Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Roland Barthes
Să revenim la fraza lui Balzac. Nimeni (adică nici o “persoană”) nu rosteşte; sursa ei,
vocea ei nu este locul real al scriiturii, ci este lectura. Un alt exemplu foarte precis ar putea
lămuri acest lucru: cercetări recente (J-P Vernant) au pus în lumină natura constitutiv ambiguă
a tragediei greceşti; textul ei este ţesut din cuvinte cu dublu sens, pe care fiecare personaj le
înţelege în mod unilateral (tocmai această perpetuă înţelegere constituie “tragicul”); există
totuşi cineva care înţelege fiecare cuvânt în duplicitatea sa şi înţelege mai mult, dacă putem
spune aşa, însăşi surditatea personajelor care vorbesc în faţa lui; acest cineva este chiar cititorul
(sau, în cazul de faţă, auditorul). Astfel se dezvăluie fiinţa totală a scriiturii: un text este alcătuit
din scriituri multiple, provenite din mai multe culturi şi care intră unele cu altele în dialog, se
parodiază, se contestă; dar există un loc în care această multiplicitate se unifică [se rassemble]
şi acest loc nu este autorul, cum s-a spus până acum, este cititorul; cititorul este chiar spaţiul în
care se înscriu, fără ca vreunul să se piardă, toate citatele din care este alcătuită o scriitură;
unitatea unui text nu se află în originea, ci în destinaţia lui, dar această destinaţie nu mai poate
fi personală; cititorul este un om fără istorie, fără biografie, fără psihologie; este doar acest
Cineva care ţine laolaltă în acelaşi câmp toate urmele din care este alcătuit scrisul. Iată de ce
este derizoriu să condamni noua scriitură în numele unui umanism care se dă în mod ipocrit
drept apărătorul drepturilor cititorului. Critica clasică nu s-a ocupat niciodată de cititor; pentru
ea, nu există în literatură un alt om decât cel care scrie. Începem acum să nu ne mai lăsăm
înşelaţi de asemenea antifraze, prin care lumea bună militează cu superbie tocmai în favoarea
acelor lucruri pe care le îndepărtează, le ignoră, le înăbuşă sau le distruge; ştim că, pentru a
asigura scriiturii un viitor, trebuie să-i inversăm mitul: preţul naşterii cititorului este moartea
Autorului.