Cauzele formării deșerturilor

În termeni simplificați, deșerturile sunt regiuni uscate ale planetei,

unde cad cantități reduse de precipitații (sub 100 mm/an). Deșerturile sunt caracterizate de întinse forme
de relief erozivo-acumulativ, cu procese geomorfologice foarte intense, între care enumerăm:
dezagregarea, coraziunea, deflația, eroziunea torențială, prăbușiri de roci etc. Din cauza învelișului
vegetal slab reprezentat și a densității foarte scăzute a populației, acestea mai sunt denumite și
”pustiuri”.

În funcție de condițiile locale (climat, substrat geologic, altitudinile și formele de relief etc.), deșerturile
tipice sunt de mai multe feluri:
- deșerturi de nisip, sau erg-uri, cu bine-cunoscutele lor dune de nisip.
- deșerturi de pietre, sau reg-uri.
- deșerturi stâncoase, sau hamade, cu munți erodați și martori de eroziune.

Unii geografi mai încadrează în familia deșerturilor și:

- semideșerturile, situate de obicei la periferia deșerturilor. Aici cad cantități de precipitații mai ridicate (100-
200 mm/an), semideșerturile făcând tranziția spre zonele vecine (stepe, savane). Semideșertul este primul
afectat de extinderea deșertului, prin procesul de deșertificare, așa cum se întâmplă în regiunea Sahel, la S de
Sahara.
- deșerturile reci, corespunzătoare marilor întinderi de gheață (Antarctica, Arctica și Groenlanda), unde
cantitatea de precipitații este aproape nulă.
- deșerturile montane, cum ar fi platoul Tibet, de asemenea destul de uscate.

În prezentarea de față explicăm formarea deșerturilor tipice. Fie că este vorba de erg-uri, reg-uri sau
hamade, formarea lor este rezultatul unui factor esențial: ariditatea climei (sau uscăciunea climei). Adică, în
zonele de pe Glob unde cantitatea de precipitații este destul de coborâtă, acolo au apărut și deșerturil e.

Există 5 categorii de cauze care favorizează uscăciunea climei:

1) Maxima atmosferică tropicală. În zona tropicelor se instalează maxime barice, adică au loc mișcări
descendente ale aerului (pentru a completa mișcările ascendente de la ecuator). Acest lucru restricționează
convecția, condensarea și precipitarea, rezultând un climat uscat, ce a dus la formarea deșerturilor din Australia,
pen. Arabică sau Sahara.

2) Circulația continentală a aerului. Există situații când deșerturile apar foarte aproape de țărm, însă nu
primesc precipitații dinspre ocean deoarece circulația generală a atmosferei se face dinspre continent. Masele de
aer vor fi deci uscate. Așa se întâmplă de exemplu în deșertul Thar, în pen. Arabică etc.

3) Curenții oceanici reci. Și mai spectaculoase sunt deșerturile care se sfârșesc brusc chiar pe țărmul oceanului
(Namib, Atacama, Deșertul Peru etc.). În cazul acestora, în zona respectivă sunt curenț i oceanici reci (Curentul
Benguelei, Peru, Malvinelor, Australiei de Vest etc.), din care nu se evaporă apa, masele de aer de deasupra
fiind deci uscate.
 Fig.2. Deșertul Namib își scaldă dunele în Atlantic.
Curentul rece al Benguelei este răspunzător pentru acest fapt spectaculos.

4) Depărtarea de ocean. Cu cât o regiune se află situată mai în interiorul continentului, cu atât va recepționa
mai puțină cantitate de umezeală dinspre ocean. Din cauza depărtării față de ocean au apărut deșerturile în Asia
Centrală.

5) Izolarea în interiorul barajelor orografice. Ariile depresionare, înconjurate de munți destul de înalți (peste
3000 m) își formează un climat uscat, deoarece munții barează masele de aer umede ce ar putea veni din
exterior. Așa au apărut deșerturile nord-americane.

Fig.3. Deșertul Sonora. Cactușii sunt un element

des întâlnit în deșerturile nord-americane

Bineînțeles, fiecare deșert a apărut prin combinația acestor categorii de factori. Pentru a arăta cât de mult
influențează cei 5 factori fiecare deșert, am realizat harta de mai jos.

În concluzie, deșerturile se formează ca urmare a climatului uscat, acesta apărând atât în zona caldă cât și
în cea temperată. El poate fi rezultatul caracteristicilor regionale ale atmosferei, ale raportului ocea n-continent,
ale reliefului sau ale curenților oceanici.