ARHITECTURA

EGIPTEANĂ
Proiect realizat de : Moldovan Naomi Gabriela
Clasa a IX- a B
Cele mai mari si cele mai cunoscute structuri ale Egiptului Antic, piramidele, sunt
printre cele mai vechi constructii care s-au pastrat (cele mai vechi datand din 2750
i.Hr.), dar micutele camerele si pasaje interioare sunt mai putin importante decat
demonstratia pe care o fac asupra gandirii conceptuale egiptene. Vechii egipteni aveau PIRAMIDELE
cunostiinte importante despre planificarea geometrica.
Piramidele de la Giza sunt pozitionate cu o orientare axiala nord-sud de mare precizie
(cu atat mai impresionanta cu cat forma sferica a Pamantului, cu polii sai nord si sud, nu
era cunoscuta).Poate parea ca panta piramidelor (51 de grade, 50 de minute si 35 de
secunde) este una arbitrar aleasa. Dar se observa ca acesta e unghiul de la baza unui
triunghi a carui baza si ipotenuza sunt latura mica si, respectiv, latura mare a unui
dreptunghi “de aur”. Raportul dintre latura mica si latura mare este acelasi cu raportul
dintre latura mare si suma celor doua laturi. Adica A/B=B/A+B (unde A e latura mica si
B latura mare).In termeni numerici, singura valoare care respecta aceasta regula este
raportul de 0,618:1, egal cu raportul 1:1,618.
Regula aceasta, deseori numita “Regula de aur”, a fost descoperita si redescoperita de
mai multe ori pe parcursul istoriei drept o proportie singulara care se credea ca are
semnificatie atat estetica, cat si mistica. E mai mult ca sigur ca egiptenii cunosteau si
foloseau aceasta regula. Fara tehnici matematice, ea poate fi pusa in practica prin
folosirea muchiilor drepte si a unui compas.
Structura templului egiptean reflectă elemente și principii de bază din alcătuirea și ordinea
Universului. Se pot identifica șapte elemente diferite care, simbolic, sunt asociate cu șapte
niveluri ale micro si macrocosmosului. 
l. Drumul de acces este reprezentat de o alee străjuită de sfincși sau berbeci, ori uneori de
simpli monoliți. Starea de veghe, nemișcare și concentrare pe care o inspiră prin atitudinea
lor sugerează că primul pas în drumul spre templu constă în stăpânirea și ordonarea
instinctelor inferioare ale corpului. Templul este protejat de un perete înalt din cărămizi
așezate in zig-zag pentru a imita mișcarea apelor oceanului primordial, Nun. Spre finele
TEMPLELE
dinastiilor egiptene, zidul înconjurător, alcătuit din trei rânduri de pereți, s-a transformat într-o
adevărată fortificație.
EGIPTENE
 2. În viziunea egiptenilor antici, pilonii, sub forma unor trunchiuri de piramidă, constituie
pragul de trecere din lumea umană în cea divină. Hieroglifa ce îi desemna, akhet, însemna
„orizont". Pe fațada lor se aflau două nișe în care erau așezate steaguri foarte lungi, ce
semnalizau pătrunderea într-un spațiu sacru. Mișcarea acestor flamuri fluturând în înaltul
cerului exprima viața și energia în curgerea sa necontenită. Uneori, intrarea era străjuită de
obeliscuri, placate in partea superioară cu foi de oricalc și având înscrise hieroglife spre
baza. Vârful obeliscului era numit „piramidion” și avea forma unei piramide, sugerând o
flacără. Pentru egipteni, obeliscurile semnifică razele Soarelui pietrificate în materie, cu rol
de a capta și canaliza căldura și energia acestuia.
3. Curtea interioară, descoperită, situată în aer liber, este înconjurată de coloane pe care
sunt gravate diferite ipostaze ale vieții umane cotidiene, dar și scene cu ofrande aduse
zeilor. Curtea simbolizează lumea reală, dar este în același timp și loc de purificare. Înainte
ca faraonul să intre în sala hipostilă, preoții varsă asupra corpului său apă purificatoare
adusă din lacul sacru. Cel mai adesea, în curtea interioară se afla o grădină cu piscine,
destinate ritualurilor de purificare. Au fost înlocuite în perioada Regatului Nou cu lacuri sacre
situate în imediata vecinătate a zidului exterior al templului și mărginite de sicomori și
palmieri.
 4. Sala hipostilă reprezintă puntea între lumea exterioară și cea interioară, între lumea
concretă, materială, si cea invizibilă, spirituală. Dualitatea este sugerată de jocul de lumini
favorizat de ferestrele mici orientate spre centrul sălii și întunericul de la periferie. Aici se
găsesc numeroase coloane amplasate foarte aproape una de alta, cu capiteluri în formă de flori
de lotus și de papirus. În mijlocul sălii este un loc liber numit temenos. Coloanele centrale,
situate mai aproape de axa sacră, se înalță mai sus, iar florile reprezentate pe ele sub influența
luminii simbolice au corola mult mai deschisă. Pe măsură ce se îndepărtează de axa centrală,
coloanele sunt mai scunde și capitelurile au florile mai închise. Este numită și sala
transformărilor (khekah), deoarece aici faraonul trece de la ipostaza de rege la aceea de mare
preot. 
5.Sala Bărcii se mai numește „Palatul zeiței Maat, zeița Dreptății”, punctul de echilibru al
talgerelor balanței dintre cele două dimensiuni ale existenței. Conține o barcă rituală păstrată în
interiorul unui mic sanctuar, acoperită de văluri semitransparente și învăluită în fumul de tămâie
și rășini arse în vase speciale.
6. Sanctuarul sau „lăcașul sacru” este locul cel mai tainic al templului. Asemănător unei cripte
inițiatice inundate de Lumina Soarelui, adăpostește statuia zeului, situată întotdeauna la
înălțimea ochilor preotului pentru a facilita contactul cu spiritul. Statuia era ascunsa privirii într-
un fel de cufăr aflat pe o barcă ce putea fi transportată în afara templului în cadrul sărbătorilor
sau ceremoniilor. Încă din perioada Regatului Vechi apare și o ușă falsă în spatele sanctuarului,
despre care se consideră că era un simbol pentru locul pe unde fie spiritul zeului, fie al
faraonului intrau în sanctuar. Cu cât ne apropiem de sanctuar, cu atât calea sacră are panta
ascendentă mai mare. 
7. În tavanul sanctuarului este practicată o deschizătură în formă de trunchi de con, amplasată
astfel încât, la diferite momente ale zilei să fie iluminate imaginile diferiților zei sau anumite
locuri bine determinate de pe podea. Templul deține, de asemenea, spații subterane, destinate
sacerdoților de pe cea mai înalta treaptă a ierarhiei și alte sanctuare mai mici amplasate pe
terasele din spate.
În afara templului, corespunzător zonei sanctuarului, se găsește un lac sacru,
umplut de apele purificatoare ale lui Nun. Templul pare să iasă din Nun și
materializează astfel victoria creației asupra haosului. 
Existau scări prin care se cobora până la apă și, prin canale secrete, preoții
dădeau uneori drumul unor gâște pe suprafața lacului. 
Mimmosis era o clădire considerată locul sacru al nașterii faraonului și corelată cu CONSTRUCȚII
Hathor și Bes, zeițe asociate cu Marea Mamă, protectoare ale nașterilor.
AUXILIARE
 Dependințele anumitor temple includeau și instrumente prin care se măsurau
apele Nilului, cunoscute drept nilometre. Pe baza măsurătorilor și analizelor,
preoții cunoșteau perioadele de revărsare a Nilului, cât și amploarea acestui
fenomen. 
Unele temple aveau și zone speciale cu funcție terapeutica, un fel de spitale,
unde bolnavii erau tratați în vecinătatea zeilor cu puteri vindecătoare. 
O altă incintă importantă, cu rol de școală și de bibliotecă, era Casa Vieții.
Înscrise în piatră ori pe tăblițe și papirusuri, erau păstrate aici anale istorice și
descrieri amănunțite ale tuturor fenomenelor naturale. Se studiau cu precădere
istoria, geografia, astronomia, medicina. Inclusiv pereții și tavanele templelor
aveau înregistrate cantități uriașe de date cu caracter astronomic, istoric, teologic,
magic. 
Între templele răspândite pe toată suprafața Egiptului antic au existat drumuri de
legătura pe uscat, căi de comunicație pe apa Nilului, dar și pasaje subterane, pe
distanțe neînchipuit de lungi, între Egiptul de Sus și cel de Jos.
CONCLUZIE

 Civilizația Egiptului Antic s-a bazat

pe o concepție unitara despre om
si Univers, din perspectiva căreia
ființa umana este o parte
integrantă a Cosmosului, supusa
acelorași Legi și participând activ
la viată Naturii.Acest concept sta la
baza arhitecturii egiptene , astfel
construcțiile lor oglindesc aceasta
legătura dintre om și univers .
VA MULȚUMESC !