – Elveţia Nicholas Dima – USA
† Eugene Giurgiu Claudine Bertrand – Canada Viorel Dinescu – România
Corina Haiduc Luca Lucreţia Berzintu – Israel Mihaela Donciulescu – Canada
Doina Hanganu Michaela Bocu – România Mihaela Dordea – România
Dumitru Ichim Ioan-Aurel Bolba – România Sebastian Doreanu – USA
Carmen Ileana Ionescu Teresia Bolchiș Tătaru – Germania Corneliu Drăghici - România
Ionela Manolesco Hanna Bota – România Ion Drăghici – România
Milena Munteanu Mircea Botiș – România Darie Ducan – România
† Livia Nemţeanu Radu Botiș – România Ştefan Dumitrescu – România
Florin Oncescu Mária Bátorová – Slovacia Daniel Dumitru – România
Wladimir Paskievici Magda Botez – USA Victoriţa Duţu – România
Veronica Pavel Lerner Ovidiu Bufnilă – România Gela Enea – România
Radu Răşcanu Mihai Batog Bujeniţa – România Anatol Eremia – Rep. Moldova
Victor Roşca Eugenia Bulat – România Hasan Erkek – Turcia
Lia Ruse Sabin Buraga – România Victoria Fǎtu Nalaţiu – România
Melania Rusu Caragioiu Erwin Lucian Bureriu – USA Joseph Earl Franco – USA
D.H. Silvian Rareş Burlacu – România Eduard Filip - USA
† Antoine Soare Constantin Butunoi – România Harrison Forbes – USA
Rodica Calotă – România Petre Fluieraşu – România

182 destineliterare@gmail.com
Destine Literare
Karina Galvez – USA Dan Plǎieşu – România MEMBRII DE ONOARE:
Keith Garebian – Canada Alexandru-Grigore Pisoschi –
† Traian Gărduş – Canada România Martin Alexander - Hong Kong
Mariana Gheorghe – Canada Doina Popa – România Celia Altschuler - Porto Rico
Ioana Gherman – Canada Liliana Popa – România Ion Andreiţă – România
Vasile Ghinea – România Corina Popescu – România Ioan Barbu – România
Remus Giorgioni – România Florentin Popescu – România Marian Barbu – România
Ana-Maria Gibu – România Dan Predescu – România Jacques Bouchard – Canada
Suparna Gosh – Canada Long Quan – R.P. China Dan Brudaşcu – România
Nadejda Godoroja – Constantin Rǎuţǎ – USA Sorin Cerin – România
Republica Moldova George Roca – Australia Jean-Yves Conrad – Franţa
Dimtrie Grama – Suedia Milan Richter – Slovacia Monica Ligia Corleanca – USA
Vasilica Grigoraş – România Victor Roşca – Canada Victor Crăciun – România
Iury Gugolev - Federaţia Rusă Miruna Rusen – România Bidhan Datta – India
Ion Haineş – România Cristina Sava – România Gilles Duguay – Canada
Valentin Iacob – România Virgil Sacerdoţeanu – Franţa † Eugen Evu – România
Isabella-Elena Ioniţǎ – România Malak Sahioni – Anglia Marius Fincă – România
Bill Jonke – USA George Sarry – Canada Daniela Gîfu – România
Laura T. Ilea – România Adrian Săhlean – USA Lidia Grosu – Republica Moldova
Jacob Isaac – Africa de Sud Cristian Sǎileanu – Spania Carolina Ilica – România
Liviu Florian Jianu – România Octavian Sărbătoare – Australia Dumitru M. Ion – România
Manuela-Cerasela Jerlăianu – Heidi S. Simon – Israel Shirley Lee - South Coreea
România Araf Siirleri – Turcia Marc Marinescu Constantin –
Dimana Ivanova – Slovacia Andrei Seleanu – România Canada
Hilal Karahan – Turcia Tsipi Sharor – Israel Kae Morii – Japonia
Maurice Lebeuf – Canada General Emil Străinu – România Doru Moţoc – România
Guofu Li – R.P. China Passionaria Stoicescu – România Ion Mihai Pacepa – USA
Amalia Licheva – Bulgaria Victor Stroe – Canada Liviu Pendefunda – România
Mihaela Litvin – România Irina Suatean – România Ioan-Aurel Pop – România
Florin Logreşeanu – România Tsvica Szternfeld – Israel Florentin Popescu – România
Octavian Lupu – România Mesut Șenol –Turcia Theodor Răpan – România
Dan Lupescu – România Ion Pachia Tatomirescu – România Dorel Schor – Israel
Daniel Constantin Manolescu – Dumitru Tâlvescu – România Anca Sîrghie – România
Canada Ion Floricel Teicani – România Emil Străinu – România
Luisa Marc – România Flavia Teoc – România Florentin Smarandache – USA
Netuța Matasa – USA Clementina Timuş – România Otilia Tunaru – Canada
Mihai Mălaimare – România Mihai Tudor – România Doina Uricariu – SUA
Nicolae Grigore Mărășanu – Daniel Tudosoiu – România Traian Vasilcău – Republica Moldova
România Mihaela Tudosoiu – România Muguraș Maria Vnuck – USA
Menuţ Maximinian – România Al. Florin Ţene – România Rodica Vinea – Canada
Mihai Merticaru – România Titina Nica Ţene – România Virginia Zeani – USA
Irina Lucia Mihalca – România Bogdan Ulmu – România Aurelia Zmeu – România
Victoria Milescu – România Ion Iancu Vale – România Ceng Zhuo – R.P.China
Vasile Mic – România Isabela Vasiliu-Scraba – Franța
Calin Mihăilescu – Canada Le Verne – Germania
Silvia Miler – România Ştefan Vişan – România MEMBRII DE ONOARE
† Ion Murgeanu – România Alina Voicu – Franţa POST-MORTEM:
Gheorghe Neagu – România Daniela Voiculescu – România
Tudor Nedelcea – România Niculae Vrǎsmaş – România Vasile Gorduz
Mihai Miltiade Nenoiu – România Dan Vulpe – Canada Cezar Ivănescu
Dragoş Niculescu – România Maria Zavati Gardner – Anglia Corneliu Leu
Vali Niţu – România William Zhou - R.P. China Claude Matasa
Emil Pădurețu – România Pompiliu Manea
Marian Pǎtraşcu – România Arthur Silvestri
Cornelia Pǎun Heinzel – Germania Grigore Vieru
Mariana Pândaru – România
Ionela Petercǎ – România
Ion Enescu Pietroşita – România

destineliterare@gmail.com 183
Destine Literare

Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români


este onorată să anunţe că va reprezenta în Canada
LIGA CULTURALĂ PENTRU UNITATEA ROMÂNILOR DE
PRETUTINDENI
Mulţumim de încredere preşedintelui LIGII,
Acad. VICTOR CRĂCIUN!

Fiecare autor care semnează


în revista „Destine Literare”
răspunde moral şi juridic de conţinutul articolului său.
Redacţia respectă ortografia autorului.
Materialele nepublicate nu se înapoiază autorilor.
Autorii textelor publicate nu se remunerează.

Vă rugăm să trimiteţi materialele


pentru numărul viitor până la data de 15.11.2018, scrise
cu diacritice (pentru limbile română şi franceză), alături
de o scurtă biografie despre dumneavoastră şi o
fotografie tip paşaport pe adresa redacţiei:
destineliterare@gmail.com
De asemenea, vă rugăm ca textele să nu facă referiri
discriminatorii, să fie întotdeauna argumentate şi să
păstreze o tonalitate decentă, mai ales pentru temele
cu iz politico-social şi religios.

ISSN 1916-0623
ISSN CANADA
Library and Archives Canada / Government of Canada
ISSN CANADA
Bibliothèque et Archives Canada / Gouvernement du Canada
www.bac-lac.gc.ca/eng/services/issn-canada

184 destineliterare@gmail.com
Cărți care au trecut Oceanul…
Cărți care au trecut Oceanul…

Coperta 1:
St. Louis, Missourri
(Fotografie realizată de Alex Cetățeanu)
First cover:
St. Louis, Missourri
(Photo taken by Alexandru Cetățeanu)