Sunteți pe pagina 1din 41

Primul ajutor şi resuscitarea cardio-respiratorie (R.C.R.

)
(note de curs)

Cărţi

Manualul de prim ajutor Ballieres - numai partea despre bandajare

Acordarea primului ajutorul în urgenţe - St. John's Ambulance (Occupational First


Aid)

Manualul de prim ajutor al Crucii Roşii - ediţia a 6-a

Definiţie:

Primul ajutor este tratamentul imediat acordat unui pacient pentru orice leziune,
rană sau îmbolnăvire subită înainte de sosirea ambulanţei, medicului sau altei
persoane calificate.

Cunoaşte-ţi limitele - lasă specialistul să preia cazul atunci când soseşte. Amână
luarea unor măsuri care cer mai multe cunoştinţe şi experienţă decât ai până ce
persoana care le are este disponibilă.

Obiectivele primului ajutor:

 Păstrarea vieţii

 Limitarea efectelor dăunătoare ale accidentului sau bolii

 Sprijinirea recuperării

Uneori trebuie să cântăreşti între aceste obiective. Într-un incendiu, de exemplu,


este posibil să trebuiască să tragi afară o victimă cu piciorul fracturat, pentru că
pericolul de a fi ars este mai mare decât daunele potenţiale ale fracturii.

De ce se acordă primul ajutor?

1. Menţine viaţa

2. Previne înrăutăţirea stării victimei

3. Favorizează recuperarea

Evaluare:

Verifică ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat, precum şi cum s-a întâmplat.


Asigură-te că nu te expui nici unui pericol. Vezi secţiunea din notele de curs
intitulată "Autoprotecţie", de ex. scurgeri, incendii, vapori toxici, inundaţii şi
prăbuşirea clădirilor avariate. Dacă nu poţi pătrunde înăuntru, atunci ieşi afară şi
înlătură şi victima de la locul accidentului, dacă este posibil.

Exerciţiu fizic:

Executarea resuscitării cardio-respiratorii, salvamontismul - cea mai crescută


incidenţă a stopului cardiac se întâlneşte în SUA la persoanele care înlătură
zăpada.

Infecţie
Riscul de gripă, tifos, hepatită B, H.I.V.

Asigură-te că nu te expui nici unui pericol.


Diagnostic:

Semne:

Ce vezi, auzi, simţi şi miroşi.

Văzul Hemoragiile, respiraţiile, rănile, culoarea feţei, umflături, deformări,


zdrobiri şi voma.
Atingerea Temperatura, pulsul, umezeala, doformări, neregulariţăţi, sensibilitate,
umflături.

Mirosul Respiraţia, arsuri, alcool, benzină.

Auzul Respiraţia, crepitante - zgomote pulmonare asemănătoare celor


produse de ruperea unui os, gemete.

Simptome:

Acestea sunt ceea ce pacientul îţi spune - vorbeşte cu el, nu-l trata ca pe un obiect.

Durere Ameţeală
Frig Senzaţie de leşin
Sete Pierderea memoriei
Greaţă Pierderea percepţiei
Slăbiciune Pierderea capacităţii de mişcare
Sensibilitate normală

Se poate întâmpla să fii aşa de copleşit de situaţie încât pacientul să nu-ţi


vorbească dacă nu-I pui întrebări.

Limite de timp: Primele 10 minute sunt cruciale, apoi următoarea oră.

Tratament:

După caz, de ex. bandajare

Transfer:

Cu ambulanţa la spital sau dacă situaţia nu este aşa de gravă la un dispensar


medical sau acasă.

Primele 10 minute - 4 lucruri care ucid:

 Şocul - totdeauna prezent - manifestă compasiune, linişteşte pacientul. Şocul


este exacerbat de teamă. Pune o haină sau o pătură peste pacient.
 Stopul cardiac - victima moare în 4 minute dacă nu se face R.C.R.
 Hemoragia - necesită control urgent (nu se pot trata decât cele externe)
 Asfixia - lipsa de oxigen din sânge - victima nu poate respira

Examinare primară:

Scop - localizarea şi tratarea tuturor leziunilor ameninţătoare de viaţă.

Aer Respiră bolnavul? - deschide sau eliberează căile respiratorii dacă


acesta nu respiră. Ia în considerare posibilitatea fracturii de coloană
cervicală dacă victima a suferit un traumatism.
Breathing Este respiraţia prezentă?
(Respiraţi Se mişcă cutia toracică?
e) Dacă respiraţia este alterată sau absentă - căile respiratorii pot fi
libere, dar respiraţia este abolită
Circulaţia Pulsul - sângerare
Disability Nivelul de răspuns - cât de conştient este pacientul. Dacă-l scuturi s-
(Defect, ar putea să răspundă.
incapacitate)
Niveluri de conştienţă:

Treaz
Voce
Durere
Lipsă de răspuns

Examinarea primară expusă mai sus trebuie terminată într-un timp de 30 de


secunde - 1 minut.

Cum să suni la serviciul de salvare:

Formează 961 şi cere să vorbeşti cu dispeceratul Staţiei de salvare.

Fii pregătit totdeauna să poţi oferi următoarele informaţii:

Numele
Nr. de telefon
Tipul de incident
Tipul de victime
Nr. de victime - majoritatea ambulanţelor nu pot lua decât 2
Orice alt indiciu semnificativ - de ex. incenidu, substanţe chimice periculoase, etc.

Orice reper spaţia pentru ca echipa ambulanţei să ajungă mai repede

Nu pune receptorul în furcă înainte ca operatorul să-ţi ceară aceasta

Reguli de aplicare a bandajelor

Înainte de aplicarea bandajelor:

- se explică accidentatului ce urmează să i se facă (nu face nimic fără să ai


consimţământul accidentatului)
- se iau măsuri ca accidentatul să se simtă confortabil
- se sprijină părţile rănite
- cel care bandajează va sta, pe cât posibil, în faţa sau în părţile laterale ale
accidentatului în timpul lucrului
- bandajul se va trece pe sub depresiunile naturale ale corpului
Înainte de aplicarea bandajelor:

- bandajele se aplică suficient de strâns pentru a opri hemoragiile


- degetele de la mâini şi picioare se vor lăsa libere
- se va avea grijă ca nodurile să nu incomodeze sau lezeze accidentatul
- se va avea grijă să se plaseze o bucată de bandaj sau alt material între un
membru şi corp sau între picioarele accidentatului
- se va verifica circulaţia la nivelul membrului bandajat la fiecare 10 minute
Bandajul triunghiular:

P. 69 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din


România
Bandaj dreptunghiular, cu diagonala de 90 cm.

Se împătureşte o dată sau de două ori - bandaj lat


Se împătureşte din nou - bandaj îngust

Se aplică mijlocul bandajului pe leziune

Bandajul se va păstra întotdeauna într-un înveliş de celofan, ca să fie curat (nu


steril).

Bandajul Roller

Bandaj de fabricaţie germană. Unele au comprese ataşate. Au elasticitate redusă.

Bandajul Crepe

Folosit pentru presiune, nu pentru controlul hemoragiilor. Poate provoca leziuni


musculare şi de ţesuturi moi - dacă este prea strâns, va opri circulaţia. Se aplică
de jos în sus, cu atenţie şi suficient de lejer. La vârf se roteşte o jumătate de tură,
iar la bază se roteşte tot o jumătate de tură. Se verifică circulaţia la nivelul patului
unghial prin presare - în mod normal trecerea de la alb la roz se face într-o
singură secundă.

Bandaje pentru ambulanţă:

Mari, medii şi mici. Se deschid folosind coarda specială. Au comprese ataşate


pentru a fi aplicate pe leziuni. Sunt bandaje speciale, de unică folosinţă.

Bandajul circular:

Se foloseşte bandaj triunghiular împăturit de două/trei ori până se obţine o bandă


îngustă. Se înfăşoară în jurul degetelor şi se trage de coada bandajului până
acesta capătă forma unei gogoşi (covrig). Se aplică pe leziuni cu corpuri străine,
de ex. cu bucăţi de sticlă.

Bandajul Desault:

Se sprijină braţul/încheietura pumnului sau umărul dislocat. Răni sau fracturi ale
porţiunii superioare a braţului. Se porneşte de la cotul de pe partea lezată. Se
bandajează între braţ şi cutia toracică, peste claviculă. Nodul se plasează în
depresiunea din spatele claviculei.
Bandajul de înălţare:

Se foloseşte pentru fractura claviculei sau pentru leziuni însoţite de pierderi de


sânge. Se bandajează din faţă, după ce se aşează mâna de pe partea cu leziunea
către umărul indemn şi se cere pacientului să şi-o ţină. După înfăşurarea braţului
bolnavului în bandaj se porneşte către cotul de pe partea lezată. Se îndoaie
bandajul sub braţ; unul din capete se aduce prin spate către umărul sănătos, iar
celălalt prin faţă, în aceeaşi direcţie, şi se înnoadă pe spatele bolnavului, plasând
o compresă sub nod. (vezi anexa "Efectuarea bandajului de înălţare").

Bandajul pentru cap:

În cazul unor tăieturi pe partea laterală a capului se va plasa compresa deasupra


leziunii. Pe partea leziunii se va plasa un bandaj lat. Se aduc capetele de jur
împrejur până pe partea sănătoasă a capului, se face o jumătate de rotaţie şi se
apoi se readuc pe partea lezată, unde se înnoadă deasupra locului unde se află
leziunea.

Tăietură la nivelul urechii:

Se foloseşte bandaj îngust. Se plasează o compresă peste ureche sau alături de


tăietura de pe cap. Bandajul se plasează vertical pe partea cu leziunea. Se duc
capetele în jurul capului până pe partea sănătoasă, unde se face o jumătate de
rotaţie şi apoi capetele se aduc din nou în jurul capului, orizontal, până la nivelul
frunţii, şi se înnoadă deasupra urechii sau părţii laterale a capului la nivelul căreia
se află leziunea. (Capătul mai lung se petrece spre partea posterioară a capului).

Sistemul circulator:

P. 24 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din


România. Alcătuit din sânge, vase sangvine şi inimă. Sângele - 45% solid (globule
roşii, globule albe şi trombocite). 55% fluid - plasmă.

Funcţii:

1. Transportă - oxigen - în caz de sângerare, pulsul devine foarte rapid şi slab


în încercarea de a compensa lipsa de oxigen
- substanţe reziduale
- hormoni
- căldură - frig (prin retragerea sângelui din piele şi extremităţi
în organele interne)
2. Reglează - oxigen
- apă şi conţinutul celulelor
3. Protejează - împotriva pierderii de sânge
- infecţiilor
Vasele sangvine:

Artere Venule
Arteriole Vene
Capilare

Pulsul:

Valoarea normală la adult este de 60-80 bătăi pe minut. Se ia în punctele în care


arterele pot fi palpate pe suprafeţe osoase, cel mai frecvent la nivelul şanţului
radial, aproape de încheietura pumnului, sau la gât, pentru artera carotidă.

Sângele:

Culoare roşu deschis, pulsatil - cel care porneşte de la inimă şi conţine oxigen.

Roşu închis şi picură - sărac în oxigen, se întoarce la inimă. Se scurge, nu


pulsează.

Aorta şi arterele conţin sânge oxigenat.

Punctele de presiune:

Zone unde arterele trec pe deasupra unor suprafeţe osoase superficiale. Există 32
la om. Cele mai importante sunt:

Femurale - la baza coapselor


Radiale - la încheietura pumnului
Brahiale - la jumătatea braţului, deasupra humerusului
Carotidiene - 2, la nivelul gâtului, de ambele părţi ale mărului lui Adam
Poplitee - în spatele genuchilor
Subclaviculare - la nivelul umerilor
Temporale - pe părţile laterale ale capului
Tibiale posterioare - la glezne

HEMORAGIILE SAU SÂNGERĂRILE

P. 28 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din


România
Instrucţiuni pentru oprirea sângerărilor sau hemoragiilor grave:

1. Se aplică presiune directă:

Dezavantajul acestei metode este contactul cu sânge, care trebuie evitat pe cât posibil. Daţi
accidentatului un prosop sau un bandaj, etc., pe care să şi-l aplice pe rană şi apoi
aplică presiune peste acest material. Rezistă ispitei de a ridica bandajul pentru a
vedea ce se petrece în rană, întrucât aceasta va duce la scăderea presiunii şi la
reluarea sângerării. Verifică pulsul distal - adică pulsul de mai jos de locul rănii -
de ex. la nivelul patului unghial de la degetele de la mâini sau picioare, prin
verificarea reumplerii capilare. Culoarea la acest nivel trebuie să treacă de la alb
la roz în numai o secundă.

2. Presiune indirectă:

Aceasta înseamnă aplicarea de presiune în altă parte decât la locul rănii, spre
deosebire de presiunea directă care se aplică direct pe rană. Se reperează primul
punct de presiune dinaintea rănii - de ex. în partea internă a porţiunii mijlocii a
braţului în cazul unei leziuni la nivelul încheieturii pumnului. Punctul de presiune
femural (în cazul unor leziuni la picior) este foarte greu de comprimat. S-ar putea
să descoperi că acest punct este nu doar greu de comprimat, ci şi dificil de
reperat. Este indicat să foloseşti pumnul sau chiar genunchiul pentru a putea
aplica mai multă presiune, în locul degetului. Compresia aplicată pe un punct de
presiune trebuie să dureze maximum patru minute. Dacă comprimarea durează
prea mult, pot apărea gangrene. Garoul se va aplica numai în cazul în care
membrul este complet tăiat. În cazul tăieturii mâinii se foloseşte pulsul radial (la
încheietura pumnului).
3. Ridicarea:

Ridicarea membrului (de ex. braţul) poate reduce sau chiar opri complet
sângerarea. Se poate folosi o faşă pentru ridicarea braţului sau membrului
superior. Pentru rănile la nivelul membrelor inferioare, accidentatul se va aşeza
culcat, şi se va ridica piciorul pe un scaun, etc.

ŞOCUL

Şocul se asociază cu sângerările sau leziunile de orice fel. Şocul este reacţia
corpului la ceea ce a văzut sau simţit. Este întotdeauna prezent, într-o oarecare
măsură, după un accident sau rănire. Şocul poate ucide - de aceea fii permanent
în alertă pentru a-l repera.

Definiţie:

 incapacitatea sistemului cardio-vascular de a asigura un aport adecvat de oxigen celulelor corpului


 este o entitate ameninţătoare de viaţă. Poate fi trecut cu vederea dacă nu
este căutat în mod expres.

Sistemul cardio-vascular este un sistem închis, dotat cu un mecanism de control care


permite trimiterea sângelui către organele vitale şi piele.

Organe prioritare:

Creierul
Rinichii
Ficatul
Inima
Muşchii
Pielea

Pielea este prima zonă afectată de şoc.

Efectele şocului:

 Inima devine o pompă ineficientă


 Se pierde din volumul de sânge (deci scade aportul sangvin)
 Vasele sangvine se dilată, ceea ce este un lucru rău având în vedere
reducerea disponibilului de sânge - e ca şi cum un mic curent de apă curge
printr-o ţeavă largă.

Tipuri de şoc:

1. Hipovolemic - şoc datorat pierderii de sânge.


2. Cardiogenic - datorită stopului cardiac/infarctului miocardic.
3. Neurogenic - ca o reacţie a sistemului nervos la durere - afectează diametrul
vaselor sangvine.
4. Anafilactic - reacţie la substanţe alergenice, de ex. la penicilină, etc.
5. Metabolic - tratarea acestui tip de şoc necesită spitalizare.
6. Septic - tratarea necesită spitalizare.
7. Psihogenic - provocat de teamă, leşin - scăderea aportului de sânge către
creier.
Semnele şocului:

Pielea - palidă, rece şi umedă


Pulsul - slab şi accelerat
Respiraţiile - accelerate şi superficiale
Pupilele - dilatate
Debitul urinar - redus
Tensiunea arterială - redusă, de ex. 80 mm Hg sistolica, cu diastolica mult scăzută
Starea de conştienţă - confuzie, agitaţie sau lipsă de răspuns

Management:

Căi respiratorii - se verifică permeabilitatea lor pentru ca pacientul să poată


respira.
Hemoragii - se iau măsuri pentru oprirea sângerărilor externe şi se monitorizează
semnele de hemoragie internă.
Poziţia pacientului - se ridică picioarele şi se aşează la orizontală dacă starea
bolnavului e gravă.
Cale venoasă - este indicat să fie prinsă, dar numai de către persoane autorizate.
Fluide I.V. - se administrează cantităţi adecvate de lichide I.V., plasmă, sânge, ser
fiziologic, glucoză, etc.
Teste sangvine - hemo-leucogramă completă, gaze sangvine arteriale, etc.
Sondă urinară - se inserează şi se monitorizează debitul urinar pe oră.
Infecţie - dacă e prezentă se tratează cu antibiotice administrate oral sau I.V.
Se linişteşte pacientul.
Se urmăresc semnele de insuficienţă cardiacă.
Şocul septic cu bacterii gram negative poate afecta în mod direct inima.

Categoria de hemoragie:

15-30% pierdere de sânge - 1/3 din total - pulsul creşte la 100-120 bătăi/minut
datorită încetinirii reumplerii capilare, bolnavul devenind neliniştit şi chiar agresiv.

Tipuri de leziuni:

C - contuzii (prin lovitură cu ciocanul de ex.)


L - lacerare
I - incizie
P - puncţionare
I - împuşcătură - fragmente de proiectil
Bandajarea - continuare

Leziuni la nivelul gâtului

În caz de leziuni la nivelul gâtului se va avea grijă să se menţină căile respiratorii


libere, şi se va verifica dacă acestea nu sunt înţepate (de ex. traheea). Se aplică
apoi o compresă pe rană şi peste aceasta un bandaj triunghiular (îngust) ale cărui
capete libere se încrucişează de partea sănătoasă a gâtului şi apoi se trec pe sub
umărul din partea sănătoasă. Se înnoadă deasupra leziunii.

Leziuni la nivelul umărului:

Se aplică o compresă. Folosind un bandaj triunghiular deschis sau unul cu o


uşoară turnură în jos, se plasează punctul de reper pe vârful umărului, privind
spre capul accidentatului. Se încrucişează cele două capete ale bandajului sub
braţul pacientului, se aduc înapoi şi apoi se leagă pe umăr deasupra compresei. Se
plasează apoi un bandaj de tip Desault deasupra primului bandaj.

SITEMUL RESPIRATOR

P. 52 din Manualul de prim ajutor al Crucii Roşii.

Aerul pe care-l respirăm conţine 20% oxigen


70% azot
Folosim numai 4% din oxigenul pe care-l 16% din oxigen
inspirăm şi 4% din bioxidul de carbon sunt eliminaţi
prin expir

Respiraţia şi în particular plămânii se ocupă cu transferarea oxigenului extras din


aerul inspirat în vasele sangvine.

Asfixia:

Vezi materialul însoţitor - ai la dispoziţie numai 3 minute pentru a resuscita un


pacient asfixiat. Asfixia desemnează situaţia în care în plămâni există oxigen, dar
acesta nu pătrunde în sânge dintr-o varietate de cauze, de ex. stop cardiac, blocaj
(de ex. o pungă de plastic pe faţă, presiune la nivelul cutiei toracice - căderea
unor părţi din perete, etc.).
Inspiraţie
Expiraţie 3 activităţi repiratorii
Pauză
Alte cauze de asfixie sunt presiunea exercitată asupra traheii, de ex. prin
spânzurare, stangulare. Cutia toracică nu poate expansiona din cauza presiunii
aplicate pe peretele toracic, de ex. prin a) greutate pe piept - nisip, alunecări de
teren, b) zdrobirea pieptului - prin lovire de pereţi, alte obstacole, c) presiune
excesivă, de ex. prin accidente auto în care pieptul este comprimat de volan dacă
centura de siguranţă nu este pusă sau cedează, d) lezarea cutiei toracice - prin
lovire de volan în caz de accident rutier, e) gaze de eşapament - monoxid de
carbon - în caz de tentativă de suicid. Monoxidul de carbon se leagă de globulele
roşii de 100 de ori mai puternic decât oxigenul, aşa că este foarte dificilă
resuscitarea unei victime a intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Oxigenul trebuie
introdus forţat, sub presiune, în plămâni.

Alte probleme respiratorii sunt narcoza cu azot şi boala de decompresiune la


scufundători care poate necesita tratament special în camere de decompresiune.
În timpul scufundării presiunea creşte progresiv, iar sângele şi spaţiile tisulare din
celule absorb excesul de azot (80%) mai degrabă decât oxigenul (20%). Azotul se
poate acumula sub forma unor bule de gaz care pot duce la embolism. Din acest
motiv scufundătorii trebuie să revină încet la suprafaţă.

Accidentatul inconştient:

Se aduce mandibula spre înainte. Se folosesc degetul arătător şi degetul mare


pentru a ridica bărbia, iar cu cealaltă mână se ţine capul spre înapoi prin apăsare
pe frunte.

P. 12/13 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România.

În caz de suspiciune de leziune craniană sau de coloană vertebrală cervicală, se


face următoarea manevră de deschidere a căilor respiratorii. Şezând în genunchi
pe podea, se ţine capul accidentatului între picioare, fără a-l mişca, şi cu cele
două degete arătătoare se prinde cele două unghiuri mandibulare, apoi se
împinge în sus şi înainte.

R.C.R. este discutată mai jos.

Poziţia de resuscitare:

P. 22/23 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România. Îngenunchează alături de accidentat şi deschide-i căile respiratorii.
Aşează membrul superior cel mai apropiat perpendicular pe corp, cu cotul îndoit şi
palma în sus. Adu celălalt membru superior peste piept şi aşează palma pe cel
mai apropiat obraz al accidentatului, ţinând-o în această poziţie. Cu cealaltă
mână, apucă coapsa cea mai îndepărtată şi ridică genunchiul în sus, apoi plasează
planta acestui picior al victimei sub genunchiul celui mai apropiat picior.
Ajutându-te de mâini pe care le ai una pe faţa victimei, iar cealaltă sub coapsa
acesteia, trage accidentatul spre tine, pe o parte. Înclină-i capul spre înapoi
pentru a păstra căile aeriene deschise. Ajustează-ţi mâna sub obrazul
accidentatului pentru a păstra capul în această poziţie. Adu apoi piciorul de
deasupra spre înainte până ce ajunge într-o poziţie perpendiculară pe corp. Nu
folosi această poziţie de resuscitare dacă suspectezi prezenţa unei leziuni de
coloană vertebrală. De fapt, această poziţie este cu adevărat necesară numai
dacă părăseşti un accidentat inconştient pentru a chema salvarea, etc.

ASTMUL
Vezi anexa "Astmul". Astmul este în creştere. Cauza nu se cunoaşte, dar este posibil
să fie genetic şi/sau legată de factori de mediu.

Căile respiratorii se îngustează prin spasm şi prin acumulare de mucus.


Respiraţia devine dificilă, în special inspiraţia. Inhalarea de aburi este utilă pentru
că fluidifică mucusul - lucru care este util şi în caz de crup laringian la copii. Vezi
materialele însoţitoare pentru mai multe informaţii.
B.P.O.C. = Bronhopneumopatia cronică obstructivă. Formele severe se tratează
prin administrare de oxigen. În general, în asemenea cazuri numai partea
superioară a plămânilor mai funcţionează. Tusea şi efortul fizic poate crea
dificultăţi serioase acestor bolnavi.

Hiperventilaţia:

Vezi anexa "Hiperventilaţia". Apare prin respiraţie exagerată ca urmare a


anxietăţii sau isteriei. Nivelul de bioxid de carbon din sânge stimulează creierul să
declanşeze inspirarea de oxigen. În cazul hiperventilaţiei organismul nu elimină
oxigenul în mod adecvat (amintiţi-vă că numai 4% din bioxidul de carbon este
expirat şi 16% din oxigen), ceea ce face ca creierul să detecteze un exces de
oxigen în sânge mai degrabă decât nivelul normal de bioxid de carbon,
declanşând inhibiţia sistemului respirator. Acesta este motivul pentru care
accidentatul este încurajat să sufle într-o pungă de hârtie maronie şi să inspire tot
din ea pentru ca nivelul bioxidului de carbon inspirat să crească şi să anuleze
efectul de inhibare a sistemului respirator, care dacă este lăsat netratat poate
duce la stop respirator.

ARSURI

P. 42-44 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România. 90% din arsuri şi opăriri se produc la domiciliu. Arsurile industriale tind
să fie de natură chimică - de ex. cu sodă caustică, etc.

Arsurile uscate:

Se produc prin atingerea de obiecte fierbinţi, de ex. fier de călcat, plită, electricitate,
frecare (de funii, roţi, alunecare pe iarbă).

Opăririle:

Sunt arsuri umede, de ex. cu apă fiartă, aburi, ulei încins sau alte lichide.

Arsuri chimice:

Industriale - cu gaze, vapori, sodă caustică. In gospodărie cu var.

Electrice:

Cu curent electric de voltaj redus la domiciliu, de la prize, cabluri, etc. Fulgere sau
descărcări de la liniile de înaltă tensiune prin atingere cu maşini de încărcare, etc.
Sunt frecvente arsurile la locul de intrare şi de ieşire a curentului, cele de ieşire
fiind de obicei la picioare.

Radiaţii:

Arsuri solare, şocul caloric, supraexpunere la lampa cu ultra-violete sau la surse


radioactive. (vezi anexa "Şocul caloric").

Tipuri de arsuri

Superficiale Numite obişnuit de gradul 1 - afectează primul şi al doilea strat


al pielii. 90% din arsuri se încadrează în acest tip
Intermediare Numite obişnuit de gradul 2- afectează pielea mai în
profunzime, dându-i un aspect de carne vie şi cu vezicule.
Profunde Numite obişnuit de gradul 3 - afectează pielea pe toată
grosimea ei. Pot afectaşi nervii, muşchii şi grăsimea. Pielea
poate apărea palidă, ceroasă şi arsă (neagră).
Arsurile superficiale

Pielea este roşie dar integră. Se pune zona arsă sub un jet continuu de apă rece,
sau dacă nu este posibil se pune într-un recipient cu apă rece care se agită
continuu, timp de minimum 10 minute. Gheaţa se poate lipi de arsură. Apa rece care
curge răceşte zona arsă şi previne transmiterea căldurii spre profunzime, la
celelalte ţesuturi. Reduce durerea şi accelerează vindecarea. După această
procedură, se vor lua măsuri pentru a preveni accesul aerului asupra zonei arse,
pe cât posibil, pentru a reduce riscul de infecţie şi pentru a proteja terminaţiile
nervoase. Aceasta se poate realiza în condiţii de urgenţă, când nu sunt disponibile
comprese sterile, cu ajutorul unui leucoplast fin. Atomii se deplasează foarte rapid
în arsurile fierbinţi. În schimb, în arsurile reci (produse prin degerături sau vapori
reci), atomii se mişcă încet. Nu se va aplica niciodată unt sau grăsime pe o arsură.

Arsurile intermediare

În aceste cazuri există vezicule care conţin plasmă sterilă. Veziculele nu trebuie
sparte pentru a nu creşte riscul de infecţie. Se foloseşte apa rece, în jet, dar dacă
există numeroase vezicule se va evita turnarea apei în jet direct pe arsură, ci mai
degrabă se va lăsa să curgă încet peste aceasta. Veziculele acoperite cu
comprese sterile se sparg în cele din urmă sau sunt absorbite de corp. La
momentul accidentului se vor acoperi cu comprese neaderente, dacă este posibil.

Arsurile profunde

De obicei pielea este afectată serios, carbonizată. Terminaţiile nervoase sunt


adeseori arse, ceea ce face ca durerile să fie la început mai mici decât în celelalte
tipuri de arsuri. Acest fel de arsuri este rar întâlnit şi se produce de obicei prin
contact cu sticlă sau metale topite, în mediul industrial, sau cu obiecte din metal
incandescente. Tratamentul imediat constă în aplicarea de bandaje sterile,
neaderente, urmat de transportul imediat la spital.

Regula celor nouă procente

Zona de corp arsă oferă un indiciu cu privire la întinderea arsurii şi se clasifică


după "Regula celor nouă procente" a lui Wallace. (Vezi anexa "Regula celor 9
procente"). Aceasta defineşte gravitatea unei arsuri.

Cap 9% Partea posterioară a trunchiului 18%


Partea anterioară a trunchiului 18% Braţele 9%
Perineu 1% Partea anterioară a picioarelor 9%
Partea posterioară a picioarelor 9%

Dacă suprafaţa totală afectată este mai mare de 9%, este vorba de o arsură
importantă, care necesită spitalizare. Orice arsură la copii sub 6 ani sau la adulţi
peste 55 de ani este considerată arsură gravă, şi necesită examinare din partea
unui medic şi, posibil, spitalizare. Obiectivul principal al tratamentului arsurilor
este răcirea zonei arse, aşa cum s-a descris mai sus, şi înlăturarea inelelor,
centurilor, ceasurilor, etc., înainte să se producă umflarea zonei respective,
precum şi aplicarea unui bandaj steril sau, dacă acesta nu este disponibil, a unei
pelicule de leucoplast aplicată astfel să fie cât mai uşor de îndepărtat ulterior.
Există comprese speciale, cu substanţe medicamentoase pe partea care se aplică
pe arsură, şi care permit examinarea leziunilor fără să existe riscul infectării.
HIPOTERMIA

P. 48-53 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România.

Hipotermia înseamnă o reducere a temperaturii centrale a corpului. Extremele de


temperatură ambiantă pe care organismul uman le poate suporta sunt:

- 200 C în Antarctica

+ 400 în zonele ecuatoriale

Temperatura centrala a organismului este menţinută la un nivel relativ fix de


36,90 C de către creier, indiferent de fluctuaţiile temperaturii ambientale (între
limitele menţionate mai sus).

Hipotermia sistemică presupune o răcire progresivă a temperaturii centrale a


corpului. Poate fi acută, ca în cazul căderii în apă foarte rece, sau subacută, ca în
cazul expunerii prelungite la frig iarna, sau cronice, cum este cazul persoanelor în
vârstă, când încălzirea din încăperea în care stau este insuficientă, fără ca ei să-şi
dea seama de aceasta, sau din cauza incapacităţii lor de a ieşi să cumpere
combustibil sau a defectării sistemelor de încălzire.

Factori care cresc riscul de hipotermie:

Conductibilitatea vântului rece


Convecţia
Apă foarte rece

Stadiile hipotermiei:

350 C - Hipotermia începe cu cianoză, tremurături, reducerea dexterităţii


manuale, modificări de personalitate (închidere în sine, iritabilitate, etc.).
Sângele se retrage de la nivelul pielii şi apoi şi de la nivelul muşchilor, pe
măsură ce creierul încearcă să conserve căldura şi să furnizeze un aport
crescut de sânge organelor vitale.
320 C - Tremurul se opreşte din cauza epuizării muşchilor din lipsă de oxigen.
Muşchii devin rigizi, prezentând doar mişcări bruşte din când în când
(tresăriri). Gândirea devine neclară.
300 C - În acest stadiu pot apare halucinaţii. Gândirea victimei devine iraţională.
Acum începe comportamentul anti-supravieţuire, care este caracteristic
acestui stadiu. Persoana poate cădea într-un fel de stupoare.

270 C - Pacientul este inconştient, iar bătăile inimii sunt neregulate. Starea lui
este foarte gravă, şi necesită urgent tratament în spital.

Temperaturile de mai sus reprezintă temperatura corporală a accidentatului


atunci când acesta este descoperit în casă sau la locul în care s-a produs
hipotermia.

Primul ajutor în caz de hipotermie

320 - 350 C - este suficientă schimbarea temperaturii ambientale în care se află


pacientul - de ex. se dă drumul la căldură şi se creşte gradat, încet, temperatura
încăperii. Se vor lua de asemenea măsuri ca organismul pacientului să reţină
căldura pe care o are prin învelirea în folie de aluminiu, de ex. sau se poate oferi
căldură organismului prin creşterea numărului de haine. În plus, pacientului i se
vor administra băuturi care furnizează energie, de ex. lapte fierbinte, ceai îndulcit,
etc.
270 C - 320 C - situaţia este gravă. Pacientul trebuie manipulat cu mare grijă. El
trebuie să fie transportat la spital cât mai repede posibil. Se va evita reîncălzirea
pasivă. Se va administra oxigen, cu excepţia cazurilor de B.P.O.C.
(bronhopneumopatie cronică obstructivă) sau a copiilor mici. Dacă s-a produs şi
pierdere de sânge, se va administra oxigen 10-15%.

Riscuri ale tratamentului

Se va evita supraîncălzirea şi încălzirea prea rapidă. Nu se va presupune niciodată


că accidentatul este mort. Dacă există dubii, se va lua temperatura anală.

Efectele expunerii căldură excesivă

Crampe de căldură
Epuizare calorică
Şoc caloric

Tratamentul supraîncălzirii (de ex. la tropice)

Se scoate victima de sub influenţa căldurii, apoi se răceşte încet, de ex. cu


evantaie şi apă la temperatura camerei. Se transportă de urgenţă la spital.

STAREA DE INCONŞTIENŢĂ

Definiţie

Aceasta este o stare anormală care rezultă din întreruperea activităţii normale a
creierului.

P. 20-23 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România.

Cauze

Leziuni la nivelul capului


Leşin - lipsa oxigenului la nivelul creierului sau pierdere de sânge
Infarct miocardic - lipsa oxigenului la nivelul creierului şi corpului
Accident vascular cerebral
Asfixie
Epilepsie
Diabet
Şoc
Otrăvire, alcool sau supradoză de drog.

Examinare

Siguranţa - Examinezi locul în care se află pacientul pentru a te asigura


personală că nu există pericole (căderi de pereţi, vapori toxici, foc, etc.)
Examinarea - Se verifică permeabilitatea căilor respiratorii (Airways),
primară respiraţia (Breathing), Circulaţia şi Defectele (incapacităţile).
Dacă acestea sunt în regulă, atunci ai la dispoziţie ceva mai
mult timp - înseamnă că victima nu va muri în următoarele 5
minute, deci ai timp să plănuieşti tratamentul.
Examinarea - Aceasta implică o examinare din creştet până în tălpi,
secundară posibilă după eliminarea riscului de moarte rapidă. Foloseşte
mănuşi dacă ai la dispoziţie, mai ales dacă victima este un
necunoscut. Examinează capul prin intermediul părului
pentru a vedea dacă nu există urme de sânge. Verifică
craniul pentru a vedea dacă nu există zone deprimate sau
umflături. Verifică urechile pentru a vedea dacă nu sunt
semne de lezare a creierului, adică sângerări prin urechi
(posibilă prin perforarea timpanului), sau lichid de culoare
galben-pai, care poate indica o fractură de craniu. Verifică
ochii - dacă pupilele sunt egale şi dacă reacţionează la
lumină. Afectarea unui ochi indică o problemă la nivelul
creierului de aceeaşi parte (încrucişarea fibrelor nervoase are
loc la baza creierului, în zona gâtului). În timp ce examinezi
victima, fii atent pentru a observa orice reacţie a acesteia -
de ex. gemete. Urmăreşte dacă ochii sunt injectaţi cu sânge.
Verifică apoi faţa - dacă există semne de fractură a oaselor
faciale, precum şi maxilarele - dacă există semne de mişcări
anormale. Verifică dacă nasul este deplasat din poziţia sa
normală.

Treci cu atenţie la zona gâtului. Strecoară-ţi o mână sub


spaţiul de sub gâtul victimei şi pipăie coloana cervicală cu
mare grijă, fără să mişti pacientul.

Verifică umerii, inclusiv omoplatul şi clavicula.

Verifică braţele - dacă există vreo neregularitate de contur -


pipăindu-le cu delicateţe. Verifică încheietura pumnului,
întrucât unii pacienţi poartă brăţări cu informaţii medicale
utile în caz de accidente. Verifică braţele pentru a vedea
dacă există urme de înţepături de ac.

Miroase respiraţia pacientului, urmărind prezenţa mirosului


de acetonă/măr, care poate indica o comă diabetică.

Verifică pieptul, urmărind eventuala prezenţă a unor


depresiuni sau zone umflate. Urmăreşte mişcările cutiei
toracice odată cu respiraţia pentru a depista posibilele
neregularităţi ce apar în pneumotorax sau fracturi costale.

Împarte abdomenul în 4 secţiuni. Palpează cu delicateţe


abdomenul cu ajutorul degetelor, urmărind rigiditatea care
poate indica leziuni ale ficatului, splinei, etc.

Examinează cu atenţie regiunea pelviană. Evită să produce


tăieri ale organelor interne sau ale vaselor sangvine prin
mobilizarea oaselor fracturate. Dacă simţi o rezistenţă cât de
mică în timp ce examinezi această zonă, opreşte-te imediat.

Examinează picioarele pentru neregularităţi ale oaselor şi


deplasări ale rotulei. Verifică tălpile pentru eventuale arsuri
de ieşire (electrice) şi ia pulsul distal la nivelul gleznei.

În fine, examinează spatele accidentatului prin ridicarea


blândă a braţului acestuia şi inserarea cu delicateţe a mâinii
sub depresiunile naturale ale corpului. Urmăreşte dacă există
umezeală (sânge), umflături sau noduli.

Examinează buzunarele victimei - buletin de identitate,


medicamente, etc.

Hiperglicemia

Aceasta indică existenţa unui nivel crescut al glucozei în sânge şi o lipsă de insulină.
Apare lent.
Hipoglicemia

Este cauzată de scăderea nivelului glucozei din sânge şi se instalează rapid.

FRACTURILE

P. 35-41 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România.

Funcţiile scheletului

Protecţie
Formă
Mişcare

Efectele fracturii

Pierderea capacităţii de mişcare


Formă ne-naturală
Compromiterea protecţiei

Cauze

Forţă directă - accidente rutiere, lovituri cu obiecte dure, etc.


Forţă indirectă - săritură prin fereastră - genunchi, femur, gât sau gleznă
Rotaţie/torsiune puternică - accident rutier cu proiectarea victimei pe fereastră
Boală osoasă - osteoporoză, etc.

Tipuri

Deschise - pielea este lezată - risc de infecţie


Închise - mai puţin periculoase - pielea este intactă

Accidentatul nu va fi mişcat niciodată brusc, pentru că există riscul transformării


unei fracturi închise în fractură deschisă.

1. Simplă - osul este rupt într-un singur loc - adică numai un os este afectat.
2. Complicată - vasele de sânge secţionate, de ex. arteră tăiată de femurul
fracturat.
3. Fractură în lemn verde - rupere pe jumătate - frecventă la copii, la care osul
nu este complet format.
4. Cominutivă - osul este fărâmiţat în multe fragmente - de ex. lovitură cu ciocan
foarte greu.
5. Cu deplasare - segmentul inferior al osului fracturat este deplasat posterior şi
în sus faţă de segmentul superior.
6. Cu înfundare - de ex. la nivelul craniului, prin împingerea înăuntru a
fragmentului de os fracturat.
Semne

Durere Deformare
Imobilitate Mişcări anormale
Mişcări false/nefireşti firelor de păr)
Spasme musculare Victima stă nemişcată
Pierderea senzaţiei Umflare
Sensibilitate Contur neregulat
Crepitus (sunet uscat, ca frecarea Scurtare a membrului
Lipsa pulsului
Fractura deschisă

Se opreşte sângerarea
Se previne supra-infectarea
Se previn mişcările ne-necesare
Se tratează şocul
Se obţine asistenţă medicală de specialitate

Şocul

Se datorează hemoragiilor interne, iar gravitatea depinde de osul afectat şi de


întinderea leziunii.

Caracteristici

În cazul fracturilor de col femural se produce o rotaţie externă a piciorului afectat.


Fractura de ulnă dă antebraţului un aspect de furculiţă.

Fractura bilaterală a ambelor femure este frecventă în accidentele de motocicletă


în care accidentatul cade sub ghidon.

Video despre leziunile ce apar în timpul sportului, inclusiv fracturile.

Întindere - leziune musculară după întindere excesivă sau supra-solicitare a


muşchilor.

Entorsă - lezare a ligamentelor şi tendoanelor din jurul unei articulaţii, fără


deplasare a oaselor din articulaţie.

Luxaţie - rupere a ligamentelor şi tendoanelor din jurul unei articulaţii, cu


deplasarea oaselor din articulaţie.

Fractura simplă de braţ

P. 38 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din


România.

Dacă urmează să fii cu accidentatul doar pentru o jumătate de oră sau mai puţin,
atunci tot ce ai de făcut este să-l linişteşti şi să chemi ambulanţa. Nu acorda nici
un fel de prim ajutor. În 90% din cazuri nu este nevoie ca leziunea să fie tratată la
locul accidentului.

În cazul unei fracturi a braţului, se va aplica un bandaj de tip Desault, având grijă
să se aşeze o perniţă între braţ şi torace. Se va cere accidentatului să-şi ţină
braţul accidentat cu cel sănătos pe durata aplicării bandajului. Acest tratament
este indicat şi în cazul dislocării de umăr. Rolul tău principal după chemarea
salvării şi liniştirea accidentatului este să determini dacă este vorba de o fractură
de braţ sau de o dislocare de umăr. Durerea este foarte ascuţită în dislocarea de
umăr, iar umărul are un aspect plat datorită căderii humersului.
Fracturile antebraţului - de radius şi ulnă - sunt adesea deschise ca urmare a unei
căderi sau lovituri puternice. Cea mai frecventă formă este fractura Colles la
nivelul încheieturii pumnului, produsă de-a lungul axului ambelor oase.
Tratamentul este acelaşi ca şi în cazul fracturii braţului.

Fractura de claviculă

Această fractură este provocată de obicei de forţă indirectă, de ex. prin cădere pe
mâna întinsă. Accidentatul se sprijină de obicei în cot pe partea pe care cade.
Tratamentul constă din aplicarea unui bandaj de înălţare, cu o perniţă între braţ şi
torace (vezi anexa " Fractura de claviculă").

Fracturile de degete (de falange)

Vezi anexa " Fracturile de degete şi de falange"

Dacă urmează ca degetele să fie legate mai multe împreună, se vor înlătura
inelele înainte să se producă umflarea. Se va plasa ceva moale (ca o perniţă) în
mână şi între degete, de ex. nişte vată. Altfel pielea se va irita. Se va aşeza mâna
într-un bandaj de înălţare. Pacientul va fi apoi transportat la spital. În cazul
fracturilor la degetele de la picioare se va aplica gheaţă pe piciorul afectat şi se va
ridica pe un scaun până ce accidentatul va putea fi transportat la spital.

Bandajul fracturilor de braţ poate fi consolidat prin plasarea unui bandaj lat în
jurul torsului pacientului.

Fracturile de membru inferior

P. 37 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din


România.

Fractura de bazin este o leziune gravă, provocată prin zdrobire, de ex. în


accidente rutiere. Ele sunt adesea fracturi complicate, cu secţionări de vase
sangvine şi rupturi de organe interne. Durerea este foarte severă, iar pacientul
este incapabil să stea în picioare sau să meargă. Pot exista pierderi de sânge prin
urină, iar urinarea poate fi dificilă. Tratamentul constă din plasarea de perniţe
între părţile osoase, de ex. între genunchi şi glezne. Apoi se imobilizează
picioarele prin bandajarea lor laolaltă, folosind depresiunile naturale pentru a
insera faşa bandajului. Se leagă laolaltă şi tălpile la nivelul gleznelor şi porţiunii
posterioare a pantofilor.
Fracturi deschise ale picioarelor

Se plasează un bandaj circular şi o compresă pe rană înainte de a aplica bandajul


de legare laolaltă a gleznelor. Nu ridica un membru cu fractură deschisă pentru a
trata pierderile de sânge înainte de aplica atele în mod corespunzător.

Fractura de femur, tibie şi fibulă

Se îndreaptă cu grijă gamba şi apoi se tracţionează la nivelul gleznei, trăgând cu


putere şi constant în axul membrului. Se plasează perniţe între genunchi, copse şi
glezne. Se începe bandajarea la nivelul gleznelor, se urcă apoi spre genunchi,
unde bandajul se introduce pin depresiunile de la acest nivel, apoi se continuă în
sus sau în jos, după caz. Se leagă bandajul deasupra şi dedesubtul fracturii. În
cazul leziunilor de gambă se vor aplica bandaje suplimentare dedesubtul şi
deasupra articulaţiilor care mărginesc fractura, deci vor fi necesare 5 bandaje. (Pentru
fracturile de membru superior sunt necesare 7 bandaje).

În caz de întinderi, entorse sau luxaţii durerea este resimţită de obicei pe o parte
a membrului. În cazul fracturilor, durerea este resimţită de obicei în partea
anterioară a membrului. Se va evita rostogolirea accidentatului pe partea cu
fractura în încercarea de a-l plasa pe o pătură.

URGENŢE MEDICALE

Epilepsia

P. 67-68 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România şi anexele.

Acest subiect este tratat separat într-o altă secţiune a cursului.

Constă din întreruperea impulsurilor electrice la nivelul creierului.


Petit Mal - pierdere temporară a conştienţei privind ceea ce se petrece în jur.
Grand Mal - mişcări spasmodice necontrolate.

Asigură-te că nu există pericolul rănirii bolnavului sau celor din jurul lui. Înlătură
obiectele ascuţite sau primejdioase din preajma acestuia. Situaţia este gravă dacă
se trece dintr-o criză în alta = status epilepticus. Tratamentul pentru status
epilepticus constă din administrarea de supozitoare cu diazepam. Tratamentul
ulterior al acestei boli se face conform unor protocoale de specialitate.

Nu ridica şi nu mişca bolnavul.


Nu încerca să imobilizezi bolnavul.
Nu pune nimic în gura bolnavului.

Rămâi alături de pacient după ce se trezeşte şi linişteşte-l. Monitorizează semnele


vitale, şi ţine cont de nevoia lor de intimitate, în special dacă au pierdut urină în
timpul crizei.

Insuficienţa de organ

Boală cauzată prin defecte în funcţionare unui organ, de ex. insuficienţă renală.
Boli provocate de boli infecţioase sau febră. (P. 56 din Manualul de prim ajutor al
Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România). Insuficienţă de organ datorită
unei supradoze de substanţă periculoasă sau drog (P. 35-41 din Manualul de prim
ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România). Insuficienţa de organ
se poate datora infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral (P. 20-23
din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România).

Complicaţii ale diabetului

Include hipoglicemia - scăderea nivelului glucozei sangvine. Aceasta se poate


instala rapid şi poate fi consecinţa săririi peste o masă.
Hiperglicemia - creşterea nivelului glucozei sangvine. Se instalează lent - uneori în
3-4 zile. Simptomele include miros acetonic al respiraţiei, piele uscată, puls
accelerat şi respiraţie adâncă, laborioasă. (Aceste stări sunt tratate pe P. 66-67
din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România).

Durere abdominală

(vezi anexa " Durere abdominală"). Printre cauze se numără apendicită sau
sarcina ectopică (de ex. în trompe), situaţii caracterizate prin dureri abdominale
acute, cu debut brusc.

Bolile acute infecţioase include meningita.

Substanţa periculoase

Acestea pot fi inhalate, ingerate sau absorbite prin piele.

Se va trimite conţinutul vomei sau sticla din care a băut accidentatul sau flaconul
cu medicamente la spital împreună cu pacientul.

Naştere

Vezi anexa "Naşterea în urgenţă".

Păstrează-ţi calmul - panica nu ajută. Fă tot ce-ţi stă în putinţă ca sosire pe lume a
celui mic să fie cât mai confortabilă şi lipsită de riscuri. Ia măsuri ca mama şi
copilul să fie feriţi de frig şi de riscul de infecţie până la sosirea salvării.

Dacă placenta este eliminată înainte de sosirea personalului medical, păstreaz-o


şi trimite-o împreună cu mama şi nou-născutul pentru a fi examinată la spital şi a
se vedea dacă a fost eliminată în întregime. Acest lucru este important, pentru că
părţile din placentă care nu au fost eliminate pot provoca infecţii. Nu tăia cordonul
ombilical atâta timp cât mai prezintă pulsaţii. În caz contrar există posibilitatea
unei inversări a fluxului de sânge către mamă.

Foloseşte două pense (sau două fire de aţă mai groasă, şireturi sau altceva similar
dacă nu ai pense) pentru a pensa cordonul ombilical în două locuri la distanţă de
câţiva cm. Taie apoi cordonul în zona dintre pense. Ai grijă să-l tai în aşa fel încât
capătul dinspre nou-născut să fie suficient de lung pentru a permite reajustarea lui
la spital. Asigură-te că nou-născutul nu are căiţă (o membrană) pe cap şi că
respiră.

Trusa de prim ajutor

Conţinutul este descris în materialele suplimentare.

Întinderi, entorse, luxaţii, leziuni de ţesuturi moi

Vezi materialele suplimentare:

Odihnă
Gheaţă
Înălţare
Compresiune - bandaj peste gheaţă, sau se foloseşte faşă simplă

Gheaţa va fi acoperită într-o cârpă şi nu se va lăsa prea mult timp pentru că poate
provoca arsuri de gheaţă. Nu se foloseşte gheaţă la diabetici sau la cei care au
circulaţia deficitară. Nu se vor folosi spray-urile răcoritoare din comerţ - ele nu
pătrund decât 3-4 mm în profunzimea pielii şi pot activa circulaţia sangvină, ceea
ce este contrar efectului dorit.
R.C.R. & STOPUL CARDIAC

P. 12-19 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din
România.

Circumstanţe

Angina pectorală
Infarctul miocardic
Moartea

Factori favorizanţi

Modificabili Colesterol crescut în sânge (alimentaţie şi stil de viaţă)


Diabet (medicaţie)
Fumat
Hipertensiune arterială (alimentaţie şi exerciţiu fizic)
Obezitate
Lipsa de exerciţiu fizic
Stress
Nemodificabili Ereditate
Sex (bărbaţii sunt mai expuşi)
Rasă (cei din Europa de vest sunt mai expuşi)
Vârstă (peste 40)

Cauze

Îngustarea sau blocarea arterelor coronare (care hrănesc inima) prin depunerea de
material grăsos, sclerotic. Lumenul arterial e plin de plăci grăsoase.

Angina pectorală

171.695 decese prin boli cardiovasculare în 1997 în România.

Atriu

Angina - îngustarea arterei


Ventricul

Mu?chi care moare (necroz?)

Stopul cardiac

Dereglarea impulsurilor electrice de la nivelul inimii.

Angina

Îngustarea uneia sau mai multor artere ale inimii. Durere precordială e provocată de
efortul fizic, ameliorată de odihnă. Uneori bolnavul suferă de lipsă de aer.

Tratament

Odihnă
Medicaţie - tablete sau spray cu nitroglicerină
Supraveghere medicală

Dacă există dubii, se va trata ca şi un infarct, cu excepţia situaţiei în care


pacientul se ştie suferind de angină. Simptomele sunt mai severe atunci când
sunt afectate arterele cardiace posterioare.

Boala cardiacă asimptomatică - nu sunt simptome, dar e la fel de periculoasă.

Infarctul de miocard

Diagnostic

1. Durere precordială severă - durere ca o gheară


2. Transpiraţii
3. Stare de rău
4. Lipsă de aer - dispnee
5. Presentimente sumbre
6. Bolnavul vrea să se aşeze şi se apleacă spre stânga

Durerea poate iradia la nivelul gâtului, feţei sau braţelor.

Tratament

 Odihnă
 Supraveghere
 Consult medical urgent - se va chema salvarea

Cauza este blocare unei artere coronare. Sângele nu mai ajunge la muşchiul
deservit de această arteră, şi astfel apare infarctul miocardic. Se pot produce
atacuri succesive prin blocarea altor artere. Linişteşte pacientul şi fă-l să se
relaxeze.

Stopul cardiac

Se produce atunci când inima încetează să mai bată. Bolnavul va muri în 2-3
minute. Este cea mai mare urgenţă medicală.

Diagnostic

Inconştient
Nu respiră
Puls carotidian absent
Viteza este esenţială pentru ca tratamentul să fie eficient. Privarea creierului de
oxigen mai mult de 4 minute însemnă leziuni cerebrale ireversibile.

Dacă R.C.R. (resuscitarea cardio-respiratorie) se începe în interval de 4 minute de


la stopul cardiac se pot preveni leziunile cerebrale ireversibile. În plus, aceasta
permite câştigarea de timp pentru efectuarea cu succes a defibrilării în momentul
sosirii salvării sau medicului.

Rata supravieţuirii depinde direct proporţional de promptitudinea R.C.R. şi de


sosirea rapidă a ambulanţei.

Iniţierea R.C.R. Sosirea salvării Rata de supravieţuire

0-4 minute 0-8 minute 43%


0-4 minute 16+ minute 10%
8-12 minute 8-16 minute 6%
8-12 minute 16+ minute 0%
12+ minute 12+ minute 0%

Lanţul supravieţuirii

1. Apelează rapid la serviciile medicale de urgenţă - formează 961.


2. Începi R.C.R. imediat.
3. Defibrilare precoce.
4. Îngrijire de specialitate în spital acordată de timpuriu.

P. 12-19 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

Tratament

 Scutură bolnavul şi întreabă-l: "mă auzi?!", în timp ce strigi după ajutor şi ceri
cuiva să sune la 961.
 Verifică dacă pacientul respiră - priveşte, ascultă şi încearcă să simţi
respiraţiile în timp ce încerci să vezi dacă cutia toracică se ridică şi coboară
odată cu respiraţiile.
 Verifică permeabilitatea căilor respiratorii şi începi respiraţia artificială X 2 (cu
3 degete pe bărbie pentru a asigura înclinarea şi mâna pe frunte pentru a
asigura înclinarea înapoi).
 Verifică pulsul carotidian (la gât, de o parte şi de cealaltă a mărului lui Adam).
Aşteaptă 5 secunde, şi dacă nu-l simţi, reperează V-ul din capul pieptului. Urcă
două lăţimi de deget în sus pe stern (osul pieptului). Plasează podul palmei
unei mâini pe podul palmei celeilalte şi începi compresiunile. Înnumără-le până
ajungi la 15. Contactul cu pieptul pacientului se va face numai cu una din
mâini, şi mâinile nu se vor ridica între compresiuni. Fă mişcări blânde. Fă 4
cicluri de câte 2 insuflaţii de aer urmate de 15 compresiuni.
 Este posibil să nu simţi revenirea pulsului carotidian până la efectuarea
defibrilării.
Rostul acestui masaj cardiac este să suplinească funcţia de pompă a inimii până
ce defibrilarea corectează disritmia. Pomparea furnizează creierului şi organelor
vitale oxigen.

Nu înceta R.C.R. odată începută până nu soseşte ajutor sau până când nu eşti
total epuizat.

Este indicat să cumperi o mască de ventilaţie. S-a dovedit că este cel mai bun
lucru în astfel de situaţii, după balonul de respiraţia artificială cu care sunt dotate
salvările.

Dacă R.C.R. este făcută de două persoane, atunci frecvenţa este de 5 compresii
efectuate de o persoană şi 1 insuflaţie efectuată de cealaltă.

Nou născut

Se zgâlţâie uşor. Se ia pulsul brahial - pe faţa internă a braţului.

Dacă nu respiră şi nu are puls, se aşează nou-născutul pe braţul reanimatorului,


cu capul în mâna acestuia. Se acoperă gura şi nasul nou-născutului şi se face o
insuflaţie. Se reperează apoi linia care uneşte cele două glande mamare şi se
comprimă sternul. Se fac 5 compresii blânde cu 2 degete. Se fac 20 de cicluri de
câte 5 compresii şi o insuflaţie, fără pauze între compresii.

Stopul cardiac este frecvent la nou-născuţi.

Copil

1-8 ani

La fel ca la adult, dar se fac 5 compresii la o insuflaţie şi se foloseşte numai podul


unei palme.

Vezi şi materialele suplimentare.

Obstrucţia cu corpuri străine a căilor respiratorii (O.C.S.C.R.)

Adultul inconştient şi căzut

Zgâlţâie pacientul şi strigă după ajutor.


Deschide căile respiratorii şi verifică dacă nu există obstrucţii la nivelul gurii.
Fă o insuflaţie; dacă nu se întâmplă nimic (cutia toracică nu se ridică) presupui că
este vorba de obstrucţie.
Încalecă pe pacient la nivelul abdomenului, în genunchi. Aşează mâinile
împreunate (cu podul palmei privind în jos) la jumătatea distanţei dintre ombilic şi
baza sternului şi apasă brusc în jos şi în sus prin 5 mişcări rapide.

Dacă corpul străin a fost eliminat, se începe resuscitarea după schema de mai
sus.

Nou-născutul inconştient

Ca mai sus, dar se încearcă 3 insuflaţii. Se aşează copilul pe braţul reanimatorului


care se află la nivelul abdomenului şi i se dau două lovituri cu palma pe spate,
între omoplaţi. Sau copilul se poate aşeza pe spate, şi se fac 5 apăsări pe linia
care uneşte cele două glande mamare.
Adult - conştient

Se petrece adesea în restaurant.

Urmăreşte semnele universale de detresă. Pacientul este înecat şi nu mai poate


respira şi îşi apucă gâtul cu mâna. Faţa este edemaţiată şi capătă o culoare
albăstruie. Plasează-te în spatele pacientului şi încercuieşte-l cu ambele mâini
aşezate una în cealaltă. Ai grijă ca mâna principală să fie închisă într-un pumn, cu
degetul mare privind în sus. Mâinile se vor afla la nivelul ombilicului pacientului şi
cu ajutorul lor se vor trage brusc spre înapoi şi în sus, creând astfel o forţă care
împinge diagragmul în sus, ceea ce are adesea ca rezultat dislocarea şi eliminarea
corpului străin.

Nou-născut - conştient

Se întoarce cu faţa în jos şi se loveşte cu palma de două ori pe spate, între


omoplaţi.

(P. 62-65 din Manualul de prim ajutor al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România).

Copil - conştient

Aşează-l pe genunchii tăi, menţinând capul în jos, şi loveşte-l de câteva ori cu


palma pe spate, între omoplaţi.

Femeia însărcinată

Se face aceeaşi manevră ca la adult, dar mâinile se plasează mai sus, spre stern.

Persoană obeză

Se stă în faţa persoanei şi se comprimă cu mâinile din faţă.

Diferenţa dintre O.C.S.C.R. şi infarctul de miocard

O.C.S.C.R. Indfarctul miocardic

Persoana stă în picioare şi e agitată. Persoana stă jos şi e liniştită.

Persoana este înecată, nu mai poate Nu sunt semne de înecare şi îşi prinde
respira şi îşi apucă gâtul cu mâna pieptul cu mâinile.
Nu doare. Durere severă

Faţa albăstruie şi congestionată. Faţa palidă, dar poate deveni


albăstruie.
Respiraţie absentă sau dificilă. Respiraţie rapidă şi liniştită.

Nu poate tuşi, vorbi sau respira. Poate tuşi, vorbi sau respira.

Managementul stopului cardiac

 Se cheamă salvarea sau medicul sunând la 961.


 Se începe imediat R.C.R.
 Se continuă R.C.R. până ce soseşte ajutorul.