Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Absolventă A Universității Naţionale de Muzică București
Absolventă A Universității Naţionale de Muzică București
perfecţionat, ulterior, cu Denyce Grace, Leontina Văduva, Cecilia şi Dan Mizrahy. A sus ţinut
recitaluri şi concerte în România, Italia, Spania, Austria, Germania, Lichtenstein şi Bulgaria.
A colaborat cu artişti de renume: Pompeiu Hărăşteanu, George Emil Crăsnaru, Vladimir
Deveselu. A concertat sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Jin Wang, Iosif Ion Prunner,
iar în 2007 a fost invitată ca solistă a Missei de Bernstein, la Festivalul interna ţional
„George Enescu”, dirijorul concertului fiind Wayne Marshall. Pite șteanca M ăd ălina Stan a
mai fost prezentă la Filarmonica Pitești în 29 martie, când a cântat în concertul cameral
Sunete de flori.
Seulki Park studiază de la nouă ani violoncelul. Talentul ei a fost recunoscut repede. A fost
premiată în numeroase concursuri și la 12 ani a debutat într-o orchestr ă simfonic ă. Dup ă ce
a urmat o școală de muzică la Seul, a absolvit Universitatea Yonsei. Din 2006, a studiat la
HfM Carl-Maria von Weber din Dresda. Și-a aprofundat studiile urmând cursuri de
masterclass. A fost bursieră a Asociației Academiei de Muzică Hanns Eisler Berlin și a
Societății Yehudi Menuhin. A primit numeroase premii la concursurile de pian la care a
participat. Din 2013, Seulki Park este profesoară la departamentul de muzic ă de la
Universitatea Hansei din Coreea de Sud. A fost invitată să susțină concerte al ături de multe
orchestre din țara sa
Carmen Iordache-Cernea este absolventă a Academiei de Muzică din Bucure ști, sec ția
pedagogie muzicală - muzică religioasă. A studiat și canto popular la clasa profesorului
Gavril Prunoiu la Liceul de Arte „George Enescu” din București. La nou ă ani a fost invitat ă
de regizorul Nae Cosmescu într-un spectacol, la Sala Palatului, unde a cântat, al ături de
Maria Ciobanu, „Lie, ciocârlie”. La 18 ani a câștigat Marele Premiu la Topul Tinerilor
Interpreți de Muzică Populară la Radio România București. Este profesoară de muzic ă
tradițională românească la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Deține în repertoriu 35 de
piese proprii, autentice, imprimate la Radio București. A fost invitat ă în multe emisiuni de
binecunoscutele realizatoare Marioara Murărescu, Elise Stan, Theodora Popescu. În 2015 a
participat, la PRO TV, la „Românii au talent”, unde a interpretat muzică clasic ă, bucurându-
se de succes.
Marta Cristina Sandu a absolvit la Universitatea Națională de Muzic ă Bucure ști atât
facultatea, cât şi masteratul. Şi-a aprofundat studiile la Londra, în cadrul Guildhall School
of Music and Drama, cu soprana Nelly Miricioiu. A susținut și susține frecvent concerte în
ţară şi în străinătate. A cântat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în spectacole de gen,
dar şi în spectacole pentru copii. Originară din Curtea de Argeş, soprana Marta Cristina
Sandu a mai concertat la Filarmonica Piteşti.
Absolventa a liceului Dinu Lipatti din Bucuresti, sectia pian, sustine primul concert cu orchestra la
varsta de 9 ani la Ateneul Roman si castiga numeroaroase premii in concursurile din tara. Licentiata
a Universității Naționale de Muzica București, secția canto clasic, la clasa prof. Eugenia
Moldoveanu, precum si doctor al aceleasi institutii, in prezent este profesoara la Universitatea
Pitesti, Departamentul de Arte. A avut colaborări cu Opera Națională din București, susținând rolul
Blonde din opera Răpirea din Serai de W. A. Mozart, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, in rolurile
Adele din Liliacul de J. Strauss și Franzi din Sânge Vienez de J. Strauss. A susținut concerte si
recitaluri atat in strainatate (Italia, Franta) cat și in tara: Parlamentul României, Radiodifuziunea
Română, colaborand cu diverse Filarmonici – Bucuresti, Ploiești, Vâlcea, orchestra Universității
din Pitești si, din 2007 cu nou înființata orchestră a Filarmonicii din Pitești, unde printre altele
dă viață rolului principal Marion în premiera mondială a musicalului „Heart of the Lion”.
Abordeaza un repertoriu variat de arii, lieduri, cantate („Carmina Burana”), musical, negro
spirituals. In paralel sustine si recitaluri de pian la diverse evenimente precum cel din Piata
Festivalulului „George Enescu”, muzeul Enescu, Uniunea Arhitectilor din Romania etc.,
acompaniindu-si in acelasi timp studentii de la canto in spectacolele Facultatii.
desfășoară o activitate artistică participând la diverse recitaluri, spectacole și concerte, având un
repertoriu variat de arii, lieduri, cantate, musical, negro spirituals, etc. A susținut concerte si
recitaluri atat in tara cat si in strainatate, colaborand cu filarmonici atât în București, la Opera
Română, Parlamentul României, Radiodifuziunea Română, Cercul Militar, cât și în diferite orașe
din țară. A obținut Premiul II la Concursul Internațional de Canto „Eugenia Moldoveanu” și Premiul
special la Concursul „Mihail Jora”. A avut colaborări cu Opera Națională din București, susținând
rolul Blonde din opera Răpirea din Serai de W. A. Mozart, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian”,
unde a dat viață rolurilor Adele din Liliacul de J. Strauss și Franzi din Sânge Vienez de J. Strauss,
precum și cu diverse Filarmonici din țară -Ploiești, Vâlcea, Pitești (unde a ocupat timp de trei ani
postul de Maestru studii canto).