CAPITOLUL 1 : Introducere

Educația plastică are un rol important în educarea și formarea școlarilor din punct de
vedere artistic și plastic. Învătământul general nu urmărește realizarea de performanțe în domeniul
artistic, ci se preocupă să ofere copiilor de vârstă școlară mică posibilităși de operare cu anumite
tehnici de lucru, exprimarea liberă a unor idei, gânduri, sentimente prin intermediul unor
compoziții. Totodată se urmărește exprimarea cultivarea gustului pentru frumos și stabilirea unor
relații cu celelalte discipline studiate.

De-a lungul timpului educația plastică a devenit obiect de studiu, având drept scop inițierea
copiilor in cunoașterea si utilizarea principalelor mijloace de expresie plastică, obținerea de
expresivități plastice cromatice si acromatice, prin combinarea unor elemente plastice, urmărindu-
se redarea unor idei si sentimente; descompunerea, secționarea si recompunerea în noi forme
plastice, a structurilor din natură, obținându-se noi expresivitați; dialogul cu opera de artă;
descifrarea cu ajutorul acestor elemente, a mesajului artistic al operei de artă în contextul epocii;
cunoașterea si înțelegerea operei de artă, aplicarea în toate domeniile vieții, a cunoștințelor de
limbaj plastic, dobândite în mod creativ .

Pentru realizarea acestor obiective, copiii trebuie inițiați în cunoașterea materialelor de lucru,
a tehnicilor si procedeelor prin care se vehiculează aceste elemente de limbaj plastic. Prin desen si
pictura copilul descoperă, pentru a ajunge la expresia plastică, mijloacele de acțiune asupra
materialelor diverse. În activitatea de inițiere plastică nu exista rețete, dar există o permanentă
descoperire a sufletului copilului. Intre sufletul copilului si impulsul creator dat de natură exista o
legatură, deoarece natura este cea care insuflă numeroase stări. Natura este cea care detestă vidul.
Pentru școlarii din ciclul primar natura este izvor de inspirație pentru realizarea lucrarilor artistice.

În elaborarea planificărilor se impune stabilirea succesiunii de parcurgere a conținuturilor,

corelată cu obiectivele vizate, cu alocarea resurselor de timp necesare fiecărei teme plastic și cu
tehnicile de lucru cele mai eficiente. Din fiecare unitate de învățare se desprind mai multe
conținuturi (teme plastice), care pot fi gândite de utlizatori într-o derulare logică, în deplină
concordanță cu particularitățile de vârstă ale elevilor. Activitățile de învățare propuse au fost
special alese cât mai diverse, astfel încât să permit alegerea unora aflate în concordanță cu

1
experiența concretă a elevilor și pot fi integrate unor strategii didactice adecvate contextelor variate
de învățare.

Elevii din clasele I-VI, în desenele lor, se exprimă pe ei înșiși. Pentru aceasta ei își încarcă
datele vizulae cu anumite sensuri, și după ce le-a îmbogățiti, pe baza experienței lor anterioare, le
redau apoi în desenele lor așa cum le-au și văzut. De pildă, unii elevi redau(sau doresc aceasta)
mărul nu numai așa cum îl văd dar și ce știu despre el: că are sâmburi, că este zemos, dulce și mai
ales că lor le plac merele etc. Un alt mijloc prin care se poate înlesni atât procesul percepției estetice
a elevilor (cls. III-IV), cât și redarea ei într-o formă interpretată este “înstrăinarea”. De exemplu:
se prezintă elevilor o formă (obiect) într-un mediu nou, diferit de mediul lui obișnuit (se
înstrăinează forma de mediul ei natural). Sub influența noului mediu (ambianțe), deși forma
respective este cunoscută de elevi, ea dobândește o valoare mai mare, și un anumit farmec, care
magnetizează privirea elevilor (le apare mai clară). Unii elevi ajung să declare că datorită acestui
mediu nou o văd “așa” pentru prima dată. Sub această impresie elevii pot fi ușor îndrumați să
formululeze chiar și unele metafore pe care apoi să le redea pe hârtie prin linii și culori. Exemplu:
Imaginea unui măr roșu proiectată pe cerul limpede albastru- auriu și aproape de linia de orizont
poate să sugereze metafora: “soarele ca un măr domnesc apune pe cerul albastru” etc. pe care
autorul acstei mefore( găsită)să o picteze așa cum o vede.Acesta este unul din mijloacele prin care
elevii pot să se apropie de comunicarea specifică artei plastice( de actul de creație), cu ajutorul
unor forme de expresie poetice (analogii, comparații, etc).

Integrarea educației plastice în ansamblul procesului de învățământ încă de la vârsta preșcolară

urmărește formarea treptată a deprinderii copiilor de a se exprima cu ajutorul elementelor de limbaj
plastic, de a pricepe, judeca si crea frumosul în arta si prin artă.

2
 1.1. Noțiuni artistice elementare

În clasele I-IV se așază bazele viitoarei culture artistice-plastice a elevilor odată cu

temelia primelor noțiuni specifce. Ele sunt legate atât de lărgirea orizontului lor de informații
(cunoștințe artistice-plastice) cât și de inițierea lor treptată în procesele actului de creație- plastic.
Pentru aceasta, este necesar ca elevii, începând chiar și cu cei din clasa I, să fie familiarizați treptat
cu funcțiile fundamentale ale unor elemente de limbaj plastic ca și cu unele modalități practice de
aplicare a acestora. Cu ajutorul lor ei își pot contura din ce în ce mai clar o viziune artistică-plastică,
care le determină și un anumit comportament esthetic. Se știe că educarea înclinațiilor native ale
elevilor reprezintă un proces de trecere la capacitate de creație ce depășesc gândirea lor empirică,
neproductivă, promovându-o pe cea creatoare productivă și originală.

De asemenea, se știe că limbajul artistic al elevilor reprezintă învelișul material al gândirii

lor artististice. Ea este acea calitate a gândirii care acționează în câmpul sensibilității estetice a
elevilor și care le face posibil schimbul de idei, de sentimente și de stări emotive etc.

„Limbajul artistic-plastic este mai ales un limbaj metaforic, induce asociații, provoacă
ecouri ( stări empatice) și atitudini estetice. El introduce valori în viața spirituală a elevilor și le
dezvoltă, pas cu pas, entuziasmul pentru cultura artistică, fiind totodată și un sistem de relații
stabilite convențional între anumite semne” (Bădulescu, 2000, p. 9). Elemente plastice: punctul,
linia, forma plană, volumul, valoarea, culoarea, devin semne ale limbajului plastic numai în
perspectiva unei semnificații (sens, talc, mesaj) și atunci când sunt structurate expresiv. Forța
expresiei unui sau altui semn plastic depinde de relațiile acestuia cu alte elemente din cadrul
compoziției plastic. Aceste relații dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc
expresia compoziției. Astfel, semnificația limbajului plastic corespunde stratului semantic.
Aceasta conduce la materializarea ideii, a sentimentului, a emoției estetice etc. a autorului.
Structura limbajului plastic corespunde stratului sintatic. El înscrie modalitățile (regulile) de
îmbinare a unor elemente (linii, forme, culori etc.) în contextual plastic (compoziție). Ambele
straturi sle limbajului plastic se găsesc într-un raport dialectic, formând un tot unitar.
Familiarizarea treptată a elevilor cu unele elemente de limbaj plastic este principalul mijloc de
formarea a viitoarei lor culturii artistice și prin aceasat, de realizare a educației lor estetice.

3
 Așa cum limbajul vorbit conține cuvintele, cum limbajul matematic are la bază cifrele și
semnele, cum limbajul muzical dispune de note , și artele vizuale dispun de un limbaj propriu.
Leonado da Vinci (1452-1519) , titanul Renașterii italiene, scria “Începutul picturii stă în punct,
în al doilea rând vine linia, în cel de-al treilea rând e suprafața, al patrulea e corpul cel acoperit de
suprafață “.Elementele de limbaj plastic constiuie alfabetul artelor vizuale și reprezintă mijloace
de comunicare specifică. Fără cunoașterea acestui alfabet, nu este posibilă înțelegerea mesajului
conținut într-o opera de artă, așa cum un analfabet nu va reuși să citească o carte.

4
 CAPITOLUL 2: Linia ca element de limbaj plastic

„ Dreaptă sau curbă, plană sau spațială, linia dispune de un arsenal extend de elemente de
expresivitate artistico-plastică, stând la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice”
(Șusală,1996,p. 54).

Linia, este urma lăsată de intrumentul de desen în mișcare pe suprafața hârtiei. În desenul
artistic , alături de punct, formă și culoare, se folosește ca element de limbaj plastic. Tratată în
acest mod, linia ia naștere dintr-un punct care “pleacă la plimbare”. Este deci un punct în deplasare
și devine mijloc de comunicare a afectivității și gândirii umane. În artele plastice ea oferă
posibilități de exprimare grafică, fiind semn și simbol, cu expresivități și semnificații distincte.

„ Aceasta poate fi element de sine stătător(ex. linia în duct continuu) sau linie de contur a
unor forme (suprafețe, etc.).Poate să exprime mișcare, energie, spațialitate, să prezinte forme, să
exprime dispoziții. Ea poate fi redată în diferite tehnici și procedee de lucru, acestea ducând la noi
expresivități plastice care poartă amprenta ficărui elev.Linia are potențialitatea de a sugera prin
valoarea și mișcarea ei ideea de formă, de spațiu și chiar de culoare.Un ansamblu de linii poate să
exprime o viziune cu un anumit conținut de idei (fig. 37 a,b)”( Ilioara, Tohăneanu, 1971,p. 53).

Linia ca agent de expresie plastică poate fi discursive, întreruptă, radial etc., diversificându-se
în funcție de capacitatea de creație a fiecărui elev.

5
 Linia în diferitele ipostaze expresive poate fi redată în diferite modalități: fie discursive cu rol
principal în spațiu plastic, fie în ansambluri liniare, folosindu-se monocromia, policromia,
contrastele alb-negreu etc.

„ Având în vedere anumite considerațiuni de ordin optic pe o suprafață data, linia are mai
multe posibilități de expresie. Acestea sugerează: stări staționare, de mișcare accentuate, de
mișcare atena/uată, de mișcare liberă (negravitațională) etc., există o autoritatea a expresivității
liniei care nu poate fi contestată (fig.37 c, d- Mișcări autoritare ale unor linii)”( Drăghicescu, 2007,
p.34).

Linia- semn servește comunicării, sugerează idei, redă elemente și obiecte din natură, indică un
lucru sau poate reprezenta ceva, are darul de a accentua carcateristicile obiectelor desenate.

În realitate coexistă linia cu rolul liniei-ornament, prezentă pe formele material create de

natură, întâlnite la zebre, tigri, fluturi, pești, frunze și flori, dar și la formele create de om, care pot
și țesături, cusături, obiecte ceramic și de uz gospodăresc etc.

Totodată mai poate fi identificată în ipostaza de linie-obiect, cum este cazul ramurilor de copaci,
al firelor de telegraf sau al liniilor de cale ferată. Linia posedă stări explosive și spațiale, devine
simbol al dinamcii și al mișcării.

În desen, linia deține triplu rol:

- constructiv, deoarece sugerează forma , volumul , materialitatea și chiar culoarea;

- figurativ, pentru că devine semn plastic sau formă cu diverse semnificații
- expresiv,datorat conținutului semantic al desenului obținut prin mișcare, ritm, contrast.

6
 In compozitiile decorative, liniile pot uni, separa sau sustine doua elemente decorative,
iar prin modul in care se grupeaza pot crea diverse armonii liniare.
De asemenea, liniile pot fi folosite in diferite procedee specifice compozitiei
decorative : repetitia, alternanta, simetria, asimetria etc.

Efectele expresive ale liniei sunt folosite în diferite ipostaze , determinate de forma
acesteia, care poate fi simplă, continua, egală, modulate, compusă ( conjugate), activă,
hașurată, după cum poate fi subțire, sensibilă, groasă, energică, întreruptă, lungă, scurtă, clară,
difuză.

Tipuri de linii

În scriere, în geometrie, in desen tehnic sau în alte reprezentări grafice, linia are aspect
diferit, specific fiecărui domeniu și rol de semn grafic cu înțeles clar, precis și delimitat.

În desenul artistic, alături de punct, formă si culoare, se foloseste ca element de limbaj

plastic, linia modulata, a cărei grosime este variabilă.

Spre deosebire de liniile simple, folosite în desenul tehnic sau geometri cu rol de semn
grafic și înțeles singular, linia modulată devine un simbol capabil să redea stările sufletești ale
celui care desenează și să adauge un plus de informatii de natură afectivă. Ea accentuează
caracteristicile obiectelor desenate și poate căpăta diferite expresivități si semnificați.

Liniile subțiri pot reda zonele luminate, colorile deschise si materialele fine, ușoare, iar cele
groase sunt folosite pentru redarea unei umbre, culorilor întunecate si materialelor grele.

Linii: subțiri- groase, continue, întrerupte.

7
 Ca sens,direcție, liniile pot fi curbe, frânte, drepte.Atât liniile frânte cât și curbe, pot fi
închise sau deschise.

ORNAMENT POPULAR DIN METAL(LINIE CURBĂ) « CRESTĂTURI »(LINIE FRÂNTĂ)

În funcție de poziția ocupată față de suport , linia stă orizontal, vertical, oblic(înclinat).

PATRICIU MATEESCU «PESCARII »(LINII VERTICALE SI ORIZONTALE)/ LINII OBLICE (ALTERNANTA)

Prin gruparea lor, liniile pot fi paralele, întretăiate, convergente și divergente, capabile să
exprime anumite idei prin efectele impresive create, ca de exemplu greu-ușor, lung-scurt, îngust-
lat, sus-jos, mare-mic.

În suprafața desfășurată structural, liniile generează ritmul, care este guvernat de poziție,
mișcare, caracter și formă( dus-întors, paralele, radiale, alternate,concurente, duct continuu,
arăbesc).

Ansamblul de linii dintr-o compoziție determină caracterul acesteia. Liniile așezate

preponderent pe orizontală anihilează mișcarea și indică relaxare, destindere, repaus, ceva
static. Atunci când se dezvoltă mai mult pe diagonală, în urcare sau coborâre, când au aspect
de curgere, de învolburare, se încolăcesc sau șerpuiesc , au darul să exprime mișcarea,
dinamismul.

8
 Functiile liniei :

-Funcția de contur- imită volumul și spațialitatea. Linia cu funcție de contur( nemodulată și

mulată pe formă) e folosită în desenul decorative.

-Funcția de definire/ generare a structurii interne, anatomice a formei – prespune desenarea unor
linii care se desfac sau se repeat în interiorul conturului (relieful).

-Funcția de definire/generare a suprafețelor (neutral) – serii de linii oarecum echidistante( drepte,

curbe, frânte) care sunt percepute ca suprafețe, fie plane, fie în relief.

- Funcția axială- fiecare obiect are o axă. Axa prezintă raport de lungime și grosime.

-Funcția vectorială- prespune trasarea unor linii care sugerează forța, tensiunea exercitată pe
aceea directie.

- Funcția de accent- linia cu această atribuție este, poate cea mai picturală și conferă lucrării o
atmosferă de lejeritate/ libertate și are, totodată, cel mai mare potențial impresiv-senzorial.

9
 CAPITOLUL 3: Expresivități și semnificații ale liniilor

Forma, poziția, sensul și modul de grupare al liniilor determină anumite expresivității și poartă
anumite semnificații. Să cunoaștem ce exprimă și ce semnifică diferitele tipuri de linii:

- linia subțire –gingășie, feminitate, lumină sensibilitate;

- linia groasă- vigoare, forță, umbră;
- linia continuă-fermitate, precizie, siguranță;
- linia întreruptă- nesiguranță, indecizie, căutare;
- linia dreaptă- rațiune, logică, rigoare;
- linia frântă- asprime, schimbare, vitalitate, ritm puternic;
- linia curbă- sensibilitate, emotivitate, delicatețe, melancolie;
- linia orizontală- calm, liniște, repaus, spațiu deschis;
- linia verticală- înălțare, aspirație, echilibru, noblețe, spiritualitate;
- linia sinuoasă- mișcare continua, fluiditate;
- linia oblică ascendentă- mișcare, dynamism, avânt, năzuință spre înalturi;
- linia oblică descendentă- instabilitate, cădere, dezechilibru, dezorientare, pericol;
- linii orizontale grupate- stabilitate, liniște repaus;
- linii vertical paralele dispuse la distanțe egale- ordine, măreție, armonie,înălțare;
- linii curbate ușor modulate- mișcare lină, grație;
- linii curbate în spirale cu sensuri contrare- viteză, frământare;
- linii dispuse în cercuri concentrice ori în spirale- ritm evolutiv, expansiv, de dezvoltare;
- linii de aceeași grosime- simplitate;
- linii de grosimi diferite- complexitate;
- linii difuze- transparență, plutire, moliciune.
Pe baza acestora, poatefi sugerată relizarea unor compoziții în care să se utilizeze
expresivității și semnificații ale liniilor și grupărilor de linii în funcție de mesajul dorit. Ca
subiecte pot fi alese La pescuit, Înălțarea zmeului, Zebre în iarbă, Păpușaa cârlionțată.
Expresivitatile si semnificatiile liniilor depind si de modul in care sunt grupate :
- linii verticale grupate in intervale egale - echilibru, sensibilitate;
- linii orizontale - stabilitate, liniste ;

10
 - linii curbe, usor ondulate - gratie, miscare lina ;
- linii curbe in spirale, pe directii contrare - viteza, framantare ;
- linii de aceeasi grosime - simplitate ;
- linii de grosimi diferite - complexitate ;
- linii paralele (orizontale, verticale, oblice) - ordine, armonie;
Toate aceste expresivitati si semnificatii rezulta atunci cand liniile respective sunt
dominante intr-o compozitie.

3.1. Linia în duct continuu și linia modulată

Linia continuă, construită fără reveniri, dintr-o singură trăsătură, se numește și linie în duct
continuu. În funcție de aspectul ei, poate fi de două feluri:

a) - Linia modulată este linia care pe traseul său conține zone subțiri, alternate cu altele
îngroșate (subțire- gros).Din aceste motiv este utilă pentru a sugera volumul, forța, vigoarea.
Sugestive sunt desenele rupestre din peșterile de la Lascaux ( Franța) și Altamira (Spania), care
redau scene de vânătoare cu imagini de animale stilizate, în care liniile modulate au un rol evident.

Grupate și repetate la anumite distanțe în mișcare rectilinie (drept) sau ondulatorie, liniile își
sporesc efectul expresivității plastic când sunt redate în creion sau tuș. Pe suport umed tușul
fuzionează iar linia rezultată dobândește expresivități nebănuite. Pisicile, maimuța și leul deseante
de copii chinezi sunt cât se poate de edificatoare.

b)- Linia nemodulată este linia care are grosimea uniform pe tot traseul ei. Grafica sa are un
aspect decoratic și necesită precizie și siguranță din partea autoruluui. În mod frecvent, este folosită
ca linie de ornament în ceramic, la portul popular, la țesături, la crestături în lemn.

Între ornamentele descorative s-au impus diferite tipuri de linii, carevîn timp au devenit
simbolice și recunoscute ca specifice pentru un popaor sau altul. Așa sunt liniile frânte, sub formă
de zeluțe folosite de greci la decorarea vaselor, liniile spiralate din arta romanî, sau liniile arabesc
din arta arabă.

11
 3.2 Linia de contur și linia care decupează

De la vârste fragede, cu mult înainte de a scrie, puiul de om descoperă desenul, grație creionului
sau a cretei, care lasă urme pe perete, pe mobile și îmbrăcminte. Primele exerciții grafice par simple
mâzgăleli, dar ascund în ele un univers nebănuit. Treptat, liniile capătă sens și figurează o intenție,
mai mult sau mai puțin în concordanță cu realitatea. În artele vizuale, linia conturează, construiește,
pune în evidență volumul și forma.

a)- Linia de contur este asemeni unui hotar, ca un gard care împrejmuiește ceva. Ea este
evidentă, iar în actul creației are aspect elaborat. În desenul copiilor, linia de contur povestește și
ia în stăpânire spatial. De la linia orizontului, care separă net cerul de pământ, până la case, oameni,
pomi, nori, soare, totul este conturat cu o linie neagră sau cu o culoare preferată.

b)- Linia care decupează este o linie imaginară, imaterială, aparent invizibilă. Nu orice pată de
culoare este delimitată de un contur și totuși întinderea ei este limitată numai la suprafața pe care
o ocupă. Marginile acelei pete constituie linia care decupează. Ea este prezentă și acolo unde două
pete decorative, diferit colorate, stau alăturate. Deși fără o barieră care să le separe, formele petelor
sunt distincte, deoarece hotarul care le separă este linia de decupaj.

Linia poate fi întâlnită ca linie- ornament al formelor material create de natură (fluturi, zebra,
tigri) sau a formelor create de om (vase din ceramic, țesături etc.,), precum si ca linie-obiect
(ulucile de la gard, firele electrice etc.) Ca element de construcție, linia poate sugera forma,
volumul și chiar culoarea. Cel mai des liniile sunt folosite în ansamblu și nu ca element singurlar.
În aceste situații, linia se prezintă sun forma unor mulțimi de linii paralele ca rezultat al tehnicii de
lucru folosite

De asemenea liniile pot fi folosite în diferite procedee specific compoziției decorative

repetiția, alternanța, simetria, asimetria etc.

12
 Linia a fost folosită cu mult success în gravură sub formă de hașuri, de către Abrecht Durer,
în litografie de către Honore Daumier, iar în desen și pictură de către Vicent van Gogh, Henri
Matisse, Pablo Picasso, Theodor Pallady ș.a.

13
 CONCLUZII

În concluzie, linia este un mijloc de materializare a simțurilor și conceptelor intelectuale

ale elevilor. Ea este și un mijloc de comunicare a afectivității și inteligenței omului.

Linia poate să exprime mișcare, energie, spațialitate, să prezinte forme, dispoziții, poate fi
redată prin diferite tehnici și procedee de lucru, acestea ducând la noi expresivității plastice care
poartă amprenta temperamentului fiecărui elev.

Aceasta are potențialitatea de a sugera prin valoarea și mișcarea ei idea de a forma, de spațiu
și chiar de culoare. Un ansamblu de linii poate să exprime o viziune cu un anumit conținut de idei.
Linia ca agent de expresie plastic poate fi discursive, întreruptă, radială etc., diversificându-se în
funcție de capacitatea de creație a fiecărui elev. Trecerea de la o linie greoaie expresivă către o
linie expresivă este indiciul unie transformări calitative în gândirea copiilor. Aceasta se realizeză
treptat pe baza diferitelor exerciții-joc și pe baza cercetării unei lucrări de artă plastică.

Educatia plastică este cea care dezvoltă la copii gândirea creatoare, sensibilitatea si gustul
estetic. Omul ca ființă estetică este înzestrat cu o mare sensibilitate pentru tot ceea ce reprezintă
frumosul din natură, artă, relații interumane.Creșterea sensibilității umane în general,a sensibilității
estetice în special,devine o dependentă nu numai de factori raționali si afectivi, ci și de valorile
culturale asimilate. Există ,desigur,in orice ființă umană un fond estetic unic si inconfundabil,care
corespunde cerintelor sale pe plan strict individual si umanist,dar nu suficient. Formarea
si pregătirea omului virtual nu a exclus, nu exclude si n-ar putea exclude vreodată domeniile care
favorizează educația estetică. Școala este unul dintre domeniile care asigură și urmărețte formarea
gustului si judecății estetice.

14
 BIBLIOGRAFIE:

● Bădulescu, R., ( 2000), „Educație plastică – manual pentru clasa a II-a”,

București: Editura Humanitas Educațional

● Chirev, A., (1964), „Dezvoltarea copilului prin joc, învățare, muncă”, București:
Editura Didactică și Pedagogică

● Cristea, M., Cristea, I., „Album de artă școlar”, București: Editura Corint

● Drăghicescu, F., Drăghicescu, S., (2007), „Educație plastică- ghid metodic

pentru clasele I-IV”, București: Editura Aramis Print

● Elconin, E.,V., (1975), „ Psihologia jocului”, București: Editura Lumina

● Filoteanu, N., Marian, D., (2000), „Desen artistic și educație plastică-manual

pentru clasa a I-a”, București: Editura All

● Ilioara, M., Tohăneanu, A., (1971), „Metodica predării desenului la nivelul

preșcolar și primar”, București: Editura Didactică și Pedagogică

● Șușală, N., I., (1996), „Curs de desen”, București: Editura Fundației “România
de mâine”

● Șușală, N., I., Petre, G., ( 2003), „Educația vizuală pe bază de sinteze”,
Slobozia: Editura Startipp

15