Ghidul formatorului

Ghidul formatorului

I. Introducere în educația adulților

„Nu eşti suficient de tânăr pentru a şti tot”.

Edward A. Murphy
1.1. Andragogia
Andragogiareprezintă ştiinţa şi practica educaţiei adulţilor (unde andr =om, agogos= a
conduce). Termenul este diferit de acela de „pedagogie”,(unde paid = copil) utilizat, în general,
pentru a descrie „ştiinţa predării la copii".
Andragogiaeste „arta şi ştiinţa de a ajuta adulţii să înveţe”(Malcolm Knowles).
Diferenţa esenţială dintre pedagogie şi andragogie este aceea că prima se fundamentează în
principal pe elemente ale cunoaşterii (ştiu despre...), iar cea de-a doua are în vedere cinci direcţii
principale: ştiu despre..., ştiu să fac..., pot să fac..., vreau să fac... şi fac....

1.2.Adultul
Etimologic, cuvântul „adult” (adultus) vine de la participiul trecut al lui „adolesco” („ceea
ce s-a întărit, s-a dezvoltat, a crescut”).
Sub raport socio-psihologic, stadiul de adult cuprinde simultan maturizarea dezvoltării
fizice, intelectuale, morale, sociale, emoţionale si afective.
Cercetătorii au identificat o serie de caracteristici ale cursanţilor adulţi,acestea fiind în
principal următoarele:
- Adulţii au nevoie să ştie de ce învăţă un lucru înainte să se apuce să-l înveţe.
- Adulţii simt nevoia de a fi implicaţi şi de a-şi aduce contribuţia în planificarea
activităţilor de instruire pentru ei înşişi.
- Adulţii au căpătat cu timpul o experienţă care devine o resursă în momentul învăţării.
- Adulţii învaţă cel mai bine dacă noile cunoştinţe sunt prezentate în contextul aplicării lor
la situaţii reale, adică dacă învăţarea este axată pe rezolvarea de sarcini sau probleme
din viaţa reală.
- Adulţii învaţă mai repede atunci când noile achiziţii sunt utile şi practicate în viaţa de
zi cu zi, precum şi în viitor.

1
 Ghidul formatorului

Despre învăţare
Știai că…?
 Datorită faptului că suntem diferiţi, modul în care învăţăm este diferit?
 Cursanţii care îşi cunosc stilul de învăţare sunt mai angajaţi în procesul de învăţare, au
încredere în ei, se simt mai independenţi?
 Ultimele cercetări asupra creierului uman afirmă că atunci când modalităţile de învăţare
sunt adaptate rezultatelor obţinute la analiza sau la testarea stilurilor de învăţare (vizual,
auditiv, kinestezic), cursanţii vor reţine cu mai puţin efort şi vor fi capabili să realizeze
creşterea performanţelor educative?
 Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30% - auditivi şi numai
5% - tactil-kinestezici?
 Studiile arată că oamenii reţin cel mai puţin din ceea ce citesc şi cel mai mult din ceea ce
fac?
Recomandări pentru formator: aplicaţi la începutul cursului un test pentru identificarea
stilurilor de învăţare ale cursanţilor şi, în funcţie de rezultatele acestuia, ţineţi seama de
următoarele sfaturi:
În cazul cursanţilor cu stil de învăţare VIZUAL:
 Priviţi persoana cu care vorbiţi!
 Folosiţi imagini - diagrame, hărţi, postere, prezentări power-point, tablă, flipchart, filme,
video, computere!
 Folosiţi culori pentru a evidenţia ideile principale pe flipchart sau pe tablă! Asiguraţi-vă
că aceste culori sunt suficient de strălucitoare pentru a fi văzute de toţi participanţii!
 Îndrumaţi cursanţii cum să vizualizeze sarcinile complexe, folosind carioci, pixuri sau
creioane colorate!
 Încurajaţi cursanţii să ia notiţe!
În cazul cursanţilor cu stil de învăţare AUDITIV:
 Vorbiţi clar şi cu voce tare!
 Puneţi întrebări cursanţilor pentru a obţine cât mai multe informaţii de la ei!
 Includeţi în program activităţi auditive (brainstorming, discuţii în grup, etc.)!
 Folosiţi materiale de formare audio!
2
 Ghidul formatorului

În cazul cursanţilor cu stil de învăţare KINESTEZIC:

 Realizaţi multe activităţi de formare practice, care să le ceară cursanţilor „să facă”
 Folosiţi activităţi care îi determină pe cursanţi să se implice activ şi să se mişte!
 Animaţi-vă prezentarea, presărând-o cu exemple reale sau imaginare!
 Faceţi mici pauze între exerciţiile practice, pe care să le „umpleţi” cu o glumă sau cu o
povestire! Un orar eficient cuprinde 15-25 minute de activitate, urmate de 3-5 minute de
pauză.
Știai că…?
Creierul nostru este împărţit în două emisfere - emisfera stângă şi emisfera dreaptă?
Emisfera stângă este sediul raţiunii, logicii şi organizării.
Emisfera dreaptă este sediul creativităţii, intuiţiei şi jocului.
Învăţarea trebuie să fie organizată astfel încât emisfera stângă şi cea dreaptă a creierului
să coopereze, pentru că acest lucru îi ajută pe cursanţi să înveţe mai repede şi să reţină informaţia
mai mult timp.

Barierele învăţării la adulţi:

„Ştiu deja!”
Participanţii care exprimă o asemenea atitudine sunt în general cei care se consideră a fi
deja bine pregătiţi în domeniu. De regulă, aceştia sunt cei care vin mai mult pentru obţinerea unei
diplome.
Încercaţi să nu vă lăsaţi influenţaţi de atitudinea lor şi utilizaţi experienţa lor pentru
a vă atinge scopul!

„Sunt prea bătrân pentru a învăţa!”

Această atitudine o au în general oamenii de o vârstă înaintată, care din diferite motive
consideră că nu mai au pentru ce învăţa. Acest comportament este determinat şi de complexul
evoluţiei tehnologiei sau a limbajelor specializate (de exemplu: trainer, feedback, flipchart,
power-point). Mulţi nu sunt informaţi cu privire la semnificaţia acestor limbaje şi se simt
stânjeniţi de faptul că ei nu sunt în stare să participe activ.

3
 Ghidul formatorului

Total greşit! Omul învaţă cât trăieşte şi nu este o ruşine să nu fi familiarizat cu

anumite concepte. Participarea activă la curs constituie o modalitate de a învăţa lucruri
noi. Subliniaţi acest lucru cursanţilor!

„Am mai participat la astfel de cursuri şi nu am învăţat nimic!"

Pregătiţi sesiuni de instruire interesante pentru cursanţii care, din experienţe anterioare,
presupun că participarea la sesiunea de învăţare este ¡relevantă sau plictisitoare.
Propuneţi metode inovative de livrare a conţinutului cursului!

„Nu am încredere în mine!”

Faptul că la o sesiune de formare participă cursanţi cu pregătiri diferite şi cu funcţii
diferite, îi determină pe unii dintre ei să nu participe activ ia curs, de teama de a nu fi luaţi în de-
râdere sau pentru că nu au încredere în restul participanţilor.
Încercaţi să îi implicaţi cât mai mult, fără a-i scoate în evidenţă individual!

1.3.Formatorul
A. Ce ESTE formatorul pentru adulţi?
Un formator trebuie să fie în primul rând un om educat şi de bună credinţă.
Pregătirea este o condiţie obligatorie pentru a garanta succesul, dar un rol important îl are şi
charisma (gr. Harisma -„dar” - influenţă asupra publicului datorată prestigiului sau farmecului
personal).

„Charisma este unica dovadă a existenţei sufletului”(Joseph Messinger).

Formatorul este persoana care:

1. concepe şi proiectează programe de formare, în urma identificării nevoilor de formare;
2. pregăteşte şi realizează programe de formare, asigurând toate condiţiile necesare
desfăşurării optime a programului de formare;
3. evaluează competenţele participanţilor la formare;
4. evaluează programele de formare, inclusiv în ceea ce priveşte propria sa prestaţie ca
formator;

4
 Ghidul formatorului

5. învaţă pe tot parcursul carierei profesionale, dezvoltân- du-şi permanent propriile

competenţe de formator.
În vederea atingerii obiectivelor formării, formatorul pentru adulţi:
- ştie despre ce vorbeşte şi explică ceea ce ştie;
- are încredere în el şi în participanţi;
- clarifică aşteptările reciproce împreună cu cel care învaţă;
- implică participanţii în procesul de planificare şi de realizare a activităţilor de formare;
- crează un mediu de învăţare bazat pe cooperare;
- are capacitatea de a se adapta la nevoile cursanţilor adulţi;
- are o atenţie distributivă, astfel încât să poată surprinde toate reacţiile participanţilor;
- aplică învăţarea bazată pe experienţele cursanţilor adulţi;
- utilizează metode de lucru nonformale;
- are o gândire pozitivă;
- are o atitudine pozitivă;
- pune pasiune şi suflet în ceea ce face;
- îşi respectă toate promisiunile;
- este creativ şi original în ceea ce face;
- este deschis, comunicativ şi susţine activ grupul;
- are simţul umorului;
- tratează participanţii în mod egal şi cu respect;
- ţine seama de stilurile diferite de învăţare ale oameniloradulţi;
- ţine seama de responsabilităţile şi de obligaţiile pe care le au persoanele adulte;
- ştie să ceară, să primească şi să accepte feedback;
- acceptă diferenţele de opinie;
- are capacitatea de a aplana situaţiile conflictuale;
- formează noi abilităţi, atitudini şi comportamente;
- dă ocazia participanţilor la formare să aplice cunoştinţele dobândite.

B. Ce NU este formatorul pen tru adulţi?

1. Formatorul nu predă doar cunoştinţe sau informaţii!
2. Formatorul nu face lecţii de lectură!

5
 Ghidul formatorului

3. Formatorul nu este un bufon!

REȚINEȚI!
 Andragogia reprezintă ştiinţa şi practica educaţiei adulţilor.
 Adulţii învaţă cel mai bine dacă sunt implicaţi în procesul
 de formare şi dacă le este valorificată experienţa anterioară.
 Adulţii învaţă mai repede atunci când noile achiziţii sunt utile şi practicate în viaţa de zi
cu zi şi în viitor.
 Modul în care învăţăm este diferit - 65% din populaţie sunt vizuali, 30% - auditivi şi
numai 5%- tactil- kinestezici.
 Cursanţii care îşi cunosc stilul de învăţare sunt mai angajaţi în procesul de învăţare, au
încredere în ei, se simt mai independenţi.
 Formatorul concepe, proiectează, organizează şi evaluează programele de formare,
facilitează procesul de învăţare şi evaluează competenţele profesionale.

6
 Ghidul formatorului

II. Pregătirea formării

„De obicei îmi ia mai mult de trei sâptămâni ca să pregătesc un discurs spontan”.
Mark Twain
2.1. Proiectarea programului de formare
Proiectarea presupune conturarea unei strategii concrete de acțiune.
Aşadar, a proiecta înseamnă a te gândi dinainte la ce ai de făcut. Pentru aceasta, răspundeţi
succint la 5 întrebări:
 De ce voi face acest curs? (stabilirea scopului).
 Ce voi face la acest curs? (stabilirea obiectivelor şi a activităţilor - paşii ce trebuie făcuţi
pentru a ne atinge scopul). Cuce voi face acest curs? (identificarea şi selectarea resur-
selor umane, materiale şi financiare).
 Cum voi face acest curs? (selectarea conţinuturilor, metodelor şi mijloacelor de
instruire).
 Cum voi şti dacă s-a realizat ceea ce trebuia? (stabilirea sistemului şi a criteriilor de
evaluare a participanţilor la program şi a programului de formare propriu-zis, luarea
măsurilor de îmbunătăţire).

2.1.1. Stabilirea scopului formării

Scopul proiectării programului de formare trebuie să fie în concordanţă cu nevoia de formare
identificată.
El este practic soluţia pentru problema identificată sau, altfel spus, este situaţia la care
doriţi să ajungeţi în urma implementării programului (evident, o situaţie mai bună pentru
beneficiarii acestuia).

2.1.2. Stabilirea obiectivelor formării

Un obiectiv este un rezultat scontat ce trebuie obţinut în efortul de atingere a scopului
programului de formare.
Obiectivele sunt paşii ce trebuie făcuţi pentru a vă apropia de atingerea scopului.
Caracteristicile S.M.A.R.T. ale obiectivelor:

7
 Ghidul formatorului

 S - specific (specific = Este obiectivul clar? Cine, Ce, Când, Unde, Cum este rezultatul la
nivelul beneficiarilor?)
 M - measurable (măsurabil = Sunt rezultatele măsurabile?)
 A - achievable (tangibil /abordabil / posibil de atins =Este un obiectiv care poate fi în
general atins şi care ne apropie de atingerea scopului? Poate organizaţia să îl atingă?)
 R - realistic (realist = Are organizaţia resursele necesare pentru atingerea lui în timpul
dat?)
 T - timely (încadrat în timp = Există un termen-limită pentru realizarea obiectivului?).

Recomandări pentru definirea obiectivelor:

AŞA DA!!!
 Obiectivul general al unui curs trebuie să vizeze ceea ce va şti să facă participantul după
încheierea instruirii (să facă referire la schimbarea comportamentului acestuia în urma
instruirii)!
 Obiectivele trebuie formulate în termeni de procese (Ce trebuie să facă participantul
pentru a atinge un rezultat?)\
 Obiectivele trebuie să fie în concordanţă cu standardul ocupaţional în cazul programelor
de formare profesională autorizate!

AŞA NU!!!
 Nu confundaţi obiectivul cu ceea ce vrea să facă formatorul!
 Nu formulaţi obiectivele în termeni de produse (Ce trebuie să demonstreze participantul
că trebuie să facă?)!

8
 Ghidul formatorului

2.1.3. Stabilirea metodelor de formare

Metodele de formare trebuie să corespundă specificului programului de formare şi
caracteristicilor cursanţilor adulţi. Scopul lor principal este acela de a asigura dobândirea de către
cursanţi a tuturor competenţelor programului de formare.
Când alegeţi metodele de formare, trebuie să ţineţi seama de:
 obiectivele programului de formare;
 conţinutul tematic al programului de formare;
 abilităţile şi cunoştinţele formatorului;
 abilităţile şi cunoştinţele cursanţilor;
 capacitatea logistică de care dispuneţi (timp, spaţiu, dotări, materiale de formare, etc.).
Fără a avea pretenţia că putem face o enumerare exhaustivă a metodelor şi a tehnicilor de
formare (care practic sunt nenumărate), am încercat o grupare a acestora pe trei categorii,
urmând ca formatorul, în lumina rolurilor pe care trebuie să le îndeplinească, să le folosească cu
multă abilitate, sau să găsească altele noi, în aşa fel încât, la finalul sesiunii de formare, să
reuşească să atingă toate obiectivele pe care şi le-a propus:

A) Metode de formare centrate pe formator:

 Demonstraţia
 Expunerea (Prelegerea)
 Exerciţii de acomodare
 Lista de control Metode experienţiale
 Metoda „puzzle”
 Studii de caz şi exemple practice
 Repetarea materialelor (la finalul fiecărui capitol sau subcapitol), etc.

B) Metode de formare centrate pe grup:

 Acvariul (Fishbowl)
 Brainstorming
 Buzz-groups

9
 Ghidul formatorului

 Caruselul Cascada (Cascade)

 Citirea cuprinzătoare
 Controversa creativă
 Cubul
 Delphi
 Dezbateri pro/contra Diagrama Venn
 Discuţia în grup
 Experimentul pe echipe Explozia stelară (Starbursting)
 Focus-grupuri
 Frisco
 Incidentul critic
 Interviul de grup
 învăţarea dramatizată
 Jocul de rol
 Lucrul în grupe mici (STAD)
 Masa rotundă
 Mozaicul (Jigsaw)
 Multi-voting
 Observarea directă
 Patru colţuri (Four corners)
 Pălăriile gânditoare (Thinking hats)
 Phillips 6/6
 Piramida (bulgărele de zăpadă)
 Portofoliul de grup Predarea/Învăţarea reciprocă
 Schimbarea perechii (Share-Pair Circles)
 Simularea
 Tehnica 6/3/5
 Tema sau proiectul de cercetare în grup.
 Turnirul între echipe (TCT-Teams /Cames/ Tournaments)

10
 Ghidul formatorului

C) Metode de fixare, sistematizare şi verificare a cunoştinţelor:

 Cartonaşele luminoase
 Ciorchinele
 Diagrama cauză-efect
 Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map)
 Lanţurile cognitive
 Matricele
 Organizatorul grafic
 R.A.I.
 Scheletul de peşte (Fishbone maps)
 Pânza de păianjen (Spider map - Webs)
 Tehnica florii de nufăr (LotusBlossom Technique).
Dintre acestea, am selectat pentru dumneavoastră 11 metode, pe care vi le vom prezemta
detaliat în capitolul 3, subcapitolul 3.2.3, litera G.
2.1.4. Pregătirea materialelor de învăţare şi a mijloacelor de instruire
1. Materialele scrise
Materialele scrise se referă la suporturi de curs, manuale, ghiduri, proiecte de lecţie,
formulare (teste, chestionare) etc.
Ca suporturi pentru scris se pot utiliza tabla şi flipchart-ul.

A. Suportul de curs / manualul cursantului

Fiecare participant la programul de formare profesională trebuie să aibă acces individual la
suportul de curs/manualul cursantului.
Suportul de curs/manualul cursantului poate fi distribuit participanţilor la programul de
formare profesională şi sub formă de fascicule, pe măsura parcurgerii programei de pregătire.
El trebuie să permită transmiterea cunoştinţelor de bază, conform tematicii de pregătire.
Pentru aceasta, trebuie să respectaţi câteva reguli:
 Introduceţi în suportul de curs doar acele informaţii de care au nevoie participanţii
pentru atingerea scopului şi a obiectivelor stabilite.
 Organizaţi progresiv suportul de curs, în aşa fel încât fiecare unitate nouă de conţinut să
se bazeze pe cele parcurse anterior.

11
 Ghidul formatorului

 Asociaţi suportului de curs un sistem de căutare şi de identificare a unităţilor de

conţinut şi a informaţiilor necesare fiecărei activităţi de formare.
 Folosiţi o exprimare clară, fără ambiguităţi.
 Folosiţi diacritice.
 Nu folosiţi prescurtări, cu excepţia celor general acceptate.
 Folosiţi un limbaj adecvat nivelului de cunoştinţe al participanţilor.
 Realizaţi o aşezare în pagină cât mai structurată şi mai aerisită şi care să invite la
lectură.
După cum rezultă şi din denumirea lui, suportul de curs trebuie să-l ajute pe cursant să înveţe,
să fie un real SUPORT pentru acesta în activitatea de învăţare.
Elaborarea suportului de curs presupune parcurgerea următoarelor etape:
 analiza obiectivelor programului de formare;
 strângerea informaţiilor;
 selectarea informaţiilor şi a materialelor care vor fi incluse;
 structurarea conţinutului cursului.
Structura pe care v-o propunem pentru suportul de curs este următoarea:
 pagina de gardă (cu denumirea cursului, numele autorului şi al furnizorului de formare);
 cuprinsul;
 conţinutul propriu-zis;
 intervenţii tip rezumat (cu titlul Reţineţi!), în care punctaţi informaţiile importante;
 intervenţiile tip smart-point (tot cu titlul Reţineţi!) care prezintă aspecte practice şi
informaţii cu directă aplicare în practică;
 exemple, în care se explică anumite noţiuni prin intermediul unor exemple simple;
 scheme, pentru explicarea unor procese, structuri;
 grafice, pentru ilustrarea evoluţiei unor variabile;
 tabele, pentru o structurare mai eficientă a informaţiilor.

B. Planul de lecţie
Organizaţi-vă conţinutul fiecărei prezentări în maxim 5 idei principale.

12
 Ghidul formatorului

Dacă aveţi mai multe idei, structuraţi-le ca subpuncte ale unei idei principale, care pot
reprezenta explicaţii, date sau exemple pentru a susţine ideile principale.

C. Formularele (handout-urile)
Sunt trei motive principale pentru a utiliza formularele într-o prezentare:
- pentru a întări informaţiile importante;
- pentru a rezuma subiectele principale;
- pentru a furniza informaţii suplimentare pe care nu doriţi
- să le includeţi în alte tipuri de materiale.
După ce aţi stabilit ce materiale veţi distribui, trebuie să vă decideţi când şi cum le veţi
distribui. Sunt trei posibilităţi în acest sens:

a) Înainte de prezentare:
Principala problemă ar fi că participanţii vor fi curioşi să le studieze în timp ce vorbiţi. Când
oamenii citesc, ei nu ascultă. O soluţie ar fi să le daţi atunci când sosesc şi să le explicaţi ce
conţin, pentru a avea suficient timp să le studieze înainte.

b) În timpul prezentării:
Este foarte important ca materialele distribuite în acest moment să fie împărţite rapid şi să fie
relevante pentru subiectul discutat. Altfel, această activitate va fi o distragere de la prezentare, nu
un ajutor.

c) După prezentare:
Dacă optaţi pentru această variantă, trebuie să informaţi participanţii în timpul prezentării că
vor primi materiale pentru subiectul respectiv. Acest lucru le va permite să nu ia notiţe şi să fie
mai atenţi la ceea ce spuneţi.
După caz, puteţi pune la dispoziţia participanţilor la programul de formare profesională alte
materiale de tipul: exemple, exerciţii, studii de caz, caiete de aplicaţii practice, materiale
documentare, bibliografie.

IMPORTANT!!!

13
 Ghidul formatorului

Faceţi ca toate materialele să fie memorabile, să iasă în evidenţă, pentru ca participanţii

să-şi aducă aminte de ele. Folosiţi hârtie colorată, imagini, logo-uri, abţibilduri!

D. Tabla
Se recomandă ca tabla să fie folosită pentru a ilustra ideile în cadrul unei prezentări mai puţin
formale şi în faţa unui auditoriu restrâns, astfel încât ceea ce este scris să poată fi citit cu uşurinţă
de toţi participanţii la programul de formare.
Nu explicaţi în timp ce scrieţi!

E. Flipchart-ul
Flipchartul este adesea utilizat în training-uri, fiind un mijloc de instruire foarte practic.
Recomandări pentru utilizarea flipchartul-ui:
- Daţi un titlu fiecărei foi!
- Folosiţi liniuţe, numere, culori diferite pentru titlu şi conţinut!
- Scrieţi citeţ şi vizibil de la 8-10 m!
- Folosiţi markere groase şi culori închise!
- Structuraţi informaţia!
- Folosiţi numai cuvinte cheie, nu propoziţii!
- Când este posibil, pregătiţi foile de flipchart înaintea lecţiei, pentru economisirea
timpului!

Avantajele utilizării flipchart-ului:

- face posibil lucrul interactiv cu participanţii;
- este uşor de manevrat;
- completările sunt oricând posibile;
- permite păstrarea informaţiei pe foi mari, care vor putea fi ulterior plasate pe perete;
- foile de flipchart pot fi utilizate pentru conceperea unor diagrame sau pentru punctarea
unor idei-cheie ale sesiunii de brainstorming sau pentru evidenţierea unor păreri pro şi
contra cu diferite culori;
- foile de flipchart vor putea fi desprinse şi utilizate pentru munca în echipă, urmând apoi a
fi prezentate în plen;

14
 Ghidul formatorului

- foile de flipchart oferă posibilitatea de repetare.

Dezavantajele utilizării flipchart-ului:

- lipseşte contactul vizual spre public;
- este utilizabil numai pentru grupuri mici;
- lizibilitatea este adesea dificilă (scrisul de mână poate avea o caligrafie nefamiliară,
culorile pot fi mai şterse);
- arhivarea lui este dificilă.

2. Mijloacele auditive
În categoria mijloacelor auditive sunt incluse sistemele audio: cd-player, casetofon, etc.
Pentru un public numeros, sunt utile difuzoarele şi microfoanele. în cazul unor conferinţe
internaţionale, sunt folosite sisteme audio cu căşti pentru traduceri simultane.
Tipuri de microfoane:
- microfonul lavalieră (care se pune la rever sau la cravată)
- oferă mobilitate mare;
- microfonul clasic - oferă mobilitate medie;
- microfonul suspendat („girafă”) - oferă o libertate limitată de mişcare.

3. Mijloacele vizuale
Ca mijloace vizuale, puteţi folosi diagrame, diapozitive, filme, folii, fotografii, grafice,
modele, obiecte reale, planşe, prezentări Power-Point, tabele, etc.
Recomandări generale:

AŞA DA!!!
 Utilizaţi materiale vizuale când aveţi nevoie să focalizaţi atenţia participanţilor!
 Utilizaţi materiale vizuale când aveţi nevoie să întăriţi mesajului verbal!
 Utilizaţi materiale vizuale când aveţi nevoie să stimulaţi interesul participanţilor!

AŞA NU!!!
 Nufolosiţi materiale vizuale ca să impresionaţi participanţii!

15
 Ghidul formatorului

 Nufolosiţi materiale vizuale ca să evitaţi interacţiunea cu participanţii!

 Nufolosiţi materiale vizuale ca să prezentaţi idei simple care se pot explica uşor verbal!
 Nufolosiţi materiale vizuale ca să repetaţi mesajul verbal!
 Nufolosiţi materiale vizuale ca să explicaţi mai mult de un subiect deodată!
 Nu aglomeraţi tabelele/graficele cu prea multe date, riscaţi ca participanţii să-şi piardă
interesul şi să se plictisească!
 Nu manipulaţi fără rost mijloacele de prezentare!

Recomandări specifice pentru prezentările Power-Point:

Prezentarea în Power-Pointînsoţeşte din ce în ce mai des prezentările, datorită faptului
că atât prin formatul prezentării (culori, fundal, imagini) cât şi prin posibilitatea introducerii de
idei noi în timpul prezentării, este o metodă excelentă de captare şi menţinere a atenţiei
cursanţilor.
Totuşi, aveţi grijă să nu cădeţi în capcana de a folosi acest tip de prezentare în scopul de a
vă sustrage de la rolul dumneavoastră de formator.

AŞA DA!!!
 Utilizaţi acelaşi cadru standard pentru întreaga prezentare!
 Creaţi un sistem de numerotare!
 Folosiţi culori diverse, pe care să le alternaţi pentru titlu şi pentru rânduri!
 Folosiţi maxim 25-35 de cuvinte pe un material vizual! încercaţi să scrieţi maxim 5-6
linii, cu maxim 5-6 cuvintepe fiecare linie. Dacă aveţi nevoie de mai mult spaţiu, utili-
zaţi mai multe linii, dar mai puţine cuvinte pe fiecare linie! Folosiţi litere mari, lizibile de
la depărtare (1-2 cm pentru titluri şi 0,5-1 cm pentru text)!
 Spaţiaţi ideile, delimitându-le prin buline sau prin alte semne!

AŞA NU!!!
 Nu folosiţi un fundal prea strident sau prea închis în redactarea slide-urilor, întrucât veţi
îngreuna descifrarea literelor!
 Nu setaţi derularea automată a slide-urilor, întrucât poate interveni o discrepanţă între
ideea dumneavoastră şi cea apărută pe ecran. Mai bine folosiţi o telecomandă!

16
 Ghidul formatorului

 Nu citiţi textul proiectat pe ecran!

Știați că...?
- Cei din sală citesc în gând materialul expus mai repede decât vorbiţi dumneavoastră,
astfel încât nu este indicată sub nici o formă citirea lui cu voce tare?
- În timp ce marea majoritate a cursanţilor se uită la materialul vizual, restul se vor uita la
dumneavoastră?

IMPORTANT!
Hotărâtor este să alegeţi metoda de vizualizare cu care lucraţi cel mai dezinvolt. Această
siguranţă iradiază spre public şi va fi apreciată pozitiv (inconştient) de către acesta.
Un sfat practic... Pentru a nu fi puşi în dificultate de problemele tehnice care pot apărea,
asiguraţi-vă ca rezervă conţinutul prezentării şi pe suport de hârtie pentru prezentările
importante.

4. Mijloacele practice
Mijloacele practice se referă la echipamentele, maşinile, utilajele, sculele, dispozitivele,
materiile prime, materialele, etc. de care aveţi nevoie pentru realizarea activităţilor practice.
Recomandări pentru pregătirea mijloacelor practice:
Verificaţi dacă spaţiile de desfăşurare a activităţii de pregătire practică sunt înzestrate cu
echipamentele, maşinile, utilajele, sculele, dispozitivele prevăzute în programa de pregătire!
 Verificaţi dacă acestea sunt în stare de funcţionare!
 Verificaţi dacă se asigură fiecărui participant la programul de formare un loc de
pregătire echipat corespunzător pentru desfăşurarea activităţii practice!
 Verificaţi dacă există cantitatea de materiale consumabile necesară desfăşurării
activităţii practice!
 Asiguraţi-vă că la locul de desfăşurare a pregătirii practice există personal specializat
pentru îndrumarea şi supravegherea cursanţilor!
 Asiguraţi-vă că la locul de desfăşurare a pregătirii practice vor fi respectate normele de
securitate şi sănătate în muncă, de prevenire şi stingere a incendiilor şi de mediu,
precum şi celelalte norme specifice prevăzute de legislaţia în vigoare!

17
 Ghidul formatorului

2.2.Planificarea formării
Înainte de începerea instruirii, pentru a putea realiza opregătire a formării de calitate,
răspundeţilaurmătoarele întrebări:
 Când se va desfăşura formarea?
 Unde se va desfăşura formarea?
 Cât timp aveţi pentru sesiunea de formare?
 Câte persoane participă la formare?
 Cine sunt participanţii?
 Care sunt condiţiile speciale pe care trebuie să le asiguraţi pentru formare?
 Care este relaţia între participanţi? Se cunosc între ei?
 Ce cunoştinţe au participanţii despre tematica programului de formare?
 Ce informaţii consideraţi că le sunt de folos participanţilor?
 Ce tip de materiale ar fi util să primească ei? De câte copii aveţi nevoie? Cine va fi
responsabil pentru elaborarea şi multiplicarea lor?
 Ce activităţi doriţi să realizeze participanţii?
 Cât timp alocaţi întrebărilor şi răspunsurilor? Cum doriţi să le abordaţi? (pe măsură ce
parcurgeţi subiectele, doar la finalul discursului, în sesiuni separate dedicate întrebărilor
şi răspunsurilor, în pauze).
 Cum se va realiza evaluarea instruirii?
 Cum vor folosi participanţii informaţia trasmisă de dumneavoastră?

2.3.Organizarea spaţiului în care are loc formarea

Spaţiile în care are loc formarea trebuie să fie adecvate pentru pregătirea teoretică şi practică.
Spaţiile pentru pregătirea teoretică trebuie dotate cu echipamente de prezentare de tipul:
tablă, flipchart, calculatoare, retro/video-proiectoare, aparatură video/TV etc. şi cu materiale
demonstrative (planşe, casete video, software specializat etc.)
Dimensiunile şi modul de organizare a spaţiului destinat pregătirii practice trebuie să permită
fiecărui participant la programul de formare profesională să-şi desfăşoare activitatea şi, totodată,
să fie supravegheat şi îndrumat de către formator. Acesta va fi înzestrat cu echipamentele,

18
 Ghidul formatorului

maşinile, utilajele, sculele, dispozitivele prevăzute în programa de pregătire, în stare de

funcţionare.
Dimensiunile, dotările şi organizarea spaţiilor de pregătire, raportate la numărul
participanţilor la programul de formare profesională, precum şi desfăşurarea procesului de pre-
gătire, trebuie să respecte prevederile legale în vigoare.
Înainte de începerea prezentării, luaţi-vă timp pentru aranjarea sălii, verificarea
echipamentelor şi pregătirea prezentării.

Recomandări pentru pregătirea sălii:

Luaţi în calcul toate detaliile sălii:
 Caracteristicile: Verificaţi dacă este rezervată, dacă cunoaşteţi costurile ei, dacă este
suficient de mare pentru a încăpea confortabil toţi cursanţii, dacă scaunele sunt suficient
de confortabile! Verificaţi acustica sălii! Verificaţi dacă există eventuale mirosuri
specifice: (de exemplu - de vopsea, gaz, etc.)!
 Accesul: Asiguraţi-vă că sala este accesibilă (convenabilă) pentru toţi participanţii
(inclusiv pentru cei cu dizabilităţi, dacă este cazul)! Verificaţi dacă este asigurat şi
accesul către grupurile sanitare!
 Temperatura: Verificaţi dacă în sală este asigurată o temperatură optimă pentru
activităţile de formare (dacă încălzirea sau aerul condţionat funcţionează şi dacă pot fi
controlate)!
 Lumina: Verificaţi funcţionarea tuturor becurilor, precum şi a întrerupătoarelor, pentru a
vedea ce becuri controlează fiecare întrerupător! În general, lumina trebuie să fie cât mai
naturală, pentru a nu cauza disconfort vizual. Nu uitaţi să coborâţi jaluzelele dacă utilizaţi
mijloace vizuale!
 Prizele: Localizaţi prizele şi verificaţi dacă funcţionează şi dacă este nevoie de
prelungitoare!
 Uşa: Nu ocupaţi zona de lângă uşă, pentru a nu bloca accesul în sală! Este de dorit ca uşa
să fie în spatele sălii, astfel încât plecarea sau sosirea unor persoane să nu distragă atenţia
cursanţilor.
 Bufetul: Aşezaţi bufetul în spatele sălii pentru a nu atrage atenţia!

19
 Ghidul formatorului

 Scaunele şi mesele: Verificaţi dacă numărul de scaune şi de mese corespunde numărului

de participanţi şi dacă acestea sunt în bune condiţii. Atunci când folosiţi o anumită
aşezare a acestora, trebuie să aveţi în vedere:
- mărimea sălii;
- numărul de participanţi;
- subiectul/tema cursului;
- posibilitatea ca participanţii să se vadă, să interacţioneze între ei;
- posibilitatea ca participanţii să îl vadă pe formator, să interacţioneze cu acesta;
- confortul participanţilor;
- barierele fizice (stâlpi, coloane, etc.).
Există numeroase posibilităţi de aranjare a sălilor decurs:
 în formă de „U”;
 în formă de „stea” (pe grupe);
 în formă de „brad” (mese puse în diagonală, de 6-8 participanţi, de o parte şi de alta a
sălii);
 tip „Bistro” (cu grupuri mici la diverse mese);
 tip „dreptunghi” (în jurul unei mese tip „consiliu”);
 în semicerc;
 în cerc, fără mese.
 ca la şcoală (în bănci);
Aranjaţi mesele în aşa fel încât acesta să corespundă scopului prezentării.

Recomandări pentru pregătirea materialelor de formare:

Asiguraţi-vă că fiecare detaliu este pus la punct şi crează o atmosferă de confort şi
curiozitate.
Când folosiţi retroproiector / videoproiector sau flipchart, acestea nu trebuie să distragă
atenţia de la prezentarea dumneavoastră. Pentru aceasta, la puteţi plasa puţin într-o parte a sălii,
nu în centru. Este singurul mod prin care formatorul va putea ocupa poziţia centrală a sălii şi
va focaliza mai uşor atenţia auditoriului pe explicarea informaţiilor afişate.

Verificaţi:

20
 Ghidul formatorului

- Retroproiectorul: becurile să nu fie arse, ecranul să fie curăţat, foliile să fie suficiente.
- Videoproiectorul: toată lumea să aibă acces vizual la prezentare, culorile să fie vizibile
pe ecran (ATENŢIE: Chiar dacă pe ecranul calculatorului dumneavoastră culorile sunt
bine alese şi se văd excelent, pe ecran se pot modifica consistent!).
- Flipchartul: numărul de foi, markerele - să fie suficiente şi în bune condiţii
(RECOMANDARE: Puteţi să vă scrieţi primele fol de flipchart, preferabil înainte să
sosească participanţii).
- Handout-uri: să fie accesibile, aranjate în ordine, pentru a putea fi înmânate cu uşurinţă.
Rugaţi pe cineva să vă ajute la distribuirea lor! Verificaţi dacă există tot necesarul de
consumabile care vă trebuie, dacă materialele pentru cursanţi sunt multiplicate în
numărul şi ordinea dorită! Stabiliţi un loc unde auditoriul să primească, la finalul
prezentării, copii după anumite materiale, dacă este nevoie!
- Pointerul: Aveţi nevoie de unul? Este el la îndemână pentru a-l putea utiliza când aveţi
nevoie?
- Microfonul: Dacă trebuie să vorbiţi unui grup mai mare, probabil că aveţi nevoie de un
microfon. Dacă folosiţi un microfon clasic, asiguraţi-vă că acesta are un cordon suficient
de lung pentru a vă putea deplasa prin sală. De asemenea, verificaţi existenţa unui suport
pentru microfon în cazul în care doriţi să aveţi mâinile libere şi să ţineţi o prelegere dintr-
un anumit punct al sălii fără a vă mişca prea mult!

IMPORTANT!!!
Înainte de începerea cursului:
Fiţi prezenţi în sala de curs cu cel puţin o oră înaintea participanţilor, pentru a pregăti
materialele şi echipamentele (în special când nu cunoaşteţi sala)!
Asiguraţi-vă că fiecare detaliu este pus la punct şi creaţi o atmosferă de confort şi
curiozitate!
 Purtaţi întotdeauna la dumneavoastră o listă cu materialele şi echipamentele necesare!
 Alocaţi-vă timp pentru un scurt moment de introspecţie: cine sunteţi, cum vă percep
ceilalţi, cum vă simţiţi în pielea dumneavoastră; staţi în faţa oglinzii timp de 10 minute
şi evaluaţi persoana pe care o vedeţi; nu uitaţi că majoritatea cursanţilor îşi fac o imagine
despre dumneavoastră în primele 30 de secunde, imagine care poate să dureze o viaţă

21
 Ghidul formatorului

întreagă şi care este aproape imposibil de schimbat dacă este incorectă! Ca formator, este
foarte important ca în primul rând să te cunoşti pe tine însuţi,cum spunea marele filozof
grec Socrate!
 Pregătiţi-vă mental: puneţi-vă în postura de formator, vizualizaţi participanţii în sală,
încercaţi să vă imaginaţi ce vor simţi şi care vor fi aşteptările lor!
 Încălziţi-vă muşchii feţei prin strâmbături!
 Citiţi cu creionul între canini cât mai corect posibil!
 Exersaţi 5 minute în faţa camerei video, analizaţi-vă comportamentul şi discursul şi cereţi
părerea sinceră a unei persoane!
 Rezervaţi-vă un sfert de oră pentru a vă pregăti fizic: ţinută, postură, respiraţie; dacă
există ceva neobişnuit la dumneavoastră, abordaţi acest aspect într-o manieră deschisă;
faceţi-o înainte de a începe prezentarea, pentru că altfel trăsătura respectivă va ajunge în
centrul atenţiei!
 Nu uitaţi! Creierul tânjeşte după ordine şi încearcă să anticipeze ce urmează. Harta
mentală este esenţială pentru o prezentare de succes.

REȚINEȚI!!!
 Pentru a proiecta un program de formare, răspundeţi succint la 5 întrebări: De ce voi
face acest curs?, Ce voi face la acest curs?, Cu ce voi face acest curs?, Cum voi face
acest curs?, Cum voi şti dacă s-a realizat ceea ce trebuia?
 Utilizaţi metode de formare şi mijloace de instruire
 variate şi adaptate specificului programului de formare.
 înainte de începerea cursului, luaţi-vă timp pentru aranjarea sălii, verificarea
echipamentelor şi pregătirea prezentării.
 Pregătiţi-vă mental şi fizic pentru postura de formator.
 Harta mentală este esenţială pentru o prezentare de succes.

22
 Ghidul formatorului

III. Realizarea activităților de formare

„Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas”.
Socrate
3.1. Prima zi
Atunci când vorbiţi, luaţi întotdeauna în considerare:
 Scopul: Cu ce scop vorbiţi?
 Audienţa: Cui vorbiţi? - este bine să vă puneţi în locul cursanţilor, ca să vedeţi ce
aşteptări au: care sunt valorile şi nevoile cursanţilor, ce ştiu deja?
 Conţinutul: Ce aveţi de gând să spuneţi?
 Forma: Cum aveţi de gând să spuneţi?
 Durata: Cât timp aveţi la dispoziţie pentru susţinerea prezentării?
 Punctele-cheie: Care sunt aspectele cele mai importante pe care doriţi să le reţină
cursanţii?

3.1.1. Unde şi cum staţi

O problemă majoră, mai ales atunci când utilizaţi materiale vizuale, este că foarte des
ajungeţi să vă ţineţi prelegerea uitându-vă la echipamente şi nu la auditoriu. Acest lucru poate fi
foarte uşor corectat dacă vă aduceţi aminte să priviţi spre cursanţi.
Nu începeţi să vorbiţi până nu aveţi contact vizual cu participanţii!
Dacă aveţi ceva de scris pe flipchart sau pe tablă, nu vorbiţi în timp ce scrieţi!

3.1.2. Primele cuvinte şi captarea atenţiei

Trebuie să atrageţi atenţia şi interesul audienţei încă de la începutul fiecărei prezentări.
Începeţi să vorbiţi cu convingere, într-un ritm firesc!

23
 Ghidul formatorului

Expuneţi primele idei fără a vă uita la text! Veţi putea stabili contactul vizual cu publicul şi
se va forma o atmosferă de încredere a cursanţilor în competenţa dumneavoastră.
Priviţi toată sala în ochi pentru ca publicul să se simtă implicat! Spuneţi o glumă preferată
adaptată momentului întâlnirii! Acest fapt va detaşa atmosfera şi va stârni interesul auditoriului.
Întrucât la începutul discursului atenţia audienţei este maximă, nivelul de stres al
formatorului este şi el la cote înalte. în consecinţă, posibilitatea ca să faceţi „greşeli” este mai
mare decât în restul discursului.
Primele 10 minute din discurs sunt determinante pentru succesul prezentării. în acest
interval de timp vă puteţi crea sau distruge reputaţia.
Studiile arată că impresia iniţială pe care o crează formatorul în deschiderea prezentării este
esenţială pentru acceptarea şi credibilitatea sa ca vorbitor.
O modalitate simplă de a începe orice discurs, după formula de adresare („Bună ziua!”)este
să spuneţi care este numele dumneavoastră şi denumirea temei pe care urmează să o prezentaţi,
simplu, scurt şi direct. în acest mod, răspundeţi unei întrebări legitime a participanţilor:
„Cineprezintă şi despre ce se vorbeşte?"
Utilizaţi încă de la început factori de captare a atenţiei -o povestire, o experienţă personală,
un citat, o afirmaţie scurtă şi frapantă, o întrebare retorică sau directă, obiecte de prezentare, o
mică discuţie, un element vizual ajutător, o provocare, o metaforă, o problemă care ar putea fi
rezolvată prin cursul respectiv, o anecdotă (umorul este foarte important în formare),etc.
Dacă nu treziţi interesul şi curiozitatea cursanţilor, sau nu le câştigaţi încrederea de la
început, este mult mai greu să o faceţi mai târziu.
Nu uitaţi că oamenii îşi amintesc cel mai des începutul şi sfârşitul prezentării!
Introducerea ar trebui să includă pe scurt ideile voastre, iar concluzia un rezumat şi o invitaţie
la acţiune.

3.1.3. Implicarea cursanţilor

În afară de credibilitatea formatorului, probabil cea mai importantă parte a începutului unui
discurs este interactivitateaacestuia cu publicul ascultător.
Implicarea audienţei presupune să determinaţi publicul să răspundă la întrebări, într-o
manieră cât mai pozitivă.

24
 Ghidul formatorului

Probabil cel mai bun mod de a obţine acest rezultat este să folosiţi întrebări care se referă la o
experienţă universală, la care este aproape imposibil de răspuns cu NU. Astfel, captaţi atenţia şi
interesul audienţei, pentru că oamenii anticipează că urmează să le oferiţi informaţii valoroase în
legătură cu ceva ce îi interesează direct.

3.1.4. Mulţumirile
Dacă primiţi ceva valoros de la o altă persoană, obiceiul este să îi mulţumiţi. Când vorbiţi în
public, cel mai valoros lucru pe care îl puteţi primi este atenţia grupului.
Mulţumiţi anticipatparticipanţilor pentru prezenţă, pentru atenţie şi pentru timpul pe care ei
l-au alocat pentru prezentarea dumneavoastră!
Faptul că recunoaşteţi valoarea timpului alocat de participanţi vă situează ca vorbitor în
„aceeaşi tabără”cu publicul şi creează o punte de legătură cu acesta.
În plus, sugeraţi ideea că ştiţi care este valoarea timpului lor şi că vă simţiţi responsabil să îl
folosiţi eficient!

3.1.5. Avantajele cursului

După primele două-trei minute în care obiectivul cel mai important este captarea atenţiei,
publicul este pregătit să afle care sunt motivele care să-l determine să rămână atent şi pe
parcursul prezentării.
Cu cât avantajele pe care le oferă prezentarea sunt mai mari şi mai concrete (relevante,
practice şi cu utilitate imediată), cu atât mai mari sunt şansele ca publicul să rămână atent şi
implicat până la final.
Aceste avantaje sunt tot atâtea motive pentru ca participanţii să asculte în continuare.
în această etapă, este necesară identificarea şi analizarea nevoilor de formare ale cursanţilor:
 De ce doresc să urmeze acest curs ?
 Care sunt aşteptările de la acest curs ?
 Care sunt temerile pe care cursanţii le au în legătură cu acest curs?
Ţinând cont de aşteptările cursanţilor, un minim de două-trei avantaje (motive) este de
obicei suficient pentru ca să vă atingeţi scopul: să câştigaţi majoritatea participanţilor de partea
dumneavoastră.
Nu uitaţi că atitudinea cursanţilor se armonizează cu interesul personal.

25
 Ghidul formatorului

3.1.6. Rolul formatorului

în această etapă, este momentul să oferiţi audienţei răspunsul la o întrebare arzătoare şi totodată
legitimă:„Cine eşti tu ca să mă înveţi pe mine?”.
Practic, este momentul-cheie al construirii credibilităţii.
Faptul că te afli pe scenă ar trebui să fie justificat de competenţa, experienţa şi rezultatele
tale.
Ce puteţi face în acest scop? Oferiţi audienţei o experienţă personală sau o serie de
rezultate remarcabile care să vă aşeze într-o poziţie de expert sau mentor.
De exemplu,dacă aţi scris o carte în domeniul despre care urmează să vorbiţi, menţionaţi
acest lucru, întrucât statutul de autor vă conferă legitimitate. Chiar dacă nu sunteţi expert în
domeniu, dar aţi acceptat să ţineţi un curs, este bine să oferiţi o perspectivă unică asupra temei
respective, pe care să o argumentaţi cu exemple din experienţa personală.

3.1.7. Modul de lucru

După ce aţi câştigat suficientă credibilitate şi aţi captat atenţia grupului, ar fi de dorit să veniţi
în întâmpinarea unei alte nevoi importante a cursanţilor, aceea de a şti cum va decurge programul
de formare.
Prezentaţi obiectivele cursului, tematica cursului, durata (astfel, participanţii îşi creează
un orizont de timp în care se simt confortabil şi vă vor oferi întreaga lor atenţie), programul de
desfăşurare, modul de desfăşurare, metodele şi mijloacele de formare utilizate, reguli de
respectat (privind adresarea întrebărilor, oprirea telefoanelor, pauzele), etc.
Totodată, prezentaţi modul de desfăşurare a evaluărilor (iniţială, pe parcurs, finală, etc.) şi
finalitatea programului de formare (obţinerea unei adeverinţe de participare, a unei diplome de
participare, a unui certificat de absolvire sau de calificare, a unei autorizaţii, a unui aviz, a unei
burse, a unui premiu, etc.).

3.1.8. Armonizarea agendelor

Încercaţi să adaptaţi orarul cursului la posibilităţile şi cerinţele cursanţilor!

3.1.9. Exerciţiile de spargere a gheţii

Folosiţi exerciţii de spargere a gheţii!

26
 Ghidul formatorului

Acestea au ca scop crearea unei atmosfere pozitive şi a unui spirit de echipă, participanţii
urmând să acţioneze ca o echipă pentru atingerea obiectivelor comune, stabilite în cadrul sesiunii
de fomare.
Totodată, ele încurajează implicarea şi participarea activă a cursanţilor, cunoaşterea şi
interacţiunea dintre ei, lucrul în echipă şi cooperarea.
Un exemplu simplu:
Participanţii se vor gândi la un adjectiv care descrie starea lor in acel moment.
Adjectivul trebuie să înceapă cu aceeaşi literă cu care începe numele sau prenumele
persoanei.
Spre exemplu: „Mă numesc Ioana şi sunt indispusă”, în timp ce vorbesc, cursanţii pot
să şi mimeze starea descrisă prin adjectiv.

3.2.Desfăşurarea formării
3.2.1. Abilităţi de prezentare
A te identifica cu ascultătorii este primul pas către succes. Pregătiţi-vă şi prezentaţi din
punctul lor de vedere! Imagi- naţi-vă că sunteţi în locul lor!
Nu uitaţi de factorii care reduc anxietatea de a vorbi în public - buna pregătire, repetarea
în plan mental (harta mentală), alegerea vestimentaţiei potrivite, reamintirea scopului pre-
zentării şi a beneficiilor pentru participanţi, stabilirea contactul vizual cu audienţa, cunoaşterea
audienţei, etc.

Reguli de prezentare:
ASA DA!!!
 Începeţi la timp!
 Fiţi pozitiv!
 Fiţi clar şi la obiect!
 Fiţi convingător!
 Fiţi entiziast!
 Fiţi realist şi practic!
 Fiţi flexibil şi adaptabil!
 Fiţi politicos!

27
 Ghidul formatorului

 Focalizaţi-vă pe necesităţile de învăţare ale cursanţilor!

 Menţineţi contactul vizual cu participanţii!
 Acordaţi atenţie fiecărui cursant!
 Folosiţi gesturi pentru a sugera ceea ce spuneţi!
 Păstraţi o expresie facială plăcută!
 Zâmbiţi!
 Faceţi pauze înainte de a vorbi!
 Folosiţi un limbaj simplu!
 Informaţi audienţa în ce momente aşteptaţi întrebări!
 Stârniţi curiozitatea!
 Faceţi uz de varietate!
 Implicaţi publicul!
 Trataţi-i pe cursanţi ca pe adulţi!
 Apreciaţi cunoştinţele şi experienţa participanţilor!
 Mulţumiţi şi lăudaţi-i pe cei care au dat răspunsuri corespunzătoare!
 Menţineţi prezentarea interesantă cu anecdote, poveşti şi elemente umoristice!
 Răspundeţi concis şi calm!
 Faceţi pauze la timp, astfel ca participanţii să aibă răgazul asimilării a ceea ce spuneţi!
 Coordonaţi întreruperile cu răbdare!
 Daţi cuvântul participanţilor pentru a comenta, rostin- du-le numele!
 Oferiţi şi acceptaţi feedback - Cât de bine mă descurc? Ce se întâmplă cu audienţa?
(participanţii sunt atenţi, vă ascultă, pun întrebări, răspund în mod adecvat?). Amintiţi-vă
tot timpul că sunteţi acolo pentru ei!
 Controlaţi discuţiile!
 Planificaţi de fiecare dată suficient timp pentru întrebările finale sau pentru discuţii!
 Concluzionaţi şi recapitulaţi după fiecare capitol! Evidenţiaţi progresele!
 Solicitaţi punerea în practică a celor învăţate!

AȘA NU!!!
 Nu vă îmbrăcaţi extravagant!

28
 Ghidul formatorului

 Nu vă cereţi scuze pentru lipsa de experienţă oratorică!

 Nu intraţi în panică dacă nu mai ştiţi unde aţi rămas! Fiţi calm până vă aduceţi aminte!
 Nu coborâţi vocea la sfârşitul fiecărei propoziţii! Creaţi impresia că nu sunteţi sigur pe
ceea ce comunicaţi!
 Nu pierdeţi din vedere mesajul ce urmează a fi transmis, căci puterea de concentrare a
auditoriului se va diminua şi nu veţi mai fi ascultat!
 Nu fiţi nerăbdător sau indiferent!
 Nu exprimaţi nervozitatea, iritarea sau ostilitatea, chiar dacă a fost provocată!
 Nu lăsaţi nici o întrebare fără răspuns!
 Evitaţi perioadele inactive!
 Evitaţi mişcarea agitată a corpului, capului, mâinilor şi picioarelor!
 Evitaţi contradicţiile în public şi conflictele de personalitate!

3.2.2. Comunicarea
Într-un proces de comunicare există întotdeauna un emiţătorcare transmite un mesaj (o
informaţie) codificat (ă), unreceptorcare recepţionează mesajul (informaţia) şi care încearcă să-l
decodifice şi un răspuns.
Această circulaţie a informaţiei se desfăşoară printr-un canal de comunicare, într-un mediu
real, supus perturbaţilor, care pot deveni obstacole în calea comunicării.
Formatorul trebuie să aibă grijă să transmită un mesaj clar, concis, pe înţelesul participanţilor
şi să verifice mereu înţelegerea corectă a mesajului (feedback-ul).

1. Comunicarea verbală
A. Comunicare orală
Atunci când transmiteţi un mesaj pe cale orală, trebuie să ţineţi seama de concentrare, de
claritatea în exprimare şi de atenţia auditoriului.
De asemenea, este important să ştiţi nu doar „cum?” ci şi „cui?” adresaţi mesajul:
 Ce anume ştie interlocutorul?
 Ce nevoie are acesta de a cunoaşte informaţiile din mesaj?
 Care va fi ordinea de prezen tare a informaţiilor din mesaj?

29
 Ghidul formatorului

B. Comunicare scrisă
Orice document scris trebuie să aibă un scop. în funcţie de acest lucru, stabiliţi informaţiile
din cuprinsul documentului, acestea urmând a fi structurate şi exprimate cât mai concis.

2. Comunicarea paraverbală
Dicţia, ritmul şi viteza vorbirii, tonul vocii, volumul, accentul, timbrul, intonaţia,
pauzele, tăcerea, înălţimea sau intensitatea vocii, alte sunete produse (onomatopee, geamăt,
oftat, râs, mormăit, şoptit)sunt folosite pentru a nuanţa şi chiar pentru a schimba înţelesul unor
cuvinte sau pentru a transmite atitudini - căldură, prietenie, teamă, etc.
Comunicarea paraverbală poate să susţină, să contrazică, să deformeze sau să înlocuiască
mesajul verbal. în general, ea are rolul de a sprijini sau de a amplifica mesajul verbal.
Felul în care spuneţi ceva poate fi mai expresiv decât o mie de cuvinte.
Asiguraţi-vă că vocea lucrează pentru dumneavoastră! Inspiraţi adânc şi efectuaţi câteva
exerciţii mandibulare şi faciale pentru a vă destinde, expiraţi şi relaxaţi-vă câteva minute!

Dicţia
Se referă la articularea corectă şi completă a consoanelor şi la enunţarea clară a
vocalelor.
Modul de a prezenta cuvintele, silabele şi sunetele este important în comunicare.
Articularea este arta de a vorbi inteligibil şi de a emite sunete potrivite folosind buzele,
maxilarul, dinţii şi limba.
Pentru aceasta, faceţi exerciţii de încălzire a vocii, rostind cu voce tare, de la silabe scurte
(CRA CRE CRI CRO CRU CRĂ CRÎ) până la cuvinte lungi
(STERNOCLEIDOMASTOIDIAN) şi fraze greu de pronunţat (ŞASE SAŞI Şl ŞASE SACI).
Trebuie să vorbiţi clar, răspicat, persuasiv, folosind o voce cu o rezonanţă puternică şi o
pronunţare nuanţată.
Trebuie să fiţi (sau cel puţin să păreţi) convins de cea ce spuneţi.

Ritmul vorbirii
Se referă la derularea lentă, normală sau rapidă a silabelor.

30
 Ghidul formatorului

Schimbând ritmul prezentării, veţi păstra interesul.

Nu uitaţi să faceţi câte o pauză între ideile principale şi în acel timp să reluaţi contactul cu
auditoriul.
Pe măsură ce avansaţi, vorbiţi rar şi apăsat atunci când doriţi să subliniaţi aspecte
importante.

Viteza vorbirii
Se referă la exprimarea lentă, normală, sau rapidă a cuvintelor.
Se consideră că, în vorbirea curentă, rata medie de cuvinte/minut este de 125. Când
sunteţi stresat, această rată creşte. Atunci puteţi sări peste cuvinte.
Un bun vorbitor trebuie să varieze viteza pronunţării cuvintelor în funcţie de conţinutul şi
de importanţa mesajului.
Se recomandă ca numărul de cuvinte să nu fie nici prea mare, pentru a indica urgenţa,
nici prea mic, pentru a nu pierde interesul ascultătorului.
După ce terminaţi o propoziţie, faceţi o scurtă pauză şi apoi continuaţi cu următoarele
propoziţii. Nu vă temeţi să faceţi pauze scurte în prezentare, auditoriul are nevoie de timp pentru
a digera ce se spune.
Tonul vocii
Are în vedere variaţiile înălţimii sunetelor, tăria lor, rapiditatea vorbirii, calitatea vocii.
Tonul trebuie să fie adecvat tipului de comunicare şi interlocutorilor, acesta putând fi un
factor de echilibru şi de diluare a conflictului („Tonul face muzica!”,spune o veche zicală
românească).
Se recomandă folosirea unor volume diferite ale vocii pentru sublinierea aspectelor
importante.
Se poate folosi un ton ridicat, mediu sau scăzut, în funcţie de situaţie.
Prin alternarea tonurilor vocii, putem contracara monotonia şi direcţiona atenţia
ascultătorului. Tonurile crescânde exprimă o doză de siguranţă, în timp ce inflexiunile descres-
cânde punctează nesiguranţa.
Monotonia este datorată stării de anxietate. Relaxaţi-vă!
învăţaţi să vă ascultaţi! Aveţi grijă nu numai la ceea ce spuneţi dar şi cum spuneţi!

31
 Ghidul formatorului

Volumul vocii
Trebuie să vă controlaţi volumul vocii, deoarece acest lucru vă ajută să dominaţi sau să
fiţi dominaţi.
Acest control depinde de volumul plămânilor, de capacitatea toracică, de calitatea
corzilor vocale, de modul în care vă controlaţi respiraţia, de poziţia corpului.
Totuşi, ar fi bine să întrebaţi în timpul prezentării dacă vă aud şi cei din spatele sălii. Auditoriul
va fi onest şi vă va răspunde.

Accentul
Se referă la pronunţarea mai intensă şi pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt
sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic.
Accentul deţine un rol important în schimbarea sensului cuvintelor şi în inducerea de
mesaje colaterale mesajului transmis prin cuvinte. Accentuarea are rolul de subliniere a unui
cuvânt cheie sau a unor grupuri de cuvinte.

Pauzele
Pauzele dintre cuvinte şi fraze transmit indicii atât despre intenţiile şi atitudinile
discursive ale vorbitorului, cât şi despre stările lui afective. Pauzele scurte divid ideile dintr-o
frază, iar cele lungi marchează sfârşitul frazelor.
Pauzele prea lungi pot obosi audienţa, cele scurte şi bine plasate dau ascultătorului
sentimentul de implicare activă.
Pauzele tactice sunt făcute înainte de cuvintele sau ideile care merită subliniate, altele
vizează necesitatea unui moment de meditaţie, de aducere aminte.
Există şi pauze datorate stânjenelii, când tot ce putem spera este ca interlocutorul nostru
să ia cuvântul.
Tăcerea poate sublinia starea afectivă a interlocutorului sau intenţiile sale viitoare. Prin
tăcere, putem comunica aprobare, dezaprobare, discreţie, raţiune, păstrarea unui secret,admiraţie,
etc.
Tăcerea trebuie folosită cu îndemânare, fiindcă în momentele de tăcere este posibil ca
oamenii să vă ignore.
Dovadă a controlului corpului, respiraţia ocupă şi ea un rol important în comunicare.

32
 Ghidul formatorului

Vocea funcţionează ca un instrument cu corzi. Aerul care intră în plămâni determină

vibraţia corzilor vocale. Dacă nu există aer, nu va exista nici o vibraţie vocală. Aerul insuficient
dă naştere unor vibraţii defectuase.

Erorile deparalimbaj care trebuie conştientizate şi eliminate sunt ticurile verbale,

ezitările, repetarea constantă a unor cuvinte, etc.

3. Metacomunicarea
Legată de limbajul verbal şi anunţându-l oarecum pe cel nonverbal, metacomunicarea se
referă la modalitatea de a sugera un mesaj practic neexprimat, ca atare.
Limba include numeroase elemente ce pot fi considerate ca făcând parte din metacomunicare
şi, o dată conştientizate, ele pot contribui la îmbunătăţirea comunicării.
Printre cele mai importante amintim:
Alegerea cuvintelor în mod adecvat: poate contribui la realizarea unui mesaj pozitiv; în
acest sens, se recomandă eliminarea cuvintelor parazite, a pleonasmelor, a abundenţei de
sinonime, cu alte cuvinte a exprimării ce tinde mai mult să impresioneze decât să exprime.
Realizarea unui raport corect între exprimarea abstractă şi cea concretă: folosirea unui
număr prea mare de noţiuni abstracte poate determina o scădere a eficienţei mesajului prin
neînţelegerea sau receptarea eronată a acestuia de către receptor; dimpotrivă, un mesaj exprimat
la un nivel prea concret poate deveni neinteresant pentru un receptor avizat.
Folosirea adecvată a jargonului: deosebit de eficient în cadrul comunicării între specialişti,
folosirea unui astfel de vocabular va deveni de neînţeles pentru nespecialişti, intimidându-i şi
blocând comunicarea.
Folosirea prudentă a eufemismelor şi evitarea disfemismelor: substitute ale unor cuvinte
ce ar putea fi considerate ofensatoare, eufemismele încurajează o comunicare pozitivă, dar
abundenţa lor poate goli comunicarea de conţinut, făcând-o pretenţioasă şi ineficientă. în schimb
disfemismele (exprimările dure, jignitoare) induc în mod clar în comunicare un caracter negativ.
Utilizarea corectă a sensurilor conotative ale cuvintelor: sensul conotativ este cel care
rezultă din contextul în care este folosit cuvântul.
Folosirea adecvată a exprimărilor pozitive faţă de cele negative: este de aşteptat ca o
afirmaţie pozitivă să creeze un impact pozitiv asupra receptorului (deşi implicaţiile sale pot avea

33
 Ghidul formatorului

şi un caracter negativ); eficienţa sa este determinată de capacitatea de percepere a receptorului,

(de exemplu:„Voi veni săptămâna viitoare!” implică sensul negativ că persoana nu va veni până
săptămâna viitoare). în cazul în care un sens negativ poate fi dedus într-o afirmaţie pozitivă, este
preferabil ca realitatea să fie exprimată simplu şi direct, uneori prin introducerea unor cuvinte cu
sens negativ (regretăm, din păcate, ne pare râu, etc.).
Unitatea şi coerenţa mesajului, folosirea adecvată a structurilor gramaticale,
organizarea ideilor şi legătura dintre acestea: sunt cerinţe la fel de importante pentru
construirea sistematică a mesajului în ansamblul său, ca produs final al comunicării într-un tot
unitar.

4. Comunicarea nonverbală
Comunicarea se realizează şi prin alte elemente, nu numai prin cuvinte şi sunete.
Acţiunile dumneavoastră nonverbale arată ce simţiţi. Dacă prin comunicarea nonverbală
transmiteţi mesaje contradictorii sau greşite datorită anxietăţii, interacţiunea şi raportul cu
auditoriul vor avea de suferit.
Comunicarea nonverbală sau „limbajul trupului” contribuie într-o mare parte la modul în
care o persoană comunică.
S-a constatat că eficienţa unui mesaj este asigurată atunci când comunicarea verbală este
însoţită şi de cea nonverbală (aceasta repezentând aproximativ 55% din transmiterea mesajului).
Comportamentul nonverbal influenţează profund procesul de comunicare, iar aspectele care
stau la baza lui sunt următoarele:
 înfăţişarea: imaginea pe care încercaţi să o creaţi prin îmbrăcămintea purtată şi prin
îngrijirea personală;
 orientarea faţă de cel care vorbeşte: în faţă, în lateral, în spate;
 spaţiul personal: distanţa între interlocutori;
 poziţia corpului: drept, înclinat, aplecat;
 gesturile: mişcările capului, mâinilor, picioarelor;
 expresia facială: zâmbet, încruntare, mirare;
 contactul viuzal: modul de a privi, durata contactului vizual;

34
 Ghidul formatorului

 contactul fizic: atingerea capului, braţului, a umărului, etc. Trimiteţi semnale nonverbale
despre starea dumneavoastră de spirit dar şi despre intenţiile dumneavoastră!

A. Comunicarea VIZUALĂ
Se referă la totalitatea gesturilor şi a privirilor întreprinse de organele vizuale.
Contactul vizual este esenţial pentru că stabileşte o relaţie cu audienţa. în grupuri mai mici,
acesta produce un feedback instantaneu pentru prezentator.
În acest tip de comunicare trebuie inclusă toată audienţa. Aveţi grijă să căutaţi din priviri
fiecare persoană în parte! Dacă grupul e prea mare pentru a vă uita la fiecare individ separat,
uitaţi-vă la persoane din diferite părţi ale sălii! Persoanele care sunt lângă cele la care vă uitaţi
vor crede că vă uitaţi la ei, deoarece mai multe persoane vor intra în cercul dumneavoastră
vizual.
Studiile arată că un formator se uită în medie 44% din timp înainte, 39% din timp în
stânga şi doar 17% în dreapta.
Felul în care ne privim auditoriul în ochi în procesul comunicării este foarte sugestiv, mai
ales dacă luăm în considerare durata privirii.
O privire scurtă va ajuta persoana în cauză să se simtă implicată, interesată şi în relaţie cu
dumneavoastră şi cu ceea ce spuneţi.
O privire fixă sau mai îndelungată poate stânjeni sau poate fi considerată de prost gust.
Încercaţi să nu vă lăsaţi ochii pierduţi prin sală! Încercaţi să-i focalizaţi pe o persoană, dar
doar cât este necesar pentru a o implica în prezentare!
Nu este suficient să vă uitaţi la auditoriu, ci trebuie să fiţi atenţi şi la reacţiile sale!
Nu întoarceţi spatele când vorbiţi!

B. Comunicarea GESTUALĂ (KINETICĂ)

Kinetica este ca modalitate de comunicare prin intermediul gesturilor şi al mimicii.
Nici un gest pe care-l faceţi nu este gratuit, nimic nu este aleatoriu. Fiecare mişcare a
corpului exprimă fie atmosfera din plan mental (starea interioară), fie personalitatea (carac-
terul).
Semnificaţia gesturilor variază întotdeauna în funcţie de context. Când vă schimbaţi stilul de
viaţă, vă schimbaţi şi gesturile.

35
 Ghidul formatorului

Omul poate produce cca. 700.000 de semnale fizice diferite, dintre care numai faţa poate
produce 250.000, iar mâinile 5.000.
Imaginea publică poate fi adesea o caricatură a adevăratei personalităţi a subiectului.

Poziţia
Primele impresii au cel mai puternic impact. Cursanţii reacţionează la prezenţa fizică a
formatorului şi această reacţie poate determina acceptarea sau respingerea prezentării.
Trebuie să aveţi o prezenţă care să degaje încredere în sine şi deschidere.
Limbajul unui corp relaxat stabileşte legătura cu auditoriul. Pentru aceasta, trebuie să vă
controlaţi tracul.
Dacă staţi în picioare, adoptaţi o ţinută dreaptă, plină de încredere, sugerând astfel o bună
cunoaştere a subiectului şi emanând credibilitate.
Aşezaţi-vă comfortabil cu picioarele fixate pe podea, puţin depărtate. Greutatea trebuie să
fie distribuită pe ambele picioare, altfel veţi distrage atenţia; picioarele trebuie să stea
perpendicular pe sol, în linie (nu unul în faţa celuilalt), având o distanţă de 20-30 cm între ele, iar
genunchii să rămână flexibili, cu sprijinul pe bazin; vârfurile picioarelor trebuie îndreptate către
auditoriu.
Dacă staţi aşezat, încercaţi să vă menţineţi drept, dar relaxat, puţin aplecat înainte, pentru
a sublinia ceea ce spuneţi. Dacă picioarele vă sunt vizibile, evitaţi gesturile nervoase de genul
schimbării dese a poziţiei picioarelor sau a bate uşor cu vârful piciorului în podea.
Coatele trebuie distanţate de corp în mod natural.
Dacă sprijiniţi pumnii pe marginea mesei, umerii tebuie să fie drepţi.
Atunci când greutatea corpului este corect distribuită pe punctele de articulaţie (bazin,
picioare, coate, umeri), bustul şi capul se redresează, moment în care apare senzaţia de securitate,
iar concentrarea se accentuează şi mobilitatea este mare.

Distanţa
Jocul distanţelor influenţează semnificativ raporturile individuale dintre persoane,
manifestându-se cu precădere la nivelul subconştientului.
În general, distanţa dintre persoane este direct proporţională cu natura relaţiei dintre
acestea.

36
 Ghidul formatorului

Distanţa slăbeşte interacţiunea dintre oameni, iar apropierea o intensifică.

Pe baza acestor indicii, putem distinge patru zone:
 zona intimă - cuprinsă între 0 şi 45 cm, cu o lungime de aproximativ o jumătate de braţ-
accesul în această zonă se bazează pe sentimentul de încredere şi de siguranţă; dacă în
această zonă pătrund persoane cărora nu le-am permis accesul, acest lucru va fi perceput
ca o invazie şi vom reacţiona în consecinţă;
 zona personală - corespunde distanţei la care doi oameni se pot atinge dacă întind
braţele - de la această zonă, comunicarea tactilă încetează, cea olfactivă se diminuează şi
interlocutorii sunt relativ protejaţi de mirosuri; în această zonă, comunicarea orală devine
dominantă, iar vocea poate rămâne moderată ca volum; gradul de familiaritate rămâne
încă ridicat; când persoanele străine invadează această zonă, intrăm în stare de
nervozitate, vorbirea devine precipitată, incoerentă, ducând la gesturi de retragere sau de
distanţare;
 zona socială - cuprinsă între 1,25 şi 3,5 metri- este specifică întâlnirilor cu caracter
social, în care nu este necesară personalizarea interlocutorilor; distanţa o întâlnim când
apar şi interlocutori ocazionali; permite studierea de la distanţă a interlocutorilor în
condiţii de siguranţă înainte de a decide dacă sunt de încredere; dacă ai decis că eşti în
siguranţă, vei permite accesul în zona personală; distanţa socială este influenţată şi de
poziţia socială a individului - cu cât acesta este mai important, cu atât distanţa este mai
mare;
 zona publică - se întinde dincolo de distanţa de 3,5 metri în jurul unei persoane- nu mai
avem de-a face cu un interlocutor ci cu un public, relaţiile fiind oficiale şi ceremoniale;
oferă protecţie şi dominanţă psihologică.

Mişcarea
Mişcaţi-vă spre auditoriu, ca să fiţi mai aproape de el şi participanţii se vor simţi mai
aproape de dumneavoastră!
Faceţi mişcări lente şi evitaţi „fâţăiala” prin sală pentru a nu obosi cursanţii!
Utilizaţi gesturi naturale, deschise, pentru a sublinia anumite lucruri, dar evitaţi gesturile
extravagante, teatrale, care distrag auditoriul dumneavoastră de la prezentare.

37
 Ghidul formatorului

În cazul unui public numeros, este nevoie de mişcări largi pentru a realiza acelaşi efect
vizual ca şi gesturile normale în cazul unui grup restrâns. Deşi v-aţi putea simţi stânjenit să
folosiţi o mimică atât de exagerată, publicului i se va părea normal.

Expresia feţei
Afişaţi o faţă senină, relaxată şi încrezătoare! Zâmbiţi audienţei!

Mâinile
Gesturile cu mâna deschisă accentuează punctele cheie şi implică publicul în prezentare.
Menţineţi în permanenţă o poziţie deschisă şi nu încrucişaţi braţele pentru a crea o barieră
între dumneavoastră şi audienţă!
Nu vă jucaţi cu părul, cu pixul, cu bijuteriile, pentru că veţi distrage atenţia auditoriului!
Nu ţineţi mâinile în buzunare sau la spate, pentru că aceste gesturi arată că aveţi ceva de
ascuns!

C. Comunicarea TACTILĂ
Există mai multe tipuri de atingeri, dintre care vom aminti 3 cu privire la comunicarea în
cadrul unui curs:
 atingeri care emit emoţii pozitive: comunică afecţiunea, încurajarea, implicarea sau
aprecierea unui rezultat pozitiv (mângâierea, bătaia pe umăr, etc.);
 atingeri ludice (de joc): simularea unei loviri sau a unei mângâieri într-un context de
joacă are caracter aluziv şi presupune o concordanţă comună precum şi o relaţie de
apropiere;
 atingeri de control: semne ce au ca rol orientarea comportamentului sau a atitudinii ori
îndemnul.

5. Comunicarea nonverbală între formator şi cursanţi

Încercaţi să simţiţi pulsul auditoriului în timpul prezentării, pentru a vă da seama cum să
abordaţi restul discursului dumneavoastră!
Căutaţi semnalele nonverbale şi nu vă aşteptaţi ca toată lumea să reacţioneze la fel!

38
 Ghidul formatorului

A. Semnele care arată interesul:

Observaţi oamenii care zâmbesc şi aprobă sau pe cei care sunt aplecaţi în faţă, prezentând
interes, chiar dacă au expresia uşor încrâncenată (acesta poate fi un semn de concentrare).
Cei care se manifestă aşa sunt de „partea dumneavoastră”-, aşadar, profitaţi de faptul că
sunteţi ascultat şi antrenaţi-i în prezentare.

B. Semnele care arată atitudinea critică:

Ostilitatea sau dezaprobarea publicului este exprimată în mai multe moduri. Unii se vor
apleca spre vecini pentru a critica. Cei încruntaţi, cu braţele sau picioarele încrucişate sau care se
uită în tavan, sunt, de regulă, mai puţin interesaţi de cele expuse de către formator sau au reţineri
cu privire la el.

C. Mimica:
Dacă vă aflaţi aproape de public, veţi observa mici semnale nonverbale. în general, o
expresie facială neutră indică o părere neformată. Nu treceţi cu vederea acest fapt! Există po-
sibilitatea ca o asemenea persoană să nu fi asimilat informaţiile sau să nu fi înţeles un aspect al
expunerii dumneavoastră.

D. Zgomotele:
Ele indică starea de spirit a auditoriului. Nu e cazul să vă întrerupeţi discursul la auzirea
fiecărui zgomot, dar semnalele de agitaţie sau şoaptele reprezintă indicii preţioase.

E. Obiceiurile:
Limbajul corporal este subliniat şi prin jocul cu obiecte personale, spre exemplu: ochelari,
ceas, stilou, cercei, inele. Privirea spre ceas trădează nerăbdarea, roaderea unui creion sugerează
indecizia.

Cum interpretăm anumite gesturi ale cursanţilor?

39
 Ghidul formatorului

BARBA (BĂRBIA):
- îşi scarpină barba - furie;
- îşi sprijină bărbia în pumnul stâng - ostilitate;
- îşi mângâie bărbia - evaluează, analizează;
- îşi prinde bărbia între degetul mare şi arătător - ostilitate; îl acuză pe celălalt că îl
deranjează, dar fără să o spună; stă sprijinit în coate, cu bărbia aşezată în palma stângă
sau dreaptă, cu degetele strânse - simpatie;
- stă sprijinit în coate, cu bărbia aşezată în palma stângă sau dreaptă, cu palma deschisă -
curiozitate, nevoia de a şti mai mult.

BUZELE:
- îşi freacă comisura buzelor cu penseta formată din degetul mare şi arătător - ezită şi nu
ştie să răspundă la întrebarea pusă;
- îşi ciupeşte sau îşi ascunde buzele - dezgust, respingere;
- se scarpină în colţul buzei cu degetul mic al mâinii drepte
- fie îl roade conştiinţa, fie se gândeşte ce şanse are să vă înşele;
- se scarpină în colţul buzelor cu vârful unghiei, făcând o grimasă de dezgust sau de dispreţ
- invidios, impostor;
- îşi mângâie buza inferioară cu arătătorul - consideră că nu sunteţi cinstit cu el;
- îşi aşează arătătorul la 45 de grade sub buza inferioară - se îndoieşte sau este suspicios, îşi
pune un semn de întrebare ironic care-şi aşteaptă răspunsul;
- îşi ascunde buzele cu arătătorul, substituindu-li-se într-un fel - înşelător; caută o portiţă de
scăpare ori o afirmaţie falsă pe care încearcă să i-o bage pe gât interlocutorului; cinism;
- îşi strecoară degetul mare drept între buze - motivaţie puternică de a-şi trage pe sfoară
adversarul,

CAPUL:
- ţine capul înclinat spre dreapta - individul e concentrat pe impresia pe care o oferă
celorlalţi, în detrimentul exprimării sinelui;
- ţine capul înclinat spre stânga - individul e concentrat pe imaginea de sine;

40
 Ghidul formatorului

- ţine capul trei sferturi spre dreapta - personalitate puternică şi combativă;

- ţine capul trei sferturi spre stânga - simte nevoia de a fugi sau de a se debarasa de o
persoană inoportună;
- îşi întoarce constant capul spre stânga când îi vorbiţi - fuge de confruntare;
- îşi sprijină capul sau fruntea cu mâna şi cotul stâng - imaginativ, creativ, visător;
- îşi sprijină capul sau fruntea cu mâna şi cotul drept - pragmatic, realist;
- îşi ţine mâinile împreunate pe creştetul capului - demoti- vare, eşec.

COATELE:
- îşi prinde cotul stâng cu mâna dreaptă - în faţă, gestul denotă un eşec de care persoana în
cauză se teme sau care s-a confirmat, iar la spate denotă un sentiment de singurătate
afectivă;
- îşi prinde cotul drept cu mâna stângă - impulsiv;
- sprijinit în cot, îşi aşează arătătorul perpendicular pe buze - diversionist;
- sprijinit în cot, îşi ascunde gura în penseta făcută de degetul mare şi arătător - atitudine
defensivă, pe fond de neîncredere;
- sprijinit în cot, îşi propteşte bârbia în palma deschisă, iar vârfurile degetelor ascund gura -
ascultă cu neîncredere; sprijinit pe coate, se trage de buza superioară - vă consideră un
mare mincinos, când de fapt el este mincinosul;
- sprijinit pe coate, îşi duce la buze ultimele falange ale degetului mijlociu şi ale celui
arătător de la mâna stângă, ca şi când ar fuma o ţigară - manipulator, hărţuitor;
- sprijinit pe coate, cu mâinile una în alta, îşi sprijină bărbia cu degetele mari, iar gura cu
arătătoarele lipite unul de altul - om de putere, factor de decizie, hotărât, manipulator -
gestul este des întâlnit la persoanele care deţin putere de decizie;
- sprijinit pe coate, îşi încrucişează degetele în faţa gurii iar degetele mari alăturate şi le
sprijină pe buze - manipulator; încearcă să îşi închipuie în ce fel îl poate convinge că el
are dreptate iar celălalt se înşeală;
- sprijinit în coate, îşi ţine arătătorul pe mustaţă, deasupra buzei superioare, degetul mare
fiind sprijinit pe bărbie sau sub ureche - scepticism, neîncredere; se preface că vă ascultă
dar se gândeşte cum să vă prindă în capcană; hărţu- itor, manipulator, pervers, calculează

41
 Ghidul formatorului

beneficiile pe care le va scoate de pe urma naivităţii dumneavoastră; este încărcat de

prejudecăţi;
- sprijinit în coate, îşi strânge pumnii unul într-altul, aşezân-du-şi bărbia pe degetele mari -
nechibzuit, iresponsabil;
- sprijinit în coate, cu bărbia proptită în pumni şi corpul aplecat în faţă - implicare afectivă
- aveţi în faţă o persoană gata de treabă;
- sprijinit pe coate, îşi cuprinde pumnul drept cu mâna stângă - hotărâre, capacitate de
acţiune, incisivitate.

CORPUL:
- îşi înclină bustul spre dreapta - pregătire pentru atac verbal sau fizic, dar şi implicare;
- îşi înclină bustul spre stânga - dorinţa de fugă;
- stă aşezat, cu trupul înclinat spre dreapta - voinţa de a reuşi;
- stă aşezat, cu trupul înclinat spre stânga - instabililtate psihică;
- stă aşezat, cu trupul înclinat alternativ - încercare de a vă seduce, în sensul larg al
cuvântului;
- stând jos, îşi aşează braţul stâng sau drept în echilibru pe cap - gest predictibil în privinţa
unui posibil eşec;
- stă jos şi ţine picioarele înfipte în pământ, cu călcâiele ridicate - analizează şi are reţineri
în legătură cu punctul dumneavoastră de vedere;
- stă jos, cu gambele lipite în poziţie verticală şi tălpile aşezate pe sol - reticent la orice
sugestie;
- stă jos, cu picioarele depărtate şi tălpile lipite de sol - semn de echilibru emoţional;
- stă jos, cu picioarele în echer şi mâinile împreunate peste genunchi sau pe gleznă -
încăpăţânat, inflexibil, respinge orice opinie diferită de a sa;
- stă jos şi încrucişează atât mâinile cât şi picioarele - poziţie de apărare impusă de un
climat mental de neîncredere; respingere, refuz.

DEGETELE:
- îşi ţine arătătorul stâng în căuşul mâinii drepte - gelozie, dar şi descurajare sau neputinţă
în faţa evenimentului;

42
 Ghidul formatorului

- îşi ţine arătătorul drept în căuşul mâinii stângi - nu este stăpân pe situaţie, manifestă un
sentiment de inferioritate, supunere;
- îşi ţine degetul mijlociu de la mâna dreaptă în căuşul palmei stângi - se simte într-o
poziţie de inferioritate intelectuală sau de neîncredere în sine şi în ceilalţi;
- îşi prinde inelarul drept cu mâna stângă - are pretenţii, dorinţe, ambiţii;
- îşi prinde inelarul stâng cu mâna dreaptă - hipersensibil, complet lipsit de simţul
umorului;
- ţine degetul mare drept între arătător şi mijlociu - pierderea motivaţiei;
- ţine degetul mare stâng între arătător şi mijlociu - invidie, gelozie, afirmarea narcisistă a
inteligenţei sau a personalităţii;
- ţine degeţelele împreunate la ceafă sau pe cap - se simte penalizat sau sancţionat;
- ţine degetele încrucişate la ceafă lăsându-se pe spate pe scaun - indisponibilitate,
atitudine de fugă; se preface că ascultă când de fapt a luat deja o decizie, fără să v-o
anunţe imediat;
- ţine degetele încrucişate, în timp ce degetele mari se învârt unul în jurul celuilalt -
plictiseală; ţine degetul mare cu arătătorul, în poziţie asemănătoare bobârnacului (degetul
mare ţine arătătorul) - „Gică-contra”, pus pe harţă, ostil, schimbător;
- bate darabana pe masă - grăbit şi stresat.

Știați că...?
Există 1012 moduri de purtare a inelelor pe degete.
Inelul nu este doar un artificiu destinat să-l pună în valoare pe cel care îl poartă, ci mai
ales un micromesaj de disponibilitate afectivă.
GURA:
- ţine mâna la gură când interlocutorul vorbeşte - atenţie susţinută;
- îşi ascunde gura în spatele mâinii făcute cornet - foarte critic şi sceptic (mâna dreaptă); îşi
manifestă antipatia (mâna stângă);
- îşi prinde colţurile gurii cu degetul mare şi arătătorul în timp ce propune ceva - tocmai a
spus o minciună; este şi un gest de evaluare a adversarului pentru a-l devora;
- cască repetat - plictiseală, oboseală, somn, foame; cască bătând uşor buzele cu vârful
degetelor - plictiseală;

43
 Ghidul formatorului

- cască cu gura închisă - scepticism;

- cască fără a duce mâna la gură - dispreţ sau lipsă de educaţie.

MÂINILE:
Mâinile ancorate:
Când braţul drept îl apucă pe cel stâng, se sancţionează libertatea de a crede sau de a
gândi.
Când braţul stâng îl apucă pe cel drept, este frânată libertatea de acţiune.
- îşi prinde încheietura mâinii drepte cu stânga - impulsiv, proactiv, curajos;
- îşi prinde încheietura mâinii stângi cu dreapta - nehotărât, sceptic, indecis, reactiv,
compulsiv, obsesiv;
- îşi prinde antebraţul stâng cu mâna dreaptă - hiperemotiv, frustrat, nesigur, refuză să se
implice;
- îşi prinde antebraţul drept cu mâna stângă - superstiţios, necredincios, ghinionist,
depresiv, temător de eşec;
- îşi pune mâna stângă pe bicepsul drept - neputinţă, lipsă de motivare, refuz în faţa
schimbării;
- îşi prinde bicepsul drept cu mâna stângă - piedică în calea acţiunii, încearcă să avertizeze
conştiinţa cu privire la un pas greşit;
- îşi prinde bicepsul stâng cu mâna dreaptă - se simte învins.

Mâinile acoperite:
- îşi acoperă mâna dreaptă cu mâna stângă - creativitatea domină logica;
- îşi acoperă mâna stângă cu mâna dreaptă - logica domină creativitatea.

Mâinile ascunse:
Mâinile care se acund sunt mâini care mint!
- stă jos, cu palmele pe masă - ascunderea palmelor este un mod de disimulare şi de refuz
de a-i acorda încredere interlocutorului;
- îşi ascunde mâna stângă la subsuoara braţului drept, cu degetele lipite de coaste şi degetul
mare în sus - deprimat, pesimist şi versatil (nehotărât, schimbător);

44
 Ghidul formatorului

- îşi ascunde mâna dreaptă la subsuoara stângă, cu degetele lipite de coaste şi degetul mare
în sus - pozitiv, optimist;
- îşi ascunde ambele mâini sub birou - nu are conştiinţa curată.

Mâinile lipite:
- palmele lipite iar degetele mari separate, în unghi drept - este gata să vă întrerupă sau să
vă ia vorba din gură.

Mâinile sprijinite:
- antebraţele încrucişate se odihnesc pe un suport oarecare - anticipează o ostilitate ascunsă
sau se confruntă cu o ostilitate verbală a interlocutorului pe care este pregătit să o
respingă;
- antebraţele sprijinite pe muchia mesei - individ precaut, care păstrează distanţa;
- antebraţele sprijinite direct pe masă - individ întreprinzător, curios.

Mâinile întinse:
- mâinile întinse sistematic pe spătarele scaunelor învecinate, sau pe cel din stânga sau din
dreapta - ambiţie;
- mâinile ţinute întinse cu palma în exterior înseamnă, de obicei, nu ştiu.
Mâinile împreunate:
- mâinile împreunate pe burtă şi degetele mari se rotesc în sensul acelor de ceasornic -
nevoia de a trece timpul cât mai repede, pentru a scăpa de ceva care îl agasează, dar şi
cruzime pronunţată dacă se face în faţa unui interlocutor;
- mâinile împreunate pe burtă şi degetele mari se rotesc în sens invers acelor de ceasornic -
doreşte ca întrevederea pe care a acordat-o să nu fi avut niciodată loc.

Mâinile ridicate:
- ridică braţul motor pentru a se apăra - individ dominat, supus;
- ridică braţul celălalt pentru a se apăra - luptător.

Mâinile în şold:

45
 Ghidul formatorului

Mâinile puse în şolduri înseamnă ameninţare.

- când vrem să ne disociem de un grup aflat la stânga noastră, ţinem doar pumnul stâng
aşezat în şold (la fel şi la dreapta noastră);
- dacă simţim afinităţi pentru un grup aflat la dreapta noastră, braţul corespondent rămâne
de-a lungul trupului (la fel şi la stânga noastră).

Mâinile încrucişate:
- mâinile strânse înseamnă adesea tensiune şi frustrare, chiar furie;
- mâinile încrucişate exprimă reţinere;
- mâinile împreunate închid un cerc şi pun obarieră întreauditoriu şi formator.

OCHII:
Contactul normal al ochilor arată deschiderea către comunicare. Când cursantul vă
fixează cu privirea, de multe ori vrea săîl lăsaţi să vorbească.
- privirea mobilă este semn de indisponibilitate;
- privirea ascunsă neîncetat este semn de indisponibilitate sau de minciună;
- privirea fixată pe o parte a corpului interlocutorului este semn de obsesie sau de
provocare; ochii măriţi trădează surpriza;
- clipirea normală trădează relaxare iar cea rapidă agitaţie; priveşte în jos - eşec, depresie,
anxietate, timiditate, modestie, supunere, nesiguranţă, respingere; priveşte în sus -
exasperare, nervozitate; priveşte spre stânga - individ înclinat mai mult spre pasiune decât
spre ambiţii, capricios, fantezist, curios; privirea spre dreapta - persoană ambiţioasă, în
căutarea puterii, interesată de viitor;
- privirea îi alunecă adesea uşor spre stânga - îşi exprimă mental dezaprobarea;
- privirea îi fuge spre dreapta în timp ce vorbeşte - insatisfacţie, anxietate;
- privirea îi fuge spre stânga atunci când vorbeşte - fatalist, imatur, jenat, ruşinos;
- îşi îndreaptă privirea în stânga jos în timp ce vorbeşte - mincinos profesionist, ipocrit,
indecis; îşi dă ochii peste cap ca să-şi puncteze afirmaţiile - foarte susceptibil, isteric, se
aprinde din orice; îşi întoarce uşor capul spre stânga, fără să-şi ferească privirea -
neîncredere faţă de ceea ce i se spune; face cu ochiul - pentru a crea un climat de
încredere - apel la complicitate, acord între prieteni şi invitaţie sexuală între străini,

46
 Ghidul formatorului

provocare pentru al treilea care se simte străin; face cu ochiul drept - seducţie; face cu
ochiul stâng - înţelegere secretă.

PĂRUL:
- îşi trece neîncetat mâinile prin păr, dând senzaţia că şi-l aranjează - nerăbdare.

PICIOARELE:
Picioarele încrucişate:
Încrucişarea picioarelor provine dintr-o reacţie de apărarefaţă de stresul vieţii cotidiene,
este sinonimă cu stresul, nevoia dea da înapoi, reacţia faţă de o stare de oboseală, etc.
- la bărbaţi, piciorul drept pus peste piciorul stâng - simpatie, disponibilitate; bărbatul
deţine controlul, se simte în largul său;
- la bărbaţi, piciorul stâng pus peste piciorul drept - nu mai este receptiv faţă de propunerile
emise, nu mai este disponibil, respingere, antipatie, nu se simte stăpân pe sine (la stângaci
se inversează raportul);
- la femei, piciorul drept pus peste piciorul stâng - i-a întors spatele interlocutorului,
respingere, anxietate, barieră de apărare;
- la femei, piciorul stâng pus peste piciorul drept - receptivitate, simpatie cu interlocutorul;
- picioarele unul peste altul şi degetele încrucişate pe genunchi - se apără de loviturile
adversarilor;
- piciorul în echer - retragere sau apărare în faţa unui sentiment de invadare a teritoriului
fizic sau mental; nu se simte în largul lui, este prevestitorul unei dificultăţi în cadrul unei
negocieri sau discuţii (s-a constatat că, de cele mai multe ori, oamenii nu iau o decizie
finală decât ţinându-şi ambele picioare sprijinite cu putere pe sol);
- piciorul stâng în echer peste cel drept la bărbat - poziţie foarte inconfortabilă - arată cu
individul a pierdut controlul asupra situaţiei, atitudine mentală tragică, stres ridicat;
- piciorul drept în echer peste cel stâng la bărbat - se preface că are situaţia sub control, dar
se protejează pentru orice eventualitate; nu este prea încrezător în ciuda aparenţelor; stare
de stres, dar mai puţin tragică;
Dacă prea mulţi cursanţi ţin picioarele încrucişate în semnde respingere, va fi foarte greu să
ne atingem obiectivele, trebuiesă căutăm cauzele şi să le discutăm.

47
 Ghidul formatorului

Picioarele şi mâinile încrucişate - Bărbatul:

- braţul drept peste cel stâng şi piciorul drept peste cel stâng
- nevoia de a se apăra într-o situaţie în care nu prea ştie cum să reacţioneze ori să iasă din
încurcătură;
- braţul drept peste cel stâng şi piciorul stâng peste cel drept - se apără făcând recurs la
minciuni, ca să nu-şi lase la vedere slăbiciunile;
- braţul stâng peste cel drept şi piciorul drept peste cel stâng - ezitant, neîncrezător, deşi nu
resimte situaţia ca ostilă sau fără ieşire;
- braţul stâng peste cel drept şi piciorul stâng peste cel drept – rigid, inflexibil, încăpăţânat.
Picioarele şi mâinile încrucişate – Femeia:
- braţul drept peste cel stâng şi piciorul stâng peste cel drept - poate e impresionată, poate
suspicioasă, dar interlocutorul îi este simpatic;
- braţul drept peste cel stâng şi piciorul drept peste cel stâng - alertă, lucrurile sunt pe cale
să ia o întorsătură urâtă;
- braţul stâng peste cel drept şi piciorul stâng peste cel drept - prudenţă, dar nu neîncredere;
- braţul stâng peste cel drept şi piciorul drept peste cel stâng - poziţie defensivă dată de
apropierea unei furtuni, se gândeşte dacă e mai bine să o şteargă sau să îşi ia toate
măsurile de apărare.

Gleznele încrucişate:
- stă aşezat, cu picioarele întinse şi glezna stângă peste cea dreaptă - plictiseală, chiar
exasperare;
- stă aşezat, cu picioarele întinse şi glezna dreaptă peste cea stângă - se simte stingher, dar
se preface că se destinde, în particular, epuizare fizică sau psihică după o zi extenuantă;
- glezna dreaptă peste cea stângă - rigiditate psihică;
- glezna stângă peste cea dreaptă - flexibilitate psihică.

Alte gesturi ale picioarelor:

- picioarele sub scaun, pe vârfuri - fie un sentiment de inferioritate, fie o nemulţumire
trecătoare;

48
 Ghidul formatorului

- bătăile uşoare din picioare - intenţia de a vorbi sau nerăbdarea;

- mersul în spate - respingere.

SPATELE:
- îşi sprijină frecvent mâna stângă în partea inferioară a spatelui - fie are dureri lombare, fie
se face că vă ascultă din politeţe sau din lipsă de ocupaţie, deşi îl plictisiţi;
- îşi pune adesea mâna dreaptă în partea de jos a spatelui - se preface că vă ascultă, ca să
aibă ce să vă replice; rea-credinţă.
ŞOLDURILE:
- mâna stângă pe şoldul corespondent - individ posesiv şi exclusivist;
- mâna dreaptă pe şoldul corespondent - ambiţie amestecată cu vanitate (dorinţa de a face
impresie, îngâmfare, înfumurare) sau cu orgoliu, mânie, nerăbdare, mândrie (cu umărul
drept aruncat înainte);
- mâinile în şolduri - sentiment de exasperare şi iritare, încearcă să se afirme cu orice preţ,
este victima unui complex de inferioritate, dar şi o atitudine fals ostilă, ironie sau
nerăbdare simulată.

Cum interpretăm anumite gesturi ale formatorului?

Stiati că...?
Cursanţii situaţi în stânga formatorului sunt influenţaţi decâmpul afectiv al acestuia,
obţin rezultate mai bune decât cei situaţi în dreapta şi sunt certaţi mai puţin decât ceilalţi.
 Dacă formatorul se plasează în partea dreaptă a scenei şi se adresează cursanţilor aflaţi în
stânga lui, informaţiile au impact asupra emisferei cerebrale drepte, afective a ascul-
tătorilor (aceştia râd mai mult la glume).
 Dacă formatorul se plasează în partea stângă a scenei şi se adresează cursanţilor aflaţi în
dreapta lui, informaţiile au impact asupra emisferei cerebrale stângi, cognitive a
ascultătorilor, aceştia reacţionând mai bine la remarcile raţionale.
 Formatorul care-şi ascunde braţele în buzunarele hainei trădează un sentiment de
nesiguranţă, este prizonierul temerilor sale.

49
 Ghidul formatorului

 Formatorul care stă jos, cu una sau cu ambele mâini vârâte în buzunare, are ceva de
ascuns, are un temperament simulator, ţine un discurs fraudulos, este un mincinos.
 Formatorul care-şi ascunde mâna dreaptă la spate se teme să nu piardă controlul asupra
situaţiei.
 Formatorul care-şi ascunde mâna stângă la spate încearcă să-şi controleze emoţiile.
 Formatorul care stă cu braţele la spate, cu degetele de la mâna stângă în mâna dreaptă,
evită dialogul, refuză să re- analizeze situaţia.
 Mâna stângă folosită în întărirea discursului denotă inteligenţă practică; formatorul este
în acest caz un tactician, mai explicit decât cel cu mâna dreaptă dinamică.
 Mâna dreaptă folosită în susţinerrea discursului trădează un stil directiv, încordat.
 Formatorul care foloseşte în discursurile sale gesturi ale mâinii stângi este mai persuasiv
decât altul care va gesticula cu dreapta ca să îşi susţină convingerile.
 Dacă în timpul discursului mâinile formatorului tind să se depărteze de corp, înseamnă că
acesta are un caracter consensual.
 Dacă în timpul discursului mâinile formatorului se întorc sistematic către corpul său,
avem de-a face cu un egoist. Dacă mâinile formatorului sunt destul de active, înseamnă
că persoana este de obicei nervoasă sau îngrijorată ori stânjenită.
 Formatorul care schiţează un cerc cu degetul mare şi arătătorul de la mâna stângă, în sens
de garantare a celor spuse, nu-şi va ţine niciodată promisiunile.
 Formatorul care face acelaşi gest, dar cu degetele reunite ca un cioc de raţă, afirmă că
deţine soluţia, dar de fapt îşi ia timp să plaseze o minciună cât casa.
 Formatorul care stă sprijinit pe coate şi îşi apasă buricele degetelor unele de altele, cu
palmele întinse în formă de acoperiş şi îndepărtate, vorbeşte despre un subiect pe care nu-
l stăpâneşte bine, luând-o pe ocolite.
 Formatorul care stă sprijinit pe coate şi îşi încrucişează degetele, cu arătătoarele lipite
unul de celălalt, perpendicular pe gură şi îndreptate spre tavan, încearcă să vă înşele, este
un escroc.
 Formatorul care stă sprijinit pe coate şi îşi încrucişează degetele întinse în formă de grapă
(X), trădează o lipsă de onestitate dublată de rea credinţă, ipocrizie.
 Când ochii formatorului se mişcă în sus atunci când se vorbeşte despre trecut, se
rememorează cu sinceritate poveşti despre trecut.
50
 Ghidul formatorului

 Când ochii formatorului se mişcă în sus atunci când se vorbeşte despre prezent, atunci
înseamnă că vi se livrează un discurs preparat, memorat.
 Când ochii formatorului se mişcă dintr-o parte într-alta când se vorbeşte despre prezent,
se fac observaţii sincere despre prezent.
 Când ochii formatorului se mişcă dintr-o parte într-alta atunci când se vorbeşte despre
trecut sau când se cer fapte şi informaţii, atunci poate fi vorba de un mincinos.
 Dacă degetele de la mâna stângă ale formatorului scarpină pe furiş dosul palmei drepte
sau invers, acesta improvizează.
 Formatorul care-şi învârte pe deget inelul sau verigheta caută o schimbare, un subterfugiu
sau o ieşire de siguranţă. Dacă formatorul are tendinţa de a-şi linge buzele în timp ce ţine
un discurs, acesta este stresat pentru că vă livrează o minciună.
 Examinatorul care se sprijină pe cot şi-şi ascunde gura în spatele mâinii (dreapta sau
stânga) făcută cornet, vă spune că lucrarea este slabă.

Câteva sfaturi anti-stres:

 Ţineţi mâinile încleştate dreapta peste stânga, nu invers!
 Nu încrucişaţi degetele de la mâini, întrucât acest gest vă conferă un sentiment de
inferioritate care generează stres!
 Dacă staţi aşezat cu antebraţele pe masă, aşezaţi-vă mâna stângă peste dosul mâinii drepte
pentru a vă conferi stăpânire de sine!
 Ţineţi mâinile în buzunarele de la pantaloni!
 Ţineţi picioarele întinse cu glezna stângă peste glezna dreaptă, nu invers!
 Dacă staţi aşezat, nu încrucişaţi picioarele, ţineţi-le în unghi drept, cu tălpile lipite pe
pământ!
 Dacă staţi aşezat, nu vă încrucişaţi niciodată degetele de la mâini pe unul dintre genunchi,
cufundaţi-vă în scaun şi lăsaţi braţele atârnate pe partea de sus a acestuia, fără a vă prinde
de ea!
 Lipiţi palmele de obraji, este un gest de calmare, de liniştire!
 Observarea comportamentului verbal (conţinutul mesajelor) şi nonverbal (mimică,
gestică, voce, etc.) oferă de multe ori informaţii suplimentare despre persoana sau situaţia
în cauză.
51
 Ghidul formatorului

 Dificultăţile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a

unor comportamente la interpretări personale ale acestora, cu scopul de a influenţa per-
sonalitatea cursanţilor. Efectul acestei abordări greşite este pierderea relaţiei de încredere
cu cursanţii.

6. Obstacole în calea comunicării

Obstacole de ordin social: se referă la mediul profesional (spre exemplu sarcini multiple sau
neclare), la cadrul extraprofesional, la datini şi obiceiuri, la vârstă şi sex, la modele sociale şi la
apartenenţa la un cult sau la o sectă religioasă.
Obstacole de ordin cultural: se referă la limbă, vocabular, limbaj, nivel social, nivel
intelectual, precum şi la unele motivaţii care sunt determinate de interesul personal pentru su-
biectul aflat în discuţie.
Obstacole de ordin psihologic: se referă la anumite stări interioare: emotivitate (timiditate),
agresivitate, afectivitate, etc.
Obstacole de ordin individual: sunt legate, mai ales, de individualitatea fiecărei persoane şi
au în vedere: aparenţa fizică, ţinuta exterioară (vestimentaţia, coafura, dantura, etc.), ticurile,
accentul, starea de vioiciune, oboseală, moleşeală, modul de percepere a evenimentelor, lipsa
feedback-ului, comportamentul defensiv al receptorului, prezumţiile transmiţătorului, ignorarea
importanţei receptorului, etc.
Obstacole de ordin fizic: distanţa dintre emiţător şi receptor, obstacolele dintre emiţător şi
receptor (spre exemplu catedra, stâlpi, paravane).

3.2.3. Alte abilităţi ale formatorului în timpul prezentării

A. Furnizarea de informaţii
Atunci când vă pregătiţi prezentarea, trebuie să aveţi în vedere faptul că, în general, o
persoană nu poate asculta o prelegere mai mult de 15-20 minute, fără „să-i fugă mintea”în altă
parte.
Identificaţi care sunt cunoştinţele, aptitudinile şi abilităţile pe care le au cursanţii! în funcţie
de acestea, oferiţi informaţii noi într-o manieră clară, care să ducă la înţelegerea acestora!
Atunci când se constată lacune informaţionale, nu oferiţi feedback negativ cursanţilor în
legătură cu acestea, nu criticaţi persoana care le-a exprimat! Acest comportament duce la

52
 Ghidul formatorului

blocarea comunicării şi astfel nu mai puteţi încuraja curiozitatea şi nevoia de cunoaştere din
partea cursanţilor.
Dacă nu vă mai aduceţi aminte anumite aspecte din prezentarea pe care o faceţi, nu intraţi în
panică. Concentraţi-vă pe aspectele pe care le stăpâniţi cel mai bine şi conduceţi discuţia în
direcţia dorită de dumneavoastră.
Nu uitaţi că cei din faţa dumneavoastră nu ştiu că dumneavoastră nu ştiţi!
În furnizarea informaţiilor, utilizaţi piramida inversată, frecvent folosită de jurnalişti în
scrierea articolelor de presă, pentru a vă asigura că participanţii vor reţine esenţa prezentării:

Recomandări pentru furnizarea informaţiilor:

 Folosiţi un limbaj comun cu cel al cursantului!
 Transmiteţi numai informaţii corecte!
 Oferiţi informaţii suficiente!
 Exploraţi împreună alternativele unei teme, fără a le oferi ca fiind singurele soluţii pentru
acea problemă! învăţaţi cursantul să caute singur informaţii şi să le evalueze critic!
 Analizaţi şi modificaţi împreună cu participanţii informaţiile incorecte pe care aceştia le
deţin, oferind argumente pe care le înţeleg şi le acceptă!
 Folosiţi cu mult tact tautologiile (repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte
cuvinte), doar dacă aveţi impresia că mesajul dumneavoastră nu a fost înţeles pe deplin
sau corect, întrucât, în caz contrar, ele duc la pierdere de timp şi la frustrarea cursanţilor!
 Amintiţi-vă că modulele cel mai puţin interactive sau mai complexe trebuie să fie
programate în prima parte a zilei, când participanţii acordă mai mult interes cursului!

53
 Ghidul formatorului

Reducerea timpului de dezbatere nu garantează parcurgerea mai rapidă a subiectelor

dificile.

B. Ascultarea activă
Ascultarea este probabil cea mai importantă şi cea mai puţin practicată dintre aptitudinile
noastre inter-personale. Nimeni nu ne învaţă să ascultăm, astfel încât trebuie să deprindem
singuri această însuşire. E un proces activ, nu pasiv.
Deseori, cea mai mare încercare într-o prezentare este să faci auditoriul să asculte (nu doar
să audă) ceea ce spui. Cursanţii pot să nu fie atenţi dintr-o varietate de motive: poate că
informaţia este ¡relevantă, prea simplă sau prea complexă, ori o cunosc deja, nu există stimulente
vizuale, etc.
Trebuie să transmiteţi entuziasmul dumneavoastră participanţilor, dacă doriţi ca şi ei să fie
entuziasmaţi de prezentarea dumneavoastră.
Stând nemişcat, vorbind cu o voce monotonă, fără a avea un contact vizual bun cu
participanţii, veţi realiza o prezentare plictisitoare.
Surâsul ironic cu care se încheie un comentariu sugerează că persoana ştie mai multe decât
vrea să spună şi stimulează ascultarea activă.
Ascultare pasivă se manifestă printr-o privire introspectivă, goală, inexpresivă, clipitul des,
aprobatul mecanic.

Stiati că...?
Informaţiile de la televizor sunt ascultate pasiv şi selectiv în proporţie de 90%?.

Recomandări pentru o ascultare eficientă:

AŞA DA!!!
Formatorul:
 Acordaţi vorbitorului întreaga atenţie şi realizaţi contactul vizual cu acesta!
 Păstraţi o gândire liberă şi evitaţi prejudecăţile!
 Ascultaţi cu atenţie - păstraţi tăcerea şi evitaţi dominarea conversaţiei!
 Ascultaţi cursantul fără a fi preocupat de răspunsurile pe care doriţi să le daţi!

54
 Ghidul formatorului

 Neutralizaţi-vă ego-ul şi fiţi empatic!

 Provocaţi comunicarea prin folosirea de întrebări deschise!
 Reformulaţi cu propriile cuvinte mesajul, arătând că acesta a fost înţeles („Ceea ce vreţi
să spuneţi este că...”)\
 Concluzionaţi prin recapitularea principalelor teme şi sentimente exprimate pe parcursul
discuţiei!
 Recunoaşteţi contribuţia participanţilor şi aprobaţi!

Cursantul:
 Concentraţi-vă asupra a ceea ce se spune în acel moment!
 Repetaţi în minte cuvintele formatorului!
 Arătaţi interesul prin semnale verbale (sunete de aprobare - „da”, „înţeleg” „îhî”
„hmm”), şi nonverbale (precum datul din cap), pentru a-l convinge pe formator că este
ascultat cu interes şi respectat!
 Puneţi întrebări pentru a vă asigura că aţi înţeles corect ceea ce s-a spus!
 Confirmaţi prin comentarii că mesajul a fost înţeles!

AŞA NU!!!
 Nu repetaţi mesajul în manieră de papagal! Multe persoane, nefamiliarizate cu ascultarea
activă, nu fac altceva decât să reformuleze, cu alte cuvinte, remarcile vorbitorului.
Asemenea răspunsuri de papagal dau doar iluzia unei înţelegeri. Adevărata ascultare
activă presupune să trageţi concluzii şi asupra sensului care se ascunde dincolo de ceea ce
spune cealaltă persoană.
 Nu ignoraţi sentimentele! în timp ce aplică tehnicile ascultării active, mulţi oameni
ignoră sau minimalizează intensitatea sentimentelor despre care vorbeşte interlocutorul
lor. Este ca şi cum ar fi convinşi că dacă nu bagă în seamă o serie de sentimente, trăiri,
acestea vor dispărea. Este tocmai invers. Neluând în considerare intensitatea emoţiilor
celorlalţi, acestea vor avea tendinţa să se acutizeze. Asigurându-l pe interlocutor de
înţelegere, îi oferiţi posibilitatea de a se elibera de angoasa produsă de acele trăiri.
 Nuîntrerupeţi cursantul în mijlocul frazei!
 Nuinterpretaţi, nu judecaţi, nu acuzaţi!
55
 Ghidul formatorului

 Nureacţionaţi emoţional la cuvinte sau fraze personale!

 Nurepetaţi în minte care va fi următoarea întrebare!
 Nufaceţi judecăţi de valoare în funcţie de propriile atitudini, convingeri sau interese, în
termeni de „bine” sau „rău”, „acceptabil” sau „neacceptabil”, „potrivit” sau
„nepotrivit”, „interesant” sau „neinteresant”!
 Nuascultaţi din conversaţie doar ceea ce vreţi să auziţi!
 Nuvă simţiţi ameninţat sau jignit pentru faptul că unii cursanţi au valori diferite de cele
ale dumneavoastră!
 Nu utilizaţi etichete din dorinţa de a integra interlocutorul într-o categorie!

Cum ştiţi că o persoană vă ascultă?

 vă priveşte când vorbiţi;
 întreabă pentru a clarifica ceea ce spuneţi;
 întreabă pentru a demonstra că urmăreşte firul prezentării;
 nu vă întrerupe nejustificat;
 nu vă grăbeşte;
 repetă lucrurile pe care le spuneţi pentru a se asigura că a înţeles;
 este controlat emoţional şi în limbaj.

Bariere de ascultare
- imposibilitatea de a auzi: poziţia pe scaun, dificultăţi de auz, distanţa mare, etc.;
- prejudecăţi în ceea ce priveşte vorbitorul, subiectul, opiniile exprimate;
- bariere de limbaj: jargon, argou, regionalisme, accent, ritmul vorbitorului, dificultăţi de
exprimare;
- lipsa de interes faţă de subiect sau de tema deja cunoscută;
- lipsa de încredere în interlocutor;
- dialogul surzilor: fiecare parte îşi susţine propria poziţie, nefîind atentă la argumentele
celorlalţi;
- factori de mediu care distrag atenţia: prea cald, prea frig, zgomot, lipsa confortului;
- factori interni care distrag atenţia: stări de visare, oboseală, gândire îndreptată spre
altceva, incapacitatea de a accepta propriile greşeli;

56
 Ghidul formatorului

- presupuneri asupra a ceea ce s-a spus;

- vă aflaţi acolo pentru că trebuie;
- comportamentul nonverbal al vorbitorului;
- dialogul mut (din capul nostru) cu vorbitorul;
- gândurile aiurea.

C. Adresarea întrebărilor
De obicei, punem întrebări pentru a obţine detalii suplimentare despre un subiect sau
pentru a clarifica folosirea unei noţiuni.
Întrebările trebuie să fie astfel formulate încât să nu pară ameninţătoare pentru
interlocutor, întrucât, în caz contrar, acesta se va simţi iritat şi nevoit să reacţioneze.
Înainte de a lansa o întrebare, fiţi siguri că aveţi un motiv întemeiat; identificaţi clar ce
vreţi să aflaţi, folosiţi coduri non- verbale! Se poate întampla ca ceea ce credeţi dumneavoastră
că a vrut să spună cineva să nu corespundă cu înţelesul pe care acea persoană l-a dat mesajului.
Faceţi un pas înainte când vi se adresează o întrebare! Dacă vă retrageţi, înseamnă că
nu sunteţi capabil să oferiţi un răspuns valabil.

Ce fel de întrebări puteţi folosi?

 întrebări închise: acele întrebări care generează răspunsuri în termeni de „da”sau
„nu”(„Aţi găsit soluţia la problema X?”); duc de cele mai multe ori la întreruperea
comunicării; le putem utiliza pentru clarificarea unei informaţii concrete.
 întrebări directe: variante ale întrebărilor închise, caracterizate printr-o cantitate limitată
de informaţii cerute de către cel care întreabă: „La ce oră aţi început azi cursul?”
 întrebări deschise: îl ajută pe interlocutor să-şi exprime atitudinile, valorile,
sentimentele şi opţiunile asupra unei probleme abordate; facilitează procesul de
comunicare prin invitaţia de a descrie situaţia: „Aţi putea să-mi spuneţi mai multe
despre „Puteţi să descrieţi situaţia X ?”, „Cum aţi reuşit să rezolvaţi problema
X?”întrebări justificative („De ce...?”): trebuie folosite cu mult tact; nu sunt
recomandate în orice situaţie, întrucât repetarea lor ar putea fi privită de către cursant ca
un interogatoriu; determină o atitudine defensivă din partea interlocutorului, acesta
încercând să găsească explicaţii sau scuze pentru comportamentul său.

57
 Ghidul formatorului

 întrebări ipotetice: variante ale întrebărilor deschise, sunt utile pentru vizualizarea
consecinţelor pozitive sau negative ale unor acţiuni şi pentru luarea în considerare a unor
alternative diferite de acţiune; permit testarea reacţiilor interlocutorului la o situaţie dată
(„Ce aţi face dacă...?”).
 întrebări de sondare: variante ale întrebărilor deschise, scopul lor fiind de încurajare a
interlocutorului pentru oferirea de informaţii suplimentare. în general, sunt utilizate după
o întrebare închisă. „Credeţi că aveţi aptitudini de formator?”(întrebare închisă). „Cum
motivaţi răspunsul dumneavoastră?”(întrebare de sondare).
 întrebări de clarificare: variante ale întrebărilor deschise, scopul lor fiind de clarificare
a subiectelor mai deosebite sau neclare („Cum aţi înţeles problema X?”).
 întrebări de dirijare: sugerează răspunsul aşteptat (Nu credeţi că... ?”).
 întrebările răspuns la altă întrebare - generatoare de opţiuni, provocatoare: au
scopul menţinerii controlului asupra conversaţiei sau asupra interlocutorului („Să vedem
ce ar trebui să facem in situaţia asta?”, Dumneavoastră cum credeţi că ar trebui să
procedăm?”)
 întrebări reflexive: întrebări la care comentariile interlocutorului sunt rezumate sub
forma unei noi întrebări („Aşadar, credeţi că ne lipsesc datele necesare pentru...?”).

Cum trebuie să utilizaţi întrebările?

AŞA DA!!!
 Folosiţi întrebări care nu conţin fraze lungi!
 Formulaţi întrebările clar şi precis!
 Folosiţi cuvintele pe care le preferă cursantul!
 Acordaţi interlocutorului o pauză după întrebare, pentru ca acesta să se poată gândi la un
răspuns!
 Folosiţi întrebări deschise şi mai puţin întrebări închise - cele deschise încurajează
comunicarea!
 Ascultaţi răspunsul oferit şi observaţi comportamentul nonverbal al cursantului!

AŞA NU!!!
 Nu folosiţi întrebări care afirmă existenţa unei singure opţiuni!

58
 Ghidul formatorului

 Nu repetaţi întrebările pe care cursanţii nu le-au înţeles, pentru că acest lucru le poate
induce sentimentul că au făcut o greşeală; reformulaţi întrebarea!
 Nu reacţionaţi la fiecare răspuns cu o nouă întrebare!
 Nu puneţi mai multe întrebări deodată - se creează confuzie, interlocutorul neştiind la ce
întrebare să răspundă!
 Nu încercaţi să sugeraţi răspunsul - manipulându-l pe cel care răspunde, îi îngrădiţi
libertatea de exprimare!
Nu uitaţi: Cine întreabă, conduce!

D. Parafrazarea
Parafrazarea este abilitatea de a exprima în cuvinte proprii ceea ce aţi înţeles din mesaj, de
reformulare a ceea ce vi separe esenţial în mesaj şi are ca scop clarificarea aspectelor legate de
subiectul sau tema în discuţie.
Această metodă vă dă posibilitatea de a verifica dacă aţi înţeles bine sensul celor comunicate,
iar cursantul va înţelege că l-aţi ascultat.
Exemplu: „Vreţi să spuneţi că....”, „Deci, dumneavoastră consideraţi că...” „Ceea ce
spuneţi dumneavoastră se referă la...”„Cu alte cuvinte...”
Parafrazaţi atunci când nu sunteţi sigur că aţi înţeles mesajul, sau dacă ceea ce vi s-a transmis
vi se pare a fi o contradicţie.

Când utilizaţi parafrazarea, ţineţi cont de următoarele reguli:

AŞA NU!!!
 Nu pretindeţi că aţi înţeles ceva, dacă de fapt nu aţi înţeles, sau dacă nu sunteţi sigur că
ceea ce aţi înţeles este ceea ce vroiau cursanţii să vă comunice!
 Nu definiţi problemele în locul cursanţilor!
 Nu judecaţi, nu evaluaţi, nu interpretaţi şi nu minimalizaţi ceea ce vă comunică cursanţii!
 Nu utilizaţi sarcasmul sau ironia în feedback-ul pe care îl oferiţi!
 Nu utilizaţi alte cuvinte sau informaţii, pe care cursanţii nu le-au transmis în mesaj,
pentru a nu da o interpretare personală a mesajului şi pentru a nu influenţa direcţia comu-
nicării!

59
 Ghidul formatorului

E. Rezumarea
Este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată cele mai importante aspecte ale
discursului formatorului.Rezumatul trebuie să fie clar, succint şi optimist.
Scopurile rezumării sunt acelea de a recapitula conţinutul unui discurs sau de a încheia o
discuţie.
Ea este folosită şi pentru stabilirea priorităţilor şi alternativelor de abordare a unei teme
sau unui subiect, sau pentru clarificarea perspectivelor cursanţilor asupra alternativelor de
abordare a acelui subiect, ori pentru punctarea progresului făcut, care insuflă cursanţilor
convingerea că sunt pe drumul cel bun.
Este utilă şi ca formă de deschidere a unei noi etape a discuţiei pe tema stabilită,
reamintind astfel concluziile etapelor anterioare.
Rezumarea se realizează împreună cu cursanţii, iar în această fază se clarifică şi
subiectele care necesită o abordare ulterioară.

F. Feedback-ul
Feedback-ul este o componentă deosebit de importantă a comunicării.
Este definit ca fiind totalitatea mesajelor verbale şi nonverbale pe care o persoană le
transmite în mod conştient sau inconştient ca răspuns la comunicarea altei persoane.
Feedback-ul este necesar pentru a determina măsura în care mesajul a fost înţeles, crezut şi
acceptat.

Tipuri de feedback
1. Feedback-ul evaluativ; constă în a face judecăţi asupra modului în care cineva a
rezolvat o sarcină:
 feedback pozitiv: încearcă să menţină comunicarea în direcţia în care se află deja;
 feedback negativ: are o funcţie corectivă, ajută la diminuarea sau eliminarea
comportamentelor de comunicare nepotrivite;
 feedback formativ: aduce în discuţie aspecte din avantajele feedback-ului pozitiv şi
negativ.
2. Feedback-ul nonevaluativ:

60
 Ghidul formatorului

 feedback de tip probatoriu: constă în aducerea unor informaţii noi pentru ca discuţia să
continue până la clarificarea tuturor punctelor de vedere;
 feedbacksuportiv: constă în a asista sau a susţine pe cineva până la rezolvarea sarcinii;
 feedback-ul de sondare: presupune să cereţi persoanei din faţa dumneavoastră informaţii
suplimentare pentru „completarea” problemei;
 feedback interpretativ: constă în a parafraza pentru a vă asigura că aţi înţeles ce vrea să
spună sau să facă cursantul;
 feedback-ul„mesajul-eu”: de cele mai multe ori, modalitatea noastră de a pune problema
este de a centra mesajul negativ asupra celeilalte persoane; pentru a evita o astfel de
abordare, care conduce inevitabil la dificultăţi şi blocaje în comunicare, este necesar să
înlocuiţi în mesajele pe care le transmiteţi celorlalţi cuvântul „fu”cu „eu”.

Caracteristicile feedback-ului:
 Feedback-ul este personal: „sunt bucuros...” „mi-a plăcut...”
 Feedback-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv şi nu
distructiv; scopul este de a-l susţine şi ajuta pe cursant şi nu de a-l evalua sau judeca.
 Feedback-ul trebuie să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament anume şi nu
pe unul general; este de preferat să conţină exemple recente.
 Feedback-ul trebuie să fie descriptiv, şi nu evaluativ sau critic: se recomandă evitarea
cuvintelor „bun” sau „rău”.
 Feedback-ul trebuie oferit pentru acele comportamente şi atitudini care pot fi schimbate.
 Feedback-ul trebuie să ofere alternative comportamentale.
 Feedback-ul trebuie să fie mai curând solicitat decât impus.
 Feedback-ul trebuie oferit imediat, în momentul în care a fost solicitat.
 Feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentuluipersoanei şi nu persoanei în
general.
 Feedback-ul trebuie verificat, pentru a se asigura o comunicare clară.
 Feedback-ul poate avea loc între cursanţi, de la cursant la formator şi de la formator la
cursant.
 Feedback-ul nu transmite judecăţi de valoare, ci senzaţii, sentimente.

61
 Ghidul formatorului

 Feedback-ul nu este un sfat.

 Feedback-ul trebuie să fie asumat.

Tehnici de utilizare a feedback-ului:

Exploraţi problema pentru a cunoaşte în profunzime dificultăţile cu care se confruntă
cursantul!
Exploraţi sentimentele cursantului: „Cum vă simţiţi în legătură cu problema X ?” sau
,,În ce măsură v-a afectat problema X?”!
Parafrazaţi sentimentele cursantului, chiar şi conţinutul problemei, printr-o propoziţie de
înţelegere: „Da, aşa este”! Acestea îl ajută pe cursant să obţină o serie de confirmări sau să-şi
corecteze percepţiile atunci când le aude pe ale dumneavoastră.
Dacă nu înţelegeţi bine despre ce se comunică, puneţi o întrebare deschisă de tipul: „Am
impresia că nu am înţeles prea bine. Mai puteţi spune o dată?”.
Redirecţionaţi conversaţia dacă celălalt se abate de la subiect! El face acest lucru fie
atunci când simte că nu-l înţelegeţi, fie când nu îşi dă seama ce este mai important pentru el.
Fiţi atent la folosirea expresiei „Te înţeleg”!Întrucât noi nu înţelegem întotdeauna situaţia unei
alte persoane; este mai prudent să spunem „Se pare că vă este greu” sau „Nu ştiu exact prin ce
treceţi, dar văd că sunteţi foarte supărat”.
Respectaţi intimitatea cursantului! Asiguraţi-vă că acesta doreşte într-adevăr să vă
povestească despre problema sa! Asiguraţi-l de discreţia dumneavoastră!
Încercaţi să menţineţi discuţia la obiect! Pericolul ascultării active constă în faptul că,
odată ce oamenii „s-au deschis”, nu se mai opresc; cu cât dumneavoastră reiteraţi ceea ce spun
cursanţii, cu atât ei divaghează mai mult; pentru a controla discuţia, utilizaţi formule de genul
„Ce spuneţi este foarte important, dar, din păcate, timpul este foarte scurt. Aţi ajuns la vreo
concluzie?”.
Fiţi atenţi la mesajele nonverbale!

Recepţionarea feedback-ului:
Când sunteţi la capătul receptor al procesului de feedback, vă puteţi ajuta pe voi înşivă
încurajându-l pe emitent să-şi folosească aptitudinile descrise mai sus. Cel mai bine puteţi face
acest lucru prin ascultare.

62
 Ghidul formatorului

Recepţionarea unui feedback poate fi neplăcută, dar acesta nu constituie un dezavantaj în

comparaţie cu faptul de a nu şti ceea ce gândesc sau simt alţii în legătură cu dumneavoastră.
Oamenii au păreri despre dumneavoastră şi percepţii ale comportamentului dumneavoastră şi
este bine sâ fiţi conştient de ele.
Totuşi, este important să ţineţi minte că sunteţi îndreptăţit să aveţi propria dumneavoastră
părere şi că puteţi ignora informaţii sau comportamente cu o semnificaţie minoră, irelevante.
Înainte să răspundeţi, fiţi sigur că aţi înţeles ceea ce vi s-a spus. Dacă trageţi concluzii
pripite, dacă deveniţi defensiv sau dacă treceţi la atac, puteţi împiedica oamenii să vă ofere feed-
back. Parafrazaţi pentru a verifica dacă aţi înţeles feedback-ul care v-a fost transmis.
Verificaţi feedback-ul împreună cu alţii, pentru a observa dacă aceştia împărtăşesc acelaşi
punct de vedere. Dacă vă bazaţi pe o singură sursă de informaţii, puteţi ajunge la o concluzie
particulară despre care să credeţi că este împărtăşită de toată lumea, deşi în realitate ar fi cu totul
altfel.
Nu ezitaţi să cereţi feedback asupra comportamentului dumneavoastră atunci când
persoanele din jurul dumneavoastră nu o fac benevol. Uneori cei din jur evită să dea feedback
din dorinţa de a vă „proteja” sau pur şi simplu din indiferenţă ori delăsare.
Feedback-ul este un instrument foarte valoros pentru dezvoltarea personală, pentru
adaptarea la cerinţele grupurilor din care facem parte. De aceea, el nu trebuie irosit.
Nu uitaţi să mulţumiţi pentru feedback-ul primit!

G. Metode deformare
Dintre numeroasele metode şi tehnici de formare, dintre care pe o parte le-am enumerat într-
un capitol anterior, am ales să vă prezentăm 11 metode de formare specifice adulţilor pe care le-
am considerat mai atractive.
G.1. Acvariul (fishbowl)
Pasul 1: Rugaţi o parte a participanţilor să formeze un cerc de discuţii şi aşezaţi participanţii
rămaşi de jur împrejurul lor, formând un cerc de ascultători.
Pasul2: Când discuţiile grupului din centru s-au terminat, invitaţi pe rând ascultătorii să-şi
spună părerea. în acest timp, cei din mijloc nu au dreptul la replică.
Pasul3: Invitaţi grupul din centru să răspundă la comentariile ascultătorilor, după ce aceştia
şi-au spus părerile.

63
 Ghidul formatorului

Pasul 4: Cursanţii îşi schimbă locurile (cercul interior trece în exterior şi invers) iar rolurile
de observator/observat se inversează.
Puneţi o limită de timp discuţiei, pentru a da prilejul apoi grupului să dezbată concluziile.

G.2. Ciorchinele
Pasul 1: Se scrie în mijlocul tablei, a paginii caietului sau a hârtiei de flipchart un cuvânt (o
temă) care urmează a fi cercetară).
Pasul 2: Cursanţii notează în jurul cuvântului (temei) toate ideile, sintagmele sau
cunoştinţele care le vin în minte în legătură cu tema respectivă, ducându-se linii între acestea şi
cuvântul iniţial.
Pasul 3: Pe măsură ce se scriu cuvintele, se duc linii între ideile ce par a fi conectate.
Pasul4: Activitatea se opreşte atunci când s-a atins limita de timp acordată sau când se
epuizează ideile.

G.3. Colţurile
După alegerea temei, se procedează astfel:
Pasul 1: Cursanţii se gândesc la problema/ tema respectivă.
Pasul 2: Determinaţi ce poziţii se pot adopta în legătură cu tema discutată (2-3 opţiuni);
formatorul poate stabili dinainte ce poziţii pot lua cursanţii sau aceştia pot să le stabilească
singuri.
Pasul 3: Cursanţii optează argumentat pentru una dintre poziţii (în scris sau „în gând”).
Pasul 4: Cursanţii care sunt în favoarea poziţiei A se duc într-un colţ al încăperii, cei care
sprijină poziţia B (poziţia opusă poziţiei A) se duc în alt colţ, indecişii se pot aşeza în mijlocul
încăperii sau într-un alt colţ; dacă există grupuri cu o opinie diferită, acestea vor fi poziţionate în
alte părţi ale încăperii.
Pasul 5: Timp de cinci minute, cursanţii trec în revistă propriile argumente în favoarea
poziţiei lor şi vor stabili argumentele grupului; doi purtători de cuvânt îi vor reprezenta în
dezbaterea ce va urma.

G.4. Cubul
Pasul 1: Se anunţă tema pusă în discuţie.

64
 Ghidul formatorului

Pasul2: Se împarte clasa în 6 grupuri.

Pasul3: Se ia un cub, iar pe feţele lui se notează cuvintele:
a. „descrie”-culorile, formele, mărimile/dimensiunile;
b. „compară”- asemănările şi diferenţele specifice faţă de alte realităţi;
c. „asociază”- tema în discuţie cu alte teme (La ce te îndeamnă să te gândeşti?);
d. „analizează”- Spune din ce se compune, din ce este făcut, etc.?;
e. „aplică” - Cum poate fi folosită? Ce poţi face cu ea?;
f. „argumentează”- pro sau contra ei, enumerând suficiente motive care să susţină
afirmaţiile tale.
Pasul4: Setrage la sorţi fiecare faţă a cubului, astfel încât fiecărei echipe îi revine sarcina
de a răspunde unei cerinţe.
Pasul5: Se stabileşte raportorul fiecărei grupe.
Pasul 6: Cursanţii rezolvă cerinţele pe foi, la tablă, etc.
Pasul 7: Raportorul grupului va prezenta întregii clase modul în care grupul său a
rezolvat cerinţa.
Pasul 8: Se aduc lămuriri, completări de către formator.

G.5.Diagrama Venn
O diagramă Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun parţial. Ea poate
fi folosită pentru a arăta asemănările şi diferenţele dintre două idei sau concepte.
Formatorul cere participanţilor să construiască o asemenea diagramă completând în
perechi doar câte un cerc care să se refere la unul din cele două concepte. Apoi se pot grupa câte
patru pentru a-şi compara cercurile, completând împreună zona de intersecţie a lor cu elementele
comune celor două concepte.

G.6.Explozia stelară (starbursting)

Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?,
Când?

65
 Ghidul formatorului

G.7. Floarea de nufăr

Pasul 1: Se enunţă problema sau tema centrală care se va scrie în mijlocul tablei/planşei.
Pasul 2: Se cere cursanţilor să se gândească la ideile sau aplicaţiile legate de tema
centrală.
Pasul 3: Se trec ideile cursanţilor în cele 8 „petale” de la A la H în sensul acelor de
ceasornic.
Pasul 4: Cele 8 idei deduse vor deveni noi teme centrale pentru alte câte 8 petale.

G.8. Frisco
Pasul 1: Se propune spre analiză o situaţie problemă.
Pasul 2: Se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul şi optimistul.
Pasul 3: Se dezbate situaţia-problemă:
 conservatorul apreciază meritele soluţiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor
îmbunătăţiri;
 exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;
 pesimistul va releva aspectele nefaste ale oricăror îmbunătăţiri;
 optimistul va găsi posibilităţi de realizare a soluţiilor propuse de exuberant.

G.9. Pălăriile gânditoare

Pasul 1: Se propune spre analiză o situaţie problemă.

66
 Ghidul formatorului

Pasul2: Fiecărei persoane sau unui grup restrâns de persoane li se atribuie prin tragere la
sorţi pălării de o anumită culoare (albă, galbenă, roşie, verde, albastră, neagră).
Pasul 3: Se dezbate situaţia-problemă:
 Pălăria albă - deţine informaţii despre tema pusă în discuţie, face conexiuni, oferă
informaţia brută aşa cum a primit-o - informează. Albul (absenţa culorii) indică neu-
tralitatea.
 Pălăria galbenă - este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează
optimist posibilităţile, creează finalul - efortul aduce beneficii. Galbenul semnifică
lumina, optimismul.
 Pălăria roşie - îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea faţă de persoanele întâlnite,
nu se justifică - spune ce simte. Roşul indică implicarea afectivă.
 Pălăria verde - oferă soluţii alternative, idei noi, inovatoare, caută alternative („Ce trebuie
făcut?”) - generează idei noi. Verdele este culoarea ierbii, a fertilităţii.
 Pălăria albastră - este liderul, conduce activitatea; este responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii - clarifică, alege soluţia corectă. Albastrul sugerează in-
dependenţa, detaşarea, calmul, controlul.
* Pălăria neagră - este criticul, prezintă posibile riscuri, pericole, greşeli la soluţiile propuse,
exprimă doar judecăţi negative - identifică greşelile. Negrul (culoarea nopţii) semnifică
întunericul, pesimismul.

G.10. Tehnica 6/3/5 (Brainwriting)

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare brainstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de
hârtie care circulă între participanţi şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting.
Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie
de hârtie câte 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în
30 de minute, în fiecare grup).
Etapele metodei 6/3/5:
Pasul 1: Se împarte clasa în grupe a câte 6 membri fiecare.
Pasul2: Se formulează problema şi se explică modalitatea de lucru.
Pasul 3: Se distribuie fiecărui cursant câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane.

67
 Ghidul formatorului

Pasul 4: Desfăşurarea activităţii în grup. în acesta etapă, are loc o îmbinare a activităţii
individuale cu cea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi are de notat
pe o foaie 3 soluţii în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi
de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din
stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi,
adaptându-le, îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.
Pasul 5: Se analizează soluţiile şi se reţin cele mai bune.
Pasul 6: Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele.

G.11. Metoda Sinelg

Presupune identificarea, în conţinutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, a
informaţiei deja cunoscute (✓), a informaţiei contradictorii cu ceea ce participanţii ştiu deja (-),
a informaţiei noi (+) şi a informaţiei despre care doresc lămuriri suplimentare (?).
Clasificarea informaţiilor se poate realiza cu ajutorul tabelului Sinelg:
„√” „-” „+” „?”

La final, un sfat... Pentru a eficientiza lucrul în echipă, daţi roluri cursanţilor!

 VERIFICATORUL - verifică dacă toată lumea înţelege ce se lucrează;
 CITITORUL - citeşte materialele scrise pentru grup;
 COORDONATORUL - organizează munca echipei, foloseşte calităţile şi talentul
membrilor echipei, deleagă sarcinile;
 COECHIPIERUL - ajută pe ceilalţi, promovează un mod de lucru bazat pe cooperare;
 IMPLEMENTATORUL - foloseşte latura practică în rezolvarea problemei;
 ASCULTĂTORUL ACTIV - repetă sau reformulează ce au spus alţii;
 INTEROGATORUL - extrage idei de la toţi membrii grupului;
 INVESTIGATORUL - explorează idei sau posibilităţi noi;
 INOVATORUL - generează idei noi, oferă soluţii alternative în rezolvarea problemelor;
 MODELATORUL - modelează activitatea echipei, urgentează rezolvarea problemei;
 ISCOADA - caută informaţiile necesare la alte grupuri sau la formator;
 ÎNCURAJATORUL - felicită, ajută, încurajează fiecare membru al grupului;

68
 Ghidul formatorului

 CÂRCOTAŞUL - sugerează o alternativă la soluţia grupului;

 DEZBINATORUL - încearcă să distrugă unitatea grupului;
 GESTIONARUL - distribuie şi adună materialele necesare;
 MONITORUL - se asigură că nimic nu a fost scăpat din vedere;
 EVALUATORUL - analizează ideile, evaluează sugestiile;
 REZUMATORUL - trage concluziile în urma discuţiilor, în aşa fel încât acestea să aibă
sens;
 CRONOMETRUL- are grijă ca grupul să se concentreze pe sarcină şi ca lucrul să se
desfăşoare în limitele de timp stabilite;
 RAPORTORUL - expune concluziile grupului în faţa întregii audienţe.

IMPORTANT!!!
Participanţii la formare trebuie să schimbe rolurile la ñeca re activitate, pentru că scopul
este să ei să poată îndeplini toate rolurile simultan.

H. Lucrul în echipă cu alţi formatori

În situaţia în care realizaţi activităţile de formare împreună cu alţi formatori, respectaţi
următoarele reguli:
 Colaboraţi în toate fazele instruirii (planificare, pregătire, realizare, evaluare)!
 Prezentaţi pe rând, conform planificării stabilite!
 Stabiliţi un cod de semnale nonverbale prin care să vă anunţaţi coechipierul dacă doriţi să
interveniţi!
 Nu vă întrerupeţi unul pe celălalt!
 Formatorul care nu prezintă stă într-una din părţile lateralesau în spatele sălii, pentru a nu
atrage atenţia participanţilor, dar pentru a păstra contact vizual cu colegul său care
prezintă! (Nu vă aşezaţi printre cursanţi, pentru că aceştia vă vor căuta cu privirea şi nu
vor mai fi atenţi la cel care vorbeşte!).
 Sprijiniţi-vă reciproc şi promovaţi o imagine bună echipei pe care o formaţi! Nu este
vorba despre cine este mai bun şi mai deştept, ci este vorba despre echipa care trebuie să
apară cea mai potrivită pentru formarea respectivă.

69
 Ghidul formatorului

I. Rezolvarea conflictelor
De câte ori doi sau mai mulţi oameni sunt împreună, mai devreme sau mai târziu un conflict
va apare. Mai mult decât atât, o existenţă fără nici un fel de conflict ar fi deosebit de plictisitoare.
Oamenii caută conflictul în viaţa lor, fie provocându-l şi luând parte la el, fie doar privindu-l ca
observatori, în competiţii sportive, jocuri, piese de teatru, filme sau ştiri de televiziune.
Conflictul nu este neapărat negativ, ci este pur şi simplu un fapt natural datorat
convieţuirii într-o societate complexă, în realitate, problema nu o constituie conflictul, ci doar
proasta gestionare a acestuia, modul cum răspundem în asemenea situaţii.
În mod evident, ne temem cu toţii de conflicte. Cele mai mici altercaţii, confruntări,
dezacorduri sau neînţelegeri cu cei din jur, deşi frecvente (am putea spune chiar cotidiene), ne
provoacă anxietate, agitaţie psiho-motorie, insomnie, adică tot soiul de manifestări care ne fac să
ne risipim - aparent inutil - energia fizică şi psihică în diverse jocuri şi scenarii, de cele mai
multe ori individuale, în plan virtual / imaginativ.

Cauze ale conflictelor pot fi:

 scopurile, obiectivele, interesele diferite;
 stările emoţionale;
 comportamentul individual sau de grup;
 sistemul de valori;
 relaţiile interpersonale;
 definiţiile divergente sau neclarităţile în asumarea rolurilor;
 rolurile suprapuse;
 simţul proprietăţii;
 prea mulţi oameni într-un spaţiu prea mic;
 lipsa de informaţie;
 negarea;
 nevoia de control;
 decalajele de putere;
 lipsa de abilităţi de comunicare;
 diferenţele de personalitate;

70
 Ghidul formatorului

 stilurile personale;
 resursele limitate;
 procedurile;
 constrângerile de timp;
 egoismul sau apărarea propriilor drepturi;
 reaua intenţie;
 emoţiile;
 valorile şi principiile etice sau morale, mentalităţile, ideologiile, credinţele diferite;
 percepţiile diferite sau greşite.

Ce urmăresc oamenii dificili?

Adeseori, grupul de participanţi include unul sau mai mulţi membri care devin
diversionişti. Acest lucru se poate manifesta prin diverse modalităţi:
 o atitudine dezinteresată şi o lipsă de implicare;
 o provocare permanentă a formatorului sau a altor participanţi;
 remarci maliţioase, sarcasm sau folosirea exagerată a glumelor;
 un limbaj al corpului care sugerează plictiseală sau sfidare.
Cea mai bună modalitate de a aborda acest comportament este acela de a-l preveni.
De multe ori, oamenii consideraţi dificili acţionează ca atare pentru că doresc să fie băgaţi în
seamă sau să obţină o recompensă.
Unii oameni vor răspunde pozitiv la lucrurile care le dau sentimentul că sunt influenţi. Puteţi
încerca să daţi unei persoane dificile mai multe responsabilităţi sau să le solicitaţi contribuţia mai
des pentru a vedea dacă obţineţi un efect pozitiv.
Luaţi în considerare şi faptul că oamenii care sunt etichetaţi drept dificili ar putea să nu ştie
cum să se comporte altfel sau cum să abordeze o anumită situaţie care le cauzează disconfort.
Atunci când organizaţi o sesiune de formare, asiguraţi-vă că fiecare participant vine din
propria dorinţă. Dacă nu, resentimentul care ar trebui probabil direcţionat către şeful lor se
îndreaptă, pe nedrept, asupra dumneavoastră.
Evitaţi contactul vizual insistent cu persoanele dominante, acest lucru nu va face decât să le
încurajeze.

71
 Ghidul formatorului

Cereţi participanţilor să îşi exprime gândurile în faţa întregului grup şi rugaţi-i să amâne
conversaţiile particulare sau cele care nu interesează grupul pe durata pauzei.

Cum gestionaţi situaţiile conflictuale?

 Ce este agresivitatea verbală?
Agresivitatea verbală este un comportament deviant care se poate face în cel puţin 5 moduri:
prin ton, prin conţinutul afirmaţiilor, prin limbajul folosit, prin audienţă şi prin volumul
mesajului.
Ea are următoarele caracteristici:
 se concentrează asupra a ceea ce suntem, nu asupra a ceea ce facem;
 caută să rănească, nu să exprime sentimente;
 pune în discuţie lipsurile într-un fel care descurajează schimbarea constructivă;
 este disproporţionată faţă de situaţia normală de comunicare;
 este deseori însoţită de un act sau de un gest deosebit sau violent.
Mai întâi de toate, pentru a putea evita conflicte sau atacuri verbale cu anumite persoane, un
formator trebuie să îşi cunoască propriile tendinţe ale personalităţii. Mare parte din frustrarea faţă
de alte persoane nu derivă din defectele ambelor părţi, ci din perspectivele diferite din care sunt
privite lucrurile.

 Verificaţi care este atmosfera din clasă!

Rugaţi participanţii să spună cum se simt în clasă.
Oferiţi-le tuturor posibilitatea să-şi exprime sentimentele şi punctele de vedere, pentru că
acest lucru vă va ajuta să preveniţi situaţiile conflictuale!
Daţi-le participanţilor cu puncte de vedere negative posibilitatea să şi le exprime, pentru a-i
face să simtă că şi-au jucat rolul şi să se implice mai mult!
Nu uitaţi să urmăriţi comportamentul nonverbal al cursanţilor şi să identificaţi semnele de
nemulţumire, impulsivitate, furie, ostilitate pe care la transmit aceştia: îşi scarpină barba, îşi
sprijină bărbia în pumnul stâng, îşi prinde bărbia între degetul mare şi arătător, îşi ciupeşte sau îşi
ascunde buzele, îşi ţine capul trei sferturi spre dreapta, îşi prinde cotul drept cu mâna stângă, îşi
ţine degetul mare cu arătătorul în poziţie asemănătoare bobărnacului, îşi prinde încheietura
mâinii drepte cu stânga, îşi prinde încheietura mâinii stângi cu dreapta, etc.

72
 Ghidul formatorului

Cum trebuie să vă comportaţi când două sau mai multe persoane încep să discute mai
aprins sau să se certe?
AŞA DA!!!
 Înainte de a lua vreo atitudine, observaţi gradul de tensiune şi expresiile emoţionale din
rândul grupului şi despre ce se discută!
 Când cineva se plânge de dumneavoastră, vă critică sau vă atacă, asiguraţi-l că l-aţi
înţeles bine şi că ţineţi seama de ce spune el!
 Amintiţi-le regulile asupra cărora aţi convenit în prima zi de curs şi cu care toţi cursanţii
au fost de acord!
 Verificaţi dacă este o problemă a întregului grup sau doar una între doi indivizi şi vedeţi
dacă este necesară dezbaterea ei „publică”.
 Întrebaţi dacă membrii grupului sunt perturbaţi de această controversă; dacă nu este un
atac la persoană, nu afectează grupul şi are legătură cu subiectul discutat, lăsaţi-o să
continue şi implicaţi-i şi pe ceilalţi participanţi!
 Dacă faceţi echipă cu un alt formator care se află în asemenea situaţii, nu interveniţi în
discuţie (lăsaţi-l să-şi exercite autoritatea)! Dacă vedeţi că nu se descurcă, încercaţi să-i
sugeraţi discret o pauză şi discutaţi împreună modalitatea cea mai bună de rezolvare!
 Întrebaţi ce s-a întâmplat şi lăsaţi-i să vorbească pe rând, fără a-i întrerupe sau a-i jigni!
 Asiguraţi-vă că aţi înţeles care este problema (parafrazaţi)! Când sunteţi supărat, ascultaţi
mai mult şi vorbiţi mai puţin!
 Spuneţi că sunteţi nemulţumit, dar nu acţionaţi ca un nemulţumit!
 Concentraţi-vă asupra problemei şi sentimentelor, nu asupra persoanei. Daţi-le de înţeles
că le recunoaşteţi şi le înţelegeţi supărarea prin folosirea unor afirmaţii empatice şi prin a-
i asculta înainte de a trece la problema în sine! încurajaţi exprimarea sentimentelor şi a
opiniilor!
 Căutaţi împreună cauzele nemulţumirii, întrebaţi-i ce vor să facă, aflaţi dacă vor să
încerce rezolvarea problemei şi încercaţi să găsiţi împreună o soluţie sau direcţionaţi-i
spre soluţii viabile!

73
 Ghidul formatorului

 Luaţi atitudine în situaţiile în care cineva depăşeşte limita bunului simţ prin comentariile
sau acţiunile sale. Dacă nuvă exprimaţi punctul de vedere în aceste situaţii, cei care vă
„terorizează" vă vor percepe ca pe o victimă potrivită pentru comportamentul lor greşit!
 Fiţi asertivi (exprimaţi-vă calm punctul de vedere, fără a-l nega pe al celuilalt)!
 Ajungeţi la o înţelegere şi asiguraţi-vă că fiecare parte este de acord cu soluţia aleasă
pentru rezolvarea situaţiei! Găsiţi ocazii de a acţiona complet diferit de modul cum
ceilalţi vă percep! Dacă adversarul vă percepe ca dogmatici, fiţi flexibili, dar cinstiţi!
Dacă vă percepe ca nedorind să cedaţi nimic în orice situaţie de negociere, oferiţi ceva
pentru a le schimba perspectiva!
 Dacă conflictul degenerează, faceţi o scurtă pauză, chiar dacă nu era planificată şi
judecaţi „la rece”!

AŞA NU!!!
 Nu vă lăsaţi depăşit de situaţie!
 Nu vă angajaţi în dispute personale cu participanţii!
 Nu staţi pasiv, dar nici nu vă lăsaţi antrenaţi de toate persoanele şi circumstanţele care
conduc la agresivitate!
 Nu faceţi pe expertul atotştiutor care îi priveşte de sus pe toţi şi dă directive!
 Nu încercaţi să manipulaţi!
 Nu vă apăraţi şi nu contraatacaţi pentru că-l veţi irita şimaimult pe interlocutor!
 Nu daţi vina pe alţii pentru problema dumneavoastră!
 Nu luaţi partea cuiva în detrimentul altcuiva!
 Nu deduceţi intenţiile altora pe baza temerilor dumneavoastră!
 Nu ridicaţi vocea!
 Nu înjuraţi!
 Nu daţi porecle!
 Nu folosiţi sarcasmul pentru a răni sentimentele celorlalţi!
 Nu proferaţi ameninţări vagi!
 Nu plecaţi în timp ce persoana încearcă să vă explice ceva!

74
 Ghidul formatorului

3.3.Încheierea prezentării
Sfârşitul prezentării trebuie să fie cel puţin la fel de atractiv ca începutul. Prima şi ultima
impresie sunt cruciale, iar sfârşitul prezentării va rămâne cu siguranţă lucrul pe care cursanţii şi-l
vor reaminti cel mai repede.
Când veţi expune concluzia prezentării, nu adoptaţi un stil didactic. Bazaţi-vă pe faptele pe
care le-aţi expus în discurs.
O bună concluzie se referă întotdeauna la materialele din introducere. Trebuie să facă referire
la subiectul discutat şi la scopul şi obiectivele cursului.
Informaţi publicul că prezentarea se apropie de final şi asiguraţi-vă că veţi fi ascultat cu toată
atenţia înaintea reluării punctelor esenţiale, oferind totodată participanţilor posibilitatea de a trece
totul în revistă si de a se gândi la întrebări!
Dacă aţi omis o informaţie, mai bine renunţaţi la ea decât să o amintiţi la final, când şi-a
pierdut deja contextul.
Nu încheiaţi sesiunea cu întrebări la care nu oferiţi un răspuns, întrucât acestea pot lăsa
auditoriul confuz şi frustrat!
Terminaţi prezentarea cu mult entuziasm!
Astfel, e bine ca la sfârşitul prezentării:
 să sintetizaţi conţinutul cursului în maxim 2 fraze, nu prea lungi;
 să amintiţi obiectivele şi să confirmaţi realizarea lor;
 să accentuaţi cuvintele cheie, pentru a crea un „pachet” pe care publicul să îl ia la plecare;
 să finalizaţi cu o metaforă sau cu o anecdotă în legătură cu cele discutate;
 să mulţumiţi auditoriului pentru timpul acordat;
 să transmiteţi cursanţilor planul viitor de acţiune: legaţi-vă de următoarea prezentare, de
acţiunile care trebuie întreprinse în viitor, unde, când şi cum se vor desfăşura acestea;
 să nu lăsaţi mijloacele audio-video pornite, căci vor capta atenţia;
 să adunaţi materialele şi mijloacele de formare utilizate;
 să nu vă grăbiţi să plecaţi.

IMPORTANT!!!
Între sesiunile de formare, nu uitaţi să daţi câte o temă de gândire cursanţilor, pentru a-i
menţine concentraţi asupra cursului!

75
 Ghidul formatorului

REŢINEŢI!!!
 Atunci când vorbiţi, luaţi întotdeauna în considerare: Cu ce scop vorbiţi?, Cui vorbiţi?,
Ce aveţi de gând sâ vorbiţi?, Cum aveţi de gând să spuneţi?, Cât timp aveţi la dispoziţie
pentru susţinerea prezentării?, Care sunt aspectele cele mai importante pe care doriţi să le
reţină cursanţii?
 Nu uitaţi de factorii care reduc anxietatea de a vorbi în public - buna pregătire, repetarea
în plan mental, alegerea vestimentaţiei potrivite, reamintirea scopului prezentării şi a
beneficiilor pentru participanţi, stabilirea contactul vizual cu audienţa, cunoaşterea
audienței!
 Începeţi în forţă, cu o întrebare provocatoare, cu o metaforă, cu o problemă care ar putea
fi rezolvată prin acest curs, cu o anecdotă!
 Folosiţi exerciţii de spargere a gheţii!
 Transmiteţi un mesaj clar, concis, pe înţelesul participanţilor şi verificaţi mereu
înţelegerea corectă a acestuia (feedback-ul)!
 Nu neglijaţi comunicarea paraverbală (ritmul şi viteza vorbirii, tonul vocii, timbrul,
intonaţia, pauzele, înălţimea sau intensitatea vocii), nonverbală (vizuală, gestu- ală,
tactilă) şi metacomunicarea (sugerarea mesajului)!
 Observaţi comportamentul verbal şi nonverbal al cursanţilor!
 Acordaţi vorbitorului întreaga atenţie şi realizaţi contactul vizual cu acesta!
 Puneţi întrebări pentru a obţine detalii suplimentare sau pentru a clarifica!
 Parafrazaţi pentru a vă asigura că aţi înţeles mesajul interocutorului!
 Recapitulaţi şi faceţi rezumate!
 Folosiţi metode de formare atractive!
 Daţi roluri cursanţilor!
 Gestionaţi conflictele cu mult tact şi profesionalism!
 între sesiunile de formare, nu uitaţi să daţi câte o temă de gândire cursanţilor, pentru a-i
menţine concentraţi asupra cursului!
 Terminaţi prezentarea cu mult entuziasm!

76
 Ghidul formatorului

IV. Evaluarea participanților la formare

„Conopida nu este altceva decât o varză â
care a fost educată intr-un colegiu”.
Mark Twain
4.1. Docimologia
Evaluarea, înţeleasă în modul cel mai general, este procesul de verificare (măsurare şi
apreciere) a calităţii sistemului sau procesului educaţional.
Ea presupune un conţinut specific (Ce evaluaţi?),un timp util (Când, Cât evaluaţi?), strategii
(Cum, în ce forme, Ce tipuri, Ce metode, Ce instrumente, în ce condiţii evaluaţi?), criterii (La ce
vă raportaţi?, Ce standarde folosiţi?), valorificare (Ce spun rezultatele?, Ce este de făcut în
viitor?).
Docimologia este ştiinţa evaluării rezultatelor procesului educaţional, a problemelor
examinării, examenelor şi examinatorilor (variabilitatea notării la examinatori diferiţi şi la acelaşi
examinator), a factorilor subiectivi ai notării, a mijloacelor pentru asigurarea obiectivităţii
examenului, etc.
Numele său provine din limba greacă, dokime însemnând probă, iar logos, ştiinţă.
Termenul de „test” a fost folosit pentru prima dată de James M.K. Cattrell, care în 1890 a
publicat un studiu despre teste mintale.
Un test trebuie să fie valid şi fidel. Prin validitate se înţelege că rezultatul obţinut la un test se
corelează cu rezultatul obţinut în situaţia reală, adică testul măsoară valoarea dorită, iar prin
fidelitate se înţelege că rezultatul va avea aceeaşi semnificaţie indiferent de persoana care
măsoară.
Termenul de „examen” (lat. examen) înseamnă cântărire. Scopul unei examinări este de a
pune un diagnostic, o apreciere. Examinarea se face pe baza unor teste (probe), care sunt
echivalente cu o măsurare. Rezultatul examinării se exprimă printr-o notă numerică sau printr-
un calificativ verbal.

77
 Ghidul formatorului

Termenul de „concurs” (lat. concursus) înseamnă luptă, confruntare. Concursul implică un

număr limitat de locuri, ceea ce face ca limita inferioară a notei să nu mai fie fixă.

4.2.Tipuri de evaluare
4.2.1. Evaluarea iniţială (preliminară, exante)
Evaluarea iniţială are rolul de a cunoaşte ce tipuri de cunoştinţe, abilităţi, aptitudini şi
competenţe stăpânesc participanţii la programul de formare profesională la momentul de început
al unei etape de instruire.
Ea se organizează la începutul unui program de formare sau chiar în perspectiva acestuia.
Evaluarea iniţială se realizează prin aplicarea unor probe orale, scrise sau practice prin care
este diagnosticată pregătirea participanţilor, îndeplinind o funcţie de predicţie privind condiţiile
în care va fi organizat noul program de formare: aprecierea oportunităţii organizării unui
program de formare şi stabilirea metodelor adecvate de formare (inclusiv prin adoptarea unor
măsuri de sprijinire a unor participanţi la formare cu un nivel de cunoştinţe inferior celorlalţi).

4.2.2. Evaluarea continuă (intermediară, pe parcurs)

Evaluarea continuă presupune verificarea pe secvenţemici, la anumite intervale de timp, a
rezultatelor obţinute de participanţi pe parcursul procesului de formare.
Ea îşi propune verificarea performanţelor tuturor participanţilor raportate la întreg conţinutul
esenţial al materiei parcurse în secvenţa respectivă, cu scopul de a cunoaşte efectele activităţii
didactice (modul în care formarea îşi atinge obiectivele), de a identifica neajunsurile şi de a
adopta măsuri de îmbunătăţire.

4.2.3. Evaluarea finală (sumativă)

Evaluarea finală are caracterulunui bilanţ. Ea îndeplineşte, în principal, o funcţie
certificativă,întrucât măsoarăsumacunoştinţelor achiziţionate la sfârşitul unui program de for-
mare profesională.

4.3.Metode de evaluare
4.3.1. Metode tradiţionale de evaluare

78
 Ghidul formatorului

Metodele tradiţionale de evaluare au primit această denumire datorită consacrării lor în timp
ca fiind cele mai des utilizate. Din această categorie fac parte:
- probele orale;
- probele scrise;
- probele practice.

A. Proba orală
Examinarea orală constă în realizarea unei conversaţii prin care formatorul urmăreşte
identificarea cantităţii şi calităţii formării.
Avantajele constau în aceea că se realizează o comunicare deplină între formator şi
participanţi, iar feedback-ul este mult mai rapid.
Metoda favorizează dezvoltarea capacităţilor de exprimare ale participanţilor. De multe ori,
însă, obiectivitatea ascultării orale este periclitată, datorită intervenţiei unei multitudini de
variabile: starea de moment a formatorului, gradul diferit de dificultate al întrebărilor puse,
starea psihică a persoanelor evaluate, etc.
Tehnicile de realizare a examinărilor orale sunt numeroase, în funcţie de situaţia educaţională
concretă.

Ce întrebări puteţi folosi?

Folosiţi întrebări cât mai variate şi cât mai adecvate specificului cursului!
Nu uitaţi că scopul principal este acela de a evalua cât mai obiectiv şi mai realist
competenţele cursanţilor!

Cum adresaţi întrebările?

AŞA DA!!!
 Folosiţi întrebări care nu conţin fraze lungi!
 Formulaţi întrebările clar şi precis!
 Folosiţi cuvintele pe care le preferă cursantul!
 Acordaţi interlocutorului o pauză după fiecareîntrebare,pentru ca acesta să se poată gândi
la un răspuns!
 Folosiţi întrebări deschise, care încurajează interlocutorul, şi mai puţin întrebări închise!

79
 Ghidul formatorului

 Ascultaţi răspunsul oferit şi observaţi comportamentul nonverbal!

ASA NU!!!
 Nu puneţi mai multe întrebări deodată, pentru că se creează confuzie, iar interlocutorul
nu mai ştie la care dintre ele să răspundă!
 Nu repetaţi întrebările pe care cursanţii nu le-au înţeles, pentru că acest lucru poate
induce sentimentul că au făcut o greşeală; reformulaţi întrebarea!
 Nu reacţionaţi la fiecare răspuns cu o nouă întrebare!
 Nu utilizaţi întrebări care afirmă existenţa unei singure opţiuni!
 Nu încercaţi să sugeraţi răspunsul! Prin aceasta îl manipulaţi pe cel care răspunde,
îngrădindu-i-se libertatea de exprimare.
 Nu utilizaţi multe întrebări justificative, pentru că acestea sunt percepute ca un
interogatoriu şi determină o atitudine defensivă din partea interlocutorului, acesta
încercând să găsească explicaţii sau scuze pentru comportamentul său!

Ce greşeli puteţi face?

 efectul de halo - reprezintă tendinţa unui evaluator de a se lăsa impresionat de o anumită
trăsătură a unei persoane, fără a ţine seama şi de alte caracteristici ale acesteia;
 eroarea de indulgenţă - reprezintă tendinţa unui evaluator de a favoriza nejustificat
persoana evaluată, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de răspunsurile date de aceasta;
 eroarea de severitate - reprezintă tendinţa unui evaluator de a defavoriza nejustificat
persoana evaluată, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de răspunsurile date de aceasta;
 eroarea de contrast - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană în
contrast cu o altă persoană, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de răspunsurile date de
aceasta;
 eroarea de similaritate - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană la fel
cu o altă persoană, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de răspunsurile date de aceasta;
 eroarea proximităţii - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană în raport
cu persoana evaluată imediat înaintea ei, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de
răspunsurile date de aceasta;

80
 Ghidul formatorului

 eroarea tendinţei centrale - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană în

funcţie de tendinţa centrală a grupului evaluat, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de
răspunsurile date de aceasta;
 eroarea micşorării dispersiei - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană
cu o notă cât mai apropiată de cele ale persoanelor evaluate anterior, fără a mai ţine cont
în mod obiectiv de răspunsurile date de aceasta;
 eroarea fidelităţii - reprezintă tendinţa unui evaluator de a evalua o persoană în funcţie
de legăturile personale pe care le are cu aceasta, fără a mai ţine cont în mod obiectiv de
răspunsurile date de aceasta;
 eroarea ameninţării - reprezintă tendinţa unui evaluator de a determina persoana
evaluată să perceapă evaluarea ca pe o ameninţare, fapt care va afecta în mod evident
obiectivitatea procesului de evaluare.

B. Proba scrisă
Acest tip de probă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în general în teste.
Participanţii au şansa să-şi prezinte achiziţiile educaţiei fără intervenţia formatorului, în
contact direct cu acesta.
Anonimatul lucrării, uşor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectivităţii formatorului.
Ca avantaje, pot fi consemnate: posibilitatea verificării unui număr mare de participanţi într-
un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, avantajarea
unor participanţi timizi sau care se exprimă verbal defectuos, etc.
De asemenea, prin explicaţiile sumare date înaintea rezolvării probei (scopul probei,
evidenţierea formulării cerinţelor, punctajul, modul de răspuns, timpul acordat, etc), ca şi prin
cunoaşterea răspunsurilor corecte după încheierea probei, participanţii îşi dezvoltă capacităţi
autoevaluative, se simt co-participanţi la activitatea de evaluare.
Verificarea scrisă implică un feedback mai slab, în sensul că unele erori sau neîmpliniri nu
pot fi eliminate operativ, prin intervenţia formatorului.

Cum pregătiţi o probă scrisă de calitate?

Pentru ca rezultatele evaluării să aibă aceeaşi semnificaţie pentru evaluatori, evaluaţi,
organizaţii şi societate, probele de evaluare trebuie să posede anumite calităţi:

81
 Ghidul formatorului

 validitatea recunoaşte dacă testul măsoară ceea ce este destinat să măsoare;

 fidelitatea este calitatea probei de a obţine rezultate constante (aceleaşi sau cu diferenţe
minime), în cazul aplicării sale succesive, dar în condiţii de examinare identice, prin
aplicarea altor probe ce cuprind itemi cu valoare echivalentă;
 obiectivitatea reprezintă gradul de concordanţă între aprecierile făcute de evaluatori
independenţi, privind un „răspuns corect/bun”, pentru fiecare dintre itemii unei probe.
Testele cu o foarte mare obiectivitate sunt testele standardizate;
 aplicabilitatea exprimă calitatea probei de a fi administrată şi interpretată cu relativă
uşurinţă.

Ce itemi puteţi folosi?

În sens restrâns, itemii reprezintă elementele componente ale unui instrument de
evaluare. Principalele tipuri de itemi sunt reprezentate de itemii obiectivi, semiobiectivi şi
subiectivi.
1. Itemii obiectivi - testează un număr mare de conţinuturi diferite care solicită capacităţi
cognitive simple: de recunoaştere (itemi cu alegere multiplă), de stabilire a valorii de
adevăr (itemi cu alegere duală), de identificare a elementelor corespondente (itemi de tip
pereche):
- Itemii cu alegere multiplă - solicită alegerea unui singur răspuns dintr-o listă de
răspunsuri posibile denumite şi alternative. Construirea itemilor de evaluare prin tehnica
alegerii multiple poate fi făcută prin două variante: fie prin identificarea răspunsului
corect dintr-o serie de răspunsuri posibile (alternative) - în cadrul răspunsurilor posibile
există un singur răspuns corect numit răspuns-cheie, celelalte răspunsuri fiind răspunsuri
plauzibile, dar incorecte, numite distractori, sau prin alegerea celei mai bune alternative
sau alegerea celui mai bun răspuns dintr-o listă de răspunsuri corecte.
Sfaturi pentru conceperea întrebărilor cu răspunsuri multiple:
 Evitaţi posibilitatea de a ghici răspunsul bun prin plasarea lui mereu pe acelaşi loc, sau
prin lungimea lui (fiind Întotdeauna mai lung decât celelalte)!
 Alegeţi răspunsurile false care ar putea fi plauzibile!
 Eviaţi ca răspunsul bun la o întrebare să se poată ghici prin citirea întrebării următoare!
- Itemii cu alegere duală - sunt de tipul D A / N U ; adevărat/ fals; acord/dezacord.

82
 Ghidul formatorului

Sfaturi pentru conceperea întrebărilor cu alegere duală:

 Evitaţi să faceţi o frază care conţine două propoziţii!
 Evitaţi cuvintele imprecise care sunt obiectul unei interpretări variate (adesea, uneori,
mult, mic...)!
 Evitaţi negaţiile şi mai ales dublele negaţii (nu - fără) care perturbă cititorul!
- Itemii de tip pereche - solicită stabilirea de corespondenţe / asociaţii între elemente
aşezate pe două coloane. Criteriul sau criteriile pe baza cărora se stabileşte răspunsul
corect sunt explicate clar în instrucţiunile care preced coloanele de premise şi răspunsuri.
2. Itemii semiobiectivi - au următoarele caracteristici: solicită un răspuns scurt, limitat ca
spaţiu şi ca formă; conţinutul lor este sugerat prin structura enunţului / întrebării; sarcina
este foarte bine structurată; se pot utiliza materiale auxiliare, dar cei evaluaţi trebuie să
formuleze explicit răspunsul. Din această categorie fac parte itemii cu răspuns scurtşi
itemii de completare:
- Itemii cu răspuns scurt presupun o întrebare directă care solicită un răspuns scurt şi
precis.
Sfaturi pentru conceperea întrebărilor cu răspuns scurt:
 Căutaţi răspunsuri cu adevărat scurte (expresie, cuvânt, număr, simbol, etc.)!
 Faceţi în aşa fel încât să nu existe dubii sau ambiguităţi în formularea propoziţiilor de
răspuns!
- Itemii de completare cuprind un enunţ incomplet care solicită completarea de spaţii
libere cu 1 - 2 cuvinte, în concordanţă cu sensul enunţului.
Sfaturi pentru conceperea întrebărilor cu itemi de completare:
 Nu puneţi spaţiul liber la începutul propoziţiei!
 Dacă într-o frază există mai multe răspunsuri de completare ce trebuie găsite, acestea
trebuie să aibă aceeaşi lungime!
 Fraza trebuie să aibă un singur fel de răspuns posibil („Independenţa României a fost
obţinută în anul...”).
3. Itemii subiectivi - dispun de următoarele caracteristici: sunt forma tradiţională de
evaluare, sunt uşor de construit, solicită răspunsuri deschise, evaluează procese cognitive
de nivel înalt, verifică obiective care vizează creativitatea, originalitatea:

83
 Ghidul formatorului

- Rezolvarea de probleme(situaţii problemă) solicită implicarea într-o activitate nouă,

menită să rezolve o situaţie-problemă.
- Itemii de tip eseu solicită participanţilor să construiască, să formuleze un răspuns liber,
respectiv un text, în conformitate cu un set de cerinţe date. Aceşti itemi pot fi de tip eseu
structurat / semistructurat / nestructurat. Eseul liber (nestructurat) valorifică originalitatea
şi creativitatea.

C. Proba practică
Probele practice pot include lucrări de laborator, de atelier şi activităţi practice diverse în
funcţie de profilul programului de formare profesională: utilizarea de unelte, executarea unor
operaţii, realizarea unor desene, observaţii la microscop, disecţii, probe sportive, exersarea la
un instrument muzical, dactilografierea sau stenografierea,etc.
Probele practice sunt utilizate pentru verificarea conţinutului experimental şi practic al
instruirii.

4.3.2. Metode complementare de evaluare

Aceste metode reprezintă o alternativă viabilă la formele tradiţionale de măsurare şi apreciere
a performanţelor, având două caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în
strânsă legătură cu formarea, de multe ori concomitent cu aceasta; pe de altă parte, privesc
rezultatele obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi,
dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor.
Dintre instrumentele alternative de evaluare amintim:

A. Autoevaluarea
Prin această metodă, cursantul îşi analizează cât mai obiectiv, în raport cu anumite cerinţe
sau standarde, rezultate profesionale proprii: nivelul de cunoştinţe, abilităţile, aptitudinile,
atitudinea, comportamentul.

B. Evaluarea asistată de calculator

84
 Ghidul formatorului

În procesul de formare (predare - învăţare - evaluare), tehnologia informatică tinde să aibă un

rol tot mal important. Până în prezent se cunosc mai multe tipuri de aplicaţii, printre care
amintim:
 Computer Assisted Management (conducerea formatorului): constă în utilizarea acestei
tehnologii informatice pentru rezolvarea unor probleme cu caracter administrativ;
 Computer Assisted Learning &Instruction (instruire asistată de calculator, IAC):
presupune utilizarea nemijlocită a calculatorului în procesul predării şi pe timpul
lucrărilor de laborator;
 Computer Based Training (exersare-învăţare asistată de calculator): participantului i se
pun la dispoziţie programe specializate care-l ajută să-şi fixeze cunoştinţele însuşite
anterior;
 Computer Assisted Testing (verificare realizată cu ajutorul calculatorului): presupune
existenţa unor programe capabile să testeze nivelul de pregătire al participanţilor şi să
evalueze răspunsurile acestora.
Aceste tipuri de programe pot fi incluse fie în orele de recapitulare, fie în predările curente,
pentru fixarea cunoştinţelor transmise.
Nu se pune problema transferării exclusive a sarcinii testării pe seama software-ului,
formatorul având nevoie şi de contactul direct cu participantul, pentru aprecierea progreselor
înregistrate pe parcursul instruirii şi poate nu atât în ceea ce priveşte acumularea efectivă de
cunoştinţe, cât în sondarea capacităţii de judecată a acestuia, de corelare şi de interpretare a
fenomenelor.

C. Investigaţia
Investigaţia este o metodă de formare care are rolul de a rezolva o problemă sau o situaţie
mai complicată.
Ea poate urmări şi caracteristici personale ale cursanţilor precum: creativitate şi iniţiativă,
participare în cadrul grupului, dorinţă de afirmare, cooperare, perseverenţă, flexibilitate, etc.

D. Observarea
Observarea participanţilor la formare este o activitate de investigare, de percepere şi de
interpretare prin care se culeg informaţii în contactul direct cu situaţii concrete de activitate.

85
 Ghidul formatorului

Ea se realizează metodic, pe baza unui plan (a unei fişe) şi vizează culegerea unor informaţii
cât mai complete, relevante şi diverse privind: capacitatea de îndeplinire a cerinţelor de la locul
de muncă (performanţa la locul de muncă), manifestări de comportament, atitudini, aptitudini,
limbaj, ţinută, reacţii, emoţii, eficacitate, productivitate, conştiinciozitate, meticulozitate, etc.
În cadrul observării, pot fi evaluate:
 modalitatea de selectare a instrumentelor de lucru;
 modul în care sunt descrise unele procedee, tehnici, relaţii;
 modul în care sunt utilizate materialele auxiliare (inclusiv calculatorul);
 atitudinea cursanţilor faţă de sarcina dată (concentare, implicare activă, etc.);
 modul de îndeplinire (realizare) a sarcinii.

E. Portofoliul
Portofoliul reprezintă o colecţie de informaţii despre progresul educaţional realizat pe
parcursul unei secvenţe de pregătire din cadrul programului de formare profesională, obţinut
printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare. Conţinutul său este focalizat pe selecţii din
documente, însemnări, produse elaborate, etc.

F. Proiectul
Proiectul reprezintă o activitate complexă, care începe în cadrul orelor de curs prin definirea
şi înţelegerea sarcinii, se continuă acasă pe o anumită perioadă şi se încheie tot în cadrul orelor
de curs, prin prezentarea în faţa colegilor sau a comisiei de examen a rezultatelor obţinute sau a
produsului realizat.
Proiectul presupune în mod obligatoriu căutarea şi cercetarea unor materiale sub coordonarea
unui îndrumător de proiect.

G. Simularea
Simularea este un substitut al observării directe. Ea constă în aplicarea unor cunoştinţe şi în
dovedirea unor deprinderi în situaţii asemănătoare realităţii, în condiţii experimentale.
Simularea are un pronunţat caracter ipotetic, dezvoltând capacitatea de anticipaţie şi de
susţinere a unor diverse opţiuni şi variante pe bază de demonstraţii practice şi argumente logice,
structurate.

86
 Ghidul formatorului

4.4.Instrumente de evaluare
Instrumentul de evaluare reprezintă metoda de evaluare operaţionalizată şi cuprinde
obiectivele evaluării, rezultatul aşteptat şi modalitatea de apreciere a rezultatului obţinut.
Un instrument de evaluare bun este acela care asigură validitate, credibilitate, corectitudine
şi transferabilitate procesului de evaluare. Pentru aceasta, el trebuie să fie cuprinzător, uşor de
administrat şi să conducă la culegerea unor dovezi de competenţă relevante.

Exemple:
 instrumentul de evaluare pentru testul scris este format din setul de întrebări,
recomandările privind modul de rezolvare, răspunsurile corecte şi indicaţiile privind
modul de notare sau de apreciere,
 instrumentul de evaluare pentru proiect îl constituie tema proiectului, rezultatul aşteptat,
modul de prezentare, indicaţiile privind modul de apreciere a rezultatului;
 instrumentul de evaluare pentru observarea directă este fişa de observare directă a
secvenţelor de muncă urmărite, în care trebuie specificate activităţile pe care candidatul
ar trebui să le realizeze şi nivelul calitativ al acestora.

4.5.Dovezi de competenţă
Dovezile de competenţă sunt informaţiile produse de candidat care sunt analizate de către
evaluator în raport cu aspectele critice stabilite pentru unitatea/unităţile de competenţă pentru
care este evaluat: cunoştinţe, deprinderi, aptitudini, atitudini, comportamente.

Exemple:
 dovezile de competenţă pentru testul scris sau întrebările orale sunt răspunsurile
corecte;
 dovezile de competenţă pentru proiect, observare sau pentru probele practice sunt
produsul sau serviciul realizat la nivelul calitativ aşteptat.

4.6.Calitătile evaluatorului
Un evaluator:

87
 Ghidul formatorului

 trebuie să fie un foarte bun profesionist - să deţină cunoştinţe temeinice de specialitate şi

în domeniul educaţiei adulţilor;
 trebuie să fie de bună credinţă;
 trebuie să fie un bun organizator;
 trebuie să aibă o atitudine morală - să respecte drepturile şi demnitatea persoanelor
evaluate;
 trebuie să fie obiectiv în procesul de evaluare - imparţial, nediscriminatoriu, corect, onest,
integru, etc.;
 trebuie să fie independent în procesul de evaluare;
 trebuie să asigure confidenţialitatea datelor pe care le ia la cunoştinţă cu ocazia
desfăşurării procesului de evaluare;
 trebuie să fie responsabil - să-şi asume răspunderea asupra atitudinilor şi deciziilor sale
în procesul de evaluare;
 trebuie să aducă plus-valoare în procesul de evaluare – săformuleze recomandări privind
îmbunătăţirea procesului de evaluare sau a instrumentelor de evaluare;
 trebuie să fie autodidact - să-şi perfecţioneze în permanenţă pregătirea.

REŢINEŢI!!!
 Docimologiaesteştiinţa evaluării rezultatelor procesuluieducaţional, al problemelor
examinării, examenelor şi examinatorilor.
 Stabiliţi tipuri şi metode adecvate de evaluare a cursanţilor!
 Folosiţi tipuri de itemi cât mai variate şi mai relevante, adaptate specificului cursului!
 Fiţi atenţi la greşelile pe care le puteţi face în evaluare!
 Folosiţi instrumente de evaluare cuprinzătoare, uşor de administrat şi care să conducă la
culegerea unor dovezi de competenţă relevante!
 Nu uitaţi de calităţile pe care trebuie să le aibă un evaluator: profesionist, bun
organizator, obiectiv, independent, responsabil, autodidact!

88
 Ghidul formatorului

V. Evaluarea si revizuirea programului de formare

„Calitatea este un obicei de viaţă,
nu un document pentru un produs"
Aristotel
5.1. Evaluarea programului de formare

Ce trebuie să evaluaţi?
Procedura de evaluare a programului de formare profesională vizează:
- conţinutul programului;
- modul de desfăşurare a procesului de formare;
- prestaţia formatorilor şi a altor persoane implicate în procesul de formare;
- aspectele organizatorice (personalul implicat, logistica, orarul, etc);
- comportamentul (transferul instruirii - măsura în care participanţii îşi schimbă
comportamentul la locul de muncă datorită trainingului);
- rezultatele (productivitate mai mare, costuri scăzute, calitate îmbunătăţită, etc.).

Cine face evaluarea?

Evaluarea programului de formare profesională se face de către participanţii la program
(cel puţin la sfârşitul programului), angajatori, formatori, furnizori, instituţii abilitate,alte
persoane interesate.
Ca să vă evaluaţi un program de formare, aveţi nevoie de un sistem simplu şi practic, pe
care să-l înţelegeţi şi să-l aplicaţi.

89
 Ghidul formatorului

Arătaţi participanţilor la program importanţa evaluării, spunându-le cum vor fi

valorificate informaţiile din chestionarele de evaluare!

Cum elaboraţi chestionarul de evaluare?

Cel mai cunoscut instrument de evaluare a formării este chestionarul.
Chestionarul este un set structurat de întrebări, formulate în scopul obţinerii de informaţii
de la participanţi.
Elaborarea chestionarului presupune respectarea câtorva reguli:
 Întrebările trebuie să fie în concordantă cu tema!
 Întrebările trebuie să fie redactate pe înţelesul celor anchetaţi!
 Întrebările trebuie să aibă o structură logică, astfel încât cel care răspunde să fie
consecvent cu el însuşi şi să nu se contrazică de la o întrebare la alta!
 Întrebările nu trebuie să îi sugereze sau să îi impună răspunsul celui chestionat!
 Întrebările trebuie să ceară răspunsuri simple la început şi să crească dificultatea acestora
treptat!
 Subîntrebările nu trebuie să depindă de răspunsul corect la celelalte subîntrebări!
 Utilizaţi un număr mare de întrebări care cer răspunsuri relativ scurte!
 Daţi indicaţii privind natura, forma, organizarea şi lungimea răspunsului aşteptat!
Pe prima pagină a chestionarului, la început, se recomandă să apară:
 date despre organizaţia care efectuează sau pentru care se efectuează studiul (denumirea,
adresa, sigla, etc.);
 scopul chestionarului;
 instrucţiuni de completare.

Elaborarea chestionarului de evaluare a programului de formare în 10 paşi:

Pasul 1: Stabilirea scopului chestionarului (Ce urmăriţi?).
Pasul 2: Stabilirea informaţiilor pe care doriţi să le obţineţi (calitative şi cantitative).
Pasul 3: Identificarea respondenţilor (participanţi la program, formatori, angajatori,
evaluatori, autorităţi, etc.).
Pasul 4: Stabilirea metodei de administrare a chestionarelor (tipărite pe hârtie, prin e-
mail, on line, telefonic, prin interviu structurat, etc.).

90
 Ghidul formatorului

Pasul 5: Structurarea chestionarului (stabilirea tipurilor de întrebări folosite).

Pasul 6: Identificarea limbajului adecvat (simplu, direct, neinterpretabil).
Pasul 7: Stabilirea ordinii întrebărilor (în succesiune logică, să provoace interes).
Pasul 8: Aplicarea chestionarului.
Pasul 9: Codificarea rezultatelor chestionarului.
Pasul 10: Analiza datelor şi revizuirea programului de formare.

Ce întrebări puteţi folosi în construirea chestionarului?

1. Întrebări închise:
a. Întrebările dihotomice - cu răspunsuri de tipul DA /NU
Exemplu: „Consideraţi că modul în care s-a desfăşurat procesul de evaluare v-a afectat
calitatea răspunsurilor?”
b. Scala nominală: presupune repartizarea arbitrară a unui număr obiectelor sau
evenimentelor avute în vedere, cu scopul identificării sau clasificării lor.
Exemplu: Notaţi modulele cursului în funcţie de relevanţă faţă de obiectivele cursului (5 - cel
mai relevant, 1 - cel mai puţin relevant).
c. Scala ordinală: permite ordonarea obiectelor în funcţie de un anumit criteriu, într-o
relaţie de ordonare.
Exemplu: Vă rugăm să ordonaţi următoarele 4 documente ţinând cont de preferinţele
dumneavoastră (4 - apreciaţi cel mai mult; 1 - apreciaţi cel mai puţin).
d. Scala semantică:
Exemplu: „În ce măsură credeţi că a fost inovativ cursul?”
Deloc Puțin Suficient de Foarte
1 2 3 4

e. Întrebările cu răspuns unic/multiplu:

Exemplu:„Care dintre următoarele elemente consideraţi că necesită a fi dezvoltate/
îmbunătăţite?” (puteţi bifa mai multe răspunsuri)
Cunoștinte
Aptitudini
Atitudini

91
 Ghidul formatorului

Comportament

f. Scala Linkert: permite exprimarea acordului faţă de o afirmaţie:

Exemplu:„Din punctul dumneavoatră de vedere, scopul cursului a fost atins?”
Acord total
Acord
Indiferent
Dezacord
Dezacord total

g. Scala importanţei: permite exprimarea importanţei unei caracteristici:

Exemplu:„Cât de importantă este pentru dumneavoastră adaptarea programului de formare la
nevoile participanţilor?”
Extrem de importantă
Foarte importantă
Importantă
Puțin importantă
Deloc importantă

h. Întrebările matrice: permit respondentului să aprecieze mai multe aspecte conform

aceluiaşi set de răspunsuri (răspuns simplu/multiplu):
Exemplu:„Care este nivelul vizibil al îmbunătăţirii următoarelor aspecte?”
1 2 3 4
Cunoștințe
Aptitudini
Atitudini
Comportament

1. Întrebări deschise: întrebări complet nestructurate:

1. cu răspuns unic;
2. cu mai multe răspunsuri;

92
 Ghidul formatorului

3. cu răspuns de tip eseu.

Câteva sfaturi pentru redactarea chestionarului:

- Folosiţi hârtie de calitate!
- Numerotaţi paginile!
- Imprimaţi pe o singură faţă a hârtiei!
- Spaţiaţi textul astfel încât să creeze o impresie de relaxare, de aerisire!
- Scrieţi cuvintele de bază cu majuscule sau îngroşat!
- Folosiţi întrebări cât mai scurte şi mai simple. Cu cât chestionarele sunt mai complicate,
cu atât ele vor fi completate într-un mod mai puţin realist şi mai nesincer!
- Nu întrerupeţi o întrebare sau variantele de răspuns prin trecerea pe o altă pagină!
- Numerotaţi şi codificaţi întrebările şi variantele de răspuns (unde este cazul)!
- Dispuneţi pe verticală variantele de răspuns!
- Folosiţi culori diferite de hârtie dacă există grupuri diferite de subiecţi cărora li se
adresează chestionarul!
- Utilizaţi formatul tip broşură, de dimensiuni mai mici, capsat sau lipit, dacă chestionarul
depăşeşte 4-5 pagini, pentru uşurinţa manevrării!

Nu neglijaţi evaluarea de impact (ex post) a formării!

Evaluarea impactului formării reprezintă etapa finală a ciclului formării.
Ea se realizează la anumite intervale de timp de la finalizarea programului de formare
profesională şi are ca scop urmărirea eficienţei programului de formare prin prisma modului în
care absolvenţii au valorificat cunoştinţele dobândite şi certificate în activităţile lor ulterioare şi
pentru a face recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii cursului de formare oferit în viitor.
Evaluarea impactului formării ar trebui realizată atât de către furnizorul de formare, cât şi
de către formator sau de către alte persoane interesate, prin interviuri cu cât mai mulţi
participanţi, fie în grup, fie individual, în funcţie de timpul disponibil şi cu superiorii ierarhici
direcţi ai celor care au participat la cursuri.
Rezultatele evaluării de impact sunt o sursă importantă pentru revizuirea programului de
formare.

93
 Ghidul formatorului

5.2.Revizuirea programului de formare

Formatorul trebuie să fie receptiv la eventualele sugestii ale participanţilor la programul de
formare profesională.
Feedback-ul, atât cel formal (realizat prin aplicarea de chestionare), cât şi cel informai (în
urma discuţiilor avute cu participanţii sau cu specialiştii care evaluează sau monitorizează
desfăşurarea programului de formare profesională), poate să ajute formatorul să adapteze
programul de formare profesională la nevoile şi cerinţele profesionale ale participanţilor.

IMPORTANT!!!
Materialele de formare trebuie revizuite imediat după ce se produc schimbări în legislaţie
şi alte schimbări care influenţează conţinutul programului de formare.

Cum revizuiţi programul de formare?

- Stabiliţi scopul revizuirii!
- Formaţi o echipă care va face revizuirea şi stabiliţi sarcinile fiecărui membru al echipei!
- Organizaţi interviuri şi aplicaţi chestionare tuturor factorilor interesaţi!
- Analizaţi rezultatele interviurilor şi ale chestionarelor de evaluare a programului de
formare!
- Colectaţi informaţii despre programe de formare similare implementate!
- Revizuiţi, după caz, conţinutul cursului, modul de organizare şi de desfăşurare a
programului de formare, materialele de formare existente, lista formatorilor, etc.

REŢINEŢI!!!
 Procedura de evaluare a programului de formare profesională vizează: conţinutul
programului, modul de desfăşurare a procesului de formare, prestaţia formatorilor şi a
altor persoane implicate, aspectele organizatorice, rezultatele şi comportamentul.
 Implicaţi cât mai multe persoane în procesul de evaluare a programului de formare
profesională: participanţi la program, angajatori, formatori, furnizori, autorităţi, alte
persoane interesate!
 Structuraţi întrebările în aşa fel încât să obţineţi informaţii cât mai relevante despre
programul de formare de la persoanele chestionate!

94
 Ghidul formatorului

 Folosiţi întrebări cât mai scurte şi mai simple!

 Nu neglijaţi evaluarea de impact a formării!
 Fiţi receptiv la eventualele sugestii, analizaţi-le şi luaţi măsuri de îmbunătăţire!

„Educaţia este ceea ce supravieţuieşte

după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat”.
Burrhus Frederic Skinner

95