Dacia romană. Romanizarea .

Creștinismul

- în urma confruntării militare dintre daci şi romani, s-a instalat în dacia stăpânirea romană, care a avut consecinţe
importante în evoluţia acestui proces
Organizarea provinciei Dacia

- prin pacea din 102 teritorii locuite de daco- geţi intră în posesia Romei- Muntenia, sudul Moldovei, estul şi S-E
Transilvaniei – vor fi anexate la Moesia infeior din care vor face parte pănâ în 117
- în vara anului 106 războiul era încheiat, iar regatul lui Decebal îşi înceta existenţa
- Oltenia, Banatul şi cea mai mare parte a Transilvania – vor forma provincia Dacia
- celelalte teritorii nord-dunătârene cucerite- Crişana, Maramureş, nordul şi centrul Moldovei – nu vor fi
înglobate Imperiului Roman – rămân în stăpânirea dacilor ( dacii liberi )
- capitala se afla la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
- este organizată de Traian ca provincie imperială – condusă de un delagat la impăratului – Legatus Augusti pro
praetore- membru al ordinului senatorial – înainte trebuia să fi fost consul
- primul guvernator al daciei a fost Iulius sabinus
pentru apărarea provinciei au rămas cantonate trupe militae- Legiunea a XIII- Gemina ( Apullum), a IV- Flavia
Felix( Berzobis) , I. Adjutrix și mai târziu a V-a Macedonica ( 167-168 – la Potaissa ) dar și trupe auxiliare
- legiunile romane erau cantonate în garnizoane militare – castre-
- de-a lugul timpul provincia a suferi mai multe reorganizări
 119 – în vremea împăratului Hadrian- provincia cuprindea din punct de vedere administrativ două
regiuni: Dacia Superior – cu capitala la Apullum – ce cuprindea Banatul și mare parte a Transilvania și
Dacia Inferior – cu capitala la Romula ( Reșca) – ce cuprindea Oltenia și colțul S-E al Transilvaniei
 167-169 – în vream împăratului Marcus Aurelius ( 161-180) - 3 regiuni – Dacia Malvenis ( Oltenia și V.
Munteniei) – capitala la Malva ( Romula), Dacia Apulensis – centrul la Apullum ( Banatul și S. Trans. ) și
Dacia Porolissensis- centrul la Porolissum( Moigrad) – N. Transilvaniei
- stăpânirea romană în Dacia, a însemnat pentru Dacia – o reală şi puternică dezvoltare economică şi culturală
- cucerirea traiană a însemnat includerea unor părţi ala Daciei în orbita sistemului roman
- Pe pământul Moesiei şi Daciei s-a petrecut procesul romanizării - o sinteză daco –romană creatoare a unei noi
civilizaţii şi a unui nou popor
Factorii de romanizare

- Limba latina – a devenit limba oficială a provinciei – pentru comunicare administrativă, economică, juridică

- coloniștii aduşi din toate părţile imperiului pentru a lucra pământul. Colonizarea este făcută de către stat.
Acționază în domenioul agriculturii, mineritului, și meșteșugurilor. * adaugă textul lui Eutropius
- armata – soldaţii din trupele provinciei rămâneau, în genere, aici după lasarea la vatră (veteranii)- au înlesnit o
convieţuire între autohtoni şi şi colonişti- care a şters graniţele dintre ei
- urbanizarea – prin construirea unor orașe după modelul roman. Din punct de vedere administrativ erau trei
feluiri de așezări: colonia, municipia și sate
 colonia – locuite doar de cetățeni romani – orașe de rang superior. Constituiau puternice centre de
romanizare : Ulpia Traiana, Apullum, Napoca, Potaisa, Drobeta,
 municipia – orașe de rang inferior - aveau mai puține drepturi decăt coloniile - Dierna, Porolissum,
Tibiscus.
 Satele ( vicus și pagus) – erau locuite de către populația autohtonă . uneori se așezau și coloniști romani
- Religia - prin apariția a două fenomene:
 Interpretatio romana – adorarea unei zeități dacice sub nume romane
 Sincretismul religios – amestec de religii diferite , reunite în mod forțat și ignorându-se deosebirile dintre
ele
- romanizându-se autohtonii au dobândit accesul la situaţii – a mai bune- Constitutio Antoniniana din 212 care
conferea în masă cetăţenia romană a lichidat discriminările a- a împăratului Caracalla – prin care se acorda
cetățenie romană tuturor locuitorilor din imperiu
- în paralele cu romanizarea are loc și creștinarea geto-dacilor
- potrivit tradiţiei cel dintâi chemat la apostolat Sfântul Andrei, a predicat în Scitya Minor ( Dobrogea în sec I
d.Hr )
- răspândirea noii religii în Dacia nu se face mai devreme de Conciliul de la Niceea din 325
- 303-304- în timpul persecuțiilor anticreștine ale împăratlui Dioclețian- se înregistrază un număr mare d emartiri
în Dobrogea- la Tomis, Axiopolos, Dinogeția, Noviodunum, Durostrorum
- 1971- la Niculițel este descoperită o criptă sub altarul bisericii și numele a patru martiri: Zotykos, Athalos,
Kamasis și Philipos
- dezvoltarea creştinismului atât în Dobrogea cât şi în Dacia Romană cunoaşte un alt ritm după 313 anul Edictului
de la Milano – ca urmare comunităţile creştine se înmulţesc
- printre modalităţile de răspândire creştinismului în sec IV- se află şi rolul misionarilor - Niceta din Remesiana -
care se pare a predicat numai în dreapta fluviului
 Sf. Ioan Casian – originar din Scytia Minor – a difux=zat operele Sf. Părinți
 Dionisie cel Mic – cel care a calculate era creștină de la anul nașterii lui Iisus Hristos

- o altă cale – contactul direct cu populaţia creştină a Imperiului, transmiterea din ,, om în om,,, influenţele
politice şi culturale
- informaţii despre progresele creştinismului nord –dunărean apar în legătură cu persecuţiile asupra creştinilor,
dezlănţuite de regele vizigot Atanaric ( 348, 370, 372) când sunt semnalaţi mai mulţi martiri - Niceta zis Romanul,
Sava Gotul
- printre refugiaţii la sud de Dunăre în timpul acesta fiind episcopul got Wulfila – cel care a tradus Biblia în limba
goţilor şi a contribuit la răspândirea creştinismului printre goţi , în forma ariană
- existenţa creştinilor în spaţiul carpato - danubian este atestată de descoperirile arheologice nu foarte
numeroase începând cu secolul IV
- printre acestea se numără:
 Donariul de la Biertan - fragment dintru candelabru de bronz cu inscripţia latină ,, Ego Zenovius votum
posui,,
 Opaiţe de lut cu cruce - Apullum, Potaisa
 Opaiţe de bronz cu cruce şi porumbel
 Cruci şi simboluri pe vase de ceramică
 printre cele dintâi locuri de închinare datând probabil din a Ii-a jumătate asec IV – este castelul de la Slăveni
şi peste castelul de la Bel
- răspândirea creștinismului în sec IV-VI , înregistrează progrese în condițiile revenirii stăpânirii romane în Dacia
- creştinarea daco – geţilor nu s-a făcut prin apostolat , nici prin acţiunea unui conducător politic ci prin
pătrunderea lentă şi tăcută a noii religii în comunităţile daco-romane
- noţiunile de bază ale creştinismului, din limba română, au origine latină:
 Dumnezeu - Domine Deo
 Înger- angelus
 Biserică – basilica
 Creştin – cristianus
 Cruce - crucem ( crux)
-