INGRIJIRILE ACORDATE BOLNAVILOR IN URGENTE

1
 Suferinta organismului provocata in agresiunea unor factori ai mediului
inconjurator constituie o urgent care trebuie tratata din primele minute de la
producerea ei.
Toate masurile luate pentru salvarea vietii si sanatatii bolnavilor alcatuiesc
asistenta de urgenta , din care masurile elementare luate imediat formeaza primul
ajutor.
Asistenta medicala de urgenta ocupa un loc special, ca prim contact trebuie
sa se rezolve prompt si competent toate cazurile de imbolnavire care pun in pericol
iminent sanatatea, dar si viata bolnavului.
OBIECTIVE URMARITE IN ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR
PRESPITALICESC
In abordarea unei urgente medico-chirurgicale, se va urmari cateva obiective:
- evaluarea urgentei la prima vedere: este sau nu o urgenta?
• natura urgentei
• cauza care a produs-o
• gravitatea
• numarul victimelor (in caz de accident colectiv)
• masuri ce trebuie intreprinse
• succesiunea acestora
- estimarea timpului scurs de la producerea urgentei pana la primele masuri
intreprinse
- limitarea efectului produs de agentul primar
- scoaterea accidentatului din zona
- efectuarea bilantului lezional si a triajului dupa criteriul vital
- stabilirea prioritatilor de intervene in ordinea urgentei vitale
- aplicarea masurilor de prim ajutor
- aprecierea rezultatelor in urma masurilor aplicate
- asumarea responsabilitatii de a urmari pacientul si de a-1 trimite la spital
- evaluarea factorilor de risc in timpul transportului

Principiile generale de acordare a primului ajutor medical.

Este un complex de cele mai simple proceduri medicale efectuate la locul

accidentului, sub forma de autoajutor, sau ajutor reciproc, la fel de participantii la
procesele de salvare cu folosirea echipamentului standard si celui improvizat.

Scopul principal este salvarea vietii omului, eliminarea factorului de agresiune si

evacuarea rapida sinistratului din zona afectata.

2
Termenul optimal de acordare a primului ajutor medical e pina la 30 min., dupa
primirea traumei, si pina la 10 min. in caz de otravire.

In caz de oprire a respiratiei acest termen se scurteaza pina la 5-10 minute.

Importanta factorului de timp se caracterizeaza prin acea ca: pacientii carora li sa

acordat primul ajutor medical in primele 30 de min. dupa traumatizm, complicatiile
posttraumatice se micsoreaza in jumatate in comparatie cu traumatii carora li sa
acordat ajutor dupa acest termen.

Lipsa ajutorului medical timp de 1 ora dupa traumatizm mareste numarul de cazuri
de deces la pacientii grav afectati cu 30 %; pina la 3 ore cu 60%; pina la 6 ore cu
90%. Timpul din momentul traumatizmului pina la acordarea primului ajutor
trebuie maximal scurtat.

Primordial este necesar de eliminat factorul agresiv: de a evacua sinistratul de sub

darimaturi, din apa, de scos din incapere arzinda sau din zona afectata de substante
otravitoare, de scos din automobil etc. este necesar de a aprecia repede si corect
starea sinistratului. In timpul examinarii este necesar de apreciat este viu sau mort,
apoi de determinat gradul de traumatizare, continua hemoragia sau nu.

Ingrijirile se acorda bolnavilor in functie de cauzele care au generat suferinta,

aceste cause se impart in 4 categorii
- Mecanice
- Chimice
- Calorice
- Electrice
1) Actiunea distructiva a unui factor mecanic asupra corpului omenesc este
numita TRAUMATISM
- Agentul vulnerant , in functie de masa sa si viteza cu care actioneaza , poate
provoca fracture, luxatii sau entorse, contuzii, plagi , leziuni visceral insotite
de hemoragie interna sau externa
- Exista si efecte grave ale unor cauze mcanice care nu sunt traumatisme
o Apa care blocheaza caile respiratorii producind inecul

3
 o Corpii straini care astupa gura, nasul sau traheea producind asfixia

2) Cauzele chimice pot fi substante acide sau bazice care actionind pe piele
produc arsuri, iar cind actioneaza pe mucoasa respiratorie sau digestive
produc intoxicatii acute
3) Cauzele termice ale accidentelor sunt flacara, apa, vaporii fierbinti sau frigul
- Consecintele actiunii lor sunt
o Arsurile
o Degeraturile
o Insolatia
o Socul caloric
4) Curentul electric actionind asupra organismului poate prvoca socul electric
si arsura electrica
Pentru salvarea accidentatului, indifferent de cauze si gravitate sa va actiona
cu rapiditate , respectindu-se principiile primului ajutor
1) Scoaterea victimei de la locul accidentului
2) Asezarea victimei in conditii favorabile acordarii primului ajutor
3) Examinarea rapida si sumara a victimei pentu aprecierea gravitatii
accidentului
4) Informare scurta asupra cauzelor accidentului
5) Intreruperea cauzei care a produs accidental
6) Efectuarea la nevoie a primelor ingrijiri
- Masaj cardiac extern

4
 - Respiratie artificial
- Hemostaza provizorie
- Toaleta si pansarea plagilor
- Imobilizare provizorie a fracturilor
7) Indepartarea curiosilor si crearea unui baraj de securitate
8) Efectuarea miscarilor cu blindete
9) Anuntarea accidentului
10) Transportul la spital al victimei
11) Insotirea victimei pina la unitatea care-l va ingriji in continuare

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

- Posibilitatile acordarii primului ajutor sunt diferite dupa locul in care s-a
produs accidental

Etape de executie Timpi de executie

1. Asigurarea barajului
de siguranta a victimei
2. Examinarea victimei
la locul accidentului
- Sunt indepartate persoanele curioase in jurul
accidentatului
- Se efectueaza o prima examinare a
bolnavului pentru a constatat daca respire,
daca prezinta pulsatiile arterelor la carotida si
radial

- In caz de stop cardiac se examineaza pulsul

la arterele mari, respiratia, pupilele
3. Efectuarea primelor - Se efectueaza manevrele de degajare a cailor
ingrijiri respiratorii si manevrele de respiratie
artificial, la nevoie masaj cardiac extern cu
respiratie artificiala

5
 - Se efectueaza hemostaza provizorie daca
accidentatul are hemoragie abundenta

4. Scoaterea victimei din - Se scoate victima de la locul accidentului,

focarul de agresiune pastrindu-se pe cit posibil pozitia in care a
fost surprins
- Mobilizarea accidentatului se executa astfel
in cit segmental cap-git-trunchi-bazin sa
formeze un bloc rigid

- Din spatii inguste , profunde sau de alta

forma salvatorul trebuie sa aplice metode
care sa asigure securitatea victimei in timpul
mobilizarii
5. Asezarea victimei la - Se aseaza victima la sol prin gesture blinde in
sol si pe brancarda d d , mai rar lateral, cu capul situate mai jos

6
 decit trunchiul daca este inconstient
- Bolnavul cu plagi abdominal va fi asezat in d
d cu coapsele flectate pe bazin
- Bolnavul cu fracturi ale coloanei vertebrale
se aseaza in decubit ventral pe o planseta

- Pacientul cu traumatism thoracic si fracture

costale se aseaza in pozitie semisezinda
dorsal

decubit dorsal
(supinaţie)

- Cind prezinta tulburari respiratorii –

sufocare, cianoza, agitatie – se aseaza in
pozitie semisezinda pe partea bolnava
- Bolnavul care prezinta semen de hemoragie
abundenta - puls tahicardic, paloare, , sete,
mucoase palide – va fi asezat in decubit
dorsal cu capul inclinat lateral
6. Examinarea victimei - Se efectueaza cu multa atentie
- Se examineaza tegumentele pentru a
descoperi hemoragiile
- Se examineaza conturul capului pentru a
observa eventualele denivelari ale cutiei
craniene
- Se controleaza pavilioanele urechilor si
narinele

7
- Se examineaza fiecare membru superior si
inferior, daca prezinta deformari sau daca
prezinta mobilitate

- Se palpeaza bazinul

- Se palpeaza toracele prin compresiune usoara

in caz de fracture manevrele sunt dureroase

8
7. Efectuarea primelor - Se efectueaza masajul cardiac extern si
ingrijiri respiratia artificial
- Se efectueaza hemostaza provizorie
- Se efectueaza imobilizarea provizorie a
fracturilorsau a luxatiilorutilizind mijloacele
special

- Se efectueaza toaleta plagilor si pansarea lor

8. Ridicarea victimei de - Se pregateste brancarda

la sol - Se ridica victima avind grija sa nu fie
mobilizate regiunile traumatizate

9
 - Se pune pe targa

9. Transportul - Se transporta cu targa pina la salvare si apoi

accidentatului la spital

ATENTIE!
- Ridicarea si asezarea accidentatului se vor efectua cu miscari line si cit mai
putine pentru a se evita agravarea leziunilor osoase daca exista
- Nu se flecteaza capul pe torace si toracele pe abdomen deoarece in cazul
fracturii de coloana vertebrala flexiunea ei poate provoca contuzia sau
sectiunea maduvei urmata de paralizie definitive

EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL

Transportul bolnavului în spital este o etapă importantă deoarece efectuat

cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea bolii sau
chiar decesul bolnavului.
Transportul primar – transportul bolnavului la spital de la locul de muncă,
de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece
bolnavul este transportat nepregătit şi fără un diagnostic cunoscut.

10
 Transportul secundar – transportul bolnavului de la un spital la altul sau la
domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de diagnostic şi tratament, precum şi
mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub îngrijire, transportul poate fi
pregătit şi efectuat în funcţie de starea lui.
În spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia îi este contraindicată
deplasarea se transportă cu: brancardă , cărucior, fotoliu şi pat rulant sau cu
ascensorul.

Scop: deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite servicii de

investigaţii, diagnostic şi tratament.
Materiale necesare: targă; cărucior; pătură (pentru targă) sau saltea subţire
pentru cărucior; muşama, aleză;cearşaf; o pernă subţire; două pături (pentru învelit
bolnavul).

Transportul cu brancarda (targa)

Etape de execuţi:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc targa cu pătura, cearşaf, muşama şi pernă subţire.
2. Efectuarea tehnicii
- Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,

Ridicarea bolnavului efectuată de trei persoane.

11
- Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I susţine bolnavul din regiunea
cefalică, sprijinindu-i capul, spatele şi conduce acţiunea de mobilizare şi transport;
P.II susţine regiunea lombo-sacrată şi membrele superioare; P.III susţine membrele
inferioare.
- P.I comandă manevra numărând 1, 2, 3; la comanda ,,3” bolnavul este ridicat şi
se face un pas înapoi.
- Brancardierii aduc targa în poziţie orizontală sub bolnav, pe care cele trei
persoane îl vor aşeza cu grijă.
- Se acoperă bolnavul cu cele două pături.
- Cei doi brancardieri pornesc la comandă de pe loc cu paşi schimbaţi, pentru a
micşora oscilaţiile tărgii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul în timpul
transportului.
- Bolnavul este transportat cu faţa înainte, pentru a-i da sentimentul de siguranţă în
timpul deplasării.
- Transportul bolnavului cu brancarda pe scări

Transportul bolnavului cu brancarda: a – la urcarea scărilor; b – la coborârea

scărilor

Transportul cu căruciorul
Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie,
reanimare. Are 3-4 roţi pneumatice şi o pânză întinsă ca la brancardă, având
înălţimea mesei de operaţie.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregăteşte căruciorul, cu lenjeria curată.

12
2. Efectuarea tehnicii

Transportul bolnavului cu căruciorul.

- Căruciorul se aşază în raport cu patul pentru a muta bolnavul de pe cărucior pe

pat şi invers.
- Pe cărucior, bolnavul se acoperă cu cearşaful şi laturile păturii.
- Capul operatului se întoarce într-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii.
- Bolnavul se transportă cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat în permanenţă
de brancardier.
Transportul accidentatului – deplasarea unui bolnav de la locul producerii
accidentului la unitatea sanitara se executa in citeva etape
- Scoaterea de la locul accidentului
- Ridicarea de la sol
- Transportul victimei
- Asezarea in pat
Ridicarea, deplasarea, urcarea in 'Ambulanta' si transportul accidentatilor au o
importanta deosebita.
Multe complicatii pot aparea tocmai din cauza unor greseli comise cu ocazia
ridicarii si transportului, mai ales in cazul politraumatizatilor si marilor
traumatizati.
In timpul mobilizarii, victima accidentului rutier trebuie manevrata cu atentie si
blandete.
Geamatul victimei trebuie sa opreasca manevrele si gesturile care le determina.
Accidentatii care si-au pierdut cunostinta nu mai reactioneaza la durere, ceea ce ne
obliga la mai multa atentie in vederea evitarii gesturilor traumatizante, care
contribuie la agravarea tulburarilor functionale existente.

13
In aceste cazuri, agravarea se poate constata prin modificarea pulsului si ritmului
respirator, precum si prin accentuarea palorii.
Este bine ca ridicarea accidentatului si asezarea sa pe targa sa se efectueze cu
ajutorul mai multor persoane care se vor aseza la capul si la picioarele celui ce
trebuie ridicat.
Una dintre ele va introduce bratele sub umerii victimei, alta sub bazin si cealalta
sub picioare.
La o anumita comanda, toti vor ridica accidentatul cu 30-40 cm, atat cat este
necesar pentru a introduce targa dedesupt.
Tot prin miscari sincronizate, ranitul va fi pus pe targa.
Axul corpului, format din cap-gat-torace-bazin, va fi mentinut in bloc unitar, tot
timpul in acelasi plan.
Transportul victimei se face la comanda, capul accidentatului fiind tinut pe directia
mersului.
Purtatorii din spate vor supraveghea fata accidentatului si miscarile respiratorii ale
acestuia.
Targa se va mentine numai in pozitie orizontala si se va mentine un pas sincronizat
pentru evitarea balansului si zdruncinarea ranitului.
Daca victima a pierdut mult sange, va fi asezata cu capul mai jos decat restul
corpului.
Daca accidentatul prezinta o rana toracica, capul si toracele vor fi asezate mai sus.
Accidentatii care si-au pierdut cunostinta vor fi asezati cu capul intors intr-o parte
pentru a se evita sufocarea prin varsaturi.
La fel si cei care sangereaza pe nas sau pe gura. Sub ceafa accidentatului se va
introduce un sul facut eventual din haine.
Daca banuim existenta unei fracturi de coloana, cunoscand pericolul sectionarii
maduvei spinarii acidentatului, acesta trebuie ridicat si transportat dupa regulile
urmatoare:
- In timpul ridicarii, umerii si bazinul trebuie mentinuti la acelasi nivel;
- Daca este posibil, pentru ridicarea accidentatului sa folosim 4 ajutoare, care, in
picioare, se plaseaza deasupra accidentatului, cu cate un picior de o parte si de alta
a acestuia. Un ajutor se situeaza in dreptul picioarelor, privind spre cap si baga o
mana sub coapse si o mana sub gambe. Al doilea ajutor se situeaza in dreptul
bazinului, privind tot spre cap, introducand mainile sub sale, tinandu-le fata in fata,
fara a le decala. Cel de-al treilea ajutor sa asaza in dreptul capului, privind spre
picioarele accidentatului si apuca cu mainile fiecare umar. Cel de-al patrulea se
asaza langa cap si il fixeaza cu o mana pe frunte si una la ceafa, pentru a preveni
miscarile capului;
- La comanda accidentatul va fi ridicat si asezat pe un plan dur (usa, scandura lata,
etc.) intre ghemuri de haine, pentru a evita deplasarile laterale. In acelasi scop,
14
accidentatul va fi fixat deasupra cu fesi late;
- Accidentatul va fi invelit cu o patura;
- La transport se tine cont ca acesta trebuie sa aiba tot timpul o pozitie orizontala.
Bancheta din spate a autovehiculelor este total contraindicata.
ATENTIE!
- Un accidentat grav in decompensare circulatory nu se transporta inainte de a
fi reechilibrat pentru a putea suporta transportul
- Transportul poate devein factor de agravare si cauzator de deces
- Odata incepute respiratia artificial si masajul cardiac extern se vor continua
si pe timpul transportului

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Stopul cardio-respirator (SCR) semnifica absenta respiratiei si circulatiei

spontane.
Oprirea simultana a respiratiei si circulatiei este extrem de rara si se produce
atunci cand organismul este distrus brusc si masiv, ca de exemplu in accidentele
foarte grave. In majoritatea cazurilor una dintre functiile vitale se opreste prima si
secundar cealalta.
In cazul stopului respirator primar, inima va continua sa bata un interval variabil de
timp. Schimbul gazos la nivel pulmonar continua pana se epuizeaza “rezerva” de
aer din plamani. In perioada cat inima bate, pulsul arterial este prezent. Apoi lipsa
oxigenului la nivelul muschiului inimii va conduce la oprire cardiaca. Timpul in
care survine oprirea cordului, secundara opririi respiratiei, este variabil si depinde
de mai multi factori ca rezistenta cordului la hipoxie, cantitatea de oxigen in sange
etc. In oprirea primar respiratorie exista un interval “de gratie” scurt, in care
activitatea cardio-circulatorie este inca prezenta. Fara interventie terapeutica
imediata, ce consta in ventilatie artificiala, cordul se opreste.
Prin stopul cardiac se intelege incetarea brusca si neasteptata a circulatiei la un
pacient care nu era previzibil ca ar putea sa moara in acel moment. Oprirea primar
cardiaca este urmata automat de oprirea respiratorie, care insa de obicei nu este
precizata, deoarece este subinteleasa.
Fiziopatologic, cand cordul se opreste, dispare imediat si circulatia sangelui, astfel

15
incat tesuturile nu mai primesc oxigen. Cum singurele rezerve de oxigen sunt cele
care se gasesc in sangele arterial ce iriga acel tesut, hipoxia tisulara apare rapid si
se manifesta mai intai la nivel cerebral. Starea de constienta este pierduta brusc. Se
instaleaza apnea, adica dupa cateva respiratii agonice victima nu va mai respira, ca
rezultat a lipsei de oxigen a centrului respirator. Deci oprirea primar cardiaca
inseamna de fapt intotdeauna oprirea cardio-respiratorie de la inceput, pentru ca in
acest caz nu exista un “interval de gratie”, cu pastrarea respiratiei.
Stopul cardiac si respirator se interconditioneaza: stopul cardiac induce stopul
respirator in 20-30 sec., iar stopul respirator pe cel cardiac intr-un interval de 3-10
min.
Incetarea functiei respiratorii si a cei cardiac duce la stopul cardio-respirator care
corespunde cu moartea clinica.
Clinic stopul cardio-respirator se recunoaste prin
- Pierderea constientei
- Oprirea respiratiei
- Incetarea batailor inimii
- Absenta pulsului la artera carotida
- Paloarea extrema sau cianoza tegumentelor
- Relaxarea complete a musculaturii ducind la pierderi necontrolate de urina si
materii fecale
Intre moartea clinica si moartea biologica a tesutului nervos exista un interval scurt
30-90 de secunde la care functiile vitale mai pot fi restabilite.
Aprecierea functiilor vitale rapida si precisa se face prin
- Stabilirea existentei pulsului la arterele mari
- Culoarea tegumentelor
- Prezenta si eficienta miscarilor respiratorii
- Existent cianozei
- Aspectul pupilelor
Resuscitarea cardio-respiratorie este o urgent vitala in care interventia cadrului
medical trebuie sa fie rapida si eficienta imediata degajarii victimei si continua de
la locul accidentului in timpul transportului si la spital.

Stabilirea diagnosticului

Diagnostic Respiratie Circulatie Stare de Alte

constienta manifestari
Stop cardio- Oprita Oprita Pierduta Paloare sau
respirator cianoza
Midriaza
Relaxarea
16
 musculaturii
Lipotimie Superficial Puls slab Pierduta Dureaza citeva
Tensiune secunde sau
arteriala minute
scazuta Revenire
spontana
Coma Profunda, Puls amplu, Inconstienta In functie de
zgomotoasa bine batut sau profunda cauza comei
sau deprimata colaps
circulator
Soc Pastrata Puls filiform Pastrata Stare generala
Tensiune alterata in
arteriala functie de
prabusita cauzele
socului

Recunoasterea stopul cardiac

• Victima sau pacientul este inconstient (pierderea cunostintei apare in 10-15
secunde de la stop)
• Lipsa respiratiei sau respiratii agonice
• Pielea este palida, iar apoi devine cenusie (cianoza)
• Absenta pulsului la carotida (nu il cautam mai mult de 10 secunde)
• Pupilele dilatate (se numeste midriaza fixa, dar nu este un totdeauna un semn
sigur).
• Nu este recomandat sa ascultam cordul sau sa masuram tensiunea arteriala,
deoarece se pierde timp pretios.

RESUSCITAREA CARDIOPULMONARA (RCP)

Resuscitarea cardiopulmonara (RCP) reprezinta manoperele medicale ce trebuie

efectuate atunci cand avem in fata un pacient cu un stop cardiac si/sau respirator.
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare in cel
mai scurt timp posibil. Resuscitarea asigura o circulatie sanguina cu un debit
cardiac mic, dar esential catre inima si creier. Aceasta creste probabilitatea reluarii
ritmului cardiac normal. Compresiile toracice pot salva viata victimei, daca nu
poate fi aplicat un soc electric (defibrilare) in primele 5 minute dupa stop.
RCP este formata din trei mari grupe de manopere terapeutice:
1. Suportul vital bazal (SVB) format din totalitatea masurilor care pot realiza o
minima presiune de perfuzie si oxigenare cerebrala (dezobstructia cailor
respiratorii, respiratia artificiala, masaj cardiac extern).

17
2. Suportul vital avansat (SVA) care contine in plus fata de SVB tratamentul
electric de defibrilare si administrarea de medicamente, pentru reluarea activitatii
spontane a cordului.
3. Masurile postresuscitare care contin masuri de reanimare si terapie intensiva
postresuscitare menite sa recupereze activitatea creierului, sa mentina functiile
vitale si totodata sa reduca efectele lipsei de oxigen la nivelul celulelor.

In anul 2005 European Resuscitation Council Guidelines aduce un concept

nou, “Lantul Supravietuirii” care prezinta totalitatea manoperelor de resuscitare
si cuprinde 4 verigi:
1. Recunoasterea cat mai rapida a stopului cardiac sau identificarea pacientilor
cu risc de a prezenta stop cardiac si activarea cat mai rapida a serviciilor de urgenta
(112).
2. Inceperea cat mai rapida a masurilor de resuscitare cardio-respiratorii.
3. Efectuarea precoce a defibrilarii.
4. Initierea cat mai rapida a suportului avansat de resuscitare.

Resuscitarea are sanse de reusita cand:

• Aprovizionarea creierului cu oxigen reincepe primele 4 minute;
• Inima reincepe sa bata in primele 8-10 minute;
• Stopul se produce intr-o zona usor accesibila, asa incat salvatorii pot ajunge
usor la victima;
• Sunt mai multe persoane care pot actiona ca salvatori;
• Cauza stopului cardiac nu e una foarte grava (in asistolia sau disociatia
electromecanica supravietuirea este de doar 10-15%).

MASAJUL CARDIAC EXTERN (MCE)

MCE determina apariţia unui flux sanguin prin cresterea presiunii in cutia toracica
si prin compresia directa a cordului. MCE genereaza un flux sangvin mic, dar vital
pentru cord si creier, pana la sosirea echipei de salvare.

Mainile salvatorului trebuie sa fie asezate in centrul toracelui.

1. Frecvenţa compresiilor trebuie sa fie 100/min.
2. Toracele trebuie comprimat 4-5cm.
3. Dupa fiecare compresie toracele trebuie lasat sa revina in poziţia iniţiala.
4. Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egala cu cea a decompresiei.

18
5. Intreruperile trebuie sa fie cat mai puţine.

6. Nu trebuie sa cautam puls palpapil la carotida sau femurala, deoarece acesta nu

inseamna intotdeauna flux arterial eficient.

VENTILATIA

In timpul RCP scopul ventilaţiei este de a menţine oxigenarea adecvata a sangelui.

Respiratia se face ,,gura la gura”: verificam ca gura si gatul nu sunt blocate de
obiecte straine, impingem inainte si in sus barbia victimei (hiperextensia capului),
prindem narile victimei cu degetele si insuflam aer pe gura.

Respiraţiile dureaza peste o secunda si cu volum suficient pentru a observa

ridicarea toracelui, dar se evita respiraţiile prea puternice.

19
1. Respiraţia gura la nas este o alternativa eficienta in cazul in care cea gura la
gura nu este posibila.

SUPORTUL VITAL DE BAZA LA ADULT

1. Verifica siguranţa mediului/locului.

2. Verifica daca victima raspunde:
• scuturare umeri;
• “sunteţi bine / totul e in regula?”
3. a) Daca pacientul raspunde:
• se lasa pacientul in poziţia gasita;
• se reevalueaza starea pacientului periodic.

b) Daca pacientul nu raspunde:

• striga dupa ajutor;
• poziţionare in decubit dorsal si se elibereaza caile aeriene (o mana se
poziţioneaza pe fruntea pacientului si se pune capul in hiperextensie, in timp ce cu
cealalta mana se ridica madibula).
4. Verifica daca pacientul respira:
• priveste (se urmaresc miscarile toracelui);
• asculta (se asculta cu urechea poziţionata in dreptul gurii pacientului);
• simte.

In primele minute dupa un stop cardiac, victima poate sa respire foarte superficial
sau foarte neregulat. Nu trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel normal,
de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 secunde, iar daca exista dubii
asupra modului in care respira pacientul trebuie luata o atitudine conforma cu cea
din cazul in care pacientul nu respira.

5. a) Daca respira normal:

• se aseaza in poziţia de siguranţa;
• apel pentru ambulanţa(112);
• evaluare continua.

b) Daca nu respira normal:

• trimite dupa sau cheama ambulanţa;
• masaj cardiac extern;
• se poziţioneaza mainile in centrul toracelui victimei;
• se comprima sternul aproximativ 4-5 cm;
• frecvenţa compresiilor: 100/min.

20
6. a) Se combina compresiile toracice cu ventilaţia artificiala
• dupa 30 de compresii toracice se elibereaza caile respiratorii si se
penseaza nasul;

• se executa 2 respiraţii successive;

• se continua cu alternanţa compresii:respiraţii 30:2;

• se intrerupe resuscitarea numai daca pacientul respira normal.

b) Numai masajul cardiac extern, fara ventilaţie artificiala (gura la gura sau gura la
nas) este considerat acceptabil, daca salvatorul nu e capabil sau nu doreste sa
execute respiraţia gura la gura; studiile arata ca MCE fara ventilaţie artificiala este
net superior lipsei de resuscitare, unele sugerand chiar ca procentul de
21
 supravieţuire este comparabil cu cel din resuscitarea utilizand si ventilaţia
artificiala frecvenţa compresiilor trebuie sa fie de 100/min se intrerup compresiile
numai daca pacientul incepe sa respire normal.

7. Se continua resuscitarea:
• pana cand soseste personalul calificat;
• victima incepe sa respire normal;
• salvatorul este epuizat.

Decizia de a opri resuscitarea se va lua atunci cand:

• Victima prezinta semne de revenire a functiilor vitale si a cunostintei.
• Diagnosticul de stop cardiac se face cu intarziere prea mare.
• Semnele vitale nu apar dupa aproximativ 30-60 de minute de resuscitare.
• Se observa evidente semne cerebrale care sa afecteze ireversibil calitatea
vietii pacientului.
• Este depasita limita de rezistenta fizica a reanimatorului.

Pentru eficienta metoda de resuscitare cardio-respiratorie trebuie insusita correct.

Respectarea timpilor poate fi retinuta cu formula HELP-ME ceea ce in limba
engleza inseamna ajuta-ma .
Fiecare litera semnifica gesturile si succesiunea timpilor care preced insuflarea
aerului
- H – hiperextensia mandibulei
- E - eliberarea cailor respiratorii
- L – luxarea mandibulei inainte
- P – pensarea nasului

22
 - M – masaj cardiac
- E – extern
Eficienta resuscitarii depinde in primul rind de permeabilitatea cailor respiratorii.
Semnele de ameliorare sunt
- Recolorarea tegumentelor
- Reducerea midriazei
- Aparitia pulsului la arterele mari
- Reaparitia respiratiei spontane
- Semen de revenire a constientei
De obicei accidentatul resuscitat ramine in coma posthipoxica, dupa 2 minute de
masaj cardiac se poate observa daca pulsul este perceput spontan si daca se mentin
semnele de ameliorare, daca nu au aparut semnele de ameliorare nu se asteapta mai
mult de 12 secunde se reincep compresiunile sternale si ventilatia.
Ritmul de executie al manevrelor de respiratie artificial manuala nu depasesc 10-12
respiratii pe minut.

INGRIJIREA BOLNAVULUI DUPA REABILITAREA CARDIO-

RESPIRATORIE

I. Bolnavul este mentinut sub supraveghere pentru a se preveni eventuale

complicatii
II. Daca nu i-a revenit constienta I se administreaza intravenous solutii
hipertonice glucoza 33%, manitol 20%, diretice la indicatia medicului
pentru a reduce edemul cerebral
III. Se combate tendinta la acidoza prin administrare de solutii de bicarbonat,
THAMprecum si hipercoagulabilitatea singelui cu heparina
IV. Se reduce sindromul postanoxic prin oxigenoterapie
ATENTIE!
- Terapia intensiva a starii postresuscitativa se executa numai in sectiile de
ATI ale spitalelor mari deci trebuie transportat cit mai rapid
Accidentele masajului cardiac extern
- Fracturi costale la batrini si copiii
- Fractura sternului
- Infundari toracice
- Hemotorax
- Pneumotorax
- Ruptura aortei ascendente
Semne sigure de moarte
- La nivelul inimii absenta activitatii electrice pe o perioada de 60 minute –
traseu plat la EKG

23
 - O dilatare persistent a pupilelor , fara reactive la lumina
- Opacitatea corneei
- Aparitia cianozei cu lividitati

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN FRACTURI

Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism puternic asupra
osului, constând în întreruperea continuitatii acestuia.
În functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile
pot fi de mai multe feluri:
· fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte
· fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga
· fracturi directe - în care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de
producere a fracturii
· fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al
agentului vulnerant

De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul
de producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi
fracturi complete,interesând întreaga circumferinta a osului sau incomplete
(partiale).
La batrâni sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi în urma
unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea unui pas gresit.
Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:
Semne de probabilitate
· durere spontana sau într-un punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare
· impotenta functionala a membrului afectat
· deformarea si scurtarea regiunii, pozitie vicioasa
· echimoze tardive

24
· tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale, sufuziuni sanguine ce apar
imediat sau dupa 24-48 ore
Semne de certitudine (semne sigure)
· mobilitate anormala în focar,
· perceperea palpatorie de crepitatii osoase
· netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura
· întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase
METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL
SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE EFECTUAREA
RADIOGRAFIEI.
Fracturile se pot însotii de o serie de complicatii:
Complicatii imediate:
· transformarea unei fracturi închise într-o fractura deschisa
· lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate
· infectia focarului de fractura
Complicatii tardive (întârziate):
· cicatrizarea anormala a plagii osoase (în unele boli cronice)
· pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii)
· calusul vicios
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor
fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate
prin miscarea unui fragment osos.
Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si
latimi variabile, în functie de regiunile la nivelul carora se aplica.
Pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral
imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si
dedesubtul focarului de fractura.
Înainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului
în ax.
Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se
imobilizeaza în pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta
reducerea lor prin tractiune.
Tipuri de atele speciale:
· atele Kramer (confectionate din sârma)

25
· atele pneumatice (gonflabile)
· atele vacuum

Atele improvizate: din scândura, crengi de copac...

Fracturile membrului superior:
_ Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar
directe,sediul de predilectie constituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia în care
trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava
împins catre spate si în sus.

Imobilizare in fractura de clavicula

26
_ Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct.
La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza
segmental fracturat cu ajutorul unei esarfe.
_ Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind
atele improvizate.

_ Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete

Fracturile membrului inferior:
_ Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru
imobilizare se folosesc doua atele inegale.
Atela mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se întinde
de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi. Atela mai scurta se aplica pe partea
interna si se întinde de la regiunea inghinala pâna la calcâi. Când femurul este
fracturat în apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o
singura atela trecute prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pâna la
calcâi.
_ Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice
tip de atela.
_ Fractura de rotula se produce prin cadere în genunchi, se imobilizeaza în atele
posterioare.

27
_ Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul
costal este minimum dubla fractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face
prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel miscarile segmentelor la acest
nivel. Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea
paradoxala a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se
înfunda; la expir când toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre
exterior), durere, cianoza.

_ Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul

ramâne nemiscat, nu se mai permite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur în
pozitie culcat pe spate.
Principii de imobilizare provizorie a fracturilor
- Atelele improvizate si special vor fi captusite cu vata sau alte materiale moi
pentru a nu leza pielea sau a nu mari durerea
- Manevrele de imobilizare vor fi effectuate cu multa blindete
- Extremitatea segmentului fracturat – degetele de le picioare si miini – vor fi
lasate descoperite
- Atelele se fixeaza cu fasa circulara , serpuitoare sufficient de strins dar fara
sa impiedice circulatia
In spital diagnosticul sigur al fracturii se efectueaza prin examen radiologic.
Tratamentul cuprinde 4 timpi
- Suprimerea durerii
- Reducerea fracturii
- Imobilizarea regiunii fracturate
- Mobilizare cit mai precoce a bolnavului

28
Imobilizarea definitiva se face in spital cu ajutorul aparatelor gipsate sau prin
metode chirurgicale.
Vindecarea unei fracture se obtine prin formarea calusului , process ce se
desfasoara in 2 etape la inceput calus moale fibros si apoi calusul osos.
In decursul mentinerii aparatului gipsat – 3-4 saptamini – se supravegheaza
extremitatea membrului imobilizat, bolnavul isi va mobilize degetele si articulatiile
libere pentru a evita anchilozarile si pozitiile vicioase.
Aparatul gipsat se scoate prin taiere cu un cutit special, despicarea se face in lungul
lui pe fata anteriaoara.
Transportul accidentatului cu fractura se efectueaza in primele 6 ore de la
accident, deoarece dupa acest interval o fractura deschisa se considera
infectata.

Entorsa – intinderea fortata a ligamentelor si capsule articulare , cu ici rupture ale

acestora.
Forma minora a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent
între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai
multor ligamente ale unei articulatii. Primul ajutor consta în imobilizarea
provizorie acest lucru v-a ameliora durerea, care este de o mare intensitate.

Entorsa gleznei

Luxatia – ruptura capsulei articulare , a ligamentelor cu dislocarea oaseor din

articulatie pierzind contactul dintre ele partial sau total.
Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele
articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale

29
unei articulatii). Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete.
Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta
reducerea luxatiei. Accidentatul se transporta la spital.

Luxatia cotului

SCOP
-Reducerea durerii prin imobilizarea corecta a membrului accidentat si
prevenirea instalarii complicatiilor
SEMNELE LUXATIEI
- Durere vie
- Limitarea miscarilor
- Impotenta functionala cu pozitie vicioasa fata de pozitia normal a regiunii
- Scurtarea segmentului
- Deformarea regiunii
- Echimoze
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN ENTORSE
- Se administreaza bolnavului calmante pentru ai suprima durerea
- Se aplica circular la nivelul articulatiei un manson imbibat in apa rece pe o
portiune cit mai intinsa din membru, in pozitia existent
- Se fixeaza mansonl cu ajutorul unei fese , efectuiand un bandaj
compresivconducind fasa in 8, asezind piciorul in unghi drept cu gamba
- Se aseaza accidentatul pe targa si se transporta la spital
SEMNELE ENTORSEI
- Durere mai putin intense
- Impotent functional relative
- Deformarea regiunii prin edem si formarea de lichid in interiorul articulatiei
– hidrartroza

30
Entorsele cele ai frecvente sunt la articulatia gleznei, cotului, umarului, pumnului
si degetelor.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN ENTORSE
- Se administreaza bolnavului calmante pentru suprimarea durerii
- Se aplica comprese resi sau se efectueaza pansament compresiv
- Se transporta la spital

Tratamentul entorselor si luxatiilor

Tratamentul la spital consta in aplicarea unui pansament compresiv sau chiar a

unui aparat gipsat care se va mentine 6-8 zile
Accidentatul nu va utilize membrul lezat
In cazul in care accidentatul acuza dureri violente primul ajutor se efectueaza ca in
situatia unei fracture
Nu se incearca reducereai entorsei sau a luxatiei
Nu se aplica comprese umede in luxatile deschise

Hemoragii

Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau

mai multe solutii de continuitate.
Dupa tipul vasului lezat poate fi:
· arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste
ritmic,sincron cu bataile inimii;
· venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se
exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ modesta;
· capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare
ca sursa principala a hemoragiei;
În functie de sediul sângerarii:
31
· externa: sângele se scurge în afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara
( plaga )
· interna: sângele se acumuleaza într-una din cavitatile normale ale organismului;
· exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna într-un organ cavitar, urmata de
eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale
epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;

Otoragie: hemoragie din urechi

Rectoragie:hrmoragie din rect
Uretroragie:singe din uretra
Hemoptizie:singele se scurge prin gura, provenind din plamini
hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si
eventual resturi alimentare;
În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în sângerari
reduse poate fi varsatura cu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în
stomac).
melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul
este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea pacurei.
hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin
mictiune;
Dupa cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi:
· mica: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml
· medie: se pierde 500-1000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie,
ameteli în ortostatism;
· mari: cantitea de sânge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt
urmatoarele: paloare, tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee;
· cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient
inconstient;

Hemostaza

32
Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul
unor hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele
mai multe ori este necesara interventia altor persoane, care sa realizeze hemostaza.
Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva.
Hemostaza proviorie se poate realiza prin:
· compresiune digitala
· pansament compresiv
· garou
Compresiunea digitala.
Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii în
cazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinând
cont de sensul circulatiei.

Pozitia pacientului si hemostaza digitala in epistaxis

Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune exercitata la distanta, se

poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sângereaza se
face cu degetul introdus direct în plaga.
Aceasta metoda nu poate fi decât de scurta durata, trebuind sa recurgem la alta care
s-o suplineasca si sa o completeze.
Câteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:

33
 Punctele de compresiune pentru hemostaza provizorie pe arterele
1. Facial
2. Temporal
3. Carotida
4. Humerala
5. Axilara
6. Aorta abdominal
7. Femurala deasupra triunghiului lui SCARPA
8. Femurala in treimea mijlocie a coapsei
9. Femurala la articulatia genunchiului

Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a
realiza o hemostaza provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru
a pune pe plaga o batista, o cârpa curata, peste care se strânge pansamentul circular
(fasa).

34
Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat
folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar în cazuri extreme si în
situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de
membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv tesuturile.
Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce oprirea circulatiei sângelui în
portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai
mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea
unui garou trebuie atasat un bilet, care însoteste bolnavul, si pe care se noteaza
obligatoriu urmatoarele date: nume,prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din
30-30 minute se slabeste 1-2 minute garoul pentru a permite irigarea segmentului
de membru subiacent.
Ridicarea garoului se face doar în conditii de spital si de personal competent.
Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului
care sângereaza. Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.
Hemostaza medicamentoasa se bazeaza pe procesul de coagulare al singelui si
anume folosirea de substante chimice cu actiune locala, apa oxigenata, adrenalina
1‰, substante biologice cu actiune hemostatica locala, substante cu actiune
generala clorura de calciu, vitamina K, vitamina C.
In hemoragiile mari in care accidentatul prezinta semen de anemie acuta , dupa
efectuarea hemostazei , este necesara transfuzia de singe integral sau plasma.
Hemoragiile mari se manifesta prin
- Agitatie
- Paliditate
- Ameteli
- Cefalee
- Extremitati reci
- Transpiratii reci
- Tensiune arterial prabusita

35
 - Puls rapid
- Respiratie accelerate
- Dilatarea pupilelor
- Slabirea sfincterelor
- Convulsii
- Lipotimie
Important de retinut
- Nu se aplica tinctua de iod pe rana
- Nu se aplica antiseptic in arsuri
- Nu se aplica vata direct pe plaga
- Nu se toarna solutii antiseptic in plagile penetrante si perforante
- Nu se executa manevre de explorare a ranilor
- Nu vor fi scoase din plaga corpurile straine, fragmentele de os sau chiar
agentul vulnerant , aceste manevre pot duce la hemoragii grave
- Se efectueaza vaccinarea antitetanica

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN ARSURI

Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici,
electricitate si iradiatii.
Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide
cu temperatura înalta, metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi
incandescenti.
Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric,
oxalic, etc sau de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu,
amonia gazos, etc.
Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub
tensiune.
Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc.
Simptome : leziunea locala cuprinde suprafata arsa si toate tesuturile
subiacente afectate de caldura, in intensitate diferita , spre profunzime. Leziunea
fiind tridimensionala , gravitatea ei depinde de intinderea si profunzimea ei.
- Tulburari generale
o Scaderea debitului cardiac – in primele 6 ore scade pina la 70% - prin
pierderile de lichide si substante proteice la nivelul suprafetei arse
o Dispnee – leziuni ale mucoasei cailor respiratorii – inhalare de vapori
fierbinti
o Tulburari hepatice – consecutive scaderii circulatiei hepatice si
hipoxiei
o Tulburari renale – hipovolemie, care poate evolua pina la anurie

36
 o Tulburari gastro-intestinale – varsaturi ce pot accentua pierderea de
lichide si electroliti
Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de
gradul de profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste
regula lui Wallace numita si regula lui 9.

Regula lui 9 pentru estimarea suprafetei arse

Prin aceasta regula se poate exprima în procente suprafata arsa a fiecarui segment
de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.
De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar a întregului membru inferior este
de 18%. Total arsura a afectat 27% din suprafata corpului. Evaluarea suprafetei
arse la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece la aceasta categorie de
pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele
inferioare sunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul.
Profunzimea leziunilor.

37
 “Terenul” accidentatului: vârsta accidentatului, vârstele mai mici de
10 ani şi cele mai mari de 70 de ani având şanse mai mici de recuperare faţă de
toate celelalte grupe de vârstă; asocierea cu alte afecţiuni preexistente.
Suprafaţa arsurilor: suprafaţa corporală normală, pentru adult, este de
2
16.000 cm . Cu cât suprafaţa arsurii este mai mare, cu atât şansele de recuperare
sunt mai mici. Pentru calcularea suprafeţei arse, se foloseşte “regula lui 9”: cap şi
gât = 9% din suprafaţa corporală; torace anterior şi abdomen = 18%; torace
posterior şi zona lombară = 18%; zona perineală = 1%; braţ şi antebraţ = 9%;
coapsă şi gambă = 18%.
Prognostic:
Acesta se stabileşte pe baza indicelui prognostic (I.P.). Calcularea I.P.
se face înmulţind procentul reprezentând suprafaţa corporală arsă cu gradul arsurii.
Indicele prognostic este grav atunci când arsura este predominant de gradul III
şi IV; când suprafaţa arsă depăşeşte 10-15% la adult sau 5% la copil; când
există insuficienţă renală sau hepatică.
Localizari periculoase si arsuri grave sunt:
• fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la
nivelul aparatului respirator
• toate arsurile care sunt în apropierea fetei (pleoape), mâinii, peroneului,
zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor.
• arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de
gradul de arsura
• arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului
• arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi
• arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric

În functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se

descriu patru grade:

38
Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se
manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I
este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la soare.
Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie bruna
urmata de descoamatie.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm
provocând aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este
altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de
lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra
pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest
nivel.
Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut
sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece
terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea
celulelor).

Primul ajutor în cazul pacientilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja
discutate. Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram.
Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform
protocolului ABC sunt si ele valabile.
Ingrijirile acordate imediat
- se scoate victima de sub actiunea agentului vulnerabil
- se efectueaza stingerea prin stropire cu apa a imbracamintei, nu se vor
decoperi de imbracaminte regiunile arse
- se acopera accidentatul cu cearceafuri sterile si curate fara a indeparta
resturile de haine de pe tegumentele arse
- se calmeaza durerea ppentru a preveni socul
- se face tratamentul local al plagilor
- in arsurile chimice se executa o spalare locala cu apa incalzita la 24-280
- se iau masuri de urgent pentru a transporta accidentatul la spital
- se supravegheaza tot timpul transportului

39
 - se instaleaza o perfuzie la indicatia medicului
- se administreaza oxygen
Important de retinut:
- nu se sparg flictenele
- nu se folosesc antiseptic
- nu se folosesc ungvente
- nu se folosesc pulberi de sulfamida pe plaga
- instalarea perfuziei cu gluoza este obligatoriedatorita deshidratarii si
pierderilor de electroliti
Caracteristici:
În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea
cât mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile
când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în
continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca
acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri
tisulare. Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de
hipotermie.

În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet

de apa în aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se
îndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct
proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile
substantei.
În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea
pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea
leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile
electrice produc leziuni atât la suprafata cât si în profunzimea organismului.
Tesuturile sunt distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta

40
de iesire a curentului electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza
informatii privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este
maxima la punctul de intrare. Daca sunt interesate vase importante apar gangrene
iar daca traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari în activitatea inimii
deosebit de grave chiar moartea.
Generalitati:
o Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate
o Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase
o Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate,
umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul.
o Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN DEGERATURI

O temperastura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea

normala a temperaturii corpului este cuprinsa între 36-370C
Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni, copii mici,traumatizatii,
alcoolicii, drogatii, înecatii.
Degeratura si inghetarea generalizata – tulburari locale si generale ale
organismului determinate de actiunea frigului asupra unor prtiuni limitate sau a
corpului intreg.

Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de

severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea
arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma.
Cauze
- Favorizante
o Umezeala
o Vintul

41
 o Imbracamintea strimta si umeda
o Debilitatea organismului
o Anemia
o Tulburari de circulatie
- Determinante
o Frigul care actioneaza asupra organismului un anumit timp
Cele mai expuse degerarii sunt extremitatiile corpului
- Picioare
- Miini
- Urechi
- Nas
Degeratura nu este o simpla tulburare locala , ci o suferinta a intregului organism.

In raport cu gravitatea leziunilor , degeraturile sunt de patru grade

- gradul I: incepe cu paliditate, racirea pielii, senzatie de furnicatura, dureri,
leziuni superficiale, cand pielea este rosie, inflamata si poate apare o
descuamare dupa 7-10 zile
- gradul II: dupa 24-36 ore apar flictene cu continut clar sau sangvinolent
cand afectarea e profunda, pielea fiind rosie, inflamata cu edeme, dupa 10 12
zile flictenele se detaseaza lasind o escara superficial care se vindeca fara sa

42
 lase sechele
- gradul III: edem important, pielea avand o culoare gri-albastruie, flictenele
au continut hemoragic si poate apare necroza si gangrena in cateva zile,
ulceratiile se vindeca in 2-3 luni
- gradul IV: cand sunt afectati inclusiv muschii, tendoanele, oasele si apare
necroza si gangrena in cateva ore.
Semne si simptome In cazul in care simti piscaturi si senzatii de amortire, iar
temperatura este foarte scazuta este momentul sa actionezi: misca-ti degetele
mainilor si ale picioarelor, loveste-ti picioarele, performeaza miscari
asemanatoareaplauzelor pentru a reincepe sa simti zona afectata. Daca in urma
efortului depus rezultatele sunt nule, aplica metode specifice de reincalzire a zonei
inghetate cu apa calda.
Cand pielea sufera din cauza degeraturilor usoare aceasta are un aspect galben-
gri, leziunea nu este dureroasa, iar durerea intensa apare in momentul reincalzirii
partii respective. In cazul degeraturilor grave, de gradul III sau IV, leziunea se
caracterizeaza prin placi groase, reci, de culoare rosie-violacee si foarte
dureroase. In asemenea situatii trebuie consultat medicul cat mai repede cu putinta.
Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC.
Primul ajutor
Primul ajutor consta din încalzirea treptata a întregului corp si din luarea unor si
din luarea unor masuri menite sa accelereze circulatia sângelui în segmentul
degerat:
“” încalzirea treptata se face întâi acoperind bine victima în paturi groase si apoi
introducând-o în camere care se încalzesc foarte încet, astfel încât numai dupa 3-4
ore sa ajunga la temperatura de 20º;
“” regiunea degerata se frectioneaza blând în acest timp, cu alcool;
“” bolnavului i se dau sa bea cantitati mici de bauturi alcoolice tari si lichide din ce
în ce mai calde (ceaiuri, supe) .
În cazul în care “reîncalzirea” se face prea brutal bolnavul intra într-o stare de soc
manifestat prin frison, crampe musculare, somnolenta pâna la lesin, putând sa
decedeze dupa câteva ore.
Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la mobilizarea
hipotermicului.
Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava situatia sau poate duce la
stop cardiac.
În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de efectuat
deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.
HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PÂNA CE NU
ESTE REÎNCALZIT.

43
 Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 10C / ora. Din acest motiv resuscitarea
acestor pacienti este de durata mai lunga, pâna la atingerea temperaturii normale a
corpului. Defibrilarea nu poate fi folosita decât dupa ce temperatura corpului este
peste 30 de grade C.
Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:
· reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu paturi si pastrarea
lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu
hipotermii usoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade C.
· reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului în baie
cu apa încalzita la 40 grade C sau prin folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa
calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie cu o
temperatura central pâna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apa
calda se foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind
aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
· reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.
In cazul unei stari mai grave, persoana trebuie transportata de urgenta la
spital.
Atentie!
In cazul degeraturilor grave nu trebuie sa se faca reincalzirea regiunii degerate la
fata locului sau in timpul transportului, ci la unitatea spitaliceasca, deoarece un
segment dezghetat si neprotejat suficient de un pansamnet steril corespunzator este
mult mai expus unor infectii in timpul transportului, decat unul inghetat.
Tratamentul degeraturilor se face cu:
• unguente - glicerina, pe baza de venin de albine, spanz);
• tincturi - din buruiana de venin, angelica, administrate de 3 ori pe zi, cate 10
picaturi o data);
• decocturi - telina, morcov, radacina de ghimbir;
• comprese si bai cu infuzii - pin, sofranel, samburi de gutui, muguri de brad,
cu suc de ceapa, varza, cataplasme cu varza cruda.
"Incalzirea zonelor degerate nu se face brusc, astfel, se recomanda incalzirea
zonei degerate, fie cu ajutorul propriului corp (ex. plasarea mainilor la subrat sau
intre pulpe), fie cu ajutorul mainilor insotitorilor sau folosind saci de dormit
uscati. De asemenea, este indicata deplasarea spre adaposturi calde unde se pot
schimba hainele ude si se pot folosi bai cu apa calda (care nu trebuie insa sa
depaseasca 40-42°C)".
Totodata nu se recomanda frecarea cu zapada deoarece poate agrava
leziunile tegumentare. De asemenea, nu este indicata nici tinerea zonelor
degerate in apropierea unei surse intense de caldura (de exemplu: focul,
incalzitoare electrice, etc.).
"Tratamentul consta in stimularea circulatiei sanguine la nivel local, lucru care
44
se poate obtine prin spalaturi sau aplicarea locala de cataplasme cu infuzie de
galbenele sau schinel sau decoct de coaja de stejar etc.
Tot in scopul stimularii circulatiei locale se poate folosi unguent cu venin de
albine - Apireven, iar in cazul ulceratiilor se pot face aplicatii zilnice
cu miere favorizandu-se astfel vindecarea.

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE

Electrocutarea
Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul
uman sau ca urmare a producerii unui arc electric.
Fiind un bun conducator de electricitate, in contact cu o sursa de current electric
organismul este traversat de acesta pe calea cea mai scurta spre un alt conducator
sau spre pamint.
În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
senzatie de tremuratura a corpului
contracturi musculare generalizate
pierderea constientei si chiar moartea.
In functie de organele parcurse curentul electric poate produce leziuni locale
- arsura electrica
- electrocutarea
La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei întindere ,
profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul
corpului a energiei electrice în energie calorica.

45
Gravitatea leziunilor produse este conditionata de
- natura curentului
- intensitatea curentului
- voltajul curentului
- durata contactului
- traiectul curentului
- starea accidentatului
Cauzele agravante sunt
- alcoolismul
- hipertiroidism
- ateroscleroa
- virsta inaintata
Manifestari provocate de curentul electric
- stare de moarte clinica prin oprirea respiratiei
- pierderea constientei imediat sau mai tirziu
- soc in primele 4-5 ore de la electrocutare
- arsura elecrtica
- blocaj renal
Semne de recunoastere
- oprirea respiratiei
- cianoza tegumentelor si extremitatilor
- convulsii tonice sau contracture
- oprirea inimii
- tulburari de ritm

46
 - absenta pulsului
- prabusirea tensiunii arteriale
- pierderea reflexlui papilar
- pierderea constientei
- semen de iritatie meningeana
- incapacitatea victimei de a chema ajutor
Arsura electrica
- apare la locul de contact , este putin dureroasa
- are forma rotunda sau ovalara si bine delimitate
- leziunea superficial este insotita de alterarea tesuturilor din profunzime
- plaga este adinca si se cicatrizeaza greu

Acordarea primelor ingrijiri

- indepartarea accidentatului
- se intrerupe curentul electric de la comutator
- stind pe o scindura se actioneaza de la distant cu o prajina, cu mina protejata

47
 - resuscitare cardio-respiratorie
- dupa revenirea starii de constienta la nivelul plagii se aplica un pansament
protector aseptic
- transportul la spital cit mai urgent
- in timpul transportului se supravegheaza functiile vitale si starea de
constienta

Primul ajutor trebuie acordat in primele 5 minute , cu maxim de rapiditate.

Pentru indepartarea de sursa de current nu se vor atinge partile descoperite ale
corpului victimei.
Nu se vor utilize obiecte umede.

48
Voltajul arde si intensitatea omoara.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN CAZ DE INEC

Înecul reprezintă asfixia produsă de pătrunderea apei, sau a altor lichide, în

căile respiratorii inferioare.

49
 Este a treia cauză de mortalitate accidentală.

Mecanisme de producere a înecului:

 incapacitatea de a menţine capul afară din apă: acest mecanism poate fi
present în următoarele situaţii: nu ştie să înoate; este blocat în spaţiu închis
 incapacitatea de a reacţiona prin închiderea căilor aeriene şi apnee
la contactul cu apa: în traumatism cranio-cerebral; criză convulsivă; traumatism al
zonelor reflexogene
 epuizare musculară
 hidrocuţie (oprirea activităţii cardiace provocată de diferenţa de
temperatură între apa rece / corpul cald al accidentatului)
 accidente de scufundare
Scufundarea unui corp în apă poate fi sub forma imersiei (scufundarea
parţială) sau a submersiei (scufundarea totală).

În fiecare caz de înec, trebuie luate în considerare proprietăţile fizice şi cele

chimice ale apei în care s-a produs traumatismul:
Proprietăţile fizice ale apei: hipotermia (provocată de temperatura scăzută a
apei) creşte toleranţa la hipoxie.
Proprietăţile chimice ale apei:
Apa sărată este hipertonă (deoarece are o concentraţie mare de clorură de
sodiu) ceea ce va provoca trecerea pasivă a serului din vasele sangvine în alveolele
pulmonare (datorită osmolarităţii mai mari faţă de cea a sângelui). Astfel va apare

50
o stare de hipovolemie (scăderea volumului sangvin circulant) şi hemoconcentraţie
(creşterea concentraţiei de hemoglobină în hematii).
Apa dulce este hipotonă (deoarece are o concentraţie mică de clorură de
sodiu), trecând din alveolele pulmonare în sânge (datorită osmolarităţii scăzute).
Astfel apare o stare de hipervolemie (creşterea volumului sangvin circulant), cu
încărcarea suplimentară a cordului şi hemoliză (distrugerea exagerată a
hematiilor), instalându-se anemie şi hipoxie.
Simptomatologie:
În funcţie de gravitatea hipoxiei provocate, simptomatologia este
diferită:
Hipoxie moderată (apare în cazurile în care este inhalată o mică
cantitate de apă):
 cianoză la nivelul buzelor şi a unghiilor
 tuse
 hemoptizie (la cei înecaţi în apă sărată)
 jenă respiratorie
 tahicardie
 este păstrată starea de conştienţă
 accidentatul este speriat
Hipoxie gravă:
 alterare marcată a stării de conştienţă, până la comă
 detresă respiratorie
Hipoxie severă:
 stop cardio-respirator
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să respecte următoarele reguli:
 să-şi păstreze calmul pe toată perioada acordării primului ajutor
 să nu-şi supraevalueze puterile proprii (este o “persoană solidă”)
 dacă victima este conştientă şi în apropierea malului apei, sau
marginii bazinului, salvatorul nu sare în apă, ci întinde mâna, sau piciorul, sau un
obiect, de care se va prinde accidentatul
 dacă victima este în larg, salvatorul va sări în apă
 dacă apa este necunoscută , se sare cu picioarele înainte
 dacă fundul apei este mlăştinos, se va înota pe o parte (pentru a nu
se tulbura apa)
 dacă apa este curgătoare, salvatorul va fugi pe mal în sensul
curentului, după care va sări în apă

51
  în timpul transportului până la mal, se recomandă aşezarea unui
obiect dur (scândură) sub spatele înecatului, deoarece nu se cunosc leziunile
acestuia la nivelul capului, gâtului şi coloanei vertebrale
 dacă accidentatul este conştient, i se spune să se prindă de umerii
sau şoldurile salvatorului; dacă este inconştient, va fi prins de axile sau picioare
 dacă victima nu respiră, se începe imediat (deci în apă) respiraţia
artificială prin metoda directă “gură la gură”
 dacă pe mal sunt oameni, se strigă imediat după ajutor (din apă)
pentru ca unul dintre aceştia să plece după o echipă de intervenţii (salvamar)
 salvatorul trebuie să se ferească de accidentat: dacă victima prinde
la nivelul feţei, salvatorul cu o mână apasă cu putere nasul şi bărbia accidentatului,
sau aplică o lovitură de genunchi în abdomenul accidentatului, sau se scufundă cu
victima (aceasta, în apă, va slăbi priza sa de apucare)
Tehnici de înot recomandate: pe spate, numai cu ajutorul picioarelor; pe o

parte; numai cu un braţ; sub apă, cu ochii deschişi.

Priza de salvare:

Reprezintă manevrele care asigură menţinerea înecatului la suprafaţa apei şi

transportul acestuia la mal.
Priza de cap este cea mai simplă şi totodată cea mai folosită. Tehnica
de executare: salvatorul şi victima plutesc pe spate, cu un picior se sprijină spatele
accidentatului şi cu ambele mâini este susţinut de sub bărbie (astfel, capul victimei
va fi tot timpul deasupra apei).
Priza de sub axile: poate fi activă, atunci când accidentatul este agitat;
sau pasivă, atunci când victima este inconştientă. Tehnica de exectuare: salvatorul
stă lateral de accidentat, înotând pe o parte cu o singură mână, iar cu cealaltă mână
răsuceşte la spate braţul victimei (pentru priza activă), sau prinde înecatul pe sub
axilă (pentru priza pasivă).
Primul ajutor:
Măsurile de prim ajutor trebuie aplicate la locul înecului (în apă,
barcă, marginea bazinului, pe mal).

52
  Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului din apă, deoarece după
stă 1 minut sub apă are şanse de supravieţuire de 98%, însă la 10 minute de stat
sub apă - şansele de supravieţuire scad la 1%.
 Eliberarea căilor aeriene obstruate. Dacă există mâl, nisip, alge,
etc.se aplică următoarele măsuri de prim ajutor: ştergerea cavităţii bucale şi a
nazofaringelui; manevra Esmarch; aspirarea secreţiilor; manevra Heimlich. Dacă
există un spasm laringian se recomandă efectuarea traheostomiei.
 Evacuarea apei din plămânii accidentatului trebuie realizată în
maxim 60 secunde. În cazul înecaţilor în apă dulce, este inutilă această manevră de
prim ajutor.
 După eliminarea apei din plămâni, dacă accidentatul este în stop
respirator se face respiraţie artificială printr-o metodă directă sau indirectă. Dacă
este în stop cardio-respirator se face resuscitare respiratoriere printr-o metodă
directă asociată cu masaj cardiac extern.

53
  Protecţia termică a accidentatului: dezbrăcarea de hainele ude;
ferirea de vânt; încălzirea înecatului, deoarece acesta este în hipotermie.
 Dacă este posibil, se face evacuarea conţinutului gastric, pe sondă
gastrică; intubaţie traheală; aspirarea secreţiilor pe sonda de intubaţie.
 Metode medicale, utilizate numai de persoanele calificate:
pentru înecaţii cu apă dulce furosemid şi vasotomie (extragerea unei cantităţi de
sânge); pentru înecaţii cu apă sărată: perfuzie endovenoasă cu ser izoton.
 Prevenirea infecţiilor prin administrare de antibiotice. Infecţiile pot
să apară datorită ingestiei şi inhalării de lichide infectate.
 Transportul accidentatului la o unitate sanitară. Acesta se face
numai după resuscitarea cardio-respiratorie (dacă aceasta a fost necesară), în
decubit lateral sau ventral (deoarece la un anumit timp după reanimare înecatul
poate să verse) şi sub supraveghere permanentă deoarece există riscul agravării

54
stării generale a accidentatului, în majoritatea cazurilor datorită eliminării
incomplete a lichidului intrapulmonar.
Este contraindicată administrarea de lichide sau alimente în primele 60
minute după reanimarea din înec.

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE INTOXICATII

Sunt determinate de pătrunderea în organism a unor substanţe toxice, pe cale

digestivă, respiratorie, sau cutanată.
Intoxicaţiile se pot produce voluntar, accidental, profesional.
Intoxicaţiile sunt urmate de stări patologice grave, deseori letale.
Simptomatologia deseori nespecifică, crează dificultăţi de diagnostic, mai
ales când substanţa toxică şi circumstanţele în care s-a produs intoxicaţia nu sunt
cunoscute.
Măsuri terapeutice generale:
 spălătură gastrică şi provocarea vărsăturii prin administrare de apă
caldă
Aceste două măsuri sunt contraindicate în comă; leziuni
ulcerative ale tractului digestive; dispnee
 administrarea urgentă a unui antidot: oxygen în intoxicaţiile cu
gaze volatile; Atropină în intoxicaţii cu substanţe organofosforate; alcool etilic în
intoxicaţii cu alcool metilic; Nalorfină în intoxicaţii cu Morfină sau alte opiacee;
acid acetic diluat în intoxicaţii cu alcaline caustice; Magnezia usta în intoxicaţii cu
acizi corozivi
 tratament simptomatic: permeabilizarea căilor respiratorii; masaj
cardiac extern; respiraţie artificială; perfuzie endovenoasă cu glucoză 5%, ser
fiziologic, bicarbonat de sodium; tratamentul fenomenelor de iritaţie a S.N.C.
(convulsii, agitaţie, delir); tratamentul tulburărilor de termoreglare; etc.

1) Intoxicaţia cu alcool etilic:

55
 Simptomatologie:
 faza de excitaţie (de beţie) (la o alcoolemie de 1–2%): greţuri;
vărsături; agitaţie psihomotorie; logoree; disartrie; agresivitate

 faza de incoordonare (la o alcoolemie de 2–3%): tulburări de

coordonare şi echilibru; facies congestionat
 faza de comă (la o alcoolemie de 3–5%): hipotonie musculară;
hipo sau areflexie; relaxare sfincteriană; midriază; bradipnee; tahicardie;
tegumente reci şi palide; spută (salivă) aerată
Primul ajutor:
 provocarea urgentă a vărsăturii (dacă este conştient)
 spălătură gastrică cu soluţie de bicarbonat de sodiu 4-5% şi
cărbune medicinal
 administrare de cafea foarte concentrată, îndulcită cu mult zahăr
 pungă cu gheaţă sau comprese reci pe frunte
 încălzirea mâinilor şi picioarelor

2) Intoxicaţia cu alcool metilic:

Simptomatologie: cefalee (durere de cap) intensă; delir; vărsături; colici

intestinale; diaree; dispnee; cianoză; tahicardie; hipotensiune arterială; cecitate
(orbire) totală; midriază; mialgii (dureri musculare); convulsii.
Poate provoca rapid deces, prin edem pulmonar acut sau stop cardio-
respirator, având prognostic deosebit de grav.
Primul ajutor:
 spălătură gastrică cu apă bicarbonatată 4-5% + cărbune activat
 administrarea antidotului: alcool etilic (0,5 ml/kg corp, la 2
ore)
 combaterea acidozei (bicarbonat de sodiu)
 vitamine din grupul B

3) Intoxicaţia cu nicotină:

Se produce prin consum exagerat de nicotină, sau accidental, prin înghiţirea unor
substanţe de protecţie a plantelor (pesticide) pe bază de nicotină.
Simptomatologie: cefalee; ameţeli (vertij); stare de rău; transpiraţii
abundente; vărsături; diaree; tahicardie; convulsii. În cazurile grave se poate instala
stare de şoc şi aralizie a musculaturii respiratorii, cu stop respirator.
56
 Primul ajutor:
 provocarea vărsăturii (dacă a înghiţit nicotina)
 cărbune medicinal şi sulfat de sodiu
 perfuzie endovenoasă (P.E.V.) cu glucoză şi ser fiziologic
 vitamine din grupul B
 resuscitare (dacă există stop respirator)

4) Intoxicaţia cu benzină:

Simptomatologie: stare de ebrietate; cefalee; ameţeli; vărsături; tremurături;

pierderea stării de conştienţă. În cazurile grave pot apare paralizia musculaturii
respiratorie şi starea de şoc.
Primul ajutor:
 scoaterea accidentatului la aer
 cărbune medicinal
 resuscitare respiratorie (dacă este necesară)
Este contraindicată administrarea de lapte, sau substanţe uleioase.

5) Intoxicaţia alimentară:

a) Cu carne, peşte:
Simptomatologie: greţuri; vărsături; diaree fetidă; astenie; dureri abdominale
şi lombare; facies toxic; paloare; transpiraţii; frisoane; febră; tahicardie; expiraţie
fetidă.
Primul ajutor:
 vărsătură
 spălătură gastrică (cu apă caldă şi sare)
 încălzirea accidentatului

b) Cu ciuperci otrăvitoare:
Simptomatologie: apare de la 30 minute până la 48 ore de la ingestie;
hipersalivaţie; transpiraţii abundente (profuze); vărsături; tulburări de vedere;
cefalee; hipotensiune arterială; tulburări de ritm cardiac; stare de nelinişte;
insuficienţă respiratorie; chiar paralizii.
Primul ajutor:
 să bea multă apă cu sare (nu lapte), apoi provocarea vărsăturii
 cărbune medicinal
 alcalinizare: cu bicarbonat de Na
 O2
57
  P.E.V. cu glucoză hipertonă

6) Intoxicaţia cu somnifere:

Simptomatologie: iniţial stare de agitaţie, apoi somn profound; mai pot apare şi
stări de rău, vărsături, convulsii, insuficienţă respiratorie, paralizie respiratorie
(este letală).
Primul ajutor:
 dacă este conştient: să bea apă şi sare, apoi provocarea vărsăturii
 dacă este stop respirator, se face resuscitare

7) Intoxicaţia cu calmante:
Simptomatologie: greaţă; vărsături; diaree; stări de agitaţie; convulsii; în
cazurile grave stop cardio-respirator..
Primul ajutor:
 dacă intoxicaţia este depistată rapid se provoacă vărsătură; dacă
este descoperită tardiv, se administrează doar cărbune medicinal şi sulfat de sodiu
 în stop cardio-respirator: resuscitare.

Intoxicatiile cu CO
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate
combustiile incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de
obicei accidentala.
Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi,
pierderea constientei, aspect visiniu al pielii.
Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu
emanari de gaze fara echipament de protectie.
În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai
rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai
precoce în concentratii mari.
Intoxicatia cu substante caustice
În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric,
sulfuric, etc.)
sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport
cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la
necroza.

58
Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei
bucale, dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici
abdominale, dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la
câteva ore dupa ingestie.
Conduita de urmat:
Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta
si a functiilor vitale (ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea
ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura
pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa
provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive.
Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri.
Intoxicatia cu fum
Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum
de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor
de incendiu.
Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine
la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea
nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa
din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen
,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia
laterala de siguranta.

59
 URGENTELE APARATULUI RESPIRATOR

- este incapacitatea plaminilor de a face fata schimburilor fiziologice de gaze

in conditii de efort si de repaus
- are loc o hipoxemie – scaderea oxigenului din singe – asociata sau nu cu
hipercapnie – cresterea bioxidului de carbon din singe
- cauze
o de origine bronhopulmonara
 stenoze functionale si organice ale CRS
 bronhoalveolite de deglutitie –regurgitare
 crize de astm bronsic
 reducere acuta a cimpului respirator – pneumotorax spontan
 BPOC
o de origine cardiaca
 astm cardiac
 infarct miocardic
 edem pulmonar acut
 embolie pulmonara
 cord pulmonar acut
o de origine extrapulmonara
 alterarea functiei centrului respirator
 afectiuni paretice sau spastice ale muschilor respiratori
 boli ale cutiei toracice
 boli ale sistemului nervos
 afectiuni abdominale
o cauze generale
 intoxocatii acute
 afectiuni ale singelui – anemii
 obezitate
 stare de soc
- simptomatologie
o dispnee
 bradipnee inspiratorie isotita de tiraj, cornaj
 bradipnee expiratorie
 polipnee
 respiratie Kussmaul – respiratie in 4 timpi –inspiratie-paiza,
expiratie-pauza acidoza metabolica

60
  respiratie Cheine-Stokes – polipnee cu amplitudini crescinde
apoi ajungind la apnee
o cianoza
 exprima desaturarea de oxigen a singelui arterial, respectiv
cresterea hemoglobinei in singe
 se manifesta la buze, unghii, pavilionul urechii si apoi se
generalizeaza
 uneori poate lipsi – alcloza, anemii
- conduita de urgenta

ADMINISTRAREA OXIGENULUI
OXIGENOTERAPIE
Scop:
- terapeutic = imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei
(oxigenarea redusa a tesuturilor)
= ameliorarea concentratiei de oxigen in sange
Hipoxia poate fi:
= anemica prin reducerea hemoglobinei
= histotoxica prin blocarea la nivelul celulelor
= circulatoare prin tuburari de circulatie
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub forma dizolvata in plasma,
cantitatea de 0,3 ml oxigen la 100ml sange. Oxigenoterapia necesita 1,8-2,2ml la
100ml sange la administrarea O2 sub o atmosfera.
Indicatii: = hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct
miocardic)
= hipoxie respiratorie (soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii,
nou nascuti).
Surse de oxigen: = statie centrala de oxigen sau microstatie
= butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150atm.)
= pentru a se putea administra, presiunea se regleaza cu reductorul
de presiune (debitmetrul, care indica volumul in litri de oxigen pe minut) si se
modifica cu ajutorul barbotorului.

61
 a — butelia de oxigen cu : 1 — robinetul bombei ; 2
— reductor de presiune ; 3,4 — manometre ; 5 — robinet de închidere ; 6 —
robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului ;
7 — lanţ de fixare ; b — umidificator (detaliu) cu 8 — oxigen de la
butelie ; 9 — tub spre bolnav.
Administrarea oxigenului se face cu:
→ sonda sau cateter nazal
→ ochelari
→ masca
→ cort de oxigen
→ balon Ambu sau Ruben
Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce in nara prin
faringe, schimbandu-se de la o nara la alta. Se poate introduce si in laringe.

Tehnica:
→ se dezobstrueaza caile aeriene
→ se masoara lungimea sondei pe obraz de la narina la tragus

62
 → se introduce cateterul cu miscari blande paralel cu palatal osos si
perpendicular pe buza superioara
→ se fixeaza sonda cu leucoplast
→ se fixeaza debitul la 4-6 l/minut
→ se va observa bolnavul in continuare pentru prevenirea accidentelor
→ se administreaza medicamente cu intermitenta si se supravegheaza debitul.

Ochelari: pentru oxigen se fixeaza dupa urechi si prezinta 2 mici sonde de

plastic care patrund in nari. Se recomanda la copii si bolnavi agitati.

63
Masca: pentru oxigen ( cu inhalarea aerului expirat) se fixeaza acoperind gura si
nasul. In general este greu suportata de bolnav datorita hamului de etanseizare.
Tehnica:
→ se verifica scurgerea oxigenului din sursa
→ se pune masca in mana bolnavului pentru a-i usura controlul masti si i se
sustine mana. Debitul de 10-12 l/minut.
→ se aseaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura
→ cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se aseaza cureaua de fixare in jurul
capului

Cortul de oxigen: nu poate depasi o concentratie de 50% a oxigenului,

realizeaza o circulatie deficitara a
aerului, ducand la incalzirea pacientului. Se impune racirea cu gheata.

Sistem de administrare oxigen

64
 Sonda de intubat

Balon Ambu sau Ruben

65
Incidente la administrarea oxigenului:
→ distensia abdominala prin patrunderea gazului prin esofag
→ enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gatului prin fisurarea
mucoasei.
Se va sti ca:
→ nu se unge cateterul cu substante grase (pericol de explozie si pneumonie)
→ bombele de oxigen se fixeaza pe un port butelie, orizontal pentru a evita
loviturile
→ oxigenul nu se foloseste fara manometru
→ barvetarul sa fie bine fixat deoarece prin rasturnare impinge apa in caile
respiratorii ale bolnavului

66
 BIBLIOGRAFIE

1. LUCREŢIA TITIRCĂ: TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI

ACORDATE DE ASISTENŢII MEDICALI – Editura Viaţa Medicală
Românească

2. LUCREŢIA TITIRCĂ: GHID DE NURSING - Editura Viaţa Medicală

Românească

3. GEORGETA BALTĂ: TEHNICI DE ÎNGRIJIRE GENERALĂ A

BOLNAVILOR – Editura didactică şi pedagogică, Bucuresti

4. C. MOZES: TEHNICA ÎNGRIJIRI BOLNAVULUI - Editura Medicală,

Bucuresti

67