Sunteți pe pagina 1din 1

Către

Directia de Strategii Guvernamentale


În atenția Domnului George Surugiu,

Subsemnata Kádár Enikő, directoare a Gădiniței cu Program Prelungit „Benedek Elek”


Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, doresc să mă adresez instiuţiei dumneavoastră în speranţa
obţinerii unui răspuns afirmativ (favorabil) noului nostru demers.
Din 1945 Alianţa Democrată a Femeilor preia organizarea grădiniţelor şi a căminelor de copii. Aşa
îşi începe activitatea după al doilea război mondial primul cămin de copii din strada Oltului, în palatul
veterinarului principal al judeţului, Kese Lajos. Institutul, până la înfiinţarea judeţelor, a purtat numele
comunistului Lázár Mihály. După1968 grădiniţele şi căminele de copii sunt numerotate şi astfel instituţia
devine Grădiniţa de copii nr. 1 din oraş. După schimbarea regimului, în 1991, Căminul de Copii nr.1 este
denumit după numele marelui povestitor Benedek Elek.
Au fost continuate acţiunile de reformă a învăţământului atât în domeniul conţinutului, cât şi în cel
de influenţare pozitivă al compartimentului didactic, dezvoltând o strategie modernă de cunoaştere a copiilor
și de creare a tuturor condițiilor de dezvoltare și stimulare în scopul participării acestora la propria lor
formare și pregătire pentru a răspunde pozitiv la condițiile de adaptare, fără eșecuri în activitatea școlară.
Climatul organizaţiei noastre este unul stimulativ, de toleranţă şi cooperare, dinamic, inovator şi incluziv.
Grădinița are în acest moment 10 grupe din care 3 de secție romană, cuprinzând circa 60-65 de copii.
Păstrând tradiţia, personalul didactic are în comun dorinţa de autodepășire şi deschidere spre valorile
umaniste. Din acest motiv, ne-am propus pentru anul acesta, să achiziţionăm pentru grupele secţiei române
costume populare romaneşti în vederea unei mai bune desfăşurări a activităţiilor cu caracter tradiţional şi
folcloric. Pentru realizarea acestui lucru, avem nevoie de 16 costume tradiționale pentru fete cu toate
articolele specifice şi 15 costume pentru băieţi, pentru vârstă preşcolară. Costul estimativ al achiziţiei este de
aproximativ 9000-9500 lei, sumă de care instituţia noastră nu dispune în momentul de faţă. De aceea, prin
prezenta, ne adresăm instituției condusă de dumneavoastră şi solicităm sprijin în realizarea acestui demers.

Vă mulţumesc anticipat!
Cu stimă, Kadar Eniko

S-ar putea să vă placă și