Istoria Bibliotecilor Liceului Laurian D PDF

UNIVERSITATEA ,,BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOZOFIE
ŞTIINŢE ALE INFORMĂRII ŞI DOCUMENTĂRII
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Valentin Şerdan-Orga

Absolvent,
Hriscu Alexandru
Cluj-Napoca
2018
UNIVERSITATEA ,,BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOZOFIE
ŞTIINŢE ALE INFORMĂRII ŞI DOCUMENTĂRII
Istoria bibliotecilor Liceului ,,Laurian” din Botoşani

1859 - 1932
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Valentin Şerdan-Orga
Absolvent,
Hriscu Alexandru
Cluj-Napoca
2018
1
CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I. Incursiune în istoria învăţământului public din orașul Botoșani……….6
CAPITOLUL II. Înfiinţarea şi dezvoltarea liceului din Botoşani, împreună cu biblioteca
acestuia……………………………………………………………………………………….10
II.1. Faza de început – Gimnaziul.................................................................................10
II.2. Formarea Liceului…………………………………..............................................13
II.3. Fuzionarea Bibliotecii publice a oraşului Botoşani cu Biblioteca Liceului de Băieţi
…………………………..…………………………………………………………………….21
CAPITOLUL III. Liceul de Băieţi din Botoşani mutat în noul palat……………………26
III.1. Liceul de la Botoşani capătă un patron spiritual………….…………………….30
III.2. Transferul elevului Nicolae Iorga de la Liceul ,,Laurian” din Botoşani, la cel din
Iaşi…………………………………………………………………………………………….30
III.3. Implicarea Liceului ,,Laurian” la înfiinţarea Externatului Secundar de fete
(ulterior Liceul de Fete ,,Carmen Sylva”)………………………………………………….…31
III.4. Vremuri nefaste pentru Liceul din Botoşani, dar şi pentru comunitatea
botoşăneană…………………………………………………………………………………...32
III.5. Legea pentru refacerea clădirilor şcolare primare şi înfiinţarea ,,Casei Şcoalelor”,
operă a ministrului Instrucţiunii Publice Petre Poni şi Reforma Învăţământului realizată de
Spiru Haret……………………………………………………………………………………35
CAPITOLUL IV. Pasul bibliotecii Liceului ,,Laurian” spre noul secol XX…...………..38
IV.1. Jubileul Liceului ,,Laurian” la împlinirea celor de 50 ani de existenţă…....……41
CAPITOLUL V. România, Primul Război Mondial şi dezastrul Liceului ,,Laurian” din
Botoşani……………………………………………………………………………….……...45
V.1. Marele incendiu ce a mistuit palatul Liceului şi zestrea acestuia…………......…49
CAPITOLUL VI. Refacerea palatului şi a zestrei Liceului ,,Laurian” din Botoşani…...51
VI.1. Refacerea Bibliotecii ,,Mihai Eminescu” de către elevi……….…………….…52
VI.2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii ,,Avântul”……………....……............54
VI.3. Palatul liceului refăcut. Un nou internat………...……………………….…….57
VI.4. Continuarea refacerii zestrei Liceului ,,Laurian”……………..……………….58
CAPITOLUL VII. Fondarea Bibliotecii ,,Profesor Ion Simionescu”………….………...60
2
CAPITOLUL VIII. Analiza catalogului de bibliotecă a Bibliotecii Liceului ,,Laurian” pe
baza Anuarelor liceului pe anii 1922-1925……………………………………………..…..62
CONCLUZII............................................................................................................................66
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................68
ANEXE
3
INTRODUCERE
MOTTO: ,,Cărţile au ochii stinşi. O bibliotecă frecventată zilnic este cu totul

altceva. Fiecare volum pare treaz şi în aşteptare. Sunt, în rafturi, cărţi necitite de mult, dar
care nu se plictisesc aşteptând, căci ştiu că o mână expertă le va adăposti într-un târziu, le
va răsfoi sau le va muta pe noptieră. Răbdarea cărţilor e infinit mai mare decât a oamenilor.
Ele s-au obişnuit să vadă chiar şi secole scurgându-se unele după altele.”
( Nicolae Manolescu, ,,Cărţile au suflet”)
Bibliotecarul, profesionistul din bibliotecă, nu este un simplu slujbaş care distribuie
cartea cititorilor, ci este un agent cultural şi educaţional pentru aceştia. El ştie să selecteze
din multitudinea de documente pe cele mai valoroase şi să le difuzeze în rândul celor care
le citesc. Totodată, el caută să înţeleagă psihologia şi personalitatea fiecărui beneficiar,
cultivându-i în inimă, în permanenţă, iubirea faţă de carte, de lectură.
Am ales această temă deoarece sunt un mare pasionat al istoriei locale a
Botoșaniului, oraşul meu natal, dar și pentru că studiind Biblioteconomia, am dorit să fac o
muncă de cercetare riguroasă despre bibliotecile Colegiului Național ,,A. T. Laurian”
Botoşani, una din instituţiile de învăţământ cu tradiţie din judeţ, care funcţionează încă de
peste 150 de ani şi care a scos de pe băncile şcolii oameni de seamă precum istoricul
Nicolae Iorga, matematicianul Octav Onicesu, scriitorul Constantin Gane, savantul Ion
Simionescu, avocatul Eugen Neculau, etc.
În urma documentării mele privind monografia Liceului Laurian din anul 1999,
făcută la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale - secția Botoșani, dar şi la Biblioteca
Centrală Universitară ,,Lucian Blaga” Cluj-Napoca, acolo unde am și făcut cea mai mare
parte a cercetării, am constatat că arhiva Liceului prezintă lipsuri pe perioade foarte mari
de timp din cauza dezastrelor la care a fost expusă împreună cu sediul Liceului.
Principalele surse primare despre bibliotecile Liceului și nu numai, le-am preluat
din notele de subsol din diverse lucrări despre orașul Botoșani (care pot fi consultate la
pagina bibliografiei lucrării), despre cultura și istoria învățământului orașului și județului
Botoșani, din diverse periodice locale, naționale, din prima monografie a Liceului scrisă în
1959 (la 100 de ani de la înfiinşarea Liceului, la început numit Gimnaziu) şi din a doua
monografie a Liceului ,,Laurian” din Botoșani scrisă în 1999, mult mai completă, cu note
de subsol importante, scrisă fără ideologizări politice precum cea din 1959.
4
De asemenea, am descoperit informaţii despre aceste biblioteci și în gazetele locale,
în care se specifică faptul că unii oameni mărinimoși au făcut diverse donații bibliotecilor
Liceului în bani sau chiar în volume de carte.
De asemenea, documentându-mă pe această temă, am încercat să aduc o completare
monografiei din 1999 unde a fost cazul, punctând principalele evenimente la care a
participat Liceul ,, Laurian” Botoșani, cum s-au schimbat unele directorate, ce au adus ele
nou pentru bibliotecile Liceului și ce poziție au avut față de acesta, am dorit să dezvolt și să
continui ideile despre aceste biblioteci ce nu au fost cercetate îndeajuns, cel mai probabil și
din lipsa de documentare sau documente.
În primele capitole ale lucrării se face o incursiune în instoria învăţământului
botoşănean, apoi, în celelalte capitole se prezintă istoricul Liceului ,,Laurian” şi a
bibliotecilor sale în perioada 1859 – 1932.
Menţionez, că această lucrare a fost realizată cu sprijinul coordonatorului ştiinţific,
Conf. univ. dr. Valentin Şerdan-Orga, căruia, cu respect, îi adresez mulţumiri cordiale.
5
CAPITOLUL I. INCURSIUNE ÎN ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PUBLIC DIN ORAŞUL BOTOŞANI
Pentru a înțelege mai bine factorii care au dus la inițiativa creării primelor școli din
târgul Botoșani, nu avem cum să nu parcurgem o pagină sumară din începutul
învățământului din oraș.
Totul se presupune că începe de la hrisovul din 27 decembrie 1759 emis de
domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) prin care este atestat învățământul „de
stat” în târgul Botoșani, susținut ȋntr-o școală domnească ȋnființatǎ de cǎtre acesta.
Documentul ne relatează următoarele: ,,De vremece ne am încredințat Domnia Mea că la
târgul Botoșanii este trebuință ca să fie o școală domnească pentru învățătura copiilor,
după cum au fost și mai înainte, iată dar și Domnia Mea am dat voie să se facă această
școală la târgul Botoșani. Și s-au poroncit la Vornicul de Botoșani ca să găsească dascăl
să puie la școala aceia, și pentru osteneala dascălului s-au făcut orânduiala din banii
Botoșanilor, adică din tot sfertul de 5 lei, care bani să deie Vornicul de Botoșani, de vrem
ce i se ține de samă socoteală. Așișderea am mai făcut Domnia Mea milă cu dascalul ce va
fi la școala aceasta; întâi el să fie scutit de bir pe capul lui și de toate alte dări și angării
oricâte ar fi pre alții în țara Domniei Mele, el nimănui nimică să nu deie...”.1
Dupǎ ani, Grigore Ghica al III-lea (1764-1767), fiind ajuns pe tronul Moldovei,
începe sǎ modernizeze învățământul dar și Academia Domnească de la Iași, în spirit
occidental, dându-le noi valențe spre modernism și înflorire culturală.
Astfel, acesta emite un document prin care dispune a se înființa două școli de limbă
greacă la Botoșani, Galați și Focșani, dascăli fiind emeriții negustori locali (ceea ce era o
noutate, deoarece până la acea vreme doar boierii veliți aveau această onoare) și douăzeci
de școli românești (trei la episcopie și douăzeci și trei în capitalele ținuturilor)2, plata
dascălilor fiind de 120 de lei.
Autorul primei monografii a Botoşanilor, membru de onoare al Academiei Române,
Artur Gorovei, precizeazǎ ȋn lucrarea sa cǎ nu se știe nimic referitor la organizarea acestor
şcoli, neexistând documente în acest sens.
Ulterior, un alt istoric al orașului, Ștefan Ciubotaru în scrierea sa ,,Pagini din
istoria învățământului botoșănean 1759-1948”, editată la editura Litera la pagina 40,
1
Artur Gorovei, Monografia Oraşului Botoşani, Ediţia Primăriei de Botoşani, Fălticeni, 1924, p. 338.
2
Mihai Ioan, Nistorică Sorin, Onofrei Ioan, Istoria Liceului "Laurian" din Botoşani. Axa, Botoșani, 1999, p.
10 apud Bârsănescu Ştefan, Bârsănescu Florela, Educaţia, învăţămîntul, gîndirea pedagogică din România,
dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 40.
6
afirmă că predarea se făcea pe baza cărții bisericești iar elevii ȋnvǎțau și principalele
noțiuni de aritmetică, ținând cont de faptul că târgul avea, în a doua jumătate a secolului
XVII, câteva biserici de rit creștin ortodox, trei dintre ele ridicate prin mărinimia și
pomenirea domnitorilor Moldovei, acestea fiind: ctitoria lui Ștefan cel Mare- mănăstirea
Popăuți (1496), ctitoriile doamnei Moldovei Elena Rareș- biserica cu hramul Sfântul
Gheorghe (1551) și biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului cunoscută ca Uspenia
(1552). În dughenile celei din urmă biserici s-a închegat un adevărat focar de alfabetizare a
tineretului târgului, și nu numai, care aveau posibilitatea de a frecventa aceste cursuri,
precum relatează hrisovul din anul 1796, emis de domnitorul Mihai Șuțu (1793-1795):
,,[…] Deci luând samă Domnia Me că în târgul Botoșani nu se află școală și socotind că
se cade, n-am lăsat a nu se rândui și acolo o școală și dascal Elinesc și spre întemeerea
acestei școale cu sfatul Preosfinției sale Mitropolitului Chir Iacov, și a dumisale veliților
boeri, ia să dăm danie și afierosim pe biserica de obștie ce se numește Ospenia la care să
prăznuește Adormirea Prea Curatei Maicei Dumnezăului nostru, ca să fie la școala de
acolo dimpreună cu toate dughenile și afierosirea ce are și va avea de acum înainte
această biserică și rânduim Domnia Me și Epitropi atât asupra școalei cât și asupra
bisericei […] ci va prisosi afară din trebuința bisericii să aibă a agiuta pe ucenicii săraci
iubitori de învățătură care vor năzui la acea școală, și oricând va veni la lipsă de dascal
Elinescu să aibă a arăta la Preasfinția sa părintele Mitropolitul și la Dumnealor Epitropii
școalei cei mari de aicea din Eși (Iași), ca să orânduiască dascal de aice și leafa
dascalului Elinesc cât și a dascalului de carte bisericească și de carte moldovenească să
se deie din venitul școalelor nelipsit, și spre agiutoriul școalei aceștia, hotărâm Domnia
Me ca să aibă şi doisprezece liude scutelnici. Drept aceia poroncim Domnia Mea D-tale
VelVisternic ca să-i treci la izvodul de scutelnici, ce este cu pecetea gospodîn Visterie și
să-i aibă nesmintiți de acum înainte. Poftim dar Domnia Mea pe alți frați luminați Domni
pe cari Sfântul Dumnezeu îi va orândui în urma noastră la Domnia acestei țări, să nu
strice această rânduială, ci mai vârtos să o întărească, pentru a domniilor sale veșnică
pomenire.
Scrisu-s’au hrisovul acesta la scaunul Domniei Mele, în oralul Eșii, ăntru cea
dintăiu domnie a noastră la Moldavia, în anul al doilea. La let 1796 fevr. 15.”3
Între timp numărul elevilor s-a mărit, astfel, peste unsprezece ani, noul domnitor pe
scaunul Moldovei, Alexandru Callimachi (1795-1799), la cererea epitropilor Teodori
3
Artur Gorovei, op. cit., p. 342.
7
Mustață și Grigoraș Avram, emite hrisoavele de la 1796 și 1797 prin care crește veniturile
și resursele școlii domnești scutind ,,trei sute de boi de negoț de vamă și de cornărit4”5,
ceea ce reprezenta un câștig destul de însemnat, precizează autorul primei monografii a
orașului- Artur Gorovei la pagina 343.
Epoca fanariotă, s-a remarcat, printre altele, în Moldova, prin frecvența
schimbărilor destul de dese a domnitorilor. Prin urmare, ținutul dintre Siret și Nistru capătă
un nou domnitor- Alexandru Moruzi (1802-1806) care observând creşterea considerabilǎ a
numărului elevilor, dispune la 17 august 1806 să se adauge sumei de 620 încă 250 de lei, și
totodată 300 de lei anual din veniturile Doamnei, pe care le trăgea de la Botoșani, aceste
sume de bani adăugându-se la venitul școlii din curtea bisericii Uspenia. 6
În urma jalbei poporenilor către domnitor din 5 martie 1820, din cauza faptului că
școala nu mai funcționa, domnitorul Mihail Șuțu (1819-1821) consemna: „[...] De la o
vreme cuprinderea venitului și a miluirei ce avea (școala) smintindu-se și perzăndu-se au
venit și școala în zăticuire și cu totul în nelucrare”, și în dorința de “a aduce în ființă un
lucru ca acesta de trebuniță”, urmând să dea ordine ca din venitul școlilor din Iași să se
dea anual câte 750 de lei la Școala Domnească din Botoșani, și din venitul târgului, pe care
Doamna îl încasa, să se dea înca 300 de lei. 7 Pentru a ridica iarăși veniturile școlii,
domnitorul dispune ca să se dea școlii ,,venitul vătăjiei de harabagii8 din târgul Botoșanii,
care dinainte este dat afierosire9 biserecei Ospeniei și școalei”.10 Procedând ȋn acest fel va
scuti școala de plata vamei și a impozitului pe vite și va impune ca epitropii școlii să fie
dintre ,,boeri și negustori orășăni, și să se plătească dascăli pentru limbă elinească, pentru
limbă grecească și cea moldovenească.”11
Din cauza lipsei documentelor, nu mai avem nici o mențiune despre această școala,
până abia după vreo 10 ani, însă sunt consemnate alte școli pe care târgul le-a avut în
vechime și care sunt doar menționate, coagulate în jurul bisericilor ortodoxe, una fiind
școala de psaltichie din curtea bisericii Sfântul Dumitru amintită ,,într-o scrisoare a
spătarului Calimachi adresată bisericii Sfânta Parascheva în 1802”12, iar cealaltă din
4
Impozit pe vite.
5
Ibidem, p. 343.
6
Ibidem, p. 344.
7
Ibidem.
8
Căruțaș, cărăuș.
9
Spre cheltuire.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
12
Ștefan Ciubotaru, Din trecutul școlii botoșănene. Profesori. Învățători. Mărturii, Axa, Botoșani, 1997, p.
14-15.
8
,,ținutul bisericii Trei Ierarhi”, atestată prin 1814 ȋntr-un zapis al poporenilor din mahalaua
Vrăbienilor.13
Anii esențiali ai școlilor din Principatele Române, încă neunite, încep atunci când
este emis Regulamentul Organic prin care s-au pus bazele învățământului public, și nu
numai, prin înființarea, controlarea și organizarea de școli primare în orașe și sate, limba
de predare fiind româna, studiată îndeaproape și în clasele ,,umanionare”, numite ulterior
învățământ secundar.14
În urma aplicării Regulamentului Organic, învățătorul Anton Velini este repartizat
la școala târgului Botoșani în urma absolvirii examenului cursurilor de pedagogie de la
Iași. 15 Astfel, Botoșanii capătă primul dascăl ,,cu acte în regulă”, de origine italiană,
urmând între timp să-și românizeze numele în Gheorghiu (cu care va și apărea în primele
acte emise de școală), pentru a-și putea continua studiile pedagogice, fiind scutit de taxele
de străin.16 Acest pionier al învățământului primar cere Eforiei târgului Botoșani, la venirea
sa, cele trebuincioase desfășurării cursurilor și primește ca local de școală o cameră într-o
casă din curtea bisericii Sfântul Dumitru, un loc istoric pentru oraș ȋn zilele noastre.
Documentul complet al primului inventar al școlii, ce valora ,,747 lei și 20 de parale”17
datoritǎ importanței sale istorice preciza: “12 scaune nemișcătoare, 12 mese nemișcătoare,
16 telegrafuri, 15 cercuri de fier cu cârligele lor de atârnat, 42 macavale, 20 arătătoare, 2
mese mișcătoare, 3 scaune mișcătoare, 3 tabele, 1 catedră, 16 table de tiniche, 1 clopoțel,
1 fluer mic. De aceste este neapărată trebuință.”18 Iar lista continuă cu niște indicații-
“Meremetul19caselor: Fereștrele câte cu două rânduri, Păretele odăiei cei mici de scos
afară, meremetul cuhnii, Pe dinainte gard și poartă, Sobele meremetisite, Tencuite și
văruite toate casele.”20 În acea cameră, se spune că a funcționat și vechea școală
domnească amintită mai sus, mutată din curtea bisericii Uspenia.
Numirea Eforului școlii nu a întârziat să apară, astfel, la 1 noiembrie 1832,
Epitropia Învățăturilor Publice a decis să-l numească pe Alecu Calimach, vornicul de
Stâncești, ca epitrop21, luând ființǎ totodatǎ Școala Publică de Băieți numărul 1 din târgul
Botoșani.
13
Ibidem.
14
Mihai Ioan, et. al., op.cit., p. 12.
15
Ștefan Ciubotaru, op. cit, p. 51.
16
Ibidem.
17
Artur Gorovei, op. cit, p. 350.
18
Ibidem.
19
Reparație.
20
Ibidem, p. 350.
21
Ibidem, p. 353.
9
CAPITOLUL II. ÎNFIINŢAREA ŞI DEZVOLTAREA LICEULUI
DIN BOTOŞANI, ÎMPREUNĂ CU BIBLIOTECA ACESTUIA
II.1. Faza de început- Gimnaziul

Istoria liceului începe după Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 ȋnfǎptuitǎ de
domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), un an fericit pentru românii de pretutindeni,
contextul internațional fiind favorabil pentru acest mare act. La 5 decembrie 1864
domnitorul promulgă legea instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în
mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi
obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani, dând sume din bugetul
proaspătului Principat Unit pentru construirea de școli, constituirea de biblioteci,
conservare a arhivelor naționale, etc.
Trebuie menționat faptul că târgul Botoşani era într-o continuǎ înflorire din cauza
comerțului ce se făcea aici, ca urmare a aplicǎrii mǎsurilor marelui Tratat de la Adrianopol
din 1829 ce garanta libertatea comerțului, târgul având o mare deschidere spre noi migrări
de populație cu diverse meserii, precum meșteșugari, comercianți de mărfuri din orient,
etc. Botoșaniul, ȋn acea vreme, era al treilea oraș ca mărime din cele ale Principatelor Unite
ale României, cu 27.174 de locuitori, Bucureștii având 121.734 de locuitori, iar Iașii
65.745 de locuitori. 22
Tinerii absolvenți ai Școlii Publice de Băieți numărul 1, după cum spune Anuarul
Liceului, erau dornici de ,,lumină”, lumină a învățăturii, și din această cauză, între anii
1852-1856, ,,idea înființării în Botoșani a unei școli secundare era mult agitată”.23
Întemeierea propriu-zisă a gimnaziului are loc odată cu ordinul numărul 6568 din
22 august 1859 semnat de ministrul Instrucțiunii Publice, D. M Alexandrescu, cu adresa
Comitetului de Inspecțiune a Școalelor Publice din Botoșani. Actul spune în felul următor:
,,Având în vedere numărul mare de școlari ce frequentă școlile primare din districtele
nordice și din dorința ce guvernul are a înlesni și a spori pe cît se poate mai mult
educațiunea nației. Ministerul crede de trebuință deschiderea unui colegiu în acea politie.
Cătră asemenea scop, Ministerul pe de o parte, a luat măsurile cuvenite pentru trimiterea
profesorilor trebuitori până la 15 Sept. viitor, spre a se putea, îndată atunci, deschide,
pentru acest an, clasa I-a, iar pe de alta pune comitetului în vedere a îngriji localul
trebuitor. Dacă, deci, clasa I-a colegială n’ar putea nici-cum încăpea în cuprinsul școalei
22
Mihai Ioan, et. al., op.cit., p. 16.
23
Anuarul Liceului Laurian din Botoșani, 1920-1921, p. 7.
10
primare de astăzi, apoi comitetul va îngriji pentru închirierea unui alt local, putînd Casa
școalelor dispune spre asemenea trebuință de o sumă anuală de 1200 (una mie două sute)
lei pentru chirie și încălzire, socotită această sumă cu ăncepere de la 1 Sept. viitor.”.24
Ministerul, după aceast ordin, a trimis o sumă de 1.200 de lei, pentru a asigura, pe lângă
cele precizate, și mobilierului sălii de clasă dar şi reparațiile localului.
Trebuie amintit faptul că arhiva a ars din cauza incendiului din 1917 și singurele
izvoare din faza de început a școlii se află în lucrarea jubiliarǎ din 1909, şi anume ,,Istoria
Liceului Laurian din Botoşani 1859 – 1909” (autorul fiind și fost director al liceului-
Nicolae Răutu) și Anuarele Liceului, editate de profesorii liceului, ȋnsǎ dosarele din arhivă
nu sunt complete din cauza rispirii lor în decursul anilor.
Deschiderea Gimnaziului trebuia să se realizeze în data de 6 septembrie, prima
duminică, asigurată de prezența Inspectorului general al școlilor, Aga T. Veisa, și a
reprezentantului Ministerului, anume D. M Alexandrescu. Cursurile au început în ziua
următoare cu un număr de 16 elevi de clasa I, într-o cameră a unei case din curtea bisericii
ortodoxe Sfântul Dumitru, iar în alta s-au desfăşurat cursurile Școlii Primare de Băieți
numărul 1.
Lucrarea monografică din 1999, scrisă de profesorii liceului, specifică unele detalii
precum: ,,avea ca dotare patru bănci de brad, o masă, un scaun de ulm și o tablă
neagră.”25 Începerea anului școlar a găsit gimnaziul doar cu doi învățători, și anume:
directorul Vasile Paulini, care preda limba latină, aritmetica, istoria naturală și desen, și
Ioan Veniamin Adrian care preda istorie, limba română și franceză.
Prima cerere de constituire a bibliotecii gimnaziului este lansată în cursul anului
școlar 1863-1864 de directorul Gheorghe Pădure, în raportul numărul 25 din 20 septembrie
1863, printr-o listă de cereri argumentate către Ministerului Instrucțiunii Publice,
propunându-se: înființarea clasei a V-a, un cabinet de chimie, o grădină botanică, un
secretar, etc.26
În anul 1874, biblioteca cuprindea 355 opuri în 444 exemplare și 457 de volume. 27
Nu se poate afirma cu precizie faptul că gimnaziul și-a făcut începerea de an școlar fără
material didactic îndrumător, deoarece se crede că din acei 1.200 de lei, s-au putut procura
cărțile necesare pentru desfășurarea orelor de alfabetizare, autorii ce au scris până în 1917
omiţând să menționeze detalii despre fazele de început ale bibliotecii. Însă, se ştie că în 15
24
Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 16.
25
Ibidem
26
S. J. A. N. secția Botoșani, Fond Liceul A. T. Laurian, dosar 19/1959, f. 9-10.
27
Nicolae Răutu, Jubileul Liceului Laurian din Botoșani, Tipografia “Renașterea”, Botoșani, 1909 , p.138.
11
ani de activitate necontenită a colegiului, exista un număr mai mult decât decent de unități
de bibliotecă, și că la 1859 erau patru gimnazii în toată Moldova, și anume 2 la Iași, una în
Bârlad, și una la Botoșani, care totalizau în total 200 de suflete. 28
Gimnaziul din târgul Botoşanilor era desemnat pentru toată zona de nord a
Moldovei, aici având posibilitatea de a se înscrie și absolvenți ai școlii primare din
Dorohoi. După insistențe pe lângă Minister, primul director al gimnaziului, Vasile Paulini,
primește răspunsul, prin ordinul telegrafic numărul 1276/1514 din 11 septembrie, prin care
,,se confirmă indicația trimisă profesorilor dorohoieni de a elibera certificate
absolvenților și de a-i îndemna să se înscrie la Gimnaziul din Botoșani pentru a-și
continua studiile.”.29 De asemenea, începând cu anul școlar 1859/1860 se vor acorda două
burse de 500 de lei pentru ,,ajutorul elevilor celor mai sârguitori și mai lipsiți” prin
ordinul Ministerului cu numărul 8214 din 3 septembrie 1859, aceste burse fiind foarte
ajutătoare pentru cei săraci și nu numai.
În data de 26 octombrie 1860 gimnaziul este mutat în casa Goilav, de pe strada
Armeană, din cauza creșterii numărului de elevi, rămânând neîncăpătoare locația din curtea
bisericii Sf. Dumitru.30 Gimnaziul a plătit pentru această locație suma de 80 de galbeni
anual, până în 1863, când s-a completat gimnaziul cu încă o clasă, anume clasa a IV-a,
moment în care această clădire a devenit neîncăpătoare, gimnaziul orientându-se din nou
spre un alt spațiu de închiriat.31 În acele vremuri, învățătorii erau și bibliotecari, aceștia
fiind obligați să aibă în pază toată recuzita școlară, răspunzând cu salariul, în caz de
pierdere.
Anul școlar 1862-1863 se deschide la data de 25 septembrie, Ministerul
Instrucțiunii Publice, trimițând constant reglementări, care hotărăsc ca din ianuarie 1863,
elevii să fie notați în registrele matricole, acest lucru marcând începerea marilor
consemnări ale gimnaziului: ,,după alfabetulu connumelui spre a se putea găsi, cu
înlesnire atâtu cu notele de etate, de religiune, profesia părinților, domiciliulu, etc.”32
Totodată, anul 1862 aduce o schimbare la nivel de directorat, astfel locul primului
director al gimnaziului, Vasile Paulini, este cedat lui Gheorghe Țiulescu, care a
reglementat consiliul profesoral de a se întruni de două ori pe săptămână pentru diverse
hotărâri la nivel de conducere, de natură pedagogică, economică, etc.
28
Anuarul op.cit., 1930-1931, p. 27.
29
Mihai Ioan, et.al., op. cit, p. 17.
30
Ibidem., p. 18 apud Valeria Crâșmaru în Hierasus, anul V pe 1984, p. 39.
31
Ibidem.
32
Ibidem.
12
Scurta vizită a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din târgul Botoșani, se petrece în
aprilie 1863, găsind ,,67 de elevi înscriși la gimnaziu, din care 31 în clasa I, 19 în clasa a
II-a, 11 în clasa a III-a, 6 în clasa a IV-a. Românii făceau marea majoritate de 61 de elevi,
urmat de 4 armeni și 2 germani. Printre români, fiii de țărani lipseau aproape cu
desăvârșire, elevii provenind practic numai din mediul urban.”33
După vizita domnitorului, se observă o atenție tot mai mare față de Gimnaziu din
ipartea Ministerului Instrucțiunii Publice, instituție ce va acorda prin ordonanța numărul
24673, zece burse a 472 de lei anual pentru școlarii săraci și merituoși. 34
Anul forte al Gimnaziului, 1864-1865, când intră în vigoare noua și reformatoarea
lege a educației, gândită de noul ministru al Instrucțiunii Publice, Spiru Haret, ce va fi
valabilă timp de 34 de ani, care, printre multe altele, declară ministerul drept autoritate
supremă asupra școlilor, gimnaziilor și liceelor. Important este faptul că s-au desființat
Eforiile Școlare împreună cu Comitetele Școlare de inspecție. 35
II. 2. Formarea Liceului

Cererea formării Liceului, dăinuitor și astăzi, se regăsește în raportul cu numărul 57
din 19 iunie 1863, în care directorul de atunci, Gheorghe Țiulescu, dorește înființarea
cursului superior la Gimnaziul prezidat de dumnealui. 36 Ministerul Instrucțiunii Publice
răspunde prin ordonanța cu numărul 19928 din 15 iulie 1863, care specifică: ,,Până la o
nouă regulare, elevii ce voiesc a continua studiile gimnaziale superioare nu au de cît a se
înscrie la gimnaziul din Iași, care are un asemenea curs.”37
Următorul director, Gheorghe Pădure, prin raportul numărul 25 din 20 septembrie
1863, după cum spune Anuarul: ,,bine documentat, cere înființarea clasei a V-a la liceu”,
pentru care se angaja a preda gratuit, de aceea și ajunge pentru moment, singurul profesor
la acest început de ciclu liceal.
Totuși, în urma unei întruniri a profesorilor Gimnaziului, s-a redactat un proces
verbal la început de ianuarie 1865, prin care ,,se îndatoresc a preda gratuit cursurile clasei
a V-a.”38. Profesorii semnatari, ,,V. Paulini, Gh. Pădure, I. Grigorescu, C. Gh. Savinescu,
33
Nicolae Răutu, op. cit, p. 138.
34
Anuarul op.cit., 1921-22, p. 8.
35
Ibidem.
36
Nicolae Răutu, op. cit., p. 28.
37
Ibidem.
38
Anuarul op.cit.,1921-22, p. 34.
13
P. Mettey, Marian Hinek, Giov. Blanchin și mai pe urmă Iconomoul I. Pârvu.” 39, au vrut
numaidecât înființarea acestui ciclu la Gimnaziu, nedorind pe moment vreo remunerație
bănească pentru această muncă. Acest act a fost luat în considerație de Minsterul
Instrucțiunii Publice, cererea fiind aprobată, urmând ca la începutul anului 1865 să se
deschidă cursurile clasei a V-a, iar la deschiderea noului an școlar 1865-1866 să capete pe
lânga clasa a V-a și clasa a VI-a.40 Luna septembrie debutează cu alegerea diriginților
pentru gimnaziu, dar și pentru proaspătul curs de liceu, și în urma acestui fapt, iconomul
Ioan Pârvu devine diriginte pentru clasa a V-a, iar fostul director Vasile Paulini, pentru
clasa a VI-a.41 Profesorii semnatari, urmează să redacteze un alt proces verbal, cu numărul
17 din 16 septembrie 1865, în care se angajau în a preda gratuit la clasele de liceu ,,fiecare
obiectul său până la hotărârea Ministerului.”42
Totul deturnează într-un mod nefast pentru profesorii semnatari, în momentul când
propun din nou Ministerului printr-un proces verbal, din noiembrie 1865, să predea gratuit
în continuare la ciclului liceal, cu singura condiție, ca în următorul buget propus de
Minister pentru Gimnaziu, să se regăsească și ,,fondurile trebuincioase pentru întreținerea
liceului.”43 Ca urmare, s-a admis legitimitatea diriginților la clasele de liceu, însă nu și
schimbarea numelui din Gimnaziu în Liceu conform legii, iar în bugetul atribuit
Gimnaziului nu s-au regăsit ,,fondurile trebuincioase pentru întreținerea liceului.”44.
Profesorii, înverșunându-se de răspunusul Ministerului, refuză a mai preda gratuit la ciclul
liceal, acest lucru fiind consemnat într-un proces verbal datat cu 1 martie 1866, ce avea ca
urmare, transmis către Minister, prin direcțiunea Gimnaziului. 45
Ministerul Instrucțiunii Publice răspunde direcțiunii Gimnaziului după două luni și
le face cunoscut următoarele, după cum notează profesorul Nicolae Răutu în cartea sa
jubiliară de 50 de ani a Liceului: ,,profesorii trebuie să continuie predarea gratuită, fiind
greu a se numi atunci alții.”46. Același profesor scria (în urma cercetării documentelor din
arhiva liceului, care la 1908-1909 era cât se poate de completă): ,,Ei consimt, dar nu se
vede din acte că clasele superioare ar mai fi continuat până la examen.”47
39
Ibidem.
40
Ibidem.
41
Ibidem.
42
43
Ibidem, p.40.
44
45
Ibidem.
46
Ibidem.
47
Ibidem.
14
În septembrie 1866, Gimnaziul deținea doar patru clase48, putându-se observa că
profesorii au pus în practică decizia lor din ultimul proces verbal și nu au mai predat în
continuare gratuit, din cauza refuzului ,,politicos” al Ministerului de a finanța crearea
ciclului liceal.
Odată cu începerea anului școlar 1867-1868, noul director Ioan Grigorescu va
continua aceeași politică pe lângă Minister de a se înființa ciclul liceal la Gimnaziu, însă
susține ideea și în Consiliul Comunal al Botoșaniului în calitatea sa de consilier comunal,
pentru a avea ajutorul și susținerea necesară.
Din toate cercetările mele, în urma consultării anuarelor și cărților jubiliare scrise
de profesorii Liceului, informații din faza de început a bibliotecii nu regăsim mai deloc,
însă Nicolae Răutu, în tot aceeași carte jubiliară din 1909 ne relatează: ,,Biblioteca Liceului
din Botoșani, față cu bibliotecile altor școli similare, este mică, și afară de cîte-va
excepțiuni, cuprinde scrieri de puțină însemnătate. Vremurile i-au fost nepriincioase și,
une-ori, mai nepriincioși oamenii. Așa cum este, ea s-a format pe‘ncetul, începând încă cu
primii ani ai Gimnaziului, și și-a luat naștere prin publicațiuni trimise ocazional de
Ministerul Instrucțiunii. Îmbogățirea ei s’a cerut pe rând de cătră directori dar cererile au
rămas întotdeauna fără rezultat.”49
Notele mai însemnate vor începe abia după anul 1882, când vom relata mai pe larg,
până atungi este esențial a parcurge pagini din istoria acestui liceu, pentru a înțelege mai
bine cum s-a dezvoltat și biblioteca acesteia, și cine a contribuit la mărirea colecțiilor.
Trebuie menționate intervențiile profesorilor pe lângă Consiliul Comunal al
orașului, în urma voturilor din cadrul ședinței din 23 decembrie 1867, fiind acordată
Gimnaziului suma de 3.000 de lei pentru cheltuielile neapărate, precum lemne de foc,
întreținerea localului, etc.50
Veștile bune nu au întârziat să apară, astfel, în urma unui proces verbal din 4
ianuarie 1868, dascălii Gh. Savinescu, Gh. Pădure, Em. Leonescu, P. Mettey, dr. Hynek și
Giov. Blanchin s-au oferit a preda gratuit, cu singura condiție ca Ministerul Instrucțiunii
Publice să ,,admită oficial deschiderea cursului superior, care deocamdată va începe cu
două clase, a V-a și a VI-a”.51 Lucrurile înaintând, la data de 15 ianuarie 1868, prin
raportul directoratului cu numărul 33, se promite deschiderea ulterioară a claselor a V-a și
a VI-a, Ministerul mulțumind profesorilor pentru faptul că au predat gratuit cursurile
48
Ibidem.
49
Ibidem, p.138
50
Ibidem, p.36.
51
Ibidem, p.30.
15
superioare. Printr-un răspuns cu numărul 713 din 19 ianuarie 186852, se mai preciza că se
vor prevedea sumele necesare pentru întreținerea Liceului, toate acestea fiind semnate de
ministrul Instrucțiunii Publice, Vasile Alexandrescu Urechia.
Ministerul Instrucțiunii s-a ținut de cuvânt de această dată, și astfel s-a transformat
Gimnaziul de la Botoșani în Liceu, după multe încercări și lungi așteptări din partea
direcțiunii și a profesorilor. Prin ordinul Ministerial cu numărul 4533 din 3 mai 1868, se
face cunoscut direcțiunii faptul că s-a discutat despre transformarea Gimnaziului în Liceu,
și că toate fondurile necesare au fost prevăzute. 53 Totul urmează să se adeverească, în urma
bugetului transmis Gimnaziului, prin ordinul ministerial cu numărul 5234 din 25 mai 1868,
în care este trecută și înființarea cursului superior, adică a liceului, și se acordă suma de
44.279 de lei și 88 de bani, urmând ca directorului să i se ofere anual o remunerație
bănească de 888 de lei și 88 de bani. 54
În urma ordinului ministerial cu numărul 10356 din 18 iunie 1868, se pun la punct
lucruri de natură administrativă odată cu deschiderea oficială a Liceului, la începerea
anului școlar 1868-1869, urmând ca înscrierile pentru clasa a VII-a să se realizeze pe 1
septembrie 1868.55 În urma acestor evenimente grandioase, merită notate remarcile
profesorului Nicolae Răutu: ,,Din cele până acum vedem că lupta pentru transformarea
Gimnaziului în Liceu a fost lungă și grea, cu mult mai grea decît cea pentru înființarea
Gimnaziului. Și meritul mare în această luptă, dusă cu atâta îndîrjire, îl au profesorii și, în
deosebi, acei profesori cari ani de zile și’n repetate rînduri, și-au oferit munca lor
gratuită, necălăuziți de alt imbold decît dragostea pentru cultură și pentru deșteptarea
neamului. Găsim încă de pe atunci pilde frumoase de muncă și de jertfire în lumea
profesorală, cu deosebire la Botoșani. Și din rodul jertfirii și al devotamentului lor ne-am
folosit și ne folosim cu toții.”56
După înființarea propriu-zisă a Liceului, se vor face schimbări administrative în
cadrul acestuia, astfel va fi pensionat primul director al Gimnaziului, Vasile Paulini, în
luna februarie 1868, în locul lui va preda limba română și latină Nicolae Codreanu, care
fusese profesor și apoi director la Gimnaziului din Focșani. 57
În anul 1868 va fi angajat primul secretar al Liceului, în urma intervențiilor la
Minister, astfel, prin ordonanța cu numărul 6314 din 17 iunie 1868, se va adăuga la bugetul
52
Ibidem.
53
Ibidem.
54
Ibidem.
55
Ibidem, p. 31.
56
Ibidem, p. 31-32.
57
Ibidem, p. 33.
16
Liceului suma necesară pentru achitarea salariului acestuia. 58 Din cauza neajunsurilor
bănești din partea Ministerului, directoratul tânărului Liceu face o cerere către Prefectura
orașului Botoșani prin care se cer sume pentru a se construi un local nou pentru Liceu,
sume de bani pentru cabinete și pentru bursele elevilor. 59 Răspunsul Prefecturii nu întârzie
să apară, astfel se vor aloca pentru bugetul anului următor fondurile necesare de bani, cu
următoarele remarci: ,,1. 2000 (două mii) lei pentru Cabinetul de fizică și chimie; 2. 1440
(unamiepatrusutepatruzeci) lei pentrubursele a 12 elevi săraci, a cîte 120 lei anual fie-
care; 3. Pentru clădirea Liceului se păstrează suma de 23104 lei alocați în bugetul anului
actual 1869, că tot o asemenea sumă s’a prevăzut și în budgetul anului viitor, și ca, de
îndată ce vor fi toți banii trebuitori, se va ținea cuvenită licitație. Se spune că s-a mijlocit
și la Primărie, ca să se dea gratuit locul de clădire.”60
Din documente se poate vedea că până în acești ani nici măcar nu s-a pomenit de
biblioteca Gimnaziului și apoi a Liceului, alte lucruri aveau poate că o importanță mai
mare decât aceasta, ținând cont că Gimnaziul s-a tot mutat dintr-un local în altul din cauza
lipsei de spațiu, deci, după cum ne relatează Nicolae Răutu în 1909, mărirea efectivă a
bibliotecii Liceului s-a realizat doar prin donațiile de exemplare din partea Ministerului
Instrucțiunii Publice, neexistând relatări sau documente referitoare la unele presupuse acte
de caritate din partea unor persoane.
Prefectura și Consiliul Comunal al orașului Botoșani au avut o importanță
extraordinară în ajutorarea Gimnaziului și mai apoi a proaspătului Liceu, după câte putem
vedea unele lucruri nici nu se puteau realiza fără ajutorul acestora. Drept urmare, numărul
elevilor este în creștere, atingând numărul de 167 în anul școlar 1869-1870, în al doilea an
de existență se aflându-se 7 elevi în clasa a VI-a și 5 elevi în clasa a VII-a de liceu.
Odată cu înființarea ciclului superior, Liceul va trece prin încercări grele din cauza
implicării în politică a profesorilor Liceului, fiind aplicate sancțiuni din partea
Ministerului. Astfel, la 1 noiembrie 1868, ministrul Instrucțiunii Publice, Dimitrie Gusti,
trimite adrese prin care atrage atenția profesorilor școlilor, că în urma vizitei dumnealui ,,se
țin discursuri de unii membri ai corpului didacticu, ba chiar și de școlari, discursuri în
care se fac felurite alusiuni politice” și că conducătorii țării nu doreau decât ca ,,să se
58
Ibidem.
59
Ibidem, p. 35.
60
Ibidem, p. 36.
17
crească copiii în frica lui Dumnezeu, învățând a se închina la altarele strămoșești și a se
lumina inteligența prin învățământ”.61
În urma unei petiții către Minister din aprilie 1871, semnată de vreo 12-15 cetățeni
din orașul Botoșani62, se atrage atenția asupra faptului că profesorii Liceului se ocupă de
politică, librărie, ziaristică și de alegeri, care aveau loc concomitent cu anul școlar 1871-
1872, și se cerea sancționarea profesorilor Emil Leonescu, Alexandru Lambrior și Ion
Mărgineanu, dar și a institutorului Constantin Gallin. 63 Ministerul întocmește o comisie,
prezidată de Prefectul județului și revizorul școlar, pentru a analiza activitatea dascălilor
vizați și suspectați de partizanat politic, iar ,,la primele ore ale dimineții de 30 aprilie,
comisiunea intră pe la ore, întrerupe activitatea școlară normală și încearcă chiar a
examina elevii, fapt ce nemulțumește profund profesorii care reacționează imediat
telegrafiind ministrului și cerându-i o anchetă legală, în conformitate cu articolul 398 din
lege”64, notează profesorii Liceului ce au editat monografia din 1999. Comportamentul
profesorilor a fost sancționat, profesorii în cauză fiind destituiți din funcție printr-o
telegramă ministerială, din data de 5 mai 1871, Liceul rămânând doar cu doi profesori de
naționalitate străină, P. Mattey și doctorul Hynek. 65 Totuși, în apărarea profesorilor
destituiți, sar în ajutor, protestând contra ilegalei sancțiuni, colegii de catedră de la Liceu,
aceștia declarând: ,,pedeapsa este nelegală, culpapilitatea nu este aprobată conform
articolului 398 din lege și ancheta este necompetentă.”66 Aceste cauze, după cum se
notează, au dus la scăderea numărului de elevi și a fost ,,un sdruncin moral al liceului”67,
dar nu s-au considerat a fi un fenomene foarte grave, deoarece s-au întâmplat și prin alte
licee din țară în acei ani, partizanatul politic provocând ,,în școli atâtea nemulțumiri din
aceiași cauză”.68
Următorul factor nefavorabil Liceului din Botoșani, a fost faptul că era la un pas de
a fi desființat, printr-o idee de proiect al Ministerului Instrucțiunii Publice, probabil din
cauza unor restrângeri bugetare. Nu s-au păstrat în scris discuțiile din cadrul ședinței
ministeriale, se știe doar că deputatul din partea Botoșanilor, V. Nicolescu, ar fi convins
prin intervenția dumnealui respingerea acestui proiect 69, direct din faza discuțiilor. În urma
61
62
Ibidem.
63
64
65
Anuarul op.cit., l921-22, p. 10.
66
Ibidem.
67
Ibidem.
68
Ibidem.
69
Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 32.
18
acestor întâmplări, Prefectura Județului Botoșani, nu a mai dorit să cotizeze cu suma de
4.000 de lei destinată întreținerii Liceului, printr-o adresă din ianuarie 1875 prin care se
preciza: ,,pe considerente că de la guvern s-a depus în Cameră un proect de lege pentru
desființarea Liceului local.”70
După cum se consemnează în anul școlar 1875/1876, a doua vizită a domnitorului
Carol I din 15 octombrie 1875, găsește o frecvență bună de circa 237 de școlari71, o
bibliotecă a Liceului bine dotată, unitatea școlară reușind să se refacă destul de repede
după pierderea profesorilor destituiți, în locul unora venind alții, iar o parte reabilitându-se
și revenind în corpul profesoral.
În ianuarie 1874 este făcut primul inventar sumar al bibliotecii, rezultat tocmai de la
înființarea Gimnaziului în 1859: ,,355 de opuri și 457 de volume”.72 Mai multe informații
despre această biblioteca a Liceului din Botoșani nu avem la această perioadă, însă ne
putem da seama că era o bibliotecă școlară, pedagogică, ce conținea lecturi ușoare, cărți
pentru alfabetizare, dar și lecturi mai savante pentru profesorii Liceului.
Pe lângă Liceu, mai existau în 1873 șapte școli particulare, care este foarte probabil
să fi deținut și biblioteci. Aceste școli erau: ,,1. Școala armeană de băieți, cu doi profesori,
cu 37 de elevi și cu trei clase în care însă se făceau materiile a patru clase; 2. Școala
armeană de fete, cu doi profesori, cu 1 institutor, cu 36 eleve, cu patru clase primare și o
secțiune elementară; 3. Institutul I. Mărgineanu cu 4 profe„sori, cu 13 elevi, cu 4 clase
primare și 2 gimnaziale; 4. Institutul Mironeanu, cu doi profesori, cu 10 elevi și cu 4 clase
primare;5. Pensionatul D-nei Cazimira Goilav, cu doi profesori, două institutoare, 3 elevi,
18 eleve, cu patru clase primare și 1 liceală; 6. Pensionatul Zilinischi cu 1 profesor, 2
institutrice, 15 eleve, cu patru clase primare; 7. Pensionatul Glovascha, cu 1 profesor, 2
institutrice, 15 fete, cu 4 clase primare și 1 liceală.”.73 Despre aceste pensionate se
precizează că aveau o vechime destul de mare, însă calitatea studiilor lăsa de dorit, N.
Răutu precizând că predarea era superficială: ,,rapoartele favorabile, cari de cele mai
multe erau de politeță.”.74
Așadar, Botoșaniul nu a dus lipsă de alfabetizare în a doua jumătate a secolului
XIX, fiind un oraș într-o continuă dezvoltare. S-au închegat și diverse școli particulare, din
banii străinilor desigur, din cauza numărului tot mai mare de elevi, școlile primare din oraș
70
Nicolae Răutu, op. cit., pp. 55-56.
71
Mihai Ioan, et.al., op. cit, p. 33.
72
73
Ibidem, p.51.
74
Ibidem, p.52.
19
fiind în imposibilitatea de a face față cererilor de înscriere, iar Ministerul neavând fonduri
pentru înființarea, în acei ani, de noi școli.
Odată cu anul școlar 1877-1878, numărul elevilor liceului va urma să crească
deoarece Ministerul a dispus să se înscrie elevi de la Gimnaziile din Cernăuți și Suceava
absolvenți, cu certificatele de absolvire de la acele Gimnazii. 75 Paradoxal, într-un fel sau
altul, N. Răutu consemnează acest an școlar ca fiind ,,Ca și precedentul, anul școlar 1877-
1878, e an de liniște în care Liceul merge pe drumul regulat al activității sale.”76 Această
notă parcă desprinde Liceul de frământările sociale ale vremii, și implicit, de alegerea
domnitorului Carol I de a intra în Războiul Ruso-Turc, de partea Rusiei țariste, pentru
câștigarea Independenței de stat, de mult dorită de românii de pretutindeni.
Din ceea ce se menționează, Liceul pare să nu fie afectat de acest lucru, însă mulți
dintre foștii elevi ai Liceului au participat la Războiul de Independență. Dintre cei care fac
cinste Liceului prin jertfa lor pentru Țară se disting: eroul de la reduta Grivița II,
sublocotenent Ion V. Elefterescu (1859-1878) - elev al Liceului între anii 1868-1875;
sublocotenetul Matei Eminescu (1856-1929) – elev al Liceului între anii 1868-1875, coleg
cu Ion V. Elefterescu; doctorul Gheorghe Sabin; eroul de la Verbița sublocotenentul
Dimitrie Lemnea (1850-1877), fiind elev al Liceului doar un an de zile în anul școlar 1864-
1865.77
Revenind la subiectul lucrării de față, aflăm despre bibliofilul Gheorghe
Chernbach, elev al Liceului între anii 1873-1877, care își constituie în acei ani, din
propriile economii un mic fond de carte pe care l-a numit ,,Biblioteca Muntelui Athos”. O
bibliotecă, poate destul de neînsemnată ca număr de volume, însă având grijă să-și
însemneze cărțile cu parafa ,,Biblioteca Muntelui Athos, Gh. Chernbach, elev”.78
Bibliotecile personale se vor înmulți odată cu apariția primelor librării din orașul
Botoșani, prima fiind înființată de armeanul Cristian Manea în anul 1864, care în prima
parte a activității sale de librar s-a angajat întâi în comerțul de galanterie, apoi
comercializând carte școlară în principal, însă nelipsind din oferta sa și cărțile românești în
vogă și cele străine.79 Obișnuia să procure cărți pentru librărie din Iași, astfel, în revista
locală Steluța de pe 10 martie 1868 apăreau ca și reclamă următoarele publicații ce puteau
fi achiziționate din cadrul librăriei: ,,Lipitorile satului și Zgârcitul risipitor de V.
75
Ibidem, p.60.
76
Ibidem.
77
Vezi lucrarea Ștefan Cervatiuc, Contribuția fostelor județe Botoșani și Dorohoi la susținerea Războiului de
Independență. Mărturii documentare, Axa, Botoșani, 2002.
78
Ştefan Ciubotaru, Pagini culturale botoşănene 1802-1944, Geea, Botoşani, 1994, p. 67.
79
Ibidem, p. 68.
20
Alecsandri; Musa Românească de C. Stamati; Othello de Shakespeare; Fabule române;
Alessandria; Pepelea; Todirică; Tândală și Păcală; Volumuri de jurisprudență.”80
În orașul Botoșani, pe parcursul anului 1878, locurile de unde bibliotecile și
bibliofilii își puteau procura cărți, erau Librăria ,,Cristian Manea” (1864) și Librăria
,,Ștefan cel Mare” (1869).81 Înființarea de librării a fost determinantă, conducând la
înmulțirea colecționarilor de cărți, a bibliofililor și bibliotecilor din oraș.
Supremația o deținea însă biblioteca Liceului care avea deschidere totală spre elevii
și profesorii săi, aceștia putând împrumuta publicațiile pentru a se delecta cu lecturarea lor,
ori în scopul alfabetizării. 82
Trecând în revistă următorii patru ani, în care s-au schimbat câteva lucruri în cercul
profesoral al Liceului, ajungem la anul de grație 1882, în care se formează prima bibliotecă
publică din orașul Botoșani.
II. 3. Fuzionarea Bibliotecii publice a orașului Botoșani cu Biblioteca
Liceului de Băieți
La 14 noiembrie 1882, cu mare fast din partea oficialităților, ia ființă prima
Bibliotecă publică din comuna Botoșani83, în cadrul școlii ridicate din averea lăsată prin
testament de arhimandritul Marchian Folescu (1815-1864) (Anexa 1) și prin strădania
primarului de la acea vreme, Theodor Boyan (1834-1889), despre care un mare
memorialist Vladimir Șardin specifica în volumul său din 1929: ,,Din trecutul Botoșanilor.
Figuri dispărute” următoarele: ,,Începutul occidentalizării Botoșanilor datează de la
numirea în fruntea administrației sale a lui Theodor Boyan, în anul 1875, (...) clipă de la
care a început treptat transformarea târgului în oraș modern. Nu puțini își vor mai fi
aducând aminte de starea balcano-asiatică în care l-a găsit Boyan la venirea lui în fruntea
administrației comunale. (...) Învingând după lupte mari, indolența, apatia și mizoneismul
mediului refractar la orice inovație a celor care erau datori să-i dea concursul, el scoate
ca prin farmec orașul din letargia medievală patriarhală în care era încremenit din
vremea năvălililor tătare.”. Din spusele memorialiștilor vremii ne putem da seama ce
importanță a avut pentru urbea pe care a administrat-o între anii 1875 și 1884 84, în urma
80
Ibidem, p. 78.
81
Ibidem, p. 82.
82
83
Ștefan Ciubotaru, op.cit., p. 183.
84
Idem, Al doilea caleidoscop botoșănean, Axa, Botoșani, 1998, p. 141.
21
manifestațiilor culturale, făcând colectă pentru veteranii botoșăneni din războiul de
independență în momentul înapoierii de la război și fondând prima bibliotecă publice
pentru poporeni.
Primarul Theodor Boyan, în ședința Consiliului Comunal din data de 18 martie
1882, a propus ca din bugetul local să existe o subvenție de 1.000 de lei necesară pentru
fondarea acestei biblioteci. 85 După cum am mai spus, a fost inaugurată cu mare fast, pe
data de 14 noiembrie 1882, având ca bibliotecar pe institutorul școlii, profesorul C.V
Nădejde (1855-1899), un mare om de cultură botoșănean care a scris între anii 1878-1899
patru manuale ajutătoare pentru copii și primele lucrări despre așezările județului Botoșani
intitulate: „Dicționar Geografic al județului Botoșani”(1891) sau „Atlasul hârtiilor
comunelor din județul Botoșani”(1898).86 Aceste fapte trebuiesc relatate deoarece C. V
Nădejde a fost printre cei mai importanți profesori din județul Botoșani la acele vremuri,
lucrările lui ajutând la întocmirea primului ,,Mare dictionar geografic al României” din
1898, primind mari consideraţii pentru aceste lucrări.
Institutorul C.V. Nădejde s-a îngrijit singur de Biblioteca publică, comandând și
prelucrând el însuşi publicațiile, pe banii primăriei, în sute de exemplare, totodată creând
prima ștampilă pe care stă falnic ROMÂNIA, BIBLIOTHECA DIN BOTOȘANI, 1882.
Istoria tristă a lecturii publice botoșănene începe din data de 21 octombrie 1885,
când, în urma unei adrese a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, spre a nu se mai
folosi școlile pentru „întruniri electorale, spectacole teatrale,…” etc. De altfel, este
interesantă şi reacţia prefecţilor oraşului la şedinţa din 9 februarie 1884, în care s-a luat în
discuţie această chestiune, prefecţii notând: ,,Această adresă nu se referă la noi. Poate
aiurea se fac din localurile de şcoli nişte localuri pentru banchete şi orgii… Noi ştim a da
importanţă şcoalei şi a n-o pune atît de jos. Nu este mai puţin, însă, adevărat că în localul
şcoalei Marchian87 se fac din timp în timp întruniri, dar acolo avem o cameră specială şi
întrunirile ce se ţin sînt din cele mai instructive... şi nu se ţin nici în camerele de clasă, nici
85
S. J. A. N. secția Botoșani, Fond Primăria orașului Botoșani, dosar 14/1882, f. 92-93
86
Ștefan Ciubotaru, Din trecutul şcolii botoşănene : profesori, învăţători, mărturii, Axa, Botoșani, 1997, p.
182.
87
“Şcoala Primară de Băieţi nr. 1 “Marchian”- prima şcoală primară de stat din oraşul Botoşani. Înfiinţată în
anul 1832, funcţionează în imobile închiriate Eforiei (Primăriei) de către epitropii Bisericii Sf. Dumitru* din
localitate. Până în anul 1842, şcoala este frecventată de 306 elevi, numărul lor fiind însă în continuă creştere;
în anul şcolar 1863-1864 sunt înscrişi, numai în clasa I, 160 de copii. În anul 1869 şcoala se instalează într-un
local nou, construit prin contribuţia bănească a arhiereului Marchian Folescu, primind, în anul următor,
numele donatorului. De numele Şcolii “Marchian” sunt legate o serie de evenimente importante pentru viaţa
spirituală a urbei: primele reprezentaţii teatrale; prima bibliotecă publică din Botoşani, inaugurată la 14
noiembrie 1882; primul bust al lui Mihai Eminescu din ţară, dezvelit, în faţa şcolii, în septembrie 1890. […]
Clădirea a fost distrusă în urma unui bombardament aerian, la 8 aprlie 1944” Cf. Balanovici Sergiu, Memoria
arhivelor botoşănene - Nicolae Iorga, Ediţie de documente., Axa, Iaşi, 2015, p. 77.
22
în orele de prelegeri, ci seara şi în sala bibliotecii care foarte bine o cunoaşte D-nul
Ministru al Instrucţiunii, căci a vizitat-o chiar nu demult.”88
Sunt de acord cu arhivistul botoşănean Ştefan Cervatiuc, care considera că ceea ce
ar fi dus la desfiinţarea Bibliotecii Publice ar fi fost întrecerea cu biblioteca Liceului de
Băieţi, ulterior Liceul „A.T Laurian”, care îşi clădise de curând, prin ajutorul Ministerul
Instrucţiunii, un nou sediu, existent şi funcţionabil şi astăzi cu modificări destul de
consistente.
În cele din urmă, concurenţa a dus la desfiinţarea primei Biblioteci publice a
comunei Botoşani, deţinând la ultima inventariere circa 2.474 de volume. 89
După părerea mea, desfiinţarea s-a făcut după un plan, prin intervenţia pe lângă
Ministerul Instrucţiunii Publice, de către profesorii liceului mai sus menţionat, şi anume
Emil Leonescu şi Nicolae Giurgea, care de altfel erau şi membri în Consiliul Comunal al
oraşului. La data de 4 septembrie 1884, prin adresa 9522 din partea Ministerului
Instrucţiunii, i se propune Consiliului Comunal Botoşani să se înfiinţeze o bibliotecă
publică, o alta, la care Ministerul contribuia cu suma de 5.000 de lei pentru achiziţionarea
de cărţi, cu remarca de a ajuta şi primăria cu o sumă, şi de a facilita restul trebuinţelor
pentru funcţionarea unei biblioteci90, cum ar fi: personal, mobilier, etc.
Astfel, după dezbazerile Consiliului Primăriei se hotărăşte ,,a se răspunde
Ministerului, mulţumindu-i de această ofertă, şi în acelaşi timp arătându-i că comuna
oferă ca local pentru biblioteca publică ce stat voieşte a înfiinţa, sala de la şcoala
Marchian unde deja este instalată biblioteca comunei, asemenea cameră oferă mobilierul,
eclerajul şi servitorul trebuitor.”91
Ministerul Instrucţiunii Publice promite „că va transforma biblioteca liceului în
bibliotecă publică, dacă Biblioteca Comunei Botoşani se va uni cu cea dintâi”92. Totuși,
prin ordonanța cu numărul 9523 din 4 septembrie 1884, Ministerul Instrucțiunii oferă suma
de 5.000 de lei pentru transformarea Bibliotecii Liceului în bibliotecă publică, și promite să
o alimenta anual cu bani pentru procurarea celor necesare unei biblioteci.93
Interesant este că în Consiliul Comunal din data de 28 iunie 1885, profesorul
liceului, Emil Leonescu, îşi arată interesul asupra Bibliotecii publice, care era instalată la
88
Ştefan Cervatiuc, Un secol de la înfiinţarea primei biblioteci publice în oraşul Botoşani, în Amfitrion, nr.
5, noiembrie 1982, p. 1.
89
Ştefan Ciubotaru, Monografia oraşului Botosani, Axa, Botoșani, 1997, p. 216.
90
Ştefan Cervatiuc, op. cit., p. 1.
91
Ibidem, p. 2.
92
Ibidem.
93
Anuarul op. cit., 1921-22, p. 15.
23
Şcoala de Băieţi nr. 1 ,,Marchian” declarând: „dorinţa ca această bibliotecă să se pună la
un loc cu cea a liceului, fiindcă şi una şi alta sînt tot în folosul cetăţenilor, iar statul este
dispus a contribui anul acesta cu suma de 5.000 de lei pentru cumpărarea de cărţi care
deja a început a le trimite liceului. Propun deci ca Consiliul să voteze pentru
transportarea bibliotecii de la şcoala Marchian în localul liceului.”94 Însă această sumă de
5.000 de lei a fost utilizată prost, deoarece după ce s-au trimis listele cu cărțile necesare la
librăria ,,Socec”, aceasta a trimis cărțile cele mai rele, dublurile defecte ieșite din tipar
probabil, directoratul Liceului Laurian fiind nevoit să le refuze şi să le înapoieze,
pierzându-se în acest fel acea sumă de bani, ministerul găsind într-un final altă
întrebuințare banilor.95
De exemplu, în același timp la liceul Nicolae Bălcescu din Craiova, s-a dat o sumă
de 7909 lei spre achiziționarea de carte, din care s-au cumpărat cărți din colecția de
bibliotecă a istoricului V. A. Urechia. 96
Alături de profesorul Leonescu, colegul său de catedră Giurgea, îşi exprimă părerea
propunând „a se strămuta această bibliotecă cu tot cu mobilierul ei, în localul liceului să
se formeze o secţie aparte purtînd titlul de biblioteca comunei, iar în viitor să se prevadă
în buget o anume sumă pentru cumpărarea de cărţi şi întreţinerea acestei secţiuni.”97.
După aceste amendamente ale profesorilor, şi urmare a votului, au fost acceptate
propunerile profesorilor şi ale Ministerului de către ceilalţi consilieri, şi a urmat la 21
octombrie 1885, mutarea Bibliotecii Publice cu tot cu mobilier, în incinta Liceului
Laurian. 98 Toată drama acestui fapt a fost că nu s-au respectat amendamentele, intenţionat,
cred eu, iar biblioteca după ce a fost mutată, şi-a închis largile uşi în faţa cetăţenilor
comunei. Abia după multe încercări ale Consiliului Comunal şi ale primarului la minister,
care propuneau mutarea şi unirea celor două biblioteci, va fi deschisă deschisă publicului
larg după contopire, inventariere şi prelucrare bibliografică. Ministerul răspunde prin
adresa din 12 martie 1886 în felul următor: ,,biblioteca liceului e numai a liceului, şi ca
atare nu poate fi pusă la dispoziţia publicului.”99. În cele din urmă, oraşul rămâne fără
biblioteca ei publică, înfiinţată de una dintre cele mai ilustre conduceri ale Primăriei
94
Ştefan Cervatiuc, op. cit., p. 2.
95
96
Andrei Nicolae A. Ani de lumină. Istoria liceului "Nicolae Bălcescu" din Craiova 1826-1976, Scrisul
Românesc, Craiova, 1976, p. 114 apud Mihai Ioan, et.al., op. cit., p. 41.
97
Ibidem.
98
Ibidem.
99
Ibidem.
24
Botoşani, conducerea lui Theodor Boyan, numai după trei ani de activitate. Desigur,
bibliofili în oraş existau, însă nu puteam şti exact numărul lor.
Parcurcând monografia oraşului scrisă de învăţătorul Ştefan Ciubotaru, un profesor
care a dat multe lucrări importante despre activitatea culturală a oraşului, şi nu numai,
aflăm că un cetățean de origine germană pe nume Schörr, avea un anticariat cu o sală de
lectură, cu regim de bibliotecă, sediul avându-l vis-à-vis de biserica Uspenia, în Centrul
Vechi al oraşului100. În schimbul unei taxe, se puteau împrumuta diverse volume precum:
carte românească, franţuzească sau nemţească.
Este amintit și primarul Theodor Boyan, care și-a pus colecţiile de cărţi la
dispoziţia cetăţenilor chiar în propria lui casă: „La marginea oraşului lângă bariera
Curteştilor, Teodor Boyan poseda o vilă înconjurată de o pădurice, vara plină de
privighetori, colţ retras şi poetic în care îi plăcea să viseze, din când în când în ceasurile
libere, acestui suflet de estet. În acea vilă împodobită cu nenumăratele lui picturi şi cărţi,
accesul era îngăduit oricui, oricând, fără nici o plată”.101
100
Ştefan Ciubotaru, Pagini culturale botoşănene 1802-1944, Geea, Botoşani, 1994, p. 67.
101
Liga culturală- secţia Botoşani, Botoşanii în anul 1932. Schiţă monografică, Tip. B.Saidman, Botoşani,
1932, p. 252.
25
CAPITOLUL III. LICEUL DE BĂIEŢI DIN BOTOŞANI
MUTAT ÎN NOUL PALAT
Anul terminării Războiului Ruso-Turc, finalizat cu câștigarea independenței

Principatului Unit Român, plătit cu multe jertfe omenești, a fost determinant pentru
națiunea română, însă și pentru ascensiunea Liceul de la Botoșani. În acel timp, directorul
hotărăște să mute Liceul într-un alt sediu, mai încăpător, la care se va plăti, după cum
spune documentul ,,pe o periodă de 10 ani (1880-1890), cu o chirie anuală de 5.500 franci
plătibili în două rate semestriale.”102 Această acţiune de schimbare a sediului a fost
susţinută de aproape toate directoratele Liceului, dat fiind faptul că Gimnaziul s-a
transformat în Liceu, iar numărul elevilor a crescut considerabil. Contractul de închriere a
noului sediu al Liceului ,,a fost încheiat între: fondul şcolar al comunităţii religioase
armene din Botoşani, reprezentat prin epitropii Dr. Gr. L. Goilav, Dr. A. Manea, Abraham
Ibrăileanu, Iacob Buiucliu; Ministrul Cultelor și Instrucțiunii publice, reprezentat prin ,,D-
nul Const. Gh. Savinescu, directorele lyceului din Botoșani”.103 Liceul va mai sta pe o
perioada de cinci ani în noul local, întâmpinând probleme de natură gospodărească, gardul
ce împrejmuia liceul trebuind a fi refăcut deoarece dădea un aspect ,,sălbatic” instituţiei. 104
Anul 1881 îl aduce pe marele academician şi istoric Nicolae Iorga (Anexa 2) ca
elev la Liceu, fiind proaspăt absolvent al Şcolii primare de Băieţi numărul 1 ,,Marchian”,
urmând să se transfere după cinci ani la Liceul din Iaşi, din cauza unei altercaţii cu
profesorul de ordine şi muzică Victor Fleury, care îl acuză pe tânărul elev că nu l-a salutat
regulamentar. Desigur, contemporanii, foştii colegi au o altă variantă la acest eveniment,
părerile fiind împărţite. Renumitul istoric botoşănean îşi relatează amintirile mai pe larg în
cartea sa ,,Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost” între paginile 58-89.
În urma vizitei primului ministru I. C. Brătianu din 1880 la Botoşani, în primăvara
următorului an, se propune construirea sau cumpărarea unui nou local pentru Liceu,
datorată faptului că ,,s-a încercat realizarea unei nou secțiuni la clasa a VII-a”105
urmărindu-se creşterea numărului de elevi din instituţie. Directoratul a luat în calcul
cumpărarea caselor ,,Raluca Miclescu” din oraș, deoarece construirea unui local ar fi
necesitat prea mult timp și prea mulți bani, așa că, printr-un Ordin al Ministrului cu
numărul 3505, face cunoscut Comisiei bugetare a prevede sumele pentru cumpărarea
102
S. J. A. N. secția Botoșani, Fond Fam. Manea, doc. nr. 29 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 291.
103
Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 44-45.
104
Ibidem, p. 45.
105
Ibidem.
26
acestor case.106 Clădirile nu au mai fost cumpărate din motive necunoscute, însă în 8 iunie
1882, apare răspunsul trimis de Minister, în care directoratul este anunțat că s-au prevăzut
sumele necesare pentru construirea unui nou local al Liceului 107, destinat special nevoilor
unei instituții de învățământ, clădiri care până la acea vreme au fost construite pentru un cu
totul alt scop și nicidecum pentru funcţionarea unui centru de învățământ. În aceste case și-
au dus activitatea necontenintă Gimnaziul și mai apoi Liceul din Botoșani, cu multe
neajunsuri din cauza lipsei localului adecvat, un lucru foarte des întâlnit şcolile din
Principatele Unite ale României la acea vreme.
Ministrul a trimis propunerea pentru a se alege terenul necesar pentru construcția
noului local, din comisia de aprobare făcând parte: ,,colonelul C. Pilat, deputatul Gh.
Urzică, profesorul (directorul) Emil Tocarschi și primarul orașului Botoșani.”.108 Pentru
Liceul din Botoșani a fost alocată suma de 180.000 de lei, concomitent s-au mai alocat
1.800.000 de lei pentru alte două licee și o școală primară de fete din București, pentru
Liceul din Iași, ce era și internat, suma de 600.000 de lei, iar la Bârlad, aceeași sumă ca cea
oferită botoșănenilor, de 180.000 de lei. 109 Comisia a făcut propunerile, s-au ales diferite
locații din oraș, și astfel s-a hotărât ca să fie cumpărat de la cetățeanul Alecu Stroja
împreună cu ceilalți proprietari din zonă, partea de pământ destinată construirii
edificiului. 110
Terenul ales a fost pe culmea înaltă a orașului Botoșani (exact ca un templu, un
templu al alfabetizării constante a botoșănenilor), ce se învecinează cu biserica romano-
catolică cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și casa boierească Ciulei,
existente și în zilele noastre. Istoricul botoșănean Nicolae Iorga, într-unul dintre volumele
sale de aminitiri, ne face o relatare interesantă, şi anume, pe locul viitoarei clădiri se afla
,,casa mărunțică a familiei Stroja care era încojurată de livezi și grădini…”.111
Șantierul începe abia în iulie 1883, fiind supravegheat de arhitectul Minsterului și
directorul Liceului, iar piatra de temelie a fost pusă în prezența Ministrului Instrucțiunii
Publice, S. Aurelian, în iulie 1883. Lucrările de construcție la templul de educație
106
Ibidem.
107
Ibidem.
108
Ibidem.
109
Ibidem.
110
Anuarul op. cit., 1921-22, p. 17.
111
Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 45, apud Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost. Orizonturile mele,
Minerva, București, 1976, p. 25.
27
botoșănean, ca în pilda meșterului Manole, a cerut jertfe, astfel, în urma prăbușirii unei
schele, a produs moartea unui număr de muncitori. 112
La 1 septembrie 1885, șantierul s-a terminat, și a totalizat un număr de doi ani
necesari pentru clădirea acestui edificiu (Anexa 3) al Liceului din Botoșani. 113 Inaugurarea
clădirii a avut loc pe data de 3 septembrie 1885, odată cu începerea noului an școlar 1885-
1886, onorată cu prezența Ministrului Instrucțiunii Publice, Dimitrie Alexandru Sturza și a
Secretarului General al aceluiași minister, și anume, marele Spiru Haret. 114
Cu ocazia acestui eveniment, ziarul ,,România Liberă” de sâmbătă, 14 septembrie
1885, titra discursul profesorului Savinescu, cu ocazia deschiderii noului local, dar și
datorită împlinirii a 26 de ani de când a fost înființat Liceul (voi reda parțial articolul din
ziar, deoarece este un eveniment foarte important pentru Liceul din Botoșani, dar și pentru
că este inedit, conținând elemente foarte importante din istoria acestei instituții):
,,(Inaugurarea noului local și serbarea aniversării a 26 de la înființarea liceului din
Botosani) Discursul d-lui Săvinescu
Domnule ministru, Onorată adunare,
Ce solemnitate poate fi mai frurnoasă de cât aceasta în care se serbătoresc trei mari
evenimente școlare: adică, inaugurarea noului palat de liceu, serbarea aniversărei a 26-a
de la înființarea vechiului Gimnasiu din Botoșani, și prin întâmplare începutul unui an nou
școlar (1885--1886) la această școală. […] Câtă deosebire: atuncea ca să zic așa, se
punea prima piatră fundamentală Gimnasiului de Botosani într’o casă modestă; pe când
astăzi odată cu începutul noului an școlar 1885-1886, d-nu D. Sturdza, ministru de Culte
și Instrucțiune, și eruditul membru al Academiei române, vine și ne dă cheile noului palat,
în care este deja strămutat liceul din Botoșani. […] Domnule ministru, serbătorim tot
astăzi cea dea 26-a aniversare a liceului din Botoșani; serbătorim împroprietărirea
liceulul din Botoșani; serbătorim începutul unui nou an școlar; serbătorim fericita
ocasiune a venirei d-voastre în orașul Botoșani. Cât de espansivi ni se cuvine a fi; cât de
multumiți căci ni se presentă o așa frumoasă ocasiune. Orașul Botoșani, pot zice că până
astăzi n'a avut o serbătoare așa de mare, proprie a sa. Mari au fost serbările făcute pentru
vitejia ostașilor țerei în câmpiile Bulgariei în campania resbelului trecut; mari au fost și
sunt serbătorile proclamărei Regatului Român; dar pe când acelea sunt serbătorile
generale ale tuturor Românilor, acestea de astăzi, fiind parțiale ale orașului nostru, le
112
Ibidem, p. 46.
113
114
Ibidem, p. 17.
28
cred mai mari și mai interesante pentru El. […] Câtă veselie pentru acest oraș; câtă
mândrie cetățenească pentru un oraș așa de mult considerat. […] În fața țărei, noi
serbătorim a 26-a aniversare de la înființarea școalei noastre, cum și împroprietărirea
liceului din Botoșani într’un palat atât de splendid. Elevilor, al vostru este palatul în care
stați; pentru voi țara a cheltuit sume considerabile cu această pompoasă clădire; pentru
voi se cheltuiesc milioane; și voi să vă veseliți astăzi, cu singura condițiune, ca mâne să
triplați silințele noastre, […]. Onorată adunare, să-mi permiteți a fi ecoul D-voastre,
adresând vii mulțămiri guvernului și țărei noastre pentru darul ce ne-au facut clădindu-ne
acest palat; să-mi permiteți a fi ecoul d-voastre mulțumind comunei noastre, care ne-au
dat o bucată de teren, de cea mai mare valoare pentru corpul locului cumpărat de stat
pentru școala noastră. Consiliul comunal de Botoșani, doritor de progres, nu s'a uitat
făcând niște expropieri, de cât la necesitatea ce avea clădirea ei de acel loc ; ci el în
părinteasca lui îngrijire a mai adaos ceva la darul ce ne-a făcut țara. [...]”.115
Articolul care marca evenimentul ce a avut loc odată cu inaugurarea noului și
falnicului palat al Liceului are părți elogioase pe care nu le-am transcris din cauza lucrării
mele modeste de mici dimensiuni.
O mărturie elocventă despre biblioteca Liceului, proaspăt mutată în noua clădire, ne
dă Nicolae Iorga în aceleași volume de amintiri ale dumnealui: ,,[…] și că trecusem în
sălile largi, luminoase ale palatului pe care nu-l dăruia statul român pe ruinele căsuței
unde murise turbată mîța bătrîioară și fricoasă care fusese Lența Strojăi. […] Așezată sus,
în regiuni de aer curat, în afară de forfota jidovimii sărace, între locuinți boierești
impozante și livezi bogate, avea două rânduri, culoare largi, pline de soare, bibliotecă, în
care am clasat vechi dicționare grecești și cărți din veacul al XVIII-lea..., sală de
gimnastică și tot ceea ce trebuia unei instituții după cerințele timpului.”116 Astfel, după
această declarație, ne putem da seama că biblioteca Liceului, pe vremea când Nicolae Iorga
era elev, era destul de însemnată, chiar dacă ne lipsește o descriere mai exhaustivă a ei,
oricum era cea mai mare bibliotecă școlară din oraș și poate chiar din județ.
Se menționează că noua clădire avea trei nivele, subsol, parter și un etaj superior pe
urmă un pod, în care se totalizau 25 de camere, 14 la partier, și 11 la etajul I, în care
biblioteca Liceului capătă o cameră proprie, care avea 239 metri cubi (după clasificarea
veche), care erau ,,așezate la etaj, ambele aripi dinspre strada Liceului.”.117 Informații
115
România Liberă, anul IX, nr. 2442, 14 septembrie 1885, p. 2.
116
Nicolae Iorga, op. cit., p. 84-85 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 46.
117
29
despre mutarea bibliotecii Liceului dintr-o cameră într-alta, nu am regăsit, însă după planul
Liceului publicat în Anuarul Liceului 1931-1932, camera bibliotecii era dispusă la fel cum
a fost menționată mai sus, luând în calcul faptul că i-a mai fost ridicat Liceului încă un etaj
la începutul anului 1920 și s-au făcut tot felul de mutări. Noua clădire nu a beneficiat de
sistem de canalizare, fiind montat abia în anul 1914. Mai mult decât atât, noua clădire
construită de Minister, căuta să satisfacă cerințele exigente ale tuturor direcțiunilor de licee
din Regatul României, având un spațiu restrâns.
III. 1. Liceul de la Botoșani capătă un patron spiritual

Anul 1885 mai aduce o schimbare Liceului din Botoșani, consemnată în raportul cu
numărul 2280 din 15 octombrie 1885 semnat de marele Spiru Haret: ,,aprobându-se ca
Liceul din Botoșani să poarte pe viitor numele de Liceul Laurian, subscrisul înaintează o
copie de pe Decret.”118 Astfel, Liceul din Botoșani, cunoscut sub acest nume până atunci,
capătă un patron moral și spiritual ce va dăinui asupra activității necontenite a Liceului și
anume pe marele român, filolog, istoric, publicist și om politic, August Treboniu Laurian
(Anexa 4).
Ulterior, după cum ne precizează fostul director Nicolae Răutu, Liceul ,,Laurian”
s-a mai îmbogățit cu o sală de gimnastică și cu un ,,pavilion pentru direcțiune”.119
III. 2. Transferul elevului Nicolae Iorga de la Liceul ,,Laurian” din

Botoșani, la cel din Iași.
Anul 1886, prinde Liceul fără Nicolae Iorga, elev al acestui liceu pe atunci, din
cauza unei altercații cu profesorul supraveghetor de ordine, Victor Fleury, relatată de elev
în felul următor: ,,Trecusem pe lângă dînsul salutându-l cum fusesem învățat să fiu
politicos de acasă... Glasul aspru mă rechemă ca să-mi ceară să o fac din nou și înaintea
tuturora, pentru că pînă atunci n-aș fi făcut-o. Mîndria firească a adolescentului a refuzat,
cum nu se putea altfel, fiindcă aș fi mărturisit, în caz contrar, că n-am creștere și că am
mințit. Era și mîndria rasei, căreia nu i s-a prouncit. Eu, care nu fusesem niciodată
pedepsit, din a doua clasă primară, eu care de cinci ani eram în fruntea tovarășilor mei,
trebuia să rămîn ‘oprit’, sentința rostindu-se înaintea gloatei din toate clasele care se
adunase. Liniștit, am plecat acasă, bănuind ce mă așteaptă”.120 Desigur, foștii colegi ai
118
119
Ibidem.
120
Nicolae Iorga, op.cit., p. 90 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 50.
30
istoricului au propria lor variantă la ceea ce s-a întâmplat, consemnată la pagina 50 a
monografiei Liceului din 1999. După toate acestea, marele istoric a fost sancționat cu
eliminarea din Liceu, pe o perioadă de 15 zile, așa cum hotărâse Consiliul Profesoral. Însă,
prezența fratelui istoricului la Școala Militară din Iași121, a făcut ca și Nicolae Iorga să fie
transferat la Liceul din Iași, astfel terminându-se, după cum nota istoricul ,,catastrofa vieții
mele școlare la Botoșani”.
III. 3. Implicarea Liceului Laurian la înființarea Externatului Secundar de

Fete (ulterior Liceul de Fete ,,Carmen Sylva”)
Anul 1887, aduce în orașul Botoșani o nouă schimbare, înființându-se ,,Externatul
Secundar de Fete”, cu ajutorul profesorilor Liceului, profesorul Constantin Savinescu și
Gheorghe M. Demetriu 122, ce aveau funcții şi în Consiliul Județean. Educația viitoarelor
femei a fost asigurată, deoarece acest Externat (ce ulteorior își va schimba numele) va
dăinui chiar și până în zilele noastre, cu aceeași destoinicie, fiind unul dintre cele mai bune
licee cu tradiție din orașul Botoșani.
Noul Externat a fost ajutat de directorul Liceului pe vremea aceea, Constantin
Savinescu, care a făcut înscrierile primelor eleve, asigurând provizoriu cadre didactice de
la Liceul său (Victor Fleury și Ion Mărgineanu123), oferind chiar și mobilier, adus tot de la
Liceul Laurian.124
În anii 1887-1888, cu sprijinul profesorului Gheorghe M. Demetriu, membru în
Consiliul Județean, se dă bibliotecii Liceului Laurian suma de 1.000 de lei pentru
achiziționarea de cărți de mare valoare, după cum nota Nicolae Răutu în 1909. 125
Despre primul donator privat al bibliotecii Liceului Laurian, se relatează în gazeta
Curierul Român al lui Scipione Bădescu, la Cronica Locală din 1 mai 1888, la pagina 3
următoarele: ,,D. [-omnul] Th. [eodor] Boldur-Lățescu, fostul prefect al județului nostru,
a îmbogățit zilele aceste biblioteca Liceului Laurian din urba nostră c’o prețioasă
colecțiune de cărți, consistând în 151 volume, tote legate și tote relative la istoria și
literatura franceză. Iată un frumos monument, menit a perpetua buna amintire între noi și
121
122
123
124
Ibidem.
125
31
întregului cap al administrației acestui județ, știut fiind că, după cum zice și proverbul:
,,apa curge, dar pietrele rămân!”. “126
Deci, putem vedea din aceste consemnări că biblioteca Liceului nu a fost nicidecum
uitată în noul corp, ba mai mult, vom vedea că ea va fi îmbogățită treptat prin donațiile
unor oameni cu inima mare.
Nicolae Răutu notează, după cercetarea arhivei Liceului din acel timp, că ulterior
biblioteca ,,a mai fost sporită treptat, prin publicațiuni trimise de către Academia Română,
prin cărți rămase de la împărțirea de premii, prin cărți trimise de Minister, și îndeosebi de
Casa Școalelor”.127
III. 4. Vremuri nefaste pentru Liceul din Botoșani, dar și pentru comunitatea
botoșăneană
Marea catastrofă din acel an s-a dovedit ca fiind marele incendiu izbucnit pe data de
3 iunie 1887128 (Anexa 5), la aprox. ora 13, martorii notând în gazeta locală, Vocea
Botoșanilor, că incendiul a izbucnit ,,din suburbia vechia, numită la Lipschi, în extrema
dinspre Cărămidărie.”129. Incendiul nu a afectat zona Liceului, însă a transformat în ruină
zona centrală, biserica Uspenia unde a fost botezat marele poet național Mihai Eminescu,
peste 450 de case care au fost făcute scrum și aproximativ 1500 de familii au rămas fără
case. 130 Contemporanii notau: ,,cu ocasiunea cărui incendiu s-au consumat partea cea mai
frumoasă și mai principală a orașului.”131 Orașul și-a revenit graţie subscripțiilor naționale
de strângere de fonduri și cu marele ajutor a Casei Regale a României și implicit a regelui
Carol I, ce nota într-o telegramă: ,,Flăcările mistuitoare ce mistuiră o parte din oraşul
Botoşani au pricinuit grozave nenorociri ce s-au răsfrânt asupra inimii Reginei şi a mea.
Orice suferinţă a unei părţi a României este suferinţa noastră, şi de aceea mă grăbesc a
trimite deocamdată suma de 10.000 lei spre a căuta să daţi întâile ajutoare celor mai izbiţi
de lipsă. Mângâiaţi şi îmbărbătaţi pe cei arşi de foc, asigurându-i că subscripţii publice, în
126
Curierul Român, anul III, nr. 22, 1 mai 1888, p. 3 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 41.
127
Ibidem.
128
Nu am relatat mai multe despre acest fapt, deoarece nu avea o legătură directă cu biblioteca Liceului, și
implicit nici cu Liceul Laurian sau clădirea acesteia.
129
3 Iunie 1887 – Incendiul din Botoșani http://www.isubotosani.ro/istoric6.html, accesat la 20.06.2018
130
Miruna Luca, Istoria Centrului Istoric din Botoşani. Ars în totalitate în incendiul din 1887 şi refăcut din
temelii. Oamenii de cultură vor să îi redea viaţa de odinioară, Adevărul,
http://adevarul.ro/locale/botosani/istoria-zbuciumata-centrului-istoric-municipiul-botosani-ars-totalitate-
incendiu-devastator-1887-refacut-temelii-oamenii-cultura-vor-redea-viata-odinioara-
1_5151326c00f5182b8550754a/index.html, data accesării: 27 aprilie 2018.
131
V. C. Nădejde, I. Tițu, Dicționarul geografic al județului Botoșani, București, 1891, p. 51 apud Mihai
Ioan, et. al., op. cit., p. 51.
32
fruntea cărora se va pune Regina şi eu, vor fi organizate grabnic în toată ţara şi că
Românii, care au ştiut să fie miloşi când în alte date s-au întâmplat asemenea catastrofe,
vor şti să-şi facă datoria faţă de compatrioţii lor. A da pentru Botoşani şi a ridica pe cei
loviţi de o soartă cumplită este a ne cinsti pe noi înşine, este a ne ridica sentimentele la
înălţimea grelei încercări căzute pe unul din cele mai de căpetenie oraşe ale scumpei
noastre Românii."132
O altă catastrofă ce a lovit Botoșanii în acei ani, a fost epidemia de scarlatină, ce a
determinat Ministerul să suspende cursurile până pe data de 15 septembrie, mai apoi până
pe data de 25 septembrie, o măsură pe cât se poate de preventivă, pentru a nu se transmite
epidemia în cercurile elevilor Liceului dar și a celor de la școlile din oraș.133
Mergând pe șirul evenimentelor triste pentru Liceu, dar și oraș, trecerea în neființă
la 10 ianuarie 1890 a fostului director al Liceului în două mandate (octombrie 1881-aprilie
1883 și mai apoi iulie 1888- ianuarie 1890), Ioan Marcian, profesor de latină, regretat de
tot consiliul profesoral al Liceului, dar și de elevi a reprezentat o dureroasă pierdere pentru
Liceu.
Ziua de doliu național a fost comemorată și la Botoșani, ca în toată țara de altfel, cu
ocazia înmormântării fostului prim-ministru Ion C. Brătianu, de pe 8 mai 1891, oficiindu-
se o panahidă la biserica Uspenia ,,de către protoiereul județului înconjurat de șase preoți.
Steaguri negre, sergenți în ținută de gală, prefectul, președintele Tribunalului, polițaiul
urbei, directorul Liceului împreună cu numeroși profesori, un număr mare de cetățeni
alcătuiau cadrul în care Nicolae Giurgea, profesor de filosofie la Laurian a rostit
cuvântarea finală schițând faptele marelui patriot și om de stat a cărui dispariție a fost
atât de regretată.”.134
Astfel, putem vedea că profesorii și directorul Liceului au fost mereu prezenți în
sânul comunității orașului, și la serbare și la comemorare, nelipsind nici măcar fizic sau
spiritual la trecerea în neființă a altui mare om politic, patriot și scriitor, ale cărui opere au
marcat generații întregi de istorici, și anume Mihail Kogălniceanu. Din monografia
,,Istoria Liceului Laurian din anul 1999” aflăm despre acest aspect următoarele: ,,O
delegație impresionantă de boieri botoșăneni s-a deplasat, la 4 iulie la Burdujeni unde
sicriul său intra în țară, locul în care protoiereul județului a oficiat un serviciu divin, după
132
Carol I Rege al României, Cuvântări și scrisori, Institutul de Arte Grafice “Carol Gobi”, București, 1909,
p. 10 -11.
133
Mihai Ioan, et. al., op. cit., p.52.
134
Ibidem.
33
care, în fața celor 5-6000 de oameni s-au rostit discursurile oficialităților135 printre care și
cel al lui Ștefan Lupașcu, profesorul Laurianului însărcinat să depună o coroană de lauri
în numele corpului didactic al orașului: Această coroană ți-o depun pe sicriu profesorii și
învățătorii din Botoșani. Cât va ține graiul lor, ei vor pune în fața tinerimei luminoasa
oglindă a chipului teu, pentru ca să știe copilul cine a fost cel mai mare român al secolului
nostru.”.136
Ținându-se în lanț și neexagerând deloc, a fost și moartea din septembrie 1891 a
îndrăgitului profesor de franceză, Emil Tocarschi, director între anii 1874-1875137 din
cauza unei boli ce îl măcina de multă vreme. Scipione Bădescu, bunul prieten al lui
Eminescu, a dedicat câteva rânduri în ziarul său, Curierul Român, din 24 septembrie 1891,
relatând cum au decurs funeraliile, dar și aducând elogii bine meritate regretatului
profesor.138
Cu trecerea timpului, spiritul socialismului s-a perindat și în orașul Botoșani, prin
intermediul unor foști elevi ai Liceului, frații Gheorghe139 și Ioan Nădejde140, care pe acest
motiv fuseseră suspendați în anul 1874, pentru activism socialist. Aș dori să nu intru în
detalii cu aceaste relatări, deoarece nu au legătură cu tema propusă, însă trecând înapoi la
anii 1890, trebuie să menționez faptul că au fost pedepsiți elevi ai Liceului fiind eliminați
de la cursuri pentru această problemă, ulterior desfășurându-se anchete prezidate de
Prefectură și Poliția orașului.
În urma acestor evenimente, Liceul a început a fi inspectat chiar din primăvara
anului 1892, pe urmă în iunie 1892 de inspectorul general Ștefan Vergolici; în decembrie
1892 de inspectorul general dr. Istrati și în luna februarie 1894 de un profesor de la
Universitatea din București, și anume inspectorul general al școlilor secundare Dumitru
Vlădescu, care a mai vizitat și proaspătul înființat Externat de Fete, făcându-și o părere
foarte bună despre funcționarea acestora.141
Vizita în Botoşani cea mai importantă a fost cea a Ministrului Instrucțiunii Publice
Take Ionescu, care împreună cu Inspectorul General Ștefan Vergolici și administrația
135
Lista cu oficialitățile ce au rostit discursuri la acest eveniment la pagina 52 din lucrarea mai sus citată.
136
Ibidem.
137
Ibidem, p. 290.
138
Ibidem, p. 53.
139
Gheorghe fiind elev al Liceului între anii 1868-1874, cu un cazier deja făcut de socialist, a mai fost
suspendat după terminarea facultății și ulterior din învățământ, tot din cauza activismului.
140
Ibidem, p. 55.
141
Ibidem, p. 56.
34
orașului au inspectat Liceul și elevii, felicitând profesorii pentru munca academică pe care
au depus-o.142
Desigur, Ministrul Take Ionescu a rămas cu o impresie foarte bună per-total, și sunt
sigur că a vizitat și biblioteca Liceului, pentru a consemna dacă îi lipsește materialul
didactic, mărturii în acest sens neexistând, doar declarație din gazeta Curierul Român
numărul 13-14: ,,niciodată un ministru n’a lăsat așa de bune impresii și amintiri la
Botoșani.”.143
După cum se consemnează iar în cartea monografică din 1999, Liceul a ajuns la un
număr mare de elevi, destui cât să nu încapă într-o sală de clasă, și anume o clasă
divizionară paralelă de clasa I, la care s-a ajuns să se numere 147 de elevi. 144 Astfel,
directoratul propune ministerului și conducerii orașului să se suplimenteze instituția cu doi
profesori, pentru a putea face față numărului crescând de elevi, de la an la an. Propunerea
nu a atras o atenție atât de mare pe cât dorea directoratul Liceului, astfel profesorii, ca şi în
anii anteriori Gimnaziului, s-au oferit voluntari la a preda gratuit, forțând într-un fel sau
altul ministerul să introducă cheltuiala la bugetul pe anul viitor.145
Într-un final, clasa divizionară este aprobată grație lui Take Ionescu care a adus
discuția în dezbatere ,,Expunerea de motive la bugetul pe 1895 al Ministerului Instrucțiunii
Publice”, cu condiția ca să se găsească profesorii pentru a preda gratuit pe moment.
Profesorii Liceului acceptă să facă alfabetizarea elevilor, iar sumele de bani se vor aproba
ulterior.146
III. 5. Legea pentru refacerea clădirilor școlare primare și înființarea ,,Casei

Școalelor”, operă a Ministrului Instrucțiunii Publice Petre Poni, și Reforma
Învățământului realizată Spiru Haret
Legea pentru refacerea clădirilor şcolare primare şi înfiinţarea Casei Şcoalelor
promulgată în timpul ministeriatului lui Petre Poni, la 9 martie 1896, a avut un rol esențial
în dezvoltarea școlilor și liceelor românești prin faptul că au fost înființate niște organe
școlare administrative locale, instituții extraordinare pentru învățământul românesc, care au
editat și tipărit manuale, volume diverse de carte, mărind astfel colecţiile de bibliotecă
existente și s-au înființând noi biblioteci în cadrul școlilor primare, gimnaziale sau licee.
142
Ibidem.
143
Curierul Român, anul III, nr. 13-14, mai 1888, p. 2 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 56.
144
Ibidem.
145
Ibidem, p. 57.
146
Ibidem.
35
Casa Școalelor a avut un rol esențial în dezvoltarea bibliotecilor din cadrul Liceului
,,Laurian”, dar și pentru dezvoltarea personală a elevilor Liceului (și nu numai) ce puteau
consulta din biblioteca Liceului volume precum: “Istoria lui Mihai-vodă Viteazul” de
Nicolae Bălcescu, etc.
Acest organ al învățământului a dotat biblioteca Liceului ,,Laurian”, constant, luând
fiinţă concomitent şi bibliotecile de clasă 147, cu manuale școlare de o nevoie imediată în
desfășurarea cursurilor (precum dicționare, enciclopedii, etc.), acestea mărindu-şi volumul
de carte de la an la an.
Ținând cont că cercetarea de faţă se referă la o instituție școlară, trebuie să fie
menționată Legea Haret. Această lege a reformat învățământul românesc, a reactualizat și
completat Legea învățământului din 1864, astfel, după cum se observă: ,,Încă din
decembrie 1896, ministrul instrucțiunii de atunci G. Mîrzescu, cere cadrelor din Laurian a
se întruni pentru a-și exprima părerile față de proiectul legii învățământului realizat de
antecesorul său Petre Poni. După discuţiile ce s-au purtat chiar şi în perioada sărbătorilor
de iarnă, la 22, 28 decembrie, 1 şi 4 ianuarie profesorii trimit un memoriu în care îşi
exprimă părerile, obiecţiile şi modificările propuse de demersul lor a rămas fără urmări
din cauza retragerii proiectului. Astfel legea nu a mai fost votată și în octombrie 1897 ei
vor primi două exemplare din Anteproiectul de modificare a Legii Învățământului în
același scop consultativ părerile lor fiind trimise ministrului prin raportul direcțiunii din
10 noiembrie 1897”148. Astfel, putem vedea că și profesorii Liceului au fost consultați
despre această problematică. După dezbaterile parlamentare, Legea Haret este admisă
printr-o circulară din 29 septembrie 1898. Această mare reformă a învățământului impunea
printre multe altele, parcurgerea a două cicluri de patru ani, adică gimnaziul și liceul (ciclul
inferior și superior), examene la concursul de admitere în clasa I la Limba Română și
Aritmetică, limitarea numărului elevilor la maxim 50 per clasă, și examene la sfârșitul
fiecărui an. 149
Interesant este faptul că s-au introdus uniformele (elevii Liceului Laurian au fost
nevoiți să poarte șapca impusă de directorat) și prin ordonanța 3253 din 22 aprilie 1897 s-a
precizat ,,a se serba de către toate instituțiile de învățământ zilele cu caracter național și
patriotic începând chiar cu 10 mai 1896”150
147
Dar și din achiziția proprie din bugetul Liceului.
148
Ibidem, p. 61.
149
Ibidem, p. 60.
150
36
În monografia Liceului din 1999 este relatat faptul că marele profesor universitar A.
D Xenopol din Iași a ținut o conferință cu titlul ,,Industria și comerțul României” în anul
1899, organizată cu sprinjinul Societății Domnișoarelor din Botoșani, în vederea strângerii
de fonduri pentru ,,elevii silitori dar fără mijloace materiale de pe la școlile publice.”151
Foarte lăudabilă această inițiativă, și vom vedea pe parcursul lucrării de față că aceste
inițiative vor lua amploare, biblioteca Liceului îmbogățindu-se cu aceaste ocazii.
151
37
CAPITOLUL IV. PASUL BIBLIOTECII LICEULUI SPRE NOUL SECOL XX
Anul 1901 aduce o schimbare de directorat foarte importantă atât pentru Liceu cât
și pentru biblioteca sa. Fostul elev al Liceului, Nicolae Răutu (Anexa 6), de asemenea,
profesor de 17 ani la această instituție de învățământ, devine director la 21 septembrie,
după moartea regretatului fost director Constantin Savinescu din mai 1901, și demisia din
funcția de director a lui Ioan Nicolescu. 152
Este menționat faptul că noul director nu a primit inventarul bunurilor materiale
ale Liceului de la ceilalți directori, astfel, colecția de carte a bibliotecii avea un număr
incert până la refacerea condicelor de inventar ale noului director Nicolae Răutu,
declarând în felul următor despre acest eveniment: ,,În septembrie 1901, în momentul când
am venit la direcția Liceului, această Bibliotecă era în mare neregulă. Între întâiele mele
lucrări, a fost și catalogarea ei.”.153
Interesant este că ne spune și procesul, pe care eu îl consider printre primele din
istoria acestei biblioteci, dacă este să ne raportăm la izvoarele primare existente astăzi, prin
cu ajutorul căruia a pus la punct biblioteca Liceului: ,,Am trecut cărțile pe cât s-a putut,
după specialități și anume: Literatură română, Literatură antică, Filozofia și Teologia,
Diverse, Literatura modernă și străină, Istoria, Științe naturale, Drept și Statistică,
Matematici. Fie-care specialitate a fost trecută în câte o condică deosebită. Lucrarea a
fost făcută repede și sub îmboldirea nevoii de a lua cărțile în primire.”.154
Totuși, după aceste declarații, cele mai complete de până acum despre starea
bibliotecii Liceului, putem vedea că a fost o neapărată nevoie de a scoate această bibliotecă
din neregula în care se afla cine știe de cât timp, dar și de zestrea ei, atâta timp cât avea
cărți pentru fiecare categorie enumerată mai sus, totuși, ţinându-se cont de faptul că nu
exista un post stabil de bibliotecar la acea vreme, și că, tot profesorii Liceului trebuiau să
se ocupe de ea.
Perioada de directorat a lui Nicolae Răutu a fost marcată și de fenomenul
antisemitismului, răspândit printre elevii Liceului din Botoșani, având în vedere că în
orașul Botoșani erau mai mulți locuitori evrei decât creștini, adică 16.817 de cult mozaic și
14.278 de cult creștin ortodox.155 Nu există scuză pentru antisemitism și rasism, astfel
consiliul profesorilor în frunte cu directorul Nicolae Răutu, hotărând a elimina doi elevi din
152
Ibidem, p. 66.
153
154
Ibidem.
155
38
cauza acestui fapt pe o perioadă de un an de la toate școlile și liceele din țară, astfel
consumându-se și această filă din istoria acestei instituții, lucrurile revenind ulterior la
normal. 156
După cum se mai notează, același directorat al profesorului Răutu, dorește a spori
activitățile extrașcolare ale elevilor pentru a-i ține departe de ideile care dăunează bunului
simț, hotărând a se înființa pentru prima dată (deși ideea era cu mult mai veche) orchestra
Liceului. Cu ajutorul locuitorilor mărinimoși, prin liste de subscripție se strânge suma de
188 de lei ,,cu care s-au cumpărat instrumentele de primă necesitate.”157, urmând ca din
banii strânși de orchestră la diverse serbări școlare conduse de profesorul Victor Fluery să
se închege tot mai bine această activitate a Liceului.
În Anuarul Liceului pe anul 1921-1922, se mai relatează o informație-eveniment
foarte importantă despre Biblioteca Liceului Laurian, pe care o redau în întregime deoarece
nu a mai fost publicată: ,,Tot în anul 1902, profesorii N. [icolae] Blebea și A. [riton]
Iacobeanu, văzând că biblioteca liceului rămăsese nealimentată cu cărți noui și reviste,
propun reînvierea acestei biblioteci prin aonarea la reviste streine. În acest scop, în
vacanța crăciunului din 1902-1903 elevii dau o serbare care aduce un folos net de 663 lei.
Pentru prima dată biblioteca este îmbogățită cu 8 reviste streine și una românească.”158
Trecerea în noul secol a adus o preocupare sporită asupra bibliotecii
Liceului,aceasta putând fi observată din scrierile contemporanilor, atenție de care înainte
nu se bucura în aceeaşi măsură, cauza probabilă fiind lipsa de fonduri din partea
administrației. În martie 1904 Liceul din Botoşani a fost gazda banchetului dat în cinstea
vizitei principelui Ferdinand, unde au fost 80 de invitați. 159 De altfel, s-a mai sărbătorit cu
mare fast și aniversarea a 400 de ani de la moartea marelui domnitor Ștefan cel Mare pe
data de 2 iulie 1904, având ca și colaboratori la această manifestare ,,toate școalele [din
oraș] dinpreună cu Ateneul [secția Botoșani].”160
Anul 1904, aduce pentru prima dată în clădirea Liceului Laurian o nouă
bibliotecă, fondată de elevii Liceului în data de 8 mai. 161 Această biblotecă a avut în spate
Societatea ,,Eminescu”, o organizație a elevilor liceului Laurian, și a fost administrată de
profesorul Ariton Iacobeanu și mai apoi de profesorul Constantin Ștefănescu. 162
156
Ibidem, p. 67.
157
158
Ibidem.
159
160
Anuarul op.cit., p. 25.
161
162
Anuarul op.cit, 1921-22, p. 26.
39
Anuarul Liceului pe anul 1921-1922 oferă la pagina 26 următoarele informații
redate integral, reprezentând în ziua de astăzi o sursă documentară primară: ,,În cea dintâi
organizare a bibliotecii se vede personalul conducător: d-l profesor A. [riton] Iacobeanu
ca diriguitor, și un comitet compus din elevii Stârcea Al. președinte, Zăharia D. și
Avrămescu Gh. Casieri, Hadârcea Gh. și Țupa Al. bibliotecari. Începutul unei biblioteci
proprii a școlarilor a avut rezultate bune la acest liceu nu numai pentru biblioteca în sine,
care se mărește pe fiece an, dar pentru elevii, cari cu dragoste demnă de ei, au condus-o și
au cercetat-o până la nenorocirea din 1917, cum caută albinele nectarul florilor.
Continuând pe aceeași linie, redăm în întregime și din Jubileul din anul 1909 redactat de
Nicolae Răutu, ca o culegere de surse istorice despre această bibliotecă, care, din lipsa
documentelor de arhivă reprezintă un izvor primar 163: ,,Societatea «Eminescu» a elevilor
din jurul bibliotecii, condusă mai târziu de Dl. Prof. C. I. Ștefănescu și apoi de cătră
subsemnatul [I. V. Luca] (1913-1916) , cu toate șezătorile-i săptămânale , a adus multă
lumină, limpezire educație și îndrumare spre citit în cercul tinerilor liceeni. Excursiuni,
orchestra și biblioteca elevilor, au fost măsuri, cari constituesc un important capitol al
progresului acestei instituții între anii 1901-1904”.164 (vezi poza 1904)
Documentația ce există despre această bibliotecă în faza de început poate fi
completată cu notiţele profesorului I. V. Luca din cartea ,,Botoșanii în 1932”, la pagina
182: ,,Trăește din greu prin ea însăși și este alimentată cu cărți din: taxe de înscriere
membri, taxe de la cititori, donațiuni, serbări, șezători. Toate acestea sunt așa de mici,
sporadice și puțin sigure, în cât, dacă n-ar avea sprijinul Liceului «Laurian», eleve ale
liceului «Carmen Sylva», școalele comerciale superioare și ale liceului de fete «Institutul
Modern». În al doilea rând, tineretul botoșănean de ambe sexe și de orice ocupațiuni, care
a trecut cel puțin prin câteva clase de gimnaziu. Biblioteca este condusă încă de la început
de un comitet format din elevi de curs superior al liceului «Laurian»” și care se alege de
cătră membri în fiecare an. Președinte este directorul liceului, vice președinte un profesor
al liceului. Are de scop să dezvolte gustul pentru citit și să popularizeze cultura în masa
poporului. Are sediul în localul liceului.”165. Aceste informaţii noi au constituit izvoarele
primare despre formarea acestei biblioteci a elevilor, denumită prin anii 30’ Biblioteca
Populară ,,Mihai Eminescu”. Am regăsit din sursele redate numărul volumelor, cine se
163
Profesorul liceului I. V. Luca nota în cartea Botoșanii în 1932 următoarele despre lucrarea jubiliară, pentru
a întări ce spun la pagina 163: “Această monografie, alcătuită de cătră distinsul profesor N. Răutu, ține locul
arhivei, fiind un rezumat corect al tuturor actelor de samă ale fostei arhive.”
164
Ibidem.
165
I. V. Luca în lucrarea Botoșanii în 1932. Schiță monografică. Editată de Liga Culturală secția Botoșani, p.
182.
40
ocupa de ea și foarte important, din ce fonduri era susținută biblioteca. Consider, în urma
celor cercetate, că această bibliotecă avea o pondere mai mare de cititori din rândul
elevilor, având în vedere că biblioteca proprie a Liceului a rămas a fi cercetată îndeosebi de
către profesorii Liceului.
Următorii ani, 1905-1909 sunt marcați de schimbarea cercului profesoral, dar și a
directorului, astfel, Nicolae Răutu demisionează în urma retragerii de la putere a liberalilor,
în data de 21 ianuarie 1905, demisie înaintată prin raportul 218.166 Locul lui Nicolae Răutu
va fi luat de profesorul Ioan V. Nicolescu pe data de 12 martie, urmând ca în 26 septembrie
1905167 Liceul să fie vizitat de regele Carol I, cu ocazia venirii sale la Botoșani. 168
Remarcant este faptul că: ,,În ajunul vacanței Crăciunului [1904], se dă o serbare
în folosul Bibliotecii elevilor.”169, de unde deducem că biblioteca Liceului ,,Laurian” se
afla pe un loc secund față de biblioteca elevilor “Mihai Eminescu”.
Demisia din directorat a profesorului Nicolescu din aprilie 1907 a fost urmată de
numirea în funcție a lui Tufescu Constantin, profesor de matematică, despre care nota
Nicolae Răutu în 1909: ,,Încă din primele timpuri ale venirei sale la conducerea școlii,
directorul actual luase măsuri a da o mai mare estindere Bibliotecii Liceului și a o face
accesibila și publicului, dar munca fiind grea și cerând cheltuieli mari, lucrarea încă n-a
putut fi dusă până la capăt. Biblioteca elevilor merge înainte pe drumul său, fiind astăzi
condusă cu îndemânare și tragere de inimă de către prof. Constantin Ștefănescu.”170
IV. 1. Jubileul Licelui ,,Laurian” la împlinirea celor de 50 de ani de

existență (1909)
Pentru sărbătorirea împlinirii celor 50 de ani de ativitate a Liceului, s-a format o
comisie din care făceau parte profesorii Ioan Tudor, Emil Leonescu ca președinte și
Ramiro Savinescu. Acestui eveniment i s-au acordat mai multe zile după cum urmează :
Sâmbăta, 26 septembrie: Primirea în gară a foștilor elevi și profesori, urmând un popas în
,,Grădina Publică Belvedere”; Duminică, 27 septembrie: Adunarea elevilor și profesorilor
de la școlile primare ale orașului precum și a elevilor de la școlile comerciale cu profesorii
166
167
În urma unei serbări din această dată, din cadrul sălii Popovici din teatrul cu același nume, după câte se
notează, au fost achiziționate cărți noi și s-au mai refăcut prin legare cele deja achiziționate. Mihai Ioan, et.
al., op. cit., p. 71.
168
169
Ibidem, p. 114.
170
Ibidem, p. 116.
41
lor, și desigur, a foștilor elevi și profesori ai Liceului, în curtea Liceului Laurian. După
acestea se vor duce la biserica Uspenia pentru ,,pomenirea foștilor profesori și elevi morți,
o panahidă oficiată de protoiereul județului și de preoții orașului.”171, urmând să-l
întâmpine la biserica Uspenia pentru a participa la panahidă pe marele Spiru Haret (Anexa
7), Ministru al Instrucțiunii Publice pe atunci.
Desigur, în continuarea zilei, se va face un te-deum: Autoritățile orașului și
județului, foștii elevi și profesori ai Liceului, orchestra Liceului asigurând partea muzicală
a întâlnirii, la care au cuvântat despre cei 50 de ani ce au trecut de la formarea Liceului,
profesorul Nicolae Rautu , ministrul Spiru Haret, iar spre finalul întâlnirii I. Mavrocordat,
prefectul județului. Ziua de duminică s-a desfăşurat după ora 14, în Grădina Publică
(Anexa 8), printr-o ,,sărbare dată în onoarea oaspeților”172, iar spre seară s-a dat un
banchet la Teatrul Popovici173 în cinstea lui Spiru Haret, la care au fost prezente autoritățile
orașului și ale județului, foști elevi și profesori ai Liceului.
Ultima zi de serbare a jubileului s-a consumat în ziua de luni, 28 septembrie, unde
la ora 8 dimineața invitatții vor face un tur al orașului vizând: ,,localitățile mai însemnate
din oraș”174, urmând ,,a se face o excursiune la Mănăstirea Agafton, unde se va lua o
gustare câmpenească ca dejun.”.175 Întoarcerea în oraș s-a făcut la ora 16, urmând ca
invitații să fie conduși la gară pentru a pleca cu trenul de ora 18.
Cam așa s-au petrecut cei 50 de ani de existență,176 un eveniment cultural deosebit
în limita posibilităților Liceului. Ziarul local Gazeta Botoșanilor177 face public faptul că la
aceste evenimente s-a cheltuit sumă de 7.779,26 şi s-au adunat 8.044,5 lei, sumele
provenind după cum urmează: ,,Din liste de subscrirere- 1.908,65 lei; De la Balul dat de
Doamne- 1.865,20 lei; De la teatrul organizat de Doamne 914 lei; De la serbarea
venețiană 346 de lei; Ajutor de la Primărie și Prefectură- 2.000 lei; Încasați de la
festivalurile din timpul sărbătoririi 524,20 lei.”.178
Cu această ocazie deosebită fostul director, profesorul Nicolae Răutu, a redactat o
lucrare cu numele ,,Jubileul Liceului Laurian din Botoșani 1859-1909”, precizând în titlu:
,,Cuprizînd istoria acestui Liceu pe timp de 50 de ani dela înființarea lui, scrisă de d. N.
171
172
Ibidem.
173
174
Ibidem.
175
Ibidem.
176
Desigur, pentru a vedea mai în amplu aceste eveniment, puteți cerceta monografia Liceului din 1999, la
pagina 73.
177
Gazeta Botoșanilor, an III, nr. 6, 28 noi. 1909, p.1 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 73.
178
42
Răutu, însoțită de portretele M. M. L. L. Regele și Regina A. A. L. L. R. Principele
Ferdinand și Principesa Maria, a d-lui Haret, Ministru al Instrucțiunii, și a mai multor
profesori ai Liceului. De asemenea tabloul tuturor elevilor cari l-au frecuentat dela
înființarea lui până în anul de față.”179 (Anexa 9), fiind lansată odată cu evenimentele
precizate mai sus, cheltuindu-se astfel o sumă de 5.000 de lei pentru tipărirea în mai multe
exemplare a acestei cărți. Suma obţinută în urma comercializării acestei cărți a fost
adăugată la fondul jubiliar, hotărându-se să fie depus la Casa de Economie cu numele de
,,fond Jubiliar al Liceului Laurian.”.180 Această carte a fost redactată în întregime de
Nicolae Răutu pe baza cercetării arhivei Liceului, și a fost tipărită la tipografia
“Reînvierea” Segal și Marcu din oraș.
În urma constituirii unui comitet de profesori ai Liceului pentru a gestiona mai bine
situația, se vor depune și 2.000 de exemplare din monografia precizată mai sus, 56 de
clișee ale profesorilor, încă 5 clișee mari reprezentând 4 persoane regale și pe Ministrul
Instrucțiunii Pubilce Spiru Haret, toate din zinc. 181
În luna noiembrie a lui 1909 se propune de către directorat a se prevedea o sumă
de bani din partea Ministerului, pentru înființarea unui post de bibliotecar, dar și a unuia
de supraveghetor de ordin, dat fiind faptul că Liceul avea deja două biblioteci sub
acoperișul său, care ajunseseră la un număr destul de constistent de volume, colecția de
carte crescând constant.
Aceasta este o mărturie foarte importantă, că Liceul nu avea încă un post de
bibliotecar stabil, unii profesori având şi această funcţie, însă nereușind din cauza lipsei de
timp să gestioneze biblioteca așa cum se cuvenea. Anuarul 1921-1922 precizează: ,,Se vede
încă o șovăire în juru-i din partea autorităților în fața acestei cereri...”182, deci, se pot
observa aprecierile contemporanilor asupra acestui fapt, ei scoţând în evidenţă refuzul
ministerului de a contribui la gestionarea fondului de carte, lipsa lecturii care duce la
pierderea educației tinerilor și asemănarea bibliotecii cu ,,o adevărată colecție de fosile cu
ușile zăvorîte”.183
179
Informație de pe coperta cărții “Nicolae Răutu, Jubileul Liceului Laurian din Botoșani, Tipografia
“Renașterea”, Botoșani, 1909”
180
Anuarul op. cit., 1921-22, p. 28.
181
Ibidem, p. 29.
182
Ibidem.
183
Ibidem, p. 30.
43
Prin ordinul cu numărul 19767 B. din anul 1910, Ministerul încuviințează
directoratului de a fi sărbătorit pe data de 20 mai, patronul spiritual al Liceului, marele
patriot, scriitor și istoric August Treboniu Laurian. 184
În vara anului 1910 au loc două serbări date de elevii Liceului, din sumele strânse
fiind dotate orchestra și biblioteca ,,Mihai Eminescu”.185 În aceeaşi perioadă, Ateneul
Român, secția Botoșani, înființat în 1898-1899, își mută biblioteca și recuzita sub
acoperișul Liceului dându-i-se și un inventar directoratului. 186 Această mutare s-a produs
datorită faptului că secția Ateneului de la Botoșani era pe cale de dispariție din cauza
inactivității.
În anul 1912 răspunsul Ministerului adresat Liceului preciza ca postul de
bibliotecar și de supraveghetor de ordine să fie ocupat de un profesor suplinitor, iar în urma
contopirii salariilor să se ajungă la salariul unui profesor titular, plătit pe atunci cu suma de
80 de lei. 187
184
Ibidem.
185
Ibidem.
186
Ibidem.
187
44
CAPITOLUL V. ROMÂNIA, PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ŞI
DEZASTRUL LICEULUI LAURIAN DIN BOTOŞANI
Din câte ne dezvăluie sursele istorice primare ale Liceului, adică Anuarul în acest
caz, anul 1913 cheamă la mobilizarea de război 7 profesori din cei 16, în această perioadă
clădirea Liceului fiind folosită la ,,adăpostirea copiilor tuturor celor mobilizați din orașul
Botoșani.”.188 Contextul istoric nefavorabil din cauza neînțelegerilor teritoriale și politico-
istorice ale marilor puteri ale Europei, culminând cu asasinarea arhiducelui Franz
Ferdinand de către studentul sârb Gavrilo Princip, acțiune cunoscută sub numele de
“Atentatul de la Sarajevo”, va avea să arunce în aer butoiul cu pulbere al acestor
neînțelegeri.
Dacă totuși Regatul României se afla în iminența intrării în cea dintâi conflagrație
mondială, cursurile Liceului ,,Laurian” se desfășurau normal între anii 1913 și 1914189, ba
chiar localul a fost îmbunătățit pe parcursul anului 1914 de Ministerul de Război,
introducându-se apă potabilă prin conducte și fixându-se țevi pentru băi la subsolul
clădirii.190 În plus, Ministerul Instrucțiunii a dat fonduri pentru construirea a trei locașuri
,,pentru îngrijitorii localului, însă acestea au fost sortite eșecului din cauza faptului că era
umezeală foarte mare, fiind și la subsolul localului, declarându-se ulterior de nelocuit.”.191
Anul 1914 aduce profesorii suplinitori rămași la vatră, în locul celor mobilizați, iar
plecarea lor pe front este amânată de poziția de neutralitate a Regatului Român promulgată
de Consiliul de Coroană, în urma întrevederii de la Sinaia din 3 august 1914, la care au
participat regele Carol I, prințul Ferdinand, dar și reprezentanții partidelor politice și ai
guvernului.
Un rol important a avut în acei ani activitatea tipografiei ,,B. Saidman” înfiinţată în
orașul Botoșani din anul 1906, care a tipărit și legat Anuarule Liceului192, dar și volume
importante pentru Liceu, precum lucrări de marcă pentru oraș, ca „Botoșanii în 1932” a lui
Vladimir Șardin sau ,,Amintiri din viața de școlari” a Asociației Foștilor Elevi ai Liceului
Laurian din 1923. Anuarul Liceului Laurian aflat la primul său număr, a făcut publică lista
profesorilor care erau la catedră în acest an tumultos 1914-1915, la pagina 1, fiind
188
Ibidem.
189
Ibidem, p. 75.
190
191
Ibidem.
192
Din 1928 în special.
45
prezentaţi un număr de 21 de profesori printre care și camaradul de încredere al Liceului,
profesorul Nicolae Răutu.193
Anul școlar 1915-1916 s-a desfășurat cu mai eforturi din partea directorului de
atunci, profesorul Iosif Vasilescu (care preda latina și filosofia), deoarece au fost mobilizați
la arme profesorul de matematică, de latină și geografie, istorie și filosofie: Constantin
Tufescu, Constantin Ștefănescu și Petre Irimescu.194 Sursele istorice precizează că s-au
găsit profesori suplinitori la toate materiile de studiu inafara matematicii care nu s-a mai
predat aproape un trimestru.
Este notat că, printre elevii cu rezultate foarte bune la învățătură, care au terminat
cursul superior în anul școlar 1915-1916, se găsește și avocatul Eugen Neculau,
întemeietorul Universității Populare din satul Ungureni (prima societate din județul
Botoșani a cărui scop era să alfabetizeze și să cultive țăranii prin căminele culturale, iar
biblioteca acesteia avea să ajungă la câteva mii de volume în anii 30’). Acest elev a lăsat
memoriile dumnealui din timpul Războiului de Reîntregire, la Liceul ,,Laurian” prin
intermediul unei publicații a Asociației foștilor elevi ai Liceului, fără de care acest capitol
ar fi fost lipsit de amănunte importante.
Anul școlar 1916-1917 este marcat de intrarea Regatului României în prima
conflagrație mondială, când, în data de 14 august 1916, România declara război Austro-
Ungariei, urmând ca la 16 august trupele române să treacă Carpații spre Transilvania.
Totalitatea acțiunilor militare declanșate în sudul României prin ofensivele germano-
bulgaro-turce, urmate de dezastrul de la Flămânda și Turtucaia, dar și din vestul României
de către forțele austro-ungare, au determinat ca populația și autoritățile statale a se retrage
în Moldova, Casa Regală a României și Guvernul retrăgându-se la Iași. Astfel, multe sedii
de școli și licee s-au transformat în spitale civile sau militare, clădirea Liceului ,,Laurian”
devenind, de asemenea, Spitalul de Război numărul 280. 195
Cu clădirea concesionată de stat pe perioadă de război servind ca spital, Liceul a
trebuit să-și desfășoare activitatea în Școala Primară de Băieți numărul 2, și Școala Primară
numărul 2 de Fete, deoarece celelalte școli destinate liceului au fost transformate și ele în
spitale, și anume Școala de Fete numărul 4, și Școala Medie. 196
Trebuie amintit că mobilierul din incinta Liceului a fost evacuat la vecinii de la
casele din zonă, directoratul plătind acest serviciu, însă, fiind necorespunzător adăpostite
193
După Anexa 5 din Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 294.
194
Anuarul op.cit., 1915-16, p. 1 apud Mihai Ioan, et.al., op. cit., p. 77.
195
Idem, 1921-22, p. 33.
196
Ibidem.
46
acestea au început să se degradeze. 197 Profesorii rămaţi la vatră nu au scăpat de
,,mobilizarea armatei” astfel, unora li s-a cerut să cenzureze scrisorile venite de pe front
pentru armată, iar altora puși la dispoziția serviciului sanitar al orașului, să înregistreze
răniții de pe paturile spitalelor din oraș.198
Liceul, cu toate greutățile iernii grele de pe timpul războiului, a continuat să
funcționeze în clădirea Școlii de Fete numărul 2 din data de 24 noiembrie 1916 până la
data de 16 februarie 1917, când prin ordinul cu numărul 3952 semnat de Comitetul
Regional, s-a adus la cunoștința directoratului ca Liceul să fie închis din cauza împrăștierii
molimelor în oraș, pentru a feri elevii și de această catastrofă.199
Iată totuși că în atâția ani de activitate, pentru prima dată în istoria lui Liceul este
închis ca măsură necesară și preventivă, însă elevii vor fi chemați pe rând în casa
directorului pentru a fi îndrumaţi la învățătură.200 Liceul va fi menţinut închis până la
sfârșitul anului 1917, iar numărul elevilor va scădea drastic, de la 456 de elevi, în anul
școlar 1915-1916, la 189, în iunie 1917 la examenul de final de an.
Evenimentele din perioada 1916-1919 sunt relatate pe larg în Anuarul Liceului pe
1921-1922.201 Anul școlar 1917-1918 a fost cel mai negru deoarece a dus o mare lipsă de
angajați, dar mai ales și de local din cauza războiului în desfăşurare. Directorul de atunci,
profesorul Iosif Vasilescu, și-a dat toată silința pentru ca anul școlar să se desfășoare în
parametri cât de cât normali, astfel prin ordinul 35802/1917 se hotăra ca înscrierile pentru
ciclul liceal să se desfășoare între 1 și 10 octombrie, iar în data de 16 octombrie să se
înceapă cursurile. 202
Localul Liceului a fost dat încă din vacanța de vară spre folosința subzistenței
Armatei a IX-a Ruse din data de 10 august, cu numele Spitalul 280 ,,Liceul Laurian”.203
Însă situația nu era singulară în orașul Botoșani, dintr-o mărturie a unui fost elev al
Liceului, C. S. Antonescu, ne dăm seama de următoarele: ,,rând pe rând toate clădirile
mari din Botoșani, școlile în special, au fost transformate și puse în stare de a primi sute
din cei care erau așteptați.”204
197
Ibidem, p. 34.
198
Ibidem, p .33.
199
Ibidem, p. 34.
200
Ibidem.
201
Vezi paginile Anuarului Liceului Laurian din Botoșani pe anii 1921-22, pp. 35-42
202
Ibidem, p. 35.
203
Eugen Neculau în Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din Botoșani, Amintiri din viața de școlari,
, Tipografia B. Saidman, Botoșani, 1923, p. 177 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 79.
204
C. S. Antonescu în Ibidem.., p. 183.
47
Astfel putem contura o imagine de ansamblu a Botoșanilor din acei ani grei de
război, dar și prin prezența Armatei Ruse în oraș, aliații noștri la acea dată, care au
provocat distrugeri destul de însemnate orașului care i-a găzduit în acea perioadă, după
plecarea lor făcându-se chiar un bilanț al distrugerilor.205 Iată câteva din declarațiile
martorilor, prezenți la starea de spirit a orașului din acei ani, cu informații referitoare la
palatul Liceului.
După cum urmează, Eugen Neculau, proaspăt absolvent al ciclului Liceal din cadrul
Laurianului nota: ,,«Liceul Laurian» și-a cedat clădirea pentru spital. Întamplarea a făcut
ca , oferindu-mi serviciile Crucei roșii, să fiu chiar în administrația «Spitalului 280 Liceul
Laurian». Am văzut în sălile, în care timp de opt ani trăisem neuitatele clipe de elev, paturi
nenumărate, unul lângă altul, luând locul pupitrelor, adăpostind suferința glorioasă a
celor ce fără șovăire căzuseră răniți, luptând pentru România mare. Am dus atâția morți
la groapă...”206, dar și elevul mai sus menționat, C. S. Antonescu continuă firul povestirii
despre aceste evenimente: ,,Eram în pragul cursului superior al Liceului, când a intrat și
țara noastră în marele războiu. După plecarea pe front a celor chemați la datorie, după
clipele înălțătoare a celor dintâi victorii, au început în țară pregătiri febrile pentru
organizarea spitalelor. Toată lumea ce rămăsese la vetre și putea munci cu dragoste
pentru buna lor rânduială, era la lucru. Rând pe rând, toate clădirile din Botoșani, școlile
în special, au fost transformate și puse în stare de a primi sute din cei ce erau
așteptați…”207
Spre sfârșitul anului 1917, Liceul a funcționat cu mari greutăți în ,,trei camere
improprii în Strada Cerbului din care 2 în magazinul de coloniale «Bunea», rămânâd în
«casele Silberman» numai cancelaria.”208, după încercarea de a se muta la 2 octombrie
într-o casă cu patru camere, pe nume ,,casele Silberman”, unde erau deja instalate elemente
din armata rusă, iar la încercarea de a se instala materialele necesare desfășurării cursurilor,
soldații ruși s-au purtat necuviincios cu cadrele didactice și elevii, iar „pe ferestre au fost
aruncate în stradă dela etaj pupitrele liceului.”.209 În acea perioadă câțiva elevi au căzut
pradă bolilor aduse de război, dar și unul dintre profesorii Liceului- maestrul de muzică ce
205
Vezi Ștefan Ciubotaru, op. cit., p. 39-40.
206
Eugen Neculau în Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din Botoșani, op. cit., p. 177.
207
C. S. Antonescu în Ibidem.., p. 183.
208
209
Ibidem.
48
avea îndatorirea și de supraveghetor de ordine și era însărcinat și cu serviciul sanitar al
Liceului. 210
V. 1. Marele incendiu ce a mistuit Palatul Liceului și zestrea acestuia

Cea mai neagră zi din istoria Liceului ,,Laurian” Botoșani de la fiinţarea sa din
1859 ca Gimnaziu, este ziua de Sfântul Nicolae din 6 decembrie 1917, în care la ora 13
după-amiază a izbucnit un incendiu în palatul Liceului, în zona unde erau depozitate
alimentele din subzistența Armatei a IX-a Ruse.
După câte s-au cercetat, focul nu a fost produs de o imprudență a soldaților ruși sau
de la coșurile defecte ale clădirii, ci intenționat, ținând cont că printre rândurile soldaților
începuse anarhia din cauza Revoluției Bolșevice ce le promitea printre multe altele și
ieșirea din război.
După cele consemnate, bibliotecile Liceului și arhiva acestuia nu au fost evacuate
odată cu trecerea palatului în mâna armatei ruse, deoarece era considerată o ședere
temporară până la terminarea războiului și nu avea sens o astfel de mișcare a fondului de
bibliotecă și arhivă în localul unde își desfășura activitatea Liceul.
Nenorocire a fost că ,,toată averea și arhiva școalei erau în câteva camere din acea
clădire”211, și astfel arhiva Liceului a ars împreună cu biblioteca ,,cu toate că s-a
intervenit, ba mai mult: n-a mai rămas din această clădire decât zidurile, în mare parte
deteriorate.”.212
a) Bilanțul
Din informațiile contemporanilor, în urma cercetărilor efectuate după incendiu, reies
următoarele:213
1. Ce s-a pierdut:
• A ars aproape complet biblioteca proprie Liceului, cu un număr aproximativ de
30.000 de volume ,,din care unele de mare valoare”214;
• A ars complet Biblioteca elevilor ,,Mihai Eminescu” cu un număr de 2.000 de
volume215;
• A ars o parte din arhiva Liceului, dosarele pe anii 1859-1897 și o parte din dosarele
recente ale anului 1917. Se poate aproxima pierderea, deoarece în anul 1909 în
210
Ibidem, p. 36.
211
Ibidem.
212
Ibidem.
213
După informațiile din Anuarul Liceului Laurian pe anul 1921-22 la pagina 36.
214
Ibidem.
215
Ibidem.
49
cartea sa jubiliară profesorul Nicolae Răutu relata despre arhivă că număra: „322
dosare, registre și condici.”216;
• A ars întregul laborator de Fizică și Chimie;
• A ars aproximativ tot mobilierul existent în palat în momentul dezastrului 217;
• A ars drapelul și o mare parte din biblioteca Atenului Român-secția Botoșani;
2. Ce s-a recuperat:
• Au mai scăpat aproximativ 400 de cărți din biblioteca Liceului, găsite într-un grajd
al unui vecin din aproprie, plus alte cărți au mai fost aduse de cetățenii din zonă
după ce au fost colectate de aceștia în timpul dezastrului sau după aceea218;
• Au fost recuperate aproximativ 500 de volume din biblioteca Atenului Român-
secția Botoșani219;
• Au mai scăpat câteva dosare din arhiva Liceului;
• Din laboratorul de Fizică și Chimie au ,,scăpat câteva borcane cu substanțe
chimice”220 iar din aparatele pentru Fizică ,,au mai rămas numai piese cari nu se
mai pot utiliza decât ca material brut.”221
• A fost salvat o parte din mobilier: pupitrele, tablele și catedrele;
• A mai scăpat aproximativ jumătate ,,din colecția de Ș.[-tiințe] Naturale, dar într-o
stare în care cu greu se poate întreținea mai mult timp spre a fi de folos.”222
Daunele Liceului se regăsesc în original doar în Anuar și în periodicul local
,,Revista Moldovei” şi nu avem cum să nu deplângem soarta arhivei şi a celor 3 biblioteci,
totalizând aproximativ 32-33.000 de volume, un număr impresionant de unități de
bibliotecă şi documente inestimabile, ce au ars în acel incendiu cumplit din 6 decembrie
1917 izbucnit sub acoperișul Palatului Laurian ce adăpostea cea mai mare bibliotecă din
orașul Botoșani din vremurile acelea.
Astfel, templul de educație al botoșănenilor ce se afla pe culmea înaltă a orașului, a
rămas fără bibliotecă și recuzita necesară desfășurării cursurilor cu toții elevii ce urmau să
revină după război la școală, dar și fără palat până acesta va fi refăcut de statul român, și cu
mare noroc chiar îmbunătățit.
216
217
Deci și dulapurile bibliotecii și a arhivei presupunem.
218
Revista Moldovei, anul IV, nr. 1, mai-iunie 1924, p. 7.
219
Ibidem.
220
Anuarul op. cit., 1921-22, p. 36.
221
Ibidem.
222
Ibidem.
50
CAPITOLUL VI. REFACEREA PALATULUI ŞI A ZESTREI
LICEULUI ,,LAURIAN” DIN BOTOŞANI
Continuarea cursurilor chiar și după dezastrul amintit mai sus era o prioritate pentru
directoratul aflat la conducerea Liceului, astfel acestea s-au desfăşurat în localurile
închiriate de adminstrație, iar de la 22 martie 1918, Liceul a funcționat în clădirea Școlii
primare de Băieți numărul 1 ,,Marchian”.223 Localul s-a dovedit neîncăpător, având doar
parter și până în 10 cămăruțe de clasă pentru numărul mare de elevi dornici să învețe.
Orarul s-a împărțit în două, un grup de elevi învăţând la 8 dimineaţa până la 12, iar celălalt
de la 14 până la 18 seara.224
Primele fonduri pentru refacerea Liceului după dezastru au început să fie strânse de
foștii elevi ai Liceului, A. Șmelț, D. Hangan și S. Hasnaș, începând cu luna februarie a
anului 1918. 225 Inițiativa acestor foști elevi a luat amploare şi astfel, se hotărăște împreună
cu profesorul universitar de la Iași Ioan Simionescu (ulterior academician și rector), și cu
noul director I. V. Luca226, ca în vacanța de sărbătoarea Paștelui să se întrunească într-un
Comitet de inițiativă cu ,,cei mai de greutate cetățeni ai orașului”227, persoane cu
posibilități, care ulterior să formeze un comitet special pentru a se strânge fondurile
necesare pentru refacerea palatului și zestrei acestuia. 228
Din acest comitet făceau parte : ,,Prefectul județului, Primarul Comunei, D-l Iuga-
directorul B [-ăncii] N [-aționale] agenția Botoșani, I. V. Luca directorul Liceului, Al.
Șmelț, R. Savinescu și D. Hangan.”.229 Acest comitet de oameni influenți a reușit să strângă
din aprilie până în 1 septembrie 1918 următoarele sume: ,,s-a depus la Banca Națională
suma de 220.000 lei din cari 160.000 din partea județului Botoșani (50.000 lei când era
prefect D-l Vizanti, 110.000 de lei când era D-l R. Savinescu), iar restul de 60.000 de lei
din subscripție publică și serbări date de elevii liceului ( sub conducerea directorului
liceului, a d-lui M. Poslușnicu maestru de muzică și a d-lui prof. N. V. Ionescu).”.230
223
Ibidem, p. 37.
224
225
Anuarul op. cit., 1921-22, p. 37.
226
Devenit director din aprilie 1918.
227
Ibidem.
228
Ibidem.
229
Ibidem.
230
Ibidem.
51
VI. 1. Refacerea Bibliotecii ,,Mihai Eminescu” de către elevi
Refacerea bibliotecii elevilor ,,Mihai Eminescu” după incendiu a reprezentat pentru
aceştia o soluție imediată, pentru a-și ocupa timpul liber. În data de 27 martie 1919, pe
când Liceul se afla încă în sediul Școlii primare de Băieți numărul 1 ,,Marchian”, din
inițiativa a 14 elevi ai Laurianului și de la Școala Comercială, s-a hotărât a se reînființa
biblioteca elevilor sub numele de ,,Biblioteca populară M. Eminescu”. Conducerea
acesteia a fost preluată de profesorul Vintila Mihăilescu 231
şi de cei 14 elevi, sediul
acesteia aflându-se la cohorta cercetașilor, casa Cucu (Anexa 10) din strada Marchian
(unde se plătea 8.000 de lei chirie pe an232), în aproprierea Liceului din localul Școlii
,,Marchian” unde învăţau elevii. Interesant este faptul că în numai 5 luni de la reînființare,
elevii, prin munca lor au reușit să adune peste 2.000 de volume.
În lunile mai-iunie 1919, se înființează și biblioteca ,,G. Costin Vellea”, despre care
aflăm că a fost fondată chiar de donator, dându-i propriul nume spre veșnica amintire,
directorul I. V. Luca numind-o ,,interesanta și prețioasa bibliotecă”233. Și periodicul local,
Revista Moldovei ne mai dă niște informații prețioase despre perioada post dezastru: ,,A
fost înființată la 27 martie 1919, de cătră un grup de 14 elevi ai liceului și câți-va ai
școalei comerciale, cu sediul la început, în localul cohortei cercetașilor. La finele primului
an, când era condusă de un profesor, avea vre-o 500 de volume, iar acuma are 5437 vol.
precum și un număr mare de reviste românești și streine. Sunt aproape 300 de cititori în
ultimul an, din cari 61% școlari, iar restul din toate categoriile sociale și mai ales
mărginași, lucrători manuali. Își are sediul în două camere mici din str. Marchian (casele
Cucu), unde plătește 8.000 de lei pe an chirie. Este condusă cum de un grup de elevi ai
liceului, în frunte cu un profesor de la liceu. Se întreține din cotizațiile membrilor, din mici
donațiuni, unele ajutoare de la liceu, veniturile unor serbări organizate de studenți, foști
elevi și memri ai bibliotecii. Astăzi, răpiți de atâta dragoste de biblioteca lor. O atenție
deosebită o dă prefectura județului și primăria.”234.
Comitetele Școlare s-au înfiinţat printr-un decret-lege care a fost publicat în
Monitorul Oficial cu numărul 78 din 24 iulie 1919, la paginile 4131-4139235, astfel Liceul
Laurian a căpătat unul care îl substituia pe celălalt înființat pentru refacerea de după
dezastru. Data de 5 octombrie 1919 marchează istoria Liceului prin înființarea propriu-zisă
231
Liga culturală- secţia Botoşani, Botoşanii în anul 1932. Schiţă monografică, Tip. B.Saidman, Botoşani,
1932, p. 182.
232
Revista Moldovei, op .cit., p. 7.
233
Ibidem.
234
Revista Moldovei, op. cit., p .6, 7.
235
Cf. Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 82.
52
a acestui Comitet, în care din nou s-au ales membrii, conform decretului intrat în vigoare.
Astfel făceau parte următorii, în urma alegerilor din adunarea generală: ,,V. D. Vasiliu-
farmacist; Dr. N. Șmelț (medic șef al comunei Botoșani), colonel Petre Anastasiu
(comandantul Regimentului 77 Infanterie) și Simeon Labin (proprietar) dintre prietenii
școlii și părinți ai elevilor. Dintre profesorii Liceului făceau parte din Comitetul școlar
următorii membrii: N. Ionescu, Teofil Olinescu și I. V. Luca (directorul Liceului),. Cenzori
erau: Lazăr Teodoru (direcoturl băncii agricole și secretarul Camerei de Industrie și
Comerț) Nicolae Blebea (profesor), iar G. Iuga (directorul Băncii Naționale, agenția
Botoșani) ca delegat al Ministerului. Membrii comitetului au ales pe I. V. Luca (directorul
Liceului) drept președinte, T. Olinescu ca secretar și N. Ionescu, casier.”.236 Taxele școlare
din care trăia într-un fel sau altul Liceul au fost și ele reglementate de Comitetul Școlar în
cauză, astfel pe anul 1921-1922 hotărându-se ca veniturile să vină din următoarele părți:
,,1. Taxele școlare ale elevilor; 2. Taxele de înscriere ale elevilor; 3. Cotizațiile lunare ale
membrilor adunărilor generale; 4. Cotizații sau donații benevole; 5. Veniturile capitalului
de rezervă al școlii, rezultând din excedente; 6. Beneficii din serbări, colecte; 7. Subvenții
din partea instituțiilor sau autorităților; 8. Alte venituri neprevăzute.”237
Dintre toate acestea, importante sunt și faptele cetățenilor mărinimoși sau a
instituțiilor care au dorit să ajute elevii și Liceul după năpasta ce a trecut asupra lor. După o
listă din Anuarul Liceului 1919-1920 cei care au cotizat cu minim 1.000 de lei au fost:
,,Clubul Comercial, Banca Botoșăneană Română, Dr. D. Goilav, I. Mavrocordat”.238
Au fost scutiți de taxă elevii săraci cu rezultate școlare bune, iar ceilalți elevi de
condiţie modestă au fost ajutați cu îmbrăcăminte.
Remarcile contemporanilor marchează această grea perioadă a Liceului, de după
catastrofă, dar și de după război. Se specifică foarte clar eficacitatea cu care Comitetul
Școlar al Liceului Laurian a scos din acest impas instituția prezidată de dumnealor în
Anuarul Liceului pe 1921-1922 următoarele: ,,Activitatea comitetului după un an
înregistrează un progres de necrezut pentru școală: întreținerea localurilor în care se afla
școala, un început bun de reînființarea bibliotecii liceului și a elevilor, ajutorarea elevilor
săraci și merituoși, și în balanța gestiunii acelui ani se vede un excedent de lei 24.894.”239
Aşadar, Comitetul și-a îndeplinit foarte bine îndatoririle, urmând a trece la noi propuneri,
236
Ibidem, p. 83.
237
Ibidem.
238
Anuarul op. cit., 1919-20, pp. 36-48 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 83.
239
Idem, 1921-22, p. 41.
53
implicit ,,reclădirea localului liceului și cumpărarea unui local bun pentru internatul
liceului.”.240
În anii școlari 1919-1922 trebuie să notăm și unde funcționa Liceul, redăm: ,,În anii
școlari 1919-1922 liceul, fără local propriu, a trebuit să funcționeze în localul
«Marchian», în casa d-lui inginer M. Zorio din Bulevard 88 cu 5 camere mici, închiriate
cu 5.000 de lei annual de cătră minister (25 S-brie 1919 – 25 S-brie 1922), în localul
Hillel Kahane din strada Griviței 11 pentru clasele divizionare (1920-22) și în sala de
gimnastică.”.241 Se consemnează că aceste corpuri închiriate de Liceu se aflau la distanțe
relativ mari unele faţă de altele, profesorii fiind nevoiți să parcurge zilnic aceste drumuri
pentru a-şi ține cursurile timp de patru ani, până la reconstruirea palatului Liceului şi
redeschiderea acestuia.
VI. 2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii „Avântul”

Despre a doua bibliotecă nou înființată de elevii Liceului Laurian, cu numele
,,Avântul” nu avem foarte multe izvoare istorice, doar un articol, dar de o importanță foarte
mare, scris chiar de directorul Liceului la acea data, profesorul I. V. Luca, în periodicul
local “Revista Moldovei” care specifica: ,,Biblioteca populară «Avântul», înființată la 18
Iulie 1919 de cătră un alt grup de elevi ai liceului prin inițiativa a unui fost elev, Enescu,
astăzi bolnav, la imposibilitatea să se miște din loc și fără nici un izvor de trai la căsuța sa
din str. Vila Boian, a destinat o cameră mică pentru această bibliotecă și care azi plătește
o mică chirie. Dintr-un mic raft de cărți donate de întemeetori, azi s-a ajuns la 4.200 cărți,
citite de elevii și elevele școalelor secundare și normale. Elevele școalei particulare
profesionale «Societatea Doamnelor» folosesc mult această bibliotecă. Mulți muncitori
manuali din partea locului cer și li se împrumută cărți bune pentru educația național-
cetățenească. Aceleași izvoare de alimtare ca și bibl. Eminescu, înfrățindu-se amândouă la
serbări, atât la câștig cât și la pagubă. La ambele biblioteci, îi vezi pe elevi la treabă, cu
aer de răspundere multă; unii secretari, alții casieri, custode;…”242.
Autorul mai relatează și informații despre elevii pasionați de lectură: ,,O
autoeducație serioasă și solidă primesc elevii aci, căci ambele biblioteci n-au cărți
inveninat, ci de înviorat sufletele pe tărâmul național, care îndeamnă la lupta demnă. […]
Până și micuții școalelor primare își fac acum biblioteci potrivite minții lor și a atâtor
nevoeși. Așa, la școala primară «Marchian», ei au înjghebat la scurt timp o bibliotecă de
240
Ibidem.
241
Ibidem.
242
Revista Moldovei, op. cit., p. 8.
54
vre-o două mii de cărți. Început bun. Ușor se va înfripa în jurul ei o casă de citire pentru
mărginași. Pare că școala nu le-ar fi deajuns și deaceea astăzi numărul cititorilor școlari
în biblioteci a crescut considerabil…”243
În anul 1921 Comitetului Școlar al Liceului ia noi măsuri precum:
,, - la 7 mai 1921, a fost deschiderea ofertelor pentru licitația reconstruirii localului
Liceului;
- la 10 mai 1921, prezentându-se un memoriu alcătuit de către: inginer I. Tudor și M.
Zorio ca studiu asupra ofertelor prezentate, lucrările au fost adjudecate de Societatea de
Construcțiuni și Lucrări Subterane C. G. L. din Cernăuți;
- la 10 iulie, comitetul, considerând că populația școlară este mai mare iar localul vechi
este insuficient a hotărât mărirea localului cu înca un etaj după un plan indicat de la
minister;
- la 24 septembrie 1921 s-a hotărât înființarea claselor I-IV extra bugetate în localul
«Hillel-Kahane» din strada Griviței, pus la dispoziție de comunitatea israelită cu condiția
de a-l repara;
- la 7 și 9 martie s-a discutat despre problema mobilierului, care se dorea a fi nou și după
toate cerințele pedagogice;
- la 27 iulie s-a organizat conducerea internatului, delegându-se un consiliu de
administrație compus din: I. V. Luca, directorul Liceului, profesorul Constantin
Ștefănescu, care a contribuit mult prin munca sa stăruitoare la înființarea internatului
precum și membrii comitetului școlar: Dr. N. Șmelț, colonelul Petre Anastasiu, N. Blebea,
profesor. S-a hotărât cumpărarea la licitație, a porțiunii de teren, proprietatea comunei
aflată în colțul dinspre strada Cuza Vodă etc.”244
Din realizările Comitetului Școlar al Liceului, se poate observa că s-au dorit a se
derula pe termen lung, iar problema găzduirii fiilor de țărani la Liceu a fost soluționată prin
construirea unui local pentru internatul Liceului. Aceste măsuri s-au dovedit foarte bune
pentru Liceul, numărul elevilor înscriși crescând covârșitor în urma construirii acestuia, dar
și în urma terminării procesului de reconstrucție al palatului. 245
Pentru repararea și reclădirea palatului Liceului, Comitetul Școlar în cauză a
solicitat concursul Societății de Construcții și Lucrări Subterane C. G. L. Cernăuți prin
243
Ibidem.
244
Anuarul op. cit., 1922-23, p. 29.
245
Ibidem.
55
licitație publică246, iar cu această ocazie a fost revizuit proiectul inițial al construcției
terminată în 1885, făcând palatul de două ori mai mare ca monumentalitate şi adăugându-i-
se încă un etaj, pentru a stinge nemulțumirile anterioare din cauza lipsei spațiului pentru
elevi. 247
Această lucrare a Comitetului Școlar a costat suma de 20.000.000 de lei la acea
vreme, iar supervizorii acestei lucrări noi au fost: ,,Sub conducerea comitetului școlar al
Liceului ajutat de Ministerul Instrucțiunii, de comitetul de inițiativă pentru reclădirea
localului liceului, de profesorii liceului în frunte cu regretatul N. V. Ionescu, de câțiva foști
elevi ai liceului, de prefectura județului, prin câțiva d-ni prefecți cu atenție pentru școală,
de primăria comunei Botoșani prin câțiva d-ni orimari conștienți de însemnătatea culturei,
de cetățenii orașului și în special de părinții elevilor, de elevii liceului prin serbări date de
ei sub conducerea d-lui prof. Mihai Gr. Poslușnicu, de câteva persoane, cari n-au avut
altă legătură cu liceul nostru de cât jalea ruinii, care cerea refacerea și conștiința
împăcată a omului luminat că ca contribuit cu obolul și munca la întărirea culturei.”248
Noua clădire a liceului, cu mult mai încăpătoare față de cealaltă oferă bibliotecii o
cameră proprie pe o suprafață de 64 m pătrați, în care s-au aşezat dulapuri destinate să
înmagazineze circa peste 20.000 de volume pentru cititori.
Reclădirea palatului Liceului s-a putut realiza în urma spiritului comunitar de
solidaritate deosebită pe care l-au avut foștii elevi (adunați sub proaspăta Asociație a
foștilor elevi ai Liceului Laurian din Botoșani), autoritățile locale și chiar simplii
botoșăneni, autorii notând în Monografia Liceului din 1999 la pagina 89 următoarele:
,,Solidaritatea botoșănenilor a contribuit practic la refacerea zestrei Liceului într-un
interval cronologic deosebit de scurt. Putem afirma, fără a greși, că Liceul «Laurian»
devenise o chestiune de orgoliu și patriotism local. Ce ar putea fi mai sugestiv decât
exemplul lui Arnold Aronovici, care după treizeci de ani petrecuți departe de casă, nu-și
uită locurile dragi. Atunci când școala a avut nevoie, solidaritatea celor care țineau la ea
a fost exemplară.”249. Liceul a avut un mare noroc de oameni cu un spirit civic
extraordinar, ce mână de la mână și ban de la ban s-au angrenat a-i reface zestrea în așa
timp scurt.
246
247
Ibidem.
248
Ibidem, p. 46-47.
249
56
VI. 3. Palatul liceului refăcut. Un nou internat pentru elevi
După perioada istovitoare marcată de reclădirea vechiului palat și construirea unui
internat pentru elevii ce nu locuiau în oraș, grație Comitetului Școlar pentru refacere, în
anul școlar 1922-1923, palatul a fost dat spre folosire profesorilor și elevilor, împreună cu
internatul.250
Bucuria colectivul Liceului a fost covârşitoare la inaugurarea acestei clădiri, de
mare folos în desfășurarea activităților școlare și la cel mai înalt nivel de educație, Liceul
din Botoșani, cum era numit în trecut, strângând sub cupola lui atâtea generații și oameni
de calitate, indiferent de ce etnie sau religie, român ori armean, ortodox sau mozaic, care
au căutat până la acea dată, a-l face liceul cel mai emerit și de tradiție din orașul Botoșani.
În acel an, în reclăditul palat (Anexa 11), îmbogăţit cu încă un etaj şi alte săli
spaţioase, cursurile au început pe data de 15 octombrie, cu aprobarea Ministerului
Instrucțiunii din cauza întârzierii pe fondul neterminării lucrării de renovare a palatului, iar
pe data de 18 octombrie a fost sfințit localul împreună cu cel al internatului (Anexa 12). Pe
lângă discursul preotului Chr. Deliu ce a și oficiat slujba de sfințire a localurilor, directorul
de atunci, profesorul de geografie I. V. Luca, una dintre cea mai ilustre conduceri din toată
istoria liceului, a propus ca elevii să practice ,,dacă împrejurările vor fi prielnice”251 și
legătoria de carte, pe lângă pomicultura, muzica instrumentală, etc.
Se vede clar din cercetarea de faţă și din Anuare, că elevii dimpreună cu cercul
profesoral ai Liceului Laurian au avut și șezătorile de lectură ca pe o practică educativă ce
căutau să dezvolte gusturile și cultura generală viitorilor absolvenți, și că elevii au fost atât
de bine stimulați într-ale lecturii încât și-au constituit un cerc de lectură prin Societatea
,,M. Eminescu” și două biblioteci: ,,Mihai Eminescu” (1904, 1919) și ,,Avântul” (1919).
Internatul a început a funcționa de la 1 octombrie 1922, înscrierile făcându-se mai
devreme, având un număr de 80 de locuri disponibile pentru cazare, taxa anuală
reprezentând suma de 5.000 de lei, ce putea fi plătită în două rate egale, elevul cazat
primind pe durata șederii mâncare, încălzire, baie, spălător de rufe, medic, etc. 252
Desigur, regulile şcolare precum şi programul de activitate zilnică a elevilor sunt
notate la pagina 103 din Anuarul Liceului pe 1921-1922, pe aceeaşi pagina amintindu-se
despre evenimentul trist din Liceu, trecerea în neființă a îndrăgitului profesor de latină
Neculai V. Ionescu, fost director, casierul Comitetului Școlar căruia i s-a încredințat
250
Anuarul op. cit., 1922-23, pp. 100-102.
251
Ibidem, p.101.
252
Idem, 1921-22, p. 103.
57
sarcina de a reface palatul și zestrea Liceului. Acest om de mare valoare a Liceului, a donat
instituției iubite o sumă modestă de 1.400 de lei, care provenea din onorariul refuzat de
doctorii E. Tauber și N. Șmelț, plus procentele adăugate în acești ani. 253
După terminarea lucrărilor de reclădire, trebuie să menționăm că palatul Liceului
conținea: ,,1. Subsolul cu 18 încăperi și o sală de unire; (un hol); 2. (Parterul) cu 19
încăperi și o sală de unire (holul); 3. Etajul I are 12 încăperi și o sală de unire (holul); 4.
Etajul II cu 3 încăperi și holul. La acestea se adaugă și sala de gimnastică. În total localul
avea 63 de încăăeri destinate unui număr de 600 de elevi clasificați în 8 clase bugetare și
patru extrabugetare.”254
VI. 4. Continuitatea refacerii zestrei Liceului ,,Laurian”

Anuarul Liceului pe anii 1924-1925 ne dă o multitudine de informații cheie, pe care
astăzi, cercetând în arhivă, nu le mai putem regăsi decât cu mari lacune sau chiar deloc.
Punând accentul pe bibliotecile Liceului, voi reda din rubrica Comitetului Școlar, doar
donatorii bibliotecilor, deși indubitabil, Liceul achiziționa la rândul său cărți nu numai din
banii donați expres pentru a mări colecția de bibliotecă, ci și din veniturile ministeriale
generale, deservite Liceului.
După cum am mai precizat, biblioteca Liceului a fost refăcută, și chiar înzestrată
într-un scurt timp, cu un număr destul de mare de cărți, bani, iar volumele donate au
provenit din mai multe surse, dar cu ponderea cea mai mare din partea foștilor elevi, foste
cadre didactice sau botoșăneni mărinimoși. Astfel, redăm:
,,[…] f) Comitetul a luat act cu deosebită mulțumire de donația d-lui Ramiro
Savinescu, avocat și proprietar, fost elev al acestui liceu, constând în cărți pentru
biblioteca liceului în valoare de câte una mie lei annual. D-na Virgina R. Savinescu
deasemenea a donat bibliotecii liceului în aminitirea părintelui săau un număr de volume
de mare valoare din biblioteca regretatului Dr. Ștefanovici.
g)Un alt fost elev al acestui liceu, d-nul Arnold Aronovici, actualmente domiciliat
în Paris, plecat din țară de vre-o 30 de ani, a dăruit prin intermediul binevoitor al fostului
său coleg de bancă, d-l Alex. Șmelț, suma de lei 100.000 (una sută mii) spre a se construi
dulapuri de bibliotecă pentru liceu. După planul schițat de d-l arhitect Botescu (un dulap
cu supr. De 22.40 m.p. al doilea 17.80 m.p.) au fost executate ambele dulapuri din lemn și
253
Revista Moldovei, anul III, nr.11-12, martie-aprilie 1923, Botoșani, pp. 43-45 apud Mihai Ioan, et. al, op.
cit., p. 88.
254
Anuarul op. cit., 1922-23, p. 101.
58
sticlă închise, plus două mese de lectură și un birou pentru fise. Să te desparți de țară de
30 de ani și să fii recunoscător școalei care te-a luminat, este un exemplu rar de
recunoștință.[...]
i) Deaseminea, regretatul V. D. Vasiliu, fost membru al comitetului școlar din
1919 (de la înființare) până la moarte, a dăruit din fondul testat comunei, un venit annual
de lei 500 (cinci sute) pentru biblioteca liceului.
[…] Într-un singur cu atatea donațiuni și alte multe donațiuni mai mici în numerar
pentru Comitetul școlar, între care putem cita pe a d-lor: Christian Ciomac, F. Costiner,
M. Mavrodin etc. nu-i puțin lucru față de lipsa complectă a unor astfel de gesturi de
atenție pentru liceu dinaintea războiului. […] Comitetul mulțumește tuturora și pe această
cale pentru încrederea ce i s-a acordat.”255.
Din documente se observă că și biblioteca proprie a Liceului a avut o atenție din
partea donatorilor și administrației, până mai înainte de incendiul din 1917 aceasta fiind
pusă într-un con de umbră, rivalizand la un moment dat cu biblioteca elevilor ,,Mihai
Eminescu”.
În luna ianuarie a anului 1930, biblioteca elevilor ,,Mihai Eminescu” se uneşte cu
cealaltă bibliotecă a elevilor Liceului, și anume, biblioteca ,,Avântul”, formând una singură
destinată elevilor păstrând denumirea marelui poet național Mihai Eminescu.256
Amândouă la un loc înmagazinau în anul 1932: 7.235 cărți românești + 1.901 cărți
franceze + 201 cărți germane+ 660 numere reviste românești+ 254 cărți franceze, se
totalizează un număr de 9.441 volume disponibile publicului. 257
255
Anuarul op. cit., 1924-1925, p. 36.
256
Liga culturală- secția Botoșani, op. cit, p. 182.
257
Ibidem.
59
CAPITOLUL VII. FONDAREA BIBLIOTECII
,,PROFESOR ION SIMIONESCU”
După cum am mai precizat de atâtea ori în această lucrare, foștii elevi ai Liceului nu
și-au uitat foștii profesorii, școala, oraşul, și au încercat să ajute liceul cât mai mult cu
putință. Astfel, un mare fost elev al Laurianului, Ion Simionescu (1873-1944) (Anexa 13),
începe să doneze bibliotecii Liceului periodic, cantități importante de cărți cu singura
precizare ca aceasta să poarte numele său, și să fie deschisă oricărui public, dar în special
elevilor și profesorilor.
Profesorul universitar Ion Simionescu, important geolog, geograf și naturalist a fost
născut pe data de 10 iulie 1873 în satul Fântânele județul Bacău, însă soarta avea să fie
necruțătoare cu el, pierzându-și părinții la o vârstă fragedă rămânând orfan, o rudă
apropiată din orașul Botoșani luându-l pentru a-l îngriji și a-i da o educație.258
A urmat cursurile școlii primare în oraș, iar gimnaziul și liceul la Liceul ,,Laurian”
de care leagă adevărate amintiri, povestite în lucrarea ,,Amintiri din viața de școlari”
(Anexa 14), editată de Asociația foștilor elevi. 259 De asemenea, studiile superioare le-a
făcut la Facultatea de Științe Naturale din Iași începând în 1891, iar după ce a absolvit
studiile superioare, a predat pentru o perioadă scurtă ca profesor la liceul la care a fost elev
timp de 8 ani. 260 Obține o bursă dată de Academia Română în urma unui concurs și pleacă
pentru a studia geologia la Viena în anul 1894. După plecarea sa la Viena și în urma
fuzionării sale cu lumea emerită a Vienei, îşi ia doctoratul în 1898 şi devine un mare om de
știință.
După venirea dumnealui în țară, în urma prestării didactice la Universitatea din Iași,
devine profesor universitar în anul 1905. Profesorul Ion Simionescu a reușit să strângă
câteva sute de cărți în toată activitatea sa ca elev dar și ca profesor, având şi el publicaţii
importante, lucrări științifice. Începând cu martie 1931, donează Liceului Laurian câteva
sute de cărți spre a le pune la îndemâna publicului. I. V. Luca, directorul Liceului
,,Laurian” de atunci, în volumul editat de Liga Culturală secția Botoșani, din care făcea și
el parte încă din anul 1932, consemnează următoarele: ,,[…] Este alimentată direct de
cătră donator, care, în amintirea școalei în care a prins cele dintâi scânteeri de lumină,
trimite mereu cărți. Până în iunie 1930, numărul cărților s-a ridicat la 745, din care 577
258
Iacob Haller, Contribuția savantului Ion Simionescu la dezvoltarea științei și culturii românești în
Hierasus, anul VI, 1986, p. 227.
259
Ibidem.
260
Ibidem.
60
românești, 168 streine. Dulapul construit anume a început să devie neîncăpător. În 1931,
până la 30 iunie 1932, au fost citite și consultate toate cărțile din această bibliotecă de
cătră 84 de cititori. Dela Septembrie 1932 va fi pusă la dispoziția tuturor elevior de școală
secundară din localitate.”261
Detalii interesante despre această bibliotecă se mai găsesc în Anuarul Liceului pe
anul 1931-1932: ,,Liceul «Laurian» a dat societății românești în cei 73 ani de existență
mulți fruntași ai culturii. Dintre ei, puțini și-au adus aminte de școala aceasta. Unul însă,
mai mult de cât oricare, a rămas strâns legat sufletește de orașul copilăriei și mai ales de
liceul, care i-a lămurit și precizat cele dintâi noțiuni de cultură generală. D-l I. Simionescu
profesor la facultatea de științi din București, membru al Academiei Române și cel mai
neobosit popularizator al științii în masă a tineretului școlar și al poporului, adânc
pătruns de nevoia cărții, s-a simțit obligat să dea cărți școalei, care i-a creiat primii fulgi
pe aripi înăscute dar și desvoltate prin muncă grea și fără răgaz.
O astfel de recunoștință o poate manifesta numai omul ridicat prin munca sa.
Vorba «prin el însuși» se potrivește minunat pentru d-l profesor I. Simionescu, urcat prin
el însuși pe vârful piramidei culturale românești. Viața sa de muncă fără răgaz e pildă
rară pentru tineretul actual, care îl cunoaște din fraza dulce, frumos colorată dar
instructivă și convingătoare a numeroaselor lucrări de popularizare și-i vor cunoaște unia
cercetările originale asupra pământului românesc.
Firește, ce putea să dee școalei, unde a fost scurtă vreme și profesor, de cât cărți,
cum a dat de atâtea ori cuvântări și conferințe orașului Botoșani. A dăruit liceului de trei
ani încoace 980 (nouă sute opt zeci) cărți și trimite mereu colete cu cărți. Dulapul
construit anume pentru «Biblioteca Prof. I. Simionescu» dela acest liceu a devenit
neîncăpător. Va fi construit altul și altele mai mari cum îi este inima și cultura sufletului
acestui mare profesor al țării întregi.
Liceul «Laurian», în tot cuprinsul său sufletesc, îi aduce acum omagii de
recunoștință, și în curând îi va sărbători 60 de ani de viață rodnică.”262
261
Liga culturală- secția Botosani, op. cit., p. 184-185.
262
Anuarul op. cit., 1931-32, p. 51.
61
CAPITOLUL VIII. ANALIZA CATALOGULUI DE BIBLIOTECĂ
A BIBLIOTECII LICEULUI ,,LAURIAN” PE BAZA
ANUARELOR LICEULUI PE ANII 1922-1925
Ca să conturez cât mai bine această idee, și întrebuințarea acestor bani și volume,
făcute de către de personalităşi ale oraşului, oameni importanţi sau instituții, voi face un
rezumat al Catalogului bibliotecii Liceului ,,Laurian”, publicat în Anuarul său pe anul
1922-1923, catalog ce conţine aproximativ 90 de pagini de inventar ca spațiu tipografic,
date publicului spre cercetare, pentru a alege pentru împrumut sau sala de lectură a
Liceului, volumul dorit.
Catalogul Bibliotecii Liceului Laurian (Anexa 15) este structurat pe 35 de categorii,
dintre care 16 mari, ce au fost trecute cu numerale romane:263
Categorie Număr volume

I Literatură română 884
II Literatură franceză 282
III Literatură italiană 27
IV Literatură eug. 30
V Literatură spaniolă 5
VI Literatură germană 129
VII Literatură poloneză 9
VIII Literatură scandinavă 9
IX Literatură finlandeză 1
X Literatură rusă 43
XI Literatură sârbească 1
XII Literatură ungară 3
XIII Literatură belgiană 2
XIV Literatură japoneză 1
XV Literatură indiană 1
XVI Literatură latină 113
XVII Literatură greacă 52
1 Istorie 341
2 Științe naturale 116
3 Medicină 181
4 Matematică 55
5 Geografie 82
6 Astronomie 25
7 Fizico-Chimie 28
8 Politice economice 208
sociale
263
Bazat pe Catalogul publicat în Anuarul Liceului Laurian, 1922-23, pp. 30-128.
62
9 Pedagogie 244
10 Artă 21
11 Agricultură, avicultură, 57
viticultură, apicultură,
sericultură
12 Religie 40
13 Drept și militare 38
14 Didactice 204
15 Dicționare 36
16 Diverse 247
17 Cărți noi intrate după 1 20
noiembrie 1925 (încă
ne prelucrate
biblioteconomic)
Această tabelă totalizează un număr de 3539 de volume date spre cercetat în anul
1922-1923. Există și un număr de 28 periodice, românești și străine, pe diverși ani după
cum se observă:264
Numele periodicului Perioada disponibilă

1 Viața Românească 1906-1923
2 Convorbiri literare 1920-1923 și din nou 1925
septembrie
3 Lamura 1920-1923
4 Țara Noastră 1923-1925
5 Natura 1924-1925
6 Renașterea Română 1918-1920
7 Revista G-lă a învăț. 1924-1925
8 Fapta 1919-1920
9 Luceafărul 1919-1920
10 Arhiva pentru știința socială 1920- 1 număr
1921- 2 numere
11 Sburătorul 1920-1921
12 Foaia Matematică 1924-1925
13 Revista Matematică din 1924-1925
Timișoara
14 Revista Istorică 1921-1925
15 Revista Științifică 1922-1925
“Adamachi”
16 Revista Moldovei 1921-1924
17 Sănătatea și viața fericită 1923-1925
18 Luteția 1922
19 Izvorașul (muzicală) 1920-1921
20 Buletinul cărții 1924
264
Bazat pe Catalogul Bibliotecii Liceului Laurian publicat în Anuarul Liceului Laurian, 1922-23, p. 128.
63
21 Educația 1920-1924
22 Cronica Numismatică și 1922-1924
Arheologică
23 Societatea de mâine 1924-1925
24 Annales Scientifique 1919-1925

25 Je sais tout 1921-1925
26 Revue des deuxmondes 1921-1925
27 Revue Scientifique 1919-1925
28 La Nature 1921-1925
Același anuar pe 1922-1923 la pagina 128-129 ne dă și informațiile esențiale despre

funcționarea bibliotecii Liceului, astfel: ,,ÎNȘTIINȚARE
Profesorii, membrii comitetului școlar, donatorii, părinții elevilor și elevii liceului
«Laurian» sunt membri cititori ai bibliotecii liceului. Biblioteca este deschisă în fiecare
Miercuri și Sâmbătă de la ora 15-17, afară de sărbători. Domnii profesori pot cere și
înapoia cărți și în alte zile, după cum va dispune de timp d-l bibliotecar.
Orice carte poate fi ținută de cititor numai 30 de zile. Cărțile perdute, murdărite
sau deteriorate de cititori vor fi înapoiate ca nouă și legate de cititorii respectivi, după
cum va pretinde bibliotecarul. În caz de opunere sau întârziere, calea justiției va indica
măsurile cuvenite.
La primirea cărților cititorul împrumutător semnează în registru ca și la predare.
Biblioteca nu răspunde de nesemnare la predare.
Bibliotecar șef, prof. O. Halunga
Bibliotecar, prof. Șt. Cernăuțeanu
( Luca I. Radu cl. VII n.
Ajut. Bibliotecari ( Antonescu Gh. Gh. cl. VII r.
(Ciornei C. D. Cl. VII. m. “265
Trecând spre anul școlar 1925-1926, observăm că în Anuarul Liceului pe același an
se continuă a se publica inventarul bibliotecii Liceului, cu volume intrate după data de 1
noiembrie 1925, astfel constatăm că se mai adaugă bibliotecii următoarele:
Categoria Număr de volume

1 Literatură română 11
2 Literatură franceză 46
265
Anuarul Liceului Laurian 1923-1924, pp.128, 129.
64
3 Literatură italiană 1
4 Literatură germană 2
5 Literatură latină 6
6 Istorie 58
7 Geografie 11
8 Filozofie. Pedagogie. 23
Sociologie
9 Științe naturale 21
10 Științe fizico chimie 7
11 Publicațiunile 21
Academiei Române
12 Matematici 11
a) Observații
După cum putem vedea, biblioteca Liceului a fost organizată foarte simplu, pe
categorii umaniste principale și nu foarte răsfirate în funcție de domenii. Volumele au fost
cotate în funcție de registrul inventar, adică de ordinea în care au intrat în bibliotecă, a câta
carte a fost când a intrat în bibliotecă, deși nu am găsit vreo carte cu cota 1 100 sau 1000,
probabil, cotele au fost date după registrele inventare vechi, după catastrofă, cotându-se în
continuare după vechiul inventar, posibil.
Biblioteca Liceului a încercat în acei ani să acopere cât mai mult din fiecare
disciplină pentru a acapara o gamă mai largă de cultivare a elevilor. După cum se știe,
bibliotecarii au fost elevii și în special profesorii, care s-au străduit a o pune la punct, din
punct de vedere biblioteconomic. Totodată, o atenție tot mai mare i se acordă bibliotecii
proprii a Liceului, începând cu anul 1923, când, se constată că i-a fost publicat integral
catalogul, spre cercetarea ulterioară a celor interesați.
Achiziționarea de carte se pare că se făcea de către directoratul Liceului la solicitarea
bibliotecarului șef, dar și în urma listelor de cărți întocmite de cercul profesoral al Liceului,
orașul Botoșani deținând la acea vreme însemnate librării de unde se putea achiziționa
carte şi deținând destule periodice încât biblioteca să-și completeze fondul cu acestea.
65
CONCLUZII
Obiectivul principal al lucrării de faţă a fost de a completa ceea ce nu s-a scris

despre bibliotecile Liceului Laurian în lucrările anterioare, spre a aduce o completare
acestora, deoarece sunt de părere că sursele istorice anterioare şi cele descoperite de către
mine, în urma cercetării bazelor de date digitale on-line, din diferite periodice, pe diferiți
ani şi pe teme diverse, sunt demne de luat în seamă prin însemnătatea lor.
Trebuie să precizez că s-a scris încă din primele periodice editate de Liceul
,,Laurian” despre istoria acestuia, incluzând și elemente din istoria a bibliotecii Liceului,
înfiinţarea şi dezvoltarea ei, însă nu s-a pus accentul foarte mult pe aceasta, deoarece era
un Liceu și nu o Bibliotecă, prezentate fiind cu precădere diverse informații despre
administrația Liceului, despre profesori, despre activitățile extrașcolare, despre rezultatele
școlare ale elevilor, știri sau noutăți despre schimbarea consiliului profesoral, etc.
Întrebările pe care mi le-am pus la începutul lucrării mele, care m-au şi convins să
fac această cercetare sunt de natură documentară, dar şi datorate unor afinităţi personale:
oare o să pot să găsesc sursele potrivite despre aceste biblioteci, folosind ultimele metode
de cercetare online, precum bazele de date digitale; o să pot aduce informaţii noi despre
acestea; mă întreb cum evoluează biblioteca Liceului în prima perioadă de la formare; cum
a fost posibil să se refacă Liceul dupa incendiul din 1917 şi să-şi reconstituie fondurile de
bibliotecă; foștii elevi s-au reunit sub o Asociație care împreună cu Comitetul Școlar s-au
angajat spre a readuce Liceul pe locul merituos, ce oameni mari!!!; meritau o atenţie mai
mare bibliotecile Liceului ş.a.
Cu ocazia acestei finalizării acestei cercetări, putem afirma că directorul/profesorul
Nicolae Răutu a reclădit biblioteca Liceului, după ultimele standarde școlare de la acea
vreme, la venirea sa la conducerea Liceului, acest act fiind unicat în istoria Liceului
Laurian de început de secol XX. Totuși mai consider că munca profesorului mai sus
menționat a fost un început pentru reformarea bibliotecilor Liceului, munca fiind
continuată și de celelalte directorate, îndeosebi de falnicul directorat al lui I. V. Luca, atât
de important pentru toată istoria acestui Liceu!
În decursul cercetării mele nu am avut impedimente de nici un fel, am primit acces
la informaţiile solicitate, cu precizarea că Biblioteca Centrală Universitară din Cluj deține,
spre mirarea mea, din diferite donații și prin Fondul Legal (cele ma importante primite, în
mare parte, după Marea Unire din 1918), o adevărată comoară documentară despre orașul,
județul Botoșani și instituțiile acestuia.
66
Consider că prin munca mea de cercetare pe această temă, am dat un răspuns
potrivit întrebărilor care mă frământau la început de drum şi că lucrarea acesta reprezintă
pentru mine un prim pas, modest dar sigur, înspre formarea mea profesională viitoare.
67
BIBLIOGRAFIE
I. Surse primare
a. Fonduri de arhivă
1. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Botosani, Fond familial Manea, 1880
2. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Botosani, Fond Primăria orașului
Botoșani, 1882-1885
3. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Botosani, Fond Liceul ,,A. T. Laurian”,
1920-1959
b. Periodice
1. Cervatiuc, Ștefan, Un secol de la înființarea primei biblioteci publice în orașul
Botoșani, Amfitrion, 1982, nr. 5
2. Anuarul Liceului Laurian din Botoșani, 1914-1932
3. Luca, I. V., Revista Moldovei, 1923, 3, nr. 11-12
4. Bădescu, Scipione, Curierul Român, 1888, 3, nr. 13-14
5. Luca, I. V., Revista Moldovei, 1924, 4, nr. 1
6. Crâșmaru, Valeria, Hierasus, 1984, 5
7. Haller, Iacob, Hierasus, 1986, 6
8. Gazeta Botoșanilor, 1909, 3, nr. 6
9. Bădescu, Scipione, Curierul Român, 1888, 3, nr. 22
10. România Liberă, 1885, 9, nr. 2442
II. Literatura generală și de specialitate

1. Andrei, Nicolae A, Ani de lumină. Istoria liceului ,,Nicolae Bălcescu" din Craiova
1826-1976, Craiova, Scrisul Românesc, 1976
2. Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din Botoșani, Amintiri din viața de
școlari, Botoșani, Tipografia B. Saidman, 1923
3. Bârsănescu, Ștefan și Bârsănescu, Florela, Educația, învățământul, gândirea
pedagogică din România, dicționar cronologic, București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1978
4. Bejenaru, Ionel, Dicționarul botoșănenilor, Iași, Moldova, 1994
5. Carol I, Rege al Romaniei, Cuvantari si scrisori. Bucuresti, Institutul de Arte Grafice
68
,,Carol Gobi”, 1909
6. Cândea, Virgil, Zamfirescu, Ion, și Moga, Vasile, Ateneul român : monografie,
București, Editura Știintifica și Enciclopedică, 1976
7. Cervatiuc, Stefan, Contributia fostelor judete Botosani si Dorohoi la susinerea
Razboiului de Independenta. Marturii documentare, Botosani, Axa, 2002
8. Ciubotaru, Ștefan, Al doilea caleidoscop botoșănean, Botoșani, Axa, 1998
9. Ciubotaru, Ștefan, Al treilea caleidoscop botoșănean, Botoșani, Axa, 2010
10. Ciubotaru, Ștefan, Din trecutul școlii botoșănene: profesori, învățători, mărturii,
Botoșani, Axa, 1997
11. Ciubotaru, Ștefan, Monografia orașului Botoșani, Botoșani, Axa, 1997
12. Ciubotaru, Ștefan, Pagini culturale botoșănene 1802-1944, Botoșani, Geea, 1994
13. Ciubotaru, Ștefan, Pagini din istoria învățământului botoșănean 1759-1948,
București, Litera, 1987
14. Ciubotaru, Ștefan; Bejenaru Ionel, Botoșanii de altădată până la 1944 : album
documentar, Botoșani, Axa, 1999
15. Crudu, Tiberiu, Șapte ani din viața unei școli normale, Botoșani, Tipografia B.
Saidman, 1926
16. Giurescu, Constantin C., Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea
până la mijlocul secolului al XVI-lea, Ed. a 2-a. București, Enciclopedică, 1997
17. Gorovei, Artur, Monografia Orașului Botoșani. Fălticeni, Ediția Primăriei de
Botoșani, 1924
18. Iorga, Nicolae, Inscripţii botoşănene, Bucureşti, Minerva, 1905
19. Iorga, Nicolae, O viata de om așa cum a fost. Orizonturile mele, Bucuresti, Minerva,
1976
20. Leonardescu Gabriela C., Monografia Liceului de Fete ,,Carmen Sylva" din Botoșani
1887-1937, Botoșani, Tipografia B. Saidman, 1937
21. Liga Culturală-Secția Botoșani, Botoșanii în anul 1932. Schita monografică,
Botoșani, Tip. B. Saidman, 1932
22. Mihai, Ioan, Nistorică, Sorin, și Onofrei, Ioan. Istoria Liceului ,,Laurian" din
Botoșani, Botoșani, Axa, 1999
23. Nadejde, V. C. and Titu, I., Dictionarul geografic al judetului Botosani, Bucuresti,
1891
24. Răutu, Nicolae, Jubileul Liceului ,,Laurian" din Botoșani, 1859-1909, Botoșani,
Tipografia Reînvierea, 1909
69
25. Șardin, Vladimir, Din trecutul Botoșanilor. Figuri dispărute, Botoșani, Tipografia B.
Saidman, 1929
70
ANEXE
Anexa 1. Școala Primară de Băieți numărul 1 ,,Marchian”. Prima instituție de învățământ public
din orașul Botoșani, considerată continuitoarea celei vechi din curtea bisericii Uspenia. Afectată
de bombardamentul german din 8 aprilie 1944, autoritățile nu au găsit oportună refacerea ei
completă, astfel nu a fost luată în calculul după noile planuri de sistematizare ale orașului
Botoșani. A fost demolată în anii 50’/60’ de autoritățile comuniste, fiind mai oportună
construirea unor blocuri pe acel loc.
Sursa: facebook.com/botosaniidealtadata
Anexa 2. Academicianul Nicolae Iorga, la vremea când era elev.
Sursa: Nicolae Iorga, Pagini din tinerete
Anexa 3. Palatul Liceului ,,Laurian” din Botoșani inaugurat în 1885, într-o fotografie de epocă.
Sursa foto: internet
Anexa 4. August Treboniu Laurian (1810-1881), patronul spiritual al Liceului din Botoșani.
Sursa foto: galeriaportretelor.ro
Anexa 5. Centrul Vechi al orașului Botoșani după incendiul din 1887.
Sursa foto: facebook.com/cniptbotosani
Anexa 6. Fostul director al Liceului ,,Laurian”, profesorul
Nicolae Răutu, ce a reclădit pentru prima oară biblioteca Liceului din neregula în care se afla, în
perioada sa de directorat. I-a fost profesor academicianului Nicolae Iorga.
Sursa: Volumul “Botoșanii în 1932”
Anexa 7. Academicianul Spiru Haret, marele reformator al învățământului
românesc, fost ministru al Instrucțiunii Publice, prieten al Liceului
,,Laurian”, prezent la evenimentele organizate odată cu împlinirea
a 50 de ani de activitate.
Sursa foto: activenews.ro
Anexa 8. Grădina Publică a orașului Botoșani la inceputul secolului XX. Locul de destindere a
botoșănenilor.
Sursa foto: facebook.com/botosaniiorasuldealtadata
Anexa 9. Prima monografie a Liceului Laurian, redactata de profesorul Nicolae Răutu, cu ocazia
împlinirii a 50 de ani de activitate, aflată la Biblioteca Centrală Universitară ,,Lucian Blaga”
Cluj-Napoca într-un exemplar, donat de academicianul Alexandru Lepădatu,
cu cota B. A. L. 4741.
Anexa 10. Casa Cucu, locul unde a fost reînființată biblioteca elevilor ,,Mihai Eminescu”
în 1919, astăzi sediul unui partid politic. În apropierea sa se afla vechea școală ,,Marchian”, acest
lucru fiind amintit pe o placă atașată acestei clădiri. De asemeni, a fost afectată de
bombardamentul german din 8 aprilie 1944.
Sursa foto: Google Maps
Anexa 11. Palatul Liceului ,,Laurian” din Botoșani, la câțiva ani după refacerea de după
incendiul din 1917 ce i-a mistuit încăperile și zestrea de o mare importanță.
Sursa foto: facebook.com/botosaniorasuldealtadata
Anexa 12. Internatul Liceului ,,Laurian” la câțiva ani după ce a fost deschis elevilor.
Sursa foto: facebook.com/botosaniorasuldealtadata
Anexa 13. Academicianul Ion Simionescu (1873-1944), fost elev și profesor la
Liceul ,,Laurian” Botoșani, cel care a donat peste 800 de volume de cărți Liceului,
formând astfel “Biblioteca Prof. I. Simionescu”. Liceul îi păstrează o veșnică amintire în cinstea
acestor fapte.
Sursa foto: internet
Anexa 14. Volum editat de Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din
Botoșani, aflat și în colecția Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj,
cu cota 323856, venită probabil prin fondul legal.
Anexa 15. Filă din Catalogul Bibliotecii Liceului Laurian din Botoșani
din Anuarul Liceului, mărturie că Liceul a avut importante volume în colecția sa.

Istoria Bibliotecilor Liceului Laurian D PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Bibliotecilor Liceului Laurian D PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOZOFIE

ŞTIINŢE ALE INFORMĂRII ŞI DOCUMENTĂRII

Conf. univ. dr. Valentin Şerdan-Orga

ŞTIINŢE ALE INFORMĂRII ŞI DOCUMENTĂRII

Istoria bibliotecilor Liceului ,,Laurian” din Botoşani

Conf. univ. dr. Valentin Şerdan-Orga

MOTTO: ,,Cărţile au ochii stinşi. O bibliotecă frecventată zilnic este cu totul

II.1. Faza de început- Gimnaziul

II. 2. Formarea Liceului

II. 3. Fuzionarea Bibliotecii publice a orașului Botoșani cu Biblioteca

Anul terminării Războiului Ruso-Turc, finalizat cu câștigarea independenței

III. 1. Liceul de la Botoșani capătă un patron spiritual

III. 2. Transferul elevului Nicolae Iorga de la Liceul ,,Laurian” din

III. 3. Implicarea Liceului Laurian la înființarea Externatului Secundar de

III. 5. Legea pentru refacerea clădirilor școlare primare și înființarea ,,Casei

IV. 1. Jubileul Licelui ,,Laurian” la împlinirea celor de 50 de ani de

V. 1. Marele incendiu ce a mistuit Palatul Liceului și zestrea acestuia

VI. 2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii „Avântul”

VI. 4. Continuitatea refacerii zestrei Liceului ,,Laurian”

Categorie Număr volume

Numele periodicului Perioada disponibilă

24 Annales Scientifique 1919-1925

Același anuar pe 1922-1923 la pagina 128-129 ne dă și informațiile esențiale despre

Categoria Număr de volume

Obiectivul principal al lucrării de faţă a fost de a completa ceea ce nu s-a scris

II. Literatura generală și de specialitate

S-ar putea să vă placă și