Templul zeitei Hera-Olympia

Perioada arhaică s-a întins de-a lungul secolelor VIII- VI i. Chr. succedând aşa zisă
epoca ʺîntunecatăʺ a Greciei Antice, numită şi perioada homerică. Această s-a remarcat prin
întărirea şi apariţia elementelor caracteristice pentru întreagă istorie ulterioară a lumii greceşti,
printr-o înflorire a civilizaţiei acesteia. Au fost consolidate polisurile, s-au întemeiat colonii,
apre filosofia, teatrul grec şi poeziile scrise, odată cu reapariţia scrisului (dispărut în epoca
precedentă). Cu alte cuvinte, perioada arhaică defineşte o revoluţie structurală, populaţia
crescând, dezvoltându-se un proces social semnificativ. Toate acestea au dus la dezvoltarea
oraşelor.Ajungând centre ale unor formaţiuni statale, oraşele state vor constitui un cadru
prielnic pentru dezvoltarea unei arhitecturi monumentale. Acest lucru va conduce la trecerea
rapidă de la construcţii din cărămidă crudă şi lemn la cele din piatră.

Arhitectură locuinţelor arhaice păstrează procedeul de construcţie cu zidărie din

cărămidă nearsă aşezată pe un soclu din cărămidă de piatră, utilizat în perioada homerică,
optandu-se în mod definitiv pentru planuri patrulatere sau rectangulare. În mediul urban,
densitatea foarte mare a locuinţelor rezidenţiale a dus la utilizarea zidurilor comune. Din
stradă, prin intermediul unei tinde (prodomos), se făcea accesul într-o curte interioară
mărginită de un portic pe una sau două lături pe care se deschideau încăperile. Această curte
reprezintă germenele viitoarei curţi cu perystil.

Templele începuseră să apară încă din epoca geometrică, dar cu o anumită reţinere,
înlocuind sanctuarele simple, în care singură construcţie era altarul. În perioada arhaică
acestea devin din ce în ce mai numeroase. În timpul celei de-a două jumătăţi a secolului al
VII-lea şi în prima jumătate a secolului al VI-lea, sistemul constructiv cu stâlpi din lemn şi
ziduri din cărămidă crudă rămâne în vigoare şi în arhitectură templelor. La început, pentru a
proteja piesele structurii din lemn se recurge la o îmbrăcăminte de ceramică sub formă de
placaje. Totodată, învelitorile sub formă ţiglelor iau locul celor din lemn. Piesele din ceramică

1
aveau şi un rol estetic, acestea erau menite să îmbogăţească aspectul decorativ al
construcţiilor din lemn. Lucru ce a influenţat arhitectură pietrei de mai târziu, la nivel
decorativ.

Unul dintre cele mai importante fenomene petrecute în perioada arhaică, cu importante
repercursiuni în evoluţia arhitecturii şi a artei greceşti este trecerea de la construcţii din lemn
la cele din piatră, care s-a manifestat printr-un proces treptat. Acest proces este descris de
evoluţia în timp a templelor, program care putem spune că valorifica în cea mai înalta măsură
progresul constructiv şi plastic al arhitecturii. În cursul noului material de construcţie se
cristalizează tipologia templului peripter.

În arhitectură templelor de piatră pteroma îşi va pierde rolul sau iniţial de a proteja
zidurile din lut, devenind componentă a expresivităţii plastice. Acoperişul plat era deja
înlocuit de cel înclinat, atestat în epoca homerică, având patru pante la începutul secolului al
VII-lea, trei pante şi un fronton la mijlocul aceluiaşi secol, pentru că la începutul secolului al
VI-lea să se ajungă la dedublarea frontonului, dezvoltându-se compoziţia simetrică, în raport
cu două axe marcate de cella şi peristatis.

În această perioada se conturează două curente: cel dorian, dezvoltat în Pelopones,

impunându-se prin forţă, sobrietatea şi rigoarea să şi cel ionian, în Ionia şi arhipeleag, care se
caracterizează prin graţia , bogăţia şi fantezia să. Elementul specific al unui templu este
coloana. Odată cu trecerea la folosirea pietrei în construirea acesteia, au fost perpetuate
proporţiile caracteristice lemnului.

Artă arhaică este numită „ artă viguroasă şi vie a unui popor tânăr, care se pricepe să
îşi găsească mijloacele de expresie acolo unde poate, dar care se orientează spre umanism”.
Arhitectură religioasă. Manifestarea cea mai vădită a acestei noi arte constă în apariţia unei
arhitecturi religioase. Templele.

Ordinele greceşti iau ,aşadar, naştere din elemente însuşite de civilizaţia miceniană şi
cea orientală. Ordinul doric domină cu precădere în Pelopones, coloniştii raspandindul din
plin în tot Occidentul. Unul dintre monumentele cele mai preţioase se află parţial şi astăzi în
picioare, în pădurea Altis din Olimpia: Heraionul care a succedat către annul 600, unui prim
temple din secolul al VIII-lea.

2
 Templul Herei, numit şi Heraion, este un templu
din perioada arhaică al Greciei Antice, situat în Olympia
şi dedicat zeiţei Hera, regina zeilor Greci. Acesta a fost
construit cca în anii 700-500 i. Chr ,în această perioada
fiind reconstrut de trei ori,una dintre cauze fiind un
cutremur.Se spune că templul este cel mai propabil o
dedicaţie din partea oraşului Trphylian ( “Ţară celor trei
triburi”) din Skillous. Se mai spune că această dedicaţie
din partea unui oraş apropiat a fost, la început, în cinstea
patronului divinităţii, în Olympia, Zeus, că mai târziu să
fie dedicată soţiei sale Hera.Cu alte cuvinte templul herei
cedează rolul principal în cadrul sanctuarului datorită
construcţiei unui nou templu dedicat soţului sau.

Pe de oparte unele surse suntin faptul că flacăra

Statuia Herei,este în mitologia
greacă zeița protectoare a căsniciei,
a căminului și a femeilor măritate,
precum și regina zeilor și a
oamenilor.
olimpică era aprinsă cu ajutorul unei oglinzi parabolice
care focaliza razele soarelui într-un singur punct în
interiorul templului ,pe de altă parte se consideră că
această era aprinsă în altarul zeiţei Hera ,aflat lângă
templu.

Olympia a fost un sanctuar a

lui Zeus situat la confluenţa Alfeului
cu Cladeus la poalele muntelui
Kronion, aproape de micul oraş
modern Olympia şi la aproximativ
18 km de oraşul Pyrgos şi Marea
Ionică ,pe un teren locuit încă din
mileniul ÎI,umbrit de o pădure de
pini. În 776, odată cu întemeierea
oficială a Jocurilor şi instituirea unui
armistiţiu sacru care permitea
pelerinilor să participe în deplină
siguranţă la aceste sărbători ţinute o
Evolutia sanctuarului Olympia

3
dată la 4 ani ,sactuarul a devenit preelenic.Era administrat în numele celor 16 cetăţi ale Elidei
de către oraşul Pisa ,iar după 576 Eliş care îşi exercită autoritatea în ciuda frecventelor certuri
cu vecinii( jefuirea în 364 a sactuarului de către arcadieni ). Dezvoltarea arhitectonică a
scatuarului începe în epoca arhaică, în incinta sacră numită Altis, plantată cu arbori se înalta
templul Herei. Cel puţin 10 tezaure se aflau pe terasă nordică , oferite de diferite
oraşe.Sactuarul lui Zeus de pe platoul Altis, s-a conturat la poalele muntelui Kronion că o
incinta în formă de patrulater în interiorul căreia erau dispuse liber altarul lui Zeus ,heroonul
lui Pelops , Pelopeion. Diferite clădiri au ocupat treptat zonele periferice ale incintei :spre est
Porticul Echoului, construcţie arhaică înlocuită cu o altă construcţie ,elenistică , deplasată spre
vest ;spre nord un şir de tezaure ale cetăţilor greceşti şi chiar templul arhaic al
Herei.Edificarea templului lui Zeus ,expresie a fazei doricului sever a schimbat raporturile
dintre componentele ansamblului ,inzestrandu-l cu o nouă dominantă care a atenuat rolul jucat
anterior în cadrul ansamblului de către Pelopeion.

Templul lui Hera, se află în colţul de nord - vest al incintei sacre Altis, pe pantele
sudice ale dealului Kronios, la nord de Templul lui Zeus şi la est de Pelopeion. În cadrul
ansambului acesta este perceput frontal şi este orientat est- vest.

Heraionul din Olympia este unul din cele mai timpurii

temple dorice greceşti şi cel mai vechi templu peripter
din acest sit, având un singur rând de coloane pe toate
părţile. Templul măsoară 50.01 m cu 18.76m la nivelul
platformei acestuia, stilobatul (suport de zidărie sau din
piatră care susţine un şir de coloane). Acesta era lung
Heraion Olympia (reconstruire ) şi îngust faţă de arhitectură obişnuită a erei
precedentă, deşi proporţiile alungite sunt o trăsătură
comună arhitecturii în stil Doric. Templul era înconjurat de un singur rând de coloane (6 cu
12) care la început erau făcute din lemn, acesta fiind materialul de baza al perioadei. Cella era
construită din cărămidă crudă şi schelet din lemn pe un soclu de piatră cu orhostati a căror
compoziţie verticală v-a deveni canonică şi ilustrează înlocuirea succesivă a inlocirii treptate
ale coloanelor din lemn cu cele din piatră. Durata acestui proces face că astăzi resturile
templului să se prezinte că un fel de enciclopedie a ordinului doric, oglindind evoluţia să

4
începând din anul 600 i.e.n. până în perioada stăpânii române. Renunţându-se la vechea
soluţie a punctelor de sprijin dispuse axial, cella, înzestrată cu pronaos şi opisthodomos
(atestat pentru a două oară ), ambele cu câte două coloane în antis, avea în interior câte patru
iesinduri transversale de fiecare parte, între care erau dispuse coloaneSe relua, în felul acesta,
dispoziţia structurală întâlnită în templul zeiţei Artemis Orthia, necesară pentru susţinerea
grinzilor tavanului, care va supravieţui în arhitectură de piatră a templului lui Apoolon din
Bassai că o soluţie plastică. În cursul sec. al VI-lea i.e.n. când, odată cu refacerea în piatră a
coloanelor petromei, în interiorul cellei Heraionului au fost incluse coloane de piatră, aceste
ziduri transversale au dispărut, cedând locul unei împărţiri în trei nave. O corespondenţă
desăvârşită între coloanele pteromei, cele dintre ante şi din interiorul cellei, părăsită în cursul
etapelor ulterioare ale arhitecturii greceşti, afost determinată de cerinţele structurii de lemn a
elementelor purtate.

O ipoteza veche spune despre coloanele din lemn faptul că au fost înlocuite treptat cu
cele din piatră datorită descompunerii acestora, fenomenelor naturale etc.

În al doilea secol al existenţei templului, una dintre cele două coloane prezente în
Opistodomus era încă din lemn(stejar). Întrucât înlocuirile coloanelor s-au făcut, în mare
măsură, în perioade diferite între cea Arhaică şi cele Române şi au fost modelate sub influenţă
perioadei respective acestea diferă considerabil la nivelul proporţiilor şi al detaliului. Nu s-au
mai găsit rămăşiţe ale antablamentului dar se crede că şi acesta a fost originar făcut din lemn.

Planul Templului Herei:

A: peristil
B: pronaos
C: naos
D: opistodomus
E: baza statui lui Hermes