Universitatea din Pitești

Facultatea de Stiințe
Departamentul IMSIA
Masterat: Ingineria Mediului
An universitar: 2013-2014
Titular: Lect.univ.dr.ing. Cicerone Marinescu
Disciplina: Energii neconvenționale

CURS nr.1
Dimensionarea panourilor termosolare pentru producerea apei calde menajeră de consum

Proiectarea Instalatiilor Solare

Dimensionarea termica a instalatiei solare

*Vom lua in consideratie trei aplicatii solare tipice:

- Panouri solare pentru incalzirea apei calde menajere;
- Panouri solare pentru incalzirea spatiilor casnice;
- Panouri solare pentru incalzirea piscinelor.
*Vom defini procedurile necesare pentru a stabili:
- Influenta pe care o are pozitia in care se afla panourile solare asupra energiei obtinute;
- Necesarul termic mediu;
- Suprafata panourilor solare;
- Volumul rezervorului de acumulare solara;
- Gradul de acoperire ce poate fi obtinut.

Fig.1: Evolutia anuala normala a energiei solare disponibile pe o suprafata de referinta

1
 Informatii generale privind necesarul termic

Elementul principal ce sta la baza dimensionarii panourilor solare il constituie necesarul termic al
aplicatiei specifi ce pe care dorim sa o integram. În mod special, se vor stabili valorile lunare si cele anuale ale
necesarului termic.
Cunoasterea varfurilor zilnice de consum poate fi ignorata in cazul instalatiilor solare, deoarece
energia solara termica reprezinta o sursa de economisire energetica similara surselor traditionale (gaz,
electricitate).
De aceea, se va tine cont de dimensionarea panourilor solare si nu de gradul de confort (ca de exemplu,
prezenta constanta a unei mari cantitati de apa menajera), acesta din urma reprezentand o prerogativa
fundamentala atunci cand se aleg dimensiunile sistemelor traditionale de incalzire (instalatii cu cazan ori
sisteme similare).
Evolutia anuala a necesarului de energie trebuie comparata cu energia furnizata de soare. Acest raport
creste in timpul verii si scade pe masura ce vremea se raceste (curba tip clopot). Evolutia anuala a energiei
solare este influentata in mod considerabil de pozitionarea (inclinarea si orientarea) campului de colectoare,
element tratat in continuare.
Gradul de acoperire al energiei solare comparativ cu un profil constant de consum menajer in timpul
anului (aplicatie menajera normala pentru locuinte in regim de condominiu).

Fig.2: Gradul de acoperire al energiei solare comparativ cu un profil de consum menajer in combinatie cu
consum pentru incalzirea spatiilor (aplicatie menajera normala pentru locuinte cu o singura familie).

2
 Fig.3: Expunere la lumina solară

Sunt preferate in general evolutiile profilului de consum aproximativ regulate pe durata anului sau care
urmeaza pe cat posibil variatia energiei solare.
De exemplu, consumul de apa calda menajera in campinguri, in timpul verii, mentinerea temperaturii
piscinelor descoperite si racirea pe timpul verii (cu ajutorul dispozitivelor de absorbtie) reprezinta aplicatii
solare optime dat fiind faptul ca solicita sarcini maxime in timpul verii (sau in perioada de disponibilitate
maxima a sursei alternative).

Fig.4: Profil de consum anual corect (piscina in aer liber)

3
 La polul opus, aplicatiile care presupun, de exemplu, incalzirea spatiilor casnice si productia de apa
calda menajera in scoli, reprezinta situatii tipice in care exista o „gaura” de consum in timpul verii si un varf
iarna.
Aceste aplicatii nu sunt in concordanta cu disponibilitatea de energie solara si, prin urmare,
fezabilitatea tehnica a acestora, precum si consumul, vor fi evaluate de la caz la caz.

Fig 5: Profil de consum anual incorect (incalzirea apei menajere intr-o scoala)

Informatii generale privind pozitionarea panourilor solare

Pozitionarea panourilor solare are o importanta deosebita din punct de vedere al randamentului
energetic al instalatiei solare.
Studiul pozitionarii se refera in general la alegerea unghiurilor de montaj al panoului solar si la
analizarea zonelor de umbra, atat a celor create de randurile de panouri solare, cat si a celor generate de
obstacolele aflate in afara campului.
În anumite cazuri, constrangerile impuse de pozitionare sunt in numar atat de mare incat este mai
bine sa se renunte la realizarea unei instalatii solare si sa se opteze pentru alte tipuri de investitie.

Azimutul si inclinarea panoului solar

Cantitatea anuala de energie solara obtinuta depinde de modul in care colectorul este expus
traiectoriilor zilnice ale soarelui (pe durata tuturor celor 365 de zile ale anului).
Acest fapt depinde de doua unghiuri in care este montat colectorul:
- Orientarea (denumita „Azimut”): defineste indepartarea de Sud (in emisfera noastra);
- Inclinarea: defineste gradul de inclinare a colectorului.

4
 Fig 6: Azimutul si inclinarea panoului solar

Expunerea medie zilnica la lumina solara corespunzatoare lunii corespunzatoare (kW/m2 zi) poate fi
calculata pentru o suprafata orientata si inclinata in orice mod, printr-o procedura definita de norma UNI 8477,
partea I.
Oricum, exista numeroase programe gratuite sau simple foi de calcul care permit calcularea influentei
pe care unghiurile mai sus mentionate o au asupra cantitatii de energie solara anuala si lunara pentru toate
zonele geografice.
Fara a intra in detaliile calculelor analitice deja descrise in norma, oferim cateva indicatii general
valabile si utile pentru o corecta pozitionare a campului colector in functie de tipul de aplicatie solara aleasa.
- Orientarea Υ: Orientarea spre sud (Υ=0°) reprezinta conditia ideala, obtinandu-se astfel cea mai mare
cantitate de energie atat pe o baza anuala cat si lunara. Acolo unde este posibil, pentru orice tip de aplicatie, este
intotdeauna de preferat ca azimutul sa fi e egal cu 0°. Anumite aplicatii anuale sau in primul rand de vara (de
exemplu, pentru incalzirea piscinelor si a apei menajere) implica indepartari majore de la conditia ideala fara
pierderi importante de energie.
Alte aplicatii proprii doar anotimpului rece (de exemplu integrarea in instalatii de incalzire), tocmai
datorita faptului ca prevad exploatarea energiei solare in perioadele cu expunere redusa la lumina solara, sunt
extrem de sensibile la indepartarile fata de sud.
- Înclinatia ß: Unghiul de inclinatie optima depinde in mare masura de utilizarea instalatiei solare. Unghiurile
optime de inclinatie sunt mai reduse pentru productia de apa calda si pentru incalzirea piscinei, deoarece tin
cont de inaltimea cea mai ridicata a soarelui in timpul verii. Unghiurile optime de inclinatie pentru integrarea in
instalatii de incalzire a mediului ambient sunt in schimb mai mari dat fi ind faptul ca sunt prevazute pentru
pozitia mai joasa a soarelui in anotimpurile de tranzitie.

5
 Fig 7: Aplicatii

Umbra generata de obstacole

Acest tip de umbra necesita observarea localizarii pentru a determina conturul unghiular al
obstacolului vazut din centrul campului de panouri solare de instalat.

Fig 8: Umbra generata de obstacole

6
 În fiecare zi a anului, soarele urmeaza o traiectorie pe bolta cereasca ale carei coordonate principale,
azimutul si elevatia, sunt reprezentate in grafic.
În acelasi grafic sunt reprezentate azimutul si gradul de elevatie al unor potentiale obstacole situate in
apropierea unei anumite instalatii solare.
Prin urmare, graficul permite stabilirea intervalelor de timp si a zilelor in care instalatia solara nu este
expusa in mod direct luminii solare. Se poate astfel evalua cantitatea anuala de energie care lipseste.
Si in acest caz, pentru tratarea exclusiv analitica, se vor consulta textele specifice.

Fig 9: Aplicatii-traiectorie solară

Determinarea consumului de ACM al unei familii

Consumul de ACM se determina in functie de numarul de persoane si de caracteristicile consumului de

apa calda.
Consumul mediu de apa calda menajera este 50 litri/ zi /persoana, dar putem sa calculam si cu un
consum redus de 35 litri / zi/ persoana sau cu un consum ridicat de 70-80 litri.
Deci in cazul unei familii de 4 persoane un consum normal de ACM ar fi de 200 litri pe zi.
Importanta acestei cifre: influenteaza marimea boilerul sau a pufferului, adica a rezervorului de stocare
si in functie de acesta si marimea panoului solar si nivelul costurilor cu instalatia solara>>.
De ex. pentru un consum mediu de 100 litri pe zi alegerea unui boiler de 120-150 litri este perfecta.
Acesta va asigura consumul in timpul zilei de 100 litri (mai mult folosit de obicei seara) + consumul din
dimineata zilei urmatoare, cand inca panourile nu s-au pus in functiune. Acest consum poate fi asigurat cu un
panou solar de 20-24 de tuburi vidate.

7
 In cazul alegerii unui panou mai mare, sistemul va fi supradimensionat si noi vom cheltui mai mult pe
instalatia solara decat ar trebui.
La fel daca consumul nostru de ACM este de 500 litri pe zi atunci alegerea unui boiler sau puffer de
300 litri nu prea ne ajuta, ne mai vorbind de faptul ca un singur panou de 30 tuburi nu prea va satisface nevoile
noastre.

Determinarea consumului de ACM al unei pensiuni

Sa luam ca si exemplu o pensiune care este intretinuta de o familie de trei persoane, iar in perioada
mai-septembrie gradul mediu de acoperire a pensiunii sa fie 15 clienti /zi.
Bucataria prepara zilnic 3 mese iar masina de spalat vase este pornita zilnic de 5 ori.

Nevoile ACM familie de 3 persoane 3 x 50 litri = 150 litri

Nevole ACM turisti 15 clienti x 50 litri = 750 litri
Bucataria 3 mese x 15 clienti x 10 litri = 450 litri
Masina de spalat vase 5 x 20 litri =100 litri
Total consum ACM 1450 litri.

In continuare vom prezenta niste date privind consumul mediu de ACM in cazul unor scoli, pensiuni,
case familiale etc.
Nevoile zilnice de ACM in litri - valori estimative

Denumirea activitatii Necesarul de ACM in litri Temperatura in grade C

Spalat vase zilnic/pers. 12..15 50
Spalat maini 2..5 40
Spalat pe cap 10..15 40
Baie cu dus 30..60 40
Baie cu vana marime standard 120..180 40
Baie cu vana mare 250..400 40

Fig 10: Necesar zilnic de apă

8
 Consumul de ACM in functie de tipul consumatorului:

Denumire consumator Consumul mediu de ACM in litri /zi

Sali de fittness / dus 45
Rstaurant/ client 8..15 masa servita
Bar/client 2
Scoala / student sau elev 5
Spitale/pat 80
Birouri/angajat 5
Fabrici/angajat 20

In cazul unui soft de simulare de multe ori ne confruntam cu supradimensionarea sistemului care
pentru comerciant e super ok, dar pentru consumator nu tocmai.
De exemplu unele softuri calculeaza marimea boilerului si a pufferului in felul urmator: pe baza
datelor statistice se stie ca nu fiecare zi e la fel de insorita. Recomandarea unor softuri este sa calculam marimea
boilerului si a panourilor solare aferente in functie de consumul mediu zilnic ori 2 sau chiar 2.5.
Aceasta cifra are la baza faptul ca daca 2 sau 3 zile consecutive, conditiile meteorologice nu sunt
tocmai favorabile atunci noi sa avem stocat in boiler ACM pentru 2 sau 3 zile, pana cand iarasi intensitatea
radiatiilor sau conditiile meteorologice vor fi favorabile.
In cazul unui consum mediu de 200 litri / zi / familie acesta ar insemna ca in locul unui boiler de 200
litri si a unui panou de 30 de tuburi vidate, ar rebui sa recomandam un boiler de 400-500 litri si doua panouri de
30 de tuburi.
Clientul trebuie atentionat de avantaje: consumul de ACM asigurat 2-3 zile si in conditii nefavorabile,
si de dezavantaje, pretul mai ridicat. Se recomanda folosirea sistemelor solare alternativ cu un alt sistem de
incalzire pentru a putea fi folosit in mod optim pe tot timpul anului.

Funcționarea panourile solare termodinamice

Fig 11: Panou solar

9
 Sistemul solar de generatia a treia functioneaza cu ajutorul unui lichid de racire R407C (nu este un
antigel ca si in cazul panourilor solare traditionale ci un gaz) umplerea sistemului fiind asemanatoare cu
punerea in functiune a unui aparat de aer conditionat.
Lichidul de racire circula prin sistem la -5°C si intra in sistem la -15° C, apoi se incalzeste si se
evapora.
Lichidul evaporat este transformat in gaz si prin intermediul retelei de distributie solara intra in
compresor. Pa parcursul compresiei gazul isi mareste densitatea, crescandu-si temperatura la 110-130°C, dupa
care printr-un schimbator de caldura transmite caldura unui rezervor de apa calda sau sistemului de incalzire.
Pe scurt sistemul solar termodinamic functioneaza exact ca si frigiderul obisnuit de acasa numai pe
invers.

Alcătuire sistemul solar termodinamic:

Fig 12: Panouri termodinamice

*Panouri solare, de marime 200x80 cm, confectionate din aluminiu, greutatea unui panou este 7.6 kg
*Bloc solar termodinamic
*Automatizare cu afisaj digital
*Agent termic R407C
*Boiler inox - cu rezistenta electrica, si optional cu schimbatoare de caldura montate in plus pentru a putea fi
conectate si la alte surse de incalzire.
In cazul incalzirii piscinelor se mai adauga un schimbator de caldura piscine.

Tipuri de instalatii solre termodinamice

Instalatii solare termodinamice pentru apa calda - cu panou montat in exterior E

Instalatii solare termodinamice pentru apa calda - fara panou montat in interior I
Instalatii solare termodinamice pentru apa calda - cu panou montat in exterior dar functionabil si in interior E+I
Instalatii solare pentru apa calda si aport la incalzire
Insatalatii solare termodinamice pentru incalzire piscine
Instalatii solare termodinamice incalzire / racire

10
 Instalarea panourile solare termodinamice

Panourile sunt usor de instalat. Acestea pot fi montate pe acoperis, pe podea, pe FATADE, PE
GARDURIsi pe alte suprafete, chiar si pe verticala.
Practic pot fi amplasate oriunde dar se recomanda orientarea spre sud iar inclinarea panourilor sa fie
intre 45-90 grade.
Acesta inseamna ca panourile pot fi montate si pe verticala adica de ex. pe peretele cladirilor sau pe
gard, fara a fi necesara existenta unui spatiu suficient de mare pe acoperis pentru a putea fi montate toate
panourile pentru deservirea necesitatilor.
Distanta maxima intre panourile solare si blocul solar termodinamic nu poate depasi 30 metri, iar in
inaltime nu poate fi mai multa decat 15 metri.
Consumul de energie electrica al unui echipament tipic de producere a apei calde menajere de 200 litri
este 500 W.
Perioada de garantie standard pentru echipament este de 2 ani, iar pentru panouri este de 5 ani din data
punerii in functiune. Produsul corespunde directivelor CEE 73/79 si CE 93/68 si dispune de certificare Solar
Keymark. (produs in UE).

Avantajele sistemului de panouri solare termodinamice:

Functioneaza in toate conditiile meteorologice pe vant, pe ploaie, pe zapada, chiar si in timpul noptii
Estetic - la cerere panourile din exterior pot fi comandate in diverse culori.
Boiler inox.
Schimbatorul de caldura nu este in contact direct cu apa deci, nu e afectat de depunerile de calcar.
Punere in functiune simpla.
Instalatiile solare termodinamice E+I (interior+exterior) au o performanta ridicata.
Nu exista intretinere - se va controla anual numai protectia anodului incorporat in rezervorul de apa
calda, in caz de nevoie acesta va fi inlocuit.
Nu este inflamabil.
Nu este nociv.
Agentul termic este chimic stabil la diferite presiuni si temperaturi.
Instalatia solara termodinamica nu este expusa riscului de inghet (ca si in cazul instalatiilor solare in
care agentul termic este apa, sau la sistemele gen termosifon, cu rezervorul incorporat sau lipit de panou, care
functioneaza doar vara).
Nu exista un ventil solar de siguranta care ar putea scadea presiunea sistemului in cazul supraincalzirii.
In panouri circula numai agentul de racire deci apa dura nu cauzeaza probleme, calciul din apa si nici
rugina nu ataca sistemul.

Dezavantajele sistemului de panouri solare termodinamice:

Sistemul solar termodinamic este functionabil doar la temperaturi de peste -5°C, sub aceasta
temperatura sistemul se opreste.
Consumul de energie electrica este mai ridicat decat in cazul unei instalatii solare traditionale dar mai
mic decat daca am folosi rezervor electric sau cu rezistenta electrica pt. incalzirea apei.
Pretul unui sistem este putin peste pretul unei instalatii cu panouri solare traditionale si noaptea in toate
cele 24 de ore ale zilei!

11
 CURS nr.2
Dimensionarea panourilor termosolare pentru producerea energiei termice cu rol de aport la
încălzirea locuințelor

Sisteme cu panouri solare termice

In cele ce urmeaza vom vorbi despre panouri solare TERMICE, cu ajutorul carora se produce apa
calda menajera (a.c.m.) sau apa calda menajera + aport la incalzire.
Atentie: acestea se confunda destul de frecvent cu panourile solare FOTOVOLTAICE care au ca rol
producerea energiei electrice!

Tipuri de panouri solare

Exista 2 tipuri principale de panouri solare termice:

- panouri solare plane - panouri solare cu tuburi vidate

Fig. 1: Panouri solare

Modul de functionare este asemanator la ambele tipuri: agentul termic (glicol = un antigel special) care
se gaseste in tevile din panou solar se incalzeste prin efect de sera (este expus la soare intr-un spatiu inchis) si
este circulat cu o pompa intr-un sistem inchis prin intermediul tevilor de legatura catre un boilerul de a.c.m.
unde, ajungand in serpentina cedeaza caldura apei acumulate in acesta.
O carcteristica importanta a eficientei unui panou solar este randamentul de functionare. Studiile au
demostrat ca randamentul este influentat de temperatura exteriora (acesta scade cu temperatura) cat si de
pierderile de caldura ale agentului termic prin suprafata panoului. Prin constructia speciala in cazul panourilor
cu tuburi, tevile prin care circula agentul termic (glicol) sunt inconjurate de vid, acesta fiind un foarte bun
izolator termic limiteaza pierderile de caldura catre exterior.
Aceasta proprietate foarte importanta in cazul temperaturilor exterioare scazute (iarna) le asigura o
eficienta superioara fata de panourile cu fata plana care au aer ca strat izolator si prin urmare pierderile de
caldura mai mari. In anotimpul cald cele doua tipuri de panouri au randamente apropiate.

Alte deosebiri:
- spargerea accidentala (grindina, piatra etc) a unui tub de la un panou cu tuburi vidate nu necesita oprirea
instalatiei pentru inlocuirea tubului respectiv. La panourile plane, in functie de gravitatea sparturii (daca prin
spartura patrunde aerul exterior, daca crapaturile obtureaza suprafata de absorbtie etc), de multe ori este
necesara inlocuirea.
- panourile cu tuburi vidate sunt mai scumpe decat cele plane datorita tehnologiei speciale de fabricatie.

12
- din punct de vedere al intretinerii panourile cu tuburi, prin constructia lor, sunt mai usor de curatat fie ca este
vorba de praf, zapada sau gheata.
Pentru clima din tara noastra, in cazul majoritatii aplicatiilor solare de producere a.c.m. panourile plane
reprezinta o solutie viabila. In cazul zonelor de deal sau munte si in aplicatiile solare cu aport la incalzirea
spatiilor de locuit se recomanda panourile cu tuburi vidate.

Montarea sistemelor solare

Pentru instalarea unui sistem solar se recomanda angajarea unei firme de profil in realizarea
instalatiilor solare, cu experienta in domeniu, aceasta operatiune fiind una foarte specializata atat din punct de
vedere al montajului panourilor cat si al realizarii instalatiei sau programarii automatizarii.
Panourile solare se pozitioneaza pe cat posibil cu orientare catre sud; variatii de +/- 30 grd fata de sud
nu afecteaza semnificativ performanta sistemului.
Daca acoperisul casei nu permite orientarea panourilor catre sud, se va incerca pozitionarea catre S-E
sau S-V; daca e posibil, se va alege orientarea S-V, care permite expunerea panourilor la soare de dupa-amiaza
pana seara cand radiatia solara este intensa, spre deosebire de S-E care asigura expunere de dimineata pana la
pranz.
Inclinatia fata de orizontala: unghiul optim de inclinare fata de orizontala este egal cu latitudinea
geografica a locului = 45 grd pt Romania (pentru captare optima pe toata durata anului); unghiuri mai mici
intensifica captarea vara (soarele e “mai sus” si razele sunt perpendiculare pe panou), unghiuri mai mari sporesc
captarea in anotimpurile reci (soarele e “mai jos”).
Evident, in cazul montajului pe acoperis inclinat unghiul este dat de inclinatia acoperisului. Se va evita
un unghi de inclinare mai mic de 25-30 grd fata de orizontala datorita riscului de supraincalzire vara in lipsa
consumului de a.c.m. (absenta locatarilor in week-end, in concediu etc) si scaderii eficientei sistemului iarna.
Materiale si echipamente recomandate pentru instalatii solare (de urmarit ce materiale foloseste firma
care a fost angajata sa efectueze montajul):
- pentru teava de legatura panouri-boiler: teava din cupru sau inox; la sisteme solare mari se accepta teava
neagra din otel pentru reducerea costurilor. Se interzice utilizarea tevilor din orice plastic (PE, PPR, PEX-Al,
PVC, PEHD etc) si a celor din otel zincat (galvanizat) datorita reactiei chimice cu antigelul (glicol).
- izolatia termica a tevilor de legatura panouri-boiler trebuie sa fie speciala pentru solar (nu de incalzire): sa
reziste la temperaturi ridicate, la actiunea agresiva a UV si a pasarilor.
- pe circuitul solar: NUMAI vas de expansiune solar, nu de incalzire sau sanitar (a.c.m.) deoarece membrana
trebuie sa reziste la temperaturi ridicate si actiunea agresiva a antigelului (glicol).

Densitatea fluxului radiant solar pe suprafețe înclinate

Performanţele instalaţiilor heliotehnice sunt determinate de densitatea puterii radiante pe suprafaţa

colectorului termal sau fotovoltaic.Densitatea fluxului direct, difuz şi a celui reflectat de sol se calculează cu
formule empirice care diferă de la un autor la altul.
În continuare, sunt prezentate formulele care aproximează cel mai bine datele experimentale din vestul
României:
În relaţia (1.1), coeficientul de atenuare poate fi pus în forma
η = d+k/m.
(1)
Aceasta conduce la următoarea expresie a intensităţii radiaţiei solare directe atenuate:
B=S*a*e-dm (2)
unde:
a = e-k
a=0,88
d = 0,28.

13
 Variaţia distanţei Pământ-Soare determină variaţia densităţii fluxului radiant extraterestru ceea ce face
necesară introducerea unui factor de corecţie,
C = 1+ 0,0034 cos n. (3)
Densitatea fluxului radiant extraterestru, de la o zi la alta, este:
S’ =C·S (4)
Relațiile (2) și (4) conduc la expresia intensităţii radiaţiei solare directe atenuate:
B=S*C*a*exp(-d/sinα) (5)
Pe o suprafaţă orizontală, componenta directă a radiaţiei solare atenuate, conform figurii 2, este:
B0 =B*sinα (6)

Fig. 2: Radiația solară pe suprafețe: a)-orizontală, b)-înclinată

Intensitatea radiaţiei solare reflectate de sol şi interceptate de suprafaţa înclinată cu unghiul s faţă de
planul orizontal este:

(7)
Intensitatea radiaţiei solare difuzate în condiţii atmosferice normale este:

(8)
Intensitatea radiaţiei solare difuze interceptate de suprafaţa înclinată cu unghiul s faţă de planul
orizontal este:

(9)

14
 Aparate pentru măsurarea densității fluxului radiant

La baza funcţionării aparatelor pentru măsurarea densităţii fluxului radiant stau legile radiaţiei termice.
În componenţa lor intră suprafeţe negre care absorb integral radiaţia solară.
Dacă aparatul este echipat cu termocuple, el intră în clasa pyranometrelor iar intensitatea curentului pe
care-l furnizează este proporţională cu intensitatea radiaţiei solare.
Aparatul echipat cu circuite de compensare face parte din clasa radiometrelor iar puterea electrică
absorbită de circuitul de compensare este proporţională cu intensitatea radiaţiei solare.
1.Watmetrul Solar Solaris 1:
Aparatul Solaris 1 este un bolometru diferenţial autocompensat care măsoară intensitatea radiaţiei
solare globale pe plane cu orientare variată. Aparatul este util instalaţiilor solare care culeg radiaţia solară de pe
suprafeţe cu unghiuri azimutale de ± 300 şi cu unghiuri de înclinare care variază între zero şi 600.
Aparatul conţine două unităţi: senzorul de radiaţii care poate fi rotit în planul orizontal şi în planul
meridianului locului şi unitatea electronică care converteşte semnalul de intrare în semnal electric şi afişează
rezultatele. Pe figura 3 se arată ecuatorialul pe care este aşezat senzorul.
Senzorul conţine două plăci de cupru înnegrite, identice, cu dimensiunile de 40; 50 şi 0,1 mm. O placă
este expusă radiaţiei iar cealaltă este acoperită cu o oglindă de argint. Fiecare placă metalică este sudura unui
termocuplu.
Unitatea electronică asigură încălzirea plăcii umbrite astfel ca tensiunea termoelectromotoare între
sudurile termocuplului să fie nulă. Puterea electrică necesară pentru încălzirea plăcii umbrite este egală cu
puterea radiaţiei pe placa expusă.
În figura 4 se arată schema circuitului electric al aparatului. Elementele circuitului sunt: 1- placa
activă, 2 - placa pasivă, 3 - oglindă, 4 - termocuple, 5 - rezistor de încălzire, R = 10 Ω, 6- amplificator
diferenţial, 7 - fotodiodă, 8 - placă de geam.

Fig. 3: Ecuatorial cu senzorul watmetrului

15
 Fig. 4 : Circuitul electric Solaris 1

2. Pyranometrul portabil Solaris 2: Pyranometrul Solaris 2 măsoară intensitatea radiaţiei solare globale în
planul orizontal. Fotografia aparatului este prezentată în figura 5.

Fig. 5: Pyranometrul Solaris 2

16
 Senzorul de radiaţii, notat cu A în figura 5, cuprinde 8 sectoare circulare din cupru cu grosimea de 0,1
mm, vopsite alternant în alb şi negru.
Plăcile vopsite în alb şi negru sunt suduri reci respective calde ale termocuplelor lipite pe feţele
inferioare ale acestora şi înseriate.
Senzorul este acoperit cu un dom de sticlă silico-calco-sodică cu indicele de refracţie n =1,6. În
domeniul spectral (0,4 - 1,1) μm, transmitanţa sticlei este de 94 %.
Unitatea electronică are rolul de a termostata aparatul la variaţia temperaturii mediului ambiant, de a
amplifica semnalul primit de la termocuple şi de a afişa valoarea mărimii de ieşire sub forma unui semnal
electric a cărui intensitate în mA este i,

cu: α1, 2– coeficienţi de absorbţie; λ1, 2– coeficienţi de transfer termic; C – constantă de aparat; G –
intensitatea globală a radiaţiei solare.
Curba de etalonare a fost trasată utilizând măsurători comparative ale radiaţiei solare cu Solaris 2 şi cu
aparatul de referinţă de la Insitutul de Meteorologie şi Hidrologie din Bucureşti, cu frecvenţa de 1 min-1.
Rezultatele, exprimate în cal/cm2min, sunt indicate în figura 6. Datele experimentale se aştern pe o dreaptă care
face cu axa orizontală unghiul de 45 deg, ceea ce arată corectitudinea aparatului.

Fig. 6: Curba de etalonare

17
 Comportarea aparatului în condiţii naturale a fost studiată prin măsurători comparative cu
albedometrul staţionar (radiaţia globală) şi cu actinometrul Michelson- Marten (radiaţia directă).
Figura 7 indică fidelitatea bună a aparatului.

Fig. 7: Masuratori comparative

Principiul constructiv al unei instalații termosolare

Principiul colectorului solar plan

Colectorul termal transformă energia radiaţiei electromagnetice solare în energie termică.

Transformarea energiei radiaţiei solare în căldură se numeşte conversie termosolară.
Dispozitivul care transformă energia solară în alte forme de energie se numeşte colector solar sau
panou solar.
Dacă colectorul transformă energia solară în căldură, el este un colector termal, notat cu T. Colectorul
termal este plan dacă primeşte radiaţia solară printr-o suprafaţă plană, transparentă.
În colectorul termal, căldura este preluată fie de un corp solid sau fluid în repaus fie de un fluid în
curgere.
Corpul în repaus care primeşte căldură de la colector şi o înmagazinează sub formă de căldură
sensibilă se numeşte masă de stocaj termic.
Fluidul în curgere care primeşte căldură şi o transportă spre altă verigă a lanţului energetic se numeşte
agent termopurtător sau caloportor sau agent de lucru.
Colectorul care transportă căldura prin termoconvecţie naturală funcţionează în regimul pasiv.
Colectorul care furnizează căldură unui fluid în curgere forţată funcţionează în regimul activ.

18
 Părţile componente ale unui colector în regimul pasiv sunt urmatoarele (fig.8):
- o cutie cu pereţii laterali şi posterior rezistenţi-1, şi izolaţi cu polistiren sau cu vată minerală-2;
- o placă de sticlă la partea anterioară a cutiei – 3;
- corpul de încălzit – 4;
- o placă metalică vopsită în negru -5, care este aşezată între placa de sticlă şi corpul de încălzit;
distanţele între placa neagră şi placa de sticlă respectiv între placa neagră şi corpul de încălzit sunt de 4 – 7 cm;
- un suport rezistent -6, care susţine cutia izolată cu elementele menţionate anterior;
- 7 – raze solare.
Radiaţia solară străbate prin placa de sticlă şi ajunge pe placa metalică neagră. Placa neagră absoarbe
radiaţia solară şi transformă energia acesteia în energie termică care se acumuleză în placă ca energie internă.
Creşterea energiei interne a plăcii determină creşterea temperaturii acesteia.
Variaţia energiei interne a plăcii exprimă cantitatea de căldură primită de placă sau mai simplu, dar
incorect, căldura acumulată de placă. Placa metalică încălzită reemite radiaţie termică în infraroşul îndepăratat.
Placa de sticlă are proprietatea că este transparentă pentru radiaţia solară şi este opacă pentru radiaţia emisă de
placa neagră. Astfel, în spaţiul delimitat de placa de sticlă şi placa neagră temperatura este în creştere. Acesta
efectul de seră. Placa metalică şi stratul de vopsea neagră depus pe acesta formează absorberul.
Deoarece, radiaţia solară poate să pătrundă în spaţiul delimitat de placa de sticlă, placa absorbantă şi
pereţii cutiei iar radiaţia reemisă de corpul negru nu poate să străbată prin placa transparentă acest spaţiu se
numeşte capcană solară.
Creşterea temperaturii nu este nelimitată deoarece odată cu creşterea temperaturii cresc pierderile de
căldură de la corpul negru, prin pereţii izolaţi ai cutiei şi prin placa de sticlă, spre mediul ambiant.
Când pierderile de căldură ale colectorului într-o secundă ajung să fie egale cu energia pe care corpul
negru o primeşte de la soare într-o secundă, colectorul este în regim de echilibru energetic. Temperatura la care
se atinge starea de echilibru energetic este temperatura de echilibru. Temperatura de echilibru poate să ajungă
până la 90 0C în absenţa concentrării radiaţiei.
Temperatura la un moment dat a corpului încălzit (masa de stocaj termic) este cu atât mai mare cu cât
suprafaţa de colectare este mai mare, masa corpului mai mică şi pierderile termice prin pereţii laterali şi prin
placa de sticlă mai mici.
La colectorul termal în regim activ (figura 8), sub placa metalică neagră se află un tub prin care curge
un fluid (apă, aer, ulei mineral). Agentul intră în colector la temperatura de intrare Tf, i şi încălzindu-se iese la
temperatura de ieşire Tf, e.

Elementele de pe figura 9 sunt:

cutie -1,
polistiren-2,
vată minerală-3,
tub-4, absorber-5,
placa de sticlă-6,
raze solare-7,
fluid în curgere-8.
Cantitatea de fluid care străbate sprin secţiunea normală a tubului într-o secundă este debitul fluidului.
Temperatura de ieşire a fluidului creşte odată cu creşterea suprafeţei de captare, cu scăderea debitului
şi cu scăderea pierderilor termice prin pereţii laterali şi prin placa transparentă.

19
Fig. 8: Principiul colectorului în regim pasiv

Fig.9: Principiul colectorului în regim activ

20
 Conducta prin care curge agentul de lucru se amenajează fie sub formă de serpentină ca în figura 10-
(a), fie sub formă de registru ca în figura 10 – (b).

Fig.10: Conductă în serpentină – (a). Conductă în registru – (b).

Pentru transformarea energiei solare în energie termică şi, apoi, utilizarea acesteia în activităţile
industriale şi menajere este necesar să se producă o succesiune de fenomene fizice:
- transformarea energiei solare în căldură de către captatorii termali;
- preluarea căldurii de către agentul de lucru;
- transportul căldurii prin conducte izolate;
- acumularea şi stocarea căldurii în acumulatoare termice;
- furnizarea căldurii la utilizator cu sisteme de distribuţie.
Ansamblul dispozitivelor şi conductelor, interconectate în aşa fel încât să se asigure conversia
termosolară, acumularea şi utilizarea căldurii, este o instalaţie termosolară.
Schema bloc a unei instalaţii termosolare cu apă este prezentată în figura 11.
Elementele din figura 11 sunt:
*captator termal-T,
*pompă de mică putere -1,
*schimbător de căldură-2,
*acumulator termic-3,
*distribuitor-4,
*utilizator-5, tanc cu ape reziduale-6,
*sistem solar de epurare (distilator)-7,
*conducte pentru completarea apei în colector-8,
*conducte pentru deversare -9,
*conducte pentru alimentarea cu apă de la reţeaua urbană-10.
Toate procesele trebuie să se producă cu pierderi termice minime.

21
 Fig.11: Schema bloc a unei instalaţii solare cu apă

Tehnologia fotovoltaică permite transformarea energiei solare în energie electrică. Datorită procesului
dificil de producție, a materialelor scumpe necesare, al eficacității înca scăzute a produselor, dar și a altor
factori importanți, această tehnologie este înca destul de scumpa.
Panourile solare fotovoltaice sunt dispozitive de producere a energiei electrice prin conversia energiei
solare. Aceste panouri solare sunt alcatuite din mai multe celule fotovoltaice interconectate. Cele mai utilizate
tipuri de celule fotovoltaice sunt cele monocristaline si policristaline. Cele mai raspandite (datorita pretului mai
redus) sunt cele policristaline dar care au insa un randament mai scazut. Celulele solare monocristaline sunt
fabricate din pastile de siliciu cu grosimi cuprinse intre 200 si 350 microni si au un randament cuprins intre
16% si max 20%.
Sistemele solare fotovoltaice sunt in momentul de fata o optiune pentru aplicatiile din zonele in care
nu exista acces la retelele nationale, pe ambarcatiuni, rulote, cabane, case de vacanta si refugii.
O problema frecvent intalnita in domeniul sistemelor solare fotovoltaice este alegerea incorecta a
sistemului.
Care este modalitatea de calcul si cum ne putem alege sistemul de care avem nevoie?
Alegerea configuratiei corecte tine cont de :
• consumatorii pe care ii avem si timpul de folosire al acestora in 24h;
• locatia imobilului, insorirea, tensiunea pentru baterii.

22
 Intotdeauna dimensionarea sistemului pleaca de la identificarea corecta a consumatorilor si al duratei
de utilizare zilnica a acestora.

PANOURI SOLARE FOTOVOLTAICE

I. Componenta unui sistem solar fotovoltaic

Modul solar - genereaza electricitate din lumina soarelui;
Controller - controleaza puterea catre si de la bancul de baterii;
Baterii - depozitarea energiei electrice;
Contoar - prezinta starea sistemului si masoara transferul de energie;
Convertor - schimba curentul continuu de tensiune joasa DC in voltaj ridicat curent alternativ AC;
Sisteme de fixare sau traking - fixarea panourilor solare si orientare permanenta catre soare.

II. Domeniul de utilizare

Puterea produsa de sistemele fotovoltaice este utila in majoritatea aplicatiilor care includ motoare,
pompe, echipamente electrice si iluminare etc
Nu este recomandata folosirea sistemelor fotovoltaice in sistemele de incalzire a apei sau a incaperilor
(cuptorul cu microunde, prajitoarele de paine se pot folosi datorita timpului redus de lucru).
Pentru aceste aplicatii se folosesc sisteme solare dedicate (Incalzire habitat cu sisteme solare)

23
 Sistem solar FOTOVOLTAIC off-grid cu consumatori DC (curent continuu)

III. Umbrire
Spre deosebire de sistemele de caldura solare, umbrirea in cazul panourilor solare fotovoltaice poate
avea un efect important in evolutia sistemului.
Unele module solare ofera protectie la umbrirea partiala prin folosirea unei diode intre fiecare celula.

Sistem solar FOTOVOLTAIC off-grid cu consumatori AC (curent alternativ)

24
IV. Unghi montaj panouri solare

Deoarece pozitia soarelui pe cer variaza in functie de anotimp este utila sa aducem corectii pozitiei
panoului.
Latitudinea +15 grd IARNA si Latitudinea-15 grd VARA.
Sfat: Daca nu exista posibilitatea, fixati panoul pentru iarna zilele noroase sunt mai multe iar durata
zilei este redusa.

V. Ce voltaj de lucru alegem 12 , 24 sau 48V?

Alegerea tensiunii de lucru este determinata de dimensiunea sistemului.

In cazul sistemelor mici si medii, unde majoritatea consumatorilor sunt DC (curent continuu) sau prin
intermediul unui convertor cateva sunt AC (curent alternativ) alegerea e simpla -12 V.
De asemenea, modulele solare si consumatorii nu pot fi pozitionati la distanta mare una de alta datorita
pierderilor.
Sistemele cu 24 V sunt pentru aplicatiile medii si mari datorita pierderilor mai mici si convertoarelor
AC mai performante.
Cu cresterea eficientei utilitatilor AC, sistemele de 24V si 48V au mai multe avantaje in aplicatiile
mari. (modalitate conectare baterii).

Sistem solar FOTOVOLTAIC on-grid (consumator/producator energie verde)

25
VI. Controller

Controllerul este piesa care determina incarcarea completa a bateriei fara a permite supraincarcarea :
-previne scurgerea de energie din baterie catre celula solara pe timpul noptii
-reduce deteriorarea bateriei printr-o descarcare totala
-poate prezenta starea sistemului
-protectie la scurt circuit.

VII. Convertor

Componenta de baza a unui sistem mediu care transforma curentul tensiune joasa DC in tensiune
ridicata curent alternativ AC
Caracteristica principala este randamentul dispozitivului.

Abordarea locuintei ca sistem

Este important sa consideram locuinta ca un sistem.

O locuinta bine izolata necesita o cantitate mai mica de energie pentru incalzire si racire.
O pozitie mai buna a ferestrelor contribuie la o lumina naturala imbunatatita si contribuie la incalzirea
spatiului.
Folosirea unor sisteme fotovoltaice la o locuinta uzuala poate fi un proiect costisitor.
Este posibil ca unele familii care decid sa foloseasca energia alternativa sa-si schimba stilul de viata
devenind mai constinciosi prin folosirea cu responsabilitate a utilitatilor.

DIMENSIONARE PANOURI SOLARE TERMICE

O problema frecvent intalnita in domeniul sistemelor solare termice este alegerea corecta a sistemului
pe care urmeaza sa-l achizitionezi.
Alegerea configuratiei corecte tine cont de proiectul pe care il aveti :
- locatie, modul de folosire al imobilului (frecvent ziua in cazul birourilor, frecvent in weekend
in cazul caselor de vacanta, frecvent vara in imobilele situate pe litoral, regim hotelier sau permanent)
- tipul de izolatie al imobilului.
- numarul de persoane care locuiesc permanent sau in functie de modul de folosire al imobilului.
- suprafata utila, suprafata piscinei, suprafata si orientarea acoperisului.
- distanta intre camera tehnica si acoperis.
- tipul si puterea centralei termice daca exista.

26
27
 GHID PANOURI SOLARE

In acest moment exista pe piata 2 tipuri de colectoare:

Colectoare Plane

Colectoare cu Tuburi

28
 Testarea panourilor solare termice (colectoarelor) se face in conformitate cu standardul european
EN12975 – sisteme si componente solare termice.
Produsele se testeaza in conformitate cu standardul EN12975 de catre laboratoare independente si
poarta marca acestora.
Toate colectoarele plane certificate au design similar-diferenta o fac materialele destinate ramelor,
izolatia termica, sistemul de absorbtie, sticla. Ramele nu influenteaza randamentul dar afecteaza longevitatea.
Majoritatea producatorilor au sticla care permite trecerea a 90% din radiatie.

Nr Caracteristici Observatii

Daca spatiul pe acoperis in directia SUD este limitat,cunosterea

1 Dimensiuni(L,l,h)
dimensiunilor va ajuta sa alegeti cea mai buna solutie

2 Aria Suprafata totala a colectorului

Greutatea panoului fara fluid.

3 Greutate
Este importanta in stabilirea sarcinii pe structura acoperisului

4 Garantie Perioada de garantie si conditiile garantie

Materialul folosit pentru realizarea transferului intre radiatia solara si

5 Materialul de transfer
fluidul de lucru. De obicei este cupru

Materialul folosit pentru cresterea absorbtiei.

6 Materialul de absorbtie
De obicei este folosit negrul.

Rama este importanta in longevitatea colectorului. Materialele de

7 Sticla calitate asigura produsului o durata de utilizare marita in special in
mediile saline

Rama este importanta in longevitatea colectorului. Materialele de

8 Rame calitate asigura produsului o durata de utilizare marita in special in
mediile saline

9 Energie Capacitatea colectorului in W in diverse conditii meteorologice

Eficienta colectorului cind fluidul de lucru are aceiasi temperatura cu

10 Factor Y temperatura mediului inconjurator. Corespunde cu punctul de eficienta
maxima a colectorului

Eficienta colectorului in functie de diferenta de temperatura

11 Curbe de performanta
intre fluid si mediul inconjurator

29
 Curbe de performanta

Performantele diverselor tipuri de panouri certificate in functie de diferenta de temperatura dintre

fluidul de lucru si mediul ambiant:

H16-colector tuburi
H1T,H1TX-colector plan
TS POOL-colector piscina
H1B,H1S-colector plan economic

Punctul Y este caracteristic fiecarui colector si reprezinta punctul de eficienta maxima a unui colector.
Axa X reprezinta diferenta de temperatura intre temperatura mediului ambiant si temperatura fluidului de lucru.
Se observa ca performanta TSPOOL, colectorul pentru piscina, scade foarte rapid odata cu cresterea
diferentei de temperatura. De aceea acest tip de colector se utilizeaza doar pe o perioada limitata din an.
De asemenea, randamentul colectorului plan este mai ridicat in perioada verii si este recomandat
pentru incalzirea apei calde menajere.

30
Concluzii:

Panourile fotovoltaice capteaza energia solara utilizand celule fotovoltaice.Aceste celule nu au nevoie
de lumina solara directa ca sa functioneze – ele pot genera o anumita cantitate de energie, chiar daca cerul este
innorat.Celulele transforma lumina solara in electricitate, care poate fi folosita pentru a pune in functiune
aparatele de uz casnic si iluminat.
Un sistem de 3,5 kWp poate genera circa 3000 Kwh de electricitate pe an – aproape 3/4 din
electricitatea necesara functionarii aparatelor casnice.In acelasi timp salveaza peste o tona de dioxid de carbon
anual.
Panourile fotovoltaice au nevoie de putina mentenanta – tot ce trebuie facut este mentinerea acestora
relativ curate si asigurarea zonei de panouri pentru a nu fi umbrita de coroana copacilor.
In Anglia, panourile sunt inclinate cu 15º pentru a avea beneficiul de a fi curatate de apa pluviala,
asigurand astfel o performanta optima.
Recent, oamenii de stiinta de la Universitatea Aalto din Finlanda au dezvoltat un studiu de celule
solare cu siliciu negru, care au atins o eficienta de 18,7%. Acesta este cea mai mare eficienta raportata la
tehnologia celulelor solare cu siliciu negru. Eficienta de 18,7% inseamna un raport putere/masa de 187 wati/m²
ale acestor celule.
Cercetatorii au identificat deja modalitati de a imbunatati in continuare eficienta celulelor solare cu
siliciu negru si au convingerea ca poate fi atinsa o eficienta de peste 20%.

31
 CURS nr.3
Dimensionarea panourilor termosolare pentru producerea apei calde de consum

Tipuri de colectori termali solari

A. Colector solar plan cu acumulare de apă caldă

Ecuaţiile caracteristice. Date experimentale

Schema de principiu a colectorului este prezentată în figura 1 unde se disting:

*capcana solară – 1,
*rezervorul cu apă – 2,
*suport pivotant – 3,
*robinet – 4,
*goniometru – 5,
*termometru – 6,
*dispozitiv cu fotodiodă – 7 pentru orientare,
*preaplinul - 8.

Fig.1: Colector în regimul pasiv cu acumulare de apă caldă

32
 Analiza datelor experimentale comparative pentru trei stări ale colectorului arată următoarele aspecte:
- o placă de sticlă reduce pierderile de la 100 % la 38,9 % dar fluxul absorbit scade de la 100 % la 77 %;
- cu două plăci, pierderile se reduc la 23,57 % iar fluxul absorbit scade la 59,29 %.
Concluzia este că, pentru zonele temperate cel mai bine convin insolatoarele cu o placă transparentă şi
cu o bună izolaţie pe feţele inactive.

B. Panou termal cu număr variabil al plăcilor transparente

În figura 2 se prezintă schema de principiu a peretelui pasiv.

Elementele sale sunt:
*1 şi 2 – lucarne,
*1’ şi 2’ – clapete,
*3 şi 7 – termometre,
*4 – perete,
*5 – placă transparentă,
*6 – solarimetru.
Efectul de seră determină încălzirea peretelui ceea ce are drept consecinţă încălzirea aerului şi variaţia
densităţii lui. Aerul cald pătrunde în cameră prin lucarna superioară, se răceşte încălzind aerul din cameră, apoi
intră în capcana solară prin lucarna inferioară urmând a se încălzi din nou.
Mărimile fizice măsurate au fost intensitatea radiaţiei solare şi temperatura aerului interior şi exterior şi
a pereţilor în centrele acestora.

Fig.2: Diagrama de principiu a peretelui pasiv

33
 Peretele pasiv sau Trombé-Michèle are rolul de a acumula şi stoca, pentru durate scurte, energia
termică provenită prin conversie termosolară în vederea climatizării camerelor adiacente.
Peretele pasiv care a fost studiat are suprafaţa de 8,8 m2 şi este instalat pe faţada sudică a unei clădiri
cu încălzire clasică.
Pe durata studiilor camera adiacentă peretelui pasiv a fost debranşată de la sistemul de încălzire
clasică.
Măsurătorile efectuate în lunile de toamnă (octombrie-noiembrie) şi de primăvară (februarie-martie)evidenţiază
următoarele:
- temperatura în centrul camerei se menţine între 14 -17,5 oC;
- temperatura la lucarna superioară variază între 21 – 31 oC;
- pe faţa peretelui cald comun cu altă cameră, temperatura este cuprinsă între 18 şi 22 oC.

Colectori solari plani in regimul activ

Colectorul solar plan cu aer:

A. Descrierea instalaţiei
Diagrama de principiu a colectorului solar plan cu aer este prezentată în figura 3 iar conducta de circulaţie a
aerului este prezentată în figura 4.
Elementele din figura 3sunt:
*placa transparentă-1,
*absorber-2,
*conducta pentru circulaţia aerului-3,
*izolaţie-4,
*suport-5,
*perete şasiu-6.
Unghiul de înclinare este s. Supraînălţarea este h.

Fig.3: Diagrama de principiu a colectorului cu aer

34
 Fig,4: Conducta de circulație a aerului

Fracţiunea de utilizare a suprafeţei cu ora zilei, la echinocţiu, este prezentată pe figura 5.

Se vede că aceasta este de aprox. 0,85 timp de 4 - 6 ore dispuse simetric faţă de amiază.

Fig.5: Umbrirea suprafeței

35
 CALCULUL SARCINII TERMICE A CAPTATORILOR SOLARI
Caracterul variabil al radiaţiei solare

Intensitatea radiaţiei solare prezintă un caracter foarte variabil, atât în timpul anului, cât şi zilnic, astfel
încât este evident că şi sarcina termică realizată de colectorii solari va fi la fel de variabilă.

Fig. 6. Curbă tipică de variaţie a intensităţii radiaţiei solare

În figura 6 este prezentată o variaţie tipică a intensităţii radiaţiei solare, într-o zi foarte călduroasă de
vară, în condiţii de cer perfect senin, manifestată pe o suprafaţă unitară, plană şi orizontală. Se observă că la ora
12, când intensitatea radiaţiei solare este maximă, valoarea acesteia depăşeşte 800W/m2, ceea ce reprezintă o
valoare foarte ridicată, chiar şi faţă de media din timpul verii, în timp ce pe durata nopţii, valoarea intensităţii
radiaţiei solare este evident nulă. Dimineaţa şi după masa, intensitatea radiaţiei solare, variază rapid între 0 şi
valoarea maximă, respectiv între valoarea maximă şi 0. Pentru curba de variaţie a intensităţii radiaţiei solare
reprezentate în figura 6, valoarea medie a intensităţii radiaţiei solare, pe durata zilei, este uşor superioară valorii
de 500W/m2.
În zilele anului, caracterizate prin radiaţie solară mai puţin intensă decât cea prezentată în figura 6, de
exemplu primăvara sau toamna, valorile maxime şi medii ale intensităţii radiaţiei solare, chiar şi în cele mai
însorite zile din aceste perioade, pot să scadă mult sub valorile prezentate anterior.
Ca şi radiaţia solară, sarcina termică asigurată de colectorii solari, prezintă un caracter variabil, astfel
încât se poate vorbi despre valoarea maximă şi medie a acestei mărimi. Pentru calcule termice de dimensionare,
prezintă importanţă cunoaşterea valorii medii a sarcinii termice a colectorilor solari.
Cu cât randamentul colectorilor solari este mai ridicat, cu atât fiecare suprafaţă unitară de colector
solar, va furniza o sarcină termică unitară medie, mai apropiată de valoarea medie a intensităţii radiaţiei solare.

36
 Calculul sarcinii termice a captatorilor solari

Având în vedere că de regulă, producătorii panourilor solare nu indică valorile sarcinilor termice
asigurate de echipamentele pe care le comercializează, este interesant de realizat o evaluare a acestei mărimi,
pentru că scopul acestor echipamente este tocmai de a asigura sarcina termică necesară diverselor aplicaţii.
În continuare, valoarea sarcinii termice unitare a colectorilor solari, va fi determinată utilizând
informatiile privind selecţia acestor echipamente, furnizate de diverşi producători.
Se vor considera cazurile în care panourile solare sunt utilizate pentru încălzirea apei calde menajere,
respectiv a apei din piscine, acestea fiind cele mai importante aplicaţii pentru panourile solare. Încălzirea
clădirilor cu ajutorul energiei solare este mai dificil de realizat, în primul rând pentru că în perioadele reci ale
anului, când necesarul de sarcină termică pentru încălzire este important, intensitatea radiaţiei solare prezintă
valori foarte reduse şi este dificil de captat şi de utilizat în aceste condiţii. Chiar dacă există şi numeroase
realizări interesante în care încălzirea clădirilor este realizată cu ajutorul energiei solare, aceste aplicaţii nu vor
fi abordate în continuare, deoarece reprezintă situaţii speciale.

Încălzirea apei calde menajere

Sarcina termică necesară pentru încălzirea apei calde menajere acm Q& , se poate calcula cu relaţia:

unde:
- n este numărul de persoane;
- m [kg] este cantitatea de apă caldă menajeră considerată ca şi consum zilnic;
- cw [kJ/kgK] este căldura specifică a apei, mărime care variază cu temperatura, dar pentru
care se poate considera valoarea cw=4,186kJ/kgK;
- tb [°C] este temperatura apei din boiler;
- tr [°C] este temperatura apei reci, la intrarea în boiler;
- τ [h] este durata perioadei de încălzire a apei calde considerate, având o importanţă deosebită pentru valoarea
sarcinii termice.
Se va considera n=1, deci se va calcula sarcina termică necesară pentru încălzirea apei calde menajere
necesare unei persoane, m=50kg - valoare medie recomandată de literatura de specialitate, tb=45°C - valoare
recomandată pentru temperatura apei calde din boiler; tr=10°C - valoare medie a apei reci, care vara este ceva
mai caldă, dar iarna ceva mai rece şi τ=8h - valoare care coincide aproximativ şi cu durata medie în care se
manifestă radiaţia solară, deci cu durata medie în care poate fi captată aceasta.
Înlocuind valorile numerice considerate, se obţine pentru sarcina termică necesară în vederea
preparării apei calde menajere necesare zilnic pentru o persoană:

37
 Pentru prepararea apei calde menajere, firmele producătoare recomandă utilizarea unor suprafeţe
diferite ale colectori solari în funcţie de tipul colectorilor şi de procentul din necesarul anual de căldură care
urmează să fie asigurat de acei colectori solari, ca în tabelul 1.

Se observă că suprafeţele de colectori solari, recomandate ca necesare, sunt aceleaşi în cazul

colectorilor cu tuburi vidate, respectiv cu tuburi termice, chiar dacă performanţele colectorilor solari cu tuburi
termice sunt ceva mai ridicate decât cele ale colectorilor solari cu tuburi vidate.
Acest fapt poate fi explicat prin faptul că diferenţele de performanţă sunt totuşi reduse, iar avantajul
colectorilor solari cu tuburi termice, faţă de cei cu tuburi vidate nu se va concretiza printr-o suprafaţă mai
redusă de colectori solari, ci printr-un procent ceva mai ridicat de asigurare a apei calde menajere cu ajutorul
energiei solare, decât în cazul colectorilor cu tuburi vidate.
Având în vedere că suprafeţele de colectori solari, recomandate în tabelul 1, au ca scop tocmai
asigurarea sarcinii termice calculate anterior, valoarea sarcinii termice unitare a colectorilor solari Qacm 1, în
regim de preparare a apei calde menajere, este:

unde:
- S1 reprezintă suprafaţa colectorilor solari recomandată în tabelul 1.

38
 Rezultatele acestui calcul sunt prezentate în tabelul 2.

Analizând valorile din tabelul 2, se constată că sarcina termică unitară a colectorilor solari este mai
mare în cazul în care procentul de asigurare a apei calde menajere cu ajutorul energiei solare este mai redus,
ceea ce reprezintă un fapt normal, deoarece aceşti colectori sunt prevăzuţi să funcţioneze mai ales în perioada
de vară, când intensitatea radiaţiei solare este mai mare.
În tabelul 3 sunt prezentate valori particulare ale sarcinilor termice unitare, mai uşor de utilizat pentru
calcule rapide de predimensionare, determinate pentru anumite valori ale supraţelor de colectori solari, destinaţi
preparării apei calde menajere.

39
 Este evident că dacă panourile solare sunt utilizate doar vara, sarcina termică unitară medie a acestora
poate fi considerată mai mare decât dacă sunt utilizate din primăvară până în toamnă, caz în care valoarea
medie a sarcinii termice unitare este mai redusă, pentru că şi valoarea medie a intensităţii radiaţiei solare este
mai redusă. Din acest motiv şi suprafaţa necesară a colectorilor solari care sunt utilizaţi doar vara, este mai
redusă decât cea necesară pentru o utilizare din primăvară până în toamnă, dar şi procentul de asigurare a apei
calde menajere cu ajutorul energiei solare este mai redus, dacă aceste panouri sunt dimensionate pentru a
funcţiona doar pe durata sezonului cald.
Considerând valorile particulare ale sarcinor termice unitare Qacm1, prezentate în tabelul 3, se pot
efectua calcule rapide pentru predimensionarea colectorilor solari utilizaţi pentru prepararea apei calde
menajere.

Cu ajutorul acestei relaţii pot fi calculate suprafeţele necesare de colectori solari, pentru orice tip de
aplicaţie în care este necesară prepararea apei calde menajere cu ajutorul energiei solare.
Exemple de asemenea situaţii pot fi reprezentate de: restaurante, hoteluri, moteluri, vile pentru
agroturism, sisteme industriale de preparare a apei calde, etc.
Suprafeţele colectorilor solari adoptate prin rotunjirea valorilor determinate în această manieră trebuie
să verifice şi valorile recomandate în tabelul 1.

Încălzirea apei din piscine

Sarcina termică necesară pentru încălzirea apei din piscine, necesită un calcul complex, care să ţină
seama de temperatura apei din piscină şi de o serie de pierderi de căldură, între care o importanţă deosebită este
reprezentată de următoarele pierderi: evaporarea apei, transferul termic prin convecţie de la suprafaţa apei la
mediul ambiant, stropirea cu apă în afara piscinei, reîmprospătarea apei, etc.
Cu toate acestea, producătorii captatorilor solari, dimensionează sistemul solar de încălzire a apei din
piscine, pe baza unui algoritm de calcul aproximativ, mult simplificat, considerând doar, că toate tipurile de
pierderi de căldură care se manifestă în condiţii reale în piscine, duc la răcirea apei, iar această răcire trebuie
compensată de sistemul de încălzire.
În acest paragraf, în vederea determinării sarcinii termice unitare a colectorilor solari pentru încălzirea
piscinelor, se va considera algoritmul simplificat de dimensionare, pentru a se putea valorifica recomandările
producătorilor privind utilizarea diferitelor tipuri de colectori solari.
Sarcina termică necesară pentru încălzirea apei din piscine Qp , se poate calcula cu relaţia:

unde:
- m [kg] este cantitatea de apă din piscină;
- cw [kJ/kgK] este căldura specifică a apei, mărime care variază cu temperatura, dar pentru
care se poate considera valoarea cw=4,186kJ/kgK;
- Δt [°C] este variaţia temperaturii apei din piscină în 24h, datorată diverselor pierderi de
căldură;
- τ [h] este durata perioadei de încălzire a apei calde considerate, având o importanţădeosebită pentru valoarea
sarcinii termice.

40
Observaţie: Producătorii de panouri solare recomandă valori diferite pentru suprafeţele colectorilor solari,
destinaţi încălzirii apei din piscine, pentru diferite condiţii de exploatare a piscinelor, indicând aceste suprafeţe,
dar nu precizează adâncimea considerată a apei din piscine. Lipsa acestui element în tabelele de alegere a
colectorilor solari, reprezintă o deficienţă importantă a sistemului de dimensionare propus de producători, care a
fost eliminată în continuare, prin considerarea unei valori medii a adâncimii apei din piscine, de 1,3m.

În urma finalizării calculelor efectuate cu ajutorul algoritmului prezentat în continuare şi în urma

comparării valorilor sarcinilor termice unitare, rezultate pentru diferitele tipuri de colectori solari, cu valorile
sarcinilor termice unitare ale aceloraşi colectori, utilizaţi la prepararea apei calde menajere, s-a dovedit că
această ipoteză este corectă şi că probabil aceeaşi valoare medie a adâncimii apei din piscine a fost considerată
şi de producătorii panourilor solare, la întocmirea tabelelor de selecţie a colectorilor.

Cantitatea de apă din piscine se determină cu relaţia:

unde:
- Sp [m2] este suprafaţa piscinei;
- H [m] este adâncimea medie a apei din piscină;
- ρ [kg/m3] este densitatea apei, mărime care depinde de temperatură, dar pentru care se
poate considera valoarea ρ=1000kg/m3.

În continuare, calculele se vor efectua pentru suprafaţa unitară a piscinei, deci se va considera Sp=1m2.
m = 1⋅1,3⋅1000 = 1300 kg
Valoarea sarcinii termice necesare pentru încălzirea suprafeţei unitare a piscinei, considerând că
datorită pierderilor de căldură, temperatura apei scade într-o zi cu 1°C şi că durata perioadei de încălzire a apei
este de 8h, rezultă:

În cazul în care variaţia temperaturii apei datorită pierderilor de căldură ar fi de 0,5°C, situaţie posibilă
în cazul piscinelor realizate în spaţii închise, sarcina termică unitară pentru încălzirea apei, s-ar reduce şi
aceasta la jumătate.
Acoperirea suprafei apei din piscine, în perioadele de neutilizare, atât în cazul celor închise cât şi în
cazul celor aflate în aer liber, pe lângă faptul că previne producerea accidentelor, permite şi reducerea
substanţială a pierderilor de căldură prin convecţie şi prin evaporarea apei, ceea ce contribuie la reducerea
considerabilă a sarcinii termice necesare pentru încălzirea apei.
Pentru calcule rapide de predimensionare, se poate considera că acoperirea suprafeţei apei, în
perioadele de neutilizare, reduce cu cca. 20% valoarea sarcinii termice necesare pentru încălzirea apei.
În tabelul 4, au fost prezentate valori orientative ale sarcinilor termice, necesare pentru încălzirea apei
din piscine, raportate la unitatea de suprafaţă a piscinei, pentru diferite condiţii de lucru, considerând adâncimea
medie a apei, de 1,3m.

41
 Pentru încălzirea apei din piscine, firmele producătoare recomandă utilizarea unor suprafeţe diferite de
colectori solari, în funcţie de tipul piscinelor, de tipul colectorilor şi de perioada prevăzută pentru funcţionarea
sistemului de încălzire cu energie solară, aşa cum se observă în tabelul 5.

42
 În cazul piscinelor închise s-a considerat că temperatura apei este de 24°C şi gradul de răcire a apei
datorită pierderilor de căldură este de 0,5°C/24h, iar în cazul piscinelor în aer liber, s-a consideră temperatura
apei este de 22°C şi gradul de răcire a apei datorită pierderilor de căldură este de 1°C/24h.
Se observă că pentru încălzirea piscinei pe timp de vară, este recomandată aceeaşi suprafaţă de
colectori solari, indiferent de tipul acestora. Acest fapt este posibil, deoarece în condiţiile în care intensitatea
radiaţiei solare este mare, performanţele tuturor tipurilor de colectori sunt relativ apropiate.
Având în vedere că suprafeţele de colectori solari recomandate în tabelul 5, au ca scop tocmai
asigurarea sarcinii termice calculate anterior, valoarea sarcinii termice unitare a colectorilor solari Qp1 , în regim
de încălzire a apei din piscine, este:

unde:
- S1 reprezintă suprafaţa colectorilor solari recomandată în tabelul 5.

Rezultatele acestui calcul sunt prezentate în tabelul 6, considerându-se pentru sarcinile termice
necesare încălzirii apei din piscină, valorile indicate în tabelul 4. Faptul că valorile obţinute pentru sarcinile
termice unitare, sunt foarte apropiate pentru aceleaşi condiţii de lucru, confirmă că ipotezele considerate sunt
sunt corecte şi în nici un caz nu introduc erori semnificative.

43
 Considerând valorile particulare ale sarcinor termice unitare p1 Q& , prezentate în tabelul 6, se pot
efectua calcule rapide pentru predimensionarea colectorilor solari utilizaţi pentru prepararea apei calde
menajere.

Suprafeţele colectorilor solari adoptate prin rotunjirea valorilor determinate în această manieră trebuie
să verifice şi valorile recomandate în tabelul 5.

Concluzii
În tabelul 7 sunt prezentate valorile comparative ale sarcinilor termice unitare obţinute pentru diverse
tipuri de colectoare solare, considerând funcţionarea acestora în regim de preparare a apei calde menajere,
respectiv în regim de încălzire a apei din piscine situate în aer liber fără acoperire, ca şi valorile medii obţinute
pentru sarcina termică unitară a colectorilor solari utilizaţi pentru încălzirea piscinelor.

Valorile obţinute pentru sarcina termică unitară a colectorilor plani, utilizaţi la încălzirea piscinelor în
aer liber fără acoperire, respectiv valoarea medie, pentru utilizarea numai în lunile iunie iulie este semnificativ
mai mare decât în cazul preparării apei calde menajere.

44
 Acest lucru poate fi explicat prin faptul că la prepararea apei calde menajere nu s-a considerat o
perioadă atât de scurtă de funcţionare, ci una care să asigure totuşi acoperirea a 40…50% din necesarul anual de
apă caldă, cu ajutorul energiei solare, ceea ce reprezintă mult mai mult decât doar două luni de funcţionare. În
cele două luni, intensitatea radiaţiei solare este maximă şi atunci se pot atinge valori mai ridicate pentru sarcina
termică unitară a colectorilor.
În afara acestei situaţii, se observă că aşa cum era normal, indiferent de tipul aplicaţiei, preparare apă
caldă menajeră sau încălzirea apei din piscine, fiecare tip de colector solar asigură aproximativ aceleaşi valori
ale sarcinilor termice unitare medii pe care le realizează.
În consecinţă pot fi recomandate valori medii pentru sarcinile termice unitare ale colectorilor solari,
indiferent de tipul de aplicaţie, preparare apă caldă menajeră sau încălzirea apei din piscine, iar aceste valori
sunt indicate în tabelul 8.

Aceste valori ale sarcinilor termice unitare medii, pot fi utilizate cu uşurinţă în calcule orientative de
predimensionare rapidă a diverselor tipuri de colectori solari, fiind cu atât mai utile cu cât, de regulă, asemenea
valori nu sunt indicate de firmele producătoare.

45
 Considerând pentru perioada iunie – iulie, o valoare medie zilnică a intensităţii radiaţiei solare, de
500W/m2, cea ce reprezintă o valoare de vârf pentru cele mai calde zile ale anului şi nu o medie, nici măcar
pentru cele mai calde luni ale anului, cel puţin raportat la condiţiile climatice din România, se obţin următoarele
valori ale randamentelor medii zilnice ale diferitelor tipuri de colectori solari:
- η=60% pentru colectori plani;
- η=76% pentru colectori cu tuburi vidate şi pentru colectori cu tuburi termice.
Considerând tot pentru perioada iunie – iulie, o valoare medie zilnică a intensităţii radiaţiei solare de
450W/m2, ceea ce reprezintă o valoare mai apropiată de condiţiile medii din Romania, se obţin următoarele
valori ale randamentelor medii zilnice ale diferitelor tipuri de colectori solari:
- η=67% pentru colectori plani;
- η=84% pentru colectori cu tuburi vidate şi pentru colectori cu tuburi termice.
Valorile conforme cu realitatea, ale acestor randamente, confirmă încă odată în plus, că ipotezele
considerate în calculele prezentate, ca şi valorile obţinute pentru sarcinile termice unitare medii ale diverselor
tipuri de colectori solari sunt corecte.

46
 CURS nr.4
Dimensionarea panourilor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice în clădiri

Instalatii termice

Principiul de functionare se bazeaza pe conversia radiatiei solare in caldura si utilizarea acesteia pentru
incalzirea apei.

Sistemul functioneaza indiferent de temperatura exterioara, chiar si iarna.

Există mai multe tipuri constructive de panouri solare termice:
• panouri solare nepresurizate
• panouri solare presurizate
• panouri solare presurizate separate

Panourile solare nepresurizate

Caracteristici
Se mai numesc şi panouri solare de vară. Acoperă cea mai mare parte din necesarul zilnic de apă caldă
menajeră în perioada martie-octombrie.
Sunt foarte uşor de instalat şi nu necesită costuri suplimentare de întreţinere.Au o durată de viaţă de
aproximativ 25 de ani.
Rezervorul este realizat din inox, cu un strat izolator de poliuretan care micşorează pierderile de
căldură.

Mod de funcţionare
Tuburile vidate captează radiaţia solară şi o transformă în energie termică, încălzind astfel apa din
tubul interior.
Pe măsură ce apa se încălzeşte, densitatea ei scade. Apa încălzită în tub se va ridica în rezervorul de
acumulare şi va fi inlocuită de un volum echivalent de apă rece.
Circuitul natural se va realiza în continuare şi apa din rezervor se va încălzi.

Panourile solare presurizate

Caracteristici
Acest sistem poate fi utilizat pe toată durata anului.
Funcţionează la presiunea sistemului de apă curentă (aproximativ 6 bar).
Sunt realizate pe baza celei mai noi şi moderne tehnologii, având cel mai eficient transfer energetic
dintre toate echipamentele de acest gen.
Pierderile termice ale panourilor solare cu tuburi vidate sunt practic inexistente, în schimb pot absorbi
căldura şi în cazul radiaţiei solare difuze (soare acoperit de nori), sau la temperaturi foarte scăzute ale mediului
extern.

Mod de funcţionare
Tuburile vidate captează radiaţia solară şi o transformă în energie termică, încălzind schimbătoarele de
căldură aflate în partea superioară.
Lichidul aflat în interiorul rezervorului preia caldura de la heat-pipe si o cedeaza serpentinei de cupru,
care la rândul ei cedează căldura apei care circulă prin ea.

47
 Panourile solare presurizate separate
Caracteristici
Panourile solare presurizate separate nu pot funcţiona independent. Deoarece nu au un rezervor de
stocare, ele trebuiesc conectate la un boiler montat în zona de consum (în casă). Varianta de utilizare
recomandată este cea cu boiler bivalent, pompă de circulaţie şi panou electronic de comandă (regulator
electronic dedicat). Toate acestea formează un sistem complet.

Mod de funcţionare
Energia solară este captată în interiorul tubului vidat, unde este transferată heat-pipe-ului de cupru.
Caldura ajunge apoi în capătul superior al său, fiind preluată de către agentul termic (antigel).
Antigelul o transportă la schimbătorul de caldură şi este preluată de către apa din boiler. Apa încalzită
poate fi apoi folosită ca apă caldă menajeră sau agent termic de încălzire.
Operarea acestui tip de panou este asigurată de controllerul electronic care comandă pornirea şi oprirea
pompei de recilculare.

Avantajele panourilor solare de încălzire a apei:

Sistemul funcţionează indiferent de temperatura exterioară, chiar şi iarna.
• Datorită faptului că tubul este rotund, razele solare vor radia întotdeauna perpendicular pe suprafaţa
acestuia;
• Tubul colector vidat oferă rezultate excelente chiar pe timp înnorat fiind capabil să capteze razele
infraroşii care trec prin stratul de nori;
• Funcţionează indiferent de temperatura exterioară, chiar şi iarna;
• Tuburile vidate oferă performaţe bune şi pe timp înnorat, fiind capabile să capteze radiaţiile infraroşii
care pătrund prin nori;
• Datorită izolaţiei foarte bună oferită de vid, panourile funcţionează chiar până la -20 grade Celsius;
• Panoul funcţionează în continuare chiar dacă unul sau mai multe tuburi se sparg;
• Tuburile avariate sunt uşor de schimbat;
• Oferă eficienţa energetică tot timpul anului şi asigură costuri zero cu combustibili convenţionali
pentru cel putin 5 luni pe an;
• Energia oferită de panouri este energie ecologică şi nu poluează mediul înconjurător.
• Energia rezultata o energie regenerabila si nepoluanta si se obtine o reducere de 90 pana la 100% a
consumului de energie.
• Instalaţiile termice ajută la economisirea gazului metan, în proporţie de circa 75% pe an.

Instalatii fotovoltaice

Panourile fotovoltaice sunt dispozitive capabile sa transforme energia solara in energie electrica.
Celula fotoelectrica permite conversia directa a energiei luminoase in energie electrica, principiul de
functionare se bazeaza pe efectul fotoelectric.
Conversia este statica si nepoluanta, tocmai de aceea acest mod de producere a energiei electrice este
unul ecologic. Elementul de baza dintr-un sistem fotovoltaic este reprezentat de celula solara.
Procesul de transformare directa a luminii solare in curent electric poarta denumirea de fotovoltaic.
Randamentul unor asemenea panouri este cuprins între 8-20%, în funcţie de gradul de absorbţie a radiaţiei
solare. Eficienţa destul de scazută a panourilor fotovoltaice actuale este în principal datorată faptului că din
spectrul solar vizibil doar o mică parte de frecvenţe de undă a radiaţiilor luminoase sunt transformate în
electricitate.

48
 O instalaţie de captare fotovoltaică costă aproximativ 5-10 euro/watt putere instalată. Panourile
comercializate în ziua de azi sunt în general foarte fiabile şi pot funcţiona 10-25 de ani fără mari costuri de
întreţinere. Aceste costuri sunt încă destul de mari comparativ cu energia produsă, tocmai din acest motiv
proiectele solar-fotovoltaice sunt susţinute puternic prin legea nr. 220 din 2008.
Energia rezultata este o energie regenerabila, nepoluanta si gratuita. Instalaţiile fotovoltaice produc
energie electrică gratis (din lumina soarelui). Panourile solare fotovoltaice produc energie electrică 4h/zi
(calculul se face pe minim: orele de lumină iarna). Ziua, timp de 4 ore, ( iarna 1,5 ore) aceste panouri solare
produc energie electrică şi în acelaşi timp înmagazinează energie în baterii, pentru a fi folosită in timpul nopţii,
la casele izolate, fără legatură la reţeaua electrică natională.

Clasificarea sistemelor fotovoltaice

Sistemele conectate la reţea, numite şi bazate pe reţea, alimentează cu energie reţeaua publică, prin
intermediul unor invertoare. Aceste sisteme pot fi mici, aşa numitele sisteme distribuite, în general montate pe
acoperişuri, care au putere de ieşire de câţiva kW, sau pot fi sisteme mari, cu puteri de ieşire de ordinul
megawaţilor. Sistemele distribuite folosesc pentru montarea panourilor fotovoltaice, de obicei, avantajul unei
structuri deja existente, cum ar fi acoperişurile sau faţadele sau panourile ce se montează pe suporturi de sine
stătătoare, montate în exterior.
Figura 1 prezintă structura schematică a unui sistem fotovoltaic conectat la reţea. Cablurile de la
modulele fotovoltaice individuale conduc la cutia de conectare a generatorului, care poate conţine de asemenea
diode şi dispozitive de protecţie primară. Dacă un invertor este instalat pentru fiecare rând al modulelor
sistemului fotovoltaic, cutia de conectare a generatorului nu mai este necesară. Invertorul converteşte curentul
continuu (CC) de la modulele fotovoltaice în curent alternativ (CA) monofazat sau trifazat. Curentul alternativ
(CA) este apoi debitat în reţeaua utilitară sau în reţeaua operatorului de putere.
Proiectarea modulară a generatoarelor fotovoltaice permite ca sistemele de generare a energiei să fie
instalate pentru un domeniu foarte larg de puteri de ieşire. Dar, indiferent de puterea de ieşire, proiectarea de
bază a acestor sisteme este foarte asemănătoare.

Fig.1 Schema reţelei mici conectate la un sistemfotovoltaic pentru o casă particulară

49
 Sisteme fotovoltaice pentru alimentarea dispozitivelor şi a consumatorilor mici

Pentru alimentarea anumitor produse sau aplicaţii se fabrică module standard, care furnizează o
cantitate mai mică sau mai mare de energie.
Aceste module standard sunt dimensionate să aibă o tensiune nominală între 15 şi 17 volţi astfel încât
să fie capabile să încarce un acumulator cu tensiunea nominală de 12V.

Fig.2 Sistem fotovoltaic cu ieşire de curent alternativ

Pentru a preveni supraîncărcarea bateriei sau descărcarea completă a acesteia se foloseşte un regulator
(controler) de încărcare, montat între generatorul fotovoltaic şi acumulator. Regulatorul de încărcare conţine, de
obicei şi o diodă de protecţie la descărcare, care previne descărcarea bateriei pe timp de noapte prin generatorul
fotovoltaic.
Un regulator de încărcare bun consumă foarte puţin şi are o tensiune de mers în gol scăzută, ceea ce
protejează acumulatorul să nu se descarce.
Acumulatorul înmagazinează energia produsă de generatorul fotovoltaic şi o furnizează
consumatorului în caz de vreme rea sau pe timpul nopţii.
Dispozitivele care se alimentează de la generatorul fotovoltaic folosesc pentru stocare cel mai des
baterii nichel – cadmiu (NiCd) sau nichel – metal hidrid (NiMH). Totuşi se folosesc şi baterii cu plumb, baterii
litiu – ion sau condensatori (numiţi şi condensatori dublu strat).
În sistemele fotovoltaice care alimentează reşedinţe permanente, care au cicluri de
încărcare/descărcare zilnice, se folosesc, de obicei, baterii cu anozi tubulari („OpzS”). Acestea au un număr
mare de cicluri şi, prin urmare, durata de viaţă mai lungă. Adesea, se folosesc baterii normale de maşină
deoarece sunt mai uşor de procurat şi sunt mai ieftine.
Pentru adaptarea tensiunii de ieşire a generatorului la tensiunea necesară consumatorului se foloseşte
un regulator de tensiune. Pentru dispozitivele alimentate de celule fotovoltaice, regulatorul este, de obicei, un
convertor c.c./c.c. (current continuu / current continuu), care transformă un curent continuu de o anumită
valoare în curent continuu cu altă valoare.

50
 Sisteme fotovoltaice pentru alimentarea consumatorilor care nu sunt cuplaţi la reţea sau din locuri
izolate, cu puteri medii şi mari.

Dacă sunt necesare nivele de ieşire mai mari sau dacă se folosesc aparate electrocasnice sau
industriale, sistemele trebuie să furnizeze tensiuni de ieşire de 230V c.a.
Pentru a se obţine aceste tensiuni de ieşire, sistemului i se adaugă un invertor.
Invertorul transformă direct curentul continuu produs de generatorul fotovoltaic sau pe cel preluat de la
baterie în curent alternativ.

Fig.3 Sistem fotovoltaic cu ieşire de curent alternativ

Dacă radiaţia solară este bună, generatorul fotovoltaic poate satisface întreaga cerere de energie, într-
un mod prietenos cu mediul, fără emisii toxice sau zgomote.
Energia produsă în exces este înmagazinată în acumulator. Noaptea sau pe timp de vreme rea, bateriile
acoperă cererea de energie.
Când bateria este în pericol de a se descărca, motorul generator – de exemplu unul diesel sau cu gaz
lichefiat – porneşte pentru a acoperi necesităţile de alimentare cu energie electrică şi, în acelaşi timp, reîncarcă
bateriile.

51
 În zonele cu vânt, sistemului i se poate adăuga şi o turbină eoliană.

Fig.4 Schema bloc a unui sistem hibrid care constă dintr-un generator fotovoltaic, un generator
eolian şi un motor generator

Sisteme fotovoltaice conectate la reţea

Sistemele fotovoltaice pot debita energie în reţeaua publică prin intermediul unui invertor.
Avantajul este acela că nu este necesară stocarea energiei, care poate fi folosită oriunde şi ca urmare se
reduce încărcarea reţelei convenţionale.
Cantitatea de energie electrică furnizată în reţea este mică.

52
 Fig.5. Sistem fotovoltaic conectat la reţea

În zilele însorite, ele furnizează putere consumatorilor din casă, iar excesul de putere este livrat în reţea
şi contorizat.
Dacă vremea este nefavorabilă, casa ia putere din reţeaua convenţională. Puterea de ieşire a unui astfel
de sistem este de câţiva kW.
Caracterul modular al sistemelor fotovoltaice permite construirea unor instalaţii de mare
putere, conectate la reţea. Ele livrează putere direct în reţeaua de medie sau de înaltă tensiune prin intermediul
unui invertor.

1. Proiectarea instalației fotovoltaice

Proiectarea unei instalatii fotovoltaice este o faza importanta a procesului de realizare a unei astfel de
instalatii, proces care implica resurse administrative, tehnice si economice.
In functie de marimea instalatiei, de tipul finantarii, toate aceste resurse pot capata o importanta
deosebita.
Procesul de proiectare a unei instalatii fotovoltaice se realizeaza pe parcursul mai multor etape:

- Inspectia preliminara a amplasamentului

- Analiza ambientala a amplasamentului
- Dimensionarea instalatiei fotovoltaice
- Instalarea instalatiei fotovoltaice
- Testarea instalatiei

53
 Principalele date si factori de care trebuie sa tinem seama in proiectarea unei instalatii fotovoltaice
sunt:
Amplasamentul
- Energia care trebuie produsa
- Puterea instalaþiei
- Dimensiunea instalatiei
- Bugetul proiectului

ANALIZA AMPLASAMENTULUI
In aceasta etapa este important sa tinem cont urmatoarele elemente:
- Analiza orientarii suprafetelor pe care va fi montata instalatia
- Studierea climei
- Descoperirea eventualelor constrângeri peisagistice si urbanistice, în special umbriri ale instalatiei
fotovoltaice.
Trebuie sa va asigurati de absenta cladirilor sau a vegetatiei care pot provoca umbriri prelungite.
Acolo unde este posibil trebuie evitate zonele de umbra, iar daca nu este posibil prin proiectare trebuie
sã încercati sã minimalizati efectele negative induse de umbrire.
Verificarea expunerii în amplasament, se realizeaza prin verificarea orientarii terenului sau suportului
spre SUD-EST sau SUD VEST. Acest lucru il putem realiza cu o busola.
Verificarea si evaluarea umbririi în amplasament se realizeaza printr-o inspectie moment in care putem
evalua vizual sau prin masurare topografica cu inclinometrul (teodolit) sau cu aparatul foto gradul de umbrire.

Determinarea energiei produse:

Energia produsã de instalatie (Ep) depinde de o serie de factori:
-Radiatia incidenta pe module fotovoltaice, asadar de locul de instalare caracterizat de latitudine
-Radiatia solara disponibila
-Temperatura
-Reflexia suprafetei pe care se afla modulele
-Expunerea modulelor - unghiul de înclinare, tilt si unghiul de orientare, azimut
-Caracteristicile modulelor - precum puterea nominala, coeficientul de temperaturã, uniformitatea
caracteristicilor electrice ale diferitelor module, de care depinde pierderea de putere prin
“mismatch”(neuniformitate = nepotrivire)
-Caracteristicile sistemului electric al instalaþiei: eficienta invertorului, pierderi în cabluri si caderi pe
diode etc.

Evaluarea performantei unei instalatii fotovoltaice o putem reduce la doi parametri:

1. Eficienta de conversie a panoului fotovoltaic (in conditiile standard de test)
2. Suma tuturor pierderilor, cum ar fi:
- pierderi de putere a modului, cauzate de faptul ca panoul nu lucreaza in conditii standard de test - 8%
- pierderi prin reflectie - 3%
- pierderi prin nepotrivire - 5%
- pierderi prin disipare a cablurilor - 1%
- pierderi ale invertorului - 5%
- pierderi prin murdarirea modulelor - 1%
Toate aceste pierderi sunt rezumate intr-un parametru unic numit PERFORMANTA BOS - in general
egala cu 75%.

54
 Elementele componente, ale unei instalatii fotovoltaice sunt:
- Panourile fotovoltaice - alcatuiesc generatoru fotovoltaic
- Inverorul
- Bateria de acumulatoare
- Regulatorul de sarcina
- Dispozitivele de protectie
- Tabloul electric
- Cabluri electrice
Panourile fotovoltaice sunt compuse din mai multe celule solare legate în serie sau paralel care
transformă radiaţia solară în energie electrică.
Randamentul panourilor fotovoltaice este cuprins între 8-20%, în funcţie de gradul de absorbţie a
radiaţiei solare.
Eficienţa destul de scazută a panourilor fotovoltaice actuale este în principal datorată faptului că din
spectrul solar vizibil doar o mică parte a radiaţiilor luminoase sunt transformate în electricitate.
Panourile fotovoltaice generează curent continuu, cu parametri variabili, inadecvaţi încărcării unor
acumulatori. Din acest motiv este nevoie de un convertor care să transforme energia electrică produsă de
panurile fotovoltaice în energie electrică, avand parametri stabilizati.
Sistemele fotovoltaice pot fi proiectate pentru o multime de aplicatii, principalul factor limitativ fiind
pretul inca ridicat al acestora in comparatie cu sistemele clasice. Chiar daca comerciantii de astfel de sisteme
spun altceva, aceasta tehnologie este inca scumpa, are un randament mic, amortizare se face in multi ani.
Sistemele fotovoltaice prezinta insa si o serie de avantaje, fata de sistemele clasice de producere a
energiei electrice.
Printre cele mai importante caracteristici pe care le prezinta un sistem fotovoltaic se numara
independenta energetica, modularitatea, siguranta in exploatare, fiabiltatea, dar nu in ultimul rand gratuitatea
combustibilului (soarele).
Pentru realizarea unei investitii intr-un sistem fotovoltaic este bine sa aveti in vedere potentialul
energetic al locatiei dumneavoastra. Studiind datele climatologice si meteorologice,puteti face o analiza
pertinenta a acestui potential.

2. Dimensionarea instalației fotovoltaice

Pentru o corecta dimensionare a instalatiei fotovoltaice se iau in considerare toate aspectele expuse
mai sus. Avand toate aceste date vom parcurge urmatoarele etape:

-Alegerea panourilor fotovoltaice, functie de necesarul de energie E pentru aplicatia respectivã

(consumul mediu anual exprimat în kWh/an) si calculând puterea de vârf necesarã aplicatiei cu relatia Pp =
kBOS E / H (kW), unde k este coeficientul de majorare a puterii pentru acoperirea pierderilor (kBOS = 1,25),
iar H iradiatia medie anualã în locatia respectivã, exprimatã în kW/m2an si calculul numãrului de panouri
fotovoltaice functie de configuratia necesarã, numãrul de siruri si numãrul de panouri pe sir. Tipul panourilor
fotovoltaice se alege si dupã criterii economice (valoarea investitiei, posibilitãtile de amortizare, etc.), dintre
cele ajunse la maturitate pe piatã (monocristaline, policristaline, amorfe, etc.).
- Dimensionarea instalatiei fotovoltaice (generatorul fotovoltaic format din “n sir” siruri în paralel si
cu “n panou/sir” panouri înseriate pe fiecare sir), se va realiza folosind urmatoarele formule:

Voc instalatie = npanou/sir × Voc panou

Isc instalatie = nsir × Isc panou
Vp instalatie = npanou/sir × Vp panou

55
 Ip instalatie = nsir × Ip panou
Pp instalatie = Vp instalatie × Ip instalatie
ΔTTmin = Tmin - Tamb
ΔTTmax = Tmax - Tamb
VocTmin = Voc instalatie + ΔTTmin × cTVoc × npanou/sir
IscTmax = Is cinstalatie + ΔTTmax × cTIsc × nsir.

Dupa efectuarea acestor calcule, vom avea pentru instalatia fotovoltaica (generatorul fotovoltaic)
valorile parametrilor electrici, tensiuni, curenti si puteri.
Tot cu aceste valori se aleg celelate elemente ale instalatiei fotovoltaice: invertoarele,
bateriile de acumulatori, regulatoarele de sarcinã si încarcare, dispozitive de protecþie, tablouri si cabluri
Dupã alegerea tuturor elementelor instalatiei fotovoltaice, se verifica echilibrul
consumului si producerii de energie electrica si se revine iterativ în etapele anterioare, redimensionându-se
anumite componente, daca nu exista un echilibru.

Pentru Dimensionarea unei Instalatii Fotovoltaice, vom pleca intotdeauna de la necesarul de puterea
pentru locatia respectiva.
Astfel, ne propunem sa realizam o instalatie fotovoltaica care sa furnizeze o putere de 6 KW.
Pentru realizarea unei instalatii fotovoltaice (generator fotovoltaic) care sa furnizeze energia electrica
de care avem nevoie, este mai intai nevoie de un calcul de dimensionare.

Functionarea sistemului fotovoltaic

La baza unui sistem fotovoltaic sta celula solara alcãtuitã din douã sau mai multe straturi de material
semiconductor, cel mai întâlnit fiind siliciul.
Ca principiu, un panou fotovoltaic transformã energia luminoasã din razele solare direct în energie
electricã prin intermediul celulelor solare.
Un panou fotovoltaic este compus din mai multe celule solare legate în serie. Pentru a asigura
tensiunea nominalã la care funcþioneazã sistemul se înseriazã mai multe panouri fotovoltaice. Dacã se doreste o
putere mai mare se interconecteazã în paralel mai multe lanturi identice de panouri fotovoltaice.

Proiectarea instalatiei fotovoltaice

Proiectarea unei instalatii fotovoltaice este o faza importanta a procesului de realizare a unei astfel de
instalatii, proces care implica resurse administrative, tehnice si economice.
In functie de marimea instalatiei, de tipul finantarii, toate aceste resurse pot capata o importanta
deosebita.

Procesul de proiectare a unei instalatii fotovoltaice se realizeaza pe parcursul mai multor etape:
- Inspectia preliminara a amplasamentului
- Analiza ambientala a amplasamentului
- Dimensionarea instalatiei fotovoltaice
- Instalarea instalatiei fotovoltaice
- Testarea instalatiei

Principalele date si factori de care trebuie sa tinem seama in proiectarea unei instalatii fotovoltaice
sunt:
- Amplasamentul
- Energia care trebuie produsa
- Puterea instalaþiei

56
 - Dimensiunea instalatiei
- Bugetul proiectului

ANALIZA AMPLASAMENTULUI

In aceasta etapa este important sa tinem cont urmatoarele elemente:

- Analiza orientarii suprafetelor pe care va fi montata instalatia
- Studierea climei
- Descoperirea eventualelor constrângeri peisagistice si urbanistice, în special umbriri ale instalatiei
fotovoltaice.

Trebuie sa va asigurati de absenta cladirilor sau a vegetatiei care pot provoca umbriri prelungite.
Acolo unde este posibil trebuie evitate zonele de umbra, iar daca nu este posibil prin proiectare trebuie
sã încercati sã minimalizati efectele negative induse de umbrire.
Verificarea expunerii în amplasament, se realizeaza prin verificarea orientarii terenului sau suportului
spre SUD-EST sau SUD VEST. Acest lucru il putem realiza cu o busola.
Verificarea si evaluarea umbririi în amplasament se realizeaza printr-o inspectie moment in care putem
evalua vizual sau prin masurare topografica cu inclinometrul (teodolit) sau cu aparatul foto gradul de umbrire.

DETERMINAREA ENERGIEI PRODUSE

Energia produsã de instalaþie (Ep) depinde de o serie de factori:

- Radiatia incidenta pe module fotovoltaice, asadar de locul de instalare caracterizat de latitudine
- Radiatia solara disponibila
- Temperatura
- Reflexia suprafetei pe care se afla modulele
- Expunerea modulelor - unghiul de înclinare, tilt si unghiul de orientare, azimut
-Caracteristicile modulelor - precum puterea nominala, coeficientul de temperaturã, uniformitatea
caracteristicilor electrice ale diferitelor module, de care depinde pierderea de putere prin
“mismatch”(neuniformitate = nepotrivire)
- Caracteristicile sistemului electric al instalaþiei: eficienta invertorului, pierderi în cabluri si caderi pe
diode etc.

PERFORMANTA BOS - Balance of Sistem

Evaluarea performantei unei instalatii fotovoltaice o putem reduce la doi parametri:

1. Eficienta de conversie a panoului fotovoltaic (in conditiile standard de test)
2. Suma tuturor pierderilor, cum ar fi:
- pierderi de putere a modului, cauzate de faptul ca panoul nu lucreaza in conditii standard de test - 8%
- pierderi prin reflectie - 3%
- pierderi prin nepotrivire - 5%
- pierderi prin disipare a cablurilor - 1%
- pierderi ale invertorului - 5%
- pierderi prin murdarirea modulelor - 1%

Toate aceste pierderi sunt rezumate intr-un parametru unic numit PERFORMANTA BOS - in general
egala cu 75%

57
 DIMENSIONAREA INSTALATIEI FOTOVOLTAICE

1. Prima etapa in dimensionarea instalatiei fotovoltaice, dupa ce am stabilit puterea necesara, este
alegerea panourilor solare.
Consultand oferta furnizorilor de panouri fotovoltaice, alegem un panou solar policristalin de 150 W,
tensiune de 12 V, curent panou 8.1 A, Vmp = 18.50 V.

2. Urmatoarea etapa este aflarea numarului de panouri, pentru necesarul de putere de 6 KW

Nr. de panouri = Puterea instalatiei / Puterea unui panou
Np = Pi/Pp = 6.000/150 = 40 → Rezulta un necesar de 40 panouri fotovoltaice

3. Urmatoarea etapa este determinarea suprafetei panourilor:

Suprafata totala = Suprafata unui panou * Numarul total de panouri
Din fisa tehnica a panoului aflam ca panoul ales are urmatoarele dimensiuni: L = 1.45 m, l = 0.7
ST = Sp*Np = 1.45*0.7*40 = 40.60 m2
Pentru montarea panourilor solare, avem nevoie de o suprafata de cel putin 40.60 m2 si care sa fie
orientata spre sud.

3. Alegerea schemei de conexiuni pentru panourile fotovoltaice:

Vom alege o schema de conexiuni cu patru siruri paralele, a cate 10 panouri fotovoltaice legate in
serie pe fiecare sir.
Nr. siruri = 4 Nr. panouri/sir = 10

4. Calculul caracteristicilor generatorului fotovoltaic

Tensiunea instalata a generatorului fotovoltaic se obtine folosind urmatoarea formula:
Ug = Np/s*Up
Ug = 10*12 = 120 V
Curentul generatorului se obtine inmultind curentul generat de un panou fotovoltaic cu numarul de
siruri: Ig = 4*8.1 = 32.40 A
Voc generator = nr. panouri/sir* Voc panou = 10*22.6 = 226 V
Isc generator = nr. sir*Isc panou = 4*8.6 = 34.4 A
Vmp generator = nr. panouri/sir*Vmp panou = 10*18.50 = 185 V
P generator = Vmp generator*I generator = 185*32.40 = 5994 W (5.99 KW)
Avand acste valori putem alege celelalte elemente ale instalatiei fotovoltaice.

5. Alegerea invertorului
Tensiunea de intrare a invertorului trebuie sa fie egala cu tensiunea maxima a generatorului
fotovoltaic. U invertor = U generator → U invertor = 120 V
O alta conditie in alegerea invertorului este aceea ca puterea maxima a generatorului fotovoltaic sa fie
mai mica decat puterea de intrare a invertorului P invertor > 6.000 W.

6. Alegerea bateriilor
Bateriile sunt folosite în sistemele fotovoltaice cu scopul de a stoca energia produsã de generatorul
fotovoltaic pe timpul zilei, pentru a putea fi folosita când este nevoie pe timpul noptii sau cer înnorat).
La alegerea bateriilor trebuie sa tinem cont de urmatoarele informatii:
- pentru incarcarea bateriilor de 12V avem nevoie de panouri cu Vmp 16V – 20V
- pentru incarcarea bateriilor de 24V avem nevoie de panouri cu Vmp 34V – 40V
- pentru incarcarea bateriilor de 48V avem nevoie de panouri cu Vmp 62V -76V.

58
 7. Alegerea regulatorului de sarcina
Regulatoarele de sarcina au rolul de a controla incarcarea bateriilor de acumulatori. La
alegerea regulatorului de sarcina trebuie sa tinem cont de urmatoarele conditii:
- tensiunea nominala a regulatorului sa fie mai mica sau egala decat decat tensiunea nominala a
generatorului fotovoltaic
- curentul de intrarea sa fie mai mare sau egal decat curentul de incarcare maxim, pe care generatorul il
poate debita.

Orientarea instalatiei fotovoltaice

Puterea maxima debitata de o instalatie fotovoltaica, este direct influentata de orientarea catre soare.
Ideal ar fi ca instalatia fotovoltaica sa urmareasca soarele in traiectoria sa pe bolta cereasca.
In Europa, datorita faptului ca radiatia difuza este relativ marea, o instalatie fotovoltaica stationara
poate produce pana la 70-80% din productia posibila, daca aceasta ar urmarii soarele.
Orientarea spre sud este determinata de doi factori:
- Inclinarea panourilor fotovoltaice, adica unghiul dintre planul orizontal si panoul fotovoltaic
- Azimutul, care indica orientarea catre Sud. La o orientare a instalatiei fotovoltaice spre sud, vom avea
Sud 0o, Vest 1200, Est -1200.
Toate aceste informatii, va pot ajuta sa dimensionati corect o instaltie fotovoltaica si sa alegeti in
cunostiinta de cauza solutia optima. La alegerea panourilor fotovoltaice si dimensionarea instalatiei trebuie sa
tineti cont de foarte multe date, multe dintre acestea au fost detaliate.
Cele mai importante caracteristici ale unui panou fotovoltaic, de care trebuie sa tineti cont in alegerea
dvs sunt:
- Putera maxima a panoului
- Tensiunea In punctul de putere maxima
- Intensitatea curentului in punctul de putere maxima
De asemenea trebuie sa stiti ca panourile fotovoltaice nu sunt adecvate pentru a fi folosite in orice
aplicatie. Panourile care sunt folosite in instalatiile fotovoltaice care debiteaza energie electrica in retea, au alte
caracteristici decat cele folosite pentru incarcarea bateriilor de acumulatoare.
Datorita caderilor de tensiune cauzate de regulator, cabluri si temperatura, panourilor panourile
fotovoltaice pentru incarcarea bateriilor de acumulatoare trebuie sa aiba tensiunea Vmp cu 30-60% mai mare
decat tensiunea nominala a bateriilor.

59
 CURS nr.5
Dimensionarea panourilor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice în parcuri industriale

Recapituland, putem spune ca un sistem fotovoltaic autonom este constituit din urmatoarele
componente principale:

• Panourile fotovoltaice
• Invertorul
• Regulatorul de sarcina
• Bateriile de stocare
• Consumatorii electrici.

Invertoarele utilizate in cazul sistemelor PV autonome(care au rolul de a converti curentul continuu in

curent alternativ) difera esential de invertoarele utilizate pentru sistemele fotovoltaice conectate la retea.
Exista sisteme in care curentul continuu este utilizat direct, fara baterii; tensiunile sistemului (tensiunea
la baterie) sau tensiunea sarcinii in cazul sistemului PV fara baterie este :12 V c.c.,24 V c.c sau 48 V c.c.

60
 Estimare consumului orar

Bateriile (caracterizare):
-cele mai vulnerabile parti ale sistemului;
-inmagazineaza energie;
-E=U*I*h
O baterie de 12 V 100Ah inmagazineaza pana la 1200Wh. Aceasta baterie este suficienta pentru a alimenta
bec de 100W pentru 120 de ore.

Alegerea tipului de baterie se face in functie de:

-cost;
-durata de viata;
-gradul de dificultate al intretinerii.

Tipuri de baterii:

Plumb NiCd NiMH Li-ion

Energie/greutate 30-40 40-60 30-80 160 Wh/kg
Energie/marime 60-75 50-150 140-300 270 Wh/L
Putere/greutate 180 150 250-1000 1800 W/Kg
Eficienta incarcare- 70%- 70%- 66% 99.90%
descarcare 92% 90%
Auto-descarcare 3%- 10% 30% 5%-10% luna
20%
Durata de viata(nr. de 500- 2000 500-1000 ~1200 cicluri
cicluri) 800
Tensiunea/pe celula 2.105 1.2 1.2 3.6-3.7 Volti
nominala

61
 Durata de viata a bateriilor:
• Efectele temperaturii asupra duratei de viata a bateriilor:
Desi capacitatea bateriei la temperaturi mari este mai mare, durata de viata a ei este scurtata, la fiecare 10 °C –dupa 25
ea este injumatatita.
• Gradul de descarcare al bateriilor(DOD) si durata de viata:
Pentru o utilizare cat mai indelungata, nu trebuie sa le descarcam prea mult (maxim 20%).

Dimensionarea bateriilor:

*Selectarea gradului de descarcare……........80%;

*Selectarea numarului de zile (pentru care bateria inmagazineaza
energie)…………….......……………………..4;
*MarimeaBateriei=Numarul de zile x Sarcina x 100 / DOD = 4x492x100/80=2460Wh;
*Alegerea tensiunii bateriei............................12V;
*CapacitateaBateriei=MarimeaBateriei/Tensiunea bateriei=2460/12=205Ah;
*Selectarea tipului de baterie….....................110Ah 12V;
Prin urmare avem nevoie de……………….2 baterii puse in paralel (220Ah/12V).

62
Regulatorul de sarcina:

Se pot distinge cateva tipuri de regulatoare de incarcare pentru sistemele PV:

• Regulatoare seriale:

Prin utilizarea unui astfel de regulator,conexiunea dintre un generator solar si o unitate de stocare a energiei e
intrerupta atunci cand limita de incarcare este atinsa.
Se pot folosi pentru deconectare atat relee cat si tranzistoare bipolare sau MOFSET.Principiul de reglare seri
provine din tehnologia clasica de incarcare si este utilizata si in dispozitivele de incarcare conectate la retea.

Atunci cand tensiunea scade sub pragul descarcarii severe,sarcina este deconectata de la baterie pentru
aceasta sa fie protejata.

• Regulatoare şunt(scurt-circuit):

Atunci cand se valorifica proprietatile specifice ale celulelor solare,se poate aplica un principiu de reglare ca
sa evite dezavantajele reglarii seriale.
Astfel,in circuitul de mai jos,generatorul solar este pur si simplu scurtcircuitat printr-un comuta
electronic,atunci cand bateria este complet incarcata.

63
 Totusi,aceasta pierdere un afecteaza balanta energetica a sistemului fotovoltaic, deoarece apare doar atun
cand bateria este incarcata complet si energia solara nu mai este necesara oricum.

Spre deosebire de majoritatea regulatoarelor seriale,aceasta procedura functioneaza sigur chiar si atunci ca
capacitatea bateriei este complet epuizata(tensiune mai mica de 9V),deoarece comutatorul de scurt-circuit un trebu
activat decat dupa reincarcarea bateriei.
Este necesara o dioda de blocare pentru a preveni scurtcircuitarea bateriei.In timpul noptii aceasta va servi
impotriva descarcarii prin generatorul solar.

• Regulatoare PWM:

Aceste regulatoare utilizeaza o tehnica de comutare de mare frecventa.Regulatorul comuta rapid(deschis/inch

dispozitivul de control.
Cand bateriile sunt descarcate atunci unitatea este complet pornita.
Pe masura ce bateria se apropie de starea de incarcare completa unitatea va incepe sa porneasca si sa opreas
dispozitivul de control in proportie cu nivelul de incarcare necesar.
Cand bateria este complet incarcata,curentul catre baterie va fi zero.In sistemele PV,regulatorul PWM e
montat in serie cu modulele fotovoltaice.
La sistemele hibride cu turbina eoliana si/sau micro/hidro,aceasta tehnica utilizeaza o sarcina şunt(
intrerupere) ce absoarbe o mare parte din energia provenita de la generator pentru a redirectiona eventualul exces
energie catre baterii (permanent trebuie sa existe o sarcina pe generator,pentru a preveni supra-viteza turbinei).

64
 • Protectia la suprasarcina:

Un circuit este suprasolicitat atunci cand curentul din acel circuit este mai mare decat cel nominal (pe car
poate suporta in conditii de siguranta).
Aceasta poate produce supra-incalzirea si poate deveni chiar un pericol de incendiu.
Suprasarcina poate fi cauzata de o defectiune (scurt-circuit) al cablajului, sau de un aparat ce functionea
defectuos (ex:o pompa de apa inghetata).
Anumite regulatoare de incarcare au incorporata protectia la suprasarcina, care se reseteaza de regula p
apasarea unui buton.

• Regulatoare moderne de incarcare:

Ultima generatie de regulatoare solare de incarcare impune standarde noi in tehnologia fotovoltaica.
Un astfel de regulator este echipat cu un circuit integrat (ASIC) creat special pentru utilizari in tehnolog
fotovoltaica.
Principalele functiuni ale acestuia sunt:
*compensare interna a temperaturii;
*algoritm de incarcare cu auto-invatare;
*determinarea starii de incarcare; protectie dinamica la suprasarcina;
*adaptare automata a tensiunii;
*diagnosticarea stariii de functionare;
*indicarea starii de incarcare;
*protectie la supra-descarcare.
Programul se regleaza dupa capacitatea si vechimea bateriei. Starea de incarcare este baza tuturor functiilor
control si reglare. Elementele de afisare dau informatii despre starea de incarcare, avarii si despre dispozitivele de baza

Invertorul:
O componenta foarte importanta a acestor sisteme o reprezinta invertorul.
Invertorul face posibila conectarea mai multor panouri solare in baterii, sisteme electrice si/sau alimentari
energie in cadrul unei retele.
Cea mai importanta sarcina a invertorului este aceea de a transforma curent continuu in curent alternativ.
Majoritatea invertoarelor au un rating de eficienta in jur de 90 la suta. Noile descoperiri in cadrul tehnolog
invertoarelor ar putea reduce costurile si ar putea creste eficienta pana in jurul a 98 la suta.
Trecand la capitolul costuri, din pacate invertoarele nu sunt tocmai ieftine. Preturile acestora sunt stabilite
functie de capacitate ( cata energie pot pompa ).
Una dintre problemele invertoarele ar fi aceea ca este posibil sa interfereze cu radiourile sau telefoanele mobi
Printre facilitatile pe care le pot avea invertoarele se numara: protectie la scurt-circuit pe intrare si iesi
protectie la suprasarcina si supraincalzire, protectie la supravoltare si subvoltare, afisarea puterii consumate si a tensiu
bateriei etc.
Invertoarele au ca si caracteristica principala puterea nominala, care reprezinta consumul maxim admis
iesirea de 230 V.
O alta caracteristica importanta a unui invertor este forma undei de iesire.
Astfel, exista invertoare cu unda sinusoidala pura sau cu unda sinusoidala modificata.

Invertoarele cu unda sinusoidala modificata sunt mai accesibile ca pret, dar nu se preteaza la echipamen
electrice sau electronice care folosesc motoare alimentate direct la 230 V, pentru care se utilizeaza invertoare cu un
sinusoidala pura.

65
 Modul de conectare al unui invertor intr-un sistem solar este exemplificat prin figura urmatoare:

Probabilitatea pierderii de sarcina (Loss of load Probability LOLP)

Dimensionarea cablurilor:

Aria sectiunii(mm²) Curentul maxim(A) Curentul redus(A) Rezistenta mΩ/metru

66
 0.5 4.25 3.0 37
0.75 6.4 3.5 25
1.0 8.5 5.0 19
1.5 12.75 8.0 13
2.0 17.0 10.0 9
2.5 21.0 12.5 7.5
3.0 25.5 15.5 6
4.0 28.5 17.0 4.5
6.0 41.5 25.0 3

Caderea de tensiune=Rezistenta x Curent x Lungime in metri(cablu):

•nu trebuie sa depaseasca 5% ,in curentul continuu;
•un trebuie sa depaseasca 1% ,in curentul alternativ.

Exista totusi o metoda mai simpla pentru a calcula caderile de tensiune . Caderea de tensiune (Uc) pentru
pereche de conductoare este de data de relatia:
Uc = 0.04 xLxI
unde: L=lungimea cablurilor in metri;
I=intensitatea curentului in amperi;
A=aria sectiunii in mm².

In general pentru o eficienta cat mai buna si o pierdere de energie cat mai mica caderea de tensiune ar trebui
fie mai mica de 5 % decat tensiunea sistemului.
Sa presupunem ca tensiunea sistemului este de 12V, lungimea cablurilor =10A iar intensitatea curentului e
de 10A.
Aria minima a sectiunii conductorului este de:
A=0.04x50mx10A/ 0,6V(5%12V) = 33 mm².
Acesta este un cablu costisitor!
Daca acelasi cablu este dimensionat pentru o tensiune mai mare (24V) curentul este injumatatit pentru acee
putere ,caderea de tensiune permisa va fi acum de 1.2V.
A=0.04x50mx5A/ 1.2V =8.3 mm² .
O patrime din cablul anterior!
Cu cat puterea si/sau distanta ce trebuiesc transmise se maresc, avem nevoie de o tensiune mai mare pentru
minimiza caderile de tensiune si marimea cablurilor.

Panourile fotovoltaice

Panourile fotovoltaice transformă radiaţia solară în energie electrică.

Un panou fotovoltaic este compus din mai multe celule solare legate în serie sau paralel.
Randamentul unor asemenea panouri este cuprins între 8-20%, în funcţie de gradul de absorbţie a radiaţ
solare.
Eficienţa destul de scazută a panourilor fotovoltaice actuale este în principal datorată faptului că din spect
solar vizibil doar o mică parte de frecvenţe de undă a radiaţiilor luminoase sunt transformate în electricitate.
Panourile fotovoltaice generează curent continuu, cu parametri variabili, inadecvaţi încărcării un
acumulatori.
Din acest motiv este nevoie de un convertor care să transforme energia electrică produsă de panur
fotovoltaice în energie electrică cu parametri bine determinaţi. Acest convertor are şi diverse funcţii de protecţie
acumulatorilor şi a panoului fotovoltaic.

67
 Un panou solar fotovoltaic spre deosebire de un panou solar termic transformă energia luminoasă din raze
solare direct în energie electrică.
Componentele principale ale panoului solar reprezintă celulele solare.
Pentru a îndeplini condiţiile impuse de producerea de energie electrică, celulele solare se vor asambla
panouri solare utilizând diverse materiale, ceea ce va asigura:
•protecţie transparentă împotriva radiaţiilor şi intemperiilor;
•legături electrice robuste;
•protecţia celulelor solare rigide de acţiuni mecanice;
•protecţia celulelor solare şi a legăturilor electrice de umiditate;
•asigurare unei răciri corespunzătoare a celulelor solare;
•proteţia împotriva atingerii a elementelor componente conducătoare de electricitate;
•posibilitatea manipulării şi montării uşoare.

Un astfel de sistem este compus din:

- panouri fotovoltaice pentru conectare la retea;
- invertor pentru divertare in retea;
- contor electric pentru a masura cantitatea de energie produsa si livrata in retea.

Sistemul clasic fotovoltaic insular este alcatuit din urmatoarele componente:

-panouri fotovoltaice;
-regulatorul de incarcare al bateriilor;
-grupul de baterii de 12, 24 sau 48 V DC;
-invertor, ce tranforma curentul continuu DC in curent alternativ AC.

68
 Se pot realiza sisteme ce pot diverta energia produsa(surplusul de energie ) in retea.

In concluzie, caracteristicile pe care trebuie sa le indeplineasca o unitate de stocare a energiei solare pot
rezumate astfel (in functie de domeniul de aplicatie):
•unitatea de stocare trebuie sa fie capabila sa primeasca energia cu maximum de viteza fara forte termodinami
excesive (de ex. diferente de temperatura; diferente de presiune; diferente de potential etc.)
•unitatea de stocare trebuie sa livreze energia cu maximum de viteza (dependenta de scopul instalatei) fara a utiliza fo
termodinamice excesive;
•unitatea de stocare trebuie sa aiba pierderi mici (o caracteristica de autodescarcare scazuta);
•unitatea de stocare a energiei trebuie sa fie capabila sa suporte un numar ridicat de cicluri încarcare-descarcare, fa
diminuarea substantiala a capacitatii sale;
•unitatea de stocare trebuie sa fie ieftina.
Problema stocarii energiei solare nu poate fi separata complet de aceea a utilizarii în sistem a unei surse
energie auxiliara. Analiza performantelor sistemelor de stocare, în corelatie cu analiza costurilor echipamentului solar
captare si echipamentului auxiliar (care furnizeaza energie conventionala), trebuie folosita pentru determinar
dimensiunilor optime ale captatorului si ale unitatii de stocare pentru fiecare aplicatie parti
In ciuda pretului si a dependentei de factorii externi, panourile solare sunt o solutie pentru viitor. Ac
lucru este dovedit si de cresterea de aprope 50% inregistrata in numarul de astfel de sisteme folosite pe glob, in fieca
an din 2002 incoace. Procentul utilizarii energiei solare este in continuare minuscul, estimand ca va ajunge la 0,40%
2010. Insa pe viitor, odata cu dezvoltarea tehnologiei si micsorarea costurilor initiale, panourile fotovoltaice vor deve
cu siguranta din ce in ce mai utilizate.

69
 Energia solară fotovoltaică se bazează pe producerea directă de electricitate prin intermediul celulelor
siliciu. Atunci când străluceşte şi atunci când condiţiile climatice suntfavorabile, soarele furnizează o putere de
kW/mp.
Panourile fotovoltaice permit convertirea directă în electricitate a 10 - 15% din această putere. Producţia
energie a unui astfel de panou variază odată cu creşterea sau scăderea intensităţii solare: 100 kWh/mp/an în Europa
Nord, iar în zona mediteraneană este de două ori mai mare. Un acoperiş fotovoltaic de 5x4 metri are o puterede 3kW
produce 2 - 6 MWh/an. Dacă cei 10.000 kmp de acoperiş existenţi în Franţa ar fiutilizaţi ca generator solar, producţia
fi de 1.000 TWh pe an, aproape dublul consumului final deelectricitate în Franţa la începutul anilor 2000 (450 TWh).
Instalaţiile fotovoltaice produc energie electrică fără costuri de combustibil. Panourile solare fotovolta
produc energie electrică 4 h/zi (calculul se face pe minim: orele de luminăiarna). Ziua, timp de 4 ore, (iarna 1,5 o
aceste panouri solare produc energie electrică care poatefi stocată înacumulatori, pentru a fi folosită dealungul nopţii,
casele izolate, fără legatură lareţeaua electrică naţională.Comparativ cu puterea furnizată şi durata de viaţă, investi
necesară în panourile fotovoltaice estemare. Panourile necesită spaţiu de instalare orientat convenabil, iar fără un siste
de stocare (care,la rândul său, necesită investiţii şi întreţinere) energia generată este disponibilă doar în miezulzilei, ca
consumul e mic. Principalele obstacole în utilizarea pe scară largă a energiei solare fotovoltaice (şi termice)
reprezintă, pe de o parte disponibilul de putere furnizată, care constrânge la stocarea electricităţii pentru o funcţiona
autonomă sau la utilizarea de soluţii energetice complementare, iar pe de altă parte competitivitatea economică.
Sistemele fotovoltaice transformă energia solară în curent electric - cu ajutorul celulelor fotoelectr
încorporte în panourile fotovoltaice. Cu ajutorul panourilor fotovoltaice se poate produce curent pentru difer
necesităţi:de la calculatoare de buzunar pană la centrale electrice de mari capacităţi, prin tehnologii adecvate fiecă
produs. Panourile fotovoltaice sunt fabricate din siliciu, un element care se găseşte înnatură foarte des, dar şi pe baza
polimeri. Când energia solară sub formă de lumină ajungela panourile fotovoltaice, între partea superioară şi c
inferioară se generează o diferenţă detensiune. Această energie se poate stoca sau se poate folosi direct pentru consum
Evoluţia tehnologiei şi a pieţei de produse fotoelectrice este în general pozitivă. Ameliorarea metodelor
fabricaţie, ca şi creşterea volumului de producţie, au condus la reducerea costurilor. Producţia mondială de modu
fotoelectrice a crescut de la 5 MW-vârf (MWv) în 1982 la 60 MWv în 1992.
În prezent, 90% din producţia mondială de module se realizează în Japonia, Statele Unite şi Europa, în spec
de mari companii ca Siemens, Sanyo, Kyocera, Solarex şi BP Solar, care deţin 50% din piaţa mondială. Restul de 10
al producţiei mondiale este realizat în Brazilia, India şi China, care sunt principalii producători de module fotoelectri
din ţările în curs de dezvoltare. Una din utilizările radiaţei solare o constituie transformarea acesteia în electricitate p
intermediul procesului fotoelectric. Termenul de "foto-pilă" (în sensul pilă electrică) este foarte frecvent utilizat pentru
desemna celula fotoelectrică (FE). Trebuie totuşi menţionat că, în ciuda termenului folosit, într-o celulă nu
înmagazinează deloc energie, sub nici o formă, nici chimică. Nu este deci o pilă electrică, ci un convertor instantaneu,
nu poate furniza energie electrică în absenţa radiaţiei solare. O celulă în întuneric total se comportă ca un element pas
În plus, celula solară nu poate fi asimilată cu nici un alt tip de generator clasic de energie electrică de curent continu
Aceasta deoarece, celula fotoelectrică nu este nici sursă de tensiune constantă, nici sursă de curent constant. În preze
randamentul conversiei energiei solare în energie electrică este slab (cel mai adesea, sub 12%).
Acest randament scăzut, ca şi costurile destul de mari ale sursei fotoelectrice, au determinat ca utilizatorii
îşi pună problema exploatării la maximum a puterii electrice disponibile la nivelul generatorului FV. Acest maxim
obţine în general, prin asigurarea unei bune adaptări între generatorul FV şi consumatorul asociat. Adaptarea
realizează prin utilizarea convertoarelor statice, care funcţionează în regimuri variate.Există trei tipuri de sistem
fotoelectrice:
•sisteme autonome
•hibride
•conectate la reţea.

Sisteme autonome

70
 Sistemele autonome se bazează doar pe energia solară pentru a asigura necesarul de energie electrică. Aşa cu
s-a arătat mai înainte, ele pot conţine acumulatori, care înmagazinează energia produsă pe timpul zilei, furnizând-o
durata nopţii sau când radiaţia solară este insuficientă. Acest tip de sistem, poate, de asemenea, să corespundă nevoi
unei aplicaţii (cum ar fi pomparea apei), fără să se utilizeze acumulatori. Ca regulă generală, sistemele FV autonome
instalează acolo unde reprezintă sursa cea mai economică de energie electrică. Oricând se poate opta, din motive
mediu, sau pentru a asigura un sistem mai fiabil fără conectare la reţea, pentru un sistem hibrid.

Sisteme hibride:
Sistemele hibride, care sunt, de asemenea, independente de reţeaua electrică de distribuţie, se compun dintr-
generator fotoelectric, asociat cu o eoliană sau grup electrogen cu motor cu ardere internă, sau cu ambele. Un astfel

71
sistem se dovedeşte util în cazul aplicaţiilor care necesită alimentarea continuă cu putere relativ mare, în cazul în care
este suficientă lumină pe durata unor perioade ale anului sau pentru reducerea investiţiei în ceea ce priveşte module
fotoelectrice şi bateriile de acumulatori.

Sisteme conectate la retea:

Sistemele de producere a energiei fotoelectrice, conectate la reţea, sunt rezultatul tendinţei de descentralizar
reţelelor electrice. Energia este produsă mai aproape de locul unde se consumă şi nu numai în termocentrale s
hidrocentrale mari.

În timp, sistemele conectate, vor reduce necesitatea creşterii capacităţii liniilor de transport şidistribuţie. U
sistem conectat la reţea asigură necesarul local de energie electrică, iar eventualul excedent îl debitează în reţea; ac
transfer, elimină necesitatea achiziţionării şi întreţinerii bateriilor de acumulatoare. Sistemele mai mari presupun
invertor de putere mare ce poate fi conectat la mai multe panouri (ca în cazul sistemelor neconectate la reţea). Curen
continuu este transformat în curent alternativ, sincronizat cu reţeaua. Aceasta se comportă ca o baterie de acumulat
fără limită de capacitate.Cea mai mare parte a costului unui sistem conectat la reţea o reprezintă fabricaţia module
fotoelectrice din componenţa acestuia. Aceste costuri au cunoscut reduceri importante pe parcursul ultimilor ani şi e
de aşteptat ca această tendinţă să continue.În consecinţă, acest tip de sistem devine din ce în ce mai abordabil:
• În unele regiuni urbane cu climat cald, costul kWh de electricitate produsă de sistemelefotoelectrice conecta
la reţea, este comparabil cu cel produs prin alte metode "clasice".
• În regiunile cu radiaţie solară redusă, acest tip de sistem este mai puţin interesant.
Există un cert potenţial al pieţei de sisteme rezidenţiale fotoelectrice conectate la reţea, dar trebuie ca preţul
să mai scadă, pentru a putea deveni competitive economic cu distribuţia"clasică" de energie, relativ ieftină şi disponibi

Schema unei celule elementare:

72
 PROIECTAREA UNUI SISTEM FOTOVOLTAIC

Componentele unui sistem fotoelectric depind de aplicaţie:locuinţă izolată sau în apropierea reţelei, utilizar
unei baterii sau doar a energiei solare, existenţa convertoarelor statice de putere.

Un sistem fotovoltaic poate cuprinde:

•Panouri solare
•Baterii de acumulatoare
•Regulatoare de sarcină
•Convertoare statice

73
Bateriile de acumulatoare:
În sistemele electrice autonome, stocarea energiei este asigurată, în general, de baterii de acumulatoare. Aces
sunt esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor autonome. Elementele de stocare reprezintă 13 - 15% din investi
iniţială, pentru o durată de exploatare de 20 de ani. Bateriile de acumulatoare sunt de tipul plumb-acid. În princip
aceste baterii se compun din doi electrozi de plumb şi oxid de plumb, plasaţi într-un electrolit compus din acid sulfu
diluat.
Există două tipuri de astfel de baterii cu plumb:
•Baterii cu electrolit lichid;
•Baterii cu electrolit stabilizat.

Baterii cu electrod lichid:

Aceste baterii sunt constituite dintr-un recipient în care se alternează plăci pozitive şi negative, separate
distanţoare izolante. Recipientul este închis cu un dop, pentru a evita corodarea internă şi scurgerea electrolitului.
Avantaje:construcţie simplă,deci este ieftină.
Dezavantaje:bateriile trebuiesc păstrate şi utilizate în poziţie orizontală, altfel electrolitul se scurge prin orificiul
egalizare a presiunii din dop, plăcile nemaifiind scufundate în electrolit.

Baterii cu electrolit stabilizat:

Aceste baterii se mai numesc cu recombinare a gazului. În cazul acestora, electrolitul nu mai este lichid, ci s
formă de gel.
Avantaje: acest tip de baterii nu necesită întreţinere, pe toată durata de viaţă, asigură etanşeitate totală, deci nu exi
degajări de gaze.

Dezavantaje: produsul este mai tehnic (gelul), prin urmare acest tip de baterii sunt mai costisitoare. Bateriile
utilizează în cazul în care există un decalaj între perioadele când este solicitată energie şi perioadele însorite.
Alegerea tipului de baterie se face în funcţie de puterea medie zilnică şi în funcţie de timpul necesar
stocare.

CURS nr.6

74
 Dimensionarea generatoarelor eoliene pentru producerea energiei electrice

În larga paletă a surselor energetice regenerabile, nepoluante, energia eoliană ocupă astăzi un loc preferenţi
Energia solară este însă aceea care face legătura completă între cele trei medii total diferite, aflate dintotdeauna înt
legătură strânsă şi care se condiţionează reciproc: apa mărilor şi oceanelor, litosfera şi atmosfera. În fiecare an su
antrenaţi în circuitul apei din natură aproximativ 500000 km din imensul volum al oceanului planetar, estimat la aproa
1,4 miliarde km de apă.
Suprafaţa sa însumează peste 360 milioane km care reprezintă mai mult de 2/3 din suprafaţa totală a globu
pământesc.
Uriaşa forţă care pune în mişcare apele oceanului şi provoacă circulaţia din atmosferă provine din radia
solară. Datorită capacităţii calorice diferite, uscatul şi apa se încălzesc diferit, determinând o diferenţiere
gradului de încălzire a aerului atmosferic care vine în contact nemijlocit cu acestea. Rezultă diferenţele de densita
respectiv de presiune, de la suprafaţa apei, care determină şi dirijează circulaţia aerului predominant orizonta
sau, cu alte cuvinte, generează vânturile. Consecinţa firească şi imediată a acestor vânturi asupra oceanului plane
sunt valurile şi curenţii.
Desupra mărilor şi oceanelor vânturile sunt mai uniforme, chiar şi la înălţimi reduse. În interiorul continentul
unde influenţa oceanului este practic nulă, energia solară se acumulează în atmosferă diferenţiat în masele de a
datorită variaţiei formelor de relief ale uscatului, vegetaţiei, etc., transformându-se în energie cinetică şi provocâ
deplasarea cvasiorizontală a unor mase imense de aer.
Vântul este mişcarea aerului datorată maselor de aer cu temperaturi diferite. Temperaturile diferite sunt cauz
de masele de apă şi pământ care absorb diferit căldura Soarelui. La scară globală mişcările masive de aer sunt cauzate
diferenţa de temperatură între pământul de la ecuator şi cel apropiat de poli.
Din măsurătorile efectuate s-a constatat că la nivelul solului rafalele orare, luate ca variaţii ale vitezei vântu
în timp, au o valoare redusă şi prezintă oscilaţii bruşte, pe când la altitudini de 150- 200 m vitezele sunt mai mari,
variaţiile sunt mult atenuate. Deoarece vântul va bate cât timp soarele va încălzi Pământul este o sursă de energ
regenerabilă, ce este exploatată în prezent pentru a produce electricitate.
Turbinele eoliene curente funcţionează pe acelaşi principiu ca şi morile de vânt din antichitate: pal
unei elice adună energia cinetică a vântului pe care o transformă în electricitate prin intermediul unui generator.
Cel mai mare dezavantaj al energiei eoliene este faptul că nu se obţine electricitate când vântul nu bate s
bate prea slab, motiv pentru care trebuie asigurată o sursă alternativă de electricitate.
Valorificarea energiei eoliene a început în anii 1970, odată cu prima criză mondială a petrolului. În a
1990 a revenit în prim plan din cauza îngrijorărilor generate de impactul asupra mediului a poluării generate
combustibilii fosili. Singurele dezavantaje ale folosirii energiei eoliene este impactul asupra păsărilor şi impactul vizu
asupra mediului.
Unele turbine pot produce 5 MW, deşi aceasta necesită o viteză a vîntului de aproximativ 5,5 m/s, sau
km/oră. Puţine zone de pe Pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini m
mari şi în zone oceanice.
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi şi, turbine noi de vânt se construiesc în toată lum
energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă creştere în ultimii ani.
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt m
puternice. Se crede că potenţialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie de
este consumată în prezent. Acest nivel de exploatare ar necesita ca, 12,7% din suprafaţa Pământului (excluzâ
oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că un kilometru pătrat de teren ar fi acoperit cu 6 turbi
mari de vânt. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătăţirea randamentului turbinelor şi a soluţiilor tehnice utilizate.

Puterea turbinelor eoliene produse variază de la câţiva Watt până la 5 MW (prototip). Cele mai mari capacit
instalate le au Germania (12001 MW în 2002, acoperind 4,7% din nevoile de energie electrică), Spania (4830 MW

75
Danemarca (2880 MW, acoperind 20% din nevoile de energie electrică). În Germania, puterea medie a turbinelor era
2002 de 1,4 MW, iar în unele cazuri înălţimea turnurilor şi diametrul rotoarelor depăşea 100m.

Energia eoliana la nivel global

Energia eoliană este sursa de energie care creşte ca aport procentual cel mai mult. Pe ultimii zece ani se poa
vorbi de o medie de aproximativ 29% creştere anuală (anul 2005 a înregistrat o creştere record de 43%), mult peste 2,5
pentru cărbune, 1,8% pentru energie nucleară, 2,5% pentru gaz natural şi 1,7% pentru petrol. Datorită iminentei crize
combustibililor şi efectelor alarmante ale încălzirii globale este de aşteptat ca aceste cifre să crească în cazul energ
eoliene. Europa este continentul care produce cea mai mare cantitate de energie folosind puterea vântului.
Trebuie menţionat că, între anii 1999 şi 2006, producţia energiei eoliene a crescut, practic, de cinci o
ajungând, ca, în unele ţări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ:Danemarca (23%
Spania (8%), Germania (6%).
În luna aprilie 2008, capacitatea fermelor eoliene din lume era de 100.000 MW, reprezentând 1,3% d
consumul global de energie electrică.
Pentru anul 2010, World Wide Energy Association s-a aşteaptat ca la nivel mondial să se producă 160 GW
electricitate folosind energie eoliană. Ţara cu cel mai mare procent de electricitate provenit din energie eolia
este Danemarca, cu aproximativ 20%, iar ţara care produce cea mai mare cantitate de energie este Germania, cu 38
TWh în 2007. Pe continentul nord american lucrurile se mişcă mai greu, dar se mişcă în direcţia corectă, statele din SU
ce produc cantităţi însemnate de curent folosind energia eoliană fiind Texas şi California. Pe locul patru la niv
mondial se situează India cu 6270 MW în 2006. India este totodată şi unul dintre cei mai mari producători de turbi
eoliene.
La nivel individual turbinele eoliene sunt folosite cu precădere de locuinţele din zonele izolate, unde nu ajun
reţeaua de curent electric sau se doreşte scăderea costului facturilor la electricitate. Din păcate productivilitatea scăzut
cantităţii de energie ce poate fi produsă face necesară folosirea energiei eoliene în conjuncţie cu alte mijloace
furnizare a electricităţii.
Dezvoltarea tehnologică a turbinelor va duce la scăderea costurilor de producere a curentului provenit d
energie eoliană, acesta fiind principalul factor motivant pentru folosirea unei surse de energie alternative. În 2006
SUA costul unui megawatt de electricitate produs din energie eoliană se ridică la 55,8$, mai mare decât cei 53,1$ pen
un megawatt produs in cărbune şi 52,5$ pentru un megawatt produs din gaze naturale. Printre avantajele turbine
eoliene se numără costurile de întreţinere relativ scăzute şi costul marginal scăzut.

Avantaje si dezavantaje privind utilizarea sistemelor eoliene

Avantajele utilizării sistemelor eoliene

În contextul actual, caracterizat de creşterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arder
combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependenţei de aceşti combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o soluţie foarte bună la problema energetică globală.
Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular
generare reformulează şi modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este prin
formele de energie regenerabilă care se pretează aplicaţiilor la scară redusă.
Menţionăm câteva avantaje ale energiei eoliene:
* emisia zero de substanţe poluante şi gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
* nu se produc deşeuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deşeuri.
* costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăz
substanţial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustib

76
chiar dacă nu se iau în considerare externalităţile negative inerente utilizării combustibililor clasici. În 2004, pre
energiei eoliene ajunsese deja la o cincime faţă de cel din anii 80, iar previziunile sunt de continuare a scăderii acesto
deoarece se pun în funcţiuni tot mai multe unităţi eoliene cu putere instalată de mai mulţi megawaţi.
* costuri reduse de scoatere din funcţiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoate
din funcţiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei, în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoate
din funcţiune, la capătul perioadei normale de funcţionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.

Dezavantajele utilizării sistemelor eoliene:

* resursa energetică relativ limitată;
* inconstanţa datorită variaţiei vitezei vântului şi numărului redus de amplasamente posibile. Puţine locuri pe Pămâ
oferă posibilitatea producerii de electricitate folosind energia vântului;
* la început, un important dezavantaj al producţiei de energie eoliană a fost preţul destul de mare de producere a energ
şi fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii ani, însă, preţul de producţie pe unitate de energie electrică
scăzut drastic, ajungând, prin îmbunătăţirea parametrilor tehnici ai turbinelor, la cifre de ordinul 3-4 eurocenţi
kilowatt oră;
* un alt dezavantaj este şi "poluarea vizuală" - adică, au o apariţie neplăcută;
* de asemenea produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase);
* se afirmă că turbinele afectează mediul şi ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări şi necesitând terenuri m
virane pentru instalarea lor.
Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o apariţie atractivă stilizată, că maşin
omoară mai multe păsări pe an decât turbinele şi că alte surse de energie, precum generarea de electricitate folosi
cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare şi duc la efectul de seră.
* riscul mare de distrugere în cazul furtunilor dacă viteza vântului depăşeşte limitele admise la proiectare. Oricât
mare ar fi limita admisă, întotdeauna există posibilitatea ca ea să fie depăşită.
Chiar dacă eolienele de primă generaţie erau deranjante din punct de vedere sonor, se pare că, în preze
dezvoltările tehnologice au permis reducerea considerabilă a zgomotului produs de astfel de instalatii.
Astfel, pe scara surselor de zgomot, eolienele se situează undeva între zgomotul produs de un vânt slab
zgomotul din interiorul unei locuinţe, respectiv la aproximativ 45 dB. Evoluţia nivelului sonor în funcţie de numărul
eoliene este logaritmică, respectiv instalarea unei a doua eoliene determină creşterea nivelului sonor cu 3 dB şi
dublarea acestuia.
Pentru diminuarea poluării sonore există mai multe căi:
* multiplicatoarele sunt special concepute pentru eoliene. În plus, se încearcă favorizarea acţionărilor directe, fă
utilizarea multiplicatoarelor;
* profilul palelor face obiectul unor cercetări intense pentru reducerea poluării sonore determinată de scurgerea vântu
în jurul palelor sau a emisiilor datorate nacelei sau pilonului. Arborii de transmisie sunt prevăzuţi cu amortizoare pen
limitarea vibraţiilor;
* antifonarea nacelei permite, de asemenea, reducerea zgomotelor.

Stocarea energiei eoliene

Viteza vântului variază în timp, astfel şi puterea extrasă variază în timp. Din acest punct de vedere sursa
energie eoliană este incomodă faţă de sursele clasice.

77
 Vechile mori măcinau când bătea vântul sau pompele utilizate pentru evacuarea apelor din polderele olande
pompau când bătea vântul.
Unele utilizări ale agregatelor mici pentru gospodării tolerează această neuniformitate şi în prezent. Majoritat
aplicaţiilor moderne sunt însă deranjate de regimul vântului. Aceste sisteme nu pot fi concepute fără stocări s
compensări cu alte surse. Energia vântului valorificată economiseşte alte surse de energie convenţionale.
Se întâlnesc două situaţii distincte:
* agregate aeroelectrice cuplate la sistemul național sau regional;
* agregate insulare pentru utilizări diverse.
În primul caz se situează centralele aeroelectrice dar şi agregatele mici aeroelectrice în zone în care pot
conectate la reţeaua electrică. Când bate vântul aceste centrale şi agregate izolate injectează enegie în sistemul
transport, economisind surse termoelectrice dar mai ales hidroelectrice care dispun de lacuri de acumulare.
Sistemele insulare de putere mică trebuie să rezolve stocarea pe plan local. Soluţiile sunt:
* stocarea în acumulatoare electrice;
* sisteme mixte vânt – hidro;
* sisteme mixte vânt - generator termoelectric (sisteme vânt - Diesel), eventual și generatoare de gaz sau biogaz
* stocări în rezervoare de apa;
* stocări în aer comprimat.
Aceste sisteme mixte sau hibride sunt actuale pentru consumatori izolaţi la care dezvoltarea reţelelor electri
nu este economică.
Datorită caracterului aleator manifestat prin variaţia continuă a elementelor caracteristice, energia eoliană fii
dependentă de anotimp şi amplasament, s-a impus căutarea unor soluţii de înmagazinare, de stocare a acesteia s
diferite forme, pentru ca apoi să poată fi utilizată în funcţie de necesităţi. Acumularea energiei obţinute din vânt este
importanţă majoră, întrucât necesarul de energie nu corespunde întotdeauna în timp cu existenţa fenomenelor ca
generează această energie.
Mijloacele tehnice care ne stau astăzi la dispoziţie permit stocarea energiei eoliene în:
* acumulatoare electrice clasice (acide și alcaline)
* acumulatoare hidraulice
* aer comprimat
* hidrogen (prin hidroliza apei).
Bateriile de acumulare clasice pot înmagazina cantităţi suficiente numai pentru aprovizionarea cu energ
a unor consumatori izolaţi şi numai pentru câteva zile. Se urmăreşte în general satisfacerea consumurilor de prim
necesitate. Energia înmagazinată în acumulatoare acide sau alcaline nu poate depăşi 5 kwh.

Prin utilizarea instalaţiilor eoliene pentru pomparea şi stocarea apei în rezervoare amenajate la cote superioa
se urmareşte ca, în funcţie de cerinţe, aceasta să antreneze ulterior, prin cădere, turbine hidraulice dimension
corespunzător. Pompajul hidraulic este folosit în special în cadrul amenajărilor eoliene mari, pentru orice valoare
energiei, şi mai ales în avalul unor amenajări hidroenergetice, pentru repomparea apei în sistem, beneficind de existen
acumulatorului hidraulic (figura 1).

78
 Fig.1: Schema de stocare a energiei eoliene în acumulatoare hidraulice

Producerea aerului comprimat pentru energii până la 10 kWh, este posibilă prin cuplarea unui compresor de a
la maşina eoliană, energia pneumatică obţinută putând fi înmagazinată în recipienţi special concepuţi în acest scop
utilizată pentru diverse folosinţe, inclusiv pentru acţionarea unor turbine de gaz, cuplate la generatoare de curent electr
în perioadele lipsite de vânt (fig .2).

79
 Fig. 2. Schema de stocare a energiei eoliene în acumulatoare pneumatice

În cazul valorificării industriale în centrale cu putere instalată mare, de ordinul megawaţilor, energia obţinu
din vânt poate fi injectată direct în sistemul energetic naţional, de unde poate fi extrasă în funcţie de necesităţi.

Tipuri de turbine eoliene

Tubine eoliene cu ax vertical

Pilonii eolienelor cu ax vertical sunt de talie mică, având înălţimi de 0,1 – 0,5 din înălţimea rotorului.
Aceasta permite amplasarea întregului echipament de conversie a energiei (multiplicator, generator) la piciorul eolien
facilitând astfel operaţiunile de întreţinere.

80
 În plus, nu este necesară utilizarea unui dispozitiv de orientare a rotorului, ca în cazul eolienelor cu ax orizont
Totuşi, vântul are intensitate redusă la nivelul solului, ceea ce determină un randament redus al eolienei, acea
fiind supusă şi turbulenţelor de vânt.
În plus, aceste eoliene trebuiesc antrenate pentru a porni, pilonul este supus unor solicitări mecanice importan
Cele mai răspândite două structuri de eoliene cu ax vertical se bazează pe principiul tracţiunii diferenţiale sau
variaţiei periodice a incidenţei:
Rotorul lui Savonius (figura 3) în cazul căruia, funcţionarea se bazează pe principiul tracţiunii diferenţiale.
Eforturile exercitate de vânt asupra fiecăreia din feţele unui corp curbat au intensităţi diferite.
Rezultă un cuplu care determină rotirea ansamblului.

Fig. 3. Rotorul Savonius

Rotorul lui Darrieus (figura 4.) se bazează pe principiul variaţiei periodice a incidenţei.
Un profil plasat într-un curent de aer, în funcţie de diferitele unghiuri, este supus unor forţe ale căror intensit
şi direcţie sunt diferite.
Rezultanta acestor forţe determină apariţia unui cuplu motor care roteşte dispozitivul.

81
 Fig.4. Rotorul lui Darrieus

Turbine eoliene cu ax orizontal

Funcţionarea eolienelor cu ax orizontal se bazează pe principiul morilor de vânt. Cel mai adesea, rotorul aces
eoliene are trei pale cu un anumit profil aerodinamic, deoarece astfel se obţine un bun compromis între coeficientul
putere, cost şi viteza de rotaţie a captorului eolian, ca şi o ameliorare a aspectului estetic, faţă de rotorul cu două pale.

82
 Turbinele eoliene cu ax orizontal sunt cele mai utilizate, deoarece randamentul lor aerodinamic e
superior celui al turbinelor eoliene cu ax vertical, sunt mai puţin supuse unor solicitări mecanice importante şi au un co
mai scăzut.
Există două tipuri de turbine eoliene cu ax orizontal:
- amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia nacelei. Palele sunt rigide, iar rotorul este orientat, cu ajutorul un
dispozitiv, după direcţia vântului (figura 5).
- aval: vântul suflă pe spatele palelor, faţă de nacelă. Rotorul este flexibil şi se auto- orientează (figura 6).

Fig.5. Turbină eoliană amonte

Fig.6. Turbină eoliană aval

Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizată, deoarece este mai simplă şi dă cele mai bune rezultate
puteri mari: nu are suprafeţe de direcţionare, eforturile de manevrare sunt mai reduse şi are o stabilitate mai bună.
Palele turbinelor eoliene cu ax orizontal trebuiesc întotdeauna, orientate în funcţie de direcţia şi forţa vântul
Pentru aceasta, există dispozitive de orientare a nacelei pe direcţia vântului şi de orientare a palelor, în funcţie
intensitatea acestuia.

83
 Alcatuirea si functionarea unei turbine eoliene

Turbina eoliana este alcătuită din:

* pale-forma şi concepţia lor este esenţială pentru a asigura forţa de rotaţie necesară.
Acest design este propriu fiecărui tip de generator electric;
* nacela- conţine generatorul electric asigurând şi o protecţie mecanică;
* pilon- asigură structura de susţinere şi rezistenţă a asamblului superior;
* fundaţie- asigură rezistenţa mecanică a generatorului eolian (figura 7 a şi b).

Fig.7a. Turbina eoliană- părţi componente

84
 Fig. 7b.- Turbina eoliană- părţi componente(generatorul)

Funcţionarea unei turbine eoliene (figura 8.)

Sistemul se bazează pe un principiu simplu. Vântul pune în mişcare palele care, la rândul lor acţionea
generatorul electric. Sistemul mecanic are în componenţă şi un multiplicator de viteză care acţionează direct axul cent
al generatorului electric. Curentul electric obţinut este, fie transmis spre înmagazinare în baterii şi folosit apoi cu ajuto
unui invertor DC-AC (în cazul turbinelor de mică capacitate), fie livrat direct reţelei de curent alternativ (AC) sp
distribuitori.

85
Fig.8. Funcţionarea unei turbine eoliene

86
 Energia eoliana in România

Conform Programului privind strategia energetică a României, în 2010 ţara noastră a trebuit să asigure din su
regenerabile 33 % din consumul intern brut, cota urmând să ajungă la 35% în 2015 şi la 38% în anul 2020.
Dar, trebuie să menţionăm că, România înregistrează una dintre cele mai rapide creşteri ,în cadrul UE,
domeniul energiei eoliene; capacitatea totală instalată a atins deja 462 MW(de 33 de ori mai mult decât în 2009).
sfârşitul semestrului I al acestui an-2011- erau operaţionali 570 MW şi, potrivit estimărilor Asociaţiei Române pen
Energie Eoliană capacitatea instalată de producţie a energiei eoliene ar ajunge , la finele anului, la 1000 MW, acea
însemnând dublu faţă de 2010.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri estimează că, peste 20-25 de ani producţia
energie electrică va fi asigurată la nivel naţional, în principal, de centrale nuclearoelectrice şi de turbine eoliene
Potenţialul României în domeniul energiei eoliene este de 14000 MW instalaţi (respectiv 23 000 GW
producţie de energie electrică pe an), aproape cât întreaga capacitate existentă în toate tipurile de unităţi de producţi
energiei(Sursa: publicaţia „Univers Ingineresc”, nr. 18, din sept. 2011 ).
Este absolut necesar să fie prezentată o hartă a României cu potenţialul energetic eolian de care dispune ţa
noastră.

Fig. 9. Potenţialul energetic eolian al României

87
 Considerând doar potenţialul tehnic şi economic amenajabil, de circa 2500 MW, producţia de energie electr
corespunzătoare ar fi de aproximativ 6000 GWh pe an, ceea ce ar însemna 11% din producţia totală de energie electr
a ţării noastre.
Pentru a întelege semnificaţia cifrelor de mai sus consideram că este necesar să subliniem
câteva lucruri:
* 6000 GWh se pot obţine prin aderarea a 6,5 milioane tone de cărbune, 1,5 miliarde m3 de gaz sau 1,2 milioane to
păcură;
* 6000 GWh = 1 200 000 tone păcură = 300 000 000 $ anual, altfel spus o reducere a imporurilor de păcură cu peste 1
milioane tone şi o economie anuală de peste 300 milioane de dolari.
* 6000 GWh energie electrică produsă în termocentrale pe cărbune, duc la eliminarea în atmosferă a peste 7 milioa
tone bioxid de carbon. Prin producerea aceleiaşi cantităţi de energie în centralele eoliene emisiile de bioxid de carbon
fi zero.
* 6000 GWh energie electrică produsă în centrale eoliene ar duce la crearea unui număr de peste 7.500 locuri de mun
permanente şi cel puţin încă pe atât locuri de muncă temporare.
În Germania, făcând comparaţie între numărul de locuri de muncă din domeniul energiei eoliene şi cel
energiei nucleare, raportul este de 10 la 1 în favoarea energiei eoliene, calculele arătând că, aceeaşi unitate energeti
creează de 10 ori mai multe locuri de muncă.

88
 CURS nr.7
Dimensionarea instalatiilor de biogaz (biomasa)

Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din agricultură, inclusiv substanţ
vegetale şi animale, silvicultură şi industriile conexe, precum şi partea biodegradabilă a deşeurilor industriale
urbane. Ea reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată mate
organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de o
odată cu descoperirea focului.

FORME DE VALORIFICARE ENERGETICĂ A BIOMASEI (BIOCARBURANŢI)

În ultimele câteva sute de ani, omul a exploatat biomasa mai ales sub formă de cărbune.
Acest combustibil fosil a rezultat în urma unor transformări chimice îndelungate. Combustibilii fosili su
constituiţi din aceleaşi elemente chimice (hidrogen şi carbon) ca şi biomasa proaspătă. Cu toate acestea, ei nu su
consideraţi surse de energie regenerabilă din cauza timpului îndelungat de care au nevoie pentru a se forma. În acee
situaţie se află şi gazele naturale şi petrolul.
Azi, omenirea e obligată să revină la folosirea energiilor regenerabile. După energia solară, biomasa a fo
folosită în scopuri energetice.
Ultimele studii arată că arderea deşeurilor produce mult prea mult dioxid de carbon şi, prin urmare, ce
economiseşte pe o parte se pierde pe alta.
Astăzi, cercetările se concentrează pe conversia biomasei în alcool, care ar putea servi drept carburant pen
suplimentarea şi chiar înlocuirea benzinei şi a motorinei. Alte forme lichide de energie obţinute din biomasă ar
uleiurile vegetale. Metanolul produs prin distilarea lemnului şi a deşeurilor forestiere este considerat un carbura
alternativ pentru transport şi industrie, la preţuri care ar putea concura cu cele ale combustibililor obţinuţi din bitum
din lichefierea carbonului.
Etanolul ar fi un combustibil mai ieftin, dar problema mare este că utilizează resurse alimentare, cu
sunt porumbul sau grâul. Dacă însă etanolul s-ar obţine exclusiv din deşeuri alimentare sau agricole, deşi costur
sale de producţie ar fi mai mari, efortul s-ar justifica pentru că se reciclează deşeurile.
Există o largă varietate de surse de biomasă, printre care se numără copacii cu viteză mare de dezvolta
(plopul, salcia, eucaliptul), trestia de zahăr, rapiţa, plantele erbacee cu rapiditate de creştere şi diverse rezidu
cum sunt lemnul provenit din toaletarea copacilor şi din construcţii, paiele şi tulpinele cerealelor, deşeurile rezult
după prelucrarea lemnului, deşeurile de hârtie şi uleiurile vegetale uzate. Principala resursă de biomasă o reprezintă în
lemnul.
Deşi biomasa este una dintre principalele resurse de energie regenerabilă ale României, în prezent ţara noas
îşi obţine cea mai mare parte din energia verde care provine din resurse hidro.
Exploatarea biomasei câştigă însă tot mai mult teren şi la noi.
Oficialii de la Bruxelles cer ca 20% din carburantul utilizat în 2020 să fie biogaz (în anul 2010 procentul a fost de 6%
Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul britanic a redus taxele asupra biocarburanţilor cu 0,30 de euro pe litru,
timp ce reprezentanţii Uniunii Europene au dat, agricultorilor 45 de euro pe hectar pentru culturile din care se prod
combustibili verzi (biogaz sau alcool) (o perioadă, pentru că, pe măsură ce suprafeţele ocupate de plante ce prod
biocombustibili au crescut, subvenţiile acordate de UE au suferit modificări).
Utilizaţi la scară mică, biocarburanţii sunt inofensivi. Dar, susţin unii specialişti în domeniul energi
proiectele Uniunii Europene cer crearea de culturi special destinate producerii de combustibil, ceea ce
reprezintă tocmai un demers ecologic.

Produse energetice finale rezultate din biomasă

89
 Biomasa acoperă un evantai larg de filiere de producţie cu numeroase tipuri de resurse, un anumit număr
tehnologii de conversie şi trei produse energetice finale:
* Căldură
* Energie electrică
* Combustibili lichizi pentru transport
Ea utilizează:
* Plantele oleaginoase (rapiţa, floarea soarelui, soia)
* Plantele cu zahăr şi amidon (sfecla de zahăr, cereale, sorgul dulce)
* Biomasa solidă (lemnul, paiele, turba)
* Biomasa umedă (deşeuri organice, bălegarul)
Contrar altor resurse energetice, utilizarea biomasei are două avantaje: pe de o parte se produce energie, iar
de altă parte se scapă de deşeuri, care reprezintă un risc potenţial pentru mediu.

a) Producţia de căldură
Arderea lemnului pentru a produce căldură este unul din principalele moduri de a genera bioenergie. În func
de volum se pot utiliza mai multe sisteme: sobele cu lemne, casnice, care utilizează buşteni sau granule; cazane care a
talaş; cazane mari, capabile să ardă o gamă largă de combustibili, de la deşeuri de lemn până la combustibil extras d
gunoaie.

b) Energie electrică, sau cogenerare de căldură şi energie electrică

Arderea este principala opţiune exploatată în prezent în acest domeniu, însă apar noi tehnolog
gazeificarea (tratarea termică a biomasei, care permite obţinerea unui amestec de gaze ce pot fi utilizate pentru generar
de energie); piroliza (degradarea termică a lemnului, care este transformat în lichid, biouleiul); fermentarea anaero
(proces biologic care converteşte biomasa în biogaz, în principal metan şi CO2; cogenerarea, similară celei aplica
combustibililor fosili pentru creşterea eficienţei energetice globale, ajungându-se la un randament global de 80-90%, f
de 30-40% în cazul unei centrale termoelectrice clasice. Utilizarea deşeurilor urbane pentru a gene
energie electrică şi căldură este tot mai mult acceptată ca o manieră importantă de a reduce costul colectării deşeuril
constituind totodată o strategie interesantă pentru o dezvoltare urbană durabilă.
Astfel este posibil să se transforme gunoiul menajer în biogaz, în vaste întreprinderi industriale de producere
metanului (metanizare - ca la Seine – Saint Denis, în Franţa) în scopul de a reduce cât mai mult cantitatea de deşeuri
de a utiliza o parte din deşeurile menajere cu putere calorică mai mare, combinate cu combustibili tradiţionali, pen
cogenerarea de căldură şi energie electrică.
Totuşi, trebuie menţionat că utilizarea deşeurilor urbane pentru cogenerarea de căldură şi energie electri
prezintă şi riscuri şi inconveniente, ceea ce face această metodă puţin atrăgătoare.
Compostarea deşeurilor urbane comportă diverse riscuri şi prezintă conotaţii socioculturale negative, cum ar
potenţialul de transmitere a bolilor şi a agenţilor patogeni; ea presupune de asemenea şi un cost suplimentar pen
transportul materiilor prime şi a produselor finale, costuri salariale pentru colectarea şi trierea deşeurilor, precum
degradarea calităţii vieţii în vecinătatea întreprinderilor de tratare.

c) Biocombustibilii lichizi
Uleiurile vegetale, esterii metilici şi biodiesel-ul pot fi utilizate în motoarele automobilelor, fie în stare pu
fie în amestec cu motorină. Etanolul (un biocombustibil lichid produs prin fermentarea materiilor prime pe ba
de sfeclă, urmată de o distilare) poate fi folosit în motoarele pe benzină. Se pot obţine, de asemenea, biocombustib
lichizi pornind de la biogaz îmbogăţit (metan) şi se dezvoltă în prezent producerea lor din materii prime pe bază
lemn.

În UE se pune tot mai mult accent pe obţinerea de biocombustibili lichizi din seminţele unor plante de cultu
dar mai ales din seminţele de rapiţă (Brassica napus L. ssp. oleifera DC).

90
 Valoarea energetică a uleiului de rapiţă şi a seminţelor în general este foarte ridicată. La o producţie de 3,2 t/
seminţe, rezultă 1,4 t ulei/ha, cu 1302*10 calorii – valoare energetică şi un total de 1845*10 calorii /ha. E
considerat o sursă alternativă de energie – biocarburant pentru motoarele Diesel, fie ca atare sau de ester metilic,
cadrul eforturilor globale de diminuare a consumului combustibililor fosili în curs de epuizare şi a efectului „de ser
intensificat prin arderea acestora.
Diesterul – produsul tehnic pe bază de ester metilic – rapiţă, realizat în Austria, Germania, Franţa, Italia a
performanţe tehnice superioare de combustibil, este biodegradabil, nu este toxic pentru organismele acvatice, em
puţin fum prin ardere, nu degajă oxizi de sulf, responsabili de ploile acide, nu conţine hidrocarburi aromatice, dar em
oxizi de azot.
Pentru România se propune crearea unui sistem integrat de producere a biocombustibilului, care să includă
diesterul metilic de rapiţă, astfel încât să se asigure fiecare formă o utilizare mai eficientă a energiei, acompaniată
protecţia mediului.
Uleiul de rapiţă este un lubrifiant al sistemelor mecanice, oferind o mai buna protecţie la uzură, cu un imp
mai redus asupra mediului, comparativ cu lubrifianţii minerali, fiind mai puţin volatil decât aceştia.
Dacă biomasa se gestionează de manieră durabilă, arderea ei nu produce aceleaşi efecte ca cele a
combustibililor fosili: vegetalele suplimentare recoltate ca sursă viitoare de biomasă consumă dioxid de carb
prin procesul de fotosinteză, astfel că, global, emisiile de CO2 sunt mai mici în cursul procesului de ardere, faţă
arderea combustibililor fosili.

Avantaje ale utilizării biomasei , ca sursă de energie

Biomasa, ca sursă de energie, are următoarele avantaje:

* componentele sale sunt foarte uşor de procurat;
* securitatea aprovizionării este garantată (poate fi stocată în cantităţi mari);
* tehnologia ei contribuie la crearea de locuri de muncă stabile, în special în regiunile rurale;
* oferă bune oportunităţi de a exporta tehnologii de dezvoltare şi know-how (savoir-faire);
* utilizarea ei contribuie la atenuarea emisiilor de CO2 şi la reducerea altor emisii, de exemplu SOx.
Totuşi, vegetalele sunt foarte puţin eficiente în ceea ce priveşte conversia energiei solare în biomasă şi e
necesar să se consacre suprafeţe considerabile de terenuri cultivate pentru a obţine acelaşi randament energetic. Confo
unor estimări, ar trebui circa 600 ha de vegetale recoltate pentru a obţine 1 MW într-o centrală electrică.

BIOCOMBUSTIBILII

Biocombustibilii sunt combustibili solizi, lichizi şi gazoşi obtinuţi din biomasă, plante ierboase s
lemnoase, deşeuri agricole şi forestiere, deşeuri organice municipale şi industriale.
Criza mondială de energie din ultimul timp a pus pe jar comunitatea ştiinţifică internaţională.
Preţul ţiţeiului este tot mai greu de controlat. De aceea, trebuie căutate noi metode de a obţine combustibili “
cale naturală”.
Se pare că soluţia cea mai bună o reprezintă înlocuirea combustibililor convenţionali, fosili cu combustib
obţinuţi din surse regenerabile. Aceştia se numesc biocombustibili şi deja s-a început procesul de substituire treptată
combustibililor convenţionali cu acest nou tip de carburant.

Din ce se pot obţine biocombustibilii?

După cum o spune şi definiţia lor – din resurse regenerabile, adică dintr-o materie primă care poate fi refăcu
permanent. O sursă permanentă de materie energetică o reprezintă plantele care conţin glucide sau poliglucide ca
înmagazinează energie. O astfel de plantă este porumbul.

91
 Orice crescător de animale ştie că porumbul conţine mult amidon, care este transformat de animalul care
consumă în energie, care, dacă depăşeşte necesităţile energetice ale organismului este stocată sub formă de ţesut adip
Amidonul poate fi transformat însă cu ajutorul enzimelor în glucoză, care poate fi fermentată cu ajuto
microorganismelor în etanol. Iată, deci o altă modalitate de a exploata energia înmagazinată în porumb, şi anum
transformarea ei în etanol, care poate fi amestecat cu benzina şi ars în motoare.
Pe lângă porumb, se mai folosesc şi alte produse vegetale pentru obţinerea de biocombustibili: sfecla
zahăr, soia, rapiţa, sau chiar uleiurile rezultate de la restaurante după prăjirea alimentelor.

Biocombustibilii şi depoluarea
La nivel planetar, se “consumă” anual prin fotosinteză cca. 770x109 t de CO2, în timp ce sunt emise
atmosferă cca. 797x109 t/an (Klass, 1998). Cantitatea totală de CO2 din atmosfera terestră este de 2567x109 t. Astfel,
poate vedea că fotosinteza utilizează doar cca. 30 % din cantitatea de CO2 şi deci că emisiile de CO2 exced consum
prin fotosinteză cu 27x109 t în fiecare an (cca. 1 %), fapt ce conduce implicit (dacă nu se modifică nivelul absorbţiei)
dublarea concentraţiei de CO2 la fiecare 100 de ani.
In acest moment, în ţara noastră utilizarea combustibililor de tip bio la motoarele autovehiculelor rutie
este cu mult sub cerinţele impuse de asigurarea unui mediu mai curat.

Biomasa, materia primă pentru biocombustibili

Biomasa contribuie cu 14% la consumul mondial de energie primară, iar pentru trei sferturi din popula
globului care trăieşte în ţările în curs de dezvoltare aceasta reprezintă cea mai importantă sursă de energie.
În prezent, în UE, 4% din necesarul de energie este asigurat din biomasă.
Folosită atât pentru obţinerea de curent electric, cât şi a agentului termic pentru locuinţe, energia extrasă d
biomasă ridică, mai nou, probleme de etică, întrucât în multe zone ale lumii e nevoie mai degrabă de hrană, decât
combustibili.
Deşi folosirea biomasei în scopuri energetice este una dintre cerinţele Uniunii Europene, există voci ca
susţin că folosirea acestei resurse necesită precizări şi reconsiderări. Motivele scepticilor sunt două: poluarea
lipsa de hrană.
Biomasa este ansamblul materiilor organice nonfosile, în care se înscriu: lemnul, pleava, uleiurile şi deşeur
vegetale din sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi cerealele şi fructele, din care se poate face etanol.
La fel ca şi energiile obţinute din combustibilii fosili, energia produsă din biomasă provine din energia sola
înmagazinată în plante, prin procesul de fotosinteză.
Principala diferenţă dintre cele două forme de energie este următoarea: combustibilii fosili nu pot
transformaţi în energie utilizabilă decât după mii de ani, în timp ce energia biomasei este regenerabilă, putând fi folos
an de an.

Prima generatie de biocombustibili

Utilizarea biocarburanţilor din prima generaţie ridică probleme etice, cum ar fi concurenţa între produse
alimentare şi carburanţi.
Biocarburanţii din prima generaţie sunt cei obţinuţi din diverse culturi precum grâu, porumb, sfeclă de zah
pentru filiera bioetanol şi din rapiţă, floarea-soarelui, arahide, palmier de ulei pentru filiera biodiesel.

A doua generatie de biocombustibili

Biocarburanţii din a doua generaţie sunt constituiţi din deşeuri lemnoase, din reziduuri alimentare
industriale. În acest sens, oamenii de ştiinţă susţin că utilizarea biocarburanţilor din cea de-a doua generaţie este cea m
indicată din punct de vedere ecologic.
Ţări precum Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au dezvoltat sistemul de biocarburanţi d
cea de-a doua generaţie, dar costurile pentru construcţia unor astfel de biorafinării sunt foarte mari.

92
 Pe de altă parte, aceşti specialişti au sugerat că reîmpăduririle şi protejarea habitatelor constituie
soluţie mai bună de micşorare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ei susţin că pădurile ar putea absorbi de nouă ori m
mult CO2 decât ar putea-o face utilizarea de biocarburanţi în aceeaşi arie. Dimpotrivă, producerea de biocarburant
duce la alte defrişări.
Întrucât dezvoltarea industriei de bioetanol din cereale a dus la creşterea preţului acestora, se promovea
cercetările pentru obţinerea de biocombustibili din biomasă lignocelulozică (paie, coceni, plante nefurajere
nealimentare etc) sau din dejecţii şi deşeuri (gunoi de grajd, ape uzate, gunoaie orăşeneşti, deşeuri industriale etc).
Biocombustibilii solizi se obţin cel mai simplu, din biomasă vegetală nevaloroasă. Există echipamente
producere a brichetelor (peleţilor), fixe, sau chiar şi mobile, care convertesc deşeurile celulozice (rumeguş, pa
alte produse vegetale, care nu sunt valorificate în alt mod, sau pur şi simplu sunt arse pe câmp fără a se folosi ac
energie degajată) într-o marfă vandabilă.
Biocombustibilii lichizi sunt biodieselul şi bioetanolul.

a) Etanol din biomasă agricolă

Etanolul din biomasă agricolă este un alcool obţinut prin fermentarea cerealelor, plantelor tehnice şi altor sur
vegetale.
Spre deosebire de biomasa forestieră, care este disponibilă pe toată perioada anului, biomasa agricolă nu es
de obicei, disponibilă decât o dată pe an.

93
b) Etanol din biomasa lignocelulozica
Subprodusele sau deşeurile rezultate din activităţi agricole sau industriale şi care conţin celuloză (paie, coce
hârtie etc) reprezintă o sursă importantă de energie nevalorificată corespunzător.
Deşeurile celulozice pot fi hidrolizate la glucide simple, fermentescibile (glucoză, celobioză, xiloză etc), ca
pot fi fermentate la etanol, butanol, sau alţi compuşi care pot fi carburanţi sau materie primă pentru industria chimică.
Pentru a fi viabil din punct de vedere economic, costul de producţie a etanolului din biomasă lignocelulozi
trebuie să fie competitiv cu ceilaţi biocombustibili.
Etanolul din lignoceluloză este un alcool obţinut prin conversia biomasei lignocelulozice la gluci
fermentescibile, urmată de fermentarea acestora la etanol.

c) Biogaz
Amestecul gazos format din metan (maximum 80%) şi dioxid de carbon (minimum 20%), alături de care
întâlnesc cantităţi mici de hidrogen, hidrogen sulfurat, mercaptan, vapori de apă, precum şi urme de amoniac, az
indol şi scatol constituie biogazul; se formează prin descompunerea substanţelor organice în mediu umed şi lipsă
oxigen. Componentul de bază a biogazului este metanul.
Primele descrieri a biogazului sunt efectuate de către fizicianul Volta la sfârşitul secolului al XVII-lea. Volta
extras pentru prima dată metanul din gazele de mlaştină.

Ca materie primă pentru formarea biogazului serveşte biomasa, ce reprezintă materiale vegeta
reziduale. Celuloza este principalul component a materiei organice utilizate la formarea biogazului.
Conţinutul celulozei în materia organică este de circa 50%. Dintre componentele chimice ale mater
organice, gradele cele mai ridicate de conversiune în biogaz au celulozele, hemicelulozele şi grăsimile.
Procesul de formare a biogazului, fermentarea anaerobă, are loc la temperaturi între 20-45°C,
în prezenţa a două specii de bacterii:

94
* Bacilus cellulosae methanicus, responsabil de formarea metanului
* Bacilus cellulosae hidrogenicus, responsabil de formarea hidrogenului
Ulterior, aceste două specii au fost reunite sub denumirea comună de methano-bacterium.
Fermentarea anaerobă nu poate avea loc în prezenţa luminii şi oxigenului, în lipsa unui mediu cu umidita
mare. La descompunerea materiei organice participă şi microorganisme fermentative nespecializate: bacterii celulozi
lactice, acetice, sulfat-reductoare şi denitrificatoare, precum şi numeroase specii de ciuperci şi unele drojd
Microorganismele menţionate îşi petrec activitatea în prima fază a fermentării.
Cel mai ridicat potenţial îl are procesul de fermentare anaerobă la temperaturi în jur de 40°C.
Prin fermentarea anaerobă, microorganismele descompun materia organică, eliberând o serie de metaboliţi,
principal bioxid de carbon şi metan.
În functie de materia primă, cantitatea de metan în biogaz este de 35-80%. Cantitatea maximă de metan
obţine la fermentarea resturilor animaliere, în special de la complexele avicole.
În prezent există circa şapte procedee de recuperare a energiei din reziduurile organice agricole: fermentar
anaerobă la temperatura mediului ambiant, fermentarea anaerobă la temperaturi ridicate, descompunere anaero
termofilă, distilarea distinctivă, compostarea, incinerarea şi transferul de căldură.
Biogazul necesită a fi prelucrat până la utilizare. De obicei este trecut prin separatoare speciale, unde metan
este separat de restul gazelor.
Utilizarea biogazului brut (preseparat) poate duce la intoxicare, deoarece în componenta acestuia se gasesc ga
toxice.
Metanul este componentul care conferă biogazului valoare energetică. În stare pură este un gaz combustib
lipsit de culoare, miros sau gust; mai uşor decât aerul (M=16); arde cu flacără albăstruie; are o putere calorică de 97 M
pe mililitru (puţin mai mult ca motorina).
Biogazul, comparativ cu metanul pur, are o putere de 25 MJ/ml, din cauza prezenţei în el a bioxidului de carb
şi altor gaze. Metanul nu se lichefiază la temperatura mediului ambiant (de la -20°C până la +40°C). Se păstrează
presiuni joase în containere cu volum mare sau presiuni ridicate în volume mici.
Metanul se întrebuinţează ca agent energetic. Este un combustibil superior cărbunelui şi chiar unor produ
petroliere prin puterea calorică mai mare, cheltuieli de exploatare şi transport mai redus. Poate fi utilizat la obţiner
hidrogenului prin descompunere sau prin oxidare, când se obţine carbon, vapori de apă sau oxizi de carbon şi hydrogen
Ca atare,biogazul este este termenul folosit pentru amestecul de gaze(metan, hidrogen și bioxid de carb
etc.) de origine biogenă, care iau naștere prin procesele de fermentație sau gazeificare a diferite substan
organice.
Aceste gaze servind prin ardere ca sursă energetică (energie biogenă). Energia obținută din acest la
biomasă→biogaz→curent electric și agent termic, se numește energie regenerabilă, pe următorul considerent: dioxid
de carbon eliminat în atmosferă la arderea biogazului, reprezintă o cantitate cel mult egală cu cu cantitatea asimilată
plantele sau nutrețurile consumate de animale, în perioada lor vegetală.
În ideea protocolului de la Kyoto, biogazul reprezintă un circuit închis de dioxid de carbon, spre deosebire
carburanții fosili (gaz metan, cărbune, țiței) la arderea cărora se degajă dioxid de carbon care a fost asimilat cu multe m
de ani în urmă.
Biogazul provenind din bălegar poate încălzi locuinţele; purificat şi comprimat, el poate alimenta maşin
agricole.
Utilizarea deşeurilor animaliere sau ale industriei alimentare poate diminua poluarea, minimizâ
problemele eliminării gunoaielor şi furnizarea de energie.

d) Biodiesel
Biodieselul este un biocombustibil sintetic lichid care se obţine din lipide naturale , ca uleiuri vegetale s
grasimi animale, noi sau folosite, prin procese industriale de esterificare şi trans-esterificare. Se poate folosi
substituirea totală sau parţială a petro-dieselului.
Biodieselul poate să se amestece cu motorină care provine din rafinarea petrolului în diferite cantităţi.
folosesc abrevieri potrivit procentajului de biodiesel din amestec: B100 în cazul folosirii de 100% biodiesel, sau nota
ca B5, B15 sau B30 unde numărul indică procentajul de volum biodiesel din amestec.

95
 Uleiul vegetal, ale cărui propietăţi pentru impulsarea motoarelor se cunosc de la inventarea motorului Die
datorită rezultatelor lui Rudolf Diesel. La începutul secolului XXI, în contextul căutării de noi surse de enegie ş
îngrijorării privind încălzirea globală, s-a impulsat folosirea lor în locul derivaţilor din petrol.
Biodieselul descompune cauciucul natural, de aceea este necesar substituirea prin elastomeri sintetici în caz
folosirii de amestecuri cu un înalt conţinut de biodiesel.
Impactul ambiental si consecinţele sociale din previzibila producţie şi comercializare masivă, în special în tăr
în curs de dezvoltare sau în lumea a treia, este obiectul între specialişti şi diferite agenţi sociali, guvernamentali
internaţionali.
Carburanţii biodiesel sunt o alternativă ecologică la motorină, fiind cu mult mai puţin poluanţi, d
oferă şi avantajul ca pot fi produşi din mai multe surse regenerabile, principala modalitate folosită fiind uleiur
vegetale.
Biodieselul are şi câteva dezavantaje, precum:
* o durată de păstrare mai redusă decât a motorinei (circa opt luni)
* putere mai mică a motoarelor alimentate cu biodiesel, faţă de cele alimentate cu motorină
* punct de inflamabilitate mai ridicat decât al motorinei
* o vâscozitate mai mare decât motorina, în anumite perioade ale anului, care pune unele probleme motoarelor
Toate aceste deficienţe pot fi remediate prin diverse procedee tehnice, inclusiv prin adăugarea de aditivi.
Biodieselul se descrie ca un compus organic din acizi graşi de lanţ lung sau scurt.

e) Motorină regenerabilă
Motorina regenerabila este un carburant asemănător motorinei, obţinut din grăsimi vegetale şi hidrocarburi.
Aceasta corespunde standardelor pentru motorină cu conţinut foarte scăzut de sulf, adaosul de grăsimi anim
îmbunătăţeşte proprietăţile de igniţie. Poate fi transportat prin conducte.
Principalul dezavantaj constă în faptul că emisiile sunt mai ridicate ca în cazul biodieselului.

f) Biobutanol
Butanolul poate fi folosit ca un combustibil într-un motor cu ardere internă. Butanolul din biomasă se nume
biobutanolul. Acesta poate fi utilizat nemodificat, în motoarele care folosesc benzină. Butanolul poate fi făcut din al
sau diatomee folosind numai energie solară. Acest tip de combustibil are o densitate de energie cu 10% mai puţin de
benzina şi mai mare decât cea a etanolului sau a metanolului . În majoritatea motoarelor pe benzină, butanolul poate
folosit în loc de benzină, fără nici o modificare.
În mai multe teste, consumul de butanol este similar cu cel de benzină, dar în amestec cu benzina, oferă
performanţă mai bună şi rezistenţă la coroziune decât cea de etanol.
Şi deşeurile verzi rămase de la extracţia uleiului de alge poate fi folosit pentru a produce butanol.

Centrale de incalzire pe biomasa

Sistemele de incalzire cu biomasa utilizeaza materii vegetale si organice, precum lemnul, rezidurile agricole
chiar des eurile urbane in scopul generarii de caldura. Aceasta caldura poate fi transportata si utilizata acolo unde
cere, pentru incalzirea si ventilarea cladirilor individuale sau in retea si chiar in
procesele industriale. Sistemele de incalzire cu biomasa sunt diferite fata de combustia conventionala realizata in so
pe lemn sau in seminee, prin controlul amestecului de aer si de biocombustibil in scopul maximizarii randamentului
minimizarii emisiilor. Ele includ si un sistem de distribut ie care transporta caldura de la locul combustiei la benefici

96
Multe sisteme de incalzire cu biomasa includ un mecanism de alimentare automata cu biomasa. In figura alaturata
prezinta un sistem comercial de capacitate mica de incalzire cu biomasa.

Incalzirea cu biomasa nu este o noutate. Din cele mai vechi timpuri oamenii utilizeaza sobe si cuptoa
alimentate cu lemn pentru a se incalzi. Dezvoltarea sistemelor de incalzire cu biomasa cu alimentare automata a incep
in anii 70 in Scandinavia, atuci cand pretul petrolului a explodat. Astazi exista o multime de sisteme care functionea
la scara mondial a si care utilizeaza diferite biomase.
Cu toate acestea multi specialisti in incalzire cat si publicul larg nu sunt informati asupra rentabilita
eficacitatii si fiabilitatii si stemelor de incalzire cu biomasa.
Din cauza problemelor asociate emisiilor de gaz cu efect de sera, recent accentul a fost pus pe inlocuir
combustibililor conventionali cu surse de energie care se regenereaza, ceea ce a determinat cresterea interesului pen
sistemele de incalzire cu biomasa deoarece aceas ta are asigurata reinnoirea.

Incalzirea cu biomasa ofera numer oase avantaje propietarului sau comunitatii locale, in cazul unei retele
incalzire urbane. Acest tip de sistem poate inlocui resursele costisitoare de energie conventionala, cum su
combustibilii fosili si electricitatea, cu resurse locale de biomasa. Biomasa este adesea disponibila gratis sau la cost
scazute, sub forma rezidurilor sau a produselor secundare neinteresante pentru industrie (de ex. Industria forestiera s
agricultura). Datorita utilizarii biomas ei sunt diminuate rezidurile globale de poluanti si de gaz cu efect de se
consumat orul este protejat contra variatiilor bruste si imprevizibile ale preturilor la combustibili fosili; sunt create n
locuri de munca la nivel local pentru colectare, preparare si livrare de materiale utilizabile.

97
 Sistemul de distributie a caldurii provenite de la centralele de incalzire cu biomasa faciliteaza de asemenea
recuper area rezidurilor termice rezultate din producerea de energie electrica sau din procedee termice, asa in
aporturile de caldura pot fi transferate unor grupuri de cladiri sau chia r unor comunitati, totul in functie de concep
rete lei de incalzire urbana.
Sistemele de incalzire cu biomasa presupun costuri de investitii mai mari decat cele ale sisteme
conventionale pe conbustibili fosili. In plus, calitatea biomasei variaza mai mult decat cea a conbustibililor fosili, car
relativ normalizata.
Livrarea, depozitarea si manipularea sunt mai complexe si cer spatii mai mari.
Toti acesti factori cer o implicare si o atentie crescuta din partea operatorilor acestor sisteme.
Sistemele de incalzire cu biomasa sunt mai avantajoase fata de cele cu combustibili fosili atat prin cos
combustibilului utilizat cat si a cheltuielilor de aprovizionare relativ scazute.
Data fiind complexitatea si dimensiunea sistemelor automatizate de incalzire, ele sunt in general utilizate
sectoarel e industrial, comercial, institutional si comunitar. Ele sunt de obicei situate in zone rurale sau industriale un
restrictiile asupra emisiilor de poluanti sunt mai putin severe, unde este facilitat acesul vehicolelor de aproviziona
unde echipamentele de manipulare a biomasei, cum sunt incarcatoarele, sunt deja amplasate iar mana de lucru calific
pentru a exploata un astfel de sistem de incalzire industrial este mai
usor de gasit.
Sistemele de incalzire cu biomasa sunt bine adaptate nevoilor procedeelor industriale deoarece multe dintre
nece sita un aport continuu de caldura.
Sistemele de incalzire cu biomasa sunt mai eficace si ridica mai putine probleme tehnice, producand, in curs
unui an, o cantitate constanta de caldura al un nivel apropiat de capacitatea lor nominala de productie. Acea
maximizeaza economiile prin inlocuirea cantitatilor mari de combustibili fosili scumpi, justificand
astfel costurile de investitii in itiale mai mari si costurile suplimentare in mana de lucru pentru functionarea sistemului
Aceasta sectiune descrie sistemele de incalzire cu biomasa si pietele carora le sunt accesibile, incluzand m
ales rete lele de incalzire urbana, cladirile individuale, institutiile, centrele comerc iale si aplicatiile legat de proced
industriale. In final sunt prezentate cons ideratii generale proprii sistemelor de incalzire cu biomasa.
Un sistem de incalzire cu biomasa este compus dintr-o centrala de incalzire , un sistem de distributie a caldu
si dintr-un sistem de aprovizionare cu biomasa. Aceste trei elemente sunt descris e detaliat in urmatoarele sectiuni.

Tipuri constructive focare cu arderea biomasei

Focar plan, fara rascolire, ardere in straturi linistit

Acest tip de cazane au o functionare discont inua, in sensul ca mai intii se face o alimentare cu combustibil
gratar, dupa care se lasa sa arda combustibilul. Din aceasta cauza, exista o zona de curgere preferentiala a aerului. Exi
deci o ardere neuniforma, zgurificari locale si in final zgurificar ea copmbustibilului, moment in care functionar
cazanului se opreste.

98
 In acelasi moment in focar se gasesc si particule arse care se urca ducinduse spre canalul si cosul de fum, dar
particule care ard, facind parte din patul de ardere. Acest tip de focar se gaseste in stalat pe cazanele de tip DUBA
AIACS, F25, CIC.
Cazanul trebuie oprit, realimentat si reaprins. De aceea astfel de cazane au rangamente scazute (50-60%). M
amintim de asemenea ca inconveniente tehnice si functionarea greoaie, incarc are manuala, descarcare manuala a zgur

Arderea pe un gratar mecanizat de tip lant

In acest caz avem de aface cu o ardere in etape succesive. Acest tip de gratar este specific pentru arder
carbunilor cu puteri calorice intre 30-50 kj/kg, cu umiditate mica, carbuni cu cenusa greu fuzibila.

99
 Combustibilul solid poate ajunge la dimensiu ni ridicate (0-400mm). Limitatorul de strat regleaza inaltim
stratului de combustibil (40-400 mm), altf el spus regleaza debitul de combustibil. Barele de gratar formeaza un gra
cu fante pentru aerul insuflat.

100
 Acest tip de gratar cu ardere in faza succesive are avantajul unei alimentari mecanice cu combustibil, d
avantajul unei functionari continue. Dozarea se realizeaza corespunzator cu cu timpul necesar arderii cu aer insufl
Spre sfirsitul gratarului, unde arde cocsul, se produce zgurificarea. Bucatelele de zgura sunt evacuate printr-un put
zgura.

Arderea pe un gratar mecanizat cu impingere directa cu rascolire

Fenomenul de rascolire specific acestui gratar consta in mecanizata prin care se realizeaza inaintarea stratu
de combustibil, afinarea si aerarea acestuia in acelasi timp cu spargerea crestelor de zgura.
Acest tip de gratar este specific arderii combustibilului solid cu putere calorica cuprinsa intre 9000-11000 kj/
cu conti nut ridicat de umiditate.
Datorita acestei miscari a barelor de gratar, procesul de ardere este mai bun decit in cazul anterior. Dator
acestei miscari lespezile de zgura se disloca si se sparg. Exista totusi posibilitatea de formare a zgurei abia in par
finala a gratarului, fenomenul fiind mult mai redus decit in cazul anterior.

Arderea pe un gratar mecanizat GIR cu impingere rasturnata, cu rascolire puternica

Aceasta varianta de gratar reprezinta o imbunatatie a schemei anterioare. Se poate prevedea orice inclinare
barelor de gr atar, astfel incit sa se portiveasca cel mai bine pe tipul de combustibil solid. In cazul de fata avem barele
gratar pozitionate vertical.

101
 Miscarea barelor de gratar se face in sus si in jos (in contrasens unele fata de altele). Ca urmare a aces
miscari combustibilul aprins avem de aface cu o impingere rasturnata a combusti bilului. In acelasi timp avem si
recirculare a combustibilului deja aprins spre buncar, ceea ce conduce la o aprindere inferioara a acestuia, uscindu-l, d
pregatindu-l pentru ardere.

102
 Randamentul maximal se obtine atunci cind bolta fata trebuie este paralela cupanta gratarului. In acest c
gazele de ar dere calzi se intorc spre zona initiala de ardere, aducind aporturi substantiale de caldura spre zona de usca
si aprindere.
In cazul acestui gratar se combina aprinderea inferioara cu cea superioara.
Miscarea barelor de gratar nu permite aglutinarea zgurii; rupe permanent zgura.
Acest tip de gratar este prevazut pentru combustibil solid cu o putere calorifica de aproximativ 7000 kj/kg.

Schema unei centrale termice de incalzire pe biomasa

O centrala de incalzire cu biomasa cuprinde un anumit numar de unitati de incalzire. Acestea asigura
capacitate suficienta pentru a raspunde nevoilor de caldura (punandu-se in lucru unitati sup limentare daca cerer
creste), reduc riscul asociat unei intreruperi de aprov izionare cu biomasa care ar putea compromite productia de caldu
(celelal te unitati pot compensa un deficit de combustibil al unitatii principale) si maximizeaza utilizar ea biomasei
costul cel mai scazut (utilizand in primul rand biomasa cea mai ieftina si numai cand e necesat pe cea mai scumpa).

Conform descr ierii lui Arkay si Blais (1996), cele patru tipuri de unitati de producere de caldura care se p
regasi intr-o centrala de incalzire cu biomasa, clasate crescator in functi de pretul unitatii de caldura produse, su
urmatoarele:

1) Sistem de recuperare a caldurii: caldura mai ieftina este in general furnizata de un sistem de recuperare a caldu
Anumite centrale d eincalzire cu biomasa pot fi situate in apropierea unor echipamente de producere a
electricitatii (de ex. Un motor cu piston care actioneaza un generator) sau de un procedeu termic care emana caldu
Aceasta caldura, altfel pierduta, poat fi recuperata de un sistem de recuperar e de caldura la costuri minime sau nule.

2) Sistem de combustie a biomasei: un sistm de combustie a biomasei produce caldura prin arderea biocom bustibilu
si este prin definitie inima unei centrale de incalzire cu biomasa. Costul unitar al ca ldurii produse este relativ scaz
atunci cand este utilizata o biomasa ieftina si sistemul de combustie functioneaza la o incarcare relativ c onstan
apropiata de capacitatea sa nominala. Sistemul de combustie a biomasei va raspunde, pana la capacitatea sa nominala
productie, nevoilor de caldura pe care sistemul de recuperare a caldurii nu le satisface.

3) Sistem de incalzire de varf: datorita caracteristicilor operationale si costurilor crescute de investitii, un sistem
combustie cu biomasa poate fi conceput ca sa furnizeze suficienta caldura ca sa raspunda cererilor obisnuite, dar po
sa nu fie suficient unor cereri de varf ocazionale. Sistemul de incalzire de varf va furniza fractiunea de cerere anuala
caldura care nu poate fi satisfacuta de sistemul de combustie cu biomasa.

Sistemul de incalzire de varf utilizeaza in multe cazuri surse de energie conventionale si prezinta un cost de investi
mai scazut dar si cost uri crescut cu combustibilul. In unele cazuri, sistemul de incalzire de varf este utilizat in perioad
in care cererea de caldura este foarte scazuta. In aceste conditii, sistemul de combustie cu biomasa ar fi ineficace sau
genera niveluri inacceptabile de emisii (fum).

4) Sistem de incalzire de urgenta: un sistem de caldura d eurgenta este utilizat atunci cand mai multe sisteme
producere de caldura sunt oprite, ca urmare a lucrarilor de intretinere sau a intreruperii aprovizionarii cu combustib

103
Sistemul de incalzire de urgenta are in general aceleasi caracteristici ca si sistemul de incalzir e de varf, adica costuri
investitie scazute dar costuri cu combustibilii cr escute. Sistemul de incalzire de varf
este des utilizat ca sistem de incalzire de urgenta pentru sistemul de combustie cu biomasa si astfel nici un alt siste
suplimentar de urgenta nu este inclus in centrala de incalzire.

Intr-un sistem de combustie a biomasei, elementul princi pal al unei centrale de incalzire cu bioma
biocombustibilul este transferat prin sistemul de ardere trecand prin diferite etape succesive, dintre care multe su
ilustrate in figura urmatoare si descrise mai jos:

• zona de descarare a biocombustibilului: daca combustibilul pe baza de biomasa nu este disponibil in apropiere, el e
livrat intr-o zona de descarcare unde spatiul trebuie sa fie suficient pentru a permite circulatia fara dificultate
autovehicolelor de livrare.

• Zona de depozitare a biocombustibilului: pentru a permite o alimentare constanta cu biocombus tibil pe perioada c
mai lunga dintre doua aprovizionari consecutive, trebuie sa existe depozitata o anumita cantitate
de biomasa. Biomasa poate fi ingramadi ta la exterior sub un acoperis protector sau la interior intr-un rezervor sau in
un siloz. Mai ieftina, depozitarea la exterior are dezavantajul expunerii la precipitatii si contaminarii cu murdarie
biomasei.

• Alimentarea cu biocombustibil: deplasarea biomasei din spatiul de stacaj in camera de ardere se poate face m anu
(de ex. incarcare cu bile de lemn din cuptoare exterioare), automatizat (de ex. printr-un colector cu surub fara capat s
banda rulanta) sau printr-o combinatie de manevre manuale si automatizate. Performanta sistemelor integr
automatizate poate fi afectata de diversitatea biomasei si de prezenta unor bucati inghetate, de forma neregulata sau co
aminate (de ex. cu cabluri sau manusi).

• Transferul biocombustibilului: deplasarea biomasei pana in camera de ardere este numit trasfer de biocombus tibil.
sistemele automatizate acest transfer se face cu ajutorul unu i surub fara capat sau cu un sistem similar si un aparat ca
masoara debitul de intrare a bioc ombustibilului in camera de ardere.

• Camera de ardere : biomasa este introdusa intr-o camera de ardere inchisa unde este arsa in conditii controlate de
sistem care determina cantitatea de aer admisa in functie de cererea de caldura. In cazul sistemelor automatizate, debi
de intrare a biocombustibilului in camerea de ardere est de asemenea controlat. Utilizarea materialelor refractare
caldura permite o conservare mai buna a caldurii la interiorul camerei de ardere. Pentru a facilita o ardere ca t m
completa, anumite camere de ardere sunt dotate cu un gratar pe care sta biocombustibilul si care permite aerului, ca
intra deasupra, sa treaca prin biocombustibil. In sistemele mai complexe, gratarul se misca pentru a permite o distribu
cat mai uniforma a biocombustibilului pe suprafata de ardere, pentru a transporta biocombustibilul in zonele de arde
cu nivele de debit de aer diferite, cat si pentru a deplasa cenus a la extremitatea camerei de ardere.

Gazul cald care se emana paraseste camera de ardere trecand printr-o camera secundara de ardere dotata cu
schimbator de caldura sau, daca camera de ardere are deja o astfel de dotare, direct in sistemul de
evacuare a gazului.

• Schimbator de caldura: caldura produsa in camera de ardere este transferata sistemul ide distributie a caldurii p
interpunerea unui schimbator de caldura. Pent ru cuptoarele instalate la exterior, o camasa de apa izolata, plasata
exteriorul camerei de ardere serveste de obicei ca schimbator de caldura. Sistemel e de ardere a biomasei de capacit
mare utilizeaza serpentine avand ca flui d purtator de caldura apa, vaporii sau uleiuri termice.

104
• Ridicarea si stocarea cenusilor: camera de ardere trebuie golita de cenusa depusa si de cenusa transportata de gaz
de emisie. In functie de tipul sistemului, cenusa este extrasa maual sau automatizat. Cenusa antrenata de emisia de g
poate sa se depuna in camera de ardere secundara, sau in schimbatorul de caldura (care la r andul sau necesita cura tar
poate sa se elimine in atmosfera odat a cu emisia d egaz sau poate fi retinuta intr-un sistem de colectare a particule
(un epurator de emisii de gaz).

• Cosul si sistemul de evacuare : gazele de ardere sunt evacuate in atmosfera. Sistemele mici utilizeaz a curen
naturali generati de gazele calde; sistmele mari utilizeaza v entilatoare pentru a impinge aer la interiorul camerei
ardere ca sa ex pulzeze gazul. Ventilatoarele plasate la baza cosului pot fi de asemenea utilizate pentru a aspira gaz
emise la exteriorul camerei de ardere.

In afara echipamentelor descrise mai sus, exista o serie de instrumente si sisteme de control mai mult sau m
putin complexe care permit supervizarea, in functie de cerere, a functionarii sistemului de ardere a biomasei, pot va
injectia de aer si, in sistemele automatizate, debitul de intrare a biomasei, mentinand un
mediu de munca sigur.
Sistemele de ardere a biomasei sunt disponibile intr-o gama vasta de echipamente care variaza in func tie
modalitatile de injectare a biocombustibilului si a aerului, de conceptia camerei de ardere si a gratarelor, de tipul
schimbator de cald ura si de natura si stemului de tratare a emisiilor de gaz si de cenusi. Cu exceptia centralelor foa
mari de incalzire, sistemele de ardere a biomasei pot fi clasate in trei categorii generale, functie de capacitatea sistemu
de alimentare:
- Sisteme mici cu alimentare manuala (50-280 kW): sisteme, in general cuptoare exterioare, care ard bucati de lemn
utilizeaza apa calda pentru a distribui caldura.
- Sisteme mici cu alimentare automatizata (50-500 kW): sisteme care utilizeaza biocombustibil in particule si care
un sisteme de ar dere in doua faze (adica cu o camera de ardere secundara) si un incalzit or pentru apa calda cu tub
(adica un tub care transporta gazele calde de emisie prin apa care trebuie incalzita).
- Sisteme intermediare de alimentare (400 kW si peste): sisteme care utilizeaza un sistem de alimentare cu particule
biomasa integral automatizat si care e dotat de obicei cu un sistem de ardere cu gratar, fix sau mobil, si cu un incalzi
cu tuburi integrat sau juxtapus, pentru a incalzi apa, vaporii sau uleiurile termice.
In afara acestor categorii generale, exista multe sisteme de ardere a biomasei concepute pentru a functiona
biocombustibili cu caracter particular sau care raspund unor cerinte particulare de incalzire.

105
Centrala de incalzire cu biomasa

106
 Dimensionarea sistemului de ardere a biomasei in raport de sarcina de varf este un element central inca de
conceptie. Obiectivul principal este de a minimiza intr-un ciclu de viata costurile globale legat de fu rnizarea caldu
Exista doua conceptii generale in ceea ce priveste dimensionarea unui sistem de ardere a biomasei: sarcina de baza
sarcina de varf. Alegerea uneia sau alteia din aceste metode de conceptie depinde de variabilitatea sarcinii, de costur
biomasei si a combustibililor traditionali, precum si de di sponibilitatea de capital si de alti factori specifici proiectul
Abordarea functie de sarcina de varf este mai des intalnita in cazul instalatiilor mari care fac subiectul, int r-o manie
constanta, unei cereri mari de energie.
Abordarea in functie de sarcina de baza este mai des utilizata pentru instalatiile mici care servesc aproa
exclusiv incalzirii incaperilor sau atunci cand sarcina este variabila.

107
 CURS nr. 8
Dimensionarea unei microhidrocentrale

Energia hidraulica

Forţa apelor a atras atenţia oamenilor din timpurile pierdute în trecutul îndepărtat, fiind printre primele din
forţele naturii cu care aceştia au colaborat.
Roţile de apă (reprezentând motoare hidraulice primitive) au fost utilizate cu mult înaintea erei noastre
Persia, China, India şi Egiptul Antic, pentru ridicarea apei în canalele de irigaţii, pentru acţionarea morilor de cerea
pentru acţionarea teascurilor sau la „bătutul” textilelor, etc.
Inventarul complet al principalelor tipuri de maşini hidraulice apărute în secolul I îl datorăm arhitectu
Marcus Vitruvius Pollio.
Matematicianul Heron (sec. I î.e.n.) arăta în scrierile sale că, în acea perioadă, în Grecia antică se utiliz
mecanisme hidraulice ingenioase, precum „tympanum”- timpanul antic.
Mecanismul reprezintă o roată hidraulică de curent, cu palete radiale, amplasate pe exteriorul unei tobe, care a
la interior palete curbate în formă de cupe, în care se adună apa, pentru a fi ridicată.
Începând cu secolul XVI, sunt menţionate roţi perfecţionate, cum ar fi, de pildă, roata cu admisie superioară,
acţionează o pompă cu piston, printr-un mecanism ingenios (bielă- manivelă).
Dezvoltarea maşinilor hidraulice de forţă a fost posibilă numai după a doua jumătate a secolului XVIII în urm
analizelor şi interpretărilor fenomenelor legate de mişcarea fluidelor de către Leonard Euler, Daniel Bernoulli, V
Jukovski, Lagrange, Navier, ş.a. Folosirea intensivă a maşinilor hidraulice devine posibilă numai după cunoaşter
posibilităţilor practice de obţinere a energiei electrice din alte forme de energie.
De secole apa este utilizată pentru acţionarea sistemelor mecanice, iar în zilele noastre este larg utlizată pen
producerea de energie electrică în centrale hidroelectrice .
Primele centrale hidroelectrice au fost construite în Marea Britanie (Godalming 1881) şi apoi în SUA (Niaga
1885), deci în ţările care dispuneau şi de suficiente rezerve de combustibili fosili; aceasta, ca urmare a faptului că, de
început, s-a remarcat că energia hidraulică este practic nepoluantă şi foarte ieftină.
Cu o producţie de energie de 2650- 3000 TWh/an, centralele hidroelectrice în funcţiune în întreaga lum
asigură circa 19-20% din balanţa energetică la nivel mondial.
Din totalul de 14400 TWh/an, cât reprezintă potenţialul tehnic amenajabil la nivel mondial, numai 80
TWh/an este potenţialul considerat economic amenajabil.
De menţionat că, hidroenergia este o sursă de energie regenerabilă, care în Uniunea Europeană asigu
aproape 84% din electricitatea produsă de energiile regenerabile şi 13% din producţia totală de energie electrică.

Potenţialul hidroenergetic

Energia hidraulică prezintă un interes major şi este evaluată pe reţele hidrografice aparţinând diferitelor bazi
sau în ansamblu pe o întreagă regiune.
Energia hidraulică totală disponibilă, asociată unui bazin hidrografic (pe teritoriul căruia apa provenită d
precipitaţii se scurge gravitaţional) se calculează din volumul de apă total scurs într-o perioadă (de obicei un an)
diferenţa de altitudine pe care o străbate.

108
 Elementele componente ale unei amenajări cu acumulare sunt în general: barajul- construcţie hidrotehn
amplasată de-a curmezişul albiei în vederea realizării sporului de cotă în bieful amonte precum şi a unei acumulă
aducţiunea liberă sau forţată- leagă acumularea de zona de utilizare a apei, centrala- adăposteşte turbinele
echipamentele auxiliare şi canalul de fugă, care asigură restituirea apei în circuitul natural (figura 1).

Fig.1. Amenajare cu acumulare

Turbine hidraulice
Turbina hidraulică este o maşină hidraulică capabilă să transforme la arbore, energia hidraulică
energie mecanică disponibilă, pentru a fi transformată în energie electrică, atunci când turbina acţionează un genera
electric.
După principiul de funcţionare, turbinele hidraulice se împart în două mari categorii: turbine cu acţiune
turbine cu reacţie.
Turbinele cu acţiune primesc de la intrare în rotor energia hidraulică numai sub formă cinetică, fluidul avâ
atât la intrare, cât şi la ieşirea din palele acestuia, aceeaşi presiune (motiv pentru care se mai numesc şi turbine de eg
presiune). Ex: turbina Pelton.

109
 Turbinele cu reacţie au la baza funcţionării principiul reacţiei hidraulice, energia hidraulică ajungând în rotor,
principal, sub formă de presiune. Turbina prelucrează diferenţa, cu presiunea la intrare în rotor şi presiunea la ieşire, ca
este mult mai mică. Ex: turbina Francis.

Turbina Pelton (figura 2) este una dintre cele mai eficiente tipuri de turbină hidraulică.
Turbina a fost inventată de Lester Allan Pelton (1829- 1908) în anii 1870 şi funcţionează pe baza impulsu
mecanic generat de presiunea apei. Turbinele Pelton sunt recomandate pentru căderile mari de apă şi debite relativ mic

Fig. 2. Turbina (roata) Pelton

110
 Turbina Francis (figura 3) este un tip de turbină care a fost proiectată de James B. Francis, în Lowe
Massachusetts. Este o turbină cu reacţie activă în flux care combină concepte radiale şi axiale.
Turbinele Francis sunt cele mai utilizate hidroturbine în prezent. Ele pot funcţiona pe o rază de 10 până la 6
metri şi sunt utilizate în principal pentru producerea curentului electric. Puterea pe care aceasta o produce variază în
10 şi 750 MW. Gama de turaţii variază de la 83 la 1000 rot/minut. Turbinele Francis de dimensiuni mijlocii şi mari su
adeasea construite cu ax vertical.
Axul vertical se mai poate folosi şi la turbinele mici, dar în mod normal, la aceste turbine se foloseşte ax
orizontal.

Fig.3. Turbina Francis

111
 O variantă îmbunătăţită a turbinei Francis este turbina Kaplan; este o turbină hidraulică cu rotaţie axială, cu
rotor cu pale reglabile, utilizat la hidrocentrale de cădere mică a apei. Turbina a fost inventată în 1913 de prof.dr.in
Viktor Kaplan de origine austriacă. La turbina Francis există problema formării cavitaţiei (bule de aer în curentul de a
din turbină) care produce scăderi de presiune cu scăderea randamentului turbinei. Această deficienţă este înlăturată
turbina Kaplan care foloseşte palete reglabile. Pentru o funcţionare optimă turbina necesită un curent de apă cu de
constant. Turbina funcţionează prin efectul de suprapresiune, randamentul atingând 80- 95%. În cazul unui curent
debit mare şi cu o cădere mică de apă, turbina Kaplan este optimă.

Fig.4. Turbina DÈRIAZ

CENTRALE HIDROELECTRICE - CLASIFICARE, FUNCŢIONARE

Centralele hidroelectrice transformă energia potenţială şi cinetică a apei în energie electrică, valorificând ast
cel mai simplu sistem de transformare. Centralele hidroelectrice se clasifică în :
* CHE cu căderi naturale: CHE pe firul apei;
* CHE în derivaţie
* CMM mareomotrice
* CHE cu căderi artificiale (cu acumulare prin pompare CHEAP)

În sistemul energetic CHE au următoarea destinaţie:

112
* acoperirea vârfului de sarcină;
* participarea la reglajul frecvenţei;
* constituie o rezervă economică de avarie.
Principalele caracteristici ale CHE sunt:
* au pornire rapidă şi viteză mare de încărcare;
* au posibilitatea de a stoca în mod indirect energia electrică;
* au randamente foarte ridicate: 0,82 - 0,9;
* investiţia specifică este comparabilă cu cea a centrale lor termoelectrice cu combustibili inferiori, dacă
adaugă la acestea costul transportului şi al deschiderii de mine.
Având în vedere cercetarile efectuate la nivel mondial si experimentarile efectuate în tara noastra, se poa
concluziona ca si energia valurilor Marii Negre poate fi captata si utilizata pentru aplicatii locale în conditii eficiente
ajutorul instalatiilor hidropneumatice cu coloana oscilanta, cunoscute sub denumirea de instalatii OWC (oscillati
water column), care se bucura în prezent de cel mai mare interes pe plan mondial.
Principiul de funcţionare al centralei acţionate de valuri (fig.5) este următorul:
* când frecvenţa de oscilaţie a unei coloane cilindrice plutitoare (flotorul) coincide cu frecvenţa valurilor, aceasta
intra în rezonanţă şi va oscila pe verticală cu o înălţime de câteva ori mai mare decât înălţimea valurilor. Prin aceasta
imprimă o forţă de rotaţie unei elici ataşate la partea inferioară a flotorului. În timp ce flotorul se mişcă în sus şi în j
elicea se roteşte într-un singur sens, datorită pasului ei variabil comandat automat. Energia valurilor poate
transformată în energie electrică prin cuplarea unui generator electric la arborele elicei, prin intermediul un
angrenaj multiplicator şi al unui volant.

Fig.5.. Principiul de funcţionare al centralei acţionate de valuri

Valorificarea micropotenţialului hidraulic în ţara noastră a început relativ timpuriu (finele secolului al

113
XIX-lea), unele centrale fiind şi azi în funcţiune.
Amintim dintre acestea: Sadu 1 şi 2, Oţelul Roşu, Băile Herculane şi Sinaia. La finele deceniului opt din seco
trecut a fost iniţiat un vast program de amenajare a microhidropotenţialului.
În tabelul urmator se prezintă inventarul potenţialului amenajabil, centralele realizate şi cele în curs
realizare în 1989, iar în Figura 1 se face comparaţia cu centralele în funcţie la 31.12.1992 şi 01.01.2005.
Din cele 12 Sucursale Hidroelectrica 10 au în administrare centrale ce utilizează microhidropoten-ţial
Ponderea cea mai mare, ca energie furnizată o au SH Sibiu, Curtea de Argeş, Bistriţa şi Cluj.

In contextul actual, pot fi subliniate urmatoarele avantaje principale ale micro-hidrocentralelor:

• Sunt potrivite pentru cerinte mici de putere, descentralizate (industria usoara, ferme private si intreprinderi, comunit
rurale) si pentru operatii externe retelei principale;
• Necesita retele de distributie de joasa tensiune si, eventual, micro-retele subregionale;
• Pot fi utilizate in proprietate privata, in coproprietate sau proprietate comuna, cu un necesar de forta de munca sem
calificat si cu o administrare in coproprietate, sau individuala;
• Perioada scurta de constructie cu materiale locale si utilizarea abilitatilor populatiei din zona, pot avea un impa
considerabil asupra calitatii vietii rurale;
• Flexibilitatea lor, in special in ceea ce priveste adaptarea la incarcari variabile in functie de debitul afluent, le face
component privilegiat in orice sistem energetic integrat;

114
• Centralele pot rezista o perioada indelungata. Unele au peste 70 de ani si sunt inca in stare de functionare. Central
pregatite de a intra in functiune in viitorul apropiat pot prezenta o durata de viata chiar mai lunga si pot se
consumatori timp de mai multe generatii fara a polua atmosfera;
• Investitiile in hidrocentralele mici s-au dovedit a fi sigure si de nadejde de mai multe zeci de ani.
Productia de energie electrica utilizand ca resursa primara apa, este un proces de conversie energetic in care a
este un mijloc eficient de transmitere si transformare a potentialului gravitational al curgerii in energie mecanica
electrica.
Principalele componente ale unei hidrocentrale de mica putere sunt urmatoarele:
• Acumularea: constituie o forma de stocare a energiei potentiale disponibile;
• Sistemul de transfer, care include dispozitivul de captare (priza de apa echipata cu gratar) si circuitul de trans
(canalul, vana, stavilarul, galeriile, canalul de fuga sau evacuarea) unde o parte din energia disponibila este convertita
energie cinetica;
• Turbina hidraulica: este o parte a centralei unde energia apei este convertita in energie mecanica;
• Generatorul: energia mecanica transmisa la turbina mentine viteza rotorului generatorului producand energie electri
in concordanta cu legile electromagnetice;
• Statia de transformare si linia de transport: energia electrica este condusa si transformata pentru a putea fi conectata
retea pentru a putea furniza energie electrica consumatorilor.

Cantitatea de energie produsa depinde de doi factori:

1. Inaltimea de cadere a apei pe verticala: cu cat este mai mare, cu atat este mai mare puterea generata.
2. Debitul de apa ce trece prin turbina: puterea produsa este proportionala cu volumul de apa ce trece prin turbina
unitatea de timp (secunda, minut).
Sistemele de microhidrocentrale se impart in doua categorii importante de turbine:
*Turbine pentru inaltimi mari de apa si debite mici, turbinele de impuls.
*Turbinele pentru inaltimi mici de apa si debite mari, turbinele de reactiune.

- Turbine pentru inaltimi mari de apa si debite mici, turbinele de impuls:

Puterea produsa intr-o turbina de impuls este data integral de momentul de lovire a apei in paletele turbine. Aceasta a
creeaza o impingere directa sau de impuls a paletelor, de aici si denumirea.

- Turbinele pentru inaltimi mici de apa si debite mari, turbinele de reactiune:

Turbinele de reactiune sunt rotite de forta de reactiune a apei lovind paletele rotorului. Pot functiona la inaltimi de a
foarte mici de pana la 0,6 m, dar au nevoie de o mult mai mare cantitate de apa comparativ cu turbinele de impuls.

Constructia unei microhidrocentrale poate cuprinde doua categorii de lucrari: lucrarile civile si lucrarile privi
echipamentele mecanice si electrice.

Lucrari civile
Principalele lucrari civile la microhidrocentrala sunt barajul de derivatie sau stavilarul, conductele pen
transportul apei ai centrala electrica. Traseul apei antr-o micro-hidrocentrala cuprinde:
- O priza de apa care include gratarul pentru plutitori, o poarta si o intrare intr-un canal, intr-o conducta fortata sau dir
in turbina, in functie de tipul amenajarii. Priza de apa este in general, construita din beton armat, gratarul din otel,
poarta din lemn sau otel.

- Un canal si/sau conducta de aductiune si/sau conducta fortata care conduc apa la centrala electrica la amenajarile
care aceasta este situata la o distanta oarecare in aval de priza de apa. Canalele sunt, in general, excavate si urmare

115
conturul terenului. Conductele de aductiune si conductele fortate care transporta apa sub presiune pot fi din otel, fi
fibra de sticla, polimer, beton sau lemn.
- Intrarea si iesirea din turbina includ vanele si portile necesare opririi accesul apei catre turbina pentru oprirea centra
si revizii tehnice. Aceste componente sunt, in general, fabricate din otel sau fier. Portile din aval de turbina pot
fabricate din lemn, daca intretinerea si reviziile necesita asa ceva.
- Canalul de fuga care transporta apa evacuata de la turbina inapoi in rau. Acesta, asemenea canalului de aductiune
realizat prin excavare.

Echipamente mecanice si electrice

Principalele componente mecanice si electrice ale unei microhidrocentrale sunt turbina (turbinele)
generatorul (generatoarele).
O turbina transforma energia hidraulica in energie mecanica. Exista diferite tipuri de turbine care pot
clasificate in mai multe feluri. Alegerea turbinei va depinde in principal de caderea disponibila si debitul instalat
microhidrocentrala.
Turbinele sunt in general impartite in trei categorii: de inalta, medie si de cadere mica.
Turbinele folosite pentru caderi mici sau medii sunt cel mai des cu reactiune si includ turbine Francis si Kapl
cu pale fixe sau variabile.
Turbinele folosite pentru instalatii mari sunt cele cu actiune. Acestea includ turbinele Pelton, Turgo si Ban
(curgere transversala). Turbina care are curgere transversala, e numita uneori Banki. E folosita pentru o gama larga
caderi, acoperind domeniile turbinelor Kaplan, Francis si Pelton. E potrivita pentru curgeri cu debite mari si caderi mi
Tipul selectiei, geometria si dimensiunile turbinei depind in principal de cadere, de debit si de viteza rotorului.
Cu privire la generatoare, exista doua tipuri de baza folosite in general in microhidrocentrale si anume c
sincrone si cele de inductie (asincrone). Un generator sincron poate fi folosit izolat in timp ce unul de inductie trebu
folosit legat cu alte generatoare.

Aspecte teoretice ale valorificării energiei hidro

Recapitulare: potenţialul hidroenergetic –definiţie, clasificări

Energia de origine hidro face parte din categoria energiilor regenerabile. Prin potenţial hidroenergeticse înţele
energia echivalentă corespunzătoare unui volum de apă într-o perioadă de timp fixată (1 an) de pe o suprafaţă (teritor
precizată.
Potenţialul hidroenergetic se poate clasifica în mai multe categorii:
-potenţial hidroenergetic teoretic (brut):
•de suprafaţă;
•din precipitaţii;
•din scurgere;
-potenţial teoretic liniar (al cursurilor de apă);
-tehnic-amenajabil;
-economic-amenajabil;
-exploatabil.

Potenţialul hidroenergetic teoretic de suprafaţă din precipitaţii reprezintă energia echivalentă volumului de a
provenită din precipitaţii într-un an pe o suprafaţă (în general se consideră suprafaţa unui bazin hidrografic).
Potenţialul hidroenergetic de suprafaţă din scurgere reprezintă energia echivalentă corespunzătoare volumu
de apă scurs pe o suprafaţă într-un interval de un an.

116
 Potenţialul hidroenergetic liniar reprezintă energia echivalentă a volumului de apă scurs pe un râu într-un an.
Alegerea teritoriului –bazin sau subbazinhidrografic sau un teritoriu administrativ.Pentru toate aceste catego
potenţialul hidroenergetic teoretic se consideră energia echivalentă volumului de apă fără a se introduce pierderile
energie asociate utilizării practice a acestui potenţial, ca şi cum randamentul de transformare în energie mecanică şi/s
electrică ar fi 100 %.
Potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil reprezintă producţia de energie electrică care s-ar obţine p
amenajarea unui curs de apă (integral sau pe un tronson) corespunzător unui anumit stadiu de dezvoltare
tehnologiilorasociate.
Potenţialul hidroenergetic economic amenajabil reprezintă acea parte a potenţialului tehnic amenajabil ca
poate fi valorificat prin amenajări eficiente economic. Potenţialul hidroenergetic economic amenajabil este o mărim
supusă cel mai des modificării, fiind influenţată de progresul tehnic, tipul de centrale, dinamica acestora, amplasar
teritorială a surselor de energie primară şi în principal condiţiilor economice ale ţării sau regiunii respective. De ace
valoarea acestui potenţial trebuie raportată la o anumită dată, iar evaluarea trebuie reluată periodic.
Potenţialul hidroenergetic exploatabil reprezintă partea din potenţialul economic amenajabil care poate
efectiv exploatată dacă se ţine cont şi de restricţii de impact asupra mediului ambiant.

Utilizarea potenţialului unui sector de râu în vederea amenajării acestuia

Figura 1.Schiţa unei amenajări hidroenergetice.

Aspecte tehnice şi funcţionale ale valorificării energiei hidro

Tehnologia de bază
Într-o MHC energia potenţială disponibilă sau căderea brută este convertită în energie electrică prin intermed
principalelor componente ale sistemului hidroenergetic, sistem reprezentat schematic în figurile 2 şi 3. Principal
componente unei MHC sunt următoarele:Acumularea: constituie o formă de stocare a energiei potenţi
disponibile.Sistemul de transfer: include priza de apă (echipată cu grătar) şi circuitul de transfer (canalul, conduc

117
forţată, galeriile şi evacuarea) unde o parte din energia disponibilă este convertită în energie cinetică.Turbina hidrauli
este componenta centralei unde energia apei este convertită în energie mecanică.Rotorul generatorului: energia mecani
transmisă prin intermediul arborelui către rotor conduce la producerea de energie electrică, conform legi
electromagnetice.Linia de legătură la reţea: prin intermediul acesteia MHC este conectată la reţea pentru a furni
energie electrică consumatorilor.

Figura 2.Schema unei microhidrocentrale

Puterea pe care o hidrocentrală o poate produce depinde de cădere, de exemplu înălţimea H[m] de la care vi
apa (vezi figura 2) şi de debitul de apă turbinatQ [m3/s]. Căderea determină energia potenţială disponibilă al un
amplasament. Debitul râului reprezintă volumul de apă [m3] care trece printr-o secţiune transversală a râului înt
secundă. Puterea brută teoretică (P[kW]) disponibilă poate fi apoi calculată folosind o relaţie simplificată:
P= 9,81 ×Q×H, în [kW].

Totuşi, întotdeauna se pierde energie atunci când aceasta este convertită dintr-o formă în alta.
Turbinele mici de apă au rareori randamente mai mari de 80%. Puterea va fi, de asemenea, pierdută în conduc
prin care circulă apa către turbină din cauza pierderilor prin frecare. Printr-o proiectare atentă, această pierdere poate
redusă însă într-o foarte mică măsură. Într-o aproximare dură, pentru sistemele mici, de câţiva kW, randamentul glob
se poate considera 50%. Ca atare, puterea teoretică ce se calculează trebuie înmulţită cu 0,50 pentru a obţine un rezul
mai realist.

118
 Figura 3 Definirea căderii unui MHC.

Amenajările pe firul apei

Amenajările pe firul apei se referă la modul de operare în care hidrocentrala foloseşte doar apa disponibilă d
curgerea naturală a râului. Amenajările pe firul apei sugerează că nu există acumulări de apă sau inundări, iar puter
fluctuează odată cu debitul râului (figura 4.)
Puterea produsă de microhidrocentralele pe firul apei fluctuează odată cu ciclurile hidrologice, astfel încât
sunt mai potrivite pentru a da energie într-un sistem electric mai mare. Individual, ele nu asigură, în general, foarte mu
capacitate fermă. De aceea, comunităţile izolate care folosesc micro-hidrocentrale au nevoie deseori de o pute
suplimentară.

O centrală pe firul apei poate acoperi toate nevoile de electricitate ale unei comunităţi izolate sau ale un
industrii dacă debitul minim al râului este suficient pentru a întâmpina cerinţele vârfului necesar de energie electrică.

119
 Figura 4. Microhidrocentrală pe firul apei.

Microhidrocentralele "pe firul apei" pot implica necesitatea devierii traseului râului. Devierea este dese
necesară pentru a se putea exploata avantajele unei mai bune căderi.
În general, proiectele de deviere conduc la o reducere a debitului râului dintre priza de apă şi centrala propr
zisă.
De regulă, pentru a devia debitul către priza de apă este necesar un stăvilar.

Amenajările cu acumulare

Pentru ca o centrală hidraulică să livreze la comandă, sau pentru a realiza o încărcare variată, sau pentru
furniza putere la vârful graficului zilnic de sarcină, apa trebuie să poată fi stocată într-un rezervor. Dacă un lac natural
poate fi închis, asigurarea spaţiului de depozitare implică construirea unui baraj sau a mai multor baraje şi crearea un
noi lacuri. Aceasta are impact asupra mediului local într-un sens pozitiv şi într-unul negativ, deşi scara dezvoltă
deseori măreşte impactul negativ.
Pentru microhidrocentrale nu este, în general, fezabilă din punct de vedere economic crearea noilor lacuri
acumulare, poate doar cu excepţia amplasamentelor izolate unde valoarea energiei este foarte mare. Stocarea, pentru
microhidrocentrală este în general limitată la mici volume de apă dintr-un lac de acumulare nou sau ale unuia existe
Termenul folosit pentru a descrie acumulări cu volume mici de apă este bazin compensator.
Acestea pot aduce beneficii microhidrocentralelor prin creşterea producţiei de energie şi/sau creşter
veniturilor.

Alte clasificări
Schemele microhidrocentralelor pot fi de înaltă cădere mare sau de cădere mică, depinzând de caracteristic
geografice ale zonei disponibile.

120
 Pentru un râu care parcurge un relief abrupt pentru o parte din cursul său, diferenţa de nivel poate fi utiliz
prin devierea totală sau parţială a debitului şi prin returnarea acestuia în albia naturală după ce a trecut prin turbi
(schema de înaltă cădere,( figura 5.).
Apa poate fi adusă de la captare direct în turbină printr-o conductă sub presiune.

Figura 5. Schemă tipică de MHC de înaltă cădere

În scheme de cădere mică, există două configuraţii posibile. Una utilizează stăvilare cu o schemă foa
asemănătoare cu cea de mai sus, deşi canalul este, de regulă, scurt şi conducta forţată mică sau inexistentă (figura 6.a.)
Cealaltă configuraţie presupune un baraj cu o priză de apă integrală şi clădirea centralei (figura6.b).

121
 Figura6.a. Schemă cu baraj de derivaţie şi conductă forţată scurtă.

Figura 6.b. Schemă cu un baraj cu priză de apă integrală şi clădirea centralei.

Un caz particular îl reprezintă amenajările hidroenergetice complexe, care au producerea de energie electri
subordonată altor folosinţe ca: irigaţii, alimentarea cu apă a proceselor industriale, alimentarea cu apă a populaţiei s
evacuarea apelor uzate.

122
 Astfel, deşi utilă, producţia de energie nu reprezintă principalul obiectiv al amenajării.În general, puter
instalată a acestor micro-hidrocentrale este de până la 100 kW. O schemă posibilă de asemenea amenajare e
prezentată în figura 7.

Figura 7. Schemă de amenajare hidroenergetică complexă cu MHC

Turbinele folosite pentru amenajări de înaltă cădere sunt cele cu acţiune. Acestea includ turbinele Pelton(figu
8), Turgoşi Banki (curgere transversală).

Figura 8. Turbină Pelton verticală.

Turbina care are curgere transversală, numită Banki (figura 9), este folosită pentru o gamă largă de căde
acoperind atât turbinele Kaplan, Franciscât şi Pelton.
Este potrivită în special pentru curgeri cu debite mari şi căderi mici.

123
Figura 9. (1) Turbina Banki; (2) secţiune transversală a turbinei, (3) lamele turbinei

Tipuri de risc pentru proiectele care utilizează energia hidro

124
 Gestionarea riscului în domeniul amenajărilor hidroelectrice este o problemă complexă, care se abordea
foarte diferit, în funcţie de participanţii la un asemenea proiect de mare anvergură.
Riscurile sunt numeroase.
O parte din ele se pot acoperi prin garanţii emise de autoritatea publică (garanţii privind respectarea acordu
de vânzare a energiei emis de guvern şi banca centrală), sau de evenimente recunoscute ca fiind caz de Forţă Majoră, s
simplu, acoperite printr-o asigurare (risc de schimb, risc politic etc.).
Totuşi, numeroase riscuri nu sunt asigurabile, sau nu pot face obiectul unei garanţii satisfăcătoare. Acestea su
cazurile exemplificate de riscul de concepţie, de calitate a execuţiei, sau de condiţiile naturale ale amplasamentu
obiectivului. Printre acestea din urmă se numără evident datele hidrologice (debitele maxime pentru siguranţa lucrăril
debitul mediu pentru aprecierea producţiei de energie), datele seismice, sau datele geologice, realizarea lucrări
subterane, care toate au implicaţii importante asupra costului obiectelor amenajării hidroelectrice.
Depăşirea valorii de investiţie iniţiale conduce la diminuarea beneficiului.
De asemenea nerespectarea duratei de execuţie cauzate de executarea unor lucrări suplimentare, conduce
amânarea termenului de punere în funcţiune, cu consecinţe asupra returnării creditelor şi inclusiv înrăutăţir
indicatorilor tehnico-economici.
Trebuie notat că şi în cazul în care apare un eveniment neprevăzut, ca de exemplu un cutremur de intensita
mare, război etc., încadrate ca “Forţă Majoră”, se poate acorda o prelungire a duratei de execuţie, dar această situa
conduce la majorarea costurilor.
Factorul principal care poate afecta eficienţa economică a unui proiect hidroenergetic este tocmai rentabilitat
acestuia, altfel spus,faptul că un capital investit trebuie să conducă la câştiguri atrăgătoare pe durata de exploatare
centralei, sau chiar pe o perioadă de timp mai scurtă.
Însă, pentru o centrală nouă, sau aflată în execuţie, când apare un eveniment generator de “risc”, rentabilitat
nu poate fi garantată.

CURS nr. 9
Sisteme de eficientizare a cladirilor

125
 Performanta energetica a cladirilor existente va trebui ameliorata atunci cand se efectueaza lucrari majore
renovare, pentru a respecta cerinte minime de performanta energetica.
Potrivit deputatilor europeni, definitia "lucrarilor de renovare majora" se refera la modernizarea a mai mult
25% din suprafata cladirii, iar costurile totale ale renovarii reprezinta cel putin 20% din valoarea cladirii.
Acest capitol are la bază transformarea elementelor de construcţie clasice în elemente de construcţie cu rol
captare şi înmagazinare a energiei solare. Un prim element de construcţie clasic este elementul de construcţie vitrat ( u
ferestre, pereţi cortină, sere, etc.).
Prin transformarea geamului termopan în celule termosolare de tip termopan având ca agent termic apa, aer
diferite lichide transparente cu anumiţi parametri tehnici ( ex. temperatura de îngheţ, vâscozitatea, transparenţa, etc.)
racordate la instalaţii speciale de transfer şi ulterior de înmagazinare se pot mări randamentele energetice ale clădirilor
Menţionăm că celulele termosolare de tip termopan sunt elemente de construcţie formate din patru foi de sti
având în spaţiul din mijloc o cameră prin care circulă agentul termic ( aer, apă, etc.).
Un alt element de construcţie care poate fi transformat în element de construcţie captator de energie solară e
peretele exterior opac. În ultima perioadă clădirile au început să fie izolate termic prin diferite sisteme de placare
pereţilor exteriori. Se foloseşte în ultima perioadă placarea pereţilor exteriori cu plăci metalice căptuşite cu izola
minerală. Menţionăm că acest sistem poate fi îmbunătăţit prin crearea cu ajutorul montanţilor de prindere a acestor plă
de tablă a unor spaţii cu şicane prin care să circule aerul, caz în care energia termică captată poate fi cedată unor sistem
de înmagazinare a energiei termice.
Un alt element de arhitectură al unei clădiri care poate fi transformat în element activ de captare a energiei e
casa ascensorului a unei clădiri de tip turn. Datorită curenţilor ascensionali care se crează în spaţiul puţului ascensoru
racordat în partea inferioară cu o tubulatură cu diametrul calculat iar în partea superioară cu ajutorul unui genera
eolian de mică putere cu ax vertical şi cu o instalaţie de transformare şi înmagazinare a energiei electrice debitate
generator se pot obţine iluminatul pe casa scărilor în mod gratuit.
Ca şi elemente de construcţie cu rol de înmagazinare a energiei termice a unei clădiri putem exemplifi
elementele de structură de rezistenţă ( stâlpi, planşee, pereţi diafragmă şi în mod special fundaţiile).

Din punct de vedere al poziţiei pe care conceptul de proiectare al unei clădiri îl poate avea în raport cu utilizar
energiei solare distingem două tipuri majore:

1. Clădiri cu pierderi minime.

În această categorie se încadrează clădirile bine izolate termic. Exactitatea calculelor este diminuată însă
prezenţa punţilor termice, neluarea în considerare a schimbului de aer prin ventilaţie naturală, influenţa erorilor
execuţie. Influenţa utilizatorului asupra comportamentului termic al clădirii e ridicată, nu poate fi vorba de o evalua
absolută ci doar de o evaluare a variantelor.
Necesitatea cunoaşterii comportamentului termic al clădirilor impune:
- cunoaşterea efectelor conformării şi orientării clădirii asupra stabilirii nevoii de energie calorică.
- stabilirea generatorilor de căldură şi elementelor de răcire a suprafeţelor calde şi reci.
- evaluarea adecvării diferitelor sisteme termice.
- aprecierea sensibilităţii clădirii la influenţa utilizatorilor.

Rolul calculelor de simulare:

- stabilesc nevoia de căldură şi energie calorică, diagrame de temperatură.
- crează posibilitatea evaluării diferitelor variante de clădiri şi instalaţii din punct de vedere al necesarului de energie
confort termic.
- exprimă instantaneu efectele schimbărilor ce intervin în proiect.

126
- permit optimizarea luând în consideraţie relaţia clădire-instalaţie.

2. Clădiri cu câştig maxim.

În acest caz standardul izolării termice nu este atât de înalt urmărind o maximă utilizare a energiei sola
Suprafeţele acumulate necesită o orientare optimă. Volumul compact al clădirii contribuie prin obţinerea raportu
optim suprafaţa exterioară/volum la diminuarea pierderilor. Faţadele bine orientate trebuie să aibă un aport maxim
această suprafaţă exterioară în detrimentul celorlalte. Influenţa modului de utilizare se materializează în acest caz
special prin reflectarea în zonificarea clădirii. Zonificarea are o anume influenţă asupra nevoilor de căldură. Din pun
de vedere termic clădirea se compune din straturi concentrice cu zona mai caldă în mijloc . Spaţiile înconjurătoare joa
un rol de tampon activ sau pasiv; pasiv la nord şi active în rest ( acumulator de energie). Cu cât elementele centrale au
masă mai mare, cu atât înmagazinează mai multă energie.

Materiale care influenţează energetica clădirilor:

- finisajul, să fie în strat cât mai subţire.
- structura masivă favorizează schimbul de radiaţie ( elementele de structură fiind elemente de înmagazinare).
- coloritul clădirilor reflectă sau absorb energia lunimoasă.
- construcţiile pe verticală sunt mai puţin favorabile acumulărilor de energie.
- construcţiile subterane sunt clădiri conservatoare de energie.

Succesiunea de etape urmărită în proiectare:

1. Alegerea amplasamentelor în funcţie de topografie şi de datele meteorologice.
2. Orientarea clădirii în funcţie de edificabilul învecinat.
3. Proiectarea unui anumit tip de clădire în concordanţă cu strategia solară aleasă ( de câştig maxim sau pierde
minimă).
Pentru o mai bună apreciere a necesarului de energie se preferă o proiectare sistematică, cu posibilitat
reactualizării soluţiei prin feed-back ( concept –schiţă de proiect-proiect).
Elemente de conformare:
- suprapunerea sau alăturarea volumelor contribuie la compactitatea clădirii.
- amplasarea izolaţiei transparente şi raportul ei faţă de pereţii exteriori opaci influenţează necesarul de energie caloric
Un rol important în utilizarea energiei solare pasive îl au ferestrele sau suprafeţele vitrate. Construcţiile vitra
au rol dublu:
- introduc energia solară termică în clădire prin radiaţie.
- prin energie termică solară luminoasă.
Elementele de construcţie vitrate prezintă fenomene ce conduc la pierderea căldurii cu aproximativ 60%. P
prevederea unei suprafeţe reflectante radiaţia calorică a încăperii va fi reflectată în interior, convecţia accentuându-
orientarea N-S fiind cea mai favorabilă. Ferestrele orientate spre E sau V trebuie dimensionate minimal în funcţie
nevoia de lumină naturală. În cazul în care poziţia clădirii impune o altă orientare cu faţada spre nord, est sau vest
soluţie de captare a undelor solare este amplasarea pe clădiri învecinate a elementelor de tip oglindă.

Izolarea termică se calculează în funcţie de temperaturile extreme şi nu de cele medii. În cazul utilizării energ
solare pasive, se preferă asocierea acesteia ventilării nocturne şi protecţiei contra încălzirii prin parasolare captatoa
energetic.
În cadrul suprafeţelor vitrate trebuie să ţinem cont că stratul de sticlă este conducător termic. Izolarea termi
este proporţională cu numărul de straturi de sticlă, deşi nu sticla în sine izolează ci aerul dintre foi. Transmisia de căldu
variază invers proporţional acesteia. Raportul izolare/transmisie urmărit la o fereastră depinde de orientarea acesteia.
nord este necesară o bună izolare iar la sud se urmăreşte un câştig maxim.

127
 Conformarea ferestrelor este importantă prin aspectul că o importantă pondere în suprafaţa acestora o
elementele de cadru ( montanţi şi traverse). Evitarea formării punţilor termice în aceste puncte este vitală pen
funcţionarea sistemului.
O mare pondere în câştigul energetic al unei clădiri îl au elementele tip seră sau pereţii cortină. Câştigul
căldură în cazul acestora este de 10% - 20% prin acumulare indirectă a energiei solare. Arhitectural serele spore
calitatea spaţiului şi sunt ele însele locuibile în cea mai mare parte a anului. Timpul de utilizare depinde de calitat
vitrajului.
Sera lucrează ca element de utilizare a energiei solare numai atunci când există această separare dintre spaţiul
şi spaţiul locuibil din spatele ei, precum şi când există posibilitatea de comunicare controlată a aerului din cele do
spaţii prin orificii de aerisire care se închid şi se deschid corespunzător.
Spaţiul locuibil devine element secundar de înmagazinare.

Spaţii energetice ale clădirilor solare:

- acoperişul vitrat e caracterizat printr-o proastă izolare termică, pierderi de căldură sau încindere la partea superioară.
- sera, în partea de nord are numai rol de tampon, de diminuare a pierderilor de căldură, prin transmisie. În schimb
partea de sud a serei schimbul de aer dintre seră şi spaţiul locuibil contribuie la climatizarea celui din urmă.
- elemente de înmagazinare pot fi pardoseala de piatră şi peretele masiv, grosimea finisajului diminuând capacitatea
acumulare.
- ventilarea se realizează prin circulaţia verticală a aerului de jos în sus. La distanţa de cca. 1,8m efectul de horn se fa
simţit şi în spaţiile vitrate. Căile de admisie-evacuare a aerlui pot fi: uşi sau ferestre, ferestre şaibă, pereţi plianţi, cla
de ventilare şi chiar instalaţii de ventilare mecanică.
- protecţia solară prin umbrire se bazează pe principiul evitării transformării radiaţiei solare în căldură prin reflectar
acesteia.
- condensul este o problemă specială a elementelor de construcţie vitrate în cazul introducerii vegetaţiei s
suprapopulării spaţiului respectiv.
- atriumul este o curte interioară vitrată la partea superioară, fiind un element antic de arhitectură. Ca hol interior al un
clădiri contribuie la o mai bună exploatare a luminii naturale, constituind în acelaşi timp şi un spaţiu de loc
suplimentar.
- finisajul elementelor de construcţie dat de coloritul (închis sau deschis) are un rol deosebit prin absorbirea s
reflectarea energiei.

Metodologia descrisa mai jos prezinta structura metodei de calcul a consumului de energie termică pen
încălzirea unei clădiri şi eficienta energetice a sistemului de încălzire până la branşamentul clădirii.
Se va lua în calcul performanţa energetică a sursei de căldură numai în cazul clădirilor cu sursă termi
individuală . Metoda de calcul se bazează pe întocmirea unor bilanţuri energetice în regim staţionar pe anumite perioa
de timp (săptămână , lună , perioadă de încălzire).

Metoda de calcul poate fi utilizată pentru următoarele aplicaţii:

- evaluarea conformităţii cu normele care prevăd limite de consum energetic;

- optimizarea performanţei energetice a unei clădiri în proiectare prin aplicarea metodei pentru mai multe varian
posibile de realizare;
- stabilirea unui nivel convenţional de performanţă energetică pentru clădirile existente;
- auditul şi certificarea performanţei energetice a clădirilor;
- evaluarea efectului asupra unei clădiri existente al măsurilor posibile de conservare a energiei, prin calcular
necesarului energetic cu sau fără implementarea măsurilor de reabilitare;

128
- predicţia resurselor energetice necesare în viitor la scară naţ ională sau internaţională prin calcularea necesaru
energetic al unor clădiri reprezentative pentru întregul segment de clădiri.

Consumul de energie pentru încălzirea clădirilor

Pentru o perioadă determinată (an, lună , săptămână ) consumul de energie pentru încălzirea clădirilor, Q f,h,
calculeaz ă cu relaţia următoare:

Qf,h = (Q h - Qrhh - Qrwh ) + Qt [J] (1)

în care:
Qh - necesarul de energie pentru încălzirea clădirii, în Joule (J);
Qrhh - căldura recuperată de la subsistemul de încălzire (componente termice sau electrice), în Joule (J) acea
componentă reprezintă o parte a lui Qth;
Qrwh- căldura recuperată de la subsistemul de preparare a a.c. c. (componente termice sau electrice) şi utilizată pen
încălzirea clădirii, în Joule (J);
Qth - pierderile totale de căldură ale sistemului de încălzire, în Joule (J) ; aceste pierderi includ componenta Qrh
(figura 1).

Figura 1-Consumul de energie pentru încălzirea clădirilor

Pentru alimentarea cu căldură a clădirilor se consumă şi energie auxiliară, de obicei sub forma energ
electrice, care este utilizată pentru acţionarea pompelor de circulaţie, ventilatoarelor, vanelor şi dispozitivelor autom
de reglare, măsurare şi control.
Pentru fiecare subsistem al sistemului de încălzire, o parte a pierderilor de căldură şi o parte a pierderilor
energie auxiliară sunt recuperate şi utilizate la încălzirea clădirii, formând împreună pierderi de căldură recuperate a
fiecărui subsistem, aşa cum se arată în figura 2.

129
 Figura 2. Direcţia de calcul şi structura sistemului de alimentare cu căldură

Calculele privind fluxurile termice şi pierderile de căldură se realizează pentru fiecare subsistem în parte ast
încât să rezulte necesarul de energie primară la nivelul sursei.

Metoda de calcul pentru stabilirea necesarului de căldură al unei clădiri, pe o anumită perioadă de timp, are
bază întocmirea unui bilanţ termic aşa cum indică figura 3.
Bilanţul energetic include următorii termeni (se ia în considerare numai căldura sensibilă):

130
- pierderile de căldură prin transmisie şi ventilare de la spaţiul încălzit către mediul exterior;
- pierderile de căldură prin transmisie şi ventilare între zonele învecinate;
- degajările interne utile de că ldură ;
- aporturile solare;
- pierderile de căldură aferente producerii, distribuţiei, cedării de căldură şi aferente reglajului instalaţiei de încălzire;
- energia introdusă în instalaţia de încălzire.

În funcţie de structura instalaţiei de încălzire, în bilanţ se va introduce aportul surselor alternative şi

va fi inclusă energia recuperată din diverse surse.

Figura 3 – Bilanţul energetic privind încălzirea unei clădiri

unde:

Q - necesar de energie pentru încălzire şi preparare apă caldă de consum

Qh - necesar de energie pentru încălzire (vezi Figura 1)
Qoa - degajări de căldură de la alte aparate
QV - pierderi termice prin ventilare
Qr - energie recuperată
QVr - căldură recuperată din ventilare

131
Qhs- pierderi din instalaţia de încălzire
QT - pierderi termice prin transmisie
Qm - căldura metabolică
Qhw - căldura pentru preparare apă caldă
Qs - aporturi solare pasive
QL - pierderi termice totale
Qi - degajări de căldură interne 1 - conturul zonei înc lzite
Qg - aporturi totale 2 - conturul instalaţiei de apă caldă
η Qg- aporturi utile 3 - conturul centralei termice
4 - conturul clădirii

Noul concept al dezvoltării durabile determină o abordare diferită de cea clasică , cu care suntem obişnu
atunci când este vorba de o clădire. În prezent, clădirea este considerată ca un organism într-o evoluţie continuă , ca
în timp trebuie tratat, reabilitat şi modernizat pentru a corespunde exigenţelor stabilite de utilizator într-o anumită eta
. De mare actualitate sunt analizele şi intervenţiile legate de economia de energie în condiţiile asigurării unor cond
de confort corespunzătoare.
Acest aspect a fost denumit eficientizarea energetică a clădirii . În paralel cu reducerea necesarului
energie, se realizează două obiective importante ale dezvoltării durabile, şi anume, economia de resurse primare
reducereae misiilor poluante în mediul înconjurător.
Sporirea eficienţei energetice se poate realiza pe mai multe căi, de la educarea utilizatorilor clădirii în spiri
economiei de energie, la intervenţii ce sunt la îndemâna multora şi până la efectuarea unei expertize şi a unui au
energetic în urma cărora experţii recomandă o serie de soluţii tehnice de modernizare.
Aceste soluţii depind de tipul, vechimea şi destinaţia clădirilor şi se constituie în ceea ce se nume
reabilitarea sau modernizarea clădirii .
Reabilitarea/modernizarea termică a unei clădiri reprezintă îmbunătăţirea ei în scopul menţinerii căldurii
interior. Aceasta presupune adăugarea de izolaţie termică , etanşarea, îmbunătăţirea sau chiar înlocuirea ferestrelor ş
uşilor, precum şi îmbunătăţirea echipamentelor şi instalaţiilor cu care este dotată clădirea. Reabilitarea term
înseamnă şi implementarea de măsuri de eficienţă energetică în toate activităţile de renovare şi reparaţii ale clădirii.
Eficientizarea energetică a clădirilor reprezintă o prioritate de prim rang, având în vedere slaba calitatea
majorităţii construcţiilor existente, fie vechi, fie ieftine. Pe de altă parte, costurile legate de reabilitarea termică a un
clădiri sunt mai mici decât costurile legate de instalarea unei capacităţi suplimentare de energie termică pentru încălzi
În România, consumurile energetice pentru sectorul populaţiei sunt la nivelul a 40% din consumul total de energie
ţării, iar ponderea aceasta s-a constatat mai mult sau mai puţin peste tot în lume.

Confortul higrotermic se traduce în nivele de temperatură şi umiditate uşor de suportat. El se realizează

consum de energie, fie pentru încălzirea spaţiului utilizat (iarna), fie pentru răcirea lui (vara). Din acest motiv, confor
higrotermic reprezintă componenta de confort direct legată de noţiunea de eficienţă energetică a clădirii în sensul
se urmăreşte atingerea lui cu consumuri energetice minime.

Cerinţe de calitate ale unei clădiri sunt, în esenţă , următoarele:

1. Rezistenţă şi stabilitate

132
2. Siguranţă în exploatare
3. Siguranţă la foc
4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului
5. Izolaţie termică, hidrofugă şi economia de energie
6. protecţia împotriva zgomotului.

CURS nr.10
Dimensionarea unei pompe de caldura geotermale

Consideratii privind energia geotermală

133
 Energia geotermală reprezintă diverse categorii particulare de energie termică, pe care le conţine scoa
terestră. Cu cât se coboară mai adânc în interiorul scoarţei terestre, temperatura creşte şi teoretic energia geoterma
poate să fie utilizată tot mai eficient, singura problemă fiind reprezentată de adâncimea la care este disponibilă aceas
energie.
În imaginea din figura 1 sunt prezentate principalele zone din care este alcătuit interiorul Pământului.

Fig. 1. Principalele zone din care este alcătuit Pământul

Toate zonele prezentate, sunt divizate la rândul lor în mai multe subzone. Cele patru zone principale sunt
ordine, dinspre suprafaţa Pământului spre centrul acestuia, cu dimensiunile aproximative:
- Scoarţa 0… 100 km;
- Mantaua 100… 3000 km;
- Nucleul extern 3000… 5000 km;
- Nucleul intern 5000… 6378 km.
Evident, temperatura Pământului creşte dinspre suprafaţă spre centru, unde atinge o valoare de cca. 6000°
care însă nu a fost încă precis determinată de oamenii de ştiinţă .

În figura 2 este prezentată variaţia aproximativă a temperaturii în interiorul Pământului, iar figura 3 prezintă
imagine sugestivă a temperaturii principalelor zone din interiorului Pământului.

134
 Fig. 2. Variaţia temperaturii dinspre scoarţa spre centrul Pământului

Fig. 3. Variaţia temperaturii în zonele din interiorul Pământului

Este interesant de remarcat că 99% din interiorul Pământului se găseşte la o temperatură de peste 1000°C,
99% din restul de 1%, se găseşte la o temperatură de peste 100°C. Aceste elemente sugerează că interiorul P ământu
reprezintă o sursă regenerabilă de energie care merită toată atenţia şi care trebuie exploatată într-o măsură cât mai mare

135
 Energia geotermală este utilizată la scară comercială, începând din jurul anilor 1920, când a început să
utilizată în special căldura apelor geotermale, sau cea provenită din gheizere, pentru încălzirea locuinţelor, sau a un
spaţii comerciale.
Din punct de vedere al potenţialului termic, energia geotermală poate fi clasificată în două categorii:
- Energie geotermală de potenţial termic ridicat;
- Energie geotermală de potenţial termic scăzut.

Energia geotermală de potenţial termic ridicat

Acest tip de energie geotermală este caracterizată prin nivelul ridicat al temperaturilor la care este disponib
şi poate fi transformată direct în energie electrică sau termică.
În figura 4 este prezentată o schemă de principiu a unei centrale electrice geotermale, iar în figura 5 e
prezentată o asemenea centrală electrică geotermală.

Fig. 4. P ărţile componente ale unei centrale electrice geotermale

Unde:

1 – foraj pt. injecţia apei şi pompe de injecţie;

2 – zona de joncţiune între foraje;

136
3 – foraje de producţie;
4 – schimbător de căldură;
5 – turbinele şi generatoarele electrice;
6 – sistem de răcire;
7 – stocare energie de potenţial termic ridicat în sol;
8 – sistem de monitorizare seismică;
9 – consumatori electrici.

Fig.5. Centrală electrică geotermală din Kamchatka, Rusia

Energia electrică se obţine în prezent din energie geotermală, în centrale având puteri electrice de 20…50M
care sunt instalate în ţări ca: Filipine, Kenia, Costa Rica, Islanda, SUA, Rusia, etc.
Din categoria surselor de energie geotermale de potenţial termic ridicat, fac parte şi gheizerele cu apă fierbin
sau abur, de tipul celor prezentate în figura 6.

137
 Fig. 6. Gheizer

Căldura conţinută de asemenea gheizere, ca şi de apele geotermale, poate fi captată şi utilizată cu ajutorul un
schimbătoare de căldură, cel mai adesea cu plăci.

Energia geotermală de potenţial termic scăzut

Acest tip de energie geotermală este caracterizată prin nivelul relativ scăzut al temperaturilor la care e
disponibilă şi poate fi utilizată numai pentru încălzire, fiind imposibilă conversia acesteia în energie electrică.
Energia geotermală de acest tip, este disponibilă chiar la suprafaţa scoarţei terestre, fiind mult mai uşor
exploatat decât energia geotermală de potenţial termic ridicat, ceea ce reprezintă un avantaj.
În figura 7 se observă că începând de la adâncimi foarte reduse, temperatura solului poate fi considerată rela
constantă pe durata întregului an:

- La 1m temperatura solului variază între 5…15°C;

- La 1,5…3m temperatura solului variază între 7…13°C;
- La 4,5m temperatura solului variază între 8…12°C;
- La 6…10m temperatura solului variază între 9…11°C;
- La 10…18m temperatura solului variază cu mai puţin de 1°C în jurul valorii de 10°C;
- La peste 18m temperatura solului este constantă, având valoarea de 10°C.

138
 Fig. 7. Variaţia temperaturii în sol, în zona de la suprafaţa scoarţei terestre

Exploatarea energiei geotermale de potenţial termic scăzut necesită echipamente special concepute pen
ridicarea temperaturii până la un nivel care să permită încălzirea şi/sau prepararea apei calde, ceea ce reprezintă
dezavantaj faţă de energia geotermală de potenţial termic ridicat.
Echipamentele menţionate, poartă denumirea de pompe de căldură şi au acelaşi principiu de funcţionare ca
maşinilor frigorifice, funcţionând cu energie electrică.
Parametrul de performanţă al acestor echipamente este eficienţa pompei de căldur ă, εpc definită
prin raportul dintre fluxul termic furnizat Q şi puterea electrică absorbită P:
εpc = Q/P

139
 Pompele de căldură şi sursele de energie geotermală

Pompele de căldură, pot să absoarbă căldura din sol, de la diferite adâncimi, din apa freatic ă, din apele
suprafaţă (dar numai cu condiţia s ă nu existe pericolul ca apa să îngheţe), sau chiar din aer (dar numai în perioadele
care temperatura aerului este suficient de mare, pentru a permite funcţionarea pompelor de căldură, cu o eficien
ridicată).
Indiferent de sursa de căldură, pompele de căldură utilizează indirect, energia solară acumulată în sol, apă s
aer.
Câteva dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sursa de căldur ă, pentru a putea fi utilizată de că
pompele de căldură sunt următoarele:

- Disponibilitate în cantitate suficientă;

- Capacitate cât mai mare de a acumula căldură;
- Nivel cât mai ridicat de temperatură;
- Capacitate de regenerare suficient de mare;
- Posibilitate de captare în condiţii cât mai economice.

Sursele de căldură prezentate anterior, solul, apa şi aerul, satisfac toate aceste cerinţe, iar piaţa pompelor
căldur ă, utilizând toate aceste surse de căldur ă este actualmente în continuă creştere.
În paragrafele următoare vor fi prezentate diverse pompe de c ăldură utilizând toate aceste tipuri de surse
căldură.
Solul reprezintă o sursă de căldură eficientă, deoarece acumulează căldură atât direct sub formă de radia
solară cât şi indirect de la ploi, respectiv de la aer. Căldura poate fi preluată cu ajutorul unor circuite intermedia
plasate în sol, care absorb căldură şi o transmit vaporizatorului pompei de căldură.
Este posibilă şi amplasarea direct în sol a vaporizatorului pompei de căldură.
Circuitele intermediare de preluare a căldurii din sol, sunt compuse din schimbătoare de căldură, denum
colectori, pompe de circulare a agentului intermediar din aceste circuite, vas de expansiune, sistem de distribuţie
agentului intermediar în colectori, dispozitive de aerisire, etc.
Agentul intermediar din circuitele intermediare este reprezentat de soluţii apoase de tip antigel, iar majorita
producătorilor recomandă diverse amestecuri ecologice de acest tip. Uneori pot fi utilizate şi soluţii de apă sărată, dar
se poate utiliza apa simplă, deoarece pe timp de iarnă există pericolul ca apa să îngheţe, cel puţin în porţiunile
conducte aflate la suprafaţa solului, sau chiar în aer liber (chiar dacă sunt izolate). Dacă agentul intermediar ar îngh
funcţionarea pompei de căldură ar deveni imposibilă.
Temperatura de îngheţ recomandată de majoritatea producătorilor pentru soluţiile de tip antigel utilizate
circuitul intermediar, este de –15°C.
Există două tipuri de colectori care pot fi utilizaţi în circuitele intermediare de preluare a căldurii din sol.

140
 În figura 8 sunt prezentaţi colectori orizontali, care se montează la adâncimi de cca. 1,2…1,5m, iar în figura
sunt prezentaţi colectori verticali, denumiţi şi sonde, care se montează în orificii practicate prin forare, la adîncimi
până la cca. 100m, peste aceste adâncimi fiind dificil de obţinut autorizaţii pentru realizarea forajelor.

Fig. 8. Colectori orizontali pentru captarea căldurii din sol

Fig.9. Colectori verticali pentru captarea căldurii din sol

141
 Atât colectorii orizontali, cât şi cei verticali, sunt realizaţi din tuburi de polietilenă, care asigură o durată foa
lungă de exploatare, absolut necesară acestor echipamente. Utilizarea unor colectori metalici în sol, care să redu
suprafaţa de schimb de căldură, nu este posibilă, datorită corozivităţii ridicate a solului, care ar distruge relativ rap
colectorii, iar înlocuirea acestora ar reprezenta o operaţie extrem de
complexă şi costisitoare.
Colectorii orizontali, prezintă avantajul costurilor relativ reduse de realizare a excavaţiilor necesare în veder
amplasării, mai ales în cazul unor construcţii noi, dar prezintă dezavantajul necesităţii unor suprafeţe mari de amplasa
a colectorilor, ceea ce reduce posibilitatea de utilizare a acestor tipuri de colectori, cel puţin în zonele urbane unde pre
terenurilor de construcţie este foarte ridicat şi unde din acest motiv, suprafeţele disponibile sunt limitate.
Colectorii verticali, prezintă avantajul necesităţii unor suprafete reduse de amplasare, dar prezintă dezavanta
costurilor ridicate de realizare a forajelor, cca. 80…100 Euro/m.
Amplasarea direct în sol a vaporizatorului pompei de căldură este posibilă în construcţii de tipul ce
prezentate în figura 10.

Fig. 10. Amplasarea direct în sol a vaporizatorului pompei de căldură

Avantajul amplasării direct în sol a vaporizatorului pompei de căldură este reprezentat de eliminarea circuitu
de agent intermediar, ceea ce permite reducerea diferenţei dintre temperatura de vaporizare şi temperatura solului, avâ
ca efect îmbunătăţirea eficienţei pompei de căldură.
În plus, este economisită energia necesară circulaţiei agentului intermediar.
Dezavantajele acestui sistem, sunt reprezentate de necesitatea unor cantităţi mai mari de agent frigorific, de
în cazul utilizării circuitului intermediar de preluare a căldurii din sol şi de prezenţa unor pierderi de presiune mai m
pe circuitul agentului frigorific. Vaporizatorul amplasat direct în sol, este realizat din ţevi de cupru cauciucat, pentru
se asigura protecţia anticorozivă faţă de sol. Diametrul acestor ţevi este mult mai redus decât al tuburilor din polietin
utilizaţi la construcţia colectorilor din circuitele intermediare prezentate anterior.

Pentru dimensionarea colectorilor orizontali, la calculul suprafeţei necesare pentru amplasarea colectoril
trebuie să se ţină seama de tipul solulului şi de cantitatea de apă din sol.

142
 Sarcina termică specifică asigurată de colectorii orizontali, în funcţie de tipul solului

Aceste valori sunt considerate pentru amplasarea colectorilor la distanţe medii de 0,5…0,7m.

Pentru dimensionarea colectorilor verticali, la calculul adâncimii necesare pentru foraj, respectiv a lungim
sondelor, trebuie să se ţină seama de tipul solulului şi de cantitatea de apă din sol.

Sarcina termică liniară specifică asigurată de colectorii verticali, în funcţie de tipul solului

Apa freatică reprezintă o sursă de căldură şi mai eficientă decât solul, deoarece temperatura acesteia este rela
constantă în tot timpul anului, având valori de 7…12°C, deci mai ridicate decât solul.

143
 În plus, apa freatică poate fi circulată direct prin vaporizatorul pompelor de căldură, ceea ce elimină necesita
unui circuit intermediar.
În figura 11 este prezentat modul în care poate fi utilizată apa freatică în pompele de căldură.

Fig. 11. Utilizarea apei freatice ca sursă de căldură

Principiul de de functionare al pompelor de caldura cu compresie mecanica

Pentru preluarea energiei din mediul rece si cedarea acesteia mediului cald se utilizeaza un fluid (lichid sau ga
care prezinta particularitatea de a-si schimba faza odata cu modificarea presiunii. Lichidul are tendinta de a fierbe ca
scade presiune iar gazul are tendinta de a se condesa cand creste presiunea. Paradoxal, lichidul fierbe la temperat
negative, producand simultan un frig intens iar condensarea gazelor este insotita de o degajare de caldura importanta.
Energia necesara pentru functionarea sistemului este cea transferata compresorului pentru cresterea presiu
gazului, fiind relativ scazuta in comparatie cu energia generata.

Transferul de caldura se realizeaza intre:

• un corp cu temperatura mai joasa (de exemplu temperatura mediului ambiant - aer, apa, sol) pe care il vom numi su
rece ( si care ajunge in vaporizator);

144
• un corp cu temperatura mai mica decit a sursei reci numit agent frigorific ( acesta conform principiului enuntat poa
prelua caldura sursei reci);
• un corp care va trebui sa primeasca , de la agentul frigorific, caldura ( in condensator ), numit agent termic;
La baza principiului de functionare a PDC concureaza o serie de fenomene si legi ale fizicii, dintre care enumeram:
• Principiul al II lea al termodinamicii: "Caldura nu poate trece niciodata de la sine de la un corp cu temperatura m
joasa la unul cu temperatura mai inalta " ( enuntul lui Clausius)
• In secolul al- XIX - lea, cunoscutul fizician J. Watt a descoperit ca un gaz care este comprimat degaja caldura si inve
daca este destins - absoarbe caldura.

Agen
frigorific,
linga faptul
are un punct
fierbere foa
scazut (cca -2
C) are
proprietatea de
acumula energ
transfomindu-s
din stare lichi
in stare gazoa
si poate us
ceda acea
caldura reveni
la starea lichi
initiala.
In momen
Fig.1. Schema de principiu a pompei termice cind agen
frigorific devi
gaz p
preluarea caldurii sursei reci, acesta este introdus intr-un compresor (doar gazele se pot comprima - lichidele su
incompresibile) iar in timpul compresiei (asa cum stim deja ) temperatura agentului frigorific creste cu citeva zeci
grade, suficient sa ajunga la o temperatura mai mare decat a agentului termic si sa-i poata ceda acestuia cadura .
Dupa ce agentul frigorific cedeaza energia agentului termic, revine treptat la starea initiala (lichida) si e
trecut printr-un ventil de expansiune unde pierde presiunea acumulata in compresor
Din acest moment ciclul se repeta iar pompa de caldura "pompeaza" caldura dinspre sursa rece spre agen
termic - bineinteles prin intermediul agentului frigorific si cu aportul compresorului.
Practic pompa termică cu compresie mecanica transformă energia mecanică (electrică) în energie termică do
într-o măsură redusă, cca 25%…33%. Energia mecanică este obţinută cu ajutorul unui electromotor alimentat de
reţeua de electrică, sau cu un motor diesel.
Principiul de bază al pompei termice este acelaşi cu cel al instalaţiilor frigorifice, sau al celor de condiţionare
aerului, însă temperaturile între care lucrează diferă de cele caracteristice acestor instalaţii.
Interschimbarea rolurilor vaporizatorului cu condensatorul prin intermediul unei vane cu patru căi, permite utilizar
pompei termice în sezonul cald pentru condiţionarea aerului aşa cum se arată în Fig.2.

145
Fig.2.Trecerea de la regimul de vară (răcire) la cel de iarnă (încălzire) se face prin simpla repoziţionare a van
inversoare cu patru căi.

În acest caz disiparea căldurii evacuate din clădire are loc prin intermediul unui turn de răcire. De regu
termenul de pompă termică este rezervat instalaţiilor destinate încălzirii spaţiilor sau preparării acm, însă funcţionar
lor permite şi utilizarea ca instalaţii de răcire/condiţionare a aerului, ceea ce le sporeşte gradul de utilizare reducându
timpul de amortizare.
Ciclul dupa care functioneaza o pompa de caldura cu comprimare de vapori actionata electric (prescurtat PD
este ciclul Carnot inversat. Diagrama T-S a Ciclului Carnot inversat si ideal este prezentata in fig. 3. unde : 4 -1
vaporizare ;2 - 3 > condensare ; 3 - 4 > expansiune.

146
 Fig. 3. diagrama T-S a ciclului CARNOT inversat si ideal

Clasificarea PDC după sursa rece si agentul termic:

• PDC sol-apa ( sursa rece- solul, agent termic- apa) -in aceasta categorie includem si PDC cu vaporizare directa.
• PDC apa-apa (sursa rece- apa, agent termic- apa);
• PDC aer-apa (sursa rece- aerul, agent termic- apa)
• PDC sol-aer,
• PDC apa-aer
• PDC aer-aer

Solul:
PDC sol-apa este o PDC foarte raspandita comparativ cu cea apa-apa si are ca "sursa rece" caldura sola
acumulata in straturile superioare ale Pamantului.
Practica a aratat si teoria a confirmat, ca incepind de la o anumita distanta in sol (cca15m), temperatura rama
relativ constanta (cu fiecare 30m in adincime temperatura creste doar cu cca un grad Celsius).
Acest urias potential energetic aflat la mii de km adancime nu face obiectul folosirii PDC.
Caldura necesara functionarii acestora se extrage doar din straturile superioare (care sunt incalzite, de fapt, de
Soare) si, temperatura la care se folosesc PDC sol apa este intre cca. 8º C si 30º C .

Din această categorie largă fac parte pompele termice care utilizează:

• solul (GCHP) acestea fiind cu cu buclă închisă denumite şi geotermale (GHP)

• apele freatice (GWHP), cu buclă deschisă
• apele de suprafaţă (SWHP)
• straturile de mare adancime
Captarea "sursei reci" la PDC SOL- APA se poate face :
• cu captatoare plane - ingropate la cca 1-1.5 m (se mai pot folosi captatoare sub forma de spirala sau kunette)
• cu sonde de adancime - ce pot ajunge de la 50 la 100m (in cazuri speciale pot ajunge si la 250m)

147
• cu vaporizare directa dispusa in captatoare plane din cupru
Sistemele de captare din sol mai sunt numite si sisteme cu "bucla inchisa".

PDC cu schimbatoare de caldura sol-apa plane:

Se utilizeaza numai in situatia in care dispunem de spatiu suficient in jurul obiectivului pe care dorim s
incalzim cu o PDC.
Puterea specifica de extragere a caldurii din sol este cuprinsa intre10W/mp si 50W/mp (sol uscat necompac
10W/mp ; sol compact umed 20-30W/mp; sol ud nisip si pietris 40W/mp ).
Schimbatorul de caldura SOL-APA este realizat din polietilena.
Circuitul se ingroapa la 1-1.5m in sol, suprafata de pamint superioara captatoarelor putind fi cultivata.
Pentru a se evita givrarea sistemului circuitul captatoarelor este umplut cu solutie antigel (glicol).
Avantajele sistemului: fiabil, simplu de realizat, investitie relativ mica, COP relativ ridicat.
Dezavantajul principal al sistemului este necesarul ridicat de spatiu si faptul ca nu poate fi amplasat pe orice sol.
Pentru cresterea performantelor acestui sistem s-a propus utilizarea apei de ploaie pentru mentinerea in sta
umeda a solului in care este inglobat schimbatorul (SISTEMUL AqaGeo-Kollektor utilizat la PDC cu captatoare pla
STIEBEL-ELTRON) (fig. 4) .
Sistemul este relativ simplu si este compus dintr-o folie impermeabila ce este amplasata sub captatoarele pla
si un sistem subteran controlat de distribuie a apei pluviale deasupra schimbatorului. Prin folosirea acestui sistem
poate realiza o captare foarte eficienta a caldurii pamantului de pana la 40W/mp ajungandu-se la micsorarea suprafe
de captare cu pana la 70% a captatoarelor plane. Sistemul influenteaza pozitiv vegetatia aflata deasupra.

Fig 4
PDC cu sonde de adancime

Se recomanda cand nu se dispune de spatiu suficient in jurul constructiei.

Forajele se pot executa pina la 250m. In general sondele de adincime se foreaza la100m iar in cazul ca nu su
conditii la 50m.
Puterea de extragere a caldurii cu sonde de adancime:
• sedimente uscate: 30W/ml
• ardezie basalt 55W/ml
• piatra densa cu conductibilitate termica ridicata: 80W/ml
• sol cu circulatie puternica a apei freatice: 100W/ml

148
 Fig 5

PDC cu vaporizare directa

La sistemul cu vaporizare directa nu mai exista un circuit separat de captare, circuitul agentului frigorific avi
rolul de circuit de captare, fiind ingropat direct in sol, devenind captatorul "sursei reci".

Acest circuit "direct" este realizat din teava de cupru fara suduri si cu un manson de protectie din polietilen
Circuitul se ingroapa la cca. 1-1.5m si se aseaza pe un pat de nisip.
Avantajele sistemului sunt: COP foarte ridicat, fiabilitate mai mare fata de sistemul cu captatoare plane,
micsoreaza suprafata ocupata de captatoare fata de sistemul cu captatoare plane.
Dezavantaje: este limitata plaja de putere (pana la 30-50kW).
La dimensionare se tine cont de calitatea solului.
Un sistem cu totul original si cu avantaje.

Fig. 6: SISTEMUL KAPITHERM

149
 Pompa de caldura apă –apă

Sistemul apa-apa este numit si sistem de captare cu bucla deschisa.

Apa freatică este extrasă printr-un puţ forat în sol în vederera utilizării sale la încălzire, respectiv la răcire. A
freatică provine din spaţiile goale existente în straturile geologice neconsolidate (nisip şi pietriş) precum şi din ce
consolidate (gresie şi rocă vulcanică). Viteza de curgere a apei prin vaporizator nu trebuie sa depaseasca 0.8m/s
Unitatea geologică capabilă să furnizeze, printr-un puţ, suficientă apă freatică pentru scopuri practi
denumită acvifer este alimentată continu cu apa din precipitaţii, sau cu cea de suprafaţă. Fisurile existente în ro
formează un sistem de comunicare prin care circulă apa freatică permiţînd reîncărcarea acviferului pe măsură ce pu
este exploatat în vederea producţiei de apă.

150
 Fig. 7

La adâncimi cuprinse între 10 m şi 20 m temperatura apei freatice rămâne relativ constantă la valori cu 1 la
0C mai ridicate decât temperatura medie anuală.
Gradientul geotermal care apare la adîncimi mai mari, către centrul pământului, face să crească temperatu
solului cu 1 0C la fiecare 35 m.
Puţurile forate cu un diametru de 150 mm sau mai mare pot fi autosusţinute, avînd o adâncime de 500 m s
chiar mai mult.
Pentru aplicaţii rezidenţiale este suficient un singur puţ cu adîncime de cca 215 m comparativ cu aplicaţi
comerciale în care sunt necesare două puţuri cu adîncime de 450 m. Partea superioară a puţului care nu pătrunde în ro
este căptuşită cu tuburi de oţel perforate, pentru a permite pătrunderea apei în puţ.
Forarea puţurilor se face cu tehnologia tradiţională, Pentru evitarea surpării puţului în timpul forării se p
injecta lichide cu densitate mare precum cele polimerice. Acestea sunt recuperate de la suprafaţa solului după
deversează.

Pompa de caldura aer-apă

Sistemele cu aer sunt utilizate rar, la sistemele de incalzire in general, datorita eficientei scazute a agentu
termic aerul.
Pompele termice sunt economice din punct de vedere funcţional dacă coeficientul de performanţă, COP e
mai mare decît 2,5; de aceea utilizarea acestora sub temperaturi exterioare de 0 0C nu este convenabilă, impunî
intrarea în funcţiune a unei surse de căldură auxiliare. În vederea utilizării într-o măsură mai redusă a surselor auxila
de energie (de exemplu rezistenţe electrice) prezintă interes coborârea temperaturii punctului de echilibru, ceea ce
poate realiza fie prin îmbunătăţirea performanţei termice a anvelopei clădirii, fie prin alegerea unei pompe termice
capacitate mai mare decît cea rezultată din sarcina de răcire. Însă o supradimensionare a capacităţii de răcire
determina, în perioada caldă a anului, o funcţionare ciclică excesivă cu consecinţe în disconfortul de temperatură şi

151
nivelul de umiditate şi care va conduce la scoaterea prematură din uz a pompei termice. Perioada de amortizare
pompelor termice având ca sursă de căldură aerul este de 2 până la 7 ani.
PDC aer-apa se poate ingloba in sisteme de improspatare si racier a aerului din anumite incaperi in paralel
producerea apei calde menajere. Exista o larga varietate de modele de PDC aer- apa combinate cu sisteme de aerisire
ventilatie. Aceste sisteme se preteaza in special la dotarea caselor cu consum scazut de energie (case eficiente) sau
utilarea caselor passive (in interiorul site-ului veti gasi referiri la aceste constructii).
Punctul de echilibru defineşte temperatura de la care devine necesară utilizarea unei surse suplimetare
căldură. La pompele termice avînd ca sursă de căldură aerul punctul de echilibru se situează în domeniul valori
negative, dar apropiate de zero Celsius.

152
 CURS nr.11
Dimensionarea instalatiilor de co-generare

Sistem de cogenerare apa calda de consum, energie termica cu panori solare si pompe de caldura

Aceste sisteme s-au dezvoltat in special dupa 1990, ca urmare a masurilor de reducere a consumuri
energetice impuse.
Sistemul poate prezenta autonomie energetica.
Cercetarile in acest domeniu af fost dezvoltate:
• in scopul gasirii parametrilor optimi de functionare si a controlului functionarii in acest sens.
• In scopul adaptarii corecte la cererea de consum si clima de calcul.
Prezentam in continuare trei scheme caracteristice oferite de firma Wiessmann.

153
154
 Un sistem de cogenerare cu functionare pe combustibil gazos produce in acelasi timp energie termica
electrica. Pe partea de incalzire, sistemul de cogenerare functioneaza in paralel cu un cazan pentru incalzire.
Ambele generatoare de energie termica sunt conectate la instalatia de incalzire pentru a produce agent termic
apa calda menajera.

Figura1. Schema bloc a sistemului de cogenerare care utilizează biogaz drept combustibil

În figura 1 este prezentată schema de ansamblu a sistemului complex investigat. Sunt evidenţiate trei
părţi: generarea, tratarea şi stocarea biogazului, motorul cu ardere internă şi recuperarea de energie
termică, respectiv generarea şi livrarea energiei electrice. Toate aceste activităţi sunt supervizate şi verificate
de un sistem în timp real de monitorizare, reglare şi diagniză.
Biogazul este produs în digestor şi, de aici, după un tratament de desulfurare este stocat pentru a fi
folosit pentru generarea de energie electrică şi termică. Utilizarea biogazului pe post de combustibil este
posibilă după evaluarea compoziţiei sale. Biogazul netratat nu poate fi utilizat pentru alimentarea motorului cu
ardere internă. De aceea este necesară uscarea, desulfurarea şi purificarea preliminară a biogazului.
Motorul cu ardere internă foloseşte biogaz desulfurat drept combustibil, iar energia termică produsă
după procesul de combustie este recuperată şi folosită pentru încălzirea digestorului sau pentru alte scopuri.
Energia mecanică produsă este convertită în energie electrică de către un generator şi livrată către reţea
după o condiţionare electronică.
Instalaţia experimentală este folosită pentru eliminarea hidrogenului sulfurat din biogazul sisntetic,
acesta fiind produs prin amestecarea unor gaze pure.

155
Principalele rezultate sunt sintetizate în tabelul 1.

Schema simplificată a coloanei de desulfurare

156
 În figurile de mai jos sunt descrise concentraţiile de H 2S la intrarea, respectiv ieşirea din coloană.

Analiza sistemelor de cogenerare făcută doar din punct de vedere energetic – deşi acesta este un bun
indicator sintetic – nu este suficientă. Asemenea sisteme integratoare au un comportament similar unui
organism, aceasta însemnând că pentru buna funcţionare a ansamblului, fiecare parte trebuie să funcţioneze la
cei mai ridicaţi parametrii.
În acelaşi timp, relaţiile dintre părţi trebuie optimizate. Armonia părţilor este cheia succesului
pentru funcţionarea îndelungată şi eficientă.
Dintre soluţiile tehnice cunoscute pentru desulfurarea biogazului două au fost investigate practic şi
comparate între ele.

Recapituland:
Conceptul de "cogenerare" defineşte producerea concomitentă, cu aceeaşi instalaţie (grup motor
termic-generator de curent, turbină, etc) a energiei termice şi electrice.
În cadrul exemplului concret al „Insulei de energie”, cogenerarea se realizează cu ajutorul a trei
grupuri de cogenerare, având fiecare în alcătuire: 1 motor cu pistoane, cu funcţionare pe gaz, 1 generator de
curent, precum şi două schimbătoare de căldură.

157
 Principiul de funcţionare al grupului motor-generator îl constituie transformarea în energie termice şi
electrice a lucrului mecanic produs de motor. Căldura obţinută în timpul funcţionării motorului, este cedată
agentului primar al centralei termice, prin intermediul celor două schimbătoare de căldură, realizându-se astfel
energia termică. Pe axul motorului, la atingerea unei anumite turaţii, este cuplat generatorul de curent, care
produce energia electrică livrată consumatorilor.
Instalaţiile de cogenerare se dimensionează în corelaţie cu necesarul de energie termică, energia
electrică fiind un produs "secundar". Aceasta este diferenţa instalaţiilor moderne de cogenerare, faţă de
clasicele CET-uri (Centrale Electrice de Termoficare) Acestea din urmă se dimensionează pentru necesarul de
energie electrică, energia termică fiind în acest caz produsul "secundar".
Implementarea sistemului de cogenerare prezintă o serie de avantaje, dintre care cele mai importante
sunt:
-aplicarea în practică a celor mai moderne soluţii energetice
-utilizarea raţională a combustibilului
-costuri de producţie şi exploatare mici
-creşterea gradului de confort în apartamentele consumatorilor
-utilizarea energiei electrice pentru nevoile proprii şi pomparea surplusului în sistemul energetin naţional,
devenind astfel şi producători de energie electrică, ceea ce conduce la eficientizarea investiţiei.

158
 CURS nr.12
Solutii pentru captarea energiei valurilor si mareelor

Consideratii generale:

În ultimul secol, folosirea energiei din combustibili fosili (ţiţei, gaze, cărbuni), prin ardere a avut
efecte dezastruoase asupra mediului, mai mari decât orice activitate umană din istorie: acumularea de gaze
nocive în atmosferă, ceea ce a declanşat procese (poate ireversibile), precum subţierea stratului de ozon,
încălzirea globală etc. De aceea, utilizarea unor surse alternative de energie, devine tot mai importantă, tot mai
necesară pentru lumea de azi. Aceste surse, precum soarele, vântul, energia geotermală etc. practic nu se
consumă şi se numesc energii regenerabile, fiind cunoscute şi ca surse alternative sau neconvenţionale.
Energiile regenerabile se bazează în principal pe marele reactor de fuziune nucleară care este Soarele; energia
mareelor, se bazează pe energia cinetică a Lunii, care prin gravitaţia sa generează maree; energia geotermală se
bazează pe miezul fierbinte al pământului, rămas de la crearea sa.
Toate energiile regenerabile produc emisii mult mai puţine, reduc poluarea chimică, termică,
radioactivă şi sunt disponibile, teoretic oriunde pe glob.
Epuizarea rapidă a rezervelor de combustibili fosili, folosirea lor fiind însoţită de poluarea mediului
înconjurător (incluzând şi aşa zisă ,,murdărire" termică, şi mărirea în proporţii mai mult decât îngrijorătoare a
nivelului de bioxid de carbon din atmosferă), resursele limitate de uraniu (prin folosirea lui în energetică,
rezultând deşeuri radioactive) şi incertitudinea atât a duratei, cât şi a consecinţelor ecologice la folosirea
industrială a energiei termonucleare, îi pune pe cercetători, savanţi şi ingineri să acorde mai multă atenţie
căutării de noi posibilităţi rentabile pentru utilizarea surselor energetice alternative, nelimitate şi nepoluante.
Cele mai bune energii alternative sau neconvenţionale sunt considerate a fi: energia eoliană, energia
solară în general, energia solară concentrată (oglinzi care încălzesc un turn cu apă), cea geotermală şi energia
apelor Oceanului Planetar (valurile, curenţii oceanici, energia undelor şi hidroenergia).

Energia apelor Oceanului Planetar:

Oceanele şi mările ocupă 71 % din suprafaţa P ământului şi, în plus, deţin o resursă inepuizabilă:
valurile. Energia mărilor şi oceanelor se reprezintă sub formă de energie mecanică şi termică. Apele Oceanului
Planetar deţin un imens potenţial energetic care poate fi valorificat pentru producerea de energie electrică,
rezervele de energie ale Oceanului Planetar fiind imense.
Energia internă, corespunzătoare încălzirii cu 20 ºC a suprafeţei apelor oceanice, în comparaţie cu cele
fluviale, are o mărime de circa 10 26 J. Energia cinetică a curenţilor oceanici este egală aproximativ cu 10 18J,
însă, din această energie se poate utiliza doar o cantitate infimă.
Principalele surse de energie luate în considerare, cel puţin la nivelul tehnicii actuale, se referă la:
maree, curenţii marini, valuri, diferenţe de temperatură ale structurilor de apă marină.
● Mareele, datorate atracţiei lunare, se produc cu regularitate în anumite zone de litoral de pe glob, cu
amplitudini care pot ajunge uneori la 14-18 m, determinând oscilaţii lente de nivel ale apelor marine. Principiul
de utilizare a energiei mareelor în centrale mareomotrice, constă în amenajarea unor bazine îndiguite care să
facă posibilă captarea energiei apei, declanşată de aceste oscilaţii, atât la umplere (la flux), cât şi la golire (la
reflux). Energia mareelor este energia ce poate fi captată prin exploatarea energiei potenţiale rezultate din
deplasarea pe verticală a masei de apă la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate curenţilor de maree.

159
Energia mareelor rezultă din forţele gravitaţionale ale Soarelui şi Lunii, şi ca urmare a rotaţiei terestre.
Pentru o valorificare eficientă a energiei mareelor sunt necesar e anumite condiţii naturale:
▪ să existe un bazin natural (de regulă un estuar), care să comunice cu oceanul printr-o deschidere foarte
îngustă;
▪ amplitudinea mareelor să fie de cel puţin 8 m. Aceste condiţii naturale apar numai în circa 20 de zone ale
globului ( ţărmurile atlantice ale Franţei, Marii Britanii, SUA, Canadei, nordul Australiei, estul Chinei etc.).
 curenţii marini care se pot prezenta sub forma de: curenţi orizontali (datoraţi vânturilor dominante); curenţi
verticali (caz în care apele urcă sau coboară din/spre adâncuri);
Astfel, s-a calculat că un curent oceanic cu o lăţime de circa 100 m, 10 m adâncime şi o viteză de 1
m/s, pe timp de un an ar putea oferi o energie cinetică de circa 2 milioane kWh.
● Valurile reprezintă o formă de stocare a energiei transmise de vânt, energie calculabilă şi demnă de luat în
consideraţie. Mişcarea valurilor este datorată tot radiaţiei solare. Calculele au evidenţiat că valurile cu înălţimea
de 1 m, lungimea de 40 m ş i perioadă de 5 s, au o putere disponibilă de aproximativ 5 kW pe un front de 1 m
lăţime.
O perspectivă mai îndepărtată o reprezină obţinerea energiei electrice pe baza deosebirilor dintre apa
sărată şi cea dulce, de exemplu apa de mare şi apa din râuri.

Energia valurilor

Valurile sunt mişcări ritmice ale particulelor de apă în jurul unui punct imaginar de echilibru. Sub
aspect genetic, se cunosc: valuri eoliene, mareice, anomobarice, navale, staţionare, gravitaţional libere, forţate
de vânt. Valurile eoliene sunt cele care apar sub acţiunea frecării tangenţiale ale maselor de aer în deplasare, cu
presiunea normală faţă de apa marină.
În privinţa formării valurilor există mai multe teorii, cea mai durabilă fiind teoria valurilor trohoidale
a lui Gerstner, elaborată pentru un ocean de adâncime nelimitată, lichid ideal, fără frecare lichidă, cu densitate
constantă, unde se formează valuri cu mişcare de translaţie gravitaţională şi liberă.
Concluziile acestei teorii sunt că particulele de apă în mişcarea lor urmăresc o orbită închisă, într-un
interval de timp egal perioadei valului, orbită care este uşor deformată pe direcţia valului iar particulele de la
suprafaţă primesc cea mai mare cantitate de energie eoliană, deci vor avea raza orbitei cea mai mare.
Odată cu creşterea adâncimii, energia se transmite pe cale hidraulică, deci orbitele particulelor vor fi
tot mai mici. Valurile dispun de energie potenţială, Ep şi energie cinetică, Ec şi acestea se calculează în funcţie
de elementele de mărime a valului şi viteză. Valul cu desfăşurare ideală şi simetrică este hula regulată, care
este un val gravitaţional în stingere, neforţat de vânt.
Cum această energie se manifestă în intervalul de timp egal cu perioada T a valului, puterea P va fi
egală cu raportul dintre energia Ep sau Ec şi timpul T. Deoarece în procesele de captare se preia în prezent doar
una din cele două forme de energie a valului, expresia puterii brute disponibile este:

P = Kγ h²Lλ /T

160
 Înălţimea valului este distanţa măsurată pe verticală între creasta valului şi linia de cea mai mică cotă a
scobiturii imediat următoare. Se apreciază din vedere sau cu aparate speciale, iar valorile se dau în metri sau
picioare. Înălţimea obişnuită a valurilor oceanice este de 5 m.

161
.
Energia valurilor este într-adevăr fără limită, fiind un izvor nesecat, cum nesecat este şi oceanul. În
mările cu apă mică, închise în toate părţile de uscat, cum este, de pildă Marea Baltică, valurile rareori depăşesc
înălţimea de patru, cinci metri, pe când în largul oceanului, în special în emisfera sudică, unde cercul de apă
cuprinde tot globul şi valurile se pot dezlănţui în voia lor, iar vânturile de apus suflă în permanenţă fără să-ş i
schimbe direcţia, se întâlnesc destul de des valuri înalte de 12-18 m. Energia colosală a valurilor se manifestă în
izbitura lor iar ea este foarte mare. Folosirea deplină a energiei valurilor este împiedicată de faptul că acest
izvor de energie este foarte inegal, energia valurilor este utilizată doar în cazul în care valurile sunt înalte şi
constante în timp şi al doilea motiv şi cel mai important este faptul că tehnica contemporană nu cunoaşte
instalaţii cu ajutorul cărora s-ar putea destul de uşor, destul de complet şi economic să se transforme energia
valurilor în curent electric.

Instalaţii de captare a energiei valurilor

Primii care au început să folosească energia valurilor au fost europenii (Scoţia, Portugalia şi Marea
Britanie au programe speciale prin care valurile mărilor care le înconjoară ţărmurile să fie folosite pentru
producerea energiei). Conceptul de bază în a obţine energie electrică din curgerea apei printr-un rotor turbină
este bine stabilit pentru aplicaţii în hidroenergie (râuri şi curgeri de ape) şi pentru energie eoliană. Două mari
grupuri de tehnologii au fost inventate pentru producerea energiei electrice din energia valurilor: dispozitivele
din apropierea ţărmurilor (uşor accesibile, mai uşor de întreţinut şi de monitorizat) şi dispozitivele din largul
mărilor (în larg şi la adâncimi mari, se găsesc cele mai mari resurse energetice). Pe termen scurt, până ce
tehnologia va avansa, dispozitivele din apropierea ţărmurilor pot fi folosite cu precădere datorită accesibilităţii
facile. Pe termen lung, se vor folosi dispozitivele din largul mării datorită cantităţii mult mai mari de energie
obţinută (dar aceasta numai în cazul în care se vor găsi tehnologii ce pot uşura accesul şi mentenanţa acestora).
Dispozitivele din apropierea ţărmurilor sunt în general fixate direct pe fundul mărilor şi oceanelor cu
o adâncime nu prea mare şi sunt conectate la ţărm sau în imediata apropiere a acestuia. Unul din primele
dispozitive de reţele electrice realizate prin energia valurilor a fost Wavegen’s LIMPET (Tehnologia de
exportare pe uscat a energiei marine) instalată pe insula scoţiană Islay. Ele pot fi de altfel amplasate şi în altfel
de structuri-exemplu, digurile (Wavegen’s LIMPET Coloana de Apă Oscilatorie=tehnologie pentru captarea
mişcării valurilor mărilor/oceanelor pe măsură ce acestea împing o pernă de aer în sus şi în jos în spatele unui
dig de care se sparg valurile). Turbina Wells din interior generează electricitate din rotaţia în aceeaşi direcţie,
indiferent dacă aerul se deplasează în sus sau jos.

Se cunosc mai multe sisteme de captare a energiei valurilor, dintre care:

1. Sistemul de conducte sub presiune (se aseamănă cu sistemul de frânare al unui autovehicul).
Astfel presiunea exercitată pe o suprafaţă mare este transmisă prin intermediul unui lichid, prin
conducte, unei suprafeţe mai mici, multiplicându-se astfel forţa pe unitate de suprafaţă .
Printr-un sistem mecanic, această forţă realizează rotirea generatorul electric. Acest principiu este
aplicat de INTERPROJECT SERVICE (IPS) BUOY (Sweden).

2. Sistemul bazat pe ascensiunea lichidului.

Sistemul se bazează pe ascensiunea apei sub formă de val pe o pantă artificială şi preluată mai apoi
prin cădere de paletele unui generator electric. Ideea a fost pusă în practic ă de WAVE DRAGON (Denmark).

162
3. Sistemul pistonului lichid.
Într-o incintă, prin mişcarea sa de urcare şi coborâre, valul marin acţionează ca un piston, pompând şi
aspirând aerul, cu rezultat direct asupra unei turbine (în multe dintre aplicaţii se foloseşte turbina Wells).
Într-o schemă simplă, nişte plute numite "răţuşte" urcă şi coboară o dată cu trecerea valurilor. Aceasta mişcare
acţionează o pompă, care împinge apa dintr-o turbină ce acţionează un generator.
Scoţia are acces la una din cele mai bogate resurse energetice marine din lume. În anul 2001, raportul
Scotland’s Renewable Resource arăta că Scoţia poate genera o capacitate de până la 21,5 GW (79,2 TWh/an)
cu ajutorul energiei valurilor şi mareelor. Conform raportului Harnessing Scotland’s Marine Energy Potential
(Folosind Potenţialul Energetic Marin al Scoţiei) efectuat de Marine Energy Group, în perioada 2004-2020 în
apele sc ţiene se pot instala capacităţi de 1300 MW, adăugând câte 100 MW în fiecare an. Guvernul scoţian
finanţează cu peste patru milioane de lire sterline cea mai mare fermă de energie marină din lume, care în 2010
va asigura până la 10 % din necesarul electric al ţării.

O altă schemă experimentală de utilizare a energiei valurilor, este realizată pentru Insula Islay, în
dreptul coastei de vest a Scoţiei, fiind concepută pentru a genera 180 kW. Ea funcţionează pe principiul
coloanei de apă oscilantă. O cameră scufundată, deschisă în partea inferioară, conţine o coloană de apă cu aer
deasupra. O dată cu trecerea valurilor, coloana de apă se ridică şi coboară, împingând şi scoţând aerul dintr-o
turbină conectată la un generator de electricitate.
Compania SDE Energy LTD foloseşte echipamente care prin generarea presiunii hidraulice datorată
mişcării valurilor, produce energie electrică.
Principiul de funcţionare este relativ simplu: câteva plute urcă şi coboară odată cu trecerea valurilor;
prin această mişcare este acţionată o pompă ce împinge apa printr-o turbina ce actioneaza un generator – fig 2.

Fig. 2 Echipamente de producere a energiei electrice ale companiei SDE Energy Ltd.

Turbina Wells de captare a energiei valurilor, a fost inventat ă în anul 1980 de profesorul Alan Wells
de la Queen University din Belfast. Turbina Wells – figurile 3 ş i 4, este utilizată cu precădere în centralele
electrice care exploatează energia valurilor, având unele dezavantaje care fac ca tehnologia să fie greu fezabilă.
Randamentul este foarte scăzut iar în condiţiile unui curent slab de aer turbina se blochează; palele turbinei
Wells au un bord de atac foarte voluminos şi un unghi de aşezare redus, care rezultă din necesitatea utilizării
acestor pale în ambele sensuri de acţionare a aerului.

163
Fig. 3 si 4 Turbina Wells – Universitatea Limerick

În zonele cu valuri tot timpul anului sau în largul mărilor şi oceanelor, energia valurilor este o formă
de energie regenerabilă cu foarte mare potenţial. Firma Orecon, a investit peste 24 milioane dolari într-un
dispozitiv care este o combinaţie de baliză/platformă maritimă (dotată cu camere de presiune speciale), în care
forţa valurilor ce lovesc platforma este transformată în electricitate de către o turbină. În perioada 2010-2015 se
vor vedea primele platforme care vor furniza electricitate reţelelor de distribuţie a energiei, o platformă
producând circa 1,5 MW. Unul din avantajele platformei o constituie mărimea acesteia, fiind mai puţin
predispusă distrugerii şi având costuri de întreţinere mai mici – figura 5.

Instalaţie cu plan înclinat şi bazin.

Pe la mijlocul anului 1940 lângă Alger în Marea Mediterană a fost pusă în funcţiune experimental în
două amplasamente, la Sidi Ferruch şi Pointe Pascade, prima instalaţie modernă care consta dintr-o structură
concepută pe principiul planului înclinat şi un bazin de acumulare.
Soluţia se bazează pe faptul că în contact cu o construcţie rigidă, sub acţiunea valurilor, apa are tendiţa
să -şi ridice nivelul suprafeţei libere. Aceasta este recepţionată într-o structură cu radier curb înclinat, care se
opune direcţiei de înaintare a frontului de val. Cantitatea de apă ajunsă între doi pereţi convergenţi, urcă la o
înălţime maximă a valului, deversând apoi într-un rezervor special conceput pentru a reţine apa la o cotă
superioară nivelului mediu al mării. Prin căderea realizată, apa reţinută pune în mişcare turbinele care la rândul
lor antrenează generatorii electrici. Curburile pereţilor convergenţi sunt impuse de forme hidraulice optime,
care fac ca întreaga construcţie să realizeze o diferenţă cât mai mare între nivelul mediu al mării şi nivelul
maxim al apei din bazinul de acumulare – figura 6.

164
 Fig. 5: Instalatie cu plan inclinat si bazin

Fig.6: Instalaţie cu ponton greu şi piston lichid

165
 Fig.7: Instalaţie cu plutitor şi valvă clapet pe coloană

.
Instalaţie cu plutitor şi valvă clapet pe coloană – figura 7.
În principiu structura este alcătuită dintr-un plutitor care susţine o coloană verticală pe traseul căreia
este plasată o valvă clapet. Aceasta este concepută în aşa fel încât să se închidă timp de o jumătate din durata
unui ciclu de val, obligând apa din conductă să urmeze mişcarea plutitorului. La schimbarea direcţiei de
mişcare a flotorului, apa continuă să se ridice în virtutea inerţiei, la un nivel superior înălţimii valului.
Succesiunea ciclurilor sporeşte înălţimea coloanei de apă până se ajunge la presiunea necesară
acţionarii turbogeneratorului.

166
 Instalaţie cu piston acţionat de valuri.
Soluţia constă în transmiterea forţei mecanice dată de un volum mare de valuri de joasă presiune,
printr-un sistem de două pistoane cu diametre diferite, unui volum mic de lichid auxiliar, căruia îi ridică astfel
presiunea, determinând stocarea lui în acumulatoare hidraulice interioare – figura 8.

Fig. 8: Instalaţie cu piston acţionat de valuri şi acumulator hidraulic interior

167
Concluzii:
● Producţia şi consumul de energie exercită presiuni considerabile asupra mediului: schimbări climatice,
deteriorarea ecosistemelor naturale etc. Activitatea energetică este responsabilă de existenţa poluanţilor în
proporţie de peste 50 % la emisiile de metan şi monoxid de carbon, 97 % la emisiile de bioxid de sulf, 88 % la
emisiile de oxizi de azot ş i 99 % la emisiile de bioxid de carbon.
● Prognozele energetice relevă faptul că în următoarele decenii vor avea loc schimbări minore, care vor
produce o versiune aproape identică a economiei energetice actuale bazată pe combustibili fosili, doar cu puţin
mai eficientă şi mai curată. Se anticipează o economie energetică marcată de o puternică dependenţă de
combustibilii fosili, cu o trecere gradată de la petrolul convenţional spre resurse fosile de nivel energetic mai
scăzut, respectiv lignit şi ş isturi bituminoase, dar şi creşterea consumului de gaze naturale.

Fig. 9: Schiţa unei instalaţii româneşti destinată valorificării în scop energetic a forţei mecanice a
valurilor din Marea Neagră

Energia valurilor este fără limită, fiind un izvor nesecat, cum nesecat este şi oceanul.
Valurile oceanelor poartă cantităţi masive de energie, dar această energie este greu de exploatat
eficient şi ieftin.

168
 Intrebari si Raspunsuri
CURS 1
1. Evolutia anuala a necesarului de energie trebuie comparata cu energia furnizata de soare.
R:
a).A
b).F
2. Pozitionarea panourilor solare:
a). are o importanta deosebita din punct de vedere al randamentului energetic al instalatiei solare;
b). nu are o importanta deosebita din punct de vedere al randamentului energetic al instalatiei solare;
c). are o importanta deosebita din punct de vedere al esteticului constructiei.
3. Studiul pozitionarii panourilor solare se refera in general:
a). la alegerea unghiurilor de montaj al panoului solar si la analizarea zonelor de umbra, atat a celor create de
randurile de panouri solare, cat si a celor generate de obstacolele aflate in afara campului;
b). la alegerea unghiurilor create de randurile de panouri solare;
c). la alegerea unghiurilor generate de obstacolele aflate in afara campului.
4. Cantitatea anuala de energie solara obtinuta depinde de:
a). modul in care colectorul este expus traiectoriilor zilnice ale soarelui (pe durata tuturor celor 365 de zile ale
anului).
b). gradul de inclinare al colectorului care este expus umbririi.
c). obstacolele din spatele colectoarelor.
5. Consumul de ACM se determina in functie de:
a). numarul de persoane;
b). caracteristicile consumului de apa calda;
c). numarul de persoane si de caracteristicile consumului de apa calda.
6. Sintetizand, putem spune ca, sistemul solar termodinamic functioneaza:
a). exact ca si frigiderul obisnuit de acasa;
b). exact ca si frigiderul obisnuit de acasa numai pe invers;
c). ca si un boiler.
7. Sistemul solar de generatia a treia functioneaza:
a). cu ajutorul unui lichid de racire;
b). cu ajutorul unui lichid de incalzire;
c). cu ajutorul a doua lichide: de racire si de incalzire.
8. Sistemul solar termodinamic este functionabil:
a). doar la temperaturi de peste -8°C;
b). doar la temperaturi de peste -5°C;
c). la temperaturi de peste -15°C.
9. Instalatia solara termodinamica nu este expusa:
a). riscului de inghet;
b). riscului de suprasolicitare;
c). ricului de supraincalzire.
10. Distanta maxima intre panourile solare si blocul solar termodinamic:
a). nu poate depasi 30 metri;
b). depaseste 30 metri;
c). depaseste 45 metri.

169
CURS 2
11. O carcteristica importanta a eficientei unui panou solar este:
a). randamentul de functionare;
b). puterea panoului;
c). unghiul de captare.
12. Spargerea accidentala a unui tub de la un panou cu tuburi vidate:
a). nu necesita oprirea instalatiei pentru inlocuirea tubului respectiv;
b). necesita oprirea instalatiei pentru inlocuirea tubului respectiv;
c). tubul nu se poate sparge.
13. Panourile solare se pozitioneaza pe cat posibil:
a). cu orientare catre sud;
b). cu orientare catre vest;
c). cu orientare catre est-vest.
14. Performanţele instalaţiilor heliotehnice sunt determinate de:
a). densitatea puterii radiante pe suprafaţa colectorului termal sau fotovoltaic;
b). densitatea randamentului pe suprafaţa colectorului termal sau fotovoltaic;
c). presiunea colectorului termal sau fotovoltaic;
15. Intensitatea radiaţiei solare reflectate de sol şi interceptate de suprafaţa înclinată cu unghiul s faţă de planul
orizontal este:

a).

𝑏 (4− 𝑐𝑜𝑠 𝛼)
b). 𝐴𝑆 = 𝐵;
6

𝑏 ( 8− 𝑐𝑜𝑠 𝛼)
c). 𝐴𝑆 = 𝐶.
2

16. La baza funcţionării aparatelor pentru măsurarea densităţii fluxului radiant stau:
a). legile radiaţiei termice;
b). legile lui Kirchhoff;
c). principiul I al termodinamicii.
17. Dispozitivul care transformă energia solară în alte forme de energie se numeşte:
a). colector solar sau panou solar;
b). reductor solar;
c). conductor solar.
18. Variaţia energiei interne a plăcii metalice exprimă:
a). cantitatea de căldură cedata de placă;
b). cantitatea de căldură primita de placă;
c). cantitatea de căldură cedata si acceptata de placă.
19. Tehnologia fotovoltaică permite:
a). transformarea energiei solare în energie electrică;
b). transformarea energiei electrice în energie solara;
c). transformarea energiei termice în energie electrică.
20. Componenta unui sistem solar fotovoltaic:

170
a). Modul solar - genereaza electricitate din lumina soarelui;
Controller - controleaza puterea catre si de la bancul de baterii;
Baterii - depozitarea energiei electrice.
b). Modul solar - genereaza electricitate din lumina soarelui;
Contoar - prezinta starea sistemului si masoara transferul de energie;
Convertor - schimba curentul continuu de tensiune joasa DC in voltaj ridicat curent alternativ AC;
Sisteme de fixare sau traking - fixarea panourilor solare si orientare permanenta catre soare.

c). Modul solar - genereaza electricitate din lumina soarelui;

Controller - controleaza puterea catre si de la bancul de baterii;
Baterii - depozitarea energiei electrice;
Contoar - prezinta starea sistemului si masoara transferul de energie;
Convertor - schimba curentul continuu de tensiune joasa DC in voltaj ridicat curent alternativ AC;
Sisteme de fixare sau traking - fixarea panourilor solare si orientare permanenta catre soare.

CURS 3
21. Concluzia este că, pentru zonele temperate cel mai bine convin:
a). insolatoarele cu o placă transparentă şi cu o bună izolaţie pe feţele inactive;
b). convin insolatoarele cu 3 placi transparente şi cu o bună izolaţie pe feţele inactive;
c). insolatoarele cu o placă transparentă şi cu o bună izolaţie pe feţele active.
22. Intensitatea radiaţiei solare prezintă:
a). un caracter invariabil, atât în timpul anului, cât şi zilnic;
b). un caracter foarte variabil, atât în timpul anului, cât şi zilnic;
c). caracter stabil.
23. Este evident că dacă panourile solare sunt utilizate doar vara:
a). sarcina termică unitară medie a acestora poate fi considerată mai mare decât dacă sunt utilizate din
primăvară până în toamnă;
b). sarcina termică unitară medie a acestora poate fi considerată mai mica decât dacă sunt utilizate din
primăvară până în toamnă;
c). sarcina termică unitară medie a acestora poate fi considerată egala dacă sunt utilizate din primăvară până în
toamnă.
24. Valorile obţinute pentru sarcina termică unitară a colectorilor plani, utilizaţi la încălzirea piscinelor în aer
liber fără acoperire:
a). respectiv valoarea medie, pentru utilizarea numai în lunile iunie - iulie este semnificativ mai mare decât în
cazul preparării apei calde menajere;
b). respectiv valoarea medie, pentru utilizarea numai în lunile iunie - iulie este semnificativ mai mica decât în
cazul preparării apei calde menajere;
c). respectiv valoarea medie, pentru utilizarea numai în lunile iunie - iulie este constanta în cazul preparării apei
calde menajere.
25. Efectul de seră determină:
a). încălzirea peretelui pasiv ceea ce are drept consecinţă încălzirea aerului şi variaţia densităţii lui;
b). racirea peretelui ceea ce are drept consecinţă racireaa aerului şi variaţia densităţii lui;
c). încălzirea peretelui pasiv ceea ce are drept consecinţă racirea aerului şi variaţia densităţii lui.
26. Sarcina termică asigurată de colectorii solari prezintă:
a). un caracter invariabil, astfel încât se poate vorbi despre valoarea maximă şi medie a acestei mărimi;
b). prezintă un caracter variabil, astfel încât se poate vorbi despre valoarea maximă şi medie a acestei mărimi;
c). prezintă un caracter variabil, astfel încât se poate vorbi despre valoarea minima a acestei mărimi.
27. Valorile obţinute pentru sarcina termică unitară a colectorilor plani, utilizaţi la încălzirea piscinelor în aer
liber fără acoperire, respectiv valoarea medie, pentru utilizarea numai în lunile iunie iulie este:

171
a). semnificativ mai mare decât în cazul preparării apei calde menajere;
b). semnificativ mai mica decât în cazul preparării apei calde menajere;
c). egala ca si in cazul preparării apei calde menajere.
28. Un colector solar plan cu acumulare de apă caldă contine:
a). *capcana solară
*rezervorul cu apă
*suport pivotant
*robinet
b). *capcana solară
*rezervorul cu apă
*suport pivotant
*robinet
*goniometru
*termometru
*dispozitiv cu fotodiodă pentru orientare,
*preaplinul.
c). *capcana solară
*rezervorul cu apă
*dispozitiv cu fotodiodă pentru orientare,
*preaplinul.
29. Celulele fotovoltaice:
a). nu au nevoie de lumina solara directa ca sa functioneze;
b). au nevoie de lumina solara directa ca sa functioneze;
c). nu au nevoie de lumina solara directa ca sa functioneze cu un randament maxim.
30. Cu cât randamentul colectorilor solari este mai ridicat:
a). cu atât fiecare suprafaţă unitară de colector solar, va furniza o sarcină termică unitară medie, mai apropiată
de valoarea medie a intensităţii radiaţiei solare;
b). cu atât fiecare suprafaţă unitară de colector solar, va furniza o sarcină termică unitară mai mica, mai
apropiată de valoarea minima a intensităţii radiaţiei solare;
c). cu atât fiecare suprafaţă unitară de colector solar, va furniza o sarcină termică unitară marita, mai apropiată
de valoarea crescuta a intensităţii radiaţiei solare.
CURS 4
31.

172