Cauzele formării deșerturilor

În termeni simplificați, deșerturile sunt regiuni uscate ale planetei, unde cad cantități reduse de
precipitații (sub 100 mm/an). Deșerturile sunt caracterizate de întinse forme de relief erozivo-
acumulativ, cu procese geomorfologice foarte intense, între care enumerăm: dezagregarea,
coraziunea, deflația, eroziunea torențială, prăbușiri de roci etc. Din cauza învelișului vegetal
slab reprezentat și a densității foarte scăzute a populației, acestea mai sunt denumite și
”pustiuri”.

          În funcție de condițiile locale (climat, substrat geologic, altitudinile și formele de relief etc.),
deșerturile tipice sunt de mai multe feluri:
- deșerturi de nisip, sau erg-uri, cu bine-cunoscutele lor dune de nisip.
- deșerturi de pietre, sau reg-uri.
- deșerturi stâncoase, sau hamade, cu munți erodați și martori de eroziune.

nii geografi mai încadrează în familia deșerturilor și:

- semideșerturile, situate de obicei la periferia deșerturilor. Aici cad cantități de precipitații mai ridicate
(100-200 mm/an), semideșerturile făcând tranziția spre zonele vecine (stepe, savane). Semideșertul
este primul afectat de extinderea deșertului, prin procesul de deșertificare, așa cum se întâmplă în
regiunea Sahel, la S de Sahara.
- deșerturile reci, corespunzătoare marilor întinderi de gheață (Antarctica, Arctica și Groenlanda), unde
cantitatea de precipitații este aproape nulă.
- deșerturile montane, cum ar fi platoul Tibet, de asemenea destul de uscate.

          În prezentarea de față explicăm formarea deșerturilor tipice. Fie că este vorba de erg-uri, reg-uri
sau hamade, formarea lor este rezultatul unui factor esențial: ariditatea climei (sau uscăciunea climei).
Adică, în zonele de pe Glob unde cantitatea de precipitații este destul de coborâtă, acolo au apărut și
deșerturile.

          Există 5 categorii de cauze care favorizează uscăciunea climei:

 1) Maxima atmosferică tropicală. În zona tropicelor se instalează maxime barice, adică au loc
mișcări descendente ale aerului (pentru a completa mișcările ascendente de la ecuator). Acest lucru
restricționează convecția, condensarea și precipitarea, rezultând un climat uscat, ce a dus la formarea
deșerturilor din Australia, pen. Arabică sau Sahara.

2) Circulația continentală a aerului. Există situații când deșerturile apar foarte aproape de țărm, însă
nu primesc precipitații dinspre ocean deoarece circulația generală a atmosferei se face dinspre
continent. Masele de aer vor fi deci uscate. Așa se întâmplă de exemplu în deșertul Thar, în pen.
Arabică etc.

3) Curenții oceanici reci. Și mai spectaculoase sunt deșerturile care se sfârșesc brusc chiar pe
țărmul oceanului (Namib, Atacama, Deșertul Peru etc.). În cazul acestora, în zona respectivă sunt
curenți oceanici reci (Curentul Benguelei, Peru, Malvinelor, Australiei de Vest etc.), din care nu se
evaporă apa, masele de aer de deasupra fiind deci uscate.
4) depărtarea de ocean. Cu cât o regiune se află situată mai în interiorul continentului, cu atât va
recepționa mai puțină cantitate de umezeală dinspre ocean. Din cauza depărtării față de ocean au
apărut deșerturile în Asia Centrală.

5) Izolarea în interiorul barajelor orografice. Ariile depresionare, înconjurate de munți destul de

înalți (peste 3000 m) își formează un climat uscat, deoarece munții barează masele de aer umede ce
ar putea veni din exterior. Așa au apărut deșerturile nord-americane.