Tema nr.1.

 Procese geomorfologice actuale şi contemporane în spaţiul românesc

 Meteorizarea, eroziunea în suprafaţã şi degradarea terenurilor

Procesele geomorfologice actuale şi contemporane sunt tratate, în majoritatea

lucrărilor româneşti sau strãine (americane, europene, neozeelandeze, indiene, chineze,
japoneze), în corelaţie cu efectul lor, respectiv degradarea terenurilor (Posea, Gr., Popescu,N.,
Ielenicz, M., 1974, 1984; Moţoc, et.al,1983; Posea, Gr., Bălteanu, D.,1983; Bălteanu,
D. ,1992; Surdeanu, V. ,1998; Ioniţă, I., 2000, 2001; Maria Rădoane & Rădoane, N., 2007;
Maria Rădoane, Ichim, I., N.,Rădoane, Surdeanu, V,1999; Florina Grecu, 2004, 2018; Irimuş,
I.A.,1997, 1998, 2004, 2006; Armaş Iuliana, Damian, I., Şandric, I., Osaci-Costache, 2003;
Armaş Iuliana, 2006; Voiculescu, M., 2002, etc., respectiv Anderson, S.P. et al.,2000, 2007;
Hall, et al, 2008; Gomez-Heras, et. al, 2006; Anderson, R.S,1998; Goudie, 2006; Selby,
M.J.,1980, 1993; Crozier, M., 1997, 2007; Molnar et al.2007; Sharma & Gupta,1989;
Matsuoka & Moriwaki, 1992; Sidle et al.2006; Butler, D.,1995; Carson, M.A & Kirkby,
M.J.,1972; French, H.M.,2007; Menzies, I., 1996; Sharp, R.P., 1991; Birkeland, P.,1999;
Gilbert,G.K, 1877, etc).

Degradarea terenurilor debuteazã cu procesele de meteorizare (weathering), care

implicã atât procese fizice (dezagregarea), chimice (alterarea), biotice (gãurirea rocilor), bio-
chimice (gãurirea şi alterarea) şi antropice (prelucrarea rocii, substratului), procese care
pregãtesc terenul pentru a fi modelat (remodelat) prin alte procese geomorfologice (şiroire,
ravenare, alunecãri de teren, prãbuşiri, surpãri, tasãri, etc).
Substratul afectat de procesele de meteorizare este cunoscut sub denumirea de regolit
şi el este supus fie deplasãrii pe versanţi (mişcãri în masã) fie supus unor procese de
bioturbificare (spaţiile interfluviale, podul teraselor, platouri) fie prelucrãrii agricole, tehnico-
edilitare, infrastructurii de transport,etc. Cert este cã acest substrat este cel mai impactat de
cãtre procesele şi mecanismele agenţilor exogeni, prin urmare managementul acestui segment
al scoarţei terestre este în atenţia geomorfologilor.

Ce trebuie sã manageriem, în fond?

Trebuie sã manageriem resursele spaţiului geografic (sol, ape, vegetaţie, animale,

resursã umanã) pentru menţinerea unui echilibru al mediului (biostazie) şi pentru a evita

1
producerea disfuncţiilor (C.Troll,1977) în mediu (rhexistazie) ori în peisaj (G.Bertrand,1979),
respectiv apariţia vulnerabilitãţii şi riscului (Pigeon, P.,2005; Yvette, Veyret,2003 ).
Segmentul de scoarţã (Anderson, S.P. et al., 2007) superficialã, în care
interacţioneazã roca, apa, aerul, organismele, solul, vegetaţia a fost denumit de cãtre
Consiliul Naţional de Cercetare al USA (2001), Zona Criticã (Critical Zone). Acest segment
de scoarţã este asemãnãtor unui reactor gigantic în care rocile se transformã în prezenţa apei,
aerului, vieţuitoarelor, temperaturii, omului, iar schimbarea (transformarea) se realizeazã la
nivelul mineralelor din roci prin reacţii de hidratare, oxidare, dizolvare sau solubilizare, stres
mecanic (descuamare, dezagregare), etc. Rocile sunt astfel pregãtite pentru a furniza
elementele minerale necesare dezvoltãrii ecosistemelor vegetale, iar pe de altã parte aceste
procese diminueazã coezivitatea rocilor şi favorizeazã eliminarea unor segmente (volume) ale
substratului prin intermediul apei (aluviuni), gravitaţiei (procese de mişcare în masã),
vântului, (micro)organismelor.

Meteorizarea mecanicã sau dezagregarea se manifestã diferit de la o rocã la alta în

funcţie de: proprietãţile fizico-mecanice ale rocii (densitate, porozitate, rezistenţã la rupere,
rezistenţã la compresiune, rezistenţã la întindere, elasticitatea sau rigiditatea rocii);
proprietãţile reologice (deformare, curgere) care reflectã manifestarea rocii la nivelul
cristalelor; ritmicitatea sau ciclicitatea variaţiei elementelor bio-climatice (temperatura,
umiditate, cicluri de îngheţ-dezgheţ, cicluri biotice,etc) conform curbei lui Wohler, A.,1860;
stresul de coroziune sau segregãrii unor componente ale rocii pe nivele de impuritate (induce
schimbãri esenţiale în cinetica proceselor de dezagregare).
Dezagregarea se produce datoritã: schimbãrilor de fazã ale apei (îngheţ-dezgheţ,
cristalizare – hidratare a sãrurilor); hidratãrii anhidritelor; gonflarea mineralelor argiloase;
dolomitizarea unor argile; circulaţia soluţiilor coloidale în sol; stresului termic; stresului
geologic (care explicã exfolierea şi formarea de domuri în roci granitice şi haline).

Meteorizarea chimicã asigurã distrugerea şi mãcinarea rocilor prin intermediul

agenţilor de alterare chimicã (apã, acizi, ploi acide). Rocile se diferenţiazã între ele prin
gradul diferit de susceptibilitate a mineralelor, ce le compun, la alterare*. Mineralele care au
în bazã legãturi siliciu-oxigen sunt mai rezistente la meteorizare chimicã (cuarţul, muscovit,
gipsit), iar cele mai susceptibile sunt silicaţii (olivinã, serpentinã,piroxeni, amfiboli), argile.
Mecanismele de alterare chimicã asociazã reacţii chimice de dizolvare sau solubilizare a
rocii, oxidare, carbonatare, chelaţie (extragerea ionilor metalici din minerale, ce vor fi
absorbiţi de plante). Procesele de meteorizare chimicã genereazã soluţii, argile şi minerale
reziduale (siliciu, felspaţi nealteraţi, micã) ce sunt prezente în gresii, tufuri sau alte roci
clastice sedimentare.

Biometeorizarea sau meteorizarea biologicã este definitã de acţiunea organismelor

vii, care exercitã simultan şi un proces chimic (organismele inferioare de tipul algelor,
ciupercilor) asupra rocii în situ* (geomorfosituri).
Rata meteorizãrii este datã de cantitatea materialului generat de meteorizare,
deplasat din locul meteorizãrii şi rata distrugerii rocii în situ prin meteorizare.
Profilul de meteorizare (Selby,1993) reflectã caracteristicile climatice mediului în
care are loc meteorizarea. Grosimea scoarţei de meteorizare variazã în funcţie de condiţiile
climatice locale şi regionale, de tipul reliefului şi condiţiile de drenaj, practic ea exprimã o
relaţie de bilanţ între adâncimea la care se realizeazã echilibru, rata de meteorizare şi
transport.

2
 Pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă este percepută cu acţiune eficientă pe
depozitele superficiale friabile şi solurile fără vegetaţie forestieră.
Pluviodenudarea sau eroziunea picăturilor de ploaie prezintă forţă de impact sau de
eroziune în cazul ploilor cu picături ce depăşesc în diametru 1 mm, provin din nori
cumuliformi, au viteze de 8-9 m/s, iar în condiţii de vijelie, forţa şi viteza acestora creşte, prin
urmare şi efectul eroziunii. Picăturile de ploaie dezvoltă prin lovirea solului o energie cinetică
de 1 000 de ori mai mare decât cea dezvoltată de aceiaşi cantitate de apă ce se scurge în pânză
pe suprafaţa solului.
Eroziunea terenului prin acţiunea ploii stă sub incidenţa mărimii picăturilor şi vitezei
de cădere a acestora, care reunite compun agresivitatea ploilor (Mac,1986). Energia cinetică
(E) a unei picături de ploaie având masa (m) şi viteza (v) poate fi calculată cu formula:
E = 1/2m · v2
Energia potenţială (p·h) a unei picături de greutate p, aflată la înălţimea h se
transformă în energie cinetică:
p·h = m·v2/2

Energia cinetică se exprimă în unităţi de lucru mecanic, respectiv în jouli.Viteza

picăturilor de ploaie depinde de rezistenţa aerului (R) şi este calculată după formula:

R= k·s·v2
k = constantă ce depinde de unităţile de măsură, forma picăturii şi proprietăţile
atmosferei; s = diametrul picăturii; v = viteza de cădere.
Denudarea provocată de ploaie începe cu desfacerea agregatelor şi se termină cu
împroşcarea materialului (splash). Cantitatea de sol împroşcată poate fi calculată după
formula:
ep =100 k (1- e-0,016 I)

în care ep = cantitatea de sol evacuată; k = parametrul ce caracterizează erodabilitatea solului;

I = panta terenului (%); e = densitatea picăturilor de ploaie cu diametrul d. Distanţa de
evacuare (de) a materialului prin împroşcare poate fi calculată după formula: de = 0,318 I(cm),
întrucât distanţele sunt cuprise între 0,13 - 1,43 m.
Transportul de material pe unitatea de lungime (eu) se poate obţine pe baza formulei:

eu = 100 k (1 - e0,016 I)/ 0,003 I

Variaţia acestei funcţii arată că unitatea de eroziune scade pe măsură ce panta creşte.
Explicaţia constă în faptul că aceiaşi cantitate de material dislocat se distribuie uniform pe o
lungime cu atât mai mare cu cât panta este mai mare (Moţoc & colab.1975).
De Ploey (1972), (citat de Rãdoane et all.,2001) afirmă că acţiunea de nivelare a
reliefului prin aplatizarea nanoreliefului sub acţiunea pluviodenudării este mai energică la
pante mici, confirmând că nanorelieful terenurilor cu pantă accentuată va persista mai mult.
Dacă solul este acoperit cu vegetaţie în proporţie de 50%, atunci transportul prin împroşcare
este practic nul. Prin urmare, efectul mare al eroziunii prin pluviodenudaţie este mai mare în
regiunile semiaride, aride şi temperat-continentale, unde ploile sunt rare, au caracter
torenţial, solul este dezgolit, pădurile defrişate, pajiştile ori terenurile agricole arate,
respectiv sunt pregătite pentru denudare.
Eroziunea în suprafaţă este eroziunea provocată de picăturile de ploaie (spalsh) şi
scurgerea de suprafaţă dispersată (eroziunea peliculară) şi concentrată (şiroirea).
Caracteristic pentru eroziunea în suprafaţă este faptul că, materialul dislocat de picăturile de

3
ploaie este transportat prin şiroaie elementare, care generează rigole nestabile şi greu
sesizabile (M.Moţoc, 1963,1975,1983).
Datorită rugozităţii suprafeţei solului condiţiile pentru formarea scurgerii dispersate
propriu-zise, difuză sau laminară sunt foarte limitate. Odată început procesul de formare al
scurgerii pe versant (I. Ioniţă, 2001), se constată că ea tinde să se concentreze destul de rapid
în şiroaie elementare, împrăştiate printre neuniformităţile terenului (bulgări, brazde, resturi
vegetale). Stănescu, P. (1975,1979) subliniază caracterul bifazic sau pulsatoriu al
microcurenţilor care iau naştere pe suprafaţa versanţilor, datorită fenomenelor de antrenare-
depunere a materialului solid. Adâncimea microcurenţilor sau şiroaielor elementare nu
depăşeşte 2-3 cm şi sunt repartizate aproape uniform pe întreaga suprafaţă (cf.Motoc,1975).

O formă avansată de eroziune în suprafaţă o constituie rigolele mici, respectiv

şănţuleţe cu adâncimea de 3-20 cm. Ele apar în urma ploilor torenţiale sau la topirea zăpezilor
şi reprezintă de fapt efectul începutului de concentrare a scurgerii sub formă de şiroaie.
Scurgerea concentrată începe când apa se adună în formaţii stabile, suficient de mari ca să fie
observate cu uşurinţă (cf.Moţoc,1975). Rigolele colectează scurgerea provenită din şiroaiele
elementare şi se formează dacă aceasta atinge un prag critic.
Modul de distribuţie a acestor formaţiuni efemere pe suprafaţa terenului este unul
întâmplător. Răspândirea neuniformă a rigolelor mici este dependentă de neuniformitatea
distribuţiei curenţilor concentraţi pe versanţi. Ele reapar în fiecare an în acelaşi loc şi de
obicei se extind secvenţial, intermitent în lungul versantului, datorită caracterului bifazic al
microcurenţilor concentraţi. Traseele rigolelor sunt ramificate sau liniare, iar în lungul unei
rigole se formează deseori praguri sau inflexiuni de mică amplitudine (L.D.Meyer et al,1975,
citat de Ioniţă,I., 2000).
Eroziunea în suprafaţă afectează solul pe o adâncime mică şi nu este reprezentată
prin formaţiuni permanente.
Transportul continuu al solului duce la micşorarea treptată a grosimii orizontului cu
humus şi chiar chiar la apariţia orizonturilor intermediare sau a rocii în situ, motiv pentru care
şcoala americană utilizează termenul de „soil erosion” (eroziunea solului), în loc de
eroziunea în suprafaţă (vezi schita,p.3., dupã I.Ioniţã, 2001).
Erodabilitatea solului depinde de caracteristicile fizice şi chimice ale solului (vezi
Rusu,V si colab., 2011, Chimia solului şi pedogeografie, Editura Univ.Al.I.Cuza, Iaşi) şi este
exprimata în Ecuaţia Universalã a Eroziunii Solului sau ecuaţia USLE.Aceasta ecuaţie este
utilizatã în studiile de eroziunea solurilor pentru terenurile agricole.
Ecuaţia a fost perfectatã şi adaptatã la condiţiile morfologice şi morfodinamice ale
teritoriului României de cãtre echipa de agronomi români coordonatã de cercetãtorul
ing.Mircea Moţoc (1963,1975,1983) (vezi p.6).
Cunoaşterea ratei de eroziune ale terenurilor este absolut necesarã în studiile de
geomorfologie aplicatã ori în studiile geografice aplicate, care vizeazã amenajarea
teritoriului*, studii de geografie ruralã ori urbanã, studii ce vizeazã impactul proceselor
geomorfologice contemporane în proiectarea, construcţia ori refacerea infrastructurii de
transport (comunicaţii)*, amenajarea zonelor rezidenţiale, amenajarea parcurilor, amenajarea
zonelor cu rol de protecţie şi conservare a unor componente ale mediului*; proiectarea,
amenajarea şi exploatarea în scop turistic a unor areale*, zone (geomorfosituri,
hidrogeomorfosituri); studii de geomorfologie aplicata care vizeaza evaluarea pierderilor de
sol şi efectele acestui proces asupra producţiei agricole*, asupra starii de sanatate a populaţiei
ori impactul geopolitic al ratei erodabilitãţii solului asupra populaţiei (migraţiile
contemporane), etc.
Estimãrile Institutului Worldwach (Rãdoane,et al.,2001) subliniazã cã, în cca. 150 ani
se epuizeazã rezervele de sol fertil, cu o ratã de epuizare de 23% pe an.

4
 Acest aspect ne conduce la abordarea unor teme de cercetare asupra rolului eroziunii
superficiale (de suprafaţã) şi în adâncime (ravenarea) în vederea estimãrii masei vegetale şi
producţiei animale interne, în vederea estompãrii dependenţei de alte pieţe agroalimentare
europene, asiatice, sud-americane, etc.
Chiar dacã începuturile sunt încã modeste în acest sens, trebuie sã menţionãm
eforturile fãcute în acest sens de şcolile geomorfologice româneşti şi reprezentanţii lor
(conducatorii de doctorat) în coordonarea (doctoranzi) unor cercetãri care esenţializeazã rolul
erodabilitãţii solului în modul de utilizare a terenurilor (Ionita,I., Rusu,V. – Univ.Al.I.Cuza,
Iasi; Urdea,P. – Univ.de.Vest, Timişoara; Irimuş, I.A.* – Univ.Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca).

5
 EROZIUNEA

Definiţie: Eroziunea solului reprezintă fenomenul de natură mecanică, de

desprindere (detaşare, dislocare) şi transport a particulelor de material solid sub
impactul picăturilor de ploaie şi a curenţilor de la suprafaţa terenului.

Componentele
energetice ale Caracteristici Forma de eroziune
eroziunii
Are o contribuţie mică  Eroziunea
Acţiunea deoarece particulele prin împroşcare
picăturilor dislocate sunt transportate
de ploaie  Pluviodenudaţia
la distanţe mici  Splash
 Rigole mărunte, Eroziunea
Microcurenţi foarte mici, greu de
uniform sesizabile cu ochiul suprafaţă
Dispersată distribuiţi
liber (h = 0 – 3 cm)
(laminară, (şiroaie mici,
 Eroziune laminară
în pânză) elementare = Sheet
 Eroziune areolară
firişoare erosion
de apă)  Ablaţie
 Spălare
Scurgerea
Microcurenţi Şiroaie propriu-zise
lichidă
neuniform Rigole mici (3-20 cm)
distribuiţi = (Rill erosion)
şiroire Şiroaie mari (şuvoaie)
Concentrată Rigole mari(0,2-0,5m) Eroziunea
(liniară) Curenţi în
 Eroziunea liniară adâncime
efemeri (impropiu torenţială)
(Flash Gully
streams)  Ravenarea erosion

 Cea mai mare dificultate constă în separarea acţiunii scurgerii dispersate atât
de cea a picăturilor de ploaie cât şi de scurgerea concentrată.

 Eroziunea în rigole poate fi considerată ca o formă de tranziţie între eroziunea

de suprafaţă şi cea în adâncime.

 Conceptual, americanii operează foarte eficace cu trei noțiuni, și anume:

eroziunea între rigole (Inter-rill Erosion), eroziunea în rigole (Rill Erosion) și
ravenarea (Gully Erosion).

 Obs. Ogașul lipsește din această schemă. El este un termen preluat de la ruși,
fără corespondent în engleză, care reprezintă de fapt începutul ravenării, mai
precis asemenea forme se încadrează în clasa ravenelor discontinue.

 Deci, Ioniță nu mai menționează ogașul decât ,ca termen istoric (I.Ioniţã,2001).

Clasificarea solurilor cu eroziune în suprafaţă este necesară pentru evaluarea stării

de eroziune şi a calităţii solurilor.

6
 Clasificarea solurilor cu eroziune în suprafaţă (după M.Moţoc. 1963 şi 1975)

Nr. Clasa de Gradul de eroziune a orizonturilor genetice la diferite tipuri de sol

crt
eroziune Cernoziomuri Soluri de pădure podzolite Soluri în formare cu profil
slab diferenţiat
1 Eroziune s-a erodat până la s-a erodat până la 25% din s-a erodat 25% din
slabă 25% din orizontul A orizontul A sau ½ din orizontul A
orizontul A
2 Eroziune s-a erodat până la 25- s-a erodat până la 25-50% din s-a erodat până la 25-50 %
din orizontul A
moderată 50 % din orizontul A orizontul A sau orizontul A1
3 Eroziune s-a erodat până la 50- s-a erodat până la 50-75% din s-a erodat complet
moderată spre
puternică 75 % din orizontul A orizontul A sau orizontul A2 orizontul A şi s-a
ajuns la orizontul de
trecere
4 Eroziune s-a erodat peste 75 % s-a erodat complet orizontul A s-a erodat complet şi
puternică din orizontul A şi şi s-a ajuns la orizontul B1 orizontul de trecere
chiar o parte a
orizontului de trecere
slab humificat
5 Eroziune Eroziunea a depăşit Eroziunea a ajuns la orizontul Eroziunea a ajuns la
foarte
puternică sau orizontul de trecere şi B2 sau Orizontul C roca mamă
excesivă s-a ajuns la orizontul
C sau la rocă

Evaluarea eroziunii în suprafaţă şi a stării de eroziune a solurilor printr-o metodă

românească a fost realizată de către echipa M.Moţoc şi colab. (1970,1975, 1983), care a avut
ca bază de calcul relaţia universală utilizată de Serviciul de Conservare a Solului din SUA.
Relaţia de calcul este următoarea:

E= K S C Cs Lm in
E – eroziunea medie anuală (t/ha);
K - coeficientul de erozivitatate stabilit pe baza agresivităţii pluviale.
S - coeficientul de corecţie pentru erodabilitatea solului;
C- coeficientul de corecţie pentru efectul culturilor;
Cs - coeficientul de corecţie pentru efectul lucrărilor antierozionale;
L- lungimea versantului (m);
I – panta terenului (%).

La calcularea pierderilor medii de sol nu se pot utiliza direct valorile agresivităţii

pluviale şi este nevoie să se stabilească pirderile de sol prin eroziune la unitatea de indice al
agresivităţii pluviale pentru condiţiile standard de sol, relief şi folosinţă. Pe unităţi
morfogenetice, indicele sau coeficientul de agresivitate climatică prezintă următoarele
valori, cf.M.Moţoc, 1983:
- Subcarpaţii Getici, Subcarpaţii Curburii, Podişul Covurluiului, Dealurile Fălciului:
0,144;
- Câmpia Jijiei, Pod.Central Moldovenesc, Dealurile Fălticenilor: 0,100;
- Carpaţii Orientali (inclusiv depresiunile intramontane: Maramureşului, Dornelor,
Borsec,Bilbor) şi Podişul Sucevei: 0,167;

7
 - Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Curburii: 0,207;
- Dobrogea, Podişul Secaşelor, Depresiunea Apoldului, Culoarul Turda – Orăştie,
Dealurile Lipovei şi Buziaşului, Munţii Zarandului: 0,094;
- Câmpia Crişurilor, Câmpia Vingăi şi Timişului, Dealurile Vestice: 0,067;
- Munţii Apuseni: 0,132;
- Câmpia Română, Câmpia Someşului, Podişul Someşan, Câmpia Transilvaniei,
Dealurile Târnavelor, Podişul Hârtibaciului, Dealurile Bistriţei şi Dealurile
subcarpatice transilvane cu depresiunile intracolinare şi submontane: 0,127.

Valorile parametrului erodabilitate (coeficientul S) stabilit de Moţoc, M. (1983) pe

baza cercetărilor efectuate la staţiunile experimentale Perieni şi Câmpia Turzii, ţine cont de
starea de eroziune a solului, dar şi de unele proprietăţi fizice ale solurilor.

Valoarea factorului S din formula de calcul al eroziunii

Clasa Caracterizarea solurilor Valoarea coeficientului S

1 Soluri foarte puternic sau excesiv erodate cu 1,2
coeziune foarte mică, fără structură
2 Soluri puternic sau foarte puternic erodate cu 1,0
coeziune foarte mică, slab structurate
3 Soluri puternic sau foarte puternic erodate cu 0,8
coeziune mijlocie sau slab şi moderat erodate cu
coeziune mică
4 Soluri puternic sau foarte puternic erodate cu 0,7
coeziune mare, bine structurate, profil puternic
dezvoltat
5 Soluri slab sau moderat erodate cu coeziune 0,7
mijlocie, profil puternic dezvoltat, roca mamă
friabilă
6 Soluri slab sau moderat erodate cu coeziune mare, 0,6
structură foarte bună, profil puternic dezvoltat,
roca mamă friabilă

Valoarea parametrului C (influenţa culturilor) din formula generalizată

Nr.crt. Planta cultivată Valoarea factorului C

1. Porumb* în monocultură 1,00

8
 2. Porumb în rotaţie 0,80
3. Viţa de vie 0,70
4. Cartofi şi sfeclă 0,60
5. Mazăre şi fasole 0,30
6. Cereale păioase de primăvară 0,20
7. Cereale păioase de toamnă 0,14
8. Ierburi perene în primul an 0,06
9. Ierburi perene în al doilea an 0,014

Valoarea factorului CS din formula de calcul al eroziunii

Clasa de pantă Culturi pe Culturi în fâşii Terase, valuri Culturi şi

% direcţia sau benzi lucrări pe
curbelor de înierbate direcţia deal-
nivel vale**
0-5 0.5 - 0,15 1.0
5 - 10 0.6 0,30 0,15 1.0
10 - 15 0.7 0,35 0,15 1.0
15 - 20 0.8 0,40 0,15 1.0
20 - 25 0.9 0,45 0,15 1.0
˃ 25 0.95 0,50 0,15 1.0

CS - valoarea coeficientului privind influenţa măsurilor şi lucrărilor de conservarea solului.

* porumbul- considerat cultură standard.

**cultivarea pe direcţia deal-vale – considerată metodă standard.

Relaţia de bază simplificată pentru exprimarea influenţei lungimii (L) versantului şi pantei (i)
asupra eroziunii este:

E = A L0,3i1,5
A – coeficientul ce include influenţa celorlalţi factori.

Starea de degradare a terenurilor agricole din România (dupã Moţoc, 1983)

9
 Limita maximă admisibilă !!!
6-8 t/ha/an !

Eroziunea totală pe terenurile agricole din România pe forme de eroziune –

t/ha/an
(Moțoc, 1983)

10
 Eroziunea totală
Nr. Procesul
106t/an %
1 Eroziunea în suprafață 61.8 54.5 49.0
2 Eroziunea în adâncime 29.8 26.4 23.6
3 Alunecările de teren 15.0 13.1 11.9
4 Ravene și alunecări în
6.7 6.0 5.3
pădure
Total 113.3 100.0 -
Alte forme de eroziune 12.7 - 10.2
Total 126.0 - 100.0

 Eroziunea specifică – 5,2 t/ha/an

 Eroziune specifică pe terenurile agricole – 7,2 t/ha/an !!!

 *Prezentarea unei teze de doctorat (pe slide-uri) coordonate de subsemnatul cu

problematica propusã în faţa Dvoastrã şi analiza ei (inclusiv, metodologie)!!!

Bibliografie:

• Anderson, S.R., Anderson, Suzanne (2010), Geomorphology. The Mechanics and

Chemistry of Landscapes. Editura Cambridge University Press, US at SP.
• Armaş, Iuliana, et all.(2003),Vulnerabilitatea versanţilor la alunecări de teren în
sectorul subcarpatic al văii Prahova. Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
p.207.
• Armaş, Iuliana (2006), Risc şi vulnerabilitate. Metode de evaluare aplicate în
geomorfologie. Editura Universitarã, Bucureşti.
• Alcantara-Ayala, I., Goudie, A (2010), Geomorphological Hazards and Disaster
Prevention. Editura Cambridge University Press, UK .
• Campy, M., Macaire, J.J. (1988), Géologie des formations superficielles.
Geodynamique-faciėės-utilisation. Editura Masson, Paris.
• Coteţ, P (1973), Geomorfologia României.Editura Tehnica, Bucuresti.
• Fookes, P.G., Lee, E.M., Griffiths (2007), Engineering Geomorphology.Theory and
Practice. Editura Whittles Publishing, USA & Atkins Poland,EU.
• Grecu, Florina (2018), Geomorfologie dinamicã pluvio-fluvialã.Teorie şi aplicaţii.
Editura Universitarã, Bucureşti.
• Huggett, R.(2005), Fundamentals of Geomorphology. Routledge, London, 386 p.

11
• Ilieş Monica, Irimuş, I.A., Mădălina, Rus (2015), Weathering processes and their
effects on stone-built cultural heritage. Case study: “Saint Archangels Church”,
Deag, MS. Rev.Studia Universitas Babes - Bolyai, Geographia, vol.60 (LX),
nr.1/2015, p.63-69, ISSN 1221-079X, Editura Cluj University Press.
• Ioniţã, I. (2000), Formarea şi evoluţia ravenelor din Podişul Bârladului. Editura
Corson, Iaşi.
• Ioniţã, I.(2001), Geomorfologie aplicatã, Editura Publirom, Iaşi.
• Irimuş, I.A, Vescan, I., Man, T. (2005), Tehnici de cartografiere, monitoring şi
analiză G.I.S. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, p.275.
• Irimuş, I.A. (2006), Hazarde şi riscuri asociate proceselor geomorfologice în aria
cutelor diapire din Depresiunea Transilvaniei. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, p.275.
• Mac, I (1986), Elemente de Geomorfologie dinamicã. Editura Academiei RSR,
Bucureşti.
• Mac, I (1996), Geomorfosfera si geomorfosistemele.Editura PUC,Cluj-Napoca.
• Mercier, D. (2013), Géomorphologie de la France. Editura Dunod, Paris, France.

• Moţoc, M. (1983),Ritmul mediu de degradare erozionalã a solului în R.S. România,

Bul.Informativ A.S.A.S, nr.13, Bucuresti, p.47-65.

• Ollier,C (1984), Weathering, Longman,London.

• Panizza, M.(1995), Geomorfologia. Pitagora Editrice Bologna.

• Petrea, D (1997), Pragurile de substanţã şi energie în sistemele geomorfologice.

Editura P U C,Cluj-Napoca.
• Pigeon, P. (2005), Geographie critique des risques.Edit. Economica Anthropos,Paris.
• Rãdoane, Maria, Ichim. I., Rãdoane, N., Surdeanu,V (1999), Ravenele. Forme,
procese, evoluţie. Editura PUC, Cluj-Napoca.
• Rădoane, Maria şi colab. (2001), Geomorfologie.vol.II, Ed. Universităţii din Suceava.
• Selby,M.J (1993), Hillslope materials and processes.Oxford Univ.Press.
• Surdeanu,V.(1998), Geografia terenurilor degradate.Editura PUC, Cluj-Napoca.
• Veyret,Yvette (2003), Les Risques.Editura Sedes/VUEF, Paris.

....pentru viitoarea noastrã întâlnire...8 mai 2020!!!...sper... face-to-face...

12
 Sãrbãtori Pascale fericite, Tuturor!!!

Eroziunea în adâncime este determinată de concentrarea scurgerii în şuvoaie cu debit

şi viteză mare, în contextul creşterii energiei cinetice a scurgerii lichide şi micşorării
rezistenţei substratului sau învelişului vegetal protector. Formaţiunile eroziunii în adâncime,
potrivit criteriului morfometric, sunt rigolele mari (0,2 - 0,5 m), ogaşul (0,5- 2-3 m), ravena
(˃2-3 m). Eroziunea în rigole este considerată ca o formă de tranziţie între eroziunea de
suprafaţă şi eroziunea de adâncime.

...............

13