Povestea cifrei 1

A fost odată ce-a fost, de când Hâncu

şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că
acesta-i începutul …
Când Dumnezeu a făcut Pământul, a
făcut şi Soarele şi Luna …
Când Soarele era pe cer, Luna era în

Unu partea opusă a Pământului şi niciodată nu se

întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de
frăţiorul ei, Soarele!
Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în
mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă
Soarele spre ea, să-i fie mai aproape.
Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase.
Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă:
- Tu eşti numai una! Soarele e numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi
veţi fi pe veci!
De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru a desenat acel
cârlig trimis de Lună către Soare.

Şi aşa a apărut cifra 1 …

 Povestea cifrei 2

A fost odată, pe când oamenii nu ştiau

să scrie sau să citească, un copil pe nume
Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi
animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea
în curte, dădea de mâncare animalelor, le
mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl

Doi răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar

altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană
colorată din coada lor.
Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe
deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân.
Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse
la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră
din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul,
răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la
marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi
privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.
Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau
să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

Şi aşa a apărut cifra 2 …

 Povestea cifrei 3

Se povesteşte că în momentul naşterii

Domnului Iisus Hristos cei trei magi erau pe
drum, îndreptându-se către locul spre care îi
călăuzea steaua.
Cel de-al doilea mag se afla aproape
la aceeaşi distanţă atât de primul, cât şi de al
treilea mag. Toţi priveau spre cer şi
Trei urmăreau steaua care vestea naşterea Fiului
Domnului. Şi, iată că un curcubeu îi uni
printr-un arc pe primul şi pe al doilea mag,
iar un alt curcubeu îl uni pe al doilea mag de cel de al treilea. Curcubeele s-au lăsat la
pământ, iar magii au intrat la pruncul Iisus, punându-i la picioare trei daruri: aur smirnă şi
tămâie. Pe urmele curcubeelor au răsărit şi înflorit cele mai înmiresmate flori din lume:
florile de busuioc.
Oamenii au privit urma lăsată de cele două curcubee şi au spus că dacă vor să scrie
numărul magilor, vor desena cele două semicercuri pline de flori de busuioc.

Aşa a apărut cifra 3 …

 Povestea cifrei 4

Trăia odată o măicuţă bătrână, care

avea un fiu, ce îşi luă femeie rea, căci îi
venise vremea de însurătoare.
Femeia aceasta o jignea adesea pe
bătrână şi din răutate i-a spus soţului să taie
picioarele scaunului pe care şedea bătrâna

Patru când lua masa. Soţul tăie trei picioare de la

scaun, lăsându-i totuşi acestuia un picior.

Printr-o minune dumnezeiască, scăunelul rămase aşa, fără să se răstoarne, căci

bătrâna se aşeza cu credinţă la masă, pe scăunelul cu un picior.
Văzând ce se întâmplă, femeia îi spuse soţului său că dacă mai doreşte să rămână
cu ea, să-i aducă pe o tavă inima mamei sale.
Fiul, cu lacrimi în ochi, îi povesti bătrânei ce-i ceruse soţia, iar aceasta, din
dragoste pentru copil, acceptă acest lucru dureros. Băiatul luă inima bătrânei, o puse pe
tavă şi alergă spre soţia lui. Pe scări însă se împiedică şi căzu, iar inima îl întrebă:
- Te doare, puiul mamei?
Atunci, cuprins de remuşcări, fiul luă inima, o puse din nou în trupul mamei
şi plânse mult, până ce lacrimile lui au spălat şi au vindecat rănile, iar măicuţa lui
dragă se făcuse bine. Băiatul o alungă pe femeia rea de la casă şi de atunci pentru a
reprezenta numărul patru se reprezenta scăunelul misterios.

Şi aşa a apărut cifra 4 …

 Povestea cifrei 5

A fost odată, demult, două familii care

se certau mereu pentru o bucată de pământ.
Una locuia spre Răsărit, iar cealaltă
spre Apus.
Familia care locuia spre Răsărit avea
o fată, iar familia care locuia spre Apus avea

Cinci un băiat. Cei doi copii însă erau prieteni,

chiar dacă familiile lor nu se îndrăgeau, şi de
aceea se ascundeau de ochii răutăcioşi ai
părinţilor lor.
Venise vara, iar copiii au hotărât să secere împreună grâul. Nici nu se lumina bine
de ziuă când ei plecau cu secera în spate să strângă roadele pământului, spicele de grâu.
Din păcate, părinţii au aflat despre prietenia aceasta şi s-au supărat foarte tare,
interzicându-le să se mai întâlnească. Mai mult chiar, i-au închis pe fiecare în casele lor!
De supărare, copiii au plâns mult, până când fata s-a transformat într-o stea cu cinci
colţuri, care lucea puternic în nopţile senine, cu lună plină, iar băiatul într-un măr plin cu
flori ale – roz, cu cinci petale, copiind imaginea steluţei care le privea.
Toată lumea a aflat despre această întâmplare!
Din toată povestea, doar secera a rămas pe câmp, singuratică, până când au găsit-o
nişte săteni miloşi. Aceştia au luat-o şi, privind steluţa cu cinci colţuri şi mărul ale cărui
flori aveau cinci petale, au spus că dacă va dori cineva să reprezinte numărul petalelor de
măr sau colturile steluţei, vor desena acea seceră singuratică.

Şi aşa a apărut cifra 5 …

Povestea cifrei 6
 A fost odată, demult, pe când oamenii
nu ştiau să scrie sau să citească, un împărat
care avea şase fiice, care mai de care mai
frumoasă!
Şi a dat împăratul sfoară-n ţară că
celui care se va dovedi mai vrednic şi mai
isteţ îi va dărui o parte din împărăţie şi pe o
Şase fiică de soţie.
Auzi de acestea şi Codrin, un băiat
chipeş si isteţ, căruia îi plăcea să păzească oile şi să cânte din fluierul său fermecat. Aşa
că hotărî să-şi încerce norocul. Ajungând la palat, împăratul îl supuse pe Codrin la tot
felul de probe grele, pe care acesta le trecu. Dar împăratul nu mai vroia să-şi ţină
promisiunea, de teamă că una din fiicele sale se va căsători cu acest ciobănaş.
Supărat pe împărat, Codrin cântă din fluierul său fermecat până ce fetele s-au
transformat în lalele, iar împăratul într-un şarpe. Văzându-se în oglindă, ruşinat, şarpele
îşi ascunse capul în mijlocul trupului şi încremeni.
Oamenii, minunându-se de acest lucru, au spus că de câte ori vor să reprezinte
numărul fetelor de împărat, adică şase, vor desena semnul şarpelui ruşinat. De atunci,
lalelele au şase petale.

Şi aşa a apărut cifra 6 …

Povestea cifrei 7
 Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile.
Într-una din zile, nu se ştie când, în lume au
fost trimise şi poveştile.
Alba – ca – Zăpada a ajuns în pădure
la cei şapte pitici şi a trăit fericită în căsuţa
aceea micuţă, până când a vrut să-i vină de

Şapte hac vrăjitoarea. Din păcate piticii nu erau

acasă în acele momente, fiind plecaţi la
pădure ca să culeagă vreascuri şi să cosească
iarba dintre copaci. La un moment dat, coasa nu mai tăia iarba şi nici nu mai vroia să fie
ascuţită. Piticii parcă simţeau că trebuie să se ducă repede acasă şi că prietena lor este în
pericol! Şi chiar aşa şi era.....
Când a venit prinţul şi a dorit să o ia pe Albă – ca – Zăpada la palat, numai un
miracol a făcut ca aceasta să se trezească din nou la viaţă.
Văzându-şi din nou prietena sănătoasă, cei şapte pitici i-au adus ca dar de nuntă
coasa misterioasă, care i-a avertizat de pericol la timp. Toţi nuntaşii au râs şi au spus că
de acum încolo, ori de câte ori vor să scrie semnul care simboliza numărul celor şapte
pitici, vor desena coasa misterioasă.

Şi aşa a apărut cifra 7 …

Povestea cifrei 8
 A fost odată, demult, pe când oamenii
nu ştiau să scrie sau să citească, într-un sat
îndepărtat, o familie care avea doi copii, un
băieţel şi o fetiţă. Pe băiat îl chema Octavian,
iar pe fetiţă Olivia.
Tatăl lor lucra la pădure, iar copiii se
duceau adesea să-i ducă de mâncare bietului

Opt om, care pleca dimineaţa, de îndată ce se

arătau zorile, şi se mai întorcea seara, după ce
apunea soarele.
Mama le-a făcut copiilor doi colăcei, le-a pregătit apoi coşul cu merinde pentru
tatăl lor şi i-a trimis, ca de obicei, să-l ducă acestuia. Copiii i-au lăsat tatălui bucatele
pregătite de mama lor, apoi, la întoarcerea spre casă, ei s-au gândit să vadă cum arată cele
două turtiţe lipite. Zis şi făcut! Au lipit cei doi colăcei şi s-au minunat de noua formă, s-au
luat cu joaca şi s-au rătăcit.
În drumul său spre casă, tatăl copiilor văzu pe o piatră o formă ciudată, ca şi cum
ar fi fost doi colaci lipiţi. „Copiii mei!”, se gândi omul. Dacă s-au rătăcit?
Nu plecă spre casă, ci îi strigă pe copii prin pădure. Într-adevăr, ei erau sub un
copac, adăpostiţi de frig şi tremurând de frică. Tatăl îi luă, îi duse acasă, iar mama le făcu un
ceai ca să se încălzească..
Auzind cele întâmplate, au venit în căsuţa aceea şi bunicii celor doi copii.
Numărând aceştia câţi oameni erau în casă, au constatat că sunt opt şi au spus că dacă va
dori cineva să scrie semnul acelui număr, să deseneze cei doi colăcei salvatori.

Şi aşa a apărut cifra 8 …

Povestea cifrei 9
 A fost odată ca niciodată, într-o lume-
ndepărtată, o împărăţie mare şi frumoasă, de
i s-a dus vestea peste nouă ţări şi nouă mări.
Doar că împăratul şi împărăteasa erau trişti
din cauză că nu aveau urmaşi.
Într-o noapte împărăteasa dormi şi
avu un vis. Se făcea că a apărut o zână cu o
baghetă fermecată şi i-a zis împărătesei
aşa:
- Dacă doreşti să ai un fiu, va trebui să treci nouă văi, să numeri nouă izvoare şi din
al nouălea izvor să bei apă vie. Dar nu uita, să nu scoţi nici un cuvânt pe drum!
Împărăteasa o ascultă pe zână şi, cum se lumină de ziuă, porni la drum. Trecu peste
nouă văi, numără nouă izvoare şi, din al nouălea izvor bău apă vie. La întoarcere, multe
animale îi ieşiră în cale şi o provocau să vorbească cu ele, dar împărăteasa ascultă de
sfatul zânei şi nu scoase nici un cuvânt. Aşa că, peste puţin timp iată că împărăteasa află
că este însărcinată, iar după nouă luni născu un băiat de toată frumuseţea!
Era multă veselie la palat! Toată lumea era fericită, iar împăratul şi împărăteasa se
simţeau ca în al nouălea cer. Luna, de acolo de sus de unde era, văzu bucuria lor şi le
trimise binecuvântarea pe o rază argintie, care ajunse până la pătuţul unde dormea
prinţişorul mult – dorit, înconjurându-l.
Oamenii, văzând această minune, au hotărât ca de atunci încolo, ori de câte ori
doreau să scrie cifra care desemna cele nouă văi sau nouă izvoare pe care le trecuse
împărăteasa la îndemnul zânei, să deseneze luna cu a ei rază de mătase, care cobora lin şi
înconjura pătuţul băieţelului.

Şi aşa a apărut cifra 9 …

Povestea cifrei 0
 Se spune că demult, tare demult, pe
când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească,
era într-un sat un băiat foarte isteţ, dar sărac,
pe nume Gheorghiţă.
Şi i-a spus odată mai – marele
satului lui Gheorghiţă:
- Dacă reuşeşti să – mi găteşti o
mâncare cum nu s-a mai gătit până acum,
astfel încât toţi oamenii să se minuneze, îţi voi da tot ceea ce-ţi doreşti!
Stătu Gheorghiţă, se gândi, apoi făcu din apă şi făină un covrig mare, mare,
de-au fost nevoiţi zece oameni să transporte acel covrig şi tot l-au turtit. Ajuns la mai –
marele satului, îi spuse aşa:
- Ţi-am adus o plăcintă gustoasă, dar n-ai voie să-i mănânci marginile! Mănâncă
mijlocul, te rog!
Oamenii stăteau de jur împrejurul covrigului şi se uitau la cel care dădea ocol şi nu
avea ce să mănânce. Într-un târziu, acesta se lăsă păgubaş, se recunoscu învins de isteţul
Gheorghiţă şi-i dădu acestuia tot ce şi-a dorit.
De atunci, când oamenii vroiau să scrie semnul care să însemne „nimic”, desenau
acel covrig oval.

Şi aşa s-a născut cifra 0 …