Sunteți pe pagina 1din 10

Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

1. Comportamentul agentului consumator


- Recapitulare succintă a conceptelor teoretice. Aplicaţii -

1.1. Comportamentul optim al agentului consumator - modelul static

1.1.a. Ipotezele modelului static sunt :

 Pe piaţă există un consumator şi n bunuri (cantitatile din fiecare bun vor fi notate
cu qi sau xi cu i = 1, n )
 Agentul consumator este raţional
 Agentul consumator are obiective bine stabilite:
 maximizare utilităţii în condiţiile unui venit dat sau
 minimizarea cheltuielilor în condiţiile unui prag de utilitate prestabilit ce
determină un anumit program (o anumită structură) de consum
 Bunurile ce fac obiectul alegerii sunt infinit divizibile
 Optimizarea se face pe un singur orizont de timp (o singură perioadă)
La care se pot adauga:
 Agentul consumator este solvabil;
 Consumatorul nu poate influenţa preţurile bunurilor vândute şi nici venitul obţinut
(preţurile şi venitul sunt exogene)

1.1.b. Relaţia dintre cantităţile de bunuri consumate şi utilitatea obţinută de consumator


este dată de o anumită funcţie de utilitate.

Proprietăţile funcţiilor de utilitate:

 Continue1, crescătoare – utilitatea creşte pe măsură ce consumul creşte2


 Derivabile de ordinul 2 avand derivatele de ordinul doi continue
 Funcţii concave (Matricea hessiană este negativ definită) – fiecare unitate
consumată dintr-un anumit bun aduce o utilitate marginală mai mică decât
unitatea precedentă

 ∂ 2U ∂ 2U ∂ 2U 
 ....
 ∂q1∂q1 ∂q1∂q2 ∂q1∂qn   U11 U12 .... U1n 
 ∂ 2U ∂ 2U ∂ 2U  U 
 .... 21 U 22 .... U 2n 
H =  ∂q ∂q ∂q2 ∂q2 =
∂q2 ∂qn   ....
2 1 .... .... .... 
 .... .... .... ....   
 ∂ 2U .... U nn 
∂ 2U   n1
U U n2
∂ 2U
 .... 
 ∂qn ∂q1 ∂qn ∂q2 ∂qn ∂qn 
1
Deoarece bunurile consumate sunt infinit divizibile, utilitatea poate fi considerată o funcţie continuă în
cantităţile consumate
2
În ipoteza în care agentul este raţional, el nu mai consumă un bun dacă acesta nu-i aduce o utilitate
pozitivă

1
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

Pentru ca matricea hessiană să fie negativ definită minorii trebuie să fie alternativ
negativi şi pozitivi:

U11 ... U1i


( − 1) i × ... ... ... > 0
U i1 ... U ii
1.1.c. Rezolvarea problemei de optim pe caz general

Formularea problemei şi construirea Lagrangeanului:


 maxU ( q1 , q2 ,.....,qn )
 ⇒ L = U ( q1 , q2 ,.....,qn ) − λ ( ∑ pi × qi − V )
 ∑ pi × qi ≤ V

După construirea Lagrangeanului, condiţiile de optim se obţin prin egalarea primei


derivate cu 03:
 ∂L ∂U
 ∂q = 0 
 − λ p1 = 0
 1 ∂ q1
 ∂L = 0  ∂U ∂U ∂U
 ∂U
 ∂ q2 − λ p2 = 0
 ∂ q2 ∂q ∂q ∂q
 .... ⇒  ⇒ 1 = 2 = ....= n = λ (1)
 ∂L  .... p1 p2 pn
 ∂q = 0  ∂U
− λ pn = 0
 n  ∂ qn
 ∂L = 0 
 ∂ λ ∑ pi × qi − V = 0 (2)

Folosind egalitatea (1), se substituie toate cantităţile q2, …, qn în funcţie de q1 în relaţia


(2). Din relaţia (2) se obţine o formulă pentru q1 în funcţie de preţuri şi de venit. Având
relaţia pentru q1 se foloseşte din nou egalitatea (1) pentru a obţine formule pentru toate
cantităţile:

 q1* = f1 ( p1, p2 ,...,pn ,V )



 q2* = f 2 ( p1, p2 ,...,pn ,V )

 ...
 *
 qn = f n ( p1 , p2 ,...,pn ,V )
3
Punctele în care prima derivată a unei funcţii se anulează sunt puncte critice. Dacă a doua derivată a
funcţiei calculată în punctul critic e pozitivă, punctul e un punct de minim; dacă a doua derivată e zero, este
punct de inflexiune, iar dacă a doua derivată este negativă, punctul e punct de maxim.

2
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

Aceste funcţii de cerere sunt de tip Marshall, sau funcţii de cerere necompensate.

1.1.d. Funcţia de utilitate indirectă - Z

Rezolvând prima problemă de optimizare (vectorul de preţuri şi venitul fiind date),


obţinem un nivel optim al utilităţii ca rezultat al următoarei funcţii de utilitate indirectă –
notată cu Z:

(
Z ( p1 , p 2 ,..., p n , V ) = U q1* , q *2 ,....., q *n =)
= U ( f1 ( p1 , p 2 ,..., p n , V ) , f 2 ( p1 , p 2 ,..., p n , V ) ,..., f n ( p1 , p 2 ,..., p n , V ) )

Z reprezintă valoarea maximă a utilităţii pe care agentul consumator o poate atinge în


condiţiile în care are un venit V, iar sistemul de preţuri este predeterminat (exogen).

Proprietăţile funcţiei de utilitate indirectă - Z


1. este o funcţie descrescătoare în raport cu p
2. este o funcţie crescătoare în raport cu V
2. este o funcţie omogenă de grad 0 în raport cu p şi V
3. este o funcţie continuă

1.1.e. Semnificaţia economică a lui λ

Aplicând diferenţiala totală asupra funcţiei de utilitate dar şi asupra restricţiei de buget
obţinem :
∂U ∂U ∂U
dU ( q1 , q2 ,..., qn ) = dq1 + dq 2 + ... + dq n (3)
∂q1 ∂q2 ∂qn

∑ pi × dqi = dV (4)

Se folosesc rezultatele derivării Lagrangeanului

 ∂U
 ∂ q = λ p1
 1
 ∂U
 = λ p2
 ∂ q2
 ...

 ∂U
 ∂ q = λ pn
 n
care se introduc în (3). Se observă că, în urma substituţiei, diferenţiala totală a funcţiei de
utilitate egalează dV – din (4) – iar relaţia (3) se poate rescrie astfel:

3
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

dU ( q1 , q2 ,..., qn ) = λ ( ∑ pi × dqi ) ⇒ λ =
dU
dV

⇒ λ reprezintă utilitatea marginală a venitului (creşterea de utilitate la o creştere cu o


unitate a venitului).

1.2. Rezolvarea problemei duale de optim pe caz general

1.2.a. Problema în cazul general

U ( q1 , q2 ,.....,qn ) ≥ u
 ⇒ L = ∑ pi × qi − λ ( U ( q1 , q2 ,.....,qn ) − u )
 min ∑ pi × qi

După construirea Lagrangeanului condiţiile de optim sunt :

 ∂L
 ∂q = 0  ∂U
 p1 − λ =0
 1 ∂ q1
 ∂L = 0  ∂U ∂U ∂U
 ∂ q 2  p2 − λ ∂U = 0
 ∂q2 ∂q ∂q ∂q
 .... ⇒  ⇒ 1 = 2 = .... = n = λ
 ∂L .... p1 p2 pn
 ∂q = 0  p − λ ∂U = 0
 n  n ∂qn
 ∂L = 0 U ( q , q ,.....,q ) − u = 0
 ∂ λ  1 2 n

După obţinerea relaţiilor între cantităţi, acestea se introduc în ultima ecuaţie obţinându-se
cantităţile q1,q2,...,qn doar funcţie de preţuri şi utilitate.

 q1* = h1 ( p1 , p2 ,...,pn , u )

 q2* = h2 ( p1, p2 ,...,pn , u )

 ...
 *
 qn = hn ( p1 , p2 ,...,pn , u )
Aceste funcţii de cerere sunt de tip Hicks, sau funcţii de cerere compensate.

4
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

1.2.b Funcţia cheltuielilor minime – e

Rezolvând a doua problema de optimizare (sistemul de preţuri şi utilitatea fiind date),


obţinem un nivel optim al cheltuielilor ca rezultat al următoarei funcţii – notată cu e:
n n
e( p1 , p 2 ,..., p n , u ) = ∑ pi × qi* = ∑ pi × hi ( p1 , p 2 ,..., p n , u )
i =1 i =1

e reprezintă valoarea minimă a cheltuielilor ce asigură atingerea utilităţii u de către


agentul consumator în condiţiile unui sistem de preţuri predeterminat (exogen).

Proprietăţile funcţiei e
1. este o funcţie crescătoare în raport cu p
2. este o funcţie crescătoare în raport cu u
2. este o funcţie omogenă de grad 1 în raport cu p
3. este o funcţie continuă

1.3 Concepte şi definiţii uzuale

1.3.a. Tipuri de funcţii de utilitate

U ( q1, q2 ) = q1α q2β Cobb – Douglas (1928, propusă de Wicksell4)

( )
CES (Constant Elasticity of Substitution).
− 1/ α
U ( q1, q2 ) = a q1− α + b q2− α (Arrow, Chenery, Minhas, and Solow, 1961)
De obicei a + b = 1.

 C1− α Bernoulli (sec. XVII – XVIII)


U ( C ) = , α ≠1
 1− α
 U ( C ) = ln C( ) , α = 1

1.3.b. Elasticitatea unei funcţii faţă de o variabilă

Mod de calcul:
(
∂f i x1 , x 2 ,..., x j ,..., x n )
∂x j
E fi / x j =
(
f i x1 , x 2 ,..., x j ,..., x n )
xj

Elasticitatea măsoară variaţia relativă a funcţiei f la o variaţie relativă a variabilei x.


4
Efectul Matei (propus de Stephen Stigler şi Robert Merton): multe din invenţiile sau rezultatele
matematice celebre ce poartă numele celui ce le-a inventat/obţinut oficial au fost, de fapt, inventate sau
obţinute de o altă persoană (după citatul biblic: „Căci cei ce au vor primi în abundenţă, iar celui ce nu are i
se va lua şi ceea ce a avut” – Matei XXV:29 – sursa: Wikipedia)

5
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

Considerând f o funcţie de cerere, există mai multe tipuri de elasticităţi :

Elasticitatea cererii faţă de preţ – directă

E f / p ∈( −∞,−1)  (1, +
∞) Bunuri cu cerere elastică (elasticitatea negativă –
i i
E f / p ∈{−1,1} bunuri normale; pozitivă – bunuri Giffen)
i i
E f / p ∈( −1,1)
i i Bunuri cu elasticitate unitară

Bunuri cu cerere inelastică

Elasticitatea cererii faţă de preţ – încrucişată

E f i / p j > 0 si E f j / pi > 0 Bunuri substituibile


E f i / p j < 0 si E f j / pi < 0
Bunuri complementare

Elasticitatea cererii faţă de venit

E f i / V ∈ ( − ∞,0 ) Bunuri inferioare


E f i / V ∈ ( 0,1)
Bunuri normale
E f i / V ∈ (1,+∞ )
Bunuri superioare

1.3.c. Rata marginală de substituţie

∂U
dq ∂q
RMSi / j =− j = i
dqi ∂U
∂q j

Rata marginală de substituţie reprezintă cantitatea din bunul j necesară substituirii unei
unităţi din bunul i astfel încât utilitatea să rămână constantă.
Aplicând diferenţiala totală în funcţia de utilitate obţinem :
∂U ∂U ∂U ∂U
dU ( q1 , q 2 ,..., q n ) = dq1 + ... + dq i + ... + dq j + ... + dq n
∂q1 ∂qi ∂q j ∂q n

Deoarece doar cantităţile i şi j se modifică, avem :

∂U ∂U
0 + 0 + ... + dq i + 0 + ... + dq j + 0 + ... + 0 = 0
∂qi ∂q j
1.3.d. Funcţii omogene de grad n

6
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

O funcţie este omogenă de grad n dacă :


f ( ap1 , ap 2 ,...., ap n , aV ) = a n f ( p1 , p 2 ,...., p n , V )

Dacă este omogenă de grad n, se verifică următoarea relaţie :


∂f ∂f ∂f ∂f
p1 + p 2 + ... + pn + V = nf ( p1 , p 2 ,...., p n , V ) (relaţia lui
∂p1 ∂p 2 ∂p n ∂V
Euler)

Împărţind întreaga relaţie cu f obţinem :


∂f ∂f ∂f ∂f
∂p1 ∂p2 ∂pn ∂V
+ + ... + + =n⇒ Ef / p1 + Ef / p2 + ... + E f / pn + Ef /V = n (5)
f f f f
p1 p2 pn V

Funcţiile de cerere sunt omogene de gradul 0 în p şi V (unde p este vectorul preţurilor:


p = (p1, p2, …, pn). Ca urmare, relaţia (5) se rescrie ca:

E f /p 1 +
E f / p 2+ +...E f /+
p En=
f /V 0

Dacă preţurile şi veniturile se modifică în aceeaşi măsură, programul de consum rămâne


neschimbat, ceea ce înseamnă că agenţii consumatori nu au iluzie monetară.

1.4. Relaţii fundamentale

1.4.a. Lema lui Shephard (1953)5: Între funcţia e şi funcţiile de cerere de tip Hicks
există următoarea relaţie.
∂e( p1 , p 2 ,..., p n , u )
hi ( p1 , p 2 ,..., p n , u ) =
∂pi

1.4.b. Relaţii între funcţiile Z, e, h şi f

Între funcţiile Z şi e există următoarele relaţii :

Z ( p , e( p , u ) ) = u (1.4.b.1) utilitatea maximă ce poate fi obţinută cu costuri minime


este chiar pragul minim de utilitate ales

e( p , Z ( p , V ) ) = V
5
Folosită deja de Hicks (1939) şi Samuleson (1947)

7
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

(1.4.b.2) cheltuielile minime necesare pentru a obţine utilitatea


maximă posibil a fi obţinută reprezintă întreg venitul disponibil

f i ( p,V ) = hi ( p, Z ( p, V ) ) (1.4.b.3) cerea de tip Marshall (f) este egală cu cererea de


tip Hicks (h) în condiţiile în care utilitatea căutată este
cea maximă posibilă
hi ( p, u ) = f i ( p, e( p, u ) ) (1.4.b.4) cererea de tip Hicks este egală cu cererea de tip
Marshall în condiţiile efectuării unor cheltuieli minime

unde p = ( p1 , p2 ,..., pn ) este vectorul de preţuri

1.4.c. Identitatea lui Roy (facultativ)

Identitatea lui Roy face legătura între cerere, utilitatea optimă, preţ şi venit.
∂Z ( p, V )
senzitivitatea utilităţii optime în raport cu preţul
∂pi
f i ( p, V ) = −
∂Z ( p, V )
∂V senzitivitatea utilităţii optime în raport cu venitul

Demonstraţie:

Z ( p,V ) =U ( f ( p,V ) )
∂Z ( p,V ) n
∂U ∂f j ( p,V ) n ∂f j ( p,V )
=∑ × = ∑λ × p j × ( 6)
∂pi j =1∂q j ∂pi j =1 ∂pi

Relaţia de buget se rescrie în funcţie de fj


n n
∑p jq j = V ⇒ ∑ p j f j ( p, V ) = V
j =1 j =1

Derivând ambii membri în funcţie de pi se obţine:


n ∂f j ( p,V ) n ∂f j ( p,V )
f i ( p,V ) + ∑p j = 0 ⇒ ∑p j = − f i ( p ,V ) ( 7)
j =1 ∂pi j =1 ∂pi

Înlocuind (7) în (6) se ajunge la :


∂Z ( p,V )
= −λf i ( p,V ) (8)
∂pi
Derivând în funcţie de V:

8
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

Z ( p,V ) =U ( f ( p,V ) )
∂Z ( p,V ) n
∂U ∂f j ( p,V ) n ∂f j ( p,V )
=∑ × = ∑λ × p j × (9)
∂V j =1∂q j ∂V j =1 ∂V

şi derivând relaţia de buget în funcţie de V se obţine:


n ∂f j ( p,V )
∑p j ∂V
=1 (10 )
j =1

Înlocuind (10) în (9) se ajunge la :


∂Z ( p,V )
= λ (11)
∂V

Împărţind (8) la (11) se obţine identitatea lui Roy:


∂Z ( p, V )
∂pi
f i ( p, V ) = −
∂Z ( p, V )
∂V

1.4.d. Ecuaţia lui Slutsky (facultativ)

Ecuaţia lui Slutsky descompune efectul modificării preţurilor asupra cererii pe două
componente : efectul de venit şi efectul de substituţie.

∂f j ( p, V ) ∂h j ( p, Z ( p, V ) ) ∂f j ( p, V )
= − × f i ( p, V )
∂pi ∂pi ∂V

cererii e
venit
asupra substituţi
Efect de
preţului Efect de
Efectul

Demonstraţie:
În relaţia (1.4.b.4)
h j ( p , u ) = f j ( p , e( p , u ) )
se derivează ambii termeni funcţie de pi :

9
Capitolul I - Comportamentul agentului consumator – suport de seminar

∂h j ( p, u ) ∂f j ( p,V ) ∂f j ( p,V ) ∂e( p,V )


= + ×
∂pi ∂pi ∂V ∂pi

∂e( p,V )
Folosind lema lui Shephard pentru şi trecând termenul în membrul stâng, se
∂pi
obţine ecuaţia lui Slutsky:
∂f j ( p, V ) ∂h j ( p, Z ( p, V ) ) ∂f j ( p, V )
= − × f i ( p, V )
∂pi ∂pi ∂V

Probleme propuse

1. Fie funcţia de utilitate U ( q1 , q2 ) = q1 q2 şi restricţia bugetară ∑ pi × qi = V


α 1−α

Cerinţe:
a) verificaţi proprietăţile funcţiei de utilitate
b) găsiţi funcţiile de cerere de tip Marshall
c) verificaţi dacă acestea sunt omogene de grad 0 în preţuri şi venituri
d) calculaţi elasticităţile în funcţie de preţ şi venit
e) verificaţi proprietăţile funcţiilor omogene
2. Aceleaşi cerinţe pentru următoarele funcţii de utilitate:
a. U ( q , q ) = ( q + q ) 2
1 2 1 2

b.U ( q1 , q 2 ) = α ln q1 + (1 − α ) ln q 2

c. U ( q1 , q2 ) = q1 × q2

3. Pentru fiecare din funcţiile de utilitate de mai sus, fie problema duală de optim

U ( q1 , q 2 ,....., q n ) = u

 min ∑ pi × qi
Cerinţe:
a) funcţiile de cerere de tip Hicks – verificaţi dacă sunt omogene de grad 1 în preţuri
b) construiţi funcţia Z – verificaţi dacă este omogenă de grad 0 în raport cu p şi V
c) construiţi funcţia e – verificaţi dacă este omogenă de grad 1 în raport cu p
d) verificaţi identitatea lui Roy şi ecuaţia lui Slutsky

4. Arătaţi că pentru funcţia de utilitate Cobb-Douglas: U ( q1 , q2 ) = q1 q2 , α , β ∈ (0,1),


α β

α reprezintă elasticitatea utilităţii în raport cu q1 iar β reprezintă elasticitatea utilităţii în


raport cu q2 .

10