Capitolul I

Introducere

La originea lumii se află lumina:,,Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost
lumină”.Prezența ei ordonează haosul prin vibrații și căldură. Lumina și întunericul
constituie în genere o dualitate universala, sunt aspecte inseparabile ale aceluiași întreg.

Tema propusa spre cercetare este ancorată în actualitate, deoarece, lumina semnifică
viață iar, atâta timp cât existăm acesta va fi un subiect demn de dezvolvat. Lumina a
fost studiată prin cele două modalități ale cunoașterii: știința și arta. Pe de o parte
domenii diametral opuse, pe de altă parte ambele se unesc intr-un puct comun
,,Lumina”.

Preocuparea lui J.W. Goethe pentru lumină a stat la baza unui studiu de peste 40 de ani
numit „Lumină, Întuneric și Culori” prin care a demonstrat că, în realitatea noastră
perceptibilă, doar îmbinarea între lumină şi întuneric face lumea uşor de recunoscut.
Dincolo de acest studiu fizic al luminii, Goethe spunea: „Adevărul este o flacără atât
de luminoasă, încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina”. Lumina apare reprezentată
grafic ca: aureolă, văpaie, foc, raze ce însoţesc imaginea zeilor, aura sfinţilor. În
Extremul Orient se vorbeşte de Lumina divină sau Lumina spirituală, lumina
însemnând: cunoaştere şi evoluţie. Buddhiştii chinezi au ca scop al vieţii pământene
accederea la iluminare, iar in lumea islamica En-nur, lumina, se identifica adesea cu
spiritul.Putem obseva cum tot ce ne înconjoară este valorificat de lumină. Aceasta apare
în toate culturile și domeniile vieții, rămânând să fie actuală de la primordii și până în
prezent.

Catalizatorul care ne-a facut interesate de tema propusă este dorința nestăvilită de
cunoaștere și perpetua căutare de noi esențe. Tema cercetării reprezintă o provocare
pentru noi, întrucât vrem sa descoperim potențialul incomensurabil al luminii, prin
prisma operelor a doi scriitori români. Dorim să elucidăm misterul ascuns printre

1
versurile lui Lucian Blaga și să facem cunoștință cu divinul din poezia lui Tudor
Arghezi.

Lucrarea noastră este structurată în cinci capitole. Primele două vin să explice noțiuni
introductive despre actualitatea și însemnătatea lucrării. Capitolele trei și patru
abordează metamorfoza luminii, în opera lui Lucian Blaga și Tudor Arghezi. Ultimul
capitol reprezintă concluzii generale urmat de bibliografie și anexe.

Scopul nostru este să demonstrăm că, lumina comportă multimple semnificații.Haina pe

care o poartă este croită de autor, purtând amprenta acestuia.
Atingerea scopului preconizat determină realizarea următoarelor obiective de cercetare:

 analiza surselor bibliografice veridice;

 evidențierea semnificațiilor simbolului ,,lumină”;
 identificarea particularităţilor specifice a operelor celor doi scriitori ;

Ca metode de cercetare am utilizat: lectura, analogia și comparaţia, inducţia, deducţia,

sinteza. Singura dificultate în studierea temei și elaborarea lucrării este imaginația și
propria limită.

2
Capitolul II.Definirea conceptelor

Metamorfoză
Conform dicționarului metamorfoză înseamnă:

 Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare

în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult(Anexa1).

 Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor.

 Transformare, schimbare a înfățișării sau, figurat, a caracterului, a felului de a

fi al unei persoane.

Metamorfozele evocă o anumită credință în unitatea fundamentală a ființei, aparențe

sensibile neavând decât o valoare iluzorie. Metamorfozele sunt expresii ale dorinței
pregrante, idealului, sunt ivite din adâncul inconștientului în formă de imaginație
creatoare. Poeziile sunt bogate în dorințe, credințe și metamorfoze. Ea reprezintă un
simbol de identificare și individualizare.

Metamorfozele în literatură sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Bunăoară, în
epopeea lui Homer „Odiseea”, ajunjând Odiseu pe insula vrăjitoarei Circe, aceasta îi
preschimbă pe toți însoțitorii săi în porci. În galeria operelor universale, îl regăsim pe
Franz Kafka cu renumita ,,Metamorfoză”.Folclorul, oferă și el o gamă de metamorfoze
cu toții cunoaștem ,,Povestea Porcului” de Ion Creangă. Metamorfoza Mirei în drama
,,Meșterul Manole” este o sacralizare arhetipală, o metamorfoză a ființei cu natura în
numele iubirii.Tot în numele iubirii Luceafărul pleacă la Demiurg pentru a cere
dezlegare,pentru a trece din ipostaza veșniciei în cea efemeră. Hiperion, fiu al cerului și
soarelui se renaște ,,M-am renăscut din ape”, transformându-se în om pentru candoarea
sa, Cătălina.

3
Așadar, metamorfoza este un proces atât biologic cât și literar. Ea cuprinde întreaga
existență creatoare.

Lumina

„Esenta lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina.” Antoine de Saint-Exupery

Ce e lumina fara întuneric? Greu de definit și chiar mai greu de imaginat una în lipsa
alteia. Ca și binele cu răul, concepții filosofice, mistice, care sunt două aspecte ale
aceluiași principiu universal. Lumina este expresia unor forțe fecundatoare cerești, dupa
cum apa este expresia forțelor creatorare ale pamântului. Lumina este sămânța
căsătoriei dintre cer și pământ este legătura noastră cu universul.

Lumina este un simbol ascensional, ce semnifică: cunoașterea, mântuirea, fericirea

divină, iubirea, adevărul, viața. Ea, este matricea lumii și legătura dintre individ și sinele
său astral. Aureola, văpaia, focul, fulgerul sau astrele care însoțesc imaginea zeilor sunt,
reprezentări grafice ale luminii divine.

În tradițiile islamice, lumina este, înainte de toate, simbolul divinități, spune Coranul. În
Egipt,zeul Set simbolizează lumina tenebrelor, raufacatoare și înspăimântătoare, iar
zeul Anubis – lumina dătătoare de viață, favorabilă, cea din care s-a ivit universul și
care introduce sufletele pe lumea cealaltă. Lumina simbolizează forța care dă și i-a viața.

În tradiția creștină, Dumnezeu se autoidentifică drept lumină,, Eu sunt Lumina lumii;

cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii.”(Anexa2)Până în prezent păstrăm tradiții luminoase: Sfintele Paști cu lumina
focului Haric ce aduce spenață și mângâiere oamenilor, reprezentând legatura noastră cu
însuși Creatorul.

Lumina este un liant al sufletului uman cu natura primă. Prima zi a cosmosului pe cale
de a se naște se află într-o ascendență divină, într-o perfectă conexiune cu sacrul și cu
întregul.

4
Capitolul III Metamorfoza luminii în opera lui Lucian Blaga

3.1 Simbolul luminii în opera lui Lucian Blaga

„O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine

însumi.” — Lucian Blaga

Cosmogeneza blagiană stă sub semnul luminii, metafora dominantă a poeticii sale, idee
diferită de mitologiile vechi sau de poezia eminesciană, care concep nașterea lumii din
întunericul primordial. Sistemul filozofic blagian(Anexa 3) a creat un limbaj științific și
metaforic, universul este dominat de Marele Anonim, entitate egocentrică, care impune
omului cenzura transcendentă, o barieră în atingerea adevărului absolut. Cunoașterea
umană este limitată, cunoașterea luciferică este nelimitată, insuficientă, caută
descifrarea misterului, care în loc să se decripteze se incriptează. De aceea, marele poet
și-a pus penița în slujba cultivării misterului și nu în dezlegarea acestuia.

3.2 Lumina în poezia ,,Eu nu strives corola de minuni a lumii”

Volumul de debut al poetului aparte la 1919 intitulat ,,Poemele luminii”. Metafora

centrală a volumului este lumina. Tânărul poet oscilează între instinct și idee, trăire și
meditație. Lumina se metamorfozează și devine cunoaștere, iubire, adevăr, libertate.

Emblematică este poezia meditativă, aşezată în deschiderea volumului de

debut ,,Poemele luminii”, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”(Anexa 4). Crezul
său artistic exprimat ca un jurământ ferm conturează o personalitate lirică puternică în

5
galeria poeţilor români. Rolul poeziei, în concepția lui Blaga este acela ca, prin mit și
simbol, elemente specifice imaginației, creatorul să patrundă adânc în tainele
Universului, sporindu-le nu explicându-le ,,şi tot ce-i neînţeles/ se schimbă-n
neînţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei-“. Corola de minuni a lumii este un spaţiu al
fascinaţiei “vraja nepătrunsului ascuns”. Lumina este cunoaştere, este univers
interiorizat, învăluit în penumbră selenară. Poetul convertit în eu-lumină preia
virtuţile luminii selenare ce conservă clar-obscurul, estompând contururile nete ale
realităţii spre a reda profunzimea tainelor universale ,,eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină”. Lumina lunii nu risipește întunericul nopții, nu lămurește detaliile peisajului, ci
sporește misterul prin amplificarea umbrelor și sublinierea incertitudinilor. Corola de
minuni a lumii se materializează în flori, ochi, buze şi morminte:,,căci eu iubesc/și flori
și ochi și buze și morminte”. Florile evocă lumea vegetală, existenţa ingenuă, ochii sunt
simbolul gândirii umane, al reflecţiei, buzele reprezintă deopotrivă rostirea cuvântului şi
sărutul, iar mormintele încorporează marea taină a morţii. Cunoaștrea îmbracă haina
luminii în aers poeteca lui Blaga.
Astfel, poetul a reușit magistral să definească conceptul creației și creatorului sub zodia
luminii.

3.3 Lumina în poezia,,Lumina”

Viziunea poetică a lui Blaga despre iubire este una metafizică.Blaga, tratează tema
dragostei din perspectiva poetului expresionist ce trăieşte cu maximă intesitate iubirea.
Spre deosebire de Eminescu, la care iubirea se proiectează pe un cadru natural de o
frumusețe rară, Blaga vede iubirea ca o patimă ce modifică natura din jur. Iubirea
smulge pe omul îndrăgostit din orizontul animalic, banal, al autoconservării existenţei, şi
îl aruncă în orizontul problematic al tainei, al misterului. Blaga nu realizează cupluri
erotice şi nici portrete de femei ideale, ci surprinde erosul spiritualizat, sentimentul
iubiriii ca mister al lumii, componentă a „Corolei nerelevate, a iubirii mister, ca
sentiment fundamental al existenţei umane. Femeia este ridicată la rang de divinitate,

6
iubita fiind una din cele mai mari taine ale existenţei, dragostea fiind ruptă din rândul
celor sacre.

În poemul ,,Lumina”(Anexa5), relaţia dintre iubire şi lumină este marcată prin sinestezie
în primele versuri: Lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd...”. Asociată cu
iubirea şi cu geneza, lumina semnifică deopotrivă emoţia, bucuria, dar şi optimismul,
speranţa că prin iubire sufletul omului participă la taina originară a facerii lumii: ea,
lumina simţită graţie iubirii, “oare nu e un strop din lumina/ creată în ziua dintâi ?...”
Nu despre echivalarea femeii cu lumina este vorba aici, cum se poate crede, ci despre un
proces, o dinamică a sentimentelor, născută din apropierea fiinţei iubite, despre
semnificaţia ontologică a iubirii, înţeleasă ca participare la mecanica divină a naşterii
universului, o participare la Tot – simbolizat prin lumină. Este semnificativ faptul că
Blaga îşi începe propriu-zis opera poetică prin evocarea luminii, metafora metaforelor,
simbol cu mari puteri integratoare, arhetip ce prezintă aceleaşi semnificaţii pentru
întreaga umanitate. De altfel, poetul a făcut dese precizări despre poezia sa ca expresie a
unei sensibilităţi metafizice. Poezia nu este, pentru Blaga, decât un mod particular de
expresie metaforică a metafizicului. În opera filosofică, Blaga scria că “lumina e simţită
ca o trezire şi ca o înviere”şi că “lumina nu este, nu poate fi o esenţă metaforică decât
prin contiguitatea cu aplicaţiile filosofic religioase – ca esenţă şi revelare a unicităţii
lui Dumnezeu”.

Aşadar, iubirea, aşa cum este evocată în acest poem, are darul de a-l pune pe îndrăgostit
în relaţie cu fenomenul originar al naşterii cosmosului, taină care altfel ne rămâne
străină, întunecată. Nu este taina întreagă, dar o fărâmă din aceasta tot se dezvăluie “e
poate ultimul strop/ din lumina creată în ziua dintâi.”

3.4 Lumina în poezia ,,Izvorul nopții”

7
O altă poezie blagiană care explorează tema dragostei este:„Izvorul nopții”(Anexa6).
Concepută ca o adresare directă către ființa iubită și ni-l înfățișează pe creator drept poet
al fiorului stârnit de misterul imensității cosmice.

Titlul poeziei sugerează fascinația ochilor negri ai iubitei, care sunt numiți printr-o
metaforă revelatorie, izvorul nopții, semnificând originea – izvorul – sentimentului de
iubire, care capătă proporții cosmice, prin substantivul noapte.

Poezia debutează cu adjectivul substantival în vocativ „Frumoaso”. Utilizând invocația,

Blaga dă impresia de adresare directă către iubită, însă adresarea este imaginară,
creatorul retrăind admirația față de aceea, având în minte imaginea vie a privirii ei.
Acesta redă admirația îndrăgostitului pentru frumusețea persoanei iubite, dar și una din
calitățile acesteia. Portretul iubitei este neclar, atât fizic cât şi moral, doar câteva
trăsături sunt prezentate: Frumoaso și negri ochii tăi; se mai poate deduce că ochii sunt
mari, întunecați și adânci. Discursul liric este concentrat pe opoziția întuneric-lumină.
Din câmpul lexical al cuvântului întuneric, fac parte și cuvintele noapte şi negri.
Simbolul central al poeziei sunt ochii, privirea fiind considerată drept oglindă a
sufletului. Repetiția acestui cuvânt acetuează abisul din ochii ființei iubite, ochii fiind o
poartă către suflet. Ochii adânci și negri ai persoanei iubite sunt văzuți de poet ca izvor
al nopții universale, care curge tainic asupra lumii, învăluind totul în mister: …,, tainic
curge noaptea peste văi/și peste munți și peste șesuri/acoperind pământul”. Putem
deduce că întreaga natură prinde viață din ochii persoanei dragi.

Iubirea reprezintă pentru Blaga puntea de legătură între el și Univers. În opera sa, iubirea
și natura se confundă, între ele stabilindu-se o relație strânsă, împrumutându-și una alteia
elemente specifice: misterul și natura.

3.5 Lumina în poezia ,,Vreau să joc”

8
Lumina este o abstracție greu de definit.O data cu prezența ei natura creatoare învie.
Lumina este suflarea vieții a sufletului și a libertății. Lucian Blaga a fost însăși lumina
literaturii române, care prin opera sa ne-a redat energia nestăvilită a frumosului.
Poezia „Vreau să joc!”(Anexa 7) este un imn cu o temă romantică, un imn al libertăţii
spiritului. „O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!” este preludiul unei călătorii spre
aştrii care au atras deseori scriitorii romantici, însă Blaga propune un sens mai adânc
jocului, căci acest joc este o artă ritualică prin care el se înalţă la stele.

Dorința de a juca este un echivalent al dorinței de a trăi liber, fără regrete, durere sau
temeri. Pentru tradiţiile balcanice din spațiul carpato-dunărean, jocul este un ritual, de
regulă solar, care trezeşte pe de-o parte spiritele pământului, iar, pe de altă parte, un ritm
de integrare al omului în undele cosmice, în mersul soarelui şi al stelelor pe cer. Jocul lui
Blaga are acest rol, de a integra omul în univers printr-un act de magie. „Pământule, dă-
mi aripi, săgeată vreau să fiu” continuă această idee şi ridică eul liric de la greutatea
telurică spre nemărginirea celestă către care acesta tinde în aspirațiile sale. Omul înaripat
este o imagine a omului-îngerul, a omului superior care, asemenea lui ,,Hiperion”, poate
străbate văzduhurile precum o săgeată, fiind un mesager al zeilor. Motivul ascensiunii în
înalturi ridică noi probleme filosofice: „să nu se simtă Dumnezeu/ în mine/ un rob în
temniţă – încătuşat”. Acest Dumnezeu are nevoie să se înalţe, are nevoie să fie liber, are
nevoie să zboare. Depăşirea limitărilor aduse de lumea pământului reprezintă în acest
context o ridicare către condiţia supraumană, către cunoaşterea divinului lăuntric. Blaga
însă merge mai departe, intensificând această imagine: „săgeată vreau să fiu, să spintec/
nemărginirea”; eului liric nu îi ajunge să atingă nemărginirea, să cadă în extaz la
întâlnirea cu eternitatea, ci vrea să o spintece, să o cuprindă cu toată ființa sa. „Să nu mai
văd în preajmă decât cer/ deasupra cer/ – şi cer sub mine” – repetiţia accentuează
eliberarea de cadrul pământesc, unirea cu spațiul cosmic etern.

Așadar, libertatea are chip de lumină în poezia ,,Vreau să joc”. Lucian Blaga ne
îndeamnă să ne dezlipim de cadrul terestru unde geniul nu poate fi împlinit și să tindem
spre infit unde, libertatea se află în forma ei supremă.
9
Concluzionând, lumina în poezia lui Lucian Blaga îmbracă diferite forme,acesta
reprezintă iubire, cunoaștere, jertfă, năzuință spre absolut.Lucian Blaga se naște din
lumină, purtând pecetea ei pe tot parcursul existenței sale creatoare.

Capitolul IV Metamorfoza luminii în opera lui Tudor Arghezi

4.1 Simbolul luminii în lirica lui Arghezi

Mary Anne Radmaher afirma: “Pe măsură ce lucrăm pentru a crea lumină
pentru alții, ne luminăm în mod natural propriul drum”. Tudor Arghezi(Anexa8),
devine materializarea acestei afirmații, fiind cel ce a prezentat literaturii române lumina
din perspectiva întunericului. Lumina lui Arghezi se detașează de semnificațiile
arhetipale ale acestui simbol, devenind o forță revelatoare percepției poetice. Lumina
argheziană nu este opusul întunericului, ci mai degrabă forța distructivă a acestuia.
Antiteza dintre lumină și întuneric ne este prezentată de Arghezi ca o metodă de
distrugere a ipocriziei universale prin știință de carte.

Percepția pe care o are Tudor Arghezi despre lumină își are rădăcinile în
semnificația mitologică a acestui simbol. În mitologia greacă, lumina reprezintă ghidare,
aspirație, perseverență. Ea devine metamorfoza destinului uman. Pornind de la aceste
semnificații, Arghezi transpune lumina ca element exterior întru-n concept capturat de
conștiință. Lumina din interior devine cea care ghidează corporalitatea fizică să aspire
spre ideal, fiind materializarea spiritului uman.

10
 În lirica Argheziană, lumina este cea care face legătura dintre creator și lumea în
care se află. Lumina devine formă de eternizare a concepțiilor poetice universale. Acest
simbol liric axial este mereu utilizat de poet în paralel cu ars poetica. Astfel, Tudor
Arghezi asociază lumina cu conceptul de creație, în care lumina este reflecția genialității
actului creator. Creația prin esență este un fragment de lumină, relevând frumusețea și
noblețea sentimentelor și stărilor transmise prin expresie artistică.

Poezia lui Arghezi prezintă lumina și ca element de proveniență divină. Aceasta

face legătura dintre pamântesc și celest, alimentată de credința în Dumnezeu.
Divinitatea la Arghezi este forța supraomenească de iluminare a percepției literare.
Lumina este credința internă prin care ființa efemeră își asigură eternitatea. Omul liricii
argheziene se naște din lumină pentru a se reîntoarce în aceasta. Întregul parcurs liric
devine o căutare continuă a eternității, ghidată de lumină. O existență lipsită de credință
este sortită pieirii în întunericul propriilor regrete. Lipsa luminii reprezintă limitarea la o
viață trăită întru-n spațiu rudimentar.

4.2 Lumina în poezia ,,Testament”

Începând cu Arghezi poezia noastră se schimbă. El este cel care a fugit de pe cruce,
așadar un insurgent care refuză atitudinea tragică în poezie. Mecanismul desolemnizării
artistice este minuțios expus în poezia Testament (Anexa9), unde poetul susține
următoarea idee flotantă: arta trebuie să transmit un crez, o atitudine față de lume
(Dumnezeu de piatră).

Tematica poeziei pornește de la idea că orice aspect al realității poate devein poezie.
Important rămâne doar cee ace transmite scrierea. Astfel, simbolul luminii este utilizat
de autor pentru a potența ideea că mesajul unei poezii se întemeiază pe experiența totală
a artistului, dar și pe educația lui etnică: Durerea noastra surdă şi amară/ O grămădii
pe-o singură vioară,/ Pe care ascultând-o a jucat/ Stăpânul, ca un ţap înjunghiat./ Din
bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi./ Biciul răbdat se-ntoarce
11
în cuvinte/ Si izbăveste-ncet pedesitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor./ E-ndreptăţirea
ramurei obscure/ Ieşită la lumină din padure/ Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi/
Rodul durerii de vecii întregi. Lumina în acestă poezie devine reprezentarea un ideal al
absolutului spre care orice creator trebuie să aspire pentru a conferi valoare creației sale.
Orice act artistic pornește din trăiri tragice, căci creația reprezintă un mod de
confruntare a ființei cu limita, cu destinul și se clădește pe acumulările îndelungi ale
unei colectivități. Sintagma Ieșită la lumină accentuează asocierea luminii cu un
prototip al salvării poetului de la propriul eșec. Lumina în acest context este o altfel de
reprezentare a firului Ariadnei, de care creatorul se conduce pentru a scăpa din labirintul
banalității.

Poezia Testament este prin esență materializarea luminii în creație artistică.

Aceasta devine motiv flotant al operei, trezindu-i cititorului veritabile procese de
conștiință.

4.3 Lumina în ,,Psalmii” lui Tudor Arghezi

Psalmii, aparțin liricii filozofice argheziene si exprimă drama omului modern,

silit să trăiască într-o lume profană, părăsită de Dumnezeu si lipsită de miracolele de
care lumea veche era plină. Titlul acestor poezii, in jur de 16, risipite in volume din
toate etapele creației argheziene evidențiază diferențele dintre spiritualitatea creștină și
mentalitatea modernă, neliniștită, pragmatică, omul modern fiind apăsat de singurătate
și aspirând la Divinitate, cu care vrea să comunice, dar această dorință este exprimată
într-o manieră aparte, uneori chiar sfidătoare.

Lumina apare ca motiv explicit în poezia Duhovnicească, înscrisă ca tematică tot

printre Psalmi. Având forma unei confesiuni, după cum precizează și titlul, poezia se
referă la sfâșierea creatorului condamnat la singurătate, izolat și amenințat. Universul
său interior este ruinat și bântuit de un duh străin: Ce noapte groasă, ce noapte

12
grea!/ A bătut în fundul lumii cineva./ E cineva sau, poate, mi se pare./ Cine
umblă fără lumină,/ Fără lună, fără lumânare/ Şi s-a lovit de plopii din
grădină?. Aici, lumina îmbracă dimensiuni de credință interioară într-o forță
supraomenescă, de care eul poetic crede că oamenirea trebuie să se lase călăuzită pentru
a nu cădea pradă limitelor pământescului. Aceste limite sunt reprezentate de simbolul
plopi, iar lumina capătă alte 2 forme: lună și lumânare. Utilizarea acestor elemente de
către autor are ca scop reliefarea ideii că omul trebuie să aibă credință, indifferent de
provenineța sau forma acesteia.

Întânirea cu cel care a fugit de pe cruce sugerează un act de iluminare spirituală

pentru ființa pustiită și izolată într-un univers al decrepitudinii totale. Condiția eului liric
este, inițial, definite printr-un spațiu în care bântuie moartea, în care au putrezit și
lacătul și cheia. Apariția unui vizitator ostenit este resimțită ca o dureroasă imixtiune,
căci loviturile în zid au ecou în carnea eului liric, iar intrusul îi citește cugetele toate.

Psalmii lui Arghezi ne prezintă lumina cu un vis divin venit din subconștientul
ființei.

4.4 Lumina în poezia ,,Lumină Lină”

Titlul poeziei este o metaforă care sugerează aspiraţia eului liric spre atingerea
perfecţiunii prin creaţie, fiind alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, „lumină”,
determinat de un epitet sugestiv, „lină”. Metafora titlului este inedită şi prin aliteraţia
l - l, care sugerează profunzimea stărilor poetice, aşezarea eului liric într-o linişte
interioară.

Motivul luminii(Anexa 10) apare ca o reprezentare inedită a perfecțiunii, fiind

stimulatoarea creativității artistice. Poezia este o confesiune a destinului artistic bântuit
de incertitudine. Lumina este punctul final, absolutul, prin abisurile căruia orice creator
își dorește să perindeze. Simbolul albină este prototipul creatorului care este ghidat de o

13
chemare abstractă, care rezidă în a fi cauza propriului eșec: Cu aripa-n țărână și în vis,/
Strânge la piept comoara ta deplină./ Cât te iubesc, frumoasa mea albină,/ Că sarcina
chemării te-a ucis !

4.5 Lumina în poezia ,,Galere”

Ca și celelalte poezii din volumul Flori de Mucigai, și aceasta transfigurează în imagini

șocante, paradoxale și pitorești aspectul cotidian, surprins în ipostazele lui de slavă și
decădere. Ființa argheziană trăiește sublime mizeria și suferința, viciile și fărădelegile,
pentru că trăiește mistic fără să știe, fără solemnitate și fără gânduri.

Motivul luminii apare în cadrul metaforei clăbuci de lumină, care sintetizează

sugestiv sensul fragilității, al transformării rapide, al invaziei, dar și pe cel al nefireștii
incandescențe, sensuri cuprinse într-un lexem pe cât de neconvențional în planul
limbajului liric, pe atât de limpede ca semnificație. Lumina în acest context semnifică
speranță și libertate.

Lumina(Anexa11) lui Arghezi iese din tiparele clișeice, devenind mai mult decât
un ideal. Lumina în percepția lui Tudor Arghezi devine inspirație, eternitate, artă.
Arghezi își construiește tronul în nemurire prin lumină.

Capitolul V

Concluzii

Întunericul și lumina au fost folosite ca simboluri în literatura mondială de-a lungul

istoriei omenirii, de la proclamarea divină „Să fie lumină” din prima carte a
Bibliei, până la pasaje îngrozitoare ale pierderii în literatura contemporană.

14
 Întunericul și lumina în canonul clasic reprezintă de obicei două forțe opuse ale
naturii, fie binele și răul, cunoașterea și ignoranța, iubirea și ura sau fericirea și
disperarea.
Lumina este, în esență, un element abstract. Poeții literaturii române reușesc
să interpreteze semnificațiile acestui simbol în vari moduri. Această analiză
transfigurează semnificația luminii, de la catalogarea acesteia ca opusul
întunericului, până la lumina-parte componentă a întunericului.

Acest simbol complex continuă să fie valorificat în literatura

contemporană, cu semnificația de imortalitate, genialitate și inspirație. În culturile
moderne, lumina este un simbol străvechi al înțelegerii și gândirii intelectuale: este
opusul ignoranței.
Lumina este un element indispensabil literaturii universale, fiind reflecția
conceptului de proveniență divină a spiritului creator. Lumina este sursa vieții, iar viața
este sursa literaturii.

Bibliografie

1. Anca Sîrghie, Lucian Blaga și ultima lui muză

2. Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga
3. Nicolae Bolotă, Opera lui Arghezi
4. Ion Rotaru, Comentarii și analize literare

Webografia

1. http://ltcaracuseniivechi.educ.md/wp-content/uploads/sites/412/2017/11/
Rotaru_Ion_-_Comentarii_si_analize_lit_Cartea-min.pdf
2. http://articole.famouswhy.ro/universul_liric_al_lui_lucian_blaga/
3. https://referatenoi.ro/repere-de-analiza-a-operei-poetului-tudor-arghezi/
4. http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/blaga.php
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Metamorfoz%C4%83

15
16