Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

„Investeşte în oameni!”

Centru de instruire pentru promovarea adaptabilităţii şi creşterea gradului de

mobilitate a angajaţilor operatorilor de transport public de persoane din România

Utilizarea calculatorului personal

Modulul 1
Utilizarea computerului
AUTORI:
Angel Ciprian CORMOȘ – UPB-CEPETET
Valentin IORDACHE – UPB-CEPETET
Florin Codruț NEMȚANU – UPB-CEPETET
 1. Modulul 1 – Utilizarea computerului

Cuprins
1.  Modulul 1 – Utilizarea computerului .................................................. 1 
1.1.  Introducere .................................................................................. 3 
1.2.  Computere și dispozitive ............................................................. 5 
1.2.1.  IT ............................................................................................ 5 
1.2.2.  Hardware ............................................................................... 9 
1.2.3.  Software și licențe................................................................ 25 
1.2.4.  Pornire, închidere calculator ................................................ 31 
1.3.  Desktop, Pictograme, Setări ..................................................... 36 
1.3.1.  Desktop și pictograme ......................................................... 36 
1.3.2.  Lucrul cu ferestre ................................................................. 41 
1.3.3.  Instrumente și setări ............................................................ 46 
1.4.  Tipărirea .................................................................................... 64 
1.4.1.  Lucrul cu text ....................................................................... 64 
1.4.2.  Imprimarea ........................................................................... 69 
1.5.  Organizarea fișierelor ................................................................ 74 
1.5.1.  Noțiuni de bază despre fișiere și directoare ........................ 74 
1.5.2.  Organizarea fișierelor și directoarelor ................................. 84 
1.5.3.  Stocare și arhivare ............................................................... 88 
1.6.  Rețele ........................................................................................ 95 
1.6.1.  Concepte de bază despre rețele ......................................... 95 
1.6.2.  Accesarea unei rețele ........................................................ 101 
1.7.  Securitate și sănătate .............................................................. 106 
1.7.1.  Protejarea datelor și dispozitivelor .................................... 106 
1.7.2.  Malware ............................................................................. 109 
1.7.3.  Sănătate și ecologie .......................................................... 111 

1/114
2/116
 1.1. Introducere
Acest modul stabilește conceptele esențiale și competențele referitoare
la utilizarea dispozitivelor, crearea și organizarea fișierelor, rețele și
securitatea datelor.
Candidații vor fi capabili să:
 Înțeleagă conceptele cheie cu privire la IT, computere, dispozitive și
software.
 Pornească și să închidă un computer.
 Opereze eficient într-un mediu desktop utilizând pictograme și ferestre.
 Utilizeze principalele facilități ale sistemului de operare, incluzând
ajustarea principalelor setări.
 Creeze un document simplu și să îl tipărească.
 Cunoască principalele concepte legate de managementul fișierelor și să
știe să organizeze în mod eficient directoarele și fișierele.
 Utilizeze aplicații software utilitare pentru arhivarea și dezarhivarea
fișerelor de dimensiuni mari.
 Înțeleagă conceptele legate de rețele și opțiuni de conectare și să se
poată conecta la o rețea.
 Înțeleagă importanța protejării datelor personale și a dispozitivelor
împotriva virușilor și importanța efectuării unui backup al datelor.
 Înțeleagă problemele legate de ecologie, accesibilitate și sănătate
asociate utilizării unui computer.

3/114
4/116
 1.2. Computere și dispozitive

1.2.1. IT

1.2.1.1. Înțelegerea termenului de Tehnologia Informației (IT).

Tehnologia informaţiei (IT – Information technology) reprezintă
tehnologia (calculatoare - computere) utilizată în generarea, procesarea,
transmiterea şi stocarea datelor. O altă definiţie poate fi cea prin care IT
reprezintă tehnologia utilizată în sistemele informaţionale bazate pe calculator.
Conform Wikipedia, informaţia poate fi privită intr-un sens tehnic strict ca
fiind succesiunea de simboluri care poate fi interpretată ca un mesaj şi ea
poate fi stocată ca semne şi transmisă ca semnale.
Totalitatea componentelor hardware şi a aplicaţiilor software folosite
pentru generarea, procesarea, transmiterea şi stocarea datelor reprezintă
tehnologia informaţiei.

1.2.1.2. Identificarea diferitelor tipuri de servicii IT: Internet, tehnologii

mobile, aplicații de birou.
Accesul la tehnologia informaţiei se face prin intermediul interfeţelor
hardware (tastatura, display, touchscreen etc.) şi a aplicaţiilor care permit
rularea unor interfeţe software asociate.
Serviciile IT sunt toate serviciile privind generarea, procesarea,
transmiterea şi stocarea datelor furnizate de tehnologia informaţiei. Exemple
de servicii IT: conectarea la Internet, navigarea pe Internet, editarea de
documente (text şi imagini), transmiterea de mesaje de email etc.
Un rezultat marcabil al utilizării tehnologiei informaţiei îl reprezintă
Internetul. Acesta este un sistem la nivel global obţinut prin interconectarea
reţelelor de calculatoare şi care folosesc un set de standarde TCP/IP.
Internetul este rezultatul conectării reţelelor la nivel global pe baza unui
set de protocoale (TCP/IP) care are ca scop principal asigurarea infrastructurii
necesare pentru conectarea aplicaţiilor şi transmiterea mesajelor şi datelor
între diferiţi utilizatori.

5/114
 Figura 1-1. Internet (sursa: http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/science-and-technology/future-
internet)

Internetul lucrurilor (Internet of things – IoT) este tendinţa înregistrată în

acest moment şi are ca obiectiv principal conectarea tuturor dispozitivelor
electronice şi a echipamentelor pentru a facilita comunicarea între acestea
precum şi între acestea şi diferite aplicaţii.
Tehnologiile mobile sunt elemente ale tehnologiei informaţiei care, prin
intermediul unor tehnologii de comunicaţii, permit furnizarea de servicii IT pe
dispozitive mobile. Sunt caracterizate de aplicaţii software specifice, adaptate
la caracterul mobil al dispozitivului pe care sunt instalate. Exemple de
dispozitive mobile: tableta, smartphone-ul, laptopul, navigatorul etc.
Exemple the sisteme de operare pentru dispozitive mobile: Android
(exemple de producători de dispozitive mobile pentru Android: Samsung, LG,
HTC), IOS7 (dispozitivele iPhone de la Apple), Windows 8 (exemple de
producători de dispozitive mobile pentru Android: Nokia, HTC etc.).
Pentru fiecare dintre sistemele de operare date ca exemplu au fost
dezvoltate aplicaţii software. Acestea pot fi descărcate (efectuarea operaţiei de
download) de pe Internet, de pe magazine virtuale specifice: Android Market,
App Store (pentru sistemul de operare IOS7 al Apple) şi Microsoft store.

6/116
 Figura 1-2. Android Market
În figura de mai jos este prezentat websiteul (pagina de Internet) de pe
care se pot descărca aplicaţii software specifice sistemului de operare
Windows Phone, utilizat pentru smartphone-uri.

Figura 1-3. Aplicaţii software pentru dispozitive mobile Windows Phone

Aplicaţiile de birou (office applications) sunt aplicaţii software (programe)
care sunt folosite de angajaţii unei întreprinderi pentru creşterea productivităţii
acestora. Cele mai cunoscute pachete de aplicaţii de birou sunt:
- Microsoft Office 365

7/114
 Figura 1-4. Componentele pachetului Office 365 Microsoft
- Apache Open Office – este un pachet de programe care poate fi
utilizat fără a plăti o licenţă. Acest tip de programe a fost gândit pentru
a oferi acces tuturor utilizatorilor de calculatoare.

Figura 1-5. Componentele pachetului Open Office

- iWork (Apple) – este similar cu pachetul Office al Microsoft cu
diferenţa că este produs de compania Apple (producător de
MacBook, iPad, iPhone etc.)

Figura 1-6. Pachetul de aplicaţii software iWork

Printre cele mai importante aplicaţii de birou care sunt conţinute in
pachetele de software de tip office sunt:
- editoarele de text şi documente (WORD)

8/116
 - programe de calcul tabelar (EXCEL)
- editoarele de prezentări (Powerpoint)
- aplicaţii client pentru email (Outlook)
- programe de gestiune a bazelor de date (ACCESS)
- programe de editare a imaginilor

1.2.2. Hardware

1.2.2.1. Înțelegerea termenului hardware. Identificarea principalelor

tipuri de computere: desktop, laptop, tabletă. Identificarea
principalelor tipuri de dispozitive: smartphone, media player,
cameră digitală.
Totalitatea componentelor fizice care alcătuiesc un computer este
definită ca fiind partea hardware a acestuia. Exemple de hardware specific
unui computer:
- Placa de bază
- Procesor
- Harddisk
- Conectori
- Monitor

Structura unui calculator personal (personal computer – PC), cu

evidenţierea componentelor hardware este prezentată în figura următoare:

Figura 1-7. Componentele hardware ale unui PC

În afară de componentele prezentate în figură, la un calculator personal
se mai pot conecta multe alte echipamente periferice, cum ar fi boxe, camere
video, imprimante și scanere, ș.a.
9/114
 Tastatura este un echipament prin intermediul căruia utilizatorul
calculatorului personal introduce text (litere, cifre şi alte caractere, cum ar fi &
sau #) sau comenzi pentru funcţionarea calculatorului (fie prin intermediul
tastelor dedicate, fie prin formarea unor cuvinte de comandă, prin apăsarea
succesivă a tastelor). Tastatura se conectează la unitatea centrală prin
intermediul unui cablu care este fixat de tastatură şi are o mufă specifică în
partea care se conectează la unitatea centrală (mufă USB sau PS/2) Un
calculator personal poate fi comandat numai prin utilizarea tastaturii.
Marea majoritate a simbolurilor se obțin prin apăsarea unei singure
taste. Există însă și simboluri care necesită apăsarea mai multor taste (de
exemplu shift+2 are ca efect tastarea caracterului @). În plus, tastaturile
multimedia au și taste speciale, dedicate controlării programelor media.
Monitorul este un echipament prin intermediul căruia utilizatorul poate
vizualiza rezultatele efectuării unor comenzi de către calculatorul personal. Un
exemplu poate fi vizualizarea unor imagini/fotogragfii în urma unor comenzi
date PC-ului de către utilizator. Datorită numărului foarte mare de rezultate
diferite pe care PC-ul le generează în urma efectuării unor comenzi şi a
orientării funcţionării şi controlului PC-ului prin elemente grafice afişate pe
ecranul monitorului, un calculator personal nu poate fi operat de către utilizator
fără existenţa unui monitor. Monitorul se conectează la unitatea centrală prin
intermediul unui cablu specific şi necesită şi alimentare cu energie electrică
(prin intermediul prizelor cu tensiune 220V/50Hz).
Primele monitoare au fost de tip CRT (Cathode Ray Tube), fiind relativ
mari și consumând destul de multă energie electrică. Acestea au fost înlocuite
treptat de ecranele cu cristale lichide, mai întâi cele TFT (Thin Film Transistor)
și apoi cele LED (Light-Emitting Diode).
Unitatea centrală reprezintă echipamentul de bază al unui calculator
personal, conținând marea majoritate a elementelor din care este compus
acesta, care preia comenzile date de către utilizator prin intermediul tastaturii
şi mouse-ului, execută aceste comenzi şi transmite rezultatele la monitor sau
la diferite echipamente conectate la PC (boxe, pentru cazul sunetului,
imprimantă etc.).
Carcasa unității centrale poate avea diferite forme și mărimi, fiind
realizată în marea majoritate a cazurilor din metal și plastic.
Mouse-ul este un echipament pentru introducerea comenzilor de către
utilizator prin intermediul unor butoane (cu ajutorul cărora se realizează
comenzile) şi a unor senzori de mişcare (care realizează mișcarea unui cursor
sub formă de săgeată pe ecran).

10/116
 În cazul calculatoarelor portabile mouse-ul a fost înlocuit cu o suprafață
specială aflată în partea de jos a tastaturii prin intermediul căreia cursorul de
pe ecran se poate controla cu ajutorul degetului. Este posibilă totuși și
atașarea unui mouse extern utilizând unul din porturile USB.
Calculatoare de birou (desktop)
Funcţii principale: sunt folosite pentru a rula o mare varietate de aplicații,
de la cele de divertisment (jocuri, muzică, filme), navigare pe Internet sau
editare de text până la cele de proiectare și modelare asistată de calculator,
procesare video și foto sau calcule inginerești și științifice.
Caracteristici: este format de obicei din calculatorul propriu zis care
cuprinde toate componentele într-o carcasă de diverse dimensiuni si forme (în
general destul de mari), și separat de carcasă monitorul, tastatura și mausul.
Această componență le face destul de greu de transportat, de aceea sunt
considerate calculatoare de birou, adică fixe. Un avantaj al acestora este
posibilitatea de a schimba componentele interne astfel încât să putem mări
performanța calculatorului atunci când este nevoie.
Există și variante de calculatoare desktop care includ în aceeași carcasă
toate componentele (calculator propriu-zis, monitor, boxe) acestea numindu-se
calculatoare All-In-One (AIO-PC), o dată cu apariția sistemelor de operare
adaptate pentru ecranele tactile, astfel de calculatoare fiind din ce în ce mai
folosite.

Figura 1-8. Exemple de calculatoare desktop

Calculatoare portabile de tip laptop

Funcţii principale: sunt folosite pentru a rula în mare parte aceeași mare
varietate de aplicații ca și calculatoarele desktop.
Caracteristici: sunt special proiectate pentru a putea fi transportate cu
ușurință oriunde este nevoie de ele și cuprind în aceeași carcasă toate
componentele interne, tastatura, mouse și monitor (de obicei între 12 și 21 de
11/114
inci). Spre deosebire de calculatoarele desktop care necesită alimentare
permanentă de la rețea, laptopurile au în componență acumulatori care le
permit să funcționeze o perioadă de ordinul orelor fără a fi nevoie de
alimentare de la o rețea fixă. Dezavantajele laptopurilor sunt imposibilitatea de
a face modificări importante în configurația hardware pentru a mări
performanța lor, precum și prețul uneori mai mare decât al unui desktop cu
performanțe similare.
Alte dezavantaje ale laptopurilor țin de viața limitată a bateriei,
capacitatea acesteia scăzând o dată cu trecerea timpului, de sistemul de
răcire al componentelor interne, acesta fiind compact și predispus adesea la
blocaje din cauza umplerii cu praf, și de uzura fizică mai accentuată datorită
portabilității lor.

Figura 1-9. Exemplu de laptop

Calculatoare portabile de tip netbook

Funcţii principale: datorită performanțelor semnificativ mai mici
comparativ cu laptopurile, netbook-urile sunt potrivite aplicațiilor care nu
necesită multe resurse, cum ar fi navigarea pe Internet, folosirea programelor
de chat, editarea de texte, realizarea de prezentări, vizionarea de filme cu
definiție redusă sau ascultarea de muzică.
Caracteristici: sunt similare laptopurilor și sunt caracterizate prin
dimensiuni mult reduse față de acestea, precum și greutate și prețuri mai mici,
având de obicei ecrane cu dimensiuni cuprinse între 7 și 11 inci. Dimensiunile
mici au însă și dezavantaje în ceea ce privește performanțele: capacitate mică
a hard-disk-ului, cantitate de memorie mică, viteze reduse ale procesoarelor
și, de cele mai multe ori, lipsa unităților optice de memorie (de tip CD/DVD).

12/116
 Figura 1-10. Exemplu de netbook
Dispozitivele electronice cu un grad mare de utilizare sunt: smartphone-
urile, media playerele şi camerele digitale.
Smartphone-urile sunt computere mobile de mici dimensiuni (greutatea
nu depaşeşte 200 grame iar dimensiunile nu sunt mai mari de 160 mm X
100mm) care au funcţie de telefon mobil. Modurile de interacţionare cu un
smartphone sunt:
- Prin intermediul tastaturii
- Prin intermediul touchscreen-ului (ecran sensibil la atingere)
- Prin intermediul microfonului
- Prin intermediul senzorilor de detectare a mişcărilor

Figura 1-11. Exemple de smartphone-uri

Mediaplayerele sunt dispozitive electronice utilizate pentru rularea
fişierelor audio, video sau imagini. Exemple de mediplayere: iPod, MP3 player
(rularea fişierelor audio in format MP3).
Mediaplayerele sunt folosite pentru rularea fişierelor care conţin imagini,
înregistrări audiu şi înregistrări video. Pentru fiecare dintre cele trei tipuri de
conţinut există mai multe formate de fişiere şi metode de comprimare pentru a
micşora dimensiunea fişierelor, respectiv capacitatea de stocare necesară.

13/114
 Figura 1-12. Exemple de mediaplayere
Camera digitală este un dispozitiv electronic construit pentru captarea
imaginilor statice sau a filmelor (succesiune de imagini statice) care are
capacitate proprie de stocare (în general sunt folosite carduri de memorie, de
exemplu SD sau microSD) şi interfaţă de comunicaţie pentru conectarea cu
calculatorul (în vederea transferului imaginilor şi filmelor de pe camera digitală
pe calculator).

Figura 1-13. Exemple de camera digitale

14/116
 În general camerele digitale sunt construite pentru a înregistra imagini
statice sau filme. O caracteristică tehnică importantă o constituie rezoluţia
senzorului cu care se captează imaginile (această rezoluţie se măsoară în
Mpixeli şi uzual este între 2 şi 16 Mpixeli putând ajunge până la 40-60 Mpixeli).

1.2.2.2. Definirea termenilor procesor, RAM, stocare. Înțelegerea

impactului lor asupra performanțelor computerului.
Calculatorul este o maşină/instalaţie/echipament care efectuează
automat operaţii elementare, matematice şi logice şi operaţii complexe, ca o
succesiune de operaţii elementare.
Calculatorul personal este un echipament electronic care necesită
alimentare cu energie electrică, de la priză sau de la baterie de acumulatoare
(UPS – Uniterruptible Power Supply).
Cele mai importante caracteristici ale unui computer, care determină
performanţele acestuia, sunt următoarele:
Frecvența de lucru a procesorului (sau CPU – unitate centrală de
procesare)
Procesorul este elementul principal al calculatorului care prelucrează
informațiile cu ajutorul unor operații aritmetice și logice. Viteza de lucru a
acestuia se măsoară în megahertzi (MHz) sau gigahertzi (GHz) adică în
milioane sau miliarde de impulsuri pe secundă (3GHz înseamnă 3 miliarde de
impulsuri pe secundă). Viteza cu care procesorul execută instrucțiunile primite
este proporțională cu frecvența de lucru, deci un procesor este cu atât mai
performant cu cât aceasta este mai mare.
Primele microprocesoare aveau frecvenţa de lucru de 4MHz, 8MHz,
16MHZ, iar procesoarele de astăzi ating frecvențe de 3GHz (3000MHz).
Există calculatoare care conțin mai multe procesoare fizice sau, mai
nou, pentru a mări capacitatea de prelucrare a calculatoarelor se folosesc
procesoare cu mai multe nuclee.
Capacitatea de stocare a datelor
Unitatea de măsură pentru informație (date) se numește bit și poate lua
două valori, 0 sau 1. Un grup de opt biți formează un octet (sau byte).
Calculatorul nu vede informațiile la fel ca oamenii. Aceștia deosebesc litere,
cifre, imagini, aud sunete. Pentru calculator toate acestea înseamnă grupuri
de biți. De aceea toate componentele de calculator care stochează informații
își măsoară capacitatea în biți sau byte.

15/114
 Toate datele create de către utilizator sau de diverse aplicații sunt
stocate într-o componentă hardware numită Hard Disk (HDD). Caracteristica
principală a acestora este capacitatea de stocare măsurată în megabyte (MB),
gigabyte (GB) sau terabyte (TB). Dacă la început aveau capacități de ordinul
zecilor de MB, astăzi HDD-urile au spațiu de stocare de ordinul TB (milioane
de MB). Ca exemplu, un film în format DVD ocupă 4,7GB, în format avi/divx
ocupă 700MB, o melodie în format mp3 ocupă 5MB, o fotografie ocupă câțiva
MB.
HDD stochează datele pe discuri metalice rigide, magnetice, fiind
sensibile la vibrații și șocuri mecanice. O alternativă la acestea o reprezintă
unitățile de stocare de tip SSD (Solid State Drive) ce folosesc pentru stocare
memorii electronice.
Capacitatea memoriei RAM
Prin memorie se înțelege un mecanism de păstrare a datelor ce pot fi
utilizate de un echipament electronic. RAM înseamnă Memorie cu Acces
Aleator (Random Acces Memory). Orice aplicație care primește și execută
comenzi de la utilizator folosește memoria RAM a calculatorului. Motivul
pentru care este necesară o astfel de memorie este pentru că înainte de a
ajunge la procesor, orice cantitate de date furnizată de aceste aplicații trebuie
mai întâi stocată într-un mediu cu acces rapid. Cu cât capacitatea ei este mai
mare cu atât aplicațiile executate vor rula mai rapid. Prin urmare,
performanțele unui calculator sunt influențate în mod direct de capacitatea și
viteza de transfer a memoriei RAM.
Utilizatorul calculatorului nu are acces la spațiul de stocare din memoria
RAM, acesta fiind folosit numai de către procesor, prin urmare pierderea
datelor din această memorie nu are efect asupra informațiilor stocate de către
utilizator.
Se prezintă ca o plăcuță mică pe care sunt lipite mai multe circuite
integrate de memorie, plăcuță care se introduce într-un locaș numit slot de
memorie.
Placa video
Este componenta hardware care permite afișarea imaginilor pe monitor.
Imaginile pot fi în două dimensiuni (2D) generate de aplicații obișnuite sau în
trei dimensiuni (3D) generate de jocuri sau aplicații ce generează animații sau
grafică 3D. O placă video este cu atât mai performantă cu cât imaginile
generate sunt mai bune calitativ iar animațiile sunt mai fluide, mai cursive.
Performanțele unei plăci video sunt definite de frecvența de lucru a
procesorului grafic (familiile Nvidia sau ATI), capacitatea memoriei video

16/116
(256MB, 512MB, 1GB, 2GB) și tipul magistralei de memorie (64 biți, 128 biți,
256 biți sau 512 biți).
Plăcile video se pot monta într-un slot al plăcii de bază, dar multe dintre
acestea (în general plăcile de bază ieftine) având o astfel de placă deja
integrată, cu memorie dedicată sau nu (în acest caz placa video folosește o
parte din memoria RAM).
Principalele tipuri de dispozitive de stocare sunt:
 Memoria RAM – utilizată pentru stocarea temporară a informațiilor
programelor care rulează la un moment dat.
 Hard disk intern – unitatea de stocare a programelor (a fost
prezentat anterior).
 Hard disk extern – similar cu hard disk-ul intern, dar se conectează
printr-un port (de obicei USB) la calculator și poate fi deconectat
când nu este utilizat. Se utilizează de obicei ca dispozitiv de
stocare de siguranță sau pentru transferul unei cantități mari de
date de la un calculator la altul.
 CD, DVD, Blue Ray – sunt discuri care utilizează înregistrarea
optică (cu ajutorul unui LASER). Din acest motiv sunt imune la
interferențele electromagnetice și, astfel, datele sunt stocate cu un
grad mai mare de siguranță. Capacitatea uzuală este de 640MB
pentru un CD, 4,7 GB pentru DVD și 25GB pentru discurile Blue
Ray.
 memory stick: este un dispozitiv extern, similar cu hard disk-ul
extern, dar de capacitate mai mică. Pentru conectarea la calculator
se folosește portul USB.
 memory card: este un dispozitiv similar cu memory stick-ul, dar cu
altă modalitate de conectare la calculator. Există mai multe
variante:
o SD (Secure Digital) – este unul dintre cele mai răspândite
tipuri de memory card. Există și în variante micro SD
o Memory Stick PRO/ Memory Stick PRO Duo
o Card XD
 O variantă modernă este stocarea fișierelor online, într-un „cloud”.
Acesta reprezintă o modalitate de distribuire a informațiilor pe mai
multe calculatoare și prezintă avantajul eliberării spațiului local de

17/114
 stocare (hard disk-ul). Însă, pentru accesarea datelor este
necesară o conexiune permanentă la Internet.

1.2.2.3. Identificarea principalelor dispozitive de intrare-ieșire:

imprimantă, monitor, scanner, tastatură, mouse/trackpad,
cameră web, boxe, microfon, stație de andocare (docking
station).
Pentru a putea lucra cu un computer sunt necesare dispozitive de
intrare, prin intermediul cărora utilizatorul va introduce date în calculator, şi
dispozitive de ieşire, prin intermediul, cărora utilizatorul va putea vizualiza sau
recepta datele furnizate de calculator.
Principalele dispozitive de intrare a datelor în computer sunt:
- Mouse-ul – este un dispozitiv de intrare care permite utilizatorului
navigarea rapidă printre ferestrele sistemului de operare, rularea
programelor, selectarea şi modificarea dimensiunilor unor obiecte de
pe ecran şi altele. Conectarea mouseului la computer se poate face
prin intermediul mai multor porturi: PS2, USB şi pot exista mouseuri
cu fir şi fără fir.

Figura 1-14. Mouse

- Tastatura – este un dispozitiv de intrare pentru un computer, prin
intermediul căreia un utilizator poate să introducă date de tip alfa-
numeric (prin utilizarea tastelor) sau să transmită anumite comenzi
către calculator. Tastaturile sunt pe port PS2 sau USB şi sunt cu fir
sau fără fir.

Figura 1-15. Tastatură

18/116
- Trackball – este un dispozitiv similar cu mouseul care, spre deosebire
de acesta, este fix iar mişcarea cursorului pe ecran se face prin
rotirea bilei amplasată în partea superioară a acestuia (această
mişcare se face pe două direcţii).

Figura 1-16. Trackball

- Touchpad – este un dispozitiv prin intermediul căruia un utilizator
poate deplasa cursorul pe ecranul computerului prin atingerea unei
suprafeţe sensibile a acestui dispozitiv. Touchpadurile sunt
independente (cu fir sau fără fir) sau integrate (este cazul
laptopurilor).

Figura 1-17. Touchpad

- Scanner – este un dispozitiv care permite utilizatorului copierea, în
format electronic a unor documente sau imagini, în scopul stocării sau

19/114
 prelucrării lor pe computer. Digitizarea documentelor, trecerea lor în
format electronic se face prin intermediul scannerului.

Figura 1-18. Scanner

- Joystick – este un dispozitiv de intrare de forma unei manete care,
împreună cu un set de butoane, pemite utilizatorului interacţiunea cu
computerul, în special pentru simulatoare şi jocuri.

Figura 1-19. Joystick

- Cameră Web - este un dispozitiv de intrare care permite captarea de
imagini şi transmiterea către computer pentru a fi prelucrate şi, mai
apoi către diverse ale calculatoare. Este utilizată în special de către
aplicaţii de comunicaţii şi socializare pe Internet. Rezoluţia este relativ
mică, faţă de o cameră video dedicată şi nu permite stocarea
imaginilor.

Figura 1-20. Cameră web

- Microfon

20/116
 Cele mai uzuale dispozitive de ieșire prin intermediul cărora utilizatorul
computerului poate avea acces la rezultatele procesării datelor de către
acesta:
- Unități de afișare video (VDU) – acestea sunt toate dispozitivele prin
intermediul cărora se afişează informaţiile furnizate de un computer.
În această categorie intră monitorul, proiectorul video, televizorul,
paniul de afişare cu leduri etc.

Figura 1-21. Video proiector

- Ecran sau monitor – este cel mai răspândit VDU şi este specific
tuturor computerelor la care lucrează un operator uman. Cele mai
uzuale monitoare la acest moment sunt cele LCD sau LED. Unele
monitoare sunt dotate cu suprafeţe sensibile la atingere
(touchscreen), prin intermediul cărora se poate comunica cu un
computer.

Figura 1-22. Monitor

- Imprimantă – este un instrument de ieşire prin intermediul caruia
utilizatorul unui computer poate tipări informaţia procesată de un
computer. Imprimantele pot fi simple, numai cu funcţie de tipărire, sau

21/114
 multifuncţionale, acestea pe lângă funcşia de tipărire au şi funcţii de
copiere şi scanare. Imprimantele se pot conecta pe fir sau fără fir şi
pot fi alb-negru sau color.

Figura 1-23. Imprimantă

- Plotter – este un dispozitiv de ieşire similar cu imprimanta care
permite desenarea pe hârtie, în special pentru dimensiuni mari.
Principiul de tipărire este diferit de cel al imprimantei (imaginea este
construită din puncte mici) prin faptul că desenul este efectuat de
către plotter cu linii continue.

Figura 1-24. Plotter

- Boxe şi sisteme audio – redarea sunetelor se face prin intermediul
unor dispozitive de ieşire numite boxe. În funcţie de placa de sunet a
computerului aceste boxe pot forma sisteme audio de tip 2.1 sau 5.1.
Sistemele audio şi boxele pot fi cu fir sau fără fir şi se pot clasifica
după putere.

22/116
 Figura 1-25. Sistem audio 2.1
- Căști – dispozitive de ieşire pentru redarea sunetelor şi sunt utilizate
pentru redarea sunetelor către un singur utilizator.

Figura 1-26. Căşti

Există dispozitive care sunt utilizate atât la introducerea datelor pentru
procesare în calculator cât şi la redarea informaţiilor procesate de computer.
Acestea sunt touchscreen-uri, ecrane sensibile la atingere. Acestea sunt
utilizate în special la construcţia tabletelor şi a unor laptopuri de ultimă
generaţie.

Figura 1-27. Tabletă cu touchscreen

23/114
 1.2.2.4. Identificarea porturilor uzuale de intrare-ieșire: USB, HDMI.
Cele mai utilizate porturi din calculatoarele actuale sunt USB și HDMI.
USB este un tip de comunicație serială utilizată pentru comunicarea sau
alimentarea cu energie electrică a diferite dispozitive de către/la calculatoare.
Cele mai răspândite porturi USB sunt cele de tip 2.0, fiind treptat înlocuite,
însă, de cele de tip 3.0 (se recunosc după culoarea albastră) care sunt mult
mai rapide.

Figura 1-28. Porturi USB

Portul HDMI este utilizat pentru transmiterea de date video și audio
necomprimate (adică la o calitate foarte bună și cu viteze mari) de la un
calculator către un monitor, receptor TV, videoproiector, etc.

Figura 1-29. Port HDMI

24/116
 1.2.3. Software și licențe

1.2.3.1. Definirea termenului de software și diferențierea principalelor

tipuri de software: sistem de operare, aplicații. Cunoașterea
faptului că aplicațiile software pot fi instalate local sau
disponibile online.
Termenul „software” desemnează toate programele care rulează pe un
calculator.
Din punct de vedere al utilității, există două categorii principale:
1. Sisteme de operare
2. Aplicaţii software sau programe de calculator

1.2.3.2. Definirea termenului de sistem de operare și cunoașterea

câtorva tipuri de sisteme de operare.
Sistemele de operare sunt programe care rulează la pornirea
calculatorului. Acestea au rolul de a asigura inițializarea tuturor componentelor
hardware, precum și interfața cu acestea. Sistemele de operare rămân în
memorie pe toată durata de funcționare a calculatorului, asigurând rularea
aplicațiilor software prin intermedierea accesului acestora la resursele
hardware. Sistemele de operare sunt cele care fac posibilă rularea simultană a
mai multor aplicații oferind, de fapt, acces partajat al acestora la microprocesor
și memorie.
Funcțiile principale ale unui sistem de operare sunt:
 Pornirea calculatorului.
 Gestionarea sarcinilor de bază ale calculatoarelor; de exemplu
gestionarea diferitelor dispozitive periferice cum ar fi mouse-ul
sau tastatura.
 Oferirea unei interfațe pentru utilizator, cum ar fi liniea de
comandă, interfața grafică cu utilizatorul (GUI).
 Gestionarea resurselor de sistem, cum ar fi memoria
calculatorului și partajarea accesului la microprocesor de către
diverse aplicații sau dispozitive periferice.
 Gestionarea fișierelor care se referă la modul în care sistemul
de operare manipulează, stochează, preia și salvează datele.

În cadrul familiei largi de sisteme de operare există, în general,

patru tipuri, clasificate în funcție de tipurile de calculatoare controlate și

25/114
tipurile de aplicații suportate. Categoriile sunt:
1. Sistem de operare în timp real (RTOS – Real Time Operating
System) - sisteme de operare în timp real, care sunt folosite
pentru a controla echipamente, instrumente științifice și sisteme
industriale. Un RTOS are, de obicei, o interfață redusă cu
utilizatorul și nu are funcții pentru utilizatorul final, deoarece
sistemul va fi o cutie sigilata, atunci când este livrat pentru
utilizare. O parte foarte importantă a unui RTOS este de
gestionare a resurselor de calcul, astfel încât o anumită
operațiune se execută în exact aceeași cantitate de timp, de
fiecare dată când apare. Într-un sistem complex, o parte care se
mișcă mult mai repede decât ar trebui doar pentru ca resursele
sistemului sunt disponibile la acel moment poate fi la fel de
catastrofală ca atunci când nu se mișcă deloc, deoarece
sistemul de calcul este ocupat.
2. Un singur utilizator, singură sarcină. După cum sugerează și
numele, acest sistem de operare este proiectat pentru a
gestiona un calculator astfel încât un utilizator poate face în
mod eficient un singur lucru la un moment dat.
3. Un singur utilizator, mai multe sarcini (multi-tasking). Acesta
este tipul de sistem de operare cel mai mult utilizat pe
calculatoarele personale (indiferent de tipul acestora: desktop,
laptop, smartphone etc.).
4. Multi-user - un sistem de operare multi-user permite mai multor
utilizatori diferiți să acceseze simultan resursele calculatorului.
Sistemul de operare trebuie să se asigure că cerințele diverșilor
utilizatori sunt echilibrate și că fiecare dintre programele folosite
dispune de resurse suficiente și separate, astfel încât o
problemă cu un utilizator să nu îi afecteze și pe ceilalți. Trebuie
să nu se facă însă confuzie între sistemele de operare multi-
user și sistemele single-user care au funcții de acces prin rețea.

5. Din punct de vedere al destinației, sistemele de operare există

în mai multe variante, unele fiind destinate calculatoarelor tip
desktop sau laptop, altele fiind concepute în primul rând pentru
smartphone-uri și tablete, diferențele fiind în introducerea

26/116
 datelor și manipularea elementelor (cu tastatura și mouse-ul
sau prin atingerea ecranului).
Sistemele de operare sunt pachete de aplicaţii software de bază care
permit instalarea aplicaţiilor de către utilizator şi utilizarea resurselor de calcul.
Orice calculator, pentru a-şi putea face funcţiile trebuie să aibă instalat un
sistem de operare.
Sistemele de operare se pot împărţi în mai multe categorii, în funcţie de
calculatorul (sistemul de calcul) pe care sunt instalate:
1. Sisteme de operare pentru PC-uri: acestea sunt Windows de la
Microsoft (cu mai multe versiuni: XP, Vista, 7), OS X Lion de la Apple,
diferite variante de LINUX (RedHat, Ubuntu, Debian) si altele
2. Sistemele de operare pentru Laptopuri: acestea sunt similare cu cele
pentru PC-uri
3. Sisteme de operare pentru smartphone-uri și tablete: acestea sunt
Windows Mobile, Android, iOS 4/5 etc.
Funcţii ale calculatoarelor și activități care pot fi rezolvate cu sistemele
de calcul (calculatoare):
Calculatoarele sunt utilizate pentru rularea diferitelor programe necesare
în activităţile zilnice ale oamenilor (acasă sau la serviciu). Pentru a putea fi
rulate, programele trebuie instalate pe calculator (există şi programe care pot fi
rulate din locul în care sunt salvate sau stocate).
În general, programele sunt instalate cu ajutorul unor fişiere care se
numesc INSTALLER sau SET-UP şi care au rolul de a instala şi personaliza
toate fişierele componente ale unui program.
Cu ajutorul calculatoarelor (folosind aplicaţii/programe numite PLAYER)
pot fi rulate fişiere audio, acestea având ca efect transmiterea unor semnale
către căşti sau boxe (sisteme audio). Un alt tip important de fişiere sunt cele
video, care, prin intermediul unor programe de tip PLAYER, pot genera imagini
şi filme pe monitorul calculatorului.
O funcţie importantă a calculatoarelor este aceea de a comunica cu alte
calculatoare. Acest lucru este posibil prin existenţa unei plăci de reţea
(această componentă hardware permite conectarea calculatorului la o
structură de reţea folosind un cablu, de exemplu FTP).
Calculatoarele dintr-o întreprindere sunt conectate într-o reţea de tip
LAN (Local Area Network). Reţeaua locală poate fi conectată la rândul ei la
alte reţele locale sau poate avea acces la Internet, iar prin intermediul unor

27/114
aplicaţii poate avea acces la alte calculatoare conectate la rândul lor la
Internet.

1.2.3.3. Identificarea câtorva tipuri de aplicații software: aplicații

pentru creșterea productivității la locul de muncă,
comunicare, rețele de socializare, media, proiectare,
tehnologii mobile.
Aplicaţiile software se pot împărţi în următoarele categorii:
- Aplicaţii pentru creşterea productivităţii la locul de muncă. În această
categorie intră toate aplicaţiile din pachetele de software de tip Office
(Word, Excel, PowerPoint etc.) precum şi alte aplicaţii care conduc la
creşterea productivităţii muncii, inclusiv soluţii integrate de ERP şi
soluţii specifice pentru contabilitate, facturare, managemntul relaţiei
cu clienţii etc.

Figura 1-30. Exemplu de fereastră de lucru în Microsoft Word

- Aplicaţii pentru comunicare. Un rol important al computerelor şi al
reţelelor de computere este acela de a facilita comunicarea între
oameni. Pentru acest obiectiv sunt necesare aplicaţii software
dedicate: aplicaţii client de email (acestea au rolul de a se conecta cu
serverul de email şi a facilita transmiterea mesajelor de email),
aplicaţii pentru mesaje instant (messanger), aplicaţii pentru mesaje
scrise, audio şi video (Skype).

28/116
 Figura 1-31. Interfaţa grafică a programului Skype
- Reţele de socializare – dintre cele mai cunsocute reţele de socializare
sunt Facebook şi LinkedIn, aceasta din urmă fiind o reţea
profesională. Facebook este o reţea de socializare care se bazează
pe o platformă software online prin intermediul cărora membrii reţelei
pot comunica între ei şi pot partaja diferite imagini, filme sau alte
documente în format electronic. Pentru a se putea conecta la
Facebook un utilizator trebuie sa creeze un cont care este definit de
un nume de utilizator şi o parolă. Accesul la Facebook se poate face
din aplicaţia de navigare pe Internet (Internet Explorer, Google
Chrome sau altele) sau din aplicaţii construite pentru diferite
dispozitive mobile.

Figura 1-32. Interfaţa grafică cu utilizatorul Facebook

- Aplicaţii media. Sunt aplicaţii software construite pentru a permite
redarea şi rularea unor imagini, înregistrări audio şi video. Exemple
de astfel de aplicaţii sunt: VLC, Windows Mediaplayer, BSPlayer etc.

29/114
 O astfel de mediaplayer poate să se conecteze la o aplicaţie server şi
datele să fie transmise ca streaming (un fişier video este rulat şi
imaginile dinamice sunt afişate înainte ca fişierul să fie complet
descărcat).

Figura 1-33. Windows Mediaplayer

- Aplicaţii pentru proiectare. Acestea sunt utilizate pentru activitatea de
proiectare în diferite domenii: arhitectură, construcţii, electronică,
telecomunicaţii etc.
Aplicaţii pentru tehnologii mobile. Majoritatea aplicaţiilor construite
pentru computere sunt adaptate la tehnologiile mobile (tablete, smartphone-
uri) dar sunt dezvoltate şi aplicaţii dedicate acestora, în special cele care
utilizează informaţii primite de la receptorul GPS şi de la senzorii de mişcare
instalaţi pe dispozitiv.

1.2.3.4. Definirea termenului de licență. Cunoașterea faptului că

aplicațiile software trebuie licențiate înaintea utilizării.
Licenţa aplicaţiilor reprezintă un instrument legal prin intermediul căruia
se protejează drepturile legale asupra unui produs software şi prin care se
reglementează modul în care se poate multiplica şi distribui acel produs
software.
Cumpărarea licenţei este cale legală prin care se poate utiliza un produs
software. Prin intermediul acestei licenţe producătorul aplicaţiei software
controlează distribuţia şi încasările pentru un anumit produs. Produsele
software sunt protejate prin licenţă pentru a putea asigura producătorului
acoperirea costurilor cu producerea aplicaţiei software.

30/116
 1.2.3.5. Cunoașterea principalelor tipuri de licențe software:
proprietar, open source, trial version, shareware, freeware.
Tipurile de licenţă se pot grupa după drepturile pe care le primeşte un
utilizator asupra unei aplicaţii software din partea producătorului:
- Licenţă proprietar (proprietary) – utilizatorul are dreptul de proprietate
asupra produsului software mai puţin dreptul de a copia şi vinde copii
ale softwareului.
- Open source – sursa aplicaţiei software este deschisă oricui pentru a
fi copiată, modificată sau transferată fără niciun cost asociat.
- Trial version – este o versiune de probă a aplicaţiei software prin care
utilizatorul poate verifica funcţionalităţile aplicaţiei software.
- Shareware este o versiune de probă a aplicaţiei software prin care
utilizatorul poate verifica funcţionalităţile aplicaţiei software.
- Freeware – este o versiune gratuită a aplicaţiei software, în general
aceasta are numai funcţii de bază, versiunea completă poate fi
utilizată numai de deţinătorii unei licenţe proprietar.

1.2.4. Pornire, închidere calculator

1.2.4.1. Pornirea computerului și logarea folosind un nume de

utilizator și o parolă.
Pornirea calculatorului
Orice calculator are pe unitatea centrală două butoane: unul de pornire a
calculatorului și unul de restartare în caz de blocare. Pentru a porni
calculatorul va trebui apăsat pe butonul de pornire, care este de obicei cel mai
mare și pe care uneori scrie Power sau On. De asemenea monitorul are un
buton de pornire, pe care o dată apăsat apare o luminiță mica verde (albastră)
ce se află pe monitor și indică deschiderea acestuia. Dacă după apăsarea
butonului calculatorului, acesta nu a pornit vor trebui verificate urmatoarele
posibilitati:
 calculatorul este conectat la rețeaua electrică;
 întrerupatorul aflat în partea din spate a unității centrale este pus pe
optiunea 1 (deschis) - numai pentru calculatoarele prevazute cu
întrerupator;
 Monitorul este pornit.

31/114
 Figura 1-34. Exemplificare butoane pornire/oprire calculator/monitor
După alimentarea cu energie electrică începe procesul de încărcare a
sistemului de operare. În limba engleză acest proces se numește boot. Pentru
a fi încărcat, sistemul de operare acesta este întâi „căutat”. Majoritatea
calculatoarelor folosesc următoarea ordine de căutare a sistemului de operare:
întâi la unitatea de CD (compact disk) şi în cele din urmă pe discul fix (numit şi
discul dur sau hard disk).
Dacă se uită în unitate un CD (compact disc), care conţine altceva decât
un sistem de operare urmarea este o eroare de încărcare a sistemului de
operare şi apare un mesaj de genul Disc sistem incorect (Invalidsystem disk
....). În urma unui astfel de incident rezolvarea este uşoară: se scoate CD- ul şi
se apăsă apoi o tastă (orice tastă). Calculatorul va reporni, şi de această dată
va încărca sistemul de operare de pe discul fix (hard disk).
Dacă se dispune de un sistem de operare Microsoft Windows XP, sau
Windows 7(8) şi dacă încărcarea lui s-a terminat cu succes, atunci - în
calitatea dvs. de utilizator - aveţi la dispoziţie interfaţa grafică a acestui sistem
de operare.

Figura 1-35. Exemplu de interfața de pornire sistem de operare (Windows 8/ XP)

32/116
 Sistemul de operare este ansamblul de programe care gestionează
resursele calculatorului. Este cel care permite şi controlează accesul
utilizatorului la resursele (componentele) hardware. Prin componentele sale
specializate sistemul de operare controlează echipamentele periferice, oferă
mijlocul (instrumentul) de comunicare cu utilizatorul şi lansează în execuţie
programe. Într-un sens larg, se spune că sistemul de operare este „interfaţa”
dintre utilizator şi hardware-ul calculatorului. Fără sistem de operare
calculatoarele sunt „cutii negre”, inutile.
Sistemele de operare pot fi rezidente în memorie (se află permanent în
memoria internă) sau încărcabile dintr-o memorie externă (discul). Operaţia de
încărcare se numeşte în acest caz „bootstrap” sau pe scurt boot.
Logarea sub un anumit utilizator, se va realiza astfel: clic pe un utilizator,
se introduce numele de utilizator și parola cu care se dorește a se loga apoi
clic OK.

Figura 1-36. Interfață grafică pentru logare

1.2.4.2. Delogarea, închiderea, repornirea corectă a computerului.

Delogarea corectă a computer-ului
De exemplu Windows XP este un sistem de operare ce poate executa
mai multe programe în același timp (multitasking) și dispune de o interfață
grafică deosebită, de tip GUI (Graphical User Interface) ușor de utilizat. Acesta
se lansează automat la pornirea calculatorului, daca este singurul sistem de
operare instalat. Daca sistemul de calcul este regat într-o rețea, sau este
accesat de mai mulți utilizatori, la lansarea sa, pe ecran vor fi prezente
denumirile conturilor utilizatorilor posibili, precedate de un simbol grafic:
1. Se pornește calculatorul;

33/114
 2. Se execută clic pe un nume de cont (user name) sau pe imaginea
asociată;
3. Se introduce de la tastatură parola, în caseta Password;
4. Se apasă tasta enter sau butonul .
Parola a fost stabilită anterior de către proprietarul al contului, sau de un
administrator al calculatorului respectând regulile de rigoare.
Daca nu este necesar, conturile pot fi neprotejate prin parolă sau chiar
să existe doar un cont neparolat – în acest caz nu se va vedea ecranul
introductiv pe care îl afișează Windows.
Dacă se dorește schimbarea utilizatorului după lansarea sistemul:
1. Se alege opțiunea Log Off din meniul Start;
2. Se apăsă butonul Log Off din fereastra Log Off;
3. Se alege alt utilizator din fereastra care va apare.
Închiderea corectă a computerului
După efectuarea programului de lucru calculatorul trebuie închis. Pentru
oprirea corectă a sistemului de operare trebuie apelată opţiunea Shut Down
sau Turn Off Computer… din meniul Start existent în bara din partea de jos a
ecranului (Taskbar).

Figura 1-37. Închiderea corectă a computer-ului (windows 7)

Repornirea calculatorului
Există situaţii când după instalarea unui nou program, este necesară
repornirea sistemului de operare, sau calculatorul nu mai raspunde comenzilor
primite. Există posibilitatea de a-l reporni fără a inchide calculatorul deci a-l
restarta.
Sunt trei posibilităţi de a restarta calculatorul:

34/116
 prin alegerea opţiunii Restart din fereastra de dialog Shut Down sau
Turn Off Computer…Dacă se dorește să se renunţe la repornirea
calculatorului se apasă tasta Cancel;
 prin apăsarea simultană de două ori a tastelor Ctrl+Alt+Del
 prin apăsarea butonului Restart existent pe unitatea centrală. Această
metodă nu este recomandată decat în momentul în care celelalte două
opțiuni nu funcționează.

Figura 1-38. Repornirea calculatorului

35/114
 1.3. Desktop, Pictograme, Setări

1.3.1. Desktop și pictograme

1.3.1.1. Cunoașterea scopului desktop-ului și taskbar-ului.

Una dintre componentele sistemului de operare este chiar mijlocul
(instrumentul) prin care utilizatorul comunică cu restul componentelor
sistemului de operare. Această componentă se numeşte interfaţa cu
utilizatorul; ea este punctul de contact dintre utilizator şi sistemul de operare.
Aici are loc comunicarea dintre utilizator şi sistemul de operare.
Comunicarea se face prin comenzi. Dacă ea are loc cu implicarea unui
format grafic (imagini, desene, simboluri), atunci este vorba despre o interfaţă
grafică.
Datorită aspectului atrăgător şi a uşurinţei cu care utilizatorii învaţă să
opereze, interfeţele grafice sunt soluţia ideală pentru comunicarea cu
calculatorul. Aceste interfeţe folosesc drept principal echipament de intrare
mouse-ul. Cu ajutorul lui sunt transmise comenzi către sistemul de operare.
Rezultatul lor este afişat pe ecran. Ecranul este principalul echipament de
ieşire.
Interfaţa grafică înglobează un set de programe care identifică şi
prelucrează evenimente. Evenimentele apar ca efect al manevrelor
utilizatorului: apăsarea unui buton al mouse-ului sau apăsarea unei taste.

Figura 1-39. Interfață grafică

Ecranul este echipamentul de ieşire unde sunt afişate obiecte,
reprezentând texte, desene, figuri sau simboluri.

36/116
 Obiectele identifică acţiunile (operaţiile) care se pot executa la un
moment dat.
Dialogul dintre utilizator şi sistemul de operare (respectiv componentele
sale) se face după următoarea regulă: orice apăsare a butoanelor mouse-ului
sau a tastelor este un eveniment. Odată apărut, evenimentul trebuie tratat
(rezolvat). Efectul rezolvării trebuie imediat semnalat utilizatorului prin
modificarea imaginii de pe ecran.
Pentru început, imediat după pornirea calculatorului, apare ecranul
desktop sau spaţiul de lucru, prima componentă a interfeţei grafice.
Componenta principală a ecranului desktop Microsoft®: www.microsoft.com
este butonul start.
Apăsarea butonului start (adică apăsarea butonului stâng al mouse-ului
peste butonul start) aduce cu sine deschiderea meniului cu acelaşi nume.

Figura 1-40. Meniul Start in Windows 7

În cazul sistemelor de operare din familia Windows®, programele
(aplicaţiile) lansate în execuţie au forma unei ferestre (window în limba
engleză). Fereastra este locul prin care, utilizatorii, vizualizează informaţiile şi -
dacă aplicaţia permite – se pot face modificări asupra lor.

37/114
 Figura 1-41. Exemplu de fereastră Windows www.microsoft.com

1.3.1.2. Recunoașterea pictogramelor de bază reprezentând: fișiere,

directoare/foldere, aplicații, imprimante, shortcut, coș de
gunoi.
Pictogramele sunt imagini mici care reprezintă fisiere, foldere, programe
și alte elemente.
Cand se pornește prima oară Windows, se va vedea cel puțin o

pictogramă pe desktop: Coșul de reciclare .

Astfel, la ștergerea unui fișier dintr-un folder, acesta nu este șters
efectiv, ci transferat în acest container, de unde se poate recupera în orice
moment prin alegerea opțiunii Restore.
Este posibil ca producatorul computerului să fi adaugat alte pictograme
pe desktop. Prin dublu clic pe o pictograma de pe desktop, elementul pe care
îl reprezintă se deschide sau pornește. De exemplu, dacă se face dublu clic pe
pictograma Internet Explorer, pornește Internet Explorer.
Un sistem de directoare ierarhice cu foldere care reprezintă harddisk-ul,
mai este numit și arbore de directoare (folder tree). Directorul aflat pe nivelul
cel mai de sus este numit director rădăcină.

38/116
 Figura 1-42. Reprezentare directoare
În cadrul structurii arborescente se respectă următoarele reguli:
 un subdirector are un singur director de origine, numit director părinte,
situat pe nivelul ierarhic superior,
 un director poate avea mai multe subdirectoare, numite directoare copii,
situate pe nivelul ierarhic imediat inferior.
Simbolurile grafice asociate unor aplicații pot fi afișate pe desktop.
Pictogramele pot fi asociate și unor scurtături (shortcut-uri), acestea au rolul
de a indică rapid calea către un program executabil.

Figura 1-43. Exemple shortcut

O pictogramă poate fi adaugată sau eliminată oricând. Unele persoane
preferă ca desktopul să fie curat, ordonat, cu numai câteva pictograme sau
fară pictograme. Alte persoane amplaseaza zeci de pictograme pe desktop,
pentru a avea acces rapid la programele, fișierele și folderele utilizate frecvent.

39/114
 Figura 1-44. Setare imprimantă

1.3.1.3. Selectarea și mutarea pictogramelor.

Windows așează pictogramele una sub alta, în coloane, în partea stângă
a desktopului. Dar această aranjare nu este definitivă.
De asemenea, Windows poate sa aranjeze automat pictogramele.
Pentru aceasta se face clic dreapta pe o zona goală de pe desktop, se
selectează Vizualizare, apoi Aranjare automată. Windows grupeaza
pictogramele începand din colțul din stânga de sus în jos și le blochează la
locul lor. Pentru a debloca pictogramele astfel încât să poată fi mutate din nou,
se face clic din nou pe Aranjare automată, ștergând bifa de lânga aceasta.
Dacă se dorește ascunderea temporară a tuturor pictogramelor de pe
desktop fără a le elimina, se dă clic cu butonul din dreapta pe o zona goală de
pe desktop,apoi clic pe Vizualizare, apoi pe Afișare pictograme de pe desktop
pentru a debifa caseta de selectare pentru acea opțiune. După aceste operații,
nu mai este afișată nicio pictogramă pe desktop.
Daca pe calculator sunt mai multe imprimante instalate, cand se dorește
a se imprima se va alege între imprimantele instalate, sau se va seta o
imprimanta care sa fie implicită (la comanda Print informațiile se duc implicit
către aceasta imprimantă). Acest lucru se realizează deschizând fereastra
Printers and Faxes din meniul Start – Settings.

1.3.1.4. Crearea, redenumirea, mutarea și ștergerea unui shortcut.

Pentru crearea unei scurtături pentru dosare și fișiere :
1. Se alege locul unde se găsește folder-ul/fișierul;
2. Se execută clic dreapta pe folder-ul sau fișierul dorit;

40/116
 3. Se alege opțiunea Create Shortcut.
4. Se „trage” cu mouse-ul scurtatura aparută în lista, pe desktop în
poziția dorită
5. Se eliberează butonul mouse-ului, observând apariția scurtăturii pe
desktop.
Pictogramele aplicațiilor pot fi deplasate pe desktop într-o poziție dorită
astfel: se „trage” cu mouse-ul pictograma respectivă în poziția dorită și se
eliberează butonul mouseului.
Dacă se dorește ca o scurtatură să nu mai fie prezentă pe ecran, se
execută clic dreapta pe scurtatură care se dorește a se sterge și se apasă
tasta Delete.
Pentru a redenumi o scurtatură se parcurg pașii următori:
1. Se execută clic dreapta pe scurtatură care se va redenumi;
2. Se alege opțiunea Rename;
3. Se tastează noul nume.
Dacă se urmărește un acces rapid din desktop la fișierele sau
programele preferate, se indică a se crea comenzi rapide pentru acestea. O
comandă rapidă este o pictograma care reprezintă mai degrabă o legătură la
un element, decât elementul însuși. Atunci când se face dublu clic pe o
comandă rapidă, elementul se deschide. Dacă se șterge o comandă rapidă,
numai comanda rapidă este eliminată, nu și elementul original. Comenzile
rapide se identifică prin sageata de pe pictogramă.

1.3.2. Lucrul cu ferestre

1.3.2.1. Identificarea diferitelor părți ale unei ferestre: bară de titlu,

bară de meniu, bară de instrumente, ribbon, bară de stare,
bară de derulare.
Ferestrele
Ferestrele sunt componente ale interfeţei grafice. Interfaţa grafică (GUI –
Graphical User Interface) este acel tip de interfaţă cu utilizatorul care foloseşte
imagini grafice, simboluri, pictograme şi texte pentru reprezentarea
informaţiilor şi a acţiunilor disponibile utilizatorilor. Acţiunile se execută prin
manevrarea directă a obiectelor ce compun interfaţa grafică. Elementele unei
interfeţe grafice sunt:

41/114
  Arătătorul, indicatorul sau pointer-ul, imaginea grafică asociată
echipamentului cu care se arată, se indică ceva pe ecran. În cazul
nostru este semnul ce indică poziţia mouse-ului. Se foloseşte pentru a
indica un obiect, pentru a alege o comanda, pentru a muta un obiect
dintr-un loc în altul.
 Meniul – listă de opţiuni sau de comenzi. Opţiunea sau comanda dorită
se alege folosind indicatorul (pointer-ul).
 Fereastra – spaţiul de lucru al utilizatorului şi spaţiu de afişare pentru
componentele sistemului de operare.

Figura 1-45. Lucrul cu ferestre

Elementele caracteristice ale unei ferestre sunt:
Bara de titlu: aflată în partea de sus a ferestrei afisează numele
directorului, a fișierului sau a aplicației curente.

Figura 1-46. Bara de titlu

Tot pe bara de titlu se găsesc în partea dreaptă și Butoanele de
minimizare, maximizare/restabilire și închidere a ferestrei.

42/116
 Bara de derulare (defilare) (Scroll bar) permite afișarea informațiilor ce
nu au loc în fereastră. Aceasta poate fi orizontală sau verticală.

Figura 1-47. Bara de derulare

Bara de meniu: permite apelarea comenzilor specifice aplicației din acea
fereastră. Afişează meniurile clasice pentru dosare. Afişarea barei de meniu
este controlată de modul de organizare a afişării informaţiei, respectiv
comanda Organizare (Organize): Organizare →Aspect (Organize →Layout).

Figura 1-48. Bara de meniu

Bara de meniu (Menu Bar) conține urmatoarele optiuni:
 File – permite gestionarea fișierelor (crearea de legături, crearea de noi
directoare sau fișiere, ștergere sau redenumire de fișiere sau directoare,
închidere fereastră).
 Home – conține comenzi pentru editare, modificare text cu privire la:
font, dimensiunea acestuia, aliniere, enumerări, spațiere între rânduri,
alegere stiluri de scriere (normal, titlu), modificare stiluri.
 Insert – util pentru inserare (adăugare) pagini (copertă, pagină nouă,
sfârșit pagină), tabel, imagine, linkuri, antet și subsol, text, simboluri.
 Page layout – util pentru inițializare pagină (margini, orientare,
dimensiune pagină, coloane), fundal pagină, paragraf, aranjare.
 Reference – util în crearea cuprinsului, adăugare text, actualizare
cuprins, note subsol, referințe și bibliografie, legende, index, tabel de
referințe citate.
 View – permite stabilirea diverselor opțiuni de vizualizare a informațiilor
oferite de fereastra respectivă: vizualizare documete (aspect pagina,
schiță, ciornă), mod de afișare, zoom etc.
Bara de instrumente permite apelarea unor scurtături ale comenzilor
din meniu.

Figura 1-49. Bara de instrumente

43/114
 Bara de stare afișează starea de lucru de la momentul respectiv.

Figura 1-50. Bara de stare

Zona de lucru este partea cea mai mare din fereastra și are aspecte
diferite în aplicații diferite.

1.3.2.2. Deschiderea, extinderea și restrângerea directoarelor,

restaurarea, maximizarea, redimensionarea, mutarea,
închiderea unei ferestre.
Windows Explorer permite vizualizarea arborelui de directoare, folosind
o prezentare ierarhică. Se pot afișa detalii ale directoarelor și fisierelor: data
creării, dimensiunea, tipul fișierului.
Pentru a lansa în execuție Windows Explorer:
1. Se execută clic pe butonul Start;
2. Se alege opțiunea All Programs și apoi Accessories;
3. Se selectează, executând un clic pe aplicația Windows Explorer.
În sistemul de operare Windows 7 structura ierarhică a directoarelor
arată ca în figura de mai jos.

Figura 1-51. Structura ierarhică a directoarelor

În stânga unora dintre aceste obiecte apare un semn plus ,,+” care
indică faptul că acestea conțin obiecte care nu sunt afișate (dacă se

44/116
efectuează clic pe semnul plus se poate afișa subnivelurile obiectului
respectiv, iar semnul plus se va transforma în minus). Dacă în stânga unui
obiect apare semnul minus „-” se poate da clic pe el pentru a-i restrânge
ramurile.
Executând clic pe un obiect în panoul din stanga îi vom vizualiza
conținutul în panoul din dreapta. În panoul din stânga se paote selecta un
singur obiect la un moment dat.
După lansarea în execuție apare fereastra din figura de mai sus.
Operațiile ce se pot executa cu o fereastra deschisă sunt
redimensionarea și mutarea. Adesea este necesar ca o fereastră de pe
suprafața de lucru să fie redimensionată (să-i fie modificate dimensiunile)
pentru a permite anumite operații, în timpul lucrului. Pentru a redimensiona o
fereastră:
1. Se pozitionează mouse-ul pe una din marginile ferestrei;
2. Când acesta devine o dublă sageată, cu butonul stâng apăsat, se
deplasează mouse-ul în direcția dorită.
Dacă se va plasa mouse-ul pe unul din colțurile ferestrei, prin „tragerea”
sa întruna din direcții, aceasta se va redimensiona proporțional!
Mutarea unei ferestre pe suprafața de lucru, este o operație foarte utilă
și se realizează astfel:
1. Se poziționează indicatorul mouse-ului pe o zonă libera din bara
de titlu;
2. Se tine apasat butonul stâng, „agățând” fereastra și se trage cu
mouse-ul în direcția dorită.
Dacă au fost deschise mai multe ferestre pe ecran, există mai multe
posibilități de a fi aranjate convenabil, pentru a le vedea simultan:
1. Se deschid ferestrele dorite pe suprafața de lucru;
2. Se execută clic dreapta pe o zona liberă din bara de operații;
3. Se alege una din opțiunile disponibile din meniul local afișat.
Revenirea din aranjare se face cu opțiunea Undo din meniul local,
deschis după aranjarea ferestrelor. Aranjarea se aplică numai ferestrelor
deschise, nu și celor minimizate în bara de operații.

45/114
 1.3.2.3. Comutarea între diferitele ferestre deschise.
Windows este un sistem multitasking – se poate lucra cu mai multe
aplicații deodată. De multe ori veti avea deschise mai multe ferestre simultan,
dar nu puteti lucra în mai multe deodată. Fereastra cu care se lucrează se
numește fereastra activă. Ferestrele inactive au bara de titlu de altă culoare
decât cea activă. Pentru a vedea conținutul altei ferestre va trebui făcută
activă. Acest lucru se poate face dând un clic pe bara de instrumente a
ferestrei inactive.
Schimbarea între ferestrele deschise se mai poate face și prin simpla
apasare a programului dorit în Taskbar sau folosind combinația de taste
Alt+Tab.

1.3.3. Instrumente și setări

1.3.3.1. Folosirea funcției Help.

Opțiunea Help and support (Ajutor și asistenșă) permite lansarea în
execuție a unei aplicații care oferă explicații în timpul lucrului. Opțiunea este
apelabilă direct în ambele moduri de vizualizare.
Sursa de ajutor și informații despre sistemul de operare este „Windows 7
Help” – accesibil din meniul Start. Astfel se vor cunoaște pașii prin care se pot
realiza, o serie de operații și acțiuni, de la instalarea unei imprimante până la
conectarea la Internet. Această fereastră conține, de asemenea, o listă a
termenilor utilizați, modalități de utilizare a tastaturii pentru operațiile uzuale,
ajutor în cazul diferitelor probleme și trimiteri către documente și resurse aflate
pe Internet.
Se va afișa o fereastră din care se va putea selecta ori cauta în cuprins,
(în câmpul Search).

46/116
 Figura 1-52. Funcția Help

1.3.3.2. Vizualizarea informațiilor referitoare la sistemul de bază al

computer-ului: numele și versiunea sistemului de operare,
memoria RAM.
Sistemul de operare al unui calculator cuprinde un set de programe
care oferă utilizatorilor posibilitatea de a folosi (împreună sau separat) eficient
resursele sistemului de calcul. Funcțiile pe care le execută vizează:
planificarea lucrărilor, alocarea resurselor hardware, monitorizarea
evenimentelor care apar în timpul execuției programelor, asigurarea
interacțiunii cu utilizatorul.
Sistem prezintă o vizualizare sumară a detaliilor de bază despre
computer, inclusiv:
 Ediție Windows. Listează informații despre versiunea și ediția de
Windows care se execută pe computer.
 Sistem. Afișează punctajul de bază Windows Experience Index al
computerului, care este un număr care descrie capabilitatea globală a
computerului. Sunt listate tipul și viteza procesorului, precum și numărul
de procesoare, în cazul în care computerul utilizează mai multe
procesoare. De exemplu, în cazul în care computerul dispune de două

47/114
 procesoare veți vedea afișat textul (2 procesoare). De asemenea, se
afișează cantitatea de memorie cu acces aleatoriu (RAM) instalată.
 Setări pentru numele, domeniul și grupul de lucru ale computerului.
Afișează informații despre numele și grupul de lucru sau domeniul
computerului. Aveți posibilitatea să modificați aceste informații și să
adăugați conturi de utilizator făcând clic pe Modificare setări.
Activare Windows. Activarea verifică originalitatea copiei Windows,
lucru care ajută la prevenirea pirateriei software.

1.3.3.3. Schimbarea configurației desktop-ului: dată și oră, volum,

culoare de fundal, rezoluție.
Prima componentă a interfeţei este ecranul desktop sau Spaţiul de lucru.
Această suprafaţă de lucru este văzută ca pe un fundal (masă de lucru) peste
care vin amplasate simboluri, meniuri, şi ferestre. Folosind simboluri, meniuri
şi ferestre se oferă date de intrare pentru programe (aplicaţii). Interfaţa grafică
răspunde şi de afişarea datelor rezultate în urma execuţiei programelor
(aplicaţilor).
Un dublu clic (cu butonul stâng) al mouse-ului, chiar peste afişajul orei
deschide fereastra pentru modificarea datei şi a orei. Pentru stabilirea corectă
a orei e bine a se alege şi fusul orar, inclusiv opţiunea de schimbare automată
a orei o dată cu trecerea la ora de vară.
Modificarea datei şi a orei
Pentru configurarea parametrilor referitori la data calendaristicã şi ora
exactã, în fereastra panoului de control (clic pe butonul Start, dupã care clic

pe Control Panel) se va efectua un dublu clic pe simbolul grafic (Date

and Time). Se afişeazã o fereastrã de dialog etichetatã cu Date and Time
Properties care are 3 file. Fila Date & Time permite reglarea orei interne a
calculatorului precum şi a datei calendaristice.

48/116
 Figura 1-53. Data și ora
Pentru a potrivi ora, se executã un dublu clic pe porţiunea ceasului
digital care urmeazã sã fie modificatã valoric (ora, minutul, secunda, semn
pentru înainte de masã AM sau dupã masã PM). În continuare, se execută o
secvenţă de clicuri pe butonul ▲sau▼ prin care se incrementează sau se
decrementează elementul selectat. Pentru modificarea datei calendaristice se
va executa un clic pe butonul ▼ de la lista combinatã corespunzãtoare lunilor
şi se va alege luna dorită. Pentru modificarea anului se va realiza un clic pe
semnul▲sau▼ de la lista corespunzătoare anilor, prin care anul va fi
incrementat sau decrementat. Pentru selectarea unei zile se va efectua un clic
pe numãrul corespunzãtor situat în zona zilelor.
Modificarea volumului sunetului
Pentru a ajusta volumul sunetului, în fereastra panoul de control (butonul
Start, dupã care clic pe Control Panel) se va efectua un dublu clic pe
simbolul grafic (Sounds and Audio Devices). În urma acestei comenzi
se afişeazã fereastra de dialog etichetatã cu Sounds and Audio Devices
Properties, formatã din 5 file, din care se alege fila Volume. În subfereastra
Volume Control se găseşte un buton glisant prin care se poate regla volumul
sunetului.
Fila Volume este prevăzută şi cu o casetă de selectare etichetată cu
Place volume icon in the taskbar prin care se cere plasarea pe tava

49/114
sistemului de operare (lângă ora exactă), a unui simbol grafic de forma
alăturată, cu ajutorul căruia se poate regla volumul sunetului.

Figura 1-54. Modificarea volumului sunetului

Configurarea ecranului
Pentru afițarea ferestrei de dialog specializată în configurarea
proprieățiilor ecranului se poate utiliza oricare din urmatoarele 2 metode.
Metoda 1: Se efectuează un clic dreapta pe o porțiune liberă a mesei de
lucru (desktop). Se afișează un meniu local, din care se dă comanda
Properties.
Metoda 2: Se afișează o fereastră de dialog în care se va efectua un
dublu clic pe simbolul grafic
În urma acestor acțiuni se va afișa o fereastră de dialog etichetata cu
Display Properties, formată din mai multe file.

50/116
 Figura 1-55. Proprietățile ecranului
Fila Appearance este destinată modificării aspectului exterior al mesei
de lucru, prin modificarea culorilor atașate componentelor de ecran. Lista
combinata Color scheme conține schemele de culoare accesibile. Printr-un clic
se va selecta schema de culoare preferată.
Fila Settings (configurări) se referă la selectarea rezoluției ecranului.
Rezoluția ecranului (nr de pixeli afișați pe ecran) poate fi modificată cu ajutorul
cursorului glisant afișat în subfereastra Screen resolution. Valorile posibile pot
fi în funcție de tipul monitorului utilizat: 800 x 600, 1024 x 768, 1152 x 864,
1280 x 1024 pixeli. Cantitatea de informație care poate fi afișată pe ecran
crește proporțional cu nr de pixeli ai ecranului (dar cu prețul micșorării
dimensiunii obiectelor vizualizate).

51/114
 Figura 1-56. Configurarea ecranului
Fila Screen Saver (protectia ecranului) permite precizarea unui program
rezident de protectie a ecranului.
Prin utilizarea programelor de salvare a ecranului, dacă într-o perioadă
precizată de timp nu s-a înregistrat nici o acțiune cu mouse-ul sau cu
tastatura, atunci pe ecran se afișează un desen în mișcare aleatoare. Dacă se
acționează o tastă sau se deplasează mouse-ul, atunci dispare desenul în
mișcare și se revine la masa obișnuită de lucru. În prezent ecranele utilizează
substanțe fluorescente foarte rezistente.
Numele programului de protecție utilizat poate fi selectat din lista
combinată Screen Saver. Unele imagini pot fi configurate de utilizator în
fereastra de dialog care apare prin acționarea butonului de comandă Settings.
Timpul de asteptare, în minute, până la activarea programului de protecție
poate fi determinat prin lista Wait.

52/116
 Figura 1-57. Setarea unui Screen Saver

1.3.3.4. Setarea tastaturii și schimbarea opțiunii pentru altă limbă.

Pentru configurarea parametrilor referitori la opțiunile regionale și de
limbă în fereastra panoului de control (clic pe butonul Start, după care clic pe
Control Panel) se va efectua un dublu clic pe simbolul grafic (Regional and

Language Options ). Se afișează o fereastră de dialog etichetata cu

Regional and Language Options care are 3 file, din care se va alege fila
Languages (limbi vorbite).

Figura 1-58. Stabilirea și modificarea tastaturii geografice

53/114
 Aceasta filă permite adaugarea și îndepărtarea limbii folosite pentru
introducerea textelor, precum și a serviciilor asociate procesării textelor. Prin
limba de introducere se înțelege limba utilizată, în majoritatea cazurilor, pentru
tastarea și afișarea textelor. Serviciile asociate procesării textelor includ
simularea unor tastaturi regionale, programe de recunoaștere a limbii vorbite și
programe de recunoaștere a scrisului de mână, asociate acestor tastaturi
regionale.

1.3.3.5. Închiderea unei aplicații care nu răspunde.

Există situaţii în care o aplicaţie nu mai răspunde la comenzi (se
blochează). Cea mai bună soluţie în astfel de cazuri este oprirea ei.
Pentru a opri o aplicaţie se folosește combinaţia de taste Ctrl+Alt+Delete
(apăsate simultan). Este comanda ce porneşte o componentă a sistemului de
operare numită Manager activităţi Windows (Windows Task Manager).
Fereastra Manager activităţi Windows (Windows Task Manager) oferă
informaţii despre aplicaţiile aflate în execuţie. Capitolul Aplicaţii (Applications)
conţine lista aplicaţiilor şi starea lor (Status): despre cele care se execută
corect se spune că rulează (running), iar despre celelalte că nu mai răspund la
comenzi (not responding).
Pentru închiderea unei aplicații se dă clic dreapta pe aceasta şi se alege
opțiunea End task.

1.3.3.6. Instalarea, dezinstalarea unei aplicații.

Se poate utiliza Programe și caracteristici pentru a dezinstala sau a
modifica configurația programului prin adăugarea sau eliminarea anumitor
opțiuni Pentru a dezinstala sau modifica un program se parcurg etapele:
1. Se deschide secținea Programe și caracteristici, făcând clic pe
butonul Start , pe Panou de control, pe Programe, apoi pe
Programe și caracteristici.
2. Se selectează un program, apoi clic pe Dezinstalare. Unele
programe includ opțiunea de modificare sau reparare a
programului, în plus față de dezinstalarea lui, dar multe oferă doar
opțiunea de dezinstalare. Pentru a modifica un program, se face
clic pe Modificare sau Reparare. Dacă este solicitată o parolă de
administrator sau o confirmare, se tastează parola sau se
confirmă.
Metode pentru eliminarea unui program, atât în Windows 7 cât şi în
Windows 8

54/116
 1. Dezinstalarea programelor din Control Panel (Panoul de control)
Aceasta este metoda cunoscută de majoritatea utilizatorilor de Windows.
Merge foarte bine pentru toate aplicaţiile desktop, dar nu poate fi utilizată şi
pentru aplicaţiile Windows 8.

Figura 1-59. Fereastra Programe și caracteristici

Se alege "Panoul de control ->Programe -> Programe şi caracteristici",
se selectează aplicaţia care se dorește a fi eliminată, se dă clic pe Eliminare
şi se urmează paşii indicaţi de expertul de dezinstalare.
2. Eliminarea programelor folosind legătura lor de dezinstalare
Cele mai multe aplicaţii desktop, atunci când sunt instalate, îşi creează
cel puţin o scurtătură Dezinstalare. Aceasta se găseşte în general în folderul
aplicaţiei din meniul Start (în Windows Vista, Windows 7, etc.) sau pe ecranul
Start (în Windows 8).

55/114
 Figura 1-60. Dezinstalarea cu ajutorul butonului de uninstall
Scurtăturile Dezinstalare sunt câteodată plasate chiar pe Desktop. Daţi
clic pe acestea pentru a începe procedura de dezinstalare.
3. Dezinstalarea programelor folosind fişierul lor Uninstall.exe
Multe programe (mai ales cele care îşi creează scurtătura Dezinstalare)
au un fişier executabil numit uninstall.exe sau ceva asemănător. Acest fişier se
găseşte întodeauna în folderul unde este instalată aplicaţia.

Figura 1-61. Dezinstalarea cu ajutorul fisierului uninstall.exe

Se rulează acest fişier şi se urmează paşii necesari dezinstalării
programului.
4. Dezinstalarea programelor folosind fişierele de instalare MSI
Unele programe (precum versiunea pe 64-biţi a 7-Zip) nu folosesc un
fişier setup.exe pentru instalare. Fişierul lor de instalare are extensia ".msi".

56/116
Acest format este folosit de Windows Installer, fiind un format special pentru
instalări creat de Microsoft pentru sistemele sale de operare.

Figura 1-62. Dezinstalarea cu ajutorul fisierului de instalare MSI

Aplicaţiile de desktop care folosesc extensia ".msi" pentru fișierele de
instalare, sunt foarte uşor de dezinstalat. Daţi clic dreapta pe fişierul lor de
instalare şi alegeţi opţiunea Dezinstalare.
Eliminarea se poate efectua de asemenea din linia de comandă.
Deschideţi Linia de comandă ca administrator şi tastaţi "msiexec /x" urmat de
numele fişierului cu extensia ".msi" folosit de programul pe care vreţi să îl
eliminaţi.

Figura 1-63. Dezinstalarea din linie de comandă

De asemenea, pentru a putea controla modul în care se execută
dezinstalarea, puteţi adăuga şi alţi parametri în linia de comandă. Pentru mai
multe informaţii puteţi citi următorul articol de la Microsoft: Msiexec (opţiuni
linie de comandă).
5. Folosirea unui aplicaţii specializate în dezinstalarea altor programe
Există programe ce pot fi utilizate pentru eliminarea altor programe.
Unele curăţă şi urmele rămase după un proces de dezinstalare, atât fişiere cât
şi intrările din regiştri.

57/114
 1.3.3.7. Conectarea unui dispozitiv (stick memorie, cameră digitală,
media player) la computer. Deconectarea corectă a unui
dispozitiv de la computer.
Conexiunile USB (Universal Serial Bus - Magistrală Serială Universală)
se utilizează de obicei pentru a conecta dispozitive cum ar fi: mouse-uri,
tastaturi, scanere, imprimante, camere Web, camere foto digitale, telefoane
mobile și hard diskuri externe la computer. Mai jos este prezentată o
conexiune USB prin simbolul afișat de obicei pe conector.

Figura 1-64. Simbolul conexiunii USB

Multe dispozitive trebuie să aibă un cablu USB conectat la ele, înainte să
poată fi conectate la un port USB din computer. Alte dispozitive USB, cum ar fi
mouse-uri și tastaturi mai vechi, au un cablu USB atașat la ele în permanență.
Iar alte dispozitive USB, cum ar fi unitățile flash pentru USB, au un conector
USB integrat care le permite să fie conectate direct la un port USB din
computer, fără a fi nevoie de un cablu.
Dispozitivele USB se numără printre dispozitivele cel mai ușor de
conectat la computer. Prima dată când se conectează un dispozitiv la un port
USB, Windows identifică automat dispozitivul și instalează un driver pentru
dispozitivul respectiv. Driverele permit computerului să comunice cu
dispozitivele de hardware. Fără un driver, un dispozitiv USB care este conecta
la computer - de exemplu, un mouse sau o cameră Web - nu vor funcționa
corect.
Înainte să se instaleze un dispozitiv se vor verifica instrucțiunile care au
fost furnizate cu dispozitivul pentru a vedea dacă va fi necesar instalarea un
driver înainte să se conecteze dispozitivul. Deși Windows face aceasta
automat de obicei când se conectează un dispozitiv nou, unele dispozitive
necesită instalarea de drivere manual. În acele cazuri, producătorul de
dispozitive adaugă un disc software și instrucțiuni pentru instalarea driverului
înainte de conectarea dispozitivului.
Dacă dispozitivul USB a fost livrat cu software de la producător, se
verifică pentru a vedea dacă este compatibil cu această versiune de Windows.
Dacă nu este compatibil sau nu arată pentru ce versiune de Windows este

58/116
proiectat, se încercă conectarea dispozitivului mai întâi pentru a vedea dacă
Windows găsește un driver compatibil.

Conectarea și pornirea unui dispozitiv

Pentru a instala un dispozitiv USB, acesta se conectează la computer.

Unele dispozitive USB au comutatoare de alimentare care trebuie pornite
înainte de conectare. Dacă dispozitivul utilizează un cablu de alimentare,
acesta se conectează la o sursă de alimentare. Apoi, se pornește înainte de
conectare.
În continuare, se stabilește la ce port USB se conectează dispozitivul. În
cazul în care computerul dispune de porturi USB în partea anterioară, se ia în
considerare utilizarea unuia dintre acestea, dacă se intenționează conectarea
și deconectarea frecventă a dispozitivului.
Înaintea instalării unui dispozitiv se vor verifica instrucțiunile care au fost
furnizate cu dispozitivul pentru a vedea dacă va fi necesară instalarea unui
driver înaintea conectării dispozitivului

Figura 1-65. Conectarea unui cablu USB la un calculator

Se ca conecta dispozitivul la portul USB. Dacă Windows poate găsi și

instala driverul de dispozitiv automat, veți fi înștiințat că dispozitivul este
pregătit pentru utilizare. Altfel, vi se va solicita să inserați un disc care conține
driverul.

Figura 1-66. Notificarea instalării driverului

59/114
 Windows va notifica atunci când reușește să instaleze cu succes un
dispozitiv.
Dacă instalarea s-a terminat, este necesară verificarea informațiilor
furnizate cu dispozitivul pentru a vedea dacă este necesară instalarea oricărui
software suplimentar.
Ocazional, un dispozitiv USB nu este recunoscut de Windows și nu este
oferit cu un disc care conține un driver. În acel caz, se va încerca găsirea unui
driver de dispozitiv online. Se va începe cu verificarea site-ul Web al
producătorului de dispozitiv - deseori, există posibilitatea descărcării de drivere
din secțiunea „Asistență” a acestor site-uri.

Deconectarea unui dispozitiv

Majoritatea dispozitivelor USB pot fi îndepărtate și deconectate. Atunci
când se deconectează dispozitive de stocare cum ar fi unități flash pentru
USB, este necesară verificarea salvării informațiilor pe dispozitiv a fost
finalizată de computer înainte de a îndepărta dispozitivul. Dacă dispozitivul
dispune de o lumină pentru activitate, se va aștepta câteva secunde după
încetarea luminării intermitente, înainte de a deconecta dispozitivul.
Eliminarea în siguranță a unui dispozitiv hardware în zona de notificare
din partea dreaptă a barei de activități, aveți posibilitatea să o utilizați pentru a
vă asigura că dispozitivele au terminat operațiunile în curs și pot fi îndepărtate.
Faceți clic pe pictogramă și veți vedea o listă de dispozitive. Faceți clic pe
dispozitivul pe care doriți să îl îndepărtați. Windows va afișa o notificare pentru
a vă înștiința că poate fi scos în siguranță.
De asemenea, aveți posibilitatea să eliminați în siguranță dispozitive din
folderul Computer. Faceți clic pe butonul Start, faceți clic cu butonul din
dreapta pe dispozitivul pe care doriți să îl eliminați, apoi faceți clic pe Scoatere.

1.3.3.8. Capturarea întregului ecran sau doar a ferestrei active.

În Windows, capturarea întregului ecran sau doar a ferestrei active, se
realizează prin utilizarea tastei PrtScn. Când se apasă, o imagine a ecranului
se copiază pe Clipboard. Aceasta se numește captură de ecran sau decupare
de ecran.
Pentru a imprima captura de ecran sau a o trimite unei persoane într-un
mesaj de poștă electronică, mai întâi trebuie lipită în Paint sau în alt program
de editare a imaginilor și trebuie o salvată.
Pentru a face o captură de ecran a întregului ecran
1. Se apasă PrtScn.

60/116
 2. Se deschide Paint făcând clic pe butonul Start , făcând clic pe All
programs (Toate programele), pe Accesories (Accesorii), apoi pe
Paint.
3. În Paint, în fila Home (Pornire), în grupul Clipboard, se face clic pe
Lipire.
4. Dacă se dorește să redimensionați imaginea, în fila Start, în grupul
Imagine, se face clic pe Redimensionare, apoi se introduc un
procent nou sau o dimensiune în pixeli nouă.
5. Se face clic pe butonul Paint , apoi pe Save(Salvare).
De asemenea, este posibil să se captureze o anumită fereastră activă
atunci când se apasă PrtScn.

Figura 1-67. Vizualizare Snipping Tool

O a doua metodă este să tastaţi cuvântul "decupare" în caseta de
căutare din meniul Start şi să daţi clic pe Snipping Tool (Instrument de
decupare).
Captură de ecran personalizată
Fereastra principală a aplicaţiei conţine trei butoane importante. Butonul
New (Nou) este cel care vă permite să alegeţi tipul de captură pe care vreţi să
o faceţi. Butonul Remove (Revocare) vă permite să anulaţi acţiunea curentă şi
să începeţi alta. Şi, nu în cele din urmă, avem la dispoziţie butonul Options
(Opţiuni) care ne permite să personalizăm aplicaţia.

61/114
 Figura 1-68. Lucrul cu Snippig Tool
Butonul New (Nou) permite realizarea a patru tipuri de capturi:
 Free form snip (Decupaj formă-liberă) permite desenarea unei linii
neregulate în jurul unui obiect sau a unei regiuni.
 Rectangular Snip (Decupaj dreptunghiular) permite realizarea unei
capturi în formă de dreptunghi prin tragerea cursorului în jurul unui
obiect.
 Window Snip (Decupaj fereastră) permite selectarea unei ferestre, ca de
exemplu fereastra navigatorului de internet sau o fereastră dialog.
 Full – scrin Snip (Decupaj ecran complet) va captura întregul ecran,
exact cum făcea tasta Print Screen.

Figura 1-69. Tipuri capturi

Când s-a terminat de selectat imaginea, regiunea capturată este copiată
automat în fereastra de editare, unde se pot face notiţe, salvarea sau
partajarea capturii.
Această fereastră oferă câteva opţiuni utile pentru editarea capturii care
tocmai s-a făcut. Spre exemplu, dacă nu sunteţi satisfăcut de calitatea capturii
puteţi oricând să faceţi alta folosind butonul New (Nou). Înainte de a salva
noua captură, puteţi folosi uneltele Pen (Creion) şi Instrument de evidenţiere
din bara de unelte pentru a face marcaje pe captură. Unealta Radieră şterge
marcajele care au fost făcute cu uneltele folosite anterior.

62/116
 Figura 1-70. Bara unelte
Pentru a salva captura se apasă butonul Save (Salvare), apoi se
selectează locaţia, se completează numele fişierului şi se alege tipul: PNG,
GIF, JPEG sau HTML şi se apas pe butonul Save (Salvare).

Figura 1-71. Salvarea unei capturi

63/114
 1.4. Tipărirea

1.4.1. Lucrul cu text

1.4.1.1. Deschiderea, închiderea unei aplicații de procesare de text.

Deschiderea, închiderea unui document.
Pentru a deschide aplicaţia de procesare de text, am mal multe
posibilităţi:
 Din meniul Start / Programs / Microsoft Word.

Figura 1-72. Deschidere Microsoft Word

 Dacă există o pictogramă pe ecran sub care scrie Microsoft Word, se
poate porni aplicaţia printr-un dublu clic pe această pictogramă: În acest
moment, pe ecranul monitorului apare imaginea Specifică acestui
program ce conţine: o bară de meniu, o bară de instrumente, pagina
albă pentru document şi altele.

64/116
 Figura 1-73. Imagine specifică editorului de text
Un document nou se poate deschide prin opţiunea New din meniul File
sau prin clic pe simbolul din bara de instrumente:

Figura 1-74. Deschiderea unui document nou

Pentru a închide un document lăsând aplicaţia Word deschisă pentru
utilizări ulterioare se foloseşte următoarea comandă: File / Close sau se apasă
butonul X existent în colţul din dreapta sus.

65/114
 1.4.1.2. Introducerea textului într-un document.
Editarea textelor se realizează cu ajutorul procesoarelor de text sau a
editoarelor şi constă în redactarea şi aranjarea textului el putând apoi să fie
lecturat sau modificat pe computer sau putând fi tipărit.
În continuare ne vom referi la procesorul de text Microsoft Word care
este unul dintre cele mai frecvent folosite programe de prelucrare de text.
La pornire, procesorul de texte Microsoft Word va pune la dispoziție o
suprafață albă, pregătită pentru lucru. Cursorul, acea liniuță verticală clipitoare,
va arata unde va apărea următorul caracter tastat. Textul se introduce folosind
tastatura, în esență asemănătoare unei mașini de scris. Tastele "Shift" și
"Caps Lock" vor permite comutarea între modurile de scriere cu litere
mici/mari, pentru câteva caractere, respective un text mai lung. Tastele "Alt" și
"Control" sunt folosite în combinație cu o literă, de obicei pentru a deschide un
meniu, respectiv pentru a efectua o comandă (shortcut). În timpul scrierii,
calculatorul controlează trecerea la un rând nou. Pentru a forța trecerea la un
rând nou, se apasă tasta "Enter".

1.4.1.3. Copierea, mutarea textului în cadrul aceluiași document sau

între documente diferite. Lipirea unei capturi de ecran într-un
document.
O facilitate a sistemelor de operare de tip Windows este memoria
Clipboard, care permite stocarea temporară de text şi grafică. Avantajele
memoriei Clipboard:
 se pot muta sau copia texte sau grafică în cadrul aceluiaşi document;
 se pot efectua operaţii de copiere respectiv mutare şi între documente
Word diferite;
 se pot muta sau copia texte sau grafică între diferite aplicaţii din
Windows;
 informaţia rămâne în Clipboard şi după ce o lipiţi (inseraţi) undeva, ceea
ce permite să inseraţi de mai multe ori aceeaşi informaţie prin operaţii
repetate de lipire.

Copierea textului în acelaşi document se realizează parcurgând

paşii:
1. Se selectează textul dorit (sursă).
2. Se alege Copiere (Copy, sau folosind combinația de taste Ctrl+C).
3. Se plasează cursorul de inserare la destinaţie (clic cu mausul).
4. Se alege Lipire (Paste, sau folosind combinația de taste Ctrl+V).
Observaţie: După comanda Copiere (Copy) textul sau obiectul selectat
va rămâne în document, iar o copie a lui va fi plasată în Clipboard.

66/116
 Copierea textului în alt document deschis se realizează parcurgând
paşii:
1. Se face activ documentul sursă şi selectăm textul (sursă).
2. Se alege Copiere (Copy).
3. Se activează documentul destinaţie, apoi se poziţionează
cursorul de inserare în locul unde va fi mutat textul (clic cu
mausul în locul dorit).
4. Se alege Lipire (Paste).
În cadrul aceleiaşi ferestre document se poate folosi mouse-ul pentru a
copia rapid un text, urmând paşii:
1. Se selectează textul.
2. Se plasează indicatorul mouse-lui pe textul selectat, se apasă
tasta CTRL şi se menţine apăsată, se execută clic şi se ţine
butonul stâng al mouse-ului apăsat, apoi se glisează către
destinaţie, la final se eliberează mouse-ul şi apoi tasta CTRL.
Mutarea textului în acelaşi document sau în alt document
Prin mutare textul dispare de la sursă şi apare la destinaţie.
Mutarea textului în acelaşi document se realizează parcurgând paşii:
1. Se selectează textul (sursă).
2. Din meniul Editare (Edit) se alege cu clic opţiunea Decupare (Cut).
3. Se poziţionează cursorul mausului la destinaţie şi se face clic. 4. Din
meniul Editare (Edit) se alege opţiunea Lipire (Paste).
Observaţie: După comanda Cut (Decupare) textul sau obiectul selectat
dispare din document, iar o copie a lui va fi plasată în Clipboard.
Mutarea textului în alt document deschis se realizează parcurgând paşii:
1. Se face activ documentul sursă şi se selectează textul (sursă).
2. Se alege cu clic opţiunea Decupare (Cut).
3. Se face activ documentul destinaţie, apoi se poziţionează cursorul
de inserare în locul unde se doreşte a fi mutat textul (clic cu mausul în
locul dorit).
4. Se realizează opţiunea Lipire (Paste).
Observaţie: Memoria Clipboard, permite stocarea temporară de text şi
ilustraţii. După comanda Decupare (Cut) textul sau obiectul selectat dispare
din document, iar o copie a lui va fi plasată în Clipboard. În această versiune
de Word există un Clipboard multiplu în care se pot decupa mai multe
informaţii pentru a le putea insera ulterior pe oricare dintre ele într-un
document Office.
În cadrul aceleiaşi ferestre document se poate folosi mouse-ul pentru a muta
rapid un text, efectuând paşii:
1. Se selectează textul.

67/114
 2. Se plasează indicatorul mouse-ului pe selecţie, se execută clic, se ţine
butonul stâng al mouse-ului apăsat şi se glisează către destinaţie.
Ştergerea textului
Un text care a fost introdus poate fi uşor şters folosind tastele
Backspace sau Delete . Ştergerea se realizează astfel:

TASTA SEMNIFICAȚIE
Ştergerea unui caracter din stânga cursorului
BACKSPACE
de inserare
CTRL+BACKSPACE Ştergere unui cuvânt la stânga
DELETE Ştergerea unui caracter la dreapta

CTRL+DELETE Ştergerea unui cuvânt la dreapta

Decuparea textului selectat şi inserarea în
CTRL+X
Clipboard

1.4.1.4. Salvarea unui document cu un anumit nume.

Salvarea iniţială se realizează aşa cum aţi învăţat în aplicaţiile
precedente: alegeţi din meniul Fişier → Salvare (File → Save). În fereastra
care va apărea, în caseta Tip fişier (Save as type) alegeţi Word Document
(*.doc). Prin această alegere vor rezulta fişiere cu extensia DOC (cea mai
cunoscută extensie a aplicaţiei Word). Introduceţi în caseta Nume fişier (File
name) numele noului fişier, selectaţi discul şi dosarul (folder-ul) în care acesta
să fie salvat şi se dă clic pe butonul Salvare (Save).
Pe parcursul lucrului în Word este indicat a se face salvări intermediare
Fişier → Salvare (File → Save).
Se pot aduce modificări în cadrul procesului de salvare dacă se alege
Fişier → Salvare ca (File → Save as), acţiune care determină reapariţia
ferestrei de salvare în care se va putea schimba discul, folderul în care se face
salvarea, numele fişierului sau orice combinaţie a celor amintite. Prin această
acţiune documentul salvat iniţial nu va fi afectat ci se va crea o copie a sa
(dacă faceţi cel puţin o schimbare de disc, folder sau nume de fişier).
Observaţie: Dacă nu se modifică nimic în cadrul procesului de salvare atunci
Salvare ca (Save as) acţionează la fel ca şi Salvare (Save).

68/116
 1.4.2. Imprimarea

1.4.2.1. Instalarea, dezinstalarea unei imprimante. Tipărirea unei

pagini de test.
Cea mai comună modalitate de a instala o imprimantă este de a o
conecta direct la computer. Aceasta se numește imprimantă locală. Dacă
imprimanta este un model USB (magistrală serială universală), Windows
trebuie să o detecteze automat și să înceapă instalarea, când o conectați.
Dacă se instalează o imprimantă fără fir care se conectează la computer
printr-o rețea fără fir (Wi‑Fi), există posibilitatea utilizării expertului Adăugare
dispozitiv pentru a instala imprimanta. Cea mai comună modalitate de a instala
o imprimantă este de a o conecta direct la computer. Aceasta se numește
imprimantă locală.
Dacă imprimanta este un model USB (magistrală serială universală),
Windows trebuie să o detecteze automat și să înceapă instalarea, când este
conectă.
După ce documentul a fost creat se doreşte imprimarea acestuia pe
hârtie. Pentru a vedea modul în care va arata documentul se alege opţiunea
Print Preview din meniul File, sau se apasă pe imaginea corespunzătoare în
bara de instrumente. Se va deschide o fereastră în care se va vedea cum
arată documentul.

Figura 1-75. Previzualizare document

69/114
 Înainte de a fi imprimat documentul, va trebui stabilit formatul paginii.
Pentru aceasta se alege opțiunea Page Setup din meniul File, ce deschide
următoarea fereastră, cu următoarele proprietăti:

Figura 1-76. Setare dimensiune pagină

Un lucru important pentru a imprima un document este stabilirea
dimensiunii paginii. De obicei documentul se imprima pe foaie A4 de aceea va
trebui setat documentul astfel incat să se respecte acest format. Aceasta
optiune se alege din Page Setup – Paper Size:
Pentru aceasta va trebui să se apeleze la funcția Print din meniul File
sau combinația de taste Ctrl+P. Această comandă va deschide o fereastră din
care se va putea alege dacă imprimarea se va face pe hartie sau în fişier şi
câte copii se dorește, si, mai ales, ce imprimanta va fi folosită.

70/116
 Figura 1-77. Mod setare imprimantă
Dacă se dorește a se imprima documentul folosind opțiunile implicite,
atunci pentru o mai mare simplitate se poate da clic pe butonul existent pe
bara de instrumente.

1.4.2.2. Stabilirea unei imprimante ca implicită (default).

Dacă la computer sunt conectate mai multe imprimante, există
posibilitatea de a alege în mod implicit una dintre ele. Se alege imprimanta
care va fi utilizată cel mai frecvent. În acest fel, când se va imprima utilizând
Windows sau alte programe, nu va fi necesară selectarea de fiecare dată a
imprimantei. Există posibilitatea modificării imprimantei implicite oricând și se
poate încă să selectați alte imprimante pentru lucrări de imprimare ocazionale.
Se deschide Printers (Imprimante) făcând clic pe butonul Start , pe
Control Panel (Panou de control), pe Hardware și sunete, apoi pe Printers
(Imprimante).

71/114
 Se face clic cu butonul din dreapta pe imprimanta pe care se dorește a
se utiliza, apoi clic pe Set As Default Printer (Se stabilește ca imprimantă)
implicită. Se afișează un marcaj de selectare în pictograma imprimantei
pentru a o marca drept imprimanta implicită.

1.4.2.3. Tipărirea unui document dintr-o aplicație de procesare de text.

Pentru a imprima un document se apasă butonul Print de pe bara de
instrumente și printarea va începe. Dacă se foloseste comanda Print din
meniul File, atunci căsuța de dialog Print se va deschide. Se folosește această
comandă atunci cand se dorește printarea mai multor copii ale documentului,
printarea într-un fișier sau schimbarea modalității în care imprimanta va printa
caracterele:
 Economic (Fast), mod în care viteza va fi importantă și calitatea pe locul
doi, adică cantitatea de cerneală va fi mai mică,
 Normal (timpul de printare este mai mare decât în cazul anterior, dar
calitatea va fi bună) sau
 Best (un timp mai mare dar o calitate foarte bună).
Imprimarea într-un fișier este un proces diferit de cel al salvării datelor
pe disc. Documentul este salvat pe disc, iar atunci când se printează într-un
fișier se salvează atât formatarea documentului, cât și informația cum ar trebui
imprimanta să interpreteze formatul.

1.4.2.4. Vizualizarea, oprirea, repornirea, anularea imprimării unui

document.
Dacă se dorește oprirea tipăriri unui document, se alege din fereastra
imprimantei optiunea Cancel All Documents din meniul Printer (sau clic
dreapta pe documentul aflat în coada de asteptare și din meniul vertical se va
selecta Cancel).
Daca se dorește ca documentul ce se tipărește să se oprească pentru
un moment, se alege opțiunea Pause Printing din meniul Printer sau din
meniul apărut atunci când se dă clic dreapta pe numele documentului aflat în
coada de asteptare.
Dacă se dorește reluarea imprimării documentului, atunci din meniul
local se va da comanda Resume.

72/116
 Figura 1-78. Operații asupra imprimării unui document
Imprimarea se va relua imediat numai în cazul în care în coada de
așteptare nu sunt documente prioritare.

73/114
 1.5. Organizarea fișierelor

1.5.1. Noțiuni de bază despre fișiere și directoare

1.5.1.1. Înțelegerea modului în care un sistem de operare organizează

discurile, directoarele și fișierele într-o structură ierarhică.
Navigarea printre discuri, directoare, subdirectoare, fișiere.
Sistemul de operare al unui calculator cuprinde un set de programe
care oferă utilizatorilor posibilitatea de a folosi (împreună sau separat) eficient
resursele sistemului de calcul. Funcțiile pe care le execută vizează:
planificarea lucrărilor, alocarea resurselor hardware, monitorizarea
evenimentelor care apar în timpul execuției programelor, asigurarea
interacțiunii cu utilizatorul.
Fiecare microcalculator posedă propriul sau sistem de operare, care nu
va funcționa pe un calculator care este diferit construit (are alt tip de
microprocesor). În continuare sunt prezentate câteva dintre sistemele de
operare uzuale pe microcalculatoare:
 UNIX - Dezvoltat pentru stații de lucru și microcalculatoare performante;
permite interfața grafică utilizator,
 WINDOWS - Lansat de Microsoft pentru calculatoarele IBM PC și
compatibile; posedă interfața grafică utilizator (GUI); se utilizează
versiunile Windows XP, Windows 7, Windows 8.
În funcție de echipamentul de calcul și facilitățile care se doresc, se
alege sistemul de operare care să răspundă cerințelor de lucru.
Sistemul de operare este livrat pe CDROM și se instalează înainte de
prima utilizare a calculatorului. El este primul care se încarcă în memorie și
preia controlul asupra echipamentului. În momentul în care un echipament de
calcul este pus sub tensiune are loc automat procesul de încărcare al
sistemului de operare, proces care se mai numește bootare. Sistemul de
operare poate fi rezident (permanent în memoria internă) sau încărcabil dintr-o
memorie externă (operaţie denumită "bootstrap").
 Utilitare: Sunt programe cu scop utilitar, care ajută la administrarea,
întreținerea și depanarea echipamentelor de calcul. Exemple de astfel
de programe: Disk Defragmenter, Scan Disk, Explorer, System Monitor,
Character Map, etc.
 Aplicații: O aplicație este tot un program, dar un program destinat unui

74/116
 anumit scop, pentru a fi utilizat într-un domeniu de activitate și care se
cumpără separat de sistemul de operare. Exemple de aplicații: programe
de contabilitate, gestiune, facturare, programe pentru procesarea
textelor
(Word, Wordperfect, Write), progame de baze de date (Acces), de
prezentări (PowerPoint), programe pentru proiectare, etc.
 Drivere: Sunt programe scrise special pentru a facilita comunicația
echipamentului de calcul cu perifericele sale. De exemplu, pentru a
putea tipări la imprimanta nu este suficient să fie cuplată fizic la
calculator; este necesar ca sistemul de operare să știe cum să comunice
cu ea și în acest scop se utilizeaza un driver specific imprimantei
respective. Acest lucru este valabil și pentru alte echipamente periferice
care se conecteaza la echipamentul de calcul: mouse, scanner, CD-
ROM, etc.
 Viruși: Reprezintă o categorie aparte de programe ce au în general
scopul de a face inutilizabile datele stocate pe calculator. Există mai
multe tipologii de viruși și pentru a contracara acțiunea acestora au
aparut pe piață programe antivirus care detecteaza virușii și eventual îi
sterg, sau îi dezactivează. Marele dezavantaj al programelor antivirus
constă în faptul ca ele în general pot detecta și distruge virușii cunoscuți
și derivatele acestora. Cum zilnic apar noi viruși este puțin probabil ca
un program antivirus să-i poată detecta pe toți.
Răspândirea virușilor se poate realiza astfel:
 Prin intermediul memoriilor externe virusate care circulă între diferite
calculatoare
 Pot fi preluati de pe INTERNET
 Dacă calculatorul este cuplat într-o rețea, un virus se poate răspândi cu
ușurință pe toate stațiile rețelei.
Principalele funcții ale unui sistem de operare sunt:
 Gestionarea discului
Sistemele de operare ajută la comandarea dispozitivelor de stocare. Se
poate utiliza sistemul de operare pentru a aranja, eticheta (a da un nume),
copia şi organiza informaţiile pe care le conţin unităţile de disc.
 Gestionarea fişierelor
Sistemul de operare ajută la organizarea fişierelor în care sunt stocate
informaţiile (datele), păstrând locaţia (locul pe disc aşa cum s-a arătat la
descrierea discurilor), numele, mărimea şi momentul creării fişierului.

75/114
  Gestionarea dispozitivelor
Sistemul de operare furnizează instrucţiunile necesare sistemului de
calcul pentru comanda perifericelor, cum ar fi tastatura, imprimanta, mouse,
modemul etc. Sistemul de operare transformă tastările şi mişcările mouse-lui
în comenzi pe care sistemul de calcul le poate interpreta.
 Gestionarea programelor
Sistemul de operare furnizează interfaţa necesară unui program pentru a
comunica cu sistemul de calcul. Sistemul de operare comandă intrările şi
ieşirile între un program de eiditare text şi tastatură sau între un program de
editare grafică şi mouse.
 Gestionarea utilizatorilor
Sistemul de operare furnizează o interfaţă uşor utilizabilă, care permite
comunicarea cu sitemul de calcul într-un limbaj uşor accesibil şi uşor de
înţeles.
Sistemul de operare permite lansarea unui program prin scrierea unui
cuvânt-comandă (în limba engleză), selectarea unei comenzi dintr-un meniu
sau executarea unui dublu clic (cu mouse-ul) pe o pictogramă de pe ecran.
Dintre cele mai cunoscute sisteme de operare se pot aminti: Windows XP,
Windows Vista,Windows 7, Mac Operating System, Linux, Unix, Novell.

1.5.1.2. Afișarea proprietăților unui fișier/director: nume, dimensiune,

locație.
Pentru afișarea prorpietăților se dă clic drepta pe director /fișier și se
alege din meniu optiunea Properties.

Figura 1-79. Modalitate de alegere a proprietăților fișierelor și directoarelor

76/116
 Figura 1-80. Proprietăți ale fișierelor și directoarelor
Dacă se dorește protejarea la scriere a unui fișier, se poate selecta
opțiunea Read-Only din acceași căsuță de dialog Properties a fișierului. Pentru
a confirma acțiunea se apăsă butonul OK.
Pentru a schimba atributele unui fișier care este read-only, din căsuță de
dialog Properties a fișierului se deselectează căsuță Read-Only. Pentru a
confirma acțiunea se apăsa butonul OK.
Tot în caseta de dialog Properties a unui folder, se pot vedea câte
subfoldere și fișiere conține acel folder. Pentru a fi mai ușor de găsit și de
lucrat cu fișierele implicit acestea sunt sortate în ordine alfabetică. Dar se pot
sorta și după alte caracteristici. În fereastra Explorer, se alege vizualizarea de
tip Details. Aici se pot sorta fișierele după nume (name), marime (size), tip
(type), data crearii/modificarii (date modified).
Pentru vizualizarea proprietăților unui fișier, de exemplu: nume,
dimensiune, tip, data ultimei modificari se procedeaza in felul urmator:
Rezultatul este următoarea fereastră, de unde se citesc toate
proprietatile fișierului respectiv:

77/114
 Figura 1-81. Fereastra de unde se citesc toate proprietatile fișierului

1.5.1.3. Modificarea modului de vizualizare a fișierelor și directoarelor:

tiles, icons, list, details.
Se deschide fereastra Windows Explorer. Modul de prezentare poate fi
modificat. Există mai multe modalități de vizualizare (View) care pot fi
selectate ori din meniul View sau prin selectarea butonului View și alegerea
din meniu derulant.

Figura 1-82. Modul de vizualizare a fișierelor și directoarelor

Alegerea modului Details semnifică afișarea fișierelor și a directoarelor
cu detalii: data creării, data ultimei modificări, mărimea, etc.

78/116
 Figura 1-83. Proprietăți ale fișierelor și directoarelor

1.5.1.4. Recunoașterea celor mai utilizate tipuri de fișiere: procesare

de text, calcul tabelar, prezentări, documente în format
portabil (pdf), imagini, audio, video, arhive, fișiere executabile.
Pentru a determina tipul unui fișier, Windows afișează alaturi de numele
fișierului o pictogramă care reprezintă semnul aplicației sau cea aleasă de
utilizator. Dacă se folosește și modalitatea de vizualizare a fișierelor în modul
Details, atunci se poate observa că într-adevar fișierul este de tip Microsoft
Excel sau Microsoft PowerPoint Presentation. Windows știe cumva că aceste
fișiere au un anume tip deoarece atât Excel cât și PowerPoint sunt instalate în
calculator și au furnizat informații sistemului că acest tip de fișiere au fost
create folosind aceste pachete.
În unele cazuri Windows nu cunoaște informații despre un anume tip de
fișiere.
Dacă se face dublu clic pe aceste fișiere, Windows nu va știi ce program
să folosească pentru a le deschide.
O altă modalitate de recunoaștere a fișierelor este după extensia
acestora. Orice fișier apare de felul: “nume.extensie” - extensia are de obicei
doar 4 litere.

79/114
 Exemple de tipuri de fișiere sunt date în tabelul urmator (pictogramele
pot fi diferite, în funcție de programele folosite):
Extensie Tip de fişier Aplicaţie folosită

txtx Fişier text Notepad

docx Document Microsoft Word

xlsx Foi de calcul Microsoft Excel

mdb Tabel (fişier bază de date) Microsoft Access

bmp Desen Paint

ppt Prezentare Power Point

tmp temporar

Fișierele audio pot fi salvate într-o varietate de forme. Acestea pot fi

fișiere cu extensia .wav sau .mp3. Formatele video includ .mpg, .avi si .mov.
Fișierele arhivate (comprimate) au extensia .zip sau .rar. Se mai
întâlnesc fișiere .arj. Arhivarea fișierelor se face pentru ca acestea să ocupe
mai puțin loc pe harddisk sau să se poată face mai rapid transferarea lor în/din
Internet.

Figura 1-84. Exemplificare mod de arhivare

Un tip special de fișiere sunt fișierele temporare. Acestea sunt create de
Windows și de aplicațiile Windows. Aceste fișiere nu se șterg în mod automat
și au extensia .tmp sau .temp.

1.5.1.5. Deschiderea unui fișier, director.

Deschiderea unui fișier sau director se face prin poziționarea mausului
deasupra acestuia și dând dublu clic pe el.
O ată posibilitate este de a da clic dreapta pe fișier/director și alegerea
opțiunii Open (Deschide).

80/116
 1.5.1.6. Cunoașterea regulilor de bună practică în denumirea fișierelor
și directoarelor: stabilirea numelor sugestive pentru fișiere și
directoare în vederea căutării și organizării lor eficiente.
În funcție de câte fișiere sunt și de modul cum sunt organizate, găsirea
unui fișier poate însemna răsfoirea prin sute de fișiere și subfoldere - ceea ce
nu este o activitate simplă. Pentru a economi timp și efort, se va utiliza caseta
Search for files or folders (Căutare) pentru a găsi fișierul.

Figura 1-85. Caseta de căutare

Caseta de căutare este amplasată în partea de sus a fiecărei ferestre.
Pentru a găsi un fișier, se deschide folderul sau biblioteca cea mai probabilă
ca punct de pornire pentru căutare, se face clic pe caseta de căutare și se
tastează numele fișierului căutat. Caseta de căutare filtrează vizualizarea
curentă în funcție de textul care introdus. Fișierele sunt afișate ca rezultate de
căutare dacă termenul de căutare corespunde numelui fișierului, etichetelor
sau altor proprietăți sau chiar textului din interiorul unui document.
În cazul în care se caută un fișier pe baza unei proprietăți (cum ar fi tipul
fișierului), există posibilitatea restrângeri căutării înainte de a începe tastarea,
făcând clic pe caseta de căutare, apoi pe una dintre proprietățile aflate imediat
sub caseta de căutare. Această operațiune adaugă un filtru de căutare (cum ar
fi „tip”) la textul de căutare, ceea ce va oferi mai multe rezultate adecvate.
Dacă nu se vede fișierul care se căută, există posibilitatea modificării
întregului domeniu al unei căutări făcând clic pe una dintre opțiunile din partea
de jos a rezultatelor căutării. De exemplu, în cazul în care se caută un fișier în
biblioteca Documents (Documente), dar nu este găsit, se va face clic pe
Library (Biblioteci) pentru a extinde căutarea la restul bibliotecilor.

81/114
 1.5.1.7. Crearea unui director.
Crearea unui director nou se poate realiza cu una din metodele
următoare:
În Varianta 1 – cu Windows Explorer
 se poziţionează cursorul pe numele discului sau directorului în
care se doreşte formarea noului subdirector;
 se apelează meniul File -> New -> Folder. Pe partea dreaptă a
ecranului se va vedea imediat, la sfârşitul listei, un nou director cu
denumirea iniţială New Folder;
 se va tasta noua denumire a directorului;
 se va apăsa tasta Enter.
În Varianta 2 – cu My Computer
 se deschide aplicaţia My Computer;
 se alege calea (directorul) în care se doreşte crearea unui nou
director;
 se apelează meniul File -> New -> Folder. În câmpul de lucru al
ferestrei aplicaţiei My Computer apare un nou director cu
denumirea iniţială New Folder ;
 se va tasta noua denumire a directorului;
 se va apăsa tasta Enter.

1.5.1.8. Redenumirea unui fișier, director.

Pentru redenumirea unui fișier se parcurg următoarele etape:
a) Se selectează (cu clic) fisierul sau directorul care se dorește a-l
redenumi;
b) Din meniul File, se selectează Rename (sau se apasă butonul drept al
mouseului) pe fișier sau director și apoi se selectează Redenumire
(Rename));
c) Se tastează noul nume, apoi se apasă tasta Enter.

82/116
 Figura 1-86. Modalitate de redenumire director

1.5.1.9. Găsirea unui fișier pe baza proprietăților sale: numele parțial

sau integral, conținut, data modificării.
Pentru găsirea unui anumit fișier sau folder se poate folosi funcția
Search for files or folders din meniul Start.

Figura 1-87. Modalitate de folosire a funcției Search for files or folders din meniul Start

83/114
 Figura 1-88. Câmpul Search of the file name
În acest câmp se introduce numele sau o parte din numele fișierului
dorit. Utilizarea funcției de căutare permite cautarea fisierelor după nume, o
parte din nume, extensie, conținut, dată la care au fost create. Căutarea unui
tip particular de fișiere, cum ar fi documentele word se pot căuta după
extensie. Se poate căuta de asemeni un fișier care conține un cuvânt sau o
frază specificată.
Cele mai recent folosite fişiere (documente) au un regim special: nu
trebuie căute prin mijloacele tradiţionale. Ele apar într-o listă prezentată chiar
pe meniul Start: My Recent Documents (Documente recente). Criteriul de
căutare este data ultimei modificări.

1.5.1.10. Vizualizarea listei cu fișierele folosite cel mai recent.

Pentru vizualizarea documetelor folosite recent se dă clic pe butonul
Start și se alege din meniu opțiunea Recent Items. Dacă opțiunea nu există se
dă clic dreapta pe bara de task-uri, se alege opțiunea Properties, apoi Start
Meniu, apoi Customize și din lista care apare se bifează Recent Items.

1.5.2. Organizarea fișierelor și directoarelor

1.5.2.1. Selectarea unui fișier, director individual sau parte a unui

grup adiacent, ne-adiacent de fișiere, directoare.
Selectarea unui obiect individual se face cu un clic peste pictograma lui.
Obiectul ales astfel este evidenţiat faţă de celelalte din jurul lui. Atunci când
trebuie selectate mai multe obiecte ne aflăm în una din următoarele situaţii:
obiectele sunt fie consecutive, fie nu sunt consecutive în lista din care se face
selecţia.

84/116
 Selectarea obiectelor consecutive se face prin marcarea primului şi a
ultimului obiect care trebuie selectat: se selectează (cu un clic) primul obiect;
se apasă tasta SHIFT şi se ţine în continuare apăsată până ce se
selectează (cu un clic) ultimul obiect.
Selectarea concomitentă a mai multor obiecte neconsecutive se face
prin folosirea tastei CTRL: se ţine apăsată tasta CTRL şi în acelaşi timp se
selectează (cu un clic) fiecare obiect individual.

1.5.2.2. Sortarea fișierelor în ordine ascendentă/descendentă după

nume, dimensiune, tip, data modificării.
Se poate realiza în fereastra Windows Explorer apasand butonul Size.
 Se alege vizualizarea View/Details;
 Pentru a sorta fișierele după dimensiunea acestora se face clic pe
Size din fereastră;
Sortarea după celelalte caracteristici se face asemănător.
 pentru sortare în mod descrescător se face clic de două ori pe
opțiunea dorită. Pe buton va apărea un semn de forma unui
triunghi cu vârful în jos.
 pentru a deschide submeniul Arrange Icons se poate folosi tasta
corespunzătoare literei I, ori se selecteazã cu ajutorul tastelor
săgeti sus sau jos, întrucât meniul este vertical, și apoi se
deschide cu ajutorul tastei SĂGEATĂ DREAPTA.

1.5.2.3. Copierea, mutarea fișierelor, directoarelor între directoare sau

între discuri.
Aceste operații se realizează în felul următor:
1. Se selectează documentul sau directorul care se dorește a se copia.
 Folosind comanda prin clic dreapta Copy fișierul sau directorul
copiat este mutat în Clipboard sau se folosește combinația de
taste Ctrl+C. Clipboardul este o memorie virtuală intermediară
pentru păstrarea pe termen scurt a cuvintelor, imaginilor sau
diagramelor.
 Folosind comanda Paste este folosită pentru a lua fișierul sau
directorul din Clipboard sau combinația de taste Ctrl+V .
2. Cu ajutorul barei de instrumente folosind cele două: Copy și Paste.
3. Cu ajutorul mouse-ului – se selectează fișierul care se dorește a se
copia. Clic dreapta/Copy apoi clic dreapta în directorul destinație/Paste
4. Pe bara de instrumente există butonul Copy To. Apăsând pe acest buton
se va deschide o fereastră de dialog în care se va preciza locul unde se

85/114
 dorește să fie copiat fișierul/OK. Nu va mai fi nevoie să se apeleze
funcția Paste.
 Mutarea fișierelor și a directoarelor între directoare diferite sau pe hard
disk-uri diferite
Mutarea, spre deosebire de operatiunea Copy, semnificã schimbarea
definitivã a locului în care va apărea fisierul.
1. Se selectează documentul sau directorul care se dorește a se copia.
 Se folosește comanda Cut. Fișierul sau directorul copiat este mutat
în Clipboard sau Ctrl+X.
 Folosind comanda Paste se va lua fișierul sau directorul din
Clipboard sau combinația de taste Ctrl+V.
2. Cu ajutorul barei de instrumente cu două butoane: Cut și Paste.
3. Cu ajutorul mouse-ului – Se selectează fișierul care se dorește a se
copia. Clic dreapta/Cut apoi clic dreapta în directorul destinatie/Paste.
4. Pe bara de instrumente există butonul Move To. Apăsând pe acest
buton se va deschide o fereastrã de dialog în care se va preciza locul
unde se dorește a fi copiat fișierul/OK. Nu va mai fi nevoie să se
apeleze funcția Paste.

Figura 1-89. Copiere fișiere

86/116
 1.5.2.4. Ștergerea fișierelor și directoarelor prin trimiterea lor la coșul
de gunoi și apoi restaurarea lor în locația originală.
Fișierul căruia i s-a dat instructiunea Delete va fi pus automat în Recycle
Bin, care este asemănător cu un coș în care se aruncă documentele ce nu mai
trebuiesc.
Un fișier poate fi șters prin una din următoarele modalități:
 Se selectează fișierul/ se apasă butonul Delete de pe tastatură.
 Clic dreapta de mouse/ Delete
 butonul Delete aflat pe bara de instrumente.

 Refacerea fisierelor șterse din Recycle Bin

Dacă s-a șters din greșeală un document de care mai aveti nevoie se
parcurg următorii pașii:
Pasul 1 – se deschide Recycle Bin.
Pasul 2 – se selectează fișierul /Restore. Fișierul va fi adus exact în locul
în care se afla atunci când a fost șters.

1.5.2.5. Golirea coșului de gunoi (recycle bin).

Atunci când se alege a se goli Recycle Bin trebuie să fiți foarte siguri că
nu mai aveti nevoie de fișierele la care renunțăi, deoarece odată șterse
fișierele din Recycle Bin ele nu mai pot fi recuperate.
 File / Empty Recycle Bin.
 clic dreapta pe Recycle Bin/Empty Recycle Bin
Dacă atunci când se șterge un fișier și nu se dorește ca acesta să fie
trimis întâi în Recycle Bin se poate apăsa simultan tastele Shift+Del.

Figura 1-90. Recycle Bin

87/114
 1.5.3. Stocare și arhivare

1.5.3.1. Identificarea principalelor tipuri de stocare: hard disk intern,

hard disk extern, disc de rețea, CD, DVD, Blu-ray, stick de
memorie, card de memorie, stocare fișiere online.
Stocarea datelor se referă la păstrarea instrucțiunilor de program și a
datelor pe calculator astfel încât informațiile să fie disponibile pentru prelucrări.
Datele de lucru și programele sunt stocate logic pe un suport fizic (hard-disc,
dischetă, disc optic, bandă magnetică, etc.) sub formă de fișier.
Fișierele sunt grupate în directoare sau subdirectoare, obținându-se o
structura arborescentă care este gestionată de către sistemul de operare. În
momentul prelucrării datelor sau lansării în execuție a programelor, acestea
sunt stocate temporar în memoria RAM a calculatorului, dar la decuplarea
acestuia de sub tensiune, memoria RAM este ștearsă; din acest motiv
memoria RAM se numește memorie volatilă.
Suportul fizic pentru stocarea datelor se referă la un suport nevolatil de
stocare, pe care se păstrează instrucțiuni de program și date, chiar după
oprirea calculatorului. Mai jos sunt enumerate câteva dintre cele mai uzuale
suporturi fizice:
Hard-Disk-ul (sau discul dur) este un dispozitiv de memorie
permanentă, pe care datele sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi
după ce computerul este oprit. El conţine un disc magnetic pe care se înscriu
date în format digital. Este montat în cutia computerului şi de regulă nu este
nevoie dă fie scos din cutie pentru utilizarea normală. Există şi hard-disk-uri
portabile, care pot fi conectate la un computer printr-una din mufele din spatele
cutiei sau prin conectori speciali, dar acelea sunt mai rar folosite.

Figura 1-91. Hard Disk

Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor
dispozitive de stocare a datelor. La ora actuală, un computer cu performanţe

88/116
medii are nevoie de un hard-disk de circa 40-80 GB, dar cele mai mari hard-
disk-uri existente ajung la 300 GB, şi în câțiva ani vom vedea şi hard-disk-uri
de sute de GB. Într-un computer pot fi folosite simultan mai multe hard-disk-
uri. Poate fi importantă şi viteza de rotaţie a discului, de care depinde viteza de
localizare a datelor pe disc. Într-un sistem folosit intens pentru prelucrarea
unui volum mare de date, adesea este mai important ca harddisk- ul să fie
rapid, decât să fie mare.
Pe hard-disk se instalează sistemul de operare al computerului, astfel
încât computerul să poată porni şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk
sunt stocate programe şi date de lucru curent, astfel încât şi el reprezintă o
componentă vitală a unui computer. În lipsa lui, un computer poate fi pornit cu
un sistem de operare de pe o dischetă sau de pe un CD, dar în aceste condiţii
nu se pot folosi eficient multe aplicaţii care au nevoie de spaţiu pe disc.
Unitățile de hard-disc sunt asociate cu literele alfabetului începând cu
litera C, care este alocata primului hard-disc din echipamentul de calcul. Al
doilea hard disc are alocata litera D, al treilea E, ș.a.m.d. De pe primul hard-
disc al echipamentului se poate încărca sistemul de operare, timpul de
încărcare al acestuia fiind mai scurt decât în cazul încărcării lui de pe dischetă,
datorită ratei de transfer mai ridicate.
CD – Compact Disc reprezintă un mediu de stocare foarte fiabil şi
utilizat astăzi. Acesta este un disc solid din plastic, pe care se inscripţionează
date printr-un procedeu pe bază de laser. Deoarece inscripţionarea modifică
fizic suprafaţa discului, în general acest disc nu poate fi scris decât o singură
dată, apoi putând fi doar citit. CD-urile au fost folosite iniţial la scară largă
pentru înregistrări audio, dar în ultimii ani ele sunt folosite şi pentru înregistrări
de date de pe computer. mic, de circa 600-700 MB sau chiar 900MB. Pe un
computer dotat şi cu placă de sunet şi boxe sau căşti audio, se poate asculta
şi muzica de pe CD-urile audio. Este foarte util astăzi să ai o unitate CD-ROM,
majoritatea programelor mari (inclusiv sistemele de operare) fiind livrate mai
ales pe CD. În comerţ se găsesc şi multe publicaţii tipărite care sunt însoţite
de CD-uri cu diverse programe şi documentaţii.
Ca să poată folosi CD-uri computerul, are nevoie de o unitate CD-ROM,
cu care se pot citi fişierele şi datele înscrise pe CD. Aceasta se montează în
cutia computerului. Ca să inscripţioneze CD-uri, are nevoie de o unitate
specială care are şi posibilitatea de scriere pe CD (CD-RW sau CD-writer), pe
piaţă apărând CD-uri ce se pot inscripționa de mai multe ori.
În general pe un echipament de calcul se montează o singura unitate
CD-ROM, dar există cazuri în care pot fi două sau mai multe. Unitățile de CD-

89/114
ROM se caracterizează prin viteza de citire a datelor: 2X (2 speed), 8X, 20X,
etc..
Este important de știut ca unitățile CD-ROM sunt de doua tipuri:
 Cele uzuale pot numai citi informațiile de pe un disc CD, dar nu pot scrie
date pe disc.
 Există unității de CD inscriptibile (CD Recorder) utilizate pentru a înscrie
informațiile pe discurile.
Pe lângă echipamentul fizic, mai este necesar si un program special prin
intermediul căruia se realizează inscripționarea CD-urilor.
În acest caz, unitatea se caracterizează prin două viteze: cea de citire și
cea de scriere. Un disc CD poate fi citit de unități normale CD-ROM care au o
viteză de citire mai mare sau egală cu viteza la care a fost inscripționat.
În expansiune sunt unitățile CD reinscriptible care permit citirea și
reînscrierea informațiilor.
În concluzie, deşi nu este o componentă vitală a computerului, unitatea
CDROM este astăzi foarte necesară pentru instalarea de aplicaţii noi şi pentru
diverse aplicaţii multimedia.
DVD – Digital Versatile Disk. Acesta este un nou tip de compact disc
care poate stoca un minim de 4.7Gb. Un DVD este format din mai multe
straturi de plastic însumând o grosime de aproximativ 1.2 milimetri. Prin
procese tehnologice pe suprafața DVD-ului se realizează o spirala foarte lunga
ce va stoca informațiile. Pentru a mări capacitatea de stocare, un DVD poate
avea până la 4 straturi,câte două pe fiecare parte. Fascicolul laser care citește
DVD-ul se poate concentra pe cel de-al doilea strat prin primul. DVD-urile care
se pot inscripționa pe doua nivele pot stoca pana la 8.5 Gb de date. DVD-urile
duble pot stoca pana la 17 GB de date (de 25 de ori capacitatea unui CD).
Memorii portabile USB sunt dispozitive de stocare a memoriei relativ
nou apărute. Capacitatea de stocare este de 256 MB, 512 MB dar poate
atinge și mărimi de ordinul GB. Aceste dispozitive sunt din ce in ce mai
folosite, capacitatea de memorare fiind in continua creștere.
Memoria video – plăcile video performante, folosite în aplicații grafice
ce necesită rezoluții mari și o adâncime de culoare mare au o memorie proprie
(8 MB, 16 MB, 32MB, 64 MB ). Tot ce vedem pe ecranul monitorului sunt
forme de date care trebuie stocate în memoria video aflată într-un cip de
memorie. Aceste cipuri se găsesc pe placa video a calculatorului.
Memoria cache – modul de memorie aflat pe placa de bază ce conduce
la ridicarea vitezei de lucru în procesarea datelor prin stocarea celor mai
recente date și/sau cod program (în funcție de arhitectura UCP-ului).
90/116
 În momentul în care sunt necesare anumite date pentru procesare,
acestea pot fi citite din memoria cache în loc să fie citite de pe hard-disc, dacă
ele se află încă stocate în cache. Timpul de acces la memoria cache este cu
mult mai redus decât timpul de acces la disc.
Memoria externă (suplimentară) – există dispozitive speciale pentru
stocarea datelor.

1.5.3.2. Cunoașterea unităților de măsură folosite pentru memorie:

KB, MB, GB, TB.
Computerele actuale folosesc o formă particulară de informaţie digitală,
şi anume informaţia binară. Aceasta este informaţia digitală care este
reprezentată prin folosirea unui set de numai două valori: 0 şi 1. Prin codificări
adecvate, aproape orice tip de informaţie poate fi reprezentată în formă binară.
Avantajele acestei forme de reprezentare a informaţiei sunt mai multe cea mai
importanta fiind simplitatea.
Foarte mulţi parametri cu care se lucrează au numai două valori, şi de
aceea este uşor ca ei să fie reprezentaţi prin cele două valori binare, 1 sau 0.
De pildă:
 DA sau NU (ca răspuns la o întrebare)
 deschis sau închis (un contact, un bec)
 pornit sau oprit (un aparat, un dispozitiv)
 activ sau inactiv (o opţiune de lucru într-un program)
 permis sau interzis (o permisiune de acces sau de execuţie a unei
anumite operaţii)
Suntem obişnuiţi să numărăm în baza 10, reprezentînd valori cu ajutorul
celor 10 cifre de la 0 la 9, dar suportul matematic folosit de computere pentru
manevrarea şi prelucrarea informaţiei binare este numeraţia în baza 2 şi în
baze de numeraţie care sunt puteri ale lui 2
De fapt, datele sunt reprezentate în computer numai în sistemul binar,
fiecare cifră binară fiind un bit de informaţie şi aceasta este unitatea de bază
pentru măsurarea informaţiei.
Din motive practice, însă, informaţiile sunt manevrate în grupuri de câte
8 biţi. Un grup de 8 biţi se numeşte octet sau Byte.
Notaţiile prescurtate fac diferenţa între bit (notat cu "b") şi Byte (notat cu
"B"). Dar fiindcă aceste unităţi sunt foarte mici în multe cazuri practice, cel mai
adesea se folosesc multiplii lor, cu prefixele uzuale folosite şi în cazul altor
unităţi de măsură.
Se foloseşte multiplul de:

91/114
 1 KiloByte pentru a desemna 1024 Bytes (210 Bytes).

1 MegaByte = 1024 KiloBytes,

1 GigaByte = 1024 MegaBytes,

1 TerraByte =1024 GigaBytes.

Adesea se rotunjeşte acest 1024 la 1000, din obişnuinţa de a se folosi

puteri ale lui 10, dar rezultă din aceasta o eroare care creşte cu volumul de
informaţie şi care poate produce confuzii. Se pare că este în studiu un nou
sistem de denumire a multiplilor pentru unităţile de măsură binare, care să
elimine această confuzie, dar deocamdată cel vechi este încă în uz.
Pentru a avea o idee despre ce înseamnă aceste cantităţi de informaţie,
se poate spune că:
 1 Byte este, pentru computer, cantitatea de informaţie echivalentă cu o
literă de text.
 1 KB înseamnă un text de 1000 de litere, în general mai puţin de o
pagină de text.
 1 MB poate cuprinde o carte foarte mare; o dischetă are, de pildă, 1.44
MB, iar un ZIP-disk are 100 MB.
 1 GB poate cuprinde o bibliotecă de mii de cărţi; un CD are cam 2/3
dintr-un 1GB (640 MB), iar hard-diskurile cele mai uzuale la ora actuală
au de la câţiva GB pînă la zeci de GB.
1 TB este deja un volum enorm de informaţii, dar probabil şi această
dimensiune va deveni uzuală în viitorul apropiat.

1.5.3.3. Vizualizarea spațiului disponibil pe un dispozitiv de stocare.

Metode:
 se execută dublu clic pe folder/fișier. Prin comanda Vizualizare/Detalii din
aplicaţia Windows Explorer se poate vedea data modificării directoarelor
și fișierelor din director, mărimea și tipul fișierelor din acel director.
Sau
 Se execută clic dreapta pe pictograma dispozitivului de stocare și apoi
pe Properties.

1.5.3.4. Înțelegerea scopului arhivării unui fișier, director.

Prin arhivarea unui fișier se urmărește codificarea acestuia în scopul
micșorării memoriei ocupate de acesta pe disc. De exemplu: fie fisierul alfa.txt
92/116
care are 100 Kbytes. Prin arhivare acesta devine alfa.rar (sau alfa.ace sau
alfa.zip sau alfa.arj - acestea sunt cele mai răspândite tipuri de arhive) cu o
mărime de 25 Kbytes de exemplu. După cum se poate observa acest lucru
este destul de util. Deoarece fișierele arhivate nu pot fi întelese de utilizator
pentru a putea fi prelucrate va trebui să fie supuse unui proces invers numit
dezarhivare prin care sunt readuse la forma initială.
În general programele de arhivare trebuiesc instalate pe computer.

1.5.3.5. Arhivarea fișierelor, directoarelor.

Fişierele foarte mari, mai ales documentele, ocupă mult spaţiu pe disc.
Pentru economisirea spaţiului ocupat ele pot fi comprimate, adică păstrate într-
un format compact.
Comprimarea fişierelor, a dosarelor şi a programelor le micşorează
dimensiunile şi reduce spaţiul ocupat pe disc. Comprimarea unităţilor de disc
(drives) conduce la comprimarea tuturor fişierelor şi dosarelor existente pe
unitatea respectivă. Dacă un dosar este comprimat, atunci toate fişierele aflate
acolo vor fi comprimate.
De asemenea, se pot arhiva mai multe fișiere într-unul singur comprimat.
Acest lucru facilitează partajarea unui grup de fișiere. Pentru a deschide un
fișier care a fost arhivat, trebuie mai întâi dezarhiva (extras).
Unele tipuri de fișiere, cum ar fi imaginile JPEG, sunt deja comprimate la
un grad foarte înalt, deci nu trebuie să le mai comprimați.
Se selectează fișierul sau folderul, ce se dorește a se comprima (arhiva)
se face clic dreapta Partajare, apoi se face clic pe Zip. Se creează un nou
folder comprimat în aceeași locație și cu același nume ca fișierul. Se poate
redenumi fișierul comprimat la fel cum se face cu oricare alt folder. Pentru a
adăuga noi fișiere sau foldere la fișierul dvs. comprimat, le puteți glisa în
acesta.

Figura 1-92. Arhivarea fișierelor

93/114
 1.5.3.6. Extragerea fișierelor, directoarelor arhivate, într-o locație pe
disc.
Fişierele păstrate în format comprimat pot fi extrase din dosarul arhivă
(Zip) şi aşezate într-un dosar obişnuit. Prin extragere ele revin la formatul
iniţial, necomprimat.
Mai trebuie acum ales dosarul unde se vor afla fişierele după extragere.
Atenţie: Pentru protejarea accesului la fişierele extrase puteţi folosi o
parolă (password).
Pentru a extrage tot ce există în fișierul (folderul) comprimat, se face clic
pe fila Instrumente foldere comprimate, apoi clic pe Extragere totală (Extract
all).

Figura 1-93. Extragerea tuturor fișierelor dintr-un folder comprimat

94/116
 1.6. Rețele

1.6.1. Concepte de bază despre rețele

1.6.1.1. Definirea termenului de rețea. Cunoașterea scopului unei

rețele: partajarea și accesarea în siguranță a datelor și
dispozitivelor.
O rețea de calculatoare reprezintă un ansamblu de calculatoare,
dispozitive și componente hardware legate prin canale de comunicație (cusau
fără fir), împreună cu aplicaţiile software asociate care permite partajarea de
resurse și informații. Rețelele locale de calculatoare pot fi conectare între ele
pentru a forma rețele mai mari, cea mai mare dintre acestea fiind Internetul.
După tipul mediului de comunicație se deosebesc:
 rețele prin cablu cu fire din cupru;
 rețele prin cablu coaxial;
 rețele prin cablu cu fibră optică;
 rețele fără fir, prin unde radio.
După aria acoperită de rețele, acestea se împart în:
 rețele personale (PAN), folosite pentru comunicații între calculatoare și
diverse dispozitive personale (telefoane mobile, PDA-uri, Smartphone-
uri, imprimante, scanere, etc.). Distanța de acoperire a acestora este de
ordinul metrilor. Pot fi folosite conexiuni de tip USB, Firewire, Bluetooth
sau prin infraroșu;
 rețele locale (LAN), conectează calculatoare sau dispozitive dintr-o zonă
geografică limitată, cum ar fi o încăpere sau o clădire. Sunt cel mai des
întâlnite și folosesc pentru conectare fie cabluri de rețea, fie puncte de
acces wireless. Cea mai utilizată tehnologie este Ethernet;
 reţele locale WLAN (Wireless LAN) – sunt reţele LAN care utilizează
tehnologii wireless (fără fir).
 rețele metropolitane (MAN), acoperă suprafețe mari cum ar fi campusuri
sau localități. De obicei leagă între ele mai multe rețele locale. Cel mai
adesea sunt folosite comunicații prin cabluri cu fibră optică;
 rețele de arie largă (WAN), acoperă zone geografice mari, cum ar fi
localități, județe sau zone intercontinentale. Sunt construite și
administrate, de obicei, de marile companii de comunicații și telefonie.

95/114
 Pentru a putea realiza o conexiune între două calculatoare este
necesară realizarea urmîtoarelor conexiuni (o simplificare a modelului cu 7
niveluri OSI):
 Conexiunea fizică între un calculator şi o reţea se realizează cu ajutorul
unui card de expansiune numit placă (adaptor) de reţea (Network
Interface Card - NIC). Conexiunea fizică este folosită pentru transferul
de date între calculatoare. Adaptoarele de rețea pot avea diferite tipuri
de porturi de comunicație, în funcție de mediul de comunicație utilizat:
antene pentru comunicații fără fir, conectori de tip RJ-45 pentru rețele
prin cablu de cuprusau conectori pentru fibră optică.
 Conexiunea logică foloseşte standarde numite protocoale. Un protocol
este o descriere formală a unui set de reguli şi convenţii care stabilesc
modul de comunicare între echipamentele dintr-o reţea. Protocoalele
includ mecanisme pentru identificarea echipamentelor și stabilirea
comunicației între acestea, dar și reguli privind modul în care acestea
comunică. Principalul protocol folosit se numește TCP/IP (Transmission
Control Protocol/Internet Protocol).
 Ultima parte a conexiunii o reprezintă aplicaţia care interpretează datele
şi le afişează într-o formă mai simplă. Aplicaţiile lucrează împreună cu
protocoalele pentru a trimite şi primi date. Aplicațiile includ programele
de email, de transfer de fișiere, comunicații de voce sau video, etc.
La conectarea a două sau mai multe calculatoare este posibilă
comunicarea de tip client server între calculatoarele conectate. Serverul este
un computer şi/sau o aplicaţie software care are ca prim rol efectuarea unor
servicii către alte computere sau aplicaţii. Clientul este un computer şi/sau o
aplicaţie software care solicită unui server furnizarea unor servicii IT.

Client 1

Server 

Client 2

Internet

Router 1 Router 2
Client 3

Figura 1-94. Modelul Client Server

96/116
 Un exemplu de model client server este sistemul de email. Transmiterea
mesajelor se face între serverele de email (se poate face aici o paralelă cu
sistemul poştal clasic, unde oficiile poştale reprezintă serverele de email) iar
utilizatorul accesează mesajele prin intermediul unor aplicaţii client (ar fi cazul
căsuţei poştale din paralela cu sistemul poştal clasic).
În general computerele care au rol de server au configuraţii speciale
datorită faptului că trebuie sa furnizeze servicii unui număr mare de clienţi
(fiabilitate ridicată).

1.6.1.2. Definirea termenului Internet. Identificarea principalelor

utilizări: World Wide Web (WWW), VoIP, e-mail, IM.
Termenul de Internet provine din unirea a două cuvinte din limba
engleză: interconnected = interconectat și network = rețea.
Internetul este o rețea globală ce interconectează milioane de
echipamente și dispozitive de calcul (calculatoare, telefoane mobile,
televizoare, echipamente de uz casnic, sisteme de alarmă, etc.) cu un singur
scop, acela de a schimba date, respectiv informații, între ele.
Mai exact Internetul este un sistem de rețele interconectate, o rețea de
rețele private, publice, educaționale, pentru afaceri sau guvernamentale
conectate între ele printr-o multitudine de tehnologii de comunicație
electronice, fără fir sau optice. Din această cauză nu există o singură entitate
sau organizație care să dețină Internetul.
Oricine poate folosi Internetul atâta timp cât dispune de un calculator,
telefon sau alt dispozitiv ce se poate conecta la o rețea, gratuit sau contra
cost.
Internetul permite utilizatorilor să se conecteze unul cu celălalt pentru a
schimba date, a folosi poșta electronică, a posta informații, a accesa canale
multimedia, a utiliza rețele de socializare, etc.
World Wide Web nu este același lucru cu Internetul, fiind doar o parte
din acesta. World Wide Web (WWW) sau mai pe scurt Web este un mod de a
accesa informația cu ajutorul Internetului. Este format dintr-un sistem de
servere (calculatoare dedicate funcționării în rețele de calculatoare în vederea
furnizării unor servicii) ce suportă documente special formatate (pagini) într-un
limbaj numit HTML (HyperText Markup Language) ce încorporează texte și
legături (link-uri) către alte documente, dar și fișiere video, audio sau grafice.
Trecerea de la un document la altul (navigarea) se face dând clic cu
mausul pe anumite zone (link-uri) din documentul respectiv. Aplicațiile care

97/114
permit navigarea în astfel de documente se numesc browser-e web (programe
de navigare).
Accesarea unei pagini web se face pe baza unei adrese web, o colecție
de pagini web aflate sub o singură adresă numindu-se site web.
VoIP este o tehnologie care permite realizarea de apeluri telefonice
folosind Internetul. Pentru a putea accesa un astfel de serviciu este necesară
o conexiune la Internet și un telefon IP sau un calculator cu microfon și boxe.
Avantajul tehnologiei îl reprezintă costurile mult mai mici decât în cazul
telefoniei clasice, precum și funcționalitatea crescută, practic un astfel de
telefon poate fi folosit oriunde există o conexiune la Internet. Marele
dezavantaj al acestui tip de serviciu îl reprezintă probabilitatea mare de
întrerupere a convorbirilor atunci când rețeaua care furnizează accesul la
Internet este aglomerată.
Un exemplu de astfel de serviciu este Skype, un program care permite
comunicații audio și video pe Internet în mod gratuit, cu anumite limitări, dar și
către rețele de telefonie fixe sau mobile, contra cost. Acesta poate fi folosit nu
numai pe calculatoare ci și pe telefoane mobile sau tablete.
Mesageria Instant este un mod de comunicare ce permite transmiterea
de mesaje text în timp real pe Internet. Pentru a putea comunica, ambii
utilizatori trebuie să folosească o aplicație pentru mesagerie instant cu ajutorul
căruia pot deschide o "cameră privată" de discuții (chat). De obicei fiecare
mesaj se scrie individual fiind afișat celuilalt utilizator după apăsarea unei taste
sau buton de trimitere.
Pentru a putea folosi astfel de aplicații este necesară o conexiune la
Internet și un dispozitiv conectat la aceasta (calculator, smartphone, tabletă).
Folosindu-se conexiunea la Internet se poate comunica cu oricine folosește
aplicația, indiferent de orașul sau țara în care se află, folosindu-se liste de
prieteni, putându-se realiza chiar și conferințe între mai mulți utilizatori. Unele
aplicații necesită prezența ambilor utilizatori, altele permit și lăsarea de mesaje
când unul dintre utilizatori nu este conectat la Internet, acesta preluându-le
ulterior.
Email este prescurtarea de la Electronic mail (poștă electronică) este un
mod de a trimite și primi mesaje folosind rețelele de calculatoare, respectiv
Internetul. Primul mesaj email a fost trimis în 1971 de Ray Tomlison. Sistemul
de email actual este o adaptare a sistemului de poștă clasic (scrisori, colete,
cutii poștale, agenți poștali) la mediul electronic.
Mesajele trimise sunt stocate pe calculatoare dedicate (servere de
email) până când destinatarul acestora le preia. Datorită existenței acestor

98/116
servere, nu este necesar ca destinatarul sau calculatorul acestuia să fie
conectați la Internet în momentul transmiterii unui mesaj către acesta.
Cel ce primește mesaje email, de obicei, verifică conținutul căsuței de
email din când în când, citește mesajele și decide dacă să le păstreze, să le
trimită mai departe, să le tipărească sau să le șteargă și, eventual să răspundă
celor care le-au trimis.
Email-ul poate fi folosit pentru a transmite mesajele sub formă de text,
unele sisteme de email permițând editare complexă de text (font, dimensiune,
tip de caractere, inserarea de emoticoane (reprezentări grafice stilizate a unei
fețe umane)). În cadrul textului ce formează conținutul email-ului se pot insera
și imagini sau hyperlink-uri. Marea majoritate a sistemelor de e-mail permit și
atașarea de fișiere aflate pe suporturi de stocare ale celui care trimite mesajul,
existând însă, de cele mai multe ori, limitări cu privire la mărimea fișierelor ce
pot fi atașate unui mesaj.

1.6.1.3. Definirea termenilor intranet, virtual private network (VPN) și

identificarea utilizatorilor principali.
Intranetul este o reţea care foloseşte protocoalele specifice Internetului
(IP) pentru conectarea computerelor dintr-o companie. Este similar cu
Internetul (din punct de vedere al conectării computerelor) dar este organizat
la nivelul unei companii şi este inchis accesului din exterior.
Extranetul este o reţea de computere care permite accesul controlat din
exterior (este permis accesul numai anumitor utilizatori). Un exemplu ar fi un
extranet organizat pentru studentii care urmează o anumită formă de
şcolarizare.
VPN (Rețea Virtuală Privată) este o modalitate de conectare la o rețea
privată (de exemplu a unei companii) folosind Internetul. Permite utilizatorului
să transmită și să recepționeze date de oriunde s-ar afla ca și cum ar fi
conectat direct la rețeaua privată.

1.6.1.4. Înțelegerea termenului de rată de transfer și a unității ei de

măsură: biți pe secundă (bps), kilobiți pe secundă (kbps),
megabiți pe secundă (mbps), gigabiți pe secundă (gbps).
Calculatoarele folosesc şi stochează date cu ajutorul unor comutatoare
electronice care sunt fie ON (prezenţa unei tensiuni, de exemplu 5V), fie OFF
(lipsa aceslei tensiuni, adică 0V). Acestea pot înţelege şi folosi numai date
care sunt reprezentate în acest format. 1 este reprezentat printr-o stare ON,
iar 0 este reprezentat printr-o stare OFF.

99/114
 Simbolurile 1 şi 0 sunt denumite digiţi binari sau biţi (din engleză, binary
digit – bit). În cazul comunicațiilor prin fir biții sunt transmiși cu ajutorul a doua
nivele distincte de tensiune sau curent (de exemplu 0V pentru 0 și 5V pentru
1), iar in cazul comunicațiilor prin fibră optică prin intermediul a două nivele
distincte ale intensității luminoase.

Figura 1-95. Bit şi byte

Deoarece este dificil să se lucreze la nivel de bit, datorită cantităților
foarte mari de date, calculatoare sunt proiectate să folosească grupuri de câte
8 biţi, numite octeți (în engleză: byte). Un octet este o locaţie de stocare unică
şi reprezintă o valoare sau un caracter unice. Numărul total de combinaţii de 1
şi 0 este 256. Domeniul de valori al unui octet este între 0 şi 255.
Se observă mai sus că un KB are 1024B, nu 1000B cum ar fi de
așteptat, deoarece calculatoarele lucrează în sistemul binar (1K = 210) și nu în
sistemul zecimal (1K = 1000).
Viteza de transfer a datelor între două calculatoare reprezintă numărul
de biți transmiși în unitatea de timp. Unitatea de măsură este bitul pe secundă,
adică bit/s sau bps. Cel mai adesea se folosesc multiplii cum ar fi kbit/s, Mbit/s
sau Gbit/s. Aceasta este, de obicei, unitatea de măsură pe care o utilizează
furnizorii de servicii de Internet sau de echipamente de comunicație pentru
rețele. În sistemul de operare Windows, însă, vitezele de transfer sunt afișate
în Byte/s, mai exact în kB/s, MB/s sau GB/s.
Conexiunile la Internet sau la rețele locale între calculatoare sunt
caracterizate, de obicei, de o viteza de transfer a datelor maximă disponibilă.
Aceasta nu este atinsă, însă, din cauza a mai multor factori care depind de
limitări datorate caracteristicilor fizice ale rețelei (cabluri, echipamente,
conexiuni), de numărul de utilizatori ce folosesc simultan rețeaua, de distanța
între calculatoarele ce comunică, ș.a.

100/116
 1.6.1.5. Înțelegerea termenilor de download și upload de fișiere.
Utilizatorii de Internet, Intranet sau Extranet transferă date de pe
computerul lor pe alte computere din reţea. Acţiunea de transfer de pe
computerul personal pe alt computer (sau server) din reţea sau de pe Internet
se numeşte upload (încărcare de date). Acţiunea de transfer de pe un alt
computer din reţea sau de pe Internet pe computerul local se numeşte
download (descărcare de date).

1.6.2. Accesarea unei rețele

1.6.2.1. Cunoașterea diverselor opțiuni de conectare la o rețea: linie

telefonică, telefon mobil, cablu, wi-fi, wi-max, satelit.
Conectarea la Internet se poate face prin mai multe metode, în
continuare sunt prezentate aceste metode:
- Dial-up – aceasta se realizează folosind o linie telefonică fixă şi un
dispozitiv numit modem prin intermediul căruia se realizează o
conexiune de date între calculator şi un server de dial-up care mai
departe asigură conexiunea către Internet.

Figura 1-96. Conexiune prin dial-up (sursa: http://technet.microsoft.com)

- Conexiune de bandă largă (broadband) asigură o viteză ridicată de

transfer a datelor şi acoperă următoarele tehnologii:
o Internet prin cablu – acesat utilizează infrastructura de
comunicaţii realizată pentru transmiterea semnalelor de
televiziune (televiziune prin cablu).

101/114
Figura 1-97. Internet prin cablu (sursa:Computer Desktop Encyclopedia)
o DSL (ADSL, SDSL, VDSL) – linie telefonică digitală, aceasta
permite transmiterea în acelaşi timp a semnalului de voce şi a
datelor.

Figura 1-98. Conexiune DSL la Internet (sursa: www.howstuffworks.com)

o Fibră optică (FTTH – Fiber to the Home) – permite transmiterea
datelor până la utilizatorul final folosind o infrastructură de fibră
optică.
o Conexiune prin satelit – datele sunt transmise prin intermediul
unor echipamente speciale către satelit şi apoi către Internet.

102/116
 Figura 1-99. Conexiune la Internet prin satelit (sursa: www.bnlsat.com)
o WiMAX – conexiune wireless de date, foloseşte standardul
IEEE 802.16.

Figura 1-100. Conexiune la Internet prin WiMAX (sursa: www.ezeeconnect.in)

o Telefon mobil – se poate realiza o conexiune la Internet folosind
reţeaua de telefonie mobilă şi un terminal mobil. Telefonul mobil
sau smartphone-ul se conectează la Internet folosind
infrastructura 2G, 3G sau 4G (cele trei exemple de
infrastructură pentru telefonia mobilă fiind caracterizate de
viteze de acces la Internet şi de servicii Internet specifice).

103/114
 1.6.2.2. Definirea termenului Internet Service Provider (ISP).
Cunoașterea factorilor decisivi în alegerea unui abonament de
Internet: viteza de upload și download, spațiu, cost.
ISP (Internet Service Provider – Furnizor de Servicii Internet) reprezintă
organizația sau compania care oferă clienților săi acces la Internet și la servicii
asociate acestuia. Accesul la acestea este condiționat în primul rând de
furnizarea unei legături fizice de comunicație prin cablu electric (linie
telefonică, cablu TV, Ethernet), fibră optică sau unde radio (Wi-Fi, satelit).
Pentru aceasta, un ISP percepe o taxă ce poate fi un abonament lunar sau în
funcție de cantitatea de date utilizată.
Cele mai importante caracteristici ale conexiunii la Internet sunt:
- Disponibilitatea conexiunii, pentru accesul de bandă largă la
Internet, sau ce procent dintr-un interval de timp poate fi utilizată,
la parametrii proiectaţi, conexiunea respectivă (această
caracteristică are valori mai mari de 99% pentru utilizatorii casnici
şi trebuie să meargă până la 100% pentru cei industriali).
- Viteza unei conexiuni de bandă largă este de ordinul Mbps şi
poate ajunge până la viteze de ordinul Gbps.
- Capacitatea maximă de transfer – limita maximă a volumului de
date transferate pe acea conexiune.
- Costul

1.6.2.3. Recunoașterea stării unei rețele wireless: protejată/securizată,

deschisă.
O reţea wireless poate să fie în următoarele stări:
- deschisă sau publică - accesul se face direct, prin selectarea reţelei
respective şi conectarea automată a computerului la reţea.
- protejată sau securizată - accesul se poate face numai de pe un
calculator care are adresa MAC înscrisă în lista cu adrese MAC care au
dreptul de conectare sau în cazul în care utilizatorul cunoaşte parola de acces.
Odată înrolat într-o reţea, un calculator se va conecta automat de fiecare dată
fără a mai fi necesară procedura de autentificare.

104/116
 1.6.2.4. Conectarea la o rețea wireless.
În general computerele pe care este instalat sistemul de operare
Windows 7 au în bara de jos, dreapta, un simbol specific conectării la reţele
wirless. Dacă acesta nu este vizibil se vor folosi paşii de la punctul anterior.

Figura 1-101. Setarea reţelei wireless

Prin executarea unui clic pe simbolul de reţea wirless se va deschide

o fereastră în care sunt prezentate toate reţelele wireless disponibile în aria de
acoperire a computerului. Se va selecta una dintre acestea şi, în funcţie de
tipul reţelei, publică sau privată, se va conecta direct sau prin introducerea
unei parole de acces.

105/114
 1.7. Securitate și sănătate

1.7.1. Protejarea datelor și dispozitivelor

1.7.1.1. Cunoașterea politicilor de parolare adecvate: stabilirea unor

parole de lungime adecvată, formate din combinații de litere și
cifre, nedistribuirea parolelor, schimbarea lor regulată.
Parola reprezintă un şi de caractere alfa-numerice (ce sunt generate de
tastatura unui computer) prin intermediul căreia un utilizator poate bloca
accesul altor persoane sau dispozitive la resursele acestuia de pe un
calculator (programe, aplicaţii software, servicii Internet ş.a.).
Orice calculator poate fi configurat astfel încât fiecare utilizator al
acestuia să se conecteze cu ajutorul unui cont personalizat, folosind un nume
de utilizator și o parolă.
Este important ca un calculator să fie protejat prin intermediul conturilor
de acces din mai multe motive:
 Restricționarea accesului persoanelor neautorizate, ce ar putea
instala programe răuvoitoare pe calculator.
 Crearea de conturi cu acces limitat, care nu permit instalarea de
programe, micșorându-se astfel riscul infectării cu viruși prin
intermediul programelor care se instalează cu sau fără voie.
 Crearea de conturi cu acces limitat, ce nu pot accesa anumite
resurse sau pagini web.
 Restricționarea accesului anumitor utilizatori la fișiere și
documente confidențiale aflate pe acel calculator.
Parola (password), când este scrisă de către utilizator, nu este afişată pe
ecran (sunt afişate steluţe în locul fiecărui caracter component al parolei
respective). Există anumite aplicaţii care permit vizualizarea parolei scrise.

106/116
 Figura 1-102. Autentificarea în Microsoft Windows 7
Este foarte importantă stabilirea unor parole puternice, persoanele
răuvoitoare având la dispoziție multple metode de a descopri parolele simple.
Astfel, parolele trebuie să aibă cel puțin 8 caractere, acestea să fie combinații
de litere mici, litere mari, cifre și caractere speciale, nu trebuie să conţină
informaţii personale ale utilizatorului, accesul la aceste informaţii (loc şi data
de naştere, etc.) pot face foarte facilă identificarea parolei. În plus, parolele ar
trebui schimbate periodic pentru a fi siguri că nu au fost descoperite.
Un exemplu de parolă care poate fi foarte uşor descoperită este „Ionut”,
în condiţiile în care prenumele utilizatorului este Ionuţ. Este foarte uşor de ţinut
minte pentru utilizator dar foarte uşor de descoprit de către alţi utilizatori. Un
exemplu de parolă foarte complicată, practic imposibil de descoperit este:
„h78W4E%ddd12RT”. Dezavantajul acestei parole este acela că este foarte
greu de memorat de către utilizator.

1.7.1.2. Definirea termenului firewall și înțelegerea principalului său

scop.
Un program de tip firewall controlează datele transmise într-o rețea (deci
și pe Internet) către și de la calculatorul pe care este instalat, pe baza unor
politici de securitate. Acest tip de programe protejează calculatorul de atacuri
răuvoitoare (încercări de conectare neautorizate) sau de acțiunea unor
programe malițioase instalate fără voie sau din neatenție pe calculator, ce
folosesc transferuri de date nesolicitate pentru a ataca calculatorul.
Pentru calculatoarele personale sunt disponibile programe de tip firewall
personal, ce protejează numai acel calculator. Acesta monitorizează
programele și serviciile sistemului de operare ce rulează pe acel calculator
blocând transferurile de date ce nu respectă regulile de securitate. Aceste
107/114
reguli pot fi definite de către utilizator, ori de câte ori programul firewall
detectează o aplicație ce încearcă să comunice prin Internet.

1.7.1.3. Înțelegerea importanței efectuării periodice de backup al

datelor, într-o locație externă.
Stocarea datelor pe un calculator depinde în mod direct de fiabilitatea
componentelor hardware ale acestuia şi de protejarea calculatorului la diverse
atacuri de securitate. Pentru prevenirea pierderilor datelor este recomandată
efectuarea periodică a backupurilor în locaţii externe. Aceste locaţii externe
pot fi stickuri de memorie pe USB, harddiskuri externe, carduri de memorie,
spaţiu de stocare în cloud etc.
Trebuie aleasă o perioadă la care să fie făcut acest backup. Criteriile de
alegere a unei perioade sunt: volumul de date noi generate pe un calculator
într-o unitate de timp, importanţa datelor şi vulnerabilitatea sistemului sau
computerului pe care sunt stocate datele.
Pentru recuperarea unor date pierdute este necesară preluarea lor din
locaţia în care a fost efectuat backupul. Refacerea datelor se poate face doar
până la momentul ultimului backup. Cu cât bacupurile sunt mai dese cu atât
refacerea datelor se poate face mai aporape de momentul pierderilor acestora.

1.7.1.4. Recunoașterea importanței actualizării periodice a aplicațiilor

software (antivirus, aplicații, sistem de operare).
În general aplicaţiile software, după producerea lor, suportă modificări pe
măsură ce sunt identificate defecte şi erori de programare (bug-uri). Aceste
actualizări sau updateuri sunt importante fiindcă elimină erorile din aplicaţiile
software şi fac ca aplicaţiile să fie mai stabile şi să funcţioneze conform
cerinţelor şi specificaţiilor.
Un caz special de aplicaţii îl reprezint antivirusul. Actualizarea unei
aplicaţii de tip antivirus, pe lângă funcţiile noi care pot fi introduse,
actualizează şi baza de date cu soluţii antivirus specifice ultimelor variante de
virus care apar. Dacă un virus apare după ce a fost făcută actualizarea unei
aplicaţii de tip antivirus poate ataca mult mai uşor un computer. Pentru
aplicaţiile de tip antivirus se recomandă actualizarea zilnică sau automată de
tip push (producătorul de software antivirus trimite actualizările automat către
un computer).
În cazul sistemelor de operare, producătorii, pe măsură ce identifică
erori sau soluţii software care fac sistemul mai stabil, produc actualizări şi
acestea pot fi instalate pe computer. Actualizarea se poate face automat sau
manual.
108/116
 1.7.2. Malware

1.7.2.1. Înțelegerea termenului de malware. Identificarea principalelor

tipuri de malware: virus, vierme, troian, spyware.
Virușii de tip malware (programe răuvoitoare) sunt acei viruși care au
intenții dăunătoare. O categorie aparte a virușilor de tip malware sunt cei care
au nevoie de acces la Internet pentru a face daune:
 virușii de tip vierme (worm) se răspândesc într-o rețea de
calculatoare cu slabă securitate fără a avea nevoie de fișiere
cărora să se atașeze. De obicei produc daune rețelei (consum de
bandă).
 virușii de tip cal troian (trojan horse) sunt printre cei mai periculoși,
permițând unor persoane străine să aibă acces la calculatorul
infectat. Acest tip de viruși se răspândesc prin intermediul
programelor descărcate de pe Internet (programe necunoscute,
jocuri online sau diverse aplicații bazate pe Internet). Efectele sunt
variate: folosirea calculatorului pentru acțiuni ilicite, distrugerea
sistemului de operare, furtul de parole și informații confidențiale,
modificarea, ștergerea, descărcarea de fișiere, vizualizarea
ecranului utilizatorului și a camerei web sau chiar controlul
calculatorului.
Virușii de tip spyware sunt programe care colectează informații despre
utilizator fără știrea lui pentru a le trimite unor persoane necunoscute. De
obicei sunt folosiți pentru a urmări și stoca site-urile web vizitate de utilizator și
a deschide ferestre cu reclame nesolicitate.
Este important să nu descărcăm și să vizualizăm fișiere primite de la
persoane necunoscute prin e-mail, să evităm site-uri web ce nu prezintă
încredere și să nu descărcăm fișiere din acestea și să fim atenți la instalarea
unui program dacă nu cumva acesta este pre-configurat să instaleze și alte
programe terțe.

1.7.2.2. Cunoașterea modurilor de pătrundere a unui virus în

calculator.
Virușii de calculator sunt programe proiectate să se răspândească de la
un calculator la altul și să perturbe funcționarea normală a acestora provocând
daune calculatorului, fișierelor sau programelor.
Prin conectarea la Internet orice calculator devine vulnerabil, virușii
putând fi ascunși în atașamente de e-mail, în programe ilicite sau descărcate

109/114
de pe site-uri obscure, foarte puțin cunoscute, sau în fișiere de foarte multe
tipuri (documente, fișiere executabile, text, imagini de discuri).
Efectele virușilor pot fi variate, de la răspândirea acestora cu ajutorul
conturilor de e-mail din calculator, coruperea sau ștergerea datelor din
calculator, întreruperea unor servicii (de exemplu accesul la Internet),
nefuncționarea unor programe, furtul de informații personale și confidențiale și
până la ștergerea întregului hard disc.

1.7.2.3. Utilizarea unei aplicații anti-virus pentru scanarea

computerului.
Programele de tip antivirus detectează virușii, previn acțiunile lor și oferă
soluții privind îndepărtarea acestora. Există multe metode de detecție a
virușilor, însă cel mai adesea este folosită o bază de date ce conține informații
despre tipurile de viruși cunoscuți. Deoarece tot timpul apar noi variante de
viruși este importanță actualizarea acestei baze de date. Antivirușii trebuie
configurați astfel încât această actualizare să se facă în mod automat și
periodic deîndată ce calculatorul este conectat la Internet.
Un alt lucru important este actualizarea programului antivirus în sine
pentru a evita eventualele probleme descoperite de producător sau pentru a
încorpora diverse opțiuni sau facilități disponibile ulterior lansării inițiale a
produsului.
Există o mare varietate de programe antivirus, marea majoritate fiind
contra-cost (BitDefender, NOD32, Norton Antivirus, Kaspersky), existând însă
și unele gratuite (pentru uz casnic) cum ar fi AVG sau Avira în variantele Free
Edition.

Figura 1-103. Logo-urile celor mai cunoscute programe antivirus

110/116
 1.7.3. Sănătate și ecologie

1.7.3.1. Recunoașterea modurilor de asigurare a sănătății în timpul

lucrului pe calculator: pauze frecvente, postură corectă,
iluminare corespunzătoare.
Utilizarea calculatoarelor are efecte negative asupra utilizatorilor umani
şi a mediului înconjurător. În ceea ce priveşte utilizatorii umani este importantă
sănătatea fizică şi psihică. Utilizarea frecventă a calculatorului pentru jocuri cu
realitate virtuală şi aplicaţii de socializare conduce la modificări de
comportament social al utilizatorilor în cauză (evident, faţă de normele şi
reperele morale actuale).
Computerele utilizează energie electrică pentru a funcţiona. Această
energie este produsă, la acest moment, din surse primare extrem de poluante
şi nocive mediului înconjurător (majoritatea acestora). Economisirea energie
electrice conduce la salvarea mediului înconjurător.
Un alt efect negativ asupra mediului îl constituie deşeurile formate din
dispozitive şi computere ieşite din uz. În acest caz este vorba atât de materiale
care nu sunt biodegradabile cât şi de substanţe toxice conţinute de
dispozitivele în cauză (de exemplu baterii). O parte dintre componentele
calculatoarelor se pot refolosi, acest lucru conducând la scăderea efectelor
negative asupra mediului.
Principalele moduri de asigurare a sănătăţii utilizatorilor de computere
sunt:
- Birouri şi scaune ergonomice – majoritatea timpului alocat lucrului
la calculator este în poziţia de aşezat pe scaun, acest fapt
conduce la afectarea sistemului osos şi muscular al utilizatorului.
- Ecrane mari amplasate la distanţă optimă de utilizator.
- Dispozitive dedicate tipurilor de activităţi – tabletă grafică pentru
designeri.
- Asigurarea unui număr optim de pauze în timpul lucrului la
calculator.
- Menţinerea, pe cât posibil, a unui echilibru între activităţile la
calculator şi alte activităţi specifice muncii utilizatorului.

111/114
 1.7.3.2. Recunoașterea opțiunilor de economisire a energiei:
închiderea computerului, ajustarea modului de oprire
automată, ajustarea luminii de fundal, folosirea opțiunii de
stand-by.
Majoritatea sistemelor de operare au funcţii prin care se poate economisi
energia electrică consumată de calculator. Cea mai utilizată funcţie este aceea
de setare a screen saverului. Prin intermediul acestei funcţii, după un timp,
selectat de către utilizator, ecranul este stins. În acest mod, componenta care
are consumul cel mai ridicat de energie, monitorul, este închisă.

Figura 1-104. Setarea screen saverului

În ceea ce priveşte monitorul, este recomandată alegerea unui monitor
cu un consum mic de energie, la aceleaşi caracteristici funcţionale date.
Din fereastra de mai sus se poate alege opţiunea de schimbare a
setărilor privind alimentarea cu energie electrică a diferitelor componente ale
unui calculator (Change Power Settings). Prin alegerea acestei opţiuni se
deschide o nouă fereastră în care sunt următoarele opţiuni:
- Dim the display – diminuarea intensităţii luminoase a ecranului –
se poate selecta timpul şi modul de operare: pe baterie sau
alimentat de la reţea.
- Turn off the display – inchiderea monitorului
- Put the computer to sleep – trecerea calculatorului în modul sleep.
Calculatorul este trecut în adormire, nu este închis complet.
112/116
 - Adjust plan Brightness – ajustarea luminozităţii.

Figura 1-105. Schimbarea setărilor

Pentru modificarea setărilor avansate privind planul de management al
alimentării cu energie electric pentru un calculator se poate alege Change
advanced power settings şi se va deschide o nouă fereastră. În cadrul acestei
ferestre sunt opţiuni dedicate fiecărei componente hardware sau software de
pe calculator.

Figura 1-106. Opţiuni avansate

113/114
 1.7.3.3. Înțelegerea opțiunilor de reciclare a computerelor,
dispozitivelor, bateriilor, cartușelor de imprimantă sau hârtiei.
În componenţa unui calculator intră diverse materiale:
- Plastic 23%
- Metale feroase 32%
- Metale neferoase 18%
- Plăci electronice 12%
- Sticlă 15%

Această componenţă a computerelor le fac foarte greu de reciclat şi

eliminat. Trebuie extrase componentele pe categorii de materiale şi apoi
reciclate.
Principalele opţiuni de reciclare sunt:
- Trimiterea la un centru special de reciclare;
- Trimiterea la producător – sunt producători care preiau
calculatoarele şi dispozitivele după ce acestea au fost scoase din
uz;
- Servicii de tip Buy-Back – la cumpărarea unui calculator nou o
parte din pret poate fi acoperit de contravaloarea unui calculator
ieşit din uz;
- Donarea echipamentelor către persoane sau organizaţii care le-ar
putea utiliza.

În manualele de utilizare şi cărţile tehnice ale calculatoarelor şi

echipamentelor sunt recomandări cu privire la reciclarea produselor
electronice.

1.7.3.4. Cunoașterea aplicațiilor și opțiunilor disponibile pentru

creșterea accesibilității: recunoaștere vocală, recunoașterea
caracterelor existente pe ecran (screen reader), mărirea
caracterelor existente pe ecran (screen magnifier), tastatură
virtuală pe ecran (on-screen keyboard), mărirea contrastului
(high contrast).
Pentru creşterea accesibilităţii computerelor (se au în vedere persoanele
cu nevoi special) au fost dezvoltate diferite component ale sistemelor de
operare sau aplicaţii software.

114/116
Figura 1-107. Setarea opţiunilor de creştere a accesibilităţii din Windows 7
Opțiunile disponibile pentru creșterea accesibilității sunt:
- recunoaștere vocală (voice/speech recognition) – această funcţie
permite utilizatorului comandarea computerului cu ajutorul suntelor
emise de vocea umană.

Figura 1-108. Funcţia de recunoaştere vocală

- recunoașterea caracterelor de pe ecran (Narrator) – prin intermediul
acestei funcţii computerul “citeşte” literele şi simbolurile de pe ecran.

115/114
 Figura 1-109. Opţiunile de creştere a accesibilităţii
- mărirea caracterelor de pe ecran (Magnifier) – prin intermediul acestei
funcţii toate caracterele de pe ecran sunt mărite cu ajutorul unei lupe
virtual.
- afișarea unei tastaturi virtuale pe ecran (On-Screen Keyboard) –
această funcţie permite afişarea pe ecran a unei tastaturi care poate fi
acţionată cu ajutorul mouseului sau a unui ecran de tip touchscreen.

116/116