Igiena anul II sem IV

Tema: Metode de cercetare aplicate in igiena. Organizarea lucrului de

cercetare in procesul didactic.

1. Igiena ca stiinta; scopul, sarcinile, continutul, metodele de studii.

Igiena este ştiinţa medicală care are ca obiect de studiu sănătatea şi factorii ce o
condiţionează. Scopul final al ei este păstrarea şi promovarea sănătăţii. Igiena
studiază influenţa factorilor mediului ambiant (naturali şi speciali) asupra
sănătăţii omului şi elaborează măsuri de asanare, normative şi legi sanitare,
menite să fundamenteze un mediu igienic optim de viaţă şi de muncă.

Igiena, conţinutul ei, importanţa ei teoretică şi practică sunt strâns legate:

sanitaţie sau sanitarie, profilaxie si sănătate.

In igienă se disting două categorii de metode de cercetare:

1) a factorilor mediului extern;
2) a reacţiei organismului la acţiunea factorilor mediului.

2. Igiena si sarcinile ei.

Sarcinile concrete ale medicului de medicină preventivă şi generală în domeniul

igienei sunt:

- supravegherea respectării normelor de igienă şi antiepidemice privind

condiţiile de trai, de muncă, de aprovizionare cu apă potabilă, de alimentaţie
şi alţi factori de mediu, care influenţează starea de sănătate a populaţiei şi
recomandarea măsurilor necesare;

- aplicarea măsurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea

factorilor de mediu;

- aplicarea măsurilor de combatere a focarelor de boli transmisibile;

- desfăşurarea activităţii medicale preventive în timpul şi la locul de muncă în
întreprinderile industriale şi instituţiile de învăţământ, precum şi în unităţile
care asigură cazarea şi alimentaţia acestor colectivităţi;

- urmărirea adaptării elevilor şi studenţilor în procesul de învăţământ şi a

muncitorilor în procesul de muncă;

- desfăşurarea activităţii de educaţie sanitară şi de protecţie a muncii,

antrenarea activului sanitar obştesc şi a întregii populaţii în realizarea
măsurilor profilactice.

Actualmente, igiena este o ştiinţă multilaterală şi diferenţiată. La început se

studia igiena generală, iar pe măsura acumulării cunoştinţelor despre factorii
mediului ambiant, pe baza acesteia au apărut mai multe discipline: igiena
alimentaţiei, igiena muncii, igiena copiilor şi adolescenţilor, igiena mediului,
radioigiena etc.

3. Profilaxia; tipurile ei.

Profilaxia cuprinde cunoştinţele teoretice şi măsurile practice (economice,

sociale, culturale şi sanitare), care contribuie la menţinerea sănătăţii oamenilor,
la prevenirea îmbolnăvirilor şi a complicaţiilor lor.

Profilaxia primară are drept scop prevenirea îmbolnăvirilor prin combaterea

factorilor de risc generaţi de ecosistemele umane. In acest cadru, măsurile
profilactice cuprind evaluarea efectelor exercitate asupra organismului uman de
factorii fizici, chimici sau biologici, prezenţi în mediul ambiant (poluanţi ai
aerului, apei, alimentelor, solului, circulaţia rutieră, stresul, obiceiurile
alimentare etc.), ei fiind consideraţi factori de risc în „bolile civilizaţiei
contemporane”. Profilaxia primară e bazată pe inspecţia sanitară preventivă şi
se efectuează în stadiul de proiectare, construire a obiectclor, până la darea lor
în exploatare.

Profilaxia secundară are următoarele obiective:

a) depistarea afecţiunilor în stadiile incipiente, timpurii, a stărilor premorbide
(tab. 1);
b) prevenirea agravării şi complicaţiilor bolii, reducerea duratei îmbolnăvirilor;
c) prescrierea unor regimuri igienice şi dietetice atât convalescenţilor, cât şi
celor
vindecaţi, pentru a evita recidivele.

4. Metodele fizice, chimice si biologice de cercetare; esenta si aplicarea lor in

igiena.

Metode fizice

- curăţenia – reprezintă îndepărtarea microorganismelor de pe obiecte şi

tegumente odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice, făcându-se
o decontaminare de 95-96%, prin spălare cu apă şi săpun sau detergent, clătire,
ştergere, aspirare, periere;
- incinerarea obiectelor;
- călcatul îmbrăcăminţii şi a lenjeriei,
- fierberea lenjeriei de corp şi de pat – 30 minute;
- încălzirea cu vapori de apă sub presiune în etuve a paturilor, saltelelor,
păturilor şi covoarelor, unde se formează vapori de apă ce asigură o
temperatură mai mare de 100ºC;
- raze ultraviolete emanate de lămpile cu cuartz;
- dezinfecţia prin căldură - umedă – pasteurizarea
- uscată - flambarea;

Metode chimice

Se folosesc un număr mare de substanţe chimice cu efect distrugător asupra

microorganismelor patogene ca: formol, fenol, hidroxizi, carbonaţi de Na şi K,
clorura
de var, cloramina, gama largă a detergenţilor.Vor fi utilizate alternativ mai multe
substanţe dezinfectante cum ar fi:
- pentru dezinfecţia duşumelelor din piatră, a materialelor plastice, a lemnului –
se vor folosi prin alternanţă una din următoarele soluţii – sodă de rufe 5%, var
cloros 2%, amestec de soluţie apoasă de sodă caustică hidrod 1% cu soluţie de
dero,
- pentru dezinfecţia pereţilor acoperiţi cu faianţă sau vopsea de ulei se folosesc
- var cloros 2%, cloramină 2%, bromocet 1%,
- mobilierul din lemn şi metal se şterge cu bromocet 1%,
- lenjeria de pat şi echipamentul de protecţie se dezinfectează prin înmuiere în
soluţie de cloramină 1% timp de 2 ore sau cu soluţie de deroform,
- îmbrăcămintea bolnavilor, paturile şi saltelele se dezinfectează prin vaporizare
în spaţiu închis cu formol 3-15 ml sol./ m³ de aer,
- termometrele se dezinfectează prin păstrare în soluţie de cloramină 2% sau
tinctură de iod 1% în alcool etilic,
- ploştile, scuipătorile şi tăviţele renale se dezinfectează prin submersare timp
de
2 ore în cloramină 4%, var cloros 4% sau iodoform,
- instalaţiile sanitare se stropesc cu var cloros 20%
- vesela şi tacâmurile se dezinfectează prin submersare în cloramină 1% sau
bromocet 1% 2 ore după spălare prealabilă

Metodele biologice

Reprezintă cercetări microbiologice, virusologice, parazitologice etc. Autoarea

prezintă metodele de apreciere a reacţiei organismului la acţiunea factorilor
mediului înconjurător.

5. Metodele fiziologice, biochimice, histologice, morfopatologice, toxicologice,

chimice de cercetare si aplicarea lor in igiena.

Metodele fiziologice se folosesc la cercetarea manifestărilor funcţionale ale

diferitelor organe, sisteme, ca răspuns la modificările mediului. Au o importanţă
mare, deoarece ele precizează sub raport funcţional limitele dintre normal şi
patologic şi ne oferă posibilitatea orientativă de a regla acţiunea factorilor
nocivi ai mediului.

Metodele chimice sunt bazate pe fenomene chimice de precipitare, neutralizare

etc., cu care se determină componenţa chimică a obiectelor de mediu.

6. Metodele sanitaro-microbiologice si aplicarea lor in igiena.

Inspecţia sanitaro-preventivă constă în efectuarea controlului normativelor şi

regulilor igienice la proiectarea şi construirea diferitor obiective, la darea lor în
exploatare. O funcţie a inspecţiei sanitaro-preventive este şi controlul tuturor
articolelor produse în sfera industrială, calitatea cărora poate influenţa asupra
sănătăţii omului; spre exemplu, controlul construcţiei maşinilor în vederea
aprecierii igienice a zgomotului, amplasării, securităţii în timpul funcţionării
lor etc., controlul componenţei chimice a unor produse alimentare noi,
substanţelor adiţionale, care se adaugă în alimente cu un anumit scop, controlul
materialelor sintetice întrebuinţate la ambalarea alimentelor, tuturor
substanţelor, îngrăşămintelor noi, utilizate în agricultură, etc.

7. Notiuni despre metodele statistice si aplicarea lor in cercetarile medico-

biologice.

Metodele statistice se aplică la studierea structurii şi dinamicii stării de sănătate

a populaţiei. La bază au sistematizarea şi analiza rezultatelor diverselor
determinări, cu scopul de a obţine mărimi tipice pentru indicii cercetaţi. Pentru
reprezentarea cât mai exactă de interpretare a fenomenelor de masă deseori se
folosesc metodele statistice matematice.

Tema: Metode de conditionare a calitatii apei

1. Sursele de apa. Particularitatile lor igienice.

Instalatiile care asigura alimentarea cu apa a populatiei sunt instalatiile centrale,

microcentralele si locale(fantanele).

Unele din principalele surse de apa in Republica Moldova sunt raurile Nistru si
Prut. Nistru este sursa principala de alimentare cu apa potabila pentru orasele
Chisinau, Balti si Soroca iar Prut asigura apa potabila pentru oraselele mai mici
precum Leova, Cahul, Cantemir, Glodeni si partial Edinet.

Printre alte surse se numara fintinele, care predomina in zona rurala dar circa
61% din apeductele legate de sursele subterane de apă şi aproximativ 84% a
apei din fîntîni nu corespund normelor sanitare după componenţa chimică.
Astfel, apa conţine o cantitate sporită de fluor, sulfaţi, sulfură de hidrogen şi alte
elemente chimice. Calitatea apei potabile din sursele subterane nu corespunde
nici după indicii bacteriologici.
2. Tipuri de aprovizionare cu apa a populatiei.

3. Metode de conditionare a calitatii apei.

În scopul ameliorării calităţii apei potabile sunt folosite mai multe metode, cele
mai răspândite fiind limpezirea, înlăturarea prin sedimentare a substanţelor în
suspensie; decolorarea; dezinfectarea.

Dezintoxicarea presupune eliberarea apei de substanţe toxice; dezactivarea -

eliberarea apei de substanţe radioactive; desalinizarea - desărarea apei prin
înlăturarea elementelor minerale.

Limpezirea şi decolorarea apei pot fi obţinute prin sedimentare un timp

îndelungat. Sedimentarea, în condiţii naturale, decurge foarte încet, iar
decolorarea practic nu se produce. De aceea pentru a mări eficacitatea acestor
procese, înainte de sedimentare în apă se adaugă substanţe chimice, care au
proprietatea de a accelera sedimentarea particulelor şi de a separa substanţele
care contribuie la coloraţia apei.

Coagularea apei este un proces de mărire, agregare a impurităţilor coloidale ale

apei. Coagularea se termină cu formarea agregatelor vizibile, numite flocoane.
Coagularea are loc sub acţiunea coagulanţilor - sărurilor de aluminiu şi fier (cel
mai des se foloseşte sulfatul de aluminiu). Calculul preventiv al dozei de
coagulant se face în funcţie de alcalinitatea şi culoarea apei prelucrate, însă
neapărat se va concretiza pe cale experimentală.

Pentru ca procesul de coagulare a apei să decurgă mai repede, se folosesc

floculanţii sintetici (poliacrilamidul ş.a). Procesul final al limpezirii şi
decolorării este filtrarea apei printr-un strat de material granulat (nisip sau
antracit).

Decantarea este efectuată în bazine speciale de sedimentare - rezervoare cu

adâncime de câţiva metri prin care apa trece permanent cu o viteză foarte mică
timp de 4-8 ore.

4. Decantarea si filtrarea apei; etapele conditionarii ei.

Decantarea este efectuată în bazine speciale de sedimentare - rezervoare cu
adâncime de câţiva metri prin care apa trece permanent cu o viteză foarte mică
timp de 4-8 ore.

Epurarea apei se poate efectua după două scheme:

1. Decantarea şi filtrarea lentă.
2. Coagularea, decantarea şi filtrarea rapidă.

Dacă este folosită prima schemă, atunci pentru limpezirea definitivă apa se trece
printr-un filtru lent. Ultimul prezintă un rezervor pe fundul căruia se instalează
plăci de beton sau ţevi de drenaj cu orificii, deasupra drenajului se aşterne un
strat de petriş, apoi un strat filtrant de nisip cu grosimea de 1 m. Filtrarea prin
acest filtru decurge lent, cu o viteză de 0,1-0,3 m/oră.

Aceste filtre curăţă apa bine datorită faptului că la reţinerea particulelor în

stratul de nisip porii se micşorează, formând membrana biologică atât, încât
reţin până la 90-99% bacterii, ouă de helminţi. La fiecare 1-2 luni se înlătură
2-3 cm din stratul superior de nisip, care a devenit murdar.

Filtrarea lentă este folosită în instalaţiile mici de apă. Când este folosită schema
a doua de curăţare, în apă se adaugă coagulanţi care permit decolorarea apei,
reducerea duratei sedimentării şi folosirea unor filtre rapide.

Viteza de filtrare în acest caz e de 5-12 m/ oră. Peste 10-15 minute de la

începutul filtrării apei la suprafaţa straturilor de nisip se formează pelicula
filtrantă din particulele sedimentate. Acest proces măreşte capacitatea filtrului
de a reţine toate particulele, microbii etc.

După 8-12 ore de lucru este necesar a spăla filtrul cu un curent de apă curată ce
este îndreptată de jos în sus. Filtrele rapide au proprietatea de a reţine 80-99 %
de bacterii. Filtrele rapide, având capacitatea de lucru înaltă, sunt folosite la
staţiile mari de îmbunătăţire a calităţii apei.

Pentru excluderea pericolului epidemiologic la staţiile de alimentare, apa după

filtrare trebuie să fie dezinfectată.

5. Limpezirea apei prin cogulare; factorii ce determina eficacitatea ei, alegerea

dozei de coagulant.
Coagularea apei este un proces de mărire, agregare a impurităţilor coloidale ale
apei. Coagularea se termină cu formarea agregatelor vizibile, numite flocoane.
Coagularea are loc sub acţiunea coagulanţilor - sărurilor de aluminiu şi fier (cel
mai des se foloseşte sulfatul de aluminiu). Calculul preventiv al dozei de
coagulant se face în funcţie de alcalinitatea şi culoarea apei prelucrate, însă
neapărat se va concretiza pe cale experimentală.

Pentru ca procesul de coagulare a apei să decurgă mai repede, se folosesc

floculanţii sintetici (poliacrilamidul ş.a). Procesul final al limpezirii şi
decolorării este filtrarea apei printr-un strat de material granulat (nisip sau
antracit).

6. Metode de dezinfectare a apei si caracteristica lor igienica.

La filtrarea apei nu toate bacteriile sunt reţinute şi o parte, rămânând libere în

apă, trec prin instalaţiile de curăţare a apei şi se află în apa filtrată. Pentru
crearea unei bariere sigure şi dirijabile în căile de transmitere prin apă a
infecţiilor intestinale, apa se dezinfectează. Dezinfecţia apei este cea mai
răspândită metodă de îmbunătăţire a calităţii apei potabile. La folosirea apelor
de suprafaţă dezinfecţia este obligatorie, iar în unele cazuri e obligatorie şi
pentru apele subterane.

Procesele de dezinfectie pot fi diferite si anume:

– Clorinarea
– Raze ultraviolete
– Ozonarea

La alimentarea centralizată cu apă cel mai des sunt folosite metodele cu diverşi
reagenţi (clorinarea, ozonizarea) si fără reagenţi (cu raze ultraviolete). Din cele
menţionate clorinarea apei este metoda folosită mai des datorită unor priorităţi
igienice, tehnice şi economice faţă de alte metode de dezinfectare, iar în cazul
aprovizionării cu apă a unui număr limitat de persoane se foloseşte
dezinfectarea prin fierbere.

Clorinarea apei se efectuează cel mai des prin adăugarea clorurii de var. Cu
acest scop se folosesc două metode: clorinarea cu doze normale de clor şi
superclorinarea apei cu doze mărite de clor. Substanţele utilizate în scopul
dezinfecţiei apei trebuie să corespundă unor condiţii, dintre care:
- să nu modifice calitatea organoleptică a apei şi să nu lase urme de substanţe
nocive după tratare;
- utilizarea acestor substanţe să se facă cu metode cât mai simple, rapide,
eficace şi cu preţ cât mai redus.

Clorinarea cu doze normale de clor se efectuează după aceleaşi reguli ca în

condiţiile staţionare, la apeducte.

Razele cu ultraviolete sunt produse de asa numitele sterilizatoare sau lampi cu

UV si sunt eficiente impotriva bacteriilor, virusilor si a sporilor. Capacitatea de
dezinfectie a razelor ultraviolete este inferioara clorului pentru ca este strict
legata de compozitia apei care trebuie sterilizata. Cu toate acestea razele
ultraviolete se folosesc cu succes in distrugerea din apa a giardia si
criptosporidium, ceea ce clorul nu poate face. De aceea este recomandat ca
atunci cand avem o apa infestata cu bacterii, virusuri, alge, protozoare,
mucegaiuri etc., sa folosim ambele medote de tratare (clor si ultraviolete).

Conditiile pe care apa trebuie sa le indeplineasca pentru ca razele cu ultraviolete

sa aiba eficacitate maxima sunt:

– duritatea totala sa fie mai mica de 6 dH

– fier < 0,3 mg/l
– hidrogen sulfurat < 0,05 mg/l
– suspensii solide < 10 mg/l
– mangan < 0,05 mg/l

Ozonarea se face cu ozon. Ozonul este un gaz foarte instabil si se gaseste in

natura. Se formeaza datorita descarcarilor electrice de mare potential.

Ozonul este dezinfectantul si oxidantul cel mai puternic cunoscut in

echipamentele de tratare a apei, pentru eliminarea bacteriilor, sporilor, virusilor.
Este folosit si pentru oxidarea fierului, manganului si a substantelor organice
fara a lasa reziduuri cu mirosuri sau gusturi neplacute. Actiunea sa este rapida
(1-5 min) dar nu este permanenta. Acest tip de tratament se foloseste cu
precadere pentru apa imbuteliata, pentru apa ce se foloseste la sucuri si alte
bauturi racoritoare.

Ezista si echipamente casnice pentru ozonarea apei. Ele se folosesc pentru:

– indepartarea pesticidelor de pe legume si fructe, distrugerea hormonilor din
carne sau peste;
– distrugerea bacteriilor si cresterea perioadei de pastrare a prospetimii
alimentelor;
– sterilizarea veselei, tacamurilor, recipientelor pentru pastrarea laptelui,
prosoapelor si imbracamintei.

7. Dezinfectia apei cu doze normale de clor; notiune de absorbtie a clorului;

clorul rezidual si dozarea lui.

Pentru a avea siguranta ca procesul de dezinfectie se desfasoara corect, dupa

timpul de contact din rezervorul de stocare, in apa trebuie sa ramana clor
rezidual liber in valoare de 0.2 – 0.5 mg/l. Aceasta analiza se poate efectua cu
un test de clor sau printr-un buletin de analiza a apei. O alta valoare dupa care
ne putem ghida este cea de la ultimul robinet de distributie unde ar trebui sa
avem clor rezidual liber in cantitate de 0,1 – 0,4 mg/l.

Cantitatea de clor activ introdusa in apa este intre 0,2 – 0,4 mg/l, deci va fi
potabila dar va avea si putere de dezinfectie.

8. Cerintele igienice fata de amenajarea fantanilor. Metode de dezinfectie in

alimentarea decentralizata cu apa.

Fântânile sunt destinate pentru obţinerea apelor subterane din primul de la

suprafaţă strat acvifer fără presiune. Astfel de fântână prezintă o mină de formă
cilindrică sau pătrată, ce constă dintr-un colac, mina propriu-zisă şi partea
recipientă a apei.

Colacul serveşte pentru protecţia fântânii contra poluării şi pentru

supravegherea, refularea şi captarea apei şi trebuie să se afle cu cel puţin 0,7-0,8
m mai sus de suprafaţa solului. Colacul fântânii trebuie să fie din beton armat,
gaura de acces trebuie să aibă capac pentru închidere şi să fie înzestrat cu
acoperiş. Fântâna trebuie să aibă acoperiş protector.

În jurul minei la 2 m adâncime şi 1 m lăţime trebuie să se facă un ecran de

argilă bine bătătorită, care nu admite pătrunderea apelor atmosferice şi de
suprafaţă. Suprafaţa solului în jurul fântânii se asfaltează sau se betonează la o
rază de 2 m, asigurând o înclinaţie de 0,1 m de la fântână spre părţile laterale.
Alături de colacul fântânii se fixează o bancă pentru găleţi. În jurul fântânii la o
rază de cel puţin 2 m, se face un gard, pentru a preveni accesul animalelor.

Mina serveşte pentru trecerea dispozitivelor (găleţi, cupe), de asemenea în

anumite cazuri şi pentru amplasarea mecanismelor de scoatere a apei. Pereţii
minei trebuie să fie etanşaţi şi să izoleze bine fântâna pentru prevenirea
pătrunderii în ea a apelor meteorice şi a apelor din straturile superficiale ale
solului.

Pereţii fântânilor se fac în primul rând din inele din beton armat sau beton. În
lipsa lor se admite folosirea pietrei, cărămizii. Piatra (cărămida) pentru pereţii
fântânii trebuie să fie dură, fără fisuri, să nu coloreze apa. La construirea
pereţilor din piatră sau din inele de beton, sau beton armat se utilizează mortarul
de ciment (ciment de marcă superioară, care nu conţine impurităţi). Utilizarea
altor materiale pentru construcţia pereţilor se efectuează cu autorizarea
serviciului igienic teritorial.

Partea fântânii recipientă pentru apă serveşte pentru afluxul şi acumularea

apelor freatice. Ea trebuie adâncită în stratul acvifer pentru o acumulare mai
bună a apei şi majorarea debitului. Pentru asigurarea unui flux mai mare al apei
în fântână, partea de jos a pereţilor ei poate avea orificii speciale sau poate fi
amenajată sub formă de cort.

Pentru prevenirea impurificării fântânii contra curenţilor ascendenţi şi a apelor

freatice, apariţiei turbidităţii în apă şi pentru simplificarea curăţirii apei, la
fundul fântânii trebuie să se facă un filtru din nisip măşcat, prundiş măşcat sau
pietriş cu grosimea stratului de 20-30 cm.

Pentru coborârea în fântână m timpul reparaţiei şi curăţirii, în pereţii ei trebuie

să fie montate scoabe metalice situate în ordine de tablă de şah la distanţa de 30
cm una de alta.

Scoaterea apei din fântânile de mină se efectuează cu ajutorul diferitelor

dispozitive şi mecanisme. Cea mai accesibilă, din punct de vedere igienic, este
utilizarea pompelor de diverse construcţii (manuale, electrice). În cazul
imposibilităţii echipării fântânii cu pompă, se admite instalarea vârtejului cu
roată pentru una sau două găleţi, cumpenei cu găleată publică bine fixată ş.a.
 Tema: Aprecierea igienica a calitatii apei potabile

1. Importanta fiziologica si igienica a apei. Normele de consum al apei.

Apa este unul dintre cele mai necesare elemente ale vieţii, constituind mediul în
care se desfăşoară toate procesele vitale.

Problema igienei apei vizează interesele populaţiei în întregime. Această

particularitate decurge din importanţa apei în procesele fiziologice ale
organismului. Apa, ca factor principal al mediului ambiant, determină, în mare
măsură, sănătatea şi condiţiile sanitare ale populaţiei.

Apa reprezintă unul dintre componenţii de bază ai organismului. Cu cât

organismul este mai tânăr, cu atât conţinutul lui în apă este mai mare. Astfel,
embrionul uman la o lună conţine 97% apă, la 8 luni conţine 83%, nou-născuţii
-71,2%, iar adultul - 65%. Apa participă la majoritartea proceselor biochimice
din organism, intră în compoziţia secreţiilor şi a celor mai multe substanţe
legate de procesul vieţii.

O deshidratare nesemnificativă poate provoca dereglări semnificative în starea

sănătăţii organismului. La pierderea a 10% din apa corpului se observă o
nelinişte bruscă, slăbiciune, tremorul extremităţilor. În experienţele efectuate pe
animale s-a constatat că pierderea a 20-22% de apă determină sfârşitul letal.
Aceasta se explică prin faptul că procesele digestive, sinteza substanţei vii din
organism şi toate reacţiile metabolismului au loc numai în prezenţa apei.
Cantitatea de apă de care are nevoie un organism pe zi este de 2,5-3 litri.
Această cantitate este asigurată astfel: 1,0-1,5 litri prin băuturi, 1,0-1,2 litri prin
alimente, 0,5 litri se formează în organism în urma diferitelor procese
biochimice.

2. Apa ca factor al sanatatii.

Apa reprezintă unul dintre componenţii de bază ai organismului. Cu cât

organismul este mai tânăr, cu atât conţinutul lui în apă este mai mare. Astfel,
embrionul uman la o lună conţine 97% apă, la 8 luni conţine 83%, nou-născuţii
-71,2%, iar adultul - 65%. Apa participă la majoritartea proceselor biochimice
din organism, intră în compoziţia secreţiilor şi a celor mai multe substanţe
legate de procesul vieţii.

De asemenea apa ajută la eliminarea, prin urină, a substanţelor rezultate în urma

proceselor vitale şi a unei părţi din substanţele toxice pătrunse în organism.
Scăderea cantităţii de apă din organism se numeşte deshidratare. Nevoia de apă
se manifestă prin senzaţia de sete.

Apa se pierde în permanenţă din organism, în special pe cale renală cu urina

(1000-1500 cm3 pe zi) şi prin transpiraţie (600-1000 cm3 în medie). În cazuri
patologice pot apărea deshidratări în urma scaunelor diareice frecvente, a
vărsăturilor sau a hemoragiilor.

Apa pierdută din organism, în mod fiziologic sau patologic, este înlocuită prin
apa de băut sau cea conţinută în alimente. După ingerare, apa pătrunde în
stomac, unde se absoarbe în cantitate extrem de mică şi apoi în intestin, unde
are loc absorbţia maximă. În cazul când ingestia depăşeşte necesităţile în apă, se
măreşte excreţia apei prin rinichi. Funcţionează deci în permanenţă acest
echilibru între ingestia şi excreţia de apă.

Datorită necesităţii vitale în apă a organismului, omul nu poate suporta lipsa de

apă decât timp foarte scurt. Cantitatea de apă de care are nevoie un organism pe
zi este de 2,5-3 litri. Această cantitate este asigurată astfel: 1,0-1,5 litri prin
băuturi, 1,0-1,2 litri prin alimente, 0,5 litri se formează în organism în urma
diferitelor procese biochimice.

3. Bolile infectioase transmise prin apa si formele de manifestare a lor.

Rolul apei în răspândirea bolilor a fost remarcat înaintea descoperirii agenţilor

patogeni ai bolilor infecţioase transmise prin apă. Cea mai frecventa forma de
boala infectioasa de natura hidrica este epidemia. Epidemiile hidrice prezinta o
serie de caractere proprii care le diferentiaza de alte tipuri de epidemii sip e
baza carora se poate pune diagnosticul si aplica masurile de combatere.
Epidemiile hidrice se caracterizează prin câteva aspecte principale: epidemia se
suprapune teritoriului alimentat de sursa de apă contaminată; izbucnirea
epidemiei poate fi bruscă, producând apariţia unui număr mare de cazuri într-un
timp scurt; îmbolnăvirile se limitează numai la persoanele care au consumat apa
infectată; epidemia se poate produce în oricare anotimp al anului.

Cele mai importante boli care se pot transmite prin apă sunt febra tifoidă,
holera, dizenteria, leptospirozele, tularemia, bruceloza, tuberculoza, hepatita A
şi E, poliomielita, enterocolitele şi unele boli parazitare.

4. Particularitatile epidemiilor hidrice; profilaxia lor.

Epidemiile hidrice se caracterizează prin câteva aspecte principale: epidemia se

suprapune teritoriului alimentat de sursa de apă contaminată; izbucnirea
epidemiei poate fi bruscă, producând apariţia unui număr mare de cazuri într-un
timp scurt; îmbolnăvirile se limitează numai la persoanele care au consumat apa
infectată; epidemia se poate produce în oricare anotimp al anului.

Epidemiile cu caracter hidric se pot produce nu numai prin apa de băut

contaminată, ci şi prin intermediul fructelor, legumelor, zarzavaturilor care au
fost irigate cu ape de suprafaţă poluate sau cu ape reziduale insuficient epurate.
Adăparea animalelor cu ape din surse contaminate sau folosirea în hrana lor a
furajelor din zone irigate cu ape de râu poluate sau cu ape reziduale, pot
contamina totodată şi animalele.

5. Bolile de natura neinfectioasa, cauzate de folosirea apei necalitative;

profilaxia lor.

Patologia neinfectioasa este determinate de compozitia chimica a apei, fapt

pentru caremai poarta denumirea de patologie chimica de natura hidrica. Sub
acest aspect se stie ca apa areo compozitie chimica foarte variata, continand un
mare numar de elemente chimice dizolvate.Daca la compozitia chimica normala
adaugam si substantele chimice patrunse in apa ca urmare a poluarii, obtinem o
multitudine de situatii in care apa poate influenta organismul uman. Din acest
punc de vedere cunoastem mai multe categorii de substante chimice care pt
actiona direct sauindirect asupra sanatatii populatiei.
6. Cerintele igienice fata de calitatea apei potabile; aprecierea calitatii ei.

Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, în stare naturală
sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri
casnice, indiferent de originea ei şi de modul de furnizare, precum şi apa
folosită în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau
comercializarea produselor destinate consumului uman. Dupa componenta si
proprietatile sale apa la alimentare trebuie sa corespunda normativelor
prevazute in Regulamentul igienic.

Controlul asupra calitatii apei trebuie sa corespunda conditiilor locale in strinsa

legatura cu masurile igienice realizate in centrul populat. In scop de asigurare a
stabilitatii calitatii apei, inofensivitatii si acceptibilitatii alimentatiei populatiei
cu apa, controlul trebuie sa includa nu numai avizarea igienica sistematica a
sursei de aprovizionare cu apa, utilajului si instalatiilor, dar si avizarea terenului
adiacent la instalatiile de captare a apei.

Mirosul şi gustul apei sunt date de schimbarea caracteristicilor acesteia

(existenţa unor substanţe, săruri minerale şi gaze dizolvate).

Culoarea apei este dată de substanţele dizolvate de natură, minerală sau

organică.

Turbiditatea apei caracterizează transparenţa/limpezimea a acesteia, și se

datorează existenţei în suspensie a unor particule foarte fine care nu
sedimentează în timp.

pH-ul definește caracterul neutru ,alcalin sau acid al apei .

Clorul rezidual liber reprezintă cantitatea de clor rămasă în apă după

dezinfecţie pentru asigurarea protecţiei sanitare a acesteia.

Amoniul, nitriţii şi nitraţii sunt derivați ai azotului care pot proven din
compoziția solului sau dintr-un process de descompunere a unor substanțe
organice care conțin azot .

Fierul este un component natural al apei, aflat sub forma de compusi (de obicei
bicarbonat feros).
Oxidabilitatea reprezintă totalitatea substanţelor organice şi anorganice
oxidabile în apă.

Duritatea totală reprezintă concentrația ce le conferă apei compuşii de calciu şi

magneziu aflaţi în soluţie. Aceasta este o caracteristică naturală a apei. În
general duritatea apei se exprimă în grade germane de duritate.

Conductivitatea apei ne dă informaţii despre compoziţia ei chimică şi reprezintă

concentraţia de ioni şi mişcarea lor.Apa în general, indiferent de sursă conţine
pe lângă molecule de H2O (apă pură) şi o mulţime de alte substanţe. Pe masură
ce purificăm apa, conductivitatea scade.

Bacterii coliforme, escherichia coli, enterococi sunt microorganisme prezente în

mediul înconjurător a căror prezenţa în apă poate provoca boli dacă depășesc
valorile maxim admise .

7. Indicii componentei minerale a apei potabile si importanta lor igienica.

8. Importanta igienica a iodului si a fluorului. Normativele fluorului in apa

potabila si argumentarea lor.

Carenţa de iod în alimente şi apa potabilă în cadrul unui Studiu Demografic şi

de Sănătate (2006) a fost testată sarea de bucătărie folosită în peste 11 mii de
gospodării. Rezultatele obţinute denotă că 60% din gospodării consumă sare
adecvat iodată (15+ ppm), iar în gospodăriile din mediul urban cota celor care
consumă sare adecvat iodată este semnificativ mai înaltă decât în mediul rural.
Nivelul de iodare a sării este mai mare în Chişinău (84%) şi mai mic în zona de
sud (44%). La nivel naţional, datele s-au îmbunătăţit din anul 2000, când doar
33% din gospodării consumau sare adecvat iodată.

9. Indicii chimici de poluare a apei cu substante organice si agenti patogeni.

Poluarea apelor afecteaza calitatea vietii la scara planetara. Apa reprezinta sursa
de viata pentru organismele din toate mediile. Fara apa nu poate exista viata.
Calitatea ei a inceput din ce in ce mai mult sa se degradeze ca urmare a
modificarilor de ordin fizic, chimic si bacteriologic.

Cauzele poluarii apei:

· Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar si deversari

deliberate a unor poluanti;

· Scurgeri de la rezervoare de depozitare si conducte de transport subterane,

mai ales produse petroliere;

· Pesticidele si ierbicidele administrate in lucrarile agricole care se

deplaseaza prin sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigatii pana la
panza freatica;

· Ingrasamintele chimice si scurgerile provenite de la combinatele

zootehnice;

· Deseurile si reziduurile menajere;

· Sarea presarata in timpul iernii pe sosele, care este purtata prin sol de apa
de ploaie si zapada topita;

· Depunerile de poluanti din atmosfera, ploile acide.

Poluantii apei sunt produsele de orice natura care contin substante in stare
solida, lichida sau gazoasa, in conditii si in concentratii ce pot schimba
caracteristicile apei, facand-o daunatoare sanatatii.

10. Methemoglobinemia hidrica si profilaxia ei.

Methemoglobinemia este o boală caracterizată de o creștere anormală a

concentrației sangvine de methemoglobină (metHb), o moleculă incapabilă să
transporte oxigenul. Methemoglobina este un compus similar hemoglobinei,
doar că ionul feros (Fe2+) (ion central al hemoglobinei) a fost ionizat la ionul
feric (Fe3+), incapabil să asigure transportul oxigenului în sânge.

Methemoglobinemia poate fi cauzată de stresul oxidativ, precum și de

numeroase substanțe toxice precum vopsele bazate pe anilină, unele antibiotice
(sulfonamidele), unele anestezice locale (articaina), nitrații, clorații (la care sunt
cei mai vulnerabili sugarii), bromații, etc.

Methemoglobinemia este diagnosticată când procentul de methemoglobină

depășește 1% din hemoglobina normală. Un simptom al methemoglobinemiei
este cianoza pielii, cu sânge brun care nu revine în starea normală prin expunere
la oxigen. Alte simptome sunt anxietatea și confuzie pe măsură ce boala se
agravează. Pot apărea dificultăți de respirație, oboseală, amețeală, precum și
pierderea cunoștinței.

În forme mai grave ale bolii pot apărea disritmii, atacuri de apoplexie, stări
comatoase, și chiar moartea bolnavului.

11. Indicii microbiologici ai calitatii apei potabile.

Indicatori biologici – reflectă gradul de saprobitate a unei ape, prin analiza

speciilor de organisme care populează mediul acvatic

Indicatori bacteriologici – exprimă gradul de poluare bacteriană, în principal

prin determinarea numărului de bacterii coliforme totale şi, respectiv, fecal.