REFERAT

Obiectul de studiu al politologiei

Chișinău 2017
 CUPRINS

Introducere în știintele politice.................................................................................................2

1 Geneza politologiei............................................................................................................4

1.1 Definirea științei politice............................................................................................5

1.2 Metodele științei politice..........................................................................................12

2 Obiectul de studiu al politologiei.....................................................................................12

3 Funcțiile politologiei........................................................................................................16

Concluzii.................................................................................................................................18

Bibliografie.............................................................................................................................19

Introducere în știintele politice

În sens larg, științele sociale și politice sunt divizate în științe ale realitatilor culturale și ale
realitatii structurale. Științele politice sunt incluse în categoria a doua deoarece analizeaza structuri
de tipul: administratii, birocratii, forte armate, institutii judiciare, parlamente, partide, grupuri de
presiune, organizatii internaționale, sindicate, structuri intermitente, structuri diferentiate. De
asemenea, examineaza funcțiile acestora, cum ar fi: articularea, normarea, comunicarea,
socializarea, aplicarea normelor, luarea deciziilor etc. Totodata, iau în seama intercondiționarile
dîntre unitatile structurale care la randul lor dau nastere la sisteme sau subsisteme: partidice, de
grupuri, sindicale, electorale, politice, internaționale. La randul ei o cercetare structurala a realitatii
politice are în vedere cercetarea funcționala și sistemica dar și pe aceea dîntre elementul
institutional și cultural care au drept reper implicit sau explicit un model antropologic.

Politologia este una din disciplinele care formează domeniul științelor politice; din
perspectiva dezideratului de a sintetiza rezultatele din științele politice, politologia poate fi
considerată disciplina fundamentală a științelor politice. Ea are drept subiect de studiu sfera
politicului și urmărește surprinderea într-o imagine generală a vieții politice, a fenomenelor, a
conduitelor, și a acțiunilor politice1.

1 Wikipedia, articolul Politologie, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Politologie vizitata pe 17.11.2017

2
 Dacă luam în considerare ca știință politicii sau știința politică cerceteaza fenomenelor
politice cu ajutorul metodelor științelor empirice, atunci este necesară examinarea termenilor de
știință, știință empirica, metoda pentru înțelegerea acestei definitii.

În timp ce știința este o colectionare de fapte, date selecționate, cu pondere teoretica,

activitatea științifica este o confruntare de teorii elaborate în maniera deductiva, iar știința
empirica are ca obiect de studiu cercetarea concordantei dîntre dîntre teorie și fapte. O teorie sustin
specialiștii este științifica dacă este structurata, enuntata într-o forma logica expusă în context
condițional (condiție necesară, condiție suficienta, condiție necesară și suficienta), în termeni
condiționali de tipul: dacă.atunci (dacă avem condițiile x,y, atunci, probabil, vom avea intamplarea
A), care sa permita astfel verificarea empirica. Mai concret, o teoria este științifica dacă este
conceputa și expusă într-o maniera logica pentru a permite controlul empiric și pentru a oferi
posibilitatea ca o ipoteza acceptata și inclusa deja sa poate fi respinsa ca falsa.

În acelasi timp, nu putem omite ca în istoria științei coexista faze de dezvoltare

revoluționara cu cele de evoluție normala a științei (în sensul ca o totalitate de rezultate exprimate
într-un sistem teoretic denumit de Thomas Kuhn paradigma acumulate pe parcursul timpului și
acceptate de o comunitate științifica) care are sarcina de a elimina progresiv "anomaliile" sau de a le
readuce în perimetrul teoriei dominante sau de a reintroducere faptele în cadrul teoriei. Dacă nu
izbuteste își arată insuficienta științifica. În aceasta situație are ca soluții: intrarea în criza și
inlocuirea vechii paradigme cu una noua, pe calea revoluției științifice.

Cu toate ca este dificila "descrierea" unui fenomen, proces complex, totuși se poate
interpreta și explica cu ajutorul modelelor teoretice existente. De aceea, subscriem la opinia
conform careia: "complexitatea teoriei și complexitatea realitatii sunt explorabile, rezultind de aici
ca, cu cît un complex teoretic este mai complex, cu atît sporeste importanta deductiei ca procedura
argumentativa și a teoriei ca model abstract, și cu cît un context empiric este mai complex, cu atît
mai puțin se preteaza unei simple descrieri "fotografice" admitind ca poate există aici și o
"descriere" (.) "obiectiva".

Un alt element semnificativ, noțiunea de fapt -de care se ocupă științele sociale și politice-
reprezinta înțelegerea, sensul actiunilor umane intentionale, semnificative dar și a celor mai puțin
rationale studiate în mod individual (actiuni substantial irepetabile și ireductibile la "regularitate"
universala).

Alaturi de termenul de știință politică circula și cel de politologie. Primul sens: știința
despre politică. Germanul Herman Heller foloseste acest termen pentru a desemna politică drept
știință.
3
 Pentru a evita eventuale confuzii între știință politică și știință politicilor, am apelat la
semnificația data de Sergiu Tamas 2. În opinia sa, știința politicilor este o ramura a științei politice
care-si propune sa studieze procesul de aplicare a politicilor publice3.

1 Geneza politologiei

Unii politologi consideră că domeniul politic există de la începutul vieţii sociale, decând
există societatea, motivând că activităţile conştiente, de promovare a unor interese, au existat de la
început. În cele mai primitive forme de organizare umană (gintă, trib), au existat și anumite
activităţi ce promovau conştient diferite interese. Şeful unei ginţi sau al unui trib stabilea, pe baza
unei politici, cum și în ce măsură urma să-şi satisfacă necesitatile fiecare membru al grupării
sociale. Alţi politologi consideră că în acea perioadă este greu de vorbit de activităţi politice pentru
că acestea presupuneau anumite structuri, instituţii etc., pentru a putea promova organizat interesele.
În epoca în cauza acestea lipseau în mod complet. Sigur că şeful unei cete sau unui trib, prin firea
lucrurilor, era mai apropiat de bunul dobândit şi putea să-şi adjudece o parte mai însemnată din
acesta. Numai că, acelaşi lucru se putea referila oricare membru al comunităţii respective, pentru că
oamenii nu puteau obţine decât un minimum de bunuri care să le asigure existenţa biologică, în acea
perioadă lipsind surplusurile pentru care s-ar fi ivit necesitatea unei politici de adjudecare. Pornind
de la aceste considerente, mulţi politologi consideră că domeniul politicapare o dată cu diferenţierea
socială, cu proprietatea privată, cu apariţia de surplusuricare necesitau o activitate conştientă și
organizată privind modalităţile de repartiţie şi deînsuşire a acestor surplusuri, iar de aici un întreg
sistem de organizare, gândire și activitate politică. De aceea, se consideră că domeniul politic a
apărut în timpul trecerii spre orânduirea sclavagistă, când îşi fac apariţia instituţiile politice, în
special statul4. Cu toate acestea, primele preocupări în studierea politicii sunt cele din Grecia antică,
urmate de contribuția modesta din Roma, evoluția lenta din Evul Mediu, ridicărea un pic în
Renastere și Iluminism, inaintarea mai substantiala în secolul al XIX lea, cresterea solida datorită
profesionalizarii în secolul al XX lea cu cele trei varfuri care marcheaza curba progresului științific:

 primul virf - Universitatea din Chicago între anii 1920-1940 a avut urmatoarele realizari:
 introduce programe de cercetare empirica organizata;
 interpreteaza psihologic și sociologi politicul;
 provoaca o revoluție științifica asupra studiului politicului;

2 Dictionar politic. Institutii democratice și cultura civica, Editura Academiei Romine, Bucuresti, 1993.
3 Initiatorul acestei discipline a fost Harold Lasswell, in The Policy Sciences, 1951.
4 Scribd, articolul Obiectul de Studiu Al Politologiei, disponibil la https://www.scribd.com/doc/24980021/Obiectul-de-
Studiu-Al-Politologiei-Domeniul 30.11.2017
4
  demonstreaza valoarea cuantificarii;
 al doilea virf - Universitatea din Michigan, în deceniile de dupa al doilea Razboi mondial
a recrutat și pregatît specialiști în științe politice în centre academice din Statele Unite și
din strainatâte;
 a dezvoltat știință politică comportamentala;
 a folosit metode și tehnici de sondare a electoratului;
 a fondat asociatii și societăți de specialiști, reviste;
 a creat departamente cu mulți membri recrutati pe criterii de performanta;
 în epoca postbelica și a Razboiului Rece, Universitatile de la Yale, Princeton,
Columbia, Harvard au creat noi discipline academice: relații internaționale, analiza
politică comparată etc.
 Universitatile Chicago, Michigan, Columbia au contribuit la realizarea "revoluției
comportamentaliste"; au promovat programe de sprijinire a cercetarii acordind burse
post-universitare Rockfeller, Ford specialiștilor europeni: Stein Rokkan, Giovani
Sartori etc. La randul lor, americanii au obtinut titlul de doctor în universitatile
europene, în special, în Germania. Este cazul lui Charles Merriam, Woodraw
Wilson.
 Dupa anii 1960, vocile europene s-au facut simtite și au contribuit la revoluționarea
științei politice5
 al treilea virf - între anii 1970-1980 recunoscut sub denumirea de "razboi metodologic"
datorită folosirii metodelor deductive, matematice, economice în abordarea alegerii
rationale/individualismul metodologic.

Preocupările sistematice în studiul fenomenelor politice se inregistreaza în ultimele doua

decenii ale secolului al XIX-lea când, în universitatile din S.U.A., s-au infiintat primele catedre de
științe politice. în 1880, conducerea Colegiului din Columbia a autorizat infiintarea scolii de știința
politică. Dacă în S.U.A. studiul științei politice, impus de considerente pragmatice, s-a extins și
asupra altor domenii precum dreptul constitutional și administrativ, în Europa se întalnește o
tendința contrara – studiul problemelor politice este monopolizat de disciplinele juridice: drept
constitutional în Franta, știința dreptului sau teoria generală a statului în tarile de limba germana. Pe
continentul nostru au predominat trei moduri traditionale, clasice de tratare a fenomenelor politice:
institutional – juridic, istoric, etic – filosofic. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, știința politică
trece pe primul plan al preocupărilor și în tarile europene occidentale, devenind o „știința la moda”

5 Oxford Handbook of Political Behaviour, Russell J. Dalton, Hans-Dieter Klingemann, 2007, p.75.
5
(Marcel Prelot) sau o „știința stapana” (William Robson). în 1949 se infiinteaza Asociatia
Internaționala de Științe Politice, sub egida UNESCO. În Romania incepe sa se discute despre
știință politică în anii ’60. În 1968 se infiinteaza Asociatia Romana de Științe Politice. Dar, în locul
științei politice s-a preferat socialismul științific și teoria generală a statului și dreptului. Dupa 1989,
interesul pentru problemele politice, cu deosebire pentru acelea cu care se confrunta societatea
romaneasca a crescut brusc în intensitate. în toate domeniile științelor politice, fundamentate de
acum pe obiectivitate și rigoare științifica, au aparut lucrari valoroase, care își gasesc locul firesc în
ansamblul preocupărilor de acest gen, la nivel continental și mondial.

Epoca contemporana se caracterizeaza printr-o interdependenta a tuturor fenomenelor și

care, de fapt, au creat probleme cu caracter global precum: dezvoltarea generala a întregii societăți
umane care sa elimine subdezvoltarea, problemele pacii și razboiului, problemele legate de poluarea
mediului ambiant, problema materiilor prime și energetice si, legat de toate acestea, promovarea
unui curs democratic al întregii organizari politice și civice care sa asigure libertatea, bunastarea,
independenta și egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor și popoarelor.

Aceasta realitate reclama ca sistemul politic, structurat, de regula, pe criterii naționale, sa

asigure promovarea progresului pentru fiecare natiune si, printr-o colaborare intre state, sa
contribuie la rezolvarea problemelor cu caracter global existente în epoca contemporana. Explicatia
o gasim în faptul ca problemele globale afecteaza viata tuturor popoarelor, decurgand din aceasta
necesitatea rezolvarii lor prin efortul concret al întregii comunitati umane.

1.1 Definirea științei politice

Politologia reprezinta una din stiintele legate de afirmarea politicului ca sistem si, indeosebi,
a statului. Însăși denumirea de „Politologie” provine de la doua cuvinte grecesti: „polis” care
inseamna stat, cetate și „logos” știință, semnificand știință despre stat, despre cetate, respectiv
știință politica. Sub aceasta denumire de știință politicii s-a dezvoltat de-a lungul timpului pana în
deceniul al VI-lea al secolului XX, cand a capatat denumirea de Politologie. Termenul de
„politologie” a fost lansat în perioada postbelica de catre germanul Eugen Fischer Baling și
francezul André Therive și folosit în 1954 de Gert von Eynern, pentru a denumi știință politica 6.

Exista un acord general în aceea ce priveste denumirea științei politice: political science, la
science politique, scienza politică, politische Wissenschaft sau Wissenschaft der Politik sau von der
Politik. Pentru prima data, termenul politologie și respectiv politolog a fost propus în Germania
(Herman Heller – 1954). Persoana care se ocupă cu știință politică este numita Political Scientist,
6 Referatul, articolul Obiectul de studiu al Politologiei, disponibil la http://www.referatul.ro/referate/obiectul-de-studiu-
al-politologiei.html 17.11.2017
6
Politolog, Politicolog (Maurice Duverger, George Burdeau), Politist (Francois Goguel, George
Lavau, Alfred Grosser, Serge Hurtig), prin analogie cu Economist. În prezent, cu exceptia literaturii
de limba engleza, care opereaza cu termenii știința politică, teoretician politic, analist, literatura
politică din celelalte tari foloseste atât termenul politologie, cât și termenul știință politică, acestia
fiind sinonime.

Nu există o definiție unanim acceptata a științei politice. Unii autori, indeosebi cei de
formatie juridică, au definit știința politică – știință a statului, de unde și denumirea statologie data
de La Bigne de Villeneuve. Marcel Prélot afirma ca, de la Aristotel, știința politică înseamnă tot
ceea ce are legatura cu statul și guvernamantul sau. Dar statul nu epuizeaza sfera politicii. El este
una dintre structurile cele mai perfectionate, insa nu singura. Altii mentin statul ca obiect dar
adauga și studiul actiunii politice a grupului, a oragnizatiilor. M. Prélot adauga ideile și viata
politică, în care include fortele și comportamentele politice (Histoire des idées politiques).

În al doilea rand, știință politică este definită ca o știința a puterii 7. În aceasta viziune, știința
politică ar fi studiul puterii, al modurilor de a o cuceri, de a o exercita, de a-i rezista. Pentru prima
data, aceasta conceptie despre obiectul științei politice a aparut în S.U.A. dar, uneori, este indicat
drept promotor al ei Max Weber. Între primii sustinatori se numara George Catlin 8. Se adauga
Charles Marriam si, mai ales, Harold Lasswel – Power and Personality, Power and Society s.a.

Politologia explică cine, cum, când şi de ce se iau decizii cu impact asupra dezvoltării
social-umane. Ea descoperă şi descrie sensul, obiectul, motivaţia, tipurile (modelele) și finalităţile
(scopurile) activităţii oamenilor în context social. Politologia se constituie, astfel, într-o ştiinţă de
maximă utilitate pentru înţelegerea mecanismelor conducerii societăţii. Ea este ştiinţa descifrării
analitice, descrierii logice și explicării obiective, raţionale, a politicului în multitudinea aspectelor
sale: geneza, esenţa, evoluţia şi funcţionalitatea fenomenelor și proceselor politice 9.

Cu sprijinul disciplinelor ce formeaza domeniul stiintelor politice și ajutorul disciplinelor

înrudite din alte domenii, politologia îsi propune sa descifreze și sa studieze categoriile și legile
specifice acestui domeniu (politic), sub aspectele sale cele mai generale. Din acest punct de vedere,
aceasta poate fi definită ca fiind știință legilor generale ale domeniului politic și a modalitatilor în
care acestea actioneaza, în funcție de condițiile concret istorice.

Pentru M. Duverger (Methodes des science politique) știință politică este o știință a
autoritatii, a guvernantilor, a puterii. George Vedel și Charles Celier (Introduction à la science

7 M. Duverger, H. D. Lasswell, G. Burdeau, R. A. Dahl s.a.

8 The Science and Method of Politics – 1927, A Study of Principles of Politics – 1930.
9 RegieLive, articolul Obiectul Si Functiile Politologiei, disponibil la https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-
politice/obiectul-si-functiile-politologiei-194568.html 17.11.2017
7
politique) definesc știință politică știință a puterii. Englezul William Robson afirma ca ea studiaza,
natura, fundamentele, exercitiul, obiectivele și efectele puterii în societate. Carl J. Friedrich (Die
Politische Wissenschaft) apreciază ca știință despre stat este doar o parte a științei politice, știința
politică interesandu-se și de fenomene precum puterea și lipsa de putere, conducerea și asocierea,
ordinea și lipsa de ordine. Unii autori pun accentul pe aspectul institutional al puterii (M. Duverger),
altii pe radacinile și mecanismele ei psihologice (Th. Cook, H. Morgenthau, H. Laswell). Aceasta
idee nu este foarte noua. Ea poate fi regasita la Machiavelli, pentru care omul nu este animat decit
de pofta sa de putere; el cauta sa cucereasca puterea și cind a cucerit-o s-o pastreze. Principele lui
Machiavelli include o serie de retete de cucerire și pastrare a puterii. În cadrul statului, dar și în
cadrul grupurilor umane nu toate raporturile sunt raporturi de putere. De aceea, unii autori, fără a
abandona ideea de putere o combina cu altele, aparand astfel o opozitie intermediara, între cele
doua mentionate. Astfel, după Raymond Aron (La science politique en France), obiectul științei
politice este reprezentat de relațiile de autoritate stabilite între indivizi și grupuri, în interiorul
tuturor comunitatilor numeroase și complexe. Știință politică este modalitatea de a studia societatea
în întregime, prin prisma unui punct de vedere propriu – acela al organizarii și funcționarii
institutiilor de conducere. François Bourricaud distinge comunitatile simple sau elementare și
comunitatile complexe, aratănd ca în preocupărea științei politice intra numai comunitatile
complexe (Știința politică și sociologie). David Easton este de parere ca știință politică trebuie sa se
concentreze asupra studiului deciziilor autoritare, mai exact asupra analizei mecanismelor elaborarii
acestor decizii – decision making10. Politică este alocarea autoritara de valori într-o societate data,
aceste valori putand fi foarte diverse, potrivit societăților. Una dintre ele este valoare de ordine.
Julien Freund arată ca politică este activitatea sociala care își propune sa asigure prin forta, în
general fondata pe drept, securitatea externa și concordia interna a unei unitati politice particulare,
garantand ordinea în mijlocul luptelor care se nasc datorită diversitatii și divergentei de opinii și
interese.

Freund considera ca există sase esente în ceea ce este dat în societate: politică, economia,
religia, morala, știință și arta. Intelese ontologic, „esentele” se deosebesc de ceea ce el numeste
„dialectici”, precum dreptul, problema sociala, educația. Caracteristica acestor dialectici ar consta în
faptul ca ele nu se fundamenteaza pe un dat al naturii umane, ci pe doua sau mai multe esente cu
sens ontologic. Astfel, dreptul are ca fundament morala și politică, problema sociala – politică și
economia. Atunci cind dorim sa analizam politică, trebuie mai intai, scrie Freund, sa studiem datul
sau care este societatea și sa precizam care sunt presupozitiile sale proprii și scopul sau specific.

10 The Political System. An Inquiry into the State of Political Science.

8
 Intre domeniile vieții sociale (economic, spiritual, politic) există legaturi organice de
condiționare și potentare reciproca în sensul ca unul fara celelalte nu poate există si, în acelasi timp,
cu cat fiecare dintre ele este mai bun și societatea, în ansamblul ei, funcționeaza mai bine 11. Politică
se poate modifica de la o epoca la alta , de la o generatie la alta. Sfera de cuprindere și semnificația
politicii au cunoscut modificari esentiale prin trecerea de la Antichitate la Evul Mediu și apoi la
Epoca Moderna. Dacă pentru antici politică era realizarea Binelui, pentru crestinism – crearea
cetatii lui Dumnezeu pe pamant, prentru moderni politică este realizarea securitatii, apoi concilierea
conflictelor de interese. În conceptia marxista, politică este dominatia unei clase asupra alteia, iar
scopul politicii este realizarea unei societăți a dreptatii și egalitatii. Pentru postmoderni, politicul nu
se mai rezuma la sfera etatica și la diferite componente institutionale. Jean François Thuot relatează
despre un politic supus cerintei de a face corp comun cu societatea, ceea ce „impune disolutia
progresiva a structurilor mediatoare ale modernitatii și slabirea corespunzatoare a capacitatii de
institutionalizare.” Epoca postmoderna, conform unor autori, s-ar defini ca o epoca a
„individualismului autarhic”, care s-ar corela cu o noua solidaritate, dorita de indivizii concreti și
mai puțin impusa de institutii. Se afirma ca politică se transforma într-o piata, un loc în care se
distribuie și se fragmenteaza puterea. Noile grupuri constituite în spatiile publice de catre societatea
civila, în jurul interesului comun sau al alegerilor comune sunt noii agenti istorici, politici și morali.
Cele doua mari preocupări contemporane, observa G. Poede, etica și redefinirea statutului
politicii apar ca doua interfete ale aceleeasi probleme politice – schimbarea modului ei de percepere
și de manifestare.

Departandu-se de traditia pur distributionala a definirii clasice a politicii, Robert E. Goodin

și Hans - Dieter Klingemann caracterizeaza politica drept o folosire constransă a puterii sociale iar
studierea ei ca studiere a naturii și a surselor acelor constrangeri, precum și a tehnicilor pentru
folosirea puterii sociale în cadrul acelor constringeri. Puterea neconstransa este, pur și simplu,
forta. Politică, se arată în Enciclopedia Blackwell este „procesul prin care un grup de oameni cu
opinii și interese initial divergente ajung la decizii colective, socotite indeobeste ca fiind obligatorii
pentru respectivul grup și impuse ca o linie de conduita comuna.” De politică este nevoie acolo
unde nu există perspectiva unui consens dar grupul în cauza are nevoie de actiune colectiva. Desi
este de neconceput fără autoritate, în practica, politică este inseparabila de putere, de impunerea
deciziilor adoptate membrilor recalcitranti ai grupului.

Politică este, în primul rand, un tip ireductibil de actiune, în planul careia sunt prezente
elemente nedisociate ale tuturor claselor sau tipurilor de actiuni umane, inclusiv ale celor cognitive.

11 Scritub, articolul Obiectul de studiu al politologiei - domeniul public, disponibil la

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/OBIECTUL-DE-STUDIU-AL-POLITOLO35611.php 30.11.2017
9
Petru Ioan propune o analiza „situationala” a actiunii politice, din perspectiva unui model hexadic
ce cuprinde:

1) agentul (promotorul sau initiatorul actiunii);

2) continutul actiunii (demersul constructiv și prospectiv al acesteia);
3) domeniul, obiectivele, scopurile sau finalitatile actiunii politice, repectiv ideologia, ca
referential al acesteia;
4) valorile pe care le promoveaza și criteriile de evaluare;
5) garantul sau suportul actiunii politice;
6) forma demersului politic, respectiv caile și mijloacele (legitime sau ilegitime) ale actiunii
politice.

Definirea noțiunii politică este dificila datorită unei anumite imprecizii. Cuvantului politică i
se atribuie diverse sensuri, ambiguitatea sa fiind legata de origini și de telurile atribuite. Cum am
menționat deja, termenul politică provine din grecesul polis = cetate. În cazul nostru, nu este vorba
despre un concept material, ci despre unul uman și juridic. Cetatea este ansamblul cetatenilor, deci
al celor care au un anumit statut juridic acordat de cetate – statutul de cetatean. Termenul
oameni desemneaza în sensul generic actual și barbatii și femeile. Dar, în Grecia antică femeilor nu
li se recunostea dreptul de vot, cele doua semnificatii suprapunandu-se, termenul desemnand numai
elementul masculin al populației12.

Cetatea este deci un ansamblu de relații organizate între persoanele dispunand de un anumit
statut. În acest sens, noțiunea politică se referă la doua noțiuni fundamentale: pe de o parte la cea de
stat, iar pe de alta parte, la cea de putere. Cetatea greaca ne face sa ne gandim la stat, unii autori
sustinand ca cetatile grecesti erau într-un fel cetati – state, cu toate atributele recunoscute indeobste
statului: teritoriu, populație, putere publica exercitata asupra lor. Grecii foloseau adjectivul politic
pentru tot ce se referea la cetate (gospodarirea treburilor cetatii), sau la cetateni. Politică a
fost conceputa de ei ca o arta, ca o tehnica a guvernarii, iar de la Aristotel ca o știință despre stat,
despre conducerea treburilor statului.

Termenul politică este androgin, el putand fi utilizat atât la feminin cât și masculin, folosirea
sa inclinand în special spre primul gen. în unele lucrari s-a spus ca politicul este o activitate
obiectiva, în timp ce politică – una subiectiva. Georges Burdeau prezinta politicul și politică drept
noțiuni care se referă la doua categorii de fenomene ce nu tin de acelasi mod de cunoastere.
Politicul (le politique) ar fi un concept neutru, care se susține prin valoarea sa intrinseca, nefiind
nici de stanga, nici de dreapta. El, susține Burdeau „este insensibil la variatiile istoriei și se leaga de

12 Ch. Debbsch, J.M.Pontier, Introduction à la politique.

10
ideea de structura”. Politică (la politique) este „o activitate ce consta în definirea puterii și
exercitarea prerogativelor sale.” În acest sens, ea trebuie considerata ca o funcție sociala necesară.
Distinctia politic-politică ar fi similara distinctiei structura-funcție. Dar, în realitatea cotidiana
aceasta distinctie se sterge. Echivocul în înțelegerea esentei politicului poate fi inlaturat dacă-1
înțelegem sub dublul lui aspect: sub aspect structural, el apare ca un sector partial al ansamblului
social, iar sub aspect funcțional el desemneaza și ansamblul social, deoarece orice cooperare umana
implica autoritate13.

In timp ce limba franceza nu contine decat un termen, limba engleza dispune de mai mulți:
Polity = situație politică;

Policy:

1 programul;
2 metoda de actiune a unui individ, grup sau autoritati statale privind o problema
care se referă la viata unei comunitati;
3 gestiunea exercitata într-un domeniu determinat de un organ (se vorbeste astfel
despre politică industriala, sociala etc.)

Politics:

1 sistem politic;
2 apartenenta la un partid;
3 lupta pentru cucerirea puterii în stat.

În spiritul limbii romane, politicul se asociaza cu ceea ce numim sistemul politic sau
organizarea politică a societății, în timp ce politică sugereaza mai mult actiunea politică. În orice
caz, între politic și politică nu se poate face o disociere neta.

In știința politică există diverse interferente, fără ca aceasta sa-i anuleze specifitatea
preocupărilor ei în ansamblul științelor sociale. Relațiile politologiei cu alte discipline sociale sunt
de natura sa evidențieze posibilitatea studierii politicii din perspective diferite și rolul celorlalte
discipline sociale în furnizarea datelor necesare abordarii politice.

13 O. Trasnea - Probleme de sociologie politică.

11
 Figură 2.1 Relațiile politologiei cu alte discipline sociale14

Cercetarea fenomenului politic nu se reduce la o singura disciplina. Există mai multe,

profilate pe cercetarea diferitelor aspecte ale politicului. Deci, există un sistem de științe politice,
de natura explicativa, istorică, aplicativa. Acest sistem cuprinde știință politică fundamentală
(politologia sau știința politică), științele politice speciale, științele politice aplicative sau
praxiologice și științe de granita: sociologia politică, istoria doctrinelor politice, filosofia politică,
antropologia politică, geografia politică. De asemenea, există o stransa legatura între științele
politice și cele juridice. Alături de politologie, domeniul politic e studiat de știință dreptului, ştiinţa
statului, ştiinţa partidelor (stasiologia), istorie, filosofia politică, sociologia politică, geopolitică,
teoria relaţiilor internaționale, doctrinele politice, antropologia politică, psihologia politică, teoria
managementului politic etc. Faţă de toate acestea, politologia studiază, după cum s-a menţionat,
domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale şi, ca atare, studiază legile generale ale
politicului, care stă la baza tuturor celorlalte ştiinţe politice, ele fiind, într-un fel, ştiinţe particulare
ale politicului, în sensul că fiecare dintre acestea are în studiu un anumit segment al politicului şi
nu ansamblul său. Această realitate a determinat pe mulţi politologi să considere politologia ca
știință fundamentală a politicului. Se poate vorbi însă despre alt gen de delimitare, referitor la aria
de cuprindere a fenomenelor şi gradul de generalizare. Din acest punct de vedere, putem vorbi de
ştiinţă ca o teorie generală a domeniului, cum este politologia pentru domeniul politic, și de ştiinţe
particulare, cum sunt celelalte ştiinţe politice. Este adevărat că unii politologi, vorbind despre
politologie și alte ştiinţe ale politicului, pun de multe ori semnul egalităţii între ele 15.

14 Sursa: B. Janes, M. Moran, „Introduction: Explaning Politics”, 1991, apud G. Poede, op. cit., p. 54
15 Academia.edu, articolul Obiectul de studiu al politologiei, disponibil la
http://www.academia.edu/7063907/TemaI._OBIECTUL_DE_STUDIU_AL_POLITOLOGIEI 17.11.2017
12
1.2 Metodele științei politice

Revenind la definiția științei politice este necesară explicarea noțiunii de metoda care
înglobeaza o serie de acceptiuni. Una dîntre ele susține ca metoda științifică este: o strategie
generală deoarece se referă la o totalitate de reguli sau norme și recomandari pentru fiecare dîntre
activitățile (observare, clasificare, calculare, desfasurare a experimentelor) prin intermediul cărora
se derulează cercetarea.

Unii cercetatori disting 21 metode ale științelor sociale și un mare numar de tehnici și de
moduri de abordare, criterii de selecție etc 16. Știința politică opereaza cu metodele: genetica,
istorica, comparativa, structurala, funcționala, analiza sistemica, dialectica, statistica etc. și
cu tehnici precum observatia, sondajul, interviul, chestionarul, studiul documentelor personale,
ancheta de teren etc.

2 Obiectul de studiu al politologiei

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupăţi de cunoasterea, stăpânirea și
studierea societăţii, a cadrului în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. În consecinţă, ea a fost
analizată atât în ansamblul ei, ca întreg, cât și în domeniile și părţile ei ce o compun. În cadrul
oricarei societăți, indiferent de natura și nivelul ei de dezvoltare, politicul și politică au constituit
activitati umane fundamentale, o funcție esentiala a sistemului social. Drept urmare, orice
investigatie profunda și detailata a oricarui sistem social, inclusiv a condiției umane, nu se poate
realiza fără o analiza a politicului. În cadrul ştiinţelor politice, politologia ocupă un loc important
prin problematica pe care o abordează.

Problematica politologiei, complexă și diversificată, impune elucidarea unor probleme,

precum: sistemul politic, puterea politică, statul, partidele politice, democraţia, regimurile politice,
societatea politică – societatea civilă, cultura şi acţiunea politică, doctrine politice privind
organizarea și conducerea societăţii. Studiul acestor teme, precum și al altora, asigură un minimum
de cunoştinţe de cultură politică, necesare în formarea tuturor specialiștilor din diferite domenii de
activitate, cât și pentru înţelegerea fenomenului politic de către cetățeni în general.

Precizarea obiectului unei ştiinţe în general și în mod deosebit al unei ştiinţe sociale, cum
este cazul politologiei, este o problema extrem de dificila, complexă şi care presupune un
permanent proces de definire și redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea şi

16 M. Grawitz, „Méthodes des sciences sociales”

13
dinamica vieţii politice contemporane, din marea explozie informatională, precum și din apariţia a
numeroase ştiinţe de studiu a societăţii, în special a celor de graniţă cu politicul.

Stabilirea obiectului de studiu al stiinţei politice impune precizarea unor elemente

preliminare cum ar fi: domeniul sau distinct de studiu; noţiunile, categoriile, conceptele procesele
specifice cu care aceasta operează şi din ce unghi de vedere categoriile, procesele sociale și legile
specifice locul ştiinţei respective în sistemul ştiinţelor sociale, în general, şi în cadrul sistemului
ştiinţelor din domeniul de activitate respectiv. Funcţiile îndeplinite în domeniul cunoaşterii, a
interdisciplinarităţii şi mai ales în practica socială. Locul pe care respectivă ştiinţă îl ocupă în
sistemul ştiinţelor sociale și politice, precum şi utilitatea și eficienţa sa socială.

Obiectul de studiu al politologiei este politicul, ca subsistem al sistemului social global.

Politicul reprezintă acel domeniu al vieţii sociale în care se desfăşoară viaţa conştientă a oamenilor,
de regulă în mod organizat, pentru promovarea anumitor interese ce se manifestă sub o multitudine
de forme, precum: interese individuale, generale, de grup social, naționale, internaționale, interese
economice, spirituale, politice etc. Servirea și promovarea diversităţii de interese, atunci când se
realizează în mod conştient, prin activităţi organizate şi programate, se constituie în domeniul
politic17.

Pornind de la premisa ca o lege reprezinta un raport necesar, general, relativ stabil și

repetabil între sisteme (sau procese), între laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, între
obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces, se poate accepta ca
știință data studiaza legile domeniului politic, ce ar putea fi prezentate, mai degraba sub forma unor
principii generale18.

Domeniul politic se prezintă sub trei aspecte: sistem politic, acţiune politică și gândire
politică, între acestea existînd o strînsă interdependenţă. Georges Burdeau, concepînd politicul
corelat cu ideea de structură, arată că acesta constituie osatura necesară societăţii. În raport cu
valorile politice, politicul este o structură neutră, nefiind nici de stînga, nici de dreapta, rămînînd
insensibil la fluctuaţiile istoriei. Politica este activitatea ce constă în definirea puterii şi exercitarea
prerogativelor sale. Politica este o funcţie necesară, un proces de creare a unor norme și valori.
Raţiunea de a fi apoliticii este construirea politicului. Drept structură politică a societăţii, politicul
este permanent corectat, îmbogăţit, amplificat prin politică.

17 Academia.edu, articolul Obiectul de studiu al politologiei, disponibil la

http://www.academia.edu/7063907/TemaI._OBIECTUL_DE_STUDIU_AL_POLITOLOGIEI 17.11.2017
18 Scritub, articolul Legile, categoriile si funcţiile politologiei, disponibil la
http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/LEGILE-CATEGORIILE-SI-FUNCTIIL35727.php 30.11.2017
14
 Definirea obiectului politologiei a nascut și dezvoltat o diversitate de opinii, poziţii în
gândirea contemporană, care pot fi sintetizate în trei mari orientări:

Este o orientare mai veche, ea fiind prezentă încă dinainte de Montesquieu ea aducând în
susţinerea sa următoarele argumente:

 însăşi etimologia termenului de politologie polis-stat și logos-ştiinţă, adică știință care are
ca obiect de studiu statul, puterea și instituţiile sale,
 statul ar fi cea mai veche și mai importantă instituţie politică a societăţii, cu un rol central
în sistemul politic, fapt ce ar presupune de asemenea studiul acestuia de politologie.

O asemenea orientare nu este acceptata de cei mai mulți politologi care la randul lor aduc
contra argumente:

 termenul initial de politologie nu avea în vedere sensul, conţinutul actual, ci el se referea la

politică, putere, conducere în general, iar statul era conceput și ca o comunitate sociala, nu
numai ca o institutie politică,
 asa cum o dovedesc recentee cercetari statul nu este cea mai veche institutie politică a
societății, ea a fost precedata de altele. Chiar dacă este cea mai importanta instituţie a
sistemului politic, dar nu unica, importanta ei decurge tocmai din existenta celorlalte și
interacțiunea cu acestea,
 statul este studiat și de alte științe cum ar fi cele economice, juridice, filosofice fapt ce ne
poate conduce la ideea ca și aceste științe ar trebui să aibă ca obiect de studiu statul,
 politologie - știință a statului înseamnă o ingustare nejustificata a obiectului acestei
discipline. Importante elemente ale sistemului politic ca partidele politice, puterea,
spiritualitatea politică, norma, conduita și activitatea politică ar ramane în afără obiectului
său de studiu.

2.1 Puterea politică

Este o orientare destul de raspandita în cadrul gandirii politice contemporane, atât nord
americane George Catalin, Harold Lasswel cât și din Europa apuseana M. Duverger, R. d’Aron,
precum ca puterea politică este obiectul de studiu al politologiei. Argumentul fundamental în cazul
acestei orientari este acela ca puterea constituie obiectivul oricarei actiuni politice, ca aceasta se afla
în centrul politicii. Și față de aceasta orientare marea majoritate a cercetatorilor și politologilor aduc
contra argumente. Ca şi statul și puterea politică este doar o componentă a sistemului politic și nu
politicul ca atare. În nici un caz, ea nu este în măsură să acopere sistemul politic.

15
 Însăşi noţiunea de putere, definirea acesteia nu este pe deplin elucidată în știință politică,
existand tendința de extindere a sferei acesteia și asupra unor elemente nepolitice sau dimpotriva de
restrangere a acesteia numai la aspectele autoritatii. În aceste condiții, cu atât mai mult se ridică
semnul întrebarii asupra capacitatii puterii de a “umple” continutul politicului. Nici în cazul relației
știința politică - știință a puterii, politicul nu este în totalitatea sa studiat ci, dimpotriva, importante
elemente ale acestuia, cum ar fi: institutiile politice, spiritualitatea, relațiile politice etc., raman în
afara investigatiei acesteia.

2.2 Politicul

Acesta, în mulțitudinea şi diversitatea formelor sale de manifestare și exprimare trebuie să

constituie obiectul de studiu al ştiinţei politice. Politologia este o știința de sinteza, de analiza în
ansamblu a politicului și politicii, a genezei, esentei proceselor, legitatilor și relațiilor specifice
acestuia. Sintetizand, politologia studiaza și explica natura și esenta politicului, geneza și dinamica
lui, precum și rolul pe care îl are în realitatea complexa. Ea nu este nici o pseudo-știința, asa cum o
prezinta ideologul francez Gaston Bouthaul sau un capitol teoretic al sociologiei ca la R.
Aron. Evident ca nici politologia nu este în masura sa epuizeze întreaga cercetare a politicului, dar
ea este singura care o face de la nivel de ansamblu, de sinteza și din acest punct de vedere este unica
stiiinta din cadrul științelor politice capabila prin studiul ei, sa acopere întreaga sfera de cercetare a
politicului.

Fiind o știința a studiului societății, a politicului, politologia face parte atât din cadrul
științelor sociale, cât și a celor politice. Ea se afla în relații de comunitate, dar și de
identitate, particularitate cu științele sociale: istoria, filosofia, economia, politologia. Relatia,
raportul de comunitate dîntre politologie și științele sociale decurge din faptul ca toate au ca obiect
de studiu societatea. Particularitatea, individualitatea dintre politologie și științele sociale vine de la
domeniul distinct de studiu al societății, specific fiecarei științe în parte. Între politologie și științele
sociale se naste, se dezvolta relații de interacțiune, interdependență, de complementaritate reciproca.
Cunostintele, datele, informatiile acestor științe sociale sunt folosite de politologie în studiul
politicului. La randul lor și aceste științe se pot folosi de datele și cunoștiințele oferite de
politologie, contribuind astfel la o analiza detaliata și profunda a societății.

Un al doilea plan al relațiilor, raporturilor este cel dîntre politologie și științele politice de
ramura: filosofia politică, sociologia politică, antropologia politică, doctrina politică, știință puterii,
știință partidelor, etc. Acest raport impune atât precizarea elementelor de comunitate între

16
politologie și științele politice de ramura, dar indeosebi și mult mai important, a celor de distinctie,
de individualitate.

Relațiile de comunitate dîntre politologie și științele politice sunt date de politic, care
constituie domeniul comun de studiu al tuturor acestor științe. Individualitatea acestor științe vine
din modalitatea lor diferita de analiza a politicului, de studiul general al politicului sau a unor
segmente partiale ale acestuia; metodele și tehnicile folosite în investigarea fenomenului politic;
scopul, utilitatea și finalitatea acestei cercetari; rolul pe care acestea îl au în procesul general al
cunoașterii și al practicii sociale.

Politologia este singura știință politică care studiaza politicul în ansamblul sau, pe când
celelalte științe politice cerceteaza doar unele segmente, parti ale acestuia. In studiul sau, politologia
porneste de la condițiile generale ale societății, rezultatele cercetarii sale fiind un bun al întregii
societăți, ele regăsindu-se în cadrul spiritualitatii politice generale ale societății; în ideologiile,
programele, strategiile unor partide, forte social politice. Nefiind legata de un anumit emitent
politic, sau neafandu-se în serviciul acestuia, politologia realizeaza o cunoastere obiectiva, cât mai
apropiata de realitatea social-politică.

Concluzionând putem aprecia ca relațiile de interdependență, interdisciplinaritate și

complementaritate se mentin și se amplifica între politologie și științele politice de ramura. În
prezent ca urmare a cresterii rolului politicului în societate se amplifica și consolideaza statutul
sistemic și plurivalent al politologiei, ea impunându-se tot mai mult ca o știință fundamentală cu rol
coordonator în studiul politicului și al științelor politice.

3 Funcțiile politologiei

Ca teorie generală a politicului, politologia exercita în cadrul societăților, în special a celor

democratice o serie de funcții. Prin aceste funcții, ea își exprima, manifesta, rolul, utilitatea și
eficienta sociala. Amploarea acestor funcții, utilitatea lor nu sunt aceleasi în toate societățile și
sistemele sociale, ci ele sunt, în mare masura determinate de o serie de factori, cum ar fi:

 natura regimului social și a fortelor social-politice aflate la putere;

 nivelul dezvoltarii vieții materiale și spirituale;
 gradul dezvoltarii vieții politice și în special a democratismului;
 sarcinile, obiectivele politice urmarite și realizate.

În esenţă, politologia exercită următoarele funcţii:

a) funcția cognitivă
17
 Politologia realizează o funcţie de cunoaştere și interpretare a realitatii politice. Aceasta
cunoastere este obiectiva, nepartinica și nepartizana, lipsita de pozitie și incarcatura ideologica și
este un bun al întregii societăți și vizeaza politicul în ansamblul sau, procesele și legitatile sale
generale.

b) funcția creativă

Cunoaşterea realizată de politologie se materializeaza în elaborarea unor teorii, concepţii,

doctrine şi programe politice, într-un cuvant în crearea unor valori politice ce vor crea și
fundamenta cultura politică. Politologia nu numai ca se intemeiaza pe valori, ci ea însăși creeaza
valori, valorile politice.

c) funcția praxiologică

Politologia nu este numai o ştiinţă teoretică, abstractă ci ea este dublată de o importantă

dimensiune praxiologică. Prin rezultatele și concluziile la care ajunge, ea este în masura sa ofere
soluții pertinente pentru imbunatâtirea și perfectionarea sistemului politic. Totodata politologia
ofera modele alternative de dezvoltare social-politică fie pentru reformarea sistemului existent sau
chiar pentru transformarea radicala a acestuia. Funcția dată concentreaza laturile cunoasterii,
prospectarii, evaluarii și normativitatii. Ea exprima implicarea științei politice ca instrument
teoretic în analiza practicii politice, formuleaza principiile care orienteaza activitatea institutiilor
politice.

d) funcția formativ-educativă civică și patriotică

Prin datele, cunostințele și informatiile dobandite, prin valorile politice create și puse în
circulatie, politologia contribuie în mare masura la formare și dezvoltarea unei educatii civice
patriotice și politice, a constinţei de sine a individului și a societății.

e) funcţia previzională

Singură sau împreună cu alte ştiinţe sociale sau politice de ramura, politologia poate
prefigura modelele şi alternativele de dezvoltare sociale și le pune la dispoziţia societății. În
sistemul contemporan al stiinţelor politice, politologia reprezinta o disciplina fundamentala, o
știință sociala particiulara consacrata fenomenului politic , singura în masura sa studieze “politicul
în sine“ sau după cum aprecia Julien Freund “politicul ca esenţă autonomă“.

f) funcția teoretico-explicativă

Aceasta răspunde menirii științei politice de a oferi explicatii adecvate și complete

privind domeniul politic care, transpunand componentele obiectivului cercetat în concepte și

18
propozitii teoretice, confera posibilitatea stapanirii și influentarii mecanismelor obiective ale
dezvoltarii politice.

g) funcția prospectivă

Aceasta exprima capacitatea științei politice de a prevedea posibilele evoluții ale

proceselor politice. Ea este valabila pentru intervale scurte de timp, de mica amplitudine și
depinde de calitatea analizelor teoretice și de performantele ei explicative.

h) funcția axiologica

Aceasta deriva din necesitatea raportarii la o tabla de valori, a realizarii unei analize critice
și chiar a propunerii unor noi valori. Prognoza politică se face în numele unui sistem de valori,
implica formularea unor judecati de valoare și o anumita ierarhizare a faptelor politice.

i) funcția normativă

Prin intermediul funcției normative se formuleaza reguli și principii pentru comportamentul

politic, pentru actiunea politică, anumite propozitii ale științei politice se convertesc în norme.

Concluzii

Definirea obiectului de studio al unei stiințe în general este o problema extrem de complexă
și presupune un permanent proces de definire și redefinire. Dificultatea ultimului decurge din
complexitatea și dinamica vieții politice contemporane, din marea explozie informaționala, precum
și din aparitia a numeroase știinte de studiu al societății, în special a celor de granița cu politicul. În
linii generale putem afirma, că obiectul politologiei sunt faptele, fenomenele, procesele care în
integritatea lor formează realitatea politică. Obiectul politologiei este totalitatea fenomenelor,
evenimentelor, proceselor, organizaţiilor care pot fi supuse observării în sfera economică, socială,
spirituală a societăţii și care sunt nemijlocit antrenate în relaţiile politice sau au vreo atîtudine
faţă de domeniul politicului. Politică poate fi definită ca folosire constrânsă a puterii sociale. De aici
obiectul de studiu al politologiei poate fi definit ca studierea naturii și a surselor acelor constrângeri
și a tehnicilor pentru folosirea puterii sociale (puterea oamenilor asupra altor oameni) în cadrul
acestor constrângeri.

Domeniul de studiu al științei politice îl constituie realitatea politică, circumscrisa în

coordonatele sistemului politic (subsistem social global), avand o structura și o funcționalitate
distincte. Știință politică este disciplina care studiaza, analizeaza și descrie sistemul politic,
fenomenele politice, comportamentul politic, legile ce guverneaza dezvoltarea politică a societății.

19
Sistemul politic cuprinde relațiile politice, institutiile politice, cultura, normele și valorile politice,
elemente ale actiunii politice, aflate în relații de interdependență și interacțiune.

Dimensiunea politică este un dat esențial al fiecarei societăți umane. În societățile primitive,
acesta dimensiune nu apare intotdeauna într-un mod direct. Ea poate fi ocultata de alte dimensiuni,
precum cea religioasa. Dar, în spatele unor rituri, există totdeauna un fenomen de putere, de ordin
politic. Toate societățile contemporane sunt confruntate cu acesta problema a puterii.

Unul din elementele de bază ale obiectului politologiei rămâne a fi statul – instituţia
fundamentală a sistemului politic. Acest punct de vedere are adânci rădăcini istorice. Platon,
Aristotel, N. Machiavelli, J. Bodin, T. Hobbes, Ch. Montesquieu un rol primordial la analiza
proceselor politice acordau studierii statului ca celui mai important institut al societăţii.

Sintetizand, aceasta știință studiaza și explica natura și esenta politicului, geneza și dinamica
lui, precum și rolul pe care il are în realitatea complexa. Evident ca aceasta nu este în masura sa
epuizeze intreaga cercetare a politicului, dar ea este singura care o face de la nivel de ansamblu, de
sinteza și din acest punct de vedere este unica stiiinta din cadrul știintelor politice capabilă prin
studiul ei, sa acopere intreaga sfera de cercetare a politicului.

Cit despre importanta politologiei pentru tineret, este de remarcat faptul ca persoanele tinere
sunt mai active, mai entuziasmate fata de acest domeniu decit persoanele mai în virsta. Urmarirea
evenimentelor sociale și expunerea parerilor a devenit o activitate obisnuita a tinerilor de astazi.
Mai cu seama aceasta activitatea influenteaza sociatate și prin vot, respectiv, este foarte important
ca tinerii sa inteleaga corect politologia. Pe termen lung politicul influențiaza socialul, cultura,
respectiv, iarasi este foarte important de înțelege corect lucrurile și de a atribui o importanta și
atenție cuvenită politologiei.

Bibliografie

Carti și articole stiintifice

Andriș Alexe. Politologie sau știință politică. Corint 1997.

B. Janes, M. Moran, „Introduction: Explaning Politics”, 1991.

Ch. Debbasch, J.M.Pontier, Introduction à la politique. 1937.

David Easton. The Political System. An Inquiry into the State of Political Science. 1953.

Dictionar politic. Institutii democratice și cultura civica, Editura Academiei Romane,

Bucuresti, 1993.
20
 Harold Lasswell, A Preview of the Policy Sciences, The Policy Sciences, 1951.

M. Duverger, H. D. Lasswell, G. Burdeau, R. A. Dahl s.a.

M. Grawitz, Méthodes des sciences sociales. 1964.

O. Trasnea - Probleme de sociologie politică. Editura Politica 1975.

Oxford Handbook of Political Behaviour, Russell J. Dalton, Hans-Dieter Klingemann, 2007.

Preda Cristian. Introducere în știință politică. Polirom 2010.

Roșca ludmila. Știința Politică. Chișinău 2005.

The Science and Method of Politics – 1927, A Study of Principles of Politics – 1930.

Țîrdea Bogdan, Noroc Larisa Politologie. Curs de prelegere. 2016.

Resurse internet

Academia.edu, articolul Obiectul de studiu al politologiei, disponibil la

academia.edu/7063907/TemaI._OBIECTUL_DE_STUDIU_AL_POLITOLOGIEI
17.11.2017

Note de curs Politologie, Grigore Pîrţac, Universitatea De Studii Europene Din Moldova
Facultatea De Drept, Chișinău 2013, disponibil la
usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/010_-_Politologia.pdf 17.11.2017

Politologie 100%, articolul Obiectul de studiu al politologiei, disponibil la

https://politologieblog.wordpress.com/hh/ vizitata pe 01.11.2017

Rasfoiesc.com, articolul Obiectul de studiu, metodele și funcțiile stiintei politice, disponibil

la http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/OBIECTUL-DE-STUDIU-
METODELE-SI18.php#_ftn6 vizitata pe 17.11.2017

Referatul, articolul Obiectul de studiu al Politologiei, disponibil la

http://www.referatul.ro/referate/obiectul-de-studiu-al-politologiei.html 17.11.2017

RegieLive, articolul Obiectul și Funcțiile Politologiei, disponibil la

https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/obiectul-si-funcțiile-politologiei-
194568.html 17.11.2017

Scribd, articolul Obiectul de Studiu Al Politologiei, disponibil la

https://www.scribd.com/doc/24980021/Obiectul-de-Studiu-Al-Politologiei-Domeniul
30.11.2017

21
Scritub, articolul Legile, categoriile și funcţiile politologiei, disponibil la
http://www.scritub.com/știință/stiinte-politice/LEGILE-CATEGORIILE-SI-
FUNCȚIIL35727.php 30.11.2017

Scritub, articolul Obiectul de studiu al politologiei - domeniul public, disponibil la

http://www.scritub.com/știință/stiinte-politice/OBIECTUL-DE-STUDIU-AL-
POLITOLO35611.php 30.11.2017

Scritub, articolul, Introducere în stiintele politice, accesibil la scritub.com/știința/științe-

politice/Introducere-in-științele-polit13655.php vizitat pe 30.10.2017

Wikipedia, articolul Politologie, disponibil la ro.wikipedia.org/wiki/Politologie vizitata pe

17.11.2017

22