Rig Veda- Imnul Creațiunii

T.C. Albu 0

Rig Veda este una dintre cele mai vechi scrieri din lume. Imnul Creațiunii este un cântec sau o odă,
prin care autorul (sau autorii) descriu punctul zero al Universului și modul în care s-a înfăptuit creația.

Hindușii nu au o carte sfântă așa cum au creștinii Biblia sau evreii Tora. Hindușii au texte sacre care se
numesc Vedele (sau Vedas). Despre Vede se spune că sunt cele mai vechi texte religioase din lume.
Ele stau la originea Vedismului care este cea mai veche religie din lume, religia primordială.

Ideile exprimate în Vedas au fost transmise oral din generație în generație. Ca și vechime, textele
sunt datate ca fiind scrise în anul 1600 î.e.n. Ele descriu formarea și evoluția spiritualității umane.

Vedismul s-a format ca urmare a unei invazii ariene. O civilizație misterioasă ale cărei origini este
undeva în Univers. Această civilizație era formată din arieni care mai sunt numiți și dravidieni.

Imnul Creațiunii

Atunci nici Nefiinţă n-a fost şi nici Fiinţă

Nu exista nici spațiul mijlociu, nici cerul de dincolo.
Avea stăpân şi margini pe-atunci Universul?
Avea adânci prăpăstii? Dar mare? Nu se ştie.

N-a fost nici Nemurire, căci Moartea nu-ncepuse.

Nu exista niciun semn de noapte sau de zi.
Cel care respira fără suflare autonom (prin forța sa inerentă).
Nu mai exista nimic dincolo de asta.

Întunericul a existat, ascuns de întuneric, la început.

Toate acestea erau într-un ocean fără semnificație.
Când lucrul care a luat ființă a fost ascuns în vid,
atunci Unul s-a născut prin puterea căldurii.

Apoi, la început, din gândire s-a dezvoltat dorința,

care a existat ca material seminal.
Căutând în inimile lor prin gândirea inspirată,
poeții au găsit legătura dintre existent în inexistent.

Raza lor a extins lumina în întuneric:

Dar a fost Cel de sus sau a fost sub?
Forța creatoare era acolo și puterea fertilă:
dedesubt era energia, deasupra era impulsul

Cine știe cu adevărat? Cine o va proclama aici? –

de unde s-a născut, de unde această creație?
Zeii sunt de această parte a creației acestei lumi.
Atunci cine știe de unde a ajuns?

Această creație – de unde a fost,

dacă a fost produsă sau dacă nu –
cel care este supraveghetorul acestei lumi în cerul cel mai înalt,
sigur știe. Sau dacă nu știe …?

Traducere în română, după traducerea din engleză a lui Arthur Anthony Macdonell.

Traducerea imnului este una aproximativă. Există 7 variante ale traducerii, din sanscrită în engleză și
culmea că toate sunt diferite. Este posibil că prin aceste traduceri să se fi pierdut numeroase nuanțe
ale acestui imn, dar se pare că esența rămâne aceeași. Interpretarea acestui imn este posibilă, chiar
dacă alegerea cuvintelor diferă în cele 7 traduceri.

Imnul Creațiunii, prima strofă

Atunci nici Nefiinţă n-a fost şi nici Fiinţă

Nu exista nici spațiul mijlociu, nici cerul de dincolo.
Avea stăpân şi margini pe-atunci Universul?
Avea adânci prăpăstii? Dar mare? Nu se ştie.

La început nu a existat nimic. Nici ființa, adică oamenii muritori, dar nici neființele, adică cei de pe
tărâmul celălalt, care nu experimentează moartea. AL doilea vers este extrem de interesant pentru că
prezintă două părți ale creației Universului. Adică Universul este format din spațiul pe care fizica l-a
descoperit, cerul, care se află dincolo de spațiul vizibil. Creația s-a bazat pe aceste două ipostaze, cea
vizibilă și cea invizibilă. Versetul se termină cu două întrebări, din care putem deduce că Universul are
un stăpân, adică un Creator și margini. El se termină undeva, iar după…nu știm ce urmează.
Interesant este că autorul acestui imn ne spune că Universul trebuie să aibă prăpăstii, adică găurile
negre și marea de materie despre care vorbesc fizicienii moderni.

Imnul Creațiunii, a doua strofă

N-a fost nici Nemurire, căci Moartea nu-ncepuse.

Nu exista niciun semn de noapte sau de zi.
Cel care respira fără suflare autonom (prin forța sa inerentă).
Nu mai exista nimic dincolo de asta.

A doua strofă este o completare a primei. Dacă nu au existat ființele este limpede că nu putea exista
nici moartea, iar dacă nu au existat neființele nu putea existat nici viața veșnică. Nici noaptea nu era
desprinsă de zi, adică cunoașterea de necunoaștere sau materia de antimaterie. Nu exista nimic,
probabil nici vidul și nimic, dar cu toate acestea Universul începea să ia naștere. Această zeitate
primordială respira, adică era vie, dar nu avea nevoie de aer.

Imnul Creațiunii, a treia strofă

Întunericul a existat, ascuns de întuneric, la început.

Toate acestea erau într-un ocean fără semnificație.
Când lucrul care a luat ființă a fost ascuns în vid,
atunci Unul s-a născut prin puterea căldurii.

Întunericul a existat, dar era ascuns tot în întuneric. Întunericul ascuns de întuneric este un paradox
evidențiat și în traducerile anterioare, deși cu formulări ușor diferite. Este o descriere puternică a
unei stări haotice primordiale.De asemenea, este o logică simplă: fără nicio lumină nicăieri, cum să
percepi lipsa acesteia sau întunericul ca atare?

Mai mult de atât, elementele creației unui univers existau, dar erau amestecate într-un ocean al
vidului. Probabil că ele trebuiau extrase și pentru a fi puse în ordine era nevoie de cineva. De ce? De
Unul, care s-a năsut prin puterea focului.

În schimb, ceea ce realizează căldura este că Unul izvorăște în acțiune. Aproape ca o explozie. Pe
măsură ce temperatura a crescut, fără alt motiv decât potențialul stării inițiale, lucrurile au început să
se întâmple și golul mării primordiale a fost împărțit în părți distincte.

Imnul Creațiunii, a patra strofă

Apoi, la început, din gândire s-a dezvoltat dorința,

care a existat ca material seminal.
Căutând în inimile lor prin gândirea inspirată,
poeții au găsit legătura dintre existent în inexistent.

Imediat după ce Unul (presupunem că este vorba despre Arhitect) a luat ființă, s-a dezvoltat și
gândirea. La vaza creației stă gândirea și mai apoi dorința, pentru că fără ele nimic nu ar fi fost
posibil. Chiar dacă există numeroase teorii care susțin că Universul a fost creat din nimic, trebuie
menționat că fără gândire nimic nu se poate realiza. După ce există gândirea, intervine dorință. Fără
inteligență nimic nu poate exista! Aici este indicat că această putere de a fi și de a face este din
necesitate logică. Dacă nu ar fi existat un astfel de Unu la început, nu ar fi existat nicio
creație. Întrucât a existat Unul, creația trebuia să aibă loc, în cele din urmă.

Imnul Creațiunii, a cincea strofă

Raza lor a extins lumina în întuneric:

Dar a fost Cel de sus sau a fost sub?
Forța creatoare era acolo și puterea fertilă:
dedesubt era energia, deasupra era impulsul

Urmează o rază care împarte cumva lumea în cele de mai sus și cele de mai jos. Macdonell vorbește
despre asta drept „raza lor”. Brusc Unul nu mai este Unul și acum avea de-a face cu două
perspective. Una de sus și una de jos. Posibil una a neființei, din care se naște ființa. Pentru că ființa
nu poate exista, dacă neființa nu i-ar fi dat sămânța.

Singurul lucru care face un fel de sens este că raza este produsă de relația dintre ființă și non-
ființă. Dacă da, se poate numi o scânteie de potențial: apare deoarece ființa trebuie să iasă din
neființă.

Imnul Creațiunii, a șasea strofă

Cine știe cu adevărat? Cine o va proclama aici? –

de unde s-a născut, de unde această creație?
Zeii sunt de această parte a creației acestei lumi.
Atunci cine știe de unde a ajuns?

Aceasta se potrivește cu ideea generală a imnului, concentrându-se pe paradoxul creației. Rig Veda
10: 129 pare să afirme în mod repetat că creația era inevitabilă, o necesitate naturală, pur și simplu
pentru că nu ar putea exista neființa fără opusul său, ființa. Platon și Aristotel s-ar fi bucurat să
discute cu poetul acestui imn.

În versiunea lui Macdonell, această rază devine divizorul lumii în sus și jos, dar el se întreabă de ce
parte ar putea fi Unul. Niciunul dintre ceilalți traducători nu pune aceeași întrebare, dar par să-și dea
seama că Unul este mai sus – sau poate dincolo.

Este greu de văzut cum Unul, care inițiază procesul de creație, poate deveni o victimă a acesteia.
Așadar, Macdonell ar putea greși aici, dar ar putea și să aibă dreptate. Interesant este faptul că
autorul specifică că zeii sunt de partea fizică a creației și nu se află dincolo. Și atunci Unul se poate
afla dincolo, singur?
Imnul Creațiunii, a șaptea strofă

Această creație – de unde a fost,

dacă a fost produsă sau dacă nu –
cel care este supraveghetorul acestei lumi în cerul cel mai înalt,
sigur știe. Sau dacă nu știe …?

Este posibil ca Arhitectul să fi făcut creația fără voia sa? Dacă a existat gând și dorință, atunci este
puțin probabil. Cu toate acestea autorul imnului nu exclude această posibilitate. Oare de ce?