Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din totdeauna, oamenii au simțit nevoia organică de a descoperi și de a da un sens acțiunilor lor.
Faptul că o decizie are consecințe atât asupra unui individ, cât și asupra unei comunități, omul a fost
nevoit să „învețe” cărei acțiuni să-i dea curs. Un reper în acest sens este alternanța dintre „bine” și „rău”,
dintre „util” și „inutil”. Etica poate reprezenta, în acest context, o veritabilă „busolă”, după care omul să
se ghideze și să facă astfel cele mai bune alegeri pentru sine, dar și pentru comunitatea din care face parte.
Din punct de vedere etimologic, termenul de „etică” provine din limba greacă, unde „ethos”
înseamnă: primordial, obiceiuri, caracter. Din „ethos” a derivat cuvântul „ethicos” cu sensul „din sau
pentru morală”. În accepțiune modernă, etica este definită ca „știința care se ocupă cu studiul principiilor
morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clașă și cu rolul în viața socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăți”. (Dictionar
explicativ al limbii romane, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1984, p. 308.)
𝒕𝟐 ∗ 𝒑 ∗ 𝒒
𝒏=
𝒆𝟐
Unde:
Din pricina faptului că nu cunoaștem valoarea parametrului „p”, din cauza greutății identificării unui
atribut care să poată trece drept „esențial”, am decis considerarea valorii lui „p” să fie 0, 5. Datorită faptului
că valoarea produsului „p*q” este una maximă ne asigurăm că am inclus cifra maximală de componente ale
colectivității în eșantion. Eroarea maximă admisă 5%, adică e = 0,05.
𝟏, 𝟗𝟔𝟐 ∗ 𝟎, 𝟓 ∗ 𝟎, 𝟓
𝒏= = 𝟑𝟖𝟒, 𝟏𝟔 = 𝟑𝟖𝟓
𝟎, 𝟎𝟓𝟐
Așadar, mărimea eșantionului ar trebui să fie de 385 de respondenți pentru ca eșantionul să fie
reprezentativ.
Pentru început am ales în mod aleator 10 persoane din mediul online care au primit link-ul aferent
chestionarului. După ce aceștia au completat chestionarul, le-am solicitat să direcționeze link-ul către alte
persoane care să îl completeze. Din nou, după ce și noii respondenți au completat chestionarul, au fost rugați
să îl direcționeze la rândul lor. Am repetat acest procedeu până în momentul în care am atins numărul de
respondenți vizat.
Stabilirea modalității de culegere și sistematizare a informațiilor
În vederea realizaării prezentei cercetări, respondenților le-au fost prezentate unele situații în care
unii politicieni sunt suspectați de abatere de la normele de conduită etică și câteva afirmații față de care
aceștia și-au putut manifesta a) dezacordul total, b) dezacordul, c) indiferența, d) acordul, e) acordul total.
Aceștia sunt persoane identificate în principal în mediul online, pe rețelele de socializare. Am utilizat un
chestionar, în elaborarea căruia am apelat la scala Likert.
Probleme în efectuarea cercetării
BIBLIOGRAFIE: