Relieful eolian

Relieful eolian este acel tip de relief

care a fost modelat ca urmare a
acțiunii vântului, acolo unde
intensitatea și frecvența sa sunt
ridicate. Denumirea sa provine de
la zeitatea grecească- Eol.
Agenți morfogenetici externi: vânt , aer,
precipitațiile, temperatura,solul,vegetația
și hidrografia.

Agenții
Reliefuleolian este cu atât mai bine
dezvoltat cu cât intensitatea și direcția
vântului sunt mai constante și mai
îndelungate și cu cât lipsa de precipitații
este mai mare.
În regiunile aride vânturile capătă o
valoare mai mare,deoarece cresc gradul
de uscăciune (mărirea evaporației). Ele
spulberă solurile și nisipurile lipsite de un
covor vegetal protector.

Vegetația este săracă , adaptată

la condițiile climatice aride.

 
Temperatura aerului prezintă puternice
oscilații de la zi la noapte, înregistrându-
se amplitudini medii de peste 25°C la
umbră și 40-50°C la soare. În Sahara în
timpul zilei, la suprafața nisipului s-au
înregistrat temperaturi de 72°C care au
coborât în timpul nopții la 0°C sau chiar
sub 0°C.
După precipitații mai însemnate , aerul
devine mai rece și dens , coboarând
înspre pământ. Când ajunge la nivelul
acestuia, împrăștie cu putere straturile
sedimentare de la suprafață, formând
astfel o furtună de nisip.
Acțiunea de modelare a vântului îmbracă
trei aspecte: eroziunea care se efectueaza
prin deflație si coraziune, transportul care
se realizeaza prin rostogolire sau in
suspensie și depunerea sau acumularea.

Procese
Eroziunea este procesul prin care
particulele de sol sau de rocă sunt desprinse
și îndepărtate din loc sub acțiunea diferiților
agenți externi(vânt,precipitații,gheață).
Coraziunea este acțiunea de roadere și
șlefuire asupra rocilor, exercitată de vântul
încărcat cu grăunți de nisip. Ea se resimte
mai ales în vecinătatea solului deoarece
încărcătura de nisip este aici maximă.
Deflația este acțiunea de spulberare a
dezagregărilor fine de la suprafața rocilor și
transportul acestora pe diferite distanțe, în
funcție de intensitatea și viteza vântului.
Elementele mai grosiere, care nu pot fi cărate
de către vânt rămân pe loc și formează pavajul
de deflație. Asemenea regiuni, pe care vântul a
spulberat elementele fine, rămânând în loc un
platou pietros, cu întinse câmpuri de grohotiș
este cunoscut sub numele de hamada sau reg.
Acumulările eoliene reprezintă
aglomerări de nisipuri sau praf, pe care
vântul le-a smuls sau le-a spulberat.
Deplasarea materialelor de către vânt se
face prin suspensie (particule sub 0,1
mm), saltație (0,1-0,2 mm) și târare
(peste 0,2 mm).
Relieful de eroziune este reprezentat prin
deșerturi de piatră (podișuri si munți),
glacisuri și câmpii piemontane, iar
relieful de acumulare prin câmpuri de
dune și câmpuri de loess.

Forme
Ondulările de nisip – ridurile –
asemănătoare ripple-marks-urilor marine,
transversale în raport cu vântul dominant,
au înălțimi de câțiva cm și lungimi ce rar
depășesc 20-30 cm.

Riduri
Suprafețele slab înclinate (în general sub 5º)
presărate cu aluviuni, care fac trecerea între
reliefurile montane înalte și depresiunile
endoreice sunt numite pedimente, glacis de
eroziune sau glacis de denudație. Glacisurile
ar fi dezvoltate în roci moi, situate la baza
reliefurilor structurale sau petrografice, pe când
pedimentele ar fi modelate într-o rocă granulară,
dură și omogenă, iar abrupturile care le
delimitează către amonte nu sunt de origine
structurală ci de eroziune.
pedimente
Deșert de piatră
Dunele sunt niște valuri asimetrice și
reprezintă formele cele mai caracteristice ale
acumulării eoliene. Ele apar în condițiile unei
cantități abundente de nisip. În regiunile
temperate dunele cele mai importante se
găsesc în regiunile litorale, unde alimentarea
cu nisip și brizele creează condiții favorabile
formării acestora, sau în apropierea marilor
lunci fluviatile și a lanțurilor morenelor
glaciare.
Dune
Câmpurile de dune mult mai variate și mai
complexe, ocupă în regiunile aride și
semiaride suprafețe de sute sau mii de
kilometri pătrați. Pe întinsul acumulărilor
nisipoase apar o serie de forme, de la riduri
și dune elementare până la depresiuni
alungite sau îngrămădiri deluroase de nisip.
Mai dese sunt barcanele unite între ele,
formând dunele în W transversale față de
vânt.
Câmp de dune din deșertul Badain
Jaran, China
Campiile piemontane  se desfășoară la
poalele munților și podișurilor. Sunt
netede și presărate din loc în loc cu
inselberguri (martori ai eroziunii).

Inselberg din Sahara de

Vest
Podișurile eoliene sunt sculptate de
obicei in gresii și calcare prezentându-se
sub formă de structuri orizontale și
monoclinale.

Podișul Adrar, Sahara

„Deșetul foișoarelor” din Australia prezintă
formațiuni calcaroase, alcătuite din cochilii
de moluște ce au trăit acum 700 de mii de
ani, care pe parcusul timpului s-au
cimentat împreună cu nisipul și vegetația
putrezită, sub acțiunea ploilor acide de
iarnă( ce au dizolvat unele dintre
straturile de nisip) și a căldurii verii( ce a
rigidizat straturile de calcar).
Deșertul foișoarelor
Rocă sculptată de vânt
Munții formează masive sau culmi ce
sunt fragmentate de abrupturi de falie
(Munții Atlas din Sahara) , având aspect
ruiniform. Văile ce străbat aceste culmi au
caracter de defilee întrerupte de
grohotișuri prin care apele se
concentrează în adâncime.
Munții Atlas mijlocii
Munții Atlas înalți