Sunteți pe pagina 1din 2

Recital

Soprana Cristina Simionescu a absolvit Academia de Arte


„George Enescu“ din Iași în 1995 la sectia Canto, clasa conf. univ
dr. Adriana Severin, specializându-se cu Leontina Văduva și
Ileana Cotrubaș.

CAMERAL
Repertoriul vast cuprinde importante titluri de operă,
operetă și vocal-simfonic, măiestria interpretativă fiindu-i
recunoscută prin numeroase premii obținute la concursuri
internaționale, încununate de acordarea Ordinului „Meritul
Cultural” clasa I din partea Presedinției României în anul 2004.
În prezent este solistă a Operei Naționale Române Iași și Marți, 16 Iunie 2015, ora 19:00
lector univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu“ Iași. Sala “Eduard Caudella” - Casa Balș
Cuza Vodă 29

Născut în 1984 la Galați, Virgil


Prisacariu a urmat cursurile Liceului de
Artă din localitate, clasa de contrabas. În
2007 abosolvit Facultatea de Interpretare
Muzicală, clasa prof. Dumitru Bejan, în
cadrul Universității de Arte „George
Enescu“ Iași.
Activitatea artistică a lui Virgil Interpretează:
Prisacariu se împarte între concertele
susținute ca membru al orchestrei
Soprană
Filarmonicii de Stat „Moldova“ Iași, dar și Lector univ. dr.
manifestări solistice (concerte și recitaluri camerale) susținute atât în țară cât și în străinătate. Cristina Simionescu
În prezent este prep. univ. drd. al Universității de Arte „George Enescu“ Iași,având
la pian
îndrumător în cadrul studiilor doctorale pe prof. univ. dr. Dan Prelipcean - prof. univ. dr. la clasa
de violoncel a Universității de Arte și membru al cvartetului Voces. Conf. univ. dr.
Anico Berindan
Născută în anul 1955, la Baia Mare, Anico contrabas
Berindan a urmat cursurile Conservatorului Prep. univ. drd.
„George Enescu” Iași, specializarea pian
principal. Bogata sa experiență profesională Virgil Florin Prisacariu
este marcată atât de o intensă activitate
didactică și științifică (a urmat studiile
îndrumător
doctorale ale Universității Naționale de Prof. univ. dr.
Muzică București, finalizate în anul 2004 prin Dan Prelipcean
obținerea titlului de Doctor în Muzică, a
publicat numeroase articole, cronici muzicale
și cărți), cât și de o vastă experiență artistică, Stagiunea: 2014 - 2015 Intrare: Liberă T: 0232 / 276 020 evenimente.artistice.uage@gmail.com
reprezentată prin numeroase recitaluri
instrumentale și vocal-instrumentale susținute în săli naționale prestigioase, precum și
înregistrări radio-TV și diverse imprimări.
Giovanni Bottesini (1821-1889) pentru soprană, contrabas și pian publicat de Patrik Neher în 2000.
Canta Robero! - Melodie italiană compusă în jurul anului 1880, în varianta originală
Născut în Crema, Lombardia, Bottesini a învățat bazele muzicii de la tatăl său, pentru soprană și pian. Varianta din această seară este un aranjament realizat după titlul
un clarinetist desăvârșit și compozitor. A studiat vioara cu Carlo Cogliati și omonim din volumul 7 cântece pentru soprană, contrabas și pian publicat de Patrik Neher în
contrabasul cu Luigi Rossi la Conservatorul din Milano , căruia îi va dedica mai 2000.
târziu lucrarea Tre grandi duetti per contrabasso. È il pianto del mio cor! - Romanza italiană compusă în 1881, inclusă în ciclul de
Pe lângă triumfurile sale în calitate de interpret, Bottesini a fost un dirijor de lucrări vocale sub titlul Album vocale publicat în Torino de F. Blanchi și dedicat lui S. Marco
renume european și a fost dirijor la Théâtre des Italiens din Paris din 1855 până în Caracciola, pe texte de V. Hugo, B. Tommasi și A. Torrelli. Varianta originală este pentru
1857, unde a fost produsă a doua sa operă, L'Assedio di Firenze, în 1856. În 1861 și soprană și pian și se regăsește în Biblioteca Conservatorului din Parma, în timp ce varianta
1862 a dirijat la Palermo, unde a supravegheat montarea operei sale Marion pentru soprană, contrabas și pian este un aranjament realizat după titlul omonim din
Delorme în 1862 iar în 1863 la Barcelona. În 1871 a dirijat un sezon de opere volumul 7 cântece pentru soprană, contrabas și pian publicat de Patrik Neher în 2000.
italiene la teatrul Lyceum din Londra, unde a fost produsă opera sa Ali Babà, și a Tutto che il Mondo Serra - Compus original de Giovanni Bottesini pentru
fost ales de Verdi pentru a dirija premiera operei sale Aida, care a avut loc la Cairo soprană sau tenor cu acompaniament de contrabas și pian după Studiul nr. 7 op. 25 de
pe 27 decembrie 1871. Chopin (Terzetto), publicat în jurul anului 1880 în ciclul de 2 cântece pentru voce, contrabas
Când dirija operele Bottesini își aducea contrabasul pe scenă în timpul și pian.
pauzelor pentru a interpreta fantezii. Lucia di Lammermoor, I puritani, Beatrice di Une bouche aimée - Romanță franceză (transcripție după aria „My beloved
Tenda, Norma și La sonnambula sunt exemple de lucrări virtuoze, populare în spake“ pentru soprană, violoncel și pian de Charles Gounod) pentru soprană contrabas și
rândul muzicienilor de profil. pian. A fost editată în jurul anilor 1880-1881 la editura Doblinger alături de Tutto che il Mondo
Serra în volumul 2 cântece pentru voce contrabas și pian. Textul aparține Cântecului lui
Din creația compozitorului mai amintim operele Il Diavolo della Notte (Milano,
Solomon.
1859), Vinciguerra (Paris, 1870) și Ero e Leandro (Torino, 1880), oratoriul Grădina
Olivet (după un libret de Joseph Bennett), care a fost produs la Festivalul din Retourner a la paix des champs - Cântec francez compus în jurul anului 1880, în
varianta originală pentru soprană și pian. Varianta din această seară este un aranjament
Norwich în 1887. Creația camerală cuprinde miniaturi vocal-instrumentale
realizat după titlul omonim din volumul 7 cântece pentru soprană, contrabas și pian publicat
(romanțe, melodii, chanson-uri, canzonete și arii), miniaturi instrumentale (teme cu de Patrik Neher în 2000.
variațiuni, fantezii, rondo-uri, duete), unsprezece cvartete de coarde, un cvintet
pentru cvartet de coarde și contrabas. Din creația concertantă putem evidenția
două Concerte pentru contrabas și orchestră, Gran Duo Concertante pentru doi Giovanni Bottesini - Nel cor piu non mi sento, aria de G. Paisiello, temă și variațiuni
pentru contrabas și pian. Lucrarea, editată în timpul vieții și interpretată de Bottesini, a fost
contrabași (sau vioară și contrabas), Passione Amorosa pentru doi contrabași și un
dedicată prietenului său Antoine Gautier. Tema și variațiunile au fost compuse inițial
Duo Concertante pentru clarinet, contrabas și orchestră. pentru contrabas și pian, ulterior realizându-se și variante cu orchestră. Variațiunile pe
Cu puțin timp înainte de moartea sa Bottesini a fost numit directorul tema lui Paisiello se încadrează într-un lung șir de variațiuni realizate pentru diferite
Conservatorului din Parma în 1888 la recomandarea lui Verdi. Un an mai târziu instrumente, alături de cele ale lui L. van. Beethoven, N. Paganini, F. Sor, F. Silcher, M.
Bottesini a decedat pe 7 iulie. Lucrările sale se regăsesc și astăzi în repertoriul Giuliani și alții.
muzicii universale. Giovanni Bottesini - Fantezia pe teme din opera Lucia di Lammemoor pentru
contrabas și pian, reprezintă unul din puținele exemple de fantezii sau teme cu variațiuni
Programul Serii din creația lui Bottesini realizate pe teme dintr-o operă dramatică. Fantezia valorifică o
serie de teme sau motive tematice din opera omonimă ornamentate sau prelucrate în stil
Giovanni Bottesini - 7 Cântece pentru soprană, contrabas și pian: virtuoz: motivul Cabalettei lui Edgardo „Tu che a dio spiegasti l’ali“, corul funebru „Fur le
Un bacio solo - Melodie italiană compusă în jurul anului 1880, în varianta nozze a lei funeste“ sau celebrul sextet „che mi frena in tal momento“
originală pentru soprană și pian. Varianta din această seară este un aranjament realizat Giovanni Bottesini - Fantezia pe teme din opera La sonnambula Operele
după titlul omonim din volumul 7 cântece pentru soprană, contrabas și pian publicat de belliniene au constituit principalul izvor de inspirație pentru Bottesini. Acesta realizează
Patrik Neher în 2000. variațiuni și fantezii pe teme din operele lui Bellini precum La sonnambula, Norma,
Guardami ancor - Romanza italiană compusă în 17 iulie 1881 la Napoli cu Beatrice di Tenda, I puritani, etc. Fantezia pentru contrabas și pian cu sau fără
dedicație pentru prietenul său Stagno. Varianta originală este pentru soprană și pian și se acompaniament de orchestră, având prima apariție publică în interpretarea lui Bottesini
regăsește în Biblioteca Conservatorului din Parma, în timp ce varianta pentru soprană, în vara anului 1839 la Crema, tratează tematic și variațional o serie de teme celebre din
contrabas și pian este un aranjament realizat după titlul omonim din volumul 7 cântece opera omonimă: Aria „D’un pensiero e d’un accento“, cabaletta „Ah! Non giunge uman
pensiero“, aria „Ah! Vorrei trovar parola“, etc.

S-ar putea să vă placă și