PROIECT

BANICA (SAULEA ) CRISTINA

TIPURILE ŞI FORMELE DE TURISM

Noţiunea de tip de activitate turistică, înseamnă reprezentarea esenţializată a unui lucru,

fenomen, proces, menit să definească prin expresia sa o însuşire sau un ansamblu de însuşiri cu
caracteristici dominante, iar în sens restrains indiviualizat, tipul de practică turistică apare ca un
exemplu reprezentativ al fenomenului turistic, printr-o expresie sau formă de prezentare. Pe baza
tipizarii se ajunge la tipologie, ceea ce inseamna diferentieri in planul unei structuri cu scopul de
a studia analitic, dar mai ales sintetic.
Tipurile de turism au la bază un anumit suport criterial:
-- scop, destinaţie, durată, dinamică, iar în esenţa sa, un mod de productie cu un tip de
economie, o practică turistica, un habitat, o comunitate umană cu specifitatea sa, sub aspect
motivaţional, dar pot fi şi alte criterii în schemele de tipizare.
Forma de turism după natura sa de manifestare marchează caracteristicile tipului de turism
şi nu conţinutul său. Astfel, în literatura de specialitate se disting mai multe criterii. Criteriul
principal find actul motivational Bernecker (1962) considera ca tipurile de turism reflecta
deosebirile ce apar in esenta interna a turismului deosebiri determinante de motivatii. Swizewski
C. si Oancea D., (1977) disting trei categorii mari de tipuri de turism:
 structural (montan, sportiv, cultural, comercial
 dinamic (drumetie, de circulatie, de tranzit);
 stationar (cu sejur scurt, mediu, lung).
Dupa libertatea de alegere al locului de destinatie turismul poate fi divizat an doua tipuri:
 conditionat (medical, sportiv);
 voluntar cand alegerea locului de destinatie este pur subectiv.
Turismul in calitate de manifestare umana (psihofiziologic, financiar si dorinte) Ion Mac,
(1992) il tipizeaza in felul urmator:
Turism de “timp liber” ce cuprinde:
1. . turismul de recreere (primblari, drumetii, excursii vacante);
2. turismul de recreere si ingrijirea sanatatii (de recreere, de tratament medical,
medical, balnear);
3. turism de vizitare (cultural, social, familial, religios);
4. .turism de distante mici;
5. Turism de tranzit (tranzit voluntar si conditionat);
6. Turism cultural (manifestari folclorice, festivaluri);
7. -Turism sportiv (concursuri sportive, olimpiade etc.);
8. Turism profesional (stiintific, cultural, tehnic, afaceri etc.)
Mihaela Dinu (1996) tipurile de turism le clasifica:
 Turismul de recreere si agrement ;
 Turismul balnear curativ ;
  Turism cultural ;
 -Turismul educational ;
 Turism complex (polivalent) ;
 Turismul pentru cumparaturi (comercial).

Tipurile de turism:
.TURISM DE AER LIBER
Turismul de recreere si agrement. Scopul practicarii este satisfacerea nevoilor
psihofiziologice a populatiei in general, dar indeosebi il practica persoanele antrenate in munci
solicitante, cu mare consum de energie psihica, sau locuind in habitate stresante (urban).
Acest tip de turism antreneaza un numar mare de persoane din statele dezvoltate-urbanizate,
populatia urbana, participand toate tipurile de varsta, dar mai ales copii si maturii.
Recreerea si agrementul are un caracter sezonier de iarna (montan) si de vara (heliomarin).
Predominand durata scurta (week-end) sau medie. Distantele in practicile turistice depind de
potentialul financiar a turistului in parte. Iar dupa tipul de resurse turistice valorifica calitatile
peisajelor naturale. In context a eficientei economice a ofertantului este tipul cel mai profitabil,
daca infrastructura satisface cerintele recreative a tipului de turist antrenat in procesul recreativ in
conformitate de potentialul financiar si dorintele personale.
Turismul recreativ si agrement dupa ponderea participantilor se lanseaza in circuitul in
turistic in etapa turismului de masa devenind, o moda, o traditie la nivel individual si familial
indeasebi la populatia urbana cu un potential superior si mediu financiar.

Turismul balneo-curativ (de ingrijire a sanatatii). Se considera cel mai vechi tip de practica
turistica ce isi are origini din timpurile antice. Efectele tamaduitoare ale apelor minerale, termale,
ale namolului sapropelic si curei heliomarine in refacerea organizmului se adresa populatiei in
varste, care si in prezent apartine populatiei de peste 60 de ani. Specificul acestui tip turistic spre
deosebire de cel recreativ-agrement este:
-numarul mai redus de participanti;
-numarul mai mare de persoane coditionate spre acest domeniu din motive de sanatate, sau
prevenirea unor maladii;
-durata actului recreativ este dictata de natura afectiunii si eficacitatea actului curativ, in
multe cazuri prezentadu-se ca factor limitativ;
-distanta la care se practica depinde de natura afectiunii si de pozitia geografica in raport cu
domiciliul, fiind factori indepedenti de vointa turistului;
-eficienta economica a turismului curativ depinde de potentialul natural existent si de
dotarile necesare in desfasurarea activitatilor de refacere (saune, bai de namol si diverse
proceduri medicale). Acest tip de turism este cel mai scump si conditionat de necesitatea
refacerii sanatatii a turistului ce depinde de profilul fondului turistic si nu in ultimul rand de
calitatea infrastructurii existente.

Turismul cultural (de vizitare). Numit turism de vizitare deoarece la propriu prezinta o
vizita a unui obiectiv sau o grupa de obiective, cu efect de recreere si cunoastere. Fiind practicat
in cea mai mare parte de populatie urbana cu un anumita pregatire intelectuala, dea aceea si este
un turism aparut mai recent, corespunzand in evolutia sa cu curba ponderei populatiei cu studii
superioare si medii. Populatia cu o pregatire mai redusa intelectuala referandu-ne la populatia
rurala ce are un caracter de shoping urban.
 Spre deosebire de cele doua tipuri de turism tratate anterior turismul de vizitare (cultural)
se caracterizeaza printr-o participare mai redusa. In afara de ponderea persoanelor cu cultura
generala si dorinta de a-si largi orizontul cu cunostinte noi, un factor important ce a favorizat
dezvoltarea acestui tip de turism este nu numai fondul turistic antropic cu potential cultural, dar
si dezvoltarea parcului de masini inclusiv a autoturismelor ca mijloc de transport.
Turismul de vizitare (cultural) predomina in mediul urban unde concentrarea obiectivelor
este mai mare. In general durata este mai redusa comparativ cu tipurile descrise anterior. Se
practica mai mult in perioada concediilor si vacantelor de vara si iarna. Practicandu-se la
sfarsitul saptamanii si mai des are un caracter itinerant.
Distanta locurilor vizitate depinde de timpul liber a turistului, de potentialul financiar a
solicitantului si nu in ultimului rand de insusirele atractive al obiectivelor turistice.
Eficienta economica a turismului cultural este cea mai redusa dintre toate tipurile analizate
anterior. Fenomenul se explica prin caracterul sau de transit si se apeleaza la infrastructura
turistica in cazuri de exceptie. In acelasi timp ingrijirea si conservarea obiectivelor turistice
culturale sunt costisitoare.

Turismul polivalent (complex) reuzulta prin asocierea pe acelasi teritoriu a celorlalte tipuri.
In practicarea turismului. Acest tip de turism, in cadrul pachetului de servicii turistice dispune de
o paleta ma larga de oferte. In acelasi timp si eficienta economica creste in practica turistica.
Diversitatea ofertei turistice implica un numar mai mare de turisti si de toate varstele. In special
acest tip de turism se practica in perioada concediilor-vacantelor. In acelasi timp acest tip de
turism necesita o infrastructura diversificata adapta la tipul de turism determinant practicat in
teritoriu. In general tipul de turismul polivalent creaza un turism echilibrat (mixt), taxonomic
teritorial se delimiteaza sub forma de complexe, zone, regiuni turistice cu un anumit flux
touristic, diversificat social, varsta etc. Se practica cu predilectie in perioada concediilor si
vacantelor. Cea mai reprezentativa forma de turism mixt este cel estival din zonele temperate,
axat pe recreere si agrement (montal, de litoral). Inbina valente economice a unui fond complex
cu o rentabilitate majora.
In cadrul turismului polvalent este inclus si turismul profesional practicat ocazional si
intermitent de catre de catre o categorie de persoane antrenate in activitatii economice sau sociale
(oameni de afaceri, oameni de stiinta, sportivi, studenti) in alte locuri decat cele de resedinta.
In categoria turismului polvalent se incadreaza turismul alternativ ca: turismul rural ce este
raspandit indeosebi in statele dezvoltate economic in regiunile cu potential turistic natural si
antropic, unde satele in evolutia economica au recapatat functii tertiare cu profil turistic.
Agroturismul cuprinde o paleta mai larga a serviciilor turistice rurale, unde un obiectiv
determinant prezinta potentialul agrar cu servicii autohtone gastronomie si alte oferte cu caracter
cultural educatv ce deriva din practicile agricole.

Tipurile de agroturism se stabilesc pe criteriul motivaţiei, în corelare cu locul de destinaţie,

deoarece turistul se orientează condiţionat spre acele locuri unde obiectivul deplasării poate fi
realizat, prin urmare destinaţia poate fi un anumit habitat rural cu dotări specifice şi cu anumite
produse gastronomice. Astfel poate fi creat în viziunea economică a operatorului turistic, un
pachet de servicii cu caracter agroturistic.
În general, potenţialul agroturistic exprimă factorii genetici, astfel putem defini mai multe
tipuri de agroturism: gastronomic, vanătoresc-sportiv, cultural-educativ, de tranzit, ştiinţific,
ecologic, care se poate exprima sub diverse forme: agrement şi recreere, curativ, cultural, iar după
locaţie se manifestă şi se realizează în ferme, gospodării ţărăneşti sau se poate realiza într-un
anumit tip de habitat rural.
In conformitate cu funcţionalitatea teritorială a factoriilor genetici, ne permitem clasificarea
agroturismului în trei grupe mari:
-economico-istoric sau determinant;
-etno-cultural sau derivat;
-complex-turistic.
În realitate, conform funcţionării factorilor genetici ai agroturismului criterial, analizând
grupele de tipuri analizate anterior, conform criteriilor motivaţionale şi dinamico-teritoriale,
putem defini o mulţime de subtipuri de agroturism:
a) economico-istoric, la bază fiind criteriul gradului dezvoltării economice, definindu-se în
urmatoarele subtipuri:
-agroturism avansat, prezintă o agricultură multifunţională (productivistă), predominând
formele de agrement şi recreere;
-agroturism de tranziţie, specific statelor industriale şi foste socialiste;
-agroturism itinerant, specific statelor slab dezvoltate.
Agroturismul, după modul şi randamentul producţiei agricole poate fi clasificat:
-agroturism agro-industrial intensiv;
-agroturism multifuncţional intensiv şi extensiv;
-agroturism itinerant extensiv.
Agroturismul, după tipurile de agricultură: vegetal (legumicol, viticol, pomicol etc),
animalier (pastoral, piscicol, cinegetic etc.)
b) Social, la bază fiind criteriul organizării sociale a societăţii, care uneori se manifestă
sub diverse modalităţi: etnică, religioasă etc.

Tipuri după produsele agricole, sau agroturism gastronomic, care se diferenţiază în doua
grupe mari: animalier şi vegetal. Poate avea un caracter de practicare:
-permanentă (cum ar fi consumul cărnii şi brânzeturilor, băuturilor etc);
-periodic sau sezonier (activitaţi turistice sub formă de vânătoare şi pescuit, culesul
fructelor, cositul fânului etc.)
Tipuri de turism gastronomic:
-băuturi (vin, tării);
-produse culinare animaliere: lactate, brânzeturi, afumături din carne şi peşte;
-produse în stare natural vegetală: struguri, caise, cireşe, pere, portocale etc.
Tipuri de agroturism după modul de producţie cu caracter derivat:
-mulsul oilor, prepararea lactatelor;
-prelucrarea strugurilor sau mustuirea şi prepararea diverselor băuturi;
-prelucrarea peilor, diverselor tipuri de artizanat, ţesut, tăbăcitul pieilor sau cânepii etc;
-prelucrarea lemnului şi lutului, cositul fâneţelor, echitaţie etc. Aceste tipuri au mai mult un
caracter de curiozitate, dar care, poate fi şi ştiinţific.

Tipuri de agroturism după potenţialul derivat provin din acele produse sau activităţi agricole
propriu-zise, după modul lor de prelucrare zonală sau regională, care exprimă diverse practici
agricole, dar pot avea şi un caracter cultural- istoric sub forma tradiţională de bucătării, obiceiuri
etc:
 -culinare: bucătării (moldovenească, oltenească etc);
-tradiţii, obiceuri, festivaluri: bine cunoscutele sărbători rurale sub numele de hramul
satului, festivalul plăcintelor etc.
Tot în categoria tipurilor şi formelor de produse agroturistice derivate constituite milenar
(după origine provenind din mediul activităţilor prepoderent agrare) sunt: portul, jocul, şi
arhitectura rurală. Analiza acestor tipuri de agroturism necesită un studiu complex. Unitatea
taxonomică de studiu adecvat ar fi ţinutul, ţara, satul şi în final gospodăria ţăranului, care de
multe ori nu dă o importanţa primordială la acele subiecte, fenomene, cu toate că sunt unice şi
prezintă un interes deosebit pentru valorificarea agroturisică.

Tipuri de agroturism complex, unde suportul beneficiului agroturistic este potenţialul

agroturistic secundar (potenţialul turistic natural şi antropic), cunoscut în literatura de specialitate
sub formele de turism:
-turismul cultural prin practicarea lui se datorează, existenţei monumentelor istorice, caselor
memoriale, muzeelor ş.a., sau prin desfăşurarea unor sărbători sau datini tradiţionale (pelerinaje
religioase, practici legate de calendarul agricol evenimente sociale din viaţa comunităţii (hramuri,
nedei, nunţi etc.). Implică diverse pături sociale şi de vârstă şi constă în vizitarea siturilor rurale.
O pondere mai mare de participare în valorificarea acestei forme de turism se remarcă la
populaţia tânără, în special la elevi şi studenţi, sub forma turismului şcolar, de învăţare sau de
descoperire. Din păcate, deşi este cea mai frecventă formă de turism rural, infrastructura turistică
precară a habitatului rural şi absenţa unor oferte turistice adecvate fac ca acest tip de turism să fie
aproape exclus din peisaj, impactul economic
asupra deţinătorilor patrimoniului turistic rural fiind practic insignifiant.
-turismul de agrement se practică sub formă neorganizată şi constă în petrecerea parţială sau
integrală a concediului individual sau cu familia, într-un spaţiu de cazare (casă, cameră mobilată)
existent în mediul rural sau fermă, obţinut prin diverse modalităţi: moştenire familială, închiriere
pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau rude etc. În linii generale, îmbină
caracteristicile turismului pentru natură, cu cele ale turismului de sănătate. Turistul este tentat să
observe natura, să o cunoască şi chiar să se integreze în ea prin diferite activităţi: observarea
păsărilor, identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, fructelor de pădure,
ciupercilor, plimbări etc. Turistul putând beneficia de căldura şi atenţia acordată de comunitatea
locală cu sprijinul căreia obţine facilităţile necesare adoptării (chiar şi temporare) şi unei
alimentaţii naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, băuturi tradiţionale, diverse produse
agricole şi preparate tradiţionale, aplicarea unor terapii sau remedii homeopatice tradiţionale,
înţelegerea tradiţiilor şi mentalităţilor specifice locului respectiv ş.a.).
Turismul curativ este favorizat de existenţa unor condiţii climatice favorabile (absenţa
poluării, predominarea calmului atmosferic, aero-ionizarea negativă), prezenţa izvoarelor de ape
minerale cu proprietăţi terapeutice, apelor termale, salinelor ş.a., asociate eventual cu
posibilităţile de aplicare a remediilor consacrate în "medicina populară" (fitoterapie, apiterapie,
hidroterapie ş.a.). Existenţa disponibilităţilor de acest fel pot conduce la elaborarea unor oferte
turistice care pot rivaliza cu cele din staţiunile balneare şi climaterice consacrate.
-turismul sportiv. Mediul rural poate constitui un spaţiu important pentru susţinerea
activităţilor sportive de proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice,
speleoturism, sporturi de iarnă, orientare turistică ş.a. În anumite situaţii, turismul sportiv capătă
trăsături de turism de aventură, atunci când obiectivul îl constituie practicarea unor activităţi
desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele alpine,
schiul acrobatic, zbor fără motor ş.a.).
Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului
turistic (sporturile nautice, cicloturismul, echitaţia), dar în schimb pot atrage turiştii printr-o
amenajare tehnică minimă, dublată, desigur, de favorabilitatea mediului natural şi mai ales de
calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv, alpinismul, orientarea turistică,
speleoturismul ş.a.).
-turismul religios poate avea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin
conturarea unor destinaţii certe. În acest sens sunt bine cunoscute efectele benefice exercitate de
pelerinajele religioase de amploare.

Formele de turism
Formele de turism decurg din modalitatile de practicare a tipurilor de turism mentionate
mai sus. Spre deosebire de tipurile de turism, formele reprezinta modul (sau felul) in care se
desfasoara fenomenul turistic. Ca urmare, formele de turism exprima proprietatile acestuia si nu
esenta lui. Deaceia formele de turism au un spectru mult mai larg decat tipurile de turism.
Criteriile ce inlesnesc stabilirea formelor de turism sunt: zona de provinenta a turistilor,
numarul de participanti, modul de organizare a turistilor, durata sejurului, caracterul temporal de
manifestare, mijloacele de transport folosite, varsta turistilor, caracterul social al turismului,
specificul zonei de destinatie, distanta parcursa, mediul geografic de desfasurare etc. Mai pot fi
utilizate criteriile: cauzale, sezonalitatea , directile fluxului turistic, tipurile de institutii turistice
in zona turistica:

Forme de turism
-Turism intern ;
-Turism international ;
-Turism de distanta
-Turism de durata
-Turism dupa transport ;
-Turism dupa varsta ;
-Turism dupa modurile de organizare (organizat, semiorganizat, neorganizat) ;
-Turism dupa modul de desfasurare (continuu, sezonier, de circumstanta) ;
-Turismul dupa scopul vizitei (de vacanta, deinteres comun, de afaceri) ;
-Turismul dupa numurul participarii (grup, individual, in masa).

Formele de turism dupa provinenta turistilor:

a) Turism intern (autohton) este practicat de populatia unei tari prin desfasurari cu destinatie
turistica de la locul de sejur, aflat in cadrul statului. Acesa forma de turism predomina la statele
moderne, la care ponderea turistilor interni variaza intre 90% si 50% (SUA 90%, Marea Britanie
85%, Franta 80%, Olanda 50%) in tara noastra ponderea turismului intern se ridica la 70% din
totalul traficului turistic. Ponderea valentei economice este mai mare decat a turismului
international. Turismul intern economic valorifica pottentialul turistic prin intermediul bazei
tehnico-materiale, cand turismul international lipseste sau este diminuat, sau in perioada anului
cand fluxul international descreste in intensitate iarna la mare sau vara la munte. Prin faptul ca
organizeaza si directioneaza patrimoniul turistic existent a tarii respective, prezinta importanta
culturala, cultivand patriotismul in urma contactelor nemijlocite cu peisajele si oamenii acestora.
 Notiunea de turism local in literatura de specialitate este o forma ce cuprinde turismul
desfasurat la nivelul patrimoniului unei unitati admnistrative (comuna, judet etc.)
In context social activitatile turistice creaza locuri de munca, bunastare, invers asigura
recreerea si inbunatatirea sanatatii oamenilor.
b) Turismul international (extern)
In definirea turismului se ia in considerare resedinta permanenta a turistului si nu cetatenia
si destinatia tarii.
Motivatiile care stau la baza turismului international sunt multiple: cunoasterea de locuri
noi, solicitarea unor zone, cu preturi mai scazute. Eexistenta unor obiective deosebite, prezinta o
tendinta de ridicare a prestigului social, pot fi si necesitati de ordin cultural, sportiv, profesional
etc.
Dupa fluxul turistic se clasifica in functie de directie: receptiv (de primire) si emitatar (de
trimitere).
Turismul international in context economic aduce valuta in tara de destinatie, in general si
consumul de servicii turistice este mai consistent prin participarea turistilor straini, tot odata
amplifica si caracterul social al turismului.

Dupa numarul de participanti.

a) Sub raport numeric se contureaza turismul individual unde participa persoane izolate,
familii, sau grupuri mici, folosind mijloace proprii de transport sau cau comune. Turistul se ocupa
singur de toate procesele necesare calatoriei (deplasare, cazare, sejur), in oarecare masura costul
este mai mic. De regula acestui turism ii revine o gama mai larga de riscuri.
b) Turismul in grup antreneaza un numar mai mare de turisti bineficiind de inlesniri
financiare, de obtinerea vizelor turistice, iar pentru agentii turistici asigura un flux continuu, ceea
ce duce la cresterea gradului de ocupare a bazei de cazare. In acelas timp turistii sunt scutiti de-o
serie de preucupari organizatorice. Acasta forma de turism in oarecare masura se suprapune cu
turismul organizat. In realitate acasta forma de turism ghideaza turismul, dar nu antreneaza
suficient turistul in actiunea de cunoastere.

Formele de turism dupa distanta parcursa. Distanta ca factor al diiferentierii formelor de

turism impune trei forme de turism:
-de distanta mica;
-de distanta mare;
-de distanta foarte mare.
Factorul distanta isi perde progresiv din importanta sa datorita perfectionarii mijloacelor si
cailor de transport, ce consta in cresterea vitezei de deplasare, reducand timpul, dar determina
diferentieri de pret a pachetului de servicii turistice.
-Turismul de distanta mica se limiteaza la deplasari scurte, cu o durata de cateva ore pana la
un week-end si prin numarul de participanti si intensitatea fluxului turistic ocupa primul loc in
formele enumarate mai sus.
In general turismul de distanta mica are o destinatie recreativa dar poate avea si alte
trasaturi: curativ, cultural-ducativ, shoping etc. Acasta forma de turism este sensibila indeosebi la
factorii climatici, vremea frumoasa fiind o conditie esentiala in desfasurarea lui. Unde participa
toate grupele de varsta, dar predomina intelectualii, studentii, elevii etc.
Infrastructura ce deserveste turismul de scurta durata este compusa dintr-o retea de cai de
acces, unitati deservire rapida (restuarante, baruri, bufete).
 -Turismul de distanta mare presupune deplasari de durata medie si lunga, fie in interiorul
sau exteriorul tarii, antrenand un numar mare de turisti. Forma respectiva corespunde cu concedii
si vacante, cu o intesitate majora a fluxului turistic indeosebi vara, creand mari suprasolicitari
ainfrastructurii turistice.
-Turismul de distanta foarte mare este caracteristic pentru tarile cu intinderi mari ca (SUA,
Federatia Rusa, Canada, China, Australia) si participantii la actul turistic provin din state
dezvoltate economc, din cauza costului ridicat a ofertei turistice. Din categoria mijloacelor de
transport predomina avionul.

Formele de turism dupa gradul de organizare

Criteriul organizatoric creaza premize de planificare si organizarea calatoriei si a sejurului
individual sau acasta sarcina le revine anumitor organe specializate in turism. Stabilind
preventiv scopul deplasarii, itinerariul si locul de destinatie, perioada si durata deplasarii, precum
si serviciile care vor fi prestate turistilor.
Dupa gradul de organizare se clasifica in:
-Turism neorganizat este acea forma de turism in care planificarea si organizarea calatoriei
si sejurului ii revine turistului, acesta se adreseaza direct unitatilor prestatoare de servicii in
perioada efectuarii deplasarii. In cele mai multe cazuri practicantii acestei forme de turism
depind de anumite tipuri de venituri mai putin prevazute in bugetul familiar. Turistii neorganizati,
creaza probleme organizatorilor de turism prin solicitarea bazelor de cazare.
-Turismul organizat este o forma de organizare moderna, ce cuprinde grupuri de turisti sau
turisti individuali ce apeleaza la serviciile unor agentii specializate. Creaza multiple avantaje atat
practicantilor cat si organizatorilor:
-ofera comoditate si siguranta turistilor in organizarea calatoriei;
-ofera o eficienta in organizare si planificare a ofertantilor, care la randul sau prin anumite
modalitati organizatorice isi permit organizarea eficienta a procesului turistic pe perioade mai
indelugate, atenuand perioadele suprasolicitate.
Acasta forma este preferata de turistii cu venituri mici si medii iar pachetul de servicii
cumparat impune un anumit program dinainte stabilit.
Turismul semiorganizat este o forma intermidiara ce cuprinde elemente specifice celor doua
forme descrise anterior. Turistii utilizeza cazarea si uneori masa in unitati specializate, iar
programul il organizeaza individual. Acasta forma atrage diverse categorii de turisti dar o prefera
tinerii (studenti) cu venituri financiare mai reduse.

Forme de turism dupa durata calatoriei si modul de desfasurare. Organizarea calatoriei

depinde de criteriul sezonal de timpul liber (concediu, vacanta) si de marimea veniturilor etc.,
astfel se disting formele: de durata scurta, medie si lunga.
Turismul de durata scurta si de circumstanta (1-3 zile) se practica la sfarsitul saptamanii in
general cunoscut sub notiunea de week-end. Este specific turistilor din zonele urbane ce se
indreapta in zonele priurbane, punandu-se accent pe latura recreativa (de litoral sau montan). Dar
poate fi conditionat si de diverse manifestari culturale, religioase, sportive antrenand un numar
mare de participanti (festivaluri, sarbatori religioase, olimpiade etc.).
Turismul de durata medie cu caracter incontinuu. Acasta forma de turism este reprezentat de
turismul periodic si de turismul de circumstanta:
-turismul periodic este depedent de potentialul turistic existent in teritoriu ce releva doua
forme de turism: turismul de iarna (montan) si turismul de vara (de litoral). Turismul montan de
mare altitudine detine un dublu sezon turistic, in timpul verii are un caracter de recreere, iar iarna
pentru practicarea sporturilor specifice acestui sezon.
Turismul de lunga durata ce poate fi permanent dupa desfasurare si dupa fondul turistic
este continuu sau permanent. Fiind caracteristic oraselor mari ce detin un anumit potential
antropic, si statiunilor balneare. Iar practicantii consumului turistic, se incadreaza in grupele de
populatie ce beneficiaza de perioade lungi de vacante (studenti, elevi), liber profesionisti,
pensionari.

Forme de turism cu scopul vizitei, dupa intesitatea circulatiei turistice este un turism de
afaceri, comercial de marcketing si este una din cele mai complexe forme de turism.
Distingem urmatoarele forme:
-Turism de vacanta, pe langa obiectivele turistice principale (mare, munte) propuse, intervin
si obiective secundare, ca „vizite” culturale etc.
-Turismul de interes comun, cuprinde persoanele cu scop comun pe motive religioase, de
sanatate, sportive, educationale.
-Turismulde afaceri include persoane ce participa la conferinte, simpozioane, targuri,
expozitii s.a. Turismul de afaceri este considerat un turism de reaxare.

Formele de turism dupa transportul utilizat

Formele de turism dupa gradul de dezvoltare economica sau cauzal

Turismul dupa parcurile tematice:

-urban;
-rural;
-agroturism;
-ecoturism

Formele şi tipirile de flux turistic (natural şi antropic)

Evoluţia societăţii umane a creat premise favorabile în conjugarea factorilor economici,
psiho-sociali şi demografici, creând un flux ascendent al circulaţiei turistice din cadrul
localităţilor. Între state, se generează un flux turistic local şi regional pe domenii, dezvoltându-se
anumite forme de turism. Mincu R.(2005) le clasifică în funcţie de următoarele criterii:
a) După motivele călătoriei:
- recreere şi vacanţă (odihnă);
-vizite la rude şi prieteni;
-tratament medical;
-religie, pelerinaj, alte motive
b) După gradul de mobilitate al turismului distingem:
-turismul de sejur lung, rezidenţial, mediu, scurt;
-turismul itinerant (de circulaţie);
-turismul de tranzit.
c) În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
-turism particular;
-turism social;
-turism de masă.
 d) După gradul de angajare al prestaţiilor turistice:
-turism organizat;
-turism neorganizat;
-turism mixt.
e) După vârsta participanţilor:
-turism pentru preşcolari;
-turism pentru elevi;
-turism pentru tineret;
-turism pentru adulţi;
-turism pentru varsta a 3–a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite izolat, ele se suprapun prin anumite
caracteristici comune.
După obiectivele cu potenţial turistic se împart în două grupe mari: antropic şi
natural.
Principalele atribuţii recreeative ale obiectivelor de provinienţă antropică au la origine
următoarele însuşiri: vechimea obiectivului, unicitatea, individulitatea, dimensiunea,
funcţionalitatea (descrise anterior).
După funcţie pot fi structurate în două grupe de obiective şi anume:
-edificii şi elemente cu funcţiune turistică;
-activităţi antropice cu funcţie atractivă;
-construcţiile şi edificiile istorice;
-edificii economice cu funcţie turistică: tunele, canale, baraje, lacurile de acumulare şi
apeducte;
-edificii cu funcţie turistică propiu zisă: parcuri de recreere, de agrement, cazinouri, fântâni;
-activităţi umane cu funcţie turistică: carnavaluri, târguri, expoziţii, pelerinaje religioase,
competiţii sportive, manifestări de sărbători
-resusele turistice de natură etnografică: ocupaţiile şi meşteşugurile, cultivarea pământului,
creşterea animalelor, exploatarea şi prelucrarea lemnului, pescuitul, olăritul şi obiceiurile ş.a.
Ansamblul condiţiilor naturale formează suportul material al tuturor activităţilor turistice,
ce constituie însuşirile care au valenţe estetice deosebite, în motivaţii care declanşează fluxuri
turistice.
Principalele categorii de resurse care aparţin cadrului natural cu atractivităţile turistice şi
provoacă fluxurile turistice sunt: relieful (diversitatea fenomenelor, vârfurile şi crestele montane,
abrupturile şi canioanele, văile abrupte, şi munţii vulcanici, dune şi câmpuri de dune, vulcanii
noroioşi, plaje, peşteri, depozite litologice). Hidrografia: (reţele fluviale, lacurile, structuri
glaciare, cascade, ape termale, izbucurile gheţarilor). Clima (precipitaţiile, vânturile,
nebulozitatea la bază fiind indicii climatici turistici pentru zonele de câmpie dealuri podişuri şi
munţi, Cocean P. şi Colab. 2005). Biodiversitatea, rolul turistic al vegetaţiei este conţinut în
compoziţia asociaţiilor, prezenţa unor plante, dimensiunile şi vârsta unor plante şi ritmul evoluţiei
anuale, efectul de margine şi de insulă, elemente cu ordin spiritual legate de vegetaţie.
Turismul cinegetic şi pescuitul sportiv, după modul de practicare, reprezintă un domeniu de
recreere, dar în acelaşi timp un sistem de reglare artificial a numărului de indivizi ai populaţiei de
pe arealul respectiv. Activităţile sportive, parcurile de agrement ş.a. sunt domenii de recreere.
În funcţie de motivaţie, structura fluxului turistic în practica turistică internaţională, şi mai
recent în România, cuprinde:
-turismul de afaceri: în lume, circa 20 % din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼
din totalul încasărilor turistice provin din domenii diferite de la o ţără la alta în funcţie de dotarea
turistică şi nivelul de dezvoltare economică. Turismul de afaceri este unul dintre cele mai
dinamice componente a activităţii turistice, care se împarte în două grupe, după modul de
realizare:
-turismul de afaceri intern: (seminarii, întâlniri ale conducerii firmei cu salariaţi, schimb de
experienţă);
-turismul de afaceri extern: se realizează în afara întreprinderii, în instituţii specializate
(universităţi, instituţii de cercetare, centre de pregătire profesională). Poate fi desfăşurat în unităţi
hoteliere adecvate sau într-un cadru pur turistic sau rustic din mediul rural. Din punct de vedere al
conţinutului, formele de turism de afaceri se structurează:
-turism general de afaceri (delegaţiile);
-târguri şi expoziţii;
-reuniuni, întruniri;
-călătorii stimulente.
Turismul cultural. Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural trebuie să
îndeplinească trei condiţii:
-să fie determinată de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;
-să se consume un produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă,
spectacol, schimb de idei);
-să presupună intervenţia unui mediator persoană, document scris, material audio-vizual
care să pună în valoare şi să realizeze produsul cultural.
Afirmarea şi dezvoltarea turismului cultural sunt stimulate de curiozitatea oamenilor, de
creşterea nivelului de instruire, de civilizaţie, în concordanţă cu specificul valorilor şi
componentele patrimoniului cultural. Formele de turism se concretizează în: vizitarea
obiectivelor patrimoniului istoric, vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii
religiose, ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini ş.a.
Fluxul turistic (circulaţia turistică) desemnează un număr de persoane care circulă între un
bazin de cerere şi unul de ofertă, formarea şi amploarea lui fiind condiţionată de caracteristicile
celor două bazine (cererea şi oferta) şi de factorii expuşi anterior, care modelează intensitatea şi
structura circulaţiei la nivel local, regional şi mondial. Corespunzător, turismul internaţional
poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările (zonele) emiţătoare şi cele
receptoare. Bazinele de cerere sunt de regulă ţările dezvoltate economic, ce oferă locuitorilor
posibilitatea efectuării unor călătorii internaţionale, care se mai numesc domenii de import,
întrucât călătoriile rezidenţilor presupun cheltuieli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate
de zonele cu atracţii turistice deosebite. Aceste fluxuri turistice se realizează pe piaţa
concurenţială a importatorilor şi exportatorilor.
Cercetările întreprinse de Rodica Mincu (2005) scot în evidenţă cauzele formării fluxurilor
turistice:
-oferta de vacanţe limitată a zonelor emiţătoare;
-inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza preţurilor ridicate, fie din alte motive;
-absenţa unor produse turistice (cura-heliomarină, bucătării şi produse de alimentaţie
specifică sau un anumit mediu etc.);
-cererea unor produse specifice (unicate).
-intraregionale (intracontinentale, intrastatale, intrazonale) care din ponderea totală a
fluxului turistic deţine 80%.

Fluxul turistic privit în ansamblu, după motivele călătoriei şi potenţialul atractiv al

factorilor genetici ai agroturismului poate fi structurat în următoarele grupe:
 -determinant, care este dependent de gradul de dezvoltare economică a regiunii (statul), ce
depinde de potenţialul financiar în invidual şi regional în consumul de produse turistice;
-derivat (antropic), care în esenţă determină turistic dezvoltarea societăţii în context
istorico-economic;
-secundar (potenţialul natural) independent de potenţialul determinant-derivat, dar depedent
de necesitatea umană de-a cunoaşte, recreea, recupera etc.
În cercetarea fluxului turistic, se fac determinări, pentru fiecare destinaţie turistică pe mai
mulţi ani, prluându-se indicii turistici (preferinţele relative), iar cu ajutorul trend-lui se pot face
previziuni ale orientării fluxurilor turistice.
Modelul cuantificării constă în diferenţierea de preţ şi distanţă (destinaţie) dintre emiţători
şi receptori. Preţul este un factor complex, fiind rezultatul mai multor variabile obiective şi
subiective. Costul produsului turistic include cheltuelile de transport (distanţa, preţul, viteza de
deplasare, confortul etc.) şi calitatea ofertei turistice.
Modelul gravitaţional se bazează pe distanţa, capacitatea de cazare sau pe anumite
componente ale pachetului de servicii (produse oferite, ospitalitate, nivel de cultură, limba
vorbită, acoperire telefonică etc.)
Fluxul de turişti dintre cele două regiuni, una emiţătoare şi alta receptoare, este direct
proporţională cu populaţia acestora şi invers proporţională cu distanţa dintre ele.

Econometric se pot calcula şi analiza anumite modele mai complexe ale dispersiei fluxurilor
turistice, unde se pot lua în calcul mai multe variabile ale obiectivelor, cu avantajele şi
imperfecţiunile lor (decurgând din dificultatea cuantificării unor factori, şi din imposibilitatea
obţinerii unor informaţii detailate). Astfel de modele sunt utilizate pe scară tot mai largă, pentru
caracterizarea distribuţiei spaţiale a circulaţiei turistice, care la rândul lor pot fi utilizate pentru
argumentarea politicilor turistice.
Din punct de vedere spaţial, fluxurile turistice se pot diferenţia: după direcţii, distanţă,
amploare, structură etc:
-fluxuri interregionale (Europa de Nord spre Europa Centrală);
-fluxuri regionale (din cadrul Europei Centrale);
-fluxuri naţionale, tipice pentru ţările cu un singur „produs turistic” (litoralul Mării Negre
pentru România) etc.
Analiza în timp a fluxurilor turistice permite punerea în evidenţă a trei categorii de ritmuri
de evoluţie. Acestea se evidenţiază prin indicatorii: numărul de turişti sosiţi şi încasările
provenite din turism:
-ritmuri pe termen lung (decenii) din care reiese evoluţia progresivă sau regresivă a
indicatorilor;
-analiza pe termen scurt, care clarifică variaţiile intraanuale foarte mari dintre fluxul pozitv
şi negativ.
Pentru România, după Mincu R.(2005), fluxurile interne şi internaţionale au înregistrat mari
variaţii, cu o tendinţă generală de scădere în anul 2000 (litoral, montan, balneo-recreativ), 1,23
milioane de turişti cu o durată medie a sejurului de 7,3 zile faţă de anul 1995-1,8 milioane turişti..
Fluxul turistic urban se referă la petrecerea timpului liber în oraşe, pentru vizitarea rudelor,
prietenilor, spectacole, muzee, expoziţii şi efectuarea cumpărăturilor. Oraşele deţin elemente de
valoare artistică de origine antropică (arhitectură, evenimente, instituţii culturale etc.).
În privinţa motivelor de călătorie în spaţiul urban, pe primul loc se situează programe cu
conţinut cultural 35-45 %, urmate de întâlniri cu familia circa 20 %, întâlniri cu prietenii 15 %,
afaceri şi motive personale 10-15 %, la care se mai adaugă şi vizitele cu caracter gastronomic şi
diverse cumpărături.
Pentru statele din UE deplasările în oraşe concetrează 35 % din fluxul turistic. Din toate
acestea,circa 80 % din vizite în oraşe reprezintă turism urban pur şi 20 % este turism
complementar-vizitarea aşezărilor urbane fiind asociată altor forme de petrecere a vacanţei
(turism litoral, montan etc.)
Mincu R.(2005), analizând structura motivaţională a călătoriilor urbane, susţine că 40% din
totalul vizitelor revine turismului cultural. Formele de turism se concentrează în:
-vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric (vestigii arheologice, istorice, diverse
monumente: castele, edificii religioase, ansambluri urbane sub formă de parcuri de agrement
grădini botanice, zoologice;
-vizitarea muzeelor: de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematici
naţionale sau regionale, grădini botanice sau zoo;
-participarea la spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică,dans, film,
folclor, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri etc.;
-turism industrial şi tehnic-situat în opinia specialiştilor între cel cultural şi de afaceri,
caracterizat prin vizitarea unor obiective economico-industriale, construcţii specifice (baraje,
viaducte, poduri, canale, turnuri etc.), ansambluri arhitectonice (urbane moderne sau tradiţionale
etc.)
Turismul cultural, prin natura şi motivele sale, şi prin locul de desfăşurare şi modul de
organizare, se integrează mai mult cu cel urban şi se interferează cu cel de agrement şi cel de
afaceri. Produsul turistic cultural se constituie în două grupe dinstincte:
-cultural (prin motive interne psihologice);
-infrastructura turistică: mijloace de transport, de primire, găzduire, alimentaţie.
Aceste forme de turism se materializează prin calitatea unităţilor de cazare, a alimentaţiei,
numărul şi calitatea mijloacelor de agreement şi fluxul turistic, în concordanţă cu mediul natural
şi socio-cultural din zonele receptoare.

Fluxul turistic rural

În habitatul rural se practică diverse forme ale turismului alternativ, inclusiv agroturismul.
În general, noţiunea de turism rural are o expresie definită incomplet de către specialişti.
Turismul alternativ reprezintă o formă de petrecere a unei perioade de timp determinată în mediul
rural, mijlocul de cazare fiind pensiunea (sau gospodăria ţărănească, ferma agroturistică, precum
şi alte locaţii (hanuri, hoteluri rustice, popasuri, ferma ecvestră, camping etc.) În realitate,
turismul rural este un mediu unde se practică şi agroturismul. Principiul economic este latura
fundamentală în delimitarea turismului rural de agroturism. Turismul rural presupune acelaşi
habitat (gospodărie ţărănească, pensiune, fermă, cabană, han etc.) dar principiul fundamental
constă în consumul produselor agricole. Este cunoscut faptul că turismul se poate practica nu
numai în habitatul rural, dar şi în habitatul agro-rural. Mulţi specialişti din domeniu confundă
textura rurală cu habitatul rural, în toată complexitatea sa.
O aşezare cu o anumită populaţie (densitate, structură socială), cu un anumit mod de
productie şi anumite trăsături istorice (tradiţii şi obiceiuri) poate fi încadrată în pachetul de
servicii turistice.
Vestigiile naturale şi antropice existente în mediul respectiv joacă rolul de surse de venit
complementare, creând un flux turistic cu caracter permanent sau periodic, motivând dezvoltarea
turismului complex sau pe anumite produse.