Geomorfologie generală

• Cursul 13. Relieful eolian

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUŞ

Universitea Babeş - Bolyai, Facultea de Geografie, Cluj-Napoca, Romania

irimus@geografie.ubbcluj.ro
 13.1.Vântul- agent de modelare şi sistemul morfogenetic eolian

• Acțiunea vântului este generalizată în învelişul terestru.

• Intensitatea acțiunii agentului eolian este diferențiată latitudinal şi altitudinal, regional
şi local.
• Factorii care intervin în modificarea direcției, intensității şi duratei vântului sunt factori
regionali (morfologia regiunii, contrastul termic şi baric, raportul suprafețelor de uscat
şi de apă, diferențele de albedou ale suprafețelor, rugozitatea suprafețelor, energia
solară înmagazinată, regimul apelor freatice, regimul precipitațiilor, prezența sau
absența vegetației, tipul de sol şi gradul de afânare, impactul antropic, etc).

• Vântul fiind un produs al diferențelor barice dintre două regiuni cu insolație diferită,
compoziție lanşaftică diferită, indice de conductibilitate termică diferită, dar cu o
acțiune generalizată în geosistemul planetar, eficacitatea acțiunii sale comportă
diferențe locale şi regionale, care se reflectă în amplitudinea formelor de relief pe
care le generează (de eroziune ori de acumulare) şi în durabilitatea acestora în timp.
• Deoarece formele de relief cele mai spectaculoase se asociază cu regiunile
deşertice, în special cu deşerturile calde, acest tip de relief a fost numit relief deşertic.
 13.1.Vântul- agent de modelare şi sistemul morfogenetic eolian

• Efectul morfogenetic al vântului depinde de viteza lui şi de mărimea

particolelor de nisip mobile.
• Viteza la care particolele de nisip necoeziv sunt puse în mişcare
poartă denumirea de viteză critică de dragare (de rostogolire sau
alunecare), iar cea necesară ridicării şi transportului particolelor de
nisip poartă denumirea de viteza prag a fluidului.
• Există o relație directă între dimensiunea particolelor şi viteza prag,
respectiv, doar particolele cu un diametru mai mic de 0,6 mm pot fi
deplasate în condiții naturale.
• Particulele cu un diametru mai mic de 0,1 mm sunt transportate în
suspensie, cele cu diametre în jur de 0,4 mm sunt transporate prin
saltație, iar cele până la 0,6 mm diametru sunt transportate prin
rostogolire sau alunecare, pe distațe foarte mici.
 13.2. Procesele eoliene şi morfologia eoliană.

• 13.2.1. Eroziunea eolianã

• Morfologia eoliană este produsul eroziunii, transportului
şi acumulării eoliene, acțiune tripartită, proprie agenților
exogeni.
• Eroziunea eoliană îmbracă două forme principale de
manifestare: deflația sau spulberarea particolelor şi
coroziunea (roaderea cu ajutorul particolelor de cuarț,
mineral principal în compoziția nisipurilor sedimentare
aluviale, magmatice, metamorfice.
 13.2. Procesele eoliene şi morfologia eoliană.

• Deflația este acțiunea de spulberare a particolelor

nisipoase sau a materialelor fine, mobile, aflate într-un
mediu eolian uscat (albii seci, plaje marine, depozite
glaciare ori periglaciare neconsolidate).
• Procesul de spulberare realizează şi o sortare
granulometrică a particolelor, astfel particolele mai
grosiere, care depăşesc prin greutatea specifică
competența vântului, rămân pe loc şi formează pavajul
de deflație.
• Denumirile regionale ale acestei forme de relief eolian
sunt următoarele: reg în Deşertul Sahara, giber plains în
Australia, sai în Deşertul Tarim (care corespund unor
câmpii piemontane cu pietrişuri grosiere).
 13.2. Procesele eoliene şi morfologia eoliană.

• Coraziunea sau abraziunea eoliană reprezintă forma de eroziune exercitată

de vânt, încărcat cu grăunțe de nisip cuarțoase, asupra solului ori asupra
altor roci.
• Combinată cu deflația, coraziunea generează un relief de polisaj sau
şlefuire a rocilor (ventifactele), un relief de canelare, scobire, subplombare
(alveole de eolizație, taffoni), dar şi un relief rezidual cu creste, turnuri, stâlpi
de eolizație în vaste depresiuni de deflație şi coraziune.
Ventifactele sunt fragmente de rocă sau blocuri de rocă, care prin greutate şi
dimensiune, nu au putut fi antrenate în mişcarea de dragare şi saltație a vântului,
rămânând pe loc sau în situ, unde au fost fațetate de către vânt. Ele pot avea o
fațetă, două , trei (dreikanter) sau mai multe, fiecare fațetă indicând orientarea
predominantă sau directia de acțiune a vântului, la un moment dat, fațeta fiind
sculptată sub vânt şi sub unghiuri de 30-60.
Taffoni ,alveole de eolizaţie
Depresiune de deflație şi coraziune (Deşertul Sinai, Egipt).
Peisaj de wadi în Deşertul Sinai (Egipt).
Ueduri în Deşertul Sinai (Egipt).
 13.2.2. Acumularea eoliană

• Acumularea eoliană se realizează din momentul în care forța de

rezistență a aerului, opusă curentului care transportă particolele de
nisip, este mai mare decât cea a transportatorului, ori competența
vântului este mai mică în raport cu greutatea particulelor.
• Formele de relief rezultate prin acumularea nisipurilor au
dimensiuni morfometrice şi morfografii în raport cu volumul de nisip
dislocat, transportat şi acumulat, direcția şi intensitatea vântului,
prezența sau absența vegetației şi umezelii, etc.
• Majoritatea acumulărilor eoliene se suprapun pe amplasamentul
unor pânze aluviale cuaternare, formând mări de nisipuri, cu un
relief vălurit (erg-urile sahariene), ori pot sa exprime diferite raporturi
între forța vântului şi volumul nisipului transportat, acumulările
îmbrăcând forme de riduri, dune, megadune sau draa.
 Riduri şi Dune

• Duna Samalayuca (Deşertul Negev)

Dune de tip barcană
Dune - ecou în Deşertul Sinai (Egipt).