Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

1. Meşteşugurile
„Meseria este brăţară de aur!”

Omul harnic
(zicere)
Dintr-o prună creşte-un prun,
Din alună, un alun,
Dintr-o ghindă, un stejar,
Din arţar, tot un arţar.
Dintr-o nucă, nuc răsare,
Drumul creşte din cărare,
Din izvor, fântâna, râul,
Iar din bob răsare grâul.
Omul harnic din ce creşte?
Din copilul ce munceşte!

Meşteşugul este o meserie, o profesie, o

ocupaţie sau o îndeletnicire.
Omul s-a îndeletnicit încă din cele mai
vechi timpuri cu diferite lucrări, la început
pentru câştigarea existenţei, apoi pentru
comercializare.
Meşteşugurile erau transmise fie în
familie, „din tată în fiu”, fie în cadrul unor
ateliere, numite bresle meşteşugăreşti.
Confecţioner de mături
Astăzi, meşteşugarii care mai păstrează
tradiţiile de odinioară, îşi prezintă spre vânzare
sau expoziţie lucrul mâinilor lor în târguri de
meşteşugari.
Dintre multele meşteşuguri tradiţionale
româneşti putem enumera:
 olăritul
 ţesutul
 sculptura, tâmplăria Târg de meşteri populari
 încondeierea ouălor
 confecţionarea instrumentelor  stupăritul sau albinăritul
muzicale  pictură pe lemn, pe sticlă
 prelucrarea metalelor  vânătoarea şi pescuitul
 bijuteria  păstoritul
 cizmăria  brutăria
 fierăritul  zidăritul
 grădinăritul
1
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

2
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Puteţi spune care este meşteşugul ce se potriveşte imaginilor de mai jos?

TEMĂ:
1. Scrieţi următoarele proverbe şi explicaţi-le în caietul de temă:
a. „Cine este muncitor, de hrană nu duce dor.”
b. „Cine-i harnic şi munceşte,
Are tot ce vrea,
Cine-i leneş şi chiuleşte
N-are ce mânca.”

c. „Nu este meserie atât de neînsemnată care să nu-şi găsească

meseriaşul.”
d. „Meseria nu cere de băut şi de mâncare, dar aduce pâine.”
e. „Un meseriaş prost se ceartă cu sculele”

2. Copiaţi următoarele propoziţii în caietul de temă şi completaţi-le cu

cuvinte potrivite:
Apicultorul se ocupă cu ………………………. .
Ceramica o face ……………………………… .
Un ……………….. ia lemnul din pădure.
Calul căruia i s-au tocit potcoavele este dus la ………………. .
Sapa tocită este ascuţită de un ……………………. .
Covorul din casa ţărănească este confecţionat în atelierul de …………. .
Încălţămintea stricată o repară …………………… .
Pâinea o face meşterul numit ………………… .

3
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

2. Păstoritul
La început, omul a îmblânzit animalele şi le-a folosit pentru scopurile sale.
Care au fost aceste scopuri?
Cea mai veche îndeletnicire a omului a fost păstoritul.
Păstoritul este o ocupaţie care constă în creşterea oilor,
cu scopul înmulţirii ovinelor şi obţinerii de produse lactate, de
carne şi lână. Această îndeletnicire este efectuată de păstori
sau ciobani. Păstorii trăiesc o viaţă nomadă (adică de călători),
ei păzesc, cu ajutorul câinilor ciobăneşti, turma de oi care, în
timpul verii, urcă în căutare de hrană până la munte. În trecutul
îndepărtat au existat popoare nomade care s-au ocupat aproape
exclusiv cu păstoritul.
Această meserie este plină de sacrificiu, meditaţie şi de
bucuria datoriei împlinite. (Explicaţi!)
Cioban cu oile
Casa ciobanului nu este fixă. Adică este
mutată acolo unde păşunea este mai bună pentru
hrana oilor sale, iar de obicei acest lucru este la
munte. Stâna este o aşezare păstorească de vară, la
munte sau în afara satului (cuprinzând locul şi
amenajările necesare), unde se adăpostesc oile şi
ciobanii şi unde se prepară produsele din laptele
oilor.
Cu ce se îndeletniceau păstorii la stână?
mulsul, tunsul, păstoritul, făcutul brânzei.
Interior de stână

4
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Balada munţilor Cu desagi, căldări şi pături

de George Topârceanu
S-au ivit pe rând în soare,
Jos la capătul potecii,
Turma albă de mioare
Chiar şi câinii şi berbecii.
Sunet de tălăngi se-ngână
Sub poiana din fruntarii,
Zăboveşte-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.
El se pleacă din canare,
Şi tot leagă şi dezleagă,
O gospodărie-ntreagă.
Maldăr de tărhaturi grele
Că de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici.
Gata! Baciul stă pe gânduri,
Peste frunte mâna-şi duce,
Se ridică-n două rânduri
Şi domol îşi face cruce.
După el călcând cu teamă
Merg tăcuţii lui prieteni,
Prin sălbatice pricoare
Pe sub poale verzi de cetini.
__________
maldăr = grămadă
tărhaturi = haine, bagaje
pricoare = stânci ieşite din pământ

TEMĂ:
1. Scrieţi întrebările în caiete şi răspundeţi la următoarele
întrebări:
1. Care a fost cea mai veche îndeletnicire a omului?
2. Cum se numesc oamenii care se ocupă cu păstoritul?
3. Cum se numeşte casa ciobanului?
4. Unde este aşezată stâna?
5. Ce produse lactate se obţin de la oi?
6. Daţi câteva exemple de câteva lucrări de la stână.

2. Explicaţi următoarele proverbe:

„Brânză bună în burduf de câine.”

„Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!”

„Am pus lupul paznic la oi.”

„Mielul blând suge de la două oi.”

5
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

3. Torsul
Torsul este una din cele mai vechi ocupaţii omeneşti. La
început, majoritatea meseriilor au fost practicate de bărbaţi, abia
mai târziu torsul a devenit ocupaţie feminină.
Primăvara, păstorul tunde oile. Femeile spală lâna apoi o
usucă şi o curăţă. Cu ajutorul unor piepteni o piaptănă, este pusă
în caier şi cu îndemânarea mâinilor şi ajutorul fusului, femeia
face firul de lână.
Tunsul lânii
Mai târziu, tâmplarul a
făcut roata de tors, care a ajutat-o
mult pe femeia care torcea. După
ce fusele se umpleau unele după
altele cu lână, acestea erau
depănate pe vârtelniţă.

Torsul lânii

Vârtelniţă

Furci de tors Maşina de tors

Lâna era pusă în furcă şi toarsă. În cea mai mare parte a ţării se toarce ţinând
furca între genunchi, fixată în brâu sau de un scăunel. Din caierul de lână sau de
cânepă se trage cu mâna stângă firul care se răsuceşte apoi cu mâna dreaptă şi se
învârte pe fus. Grosimea firului şi gradul de răsucire este în funcţie de ce obiecte
vrem să facem din el.
Firele erau folosite fie în coloritul lor natural, fie vopsite. Cunoscătoarele
acestui meşteşug erau majoritatea ţărăncilor din satele româneşti. Culesul plantelor nu
însemna numai aprovizionarea cu leacuri naturale, ci şi o importantă sursă de
inspiraţie cromatică. Alegerea şi combinarea culorilor presupuneau nu numai
pricepere, ci şi simţ artistic şi temeinice cunoştinţe botanice. Tradiţiile trecutului ne
amintesc de ţăranii care ieşeau singuri sau mai mulţi laolaltă, străbătând pajişti şi
păduri, pentru a culege plante; era şi o zi hotărâtă pentru aceasta, ziua Sfântului Ion
din luna iunie, dar nu numai. Buruienile erau strânse şi pentru leacuri, recomandate
de medicina tradiţională, dar şi pentru culori. Cantităţile de plante nu erau totdeauna

6
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

suficiente pentru a vopsi toate firele, aşa că se strângea o nouă recoltă. Această
vopsire succesivă da de fiecare dată alte tonuri firelor. Ţesăturile astfel colorate
capătă un farmec aparte care, rezultat din nuanţele şterse ale vopselelor vegetale,
caracterizează cele mai frumoase dintre scoarţele noastre, ca şi cele mai valoroase
covoare orientale, de pildă.
Pentru colorarea ţesăturilor se foloseau:
 mentă, anin, urzică pentru culoarea neagră;
 coji de zarzăr şi nuc pentru maron;
 vine de salcie pentru vişiniu închis;
 coji de vişin şi de dud pentru vernil;
 rădăcina de păducel pentru albastru închis;
 nalba pentru gri deschis;
 foi de ceapă pentru galben şi crem;
 crin, pentru violet;
 sunătoare pentru culoarea nisipului.

Prepararea firelor trebuia încheiată

la anumite termene, respectate colectiv
în sate. Aşa că femeile se adunau şi
lucrau în clacă, fie muncind pentru ele,
fie pentru cea în casa căreia se
adunaseră.

La şezătoare: femeile torc lâna

de pe furcă pe fus

TEMĂ:
Scrieţi întrebările în caiete şi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Cine a practicat la început această meserie?
2. În ce anotimp se tund oile?
3. Unde este dusă lâna tunsă?
4. Cu ce se piaptănă lâna?
5. Unde este pusă lâna după ce este pieptănată?
6. De ce se pune lâna pe fus?
7. La ce ajută vârtelniţa?
8. În câte culori se vopseşte lâna? De ce?
9. Ce obiecte de îmbrăcăminte se face din lână?
10.Cum se obţineau culorile pentru firele de lână?
11.De ce se adunau femeile în clacă?
7
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

4. Ţesutul
Ţesutul şi cusutul pentru familie făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale
femeii române. De la obiecte de port de zi cu zi, la cele de sărbătoare şi până la
textilele care „îmbrăca” locuinţa, era totul lucrat de mâini harnice şi măiestre. Până în
zilele noastre s-a păstrat tradiţia ca fetele să deprindă în familie arta ţesutului. Cele
mai multe încep la 6-7 ani să coasă prima „floare pe pânză” sau să-şi ajute mama la
„făcutul” războiului. Şi astfel fiecare fată va deprinde arta ţesutului şi cusutului,
străduindu-se să realizeze piese cât mai frumoase cu care să se mândrească în sat.
Războiul de ţesut are următoarele elemente:
Urzeala
Urzeala este reprezentată de firele paralele aşezate pe lungime, întinse pe un
război de ţesut.
Bătătura
Bătătura este reprezentată de firele care se împletesc cu ajutorul suveicii
printre firele de urzeală, pentru a forma ţesătura.
Suveica
Suveica este un obiect care poartă
firele de bătătură. Există diferite tipuri de
suveici pe care le foloseşte un ţesător care
lucrează manual. Cele mai simple sunt
suveicile plate sau tip baghetă şi suveicile
cataramă. Suveicile treaptă pot purta fire de
bătătură groase şi grele. Cu toate că sunt şi unii ţesători care folosesc suveicile patină,
majoritatea folosesc cel mai des suveica barcă. Aceasta trebuie să fie folosită
împreună cu o bobină.
Sulul pentru urzeală
Sulul pentru urzeală este partea din spate a războiului de ţesut pe care sunt
înfăşurate firele de urzeală. De aici se alimentează cu fire războiul de ţesut.
Iţele
Iţa este acea parte a războiului de
ţesut care susţine şi ghidează firele de
urzeală. În timpul ţesutului, iţa este ridicată,
iar suveica cu bătătura este trecută prin rost.
Apoi, iţa este coborâtă şi suveica este
trecută prin rost.
Rostul
Rostul este locul care se formează atunci când o parte din firele de urzeală
sunt ridicate, iar celelalte rămân în poziţie normală.
Sulul pentru pânză
Sulul pentru pânză este acea parte a războiului de ţesut pe care este rulat
produsul finit (materialul), în acelaşi timp cu procesul de ţesere a produsului (se
rulează în flux continuu).

8
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Modul de funcţionare al războiului de ţesut

Urzeala, legată de sulul pentru urzeală de la spatele războiului de ţesut, trece
printre iţele susţinute de vătale şi este legată apoi de sulul pentru pânză. Pe acesta se
înfăşoară materialul ţesut. Iţele se mişcă în sus şi în jos, pentru a deschide rosturile.
Suveica ce duce bătătura trece prin urzeală de fiecare dată când iţele sunt schimbate.
Spata strânge bătătura după fiecare trecere a suveicii printre firele de urzeală.

Femeia pune lână în caier pe furcă Război de ţesut

TEMĂ:
Scrieţi următoarele propoziţii şi completaţi-le cu cuvinte potrivite:
1. Femeile ţes covoarele la …………………………….. .
2. Firele care trec dintr-o parte într-alta a războiului de ţesut se numesc
……………………. .
3. Firele care se împletesc cu ajutorul suveicii printre firele de urzeală se
numesc ………………….. .
4. Firele cu care se ţese sunt purtate de ……………….. .
5. Partea din spate a războiului de ţesut pe care sunt înfăşurate firele de
urzeală se numeşte …………………. .
6. Partea războiului de ţesut care susţine şi ghidează firele de urzeală se
numeşte ……………………… .
7. Când o parte din firele de urzeală sunt ridicate, iar celelalte rămân în
poziţie normală poartă numele de …………… .
8. Partea războiului de ţesut pe care este rulat materialul se numeşte …….
9
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

5. Vânătoarea
Vânătoarea este una din cele mai vechi
îndeletniciri omeneşti. La început, omul a vânat pentru
a se hrăni. Mai târziu, vânătoarea a devenit plăcere şi
fală.
Prin vânătoare, omul a cunoscut plăcerea de a sta
ascuns, de a pândi şi de a doborî un animal, o fiinţă mai
puternică decât el.
Astfel au apărut armele de vânătoare:
- piatra
- capcana
- suliţa
- praştia
- bumerangul
- arcul cu săgeţi
- arbaleta
- puşca

Vânător

TEMĂ:
1. Care a fost scopul vânătorii în trecut?

2. De ce vânează omul astăzi? Daţi mai multe

răspunsuri.

Vânătorul 3. Explicaţi următoarele proverbe:

„A pleca la vânătoare fără puşcă.”
Se duce vânătorul „A pleca câine surd la vânătoare.”
În codru la vânat,
Şi cornul lui de alamă 4. Compuneţi o scurtă poveste despre un
Răsună ne-ncetat. animal care trăieşte la munte şi care se află în
Vânatul iese-n cale pericol din cauza unui vânător.
Zorit de mulţi gonaci
Şi caută scăpare
Fugind printre copaci.

10
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

6. Pescuitul
Pescuitul este la fel de vechi ca şi
vânătoarea.
La început, omul a pescuit cu mâna, dar
mai târziu şi-a construit instrumente de pescuit.
Ca şi vânătoarea, pescuitul a fost folosit la
început pentru ca omul să-şi procure hrană, dar
apoi a devenit o pasiune, un hobby.
Primele instrumente de pescuit au fost:
- oştia - barca
- crâşnicul - luntrea Pescar
- harponul - undiţa
- plasa de peşti

Specii de peşti: Ce se obţine din peşte?

- păstrăv - carne
- somon - icre
- crap - ulei
- caras - făină
- rechin - untură
- ştiucă
- somn

Undiţa Cârligul

TEMĂ:

Pescarii
(Compunere cu începu dat)

Era vară. Mătuşa mea, Aurica, ne-a făcut o

invitaţie să merg împreună cu familia mea pentru
două săptămâni, la ea la Constanţa.
Într-o zi, eu şi tata ne-am gândit să mergem
să pescuim pe mare. Am luat barca unchiului
Petrică, ne-am pregătit undiţele, am luat borcanul cu
râme şi am plecat în larg după peşti. De-odată se
pornise o furtună năprasnică cu fulgere şi tunete.
Apa a devenit plină de valuri din ce în ce mai mari.
Pe neaşteptate un val uriaş...

11
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

7. Tâmplăritul
Tâmplarul cunoaşte toate felurile de lemn. El ştie fiecărui obiect ce esenţă de
lemn i se potriveşte. Niciodată nu va face o poartă, o uşă, o seceră, o fereastră din
lemn de brad. Lucrurile durabile au nevoie de esenţe tari (stejar, fag).
Câteva tipuri de copaci:

alun brad fag nuc

plop salcie tei

stejar

Tâmplarul îşi alege trunchiul drept pe

care îl pune la uscat câţiva ani la rând,
pentru ca gerul iernii şi căldura verii să-l
călească şi să-l usuce bine. El cunoaşte viaţa
lemnului şi de aceea acesta se lasă supus
mâinilor meşterului. Din lemn, tâmplarul
face scaune, mese, uşi, ferestre, unelte şi
altele.
Uneltele tâmplarului sunt: fierăstrăul,
toporul, rindeaua, cuiele, ciocanul.
Desenează-le în caiet.
Banc de tâmplărie
TEMĂ:
Eşti tâmplar şi ai propriul atelier
de tâmplărie din sat. Ce vei face sau ce
vei spune ca să îţi atragi clienţii?
12
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

8. Apicultura
Această veche îndeletnicire a omului îi ajută
albinei harnice să producă mierea.

Prisăcarul (apicultorul) este cel care

munceşte la albine pentru că toate familiile de albine
formează o prisacă. Fiecare familie de albine (roi)
trăieşte în ştiubei (stup).

Locuinţa albinelor Coşuri

La început albinele trăiau în scorburile
copacilor din pădure. Dar oamenii au vrut să le ţină
lângă casele lor. De aceea au tăiat partea de trunchi
în care stăteau albinele şi au aşezat-o în grădinile lor.
Mai târziu oamenii au amenajat în coşuri locuinţa
albinelor. Astăzi se construiesc cutii din lemn,
aranjate cu grijă, ce se numesc stupi. Ei sunt puşi fie
în grădini, fie într-o rulotă specială în care
apicultorii pot merge şi spre câmpurile cu flori mai
îndepărtate.
Ca să nu se rătăcească, apicultorii vopsesc
stupii în culori diferite. Când se întorc din călătorie,
albinele îşi recunosc casa încă de departe.

Mierea se face din polen şi nectar

În prima zi caldă şi însorită a primăverii, Stup
albinele ies din stupi ca să-şi golească vezica de
excremente, după iarna îndelungată pe care au
petrecut-o, îngrămădite în stupi. Ele, în special, se
apropie de obiectele de culoare deschisă cum ar fi
rufele albe. La început de primăvară albinele zboară
mai cu seamă prin tufele de alun şi sălcii. Florile
acestor tufe dau albinelor un praf foarte fin, care se
numeşte polen. Când bobocii sălciilor se deschid
spre sfârşitul iernii, oamenii se bucură de mâţişorii
catifelaţi. N-ar trebui însă tăiaţi pentru că din ei se Albină cu polen
vor umple cu polen săculeţele galbene ale albinelor.
Picioarele din spate, puţin îndoite şi acoperite cu păr des, sunt pentru albine ca
nişte coşuleţe care sunt umplute cu polen. Când se întorc încărcate acasă, arată de
parcă ar fi îmbrăcate cu pantalonaşi. Polenul este „pâinea” şi conţine albumină şi
vitaminele necesare pentru hrănirea puilor de albine. Cu trompa absorb nectarul în
vasul lor de transport, în săculeţul de miere. Acolo nectarul se amestecă cu sucurile
albinei şi devine miere.
13
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

La adunarea nectarului albinele intră adânc cu

căpşorul în floare. Astfel ele se acoperă cu polen şi
pufuleţul care le îmbracă pare prăfuit. Pentru a-şi feri
ochii albinele nu au nici pleoape, nici gene – ele au în
jurul ochilor o mulţime de perişori care arată ca nişte
ţepi.

Fagurele Ochiul albinei

După ce au muncit toată ziua, albinele se întorc
acasă cu săculeţele pline. Prin mişcările repezi ale
aripilor, albinele împrăştie un miros aromat. Mirosul
arată surorilor lor, care se întorc din primul zbor, calea
spre stup.
Acasă albinele îşi pun mierea sau polenul
multicolor în locuri speciale, celulele fagurilor. După ce
o celulă este umplută cu miere, ea este închisă cu un
capac subţire de ceară.
În stup apicultorul a aşezat mici rame de lemn, în Celulele fagurelui în formă de
care albinele îşi clădesc fagurele. Pentru aceasta ele se hexagon umplute cu miere
îngrămădesc multe la un loc. Din cauza călduri transpiră
într-una şi produc din solzii de pe burtă felioare de ceară,
pe care le folosesc la construcţia fagurelui. În scurt timp
albinele au umplut una din ramele de lemn. Astfel a
apărut fagurele. Ca să-i dea mai multă putere, albinele îşi
acoperă construcţia cu un chit răşinos. El se formează
din răşina unor copaci. Cu acest chit albinele repară
locurile stricate din stup. Toamna târziu, ele îşi
micşorează urdinişul, mai ales dacă iarna se anunţă Rame în stup
foarte friguroasă.

Puii albinelor
De ce îşi clădesc albinele celula în formă de hexagon?
Cu această formă ele folosesc tot spaţiul. Pe lângă
polen şi miere, acolo este căldură iar puii albinelor se
simt bine în aceste celule. Mama albinelor (care se
numeşte matcă) îşi depune fără încetare ouăle în celulele
goale şi curăţite cu grijă. Matca este înconjurată tot
timpul de-o mulţime de albine, care o hrănesc şi o
mângâie. Dacă e bine îngrijită, matca poate să depună
într-o zi până la trei mii de ouă. Oul arată ca un spin alb Matcă
foarte mic. După trei zile, din ouă ies deja mici larve. La
început ele înoată în sucul cu care se hrănesc. Mai târziu albinele le hrănesc cu grijă
cu un amestec de polen şi miere. Când larvele s-au săturat de atâta mâncare, le
plesneşte pielea şi le creşte la loc una nouă, mai mare. În viaţa lor, larvele năpârlesc
(aşa se spune când plesneşte pielea) de şase ori. După aceea albinele acoperă celulele
14
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

cu capace de ceară. Rămase singure, larvele se pot dezvolta în linişte până când devin
albine tinere. După şapte zile ele ronţăie capacul celulei, ies şi îşi încep viaţa de
albine.
La marginea fagurelui se află o celulă ciudată, foarte mare. Această celulă este
un cuib de matcă. În ea s-a dezvoltat o regină, o mamă a albinelor. Ea e mult mai
mare decât albina lucrătoare. Partea din spate a corpului, în care trebuie să crească
ouăle, este foarte lungă şi puternică. De aceea, pentru ea e nevoie de o celulă mai
încăpătoare. Larva care a ieşit din ou, este hrănită într-un mod cu totul deosebit.
Numai din cauza hranei deosebite, din această larvă se dezvoltă o matcă şi nu o albină
lucrătoare.
Trântorii sunt masculii albinelor
şi cresc în celulele mijlocii. Ei arată
graşi şi greoi. Îi poţi recunoaşte după
mărime, după aripile lor puternice şi
mai cu seamă după ochii lor mari, uniţi
deasupra capului. Trântorii nu strâng
nici polen, nici nectar, şi nu pot nici
măcar să se hrănească singuri. Ei sunt
hrăniţi de albinele lucrătoare. Când vremea e frumoasă trântorii îşi petrec timpul afară
şi zboară de la un stup la altul. Ei sunt primiţi peste tot cu prietenie, pentru că trebuie
să facă nuntă cu tinerele regine. Dar când vara se apropie de sfârşit, albinele
lucrătoare alungă din stup aceste guri lacome şi leneşe.

Duşmanii albinelor
Pentru un kilogram de miere de salcâm,
albinele iau nectarul de la multe mii de flori. Dacă
o albină descoperă o sursă de nectar, ea se întoarce
repede acasă şi începe să se mişte într-un dans
ciudat în faţa prietenelor sale. După mişcările ei,
celelalte albine pot recunoaşte exact unde se află
aceste flori şi cum pot ajunge la ele.
Duşmanii albinelor sunt, de exemplu, Bondar
bondarii ale căror înţepături pot omorî uneori
chiar şi un om. Zburând printre florile de câmp,
albinele cad deseori pradă păianjenului ce-şi
întinde plasa între clopoţeii de câmp. Pe anumite
flori se pot vedea de multe ori nişte gândaci roşii
şi drăguţi. Larvele lor trăiesc ca paraziţi în stupii
vechi. Ele se hrănesc cu larve de albine şi cu
albinele bolnave.
O anumită specie de viespi este numită de
apicultori lupul albinelor. Acesta prinde albina Lupul albinelor
lucrătoare în zbor şi-o paralizează cu o înţepătură.
Mari daune poate aduce şi o insectă mică, molia cerii, căreia îi place ceara de
albine. În stupii slabi larvele ei distrug tot fagurele.
15
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Formarea unui roi

Vara, când soarele e sus pe cer, în stupi căldura e
adesea foarte mare. Ceara fagurilor se înmoaie şi începe să
se topească. Atunci li se alătură albinelor paznici pe lângă
urdiniş, şi albinele lucrătoare, care încep să introducă cu
aripioarele aerul proaspăt în stup. Pe această vreme foarte
călduroasă se dezvoltă tânăra matcă. Dar fiindcă albinele
din fiecare stup nu vor să rămână decât cu o singură matcă,
cea veche trebuie să părăsească stupul împreună cu o parte
din albine. Încă din vreme, ele şi-au găsit un cămin nou, un
copac scorburos sau un alt adăpost.
Înainte ca roiul să zboare într-acolo, ele se strâng în
apropierea stupului şi formează o grămadă în formă de
ciorchine. Dacă apicultorul este atent, el poate să-şi prindă
albinele din nou şi să formeze un nou stup. Roi de albine într-un
copac
Mierea aurie
Apicultorul trebuie să fie îmbrăcat
curat, cu îmbrăcăminte de culoare deschisă,
fiindcă mirosul de transpiraţie şi murdărie
enervează albinele şi le fac să înţepe,
apicultorul se apropie de protejatele lui.
Capul şi-l acoperă cu un văl. Apoi, cu grijă,
el scoate fagurele din stup, îl descoperă şi îl
pune în centrifuga de miere. Când învârteşte
de manivelă, mierea iese din centrifugă.
Apicultorul prepară o soluţie
concentrată de zahăr. Albinele o amestecă Apicultor
cu sucurile din corpul lor şi cu nectarul
ultimelor flori. Această hrană o aşează ca rezervă de iarnă în fagurii goi. Astfel
albinele pot trăi chiar în timpul unei ierni lungi şi aspre.

TEMĂ:
Rezolvă rebusul alăturat:
1. Casa albinelor.
2. Cu ajutorul lor zboară.
3. Crăiasa albinelor.
4. Mai multe celule la un loc.
5. De unde iau polenul?
6. Dulce, galbenă şi gustoasă.
7. Ele sunt cele care muncesc.
8. El e cel mai leneş.

16
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

9. Olăritul
Olăritul este o ocupaţie străveche ce se practica
încă din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele
vase de ceramică descoperite de arheologi, în săpăturile
lor în pământ.
Olăritul este o muncă obositoare, necesitând
forţă, îndemânare şi cunoştinţe deosebite. Orice greşeala
poate duce la distrugerea vasului; de aceea, olăritul este
un meşteşug rezervat în exclusivitate bărbaţilor, femeile
ajutând eventual doar la decorat.
Bărbaţii scot lutul din locuri speciale, îl aduc în
gospodărie şi îl frământă cu mâinile, picioarele, sau cu
un ciocan mare de lemn, amestecându-l cu apă. Pasta
astfel obţinută se curăţă de impurităţi, tăindu-se în felii Olarul
subţiri şi se lucrează apoi la roată.
Roata e formată din
două discuri, unul mai mic
sus şi unul mai mare în
partea de jos, acestea fiind
unite printr-un băţ vertical.
Pe discul de sus se pune
bulgărele de pământ, iar
discul de jos este mişcat de
olar, imprimându-i cu
piciorul o mişcare circulară
destul de rapidă. Astfel, roata
se învârteşte, obţinându-se
forme circulare.
Formarea vasului
necesită o tehnică deosebită
şi o viteză de lucru mare,
pentru că pasta nu trebuie să
se usuce (uneori vasul se
realizează chiar în 40-50 de
secunde).
După modelare,
vasele se lasă la uscat câteva
zile, la umbră şi apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost înainte ornamentate
şi eventual smălţuite (la blide se smălţuieşte numai partea interioară şi marginile).
Cea mai răspândită tehnică de decoraţie foloseşte un corn de vită având în
vârf o pană de gâscă. Din corn se scurge culoarea prin pana de gâscă. Avem astfel o
adevărată peniţă. Decorurile fine se pot obţine folosind un beţişor, fire de par de porc
mistreţ.
17
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Un alt tip de decoraţie se obţine prin zgârierea cu un vârf metalic a vasului

după înmuierea sa în substanţa colorantă, apărând astfel culoarea pastei. O altă
tehnică, întâlnită în special în sudul României, constă în aplicarea în relief a unor
şnururi, brâie sau rozete de pastă.
Toate culorile folosite sunt naturale.
Roşul se obţine dintr-un pământ bogat într-o
substanţă numită oxid de fier (se mai numeşte şi
ruşeală) Acesta se usucă, se toacă mărunt, se
râşneşte şi se înmoaie în apă. Se obţine astfel un
lichid vâscos care se strecoară prin pânză sau sită şi
rezultă o substanţă lucioasă.
Negrul se obţine şi el dintr-un pământ
special, găsit în pământ după ploi.
Verdele se obţine din zgura produsă prin
arderea în cuptor a sârmei de cupru.
Zgura se cojeşte, se pisează, se macină şi se
amestecă cu huma.
Albul se obţine din var amestecat cu piatră Pictarea ceramicii
albă de munte, arsă şi pisată.
Galbenul este obţinut din humă de Medgidia (motiv pentru care se găseşte
mai rar), amestecată cu ruşeală.
Meşteşugul olăritului folosea în primul rând în alimentaţie, dar ceramica este
folosită şi în scop decorativ, în construcţii sau pentru anumite ritualuri.
Locuinţa ţărănească cuprinde o varietate de vase de lut – oale, ulcioare, căni,
străchini, chiupuri, blide, oale pentru ţinut laptele, oale enorme în care se pregătea
mâncarea pentru sărbătorile religioase, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării etc.
Vasele smălţuite, bogat ornamentate şi frumos
colorate se folosesc şi în scopuri practice, dar şi la decorarea
interiorului.

TEMĂ:
Nea Neică – olarul satului
(Compunere după întrebări) Ceramică de Marginea
Alcătuiţi o compunere după următoarele întrebări.
1. Cum se numeşte satul? Cine este olarul satului?
2. De ce are nevoie satul de un olar?
3. Ce face Nea Neică după ce se trezeşte?
4. Care este programul lui din fiecare zi?
5. Ce face cu lutul după ce îl aduce acasă?
6. Cum lucrează la roată? La ce îi foloseşte roata?
7. La ce îl ajută soţia lui după ce termină de ars lutul? Ceramică de Horezu
8. Cum se termină o zi din viaţa unui olar?

18
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

10. Fierăritul
Fierăritul (sau covăcia) este meşteşugul fierarului. Acesta prelucrează fierul
pe nicovală, modelându-l.

Atelier de
fierărie

Înainte de a-l bate cu ciocanul, fierul este înfierbântat până la roşu în forje
(vatra pe care se încălzeşte fierul).
Foalele este un burduf de piele cu pereţii pliaţi. Aceasta pompează aerul în
forjă ca să ardă mai bine cărbunii.
După ce se obţine forma dorită, fierul este scufundat în apă rece ca să se
călească.
Nicovala este foarte grea. Pe ea se bate fierul
încins.
Într-o fierărie erau potcoviţi caii şi boii care
trăgeau carele cu lemne, dar se realizau şi diverse
unelte: cleşti, topoare, cuţite.
Uneltele fierarului sunt: ciocanul, cleştele,
nicovala, forja, foalele.

TEMĂ:
O întâmplare hazlie la fierărie
(Compunere cu început dat)

Într-o zi de primăvară m-am gândit să fac o vizită la

atelierul de fierărie al domnului Sorin Gaiţă, din satul
Borleşti, comuna Câmpeni din judeţul Alba.
De cum intri pe uliţa satului auzi bubuitul ciocanului Fierar care bate
pe nicovală. Oare ce-o fi meşterind astăzi? Trebuie să aflu!
Dau să intru în curtea lui, dar, când intru, ce să vezi?… fierul încins

19
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

11. Morăritul
În curând…

20
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

12. Brutăria
În curând…

21
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

13. Cizmăria
În curând…

22
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

14. Zidăritul
În curând…

23
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

Cea mai de cinste meserie

Trei copii stăteau la sfat.
– Uite, tatăl meu are meseria cea mai de cinste, zise unul. E inginer constructor.
Asta nu-i simplu. Mii de oameni şi de copii se adăpostesc şi învaţă în casele, blocurile
şi şcolile construite de el. Închipuiţi-vă ce răspundere are…
– Tatăl meu este medic, a spus al doilea copil. Ce altă meserie poate să aibă o
menire atât de înaltă ca a lui, care se îngrijeşte de sănătatea omului şi îl scapă de la
moarte?
Al treilea tăcea.
– De ce nu spui şi tu ce meserie are tatăl tău?
– Ce să vă spun? Fără munca tatălui meu, inginerul şi doctorul nu ar avea cu ce
lucra, nu ar avea nici măcar pâinea cea atât de preţuită.
– Şi cu ce se îndeletniceşte tatăl tău? s-au mirat ceilalţi băieţi.
– E muncitor. Şi aceasta e o meserie de seamă. Cine face maşinile şi
instrumentele pe care le folosesc inginerii şi medicii? Muncitorii le fac!
Un bătrân, auzindu-i, le-a spus:
– Nu vă certaţi. Toate meseriile sunt importante. Munca, de orice fel, este o
cinste.

Banul muncit
după Alexandru Mitru

Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţă şi i-a zis:

– De mâine să mergi la lucru şi să nu te întorci până ce nu ai să câştigi un
galben.
A plecat Iliuţă. S-a făcut că munceşte un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un
galben.
– Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul şi l-a aruncat în foc spunând:
– Acesta nu e ban câştigat de tine!
A plecat Iliuţă. Era trist că îşi necăjise părinţii. S-a apucat de muncă. Pe la
sfârşitul lunii se întoarce acasă.
– Te uită, tată! zice Iliuţă, şi îi întinde un galben cu zimţii noi.
Tata îl cântăreşte în palmă şi îl azvârle în foc.
– Nu, tată, începu să strige Iliuţă, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul.
Se luminează faţa tatălui.
– Vezi, Iliuţă? Aşa e banul muncit. Îl preţuieşti cu adevărat!

24
Cărticica de meşteşuguri pentru clasa a III-a

15. Test
Cea mai veche

25