Sunteți pe pagina 1din 5

Tecnogen este o firma italiană condusa cu succes din 1978 de catre

preşedintele Paolo Gentili. Acesta fară dispute, probleme legale sau fiscale, a
reusit sa obtină brevete pentru multe companii cunoscute in lume cu care
brevete s-a distins de celălalte companii prin produse de calitate superioară.
Printre aceste produse brevetate este recunoscut ca cel mai bun produs în
raport calitate-preț rezervorul spiralat. In 2014 Varzari Viorel a cerut domnului
Gentili Paolo să-i vânda maşina specială de a produce rezervorul brevetat, dar
ia fost negata vânzarea din partea domnului Gentili, care nu era intenționat sa
cedeze invenția sa. Apoi Gentili a acceptat vânzarea domnului Varzari numai
dupa ce a obtinut promisiunea unui contract de colaborare şi recunosterea
redevențelor in teritoriile unde Tecnogen nu opera. In plus contractul prevedea
ca cea mai buna tecnologie sa fie in mainiile unei mici firme care atunci deținea
mai puțin de zece angajați, cu scopul de a împărți oportunitațiile posibile.
Fusese semnat un contract specific, conținând anumite reguli de respectat și
obligații din parte firmei Molinart, care in definitiv nu au fost respectate. Abia
mai târziu a devenit evident că scopul real al lui Viorel Varzari nu era o
colaborare pe termen lung cu Tecnogen s.r.l., asadar am vrut în acest fel să
legalizez mașina care era deja in mod ilegal în mâinile sale. Când Paolo Gentili
a înțeles că Molinart nu era dispus să respecte condițiile contractuale, atunci
Andrei Tranga s-a oferit ca partner a firmei Tecnogen prin holding austriac
Anders Inox, convingânduse de totala lipsă de serietate a lui Varzari legat de
propriile experiențelor profesionale. Semnând un nou contract, Tranga nu
numai deținea o percentuală din capital si una din facturatul holdingului, dar şi
o colaborare cu Paolo Gentili; chiar şi in acest caz in doi ani de zile Paolo Gentili
nu a caştigat nici un singur euro. Pentru aceste motive mă consider o victimă,
mi-a fost luat-ă tecnologia cu false promisiuni iar de cand am întreprins aceste
colaborări viața mea este un coșmar. Fiecare zi imi este insoportabilă din cauza
tentativelor de calomnie a tribunarilor şi a avocațiilor. Sunt aproape pe ce s-ă
dau demisia.
Faptele spuse de jurnalistul Ion Bobeica sunt ultimele minciuni inventate de
domnul Viorel Varzari.
În primul rând este o falsa şi răutăcioasa fantezie care susține ca Paolo Gentili
ar fi cunoscut Karamalak şi ca ar fi avut cu dânsul nu numai un raportur de
înteres dar şi de prietenie. Paolo Gentili nu cunoaşce şi nu a întalnit niciodata
acest om: nici macar nu ştie cu ce se ocupa. Este fals, deci, modul in care
Paolo Gentili a fost paragonat cu această persoana. Chiar şi reconstrucția
faptelor dintre Paolo Gentili şi Viorel Varzari, care jurnalistul a vrut sa apere,
sunt false.
Jurnalistul nu şi-a facut bine meseria, nu s-a documentat cum se cuvinea şi nu
a luat informațiile de la o adevarată sursă pentru a exprima o părere corectă şi
obiectivă.
Articolul reprezintă o altră minciună a domnului Viorel Varzari cu argumente
false şi nefiabile.
De altfel Viorel Varzari a încercat s-ă păcălească procuratura având săvârșit
fapte penale împotriva firmei Tecnogen s.r.l. şi împotriva lui Paolo Gentili. Dar
ar fi oportun s-ă spună adevărul in fața Autorițăților Judiciare fară a declara
poveşți numai pentru a fi publicate în ziare.
Acesta este adevărul întâmplat.
În primul rând în anul 2012 în sediul firmei Tecnogen s.r.l. în Italia a fost furată
o maşină pentru producția al rezervorului spiralat cu brevet internațional de
nume TUBINOX 7000.
În cursul unei investigații la granița cu Russia în Krasnodar, după documentele
preluate de poliție şi de anchetatorii ruşi, rezulta ca piesele acestei maşini
trecuseră vama în data de 20.06.2016, recunoscute în mod incorect ca piese
de rezervoare şi pasarele.
Cea ce s-a întâmplat este uşor de explicat: maşina fusese vândută de catre
Molinart Grup firmei rusă Erdin s.r.l. care apoi a vandut-o catre Technoart s.r.l.
Molinart Grup şi Technoart s.r.l sunt firmele lui Viorel Varzari.
Este evident ca acest domn a exportat ilegal maşina TUBINOX 7000 in Rusia,
trimițând-o prin firma Erdin s.r.l. pentru a ajunge din nou in firma sa de
referire.
Comerțul triunghiular şi contrabanda la vamă intre cele doua firme identifică pe
Viorel Varzari ca același autor şi ideator.
În schimb nu este de surprins că Viorel Varzari este investigat şi arestat pentru
alte operații de trufă internaționala, având comis operațiuni similare si facând
facturi false.
Nu-i nicio îndoială atunci când încearcă să dea vina pe altii, documentele o
resping obiectiv
El încearcă să creeze confuzie, să ne aducă niște personaje necunoscute, prin
intermediul jurnalistului care ordonă publicarea unei povestiri de fantezie pură,
pentru că Paolo Gentili pe acest domn Karamalak nu l-a cunoscut niciodată și
nici măcar nu a auzit de el.
Sunt fanteziile calomnioase, care însă sunt ușor și direct negate de
documentele oficiale.
Sunt fanteziile calomnioase, care însă sunt ușor și direct negate de
documentele oficiale.
Iar documentele spun că exportul pieselor TUBINOX 7000 către Rusia a fost
operațiunea sa personală.
Sunt fanteziile calomnioase, care însă sunt ușor și direct negate de
documentele oficiale.
Iar documentele spun că exportul pieselor TUBINOX 7000 către Rusia a fost
operațiunea sa personală.
Piesele originale ale TUBINOX 7000 furate de la Tecnogen s.r.l. în 2012 au fost
recunoscute în Rusia cu câteva zile în urmă și în urma cu arestul pentru fapte
legate direct de unii tehnicieni din Molinart, au fost apoi eliberați în urma plății
unei cauțiuni împreună cu foaia de a părăsi teritoriul Rusiei.
După multe declarații false ale lui Varzari de a ascunde mașina. Piesele mașinii
au fost ascunse într-o pădure, și pentru a le ascunde, chiar după ce a fost
descoperit că a mințit, a declarat că au fost aruncate acolo din greșeală, în
timp ce, de fapt, o persoană a fost plătită ca gardian. Persoana respectivă a
negat declarațiile lui Viorel.
Ca s-ă revenim la Viorel Varzari. Această persoană a înțeles, între sfârșitul
anului 2017 și începutul anului 2018, că au fost identificate urme la vama
Rusiei ale trecerii mașinii furate și că documentele din vamă dovedesc exportul
ilegal din Moldova în Rusia.
Chiar și Varzari, în denunțul său calomnios, spune că a fost informat despre
furtul lui Tubinox 7000 pe care Paolo Gentili l-ar fi simulat, de la un anumit
domn Litcan, care pare să fie un infractor cunoscut în întreaga Europă, pe care
Viorel la plătit cu suma de 5.000 de euro pentru a obține declarația sa falsă.
Este o încercare clară de a anula investigațiile, printr-o calomnie rece.
Viorel Varzari susține că Paolo Gentili ar fi înscris o primă de asigurare de
500.000 de euro pentru furtul mașinii, dar chiar și aceasta este o falsă,
deoarece mașina nu era deținută de Tecnogen s.r.l., ci închiriată.
Premiul a fost acordat companiei de leasing Fineco-Unicredit, dovedit de
documente, iar furtul de către Tecnogen s.r.l. a produs doar o pagubă de
aproximativ 100.000 de euro, precum și oprirea producției din cauza eliminării
mașinii, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a cifrei de afaceri pentru
următorii doi ani.
Trebuie spus că TUBINOX 7000 este o mașină unică, comandată și asamblată
de Tecnogen s.r.l. pentru activitățile sale.
Trebuie spus că în Moldova compania Molinart Grup a lui Viorel Varzari nu are
capacitatea inginerească și tehnologia de a reproduce integral o mașină
TUBINOX 7000; de fapt a modificat mașina MASE 5000 vândută legal de
Tecnogen în 2014 pentru a putea construi rezervoare cu diametrul de 7000
mm, caracteristici incredibili de identice cu masina furată: dacă nu ar fi văzut
masina furată de unde ar fi putut copia aceste caracteristici?
Îi lipsește personalul specializat și mașinile specifice pentru producție, în
special mod piesele mai complexe din punct de vedere tehnologic, și ii lipsește,
de asemenea, cuptoarele de temperare pentru finisarea produsului și piesele
care intră în contact cu oțelul inoxidabil.
În Italia nu există nici o piesă a acelei mașini, nici nu a fost niciodată găsită de
procurorii italieni, așa cum este declarat fals în articolul dictat de Viorel.
Toate faptele arată în mod concret și fără îndoială că Viorel Varzari a intrat în
posesia ilegală a mașinii TUBINOX 7000, a transferat-o în Moldova, unde prin
Molinart Grup, una dintre companiile sale, a trimis-o în Rusia în 2016, prin
comerțul triunghiular cu firma Erdin srl.
Confirmarea finală a adevărului despre aceste fapte este dată de reprezentanții
Erdin s.r.l. care, în fața Curții de Arbitraj din Moscova, unde au fost chemați să
răspundă pentru activitatea ilegală pusă în practică, au declarat că piesele
trecute din vama Krasnodar în 2016 sunt bucăți dintr-o singură mașină care
produce rezervoare spirale vândute de Molinart Grup, firma lui Viorel Varzari.
De asemenea, au solicitat ca, din acest motiv, firma Molinart Grup a lui Viorel
Varzari a fost chemată principala responsabilă în acel proces.
Curtea de Arbitraj de la Moscova a dat în judecată Molinart Grup.
Aceasta este o dovadă copleșitoare, care exclude orice implicare sau
responsabilitate din partea lui Paolo Gentili.
Dar trebuie adăugat că Viorel Varzari, împreună cu compania Molinart Grup, a
încălcat toate regulile de protecție a brevetelor.
Este evident că Viorel Varzari până când a fost oprit pe bună dreptate și
arestat în producerea acestor rezervoare a încălcat orice lege și orice acord
contractual.
El a făcut mai mult: folosind tehnologia Tecnogen s.r.l. împotriva oricărei reguli,
a produs daune foarte importante acestui lucru, chiar încercând să vândă
produsele nu numai în Europa, ci și în Italia, crescând astfel ilegal structura
care a trecut de la patru angajați inițiali la peste o sută cincizeci de angajați.
El nu a plătit nicio redevență către Tecnogen s.r.l., pur și simplu a simțit că ar
putea să se comporte ca și cum ar fi inventatorul sistemului de producție, chiar
și pretinzând a fi el inventatorul pe site-uri, iar acum el încearcă in mod
arogant să perpetueze o poziție nesustenabilă și incontestabilă.
În concluzie, trebuie să ne gândim la faptul că în prezent există două
investigații penale împotriva lui, în locurile în care Molinart Grup operează în
Moldova și unde mașina a fost exportată, adică în Rusia.
Suntem siguri și încrezători că autoritățile judiciare moldovenești și rusești vor
putea să lucreze cu echilibru și obiectivitate, aducând la lumină greșelile
acestei persoane, dezvăluind mulțumită documentelor și dovezilor colectate
până acum toate falsurile pe care le-a spus.

S-ar putea să vă placă și