Introducere in teoria diferentiala a functiilor

Diferentiala si derivatele partiale ale unei functii de mai multe variabile reprezinta generalizare
derivatei din liceu, care se realiza pentru o functie de o singura variabila. Reamintim mai intai notiunile
din liceu. In anexa aveti tabelul cu formulele de la derivate si integrale.

Derivata unei functii de o singura variabila

Definitii (functie derivabila; derivata)
Fie I ⊂ ¡ un interval, a ∈ I , si f : I → ¡ o functie. Spunem ca f este derivabila in punctul a
daca exista si este finita limita:
f ( x) − f (a )
lim
x →a x−a

f ( x ) − f (a )
In aceste conditii, notam f '(a) = lim si spunem ca aceasta este derivata lui f in
x→a x−a
punctul a.

f ( x) − f (a ) f (a + t ) − f (a )
Obs. Efectuand schimbarea de variabila x − a = t , obtinem lim = lim , ceea
x−a
x →a t → 0 t
ce ofera un indiciu privind derivata unei functii de mai multe variabile.

Interpretare geometrica. Faptul ca o functie este derivabila intr-un punct inseamna ca exista tangenta
la grafic in acel punct, iar f '(a) = tg (α ) , unde α este unghiul pe care il face tangenta la grafic functiei
f in punctul P (a, f (a )) cu axa Ox.

Exemple practice. In fizica, viteza este derivata traiectoriei, iar densitatea este derivata masei.

Derivatele partiale ale unei functii de mai multe variabile

Definitie. O mutime A ⊂ ¡ 2 se numeste deschisa, daca impreuna cu orice punct al ei contine o
intreaga bila in jurul sau.
.
Obs. Multimile deschise sunt generalizarea intervalelor deschise din R.

Definitii. Fie A o multime deschisa, f : A → ¡ , a ∈ A si u ∈ ¡ 2 . Spunem ca f este derivabila a pe

directia u daca exista si este finita limita:
f (a + tu ) − f (a )
lim
t →0 t

∂f
In aceste conditii, notam limita cu (a ) si o numim derivata lui f in punctul a pe directia u.
∂u
Obs. In particular, daca u1 = (1, 0) si u2 = (0,1) (adica versorii axelor), notam:
∂f ∂f
= (derivata lui f in raport cu x)
∂u1 ∂x
si
∂f ∂f
= (derivata lui f in raport cu y )
∂u2 ∂y
 ∂f ∂f 
In aceste conditii, derivata functiei f este matricea derivatelor partiale f ' =  ÷
 ∂x ∂y 
Obs. Se mai noteaza f ' = J f ( iacobianul lui f , de la matematicianul Jacobi)

Obs. (cum citim derivatele partiale)

∂f
se citeste “d rond f la d x” sau “d f la d x”
∂x
Obs. (cum calculam derivatele partiale)
Mai exact:

∂f f (x, y0)− f ( x 0, y )
( x0 , y 0 ) = lim 0

∂x x → x0 x − x0
adica derivata in raport cu x se calculeaza considerand y constant.

∂f f (x0, y )− f (x 0,y 0)
( x0 , y 0 ) = lim
∂y y→ y0 y − y 0

adica derivata in raport cu y se calculeaza considerand x constant.

Obs. (notatii alternative)

∂f ∂ ∂f ∂
Uneori, in loc de , notam f sau f x , respectiv, in loc , f sau f y .
∂x ∂x ∂y ∂y

Obs. (derivatele partiale ale functiilor de mai multe variabile)

Similar, se definesc derivatele partiale si pentru functii de mai multe variabile. Atunci cand calculam
derivata in raport cu o variabila, presupunem ca celelalte sunt constante.

Obs. (reguli de derivare)

Se poate arata ca regulile de calcul ale derivatelor raman valabile, adica:
 ∂ ∂ ∂
( f + g ) = f + g
∂x ∂x ∂x
∂ ∂f
(α f ) = α
∂x ∂x
∂ ∂f ∂g
( fg )= ×g + f ×
∂x ∂x ∂x

∂f ∂g
∂  f  ∂x g − ∂x f
 ÷=
∂x  g 
2
g

∂ ∂g
∂x
( fo g )( a ) = f ( g (a ) )×∂x ( a ) , unde f :I → R

Exemple.
Exemplul 1. Consideram functia f : ¡ 2 → ¡ , f ( x, y ) = x 2 + 2 y 2 x + e y . Calculati
∂f ∂f ∂f ∂f
, , (1, 0), (1, 0) , f '(1, 0) .
∂x ∂y ∂x ∂y
Solutie:
∂f ∂ ∂
∂x
=
∂x
( x 2 + 2 y 2x + e y
)= ∂x
(x 2
) + ∂∂x ( 2 y x ) + ∂∂x ( e ) =
2 y
2x + 2y 2

∂ 2
Explicit: ( x ) = ( x 2 ) ' = 2 x (derivarea lui x 2 ca in liceu)
∂x
∂ ∂
(2 y 2 x) = 2 y 2 ( x) = 2 y 2 ( x ) ' = 2 y 2 (y se comporta ca o constanta si iese
∂x ∂x
in fata, iar x se deriveaza ca in liceu)
∂ y
(e ) = 0 (derivata in raport cu x a unei expresii care nu contine x este 0,
∂x
deoarece consideram y constant).

∂f ∂f
(1, 0) se calculeaza, inlocuind x=1 si y=0 in expresia lui :
∂x ∂x
∂f
( 1 , 0 ) = 2 ×1 + 2 ×0 2 = 2 + 0 = 2
∂x

Pentru derivarea in raport cu y procedam la fel. De aceasta data, x este privit ca o constanta:
∂f ∂ ∂
∂y
=
∂y
(x 2
+ 2 y 2x + e y
)= ∂y
( x ) + ∂∂y ( 2 y x ) + ∂∂y ( e ) = 0
2 2 y
+ 2 x ×2 y + e y
= 4 xy +e y
 ∂f
(1, 0) = 4 ×1 ×0 + e0 = 0 + 1 = 1
∂y
 ∂f ∂f 
Asadar, f '(1, 0) =  (1, 0) (1, 0) ÷ = ( 2 1) (matrice cu o linie si doua coloane)
 ∂x ∂y 

xy ∂f ∂f ∂f ∂f
Exemplul 2. Fie f ( x, y ) = 2 . Calculati
, , (1,1), (1,1) si f '( x, y ) .
x +y
2
∂x ∂y ∂x ∂y
Solutie:
'
 f  f 'g − g ' f
Calculam derivatele partial cu ajutorul derivatei raportului a doua functii  ÷ = , care se
g g2
aplica exact ca in liceu, numai ca aici avem derivate partiale.
∂ ∂
( xy ) ×( x 2 + y 2 ) − ( x 2 + y 2 ) ×( xy )
∂f ∂x ∂x y ×( x 2 + y 2 ) − 2 x ×( xy ) y 3 − yx 2
= = =
∂x ( x2 + y2 ) ( x2 + y2 ) ( x2 + y 2 )
2 2 2

∂f 13 − 1 ×12
(1,1) = =0
∂x ( 12
+ 1 )
2 2

∂ ∂
( xy ) ×( x 2 + y 2 ) − ( x 2 + y 2 ) ×( xy )
∂f ∂y ∂y x ×( x 2 + y 2 ) − 2 y ×( xy ) x 3 − xy 2
= = =
∂y (x + y2 ) (x + y2 ) (x + y2 )
2 2 2 2 2 2

∂f 13 − 1 ×12
(1,1) = =0
∂y ( 12 + 12 )
2

 
 ∂f ∂f   y 3 − yx 2 x3 − xy 2 ÷
Asadar, f '( x, y ) =  ÷=
 ∂x ∂y   ( x 2 + y 2 ) 2 ( x 2 + y 2 ) ÷
2

∂f ∂f
Obs. In acest caz, din simetria problemei, puteam obtine inlocuind pe x cu y in .
∂y ∂x

∂f ∂f ∂f
Exemplul 3. Fie f : ¡ → ¡ , f ( x, y , z ) = ( x + z ) y . Calculati
3 z
, , .
∂x ∂y ∂z
Solutie. Cum f este data printr-un produs, aplicam regula de derivare a unui produs ( fg ) ' = f ' g + fg ' ,
numai ca aici avem de-a face cu derivate partiale.
∂f ∂ ∂
= ( x + z ) ×y z + ( x + z ) × ( y z ) = 1 ×y z + ( x + z ) ×0 = y z
∂x ∂x ∂x

∂f ∂ ∂
= ( x + z ) ×y z + ( x + z ) × ( y z ) = 0 ×y z + ( x + z ) ×z ×y z −1 = ( x + z ) z ×y z −1
∂y ∂y ∂y
∂ z ∂ ∂ 1 zy z
Obs.
∂y
( y ) = ( e z ln( y ) ) = e z ln( y ) ( z ln( y ) ) = e z ln( y ) ×z × =
∂y ∂y y y
= z ×y z −1 (o putere se
calculeaza folosind formula u v = ev ln( u ) si derivarea functiilor compuse)

∂f ∂ ∂
= ( x + z ) ×y z + ( x + z ) × ( y z ) = 1×y z + ( x + z ) ×y z ln y = y z [ 1 + ( x + z ) ln y ]
∂z ∂z ∂z

∂ z ∂ ∂
unde
∂z
( y ) = ( e z ln( y ) ) = e z ln( y ) ( z ln( y ) ) = e z ln( y ) ×ln y = y z ln y
∂z ∂y
Generalizarea Iacobianului. Fie f : ¡ n → ¡ m , f = ( f1 , f 2 ,..., f m ) , unde f1 , f 2 ,..., f m : ¡ → ¡ sunt
n

functii derivabile. Atunci, prin definitie, f este derivabila si iacobianul sau este o matrice m × n , avand
pe linia i derivatele partiale (iacobianul ) functiei f i :
 J f1 
 ÷  ∂f i 
 J f2 ÷ =
Jf = sau, altfel spus, f  ∂x
J ÷
÷i =1,.., m
... ÷  j  j =1,...,n
 ÷
Jf ÷
 m
Exemplu. f : ¡ 3 → ¡ 2 , f ( x, y , z ) = ( x + y , 2x + yz )
Avem f = ( f1 , f 2 ) , unde f1 ( x, y , z ) = x + y si f 2 ( x, y, z ) = 2 x + yz .
 ∂f1 ∂f1 ∂f1 
 ∂x ∂y ∂z ÷  1 1 0 
Jf = ÷=  ÷
 ∂f 2 ∂f 2 ∂f 2 ÷  2 z y 
 ∂x ∂y ∂z ÷
 

Derivarea functiilor compuse

Este generalizarea formulei din liceu. In acest caz, avand mai multe variabile, apar mai
multe componente care se aduna.
Avem f ( x, y ), f1 ( x, y ), f 2 ( x, y ) functii, f , f1 , f 2 : ¡ → ¡ . Consideram functia compusa
2

∂g ∂g
g ( x, y ) = f ( f1 ( x, y ), f 2 ( x, y )) sau, mai simplu, g = f ( f1 , f 2 ) si dorim sa calculam si .
∂x ∂y
Se poate arata ca:
∂g ∂f ∂f1 ∂f ∂f 2
= × + ×
∂x ∂f1 ∂x ∂f 2 ∂x
∂g ∂f ∂f1 ∂f ∂f 2
= × + ×
∂y ∂f1 ∂y ∂f 2 ∂y

∂f ∂f ∂f ∂f
Unde si sunt notatii mai simple pentru ( f1 , f 2 ) si ( f1 , f 2 ) .
∂f1 ∂f 2 ∂x ∂y

Obs. In general se poate arata ca f = goh , atunci J f = J g (h) ×J h (inmultire de matrice)

Exemplul 1. f ( x, y ) = x 2 + 2 y , f1 ( x, y ) = x + y , f 2 ( x, y ) = x − y , g = f ( f1 , f 2 ) .
 ∂f ∂f ∂f ∂f ∂f ∂f
Avem f ( f1 , f 2 ) = f1 + 2 f 2 ,
2
= 2x , = 2 , 1 = 1, 1 = 1, 2 = 1, 2 = −1 .
∂x ∂y ∂x ∂y ∂x ∂y
∂f ∂
=
∂f1 ∂f1
( f12 + 2 f 2 ) = 2 f1 = 2 x + 2 y

∂f ∂
=
∂f 2 ∂f 2
( f12 + 2 f 2 ) = 2

Asadar:
∂g ∂f ∂f1 ∂f ∂f 2
= × + × = (2 x + 2 y ) ×1 + 2 ×1 = 2 x + 2 y + 2
∂x ∂f1 ∂x ∂f 2 ∂x
∂g ∂f ∂f1 ∂f ∂f 2
= × + × = (2 x + 2 y ) ×2 + 2 ×(−1) = 2 x + 2 y − 2
∂y ∂f1 ∂y ∂f 2 ∂y
Obs. Puteam proceda si altfel: Calculam g
g = f ( f1 , f 2 ) = f12 + 2 f 2 ⇒ g ( x, y ) = [ f1 ( x, y ) ] +2 f 2 ( x, y )
2

= ( x + y ) 2 + 2( x − y ) = x 2 + y 2 + 2 xy + 2 x − 2 y
∂g ∂g
Si acum calculam si
∂x ∂y

Derivate de ordin superior

Definitie. Fie f : ¡ 2 → ¡ o functie care admite derivate partiale. Daca derivatele partiale sunt la
randul lor derivabile, notam:
∂2 f ∂  ∂f 
=  ÷
∂x 2
∂x  ∂x 
∂ f
2
∂  ∂f 
=  ÷
∂x∂y ∂x  ∂y 
∂2 f ∂  ∂f 
=  ÷
∂y∂x ∂y  ∂x 
∂2 f ∂  ∂f 
=  ÷
∂y 2
∂y  ∂y 
Acestea sunt derivatele partiale de ordinul 2 ale functiei f.

Obs. (cum citim derivatele partiale de ordinul 2):

∂2 f
“d 2 f la d x 2 ”
∂x 2
∂2 f
“d 2 f la d x d y ”
∂x∂y
Matricea formata din derivatele partiale de ordinul al doilea ale lui f se numeste hessianul lui f (sau
derivata de ordinul al doilea a lui f) si se noteaza H f .
∂3 f ∂  ∂2 f 
Obs. In acelasi mod putem defini derivate de ordin mai mare. De exemplu =  ÷
∂x∂y 2 ∂x  ∂y 2 
 ∂2 f ∂2 f
Notatii alternative. Se mai noteaza = f si = f xy .
∂x 2
xx
∂x∂y

Teorema. (Criteriul lui Schwarz)

∂2 f ∂2 f
Daca f are derivate partiale de ordinul 2 continue, atunci = (adica derivatele
∂x∂y ∂y∂x
partiale comuta). In particular, acest lucru se intampla pentru functiile elementare, care sunt indefinit
derivabile.

Exemplu.
Fie f : ¡ 2 → ¡ , f ( x, y ) = x 3 + 2 xy . Calculati derivatele partiale de ordinul 2 ale lui f si H f .
Solutie .
∂f ∂f
Derivatele partiale de ordinul intai sunt: = x 2 + 2 y si = 2x
∂x ∂y
Derivatele partiale de ordinul doi sunt:
∂2 f ∂  ∂f  ∂
=  ÷= ( x2 + 2 y) = 2x
∂x 2
∂x  ∂x  ∂x
∂ f
2
∂  ∂f  ∂
=  ÷ = (2 x) = 0
∂y 2
∂y  ∂y  ∂y
∂2 f ∂2 f ∂  ∂f 
= =  ÷ = 2 (f este functie elementare, deci derivatele partiale
∂x∂y ∂y∂x ∂x  ∂y 
comuta; acest lucru se putea verifica si prin calcul direct)
 ∂2 f ∂2 f 
 ÷
∂x 2 ∂x∂y ÷  2 x 2 
H f ( x, y ) =  2 = ÷
 ∂ f ∂2 f ÷  2 0 
 ÷
 ∂y∂x ∂y 2 

Aplicatie a derivatelor partiale. Punctele de extrem local ale unei functii.

Introducere. Ne reamintim teorema lui Fermat din liceu:
Daca f : I → ¡ este o functie derivabila, I interval deschis, atunci punctele de extrem local ale lui f au
proprietatea ca f '( x ) = 0 . In plus, daca f este de doua ori derivabila cu derivata continua, atunci, daca
f ''( x) > 0 , x e punct de minim, iar daca f ''( x) < 0 , x e punct de maxim.
Pentru functii de mai multe variabile avem f '( x ) = J f ( x) si f ''( x) = H f ( x) , iar teorema se
generalizeaza in mod natural.

Teorema. Fie A ⊂ ¡ n o multime deschisa si f : A → ¡ o functie de doua ori derivabila, cu derivatele

partiale de ordinul 2 continue. Daca x ∈ A este punct de extrem local, atunci J f ( x) = 0 (matricea
nula, adica toate derivatele partiale de ordinul 1 se anuleaza). In plus, fie ∆1 ( x), ∆ 2 ( x),..., ∆ n ( x) minorii
principali ai lui H f ( x ) :
 1) Daca ∆1 ( x) > 0, ∆ 2 ( x) > 0,..., ∆ n ( x) > 0 , atunci x este punct de minim local (in acest caz
H f ( x ) este o matrice pozitiv definita)
2) Daca ∆1 ( x) < 0, ∆ 2 ( x) > 0, ∆ 3 ( x) < 0, ∆ 4 ( x) > 0.... atunci x este punct de maxim local.
(matrice negativ definita)
3) Daca x nu este punct de minim sau de maxim, atunci este punct sa.

Exemplu. Determinati punctele de extrem local ale functiei

f : ¡ 2 → ¡ , f ( x, y ) = x 2 + 3 y 2 − xy + 2 x + 4 y + 5
∂f ∂f
Solutie: = 2 x − y + 2 si = 6 y − x + 4 , deci
∂x ∂y
 ∂f ∂f 
J f ( x, y ) =  ÷= ( 2x − y + 2 6 y − x + 4)
 ∂x ∂y 
 ∂f
 ∂x = 0  2 x − y + 2 = 0 6 10
Daca (x,y) este punct de extrem local, atunci  ⇒ ⇒x=− ,y=−
 ∂f = 0 6 y − x + 4 = 0 11 11
 ∂y
Asadar singurul punct critic al lui f (punct in care derivtele partiale se anuleaza), dar inca nu avem
garantia ca este punct de extrem local. Trebuie sa studiem matricea hessiana.
 ∂2 f ∂2 f 
 2 ÷
∂2 f ∂2 f ∂2 f  ∂x ∂x∂y ÷  2 −1
=2, = 6 si = −1 , deci H f ( x ) = 2 = ÷
∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y ∂ f ∂ 2 f ÷  −1 6 
 2 ÷
 ∂y∂x ∂y 
Avem ∆1 = 2 > 0
2 −1
∆2 = = 2 ×6 − (−1) ×(−1) = 12 − 1 = 11 > 0
−1 6
 6 10 
Asadar, matricea hesiana este pozitiv definita, deci punctul  − , − ÷ este punct de minim local.
 11 11 

Diferentiala unei functii

df
Introducere. Presupunem ca avem o functie derivabila f : I → ¡ . Notam f '( x ) = , care se scrie
dx
∂f
formal df = f '( x) dx sau df = dx .
∂x

Definitie. O functie f : A → ¡ este diferentiabila in punctul a ∈ A daca exista o aplicatie liniara si

continua T : ¡ 2 → ¡ si o functie ε : ¡ 2 → ¡ continua in 0, astfel incat:
f ( x) = f (a ) + T ( x − a ) + ε ( x − a ) × x − a
unde este o norma oarecare pe ¡ 2 .
Aplicatia T se noteaza cu df (a ) si se numeste diferentiala lui f in punctul a.

Notatii. Fie pr1 , pr2 : ¡ → ¡ proiectiile pe componente, adica pr1 ( x, y ) = x si pr2 ( x, y ) = y . Notam
2

mai simplu pr1 = dx si pr2 = dy . In plus, aceste notatii sunt justificate si de faptul ca dx este
diferentiala lui x si dy este diferentiala lui y.

Teorema. (cum arata diferentiala unei functii)

∂f ∂f
Daca f e diferentiabila in a , atunci f are derivate partiale in a si df (a ) = (a )dx + (a )dy
∂x ∂y
∂f ∂f
Obs. Sau scriem mai simplu df = dx + dy
∂x ∂y

Teorema. (criteriu de diferentiabilitate)

Daca f admite derivate partiale de ordinul intai, iar acestea sunt continue in punctul a, atunci f este
diferentiabila in a.

Exemplu. Fie f : ¡ 2 → ¡ , f ( x, y ) = 2 x3 + 3xy . Aratati ca f este diferentiabila in orice punct si calculati

df , df (1, 0) si df (1, 0)(1, 2) .
Solutie.
Functia f este elementara, deci diferentiabila.

∂f ∂f
Avem = 6 x 2 + 3 y si = 3x .
∂x ∂y
∂f ∂f
Diferentiala este df = dx + dy = (6 x + 3 y )dx + 3 xdy .
∂x ∂y

De aici: df (1, 0) = (6 ×1 + 3 ×0) dx + 3 ×1dy = 6dx + 3dy

Obs. Nu inlocuim x=1 si in dx !!! Diferentiala unei funtii constante este 0.

df (1, 0)(1, 2) = ( 6dx + 3dy ) (1, 2) = 6dx (1, 2) + 3dy (1, 2) = 6 ×1 + 3 ×2 = 12

Obs. dx(1,2)=1 si dy(1,2)=2 ( proiectiile pe componente).

Relatia dintre diferentiala si derivata. Derivata (sau iacobianul) este matricea asociata diferentialei.
df ( x)( a) = J f ( x) ×a (pentru orice a vector coloana)

Aplicatie a diferentialei. Calculul erorilor.

∂f ∂f ∂f ∂f
Daca df = dx + dy , atunci eroarea de masurare a lui f este ∆f = ∆x + ∆y , unde ∆x
∂x ∂y ∂x ∂y
∂f ∂f
si ∆y sunt eroarile de masurare ale lui x si y, iar si sunt modulele.
∂x ∂y
Exemplu. Aflati eroarea de masurare a densitatii unui cub omogen cu latura de aproximativ 1m si
greutatea de aproximativ un kg, stiind ca eroare de masurare a lungimii este de ± 1mm, iar eroarea de
masurare cantarului este de ± 1g.
m  m  ∂ρ ∂ρ 1 m
ρ = ⇒ d ρ = d  ÷= dm + dv = dm − 2 dv
v  v  ∂m ∂v v v
1 m 1 m
Asadar d ρ = dm − 2 dv ⇒ ∆ρ = ∆m + 2 ∆v
v v v v
Dar ∆v = ∆(l 3 ) = 3l 2 ∆ (l ) = 3 ×( 10 2 ) ×10 −1 = 3 ×10 −3 cm3 si ∆m = 1g . Transform totul in g si cm3 .
2

1 m 1 103 1 1
Asadar ∆ρ = ∆m + 2 ∆v = 6 ×1 + 12 3 ×10−3 = 6 + 9 3 = 0, 000001003 g / cm3 .
v v 10 10 10 10

Diferentiale de ordin superior.

Notam dx ×dx... ×dx = dx n
Sa vedem cine ar fi diferentiala de ordinul al doilea. Calculam formal:
 ∂f ∂f  ∂  ∂f ∂f  ∂  ∂f ∂f 
d 2 f = d (df ) = d  dx + dy ÷ =  dx + dy ÷dx +  dx + dy ÷dy =
 ∂x ∂y  ∂x  ∂x ∂y  ∂y  ∂x ∂y 
∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f 2
= dxdx + dxdy + dxdy + dydy = dx + 2 dxdy + dy
∂x 2 ∂x∂y ∂y∂x ∂y 2 ∂x 2 ∂x∂y ∂y 2

Definitie. Diferentiala de ordinul al doilea se defineste astfel:

∂2 f ∂2 f ∂2 f
d 2 f = d (df ) = 2 dx 2 + 2 dxdy + 2 dy 2
∂x ∂x∂y ∂y
Diferentiala de ordinul a functiei f se defineste folosind binomul lui Newton:

(n)
 ∂ ∂  n
∂n f
d f = d (d
n n −1
f ) =  dx + dy ÷ ( f ) = ∑ Cnk k n − k dx k dy n − k
 ∂x ∂y  k =0 ∂x ∂y
n!
unde Cn =
k
.
k !( n − k ) !
Exemplu. Fie f : ¡ 2 → ¡ , f ( x, y ) = 2 x 3 + 3xy . Calculati d 2 f si d 3 f .
Solutie.
∂f ∂f
Am calculat deja = 6 x2 + 3 y , = 3 x . Avem:
∂x ∂y
∂2 f ∂  ∂f  ∂
=  ÷ = ( 6 x 2 + 3 y ) = 12 x
∂x 2
∂x  ∂x  ∂x
∂2 f ∂2 f ∂  ∂f  ∂
= =  ÷ = ( 3x ) = 3
∂x∂y ∂x∂y ∂x  ∂y  ∂x
∂2 f ∂  ∂f  ∂
=  ÷ = ( 3x ) = 0
∂y 2
∂y  ∂y  ∂y
 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f 2
Deci d2 f = dx + 2 dxdy + dy = 12 xdx 2 + 6dxdy
∂x 2 ∂x∂y ∂y 2

Analog,
∂3 f 3 1 ∂ f
3
2 ∂ f
3
3 ∂ f
3
d f =C
3 0
3 dx + C3 2 dx dy + C3
2
dxdy + C3 3 dx 3 =
2

∂x 3
∂x ∂y ∂x∂y 2
∂x
∂ f
3
∂ f
3
∂ f
3
∂ f
3
= 3 dx 3 + 3 2 dx 2 dy + 3 dxdy 2 + 3 dx3 ....
∂x ∂x ∂y ∂x∂y 2
∂x
∂3 f ∂  ∂ 2 f  ∂3 f ∂  ∂2 f 
unde =  ÷, =  ÷ etc....
∂x 3 ∂x  ∂x 2  ∂x 2 ∂y ∂x  ∂x∂y 