1. SAV ca disciplină de studiu, scopul, structura, sistemul SAV.

Disiplina SAV are scopul de a forma la studenți, viitorii ingineri o gîndire și o cultură de
securitate. SAV nu soluționează probleme speciale de securitate, dar asigură o familiarizare
competentă în domeniul securității, reprezintă un fundament metodologic pentru toți.
SAV - reprezintă un ansamblu de măsuri şi mijloace social-economice, profilactice,
curative, tehnice organizatorice care acţionează în baza actelor legislative şi normative în
scopul: păstrării sănătăţii, asigurării securităţii, Menţinerii capacităţii apte de muncă,
ale lucrătorului în procesul de muncă
Disciplina SSM este o discipliină tehnică integrată aplicată care dezvăluie și studiază
riscurile profesionale (factorii periculoși și nocivi) și elaborează metode de prevenire sau
reducere a acestora în scopul reducerii la minimum a accidentelor de muncă, a îmbolnăvirilor
profesionale, a avariilor, a incendiilor etc.
Obiectul de studiu al disciplinei SSM îl constituie sistemul de muncă – omul – mașina
– obiectul muncii – mediul de producție

2. Asigurarea SAV la nivel de stat.

Pentru a asigura un nivel de securitate înalt în societate, la nivel de întreprindere sau
individual statul se implică activ (permanent se gândește la securitatea și bunăstarea noastră
în tregim non stop). Statul asigură segmentul SSM la nivel legislativ, supraveghere și
control, organizațional, economic și științific.
La nivel legislativ se asigură prin elaborarea, aprobarea și coordonarea diferitor legi,
standarde, ordine, instrucțiuni, regulamente etc. (Legea SSM, Constituția diferite instrucțiuni
și hotîărîri etc.).
La nivel de supraveghere și control se asigură prin crearea inspectotratelor de profil
(SSM, SI, SI, SE etc.) și realizarea unei supravegheri conforme și a unui control riguros în
domeniul dat.
La nivel organizatoric se realizează prin formarea la întreprinderi, organizații și
instituții a serviciilor de prevenire și protecție . La întreprinderea cu un număr de pănă la 50
persoane atribuțiile în domeniul SSM sunt îndeplinite de către conducător sau altă persoană
împuternicită din cadrul întreprinderii sau din exterior. La întreprinderile cu un număr mai
mare de 400 persoane trebuie să fie secție SSM și ponct medical.
La nivel economic se asigură prin prevederea a mijloacelor financiare direcționate
pentru măsurile de îmbunătățire a condițiilor de muncă. Folosirea acestor resurse în alte
direcții este categoric interzis.
La nivel științific se asigură prin automatiizarea, tehnologizarea proceselor
tehnologice, prin indendificarea a noilor factorii de risc etc.
3. Noţiunile de bază în domeniul SAV.
În contextul legii securităţii şi sănătăţii în muncă, nr.186-XVI din iulie 2008, în articolul I,
sunt stabilite noţiuni principale, fiind utilizate ca şi terminologii-standard în toate actele
normative, care derivă - din prezenta lege. Aşadar aceste noţiuni semnifică următoarele:
angajator – persoană fizică sau juridică care reprezintă titularul unui raport de muncă cu
lucrătorul şi care poartă răspundere pentru unitatea respectivă;
echipament de lucru – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie utilizată la locul de
muncă;
loc de muncă – loc destinat pentru organizarea posturilor de lucru din interiorul sau în afara
unităţii, la care lucrătorul are acces în timpul executării sarcinilor sale de lucru sau a
obligaţiunilor de serviciu;
lucrător – orice persoană încadrată în muncă, inclusiv stagiarii şi ucenicii, de către un
angajator, în condiţiile legii;
mediu de lucru – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care
lucrătorul îşi desfăşoară activitatea;
mijloace de producţie – totalitatea clădirilor şi altor construcţii echipamentelor de lucru şi
individuale de protecţie, materiei prime, produselor intermediare, utilizate în procesul de
producere a bunurilor materiale;
pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăţii lucrătorului la locul de muncă;
prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri adaptate ori palnificate la toate etapele de
lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale;
risc profesional (de accidentare sau de îmbolnăvire rofesională) – combinaţie între
probabilitatea şi gravitatea unei osibile leziuni, sau afectări a sănătăţii într-o situaţie
periculoasă.
securitate şi sănătate în muncă – ansamblul de activităţi având ca scop asigurarea celor mai
bune condiţii de muncă, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor;

4. Organizarea serviciului de protecție și prevenire la întreprindere, structura,

cerințele.
Serviciul intern de protecţie şi prevenire se organizează în subordinea directă a
angajatorului ca un compartiment distinct. Angajatorul va stabili structura serviciului intern
de protecţie şi prevenire în funcţie de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi
lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii. Serviciul intern de protecţie şi
prevenire trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În cadrul serviciului intern de protecţie şi
prevenire pot activa şi alţi lucrători pentru desfăşurarea activităţilor auxiliare. Lucrătorii din
cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire trebuie să desfăşoare numai activităţi de
protecţie şi prevenire şi, cel mult, activităţi conexe, cum ar fi prevenirea şi stingerea
incendiilor şi protecţia mediului În cazul în care angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai
multe locuri de muncă dispersate teritorial, serviciul de protecţie şi prevenire trebuie să fie
organizat astfel încît să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor de
protecţie şi prevenire.
Serviciul extern de protecţie şi prevenire asigură, pe bază de contract, activităţile de
protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale. Dacă
angajatorul apelează la serviciul extern de protecţie şi prevenire, acesta trebuie să aibă acces
la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de protecţie şi prevenire. Serviciul extern
de protecţie şi prevenire trebuie să dispună de lucrători cu capacitate profesională adecvată şi
de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. Serviciul extern de
protecţie şi prevenire trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de
pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Contractul încheiat între angajator şi
serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să cuprindă activităţile de protecţie şi
prevenire care vor fi desfăşurate de către serviciul în cauză.

5. Organizarea instruirii întroductiv generale în domeniul SAV.

Instruirea introductiv-generală va cuprinde cel puţin următoarele: 1) actele normative
naţionale de S.S.M.; 2) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării actelor
normative de S.S.M.; 3) riscurile profesionale specifice unităţii; 4) măsurile la nivelul
unităţii privind stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi
imediat şi acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă.
Instruirea introductiv-generală va finaliza cu verificarea cunoştinţelor însuşite de cei
instruiţi, care se va efectua de către lucrătorul desemnat/lucrătorul serviciului intern de
protecţie şi prevenire/lucrătorul serviciului extern de protecţie şi prevenire. Lucrătorul
desemnat/lucrătorul serviciului intern de protecţie şi prevenire/lucrătorul serviciului extern
de protecţie şi prevenire, în raport cu rezultatul verificării cunoştinţelor, face propuneri
angajatorului referitor la angajarea sau neangajarea persoanelor respective.

6. Instruirea la locurile de muncă în domeniul securităţii activității vitale. Cerinţele

minime de instruire.
Instruirea muncitorilor la locul de muncă se efectuează de către conducătorul locului
de muncă pe baza informaţiilor şi instrucţiunilor de S.S.M., după instruirea introductiv-
generală. Scopul instruirii la locul de muncă constă în prezentarea riscurilor profesionale,
precum şi măsurile de protecţie şi prevenire la nivelul fiecărui loc de muncă şi/sau post de
lucru. Instruirea la locul de muncă va cuprinde cel puţin următoarele: 1) informaţiile privind
riscurile profesionale specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru; 2) dispoziţiile
instrucţiunilor de S.S.M. elaborate pentru locul de muncăşi/sau postul de lucru, 3) măsurile
la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi imediat; 4) dispoziţiile instrucţiunilor privind
acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă; 5) demonstraţii practice privind
lucrul pe care muncitorul îl va desfăşura, precum şi exerciţii practice privind utilizarea
echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, de intervenţie, de evacuare
şi de prim ajutor în caz de accidentare în muncă. Muncitorul va fi admis la lucrul de sine
stătător numai după verificarea cunoştinţelor lui de către conducătorul locului de muncă şi
consemnarea acestui fapt în Fişa personală de instruire în domeniul S.S.M.

7. Contribuția statului în realizarea măsurilor în domeniul SAV.

Pentru a asigura un nivel de securitate înalt în societate, la nivel de întreprindere sau
individual statul se implică activ (permanent se gândește la securitatea și bunăstarea noastră
în tregim non stop). Statul asigură segmentul SSM la nivel legislativ, supraveghere și
control, organizațional, economic și științific.
La nivel legislativ se asigură prin elaborarea, aprobarea și coordonarea diferitor legi,
standarde, ordine, instrucțiuni, regulamente etc. (Legea SSM, Constituția diferite instrucțiuni
și hotîărîri etc.).
La nivel de supraveghere și control se asigură prin crearea inspectotratelor de profil
(SSM, SI, SI, SE etc.) și realizarea unei supravegheri conforme și a unui control riguros în
domeniul dat.
La nivel organizatoric se realizează prin formarea la întreprinderi, organizații și
instituții a serviciilor de prevenire și protecție . La întreprinderea cu un număr de pănă la 50
persoane atribuțiile în domeniul SSM sunt îndeplinite de către conducător sau altă persoană
împuternicită din cadrul întreprinderii sau din exterior. La întreprinderile cu un număr mai
mare de 400 persoane trebuie să fie secție SSM și ponct medical.
La nivel economic se asigură prin prevederea a mijloacelor financiare direcționate
pentru măsurile de îmbunătățire a condițiilor de muncă. Folosirea acestor resurse în alte
direcții este categoric interzis.
 La nivel științific se asigură prin automatiizarea, tehnologizarea proceselor
tehnologice, prin indendificarea a noilor factorii de risc etc.

8. Cadrul normativ în domeniul SAV, conţinutul, structura.

Legea SSM reglementează raporturile juridice ce ţin de instituirea de măsuri privind
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. Deasemenea legea stabileşte
principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecţia lucrătorilor la locul
de muncă, eliminarea factorilor de risc şi de accidentare, informarea, consultarea,
participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, precum şi liniile
directoare generale privind aplicarea principiilor menţionate.Cerințele legii se aplică în toate
domeniile de activitate atît publice, cît şi private: a)angajatorilor; b) lucrătorilor; c)
reprezentanţilor lucrătorilor; d) persoanelor care solicită angajarea în cîmpul muncii, aflate
în unitate cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor
profesionale; e) persoanelor care desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii sau
activităţi în regim de voluntariat; f) persoanelor care nu au contract individual de muncă
încheiat în formă scrisă şi pentru care dovada clauzelor contractuale şi a prestaţiilor efectuate
se poate face prin orice alt mijloc de probă; g) persoanelor care, pe durata ispăşirii pedepsei
în locuri de detenţie, lucrează în atelierele instituţiilor penitenciare sau la alte locuri de
muncă; h) şomerilor, pe durata participării acestora la o formă de pregătire profesională..
Deasemenea legea prevede aspectele privind instruirea în domeniul SSM, metodologia
controlului medical, asigurarea controlului și supravegherii tehnice, responsabilități și alte
aspect.

9. Codul muncii, conţinutul, structura.

Codul Muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă,
controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, jurisdicţia muncii,
precum şi alte raporturi legate nemijlocit de raporturile de muncă. CM cuprinde principiile
de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de
acestea, parteneriatul social care reprezintă un sistem de raporturi stabilite între salariaţi
(reprezentanţii salariaţilor), angajatori (reprezentanţii angajatorilor) şi autorităţile publice
respective în procesul determinării şi realizării drepturilor şi intereselor sociale şi economice
ale părţilor, contractul colectiv de muncă care este actul juridic care reglementează
raporturile de muncă şi alte raporturi sociale în unitate, încheiat în formă scrisă între salariaţi
şi angajator de către reprezentanţii acestora, cerințe privind participarea salariaţilor la
administrarea unităţii şi formele de participare, timpul de muncă și de odihnă, concediile
anuale, concediile sociale, salarizarea și normarea muncii, salariazarea pentru condiții special
de muncă, regulamentul intern și cerințele privind respectarea lui, cerințe privind formarea
profesională, aspectele special privind securitatea muncii și altele.

10.Contractul colectiv de muncă, conţinutul, ordinea de elaborare.

Contractul colectiv de muncă (C.C.M.) este actul juridic care reglementează raporturile
de muncă şi alte raporturi sociale în unitate, încheiat în formă scrisă între salariaţi şi
angajator de către reprezentanţii acestora.
C.C.M. poate fi încheiat atât pe unitate în ansamblu, cât şi în filialele şi reprezentanţele
acesteia.
Conţinutul şi structura C.C.M. sunt determinate de părţi. În C.C.M. pot fi prevăzute
angajamente reciproce ale salariaţilor şi a angajatorului privind:
 a) formele, sistemele şi cuantumul retribuirii muncii;
b) plata indemnizaţiilor şi compensaţiilor;
c) mecanismul de reglementare a retribuirii muncii, ţinându-se cont de nivelul inflaţiei şi
de atingerea indicilor economici prevăzuţi de C.C.M.;
d) timpul de muncă şi cel de odihnă, precum şi chestiunile ce ţin de modul acordării şi de
durata concediilor;
e) ameliorarea condiţiilor de muncă şi a nivelului de securitate şi sănătate în muncă a
lucrătorilor, inclusiv a femeilor şi tineretului;
f) securitatea ecologică şi ocrotirea sănătăţii lucrătorilor în procesul de producţie;
g) garanţiile şi înlesnirile pentru lucrătorii care îmbină activitatea de muncă cu studiile;
h) răspunderea părţilor şi alte angajamente determinate de părţi.

11.Contractul individual de muncă, structura, cerinţe privind completarea lui.

Contractul individual de muncă (C.I.M.) este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin
care lucrătorul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau
funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure
condiţiile de muncă prevăzute de Codul Muncii, de alte acte normative ale dreptului muncii,
de C.C.M., precum şi să achite la timp şi integral salariul.
Părţile C.I.M. sunt salariatul şi angajatorul. Persoana fizică dobândeşte capacitate de
muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, dar poate încheia un C.I.M. şi la împlinirea vârstei de
15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă în consecinţă, nu îi
vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională.
Anterior încheierii C.I.M., angajatorul are obligaţia a informa persoana care solicită
angajarea referitor la principalele clauze pe care le va cuprinde C.I.M.
C.I.M., de regulă, include:
a) numele şi prenumele lucrătorului;
b) datele de identificare ale angajatorului;
c) durata contractului;
d) data de la care C.I.M. îşi va produce efectele;
e) atribuţiile funcţiei;
f) riscurile specifice funcţiei;
g) drepturile şi obligaţiile lucrătorului;
h) drepturile şi obligaţiile angajatorului;
i) condiţiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul de funcţie sau cel tarifar şi
suplimentele, premiile şi ajutoarele materiale;
j) locul de muncă şi regimul de muncă şi de odihnă;
k) perioada de probă, după caz;
l) durata concediului de odihnă anual şi condiţiile de acordare a acestuia;
m) condiţiile de asigurare socială şi medicală.
C.I.M. poate conţine şi alte prevederi ce nu contravin legislaţiei în vigoare.
12.Responsabilitatea pentru încălcarea legii şi altor acte normative în domeniul SSM.
Persoanele cu funcţii de răspundere care se fac vinovate de încălcarea legii şi a altor acte
normative de S.S.M. poartă răspundere disciplinară, administrativă, materială şi penală în
modul stabilit de legislaţie.
Lucrătorii vinovaţi de încălcarea legii şi a altor acte normative de S.S.M. poartă răspundere
disciplinară, materială şi penală în modul stabilit de legislaţie.
Răspunderea disciplinară. Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să
aplice faţă de lucrător următoarele sancţiuni disciplinare: avertisment, mustrare, mustrare
aspră, concediere.
Se interzice aplicarea amenzilor sau a altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei
de muncă. Pentru aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune. La aplicarea
sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare
comise şi de alte circumstanţe obiective.
Sancţiunea disciplinară se aplică de către organul căruia i se atribuie dreptul de angajare
(alegere, confirmare sau numire în funcţie) a lucrătorului respectiv.
Angajaţii care deţin funcţii elective pot fi concediaţi numai prin hotărârea organului de care
au fost aleşi şi numai în temeiuri legale.
Până la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o
explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se
consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un
reprezentant al lucrătorilor.
În funcţie de gravitatea faptei comise de lucrător, angajatorul este în drept să organizeze şi o
anchetă de serviciu, iar lucrătorul are dreptul să explice atitudinea sa şi să prezinte, persoanei
abilitate cu efectuarea anchetei, probele şi justificările pe care le consideră necesare.
Sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea faptei, dar nu mai
târziu de o lună din ziua constatării acesteia.
13.Parteneriatul social. Timpul de muncă şi odihnă.
parteneriatul social reprezintă un sistem de raporturi stabilite între salariaţi (reprezentanţii
salariaţilor), angajatori (reprezentanţii angajatorilor) şi autorităţile publice respective în
procesul determinării şi realizării drepturilor şi intereselor sociale şi economice ale părţilor,
contractul colectiv de muncă care este actul juridic care reglementează raporturile de muncă
şi alte raporturi sociale în unitate, încheiat în formă scrisă între salariaţi şi angajator de către
reprezentanţii acestora, cerințe privind participarea salariaţilor la administrarea unităţii şi
formele de participare, timpul de muncă și de odihnă, concediile anuale, concediile sociale,
salarizarea și normarea muncii, salariazarea pentru condiții special de muncă, regulamentul
intern și cerințele privind respectarea lui, cerințe privind formarea profesională, aspectele
special privind securitatea muncii și altele.
Timpul de muncă înţelegem timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul
intern al unităţii, cu contractul individual şi cu cel colectiv de muncă, îl foloseşte pentru
îndeplinirea obligaţiilor de muncă.
Prin timp de odihnă se înţelege durata de timp, consacrată legal, stabilită ştiinţific,
necesară pentru recuperarea energiei fizice şi intelectuale cheltuite în procesul muncii şi
pentru satisfacerea nevoilor sociale şi cultural-educative, durată în care salariatul nu
prestează activitatea pe care trebuie să o efectueze în temeiul contractului individual de
muncă.
Timpul de odihnă se prezintă în următoarele forme principale:
14.Munca femeilor şi a persoanelor cu obligaţii familiare.
Refuzul de angajare sau reducerea cuantumului salariului pentru motive de graviditate sau
de existenţă a copiilor în vârstă de până la 6 ani este interzis.
Este interzisă utilizarea muncii femeilor la lucrări cu condiţii de muncă grele şi nocive,
precum şi la lucrări subterane, cu excepţia lucrărilor subterane de deservire sanitară şi socială
şi a celor care nu implică munca fizică.
Este interzisă ridicarea sau transportarea manuală de către femei a greutăţilor care
depăşesc normele maxime stabilite pentru ele. Normele de greutate stabilite prin Hotărâre de
Guvern constituie 7 kg sau 10 kg în cazul a cel mult două operaţii pe oră.
Nu se admite trimiterea în deplasare în interes de serviciu a femeilor gravide, a femeilor
aflate în concediu postnatal a femeilor care au copii în vârstă de până la 3 ani, precum şi a
persoanelor cărora deplasarea le este contraindicată conform certificatului medical.
Femeile care au copii în vârstă de la 3 până la 14 ani (copii invalizi în vârstă de până la 16
ani), persoanele care îmbină concediile pentru îngrijirea copilului cu munca, precum şi
salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot fi
trimişi în deplasare numai cu acordul lor scris. Angajatorul este obligat să informeze în scris
salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza plecarea în deplasare.
Femeilor gravide şi femeilor care alăptează li se acordă prin transfer sau permutare, în
conformitate cu certificatul medical, o muncă mai uşoară, care exclude influenţa factorilor de
producţie nefavorabili, menţinându-li-se salariul mediu de la locul de muncă precedent.
Femeile care au copii în vârstă de până la 3 ani, în cazul când nu au posibilitate să-şi
îndeplinească obligaţiile la locul lor de muncă, sunt transferate, în modul prevăzut de Codul
Muncii, la un alt loc de muncă, menţinându-li-se salariul mediu de la locul de muncă
precedent până când copilul va împlini vârsta de 3 ani.
Se interzice concedierea femeilor gravide, a femeilor care au copii în vârstă de până la 6 ani,
precum şi a persoanelor care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului, cu excepţia
cazurilor de lichidare a unităţii
15.Munca persoanelor în vîrstă de ăînă la 18 ani.
Lucrătorii în vârstă de până la 18 ani sunt angajaţi numai după ce au fost supuşi unui
examen medical preventiv. Ulterior, până la atingerea vârstei de 18 ani, aceştia vor fi supuşi
examenului medical obligatoriu în fiecare an. Cheltuielile pentru examenele medicale vor fi
suportate de către angajator.
Norma de muncă, pentru lucrătorii cu vârsta până la 18 ani (minori), se stabileşte,
pornindu-se de la normele generale de muncă, proporţional cu timpul de muncă redus,
stabilit pentru lucrătorii respectivi.
Este interzisă utilizarea muncii minorilor la lucrările cu condiţii de muncă grele,
vătămătoare şi/sau periculoase, la lucrări subterane, precum şi la lucrări care pot să aducă
prejudicii sănătăţii sau integrităţii morale a minorilor (jocurile de noroc, lucrul în localurile
de noapte, producerea, transportarea şi comercializarea băuturilor alcoolice, a articolelor din
tutun, a preparatelor narcotice şi toxice). Nu se admite ridicarea şi transportarea manuală de
către minori a greutăţilor care depăşesc normele maxime stabilite, după cum urmează:
 - bărbaţi - 16 kg;
- femei - 7 kg (10 kg în cazul a cel mult 2 operaţii pe oră).
Nomenclatorul lucrărilor, la care este interzisă munca minorilor şi normele de solicitare
maximă, admise pentru aceştia la ridicarea şi transportarea manuală a greutăţilor, se aprobă
de către Guvern după consultarea patronatelor şi a sindicatelor.
Se interzice trimiterea în deplasare a minorilor cu excepţia persoanelor din instituţiile
audiovizualului, din teatre, circuri, organizaţii cinematografice, teatrale şi concertistice,
precum şi din cele ale sportivilor profesionişti.
Durata săptămânală a timpului de muncă pentru minori constituie:
a) 24 ore pentru minorii în vârstă de la 15 până la 16 ani;
b) 35 ore pentru minorii de la 16 până la 18 ani.
Se interzice atragerea minorilor la muncă în zilele de repauz.
Minorii beneficiază de un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de cel
puţin 4 zile calendaristice. Concediile de odihnă anuale li se acordă minorilor în perioada de
vară sau, în baza unei cereri scrise, în orice altă perioadă a anului.

16.Obligaţiunile şi drepturile angajatorului în domeniul SSM.

În funcţie de natura activităţilor din unitate, fără a ştirbi aportul altor dispoziţii ale legii
S.S.M., angajatorul este obligat:
1) să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a
substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate, precum şi la amenajarea locurilor de muncă;
2) după evaluarea riscurilor profesionale să asigure, la nesesitate, aplicarea măsurilor de
prevenire, precum şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în toate activităţile
unităţii şi la toate nivelurile ierarhice;
3) să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea
acestora ori de cîte ori le încredinţează o sarcină;
4) să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul consultării
lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora în ceea ce priveşte consecinţele alegerii
echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor;
5) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să poată avea
acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni adecvate privind securitatea şi sănătatea în
muncă;

17.Obligaţiunile şi drepturile angajatilor în domeniul SSM.

lucrătorii sunt obligaţi:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi, după utilizare,
să-l înapoieze sau să-l pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale
maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi să
utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe
care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi sănătate, precum
şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului orice caz de
îmbolnăvire la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de ei;
g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă.
Drepturile lucrătorilor.
a) să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate şi sănătate în
muncă;
b) să obţină de la angajator informaţii veridice despre condiţiile de lucru, despre existenţa
riscului profesional, precum şi despre măsurile de protecţie împotriva influenţei factorilor de
risc profesional;
c) să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa
până la înlăturarea acestuia;
d) să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecţie;
e) să fie instruit şi să beneficieze de reciclare profesională în domeniul S.S.M. din contul
angajatorului;
f) să se adreseze angajatorului, sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea problemelor ce ţin de S.S.M.;
g) să participe personal sau prin intermediul reprezentanţilor săi la examinarea problemelor
legate de asigurarea unor condiţii de lucru nepericuloase la postul său de lucru, la cercetarea
accidentului de muncă sau a bolii profesionale contractate de el;
h) să fie supus unui examen medical extraordinar, potrivit recomandărilor medicale, cu
menţinerea postului de lucru şi a salariului mediu pe durata efectuării acestui examen.

18.Instrucţiunile SSM, ordinea de elaborare, conţinutul.

Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative şi altor acte normative ce
conţin norme ale dreptului muncii, a contractelor colective de muncă şi convenţiilor
colective la toate unităţile economice sunt exercitate de:
a. Inspecţia Muncii;
b. Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat;
c. Serviciul Standardizare şi Metrologie;
d. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
e. Sindicate;
f. Alte organe abilitate cu funcţii de supraveghere şi control în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Înspecţia Muncii este organul central de specialitate care exercită controlul de stat asupra
respectării actelor legislative şi a altor acte ce conţin norme ale dreptului muncii, a
convenţiilor şi contractelor colective de muncă la toate unităţile, precum şi în autorităţile
publice centrale şi locale, şi activează în baza Regulamentului aprobat de Guvern.
Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt:
a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de muncă şi
la protecţia lucrătorilor în exercitarea obligaţiilor de muncă a acestora;
b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente metode şi mijloace privind respectarea
legislaţiei muncii;
 c) informarea autorităţilor publice competente despre dificultăţile legate de aplicarea
legislaţiei muncii.

19.Organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire.

Angajatorul va stabili structura serviciului intern de protecţie şi prevenire în funcţie de
mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia
acestora în cadrul unităţii. Angajatorul va consemna în regulamentul serviciului intern de
protecţie şi prevenire activităţile de protecţie şi prevenire, care vor fi desfăşurate de către
serviciul intern de protecţie şi prevenire. Serviciul intern de protecţie şi prevenire trebuie să
fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă. În cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire pot activa şi alţi
lucrători pentru desfăşurarea activităţilor auxiliare. Lucrătorii din cadrul serviciului intern de
protecţie şi prevenire trebuie să desfăşoare numai activităţi de protecţie şi prevenire şi, cel
mult, activităţi conexe, cum ar fi prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
Angajatorul trebuie să asigure serviciul intern de protecţie şi prevenire cu mijloacele
materiale şi umane necesare pentru ca să-şi poată desfăşura activităţile respective de
protecţie şi prevenire. Pentru ocuparea funcţiilor în cadrul serviciului intern de protecţie şi
prevenire angajatorul va asigura condiţii egale atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. În cazul
în care angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe locuri de muncă dispersate
teritorial, serviciul de protecţie şi prevenire trebuie să fie organizat astfel încît să se asigure
în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor de protecţie şi prevenire.
20.Supravegherea şi controlul stării SSM, organizarea comitetului SSM.
Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative şi altor acte normative ce
conţin norme ale dreptului muncii, a contractelor colective de muncă şi convenţiilor
colective la toate unităţile economice sunt exercitate de:
a. Inspecţia Muncii;
b. Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat;
c. Serviciul Standardizare şi Metrologie;
d. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
e. Sindicate;
f. Alte organe abilitate cu funcţii de supraveghere şi control în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Înspecţia Muncii este organul central de specialitate care exercită controlul de stat asupra
respectării actelor legislative şi a altor acte ce conţin norme ale dreptului muncii, a
convenţiilor şi contractelor colective de muncă la toate unităţile, precum şi în autorităţile
publice centrale şi locale, şi activează în baza Regulamentului aprobat de Guvern.
Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt:
a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de muncă şi
la protecţia lucrătorilor în exercitarea obligaţiilor de muncă a acestora;
b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente metode şi mijloace privind respectarea
legislaţiei muncii;
c) informarea autorităţilor publice competente despre dificultăţile legate de aplicarea
legislaţiei muncii.
21.Responsabilitatea materială a întreprinderilor pentru prejudiciul cauzat
lucrătorilor.
În cazul în care administraţia întreprinderii nu ia măsuri eficiente pentru asigurarea
condiţiilor de muncă în conformitate cu actele normative în vigoare Guvernul R. Moldova
are dreptul, în baza avizului Expertizei de stat a condiţiilor de muncă sau la propunerea
sindicatelor. Să stabilească pentru aceste întreprinderi tarife majorate de decontări pentru
asigurarea socială a lucrătorilor.
Întreprinderea vinovată (complet sau parţial) de accidentul de muncă sau de îmbolnăvirea
profesională este obligată să repare, în modul stabilit de lege, paguba pricinuită de vătămarea
organismului sau de zdruncinarea sănătăţii, precum şi să plătească instituţiilor curative şi de
întremare costul tratamentului şi să compenseze integral organelor de asigurare socială
cheltuielile pentru plata pensiei şi a altor indemnizaţii.
Lucrătorului căruia i s-a stabilit gradul de reducere a capacităţii de muncă ca urmare a
unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care
poartă vina pentru accidentul de muncă (A.d.M.) sau pentru boala profesională (B.P.) pe
lângă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediul
lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar, în toate cazurile,
nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.
În caz de deces al lucrătorului în urma unui A.d.M. sau a unei B.P., unitatea care poartă
vina pentru A.d.M. sau pentru B.P. repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la
aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor
proprii, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat,
înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar,
în toate cazurile, nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
Dacă reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului a survenit în urma unui
A.d.M nu numai din vina unităţii ci şi a accidentatului, se aplică răspunderea mixtă conform
legii şi mărimea indemnizaţiei unice se reduce în dependenţă de gradul de vinovăţie al
accidentatului.
Indemnizaţia unică se plăteşte persoanelor care au dreptul la aceasta de către unitatea care
poartă vina pentru A.d.M. sau pentru B.P., în modul stabilit de Guvern.
În cazul în care unitatea nu dispune de mijloacele respective, plata indemnizaţiei unice se
efectuează, în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, din contul oricăror bunuri sau mijloace
ale unităţii.

22.Organele de control şi supraveghere de respetarea legislaţiei SSM.

Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative şi altor acte normative ce
conţin norme ale dreptului muncii, a contractelor colective de muncă şi convenţiilor
colective la toate unităţile economice sunt exercitate de:
a. Inspecţia Muncii;
b. Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat;
c. Serviciul Standardizare şi Metrologie;
d. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
e. Sindicate;
f. Alte organe abilitate cu funcţii de supraveghere şi control în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Înspecţia Muncii este organul central de specialitate care exercită controlul de stat asupra
respectării actelor legislative şi a altor acte ce conţin norme ale dreptului muncii, a
convenţiilor şi contractelor colective de muncă la toate unităţile, precum şi în autorităţile
publice centrale şi locale, şi activează în baza Regulamentului aprobat de Guvern.
g. Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt:
h. a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de
muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea obligaţiilor de muncă a acestora;
i. b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente metode şi mijloace privind
respectarea legislaţiei muncii;
j. c) informarea autorităţilor publice competente despre dificultăţile legate de
aplicarea legislaţiei muncii.

23.Planul de protecţie şi prevenire. Ordinea de elaborare.

In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea
accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorii au obligatia de a intocmi un plan
de prevenire si protectie compus din masuri tehnice, sanitare, organizatorice si de alta natura,
bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa il aplice corespunzator conditiilor de munca specifice
unitatii.
Planul de prevenire si protectie contine masuri tehnice, igienico-sanitare, organizatorice si
de alta natura. Planul de prevenire si protectie este bazat pe evaluarea riscurilor si se va
aplica in mod corespunzator fata de conditiile de munca specifice unitatii.
Masurile de prevenire si protectie sunt stabilite in urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc
de munca/ post de lucru. Dupa analiza masrurilor, se vor stabili resursele umane si materiale
necesare realizarii lor.
24.Planificarea şi finanţarea măsurilor SSM.
25.Factorii de risc, clasificări.
După natura acţiunii asupra organismului uman factorii de risc (periculoşi şi nocivi) se
împart în următoarele grupe:
1) factori fizici – maşinile şi mecanismele în timpul deplasării; prăbuşirea rocilor şi a
maselor de pământ; poluarea sporită a aerului zonei de muncă cu praf şi gaze; temperatura
înaltă sau joasă a suprafeţelor utilajului şi a materialelor; etc.
2) factori chimici –se împart în: general toxice, iritante, asfixiante, alergene, narcotice,
somatice, mutagene, cancerigene, care acţionează asupra funcţiei reproductive, teratogene
etc.
3) factorii biologici – microorganismele patogene (bacterii, virusuri, spirochete, ciuperci
etc.) şi produsele activităţii lor, precum şi alte microorganisme (plante şi animale).
4) factorii psihofiziologici, care după caracterul acţiunii se împart în 2 subgrupe:
- suprasolicitări fizice (statice, dinamice, hipodinamia);
- suprasolicitări neuropsihice (mintale, emoţionale, a analizatorilor, din cauza monotoniei
muncii).

26.Analiza traumatismelor de producţie şi a bolilor profesionale.

1. Cauze organizatorice: lipsa sau instruirea insuficientă a lucrătorilor; lipsa proiectului
de execuţie a lucrărilor sau a fişei tehnologice, a instrucţiunii de S.S.M., conducerii şi
supravegherii asupra procesului de lucru; regim necorespunzător de muncă şi odihnă;
organizarea incorectă a locului de muncă, a circulaţiei pietonilor şi transportului; lipsa,
defectarea sau necorespunderea echipamentului de lucru şi a mijloacelor individuale de
protecţie caracterului operaţiilor efectuate etc.
2. Cauze tehnologice: alegerea incorectă a utilajului, dispozitivelor, mijloacelor de
mecanizare; încălcarea regimului tehnologic; ieşirea din funcţie a dispozitivelor de control
etc.
3. Cauze constructive: necorespunderea cerinţelor de securitate a elementelor
constructive, a utilajului tehnologic, a instalaţiilor energetice şi de transport; imperfecţiunea
mijloacelor de tachelaj, a uneltelor mecanizate de mână şi mobile; lipsa sau imperfecţiunea
dispozitivelor de siguranţă, de îngrădire, a altor mijloace tehnice de securitate.
4. Deservire tehnică necorespunzătoare: lipsa reviziilor profilactice, a deservirii tehnice
şi a reparaţiei utilajului, tachelajului şi a mijloacelor de transport; defectarea uneltelor şi
sculelor macanizate de mână, precum şi a celor mobile etc.
5. Cauze legate de starea nesatisfăcătoare a mediului de producţie: condiţii neprielnice
de microclimat; iluminare insuficientă; nivel sporit de zgomot şi vibraţii; concentraţie sporită
de substanţe nocive în aerul zonei de muncă; prezenţa iradierilor periculoase etc.
6. Cauze psihofiziologice: necorespunderea particularităţilor anatomofiziologice şi
psihologice ale organismului uman condiţiilor mediului de muncă; lipsa de îngrădituri la
zonele periculoase, a mijloacelor individuale de protecţie; climat psihologic nesatisfăcător în
colectiv, stare de ebrietate alcoolică sau narcotică etc.

27.Clasificarea factorilor periculoşi şi nocivi de producţie.

Factorii ce actioneaza negativ asupra organizmului uman se divizeaza in daunatori si
periculosi . Atit unii cit si altii dupa origine se impart in :
Factori fizici - care caracterizeaza procesul tehnologic sau utilajul tehnologic (parti mobile
ale utilajului , zgomotul , vibratiile) .
Factorii chimioci - care caracterizeaza mediul inconjurator (Concentratia marita a
substantelor, parametrii microclimei).
Factorii biologici – micror- ganizmele (bacterii , virusi) si macrorganizme (plante si
animale). Factorii psihofiziologici – incarcari fizice (statice si dinamice) si neuropsihice
(supraincarcari mentale si emotionale) .

28. Definirea accidentelor de muncă, clasificarea accidentelor de muncă, documentul

care reglementează cerecetarea.
Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a
organismului salariatului (leziune, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută,
leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), şi care a
condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul
salariatului, survenit
Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă
a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de
muncă sau pe teritoriul unităţii, însă cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au
legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau a obligaţiilor de
Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare - accidente) se
divizează în trei tipuri:
a) accident care produce incapacitate temporară de muncă
b) accident grav
c) accident mortal -
29.Comunicarea despre accident, înregistrarea şi evidenţa.
Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre accidentul
produs conducătorul său direct sau oricare alt conducător superior al acestuia şi să acorde,
după caz, primul ajutor.
Conducătorul, fiind anunţat despre accident:
- va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va
transporta la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul medical cu privire la
caracterul vătămării violente a organismului acestuia;
- va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului;
- va informa angajatorul despre accidentul produs;
- va menţine neschimbată situaţia reală, în care s-a produs accidentul, pînă la primirea
acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea
acestei situaţii ar provoca alte accidente ori ar periclita viaţa sau sănătatea altor persoane
30.Cercetarea accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă.
Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel
mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul
trebuie să desemneze prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare.
Comisia trebuie să fie formată din cel puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra
conducătorul (specialistul) serviciului pentru protecţie şi prevenire şi câte un reprezentant al
angajatorului şi al sindicatului (lucrătorilor).
Persoanele desemnate în comisia de cercetare trebuie să dispună de pregătire tehnică
respectivă şi să nu facă parte dintre persoanele care aveau obligaţia de a organiza, controla
sau conduce procesul de muncă la locul unde s-a produs accidentul.
În unele cazuri, astfel de accidente vor fi cercetate de Inspecţia Muncii în modul stabilit
de Regulamentul de cercetare a accidentelor de muncă.
Accidentele suportate de elevi şi studenţi în timpul când prestează munca sau îşi
desfăşoară practica profesională în unităţi vor fi cercetate de comisia unităţii, cu participarea
reprezentantului instituţiei de învăţămănt.
31.Cercetarea accidentelor de muncă grave, mortale şi colective.
Accidentele grave şi mortale vor fi cercetate de către Inspecţia Muncii, care este obligată să
desemneze inspectorii de muncă care se vor ocupa de cercetarea acestor accidente fără a se
preta influenţelor de orice fel.
La cererea Inspecţiei Muncii sau a unităţii economice, instituţia medicală care acordă
asistenţă accidentatului va elibera, în termen de cel mult 24 de ore, certificatul medical cu
privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia, iar instituţia de expertiză
medico-legală, în termen de cel mult 5 zile după finalizarea expertizei, va elibera Inspecţiei
Muncii, în mod gratuit, concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor
care au provocat decesul accidentatului.
Evenimentul produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu cu transport auto, aerian,
fluvial, naval sau feroviar va fi cercetat în conformitate cu prevederile Regulamentului,
folosind, după caz, materialele de cercetare întocmite de organele de supraveghere a
traficului.
Organele de supraveghere a traficului, în temeiul unui demers, vor elibera angajatorului sau
inspectorului de muncă, în termen de 5 zile de la momentul finalizării cercetării, concluzia
asupra cauzelor producerii accidentului şi persoanelor care au încălcat prevederile actelor
normative.
De la data emiterii dispoziţiei de cercetare a accidentului, inspectorul de muncă va întocmi şi
va semna, în termen de cel mult 30 de zile (cu excepţia cazurilor care necesită expertize
tehnice, situaţiilor în care Inspecţia Muncii poate prelungi termenul până la obţinerea
documentelor necesare şi rezultatelor expertizelor), procesul verbal de cercetare pe
formularul cu antet al inspectoratului teritorial de muncă respectiv.
În cazul participării la cercetare a reprezentanţilor care au acest drept (a se vedea alineatele 2
şi 3, punctul 1.9.2), procesul-verbal va fi semnat şi de aceştia.
32.Finalizarea cercetării aidentelor de muncă, înregistrarea şi evidenţa lor.
Cercetarea accidentelor va finaliza cu întocmirea dosarului de cercetare care va cuprinde:
a) procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă
b) procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;
c) declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la
locul de muncă unde s-a produs accidentul;
d) declaraţiile martorilor oculari;
e) fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul;
f) alte acte şi documente necesare pentru clarificarea circumstanţelor şi cauzelor ce au
condus la producerea accidentului;
g) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului
accidentatului;
Inspectorul de muncă va expedia, în termen de cel mult 3 zile de la data semnării
procesului-verbal de cercetare, cîte un exemplar al dosarului de cercetare al accidentului:
Inspecţiei Muncii, organului de poliţie, inspectoratului teritorial de muncă, unităţii
respective, după caz, organelor şi instituţiilor reprezentanţii cărora au participat la cercetare.
Originalul dosarului de cercetare a accidentului se expediază unităţii iar, după caz, autorităţii
administraţiei publice locale care înregistrează şi ţine evidenţa accidentelor produse la
angajatori - persoane fizice.
Dacă Inspecţia Muncii va constata că la cercetarea accidentului au fost comise erori sau
au apărut noi circumstanţe ale producerii accidentului, inspectorul general de stat al muncii
este în drept să dispună o cercetare nouă sau suplimentară a accidentului în cauză.

33.Metode de analiză a locurilor de muncă.

Analiza de post este un proces de identificare sistematica a sarcinilor, îndatoririlor, si
responsabilitatilor postului, precum si a calificarii necesare titularului pentru a fi performant.
Analiza de post are doua componente:
Descrierea postului
Se concentreaza asupra postului în sine si ofera informatii privind:
-denumirea postului
-localizarea postului în structura institutiei
-obiectivele postului
-nivelul ierarhic
-superiorul direct
-relatii organizatorice
-sarcinile-cheie
-autoritatea acordata, marja de autonomie, limitele de competenta
-îndatoririle si responsabilitatile aferente postului
-conditiile generale de munca
2. Specificatia postului/ specificatia de personal se refera la
cerintele umane ale postului sau calitatile care trabuie îndeplinite de o persoana
care detine sau urmeaza sa ocupe un anumit post.. Ea cuprinde informatii
referitoare la:
· calitati fizice
· aptitudini si abilitati intelectuale cerute de munca în postul respectiv
· trasaturile sau tipul de personalitate
· pregatirea necesara ocuparii postului
· experienta profesionala (natura, durata) exprimata prin vechimea în
munca si în specialitatea postului
· competentele si responsabilitatile cerute de post
· stagii de perfectionare în domeniul respectiv
34.Certificarea locurilor de muncă.
se înţelege evaluarea complexă a locurilor de muncă sub aspectul corespunderii acestora
prevederilor actelor normative de S.S.M.
Desfăşurarea oricărei activităţi a salariaţilor se admite numai la locurile de muncă care au
fost supuse certificării din punct de vedere al S.S.M.
Certificarea locurilor de muncă are drept scop prevenirea, eliminarea sau reducerea
acţiunii factorilor periculoşi şi/sau nocivi ce pot apărea în desfăşurarea proceselor de muncă
şi se efectuează:
- periodic, la intervale de cel mult 5 ani;
- la cererea inspectorului de stat din cadrul Inspecţiei Muncii;
- la cererea reprezentantului forului tutelar;
- la cererea sindicatului de ramură sau a sindicatului din unitatea economică;
- la solicitarea lucrătorului.
Certificarea locurilor de muncă se va efectua de o comisie specială, în număr de cel puţin
3 persoane, numită de conducerea unităţii economice.
Fundamentarea deciziei privind certificarea sau necertificarea locului de muncă se va
efectua prin contrapunerea valorilor indicilor cantitativi şi calitativi ai locului de muncă,
oglindiţi în „Fişa de certificare a locului de muncă din punct de vedere al S.S.M.” (în
continuare Fişa, a se vedea anexa 4), cu valorile normative ale acestora.
Fişa se va completa cu indicii respectivi ai factorilor nocivi şi/sau periculoşi, determinaţi
în mod obiectiv (prin măsurări instrumentale, controale, etc.), de către serviciul extern pentru
protecţie şi prevenire care deserveşte unitatea economică, sau de o persoană numită de
conducerea unităţii, cu concursul laboratorului de toxicologie industrială.
În cazul când nu dispune de astfel de laborator, unitatea economică va apela la serviciile
laboratoarelor de profil din alte unităţi economice.
Locul de muncă se consideră certificat, dacă toţi indicii care îi caracterizează securitatea
şi igiena muncii corespund prevederilor actelor normative de S.S.M.
Locul de muncă se consideră necertificat, dacă măcar un indice care îi caracterizează
securitatea şi/sau igiena muncii depăşeşte semnificaţiile admise pentru factorii periculoşi
şi/sau nocivi, sau nu corespund prevederilor actelor normative de S.S.M.
Comisia de atestare pe baza Fişelor va întocmi „Paşaportul stării S.S.M.”, atât pentru
secţii, ateliere, cât şi pentru unitatea economică în integritate.
Comisia de certificare a locurilor de muncă informează salariaţii precum şi conducerea
unităţii economice despre locurile de muncă necertificate.
Rezultatele certificării locurilor de muncă servesc drept bază:
- la elaborarea planurilor anuale de măsuri pentru S.S.M. în unitatea economică;
 - la stabilirea înlesnirilor pentru salariaţi conform prevederilor legale;
- la fundamentarea deciziei privind autorizarea funcţionării unităţii economice din punct
de vedere al S.S.M.
Documentaţia privind certificarea locurilor de muncă, semnată de persoanele care au
efectuat măsurările şi de membrii comisiei de certificare, se va păstra la serviciul pentru
protecţie şi prevenire, sau la persoana numită de conducerea unităţii
35.Microclimatul aerului zonei de muncă. Influenţa microclimei asupra organismului
uman.
Microclimatul aerului zonei de lucru (spatiul cu Inăltimea de 2 m deasupra pardoselii,
podinii de lucru sau terenului, unde se află locurile de muncă) prezintă stareamediului,
care determină senzatia termică a omului şi este caracterizat de temperatură (C),umiditatea
relativă (%), viteza mişcării aerului (m/s) şi temperatura suprafetelor inconjuătoare. In
ansamblu aceşti pararnetri exercită anunită influentă asupra organismuluiuman, asupra
dispozitiei omului şi a productivitătii muncii.
Pentru o activitate vitală normală omului este necesar ca surplusurile de căldură, ce se
formează in organism in procesul de munca să se transmită mediului
inconjurător,caracterizăndul ca confortabil. In conditii confortabile căldura cedată de
organism trebuie să fie egală căldura ce se formează in el, mentinind astfel temperatura
corpului in jurul a 36.6 C. Daca este dereglat echilibrul terrnic, atunci la acumularea
căldurii in organism are loc supraincălzirea acestuia, iar la cedarea intensa a căldurii -
suprarăcirea organismului. In conciitii normale (temperatura 18-25 C ) omul pierde circa
85% de căldură prin piele, iar 15 % - pentru incălzirea produselor alimentare si băuturii
consumate, a aerului inspirat, precum şi pentru evaporarea apei in plămmni. -in cele 85 %
de căldură,cedată prin piele, aprotimativ 30 -se pierd prin convectie, 45% prin radiatie si
10 prin evaporarea sudorii de pe suprafata corpului. Aceste relatii se schimbă considerabil
in functie de conditiile microclimatului.

36.Principiul de normare a microclimei asupra organismului uman.

Microclimatul la posturile de lucru este determinat de temperatura şi umiditatea
aerului, de viteza curentilor de aer şi de radiatiile calorice emise in zona de lucru.
Conditiile de microclimat la posturile de lucru trebuie să asigure mentinerea
echilibrului termic al organismului uman, corespunzător cu nivelul activitătii desfaşurate.
Componentele microclimatului la posturile de lucru se normeaza in raport cu
metabolismul organismului uman.
Limitele termice minime admise la posturile permanente de lucru sunt prevăzute in
tabelul 4.1.

Tabelul 4.1. Limitele termice minime admise la posturile de lucru

Metabolismul,(M) W Temperatura aerului, Viteza curentilor de

°C aer, m/s
M≤117 18 ≤0.2
117<M≤234 16 ≤0.3
234<M≤360 15 ≤0.4
M>360 12 ≤0.5

37.Aparate utilizate pentru controlul microclimatului, descriere.

 Viteza mişcării aerului se măsoară cu diferite aparate: anemometre, catatermometre,
anemografe etc.
Metoda psihrometrica prevede măsurarea umiditătii aerului cu ajutorul psihrometrului: cu
aspiratie (Assman) sau a psihrometrului static (August).
Pentru măsurarta temperaturii aerului sunt folosite termometrele cu lichid (mercur,spirt
colorat), ternometrele electrice şi termografele
38.Principiile de normare a parametrilor de confort.
39.Metode de analiză a traumatizmului de producție.
40.Ventilarea naturală şi artificială. Cerinţe faţă de sistemul de ventilare.
41.Calculul sistemului de ventilare, relaţiile de calcul.
42.Substanţe nocive. Clasificare. Influenţa asupra organismului uman.
Multe procese tehnologice in activitatea de producție sunt însoțite de folosirea si
degazarea substanțelor toxice care poluează aerul zonei de munca. Nimerind in organismul
omului prin căile respiratorii, piele sau tactul intestino-stomacal, acestea pot cauza
intoxicarea sau afectarea organelor si diferitor sisteme .
Majoritatea cazurilor de intoxicare si îmbolnăvirilor profesionale in activitatea de
producție sunt legate de nimerirea substanțelor nocive in organismul omului prin căile
respiratorii. Aceasta cale este cea mai periculoasa deoarece țesutul pulmonar, suprafața
acestuia constituie cca 100 m2, substanțele nocive nimeresc nemijlocit in sânge si sunt
transportate in întregul organism.
La nimerirea pe neașteptate a unor cantități mari de substanțe nocive in organismul
muncitorului au loc intoxicațiile iar in rezultatul acțiunii îndelungate a unor doze mici de
substanțe toxice apar bolile profesionale.
După gradul de influenta asupra organismului uman , substantile nocive se împart in 4
clase:
1. Substanțe extrem periculoase C.M.A<0.1 mg/m3
2. Substanțe înalt periculoase C.M.A-0.1...1,0 mg/m3
3. Substanțe moderat periculoase C.M.A-1.1...10 mg/m3
4. Substanțe puțin periculoase C.M.A>10 mg/m3

Concentrația maxima admisa in cazul zonei de munca este o astfel de concentrație a

substanței nocive care la inhalarea zilei de 8 ore sau alta durata a schimbului de lucru dar nu
mai mult mult de 40 ore pe săptămâna, pe durata întregului stagiu de munca nu duce la alte
dereglări ale stării sănătății si nu influențează asupra generațiilor viitoare

43. Normarea igienică a substanţelor nocive, măsurile şi mijloacele de protecţie.

Metode de determinare a concentraţiei.
In conformitate cu cerințele actelor normative in vigoare, măsurarea concentrației
substanțelor nocive in aerul zonei de munca se efectuează:
1. Permanent- pentru substanțele clasei 1 de pericol
2. Periodic- pentru substanțelor 2,3 si 4

Concentrațiile determinate in rezultatul măsurării pentru comparabilitate se aduc la

condiții normale: temperatura 00C, presiunea atmosferica 670 mm Hg (101325 Pa)
umiditatea relativa 50%.
 Metodele de analiza a calității aerului se împart in trei grupe: de laborator, exprese si
automate. Cele mai precise sunt metode de laborator care asigura o calitate înalta a
rezultatelor analizei,

Metodele exprese de determinare a concentrației impurităților gazoase in aerul încăperilor

industriale sunt operative si simple, permit intr-o perioada scurta de timp (3...20minute)
obținerea informației despre conținutul substanțelor nocive in mediul de producție si luarea
masurilor necesare pentru asigurării securității angajaților.

44.Iluminatul de producţie, clasifiări, acţiunea lui asupra OU.

Capacitatea înaltă a lucrului vizual și productivitatea muncii sunt strîns legate de iluminatul
rațional al locurilor de muncă. Pentru analizatorul vizual diversitatea lumii înconjurătoare
este reprezentată de deosebirile lucrurilor și obiectelor, caracterizate de dimensiuni, culoare,
constrast cu fondul și distanța la ochi.
Există trei tipuri de iluminat de producție - natural (creat de lumina directă și reflectată a
cerului), arificial (cînd sunt folosite doar surce aritifiale de lumină) și combinat (cînd
iluminatul natural neîndestulător este completat de cel artificial).
Anumite persoane pot suferi efecte secundare, precum dureri de cap, greață și hiperactivitate.
Aceste inconveniente pot fi ameliorate prin oprirea luminii și descoperirea unei durate de
timp care oferă efecte benefice organismului.
Melatonia este un blocant biologic al tumorilor maligne. Cu cât este mai intensă lumina pe
timp de noapte, cu atât este suprimată mai tare sinteza de melatonină. Unele persoane sunt
mai sensibile la iluminarea pe timp de noapte decât altele, iar femeile sunt mai sensibile decît
bărbații.
Poluarea luminoasă poate determina îmbătrânirea prematură a sistemului reproductiv și
poate creste riscul de cancer de san si de intestin gros la femei. Cei care lucreaza pe timp de
noapte sufera mai des de cancer colorectal. In plus lumina neregulata poate cauza tulburari
de somn, boli gastrointestinale si cardiovasculare, tulburari metabolice si diabet zaharat.

45.Indicii de iluminare, clasificări, acţiunea asupra OU

Indicii de iluminare naturală:
Metode geometrice: coeficientul de luminozitate, unghiul de incidență (de pătrundere),
unghiul de deschidere
Metode tehnice:coeficientul de adîncime a încăperii, coeficientul de iluminare naturală
(CIN), uniformitatea iluminatului, gradul de reținere a luminii de către geam, luxmetria.
Iluminatul natural are acțiune: termică, psihofiziologică, bactericidă.
Indicii de iluminare artificială:
Metode tehnice: luxmetria, determinarea coeficientului de reflexie al fondului,
uniformitatea luminii
Metode de calcul: coeficientul ”e”, metoda ”Watt”.
Există trei tipuri de iluminat de producție –
natural (creat de lumina directă și reflectată a cerului),
arificial (cînd sunt folosite doar surce aritifiale de lumină)
combinat (cînd iluminatul natural neîndestulător este completat de cel artificial).
Anumite persoane pot suferi efecte secundare, precum dureri de cap, greață și
hiperactivitate.
Melatonia este un blocant biologic al tumorilor maligne. Cu cât este mai intensă lumina pe
timp de noapte, cu atât este suprimată mai tare sinteza de melatonină
Poluarea luminoasă poate determina îmbătrânirea prematură a sistemului reproductiv și
poate creste riscul de cancer de san si de intestin gros la femei.

46.Mărimile de bază ce caracterizează iluminatul.

- coeficientul zilei e (CZ), determinat după formula:
𝑬𝒊𝒏𝒊𝒕
e= ∗ 𝟏𝟎𝟎%
𝑬𝒆𝒙𝒕
Eint-iluminarea in punctul respectiv a incaperii, lx;
Eext - iluminarea exterioară orizontală, creată de lumina difuză a boltii cereşti, lx.
Iluminatul natural în încăperi este reglementat de normele şi regulile de construcţie SNiP 23-
05-95 Iluminatul natural şi artificial . Valoarea normată a CZ, en cu considerarea caracterului
lucrului vizual, sistemului de iluminat, regiunii de amplasare a clădirii pe teritoriul C.S.I. şi
proprietăţile de reflectare a învelişului terestru trebuie de determinat după formula:
eN=en1·mN ,
in care:
en - mărimea CZ, luată din anexă (anexa corespunde tabelului 1 din SNiP 23-05-95);
1

mN- coeficientul fotoclimei, determinat după tabelul 4, (SNiP 23-05-95) în dependenţă

de zona situării clădirii pe teritoriul C.S.I. (pentru Moldova, m=0,8).
47.Normarea iluminatului natural şi artificial.
Toate lucrările vizuale în dependență de dimensiunea obiectului studiat se divizează în 8 categorii
în modul următor:
1) I<0.15mm
2) 0.15-0.3mm
3) 0.3-0.5mm
4) 0.5-1mm
5) 1-5mm
6) >5mm
Iluminatul natural se normează după dimensiunea obiectului studiat.
Iluminatul artificial se normează după 3 factori:
I. După dimensiunea obiectului studiat
II. Caracteristicile fondului
III. Contrastul dintre obiect și fond
48.Calculul iluminatului natural şi artificial.
𝜏0
𝑒𝑐𝑙 = (𝜀𝑙 ∗ 𝑞 + 𝜀𝑐𝑙 ∗ 𝑅) ∗ 𝑟1 ∗ ,
𝐾𝑟
unde : 𝑒𝑐𝑙 – coeficientul de iluminare naturală pentru iluminare laterală calculată;
𝜀𝑙 – coeficientul geometric de iluminare naturală în punctul de calcul, ce reprezintă fluxul de
lumină directă de la bolta cerească, determinat de diagrama Daniliuc I și II;
q – coeficientul ce ține cont de luminozitatea neuniformă a bolții cerești;
𝜀𝑐𝑙 – coeficientul geometric de iluminare naturală în punctul de calcul, ce
reprezintă fluxul de lumină reflectată de clădirile opuse , determinat din diagrama Daniliuc I și II;
R - coeficientul ce ţine cont de luminozitatea relativă a clădirilor opuse;
r1 - coeficientul ce ţine cont de lumina mărirea C.I.N. reflectat de la
suprafeţele încăperii şi suprafeţele terestre aferente clădirii
49.Sursele de zgomot și vibrație și clasificarea lor.
Surse de zgomot și vibrație sunt mașinile și mecanismele cu mase neechilibrate în mișcare de
turație, nodurile în care apar lovituri și frecare, aparatele și instalațiile în care se deplasează
gaze și lichide cu mare viteză însoțite de pulsații.
Caracterul spectrului:
- de bandă largă(energia sonoră este mai mare decît o octavă de frecvență);
- tonal (caracterizat de o anumită frecvență);
Caracteristicile temporare:
- -constant(nivelul sunetului pe durata unui schimb de muncă se modifică nu mai mult
de 5 dB)
- -variabil(nivelul sunetului în perioada unui schimb de muncă se modifică mai mult de
5 dB).
Zgomotele variabile se clasifică în:
- oscilatoare în timp(nivelul sunetului se modifică permanent în timp)
- întrerupte(nivelul sunetului scade brusc pînă la o anumită valoare, iar durata acțiunii
ce depășește această valoare este mai mare de o secundă)
- impulsiv(constă din unul sau cîteva semnale cu durat mai mare de o secundă)
Mediul în care sse propagă zgomotul:
- aerodinamic(produs în mediile gazoase)
- -electromecanic(produs de curgerea curentului electric)
- -mecanic(produs la loviturile mecanice)
Vibrațiile se clasifică după următoarele criterii:
Modul de transmitere asupra organismului uman:
 generale(se transmite prin toate suprafețele de sprijin)
 locală(se transmite de regulă prin mîini)
Caracterul spectrului:
 de bandă îngustă(valorile parametrilor frecvenței controlate variază pînă la 15 dB)
 de bandă lată(valorile parametrilor frecvenței controlate variază mai mult de 15 dB)
Frecvență:
 de frecvență joasă(pentru vibrațiile locale: 1-8 Hz; vibrațiile generale: 1-4 Hz)
 de frecvență medie(V.L. : 31,5 – 63 Hz; V.G.: 6-8 Hz)
 de frecvență înaltă(V.L. : 63 – 1000 Hz; V.G.: 31,5-63 Hz)
50.Influența zgomotului și vibrației asupra organizmului uman.
Acțiunea zgomotului și a vibrațiilor asupra organismului depinde de mai mulți factori:
caracteristile fizice și psiho-fiziologice, durata acțiunii, calitățile individuale ale omului.
Zgomotul acționează asupra aparatului auditiv și se manifestă prin obosirea auzului prin
traume sonore și hipoacuzie profesională. De asemenea provoacă modificări în tractul
digestiv, conduce la creșterea presiunii sangvine, accelerează ritmul cardiac, mărește nivelul
zahărului în sînge, reduce activitatea de secreție a tubului digestiv, influențează asupra
sistemului nervos. Zgomotul are capacitatea de a se acumula în organism.
Zgomotul se manifestă prin efect termic(duce la supraîncălzirea țesuturilor),
mecanic(duce la rupturi de articulații), și chimic(conduce la declanșarea unor reacții de
oxidare și degradare a macromoleculelor).
Caracterul acțiunii vibrațiilor este determinat de frecvență, de amplitudine, de viteză și
accelerație trecute prin particularitățile fiziologice ale organismului uman
Vibrațiile locale de intensitate mică pot avea indluență pozitivă asupra organismului
uman(îmbunătățește starea funcțională a sistemului nervos și accelerează cicatrizarea
rănilor). La frecvența sunt 35 Hz, dereclează aparatul neuro-muscular și locomotor, iar la
frecvența 35-250 Hz, conduce la dereglări a aparatului cardiovascular. Vibrația generală
conduce la traumarea discurilor coloanei vertebrale, a țesuturilor osoase, deplasarea
organelor abdominale, schimbarea ritmului musculaturii stomacale, etc.
51.Clasificarea zgomotului . Caracteristicile fizice și psihofiziologice ale zgomotului.
Caracterul spectrului:
- de bandă largă(energia sonoră este mai mare decît o octavă de frecvență);
- tonal (caracterizat de o anumită frecvență);
Caracteristicile temporare:
- -constant(nivelul sunetului pe durata unui schimb de muncă se modifică nu mai mult
de 5 dB)
- -variabil(nivelul sunetului în perioada unui schimb de muncă se modifică mai mult de
5 dB).
Zgomotele variabile se clasifică în:
- oscilatoare în timp(nivelul sunetului se modifică permanent în timp)
- întrerupte(nivelul sunetului scade brusc pînă la o anumită valoare, iar durata acțiunii
ce depășește această valoare este mai mare de o secundă)
- impulsiv(constă din unul sau cîteva semnale cu durat mai mare de o secundă)
Mediul în care sse propagă zgomotul:
- aerodinamic(produs în mediile gazoase)
- -electromecanic(produs de curgerea curentului electric)
- -mecanic(produs la loviturile mecanice)
Deosebim caracteristici fizice și psiho-fiziologice. La categora celor fizice se raportă:
frecvență :
joasă(<16 Hz)
sunetelor auzite(16 – 20 000 Hz)
ultrasunte (>20 000 Hz)
presiunea sonoră(forța care acționează pe suprafața de propagare a undei sonore)
P = 2 * 10 -3 – 2 * 102 (pragul senzațiilor dureroase)
intensitatea ( fluxul energiei sonore ce trece, într-o unitate de timp, într-o unitate de suprafață
perpendiculară direcției de propagare a unei sonore
52.Vibrația. Felurile și categoriile vibrațiilor. Parametrii vibrațiiei.
Vibraţiile şi zgomotul au aceeaşi origine, Vibraţiile sunt unde mecanice în corpuri solide,
sunt de 2 tipuri: generale şi locale. Vibraţiile generale acţionează asupra sistemului nervos şi
pot duce la boală generală – vibroboală care se tratează numai la etapa temporie.
Vibrațiile se clasifică după următoarele criterii:
Modul de transmitere asupra organismului uman:
 generale(se transmite prin toate suprafețele de sprijin)
 locală(se transmite de regulă prin mîini)
Caracterul spectrului:
 de bandă îngustă(valorile parametrilor frecvenței controlate variază pînă la 15 dB)
 de bandă lată(valorile parametrilor frecvenței controlate variază mai mult de 15 dB)
Frecvență:
 de frecvență joasă(pentru vibrațiile locale: 1-8 Hz; vibrațiile generale: 1-4 Hz)
 de frecvență medie(V.L. : 31,5 – 63 Hz; V.G.: 6-8 Hz)
 de frecvență înaltă(V.L. : 63 – 1000 Hz; V.G.: 31,5-63 Hz)
După sursa de proveniență:
o de transport(provocate de sursele mijloacelor de transport)
o tehnologice(provocate de procese și utilaje)

53.Normarea zgomotului și vibrației la locurile de muncă.

Normarea zgomotului și a vibrațiilor la locurile de muncă constă în alegerea și stabilirea
valorilor admisibile ale parametrilor ce le caracterizează care la acțiunea permanentă și
îndelungată asupra factorului uman pe durata întregii activități de muncă nu provoacă
îmbolnăviri personale.

Normarea zgomotului se face prin 2 metode:

1. după spectrul limită( se normează nivelurile presiunii sonore pentru zgomotul constant în
timp pe octavele de frecvență, cu media geometrică a frecvenței de la 63 pînă la 1000
Hz)
2. după nivelul sunetului măsurat la conectarea caracteristicii de corecție a frecvenței după
scara A a sonometrului prin aprecierea aproximativă a zgomotului constant și variabil.
Nivelul zgomotului este legat de spectrul limită prin următoarea relație:
1. LA = SL + 5

Valorile admisibile ale presiunii sonore în octavele de frecvență și ale nivelului

sunetului se stabilesc în dependență de forma de activitate și locul de muncă, precum și de
gradul funcțional al încăperii.
Vibrația se normează igienic și tehnologic prin stabilirea parametrilor normați a
vibrovitezei și a vibroaccelerație în funcție de categoria vibrațiilor ( generală și normală ).

54.Măsurile de combatere și mijloacele de protecție de zgomot și vibrații.

Cunoscînd factorii care influențează asupra presiunii sonore pentru combaterea zgomotului și
a vibrațiilor se utilizează următoarele metode și mijloace:
1. tehnico-organizatorice (folosirea proceselor tehnologice cu zgomot redus, controlul
automat și dirijare de la distanță a utilajului zgomotos, perfecționarea tehnlogiilor de
deservire și reparare a utilajului zgomotos, etc)
2. arhitectural-planificatoare(amplasarea rațională a zonelor de producție a utilajului și a
locului de muncă, amplasarea rațională din punct de vedere acustic a întreprinderilor, a
clădirilor și a instalațiilor, crearea zonelor de protecție de zgomot
3. acustice( mijloace de fono-izolare(capote, construcții, cabine, ecrane acustice), mijloace de
fono-absorbție(fățuieli, fono-absorbante), de hidroizolare ( elemente de amortizare))
Condiții de utilizare:

1. să asigure o izolare cît mai bună a zgomotului

2. să asigure un grad de confort cît mai ridicat
3. să nu producă iritații alre pielii
4. să fie ieftine

55.Legea privind securitatea industrială, structura, descriere.

56.Reglementarea în domeniul securității industriale.
57.Identificarea și înregistrarea obiectivelor cu grad sporit de pericol.
58.Licențierea și certificarea în domeniul securității industriale.
59.Expertizarea și declararea obiectivelor cu grad sporit de pericol.
60.Controlul în producție, monitorizarea și supravegherea de stat în domeniul securității
industriale.
61.Asigurarea de riscuri, instruirea și atestarea cadrelor în domeniul securității industriale.
62.Cercetarea tehnică a cauzelor avariilor cu caracter tehnogen, planul de localizare și
lichidare.
63.Cerințe minime de securitate industrială pentru diverse domenii.
64.Vase ce funcţionează ssub presiune. Cauzele avariilor şi exploziilor.
Vas ce funcţionează sub presiune se numeşte vasul închis ermetic, destinat desfăşurării unor procese
chimice sau termice , precum şi pentru păstrarea şi transportarea gazelor şi lichidelor sub presiune. Graniţe
ale vasului sunt considerate duzele de intrare şi ieşire.
Capacitatea instalaţiilor ermetice limitează mediul în care se desfăşoară procesele de lucru principale, de
aceea mediul, precum şi parametrii stării lui sunt diferiţi. Acest mediu poate fi supraîncălzit sau suprarăcit
(– 273 oC); presiunea poate fi de mii de atmosfere sau cu valori de ordinea 10 -12 Pa.
Folosirea unui număr mare de vase şi aparate ce funcţionează sub presiune impune pe primul plan
problema creării condiţiilor nepericuloase şi sănătoase de muncă cu rezolvarea concomitentă a problemelor
ce ţin de profilaxia traumatismului.
Cauzele principale ale avariilor şi exploziilor vaselor ce funcţionează sub presiune sunt:

la exploatarea cazanelor:
la exploatarea compresoarelor:
la exploatarea autoclavelor:
la exploatarea buteliilor:
Cauzele principale ale avariilor şi exploziilor utilajului staţionar sunt executarea incorectă a utilajului,
încălcarea regimului tehnologic şi a regulilor de exploatare, defectarea armăturii şi aparatelor de siguranţă
şi control, coroziunea şi alte defecte.
Analiza rezultatelor cercetărilor cazurilor de explozie şi avarie cu utilajul ce funcţionează sub presiune
arată, că majoritatea lor a avut loc din cauza depăşirii presiunilor admisibile

65.Cerinţe constructive faţă de vasele ce funcţionează sub presiune.

Pentru dirijarea lucrului şi asigurarea condiţiilor nepericuloase de exploatare, vasele ce funcţionează
sub presiune, în dependenţă de destinaţie, trebuie să fie dotate cu următoarele:
1) armatură de închidere şi închidere-reglare;
2) aparate pentru măsurarea presiunii;
3) aparate pentru măsurarea temperaturii;
4) dispozitive de siguranţă;
5) indicatoare de nivel pentru lichid.
Armătura de închidere şi î nchidere reglare. Aceasta se instalează nemijlocit pe duzele de intrare-ieşire sau
pe conductele de umplere-golire a vasului cu mediul de lucru.
Pe volantul armăturii trebuie să fie indicată direcţia de rotire a acestuia la deschiderea sau închiderea
accesului.
Aparatele pentru măsurarea presiunii. Manometrele se pot instala direct pe vas, pe duze sau conducte până
la armătura de închidere-deschidere. Manometrele se vor alege astfel, ca limita de măsurare a presiunii de
lucru să se afle în a doua treime a scării lor. Pe scara manometrului, proprietarul vasului va indica cu linie
roşie presiunea de lucru.

66.Aparatele de măsură şi control, dispozitive de securitate la vasele ce funcţioează sub

presiune.
67.Instalarea, înregistrarea, revizia tehnică şi autorizarea utilizării vaselor sub presiune.
68.Cerinţe de securitate la exploatarea, transportarea şi păstrarea vaselor ce funcţionează sub
presiune.
69.Pericolul electrocutării și măsurile de profilaxie ale traumatismului electric.
Reguli de protectia muncii :
nu
se vor atige cu mana partile aflate sub tensiune (latablourile de distributie sau la instalatiile aflate sub tensiun
e) ;
nu se va lucra cu mainile ude ;
la realizarea montajelor se vor respecta schemele de lucruindicate, punerea sub tensiune a montajului se
face numai dupaverificarea acestuia de catre conducatorul de lucrare ;
executarea conexiunii montajului se va face cu atentie pentru a
se evita desfacerea lor accidentala in timpul lucrului subtensiune ;
nu se va efectua nici un fel de modificari asupra montajuluiatata timp cat acesta se afla sub tensiune
Masuri de prim ajutor in caz de electrocutare
rapiditatea in interventie si in aplicarea primului ajutor ;
degajarea accidentatului ;
respiratie artificiala.

70.Cauzele electrocutării.
Cauzele principalele ale electrotraumatismuliu în instalațiile electrice sunt:
1. Atingerea omului în mod direct de conductorii electrici aflați sub tensiune.
2. Apariția unor tensiuni accidentale pe părțile metalice ale instalațiilor electrice datorită
unui defect a izolației.
3. Lucrul de reparație și electromontare sub tensiune
4. Apropierea omului la o distanță periculoasă de elementele aflate sub tensiune înaltă.
5. Încălcarea normelor și regulilor de securitate
6. Realizarea lucrărilor fără mijloace individuale de protecție sau utilizarea lor
neverificate
7. Deteriorarea lanțului de protecție la legarea prizei de pămînt.
8. Neatenția și indifernța beneficiarului instalației

71.Acțiunea curentului electric asupra organismului uman.

Ca rezultat al acțiunii curentului electric asupra corpului uman, sunt provocate traumele
locale ( semne electrice, electrometalizarea pielii, traume mecanice ). Semnele electrice
sunt provocate atunci cînd există un contact bun între părțile conductoare aflate sub
tensiune și corpul omenesc. El prezintă o bătătură de formă rotundă sau ovală,de culoare
cenușie sau galben – albuie. Electrometalizarea reprezintă pătrunderea particulelor de
metal sub stratul superior al pielii.

72.Definirea electrotraumei și factorii care influențează rezultatul electrocutării.

Traumele care sunt produse sub acțiunea curentului electric se numesc electrotraume.
Acțiunea curentului electric asupra orgasnimului uman depinde de :
• valoarea curentului și durata de acțiune ( deosebim curent sensibil cu valoarea de la 0.5 la 1.5 mA,
curent de reținere cu valoarea de la 1.5 la 15 mA, curent de fibrilație – 50 mA, curent mortal – mai
mult de 50 mA )
• rezistența pielii
• starea omului
• caracteristicea mediului ambiant ( temp, umid, concentrația de praf )
• căile de pătrundere a curentului electric
• tipul curentului ( alternativ este mai periculos la instalațiile de tensiune joasă, continuu – înaltă )
• suprafața de contact

73.Analiza pericolului de electrocutare.

74.Clasificarea condițiilor de muncă și a încăperilor după pericolul de electrocutare.
Clasificarea încăperilor :
1. Foarte periculoase
• umiditatea relativă a aerului de aproape 100 %
• prezența unor medii agresive
• prezența simultană a cel puțin 2 factori din încăperea periculoasă
2. Periculoase - încăperi unde există următorii factori:
• umiditatea aerului mai mare de 70 %
• temperatura mai mare de 30 C
• există prafuri care conduc bine curentul electric
• prezența posibilității de a atinge în același timp corpul metalic al unei instalații și părțile metalice
ale sistemului de protecție prin legare la GND)
3. Cu grad mic de pericol - lipsesc factorii care caracterizează celelalte 2 încăperi

75.Metode de protecție. Măsuri de electrosecuritate.

Este foarte important ca atunci cand avem de intervenit asupra unei instalatii electrice sa ne asiguram ca:
Avem competenta si avizele de a executa aceasta lucrare
Deconectam portiunea de instalatie unde vrem sa intervenim
Eliminam posibilitatii de acces la alte elemente ale instalatiei aflate sub tensiune
Aparitia tensiunilor accidentale reprezinta un real pericol chiar pentru electricieni autorizati, cu mare
experienta, pentru ca aceasta aparitie nu este previzibila, dar poate fi contracarata printr-o serie de masuri
organizatorice si tehnice.
Mijloc de protecţie electroizolant – produs destinat protecţie împotriva accidentelor provocate de curentul
electrice, în timpul desfăşurării activităţii în instalaţiile electrice.
Din categoria acestor mijloace de protecţie fac parte:
- prăjini electroizolante pentru joasă şi înaltă tensiune;
- cleşti electroizolanţi pentru joasă şi înaltă tensiune;
- detectoare de prezenţă a tensiunii pentru joasă şi înaltă tensiune;
- detectoare de tensiune de tip prăjină electroizolantă;
- indicatoare de corespondenţă a fazelor;
- plăci electroizolante pentru joasă şi înaltă tensiune;
- teci electroizolante pentru joasă şi înaltă tensiune;
- pălării electroizolante pentru joasă tensiune;
- folii electroizolante pentru joasă tensiune;
- degete electroizolante pentru joasă tensiune;
- mănuşi electroizolante;
- încălţăminte electroizolantă (cizme din cauciuc sau pantofi ori ghete din piele cu talpă electroizolantă şi
placă metalică înglobată);
- covoare electroizolante fixe şi portabile;
- platforme electroizolante.
Mijloc de protecţie pentru legarea la pământ şi în scurtcircuit a instalaţiilor – produs destinat protejării
personalului împotriva electrocutării în cazul apariţiei accidentale a tensiunii în zona de lucru, ca urmare a
unor manevre greşite, a inducţiei, a atingerilor accidentale dintre instalaţiile la care se lucrează şi alte
instalaţii aflate sub tensiune sau a descărcărilor electrice. Din categoria acestor mijloace fac parte:
- cuţitele de legare la pământ; - dispozitivele mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ (scurtcircuitoare);
- dispozitivele de descărcare a sarcinii capacitive din elementele bateriilor de condensatoare; - dispozitivele
de descărcare a sarcinii electrice reziduale a cablurilor, după efectuarea de încercări asupra acestora;
- atenuatoarele de inducţie electrostatică.

76.Mijloace de protecție contra electrocutării.

Abordările analitice, ca şi experienţa de exploatare a reţelelor electrice a permis stabilirea unor
mijloace de protecţie principale (de bază) împotriva electrocutării. Măsurile organizatorice au
rolul de a le completează pe cele tehnice, în realizarea unei protecţii corespunzătoare. Măsurile
 tehnice care pot fi utilizate pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă, funcţie
de condiţiile locale, sunt următoarele:
acoperirea cu materiale electroizolante a părţilor active ale instalaţiilor şi echipamentelor
electrice sau aşa-numita izolare suplimentară de protecţie
realizarea de îngrădiri de protecţie
efectuarea de lucrări cu scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric şi
verificarea lipsei de tensiune înaintea începerii lucrării propriu-zise;
legarea temporară la pământ, prin care se crează zona protejată şi zona de lucru, prin utilizarea
de dispozitive speciale pentru legare la pământ şi în scurtcircuit
alimentarea echipamentelor la tensiune foarte joasă, de protecţie (alimentarea cu tensiune redusă);
organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice
executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.) trebuie să se facă
numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrările respectiv;
Măsurile de protecţie care pot fi aplicate pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă
sunt următoarele:
utilizarea tensiunilor foarte joase de securitate; legarea la pământ; legarea la nul de protecţie;
izolarea suplimentară de protecţie, aplicată utilajului; izolarea amplasamentului; separarea
de protecţie; egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor; deconectarea automată în cazul apariţiei
unei tensiuni accidentale periculoase sau a unor curenţi de defect periculos de mari; folosirea
mijloacelor de protecţie electroizolante

77.Categoria lucrărilor în instalațiile electrice.

78.Măsuri organizatorico-tehnice în asigurarea securității în instalațiile electrice.
79.Grupele de calificare.
80.Acordarea ajutorului prim medical în caz de electrocutare.
Primul pas pe care trebuie să-l efectueze salvatorul constă în separarea persoanei
respective de sursa de electricitate. Cea mai bună modalitate a face acest lucru constă în
întreruperea sursei de curent, de exemplu prin scoaterea din priză sau oprirea rețelei de la
cutia de siguranțe. Dacă acest lucru nu este posibil, încercați să îndepărtați sursa de
electricitate folosind o bucată de material izolant, precum o bucată de lemn/carton sau
plastic sau chiar o sfoară (materiale care nu conduc curentul electric). Sub nicio formă nu
atingeți persoanaa aflată sub curent electric deoarece puteți fi și voi afectați. De
asemenea, nu încercați să separați victima de sursa de curent dacă simțiți o senzație de
furnicătură în picioare și în extremitatea inferioară a corpului. După îndepăratarea de
sursa de curent, dacă persoana este inconștientă, sunați imediat la ambulanță, mai ales
dacă sursa este una de înaltă tensiune sau este vorba despre fulger (nu vă apropiați de
sursă până când curentul electric nu este oprit; păstrați o distanță de 6 metri dacă firele de
curent sar și aruncă scântei). Nu mișcați persoana electrocutată decât dacă se află în
pericol iminent (poate suferi de leziuni ale coloanei vertebrale). Inițiați manevra de
resuscitare cardio-pulmonară dacă sunteți familiarizat cu aceasta, iar persoana în cauză nu
prezintă semne de circulație sau puls (respirație, tuse sau mișcare). Încercați să
împiedicați răcirea corpului victimei. Aplicați un bandaj și presiune directă dacă sunt
prezente răni; aplicați pansamente sterile sau haine curate peste leziuni și ridicați
membrul mai sus decât restul corpului dacă există hemoragie (nu folosiți o pătură sau un
prosop deoarece fibrele se pot lipi de arsuri).
81.Sursele și acțiunea câmpurilor electromagnetice asupra organismului uman.
Campul electric si campul electromagnetic este prezent peste tot unde exista alimentare cu
energie electrica. Chiar daca aceste campuri de energie sunt invizibile, ele sunt prezente in viata
noastra si are efecte asupra corpului uman mai mult sau mai putin distructive in functie de
intensitatea sa si de expunere. Expunerea oamenilor la electromagnetism, nu este un fenomen
nou. Cu toate acestea, expunerea a crescut in mod constant odata cu cresterea consumului de
energie electrica. Proliferarea tehnologiei fara fir, privita ca un fenomen de progres tehnologic,
este in realitate un factor cu implicatii directe asupra sanatatii multora dintre noi.
Surse generatoare de camp electromagnetic:
Transformatoarele de tensiune. Apropierea de astfel de suse, pot prezenta un mare pericol
pentru sanatate si sunt printre cele mai importante surse de electromagnetism
Liniile de transport si distributie a energiei electrice
Instalatiile electrice cablate in peretii locuintelor noastre
Echipamentele electrice si electronice
Retelele WI - FI
Telefonia mobila
Antenele radio pentru

82.Caracteristicile câmpurilor electromagnetice.

Principalele caracteristici ale campului electromagnetic sunt: frecventa (numarul de oscilatii pe
secunda) si lungimea de unda, termen ce descrie distanta dintre un „val” si altul. Frecventele de
intensitate diferita, interactioneaza cu corpul uman in mod diferit. Efectele asupra oamenilor sunt
mai mult sau mai putin distructive, in functie de intensitatea sa, de apropierea sau departarea de
sursa generatoare.

83.Normarea și protecția de câmpurile electromagnetice.

Principala actiune a campurilor electromagnetice asupra organismului uman consta in agravarea sau
accelerarea aparitiei bolilor cardiace, vasculare, neurologice si psihice. Aceasta influenta, care depinde de
intensitatea campurilor electromagnetice si de durata de expunere, este in continua crestere datorita marimii
numarului de surse poluante cu campuri electromagnetice. Pentru aprecierea influentei campurilor
electromagnetice asupra organismelor vii s-au facut cercetari experimentale asupra unui singur individ si
asupra unui grup de indivizi, de diferite varste, pe durate diferite de expunere in timpul serviciuli si pentru
diferiti parametrii ai factorilor poluanti. De exemplu dintr-o grupa de indivizi, cu varste peste 40 de ani, care
se ocupau cu instalatiile la frecvente inalte 10KHz- 30MHz, cu o intensitate de 100-300 V/m, numai 7,4%
nu au reclamat perturbari ale starii de sanatate si in primul rand al sistemului nervo si cardio-vascular.

84.Scopul și problemele activității de profilaxie a incendiilor.

securitate la incendiu. Aceaste cerințe se asigură prin măsuri și reguli specifice privind
amplasarea, proiectarea, execuția și exploatarea construcțiilor, instalațiilor și
amenajărilor, precum și privind performanțele și nivelurile de performanță în condiții de
incendiu ale structurilor de construcții, produselor pentru construcții, instalațiilor aferente
construcțiilor și ale instalațiilor de protecție la incendiu. Instituțiile, agenții economici,
care execute lucrări de construcții la clădiri civile sau industriale indiferent de formă, de
stat sau private, nave maritime sau chiar terestre, conducătorii de instituții și proprietarii
sunt responsabili pentru a menține instalațiile si clădirile lor, în conformitate cu
reglementările tehnice și legislația în vigoare stabilite de către autoritatea competentă
85.Clasificarea materialelor de construcții conform pericolului de incendiu.
86.Ridicarea limitei de rezistență la foc a elementelor de construcție.
Prezentul normativ stabileste performantele si nivelele de performanta admisibile privind “siguranta la foc”
a constructiilor si este destinat proiectantilor, executantilor, verificatorilor de proiecte, expertilor tehnici si
responsabililor tehnici cu executia, proprietarilor sub orice titlu si utilizatorilor constructiilor, precum si
organelor administratiei publice potrivit obligatiilor si raspunderilor ce le revin in conformitate cu Legea
privind calitatea in constructii

87.Arderea. Autoaprinderea. Incendiul. Factorii periculoși ai incendiului.

Arderea prezinta un proces rapid de oxidare a substantelor si materialelor, in oxidant cu degajari de caldura
si efect de lumina.
Conditile necesare pentru ardere sunt:
●prezenta substantelor combustibile
●prezenta oxidantului
●prezenta sursei de aprindere
Deosebim tipuri de ardere:
●Ardere completa(cind arderea se realizeaza la un exces de aer degajinduse co2 si vapori de aburi.
●Ardere incompleta(cind arderea are loc la o insuficienta a aerului se degaja CO
Arderea teoretica- arderea are loc in oxigen pur
Arderea omogena- are loc in acelas mediu
Arderea neomogena- in diferite medii
In functie de metoda de transmitere a aerului la ardere deosebim:Aedere difuziva, Ardere cinetica,Mixta
In functie de viteza a aerului la ardere deosebim:
1. Arderea uniforma in care videza de ardere constituie unitati
2. Arderea deflagrationala
3. Arderea detonationala

Se numeste incediu arderea necontrolata care decurge in timp si spatiu si prezinta pericol pentru bunurile
materiale si factorul uman

Fazele de incendiere a unei substante combustibele sunt:

1. Arderea lenta cind se formeaza o cantitate de fum neinsemnata
2. Arderea activa cind se degaja o cantitate de fum si caldura
3. Arderea generalizata
4. Arderea in regrese
Parametrii incendilor:
1. Caldura de ardere care prezinta cantitatea de caldura degajata la arderea completa a unei unitati de substanta
2. Intensitatea schimbului de gaze- reprezinta cantitatea de aer care patrunde intro unitate de timp intro unitate de
suprafata a incendiului
3. Durata incendiului- timpul din momentul initiere incendiului pina la intreruperea completa a arderii
4. Concentratia de fum prezinta cantitatea de produse de ardere ce se contin intro unitate de volum a incaperii
incendiate
Se numeste incendiu arderea necontrolata care decurge in timp si spatiu si prezinta pericol pentru
bunurile materiale si factorul uman.
Fazele de incendiere a unei substante combustibele sunt:
Arderea lenta cind se formeaza o cantitate de fum neinsemnata
 Arderea activa cind se degaja o cantitate de fum si caldura
Arderea generalizata
Arderea in regrese
Parametrii incendilor:
Caldura de ardere care prezinta cantitatea de caldura degajata la arderea completa a unei unitati de substanta
Intensitatea schimbului de gaze- reprezinta cantitatea de aer care patrunde intro unitate de timp intro unitate de
suprafata a incendiului
Durata incendiului- timpul din momentul initiere incendiului pina la intreruperea completa a arderii
Concentratia de fum prezinta cantitatea de produse de ardere ce se contin intro unitate de volum a incaperii
incendiate
Lund in cosnsideratie fazele de ardere in cazul unui incendiu si cunoscind care sunt zonele de actiune asupra
oamenilor pot sa actioneze urmatorii factorii periculosi:

1. in zona arderii (temperaturi inlate si prabusiri de elemente a constructiilor)

2. in zona iradierii termice (supraincalzirea org)
3. in zona productiei de ardere (actiunea directa a produselor toxice si pierderea vizibilitatii si lipsa de oxigen
4. in zona exploziei (unda de compresiune si aruncarea diferitor elemente in rezultatul exploziei)

procesul de evacuare a oamenilor trebuie sa fie conceput astfel incit timpul de evacuare comporta sa fie mai
mic ca timpul de actiune a factorilor periculosi

securitatea oamenilor in caz de incediu se asigura prin masuri:

1. masuri constructive in amenajarea cailor de evacuare si amplasarea rationala a incaperilor
2. masuri indreptate spre delimitarea propagarii incendiului prin utilizarea barierilor antifoc, instalatie de
protectie anti fum, instalatii de stingere ect
3. elaborarea planurilor de evacuare a oamenilor , instruirea personalului privind normele si regulele de
securitate in caz de incendiu
4. organizarea evacuarii la timp a oamenilor prin utilizarea mijloacelor individuale si colective de protectie
5. mentinerea in ordine a utilajului ce favorizeaza cu succes personalul in caz de incediu(sisteme de vertectie,
alarmare, sisteme de spumare,sisteme de stingere )
6. limitarea folosirii materialelor combustibile precum si a materialelor capabile sa propage arderea pe diferite
suprafete patuite in caile de e evacuare
7. stabilirea unui control viguros din partea administratiei privind amplasarea substantelor si respectarea
regimului antiincendiar

88.Proprietățile de incendiu și explozie ale substanțelor și materialelor.

Pentru lichidarea incendiului la faza initiala cu fortele angajatilor toate incaparile de
productie auxiliare depozitare precum si sectoarele cu pericol de explozie trebuie sa fie
asigurate cu mijloacep rimare de stingerea a incendilor cuinventar si sule pompieresti.
Mijloacele primare sunt:
1. Hidranti de stingere interior
2. Stingatoarele de mina
3. Pompele de mina
4. Butoaie cu apa
5. Lazi cu nisip
6. Invelitoarele
7. Inventarul si scule pompieresti(caldari,lopeti)
Stingatoarele sunt destinate pentru stingerea incedilor la etapa initiala de dezvoltare
Deosebim stingatoare cu spuna, bioxit de carbon, cu gaze inerte si praf
In dependettele de volum stingatoarele pot ffi cu capacitate mica 5 l si mare mai mult de 5
l.
Tipuri de stingatoare se aleg in functie de tipul substantei si materialului combustibil.
Procedeie de intreruopere a arderii
 1. Izolarea focarului de aer sau micsorarea continutului de oxigen
2. Racirea focarului de ardere mai jos de temperatura critica
3. Micsorarea intensiva a vitezei de oxidare
4. Ruperea mecanica a flacarii cu suvoi de apa gaze inerte sau praf
5. Crearea conditiilor de parare a focului astfel incit sa nu sa se propage
Cerinte fata de planuri generale:
Pentru planurile generale din punct de vedere a securitatii la incediu sunt initate
urmatoarele cerinte
1. Privind zonarea care consta sectorizarea intreprinderii in spatii administrative auxiliare
si de producere prin respectarea distantelor minime de securitate intre ele
2. Privind roza vinturilor- localitatea se amplaseaza astfelt incit bataia vintului sa fie
orientata de la localitate spre intreprindere
3. Numarul de intrarari intreprindere pina la 5 ha se prevede o singura intrare iar mai
mare de 5ha se prevad cel putin 2 intrari
4. Privind cotele de nivel (amplasarea constructilor cu pericol de incediu explozie sa die
prevazute in locurile cele mai joase ale reliefului solului
5. Privind alimentarea cu apa contra incedilor(se prevad hidranti interiori si exteriori)
6. Privind retele ingineresti (amplasarea lor trebuie sa fie astfel incit sa nu fcomplicee
miscarea transportului si sa nu complice procesele deinterventie din partea formatiunii
specializate
7. Privind accesul la cladiri: cladiri pina la 18 m este prevazut un acces cu o intrare, mai
mare cu 100 m in toate directiile

89.Clasificarea industriilor după pericolul incendiar exploziv.

90.Rezistența la foc a construcțiilor și clădirilor.
Rezistenţa la foc – aptitudinea unui produs pentru construcţii sau element de construcţie de a-şi păstra, pe o
durată de timp determinată capacitatea portantă, etanşeitatea la foc, izolarea termică şi/sau orice altă funcţie
impusă, specificate într-o încercare standardizată de rezistenţă la foc;
Masunle de siguranta la foe ale constructiilor trebuie sa indeplineasca criteriile si nivelele de performanta
prevazute in normativ, stabilindu-se de la caz la caz, echiparea si dotarea necesara cu mijloace si instalatii de
semnalizare si stingere a incendiilor, precum si componenta si dotarea serviciului de pompieri in functie de
categona de importanta a constructie, tipul constructiei, destinatie si marime, riscuri si pericole de incendiu,
amplasare , timpi operativi de interventie a serviciilor de pompieri, densitatea sarcinii termice, rezistenta si
stabilitatea constructiei in caz de incendiu, precum si scenariile de siguranta la foe.

91.Măsurile de profilaxie la incendiu.

Stingerea incendiului se efectuează prin diferite metode cu utilizarea apei, substanţelor chimice, acoperirea
cu sol, prin explozii, prin ardere în întâmpinarea frontului incendiului.
Protecția împotriva incendiilor se realizează prin îndeplinirea cerințelor esențiale securitate la incendiu.
Aceaste cerințe se asigură prin măsuri și reguli specifice privind amplasarea, proiectarea, execuția și
exploatarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor, precum și privind performanțele și nivelurile de
performanță în condiții de incendiu ale structurilor de construcții, produselor pentru construcții, instalațiilor
aferente construcțiilor și ale instalațiilor de protecție la incendiu. Instituțiile, agenții economici, care execute
lucrări de construcții la clădiri civile sau industriale indiferent de formă, de stat sau private, nave maritime
sau chiar terestre, conducătorii de instituții și proprietarii sunt responsabili pentru a menține instalațiile si
clădirile lor, în conformitate cu reglementările tehnice și legislația în vigoare stabilite de către autoritatea
competentă.
Construcțiile, instalațiile și amenajările se proiectează și executată astfel încât, pe toată durata de viață a
acestora, în cazul inițierii unui incendiu, să se asigure:
 estimarea stabilității elementelor portante pentru o perioadă determinată de timp;
 imitarea apariției și propagării focului și fumului în interiorul construcției;
 limitarea propagării incendiului la vecinătăți;
 posibilitatea utilizatorilor de a se evacua în condiții de siguranță sau de a fi salvați prin alte mijloace;

92.Protecția oamenilor la incendiu.

Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de
urgenţă (număr unic de apel 112), primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile
sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului. • în caz de incendiu, orice persoană trebuie
să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în
dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor
administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă. • dacă pentru
salvarea oamenilor, trebuie să treceţi prin încăperi incendiate, puneţi pe cap o pătură
umedă; • deschideţi cu prudenţă uşile, deoarece afluxul rapid de aer, provoacă creşterea
rapidă a flăcărilor; • prin încăperile cu fum dens deplasaţi-vă târâş sau aplecaţi; • strigaţi
victimele, găsiţi-i şi salvaţi-i; • dacă vi se aprinde îmbrăcămintea, nu fugiţi, culcaţi-vă pe
pământ şi rostogoliţi-vă; • asupra oamenilor cărora li s-a aprins îmbrăcămintea, aruncaţi
un palton, o pătura sau ceva care îi acoperă etanş; • în cazul stingerii incendiului folosiţi
stingătoare, apă, nisip, pământ, învelitori etc.; • dacă arde o suprafaţă verticală, apa se
aruncă de sus în jos; • lichidele incendiare se sting prin acoperire cu nisip, pământ,
cuverturi grele; • instalaţiile electrice se sting numai după întreruperea prealabilă a sursei
de energie; • ieşiţi din zona incendiată în direcţia dinspre care bate vântul; • bombele
incendiare de aviaţie se sting prin acoperire cu pământ sau prin scufundare în butoaie cu
apă; • picăturile de napalm căzute pe îmbrăcăminte se sting prin acoperirea locului
respectiv cu îmbrăcăminte subţire, lut sau nisip; • amestecurile pe bază de fosfor sau
sodiu se sting prin izolarea acestora de aerul înconjurător, prin acoperire cu pământ, nisip,
acoperiri etanşe; • aplicaţi pe părţile afectate pansament uscat şi curat şi prezentaţi-vă la
punctele medicale.

93.Procedee de întrerupere a arderii.

Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o
serie de actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea arderii.Pana in prezent se cunosc 4
procedee de intrerupere a procesului de ardere. Racirea zonei de ardere.Racirea zonei de ardere se realizeaza
prin introducerea unor substante cu o temperatura mai joasa si cu caldura specifica mai mare, astfel incat sa
preia o parte din caldura necesara continuarii procesului de ardere. Drept urmare, viteza de ardere se
micsoreaza, iar cantitatea de caldura degajata se reduce in mod simtitor.Pentru realizarea acestui procedeu se
folosesc acele mijloace care prezinta proprietati importante de absorbtie a caldurii de pe suprafata incendiata
sau incalzita, sau fac posibila amestecarea straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite. Procedeul
de preluare a caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere eterogena (materialele
ce se gasesc in stare de incandescenta), agentul de stingere preia caldura din intreaga zona de ardere, deci
temperatura trebuie sa scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei arderi omogene (cu flacara),
posibilitatea prelucrarii caldurii depinde de natura si starea substantei combustibile. Daca arde un gaz este
aproape imposibil ca agentul de stingere folosit sa poata prelua caldura in urma arderii substentei
combustibile respective si din zona de ardere.

Procedeie de intreruopere a arderii

1. Izolarea focarului de aer sau micsorarea continutului de oxigen

2. Racirea focarului de ardere mai jos de temperatura critica
3. Micsorarea intensiva a vitezei de oxidare
 4. Ruperea mecanica a flacarii cu suvoi de apa gaze inerte sau praf
5. Crearea conditiilor de parare a focului astfel incit sa nu sa se propage

94.Mijloace primare de stingere a incendiilor.

Mijloacele tehnice de p.s.i. utilizate pentru întreruperea procesului de ardere sau pentru
protejarea materialelor combustibile din apropierea focarului sunt: a) apa, care poate fi
aplicată direct asupra focarului sau sub formă de jet compact ori pulverizat (ceaţă sau
ploaie), folosindu-se diferite mijloace uzuale (găleţi, vase etc.), hidranţi şi accesorii ale
hidranţilor şi instalaţii speciale (sprinkler, drencer, pulverizatoare) b) spumanţii folosiţi
pentru obţinerea spumelor aeromecanice, c) pulberile stingătoare, aplicate asupra
focarului prin utilizarea unor instalaţii, utilaje şi aparate adecvate d) aburul, deversat în
zona protejată prin intermediul unor instalaţii adecvate, diluează concentraţia de oxigen
sub limita necesară continuării procesului de ardere sau atmosfera potenţial explozivă
formată în urma unor scăpări de gaze; e) gazele inerte, refulate asupra realizează efectul
de stingere, în principal, prin reducerea concentraţiei de oxigen sub limita necesară
continuării procesului de ardere; f) agenţii stingători sau neutralizatori speciali, refulaţi în
zona protejată prin intermediul unor instalaţii şi utilaje speciale sau stingătoare, inhibă sau
stopează arderea prin neutralizarea radicalilor liberi necesari continuării reacţiei de
oxidare. Mijloacele tehnice de p.s.i. cu care sunt echipate şi dotate construcţiile,
instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se amplasează şi/sau se depozitează
conform documentaţiilor tehnice de execuţie şi reglementărilor specifice în locuri ferite
de intemperii, agenţi corosivi, efecte negative ale temperaturii etc. sau, după caz, se
protejează corespunzător mediilor în care se utilizează.

95.Instalații automate de stingere a incendiilor.

Instalatiile de stingere a incendiilor se impun, in continuare, ca o solutie optima de protectie.
Fiecarui tip de produs de stingere ii corespunde astazi un anumit tip de instalatie, menita a asigura o
interventie eficienta. Astfel, se pot enumera:
• instalatii de stingere cu apa;
• instalatii de stingere cu spuma;
• instalatii de stingere cu pulberi;
• instalatii de stingere cu gaze inerte (dioxid de carbon, azot) sau inlocuitori de haloni.
In general, instalatiile sunt considerate:
• fixe, cand toate elementele componente sunt in stare de fixatie;
• semifixe, cand o parte din elemente simt fixe si altele mobile;
• mobile, cand toate componentele sunt mobile (respectiv autospeciale si alte utilaje).
In categoria instalatiilor de stingere cu apa sunt incluse:
¨ coloane uscate;
¨ instalatii de hidranti interiori si exteriori;
¨ instalatii de sprinklere;
¨ instalatii de drencere;
¨ instalatii de pulverizatoare.

96.Cerințe de securitate la incendiu la elaborarea planurilor generale ale întreprinderilor

industriale.
Pentru planurile generale din punct de vedere a securitatii la incediu sunt initate urmatoarele cerinte
1. Privind zonarea care consta sectorizarea intreprinderii in spatii administrative auxiliare si de producere prin
respectarea distantelor minime de securitate intre ele
2. Privind roza vinturilor- localitatea se amplaseaza astfelt incit bataia vintului sa fie orientata de la localitate
spre intreprindere
3. Numarul de intrarari intreprindere pina la 5 ha se prevede o singura intrare iar mai mare de 5ha se prevad cel
putin 2 intrari
 4. Privind cotele de nivel (amplasarea constructilor cu pericol de incediu explozie sa die prevazute in locurile
cele mai joase ale reliefului solului
5. Privind alimentarea cu apa contra incedilor(se prevad hidranti interiori si exteriori)
6. Privind retele ingineresti (amplasarea lor trebuie sa fie astfel incit sa nu fcomplicee miscarea transportului si
sa nu complice procesele deinterventie din partea formatiunii specializate
7. Privind accesul la cladiri: cladiri pina la 18 m este prevazut un acces cu o intrare, mai mare cu 100 m in toate
directiile

97.Protecția de fum și explozie a clădirilor și instalațiilor.

În clădiri trebuie prevăzute astfel de soluţii constructive, de sistematizare spaţială şi tehnico-inginereşti, care,
în caz de incendiu, să asigure: posibilitatea evacuării persoanelor în exterior, indiferent de vîrsta şi starea lor
fizică, pe teritoriul aferent clădirii (în continuare - «în exterior»), pînă la apariţia pericolului pentru viaţa şi
sănătatea lor, din cauza acţiunii parametrilor pericolului de incendiu; posibilitatea salvării persoanelor;
posibilitatea accesului personalului de pompieri şi mijloacelor de stingere la focarul de incendiu, precum şi
desfăşurării acţiunilor de salvare a persoanelor şi valorilor materiale; nepropagarea incendiului la clădirile
învecinate, inclusiv şi în cazul prăbuşirii clădirii incendiate; limitarea pagubelor materiale directe şi
indirecte, inclusiv conţinutul clădirii şi clădirea însăşi, la un raport economic justificat dintre valoarea
pagubelor şi valoarea cheltuielilor pentru măsurile împotriva incendiilor, paza împotriva incendiilor şi
dotarea ei tehnică.
În casele de scări se admite de a nu prevedea dispozitive de autoînchidere şi etanşare la fum pentru uşile
apartamentelor, precum şi uşile, care duc nemijlocit în exterior. Uşile ieşirilor de evacuare din încăperile cu
protecţie antifum forţată, inclusiv şi cele din coridoare, trebuie să fie utilate cu dispozitive de autoînchidere
şi etanşare la fum. Uşile acestor încăperi, care pot fi exploatate în poziţie deschisă, trebuie să fie utilate cu
dispozitive, care asigură închiderea lor automată în caz de incendiu”.

98. Barierele antifoc, clasificări, cerințe, protecția lor.

Bariere antifoc - destinate pentru prevenirea propagării incendiului şi a produselor de ardere din
încăperea sau din compartimentul cu focarul incendiului, în alte încăperi.
Barierele antifoc sînt: pereţii antifoc, pereţii despărţitori antifoc, planşeele rezistente la foc.
Barierele antifoc se caracterizează prin rezistenţă la foc şi pericol de incendiu.
Rezistenta la foc a barierelor antifoc este determinată de rezistenta la foc :
 a elementelor de închidere a barierei;
 a elementelor ce asigură stabilitatea barierei;
 a elementelor pe care se sprijină bariera;
 a nodurilor de fixare între elemente.
Limitele de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie ce asigură stabilitatea barierei, elementelor
pe care se sprijină ea şi a nodurilor de fixare între elemente după criteriu R, nu trebuie să fie mai mici
decît limita normată de rezistenţă la foc a elementelor de închidere a barierei antifoc. Pericolul de
incendiu al barierei antifoc este determinat de pericolul de incendiu al elementelor de închidere, al
nodurilor de fixare şi al elementelor de construcţie ce asigură stabilitatea barierei.
Barierele antifoc, în funcţie de rezistenţa la foc a elementelor sale de închidere, se clasifică după tipuri:
Pereţi,Pereţi despărţitori, Planşee. completarea golurilor în barierele antifoc - Uşi, porţi, trape,
clapete,ferestre,cortine.

99.Mediul înconjurător și factorii ecologici.

Mediul înconjurător reprezintă un sistem unic de obiecte şi fenomene
naturale,antropogene, reciproc legate, unde trăiesc, muncesc şi se odihnesc oamenii, şi
care influenţează asupra condiţiilor lor de viaţă . Factorii ecologici se împart în trei grupe
mari: abiotici (factorii naturii moarte), biotici (factorii legaţi de influenţa organismelor vii)
şi antropogeni (legaţi de activitatea omului). La grupa factorilor abiotici se referă factorii
de climă, de sol (edafici), hidrofizici şi hidrochimici.

100. Caractristica generală a poluării mediului ambiant.

Mediul nativ este condiţia inseparabilă a vieţii omului şi a producerii sociale Sub acţiunea
omului au loc schimbări ale mediului nativ. Toate schimbările antropice ale mediului nativ
pot fi divizate în două categorii: intenţionate şi concomitente.
La schimbările antropice intenţionate ale stării mediului nativ pot fi referite valorificarea
pământurilor pentru culturile agricole şi plantele multianuale, construcţia dambelor,
oraşelor, întreprinderilor industriale şi localităţilor, căilor de comunicare etc.
La schimbările concomitente se referă schimbarea componenţei aerului atmosferic,
degradarea speciilor lumii animale şi vegetale, poluarea mediului ambiant etc.
Prin noţiunea de poluare a mediului înconjurător se subînţelege nimerirea în mediul nativ
a oricăror substanţe solide sau gazoase, a microorganismelor sau energiilor (sub formă de
sunete, zgomote, radiaţii electromagnetice şi radioactive), ce duc la schimbarea
conţinutului şi proprietăţilor compuşilor naturali şi influenţează negativ asupra omului,
florei şi faunei.
Cu dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific intensitatea acţiunii asupra mediului nativ a
crescut incomparabil, prin determinată de cantitatea substanţelor aruncate în biosferă,
viteza lor de acumulare şi migrare, caracterul acţiunii asupra omului şi biosferei.
Poluantii se impart in urm:
Materiali- praf, zgură
fizici sau energetici -energia termică, zgomotul, vibraţia,
mecanici- particulele solide din apă şi sol.
Poluanţii biologici- virusuri, ciuperci
Poluanţii chimici- compuşi chimici gazoşi, lichizi, solizi
Poluanţii energetici au o natură fizică- mecanică, unde sonore

101. Poluarea atmosferei, hidrosferei și a solului.

Una din cele mai acute probleme este poluarea mediului.Aerul este necesar pentru toate
vieţuitoarele Terrei. De calitatea lui depinde sănătatea oamenilor, starea lumii animale şi
vegetale, rezistenţa şi longevitatea construcţiilor şi clădirilor. Aerul poluat poate servi ca
sursă de poluare a apelor, uscatului, mărilor, solului. Prin poluarea atmosferei înţelegem
necaracteristicile din atmosferă, agenţii de natură fizică, chimică şi biologică sau depăşirea
în conţinutul acestora a nivelului multianual stabilit, ceea ce transformă atmosfera într-un
lucru parţial sau complet inutilizabil.
Învelişul aerian al Terrei conţine o cantitate mai mare sau mai mică de diferite impurităţi.
După provenienţă impurităţile pot fi împărţite în naturale şi artificiale – care apar în
rezultatul circuitului natural al substanţelor sau activităţii omului. După componenţa
chimică şi dispersitate ele se împart în gaze, inclusiv vapori şi aerosoluri, iar după acţiunea
asupra organismelor, mediului ambiant şi bunurilor materiale – în pozitive sau negative.
La sursele naturale de poluare se referă furtunile de praf, erupţiile vulcanice, praful
cosmic, produsele eroziunii eoliene, particulele solului, scrumul, sarea care nimereşte în
aer în rezultatul evaporării picăturilor apei de mare, particulele substanţelor organice,
microorganismele.
Poluanţii atmosferei se împart în primari, care nimeresc direct în atmosferă şi secundari,
care se obţin în rezultatul transformărilor poluanţilor primari.
Hidrosfera este poluată de reziduurile industriale, inclusiv de produsele industriei chimice
şi de prelucrare a ţiţeiului. Substanţele poluante, care nimeresc în bazinele acvatice se
împart în minerale, organice şi biologice.
 102. Caracterissticile principale ale poluării mediului ambiant.
Poluarea este numită introducerea în mediul ambiant nativ a agenţilor fizici, chimici şi
biologici în cantităţi periculoase pentru sănătatea oamenilor şi animalelor, starea vegetaţiei şi
a sistemelor ecologice.
Toate substanţele poluante se clasifică în două grupe mari:
1) poluanţi naturali - se formează ca rezultat a unor cauze naturale, deseori catastrofice
(erupţii vulcanice, incendii, inundaţii etc.), ce au loc fără acţiunea omului asupra proceselor
naturale.;
2) poluanţi antropogeni, (antropos – om) sunt rezultatul vieţii cotidiene şi activităţii
gospodăreşti a omului..
Principala sursă de poluare a mediului ambiant sunt obiectivele industriale din diverse ramuri
de activitate, contribuţia acestora la poluare fiind următoarea:
1. Termoenergetica – ei îi aparţin cca 27 % din toate impurităţile poluante;
2. Metalurgia feroaselor ∼ 24 %;
3. Industria extracţiei de petrol şi petrochimică ∼ 15 %;
4. Transportul auto ∼ 13 %;
5. Metalurgia metalelor neferoase ∼ 10 %;
6. Întreprinderile de producere a materialelor de construcţie ∼ 8 %;
7. Industria pur chimică ∼ 2 %
Toate impurităţile antropogene se mai numesc şi industriale fiind clasificate în patru forme şi
două grupe:
Formele:
1. Mecanice – aici pot fi atribuite particule solide, orice prafuri şi diverse obiecte în apă şi
sol.
2. Chimice – sunt substanţele chimice în diverse forme de agregaţie, ce nimeresc în biosferă
şi acţionează cu compuşii ei.
3. Fizice – ele includ în sine toate formele de energii: termică, mecanică (inclusiv vibraţiile
sau oscilaţiile, zgomotul, ultrasunetul), energia luminoasă (inclusiv spectrul vizibil, infraroşu
şi ultraviolet), câmpurile electromagnetice şi toate formele de radiaţie ionizantă.
4. Biologice – diverse microorganisme, ce au fost create de om şi dăunează sănătăţii lui
(microorganismele patogene).
Grupele:
1. Impurităţi materiale – includ în sine toate impurităţile mecanice şi chimice.
2. Impurităţi energetice – această grupă include în sine toate impurităţile fizice şi
biologice.

103. Normarea poluanților atmosferici.

Pentru aprecierea calităţii componentelor mediului – aerul atmosferic, apa, solul – sunt
folosiţi indicii stării lor normative, determinaţi de cerinţele societăţii, de scopurile, pe care
societatea le pune la momentul şi în locul dat.
Cei mai răspândiţi indici normativi sunt CMA (concentraţiile maxime admise) ale
substanţelor dăunătoare în mediile numite, elaborate îndeosebi pentru om.
CMA se reiese din condiţia creării condiţiilor prielnice pentru viaţa organismului dat.
CMA – este concentraţia maximă a impurităţii în atmosferă, raportată unei anumite durate
medii care, acţionând periodic sau întreaga viaţă, nu exercită asupra omului, nici asupra
mediului ambiant în întregime o influenţă dăunătoare.
Pentru normarea nivelului admisibil de poluare a aerului sunt stabilite două tipuri de
CMA: în aerul zonei de lucru din încăperi şi în aerul atmosferic al localităţilor. Pentru
unele şi aceleaşi substanţe poluante CMA în atmosfera localităţilor este mai mică decât
CMA pentru atmosfera zonei de lucru a încăperilor.
Concentraţia unică CMAun este o astfel de concentraţie a substanţei în aerul atmosferic al
localităţilor, care nu provoacă reacţii reflectoare în organismul uman. Normativele
CMAun se stabilesc după pragul de acţiune reflectoare a nocivităţii asupra oamenilor, spre
exemplu, după pragul de miros, iar normativele CMAm.z. consideră pragul de acţiune
toxică.
Dacă în aer sunt prezente câteva substanţe nocive, ce posedă efectul sumaţiei cu
concentraţiile C1, C2, … , Cn

104. Cerințe normative față de calitatea apei.

Pentru a evidenţia schimbările antropogene pe fondul celor naturale, a apărut necesitatea
organizării unui sistem de observări special.
Astfel de sisteme al observărilor periodic repetate pentru stabilirea schimbărilor stării
biosferei, sub acţiunea activităţii umane, a căpătat denumirea de monitoring.
Sistemul monitoringului ecologic include verigile diferitelor nivele.
Monitoringul ecologic se împarte în:
1. monitoringul global (biosferic), efectuat în baza colaborării internaţionale;
2. monitoringul naţional, organizat în limitele unui stat de către organele create;
3. monitoringul regional, care funcţionează în limitele unor mari raioane intens explorate
în gospodăria naţională;
4. monitoringul local (bioecologic), care ia în consideraţie schimbările calităţii mediului
în limitele localităţilor, centrelor industriale, nemijlocit la întreprinderi.
La monitoringul local se referă şi activitatea laboratoarelor sanitare ale întreprinderilor.
Pentru realizarea măsurilor monitoringului global şi naţional este creată un sistem de aşa-
numite rezervaţii biosferice
monitoringul este un sistem de observaţii, control, prognoză, analiză şi dirijare a stării
calităţii mediului înconjurător. În timpul de faţă, în majoritatea oraşelor sunt organizate
observaţii asupra principalilor poluanţi, care sunt înfăptuite de posturile staţionare, mobile
(de rută) şi locale.
Observaţiile asupra stării aerului atmosferic se înfăptuiesc prin două metode: 1) luarea
probelor, apoi analiza lor chimică; 2) măsurarea permanentă a concentraţiei cu ajutorul
analizatoarelor de gaze şi înregistrarea pe bandă a rezultatelor măsurărilor.
aprecierea obiectivă a nivelului de poluare a aerului, caracteristica exactă şi la timp a
poluării locale şi generale a atmosferei, luarea în considerare a oricărei surse şi a unor
raioane în volumul total al poluării sunt posibile numai în cazul multiplelor măsurări ale
concentraţiilor substanţelor poluante şi a parametrilor condiţiilor meteo.

105. Monitoringul ecologic și controlul asupra stării aerului atmosferic.

Sistemul monitoringului ecologic include verigile diferitelor nivele.
Monitoringul ecologic se împarte în:
1. monitoringul global (biosferic), efectuat în baza colaborării internaţionale;
2. monitoringul naţional, organizat în limitele unui stat de către organele create;
3. monitoringul regional, care funcţionează în limitele unor mari raioane intens explorate
în gospodăria naţională;
4. monitoringul local (bioecologic), care ia în consideraţie schimbările calităţii mediului în
limitele localităţilor, centrelor industriale, nemijlocit la întreprinderi.
Pentru realizarea măsurilor monitoringului global şi naţional este creată un sistem de aşa-
numite rezervaţii biosferice
monitoringul este un sistem de observaţii, control, prognoză, analiză şi dirijare a stării
calităţii mediului înconjurător. În timpul de faţă, în majoritatea oraşelor sunt organizate
observaţii asupra principalilor poluanţi, care sunt înfăptuite de posturile staţionare, mobile
(de rută) şi locale.

106. Surse de poluare ale aerului atmosferic. Influența poluării atmosferei asupra
omului, lumii animale și vegetale.
Conform structurii şi caracterului influenţei asupra atmosferei, poluanţii pot fi grupaţi în
modul următor: poluanţi chimici, mecanici, acustici, termici, electromagnetici şi
radioactivi.
După provenienţă poluanţii aerului pot fi naturali – sub forma de praf mineral, organic,
cosmic şi antropogeni. Cel mai intens poluează aerul atmosferic industria petrochimică,
termoenergetică, celulozei şi hârtiei, metalurgică precum şi transportul, în primul rând
transportul auto. Gazele aruncate în atmosferă pot interacţiona între ele, formând noi
compuşi nocivi.
Complexele agroindustriale şi de creştere a animalelor poluează aerul atmosferic cu
amoniac, hidrogen sulfurat, indol, scatol, mercaptan şi o microfloră diversă şi periculoasă.
Pericol pentru aerul atmosferic prezintă şi un şir de alte surse, rezultatul activităţii căror
este poluarea radioactivă, cu zgomot, prafuri, substanţe aerosolice etc.
Toate substanţele poluante ce nimeresc în aerul atmosferic într-o măsură mai mare sau mai
mică influenţează negativ asupra sănătăţii omului. Aceste substanţe nimeresc în
organismul uman, în primul rând, prin căile respiratorii, care şi suferă nemijlocit, deoarece
cca. 50 % de particule cu dimensiunea de 0,01…0,1 mkm se depun în plămâni. Analiza
statică a permis stabilirea sigură a dependenţei dintre nivelul poluării aerului şi astfel de
boli cum ar fi afectarea căilor superioare respiratorii, insuficienţa cardiacă, bronşitele,
astma, pneumonia, efizemul pulmonar, precum şi diferite boli de ochi.
Cele mai răspândiţi poluanţi atmosferici sunt : Oxidul de carbon, Dioxidul şi trioxidul de
sulf, Oxizii azotului. Zgomotul, Poluarea radioactivă,etc
Poluarea biologică

107. Epurarea apelor, metode de protecție și folosire rațională a resurselor acvatice.

Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi
de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, prevenirea retragerii lor din
circuitul agricol, protecţia contra efectelor antropogene nocive, precum şi sporirea
fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii.
Măsurile de protecţie ale solurilor pot fi divizate în următoarele grupe:
- gospodăresc
-organizatorice;
- agrotehnice;
- silvomeliorative;
- hidrotehnice.
 Măsurile gospodăresc-organizatorice - prevăd organizarea corectă a terenurilor,
împărţirea lor după gradul de afectare pentru folosirea corectă a măsurilor de combatere a
eroziunii.
Măsurile agrotehnice - prevăd aratul transversal al pantelor, crearea microreliefului,
brăzdarea întreruptă, aratul adânc, crearea făşiilor de protecţie din plante multianuale
Măsurile hidrotehnice - prevăd protecţia pantelor împotriva spălării şi surpării, reţinerea
apelor în văgăuni şi râpi prin construcţia diferitor îngrădituri, dambe din resturi de plante
şi piatră.
Salinizare este numit procesul de acumulare a sărurilor de natriu, calciu, magneziu în
straturile de suprafaţă ale solului în concentraţii, neadmise pentru creşterea şi dezvoltarea
normală a plantelor
Mlăştinirea solurilor este rezultatul supraumezirii acestora în vecinătatea canalelor,
bazinelor de acumulare a apei, a sondelor arteziene incorect exploatate
Măsurile de bază pentru protecţia şi folosirea raţională a resurselor de apă includ:
- controlul calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;
- respectarea normelor sanitare la crearea şi exploatarea punctelor de captare a apei;
- mărirea numărului de întreprinderi care folosesc apa în ciclu închis sau repetat, trecerea
la tehnologii fără deversări de apă sau fără folosirea apei;
- trecerea de la răcirea cu apă la răcirea cu aer sau combinată (apă-aer), utilizarea căldurii
degajate şi a căldurii apelor reziduale pentru alimentarea tehnică cu apă;
- elaborarea şi aplicarea în masă a metodelor efective de epurare a apelor cu captarea şi
utilizarea deşeurilor şi sedimentelor;
- ridicarea nivelului de exploatare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare,
asigurarea etanşeităţii şi înlăturarea scurgerilor de apă din ambele reţele, stabilirea
controlului asupra consumului de apă în industrie, agricultură şi gospodăria comunală;

108. Protecția solurilor. Recultivarea solurilor afectate și folosirea rațională.

Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi
de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, prevenirea retragerii lor din
circuitul agricol, protecţia contra efectelor antropogene nocive, precum şi sporirea
fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii.
Măsurile de protecţie ale solurilor pot fi divizate în următoarele grupe:
- gospodăresc
-organizatorice;
- agrotehnice;
- silvomeliorative;
- hidrotehnice.
Măsurile gospodăresc-organizatorice - prevăd organizarea corectă a terenurilor,
împărţirea lor după gradul de afectare pentru folosirea corectă a măsurilor de combatere a
eroziunii.
Măsurile agrotehnice - prevăd aratul transversal al pantelor, crearea microreliefului,
brăzdarea întreruptă, aratul adânc, crearea făşiilor de protecţie din plante multianuale
Măsurile hidrotehnice - prevăd protecţia pantelor împotriva spălării şi surpării, reţinerea
apelor în văgăuni şi râpi prin construcţia diferitor îngrădituri, dambe din resturi de plante
şi piatră.
 Salinizare este numit procesul de acumulare a sărurilor de natriu, calciu, magneziu în
straturile de suprafaţă ale solului în concentraţii, neadmise pentru creşterea şi dezvoltarea
normală a plantelor
Mlăştinirea solurilor este rezultatul supraumezirii acestora în vecinătatea canalelor,
bazinelor de acumulare a apei, a sondelor arteziene incorect exploatate

109. Protecția plantelor împotriva bolilor, dăunătorilor și incendiilor.

Un pericol sporit pentru lumea vegetală îl prezintă dăunătorii (mai cu seamă, insectele şi
rozătoarele), diferite boli (mai cu seamă, ciupercile) şi incendiile, care distrug nu numai
vegetaţia dar şi lumea animală, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Măsurile de luptă împotriva dăunătorilor şi bolilor plantelor pot fi : preventive şi distructive.
La măsurile preventive se referă supravegherea asupra apariţiei dăunătorilor şi bolilor,
serviciul de carantină şi diferite măsuri silvogospodăreşti. Scopul supravegherii - a evidenţia
la timp focarele de boli şi dăunători, care cu cât mai repede sunt depistate, cu atât mai uşor
pot fi lichidate.
Măsurile distructive includ metode fizico-mecanice, chimice şi biologice de luptă împotriva
bolilor şi dăunătorilor.
Metodele fizico-mecanice sunt bazate pe folosirea fenomenelor fizice (lumina, temperatura,
ultrasunetul), strângerea manuală şi distrugerea insectelor dăunătoare la diferite stadii de
dezvoltare a lor. Metodele chimice sunt bazate pe distrugerea dăunătorilor prin utilizarea
chimicalelor - pesticidelor,. Metodele biologice sunt bazate pe distrugerea dăunătorilor de
către duşmanii lor naturali: insectele răpitoare, păsările, animalele de apă şi uscat
Incendiile de pădure sunt duşmanul cel mai periculos pentru vegetaţie. Urmările negative ale
lor sunt colosale. Incendiul distruge pădurea şi tot ce este în ea viaţă (învelişul de iarbă,
animalele, păsările etc.). Afectată de incendiu, pădurea îşi pierde funcţiile de protecţie a
apelor, solurilor şi alte funcţii utile. În ea apar condiţii favorabile pentru înmulţirea insectelor
dăunătoare şi dezvoltarea diverselor boli.
Măsurile de prevenire a răspândirii incendiilor în pădure constau în crearea barierelor
antifoc, amenajarea drumurilor şi bazinelor acvatice, care asigură stingerea cu succes a
aprinderilor.
Drumurile joacă un rol important în lichidarea incendiilor, deoarece permit transportarea
oamenilor şi tehnicii la locul incendiului.