Activitatea nervoasa superioara

I. Pavlov a pus la baza activităţii nervoase superioare trei însuşiri funcţionale ale sistemului nervos: Prima -
intensitatea excitaţiei şi inhibiţiei. Excitaţia sau inhibiţia se formează în celulele nervoase ale cortexului cerebral sub
acţiunea mediului extern sau intern.

A doua - caracterul echilibrat al proceselor nervoase, adică raportul dintre excitaţie şi inhibiţie. Când raportul este
egal e vorba despre caracterul echilibrat al proceselor nervoase. Dominarea unuia din procese este o dovadă a
caracterului neechilibrat al proceselor nervoase.

A treia - mobilitatea excitaţiei şi inhibiţiei. Cu cât mai rapid se manifestă excitaţia şi inhibiţia ca răspuns la iritaţie, se
întrerup, se înlocuiesc una cu alta, decurg mai repede, cu atât mai mobil este tipul sistemului nervos.

Unitatea organismului cu mediul exterior este controlată de cortexul cerebral care realizează reglarea continuă a
tuturor proceselor fiziologice conform condiţiilor variabile ale mediului extern şi intern Acest echilibru este determinat
de formarea legăturilor condiţionate. Reflexele condiţionate se formează din primele luni de viaţă şi dacă sunt întărite
se păstrează ani de zile. La vârsta fragedă se observă tendinţa spre iradierea largă a reflexelor condiţionate, datorită
cărui fapt chiar şi excitanţii care au cea mai mică analogie cu semnalul condiţionat provoacă reacţie.

Cu cât e mai mic copilul, cu atât mai mult predomină primul sistem de semnalizare - purtătorul reflectării concrete,
imaginiste, emoţionale a realităţii. In procesul educaţiei, odată cu dezvoltarea vorbirii, gândirii, o importanţă tot mai
mare capătă al doilea sistem de semnalizare - când cortexul cerebral percepe şi analizează simbolurile excitanţilor,
cuvintele văzute şi auzite. Dezvoltarea celui de-al doilea sistem de semnalizare constituie sarcina şcolii.

Vârsta de şcolar mic se caracterizează prin labilitatea proceselor nervoase, prin hiperexcitabilitatea cortexului
cerebral şi prin insuficienţa inhibiţiei interne. Această particularitate determină epuizarea rapidă a celulelor cortexului
cerebral şi slăbirea atenţiei. La şcolarul mijlociu activitatea cortexului cerebral devine ceva mai organizată şi tocmai la
sfârşitul adolescenţei capacitatea de inhibiţie şi posibilităţile funcţionale ale primului şi celui de-al doilea sistem de
semnalizare sunt complet organizate.

In afară de particularităţile de vârstă fiecare copil prezintă aspecte individuale, care concretizează un anumit tip de
sistem nervos.

N. Krasnogorski, studiind activitatea nervoasă superioară la copii, consideră că la stabilirea tipurilor de activitate
nervoasă trebuie să se ţină cont de coordonarea interacţiunii cortexului cerebral cu segmentele subcorticale, de
particularităţile formării reflexelor necondiţionate şi condiţionate. Tipul de activitate nervoasă superioară este în
funcţie de colaborarea strânsă dintre primul şi al doilea sistem de semnalizare, adică de dezvoltarea funcţiei de
vorbire, gândire şi imaginaţie. Conform clasificării propuse de N.Krasnogorski la copii se disting 4 tipuri de activitate
nervoasă.

Primul tip - puternic, cu excitabilitatea optimă, echilibrat, vioi (sangvinic). La aceşti copii reflexele necondiţionate sunt
bine reglate de cortexul cerebral, cele condiţionate se formează repede, sunt stabile. Reacţia de răspuns la excitanţii
exteriori este adecvată. Un asemenea copil adoarme repede, se trezeşte uşor, fără greutăţi trece de la jocurile mobile
la activităţi liniştite, se adaptează uşor la orice condiţii. Sangvinicul este activ, vorbeşte repede, tare, are dispoziţie
liniştită, respectă cu plăcere regimul zilei, se supune tuturor dispoziţiilor date de adult, îşi găseşte în orice împrejurare
prieteni; la fel de bine poate şi să conducă, şi să se supună. Sistemul nervos este foarte labil, de aceea el trece uşor
de la o activitate la alta, însă diversitatea mare de interese poate conduce la aceea ca nici un lucru nu va fi dus până
la capăt - ca rezultat copilul poate avea cunoştinţe superficiale. Sarcina educatorului este de a forma la sangvinic
perseverenţă în atingerea scopului. E necesar de a obţine de la el să ducă lucrul până la capăt, să muncească
calitativ, deoarece incapacitatea de a desăvârşi lucrul poate trece mai târziu în deprindere, devenind o trăsătură de
caracter.

Al doilea tip - puternic, cu excitabilitatea optimă, echilibrat, lent (flegmatic). Cortexul cerebral exercită un control
riguros asupra reflexelor necondiţionate, asigură interacţiunea echilibrată a activităţii corticale şi subcorticale,
reflexele condiţionate se formează mai încet, sunt stabile. Acest copil adoarme repede, se trezeşte cu greu, după
somn e molatic, toate reacţiile lui nu sunt bine pronunţate; mimica este slabă, vorbirea - monotonă, cu pauze între
cuvinte, reacţionează încet, de un lucru oarecare nu se apucă dintr-o dată.

Comportamentul flegmaticului este stabil - el îşi iese greu din fire, pentru formarea deprinderilor are nevoie de mult
timp. Flegmaticul este în stare timp îndelungat să se ocupe de un lucru monoton şi repede poate trece de la o
activitate la alta, în împrejurări obişnuite îndeplineşte regulile de comportament lucrul încredinţat îl duce până la
capăt. Adaptarea în condiţii noi este anevoioasă, îi vine greu să se despartă de părinţi, să facă cunoştinţă cu alte
persoane. O greşeală a adulţilor constă în aceea că ei deseori fac unele lucruri în locul copiilor - îi îmbracă, strâng
jucăriile cu scopul de a accelera acţiunile lor.

Astfel, flegmaticul este lipsit de posibilitatea de a însuşi anumite deprinderi de autoservire, de a deveni mobil, la el se
poate forma tendinţa de a ocoli totul ce este legat de noţiunea repede. Asemenea copii ore în şir se pot juca cu
jucăriile, mutându-le din loc în loc şi ca rezultat ei nu-şi dezvolta mişcările, reacţiile rămânând încete, nu-şi
perfecţionează activitatea de joc. De aceea pentru a preveni asemenea consecinţe flegmaticul trebuie obişnuit să
îndeplinească diferite mişcări, să se încadreze în jocuri mobile cu caracter de competiţie, totodată fiind ajutat ca să
învingă.

Al treilea tip - puternic, hiperexcitabil, neechilibrat, nereţinut (coleric). Se caracterizează prin hiperexcitabilitatea
cortexului şi a segmentelor subcorticale, reflexele condiţionate se formează mai încet ca la sangvinici şi flegmatici,
inhibiţia condiţionată şi procesele de diferenţiere sunt instabile. Colericii adorm greu, somnul le este neliniştit, se
trezesc imediat şi repede se includ în ritmul obişnuit. Aceşti copii au o mimică expresivă, mişcări bruşte, vorbesc
repede şi tare, le plac jocurile mobile, caută să aibă în ele rolul principal.

Ei se pot ocupa timp îndelungat de lucrul care le place, pot învinge mari greutăţi şi în acelaşi timp pot trece de la
dispoziţia veselă la cea tristă. Copiii de acest tip au o fire nestatornici îşi stăpânesc cu greu instinctele, sentimentele,
emoţiile, sunt gălăgioşi, iritabili, neascultători. Educaţia lor este dificilă. Educatorul având de afacere cu asemenea
copii trebuie să ştie ce urmează să susţină, să dezvolte în comportamentul lor şi ce să interzică. Activitatea copilului
este o calitate necesară şi dacă ea se manifestă printr-o pasiuine folositoare, atunci •trebuie susţinută. Unui
asemenea copil nu i se va interzice totul, nu i se va face cu orice ocazie morală, el nu trebuie dus tot timpul de mână,
deoarece în aceste cazuri activitatea poate dispărea, copilul transformându-se într-un instrument ascultător, un fel de
robot, sau se va lupta şi cu cerinţele corecte ale adulţilor, în el se va dezvolta un negativism absolut.

Faţă de aceşti copii nu se vor aplica pedepse legate cu limitarea mişcărilor - şezutul, culcatul, nu se vor folosi
strigătele, ameninţările, deoarece în urma unor asemenea acţiuni excitaţia se intensifică şi mai mult.

Pentru aceşti copii excitabili sunt folositoare toate jocurile care dezvoltă concentrarea atenţiei - jocurile de masă,
desenul; în jocurile mobile ei trebuie impuşi să execute ordinile, să aibă obligaţii de muncă permanentă pe care să le
execute sistematic. Priceperea de a se autodirija apare treptat, odată cu vârsta.

Al treilea tip mai poate fi subîmpărtit în trei variante: temperamental, cu reacţii motorii şi de vorbire rapidă şi
neadecvată; iritabil, cu vorbire grăbită şi opriri frecvente din cauza apariţiei excitaţiilor subcorticale; varianta a treia se
caracterizează prin dominarea proceselor subcorticale, adaptarea Ia mediul ambiant fiind împiedicată de reacţii
necondiţionate puternice.

Al patrulea tip - slab, cu o excitabilitate scăzută (melancolic). Cortexul cerebral şi segmentele subcorticale posedă o
excitabilitate scăzută, activitatea primului şi celui de al doilea sistem de semnalizare e joasă. Reflexele condiţionate
se formează greu, procesele de inhibiţie internă sunt atenuate, se observă predominarea inhibiţiei externe. Aceşti
copii sunt foarte sensibili, puţin activi, preferă jocurile liniştite, au o vorbire slabă, lentă, cu ritm rar, obosesc repede;
nu suportă iritaţii de lungă durată.

Pentru formarea deprinderilor e necesar mai mult timp, însă dacă acestea s-au format sunt foarte trainice.
Deprinderile trebuie educate treptat. Pentru melancolic e foarte folositoare aflarea în colectiv, la început el trebuie
apropiat de copiii liniştiţi, apoi după ce se deprinde cercul lui poate fi lărgit. E folositoare antrenarea în noi activităţi,
distracţii în jocuri mobile, cu caracter de competiţie.

Tipul de activitate nervoasă superioară constituie temelia formării viitorului caracter, care se manifestă prin acţiuni.
Acţiunile copiilor mici sunt întâmplătoare, depind de împrejurări şi încă nu reflectă trăsăturile de caracter. Caracterul
copilului se formează odată cu vârsta, ceea ce determină comportamentul lui. Unele trăsături de caracter se
formează repede (de exemplu, comunicativitatea la sangvinici), iar la alţii mai încet (aceeaşi comunicativitate la
melancolici). Iată de ce în sistemul de educaţie e necesar de a avea o atitudine individuală, de a descoperi cele mai
bune laturi ale naturii copilului şi de a forma pe baza lor unele calităţi pozitive ale personalităţii.

Tipurile de activitate nervoasă se modifică în decursul procesului de dezvoltare a sistemului nervos sub influenţa
factorilor sociali, educaţiei, alimentaţiei ş.a. O importanţă considerabilă au exerciţiile fizice, gradul de dezvoltare a
analizatorilor.
In organizarea regimului zilei, a diferitelor activităţi este importantă respectarea cerinţelor igienice dictate de
particularităţile de vârstă, în caz contrar neglijarea lor poate provoca supraîncărcarea nervoasă, surmenaj, nevroze.