Sunteți pe pagina 1din 8

Tehnici si mijloace de prim ajutor: Pentru a acorda primul ajutor medical, pe lnga cunostintele teoretice sunt necesare si unele

materiale precum si ndemnarea de a aplica tehnicile medicale descrise, ndemnare care se capata prin exersare repetata. Luarea temperaturii. Fiecare familie trebuie sa aiba n casa un termometru pentru masurat temperatura corpului. n lipsa unui termometru, temperatura se poate aprecia si cu dosul palmei, aplicat pe pieptul sau spatele bolnavului. Daca pielea bolnavului este mai calda dect a examinatorului atunci se poate banui o crestere a temperaturii, dar aceasta metoda nu este exacta, uneori poate da erori foarte mari. nainte de utilizarea unui termometru se verifica daca mercurul acestuia este adus la granita inferioara. Daca nu, se scutura de cteva ori tinndu-l cu mercurul n jos. La adult temperatura se masoara de obicei subsuoara. Daca bolnavul este transpirat se sterge mai nti cu un prosop, 16416m1213q dupa care se introduce termometrul cu mercurul ct mai adnc n axila. Se lipeste bratul de corp iar antebratul, ndoit din cot, se aseaza pe piept. Dupa zece minute se scoate termometrul, se citeste temperatura nregistrata si apoi se scutura pentru ca mercurul sa coboare din nou la cifra inferioara. La sugari si la copii mici, temperatura se masoara n rect. Copilul este culcat pe spate, cu picioarele ridicate. Se unge termometrul cu vaselina si se introduce ncet n rect pna la gradatia inferioara. Apoi instrumentul se tine cu mna timp de cinci minute, dupa care se scoate si se citeste valoarea temperaturii. La urma se dezinfecteaza cu spirt si se scutura mercurul. n mod normal, temperatura unui adult sanatos oscileaza ntre 36,2-37 grade C, dimineata la ora 5 este mai scazuta iar seara la ora 19 este mai crescuta. Dar n interiorul corpului, de exemplu n rect, valorile temperaturii sunt cu o jumatate de grad mai mari. De asemenea, la sugari temperatura normala poate sa ajunga pna la 37,5 grade C. Luarea pulsului. O data cu masurarea temperaturii se ia si pulsul care, de obicei, creste pe masura ce creste si temperatura corpului. Pulsul este unda de snge mpinsa prin artere de contractiile inimii, unda care se simte n anumite locuri pe traseul arterelor mari: artera carotica (la gt), artera axiala (subsuoara), artera radiala (la antebrat), artera femurala (la coapsa), artera temporala (la tmple). Astfel, nregistrndu-se numarul de pulsatii care ajung la peiferia corpului se poate stabili numarul de batai cardiace pe minut. Pulsul se ia n stare de repaus la artera radiala, care trece pe marginea antebratului, n directia degetului mare. Cu trei degete ale minii drepte, examinatorul apasa santul din apropierea ncheieturii minii bolnavului, pna simte pulsatia arterei. n timp ce cu mna stnga sprijina mna bolnavului, cu ajutorul unui cronometru sau ceas cu secundar, se cronometreaza numarul de pulsatii dintr-un minut. Artera nu se va apasa pra tare caci atunci nu se mai simte pulsul. Pentru o buna ndemnare se vor face exercitii de luarea pulsului la propria mna. La adultul sanatos numarul de pulsatii este de 70-80 pulsatii pe minut n repaus. Emotiile, efortul fizic, cresc n mod normal freventa pulsului. La femei pulsul este mai des cu 7-8 batai pe minut, iar la copii mici poate ajunge la 100-120 pe minut. n cazul unor boli (infectii acute, intoxicatii, boli de inima, hemoragii, anemii, nevroze etc.) pulsul poate depasi 140 batai pe minut, nu este ritmic, ci bate la intervale neregulate ori bate cnd mai ncet cnd mai tare. Chiar scaderea pulsului sub 60 pe minut este un semn de boala. Cnd pulsul este prea slab nu se simte la

mna. Atunci este necesara ascultarea batailor inimii, aplicnd urechea pe partea stnga a toracelui bolnavului.

Constatarea respiratiei. n mod normal respiratia omului se constata observnd miscarile toracelui, care la adult se fac n ritm de 16-18 pe minut. Dar n unele boli, intoxicatii sau accidente grave respiratia este att de rara sau de nceata nct nu se mai observa. n aceasta situatie respiratia se va constata cu "semnul oglinzii". O oglinda rece, n contact cu aburii care sunt eliminati pe gura sau nas o data cu expiratia bolnavului, se abureste. nsa n sezonul calduros cnd oglinda este prea calda acest semn nu este concludent. Atunci se va aseza n fata gurii bolnavului un fir de par. Daca parul se misca, vibreaza, nseamna ca bolnavul respira. nsa metoda poate induce n eroare cnd exista curenti puternici de aer. Constatarea reflexului pupilar. Pupilele sunt orificiile din fata globilor oculari, care regleaza patrunderea luminii spre retina. n ntuneric pupilele se micsoreaza, iar la lumina se dilata. Acest reflex pupilar se poate constata acoperind 3-5 secunde ochii cu palma, apoi, dupa descoperirea brusca, se observa la lumina pupilele se dilata. Daca nici nu se dilata nici nu se micsoreaza este vorba de o afectiune grava a sistemului nervos, de o intoxicatie sau traumatism. n cazul oririi inimii pupilele sunt dilatate mult si nu se mai micsoreaza la ntuneric. Reanimarea. n situatiile de boala sau de accidente cnd functiile vitale ale organismului respiratia si circulatia- sunt ncetinite sau oprite, viata omului este pusa n pericol. De aceea, atunci cnd se constata oprirea respiratiei si a batailor inimii se va ncerca repunerea n functiune a acestor organe prin tehnicile de reanimare respiratorie si cardiaca. Exista o perioada de"moarte aparenta" cnd victima este inconstienta, nu raspunde la ntrebari, pulsul si respiratia nu se mai simt, dar viata nca mai palpita. Daca n acest rastimp se intervine prompt cu mijloace de reanimare, se pot restabili functiile vitale ale organismului, salvnd numeroase vieti omenesti, mai ales n caz de accidente, de traumatisme. Reanimarea trebuie facuta foarte rapid, n interval de 5-6 minute de la oprirea respiratiei sau a inimii, deoarece n lipsa alimentarii creierului cu oxigen se instaleaza moartea definitiva. Masurile de reanimare sunt eficiente numai n cazurile de oprire brusca a respiratiei sau a inimii (sincopa, traumatisme dupa accidente, intoxicatii, nec etc.) si nu n decesele dupa diferite boli cornice. Daca este necesara, reanimarea se face si pe timpul transportului victimei la spital. Pansarea ranilor. Ranile (plagile) sunt produse de mai multe cause. Indifferent de cause si de gravitate, plagile trebuie pansate n mod steril, pentru a le feri de infectie caci att pe piele, pe haine ct si n aer exista numerosi microbe. Pentru pansarea unei rani sunt necesare urmatoarele materiale: fesi si comprese de tifon sterile, vata sterila, leucoplast, substante dezinfectante. De asemenea este necesare o pensa si un foarfece sterlizate prin fierbere sau la flacara. n lipsa pensei se vor utiliza minile cu unghiile taiate, spalate bine cu apa si sapun si dezinfectate cu o solutie dezinfectanta. n cazul n care nu avem pansamente sterile, folosim orice textile avute la ndemna sterlizate prin fierbere cu apa timp de 20-30 de minute.

Reguli de urmat la pansarea ranii:


Daca rana este mare, adnca si sngereaza abundent se va opri mai nti hemoragia si apoi se va pansa. Cnd o rana este murdarita cu pamnt, praf, rugina, resturi de haine, aschii de lemn, sticla, metal etc, se spala bine cu o solutie dezinfectanta, ndepartnd cu pensa, cu un tampon de vata sau cu o compresa corpurile straine. La nevoie se va spala plaga cu multa apa fiarta (racita) si sapun sau detergenti. Se va evita introducerea pensei sau degetelor n plagile profunde. De asemenea daca plaga este curata nu va fi atinsa cu mna sau cu instrumente, ci se va dezinfecta prin picurarea de lichid dezinfectant.

Marginile plagilor vor fi sterse cu tinctura de iod, spirt sau benzina. Aceste substante introduse n plaga produc durere, de aceea nu se vor folosi ca dezinfectante dect la plagile mici ale pielii si cnd nu avem altceva mai bun la ndemna. Apoi peste rana se aplica o compresa sterila iar deasupra o pernita de vata. Nu se aplica vata direct pe plaga caci se lipeste de aceasta. La sfrsit totul se nfasoara cu o fasa de tifon destul de strns ca sa nu cada pansamentul, nsa nici prea strns ca sa nu opreasca circulatia sngelui. Daca avem la dispozitie, se poate presara pe rana niste praf de sulfamida sau antibiotice , dar nu se recomanda unguente, care astupa rana si nu mai permit drenarea secretiilor. Daca nu avem la ndemna fese, fixarea pansamentului se va face cu leucoplast, cu o fsie de pnza sau cu sfoara. n raport de regiunea n care se afla rana, exista diferite tehnici de nfasurare a plagii, dar care nu pot fi nvatate din carte, ci numai prin demonstratii. Important pentru primul ajutor este pansarea sterila a plagii si fixarea pansamentului, ca acesta sa nu cada pe timpul transportului. Daca un pansament a fost facut n conditii nesterile, se va comunica acest lucru la unitatea medicala care ia n primire ranitul. Dupa pansarea unei plagi mari, este necesar ca regiunea respecriva sa nu fie miscata, att pentru mentinerea fixa a pansamentului ct si pentru evitarea durerii sau a reaparitiei sngerarii. De obicei se imobilizeaza capul sau membrele ranite ntre doua perne, suluri de paturi, scndurele sau cartoane, pe timpul deplasarii. Daca bolnavul a pierdut mult snge prin plaga atunci se vor lua si masuri de evitare a socului hemoragic. Oprirea hemoragiei. Revarsarea sngelui n afara vaselor sanguine, n urma ruperii, taierii, nteparii sau zdrobirii acestora, se numeste hemoragie. Cnd scurgerea sngelui se face n afara corpului este vorba de hemoragie externa, spre deosebire de hemoragia interna n care sngele se scurge n interiorul corpului. Oprirea hemoragiei se face prin una sau mai mule metode: Pansament compresiv. Cnd hemoragia este mica se aplica pe rana, dupa dezinfectia respectiva, o compresa sterila mai groasa, dupa care se nfasoara cu o fasa sterila, strngnd bine buzele plagii. Dupa 10-15 minute ncepe sa se formeze un cheag si sngele se opreste. n lipsa materialelor sterile, daca hemoragia pericliteaza viata ranitului, se vor utiliza si pansamente nesterile, urmnd ca la spital sa i se faca dezinfectia plagii. Daca hemoragia nu se opreste se va trece la:

Compresiunea manuala, a arterelor mari, mai ales cnd nu se pate preciza daca sngele provine din vena sau din artera. Procedeul consta n apasarea puternica, cu degetele sau cu minile, a arterei responsabile de hemoragie. Apasarea se va face pe planul dur al osului pe unde trece artera.

Locurile pe unde trec aceste artere sunt: -n hemoragia fruntii si a pielii capului se vor presa arterele temporale situate pe ambele parti ale fetii, naintea urechii si deasupra umerilor obrajilor; -n hemoragia fetei se va presa cu degetul n santul de pe marginea maxilarului inferior, de partea leziunii, pe unde trece artera maxilara; -daca hemoragia este la antebrat, se apasa puternic la ncheietura articulatiei cotului; -daca hemoragia este mai jos de genunchi, atunci se apasa artera care trece prin gropita dinapoia articulatiei genunchiului. Compresiunea manulala nu este eficienta dect n hemoragii mici si de scurta durata, deoarece salvatorul oboseste repede. De aceea, ntre timp, se va cauta un garou si daca este necesar, oprirea sngelui va fi completata prin:

Hemostaza cu ajutorul garoului. Garoul este un tub sau o banda de cauciuc, de 80100 cm lungime. n lipsa cauciucului se poate folosi o curea,o frnghie, sfoara groasa, fsii de textile, cravata, batista, pungi din material plastic etc. Garoul nu poate fi ntrebuintat dect pentru oprirea hemoragiei la membrele superioare sau inferioare. Pentru a realiza o compresie buna el nu va fi aplicat direct pe piele, ci peste un nvelis textil, de vata, pnza etc. Nu se va folosi sfoara subtire sau srma pentru ca taie pielea. Punerea garoului consta din compresiunea prin strngerea circulara a membrului care sngereaza, pna la oprirea hemoragiei. Aceasta operatie se face dupa ce membrul ranit este ridicat n sus cteva secunde pentru a se goli de o parte a sngelui venos.

Trebuie precizat ca aplicarea garoului difera dupa cum avem de a face cu o hemoragie venoasa sau arteriala. stiind ca n vene sngele curge de la peiferie, dinspre degete spre inima, garoul se pune sub nivelul plagii care sngereaza. Daca hemoragia nu se opreste sau se accentueaza nseamna ca sngele provine dintr-o artera. Deoarece n artere, circulatia sngelui se face dinspre inima spre periferie, spre degete, este logic ca garoul sa se aplice deasupra plagii sngernde, ntre plaga si inima. Dupa punerea garoului, acesta se strnge puternic prin rasucire cu un bat, pna cnd membrul respectiv ia o culoare alba, iar batul se fixeaza prin legare cu sfoara. Pentru o mai buna compresiune a arterelor, se introduce sub garou un sul de fasa, un ghemotoc de vata, hrtie etc. n toate cazurile de hemoragii, garoul se aplica ct mai aproape de plaga si nu va fi tinut mai mult de o ora caci se compromite circulatia sangvina a membrului respectiv, fapt ce poate duce la gangrena. Nu se va pune garoul la antebrat sau la gamba, caci nu are puterea de a opri sngele. Cnd exista hemoragii la aceste parti ale corpului ea se opreste daca la nivelul articulatiei cotului si genunchiului se aseaza un sul sau un ghemoroc de textile sau hrtie, apoi antebratul sau gamba se ndoaie fortat pe brat, respectiv pe coapsa si se leaga n aceasta pozitie (daca nu exista concomitent si o fractura). Dupa aceasta, ranitul va fi transportat rapid la spital unde se va face hemostaza definitiva. Se recomanda ca n lipsa unui nsotitor care sa dea relatii, sa se ataseze de garou un biletel cu data, ora si minutul la care s-a aplicat garoul.

n situatia n care garoul trebuie mentinut un timp mai ndelungat, acesta va fi slabit cte putin, din sfert n sfert de ora; pentru irigarea cu snge a tesuturilor, dupa care se va strnge din nou. Desfacerea brusca si completa a garoului poate sa-i produca un soc ranitului. Pe timpul transportului, pentru prevenirea anemierii creierului, ranitul care a pierdut mult snge, va fi culcat avnd picioarele mai ridicate dect capul. Daca i este sete, i se va da sa bea cantitati mici si repetate de bauturi calde, i se vor ncalzi minile si picioarele cu sticle cu apa calda si i se vor da calmante ale durerii.

Imobilizarea fracturilor. Ruperea, zdrobirea sau plesnirea unui os se numeste fractura. Toate oasele se pot fractura nsa fracturile se ntlnesc mai frecvent la oasele lungi ale membrelor, la bazin si la coloana vertebrala. Fracturile sunt produse de un traumatism puternic: cadere de la naltime, lovitura, strivire, tamponare, izbire, rasucire etc. Cele mai multe leziuni ale oaselor se observa la muncitorii din transporturi, constructii sau mine, la sportivi si dupa accidentele de circulatie rutiera. Daca capetele osului fracturat ramn la locul lor sau se deplaseaza putin, este vorba de o fractura nchisa. nsa atunci cnd osul fracturat srapunge muschii si pielea si iese afara, provocnd o rana, ne aflam n prezenta unei fracturi deschise. O fracrura nchisa se cunoaste dupa urmatoarele semne:

Durere puternica, spontana, la locul unde s-a produs fractura, durere care este accentuata de miscarea locului respectiv; n fractura coastelor durerea este provocata de miscarile respiratorii; Deformarea regiunii unde s-a rupt osul, datorita att capetelor osului rupt care mping din interior spre exterior, ct si umflaturii produsa de hematon (iesirea sngelui sub piele, ca urmare a rupturii vaselor sangvine);de aceea si culoarea pielii din jurul fracturii este rosie-vnata; Cnd fractura se afla la unul din oasele membrelor, accidentatul nu se mai poate folosi de membrul respectiv; piciorul nu mai poate fi miscat sau ridicat, iar mna nu mai poate fi dusa la gura; n fractura oaselor gambei, laba piciorului nu mai sta ndreptata n sus ci spre nauntru, iar omul nu mai poate sta pe picior; Uneori, cnd capetele osului rupt se ncaleca unul peste celalalt, se produce o usoara scurtare sau ndoire n pozitie anormala a membrului traumatizat; n caz de fractura a coloanei vertebrale, ranitul simte ameteli si furnicaturi n picioare nu si poate misca picioarele sau pierde urina; daca se suspecteaza o astfel de fractura, accidentatul nu se va misca din loc, nu se va transporta ndoit de sira spinarii caci vertebrele fracturate pot ntepa sau taia maduva spinarii, fapt ce duce la paralizia definitiva a corpului. Numai dupa constatarea acestor semne si dupa ce victima sau anturajul ei dau relatii despre cum s-a produs accidentul, se da primul ajutor.

Primul ajutor ntr-o fractura consta n imobilizarea osului fracturat. Scopul imobilizarii este de a calma durerea si de a fixa capetele osului fracturat n asa fel, ca ele sa nu se mai poata misca pentru a provoca complicatii: nteparea sau taierea muschilor, a vaselor sangvine, a nervilor, ori de a transforma o fractura nchisa ntr-una deschisa. Se steril plaga si numai dupa aceea se va face imobilizarea. Cnd se banuieste o fractura, se vor evita orice miscari sau deplasari inutile ale acidentatului. Daca este necesara scoaterea mbracamintei aceasta se va taia de la nivelul cusaturilor.

Imobilizarea fracturilor oaselor membrelor se face cu ajutorul actelelor, care sunt niste sipci late din lemn sau din plasa de srma. Ele pot fi confectionate si din alte materiale: carton, plastic, placaj, metal, crengi, cozi de unelte, bastoane, umbrele etc. Atelele trebuie sa fie suficient de lungi pentru a ajunge la cele doua articulatii ale membrului, deasupra si dedesubtul fracturii. Numai asa fixarea osului bolnav va fi corecta. De asemenea, sunt necesare doua atele, care se vor aseza pe partile laterale ale membrului fracturat. Se va avea grija ca atelele sa nu vina n contact direct cu pielea, ci ntre atele si piele se va pune o pernuta de vata sau alt material textil. n cazul fracturii osului gambei, daca accidentatul este ncaltat cu cizme, nu se va ncerca scoaterea lor, ci se vor taia de la ncheieturi. Daca fractura intereseaza numai un picior, la nevoie se poate folosi ca atela piciorul sanatos. Apoi peste atele, pe toata lungimea membrului fracturat, se nfasoara strns o fasa de tifon. n lipsa acesteia se va utiliza una sau mai multe curele, cravate, sfoara, bucati de pnza etc. Strnsura nu va fi asa de puternica nct sa jeneze circulatia sngelui n membrul respectiv. Pentru imobilizarea corecta a membrelor este necesara conlucrarea a doua sau mai multe persoane. Coastele fracturate se imobilizeaza nfasurnd toracele cu un cearsaf, sau cu doua trei prosoape cusute unul de altul, cu un bru sau cu o bucata de pnza mai lunga. Pentru a nu jena respiratia, nfasurarea se face n pozitie de inspiratie cnd accidentatul trage aer n piept. n fracturile antebratului si ale claviculei, imobilizarea se poate face cu o esarfa care se leaga de gt. Dupa imobilizare, accidentatul va fi acoperit daca este frig, i se vor da calmante ale durerii, si se va transporta la un spital de chirurgie, pentru a i se face imobilizarea n ghips.

Educatia pacientului are un rol importa nt. Acest lucru implica o evaluare psihologica a pacientului pentru a putea aprecia cunostintele pe care le are si modul in care el intelege problemele pe care starea sa generala de sanatate le presupune. De mu lte ori pacientii nu detin cunostinte suficiente legate de boala, se confrunta cu --stari depresive, !ipsa de motivatie pentru a se implica in procesul de ingrijire, alterarea imaginii de sine, anxietate, dependenta psihologica, lipsa de complianta la tratament . Aceste stari conduc de cele mai multe ori la esecul tratamentului sau creaza pacientului dependenta de personalul medical . Educatie efectuata cu succes motiveaza pacientul sa- s;i asume o serie de responsabilitati legate de propria sanatate. Acesta inseamna ca pacientul trebuie incurajat sa-si schimbe comportamentul intrun

mod pozitiv care sa-i promoveze starea de sanatate. Aceasta interventie nu este deloc usoara atunci cand implica strategii consumatoare de timp cum ar fi renuntatul la fumat sau scaderea in greutate. De aceea trebuie creat un mediu propice de invatare pentru pacient care lI va deteremina pe acesta sa doreasca sa-si schimbe comportamentele daunatoare. Trebuie asigurat comfortul pacientilor si in primul rand asigurate orele de somn. Odihna necorespunzatoare declanseaz a in cascada o serie de situatii care influenteaza vindecarea. Somnul poate fi tulburat de durere si de anxietatea legata de prognostic . In aceste conditii pacientii fumatori cresc numarul de tigari fumate , ceea ce scade nivelul de oxigen din tesuturi si pot apare problem e de vindeca re. Baza unei educat ii eficiente o constituie empatia fa ta de pacient, lucru care individua lizeaza interventiile in fu nctie de nevoile pacientului si stimuleaza comunicarea. Uneor i este necesar sa invatam pac ientul sau familia s a efectueze pansamentul . Demonstratia efectuarii acestui pansame n si reluarea acestei demonstratii constituie un proces efectiv de invatare a procedurii . In cazul ingrijirilor la domiciliu treb uie acordata atentie sporita controlului infectiei . Acest lucru inclu de insusirea corecta a 3 tehnicii de schimbare a pansamentului precum si eliminarea materialelor contaminate. Este recomandat sa s e ofere pacientului si familiei aceste informatii si sub forma scris a, incluzand pe aceasta lista si semnele si simptomele infectie i si cazurile in care trebuie apelat la as istenta

medica la, la medic s au la serviciul de urgenta. Adeseori tratamentul plagii este insot it de antibio te si antialgice. . Educatia pacientului trebuie sa vizeze si aceste aspecte. Alte aspecte vizeaza: Alimentatia Utilizarea echipamentelor medicale Schimbarile in stilul de viata Resurse oferite de comunitate Informa rea corecta a pacientului inainte si dupa efectuarea unei interventiii chirurgicale imbunatate~te complianta pacientului la trata ment, ii confera
confortul psihic si asigura 0 vindecare in condit ii optime.