I.

Teoria consumatorului
1. Ipoteze privind preferințele indivizilor
În centrul acestei teorii se află un individ reprezentativ pe care îl vom denumi agent
consumator. Acesta dispune de venituri şi, pe de o parte trebuie să facă cheltuieli legate de
procurarea bunurilor de consum, iar pe de altă parte poate face economii sau contracta
împrumuturi. Consumul bunurilor îi aduce satisfacţie agentului iar obiectivul său este
maximizarea stării de satisfacţie măsurată prin intermediul unei funcții de utilitate. Aceasta
depinde de cantitățile consumate din fiecare bun, dar vor exista situaţii în care funcția de
utilitate va depinde şi de alte variabile, cum ar fi timpul liber sau cantitatea de bani deţinută.
Utilitatea poate fi maximizată în condițiile restricției legate de veniturile disponibile pentru
procurarea bunurilor de consum. În cadrul acestui curs vom studia modul în care agentul
consumator adoptă deciziile legate de consum în vederea îndeplinirii obiectivelor sale.
Problema consumatorului poate fi privită în mod direct, în sensul că acesta urmărește
maximizarea utilității în condițiile existenței unei restricții bugetare sau indirect, dar
echivalent, în sensul că agentul consumator poate să își minimizeze cheltuielile de consum
în condițiile în care urmărește atingerea unui anumit nivel de utilitate.

Spațiul de consum

Presupunem că agentul consumator are la dispoziție n bunuri. Acestea sunt infinit divizibile,
putând fi consumate în cantități reale și pozitive.
Definiție (1): Spațiul de consum reprezintă mulțimea tuturor alternativelor de consum
fezabile:
𝑋 = {𝑥 = (𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛 ) ∈ ℝ𝑛+; 𝑛 ∈ ℕ∗}.
Un element al spațiului de consum se numește vector de consum, posibilitate de consum
sau alternativă de consum.
Definiția (1) nu este atot-cuprinzătoare și lasă deschisă posibilitatea unui consum infinit.
Ne putem imagina, de exemplu, un consumator care consumă două bunuri și care este
nevoit să consume cel puțin o cantitate minimă 𝛼 > 0 din cel de-al doilea bun. Spațiul de
consum al acestui agent consummator este ℝ+ × [𝛼, ∞], adică diferit de cel din definiția (1).
Trebuie remarcat faptul că situația unui consum infinit este eliminată în condițiile în care
vom presupune că există o restricție bugetară.

1
2
1.

2.

3.

4.

5.

3
 2. Comportamentul agentului consumator - modelul static
2.1. Ipotezele modelului static:

 Pe piaţă există un consumator şi n bunuri;

 Consumatorul nu poate influenţa preţurile bunurilor vândute şi nici venitul obţinut
(preţurile şi venitul sunt exogene);
 Optimizarea se face pe un singur orizont de timp (o singură perioadă);
 Agentul consumator are obiective bine stabilite:
 maximizare utilităţii în condiţiile unui venit dat sau
 minimizarea cheltuielilor în condiţiile unui prag de utilitate prestabilit ce
determină un anumit program (o anumită structură) de consum ;
 Agentul consumator este raţional;
 Agentul consumator este solvabil;
 Bunurile ce fac obiectul alegerii sunt infinit divizibile.

Relaţia dintre cantităţile de bunuri consumate şi utilitatea obţinută de consumator este dată
de o anumită funcţie de utilitate. Funcţia de utilitate este definită astfel: U : n   ,
U U (q1, q 2 , , unde qi reprezintă cantitatea consumată din bunul i. Cu ajutorul
funcţiei de utilitate, se realizeaz o corespondenţă între relaţia de preferință stabilită pe
spațiul alternativelor de consum (care poate fi asociat cu n ) şi relaţia mai mare sau egal
definită pe mulţimea numerelor reale.
Utilitatea marginală – arată raportul dintre surplusul de utilitate dobândit în urma
consumului unei cantități suplimentare dintr-un anumit bun, celelalte cantităţi fiind
constante. Conform acestei definiții, utilitatea marginală adusă de consumarea unei cantități
suplimentare (∆qi) din bunul i se poate determina astfel:
∆𝑈
𝑈𝑚𝑔,𝑖 =
∆𝑞𝑖
Utilitatea marginală calculată într-un punct (modificarea cantităţii consumate este
infinitezimală) presupune trecerea la limită a relației de mai sus și reprezentarea ei cu
notațiile specifice calculului diferențial:
∆𝑈 𝑑𝑈
𝑈𝑚𝑔,𝑖 = lim =
∆𝑞𝑖 →0 ∆𝑞𝑖 𝑑𝑞𝑖

4
În general, vom utiliza ipotezele conform cărora bunurile sunt ˶normale˝ iar consumatorul
este nesăţios, prin urmare, utilitatea marginală fiind pozitivă:
𝑑𝑈
𝑈𝑚𝑔,𝑖 = ≥0
𝑑𝑞𝑖
Utilitatea marginală este o funcție descrescătoare (a doua derivată a funcției de utilitate este
negativă) întrucât utilitatea suplimentară adusă de consumarea unei cantități similare este
din ce în ce mai redusă.
𝑑𝑈𝑚𝑔,𝑖 𝑑 2 𝑈𝑚𝑔,𝑖
= ≤0
𝑑𝑞𝑖 𝑑𝑞𝑖 2
La limită, când cantitățile consumate tind la zero, respectiv la infinit obținem condițiile
Inada: limqi →0 Umg,i = ∞ și limqi →∞ Umg,i = 0.

Proprietăţile funcţiilor de utilitate:

1. Continue1, crescătoare – utilitatea creşte pe măsură ce consumul creşte2;

2. Derivabile de ordinul 2, cu a doua dervicată continuă;
3. Funcţii concave (matricea hessiană este negativ definită) – fiecare unitate
consumată dintr-un anumit bun aduce o utilitate marginală mai mică decât unitatea
precedentă:

 2U 2U 2U 

 .... 
 q1q1 q1q 2 q1qn 
 U11 U12 .... U1n 
 2U 2U U  
2

 ....   U21 U22 .... U2n 
H   q 2q 1 q 2q 2 q 2qn  
 .... .... .... .... 
 .... .... .... ....   
   Un 1 Un 2 .... Unn 
 2U 2U U 
2

 q q .... 
  n 1 qn q2 qn qn 

Pentru ca matricea hessiană să fie negativ definită minorii principali trebuie să fie alternativ
U11 ... U1i
negativi şi pozitivi:  1   ... ... ...  0 .
i

Ui1 ... Uii

1
Deoarece bunurile consumate sunt infinit divizibile, utilitatea poate fi considerată o funcţie continuă în
cantităţile consumate.
2
În ipoteza în care agentul este raţional, el nu mai consumă un bun dacă acesta nu-i aduce o utilitate pozitivă.

5
2.2. Rezolvarea problemei de optim pe cazul general
Problema consumatorului: Consumatorul doreşte să îşi maximizeze utilitatea generată de
consumarea setului de bunuri (q1 , q2 , , fără a depăşi însă venitul pe care îl are la
dispoziţie V.
Rezultatul rezolvării problemei consumatorului: consumatorul determină ce cantitate să
consume din fiecare bun de pe piaţă (adică determină funcţia sa de cerere pentru fiecare
bun în parte) şi utilitatea maximă pe care o poate obţine.

A. Formularea matematică a problemei:


max U  q1, q2 ,....., qn 
q q
 1,

  pi  qi V
Problema consumatorului este o problemă de optimizare cu o restricţie care se rezolvă prin
metoda Kuhn-Tucker. Prima etapă a acestei metode este construirea funcţiei de tip
Lagrange.

B. Construirea Lagrangeanului: asigură transformarea problemei de maximizare cu o

restricţie ce avea n parametrii într-o problemă de maximizare fără restricţii dar cu n+1
parametri.

L  q1 , q2 ,....., qn ,    U  q , q ,....., q      p  q V  max L

,
ceea ce dorim sa optimizam restrictia

După construirea Lagrangeanului, condiţiile de optim se obţin prin egalarea primei derivate
a acesteia cu 03:

3
Punctele în care prima derivată a unei funcţii se anulează sunt puncte critice. Dacă a doua derivată a funcţiei
calculată în punctul critic e pozitivă, punctul e unul de minim; dacă a doua derivată e zero, este punct de
inflexiune, iar dacă a doua derivată este negativă, punctul e de maxim.

6
  L
q  0  U
 1   q   p1  0
 L  1

 q 0  U U U U

 2   q   p2  0
 2 q1 q 2 q
 ....      ....  n   (1)
 L  .... p1 p2 pn
   0  U
 q n  q   pn  0
   n
  L  pi  qi  V  0
0 
 
Unde ultima relație reprezintă restricția bugetară:

 p  q V  0
i i
(2)

Folosind egalitatea (1), se substituie toate cantităţile q2, …, qn în funcţie de q1 în relaţia (2).
Din relaţia (2) se obţine o formulă pentru q1 în funcţie de preţuri şi de venit. Având relaţia
pentru q1 se foloseşte din nou egalitatea (1) pentru a obţine formule pentru toate cantităţile:
q*i  fi  p1 , p2 ,..., pn , V  cu i  1, n .

Aceste funcţii de cerere sunt de tip Marshall, sau funcţii de cerere necompensate.
Înlocuind aceste cantităţi optime în funcţia de utilitate vom determina nivelul maxim de
utilitate pe care îl poate obţine consumatorul în condiţiile venitului curent pe care îl deţine
şi al preţurilor actuale de pe piaţă.

U  q1* ,q 2* ,....., q *n  
 U  f1  p1 , p2 ,..., p n,V  , f2  p1 , p2 ,..., p n,V  ,..., f n  p1 , p2 ,..., p n,V    Z  p1 , p 2 ,..., p n,V 

Această utilitate maximă ce se poate obţine se numeşte şi funcţie de utilitate indirectă şi

se notează cu Z sau cu 𝜇.
Proprietăţile funcţiei de utilitate indirectă:
1. este o funcţie descrescătoare în raport cu p.
2. este o funcţie crescătoare în raport cu V.
3. este o funcţie omogenă de grad 0 în raport cu p şi V.
4. este o funcţie continuă.

7
2.3. Rezolvarea geometrică a problemei de optim

Constrângerea bugetară a Figura 1. Constrângerea bugetară

consumatorului, pentru cazul cu două
bunuri, aceasta se reprezintă astfel: q2

V p1
p1q1  p 2q 2  V  q 2   q1
p2 p2

q1

Curbele de izoutilitate numite și suprafețe de indiferență reprezintă locul geometric al

vectorilor de consum (sau altfel spus, toate combinațiile de bunuri) care generează același
nivel de utilitate.
Figura 2. Curbe de izoutilitate

q2

q1

Punctul de optim al consumatorului este cel în care restricţia bugetară este tangentă la o
curbă de izoutilitate – a se vedea figura 3.
Figura 3. Determinarea geometrică a punctului de optim

q2

q2*

q1* q1

8
2.4. Concepte şi definiţii uzuale

a. Elasticitatea unei funcţii faţă de o variabilă

Mod de calcul:
 fi
Pentru modificări foarte mici ale variabilei, adică x j  0 , raportul poate fi
x j
aproximat cu derivata funcţiei f i faţă de variabila x j adică elasticitatea devine egală cu:

f i  x1 , x2 ,..., x j ,..., xn 
xj  ln f i  x1, x2 ,..., x j ,..., xn 
E fi / x j   xj  (3)
fi  x1, x2,..., x j ,..., xn  xj
xj

Elasticitatea măsoară variaţia relativă a funcţiei f la o variaţie relativă a variabilei x.

Considerând că f o funcţie de cerere, există mai multe tipuri de elasticităţi :
Elasticitatea cererii faţă de preţ – directă
E   , 1 Bunuri cu cerere elastică (elasticitatea negativă – bunuri
f /p
i i
normale; pozitivă – bunuri Giffen)

E 1,1 Bunuri cu elasticitate unitară

f /p
i i

E  1,1 Bunuri cu cerere inelastică

f /p
i i
Elasticitatea cererii faţă de preţ – încrucişată
E f i / p j  0 si E f j/ p i  0 Bunuri substituibile
E f i / p j  0 si Ef j / p i  0 Bunuri complementare

Elasticitatea cererii faţă de venit

E f i /V   , 0  Bunuri inferioare

E f /V  0,1 Bunuri normale

i

E f i /V  1,   Bunuri superioare

9
b. Rata marginală de substituţie a bunului i cu bunul j – arată cu cât se va modifica
cantitatea consumată din bunul j la o modificare a cantităţii consumate din bunul i, astfel
încât utilitatea totală să rămână constantă.
U
dq j q
RMSi / j   i (4)
dq i U
qj

Demonstraţie: Aplicând diferenţiala totală asupra funcţiei de utilitate obţinem :

U U U U
dU  q1 , q2 ,..., qn   dq1  ...  dqi  ...  dq j  ...  dqn
q1 qi q j qn

Deoarece doar cantităţile i şi j se modifică, avem :

U
U U dq j qi
0  0  ... dqi  0 ... dq j  0 ... 0  0  
qi q j dqi U
q j

c. Funcţii omogene de grad n

Prin definiție, o funcţie este omogenă de grad n dacă respectă relația:
f ap1, ap 2,...., apn, aV   a n f  p 1, p 2,...., pn, V  .

Dacă o funcție este omogenă de grad n, atunci prezintă următoarea proprietate:

f f f f
p1  p2  ...  pn  V  nf  p1 , p2 ,...., pn , V  (Teorema lui Euler)
 p1  p2  pn V

Observație: pentru o demonstrație elementară a acestei relații accesează acest link:

http://mathworld.wolfram.com/EulersHomogeneousFunctionTheorem.html

Împărţind întreaga relaţie cu f obţinem :

f f f f
p1 p2 pn V
  ...    n  E f / p1  E f / p2  ...  E f / pn  E f / V  n (5)
f f f f
p1 p2 pn V

Funcţiile de cerere sunt omogene de gradul 0 în p şi V (unde p este vectorul preţurilor):

p = (p1, p2, …, pn). Ca urmare, relaţia (5) se rescrie ca:

10
Ef / p1 Ef / p2  ...  E f / pn Ef /V  0 . Dacă preţurile şi veniturile se modifică
în aceeaşi măsură, programul de consum rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă că agenţii
consumatori nu au iluzie monetară.

d. Semnificaţia economică a lui λ

Aplicând diferenţiala totală asupra funcţiei de utilitate dar şi asupra restricţiei de buget
obţinem :
U U U
dU  q1 , q2 ,..., qn   dq1  dq2  ... dqn (6)
q1 q 2 qn
 p  dq  dV
i i (7)

 U
 q   p1
 1
 U
   p2
Se folosesc rezultatele derivării Lagrangeanului:  q2
...

 U
 q   pn
 n
care se introduc în (3). Se observă că, în urma substituţiei, diferenţiala totală a funcţiei de
utilitate egalează dV – din (4) – iar relaţia (3) se poate rescrie astfel:
dU
dU  q1 , q2 ,..., qn      pi  dqi     (8)
dV
 λ reprezintă utilitatea marginală a venitului (creşterea utilităţii la o creştere cu o
unitate a venitului).

e. Tipuri de funcţii de utilitate - completare

CES (Constant Elasticity of Substitution – Arrow, Chenery, Minhas, and Solow, 1961):
1
U (q1, q 2 )  q1  1    q 2  

pentru   0 funcţia CES devine egală cu: U ( q1, q2 )  q1 q

2

(funcţia Cobb-Douglas,
1928, propusă de Wicksell).
CRRA (constant relative risk aversion, Bernoulli (sec. XVII – XVIII)) :

11
  C1 
U C   ,  1
 1 
U C   ln(C ),   1

Stone-Geary:

U ( q1, q 2)  q 1   1  q 2   2 
 1 

unde 1 şi 2 reprezintă cantităţile minime din bunurile 1 şi 2 necesare consumatorului

pentru subzistenţă.

2.5. Rezolvarea problemei duale de optim pe cazul general

a. Formularea matematică a problemei duale: Consumatorul doreşte să îşi minimizeze
cheltuielile generate de cumpărarea setului de bunuri (q1 , q 2 ,, qn ) în condiţiile obţinerii
unei utilităţi cel puţin egale cu o utilitate considerată ţintă u.


 qmin
,  pi  qi
 1
  1 2 ,....., qn   u
U q , q

Problema de optim se rezolvă tot prin metoda Kuhn-Tucker, iar prima etapă constă tot în
construirea funcţiei de tip Lagrange:

L   pi  qi   U q1 , q 2 ,.....,qn  u 

După construirea Lagrangeanului condiţiile de optim se scriu astfel :

 L
 q  0  p1   U  0
 1  q1
 L 
 q  0  U U U U
 2  p2   q  0
 2 q1 q2 q 1
 ....      ....  n 
 L .... p1 p2 pn 
 0  U
 qn  pn    q  0
  n
 L  0
U q1 ,q2 ,....., qn   u  0

 

După obţinerea relaţiilor între cantităţi, acestea se introduc în ultima ecuaţie obţinându-se
cantităţile q1,q2,...,qn doar funcţie de preţuri şi utilitate:

12
 q*1  h1  p1 , p2 ,..., pn ,u ; q*2  h2  p1 , p2 ,..., pn ,u  ; ...; q*n  hn  p1 , p 2 ,..., p n ,u 

Aceste funcţii de cerere sunt de tip Hicks, sau funcţii de cerere compensate.
Înlocuind cantităţile optime consumate în funcţia de cheltuieli rezultă nivelul minim al
cheltuielilor necesare obţinerii unei utilităţi egale cu u în condițiile preţurilor existente pe
piaţă. e  se numeşte funcţia de cheltuieli minime.
n n

 p  q   p  h  p , p ,..., p , u   e  p , p ,..., p , u 
i 1
i
*
i
i 1
i i 1 2 n 1 2 n

Proprietăţile funcţiei e:
1. este o funcţie crescătoare în raport cu p.
2. este o funcţie omogenă de grad 1 în raport cu p.
3. este o funcţie continuă.

2.6. Legătura dintre problema consumatorului şi duala sa – Relaţii

fundamentale
a. Lema lui Shephard (1953)4 . Între funcţia de cheltuieli minime e   şi funcţiile de
cerere de tip Hicks există următoarea relaţie:
e  p1 , p 2 ,..., p n , u 
hi  p1 , p2 ,..., p n , u  
pi

b. Relaţii între funcţiile Z (notată și cu μ) şi e, f și h:

Z  p, e  p, u   u (2.6.b.1) utilitatea maximă ce poate fi obţinută cu costuri minime

este chiar pragul minim de utilitate ales.

e  p, Z  p,V   V (2.6.b.2) cheltuielile minime necesare pentru a obţine

utilitatea maximă posibil a fi obţinută sunt egale cu întreg venitul disponibil.

f i  p,V   hi  p , Z  p ,V  (2.6.b.3) cerea de tip Marshall (f) este egală cu cererea de tip
Hicks (h) în condiţiile în care utilitatea căutată este cea maximă posibilă.

hi  p, u   f i  p, e  p, u  (2.6.b.4) cererea de tip Hicks este egală cu cererea de tip

Marshall în condiţiile efectuării unor cheltuieli minime.
unde p   p1 , p2 ,..., p n  este vectorul de preţuri.

4
Folosită deja de Hicks (1939) şi Samuleson (1947)

13
c. Identitatea lui Roy
Identitatea lui Roy face legătura între cerere, utilitatea optimă, preţ şi venit.
 Z  p, V 
pi  senzitivitatea utilitatii optime in raport cu pretul
f i  p ,V   
Z  p,V   senzitivitatea utilitatii optime in raport cu venitul
V
Demonstraţie:
Z  p ,V   U  f  p , V  
 Z  p, V   U  f j  p, V  n
n  f  p, V  (9)
      pj  j
pi j1 q j pi j1 pi

Relaţia de buget se rescrie în funcţie de f j :

n n

p q j j V   p f  p ,V   V
j j
j 1 j 1

Derivând ambii membri în funcţie de pi se obţine:

n f j  p ,V  n f j  p ,V 
f i  p, V    p j  0   pj   f i  p ,V  (10)
j 1 pi j 1 pi

Înlocuind (10) în (9) se ajunge la :

 Z  p, V 
   fi  p, V  (11)
pi

Derivând în funcţie de V:

Z  p ,V   U  f  p , V  
 Z  p, V  n  U  f j  p, V  n  f  p, V  (12)
      pj  j
V j1 q j V j1 V

şi derivând relaţia de buget în funcţie de V se obţine:

n f j  p ,V 
p
j 1
j
V
1 (13)

Înlocuind (13) în (12) se ajunge la :

 Z  p, V 
 (14)
V
Împărţind (11) la (14) se obţine identitatea lui Roy:

14
 Z  p , V 
pi
f i  p, V   
Z  p,V 
V
d. Ecuaţia lui Slutsky - facultativ
Ecuaţia lui Slutsky descompune efectul modificării preţurilor asupra cererii pe două
componente : efectul de venit şi efectul de substituţie.
Pentru clarificare să presupunem că preţul bunului i creşte. Cum reacţionează consumatorul?
i) îşi reduce consumul din bunul i, dar în încercarea de a păstra acelaşi nivel de utilitate îşi
măreşte consumul dintr-un alt bun care devine relativ mai ieftin în comparaţie cu bunul i –
efect de substituţie.
ii) creşterea preţului bunului i îi reduce consumatorului venitul real, restricţia bugetară se
mută paralel cu cea iniţială însă la un alt nivel de utilitate – efect de venit.

 f j  p ,V  hj  p, Z  p,V    f j  p ,V 
   f i  p,V 
p i p i V

Efectul preţului Efect de Efect de

asupra cererii substituţie venit

Demonstraţie:

În relaţia h j  p, u   f j  p ,e  p ,u  se derivează ambii termeni funcţie de pi :

 h j  p, u  f j  p , e  p ,u   f j  p , e  p ,u   e  p, u 
  
 pi  pi  e p, u   pi

Folosind lema lui Shephard pentru

 
 e p, u
şi trecând termenul în membrul stâng, se
p i
 f j  p, V   hj  p, Z  p, V    f j  p, V 
obţine ecuaţia lui Slutsky:    fi  p ,V  .
p i p i V

15
 3. Aplicaţii

1. Fie funcţia de utilitate de tip Cobb-Douglas  şi restricţia bugetară

U  q1 , q2   q1 q21 


 pi  qi  V .
Cerinţe:
a) verificaţi proprietăţile funcţiei de utilitate;
b) găsiţi funcţiile de cerere de tip Marshall;
c) determinaţi nivelul maxim de utilitate pe care îl poate atinge consumatorul. Cum se
modifică nivelul maxim de utilitate atunci când se modifică preţurile celor două
bunuri, respectiv venitul consumatorului?
d) determinaţi elasticitatea cererii celor două bunuri în funcţie de preţuri şi de venit.
Care este natura celor două bunuri şi care este relaţia dintre elasticităţi?
e) Cu cât se modifică cantitatea consumată din cele două bunuri dacă preţurile şi
venitul cresc cu 10%? Dar dacă preţurile cresc cu 7%, iar venitul cu 10%?

2. Aceleaşi cerinţe pentru următoarele funcţii de utilitate:

 
2
a) U  q1 , q2   q1  q2

b) U  q1 , q2     ln q1  1   ln q2

c) U  q1 , q2   q1  q2

d) U  q1 , q2   q1 q2
1

e) U  q1 , q2   (  q1  (1   )  q2 ) 

3. Un consumator are o funcţie de utilitate U  q1, q2 , q3   q1 q 2 q31   . Se ştie că preţul

celor 3 bunuri sunt p1 , p2 şi p3 iar consumatorul obţine un venit egal cu V.
a) Formulaţi problema de optim a consumatorului şi condiţiile de ordinul I.
b) Determinaţi consumul optim din cele două bunuri.
c) Determinaţi elasticitatea cererii pentru bunul 1 în funcţie de preţuri şi de venit. Care
este suma elasticităţilor? Interpretare economică.

16
4. Pentru fiecare din funcţiile de utilitate de mai sus, fie problema duală de optim
U  q1 , q2 ,....., qn   u


 min  pi  qi

Cerinţe:
a) funcţiile de cerere de tip Hicks – verificaţi dacă sunt omogene de grad 0 în preţuri;
b) construiţi funcţia Z – verificaţi dacă este omogenă de grad 0 în raport cu p şi V;
c) construiţi funcţia e – verificaţi dacă este omogenă de grad 1 în raport cu p;
d) verificaţi identitatea lui Roy şi ecuaţia lui Slutsky.

5. Se consideră funcţia de utilitate U (C , L)  ln C  ln(1 L) cu restricţia de buget

p  C  L  w unde L reprezintă munca prestată (ore lucrate), w salariul, p preţul bunurilor şi
serviciilor iar C cantitatea de bunuri şi servicii consumate. Să se determine:
a) cererea de tip Marshall;
b) funcţia de utilitate indirectă.

6. Un consumator are funcţia de cheltuieli minime egală cu e( p1 , p2 , u )  2  u  p1  p2 .

a) Cum se modifică venitul minim necesar pentru a atinge o utilitate U dacă preţurile
cresc cu 10%. Explicaţie.
b) Să se determine funcţia de utilitate indirectă Z ( p1 , p2 ,V ) .
c) Să se determine funcţiile de cerere Marshall f1 ( p1 , p2 , V ), f2 ( p1 , p2 ,V ) .
d) Să se determine funcţiile de cerere Hicks h1 ( p1 , p2 , u ), h2 ( p1 , p2 , u ) .
e) Să se determine funcţia de utilitate a consumatorului U (Q1, Q2 ) .

7. Funcţia de utilitate a unui consumator este U ( q1, q2 )  q1 q2 , iar venitul său este egal cu
V. Ştiind că preţurile celor două bunuri sunt p1 , respectiv p2 se cere:
a) funcţiile de cerere pentru bunurile 1 şi 2 care asigură maximizarea utilităţii
consumatorului.
b) Să se precizeze cu cât se modifică cantitatea optimă consumată dacă: i. venitul
creşte cu 20%; ii. preţurile scad simultan cu 20%; iii. atât venitul cât şi preţurile
cresc cu 20%; iv. elasticităţile  şi  cresc cu câte 10%.
c) Să se determine cantităţile optime consumate dacă   0,6 ,   0, 4 ,V=5000,
p1  12, p2  15 .

17
8. Un consumator poate achiziţiona două bunuri, în cantitaţile q1 şi respectiv q2 . Preţul
unitar al primului bun este egal cu 3, iar preţul celui de al doilea este egal cu 2. Preferinţele
consumatorului sunt reprezentate prin funcţia de utilitate:
U q1, q 2   (q1  4)(q1  q 2 )

Se cere:
a) Funcţiile de cerere Marshall pentru cele două bunuri dacă consumatorul obţine un
venit egal cu V;
b) Valoarea parametrului  ;
c) Cu cât se modifică utilitatea maximă obţinută de consumator dacă venitul creşte cu
Z
o unitate monetară ?
V

9. Într-o economie există N+M consumatori (fiecare consumator are un venit egal cu V) şi
două bunuri ale căror preţuri sunt în prezent p1 şi p2 . N consumatori sunt caracterizaţi de
o funcţie de utilitate egală cu u1 ( x1 , x2 )  x10,4x20,6 , iar M consumatori sunt caracterizaţi de o
funcţie de utilitate egală cu u 2 (x1 , x2 )  0, 3ln x1  0,7ln x2 , unde x1 reprezintă cantitatea
consumată din bunul 1, iar x 2 reprezintă cantitatea consumată din bunul 2. Să se determine:
a) Funcţiile de cerere agregată (la nivelul întregii economii) pentru bunurile 1 şi 2;
b) Cu cât se modifică cantitatea cerută din cele două bunuri dacă preţul lor creşte cu
10%?

10. Fie următoarea funcţie de utilitate a consumatorului:

U q1, q 2   ln q1  3 ln q 2 , q1  0, q2  0 unde q1 , q2 reprezintă cantităţile consumate din
bunul 1, respectiv bunul 2 iar vectorul de preţuri este p   p1 , p2  . Se ştie că venitul de
care dispune consumatorul este V.
a) Să se stabilească dacă funcţia este sau nu concavă;
b) Să se determine cererea Hicks pentru un nivel dat al utilităţii, u=k > 0 ;
V   3V 
c) Dacă funcţia de utilitate indirectă este: Z ( p1 , p2 ,V )  ln    3ln  4  , să se
 4 p1   p2 
deducă funcţia de cerere Marshall pentru bunul 1.

18
11. Se consideră o gospodărie ale cărei preferinţe asupra perechilor (C, H) consum,
respectiv timp liber, sunt reprezentate prin funcţia de utilitate următoare:
 1 
U  C, H   C  H , C  0, H  0

(timp liber, H şi timp de lucru, L). Singurul venit de care dispune gospodăria este constituit
din salariu brut w, care este taxat cu o rată de impozitare θ, 0 < θ < 1. Gospodăria dispune
deci de un venit egal cu 1     w  L . Preţul bunului de consum este egal cu p. Se cere:
a) Determinaţi oferta de muncă a gospodăriei (L) şi funcţia de cerere pentru bunuri de
consum (C) . Comentaţi relaţia existentă între aceste funcţii şi parametrii w şi θ .
b) Să se deducă rata marginală de substituţie dintre timpul liber şi muncă. Să se
interpreteze rezultatele obţinute.

12. Se consideră o gospodărie ale cărei preferinţe asupra perechilor (C,H) consum,
respectiv timp liber, sunt reprezentate prin funcţia de utilitate următoare:
U  C , H   C  H1/2 , C  0, H  0
Timpul total T, (timp liber: H şi timp de lucru: l) este presupus egal cu 1. Singurul venit de
care dispune gospodăria este constituit din salariu brut w, care este taxat cu o rată de
impozitare θ , 0   1 . Gospodăria dispune deci de un venit egal cu (1  )  w  l . Preţul
bunului de consum este egal cu p.
Se cere:
a) Determinaţi oferta de munca (l) şi funcţia de cerere de bunuri şi servicii (C) a
gospodăriei. Comentaţi relaţia existentă între aceste oferte şi parametrii w şi θ, dacă
restricţia bugetară a gospodăriei se scrie: p  C  (1  )  w  l .
b) Se presupune că w=1. Care este suma totală a impozitului plătit?

13. Se consideră un consumator ce dispune de un venit V, strict pozitiv, pentru a cumpăra

două bunuri notate q1 şi q2 . Preţurile celor două bunuri, p1 şi p2 , sunt strict pozitive.
Preferinţele consumatorului sunt reprezentate prin funcţiile de utilitate,
U  q1, q2   ( q1  q2 ), q1  0, q2  0 unde q1şi q2 sunt cantităţile consumate din cele două
bunuri. Venitul acestuia este de 12 u.m. iar vectorul de preţuri este p =(2; 1). Se cere:
a) Să se determine cererea Marshall din cele două bunuri;
b) Dacă p2 şi V sunt constante iar p1 scade cu o unitate, să se determine natura
bunului 1;
c) Dacă p1 şi p2 rămân constante iar venitul creşte la 16 u.m., să se determine natura
bunurilor.

19
14. Se consideră o economie caracterizată de un consumator şi de un producător
reprezentativ. Utilitatea consumatorului depinde de consum (c) şi de timpul liber (1-l),
unde l reprezintă timpul lucrat (oferta de muncă), l  (0,1) . Funcţia de utilitate a
consumatorului este următoarea:

u(c,1  l )   c  1 l 
2

Se mai ştie că acest consumator nu obţine venituri decât din muncă, w este salariul nominal
pe unitate de timp, iar p este nivelul preţurilor.
Din problema de optim a producătorului se obţine următoarea funcţie de cerere de muncă:
w
1
p
lD 
w
2
p
Să se determine cantitatea optimă de muncă oferită de consumator în funcţie de salariul real
şi nivelul salariului real de echilibru pe piaţa forţei de muncă.

20
 4. Indicații de rezolvare a aplicațiilor

1. a) Faptul că funcţia U este continuă este evident. Mai trebuie să punem condiţia ca
funcţia U să fie crescătoare şi concavă.
Funcţia U este crescătoare dacă derivatele parţiale ale funcţiei sunt pozitive
U U
 0   q1 1 q12  0    0 şi  0  (1   ) q1 q2  0    1 .
q1  q2
Pentru a stabili dacă funcţia este concavă, determinăm matricea Hessiană:
 ( 1)q1 2q12  1   q1 1q2 
H (U (q ))   
 1  q1 q2
1  
 (1 )q1 q2  1 

Minorul de ordinul 1: 1  ( 1) (1  )q1 2 q12   0    [0,1]

Minorul de ordinul 2: 2  ( 1)2 [ 2 ( 1)2 q12 2q 22  2 (1  ) 2 q 12 2q 22 ]  0  0  0
În concluzie, U este funcţie de utilitate doar dacă  [0,1] .

b) pentru a determina funcţiile de tip Marshall, vom rezolva problema de optim a

consumatorului.
Problema de optim:
max U( q1 , q2 )  q1 q12 
p1 q1  p2 q2  V
Funcţia tip Lagrange:
L (q1 , q 2 ,V )  U  [ p1q1  p 2 q2  V ]  q1 q12   [ p1q1  p 2q 2  V ]
Condiţiile de optim:
L
 0   q1 1 q 12   p1  0  q1 1q 12  p 1 (1)
 q1
L
 0  (1   ) q1 q2   p2  0  (1  ) q1 q2  p2 (2)
 q2
L
 0  p1 q1  p2 q2  V (3)

1  q1 p2 p 
Împărţind relaţia (2) la (1) obţinem:   q1  q2 2 (4)
 q2 p1 p1 1 
Înlocuind relaţia (4) în (3) vom obţine funcţia de cerere Marshall pentru bunul 2:

21
 V(1  )
q*2  f2 ( p1 , p2 , V )  (5) .
p2
Înlocuind relaţia (5) în (4) vom obţine funcţia de cerere Marshall pentru bunul 1:
* V
q1  f1( p1, p2, V)  .
p1

c) funcţia Z (funcţia de utilitate indirectă) reprezintă utilitatea maximă ce poate fi atinsă în

condiţiile încadrării în venitul disponibil V. Deci Z se obţine înlocuind în funcţia de
utilitate cantităţile cu valorile lor optime, adică cu funcţiile de cerere Marshall:
 1
V  1   1 

 V  V (1  ) 
 Z ( p1 , p2 ,V )  U (q1* , q*2 )  U ( f1 , f 2 )  f1 f 21   


 p

  
 p1   2  p1 p12 
se observă că utilitatea maximă scade atunci când preţurile celor două bunuri cresc (relaţie
negativă) şi creşte atunci când venitul consumatorului creşte (relaţie pozitivă).

d)
 f1 p1
E f 1 / p1    1
p1 f1
f 1 p2
E f1 / p2   0
p 2 f1
f 1 V
E f1 /V   1
V f 1
E f1 / p1  E f1 / p2  E f1 / V  1  0 1  0

e) În situaţia în care preţurile şi venitul cresc cu 10%, noua valoare a acestora va fi 1,1•
valoarea veche.
1,1  V  V
f 1 (1,1 p1 ,1,1 p 2 ,1,1V )    f 1 (p1 , p 2 ,V )
1,1  p1 p1
- cantitatea cerută nu se modifică.
În situaţia în care preţurile cresc cu 7% şi venitul creşte cu 10%:
1,1 V V
f 1 (1,07  p1 ,1,07 p 2 ,1,1V )   1, 028  1,028f 1 (p1 ,p 2 ,V )
1,07  p 1 p1
- cantitatea cerută
creşte cu 2,8%.

22
4. a) Problema de optim:
min p1 q1  p2 q2
U ( q1, q2 )  q1 q21  u
Funcţia tip Lagrange:
L( q1, q2 ,  )  p1q1  p 2q 2  [u  U (q 1,q 2 )]  p 1q 1  p 2q 2  [u q 1q 12  ]
Condiţiile de optim:
L
 0  p1   q11q12   0  q1 1q21   p1 (1)
 q1
L
 0  p2  (1  ) q1q2  0  (1  ) q1q2  p2 (2)
 q2
L
 0  q1 q12  u (3)

Împărţind relaţia (2) la (1) obţinem:
1  q1 p p 
 2  q1  q 2 2 (4)
 q2 p1 p1 1  
Înlocuind relaţia (4) în (3) vom obţine funcţia de cerere Hicks pentru bunul 2:
1    p1 
q*2  h2 ( p1 , p2 , u )  u   (5)
a  p2  .
Înlocuind relaţia (5) în (4) vom obţine funcţia de cerere Marshall pentru bunul 1:
1  1

q*1  h1 ( p1, p2 , u )  u
1    p1 
 
 a 1
 p2  .

Demonstrăm că funcţia Hicks h1 este omogenă de gradul 0 în preţuri, ceea ce înseamnă

conform definiţiei funcţiilor omogene:
 1  1  1  1
1     p1  1    p1 
h1(  p1,  p2, u )  0 h1( p1, p2 , u )  h1 (  p1 ,  p2 , u ) u   u   h1 ( p1 , p2 ,u )
 a 1   p2   a1  p2 

b) e reprezintă cheltuielile minime ce pot fi realizate în condiţiile obţinerii unei utilităţi

egale cu u. Deci e se obţine înlocuind în funcţia de cheltuieli cantităţile cu valorile lor
optime, adică cu funcţiile de cerere Hicks:
 1  1

e( p1 , p2 , u )  p1 q1*  p2 q2*  p1 h1  p2 h2  p1 h1  p2 h2  p1 u
1    p1 

a1  
  p2 
     

 p2u
1     p1  1    p1    p2    1    p1  p2
  u   p p2  u  
 a
 2
p  a  p2   1 1  p1   a  p2  1 

23
Funcţia este este omogenă de grad 1 în raport cu p dacă şi numai dacă:

1    p1  p 2 1    p1  p2
e( p1, p2 , u )  u    u     e( p1, p2, u )
 a
  p2  1  a  p2  1 

5. a) Problema de optim:
max ln C  ln(1  L)
pC  Lw
Funcţia de tip Lagrange
(C , L,  )  ln C  ln(1 L)   ( pC  Lw)
Condiţiile de optim:
 1 1
 0    p  0    p (1)
C C C
 1 1
0   w 0   w  (2)
L 1 L 1L

 0  pC  Lw (3)

w C pC
Împărţim relaţia (2) la (1):   L  1 (4)
p 1 L w
w
Înlocuind relaţia (4) în restricţie (relaţia (3)) obţinem: C *  (5) .
2p
Pentru a obţine numărul de ore lucrate optim înlocuim consumul optim în relaţia 4:
1
L .
2

6. a) Faptul că preţurile cresc cu 10% se scrie p1  1,1 p1 şi p2  1,1 p2 . De aici funcţia de
cheltuieli minime se modifică astfel:
e( p1 , p2 , u)  2u p1 p2  2u 1,1 p11,1 p2  1,1 2 p1 p2  1,1e( p1, p2 ,V )
Acest lucru înseamnă că atunci când preţurile cresc cu 10 % şi cheltuielile minime cresc cu
10%, deci şi veniturile minime pentru a obţine o utilitate u trebuie să crească tot cu 10%!
b) se foloseşte identitatea:
V
e( p1 , p2 , Z ( p1 , p2 , V ))  V  2 Z ( p1 , p2 , V ) p1 p2  V  Z ( p1 , p2 , V ) 
2 p1 p2

24
! Punctele c şi d se pot rezolva prin 2 metode:
- se aplică identitatea lui Roy pt a determina funcţiile Marshall şi pentru funcţiile Hicks se
f ( p , p , e ( p1 , p2 ,u ))  hi ( p1 , p2 ,u )
utilizează identitatea i 1 2
-se aplică lema lui Shepard pentru a determina funcţiile Hicks şi pentru funcţiile Marshall
se utilizează identitatea hi ( p1 , p2 , Z ( p1, p2 ,V ))  f i ( p1 , p2 ,V )
Să urmăm prima metodă.

c) Scriem identitatea lui Roy pentru funcţiile Marshall f 1, f 2

V

Z ( p1 , p2 ,V ) 2 p 1p 2 V
p1 p1 4p p1 p2 V
f1     1 
Z (p1 , p 2 ,V ) V 1 2p1

V 2 p 1p 2 2 p 1p 2
V

2 p 1p 2
V
Analog pentru cealaltă funcţie Marshall f 2 
2 p2

d) folosim relaţia f i ( p1 , p2 ,e ( p1 , p2 ,u ))  hi ( p1 , p2 ,u )

e ( p1 , p2 , u ) 2u p1 p2 p2
h1 ( p1, p2 , u )  f1( p1, p2 , e( p1, p2 , u ))   u
2 p1 2 p1 p1

e (p1 , p2 ,u ) 2u p1 p2 p
Analog: h2 ( p1, p2 , u )  f2 ( p1 , p2 , e( p1 , p2 , u ))   u 1
2 p2 2 p2 p2

9. a) Funcţiile Marshall pentru agenţii cu funcţia de utilitate u1 ( x)

1 V V
f 1 ( p1 , p 2 ,V )  0,4 , f 21 (p 1 , p 2 ,V )  0,6
p1 p2
Funcţiile Marshall pentru agenţii cu funcţia de utilitate u2 ( x)
V 2 V
f 12 ( p1 , p 2 ,V )  0,3 , f 2 ( p1 , p 2 ,V )  0,7
p1 p2
Funcţiile de cerere agregate

25
 V V V V
f 1 ( p1 , p 2 ,V )  0,4 N  0,3 M , f 2 ( p1 , p 2 ,V )  0,6 N  0,7 M
p1 p1 p2 p2

b) se calculează elasticitatea lui f1 şi f 2 faţă de p1 şi p2 . Se obţine -1 ceea ce înseamnă că

cantitatea cerută din ambele bunuri scade cu 10%.

12. a) H  1  l
1/2
max U C , l   C  1 l 
pC  1    wl
max L (C , l ,  )  C   1 l     pC  1   wl 
1/2

L
 0  1   p (1)
C
L 1
 0  1  l    1   w (2)
1/2

l 2
L
 0  pC  1    wl (3)

2
p  p 
(1) : (2)  2(1  l )1/2   1 l   
(1   ) w  2(1   ) w 
2
 p  *
1   l
 2(1   )w 
(1   ) w * (1   ) w p
C*  l  
p p 4(1  )w

2
 l*  p 1
b)  2   3  0 - o crestere a ratei taxarii duce la scaderea ofertei de munca
  2 w  1   
(agentii economici nu mai sunt la fel de cointeresati sa munceasca)

2
 C* 1  p
(1  )     0 - o crestere a salariului real duce la cresterea consumului

w 4(1   )  w 
p

26
 2
 p 
c) w=1  l *  1    .
 2(1   ) 
* *
Suma totala a impozitului platit este: (1   ) wl  (1   )l

14. Problema de optim a consumatorului se scrie în cazul acesta astfel:

 .
2
max u (c,1 l )  c  1l
p  C  w l

27