1

Omul - manual de utilizare

- Scurt indrumar pentru echilibrul fizic, mental, emoţional -

- Francisc Manolescu -
-2015-

2
 CUPRINS:
Prolog………………………………………………………………………..3
Partea I……………………………………………………………………….5
Nutriţia si sistemul nervos……….…...……………………..……………… 6
Nutriţia si sistemul endocrin…….……………………..…….…………….. 8
Nutriţia si sistemul cardiovascular ….......………………………………... 10
Nutriţia si sistemul excretor …………………….……………………….. 11
Nutriţia si sistemul respirator ...…………………………………..….…… 12
Nutriţia si sistemul osteo-articular …..………………………..………..… 13
Partea a II-a………….………………….………………………..…….…. 14
Enzimele…………………………………………………………..…….… 15
Proteinele……………………………………………………………….…. 17
Lipidele…………………………………...….….………………………… 19
Glucidele …………………………………………………………………..27
Fibrele………………………………………………………………………34
Vitaminele…………...……………………………………………………. 35
Mineralele…………………………………………………….……............ 42
Partea a III-a (Ştiaţi că…?)………………...………………..…………… . 49
Partea a IV-a …………………………………………………………..… 54
Mici secrete …………………………………………………………..….. 55
Program si reguli ………………………………………………….……... 58
Faza interdigestiva …..…………………………………………………… 59
Prepararea termica a alimentelor ….………………………………….….. 60
Exercitiul fizic………,…………………….…………………………..…. 63
Respiraţia abdominală …………………….………………………….….. 72
Apa .……………………………………….……………………………... 77
Soarele, agentul vindecării ……..……….……………..……………….... 80
Epilog……………………………………………………..………………. 83
ANEXA (Reţete si tonice de prin batrani culese) ……….………………. 84

3
 - PROLOG –

Acest material este pentru tine, cititorule, special pregătit pentru ca

tu să beneficiezi de informaţii valoroase care să te ajute pe calea plină
de surprize a vieţii. Viaţa este frumoasă dacă ştim să o apreciem cu
adevărat, iar această conştientizare vine doar dintr-o stare de bucurie
şi echilibru interior. Iar principala sursă de bucurie şi echilibru este
sănătatea. Sănătatea corpului şi a minţii alături de echilibrul emoţional
te vor ajuta să te bucuri de fiecare moment preţios la potenţialul
maxim. Când te simţi bine, apreciezi fiecare clipă, eşti creativ, vesel,
plin de pasiune si poftă de viaţa.
Bătrâneţea poate fi înfricoşătoare pentru unii, însă bătrâneţea poate
fi o perioadă extrem de plăcută dacă omul, pe toate planurile existenţei
sale, se află în echilibru. Poţi, cititorule, poţi avea o bătrâneţe
minunată, fără probleme de sănătate, o bătrâneţe înconjurat de cei
iubiţi, bucurându-te de nenumăratele realizări şi experienţe de
nedescris.

În aceast material vei găsi toate secretele de care ai nevoie pentru

a-ţi întocmi un nou plan al vieţii, un plan care va cuprinde cel puţin
câţiva ani, dacă nu zeci de ani mai mult. Un nou plan în care poţi
include multe alte experienţe de viaţă, amintiri minunate, clipe
preţioase alături de cei dragi. Ani frumoşi în care poţi călători, te poţi
îmbogăţi, poţi experimenta, te poţi relaxa, poţi învaţă lucruri noi, ani
trăiţi cu elegantă şi frumuseţe.
Am decis sa public acest material, în urma unui moment extrem de
traumatizant al vieţii mele, moartea propriei bunici, o persoană
extraordinar de inteligentă si iubitoare, un om pasionat de natura si
frumos, un om care ar mai fi putut trai ani buni dacă un banal accident
datorat pierderii echilibrului unui corp supraponderal, nu i-ar fi pus
capăt zilelor. Ea nu cunsocut multe dintre toate cele ce vor fi expuse în
aceasta publicaţie, de aceea îmi doresc din tot sufletul ca aceste
informaţii sa salveze vieţile altor bunici, parinţi sau copii, ce s-ar putea
încheia prematur. Cu toţii merităm sa traim frumos.

Studiile realizate pe cele mai longevive persoane din lume, arată că

organismul nostru poate atinge cu uşurinţă vârste de până la 120-140

4
de ani fără nişte eforturi prea mari. Cele mai multe dintre informaţiile
prezentate au fost extrase pe baza acestor tipuri de studii, cu scopul de
a oferi cititorului un îndrumar complet, care, urmat cu atenţie şi
perseverenţă, va confirma rezultatele cercetărilor oamenilor de
ştiinţă.… Tot ceea ce veţi găsi aici, va putea fi adaptat fără mare
dificultate de către oricine, rezultate extraordinare putând fi vizibile în
doar câteva luni.

Trăim într-o paradigmă socială în care la vârsta de 50-60 de ani deja

eşti considerat ‘bătrân’ şi asta numai datorită mentalităţii colective
care a perpetuat această idee, absolut eronată. Oare conştientizează
însă cineva, cu adevărat, ce ar însemna să trăim un secol ? Câte
experienţe de viaţă putem aduna …câte lucruri putem învaţa….câtă
înţelepciune putem strânge…. câtă iubire putem oferi…. câţi oameni
putem ajuta sau cât de mult putem contribui la transformarea în bine a
acestei lumi… Însă acest lucru este posibil DOAR dacă ne permitem să
credem că este posibil şi reuşim să păşim în afara minţii de turmă.
Aceste informaţii nu sunt la indemâna oricui, nu sunt uşor
accesibile. Nu le veţi auzi la radio sau TV. Nu vă va spune nimeni
despre aceste secrete pentru că sistemele de conducere işi doresc o
societate obedientă şi ignorantă, o gloată care sa muncească mult
pentru cei puţini, cu o durată scurtă de viaţă, pentru a se face rapid
schimbul cu următoarea generaţie de maşini umane. Închipuiţi-vă
cum ar fi ca guvernele lumii sa platească pensii pentru batrâni in varstă
de 120 de ani.
Ignoranţa este o mare piedică în calea înţelegerii subtilităţilor vieţii.
Te uiţi în jur şi vezi că oamenii pur şi simplu nu au idee despre cum să-
şi trăiască vieţile. Când sunt tineri, aleargă după bani şi faimă,
ignorându-şi total corpul şi sănătatea, iar după ce reuşesc să adune
avere, dacă reuşesc, îşi cheltuiesc banii pe tratamente costisitoare şi
medici ‘pricepuţi’ , care nu pot face altceva decât să le mai aline puţin
suferinţa, tratând efectele, fără să elimine cu adevărat cauzele ....pentru
că, motivul bolii s-a instalat cu mulţi ani în urmă în mintea lor, iar
după atâţia ani este foarte greu să poţi schimba modul de gândire şi
obiceiurile cuiva. Aşa că, îţi sugerăm, cititorule, să iei în seama
materialul acesta, şi, cu puţină voinţă şi hotărâre, să îţi pregăteşti pas
cu pas o viaţă de poveste ...

5
 Partea I

În această parte a materialului vom vorbi pe scurt despre sistemele

organismului nostru şi modul în care funcţionează ele, care sunt
legăturile între aceste sisteme şi care sunt cele mai eficiente surse de
energie pentru buna funcţionare a fiecăruia. Vom aborda subiectul
sănătăţii într-o manieră mai tehnică, cu detalii specifice, astfel încât să
se înţeleagă cum funcţionează corpul nostru, mecanica sistemelor şi
care este modul optim de alimentare a acestora cu energie. Ne
alimentăm cu energie iar calitatea energiei care ne alimentează,
determină invariabil modul în care noi funcţionăm in viaţa de zi cu zi.

6
 CAPITOLUL I

Nutriţia şi sistemul nervos

“Creierul şi nervii sunt corelaţi cu stomacul. Mâncatul şi băutul

greşit au ca rezultat gândirea şi acţiunea greşită. “ E. White

“Capacitatea compoziţiei unei mese de a afecta producerea de

substanţe chimice cerebrale deosebeşte creierul de toate celelalte
organe.” Dr. Richard Wurtman

Tipul de neurotransmiţători produşi şi eliberaţi de neuronii noştri şi

destinaţia lor finală în creier depind extrem de mult de ceea ce
mâncăm. Astfel, stilul de alimentaţie este un element foarte important
în reglarea activităţii cerebrale. Iată câteva detalii despre acest fapt :

- Deşi reprezintă doar 2% din masa corpului, creierul justifică

undeva la 15% din totalul metabolismului nostru.

- Creierul foloseşte glucoză, un carbohidrat simplu, ca şi sursă de

energie.

- Celulele cerebrale au nevoie de anumite substanţe nutritive

pentru producerea diverşilor neurotransmiţători. Astfel, prezenţa
acestor substanţe poate determina nivelul şi potenţa
neurotransmiţătorilor. Pe scurt, un creier sanatos si coerent din
punct de vedere energetic este esenţial in procesul de creştere şi

7
 dezvoltare personala a individului. Calmul, echilibrul, claritatea
gândurilor, se vor instala ca şi stări fundamentale.

Substanţe nutritive valoroase pentru funcţiile cerebrale :

Lecitină : nuci, soia, fasole, mazăre, linte, păpădie

Vitamine B (B1,B6) : drojdia de bere, germeni de cereale, fructe şi
legume uscate
Carbohidraţi : cereale integrale
Glucoză : miere, fructe proaspete
Colină : vegetale cu frunze verzi
Fosfor : cereale integrale
Antioxidanţi : afine, seminţe de in, seminţe de măr, varză de Bruxelles
Acizi graşi Omega3 : seminţe şi ulei de in, ulei de rapiţă, nuci, spanac

Boabele de fasole reprezintă cea mai bună sursă de L-dopa

(substanţă folosită de creier pentru producerea dopaminei, unul dintre
hormonii esenţiali pentru starea noastră de bună dispoziţie si
motivare). Se foloseşte petru tratarea bolii Parkinson. Toate tipurile de
fasole sunt bogate în lecitină şi colină, mărind concentraţiile de
acetilcolină din creier şi îmbunătăţind memoria.

De recomandat este să se evite alimentele ce pot declanşa atacurile

de migrenă, alimente precum: ciocolată, băuturile de tip Cola, cafeaua,
alimentaţia grasă şi prăjită, brânzeturile, excesul de sare, alimente ce
conţin aditivi alimentari (nitratul de sodiu, tartrazina)

Deşi este cunoscută că şi stimulent, cofeina se dovedeşte a fi un

factor depresiv. Reduce producţia de norepinefrină – noradrenalină
(substanţă cu efect antidepresiv, secretată de creier), creşte in exces
nivelul acetilcolinei şi a dopaminei, tulburând echilibrul sensibil al
transmisiei nervoase din creier. Acest fapt duce către apariţia
nevrozelor, a fricii, diverselor psihoze, anorexie nervoasă şi chiar a
afecţiunilor mai profunde precum schizofrenia .

8
 CAPITOLUL II

Nutriţia şi sistemul endocrin

Sistemul digestiv furnizează elementele nutritive necesare bunei

funcţionări a glandelor şi materia prima necesară pentru sinteza
hormonilor .

Glandele suprarenale sunt ajutate pentru o bună funcţionare, de

alimente precum : ţelină, pătrunjel, ceapă şi struguri.

Pentru Tiroidă : roşcove, fasole încolţită, nuci, varec (o specie de

alge), ovăz

Glicemia este reglată de : usturoi, ceapă, urzică, creson

Lactaţia ( îmbunătăţirea laptelui matern) : anason, coriandru

fasole, soia, mărarul, conţin estrogeni vegetali.

Pe de altă parte, o alimentaţie conţinând carne, zahăr, lactate,

produse rafinate şi bogate în aditivi chimici, mesele neregulate,
mâncatul în exces, alcoolul, îngreunează activitatea glandelor. Iată
câteva fapte reale în urma cercetărilor făcute de specialişti :

Diabetul juvenil poate fi declanşat de consumul de lactate

pasteurizate, zahărul şi produsele rafinate determină dereglarea
pancreasului şi a glandelor suprarenale, creşte nivelul cortizolului şi a
hormonilor steroizi cât şi a adrenalinei şi insulinei, dând naştere
hipertensiunii şi nervozităţii.

9
 Carnea şi laptele perturbă funcţionarea tiroidei şi a suprarenalelor.
Odată cu carnea animalelor, introducem în corp şi hormonii
animalului (mai ales adrenalina secretată înainte de moarte), cât şi
hormonii cu care acestea au fost hrănite pentru realizarea unei creşteri
excesive in greutate, de dragul profitului.

Cancerul de prostată apare pe fondul unor dezechilibre hormonale.

Proteinele de origine animală ( cazeină- proteina laptelui) determină
organismul să producă hormonul IGF-1 şi implicit celulele cancerigene.

Consumul mărit de grăsimi creşte nivelul plasmatic al hormonului

prolactină, implicat în apariţia cancerului glandei mamare.

10
 CAPITOLUL III

Nutriţia şi sistemul cardiovascular

Alimentele pe care le consumăm determină în mod direct şi

calitatea sângelui. Să nu uităm că sângele hrăneşte fiecare celulă a
corpului nostru. Elementele ideale pentru un sânge de calitate se
regăsesc într-o dietă constituită din alimente aflate într-o formă cât
mai simplă şi naturală.

Printre cele mai valoroase alimente folosite pentru bună funcţionare

a sistemului cardiovascular sunt : afinele, ceapa, coacăzele, grapefruit,
hrişca, lămâia, leurda, lucerna, măceşele, perele, păpădia, pătrunjelul,
sparanghelul, strugurele, urzica, usturoiul, varza.

Clorofila (sângele verde al plantelor) are o structură aproape

identică cu cea a globulelor roşii din sângele uman. Acest fapt explică
efectele extraordinare pe care 0 cură cu clorofilă (sub formă de sucuri
din plante verzi de sezon) le are în tratarea anemiilor şi a tulburărilor
de coagulare. Putem folosi urzica, grâul verde, ovăzul şi orzul verde,
frunzele de pătrunjel .

Usturoiul are efect hipotensor şi este indicat în tratamentul

hipertensiunii arteriale, aterosclerozei şi a altor boli de circulaţie.

Vitamina K este necesară în procesul de coagulare al sângelui. O

găsim cu precădere în varză, spanac, pătrunjel şi în general în
vegetalele de culoare verde închis.

Consumul de zahăr stimulează apariţia bolilor cardiovasculare

precum hipertensiunea arterială, cardiopatie ischemică, infarct
miocardic. Nivelul colesterolului şi al trigliceridelor creşte, imunitatea
organismului scade blocându-se astfel acţiunea globulelor albe.

11
 CAPITOLUL IV

Nutriţia şi sistemul excretor

Sistemul digestiv este direct legat de sistemul excretor, oferind

rinichilor elementele nutritive necesare, sau, în cazul unei nutriţii
nepotrivite, se poat deteriora funcţiile acestuia. În cazul unei diete
mixte, urina are un pH acid (6.2 -6.6). Alimentaţia carnată variază pH-
ul între 5.2- 5.5 iar un regim vegetarian îl aduce undeva între 7 – 7.5,
adică spre zona alcalină. O urină acidă uzează atât rinichii cât şi căile
urinare conducând către diverse afecţiuni : cistite, litiaze etc.

Acumularea de acid uric induce inflamarea rinichilor şi a căilor

urinare. Consumul de carne duce la creşterea oxalatului din urină
conducând la formarea de calculi. Sarea iodata perturbă activitatea
rinichilor.

Printre alimentele ce ajută la o bună funcţionare a sistemului

excretor sunt : afinele, castravetele, ceapa, fasolea verde, iarba-grasă,
seminţele de in, lămâia, loboda, măceşele, migdalele, mărarul,
merisorul, napii, ovăzul, păpădia, pătrunjelul, prazul, ridichea, salata
verde, strugurele, ţelina, urzica.

12
 CAPITOLUL V

Nutriţia şi sistemul respirator

Şi sistemul respirator este infuenţat în mod direct de stilul

alimentar abordat, astfel, oferim plămânilor şi celorlalte organe
respiratorii elemente benefice sau îi putem altera funcţiile.

Alimentele cu efecte extraordinare pentru buna funcţionare a

sistemului respirator sunt : ceapa, cimbrul, chimenul, hreanul, inul,
morcovul, napii, ridichea neagră, urzica, pătlagina, varza roşie.

Amidonoasele rafinate, lactatele şi produsele ce conţin zahăr alb

pot înfunda căile respiratorii şi sinusurile formând mucus în exces,
cauzând astm, bronşită, sinuzită.

Consumul unei mari cantităţi de alimente la o singură masă

împiedică respiraţia profundă prin restrângerea mişcărilor diafragmei.
Vom discuta mai detaliat despre importanţa respiraţiei profunde,
abdominale, intr-un alt capitol.

Alimentele precum laptele, ciocolata, ouăle, alimentele cu aditivi

de genul tartrazină, dioxid de sulf, pot determina astmul bronşic şi
rinită alergică.

13
 CAPITOLUL VI

Nutriţia şi sistemul osteo-articular

Sistemul osteo-muscular primeşte din partea sistemului digestiv

elemente vitale pentru construirea ţesutului osos (calciu, fosfor,
magneziu şi sodiu, proteine, substanţe minerale, vitamine) şi glucoză –
necesară producerii de energie la nivelul acestui sistem. Ţesutul
conjunctiv (din componenţa muşchilor) are nevoie de proteine şi
calciu . Funcţia de locomoţie (mişcarea corpului) şi exerciţiul fizic
necesită cantităţi mari de energie - precum glucoză.

Produsele de soia, mai ales laptele şi făină de soia, sunt un excelent

ajutor pentru stoparea procesului de pierdere a substanţei osoase. Soia
are o acţiune estrogenă, hormonul estrogen fiind responsabil de
asimilarea calciului şi consolidarea oaselor. Pe deasupra, este bogată
în calciu şi magneziu. Alte alimente bogate în calciu sunt : seminţele
de susan şi floarea soarelui, migdalele, alunele, meiul, hrişca, ovăzul,
napii.

Glucoza din fructe şi mierea reprezintă sursa de energie ideală

pentru funcţionarea coerenta a muşchilor.

Consumul excesiv de carne conduce la producerea de acid uric ce se

depune pe articulaţii şi în muşchi, inflamând articulaţiile producând
dureri musculare – gută. Proteina animală este extrem de
vătămătoare în acest sens.

Dr. Charles Lucas (Univ. Wayne) susţine că durerile puternice ale

încheieturilor în artrită reumatismală pot fi eliminate printr-o dietă
săracă în grăsimi ţinută cu stricteţe. Când pacienţii au renunţat la
dieta prescrisă, simptomele au reapărut.

14
 PARTEA a II-a

Oricine a auzit despre enzime, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale

sau vitamine. Există nenumarate mituri si programe de nutriţie complexe
in legatură cu aceste substanţe, iar urmatoarea parte a acestei carţi se va
ocupa de a face clar pentru toţi, ce anume reprezintă fiecare, rolurile si
detaliile de funcţionare a acestora, iar la final, cititorul işi va putea face
propria opinie despre modul in care este cel mai potrivit pentru el insuşi sa
abordeze acest aspect al nutriţiei. Fiecare are propriul sistem intuitiv, un
radar intern care poate discerne ce este de folos şi ce nu.

15
 CAPITOLUL I

Enzimele

Ce sunt enzimele şi în ce constau funcţiile lor ? Enzimele sunt

printre cele mai importante elemente constitutive ale organismului
uman. Fără un aport adecvat de enzime, corpul se îmbolnăveşte
repede, degenerează şi moare. Ele sunt substanţe care fac posibilă
existenţa vieţii, fiind necesare oricărei reacţii chimice care are loc în
organismul nostru. Nicio substanţă minerală, vitamină sau hormon nu
poate lucra fără enzime. Enzimele mai sunt supranumite şi “scânteia
vieţii”.

Enzimele pot fi împărţite în două categorii :

antioxidante şi digestive – produse de organismul uman, pentru

neutralizarea radicalilor liberi şi finalizarea digestiei.

alimentare - sunt prezente numai în alimentele crude, proaspete, ele

îndeplinindu-şi funcţia în mediul acid al stomacului unde iniţiază
procesul de digestie a proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor.

Cu cât alimentaţia noastră este mai bogată în enzime, cu atât mai

multe sunt sursele de viaţă ce ajung în organism, din care se pot forma
celule tinere. Aceasta înseamnă un surplus de energie şi mai multă
rezistenţă, o creştere a imunităţii împotriva bolilor, înseamnă un
aspect fizic frumos, armonios, înseamnă echilibru al greutăţii
corporale, sânge şi ţesuturi mai curate.

16
 Pare de necrezut, însă, cauza principală a tuturor bolilor infecţioase
este aceeaşi: sedimente inutile formate din cauza unei alimentaţii
greşite. Dăm vina pe germeni, pe agenţii patogeni, pe aşa-zişii viruşi,
însă, adevărul este că, fără sedimentare, virusul nu poate face niciun
pas în organism. Un corp curăţat de tot ce nu e folositor, nu se
îmbolnăveşte. Astfel, încetinirea procesului îmbătrânirii este
strâns legată de cantitatea enzimelor din corp.

Ce trebuie sa ştie fiecare este faptul că, cuptorul cu microunde

distruge enzimele şi impregnează alimentele cu radicali liberi.
Microundele se aseamnănă foarte mult razelor X din spectrul
electromagnetic. Expunerea alimentelor la astfel de radiaţii care
alternează polaritatea magnetică a atomilor de mii de ori pe secundă,
producând modificări în structura moleculară şi căldură prin fricţiune
atomică, dând impresia că sunt bine gătite, generează insă grave
probleme de sănătate . Enzimele şi substanţele nutritive sunt distruse,
la fel şi potenţialul energetic al alimentelor .

Surse bogate în enzime : broccoli, varză roşie, varză de Bruxelles,

salată cu frunze roşii, conopidă, varză albă, spanacul, sparanghelul,
guliile, ridichile de lună, ceapă verde, sfeclă roşie, dovleacul, pepenele
galben, bananele, caisele, ardeii roşii şi dulci, căpşunile, smochinele,
fasolea păstăi, lăstarii de soia, loboda roşie.

“Consider că numai hrană proaspătă în stare crudă reprezintă hrană vie,

pentru că numai aceasta conţine factorii specifici vieţii pe care îi numim
enzime ”
Dr. Norman W. Walker – “Sfaturile unui medic care a trăit 116 ani”

“Alimentele voastre să fie medicamentele voastre şi medicamentele

voastre să fie alimentele voastre“ Hipocrate - părintele medicinei

17
 CAPITOLUL II

Proteinele

Termenul de “proteină” este folosit pentru a defini o structură a

lanţurilor de aminoacizi. Însă organismul uman nu este conceput
pentru a utiliza şi metaboliza structuri, ci cei mai simpli compuşi şi
bioelemente din natură. El trebuie să descompună aceste structuri în
elementele din care sunt formate, apoi să utilizeze aceşti compuşi mai
simpli pentru nevoile proprii. Organismul nu poate folosi o structură
proteică, ci o va descompune până la forma cea mai simplă, adică
aminoacizii, elementele fundamentale. Aşadar, organismul are
nevoie de aminoacizi nu de proteine.

În secolul al XIX-lea, cuvântul “proteină” era sinonim cu termenul

de “carne” şi s-a păstrat această credinţă timp de mai bine de 100 de
ani. Mulţi oameni pun încă semnul egal între proteină şi hrană de
origine animală.

Confuzia este încă prezentă când vine vorba despre întrebările de

bază referitoare la proteină, chiar şi în zilele noastre. Oamenii care
discută despre adoptarea unei diete vegetariene, îşi pun adesea
întrebarea: “dar de unde îmi voi mai obţine proteinele”. De unde îţi vei
obţine proteinele ? Din plante. Plantele conţin proteine. Însă există
totuşi îngrijorarea cu privire la calitatea acestora care este percepută ca
fiind una inferioară proteinelor animale. În prezent, se cunoaşte că
organismul uman îşi poate obţine toţi aminoacizii esenţiali din
proteinele vegetale şi nu este nevoie să mâncăm cantităţi mari de
proteine pentru obţinerea echilibrului. O cantitate prea mare de
proteine reprezintă una din cauzele majore ale bolilor
degenerative.

18
 Proteinele prezente în carne trebuie descompuse prin hidroliză în
aminoacizi simpli înainte de a putea fi folosiţi corespunzător, iar
procesul de digestie este unul prelungit, în urma căruia se consumă
multă energie şi rămân multe reziduuri, spre deosebire de proteina
vegetală a cărei structura este simplă, şi pentru care, digestia este de
scurtă durata.
Aminoacizii esenţiali ce trebuie luaţi din alimentaţie:

- aminoacizii esenţiali la adulţi: izoleucina, leucină, lizină, metionină,

fenilalanină, treonina, triptofan, valină.

- aminoacizii necesari la copii: izoleucină, leucină, lizină, metionină,

fenilalanină, treonina, triptofan, valină, histidină, arginină.

De câtă proteină avem nevoie ?

Un adult are nevoie de mai puţin de 60 de grame de proteină pe zi.

Mulţi nutriţionişti afirmă că raţia zilnică recomandată a fost stabilită la
0.8g/kg de greutate corporală. Astfel, un bărbat de 70 kg va avea
nevoie de 56g de proteine.
Majoritatea oamenilor consumă zilnic între 150-300 g proteine.
Acest lucru îngreunează organismul privându-l de energie şi
determinând boli degenerative precum cancer, diabet, boli
cardiovasculare.
Excesul de proteine creează aciditate în organism, îngroaşă sângele
şi suprasolicită arterele şi inima. Poate cauza probleme gastro-
intestinale, de ficat, rinichi precum şi osteoporoză.
Surse de proteine vegetale : soia uscată (38g proteină/100g),
seminţe de floarea soarelui (27g/100g), linte verde(24g/100g), năut
(23g/100g), migdale(18.3g/100g) arahide (16.5g/100g), ovăz(14g/100g),
grâu(13g/100g), porumb(9.4g/100g), pâine integrală (8.9g/100g),
orez(7.2g/100g), mazăre verde (6.7g/100g), smochine uscate, ciuperci,
măsline ( 4g/100g)

19
 CAPITOLUL III

Lipidele

Lipidele (grăsimile) sunt compuşi chimici care au ca proprietate

comună faptul că sunt insolubili în apă şi sunt formaţi pe bază de
atomi de carbon, hidrogen şi oxigen. Grăsimile, ca şi proteinele, sunt
folosite ca “blocuri” de construcţie în organism pentru producerea de
energie. Fiecare perete celular este constituit dintr-un strat dublu de
acizi graşi şi proteine. Organele vitale sunt căptuşite cu ţesuturi grase.
Sistemul imunitar că şi alte funcţii ale organismului nostru au nevoie
de acizi graşi potriviţi. Grăsimile servesc drept mediatori
antiinflamatori.

Acizii graşi formează constituenţii principali ai grăsimilor. Aceştia se

împart în două mari clase:

- acizi graşi saturaţi (au o consistenţă solidă la temperatura camerei şi

aproape toţi sunt de origine animală)

- acizi graşi nesaturaţi (sursă principala sunt vegetalele, în special

nucile, migdalele şi alte fructe oleaginoase) care sunt de două feluri :
- acizi graşi polinesaturati
- acizi graşi mononesaturati

Acizii graşi saturaţi sunt grăsimile cele mai periculoase pe care le

putem folosi in alimentaţie. Ei sunt continuţi de produsele de origine
animală (lapte, ouă, brânză, unt) şi cresc foarte mult nivelul
colesterolului sanguin, împiedicând activitatea de dizolvare a
cheagurilor şi făcând sângele gros, grăbind posibilitatea atacurilor de

20
cord şi accidentele vasculate cerebrale. Grăsimile saturate
influenţează şi hormonii, ridicând nivelul de estradiol în sânge. Sunt
favorizate astfel cancerul de sân şi de prostată.

Acizii graşi polinesaturati sunt de consistenţă fluidă la temperatura

camerei şi se găsesc în uleiurile vegetale, seminţe, cereale, legume. Cel
mai des întâlnit este acidul linoleic, acidul gras omega 6 , acidul gras
omega 3. Dintre toţi aceştia, acidul gras omega 3 are efecte favorabile
asupra organismului .

Acizii graşi mononesaturati au cel mai util efect asupra sănătăţii,

protejând împotriva bolilor cronice, scăzând LDL (lipoproteinele cu
densitate joasă), crescând LDL (lipoproteinele cu densitate înalta),
scăzând tensiunea arterială, ameliorând fluxul sanguin, ajutând la
echilibrarea glicemiei şi scăzând riscul bolilor canceroase. Faptul că
acizii graşi mononesaturati sunt cel mai util tip de grăsimi pentru
organism fără să producă multe reziduuri şi toxicitate crescută,
valideaza principiul care afirmă că organismul nostru foloseşte
substanţele simple pentru nevoile sale.

Acizii graşi esenţiali pentru organism, dar care nu pot fi sintetizati

pe cale naturală, trebuie obţinuţi din dietă. Aceştia sunt : acidul
linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic.

În medie, omul nu are nevoie de mai mult de 14g de grăsime zilnic

pentru a-şi acoperi necesarul de acizi graşi esenţiali pentru a-şi putea
sintetiza substanţele vitale. Din nefericire, omul obişnuit consumă cam
de 8 ori mai mult decât această cantitate, surplusul depunându-se pe
artere .

21
 Colesterolul

Colesterolul este acel tip de grăsime albă şi ceroasă fabricată de

corpul nostru şi care intră în structura pereţilor celulari fiind folosită la
prelucrarea unora dintre hormoni. În cantităţi rezonabile, el este
esenţial vieţii. Prea mult colesterol în fluxul sanguin poate contribui la
ateroscleroză, din acest motiv, nivelul crescut al colesterolului în sânge
corelează cu ratele crescute de deces ale bolilor de inima.

Corpul produce toată cantitatea de colesterol de care are nevoie

chiar dacă nu preia colesterol din alimentaţie, nu este deloc necesar în
dieta noastră, deci consumarea grăsimilor saturate trebuie drastic
limitată pentru sănătate şi echilibru.

Cele mai bogate alimente în colesterol sunt : creierul (2300mg/100g

produs), gălbenuşul de ou (1500mg/100g produs), ficatul(360mg/100g
produs), untul (250mg/100g produs), brânzeturile grase, mezelurile,
smântâna, laptele.

Fructele, cerealele, zarzavaturile nu conţin colesterol.

Colesterolul oxidat

Colesterolul expus la atmosferă tinde să se combine cu oxigenul din

aer, producând ceea ce se numeşte colesterol oxidat. Acesta are un
efect mortal asupra vaselor de sânge, distrugând celulele peretelui
interior al arterelor. Produsele oxidate precum crema în care se
combină ouăle, laptele şi zahărul, la fel ca şi îngheţata sau laptele praf,
brânza Parmesan şi untura, ridică şansele manifestării unui infarct sau
a unui accident vascular cerebral.

22
 Efecte şi boli cauzate de excesul de grăsimi

Tratamentul cu succes al astmului este posibil printr-o dietă fără

grăsimi. Pacienţii care manifestă boală lui Crohn (enterită regională)
nu tolerează grăsimile în dietă.

O dietă bogată în grăsimi duce la un conţinut ridicat de colesterol al

bilei şi la formarea de calculi biliari.

Dieta bogată în grăsimi reduce excreţia de acid uric, putând provoca

atac de gută.

Grăsimile în exces duc la pierderea calciului din organism.

Margarina polinesaturata duce la un anumit grad de demineralizare

al oaselor.

Durerile severe ale încheieturilor în artrită reumatismală sunt

eliminate prin dietă săracă în grăsimi.

Scăderea eficienţei mecanismului insulinei, că efect a excesului de

grăsimi, duce la apariţia diabetului.

Excesul de grăsime creşte vâscozitatea şi aderenţa sângelui,

încetinind circulaţia şi ducând la alipirea (aglutinarea) globulelor roşii,
acestea fiind incapabile să se mai încarce cu oxigen şi devenind mult
mai predispuse către îmbolnăvire.

Consumul mărit de grăsimi produce afecţiuni ale sistemului cardio-

cerebro-vascular influenţând apariţia diverselor forme de cancer :
colon, cancer al glandei mamare, al prostatei, al organelor genitale
(ovar,uter,testicul), cancerul ficatului, al pancreasului.

23
 Acizii graşi Omega-3

Acizii graşi Omega-3 sunt sintetizati în organism din acidul

linolenic şi au efecte benefice asupra organismului nostru:

-protejează vasele sanguine, contribuie la evitarea formării cheagurilor

şi a spasmelor coronariene.
-tind să scadă tensiunea arterială.
-suprimă creşterea tumorală prevenind cancerul de colon şi sân.
-diminuează fenomenele inflamatorii în poliartrită reumatoidă.
-au efect favorabil în psoriazis, scleroză multiplă, boala Crohn.
-măresc reacţia organismului la insulină.

Acizii graşi Omega-3 pot fi obţinuţi din mai multe alimente

vegetale. Cele mai potrivite surse bogate în Omega-3 sunt: uleiul
de seminţe de in, uleiul de canola, uleiul de nuci, untul de arahide,
uleiul de germeni de grâu, nucile, boabele de soia, jirul, germenii de
ovăz, iarba grasă, spanacul, fasolea.

Acizii graşi Omega-3 se găsesc în cantitate mare şi în grăsimea de

peşte, dar ţinând cont că peştii sunt afectaţi de poluarea apelor
încorporând în ei cantităţi uriaşe de pesticide, acid
clorocarbonic şi metale grele, este de preferat folosirea surselor
vegetale. Peştele conţine grăsimi saturate şi colesterol, grăsimea de
peşte provoacă rezistenţă la insulină şi creşte nivelul zahărului din
sânge.

24
Uleiurile vegetale

Atunci când sunt consumate în starea în care natura ni le oferă,

grăsimile sunt elementele sănătoase şi hrănitoare ale alimentelor. În
procesul de deshidratare sau solidificare, gradul de saturaţie al unei
grăsimi creşte. Uleiurile sunt alimente foarte concentrate, ele sunt
grăsime sub formă lichidă. O lingură de ulei conţine aproape 14 grame
de grăsime (cantitatea de care are nevoie organismul într-o singură zi),
de aceea, chiar şi cele mai sănătoase uleiuri trebuie consumate în
cantităţi mici. O adevărată bombă în grăsimi saturate este uleiul de
cocos. Uleiul de palmier este asemănător, ele îngraşă cel mai uşor
organismul.

Uleiurile care pot fi folosite în cantităţi moderate, evident, sunt cele

bogate în acizi graşi mononesaturati sau bogate în acizi graşi Omega-3.

- uleiul de măsline extravirgin are un procent redus de grăsimi saturate

şi conţine squalen - o substanţă ce reduce colesterolul.

- uleiul din seminţe de in este cea mai bogată sursă vegetală de acizi
Omega-3 cunoscută, stimulează sistemul imunitar, are efect
antiinflamator, este benefic în tratarea bolilor cardio-vasculare.

- uleiul de rapiţă are cea mai scăzută concentraţie de grăsimi saturate

dintre toate uleiurile. Conţine şi acizi graşi Omega-3.

- uleiul de sâmburi de strugure conţine substanţe antioxidante

benefice în combaterea cancerului şi două fitoelemente (quercitina şi
acidul elagic) puternice în combaterea radicalilor liberi.

Dacă veţi alege totuşi uleiul de floarea soarelui (care conţine acizi
graşi polinesaturati, nu atât de buni pentru sănătate), este indicat sa
folosiţi varianta presată la rece.

25
 Uleiul rafinat

Rafinarea uleiului (floarea soarelui) folosit în alimentaţie se

desfăşoară după următoarea schemă:

- eliminarea impurităţilor prin decantare, filtrare sau centrifugare.

- hidratarea cu cantităţi mici de apă, la cald.
- neutralizarea acizilor graşi liberi cu ajutorul soluţiilor diluate de
hidroxid de sodiu sau potasiu.
- îndepărtarea săpunurilor formate prin spălarea cu apă.
- decolorarea prin absorbţia pigmentilor pe cărbune sau pământuri
decolorante.
- dezodorizarea cu jet de aburi sub vid la cald (160-180 grade C) cu
vapori supraîncălzţi.
- polisarea care constă în reţinerea pe filtre a precipitatelor formate
după răcire.

Prin acest proces se pierd fosfolipidele, substanţele proteice, se

reduce conţinutul în vitamina E, se formează compuşi ciclici de
polimerizare ce au un grad ridicat de toxicitate, temperatura ridicată
de prăjire şi distilare dă naştere radicalilor liberi, iar produsul final
prezintă încă urme de solvenţi.

Astfel, avem în faţă imaginea unui produs alimentar denaturat încă

de la bun început, pe care îl consumăm fără a şti în realitate nivelul
riscurilor la care ne expunem organismul.

26
 Acizii graşi de tip TRANS (AGT)

Când grăsimile din alimente de origine vegetală sunt extrase din

celulele plantelor şi prelucrate, structura şi legăturile chimice ale
acizilor graşi sunt modificate sau deteriorate astfel încât produc
pagube şi inhibă activităţile celulei. Grăsimea polinesaturata trebuie
rafinată şi dezodorizată, de asemenea poate fi hidrogenată pentru a
putea fi folosită în scopul producerii margarinei sau a grăsimilor
necesare frăgezirii aluatului. În timpul solidificării, grăsimea capătă
însuşiri noi şi ciudate, necunoscute în starea naturală. Aceştia sunt
acizii graşi de tip TRANS, incompatibili cu organismul nostru.

Iată câteva afecţiuni datorate folosirii acizilor TRANS :

- tulbură ritmul cardiac.

- astupă arterele şi îngroaşă sângele.
- slăbesc sistemul imunitar.
- conduc la producerea unei sperme anormale şi scad nivelul
testosteronului.
- favorizează cancerul de sân şi prostată.
- fac celulele rigide, inflexibile, disfuncţionale.
- afectează pancreasul.

Verificaţi cu atenţie etichetele produselor, căutaţi termenul de

“uleiuri vegetale hidrogenate” sau “parţial hidrogenate” – este un
alt termen pentru acizii de tip TRANS (AGT)

Sursele principale de AGT sunt : margarină, produsele lactate

procesate, dressing-uri vegetale, majoritatea alimentelor grase prăjite
cu uleiuri rafinate, alimente procesate pentru creşterea duratei de
valabilitate.

27
 CAPITOLUL IV

Hidraţii de carbon – Glucidele

Hidraţii de carbon sau carbohidraţii se mai numesc şi glucide, ei

fiind principala sursă de energie pentru toate funcţiile corpului uman
şi oferă calorii într-o formă extrem de rapidă, fiind formaţi doar din
atomi de carbon, hidrogen şi oxigen.

Carbohidraţii sunt efectiv pachete de energie solară formate prin

fotosinteza plantelor, folosiţi pentru a menţine viaţa.

Clasificare:

- monozaharide – formate dintr-o singură moleculă, pot fi asimilate

într-o formă directă şi rapidă. Cele mai întâlnite sunt glucoza şi
fructoza . Se regăsesc în toate fructele şi în miere.

- dizaharide – formate din două molecule. Amintim zaharoza (în

sfeclă,banane,ananas), maltoză (în maltul de orz ) şi lactoză (în laptele
mamiferelor)

- polizaharide – formate din mai multe monozaharide. Există trei

tipuri de polizaharide : amidonul, dextrinele, celuloza.

Deoarece organismul uman nu poate utiliza decât substanţe în

forma lor cea mai simplă, toate zaharurile complexe (dizaharidele şi
polizaharilele) trebuie mai întâi descompuse în monozaharide.

Carbohidraţii se regăsesc aproape în exclusivitate în produsele de

origine vegetală : cereale, fructe, zarzavaturi, precum şi în

28
multitudinea de produse obţinute din acestea, incluzând pâinea,
pastele făinoase, produsele de patiserie, etc. Totuşi, carbohidraţii
proveniţi din alimentele rafinate, nu ajută sănătatea, chiar dacă provin
dintr-un mediu vegetal.

Dacă veţi cerceta tabelele cu proprietăţi ale alimentelor, veţi observa

că produsele de origine animală sunt lipsite de glucide, toate prezintă
un zero sau foarte aproape de zero la această categorie.

Cu excepţia laptelui mamiferelor care conţine lactoză, nu întâlnim

alte surse de glucide în produsele animaliere.

Această realitate cunoscută şi cercetată spulberă încă un mit :

carnea oferă multă energie. Glucidele sunt cea mai puternică sursă
de energie, iar carnea nu conţine aşa ceva. Dacă doriţi energie, e de
preferat să o căutaţi în fructe şi legume într-o formă cât mai proaspătă
şi naturală.

Carnea conţine în ţesuturile ei multă adrenalină, o parte din aceasta

fiind secretată de glandele suprarenale ale animalelor la abatoare, iar
aceasta dă consumatorului o senzaţie de energizare. Dar această formă
de stimulare este de scurtă durată, iar aportul energetic nu este unul
de proporţii, consumandu-se enorm de multă energie in procesul
digestiv.

29
Glucoza şi fructoza

Creierul foloseşte ca şi sursă de energie glucoza, un carbohidrat

simplu, justificând un procent de 15% din metabolismul nostru, deşi
reprezintă doar 2% din masa corpului nostru. Corpul tinde să conserve
carbohidraţii în special pentru funcţia creierului, iar grăsimile, pentru
celelalte funcţii .

Privând organismul de fructoză şi glucoză, carbohidraţii cei mai

simpli şi cei mai bogaţi în energie, obţinuţi din fructe, seminţe şi
legume, acesta este nevoit să folosească proteinele şi lipidele pentru a
obţine energia necesară, prin oxidare rezultând surplus de reziduuri
metabolice, intoxicând şi îmbâcsind sistemul.

Neuronii se hrănesc în special cu fructoză, care este absorbită

foarte uşor de membrana celulară prin procesul de difuziune; fructoza
este foarte bogată în electricitate, minunată pentru regenerarea
sistemului nervos.

Combustibilul principal al corpului nostru este glucoza, care

poate ajunge cu uşurinţă în fiecare celulă, numai în prezenţa insulinei,
produsă de pancreas. Când nivelul glicemiei creşte, capacitatea
organismului (a rinichilor) de a reţine zaharurile încetează, acestea
trecând direct în urină. Astfel, se ajunge la o urinare excesivă, oboseală
precoce, foame excesivă.

30
Carbohidraţii din alimentele rafinate

Există două tipuri de hidraţi de carbon disponibili : cei rafinaţi şi

cei complecşi. Cei rafinaţi sunt de fapt amidonurile şi zaharurile
obţinute din plante prin îndepărtarea mecanică a straturilor exterioare
care conţin majoritatea vitaminelor, mineralelor, proteinelor şi fibrelor
acestora. Aceste alimente au valoare nutritivă foarte scăzută. Astfel,
consumul de zahăr şi făină albă obişnuite, paştele făinoase rafinate,
fulgii îndulciţi, bomboanele, băuturile răcoritoare bogate în zahăr, ar
trebui evitate pe cât posibil. Alimentele bogate în carbohidraţi
complecşi, precum fructele şi legumele proaspete, neprelucrate,
cerealele integrale, sunt extraordinare surse de energie pentru
susţinerea sănătăţii organismului.

Combinaţia dintre zahăr alb şi orez alb este extrem de dăunătoare

datorită înlăturării complexului vitaminelor B din orez, carbohidraţii
sunt arşi prin procesul de rafinare al zahărului, provocând dezechilibru
şi crescând cererea de vitamine din sistem.

31
Pâinea albă

Marea majoritate a oamenilor consumă pâinea albă, un aliment

gustos, cu aspect plăcut, cu multe calorii, însă cu valoare nutritivă
aproape nulă, din motiv că din făina albă sunt eliminate practic toate
fibrele alimentare, vitaminele şi mineralele esenţiale. În plus, când
calitatea grâului nu este cea mai bună, se adaugă amelioratori, aşa-
numiţii E-uri, iar pentru albirea şi accelerarea maturării făinei este
folosit dioxidul de clor, triclorură de azot şi peroxidul de benzoil,
cauzând în timp majore afecţiuni ale sistemului nervos, favorizând
obezitatea, şi sporind nivelul de toxine din organism. Deficitul de
vitamine din complexul B aduce după sine un sistem imunitar slăbit,
provoacă dezechilibre hormonale. Săracă în calciu şi magneziu,
pâinea albă poate determina în timp afecţiuni osoase, rahitism,
tulburări nervoase.

32
Zahărul

Zahărul de masă obişnuit este o dizaharidă, însă este un produs

rafinat, deposedat de mineralele şi vitaminele ce se găsesc în mod
natural în sfeclă şi trestie, fiind foarte concentrat. Îngreunează
sistemul inhibând delicatele procese chimice care au loc în celule.

Iată câteva efecte ale zahărului:

- subminează sistemul osos, utilizând (mai degrabă furând) calciul din

organism pentru metabolizarea lui.
- produce carii dentare prin creşterea acidităţii în cavitatea bucală,
determinând un deficit de minerale la suprafaţa dinţilor.
- produce deficit de vitamina B perturbând astfel activitatea sistemului
nervos central. Dă naştere depresiei, anxietăţii, oboselii cronice,
afectează memoria.
- predispune organismul către hipertensiune arterială, cardiopatie
ischemică, infarct miocardic.
- pfectează sistemul hormonal, producerea de insulină (alergii şi
diabet)
- produce polipi de colon, apendicite, acnee.

33
 Îndulcitorii artificiali

Zaharina E954 şi Ciclamatul E952

Zaharina este de până la 300 de ori mai concentrată decât zahărul.

Utilizarea zaharinei este strâns legată de apariţia cancerului la vezica
urinară. Ciclamatul a fost interzis de către Agenţia pentru
Administrarea Alimentelor şi Medicamentelor în S.U.A.

Aspartamul

Cunoscut sub brand-ul Nutrasweet (aminoacidul sintetic aspartam),

aspartanul este o neurotoxină care se descompune în formaldehidă
( formol). Atrage după sine tot felul de alergii, afecţiuni
dermatologice, tulburări ale vederii, colici, ameţeli, cefalee, apatie.

34
 CAPITOLUL V

Fibrele vegetale

Fibrele vegetale fac parte din marea categoria a glucidelor, însă

prezintă particularitatea (cele mai multe dintre ele) de a nu fi digerate
de către organismul nostru. Ele sunt pur şi simplu un balast ce se
elimina odată cu celelalte reziduuri, în urmă procesului de digestie şi
fermentaţie, funcţionând că nişte mături intestinale, absorbind
toxinele din organism. Tocmai din acest motiv s-a ajuns să se creadă
că ne putem lipsi de ele, deşi fibrele sunt esenţiale pentru buna
funcţionare a multor funcţii ale sistemului. Cu cât alimentaţia este mai
săracă în fibre, cu atât conţinutul intestinului gros va fi mai dens, mai
dur şi mai aderent. Presiunea creată la acel nivel va favoriza apariţia
diverticulilor şi a hemoroizilor. Presiunea va fi crescută şi în interiorul
abdomenului, favorizând apariţia herniilor abdominale, în special
hiatale. Fibrele asigură microflora intestinală normală, scade durata de
menţinere a deşeurilor în colon, având un efect favorabil în prevenirea
cancerului de colon.

Principalele afecţiuni ce pot fi prevenite utilizând suficiente fibre :

- tulburări intestinale
- diabet
- hipertensiune arterială
- apendicită
- hemoroizi
- vene varicoase

Carnea, laptele, ouăle şi brânzeturile nu conţin fibre. Cea mai

importantă sursă de fibre ar trebui să o constituie pâinea şi cerealele,
neapărat integrale. Pâinea din făină albă, este un mare obstacol în
calea starii de echilibru fizic, asa cum am menţionat si mai sus.

35
 CAPITOLUL VI

Vitaminele

Vitaminele sunt substanţe organice esenţiale pentru viaţă. În cele

mai multe cazuri, nu sunt produse de organism şi trebuie luate din
alimentaţie. Este nevoie de vitamine pentru aproape toate funcţiile
organismului, astfel ele reglează metabolismul, asistă la formarea
lipidelor şi a carbohidraţilor în energie, asista la formarea oaselor şi a
ţesuturilor etc.

Vitaminele se împart în 2 clase : - hidrosolubile (solubile în apă)

- liposolubile (solubile în grăsimi)

Vitamina A

- liposolubilă.
- se întâlneşte în plante sub formă de carotenoizi.
- măreşte acuitatea vizuală, ajută la formarea pigmentilor în retină.
- protejează integritatea tegumentelor şi mucoaselor respiratorii,
digestive, urinare.
- este un antioxidant.
- creşte imunitatea.
- antiinflamator.
- stimulează funcţia de reproducere.

Carenţa de vitamina A duce la hemeralopie (slabire a vederii),

xeroftalmie (lipsa secreţiei lacrimale si opacifierea corneei), probleme
generale ale ochilor, boli ale pielii şi mucoaselor.

36
 Surse de vitamina A : sfecla roşie, morcovii, cătina, păpădia, napii,
spanacul, andivele, avocado, pătrunjel, pepenele galben, dovlecel, roşii,
ardei, broccoli, caisele, coacăzele, zmeura, măceşele.

Vitamina B1 – tiamină

- hidrosolubilă.
- intervine în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor, protidelor.
- este antinevritica, facilitează transmiterea de impulsuri nervoase
prin activarea acetilcolinei.
- măreşte capacitatea de efort.
- susţine producerea acidului clorhidric.
- stimulează pofta de mâncare.
- este un excitant al glandei tiroide.

Carenţa de vitamina B1 se manifestă prin oboseală, lipsă de

concentrare, iritabilitate, tulburări gastro-intestinale, tulburări
cardiace. Lipsa ei completă duce la boala ‘beri-beri’, paralizia şi atrofia
musculară a picioarelor, tulburări circulatorii. Fierberea alimentelor
atrage după sine pierderi importante de vitamina B1.

Surse : drojdia de bere, polen, arahide, germeni de grâu, migdale,

nuci, alune, conopidă, orez brun, soia , linte, năut, mazăre, portocale,
smochine, usturoi, seminţe germinate.

Vitamina B2 – riboflavină

- hidrosolubilă.
- favorizează creşterea organismului catalizând reacţiile chimice
necesare pentru utilizarea carbohidraţilor şi a proteinelor.
- are efecte în mărirea acuităţii vederii, alături de vitamina A.
- previne îmbătrânirea epidermei.

37
- susţine sistemul imunitar.
- stimulează respiraţia celulară.
- scade glicemia din sânge, acţionând asupra metabolismului
glucidelor.
- acţionează asupra metabolismului lipidelor şi protidelor.

Carenţa de vitamina B2 duce la căderea părului, la apariţia

dermatitei seboreice, a conjunctivitei, stomatitei, scade rezistenţa la
infecţii, crampe musculare.

Surse : polen, drojdie de bere, grâu încolţit, migdale, alune, nuci,

soia, ciuperci, avocado, conopidă, frunze de sfeclă şi de nap.

Vitamina B6 – piridoxină

- hidrosolubilă.
- reglează metabolismul proteinelor, în special în ţesutul nervos, ficat
şi piele.
- participă la sinteza colesterolului şi fosfolipidelor.
- stimulează metabolismul muscular.
- îmbunătăţeşte activitatea miocardului.
- contribuie la formarea globulelor roşii şi la menţinerea glicemiei.

Carenţa de vitamina B6 duce la inflamaţii ale pielii, oboseală,

nervozitate, insomnii, anemie, astenie, dureri abdominale.

Surse : nuci, alune, ardei verde, avocado, germeni de grâu, orez

brun, cereale integrale, varză, seminţe de floarea-soarelui.

Vitamina B12 – cianocobalamine

- hidrosolubilă.
- singura vitamină care conţine cobalt.

38
- împreună cu acidul folic (vitamina B9) devine indispensabilă pentru
formarea celulelor în sânge, în special în formarea hematiilor şi a
leucocitelor.
- ajută la refacerea sistemului nervos.
- protejează ficatul, împiedicând încărcarea grasă a acestuia.
- păstrează echilibrul hormonal, fiind un factor de creştere.

Carenţa de vitamina B12 duce la anemie pernicioasă, conducând la

scăderea numărului de globule roşii. Pot apărea leziuni la nivelul
măduvei spinării, nevrite, diferite simptome digestive şi
cardiovasculare.

Surse : - bacteriile intestinului gros, care produc şi vitamina K

- seminţe încolţite, drojdie de bere, varec, pătrunjel, lăptucă,
rădăcini de praz, sfeclă, conopidă, banane, frunze de tătăneasă, orez
integral, seminţe de floarea-soarelui.

Acţiunea vitaminei B12 poate fi blocată de anticoncepţionale,

antibiotice, substanţe toxice, stres.

Vitamina C (acidul ascorbic)

- liposolubilă.
- activează funcţiile tuturor celulelor, încetinind procesul de
îmbătrânire celulară.
- stimulează metabolismul glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor.
- sprijină funcţionarea sistemului imunitar.
- protecţie ridicată pentru artere : împiedică obturarea lor, tonifică
pereţii vaselor de sânge, fac sângele mai puţin vâscos, reglează nivelul
colesterolului în organism.
- favorizează absorbţia fierului în organism.
- asigură maturarea globulelor roşii.

39
- stimulează funcţia tiroidei şi a suprarenalelor.
- măreşte acţiunea antitoxică a ficatului.
- neutralizează toxinele din sânge.
- intervine în cicatrizarea rănilor.
- grăbeşte formarea calusului osos în fracturi.
- utilă în profilaxia cataractei.

Carenţa de vitamina C duce la scorbut, debilitate, predispoziţii la

infecţii, anemie, hemoragii ale gingiilor şi pielii, demineralizarea
oaselor, pierderea în greutate.

Surse : măceşe, pătrunjel, kiwi, coacăze negre, lobodă, ardei, urzici,

broccoli, varză, portocale, lămâi, grapefruit, spanac, ridichi, varză,
roşii, mazăre, fragi etc.

Vitamina C se distruge prin procesul de fierbere.

Vitamina D (calciferol)

- liposolubilă.
- facilitează absorbţia calciului în intestin şi depozitarea lui în oase.
- sporeşte rezistenţa la infecţii microbiene.
- tegumentele expuse la lumina soarelui produc vitamina D.

Carenţa de vitamina D permite avansarea afecţiunilor precum

lupusul, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, boala Crohn.

Surse: cea mai mare parte de vitamina D care circulă prin sânge
provine de la ceea ce se sintetizează în propria noastră piele sub
influenţa radiaţiei solare. Se mai poate obţine din drojdia de bere, soia,
banane, ciuperci, seminţe încolţite, lucerna, spanac, varză.

40
Vitamina E – tocoferol

- liposolubilă.
- acţionează că antioxidant protejând celulele împotriva degenerării.
- împiedică oxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a vitaminelor A,C,D,F, a
biotinei, a carotenoidelor.
- previne atacurile de cord şi cerebrale.
- ajută la proliferarea globulelor albe, stimulând astfel imunitatea.
- intervine în formarea celulelor reproducătoare.
- facilitează buna funcţionare a glandei hipofize.
- favorizează asimilarea calciului şi a fosforului.
- facilitează depozitarea glicogenului în ficat şi muşchi.
- îmbunătăţeşte circulaţia capilară, mărind capacitatea de funcţionare
a muşchilor.
- reduce durerile artritei reumatoide, acţionând împotriva inflamării şi
rigidizării.

Carenţa de vitamina E duce la afecţiuni circulatorii şi cardiace,

tulburări musculare şi ale sistemului nervos, sterilitate (atrofie
testiculară, ovariană, uterină), eczeme, ulcere ale gambelor, afecţiuni
ale globului ocular prin instalarea unei miopii evolutive. La copii
produce întârzierea dezvoltării organelor genitale, întârzierea
pubertăţii, menstruaţiile fiind însoţite de dureri violente.

Surse : ulei de cătină, fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale),

avocado, broccoli, cătină, germenii cerealelor, uleiuri vegetale
neprocesate şi nerafinate, lăptuci, spanac, orez brun, seminţe încolţite.

41
Vitamina K

- este liposolubilă.
- acţionează în ficat determinând sinteza proteinelor necesare pentru
coagularea sângelui. Este o vitamina antihemoragică.

Carenţa de vitamina K duce la îmbolnăvirea aparatului digestiv.

Surse: bacterii intestinale, care produc vitamina K în cantităţi

suficiente. Se mai găseşte în napi, varză, lăptucă, spanac, mazăre,
lucerna, trifoi, roşii, varec.

42
 CAPITOLUL VII

Mineralele

În prezent sunt cunoscute 20 de minerale care fac parte din

compoziţia organismului nostru. Mineralele constituie acel procentaj
de 5% din greutatea corpului. În organismul nostru mineralele sunt
înnoite continuu.

Calciul

Calciul are nevoie de vitamina D pentru a putea fi absorbit în intestin.

Are nevoie de o bună funcţionare a glandei tiroide şi a paratiroidei. Se
recomandă a se consuma 500mg/zi.

- este mineralul ce oferă tărie scheletului şi danturii.

- intervine în transmiterea impulsurilor nervoase în special în inima,
menţinând echilibrul ritmului cardiac.
- este necesar pentru coagularea normală a sângelui.
- reglează echilibrul acido-bazic al sângelui, evitând ca acesta să devină
prea acid.

Deficienţa de calciu atrage după sine crampe şi spasme musculare,

bătăi cardiace puternice şi neregulate, insomnie, irascibilitate,
degradarea şi căderea dinţilor, scăderea rezistenţei oaselor, vene
varicoase, hemoragii.

Cafeaua, băuturile de tip Cola, cele carbogazoase, sarea în exces,

tutunul, zahărul rafinat, alcoolul, medicamentele diuretice şi laxativele
chimice inhibă sau “extrag” calciul din oase şi ţesuturi.

43
 Surse de calciu : varec, orz verde, seminţe de susan, soia, migdale,
alune, spanac, nuci, fulgi de ovăz, hrişca, mei, napi, gulii, orez brun,
coaja de ou (măcinată).

Fierul

Fierul are nevoie de vitamina C pentru a putea fi asimilat de

organismul nostru. Se recomandă consumul a 15-20 mg/zi. În anumite
situaţii, creşte necesarul de fier. Astfel, este nevoie din plin de fier în
timpul menstruaţiei, în timpul sarcinii şi a lactaţiei, după hemoragii
sau intervenţii chirurgicale.

- fierul formează în sânge hemoglobină, care dă acestuia culoarea roşie

şi permite transportul oxigenului.
- este constituentul unor enzime respiratorii.
- susţine “lupta” organismului împotriva stresului şi a bolii.
- fierul întăreşte sistemul imunitar şi sporeşte rezistenţa la infecţii.

Carenţa de fier poate duce la anemie hipocrona, modificări trofice

ale pielii şi unghiilor. Excesul de fier produce boala numită
hemocromatoză.

Cercetătorii de la Harvard au analizat obiceiurile alimentare pentru

aproape 45.000 de bărbaţi timp de 4 ani . O parte din ei îşi luau
necesarul de fier din surse animaliere (denumit şi fier heminic). S-au
constatat rate mult mai mari de infarct la aceştia decât în cazul celor ce
îşi luau fierul din surse vegetale.

Surse vegetale de fier : drojdie de bere, soia, susan, polen, fasole

albă, linte, năut, ovăz, mei, grâu, urzică, păpădie.

44
Magneziul

Este recomandat consumul a 300mg/zi.

- magneziul reglează transmiterea impulsului nervos de-a lungul

nervilor periferici.
- acţionează în metabolismul glucidelor, proteinelor şi a lipidelor.
- intervine în permeabilitatea celulară.
- intervine în coagularea sangvină (inhibă vâscozitatea trombocitelor).
- poate contribui la combaterea stresului.
- reglează ritmul cardiac.
- scade nivelul trigliceridelor sprijinind tipurile benefice de colesterol.

Alcoolul, diureticele, stresul emoţional sau fizic “sărăcesc”

organismul nostru de acest mineral indispensabil.

Carenţele de magneziu se manifestă prin oboseală şi senzaţie de

sufocare, crampe musculare şi cârcei, tremur al pleoapelor şi al unora
dintre muşchi, spasm în diferite organe, palpitaţii cardiace, diaree,
tulburări gastro-intestinale.

Surse: dovleac, seminţe de floarea-soarelui, migdale, soia, nuci, alge

marine, făină integrală de grâu, tărâţe de cereale, mei, ovăz, spanac,
banane, în general legumele cu frunze verde-închis, avocado.

Borul

Borul este un element chimic detectabil, ale cărui efecte pozitive au

fost ignorate multă vreme. Borul lucrează împreună cu calciul şi
magneziul pentru o bună funcţionare a sistemului osos.

Surse: aproape toate fructele şi legumele, mai ales păpădia. În special

fructele uscate, caisele, curmalele, prunele.

45
Cromul

Acest mineral detectabil împreună cu insulina, ajută la

metabolizarea zahărului. Poate ajuta diabeticii în două feluri :
stimulând producerea de mai multă insulină decât este nevoie în mod
normal de către celulele beta din pancreas; în al doilea rând, face ca
insulina să acţioneze într-un mod mai eficient, în acest fel se menţine
un nivel constant de glucoză în sânge.

Surse : drojdia de bere, broccoli, suc de struguri, fasole verde, lăptuci.

Cuprul

De acest mineral este nevoie pentru a transforma fierul din

organism în hemoglobină. Ajută la menţinerea sănătăţii oaselor,
vaselor de sânge şi a nervilor, cât şi la buna funcţionare a sistemului
imunitar.

Surse: grâul, fasolea, prunele uscate, seminţele de toate felurile.

Iodul

Iodul este un micronutrient de importanţă vitală în funcţionarea

glandei tiroide care produce hormonii ce controlează multe din
funcţiile organismului. Carenţa de iod poate duce la hipotiroidism,
caracterizată prin letargie, guşă sub barbie, greutate avansată şi
frisoane.

Surse: fructele de mare, nucile, algele (chlorella, varecul).

46
Manganul

Manganul activează enzimele care sunt necesare pentru asimilarea

vitaminei C, a biotinei şi a tiaminei. Este foarte important şi pentru
buna funcţionare a sistemului nervos şi pentru producerea hormonilor
sexuali. Este un antioxidant de aceea poate preveni apariţia cancerului
şi a bolilor de inima.

Surse : nuci, cereale, zarzavaturi, mazăre, sfeclă.

Fosforul

Fosforul este esenţial în procesul de transformare a hranei în

energie şi la formarea materialului genetic, a membrelor celulare şi
diferitelor enzime. Calciul şi fosforul trebuie să se afle în raport de 2/1
în organism pentru a acţiona corect. Carenţele de fosfor sunt extrem
de rare.

Potasiul

Împreună cu sodiul, acest mineral menţine în echilibru cantitatea

de apă din organism şi ritmul cardiac. Este extrem de important pentru
buna funcţionare a nervilor şi muşchilor. Un aport scăzut de potasiu
este asociat cu o tensiune arterială ridicată şi cu aritmie.

Surplusul de potasiu este eliminat prin rinichi, de aceea, cei ce

suferă de deficienţe renale, nu ar trebui să consume alimente bogate în
potasiu.

Surse: cartofi, dovlecei, caise uscate, banane, suc de portocale, prune

uscate.

47
Seleniul

Deşi nu avem nevoie decât de o cantitate infimă din acest mineral,

el este esenţial pentru o bună funcţionare a organismului nostru.
Detoxifică materialele precum mercurul, cadmiul, arsenicul şi alte
substanţe toxice potenţial cancerigene, combinându-se cu ele pentru a
forma compuşi ce sunt eliminaţi de organism. Seleniul “colaborează”
strâns cu vitamina E care este tot un antioxidant. Protejează
membranele, reduce riscul de cancer, fortifică sistemul imunitar şi
reduce cerinţele de B12 din organism.

Îngrăşămintele pe baza de sulf împiedică plantele să asimileze

seleniu. Multe din sourile erbicidate sunt sărăcite de seleniu şi alte
elemente valoroase. Procesele de rafinare a făinii distrug seleniul
concentrat în germeni şi tărâţe. Absenţa seleniului din organism
conduce la boli tumorale şi cardiovasculare, oboseală, chisturi,
slăbiciune musculară, rezistenţă scăzută la infecţii, sterilitate, afecţiuni
ale ficatului. Creierul privat de seleniu manifestă perturbări ale
activităţii principalilor neurotransmiţători : serotonină, adrenalină,
dopamină.

Surse: nuci braziliene, polen, usturoi, ceapă, struguri negri, grâu

integral.

Zincul

Acest mineral joacă un rol important în divizarea, creşterea şi

repararea celulelor. Din această cauza este extrem de important în
procesul de vindecare al rănilor, în care este necesară o producţie de
celule noi. Zincul este esenţial pentru păstrarea nealterată a simţurilor
(gust, miros, auz) cât şi pentru o bună funcţionare a sistemului
reproducător masculin. Zincul este un mineral esenţial pentru

48
funcţionarea normală a articulaţiilor. Nu este o surpriză faptul că la
reumatici, nivelul de zinc este mai scăzut faţă de persoanele sănătoase.
Zincul poate preveni îngroşarea prostatei, una dintre cele mai întâlnite
probleme printre cei vârstnici.

Surse: drojdia de bere, fasolea, germenii de grâu, algele marine (varec,

chlorella), seminţele de dovleac şi floarea soarelui neprajite, sfecla
roşie, ciupercile.

…………………..

49
PARTEA a III-a
ŞTIAŢI CĂ …. ?

50
 Studiile recente arată că ingredientele ce intră în compoziţia
medicamentelor utilizate în mod obişnuit pentru răceli, alergii, diverse
dureri, determină scăderea nivelului vitaminei A din sânge. Iar dacă
ţinem seama că vitamina A protejează şi întăreşte membranele şi
mucoasele ce căptuşesc nasul, gâtul şi plămânii, atunci realizăm că un
deficit al acestei vitamine creează un mediu propice pentru
dezvoltarea bacteriilor, prelungind boala pe care medicamentul trebuia
de fapt să o vindece.

Aspirina - medicamentul miraculos la îndemâna oricui, cel mai

utilizat ingredient al analgezicelor şi remediilor împotriva virozelor şi
sinuzitelor, este de fapt un “hoţ” de vitamina C. Chiar şi o cantitate
mică de aspirină poate tripla viteză de excreţie a vitaminei C din
organism. De asemenea, conduce la apariţia unei carenţe de acid folic
şi vitamina B, determinând anemii şi tulburări digestive.

Corticosteroizii (cortizonul, prednisonul) - utilizaţi în artrite,

astm, afecţiuni dermatologice, tulburări oftalmologice şi sangvine, duc
la scăderea nivelului de zinc din organism.

Laxativele şi antiacidele afectează metabolismul calciului şi

fosforului, distrugând cantităţi mari de vitamina A,E,D şi K.

Antibioticele şi diureticele prescrise în mod normal pentru

hipertensivi scad nivelul potasiului din organism.

Seminţele de dovleac sunt o bună sursă de zinc şi fier,

concentraţia de proteine fiind foarte mare (30%), conţin toţi
aminoacizii esenţiali. Conţin de asemenea cea mai mare cantitate de
melatonina (hormonul ce reface organismul). La aceeaşi cantitate de
seminţe de dovleac, concentraţia fierului este de 3 ori mai mare decât
într-o friptură.

Seminţele de susan sunt bogate în magneziu, zinc, calciu şi fier,

conţin 20% proteine, toţi aminoacizii esenţiali, 50% grăsimi, iar la

51
aceeaşi cantitate, concentraţia de calciu este de 20 de ori mai mare
decât în carne şi de 10 ori mai mare decât în lapte şi brânzeturi.

“Sarea din bucate”

Sarea fină pe care o folosim în mod obişnuit, ascunde un lucru pe

care nu foarte multă lume îl cunoaşte : este tratată cu E 535 adică
ferocianură de sodiu, o substanţă cu un înalt grad de toxicitate. Ea
nu conţine deloc magneziu (spre deosebire de sarea gemă), un mineral
esenţial pentru sănătatea sistemului cardiovascular. În magazinele
naturiste putem găsi că înlocuitori de succes precum sarea gemă
neiodata, sarea de mare, sau cea mai “bogată” dintre săruri – sarea roz
de himalaya. Dar chiar şi acestea trebuie consumate cu grijă, în
cantităţi potrivite.

În cazul unor boli ale rinichilor sau inimii, în cazul hipertensiunii

arteriale sau a bolilor reumatice, este sugerată reducerea drastică a
cantităţilor de sare folosite, sau chiar la eliminarea ei din alimentaţie.
Pentru obişnuirea gustului cu hrana fără sare, se pot folosi condimente
uşoare precum : mărar, pătrunjel, tarhon, cimbru, busuioc, oregano,
rozmarin, salvie, schinduf etc.

52
 Laptele de vacă

Laptele este cel mai comun alergen. Se estimează că laptele conţine

peste 150 substanţe alergene, datorită acestui fapt, o pauză sau
eliminarea totală a laptelui din alimentaţie, poate elibera corpul de tot
felul de manifestări alergice. Multe persoane s-au vindecat de afecţiuni
foarte vechi, a căror cauză nu a putut fi determinată nici de medicii
specialişti, prin simpla decizie de a elimina laptele din alimentaţie.

Numitorul comun al problemelor respiratorii este consumul de

lapte. Secreţiile nazale excesive, tusea şi feluritele infecţii, se pot
datora reziduurilor antibiotice din lapte (penicilină, eritromicină şi
altele, sunt prezente în lapte în cantităţi mici).

Laptele integral şi laptele praf, asigură un mediu propice pentru

oxidarea colesterolului, făcându-l extrem de dăunător pentru artere.
Astfel, colesterolul oxidat are un rol esenţial în procesul de îngroşare al
arterelor, numit arteroscleroză.

Tot ceea ce se află în sângele vacii la un moment dat, determină

calitatea laptelui. Astfel, bacteriile, hormonii, pesticidele şi alte
contaminante, ajung direct în organismul nostru odată cu consumul
de lapte.

Copiii pierd abilitatea de a digera lactoza prezentă în lapte, odată cu

încheierea primei perioade de creştere a copilăriei timpurii. Pentru ei
este necesar doar laptele matern, ca primă formă de hrană, odată ce
vin pe aceasta lume. Procesul natural este acela ca, pe masură ce trece
timpul, organismul copilului să înceapă să dezvolte încet o insuficientă
a enzimei lactază, care este necesară pentru descompunerea lactozei în
două zaharuri simple ce pot fi asimilate de organism. Astfel, lactoza
nedigerata trece în intestinul gros, fiind principala cauza a apariţiei
colicilor la copii.

Studiile arată că, consumul de lapte de către copii, are legătură cu

apariţia unor secreţii de mucus, tuse şi diferite afecţiuni ale plămânilor.

53
Răcelile, gripa, oreionul că şi orice inflamaţie limfatică, nu sunt doar
nişte “boli ale copilăriei”. Ele sunt conectate direct cu consumul de
lapte şi produse lactate de către copii, iar cea mai mare parte a
parinţilor nu cunoaşte acest detaliu extrem de important.

Jurnalul medical britanic, Lancet, sugerează că scleroza multiplă are

legătură cu consumul de lapte. Scleroza multiplă este o afecţiune
neurologică ce distruge ţesutul izolator al celulelor nervoase ale
creierului, nervul optic şi cordul spinal.

Laptele este bogat în calciu (acesta este unul din argumentele celor
ce îl recomandă), însă doar 10-15% din calciul laptelui este asimilat
de organismul uman, din motiv că proteinele laptelui conţin mult
sulf şi fosfor, fapt ce determina slaba asimilare a calciului lactic.

Microbacteria paratuberculosis, transmisă prin alimentele lactate,

are legătură cu apariţia bolii Crohn a intestinelor.

Brânza este un produs lactat obţinut prin putrefacţie, care are ca

rezultat producerea aminelor, amoniacului, acizilor graşi iritanţi
(acidul butiric şi acidul caprilic) şi acidului lactic. Toate acestea sunt
toxine ce irită sistemul nervos şi tractul gastro-intestinal. Anumite
amine interacţionează cu nitraţii prezenţi în stomac, formând
nitrozamina, un agent cauzator de cancer.

O variantă de început o poate reprezenta eliminarea produselor

lactate din alimentaţie pentru o perioada limitată, pentru a se analiza
rezultatele dietei. O perioadă minimă de 21 de zile este sugerată pentru
rezultate notabile. Laptele de vacă poate fi înlocuit cu laptele de soia,
de migdale, de grâu germinat sau de seminţe de floarea soarelui,
variante foarte gustoase şi cu mult mai sănătoase.

54
 Partea a IV-a

Principii ale unei nutriţii sănătoase şi echilibrate

55
 CAPITOLUL I

Mici secrete

Există câteva mici secrete în această complexă zona a nutriţiei, iar

dacă ar fi cunoscute şi urmate la scara largă, calitatea vieţii noastre s-ar
îmbunătăţi extrem de rapid iar marea majoritate a bolilor ar fi de
domeniul trecutului, longevitatea fiind in acest caz, ceva firesc. Fiecare
dintre noi are datoria personală să cunoască aceste secrete şi să le
aplice cât mai des în viaţa de zi cu zi, doar aceasta fiind calea directă
către vindecarea şi dezvoltarea organismelor noastre în cei mai buni
parametri. Fără boli, specia umană ar fi mult mai eficientă pe această
planetă, iar nivelul general de fericire ar creşte văzând cu ochii.

Să amintim câteva dintre acestea:

- încercaţi să evitaţi a lasa un timp prea îndelungat în apă fructele,

legumele sau verdeţurile pe care vreţi să le spălaţi, pentru că vor pierde
o mare cantitate de vitamine (mai ales cele hidrosolubile) şi alte
substanţe valoroase. Puteţi folosi spălarea sub jet puternic şi apoi să le
scurgeţi bine. În cazul rădăcinoaselor, multe dintre substanţele
valoroase se află în coajă. Acesta este motivul pentru care e
recomandat să evităm curăţarea cojilor cu cuţitul. În schimb, putem
folosi o perie cu care să se frece energic murdăria, apoi să se clătească
sub jet. Varianta cuţitelor de ceramica este la fel de eficienta. Încercaţi
să nu le lăsaţi în apă la înmuiat.

- cu cât evităm mai mult mărunţirea, răzuirea, cu atât vom avea o

hrană mai sănătoasă, motivul fiind procesele oxidative şi degenerative
care încep extrem de rapid odata cu momentul tăierii. Astfel că, este

56
mai sănătos să muşti dintr-un măr decât să-l tai in felii, dar dacă totuşi
mâncarea este mărunţită, să nu treacă mai mult de jumătate de oră
până când o consumaţi.

- reîncălzirea mâncărurilor nu este o idee prea bună. Mâncarea trebuie

consumată proaspătă, altfel, îşi pierde aproape toată valoarea nutritivă,
devine ingestă şi toxică. Reîncălzirea repetată distruge toate
vitaminele şi mineralele, iar ceilalţi nutrienţi sunt alteraţi masiv,
mâncarea devenind practic “moartă” fin punct de vedere energetic.

- atunci când folosim mâncăruri şi băuturi fierbinţi sau reci, creem un

şoc pentru mucoasa stomacului nostru, generând stres biochimic.
“ciorba fierbinte” sau “apa din frigider” sunt extrem de bulversante
pentru aparatul digestiv, slăbindu-l în timp. Încercaţi să folosiţi
alimentele într-un interval termic de 15-35 grade C.

- este o bună idee să evităm amestecul hranei solide cu cea lichidă.

Prin amestecarea “ciorbei” cu “felul 2” se diluează sucurile gastrice,
întârziind procesul de digestie. Astfel, corpul nostru va pierde foarţă
multă energie. Sugerat este ca fiecare tip de mâncare să fie consumat
independent, cu o pauză de minimum 2-3 ore între ele.

- apa poate fi consumată fie cu 20-30 minute înainte de masă, fie cu 45-
60 minute după masă, dar niciodată în timpul mesei. Dacă totuşi vă
este sete, puteţi bea câteva înghiţituri mici, însă nu foarte mult.
Reţineţi că apă băută în timpul mesei diluează sucurile gastrice,
încetinind digestia.

- chimia ne învaţă că, asociind o bază (alcal) cu un acid, cele două

elemente se vor neutraliza reciproc. Fermentaţia şi putrefacţia
înlocuiesc atunci enzimele digestive, făcându-se o descompunere
incorectă a alimentelor, provocând malabsorbtie, acidoză şi înfometare
celulară.

57
- este cel mai sănătos ca fructele să fie consumate singure şi nu în
combinaţie cu orice alt tip de mâncare din motiv că acestea,
consumate după o masă copioasă, sunt o sursă de putrefacţie în
stomac, determinând fermentaţia.

- pepenii (fermentescibili şi digeraţi în intestin), dacă sunt combinaţi

cu alimente ce au nevoie de digestie stomacală (cum ar fi proteinele),
vor fi obligaţi să rămână prea mult în stomac şi astfel vor fermenta.

- dacă un amidon predominant – cartoful, se combină cu o proteină-

soia, cele două elemente se ciocnesc , iar zahărul, intrat în fermentaţie,
produce alcool ce va provoca hiperaciditate, congestionarea mucoasei
stomacale, va afecta ţesuturile hepatice, pancreatice şi ale glandelor
suprarenale. Diabeticii au cele mai mari probleme cu nivelul glicemiei
dacă mănâncă în acest mod.

- fructele oleaginoase (nuci, migdale, alune etc) şi seminţele pot fi

combinate într-o anumită măsură cu fructele şi legumele. Totuşi, fiind
bogate în proteine, cel mai bine se pot combină cu leguminoasele
(preponderent proteice).

- combinaţia lapte/ou/zahăr este un factor major în apariţia sclerozei

multiple.

- amestecurile prea bogate sunt greu digestibile. Cu cât mai simple vor
fi mesele, cu atât mai eficient va fi procesul digestiv.

58
 CAPITOLUL II

Program şi regularitate

Pentru cele mai multe persoane, două mese pe zi sunt suficiente.

Aceasta va da stomacului timp suficient pentru odihnă. Singura
excepţie o face diabeticul de tip 1 (insulino-dependent) care are nevoie
de 3 mese pe zi şi o gustare înainte de culcare, pentru fazele când
glicemia nu poate fi ţinută sub control. În schimb, programul cu 2
mese pe zi, dă cele mai bune rezultate pe termen lung, obişnuind
organismul să producă acid clorhidric într-un mod ordonat şi nu
continuu, baza fiind ritmul de viaţă circadian (ceasul nostru biologic
natural).

Prima masă a zilei este şi cea mai importantă pentru că oferă hrană
corpului şi minţii atunci când acestea sunt cel mai active şi au nevoie
de cea mai multă energie. Un mic dejun bogat în fructe, cereale, nuci,
adică bogat în vitamine, minerale, proteine, fibre şi ceva carbohidraţi,
produce mai multă energie, mai puţină somnolenţă, contribuie la
susţinerea funcţiilor creierului şi a controlului nervilor şi muşchilor.

Mişcarea după masă este esenţială ! Evitaţi odihna sau somnul de

după masă, pentru că acestea încetinesc digestia şi induc, în timp,
senilitate. Nu este nevoie să facem efort masiv, însă o scurtă plimbare,
sau o activitate uşoară, ajută enorm digestia şi instalarea unui echilibru
general în corpul nostru.

59
 CAPITOLUL III

Faza interdigestiva – secretul unui surplus de energie

Studiile estimează că cei mai mulţi oameni îşi iau cam 30% din
hrana lor zilnică mâncând între mese. Ne-am transformat în nişte
creaturi ciudate, care ronţăie pe apucate. Faza interdigestiva a
activităţii intestinale este o etapă căreia foarte puţini îi dau importanţă,
însă ce trebuie să ştim este că, o masă obişnuită are nevoie de până la 4
ore pentru ca tractul intestinal să fie curăţat în totalitate.Tractul
intestinal nu se poate curaţa dacă stomacul şi intestinul subţire nu
sunt golite de hrană, respectiv de reziduurile alimentare.

Mulţi oameni nu cunosc faza interdigestiva pentru că pur şi simplu

nu ştiu că este neapărat nevoie de pauze între mese. Chiar şi o nuca
mâncată între mese va ţine sistemul într-o continuă etapă de digestie,
aceasta fiind principala cauză pentru apariţia numeroaselor boli
inflamatorii, ulceraţii sau alte tulburări ale sistemului nostru digestiv,
inclusiv îngrăşarea excesivă şi mai ales cancerul de rect sau colon.
Plus că, odihnirea sistemului digestiv ne va aduce un surplus energetic
extrem de vizibil. Este neapărat necesară implementarea unui stil de
hrănire regulat, dacă ţinem să avem un corp sănătos şi echilibrat.

60
 CAPITOLUL IV

Prepararea termica a alimentelor

Consumând alimente în stare cât mai pură, proaspete, vii, alimente

ale căror proprietăţi chimice şi valenţe energetice nu au fost modificate
de intervenţia omului, se va observa în cel mai scurt timp modificarea
majoră a stării generale de sănătate şi a nivelului de vitalitate.
Mâncarea preparată termic determină pierderea multor elemente
valoroase, radicalii liberi prezenţi transformându-şi structura chimică
şi nivelul de energie electromagnetica, astfel că hrana noastră va
deveni o aglomerare de toxine împotriva cărora organismul va trebui
să lupte în loc să o utilizeze pentru acumularea de energie şi
regenerarea sa. Cu cât dieta este compusă într-un procent mai mare
din hrană în formă pură, cu atât nivelul general de sănătate va fi mai
ridicat.

Amidonul ce se gaseşte in cantităţi considerabile în cartofi şi

cereale, necesită fierbere. Prin fierbere rezultă compuşi mai digerabili
ai amidonului. Bineînţeles, pentru anumite scopuri terapeutice (de ex.
cicatrizarea unui ulcer gastic) şi folosit pe o perioada limitată de timp,
amidonul proaspăt extras cu ajutorul storcătorului electric va avea
efecte benefice. Totuşi, pentru consumul obişnuit cartoful este bine să
fie fiert sau copt.

În faza acută a gastritei hiperacide, a ulcerului gastro-duodenal şi a

unor boli ce privesc inflamarea intestinelor, se va evita consumul de
alimente crude ce conţin fibră, ce ar putea să înrăutăţească
manifestarea acestor boli. De aceea în astfel de cazuri, se recomandă
prepararea termică (nu excesivă) a alimentelor vegetale ce va conduce
la modificarea fibrelor vegetale prin formarea unui gel al pectinei şi
înmuierea şi frăgezirea fibrelor de celuloză, făcându-le mai tolerante
pentru digestie şi tranzitul intestinal.

61
 Acrylamida – este o substanţă toxică cu potenţial cancerigen care
se formează în interiorul alimentelor în timpul preparării lor termice.
Aceasta începe să se producă la temperatura de 120 grade C,
concentraţia sa crescând odată cu temperatura de preparare. Se
formează din reacţia aminoacizilor cu hidraţii de carbon când
alimentele coapte sau prăjite încep să capete culoare, gust şi miros.
Nivelul riscului apariţiei cancerului datorat acrylamidei poate fi
comparat cu cel al cancerului produs de fumat. Produse ce conţin
cantităţi mari de acrylamina : chipsurile, pop-corn, pâinea prăjită,
sticks-urile, biscuiţii, gogoşile.

Microundele “gătesc” alimentele prin alternarea polarităţii

magnetice a atomilor de mii de ori pe secundă, producând modificări
în structura lor moleculară, şi căldură prin fricţiune atomică, oferind
astfel impresia că alimentele sunt bine gătite. Această alternare a
polarităţii electromagnetice “rupe” realmente pereţii celulelor
eliberând cantităţi uriaşe de radicali liberi înalt reactivi, distrugând
substanţele nutritive şi impregnând hrană cu imunosupresori, cauza
majoră a îmbătrânirii şi degenerării organismului.

Alimentele conservate, nu sunt doar acele surse de hrană cunoscute

sub denumirea uzuală de "conserve", ci toate mâncărurile care în mod
normal se alterează destul de repede, dar care prin anumite tehnici se
pot păstra un timp îndelungat, fără deteriorarea majoră, cel puţin sub
aspect gustativ, a proprietăţilor lor.

Metodele de conservare sunt multiple (congelare, adăugarea de

substanţe conservante, fermentaţie, sterilizare, afumare, etc.).
Bineînţeles că nu toate alimentele conservate sunt nesănătoase, dar
trebuie să se înţeleagă că, cu mici excepţii, astfel de surse de hrană - de
exemplu laptele, care se degradează în mod normal în maximum 48 de
ore, sau sucurile, nu sunt produse proaspete, aşa cum încerca să ne
convingă reclamele comerciale, iar conţinutul lor în vitamine şi
minerale sensibile la păstrare (Vitamina C, vitamina P, fier, etc.) este
datorat exclusiv adaosurilor sintetice.

62
 Hrana conservată, congelată sau cea excesiv de gătită, poate fi, în cel
mai fericit caz, neutră pentru om, oferind eventual satisfacţie doar
papilelor gustative. O alimentaţie lipsită de orice naturaleţe, care de
altfel şi-a dovedit pe deplin nocivitatea, ar trebui exclusă din meniul
oamenilor care urmăresc să fie şi să rămână sănătoşi.

Ca o concluzie generală, putem spune că tratamentul termic al

alimentelor este sursa principala de intoxicare, otrăvire cronică, zi de
zi , an de an , toată viaţa, de la naştere şi până în momentul degradării
supreme.

Se consideră că, în mod virtual, toate alimentele prelucrate prin

căldură ar conţine compuşi mutageni, mulţi dintre ei nefiind
identificaţi. Organismul uman dispune de sisteme enzimatice de
detoxifiere care acţionează sub control genetic la nivelul celulei pentru
refacerea structurilor distruse. Ele sunt capabile de a elimina riscul
creat de cantităţile relativ mici ale compusilor mutageni care ar fi
prezenţi în mod normal într-o alimentaţie naturală. În schimb, când
oamenii consumă cantităţi uriaşe de hrană procesată termic, pe
deasupra şi rafinată şi încărcată cu aditivi chimici, este inevitabil
procesul accelerat de degradare celulară şi îmbătrânire prematură a
organismului – aceasta fiind cauza principala a multiplelor boli şi a
morţii timpurii.

Regulile unei hrăniri sănătoase trebuie să urmărească un comportament

alimentar chibzuit, simplu şi cât mai natural.

63
 CAPITOLUL V

Exerciţiul fizic

“ Cei mai mulţi oameni mai degrabă ruginesc decât se uzează. Nu mai
puţin de două ore pe zi ar trebui să fie consacrate exerciţiilor fizice”

T. Jefferson

Pe lângă dietă, cea mai importantă activitate în menţinerea stării de

sănătate şi a echilibrului mental, o reprezintă mişcarea. Trebuie să ne
gândim mereu că suntem cea mai complexă maşinărie de pe planetă.
Suntem atât de bine proiectaţi încât fiecare detaliu contează şi ne
poate afecta într-un mod sau altul. Încă din vremuri preistorice
mişcarea era inevitabilă. Oamenii erau nevoiţi să facă multă mişcare
pentru a supravieţui, pentru a-şi procura hrană sau pur şi simplu
pentru a-şi salva viaţa primejduită de animalele de pradă. Astfel
mişcarea era ceva natural. Cu cât mintea umană a evoluat mai mult,
oamenii au găsit metode prin care să facă cat mai puţină mişcare şi au
ajuns în unele cazuri ca mişcările pe care le fac să fie doar acealea din
degete, la calculator sau atunci când conduc, mănâncă , beau sau se
uită la televizor. Astfel , mişcarea a devenit ceva nefiresc.

Nemaifiind nevoit să se mişte pentru a supravieţui, omul a pierdut

această extrem de importantă componentă a sănătăţii şi a stării de
bine, astfel, organismul nostru a devenind din ce în ce mai predispus
îmbolnăvirii.

Toate sistemele organismului pot beneficia de avantajele mişcării

fizice zilnice. Iată câteva avantaje generale pe care le poate aduce
practica exerciţiului fizic :

64
Sistemul nervos

- îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea şi

performanţă intelectuală.
- reduce stresul, anxietatea şi frustrarea.
- ajută la ridicarea moralului, fiind recomandat în locul
antidepresivelor sau calmantelor folosite în combaterea anxietăţii.
- reduce masiv tensiunea nervoasă, atenuând efectele dăunătoare ale
expunerii la cortizol, hormonul produs de glandele suprarenale în caz
de stres.
- mişcarea are ca efect creşterea secreţiilor de dopamină şi serotonină,
compuşi chimici ai creierului cu efect euforizant (denumiţi şi
’hormonii fericirii’ ) şi în special al betaendorfinei, hormon ce uşurează
durerile şi creeaza buna dispoziţie.
- mişcarea funcţionează că un tranchilizant natural.

Sistemul osos

- întăreşte oasele şi îmbunătăţeşte puterea musculară şi rezistenţă.

- articulaţiile devin mai flexibile pentru a permite o mişcare mai
uşoară.
- reduce durerile de spate prin îmbunătăţirea mobilităţii şi o postură
corectă.
- reduce riscul de osteoporoză şi fracturi.
- îmbunătăţeşte gradul de absorbţie al calciului în oase.
- exerciţiul în aer liber furnizează vitamina D.

65
Sistemul circulator

- reduce riscul de îmbolnăvire a inimii şi de accident vascular cerebral.

- îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.
- ajută la scăderea colesterolului "rău" (LDL) şi creşterea colesterolului
"bun" (HDL).
- relaxează arterele şi scade tensiunea arterială prevenind apariţia
hipertensiunii arteriale .
- măreşte eficienţa inimii. O inima mai puternică şi mai eficientă are
un număr mai mic de bătăi pe minut. De exemplu, scăderea
numărului de bătăi pe minut de la 70 la 60 va scuti inima de 14.000 de
bătăi pe zi. Imaginaţi-va ce inseamnă această economie adunata in mai
multi ani…
- prin exerciţiu fizic, vasele care transportă sângele spre inima cresc în
număr şi în dimensiuni.

Sistemul digestiv

- echilibrează pofta de mâncare, facilitând o absorbţie eficientă a

nutrienţilor din alimente.
- provocând transpiraţia, ajută la eliminarea masivă de toxine din
organism.

Sistemul respirator

- reduce rata declinului funcţiei pulmonare.

- îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a folosi oxigenul.
- măreşte eficienţa plămânilor, o cantitate mai mare de globule roşii
ale sângelui fiind transportată către ţesuturi.

66
Sistemul imunitar

- efortul fizic declanşează modificări în componentele celulare ale

sângelui.
- sistemul reacţionează prin creşterea numărului de leucocite şi al
celulelor Natural Killers - o subpopulaţie de globule albe, cu rol de
“ucigaşi-naturali” ai celulelor cancerigene sau a celor infectate cu
viruşi.
- prin mişcare se eliberează anumite substanţe chimice numite
interleucine, ce servesc drept modulatoare ale întregului sistem
imunitar.

Alte beneficii

- dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creştere.

- reduce probabilitatea de apariţie a diabetului şi a unor tipuri de
cancer.
- ajută la menţinerea unei greutăţi corporale echilibrate.
- ajută la odihna organismului prin îmbunătăţirea calităţii somnului.
- stimulează măduva osoasă în producerea de celule sangvine şi ajută la
absorbţia fierului din intestin.
- determină creşterea numărului de globule roşii, fiind de mare ajutor
în tratarea anemiei.
- activează producerea de receptori de insulină de către gena insulină
receptoare, normalizează glicemia, aducând beneficii în tratarea
diabetului.
- exerciţiul fizic este esenţial în tratamentul artritei reumatismale.
- uşurează crampele menstruale.
- dezvoltă puterea voinţei şi determinării personale.
- îmbunătăţeşte imaginea de sine şi sentimentul de încredere în forţele
proprii.

67
Îndrumări privind exerciţiile fizice

Încălzirea - aparent, cel mai dificil moment atunci cand cineva începe
antrenamentul, este prima etapa, cea a incălzirii. Motivul este acela că,
cei mai mulţi nu cunosc un mic secret, extrem de important pentru a
duce la bun sfârşit un untrenament complet.

Corpul nostru are două căi de a produce energie: Sistemul anaerob

(care nu are nevoie de oxigen) şi sistemul aerob (care are nevoie de
oxigen).

Sistemul anaerob are funcţia de a face posibile zvâcniri scurte,

rapide, sprinturi de genul alergării după autobuz. Acest sistem ne
aprovizionează cu energie ce ne stă imediat la dispoziţie, însă nu este
eficient pe termen lung, întrucât produce mari cantităţi reziduale, cum
ar fi acidul lactic, care provoacă spasme musculare, febra musculară,
dureri.

Sistemul aerob ne pune la dispoziţie mult mai mută energie, însă

acesta devine activ după câteva minute de mişcare. Fluxul sângelui se
măreşte, devine mai bogat în oxigen.

Când începem antrenamentul, că şi începători, în prima fază, corpul

nostru apelează la sistemul anaerob al organismului. Dacă începem
antrenamentul de lungă durata fără încălzire, corpul va extrage prea
multă energie din sistemul anaerob, urmând să obosim rapid şi să
facem febră musculară, riscând chiar sa ne accidentăm, corpul nefiind
adaptat la noul tip de mişcare.

De aceea este foarte importantă încălzirea de dinaintea

antrenamentului de durată. În primele 10-20 de minute, va apărea
senzaţia de oboseală, însă dacă reuşim sa depăşim această perioadă

68
fară sa renunţăm, atunci sistemul aerob va intra in funcţiune, iar restul
antrenamentului poate fi continuat fără probleme, cu minimum de
oboseală resimţită. Asa că reţineţi : 10-20 de minute de incălzire
sunt esenţiale înainte de orice tip antrenament.

Pentru un antrenament eficient, orice formă de exerciţiu ritmic şi

continuu este binevenită, atâta timp cât sunt solicitate toate grupele de
muşchi şi toate încheieturile. Mersul rapid, jogging-ul, înotul, schiatul,
mersul pe bicicletă, fitness, kangoo jumps etc. - sunt foarte utile, ca şi
micile trucuri de genul urcatului pe scări în locul folosirii liftul, mersul
pe bicicletă sau pe jos la lucru sau parcarea maşinii la câteva sute de
metri de locul de muncă – toate sunt excelente dacă sunt
implementate ca nou tip de obicei prin repetare regulată, în stilul
nostru de viaţă.

Exerciţiile foarte solicitante nu sunt esenţiale, pentru unii pot fi

chiar dăunătoare, devenind încă o formă de stres. Aproape orice doză
de exerciţiu fizic regulat, de intensitate moderată, conferă beneficii
pentru sănătate. Dacă nu vom face altceva decât să mergem pe jos
vreme de jumătate de oră timp de 4-5 ori pe săptămâna, riscul de
moarte prematură deja se reduce cu 25%. Dacă mai adăugăm o repriză
de o oră de exerciţii fizice intense, riscul scade până la 50%. Nu e
nevoie să facem mişcarea într-o singură repriză zilnică. Se pot face
exerciţii de încălzire şi întindere dimineaţa, iar seara putem practica
exerciţii mai intense. Este o necesitate pentru corpul nostru să facă
mişcare de cel puţin 3 ori pe săptămână, zilnic fiind cel mai eficient .

69
MOTIVAREA

Motivarea este aspectul cel mai important de luat in seamă. Crezi că

eşti prea ocupat că să mai faci sport? Dacă serviciul, familia şi zecile de
probleme care apar în fiecare zi te obosesc şi la sfârşitul zilei nu mai
vrei decât să te întinzi în pat şi să dormi sau să te uiţi la un film,
aminteşte-ţi că nimic nu se face fără motivaţie.

Stabileşte, înainte să îţi planifici exerciţiile, de ce vrei să faci sport şi

cât de important este pentru ţine acest lucru. Fie că vrei să slăbeşti, să
ai un mod de viaţă sănătos sau vrei să ai o stare de spirit mai bună,
toate aceste motive îţi pot veni în ajutor când începi să faci sport.
Eventual, scrie undeva, mare, la vedere, motivele pentru care se
doreşte acest obicei zilnic.

Nu pleca la drum fără motivaţie! Nimic nu e mai greu decât să te

apuci de un program de exerciţii fără să fii motivat. Trebuie mereu să
ai în minte obiectivul principal. Ţine un jurnal sau un calendar de
lucru pentru a monitoriza progresele. Este extrem de eficient.

Fără efort nu câştigi nimic. Durerea poate să apară oricând în

timpul unei sesiuni de fitness. Dacă renunţi definitiv la sport doar
pentru că ai dureri, nu obţii nimic. Fă o pauză de câteva zile şi apoi
încearcă din nou!

Nu chiuli ! Dacă ţi se pare prea greu şi ai tendinţa să eviţi sesiunea,

aminteşte-ţi de ce vrei de fapt să faci sport şi fă un efort de voinţă!

70
 Iată câteva trucuri utile pentru automotivarea de a face din
mişcarea regulată un mod de viaţă:

Timp pentru tine. În timp ce multe persoane îşi fac timp pentru a
avea grijă de alte persoane (copii, consoarta, colegi, şefi, etc), nu îşi fac
însă timp şi pentru a avea grijă de nevoile personale. Fă din timpul
dedicat propriei persoane o necesitate şi nu rata întâlnirea cu
antrenamentele fizice. Nu se va ocupa nimeni de sănătatea ta
personală mai mult decât tine.

A-ţi atinge un obiectiv. Fixează-ţi un obiectiv pentru o greutate

anume sau pentru un număr de centimetri în talie. Un număr de zile
în care să faci mişcare sau un număr de kilometri pe care să-l alergi
într-o săptămână. A-ţi fixa şi a urmări un obiectiv te motivează să îl
realizezi. Foarte util este un calendar dedicat practicii exerciţiilor
fizice.

Cum te simţi după un antrenament. De cele mai multe ori după un

antrenament fizic te simţi înviorat, mult mai enegic şi plin de viaţă,
excepţie facand primele câteva sesiuni de antrenament. Trebuie să ai
tot timpul acest lucru în minte, pentru a te motiva să faci exerciţii pe
viitor.

Distrează-te. Exerciţiile ar trebui să fie distractive. Dacă nu sunt,

încearcă un tip diferit de activitate care îţi place. Atât timp cât te pui în
mişcare totul este perfect.

Recompense. Dacă faci exerciţii fizice câteva zile la rând, oferă-ţi o

recompensă. După o săptămâna, o altă recompensă. Apoi vei găsi
motivaţia necesară pentru a face mişcare.

Un partener de exerciţii. Te motivează foarte mult prezenţa altei

persone, pentru că suntem competitivi din natură.

71
Bucură-te şi de realizările mărunte. Odată ce ai recunoscut deja că
este nevoie de timp pentru a obţine schimbări considerabile, chiar şi o
jumătate de kilogram pierdut sau o jumătate de kilogram de muşchi
câştigat este un motiv excelent pentru a sărbători. Bucură-te de ele!

72
 CAPITOLUL VI

Respiraţia abdominală

Respiraţia este aparent o banalitate. Toţi respirăm, altfel nu am mai

fi aici. Cu toate acestea, există momente în care respiraţia superficială,
din piept, facilitează hiperventilatia, care apare adesea în atacul de
panică, menţine activarea fiziologică specifică anxietăţii generalizate
sau perpetuează starea generală de stres. Respiraţia superficială, prin
specificul ei, suprasolicită organismul şi poate crea dezechilibre în
procesul de schimb corect de oxigen şi dioxid de carbon din sânge.

Există o legătură majoră între emoţiile noastre şi felul în care

respirăm: atunci când suntem calmi şi relaxaţi, ritmul respiraţiei este
într-un fel iar când am avut o emoţie puternică ritmul respiraţiei este
altfel: mai alert şi folosind mai mult din partea superioară a
plămânilor. După ce a trecut o emoţie puternică, urmează o respiraţie
"din rărunchi" însoţită de un fel de oftat: "uuuf" sau "hăăă".

Putem verifica foarte uşor dacă respirăm din piept plasând o palmă
pe piept şi cealaltă pe abdomen imediat sub ultima coasta. Respiraţi
normal. Observaţi care din mâini se deplasează cel mai mult pe
inspiraţie. Dacă răspunsul este mâna de pe piept, atunci este foarte
probabil să aveţi o respiraţie superficială.

Pornind de aici s-au identificat multe tehnici de respiraţie,

respiraţia abdominală fiind doar una dintre ele. Toate aceste tehnici de
respiraţie sunt folosite petnru a obţine diferite efecte: mai multă linişte
mentală, mai multă vitalitate, eliminarea unor emoţii negative,
schimbarea ritmurilor fiziologice etc.

Tehnicile de respiraţie au devenit practic puntea de legătură între

conştient şi subconştient. Tehnicile de respiraţie le regăsim în yoga
sub numele de pranayama descrise de Patanjali în Yoga Sutra.

73
 Tehnicile de respiraţie, inclusiv respiraţia abdominală sunt
prezente în toate practicile de qi gong şi arte marţiale interne cum ar fi
taijiquan sau aikido. Tehnicile de respiraţie le regăsim inclusiv la
şamanii din nordul Siberiei, din munţii Anzi sau din insulele Hawaii,
pentru a obţine diferite stări de concentrare a minţii şi control al
corpului.

Mai nou, sportivii care se pregătesc pentru olimpiade stăpânesc

foarte bine diferite tehnici de respiraţie, aşa că ... de ce oare nu am
folosi cu toţii tehnicile acestea ? Nu este oare viaţa insăşi o olimpiadă,
un proces de continuă evoluţie şi imbunataţire ?

Cum funcţionează respiraţia abdominală?

Respiraţia abdominală utilizează diafragma – un muşchi situat între

abdomen şi plămâni a cărui funcţie este de a controla respiraţia –
pentru o oxigenare adecvată a organismului şi un echilibru mai bun
între oxigen (O2) şi dioxid de carbon (CO2). Exersând respiraţia
corectă putem preveni senzaţiile cauzate de încercarea organismului
de a compensa dezechilibrul O2-CO2 cum ar fi ameţeală, durerea în
piept, furnicături la nivelul membrelor sau vedere înceţoşată,

Procedura

Luaţi o poziţie comfortabilă şi plasaţi o mâna pe piept şi cealaltă pe

abdomen. Încercaţi să duceţi aerul inspirat până în stomac. Cu fiecare
inspiraţie ar trebui să observaţi o mişcare spre exterior a mâinii situate
pe abdomen. Mâna de pe piept rămâne nemişcată. Cu fiecare expiraţie
stomacul revine la poziţia iniţială.

74
 Păstraţi respiraţia calmă şi fluidă. Nu trageţi brusc aer în piept şi nu
expiraţi totul dintr-o dată. Imaginaţi-va că aerul curge lin, nu este
eliberat subit, în calupuri. Nu contează dacă respiraţi pe nas sau pe
gură, deşi pe nas poate fi mai uşor să menţineţi ritmul.

Începeţi să număraţi în gând respiraţiile în felul următor: unu pe

inspiraţie, relaxat pe expiratie, doi pe următoarea inspiraţie, relaxat pe
expiratie. Continuaţi până la zece şi apoi număraţi invers până la unu.

Concentraţi-va doar pe respiraţie şi pe numărat. Acest lucru poate fi

dificil la început. Dacă apar şi alte gânduri, nu va enervaţi şi nu
renunţaţi. Lăsaţi gândurile să treacă fără să le acordaţi atenţie şi
reveniţi la numărat.

La început este posibil să ameţiţi puţin, să aveţi senzaţia că nu aveţi

suficient aer şi ritmul respiraţiei să se accelereze. Pe măsură ce
continuaţi însă, aceste senzaţii vor dispărea şi ritmul respiraţiei se va
stabiliza.

Pentru început exersaţi timp de 5- 10 minute de două-trei ori pe zi.

Treptat acesta deprindere se va automatiza iar efectul de relaxare va
apărea mai repede. Psihologic este demonstrat faptul că, dupa 3
săptămâni de practică, sistemul psiho-somatic îşi va însuşi deja acest
proces de echilibrare. De fapt, acest tip de respiraţie este cel natural.
Puteţi vedea aceasta la bebeluşii care respiră doar abdominal.

75
Antrenarea unei respiraţii corecte poate fi utilă în următoarele situaţii:

- controlul şi prevenţia atacurilor de panică prin prevenţia

hiperventilaţiei
- produce o stare de relaxare în anxietatea generalizată
- managementul stresului
- insomnie
- dureri de cap
- hipertensiune
- dureri în piept nedatorate unei condiţii cardiace
- agitaţie gastrointestinală

Există şi contraindicaţii pentru respiraţia abdominală. O femeie

gravidă, mai ales în ultimile luni de sarcina, este mai bine să se abţină,
ori să practice această respiraţie supravegheată de cineva calificat.

Când tocmai aţi suferit o intervenţie chirurgicală la abdomen, iarăşi

este bine să evitaţi acest tip de respiraţie. Desigur, imediat ce apare o
durere, ori o senzaţie de neplăcere este bine să va opriţi.

Respiraţia abdominală influenţează major la nivel mental şi

fiziologic, are efecte pe termen scurt şi lung şi ne poate susţine evident
şi eficient în tot ce facem pentru a fi mai sănătoşi:

Mental - pe termen scurt - ajută la distragerea atenţiei de la

gândurile obişnuite ceea ce poate fi odihnitor şi relaxant, oprind astfel
din timp crize de anxietate ori deprimare. Mintea devine clară , iar
atitudinea optimistă.

Mental – pe termen lung - practica autocontrolului asupra

gândurilor şi asupra posturii ne ajută să rămânem calmi în situaţii de
criză, să fim spontani când suntem cu prietenii ori colegii. Atenţia
acordată corpului duce la o conexiune mai profundă cu propriul corp,
deci la o capacitate mai mare de relaxare si control. Capacitatea
crescută de relaxare permite că socializarea să fie mai spontană,
somnul mai odihmitor, iar o mică sesiune de respiraţie abdominală la
trezire, ne ajută să începem ziua cu mintea mai clară şi mai optimişti.

76
 Fiziologic – pe termen scurt - permite liniştirea bătăilor inimii în
cazul palpitaţiilor. Duce la oxigenarea crescută a ţesuturilor, deci
permite un efort fizic mai mare şi de mai lungă durată. Această tehnică
de respiraţie relaxează şi diafragama elimininand contracţiile care apar
la nivelul acestui muşchi ca urmare a stresului.

Fiziologic – pe termen lung - practica pe termen lung a respiraţiei

abdominale permite un masaj uşor al tuturor organelor aflate la nivelul
abdomenului între care: pancreas, ficat, intestin subţire, intestin gros,
glande suprarenale. Masajul delicat al acestor organe duce la un flux
de sânge oxigenat la nivelul celulelor ceea ce înseamnă o digestie mai
bună, o asimilare mai bună a vitaminelor, medicamtelor ori
suplimetelor nutritive. Masajul asupra stomacului şi intestinelor ajută
corpul să elimine mai uşor toxinele şi astfel creşte efectul diferitelor
diete purificatoare.

77
 CAPITOLUL VII

APA

“Apa curăţă pata de cerneală de pe mâini, spală rana sângerândă, iar

vara, când după o zi de muncă obositoare, ne spălăm cu apă rece, avem
senzaţia că reînviem; ea ne răcoreşte, ne înviorează şi ne întăreşte.”

Sebastian Kneipp – părintele hidroterapiei

Primul nutrient de care corpul nostru are nevoie este apa. Apa
generează energie. Fiecare funcţie a corpului necesită apă, fiind
pivotul majorităţii proceselor de absorbţie şi excreţie, mediul în care se
desfăşoară procesele de biosinteză şi biodegradare. Ca şi componentă
majoră a sângelui, apa transportă nutrienţii şi hormonii în tot
organismul. În procesul digestiei, este prezenată sub formă de salivă
ce ajută la mestecarea şi înghiţirea hranei şi sub formă de sucuri
digestive care ajută la descompunea alimentelor. Creierul este căptuşit
de lichidul cerebro-spinal iar măduva spinării este protejată de o
subţire pelicula lichidă împotriva şocurilor. Ochii au nevoie de apă,
muşchii sunt 75% apă, chiar şi oasele au aproape 20% apă în
compoziţie. În fiecare 24 de ore, corpul recirculă echivalentul a 40.000
pahare de apă pentru a-şi menţine funcţiile fiziologice normale. El face
asta în fiecare zi a vieţii sale. Cu acest metabolism al apei şi al
procesului de recirculare, în funcţie de condiţiile de mediu, corpul
pierde în fiecare zi între 6 şi 10 pahare de apă. Acest deficit trebuie să
fie suplinit în fiecare zi, prin aport constant de apă.

Corpul uman are nevoie constantă de apă. El pierde apă prin

plămâni, în timpul expiraţiei. Pierde apă prin transpiraţie, prin urină şi
fecale. Un bun indicator al nevoii de apă al organismului nostru este
culoarea urinei. O persoană bine hidratată produce urină incoloră, fără

78
să socotim culoarea vitaminelor sau a coloranţilor alimentari. O
persoană cu o deshidratare medie produce urină galbenă. O persoană
extrem de deshidratată produce urină portocalie. O excepţie o
constituie cei care iau diuretice şi elimină apa din corpurile lor deja
deshidratate şi totuşi produc urină incoloră.

A crede că ceaiul, cafeaua, alcoolul sau alte băuturi pot acoperi

nevoia de apă a corpului este o gravă eroare, în special când corpul este
supus stresului şi problemelor zilnice. Este adevărat că aceste băuturi
conţin apă, dar majoritatea conţin de asemenea substanţe
deshidratante, cum ar fi cafeina, spre exemplu. Aceste substanţe
elimină din corp apa în care ele sunt dizolvate şi o altă cantitate din
rezervele de apă ale corpului. Când bem cafea, ceai sau bere, corpul
nostru elimină mai multă apă decât este conţinută în acea băutură. Cu
siguranţă, băutorii de bere au remarcat deseori faptul că, după ce bem
berea, eliminăm mai multă urină decât volumul băuturii. O altă
modalitate prin care corpul pierde apă după ce bem băuturi fierbinţi
(ceai, cafea) este prin transpiraţie, astfel corpul se răceşte după ce a
fost încălzit din interior.

Practic, cerinţele de apă ale corpului nostru sunt extrem de mari,

avem nevoie de apă din plin pentru a funcţiona echilibrat şi sănătos.
Primul lucru pe care ar trebui să îl facem dimineaţa ar fi să bem apă,
pentru a compensa deshidratarea apărută în timpul somnului.

Se poate bea apă înainte de mese, optim cu 30 minute înainte de a

mânca. Această pregăteşte tubul digestiv, în special la cei care suferă
de gastrită, duodenită, arsuri la stomac, ulcer peptic, colită sau
indigestii care produc gaze intestinale.

Este recomandat să se bea apă la minimum două ore şi jumătate

după masă, pentru a completa procesul digestiei şi a corecta
deshidratarea produsă de desfacerea alimentelor în substanţele
componente.

79
 Înainte de exerciţiile fizice, ar trebui să bem apă pentru a avea de
unde să producem transpiraţia. Dacă vom bea cât mai multă apă,
sănătatea noastră se va îmbunătăţi simţitor, corpul va deveni mai
elastic şi va funcţiona mai echilibrat, bolile îşi vor face din ce în ce mai
rar simţite prezenţa, iar calitatea generală a vieţii va creşte uimitor .

‘Apa este singura băutură pentru un om înţelept.‘

Henry David Thoreau

80
 CAPITOLUL VIII

SOARELE- AGENTUL VINDECĂRII

Soarele este incontestabil, sursa vieţii pentru această planetă. De

lumina acestuia depind toate procesele biochimice, ciclul zi-noapte,
anotimpurile, clima, culturile agricole etc. Dintotdeauna s-a ştiut acest
lucru, de aceea nu întâmplător la majoritatea civilizaztiilor antice cele
mai importante zeităţi erau cele ale soarelui (Egipt-Ra, Grecia-Apollo şi
Helios etc).

Cercetările ştiinţifice ale epocii contemporane au demonstrat că

razele ultraviolete ale soarelui stimulează metabolismul, glanda
tiroidă, sistemul digestiv, circulaţia sangvină, respiraţia, şi întăreşte
imunitatea organismului uman. Radiaţiile calorice asigura energia
necesară proceselor vitale, iar radiaţia luminoasă stimulează sistemul
nervos. Lipsa luminii influenţeaza negativ dezvoltarea intelectului.

Helioterapia este o metodă de vindecare la îndemâna oricui şi

complet gratuită. Razele soarelui sunt un tonic extraordinar atâta timp
cât nu se abuzează. Terapia cu razele soarelui ajută organismul să
reţină mult mai bine calciul şi fosforul. Îmbunătăţeşte schimburile de
gaze la nivelul plămânilor şi ne înviorează întreagă fiinţă.

Helioterapia poate vindeca:

- arteroscleroză, artroze, spondilită anchilozantă, pareze, paralizii,

rahitism, anemii, osteoporoză, astm bronşic şi bronşite cronice.
Terapia este recomandată şi persoanelor care suferă de surmenaj,
obezitate sau au unele boli de piele (acnee, eczeme, psoriazis);

- dispepsii de origine nervoasă, stare generală proastă, randamentul

scăzut al muncii intelectuale, dureri de cap, insomnii;

81
- debilitate fizică, pubertate întârziată, anemie, hipocalcemie,
tuberculoză osoasă şi articulară, abcese reci, peritonită tuberculoasă,
adenite cronice, pleurezii în convalescenţă (acestea mai ales la copii);

- oboseală, convalescenţă;

- plăgi atone, supuraţii cutanate, lupus, osteoartrite, reumatism,

stafilococcie cutanată (furuncule, acnee), fistule, anexite, nefrite;

- dureri de coapse, de spate, reumatism cronic, diaree, leucoree;

- tuberculoză pulmonară: in cazul acesteia, mai întâi este necesară o

perioada de aclimatizare de 8-10 zile care poate fi însă prelungită dacă
apar fenomene nedorite (febră, guturai). Intoleranţa se poate
manifesta printr-o creştere progresivă a temperaturii de la o zi la alta.
În cazul copiilor tuberculoşi se recomandă înainte o cură de aer.
Helioterapia este eficientă în diferite forme de tuberculoză deschisă cu
mers lent, tuberculoze osoase, tuberculoză vertebrală, tuberculoza
laringelui, tuberculoza genitală, tuberculoza intestinală.

Mult-râvnita vitamină D este secretată atunci când organismul este

expus la soare. Aceasta fixează calciul în oase, ajută la întărirea
sistemului imunitar, creşte numărul de celule albe, stimulează
circulaţia, scade tensiunea arterială. Lipsa vitaminei D creşte riscul
apariţiei bolilor cardiace.

Soarele ajută şi la scăderea nivelului colesterolului şi trigliceridelor

din sânge, precum şi la producerea serotoninei (hormonul fericirii)
care odată eliberată induce starea de calm, fericire, linişte şi satisfacţie,
activeaza starea de saţietatea şi reduce apetitul. Lipsa serotoninei din
organism este asociată cu stările de depresie şi un apetit culinar ridicat.

Heliotarapia nu se face la întâmplare, orele cele mai potrivite pentru

expunerea la soare fiind între 8 şi 11 sau 17-20. Ea se face progresiv, în
primele zile expunerea va dura 5-10 minute, durata crescând în

82
următoarele zile puţin câte puţin. Pentru a observa efectele terapiei, se
recomanda cure de 21 zile.

Putem beneficia de efectele acestei metode şi atunci când cerul este

acoperit de nori, efectul este foarte puternic deoarece razele sunt
filtrate. Totuşi cel mai bun moment de a realiza baia de soare este la
răsăritul soarelui, vara, când acesta are cea mai potrivita temperatură
de culoare pentru corpul nostru. Dacă o vom aplica astfel, expunerea
corpului la lumina solară de dimineaţă (în special la răsărit) ne poate
îmbunătăţi foarte mult viaţa, aducându-ne în corp cantităţi enorme,
nebănuite de energie.

O practică foarte puţin cunoscută in lumea occidentală este un tip

specific de meditaţie folosită de călugarii tibetani. Se ştie prea bine
faptul ca aceştia se antrenează zilnic pentru a atinge nişte performanţe
uimitoare cu mintea şi corpul lor. Ei privesc soarele pentru câteva zeci
de minute, atât la răsarit cât şi la apus, când intensitatea luminii este
acceptabila. Se pare ca după cateva luni de practică, absorbind lumina
prin irisul ocular, glanda pineală aflată in centrul cerebrumului îşi
modifică funcţiile, permiţand creierului sa funcţioneze ca un soi de
antenă. Aceştia declară că fenomenele de tip telepatic sau intuitiv sunt
absolut fireşti cand creierului i se activeaza noi funcţii. O informaţie
care ar merita încercată, măcar de dragul experienţei.

83
 -EPILOG-

Toate aceste informaţii au fost culese cu scopul de a oferi un îndrumar

‘de buzunar’ oricui işi propune scopul clar de a nu mai avea vreodată
nevoie de consultaţia unui medic. Daca tot mai mulţi oameni ar fi
constienţi de aceste pricipii fundamentale după care funcţionează
fiinţa umană, societatea nu ar mai necesita un sistem medical, fiecare
şi-ar cunoaşte propriul corp, ar şti care este cauza dezechilibrului, ar
avea o viaţa lungă si plină de sănătate. Altfel, cei mai mulţi sunt încă
dependenţi de prescripţii, reţete şi complexe medicamentoase care mai
de care mai costisitoare, care, în final, nu fac decât sa amelioreze
(temporar) simptomele bolii care se instaleaza ca urmare a neatenţiei
legate de propria stare de bine. Ştim foarte bine că marea majoritate a
cabinetelor medicale se folosesc de puterea pe care oamenii le-au dat-
o, pentru ca, impreună cu companiile farmaceutice, să devină afaceri
de milioane, construite DOAR pe baza ignoranţei publice. Oare cum ar
arata o societate in care toţi banii cheltuiţi pe medicamente şi
tratamente sa rămână in buzunarele noastre ? Cum s-ar schimba
nivelul de trai ?

Omenirea poate evita toate aceste probleme, sănătatea este condiţia

noastră naturală, putem trăi viaţa ca pe o experienţă uimitoare, fără
griji, fară dificultaţi din pricina lipsei stării de bine. Este nevoie doar de
puţină determinare de a schimba ceva şi alegerea unui moment
potrivit pentru a implementa această schimbare. In doar cateva luni,
rezultatele uimitoare ce pot fi obţinute, vor face pe fiecare să admită
că, cu siguranţă a meritat, starea generală de bine fiind o recompensă
pe masura efortului depus. Iar generaţiile ce vor urma, se vor bucura
să primească drept moştenire un sistem de valori noi, care să le
scuteasca de sacrificiile care nouă ne-au provocat atatea probleme.
Merită … de dragul unei lumi mai bune.

84
 ANEXA
Câteva reţete magice adunate de prin batrâni plini de înţelepciune

85
Tipuri de pâine

Pâine de casă cu cartofi

Ingrediente: 1 kg făină, 0.5l apă, 200g tărâţe, 2 cartofi medii, 4 linguri

mălai, drojdie (de mărimea unei nuci), 1 linguriţă sare de mare.
Mod de preparare: Într-un vas se amestecă drojdia cu puţină făină şi
apă până se obţine o pastă (că la clătite, puţin mai groasă), apoi se lasă
la dospit. Se pune apă la fiert împreună cu cartofii curăţaţi şi tăiaţi.
Dup ace s-au fiert, se adaugă sarea şi mălaiul şi se face un păsat că la
mămăligă. Când păsatul s-a fiert bine, se ia de pe foc şi se lasă la răcit.
În vasul de frământat se amestecă bine făina cu tărâţele. Păsatul răcit şi
drajdia dospită se pun în mijlocul făinii apoi se frământă bine. Se
tapetează o tavă cu tărâţe şi se pune coca în ea. Se pune la cuptor până
se coace bine. Recomandat să se modeleze pâini mici pentru a fi bine
coapte.

Pâine coaptă la soare

Pâinea coaptă la soare se prepară astfel: 200g făină integrală cernută

prin sită rară, ţinută 2-3 ore la cald, se pune în vas, apoi, în mijlocul ei
se face o gropiţă în care se adaugă apă până cuprinde toată cantitatea
de făină. Se frământă cu mâna până se încorporează toată făină.
Aluatul trebuie să fie tare şi bine frământat. Se împarte în 3-4 părţi
egale, se presară pe masă sau planşetă o mâna de tărâţe, apoi se întinde
fiecare bucată cu ajutorul sucitorului, formând foi de 40cm lungime,
10cm lăţime şi 0.5 cm grosime. Toate foile se aşează pe un grătar scos
din frigider, se crestează pe lăţime să poată fi rupte uşor, şi se suspendă
la soare astfel încât aerul să pătrundă pe toate părţile. Trebuie urmărită
o zi cu mult soare, la care se usucă în 4-5 ore. Se poate usca şi pe bucăţi
de folie de aluminiu sau pe calorifer. Se păstrează în pungi de hârtie la
frigider.

86
Pâine de casă cu dovleac şi seminţe

Ingrediente: dovleac plăcintar sau alte soiuri, seminţe de floarea

soarelui, seminţe de susan, seminţe de in, seminţe de cânepă, făină
integrală cât cuprinde, 1 linguriţă sare de mare/roz de himalaya, 50g
drojdie, 1 linguriţă miere, apă.
Se curăţă duvleacul de coajă, se dă prin răzătoare, se pune apă cât să-l
acopere apoi se fierbe. După aceea se lasă la răcit. Separat se
pregăteşte maiaua din drojdie, 5 linguri de apă, 2 linguri de făină şi
mierea. Se amestecă ingredientele şi se lasă la dospit. Se amestecă
maiaua cu dovleacul şi seminţele, se adaugă sarea apoi se adaugă făină
şi se frământă până se obţine o cocă de consistenţă potrivită. Coca se
aşează în tavi tapetate în prealabil cu tărâţe şi se lasă la dospit lângă o
sursă de căldură. Se coace bine la cuptor.

Preparate pentru diverse reţete

Grâu germinat (încolţit) – ‘bomba energetică’

Se spală bine grâul şi se pune într-o tavă. Se acoperă foarte puţin cu

apă iar tava se acoperă cu o bucată de tifon. Se lasă 12 ore după care se
scurge apa şi se clăteşte grâul lăsându-se 12 ore fără apă în tavă. Apoi
se repetă procedura, adăugându-se iar apă până se acoperă grâul, se
lasă timp de 12 ore, se scurge apă şi se clăteşte grâul, lăsându-se 12 ore.
Această procedură se repetă timp de 3-4 zile până grâul încolţeşte.
Când apare primul firişor, se clăteşte, se pune în pungi şi se păstrează
în frigider. Este excelent folosit în cure de 7-14 zile amestecat cu miere
şi nucă măcinată. În mod asemănător se pot pune la germinat şi alte
seminţe sau cereale. Aduce un aport energetic extrem de valoros.

87
Borş din cereale (regenerează flora intestinală)

Mod de preparare: Se prepară maiaua pentru borş dintr-o cană de

tărâţe de grâu, o cană mălai, 2 căni de apă călduţă. Se lasă într-un loc
călduros câteva zile până se va acri. Maiaua obţinută astfel se pune în
vasul ce se va folosi pentru prepararea borşului, adăugându-se tărâţe
de grâu proaspete şi mălai (aprox. un sfert din capacitatea vasului),
peste care se adaugă apă călduţă până la umplerea vasului. Se amestecă
bine cu apă şi celelalte ingrediente, lăsându-se câteva zile la loc
călduros. Zilnic se va amesteca bine. Pentru aromă şi creşterea valorii
terapeutice se pot adauga crenguţe şi frunze de vişin, leuştean şi alte
plante aromatice. Când s-a acrit suficient, se strecoară şi se
depozitează în sticle la frigider.

88
Lapte şi unt vegetal, smântână vegetală, maioneză vegetală,
diverse paste.

Lapte de nuci

Se foloseşte o jumătate de cană de nuci, o cană apă, sare de mare,

vanilie, miere. Se mixează toate ingredientele până la omogenizare
deplină. Apoi se adaugă câteva căni de apă pentru a ajusta compoziţia
după dorinţă.

Lapte de grâu încolţit

Se folosesc 3 linguri grâu încolţit, 1 lingură nucă măcinată, 2 linguri

miere, jumătate de măr, o banană, 1 cană de apă caldă. Se mixează
bine cu blenderul. Se adaugă apă după dorinţă pentru ajustarea
compoziţiei.

Lapte vegetal complex

Ingrediente: 2 linguri grâu încolţit, 1 lingură pulbere de seminţe susan,

10-15 sâmburi migdale, 1 banană, 2 linguri miere, 1 cană apă caldă, 1
lingură pulbere seminţe de in. Se pun în blender şi se mixează bine
până se obţine un lapte spumos. Se adaugă apă pentru ajustarea
conţinutului. Este foarte nutritiv şi bogat în calciu şi magneziu.

89
Lapte de soia

Ingrediente: 2 căni boabe de soia, jumătate de linguriţă de sare de

mare, vanilie, 1 banană. Se lasă soia la înmuiat aproximativ 12 ore timp
în care se va schimba o dată apa. Boabele se vor fierbe în apă clocotită
aprox 2-3 minute apoi se limpezesc cu apă rece. Se mixează fin
boabele de soia cu apa (proporţia: 1 cană boabe la 3 căni apă) şi se lasă
la decantat. Lichidul obţinut se strecoară, apoi se fierbe timp de 20
minute cu sarea, amestecându-se continuu. După ce se ia de pe foc, se
mixează în conţinut vanilia şi banana pentru rafinarea gustului. Este
extrem de bogat în proteine.

Unt de nuci sau seminţe

Ingrediente: 1 cană nuci sau seminţe de orice fel, 4 linguri ulei măsline
presat la rece sau ulei de seminţe de in, jumătate de cană de apă, un
sfert linguriţă de sare de mare.
Se mixează seminţele sau nucile alături de jumătate de cană de apă
pentru a-i da o consistenţă mai moale. Se adaugă şi celelalte
ingrediente. Dacă devine prea lichid, se mai pot adauga seminţe. Se
poate adauga şi puţină scorţişoară şi miere.

Unt de alune

Ingrediente: 300 g alune, 150 g nuci, 2 linguri oregano, sare de mare,

jumătate de cană de apă, un sfert cană de ulei de măsline sau in.
Alunele şi nucile se rumenesc timp de 15 minute la cuptor, după care se
mixează bine cu celelalte ingrediente. Se păstrează la frigider servindu-
se rece.

90
Smântână vegetală

La orice tip de unt de nuci sau seminţe se adaugă 4-6 linguri de suc de
lămâie, alături de ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, rozmarin etc. Se
mixează bine.

Smântână de cocos şi susan

Ingrediente: 2 căni apă fierbinte, jumătate cană nucă de cocos, 1

linguriţă miere, jumătate de cană seminţe de susan, un sfert linguriţă
sare de mare. Se mixează în blender, se poate strecura dacă se doreşte
o consistenţă fină, se poate dilua dacă este nevoie.

Maioneză de usturoi

Căţeii de la 2-3 căpăţâni de usturoi curăţaţi se pisează foarte bine şi se

adaugă un sfert linguriţă sare de mare. Se mixează cu blenderul
adăugându-se ulei turnat câte puţin. Se adaugă din când în când suc de
lămâie. Rezultatul va fi o pastă albă, deosebit de gustoasă în
combinaţie cu ciuperci, salate, supe.

Pastă de avocado cu usturoi (Guacamole)

Se amestecă cu blenderul 2 fructe avocado curăţate, 5-6 căţei usturoi,

ulei de măsline presat la rece, sare de mare, jumătate de lămâie. Se va
obţine o pastă omogenă foarte apetisantă. După gust, se poate adaugă

91
busuioc, pătrunjel, puţină scorţişoară. Se poate adaugă şi o ceapă
medie. Se serveşte proaspătă, pe pâine.

Pastă de măsline

Ingrediente: 1 chiflă graham, 25-30 măsline mari, 1 ceapă, 2 linguri ulei

de măsline, suc de lămâie. Se scoate miezul chiflei şi se înmoaie în
apă. Ceapa se curată şi se ţine în apă aproximativ 10 minute. Se scot
sâmburii de la măsline şi apoi se mixează alături de miezul înmuiat. Se
adaugă uleiul şi sucul de lămâie puţin câte puţin, frecându-se bine .
Apoi se adaugă ceapa. Se mixează până se obţine o pastă omogenă. Se
serveşte proaspătă, pe pâine.

92
Salate de legume şi verdeţuri pline de vitalitate

Salată de crudităţi cu maioneză

Ingrediente: 1 ţelină, 1 morcov, 2 legături pătrunjel, 1 păstarnac, 1

ceapă, 1 măr,
100 g seminţe susan, busuioc, sare, 300 g maioneză vegetală. Se dau
prin răzătoare, se adaugă ceapa tăiată julien, pătrunjelul şi seminţele
de susan. Se freacă cu maioneza şi se adaugă busuiocul şi sarea. Se
poate adauga şi puţină zeamă de lămâie, după gust. Este o salată plină
de vitalitate şi se poate servi la orice ocazie.

Salată de castraveţi cu ceapă

Ingrediente: 5-6 castraveţi, 1 ceapă, ulei măsline, verdeaţă de sezon, 1

lingură pastă de roşii, sare de mare, boia de ardei iute, suc de lămâie.
Se taie castraveţii felii subţiri şi se amestecă cu ceapă tăiată julien şi
celelalte ingrediente după gust. Se poate adauga şi puţină maioneză de
usturoi.

Salată de castraveţi cu usturoi

Ingrediente : 7-8 castraveţi tineri, 10 căţei usturoi, ulei, suc lămâie,

verdeaţă (de preferat mărar), sare. Usturoiul se pisează bine şi se
amestecă împreună cu castraveţii tăiaţi felii subţiri sau daţi prin
răzătoare. Se adaugă verdeaţa mărunţită, uleiul, sarea. Se poate adauga
puţină maioneză vegetală, busuioc şi boia, după gust.

93
Salată de verdeţuri

Ingrediente: 2 cepe (sau o legătură ceapă verde), urzici cât mai tinere,
câteva frunze de măcriş, frunze de spanac, 2-3 căţei de usturoi sau
câeva fire de usturoi verde, 1 salată verde, 2 linguri tărâţe, ulei de
măsline presat la rece, 1 lămâie, sare de mare. Se aleg urzicile foarte
bine şi se spală în mai multe ape după care se zdrobesc în mâini (cu
mănuşi) până nu mai înţeapă, apoi se freacă cu puţină sare şi ulei, într-
un bol. Se taie restul verdeţurilor mărunt şi se adaugă în bol alături de
tărâţe, sucul de la lămâie, sare şi uleiul turnat câte puţin. Se poate
adauga puţină maioneză vegetală. Este o salată plină de vitamine, o
adevărată bombă de viaţă.

Salată de păpădie cu ridichi

Ingrediente: frunze de păpădie culese când sunt foarte fragede, 1 salată

verde, câteva ridichi, usturoi verde, ceapă verde, miezul ras de la 6-7
nuci mari, ulei măsline presat la rece, suc de lămâie, sare de mare. Se
mărunţesc frunzele păpădiei şi salata, se freacă într-un bol cu uleiul şi
sarea, se adaugă miezul ras de nucă şi ridichile tăiate rondele, apoi
sucul de lămâie după gust.

Salată de spanac cu castraveţi

Ingrediente: ½ kg spanac, 5-6 castraveţi, 2 cepe, 4-5 căţei de usturoi

pisat, sare, ulei măsline, mărar, busuioc, boia de ardei iute. Se taie
mărunt spanacul şi se rad castraveţii într-un bol. Se adaugă ceapă
tăiată subţire şi usturoiul pisat. Se freacă cu uleiul şi sarea, apoi se
adaugă mărar şi boia după gust şi aspect.

94
Salată de conopidă sau broccoli

Ingrediente: conopidă sau broccoli, morcov, ţelină, 50g miez ras de

nucă, mărar, o mâna stafide, suc de lămâie, sare de mare, ulei de
măsline sau in, maioneză vegetală. Conopida sau brocolli se dau prin
răzătoarea mare, morcovul şi ţelina prin răzătoarea mică, se freacă
într-un bol cu uleiul, sarea şi miezul de nuca, se adaugă stafidele (de
preferat lăsate la înmuiat în apă cu 2-3 ore înainte). Se adaugă mărarul,
maioneză şi sucul de lămâie, după gust.

Salată de praz cu măsline

Ingrediente: 3 fire de praz medii, 2 cepe, 2 morcovi, 1 ţelină, 100 g

măsline, ulei de măsline sau in, pătrunjel, suc de lămâie, maioneză
vegetală, sare de mare. Se taie prazul rondele subţiri, se adaugă ceapă
tăiată feliuţe. După ce se dau prin răzătoare, se adaugă şi morcovul şi
ţelina, alături de măsline (de preferat fără samburi şi tăiate mărunt). Se
freacă într-un bol cu sare şi uleiul. La final, se adaugă pătrunjelul
mărunţit, maioneză şi sucul de lămâie după gust. Se poate servi pe felii
de pâine de secară. Deliciu !

Salată specială de vară

Ingrediente: 3 roşii mari, 1 ardei greas, 1 ceapă, 2 castraveţi, 50 g

seminţe de floarea soarelui decojite, ½ varză mică, 100g măsline, o
mâna stafide, suc de lămâie, ulei de măsline presat la rece, maioneză
vegetală, boia, bucuioc. Se taie roşiile rondele, se adaugă castraveţii şi
ardeiul tăiaţi felii cât mai subţiri pe de-a lungul, ceapă julien, varză
dată prin răzătoare şi măslinele (preferabil fără sâamburi). Se freacă
într-un bol cu sarea şi uleiul şi maioneză vegetală. Se adaugă stafidele
(sunt mai gustoase şi moi, lăsate la înmuiat în apă 2-3 ore înainte) şi

95
sucul de lămâie alături de boia şi busuioc după gust. Seminţele de
floarea soarelui se presară pe deasupra, la final. Se serveşte la umbră.

Salată de cartofi şi castraveţi cu nuca

Ingrediente: 3-4 cartofi medii, 3-4 castraveţi, 1 ceapă, 100g măsline, 6-7
căţei de usturoi, 50 g miez de nucă pisat sau ras, pătrunjel, ulei de
măsline presat la rece, suc de lămâie, boia, maioneză vegetală. Se taie
cartofii în cubuleţe medii, se fierb şi se lasă la răcit. Într-un bol, se
adaugă castraveţii curăţaţi de coajă şi tăiaţi rondele şi măslinele fără
sâmburi. Se adaugă şi cartofii şi miezul de nucă. Separat, ceapa tăiată
julien şi căţeii de usturoi pisaţi se freacă cu sare şi ulei apoi pune totul
peste cartofi, castraveţi şi măsline. Se amestecă totul, se adaugă suc de
lămâie, boia şi pătrunjelul mărunţit după aspect şi gust.

Salată de sfeclă roşie cu usturoi

Ingrediente: 2-3 sfecle medii, 1 căpăţână usturoi, 1 fir praz, 1 morcov, 1

măr, pătrunjel, o mâna de seminţe de susan, ulei de măsline presat la
rece, suc de lămâie, busuioc, sare de mare. Sfecla se curaţă şi se dă
prin răzătoarea mare. Se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi usturoiul
pisat. Se adaugă morcovul şi mărul date prin răzătoare. Se ajustează
gustul cu sucul de lămâie iar la final se adaugă pătrunjelul mărunţit,
busuiocul şi seminţele de susan.

Salată de varză cu curmale şi măsline

Ingrediente: 300 g varză, 100g măsline, 10-15 curmale fără sâmburi,

50 g miez de nucă pisat sau ras, ulei măsline presat la rece, maioneză
vegetală, suc de lămâie, mărar, boia, sare de mare. Varza se dă prin
răzătoare se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi sucul de lămâie. Se
adaugă măslinele (de preferat fără sâmburi), curmalele tăiate mărunt,
miezul de nuca şi maioneză. Se amestecă totul. La final, se adaugă

96
boia, se ajustează gustul cu sare şi suc de lămâie, iar aspectul cu mărar.
Mult prea bun !

Hummus (salată de năut cu usturoi)

Ingrediente: 2 căni năut, 150 g seminţe de susan, 1 roşie (opţional şi

neapărat din sezon, pentru aromă), 1 lămâie, 50 g miez nucă pisat,
maioneză vegetală, ulei de măsline presat la rece, boia roşie 30g, sare
de mare sau sare roz himalayana, busuioc.
După ce se lasă câteva ore la înmuiat într-un vas cu apă, năutul se
fierbe şi apoi se lasă la răcit. Într-o tigaie unsă cu un şerveţel îmbibat
în ulei se pun seminţele de susan care se rumenesc până capătă o
culoare maronie (atenţie să nu se ardă !). După ce se rumenesc, se
macină cu pisătorul de usturoi sau cu râşniţa de cafea (este de preferat
pisătorul de usturoi intrucât permite uleiului de susan să iasă la
suprafaţă, oferind o savoare aparte). Într-un vas, se scurge o parte din
apa în care a fiert năutul, iar năutul şi susanul măcinat se pun
împreună într-un vas mai încăpător, alături de roşia tăiată mărunt
(opţional), căţeii de usturoi şi lămâia decojită şi curăţată de sâmburi.
Cu un blender se amestecă totul, adăugând ulei câte puţin, şi apă
păstrată în care a fiert năutul până când compoziţia capătă densitatea
unei paste (nu foarte moale). Se adaugă sarea, busuiocul, boiaua,
miezul de nucă şi maioneza. Se amestecă bine şi se lasă la rece ceva
vreme. O salată extrem de hrănitoare, o adevărată terapie culinară.

Salată de varză cu ciuperci şi stafide

Ingrediente: jumătate de varză albă, 350 g ciuperci, 2 cepe, 1 roşie, o

mână de stafide, sucul de la 2 lămâi, ulei de măsline presat la rece, 1
legătură mărar, busuioc, boia, maioneză vegetală, sare de mare.
Ciupercile se taie felii subţiri, se stropesc cu suc de lămâie din plin şi se
presară peste ele sarea, mărarul mărunţit şi busuiocul. Se acoperă
vasul şi se lasă la rece 2 ore. Varza rasă se freacă cu sare, boia şi ulei,
pentru a-şi pierde rigiditatea, apoi se adaugă peste ciuperci, alături de

97
roşia tăiată felii subţiri. Se adaugă stafidele şi maioneza şi se amestecă
bine.

Salată anti-gripă

Ingrediente: 1 ceapă, 2 legături pătrunjel, 1 căpăţână usturoi, 1 lămâie

medie, ulei de măsline, sare de mare, maioneză vegetală. Se
mărunţeşte ceapa şi pătrunjelul, se pisează usturoiul, se pune totul
într-un vas în care se adaugă uleiul, sarea, sucul de la lămâie şi
maioneza. Se freacă bine, până se obţine o compoziţie omogenă.
Recomandat a se consumă pe pâine de 2-3 ori pe zi. Este foarte bogată
în vitamina C şi stimulează aproape instantaneu sistemul imunitar.

98
Supe-Creme-Zemuri

Supă de sfeclă

Ingrediente: 4 sfecle roşii, tăiate cubuleţe, 5 roşii tăiate cubuleţe, 2

cepe verzi sau 1 uscată, frunzele de la 2 sfecle (opţional, însă sugerat), 2
linguri de ulei de măsline.

Se căleşte ceapa tăiată mărunt în uleiul în care se adaugă puţină apă.

După ce s-a înmuiat ceapa, se adaugă sfecla, roşiile (eventual fără
coajă), frunzele de sfeclă tăiate fâşii, sare şi piper. Se adaugă apă, în
funcţie de cât de groasă se vrea supa, şi se lasă la fiert 20-30 de minute,
până s-a fiert sfecla. La final se pune suc de lămâie după gust, pentru
că trebuie să fie acrişoară.

Supă de avocado cu mentă

Ingrediente: 3 linguri unt, 6 cepe verzi tăiate mărunt, 1 căţel de usturoi,

zdrobit, 2 linguri făină, 600 ml supă de legume, 2 avocado coapte, 2-3
linguri suc de lămâie, puţină coajă de lămâie, ulei de măsline, 1 lingură
mentă tocată, sare şi piper.

Se toarnă ulei de măsline în tigaie. Se adaugă ceapă verde şi usturoiul

şi se prăjesc cam 3 minute, până se înmoaie. Se adaugă făină şi
amestecă 1-2 minute. Încet, se adaugă supa şi se aduce la punctul de
fierbere. Se lasă să fiarbă uşor până se pregăteşte avocado-ul.

Se decojeste avocado, se scoate sâmburele, şi se taie în bucăţi măricele.

Se pune în supă, cu sucul de lămâie şi coaja de lămâie. Se pune sare şi
piper după cum gust. Se acoperă oala şi se lasă la fiert cam 10 minute.
Se opreşte focul, iar când s-a mai răcit puţin, se amestecă în blender,

99
pentru a obţine o supă crema. Se adaugă uleiul de măsline. Se verifică
dacă mai trebuie sare sau piper. Se adaugă şi mentă. Se mai poate
adauga lămâie şi usturoi după gust.

Supă-crema de mazăre

Ingrediente: 500 gr mazăre, 1 ceapă, 1 ţelină mică, 1 ardei gras, 1

păstârnac, 1 morcov, sare de mare (sau de himalaya), 2 linguri ulei,
pătrunjel.
Se pun la fiert în 2 l de apă ceapă, ţelină, pastarnacul, ardeiul gras şi
morcovul, întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi pune sare.
Separat, se pune mazărea la fiert. Când e fiartă, se pune câte puţin
supă de zarzavat. Se adaugă uleiul, se lasă să dea câteva clocote şi se
potriveşte de sare. Se pune amestecul în blender. Înainte de a opri
aragazul, se adaugă pătrunjelul şi se pune capacul. Merge foarte bine
cu crutoane cu usturoi. Se poate adaugă puţin suc de lămâie.

Supă crema de linte roşie

Ingrediente: 300 gr linte, 1 ceapă, 1 morcov, 1 păstârnac, 3 căţei usturoi,

sare, 3 linguri bulion, 2 linguri ulei, mentă.

Se pune lintea la fiert împreună cu ceapa, morcovul, păstârnacul şi

usturoiul tocate mărunt. După ce au fiert, se adaugă sarea, bulionul şi
uleiul. Se mai lasă să dea câteva clocote şi se pune în blender, la păsat.
La final, se adaugă mentă pentru un plus de chic. E tare bună cu
crutoane şi eventual câteva frunze de pătrunjel pentru aromă.

100
Supă crema de broccolli şi ciuperci

Ingrediente: 500 g broccolli, 200 g ciuperci, 1 ceapă, 1 ţelină, 1 ardei

gras, 1 păstârnac, 1 morcov, sare de mare, ulei măsline, pătrunjel.

Se pun la fiert în 2 litri de apă ceapa, ţelina, păstârnacul, ardeiul gras şi

morcovul, întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi se potriveşte cu
sarea. Separat se pun la fiert broccoli şi ciupercile şi când sunt gata se
adaugă puţin câte puţin amestecul de supă, având grijă să nu fie prea
zemos. Se adaugă uleiul, se lasă să dea câteva clocote. La final, se
păsează amestecul în blender şi se subţiază cu zeamă de supă după
gust. Se poate adauga suc de lămâie.

101
Tonice Naturale / Suplimente (vechi reţele ale dacilor)

Supliment nutritiv imuno-stimulent - pentru întărirea

sistemului imunitar, infecţii, gripă.

Într-un recipient de 800 ml se pun 200 g polen de albine şi 5 g lăptişor

de matcă peste care se toarnă conţinutul unei sticluţe de tinctura de
Echinaceea (se găseşte la magazinele de tip Plafar) şi sucul a două
lămâi mai mari, bine filtrat. Se acoperă recipientul şi se lasă două-trei
ore să fuzioneze. După aceea, se sfărâma granulele de polen cât se
poate de bine şi se umple restul borcanului cu miere polifloră.
Amestecaţi bine şi stimulentul este gata..

Nu uitaţi să amestecaţi bine conţinutul de fiecare dată când vreţi să-l

folosiţi. Se va lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi, după masă. Pentru un
efect sporit, se recomandă cure de 14-21 zile.

Supliment nutritiv - tonic general 1 – pentru anemii,

demineralizare, convalescenţă, afecţiuni pulmonare, afecţiuni
gastro-intestinale.

Ingrediente: măceşe – 2 linguri pulbere, cătină – 2 linguri pulbere,

urzică – 2 linguri pulbere plantă, coada calului – 2 linguri pulbere
plantă, lucernă – 1 lingură pulbere plantă.

102
Plantele şi fructele uscate se pot macina şi transforma în pulbere,
folosind râşniţa de cafea. Cel mai benefic ar fi dacă plantele ar fi
măcinate cu puţin timp înainte de folosire.

Se amestecă toate plantele şi se păstrează într-un recipient la întuneric

şi răcoare. Se administrează câte 2 linguri de 2 ori pe zi.

Supliment nutritiv – tonic general 2

Ingrediente: polen – 2 linguri pulbere, lăptişor de matcă – 1-2 g,

seminţe de in - 2 linguri, seminţe de susan – 2 linguri, miere polifloră –
3 linguri, grâu germinat – 2-3 linguri, sucul de la 1 lămâie medie.

Se amestecă toate cele de mai sus într-un castron până se formează o

pastă omogenă care se păstrează la frigider. Este recomandat să se
consume în maximum 3 zile. Se pot lua câte 3-4 linguri pe zi.

Tonic hepatic - pentru hepatită, ajută la detoxifierea masivă a

ficatului, afecţiuni ale splinei, toxinfecţie alimentară, coxartroză,
reumatism, astenie, constipaţie, spasmofilie, convalescenţă,
sindrom de malabsorbtie, surmenare intelectuală, lipsa de
vitalitate, depresie.

Ingrediente: 1 kg miere zaharisită (mierea zaharisită devine alcalină şi

poate fi utilizată şi de cei cu afecţiuni stomacale), 150g pulbere din
fructe de Armurariu, 200 g pulbere cătină, 300 g polen, 100 g propolis
răzuit.

103
Toate ingredientele de mai sus se pun într-un vas şi se amestecă până
la completa omogenizare. Se păstrează la frigider. Se administrează
dimineaţa şi la prânz câte o lingură cu 30 min înainte de masă.
Recomandat în cure de 14-21 zile.

Tonic pulmonar – pentru astm, bronşită, laringită, rino-sinuzita,

tuberculoză, silicoză, afecţiuni ale căilor respiratorii, gripă.

Ingrediente: 1kg miere de albine (de preferat cea de brad), rădăcina de

Iarbă Mare – 10 linguri pulbere, seminţe Schinduf – 10 linguri pulbere,
propolis răzuit – 100g, ulei de cătină – 30ml, ulei esenţial de trandafir
sau eucalipt – 30 picături.

Se amestecă într-un castron toate ingredientele până la formarea unei

paste omogene care se păstrează la frigider. O lingură de 3 ori pe zi
este cantitatea optimă pentru adulţi, iar la copii – o linguriţă de 3 ori
pe zi. Curele de 14-21 zile au rezultate garantate.

Tonic osos – pentru prevenirea sau tratarea osteoporozei, în

hipocalcemie şi hipomagnezie, scădere a greutăţii, rahitism,
pentru accelerarea vindecării în cazul fracturilor, întărirea
sistemului osos.

Ingrediente: seminţe de susan – 2 linguri, seminţe crude de floarea

soarelui – 2 linguri, mei – 2 linguri, ovăz boabe – 2 linguri pulbere,
migdale – 2 linguri pulbere, miere – 6 linguri, suc de lămâie – atât cât e
necesar pentru o pastă omogenă de consistenţă medie.

Pentru obţinerea pulberilor se poate folosi râşniţa de cafea. Se

amestecă toate ingredientele până la formarea unei paste omogene. De

104
preferat, tonicul să fie consumat în 4-5 zile. Se pot lua 4-5 linguri pe zi,
pe pâine.

Tonic ocular – pentru bolile aparatului ocular (glaucom,

cataractă), pentru regenerarea ţesuturilor aparatului ocular,
deficienţe imunitare .

Ingrediente : măceşe – 2 linguri pulbere (se face pulbere doar pulpa

uscată, fără coajă şi perişori), cătină – 2 linguri pulbere, afine uscate – 2
linguri pulbere, coacăze uscate – 2 linguri pulbere, fructe de şoc uscate
– 2 linguri pulbere, miere – atât cât e necesar pentru formarea unei
paste.

Se amestecă toate ingredientele cu mierea şi se păstrează la frigider. Se

recomandă 2 linguri de 2 ori pe zi de preferat înainte de masă cu 30
min.

Tonic nervin – pentru afecţiuni generale ale sistemului nervos,

depresii, Alzheimer, Parkinson, senilitate, sechele după accident
vascular cerebral, paralizii, oboseală, stres .

Ingrediente : rozmarin – 5 linguri pulbere, ginko-biloba – 5 linguri

pulbere, seminţe de in – 5 linguri, fulgi de drojdie de bere – 8 linguri,
migdale – 5 linguri, polen – 5 linguri, ulei esenţial de levănţică – 30
picături, 800 g miere de tei.

Plantele şi fructele uscate pot fi transformate în pulbere cu ajutorul

râşniţei de cafea. Se amestecă bine toate ingredientele cu mierea, se
adaugă uleiul esenţial de levănţică şi se amestecă din nou. Pasta
obţinută se păstrează la rece şi întuneric. Se recomandă 1 lingură de 3
ori pe zi înainte de masă.

105
Tonic vascular – fragilitate capilară sau vasculară, arteriopatii,
talengectazii, purpure, varice, hemoroizi, flebită, sechele post
accident vascular, boli ale inimii, anemii, devitalizare, imunitate
precară.

Ingrediente : hrişca – 8 linguri, măceşe – 2 linguri pulbere, afine – 2

linguri pulbere, polen – 2 linguri pulbere, miere – 2 linguri , suc de
lămâie – cât este necesar pentru consistenţă dorită, ulei esenţial de
lămâie – 10 picături.

Cu 2 ore înainte de a fi folosită, hrişca se lasă la înmuiat, apoi se scurge

şi se combină cu restul ingredientelor, amestecându-se până la
obţinerea pastei de consistenţă dorită. Se recomandă a se consuma 3
linguri de 2 ori pe zi înainte de masă.

106
 - FINAL –

FRANCISC MANOLESCU

-2015-

Contact: manolescufrancisc@gmail.com
0726.833.893
www.facebook.com/franciscmanolescu

107