3.2.

Problema de optim a consumatorului – fundamentarea deciziei dinamice de

consum

În cazul problemei dinamice a consumatorului, luăm în considerare faptul că, atunci

când ia decizii, consumatorul analizează şi ceea ce crede el că se va întâmpla în viitor.
Să considerăm un consumator care trăieşte 2 perioade, în fiecare perioadă consumă o
cantitate dintr-un coş de bunuri şi servicii - în prima perioadă şi în a doua
perioadă. În prima perioadă consumatorul face economii (E>0) pe care le poate utiliza
în a doua perioadă sau ia un credit (E<0) pe care îl rambursează în a doua perioadă.
Agentul economic economiseşte doar în prima perioadă. După a doua perioadă el
moare şi se prespupune că nu lasă nici datorii şi nici moştenire urmaşilor. Nivelul
preţurilor bunurilor şi serviciilor în fiecare perioadă este , respectiv , iar

consumatorul obţine venituri egale cu , respectiv (de exemplu, gandiţi-vă la cele

două perioade ca fiind tinereţea, respectiv bătrâneţea consumatorului).
Funcţia de utilitate a consumatorului păstrează aceleaşi proprietăţi ca şi în
cazul problemei statice – este crescătoare în argumentele sale şi concavă. Prespunem
că utilitatea este separabilă în cele două argumente astfel:

Parametrul măsoară “nerăbdarea” consumatorului: cu cât este mai ridicat cu

atât consumatorul este mai “nerăbdător”, adică apreciază mai mult consumul prezent.
Notăm factorul de actualizare „subiectiv” al consumatorului.
! nu este obligatoriu ca funcţia de utilitate să fie aditiv separabilă în cele două
argumente ale sale
Consumatorul are o restricţie bugetară în fiecare perioadă de timp:

unde i este rata nominală a dobânzii.

Pentru simplitate, să transformăm în relaţiile de mai sus toate variabilele în valori
reale. Astfel, notăm cu venitul real şi economiile reale. restricţiile
bugetare devin:

1
Cum , unde r este rata reală a dobânzii, restricţia consumatorului din a

doua perioadă devine:

În concluzie, problema de optim a consumatorului se scrie astfel:

Problema se poate rezolva în două moduri echivalente: i) cele două restricţii se

transformă în una singură; ii) se utilizează câte un multiplicator pentru fiecare
restricţie.
Să considerăm prima abordare şi să transformăm cele două restricţii în una singură:

Aceasta relaţie este numită constrângerea bugetară intertemporală a

consumatorului. Interpretarea sa economică este următoarea: atâta timp cât la
sfârşitul vieţii consumatorul nu are datorii/nu lasă moştenire, valoarea actualizată a
cheltuielilor trebuie să fie egală cu valoarea actualizată a veniturilor. Termenul
reprezintă venitul permanent al consumatorului.
Dacă rescriem constrangerea bugetară astfel încat C2 să fie o funcţie de C1, în planul
de coordonate ( , ) constrângerea bugetară se reprezintă astfel:

Figura 1. Constrângerea în problema dinamică a consumatorului

C2
Cu linii punctuate este reprezentată combinaţia de cantităţi corespunzătoare unor
economii egale vcu1 (1  r )  v2
0.
v2 utilitatea este reprezentată în planul de coordonate ( , )
Ca şi în problema statică,
ca un set de curbe de izo-utilitate.
Din punct de vedere grafic, soluţia problemei consumatorului se obţine acolo unde
restricţia bugetară este tangentă la o v v2
curbăvdeizoutilitate.
C1
1 1
1 r

Figura 2. Rezolvarea grafică a problemei dinamice a consumatorului

2
 C2

v1 (1  r )  v2
C2*
v2 C1
C1* v1 
1 r

Problema de optim a consumatorului se rescrie:

Problema dinamică a consumatorului se rezolvă din acest moment ca şi problema

statică utilizând multiplicatorul Lagrange.

Împărţim primele două relaţii şi obţinem:

Din problema de optim a consumatorului static ne reamintim faptul că raportul

utilităţilor marginale calculate în funcţie de cantităţile consumate din cele două bunuri
reprezintă rata marginală de substituţie (RMS). În cazul problemei consumatorului
dinamic, este vorba despre substiuirea consumului curent cu cel viitor.

Particularizând condiţia de optim (4) pe cazul utilităţii aditiv separabile obţinem

următoarea relaţie:

Analizând această ultimă relaţie putem trage următoarele concluzii:

- în cazul în care traiectoria consumului
este staţionară
Întrebare: de ce egalitatea utilităţilor marginale implică şi egalitatea
consumului?

3
 - în cazul în care traiectoria

consumului este descrescătoare (! Utilitatea marginală este o funcţie

descrescătoare)

- în cazul în care traiectoria

consumului este crescătoare

Să considerăm cazul concret al funcţiei de utilitate:

Condiţia de optim (4) se scrie în acest caz:

Înlocuind (5) în restricţia bugetară intertemporală (3) obţinem consumul optim în cele
două perioade:

Consumul optim din perioada 1 (relaţia 6) nu depinde doar de venitul curent ci şi de

cel viitor actualizat. Termenul reprezintă veniturile totale pe care
consumatorul le obţine pe parcursul vieţii actualizate în prezent şi se numeşte venit
permanent, iar consumul optim din perioada 1 reprezină o fracţiune din acest
venit permanent. Diferenţa dintre venitul obţinut de consumator într-un anumit
moment şi fracţiunea din venitul permanent aferentă momentului t reprezintă venitul

tranzitoriu. De exemplu, venitul tranzitoriu în perioada 1 se scrie:

.
Pentru a obţine consumul optim în perioada 2 înlocuim (6) în (5)

Deci şi consumul optim din perioada 2 – actualizat – reprezintă tot o fracţiune din
venitul permanent.
În ceea ce priveşte economiile reale, acestea se determină ca:

(8)

4
Relaţia (8) indică faptul că economiile sunt egale cu venitul tranzitoriu din perioada 1.
Dacă venitul obţinut în perioada 1 este mai ridicat decât fracţiunea din venitul
permanent, atunci consumatorul alege să economisească surplusul de venit..În caz
contrar, consumatorul îşi atinge punctul optim prin contractarea unui credit
(echivalent cu economii negative) pentru a-şi completa veniturile curente până la la
fracţiunea din venitul permanent.
Relaţiile şi interpretările de mai sus stau la baza teroriei venitului permanent/ciclului
vieţii (permanent income/life cycle hypothesis) fundamentate de Modigliani şi
Brumberg (1954) şi Friedman (1957).

Consecinţa teoriei venitului permanent - Netezirea consumului (consumption

smoothing)

Să presupunem că statul impune un impozit temporar (doar în perioada 1) pe venit de

T u.m.. Conform teoriei keynesiste, dacă consumul în perioada 1 este , o reducere
cu T a venitului ar impune un consum optim de , deci consumul s-ar
reduce exact cu T. În cadrul teoriei venitului permanent, noul consum de echilibru
este:

, deci consumul se modifică cu:

, mai puţin decât valoarea taxei.

Cum este posibil? Trebuie să observăm că economiile în absenţa taxei sunt

, în timp ce după aplicarea taxei ele devin:

Consumatorul ia un credit ceea ce îi permite să îşi reducă consumul mai puţin decât
valoarea taxei.

Generalizări

1. Extinderea funcţiei de utilitate – introducerea timpului liber în funcţia de

utilitate (vezi aplicaţia 2)
2. Evidenţierea mai multor tipuri bunuri de consum cu caracteristici diferite – de
exemplu bunuri durabile şi bunuri perisabile (vezi aplicaţia 4)
3. Extinderea modelului pentru mai mult de 2 perioade (vezi aplicaţia 3)

Aplicaţii

5
1. Un consumator determină cantitatea pe care o vor consuma dintr-un coş de bunuri
atât în momentul prezent (notat cu 1) şi într-un moment viitor (notat cu 2), precum şi
economiile pe care le vor face în prezent. Funcţia de utilitate are următoarea formă :

unde U(Ci) reprezintă utilitatea adusă de consumul Ci. din perioada i, reprezintă

rata de actualizare subiectivă a utilităţii viitoare. Considerăm

Consumatorul are câte o restricţie bugetară pentru fiecare moment:

unde E - economii ; r- rata nominală a dobânzii.

a) Stabiliţi în ce condiţii consumul prezent este mai mare decât consumul viitor (
)?
b) Calculaţi şi .
c) Calculaţi economiile realizate şi stabiliţi condiţiile necesare pentru ca E>0.
d) Ce efect are asupra consumului curent o creştere a ratei dobânzii nominale?

2. Considerăm că agenţii economici consumatori au un orizont de previziune de 2

perioade, iar funcţia de utilitate are următoarea formă :

unde l1 este timpul lucrat în prima perioadă, iar l2 este timpul lucrat în cea de-a doua
perioadă. Timpul lucrat este exprimat ca o fracţiune din timpul total (1 sau 100%). Ca
urmare, 1-li reprezintă timpul liber din perioada i.
Restricţiile bugetare se scriu astfel:

w1 şi w2 reprezintă salariile pe care agenţii consumatori le-ar câştiga dacă ar munci

întreg timpul disponibil. Deoarece ei optează să muncească doar o fracţiune din
timpul total (l1 şi, respectiv, l2) veniturile încasate de ei sunt w1l1 şi respectiv w2 l2.
Pentru funcţia de utilitate
se cere:
a) Determinaţi C1, C2
b) Calculaţi E1 şi stabiliţi condiţiile necesare pentru ca E>0

3. Se consideră următorul model dinamic pentru consumator:

Se consideră că inflaţia anticipată este constantă şi egală cu .

a) să se determine restricţia de buget intertemporală;

6
b) să se determine condiţia de optim intertemporală. În ce condiţii consumul este
staţionar? ?
c) în condiţiile în care consumul este staţionar să se determine traiectoria optimă a
consumului şi economiile optime în cele două perioade şi .
Discuţie.
4. Se consideră următorul model dinamic pentru un consumator:

unde reprezintă cantitatea consumată din bunul de consum la momentele

1 şi 2, reprezintă stocul de bunuri de folosinţă îndelungată la momentele 1 şi
2, iar este rata de amortizare a stocului de bunuri de folosinţă îndelungată. De

asemenea, presupunem că , iar .

1. Să se determine restricţia de buget intertemporală;

2. Să se determine condiţiile de optim;
3. Să se determine în ce condiţii consumul este staţionar (i.e. şi
);
4. In condiţiile în care consumul este staţionar să se determine şi .
Discuţie.