Determinismul

Caracterizarea generală a determinismului

Determinismul e o parte integranta a ontologiei . Esenţa lui constă in recunoaşterea
existeţei unor relaţii de dependenţa si de condiţionare obiectivă in virtutea cărora
producerea si existenţa tuturor fenomenelor se realizează pe temei propriu .
Problema determinismului e fundamentală atât pentru ştiinţă cât şi pentru filosofie .
Determinismul relevă faptul că universul nu este un haos total , ci configurează o anumită
ordine dată de diversele legaturi cauzale necesare , unele de condiţionare , iar altele mult
mai slabe , întâmplatoare , între fenomene .
Determinismul exprimă caracterul determinat al fenomenelor prin ele însele şi prin
relaţiile reciproce şi studiază totodată aceste forme concrete de determinare si conexiune
exprimate prin categoriile determinismului care sunt :
 Interacţiunea
 Cauzalitatea
 Condiţionarea
 Necesitatea
 Întâmplarea
 Posibilitatea
 Probabilitatea
 Finalitatea
 Libertatea
Ideea caracterului determinat al obiectelor , fenomenelor si proceselor s-a născut în
procesul practicii , ca reflectare fireasca a unor relaţii de determinare existente între
acestea , în realitatea obiectivă . Constatările aspectelor de ordine din diferite domenii ale
existenţei au condus la formularea teoriei determinismului . Conţinutul acestei teorii rezidă
în utmătoarele idei fundamentale :
 Ideea caracterului ordonat structurat al lumii
 Ideea că nimic nu se poate produce fără o cauză determinantă
 Ideea ca procesele , fenomenele sunt legate între ele prin interacţiuni complexe
 Ideea posibilitaţii cunoaşterii mecanismului de determinare
Concepţia deterministă îşi are evoluţia sa istorică ; elemente ale acesteia pot fi
întâlnite încă în primele sisteme filozofice ale antichităţii .
Spiritul gândirii deterministe a întâmpinat in evul mediu ostilitatea religiei . Acestea
au imprimat o orientare spiritualista , mistică în înţelegerea şi explicarea lumii . Ideea
determinarii naturale e înlocuită cu ideea de predeterminare divină .
Ideea de determinism îşi croieşte drum in secolele XVII-XVIII. Filosofia acestor
vremuri pornea de la afirmaţia ca în natură nu există nici un cel mai mic fenomen fără o
cauză precisă şi ca lumea în ansamblul ei se dezvoltă , guvernată de legi specifice , obiective
proprii .
De un timp încoace ideea determinismului se împleteşte cu viziunea sistemica care s-
a impus in chimie , biologie şi ştiinţele sociale .
Determinismul ca teorie filosofică şi ştiinţifică are doua funcţii :
 Funcţia teoretico-explicativa asupra lumii
 Funcţia metodologică
 Orice teorie ştiinţifică cuprinde doua feluri de enunţuri :
 Descriptive
 Explicative

Metode ale determinismului

Modelul determinismului clasic sau mecanicist

Acest model al determinismului se bazeaza pe absolutizarea cauzalităţii mecanice si
a legilor dinamice , a unei necesităţi riguroase , excuzând întâmplarea si orice incertitudine .
Tocmai pentru că întâmplarea introduce unele elemente de incertitudine , ea era exclusă .
Întâmplarea era socotită doar expresia recunoaşterii cauzelor ascunse ale fenomenelor .

Modelul determinismului probabilist

Începând cu a doua jumătate a secolului XIX , determinismul mecanicist a venit tot
mai mult in conflict cu dezvoltarea ştiinţelor . Mai întâi cu teoria darwinstă a evoluţiei
speciilor , care lua în seamă şi variaţiile individuale , întâmplătoare ca factor de evoluţie ; mai
apoi cu teoria moleculară a căldurii .
În secolul XX , vechiul determinism a fost infirmat de mecanică , statistică ,etc .
Noile ştiinţe apărute în secolul XX precum genetica , noile teorii asupra evolutiei vieţii ,
cibernetica , teoria informatiei intră şi ele în conflict direct cu concepţia determinismului
mecanicist .
Criza determinismului a însemnat în fond o criză a modelului mecanicist care nu putea
admite hazardul si libertatea umană .