RELIEFUL CLIMATIC

Pocesele prin care agenții externi modelează relieful depind, în marea lor majoritate, de climă. De
aceea, acțiunile lor vor fi foarte diferențiate, de la un loc la altul, în funcție de tipul de climat. Ceea
ce rezultă ca microforme de relief, asociate spațial, se include în categoria reliefurilor climatice.
Acestea sunt: - relieful deşertic;
- relieful glaciar;
- relieful periglaciar.
1. RELIEFUL DEŞERTIC
Aplică și amintește-ți! Analizează harta de mai jos și precizează localizarea deșerturilor pe Glob.
Dă exemple de deșerturi.

Sursa: https://geolearn.org/agenti-externi/relieful-regiunilor-desertice.html

Multe regiuni de pe glob (Sahara, Kalahari, Peninsula Arabă, Asia Centrală, Iran, Australia
Centrală și de Vest, vestul S.U.A. și Mexic, Atacama - în vestul Americii de Sud) situate în preajma
tropicelor sau în centrul continentelor (la mari distanțe de influența binefăcătoare a mărilor și
oceanelor) au un climat deșertic (tropical sau temperat).
Acest tip de climă se caracterizează prin:
- mari variații de temperatură de la zi la noapte (ziua +40° C, iar noaptea în jur de 0° C);
- precipitații extrem de puține (sub 200-250 mm/an), care cad neordonat. Ploile, deși rare,
sunt torențiale;
- vânturi puternice, cu regim permanent.
Prin urmare, agenții geomorfologici care acționează sunt: variațiile de temperatură, vântul,
ploile rare și torențiale. Fiecare acționează prin procese geomorfologice specifice.
Variațiile de temperatură determină dezagregarea rocilor: ele se dilată ziua și se contractă
noaptea. În timp, se crapă și se sfărâmă. Apar câmpuri de pietre dezagregate de diferite dimensiuni
(hamada sau reg = deșert pietros, fig. 1). Materialele mai fine sunt spulberate de vânt și rămân pe loc
doar fragmentele de rocă mai mari, dar care, continuând să se sfărâme, se vor transforma în nisip.
Pe de altă parte, versanții stâncoși se dezagregă (fig. 2) și se retrag paralel cu ei înșiși.
Materialele dezagregate, sub efectul gravitației, se depun la poalele abruptului, unde formează un
pediment (fig. 3). Iau astfel naștere niște munți insulari (izolați) numiți inselberg (fig. 4),
înconjurați la poale, circular, de o trenă de pedimente.
Acest mecanism stă la baza eroziunii complete a reliefului în climatul cald și uscat, unde,
din erodarea continuă a inselbergurilor, se formează imense acumulări de pedimente. În timp
inselbergurile dispar, iar pedimentele se unesc, formânt o pediplenă (ciclul modelării reliefului
prin modelul pedimentelor și pediplenei, fig. 5).
 Fig. 1 – Hamada (câmp de pietre) Fig. 2 - Dezagregarea versanților Fig. 3 – Pedimente acumulate la
baza versantului

Fig. 4 – Inselberguri și pedimente Fig. 5– Modelarea reliefului (teoria Fig. 6 - Stâncă cu formă curioasă
(Arizona, S.U.A) pedimentelor și pediplenei)
Sursa imaginilor: 1. https://nds.wikipedia.org/wiki/Hammada#/media/Bild:260_Boa_Vista.jpg;
2. și 3. https://geolearn.org/agenti-externi/relieful-regiunilor-desertice.html;
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Monument_Valley
5. Manual de Geografie pentru clasa a IX-a, E.D.P.
6. https://www.qbebe.ro/familia/vacante/top_15_cele_mai_ciudate_stanci_din_lume

Vântul acționează prin procese eoliene: deflație, coraziune și acumulare.

- deflația este procesul de transport prin care vântul spulberă particulele fine rezultate din
dezagregare;
- coraziunea este procesul de eroziune exercitat de vânt. Vântul, încărcat cu particule de
nisip, izbește și șlefuiește stâncile întâlnite în cale. Alături de dezagregare, modelează stânci
cu forme curioase (fig. 6). Porțiunile de rocă mai dură vor rămâne mai proeminente, iar cele
din roci moi vor fi mai ușor de erodat și de îndepărtat (proces de eroziune diferențială).
- acumularea este procesul prin care, la scăderea vitezei vântului, particulele se depun. Se
formează dunele de nisip. Când au formă de potcoavă se numesc barcane (fig. 7). Dunele se
asociază pe suprafețe extinse, formând câmpuri de dune (erg în deșerturile din Africa, kum
în deșerturile din Asia Centrală, fig. 8).

Fig. 7 - Barcane Fig. 8 – Erg (câmp cu dune) Fig. 9 – Deplasarea dunelor

Sursa imaginilor: 7. https://science.howstuffworks.com/environmental/earth/geology/sand-dune2.htm
8. https://samra-voyages.com/5-day-tour-erg-chegaga/

La o dună de nisip se observă că o parte este mai lină, iar cealaltă parte e mai abruptă.
Vântul suflă din direcția pantei line, de pe care spulberă nisipul și îl depune pe partea opusă, mai
abruptă. În acest fel dunele sunt împinse de vânt și se deplasează.
Se poate forma relief eolian și în zonele temperate. În luncile marilor râuri, pe plajele de la
malul mării, acolo unde nisipul nu este acoperit de vegetație, vântul îl poate spulbera, formând dune
similare celor din deșerturi. Majoritatea lor pot fi fixate prin culturi sau chiar prin împăduriri. În
România există areale cu dune de nisip în C. Olteniei (zonă numită și „Sahara Olteniei”), pe dreapta
Ialomiței, în C. Carei (în nordul Câmpiei de Vest), iar la noi în județ la Hanu Conachi (unde au fost
fixate prin plantații de salcâmi).
 Ploile rare și torențiale crează un râu efemer (un torent), care durează până la 1-3 ore. Acești
torenți transportă cantități imense de materiale dezagregate și le depun sub forma unor câmpii de
împrăștiere (fig. 9). Pe de altă parte, torenții exercită și o acțiune de eroziune, creând văi. Aceste
văi rămân, în majoritatea timpului, complet seci și se numesc, în limba arabă, ueduri (fig. 10).

Fig. 9 – Câmpie de împrăștiere Fig. 10 – Ued

Sursa imaginilor: 9. https://geolearn.org/agenti-externi/relieful-regiunilor-desertice.html
10. https://www.123rf.com/photo_19431891_dry-wadi-in-judea-desert-near-dead-sea-israel.html

În concluzie, în deșerturi peisajul este dominat de dune de nisip, câmpuri de dune (erguri),
câmpuri de pietre (hamada), văi seci (ueduri), munți izolați (inselberguri), versanți abrupți ce au
la baza lor materialele dezagregate (pedimente), stâncării cu forme curioase. La crearea lor au
contribuit variațiile de temperatură (prin dezagregare), vântul (prin deflație, coraziune, acumulare)
și ploile rare și torențiale (prin eroziune și acumularea materialelor dezagregate).

2. RELIEFUL GLACIAR
Aplică și amintește-ți! Analizează harta de mai jos și precizează localizarea ghețarilor pe Glob. În
ce condiții știi că se formează ghețarii? Ce concluzie tragi: ce tipuri de ghețari există? Dă exemple
de munți unde în prezent există ghețari. În România au existat ghețari? Dacă da, știi unde și când?

Sursa: https://geolearn.org/agenti-externi/relieful-regiunilor-glaciare.html

Acolo unde temperatura medie anuală este sub 0 0C (mai precis sub -20 C) și unde zăpada cade în
cantități suficiente, se formează ghețari. Temperaturi medii anuale sub 00 C se înregistrează în:
 regiunile polare (Antarctida, Groenlanda, parțial în Islanda);
 munții înalți, la altitudini diferite, în funcție de zona de climă în care se află munții: la peste
5000 m în zona caldă (de ex. versantul sudic al Munților Himalaya, Anzii tropicali,
Vulcanul Kilimandjaro); ajunge la 3000 m în zonele temperate (de ex. Alpii, Pirineii);
coboară la sub 1000 m în Islanda ori în nordul Munților Scandinaviei și atinge nivelul mării
la Cercul Polar. Aceasta este limita zăpezilor permanente.
Climatul din aceste regiuni se caracterizează prin:
- temperaturi negative peste zece luni pe an și temperatură medie anuală sub 0 0C;
- precipitații de circa 300-500 mm/an, sub formă de zăpadă;
- vânturi intense.
 Agentul principal de modelare al reliefului este gheața, la care se asociază variațiile de
temperatură, zăpada, vântul. De aceea, procesele geomorfologice care vor contribui la crearea
reliefului glaciar sunt eroziunea glaciară (exarația), transportul și acumularea glaciară,
dezagregarea rocilor.
Formarea ghețarilor. Zăpada care nu se topeşte se acumulează în straturi tot mai groase, ce se
tasează sub propria greutate. Tasarea produce o anumită căldură, iar o parte din cristale se topesc.
Apa se inflitrează spre baza stratului de zăpadă, unde reîngheață. Ia naștere mai întâi o gheață
grăunțoasă (numită névé sau firn) și apoi ghețarul.
Deplasarea ghețarilor și eroziunea glaciară (exarația). Ajuns la o anumită densitate, gheţarul
începe să se deplaseze lent (între 5 și 150 m/an), dar semnificativ în timp. Ca o porțiune de gheață
să ajungă din zona de formare până la linia de topire îi trebuie între 100 și peste 1000 de ani. Gheața
este plastică și, prin alunecare, se mulează pe fiecare tip de pantă: se deplasează mai lent dacă panta
este mai redusă, condiții în care și eroziunea exercitată (exarația) va fi mai intensă și invers, dacă
panta este mai mare, viteza de deplasare va fi mai rapidă, iar eroziunea mai redusă. În timpul
deplasării, gheața se crapă și apar crăpături profunde în propria sa structură, numite crevase (fig. 12).
Fig. 12 – Crevasă
Sursa:https://en.wikipedia.org/wi
k i/Crevasse#/media/File:Glaciereas
t on.jpg

În desfășurarea spațială și
dinamica unui ghețar se
disting două areale distinte:
- aria de alimentare – ocupă cea mai mare parte din suprafața unui ghețar și versanții învecinați.
Este spațiul în care zăpada se acumulează și se transformă în névé, și apoi în gheață. Aici procesele
glaciare sunt intense, rezultând variate forme de relief.
- aria de ablație (de topire) – se află la periferia ghețarului, în apropierea limitei zăpezilor
permanente. Procesele glaciare sunt limitate și în fruntea ghețarului se depun materialele
transportate. Dacă ghețarul vine în contact cu oceanul, porțiuni din fruntea ghețarului se rup și
plutesc pe apă ca iceberguri.
Tipuri de ghețari. După poziția lor geografică există două tipuri de ghețari:
a. ghețari de calotă
b. ghețari montani
a. Ghețarii de calotă (fig. 16). Sunt mase imense de gheață cu grosimi considerabile (3000 – 4000
m) ce acoperă în prezent ocupă suprafețe continentale extinse. Se găsesc în Antarctida (fig. 13, unde
ocupă cca. 14 milioane km2, adică cam de 60 de ori suprafața României), în Groenlanda (fig. 14,
extins pe cca. 1,7 milioane km 2) și în Islanda (fig. 15, ocupă peste 1/6 din insulă). Ei deversează în
ocean blocuri imense de gheaţă, numite iceberguri (fig. 17). Deasupra masei de gheață se ridică
vârfuri stâncoase cu aspect piramidal, numite nunatak-uri (fig. 18).

Fig. 13 – Calota glaciară antarctică Fig. 14 – Calota glaciară groenlandeză

 Fig. 15 – Calota glaciară islandeză Fig. 16 – Ghețar de calotă Fig. 17 - Iceberg

Fig. 18 – Nunatak Fig. 19 - Colină morenaică depusă de Fig. 20 – Peisaj finlandez cu lacuri
calota glaciară glaciare
Sursa imaginilor: 13 – 17. https://alkzik.wordpress.com/2020/05/04/ghetarii/ 18. https://polarpedia.eu/en/nunatak/
19. https://www.geocaching.com/geocache/GC25W9P_lohjanharju-terminal-moraine?guid=e350e3cc-121c-4a30-8d5c-
8f74ba5f35df 20. https://sites.google.com/site/cei4geografi/relieful-finlandei

În cuaternar ghețarii de calotă au ocupat teritorii foarte extinse în Europa (ajungeau până la paralela
de 490 lat N), America de Nord (ajungeau până la paralela orașului New York) și Asia. În urma
acțiunii lor au rezultat câmpii fluvio-glaciare, coline morenaice (morenele sunt materialele
transportate și depuse de ghețari, fig. 19), depresiuni lacustre (de ex. lacurile finlandeze, fig. 20).
b. Ghețarii montani se formează pe munții care depășesc în altitudine limita zăpezilor permanente.
Ei se compun, în mod obișnuit, din două elemente (fig. 21, fig. 22):
- circul glaciar (sau căldare glaciară, fig. 23, fig. 24) este o depresiune circulară, mărginită de
pereți abrupți, unde se adună gheața. La contactul dintre masa de gheață și peretele stâncos al
circului glaciar se află o serie de crăpături numite rimaye. Circul glaciar se formează prin eroziune.
După topirea ghețarului, în circul glaciar poate rămâne un lac glaciar (fig. 25).
- limba glaciară (fig. 26) se scurge pe o vale până la linia de topire (ablație). În masa de gheață apar
crevase. Masa de gheață erodează o vale glaciară (fig. 27), care în profil transversal are forma
literei „U”, iar în profil transversal prezintă mai multe trepte (alternanţe de praguri şi bazinete
depresionare, fig. 21). Pragurile apar când panta reliefului e mai mare și rocile sunt mai dure, iar
bazinetul depresionar apare când panta reliefului e mai redusă ori roca e mai moale.
Între două circuri glaciare vecine sau două văi glaciare apropiate, prin eroziunea versanților
și culmilor care le separă, apar creste înguste și zimțate, numite custuri (fig. 27).
Limba glaciară transportă materialul erodat, care se depune sub formă de morene (fig. 21 și
22). Morenele, în funcție de poziția lor în raport cu limba glaciară, pot fi:
- morene laterale (la contactul cu versanții stâncoși ai văii glaciare, fig. 28);
- morene de fund (în baza ghețarului, smulse din patul stâncos pe care curge ghețarul);
- morene frontale (purtate în fruntea limbii ghețarului);
- morene mediane (provenite din morenele laterale după unirea a două limbi glaciare);
- morene de suprafață (din materiale transportate la suprafața ghețarului).

Fig. 21- Gheţar montan: A. circ glaciar; B. limbă glaciară suprapusă pe o vale glaciară; C. crevase;
 D. morenă frontală; E. Rymaie; F. prag glaciar; G. morenă de suprafaţă; H., J. morene laterale; I.
morenă de fund; J. – bazinet depresionar
Sursa: https://geolearn.org/zona-rece/relieful -glaciar/img5.jpg

Fig. 22 – Ghețar montan

Sursa:https://alkzik.wordpress.com/2020/05/04/ghetarii/

Fig. 23 – Circ glaciar Fig. 24 – Circ glaciar (Mții Rodnei) Fig. 25 – Lacul glaciar Capra

Fig. 26 – Limbă glaciară Fig. 27 – Custură și vale glaciară Fig. 28 – Morenă laterală
Tipuri de ghețari montani:
– alpini (fig. 30) - întâlniţi în Munţii Alpi, au circ glaciar şi o limbă de gheaţă care coboară în lungul
văii mai mulţi kilometri; creează un relief cu circ glaciar, vale glaciară praguri, morene glaciare;
– pirineeni (gheţari de circ, fig. 31) - întâlniţi frecvent în Munţii Pirinei; au doar circ, deoarece
zăpada căzută, pe de o parte, şi gheaţa topită, pe de altă parte, sunt aproximativ egale cantitativ; se
găsesc în apropierea limitei zăpezilor permanente;
– himalayeni (fig. 32) întâlniţi în Munţii Himalaya; dau naştere la limbi de gheaţă de zeci de
kilometri care se unesc, neavând un circ propriu-zis;

Fig. 30 – Ghețar alpin Fig. 31 – Ghețar de circ Fig. 32 – Ghețar himalayan

Fig. 33 – Ghețar de tip stea Fig. 34 – Ghețar alaschian Fig. 35 – Ghețar norvegian

- în formă de stea (fig. 33, sau de tip Kilimandjaro): se întâlnesc în craterele unor vulcani (de ex. pe
Kilimandjaro); gheaţa care iese din crater formează radiar mici limbi glaciare;
- alaschieni (de piemont, fig. 34): limba glaciară ajunge până în apropierea litoralului Pen. Alaska,
unde gheața se amestecă cu blocurile de piatră din zona câmpiei litorale;
- norvegieni (micști de platou și vale, fig. 35): sectorul de acumulare a gheții este pe mici platouri în
zona înaltă a Munților Scandinaviei, din care se desprind limbi glaciare scurte.
2. RELIEFUL PERIGLACIAR
Aplică și amintește-ți! Analizează harta de la pagina 4 și precizează zonele de Glob unde este
întâlnit relieful periglaciar. Ce tip de climă corespunde acestor regiuni? Descrie în câteva cuvinte
acest tip de climă. Ce crezi, în România există condiții climatice similare? Dacă da, unde?
Relieful periglaciar se formează în regiunile cu climat subpolar și alpin dintre limita
pădurilor și limita zăpezilor permanente. Cele mai extinse asemenea zone sunt Siberia, Europa
Nordică, nordul Canadei și etajele alpine din munții înalți.
Condițiile climatice nu favorizează formarea ghețurilor și sunt reprezentate de:
- temperaturi negative 6-8 luni pe an;
- frecvente oscilații termice diurne;
- precipitații în jur de 400 mm, majoritatea sub formă de zăpadă;
- vânturi intense.
Agenții geomorfologici principali sunt: înghețul și dezghețul, zăpada, vântul, gravitația. Prin
urmare, procesele dominante sunt dezagregarea rocilor, tasările nivale, procesele eoliene,
avalanșele și solifluxiunea.
Prin dezagregarea rocilor dure se formează aglomerări de pietre (grohotișuri, fig. 36),
vârfuri piramidale (fig. 37), custuri (creste înguste și zimțate, fig. 38),. În conglomerate,
dezagregarea, procesele eoliene (coraziunea) și eroziunea diferențială generează stânci cu forme
interesante, de tip babe și sfincși (ca în Munții Bucegi, Ceahlău și Ciucaș).
 Fig. 36 - Grohotiș Fig. 37 – Vârfuri piramidale Fig. 38 – Custura Pelegii
Procesele nivale. Dacă terenul este cvasiorizontal se produc tasări nivale (compactarea
terenului prin greutatea exercitată de stratul gros de zăpadă) și apar depresiunile nivale. Uneori în
aceste depresiuni se pot forma lacuri (de ex. Lacul Vulturilor din Munții Siriu, fig. 39). Dacă terenul
este în pantă, sub acțiunea gravitației se produc avalanșe. În urma deplasării bruște pe versanţii
înclinați ai munților ale maselor de zăpadă (care antrenează fragmente de rocă) apar culoarele de
avalanșă (fig. 40). După topirea zăpezii, rămâne culoarul de avalanșă umplut parțial cu pietre (râu
de pietre, fig. 41), care în față are o mare îngrămădire de blocuri de piatră (con de pietre).
Pe locurile mai netede și cu roci mai moi vara se produce solifluxiunea. Stratul de sol de la
suprafață se dezgheață (molisol) și alunecă pe stratul de sol rămas înghețat (pergelisol sau permafrost),
rezultând cute (lobi) de solifluxiune (fig. 42). Dacă există și pietriș, apar câmpuri de pietre, ordonate în
cercuri, și poligoane de pietre si pământ (fig. 43). Gheața din sol, fiind plastică, tinde să ridice terenul
și se formează movile cu un miez de gheață (fig. 44). La dezgheț, movilele dispar.

Fig. 39 – Lacul Vulturilor Fig. 40 – Culoar de avalanșă Fig. 41 – Râu de pietre

Fig. 42 – Lobi de solifluxiune Fig. 43 – Poligoane de pietre

Fig. 44 – Movilă cu miez de gheață

Peisajul periglaciar este dominat de stâncării (de diverse forme), grohotișuri, culoare de
avalanșă, poligoane de pietre și pământ, cute de solifluxiune, movile.
 Schița lecției

RELIEFUL CLIMATIC
Elementele meteorologice (temperatură, precipitații, umiditate, vânturi etc.) sunt importanți agenți de modelare a reliefului. Asocierea teritorială a
microformelor de relief create (prin procese specifice) depinde de particularitățile tipurilor de climă.
În categoria reliefurilor climatice se includ relieful deșertic, relieful glaciar și relieful periglaciar.
Relief climatic Relieful deșertic Relieful glaciar Relieful periglaciar
Localizare Sahara, Kalahari, Peninsula Ghețari de calotă: Antarctida, Siberia, nordul Europei și al Canadei, în
Arabă, Asia Centrală, Iran, Groenlanda, Islanda etajul alpin al munților înalți
Australia Centrală și de Vest, Ghețari montani: în funcție de limita
vestul S.U.A. și Mexic, Atacama zăpezilor permanente la peste 5000 m în
- în vestul Americii de Sud zona caldă, la peste 3000 m în zona
temperată, de la nivelul mării în zona rece
Caracteristicile climei climă deșertică: variații termice climă polară: temperaturi negative peste climă subpolară: temperaturi negative 6-
diurne mari, precipitații rare și zece luni pe an, temperatură medie anuală 8 luni pe an, oscilații termice diurne
torențiale (sub 200-250 mm/an), sub 0 0C, precipitații de 300-500 mm/an frecvente, precipitații de circa 400 mm,
vânturi puternice, cu regim sub formă de zăpadă, vânturi intense. majoritatea sub formă de zăpadă, vânturi
permanent. intense.
Agenți geomorfologici variații de temperatură, vânturi, ghețarii, variații de temperatură, zăpada, variații de temperatură, vânt, zăpada,
ploi rare, dar torențiale vântul gravitația
Procese geomorfologice dezagregarea, procese eoliene exarația (eroziunea glaciară), transportul dezagregarea, procese eoliene, procese
(deflație, coraziune, acumulare), și acumularea, dezagregarea nivale (tasare nivală) și gravitaționale
torențialitatea (avalanșe, solifluxiune)
Microforme de relief hamada (câmpuri cu pietre), ghețarii de calotă: câmpii fluvio-glaciare, grohotișuri, vârfuri piramidale, stânci cu
inselberguri, pedimente, stâncării coline morenaice, vârfuri piramidale forme curioase, depresiuni nivale,
cu forme curioase, dune (barcane ghețarii montani (au circ și limbă glaciară) culoare de avalanșă (umplute cu „râuri
dacă au formă de potcoavă),  forme de eroziune: circ glaciar, vale de pietre”), lobi de solifluxiune,
erguri (câmpuri cu dune), câmpii glaciară („U”, cu profil în trepte), poligoane de pământ și pietre, movile, o
de împrăștiere, ueduri (văi seci) custuri (creste zimțate) structură formată din sol înghețat
 forme de acumulare: diferite tipuri de (permafrost) acoperită vara de un strat
morene (laterale, mediane, frontale etc.) de sol dezghețat (molisol)
 FIȘĂ DE LUCRU

RELIEFUL CLIMATIC
I. Citiți enunțurile de mai jos și stabiliți dacă sunt adevărate sau false:
1. Coraziunea, deflația și exarația sunt procese eoliene.
2. Prin spulberarea de către vânt a particulelor fine rămâne un teren cu pietre numit hamadă.
3. Materialele transportate și depuse de ghețari se numesc morene.
4. Când mergi la munte recunoști o vale glaciară după forma sa în profil transversal de litera „V”.
5. Babele și Sfinxul din Munții Bucegi sunt considerate forme de relief periglaciar.

II. Completaţi propoziţiile de mai jos cu termenul corespunzător:

1. Solifluxiunea înseamnă alunecarea superficială a stratului de sol dezghețat (numit ......................)
peste stratul se sol rămas înghețat (numit ..................................)
2. Văile seci din deșerturi se numesc ..............................................................
3. Exarația (eroziunea glaciară) a creat în partea înaltă a munților depresiuni circulare și cu versanți
abrupți numite .....................................
4. În deșerturi suprafețele extinse de teren acoperite cu dune se numesc .................................
5. Culoarele de avalanșă și depresiunile nivale sunt forme de relief ..................................
III. Imaginile de mai jos, marcate cu literele A, B şi C, prezintă peisaje specifice pentru
reliefurile climatice.

A C
Pentru fiecare imagine notați:
a. tipul de relief climatic;
b. trei regiuni în care se întâlnește acest tip de relief;
c. trei particularități climatice;
d. trei agenți geomorfologici;
e. trei procese dominante;
f. cinci microforme de relief.