STILUL BAROC

In prima jumatate a secolului al XVI-lea are loc Reforma, care are consecinte imense in toate domeniile
spirituale. Una din cauzele care au provocat-o a fost paganizarea oamenilor, insotita de o relaxare a
moravurilor si o slabire a credintei adevarate. Dusmanii catolicismului promovau desfraul si
senzualitatea.

Stilul baroc a fost un stil artistic predominant în Europa și apoi pe alte continente, generat inițial
în Italia, într-o anumită direcție a artelor vizuale, la sugestia explicit exprimată de către Biserica Romano-
Catolică, cel mai mare "antreprenor" și sponsor al artei în Evul Mediu și Renaștere.

Originea cuvântului baroc

Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine
portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque") și/sau a celei italiene ("barocco").
În toate aceste trei limbi, sensul inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă
neregulată. Ca adjectiv, folosit cu precădere în zilele noastre, desemnează ceva migălos și realizat în cele
mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, iar ca substantiv desemnează desigur mișcarea
artistică și culturală a epocii baroce care are o extraordinară întindere temporală de aproape patru secole.

Caracteristici generale
Stilul baroc este caracterizat de monumentalitatea (maretia) clădirilor și excesivitatea decorării
interioare și exterioare a acestora (în arhitectură), folosirea scenelor dramatice cu personaje multiple
reprezentate din unghiuri diverse grupate în jurul unui vortex asimetric plasat în ansamblu (în sculptură),
realizarea de compoziții complexe cu personaje multiple aflate în situații dramatice prin utilizarea
diagonalelor și a tehnicii clarobscurului (în pictură), crearea dramatismului interior și unei anumite
"îndrăzneli", fanteziste chiar utopice, a discursului (în literatură, muzică și poezie).

Extindere în timp și spațiu

Stilul baroc se referă la acel curent artistic european, denumit mai târziu baroc, generat în Italia
la sfârșitul anilor 1600, devenit predominant în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, dar a cărui extensie
maximă a fost de aproximativ 300 de ani, durând între anii 1600 și până în preajma începutului secolului
XX. Stilul baroc a fost purtat și răspândit din Europa înspre imperiile coloniale ale Spaniei, Portugaliei,
Franței și Angliei și, respectiv, în mai mică măsură, ale Olandei și Germaniei, peste tot în lume unde
acestea au fondat colonii.

În același timp, stilul baroc nu a fost nici sincron geografic și nici nu a avut aceeași durată
maximă temporală în toate culturile și țările în care a penetrat și s-a manifestat. În timp ce, spre exemplu,
în jurul anilor 1740 - 1750, în Franța, barocul ajunsese deja la apogeu, cedând treptat locul rococoului, în
România, mai exact în Transilvania, și Rusia barocul de abia începea să se manifeste prepoderent,
ducând propria sa aventură artistică mult mai târziu decât oriunde, până în jurul anilor 1900 - 1910.

Chiar și Franța, unde se părea că barocul cedase definitiv locul clasicismului, rococoului și apoi
neo-clasicismului, se manifestă o revitalizare puternică dar surprinzător de tardivă a acestuia, la mijlocul
secolului al XIX-lea, sub forma cunoscută sub numele de neo-baroc.

Anvergură artistică
Stilul baroc s-a manifestat inițial în arhitectură, sculptură și pictură, dar în perioada ascendenței
sale maxime (1670 - 1780) s-a manifestat prin pătrunderea sa triumfală în tot ceea ce se poate numi
creație artistică și ideatică: balet, dans, grădinărit, filosofie, literatură, mobilier, muzică, teatru, etc.
 Deschiderea, claritatea, reprezentarea lipsită de orice ambiguitate, ca fiind total opuse
elementelor distinctive ale manierismului, stilul artistic predominant practicat de artișii secolelor al XV-
lea și al XVI-lea, au fost comandamentele inițiale ale artiștilor pre-baroc, printre care Michelangelo
Buonarroti este cel mai notabil. Prin extensie, aceleași elemente ale stilului pre-baroc, care au făcut
tranziția de la manierism, au devenit definitorii ale stilului baroc.
Cei mai de seamă artiști europeni și, respectiv, de sorginte europeană: arhitecți, compozitori,
filozofi, muzicieni, poeți, pictori, regizori, scenografi, scriitori și sculptori ai secolelor al XVII-lea, al
XVIII-lea și al XIX-lea au avut un aport decisiv la crearea unei epoci istorice și al unui curent artistic ce
poartă azi numele generic de baroc.

Pictura
Pictura barocă a fost o reprezentare a realității cu personaje și grupuri de personaje puse în lumina realităților.
MICHELANGELO MERISI DA CARAVAGGIO

Caravaggio întruchipează artistul neliniștit, brav și în căutare permanentă de aventuri, de nou

și de necunoscut. Este un spiit autonom, un om de tavernă ce cunoaște scandalul, procesele și
închisoarea. Aflat într-o fugă continuă, evadând de la închisoarea, ajunge la Roma, Sicilia și
Malta, fiind iertat în cele din urmă de papă. Destinul său nonconformist l-a redat în creațiile
sale, de la entuziasm și optimism până la boală, suferință și moarte. Se folosește de
clarobscur nu pentru contururi, ci pentru mase de culoarea antagonice aflate la intensități
maxime

„Cina din Emmaus”

DOMÉNIKOS THEOTOKÓPOULOS - EL GRECO

Născut într-o lume post-bizantină, în Creta, Doménikos Theotokópoulos călătorește la Veneția
alături de alți artișit greci. Peste puțin timp îl găsim la Roma, în atelierul său executând
numeroase lucrări influențate de manierism. Urmărul pas îl face spre Toledo, aici rămânând
până la moarte. Artistul punea accent major pe culori, considerându-le pe acestea superioare
conceptului de formă. El Greco a realizat și sculpturi pentru spitale și biserici, respectiv ca
arhitect îl găsim la mănăstirea Santo Domingo cel Bătrân din Toledo.
 „Sfânta Treime”

PETER PAUL RUBENS

Peter Paul Rubens este reprezentantul cel mai de seamă a barocului flamand. Din copilărie își
descoperă talentul, studiază cu profesorii Otto Vaenius și Adam van Noort, apoi pleacă în Italia
studiindu-i pe Tizian, Tintoretto, Michelangelo. De plăcere, dar și însărcinat cu misiuni
diplomatice, va călători în Spania și Franța. Își deschide un atelier și numărul comenzilor
crește. Rubens a abordat teme religioase, mitologice, istorice, alegorice, scene de vânătoare,
scene de petrecere, portretistica, scene cu grupuri în repaus sau plimbare, nuduri, peisaje și
naturi statice.

“Copilul cu papagal”,

JAN VERMEER

Informațiile despre viața pictorului Jan Vermeer sunt puține. Născut în Delft, își desfășoară
întreaga activitate în acest orășel, beneficiind de independență. Potrivit unor documente a fost
bine plătit pentru tablourile sale care se restrâng ca dimensiune de-a lungul activității
artistice. Primele tablouri cu tematică religioasă sunt urmate de cele cu tematică istorică,
moralizatoare sau alegorice. A fost
priceput în a folosi efectele luminii
pentru sublinerea umbrelor,
lucru pentru carea a rămas
cunoscut. A fost prezent în viața
cultural-artistică a Delftului, fiind
consilierul colecționarilor de
artă și conducătorul breslei
pictorilor.
 „Dantelăreasa”

REMBRANDT HARMENSZ VAN RIJN

Născut în Leyla și educat în viziunea maestrului Pieter Lastman, Rembrand se va concentra

asupra portretisticii, fiind impresionat de creațiile lui Lastman cu veșminte spectaculare,
turbane, mantii și cortegii. Prin averea soțiie sale va intra în rândul aristocrației din
Amsterdam. În decurs de opt ani își pierde copiii, cu excepția lui Titus, soția și mama. În
căutarea păcii, iertării și îngăduinței, se inspiră din Biblie, dar tematica abordată de
Rembrandt este variată: compoziții mitologice, alegorice, peisagistica, natura statică.

„Aristotel cu bustul lui Homer”

Arhitectura

In arta, Barocul reprezinta o epoca culturala ce si-a facut simtita prezenta in Italia, la Roma la
inceputul secolului 17. Popularitatea stilului a fost incurajat de Biserica Catolica, in timp ce aristocratia a
apreciat aspectul dramatic al barocului si l-a folosit in arta si arhitectura pentru a-si exprima puterea si
controlul si a impresiona prin grandoare.
Parintii arhitecturii baroce au fost doi arhitecti din Roma, Gianlorenzo Bernini si Francesco
Borromini. Barocul arhitectural este forma cea mai clara si „vizibila” a stilului. Accentul cade pe folosirea
elementelor arhitectonice ce confera maretie si grandoare – coloane masive, bolti inalte, arcade largi,
domuri coplesitoare, culori de intensitati puternic contrastante (metoda clar-obscurului), volume si spatii
goale impresionante. La interior, una dintre inovatiile esentiale o reprezinta folosirea unui imens spatiu la
intrare, urmat de scari monumentale care leaga parterul cu celelalte nivele ale cladirii.
Barocul in arhitectura a inclus toate elementele clasicismului, dar s-a distins de acesta prin
dramatism si iluzia miscarii realizata prin curbe dominante si prin influentarea reciproca a spatiilor.
Formele din natura apar in sculpturi tridimensionale pe peretii si tavanele interiorului. Acestea sunt picate
in culori vii si creeaza impresia de miscare prin iluzia optica a spatiului redefinit.
Tehnicile decorative ale designul baroc folosesc forme mai complexe de geometrie in spatiu.
Formele ovale si eliptice sunt preferate celor patrate sau rotunde. Curbele si aranjamentele complicate
ofera perceptia miscarii si a misterului. Caracteristicile barocului sunt coloanele deformate, liniile curbate,
mari si neregulate, formele cu rasuciri elaborate, ornamentele si finisajele supradimensionate, materialele
scumpe. Auriul este culoarea predominata si este accentuata de nuante puternice precum purpuriul,
verdele inchis si rosul intens.

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

– inlocuirea navelor lungi si inguste cu formele largi si ocazional circulare, eliptice sau curbilinii;
folosirea intr-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumina si
umbra sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniforma a luminii cu ajutorul a multiple deschideri si
numeroase ferestre;
– folosirea opulenta a ornamentelor, realizata in special din tencuiala de stuc, marmura sau
imitatie de marmura;
– decorarea cu fresce uriase a tavanelor, dar si a peretilor sau a locurilor „traditional” lasate
neornamentate;
– punerea in evidenta a fatadelor printr-o una sau mai multe proeminente aranjate simetric sau
relativ simetric fata de o axa verticala centrala a cladirii;
utilizarea interiorului in scopul prezentarii picturii si sculpturii, in special in barocul tarziu, asa numitul
“interior carcasa”;
– utilizarea pe scara larga a diferite efecte iluzorii, asa cum sunt trompe l’oeil, respectiv folosirea
frecventa a amestecului dintre pictura si arhitectura;
– prezenta coifurilor de biserici in forma de bulb de ceapa in varietatile barocului bavarez, ceh,
polonez si ucrainean.
In conceptia comuna, barocul este asimilat cu ornamentele foarte elaborate sau supra-elaborate.
Ornamentele sunt intradevar caracteristica stilului baroc, dar nu si cea mai importanta. Barocul nu trebuie
confundat cu Rococo, termen folosit pentru o extensie mai delicata a barocului, folosita mai mult in
Franta, sudul Germaniei si Austria secolului 18. Barocul
apare in cladirile religioase, pe cand Rococo in
cele seculare. Exista puncte comune intre cele doua si
putem intalni chiar si cladiri construite in stil baroc
si cu interioare Rococo.

Construcţii arhitecturale ineditul stil baroc

San Carlo alle Quattro Fontane-Roma

Construită de unul dintre cei mai impotanţi reprezentanţi

ai stilului baroc, Francescco Borromini(1599-
1667), biserica San Carlo este una dintre primele piese arhitecturale construite în stil baroc. Biserica
romano-catolică a fost construită între 1638 şi 1646, în timp ce faţada a fost terminată în 1670 de nepotul
lui Borromini, Bernardo.

Domul Invalizilor - Paris

Domul Ivalizilor este una dintre cele mai reprezentative piese arhitecturale franceze, construită în stil
baroc. O mare parte a complexului a fost a fost realizat de arhitectul francez Liberal Bruant(1635-1697),
în timp ce spectaculoasa capela a domului a fost terminata de Jules Hardouin Mansart(1644-1708).
Construită ca o casă şi spital pentru veteranii perioadei dintre 1671 si 1678, Domul este astazi muzeu al
armatei franceze şi al istoriei contemporane.

Piata Sfantul Petru, Vatican

Piata Sfantul Petru si a sa faimoasa colonada cu statuile a 140 de sfinti reprezinta

opera lui Gian Lorenzo Bernini (1598-1680), arhitect ce se numara, alaturi de
Francesco Borromini, printre cei mai mari reprezentanti ai barocului. Acesta a
construit si fantana din partea stanga, ca un adaos simetric la fantana din dreapta,
realizata de Carlo Maderno. In centrul pietei se gaseste un obelisc egiptean antic,
adus unde se afla si acum de catre Domenico Fontana, in 1586.
Palatul Versailles, Paris

Palatul Versailles, unul dintre cele mai marete palate construite vreodata, este cel
mai fin exemplu al arhitecturii baroce seculare. In mare parte, palatul este opera
arhitectului Jules Hardouin Mansart, ridicat la ordinul regelui Ludovic al-XIV-lea
(1643-1715). Chiar daca succesorul Regelui Soare a adus cateva schimbari, palatul
si gradinile sunt astazi la fel de impresionante ca la inceput. Palatul Versailles
functioneaza ca muzeu din 1837.

Karlskirsche – Sfantul Carol -Vienna

Biserica Karlskirsche este una dintre cele mai frumoase construcţii ale Vienei. A fost construită la cererea
regelui Karl al VI-lea(1685-1740) dupa dispariţia ultimului focar de ciuma de la începutul secolului al
XVIII-lea. Biserica a fost ridicată între 1716 şi 1737 de arhitectul austriac Johann Berhard Fischer von
Erlach dupa ce a câştigat concursul organizat de Karl al VI-lea. Acesta nu a apucat să termine marea
biserica a Vienei, murind în 1723. Aceasta a fost finisată de fiul său Joseph Emanuel.
St Paul's Cathedral-Londra

Catedrala Sf.Paul a fost construită pe locul unei foste biserici, distrusă de marele incendiu din 1666 ce a
devastat Londra. Arhitectul catedralei a fost Sir Christopher Wren(1632-1723), recunoscut pentru
reabilitarea a peste 50 de biserici afectate de marele incendiu. Din 1710 până în 1962 Catedrala Sf.Paul a
fost cea mai înalta cladire din Londra.

Catedrala din Santiago de Compostola

Catedrala din Santiago de Compostola rămâne una din cele mai emblematice construcţii arhitecturale ale
Spaniei, cosntruită în stilul romanic. Este încadrată în cele mai deosebite construcţii baroce, datorita
elementelor stilistice specifice adaugate la cateva secole dupa ce a fost construita de arhitectul Fernando
de Casas Novoa în secolul al XVIII-lea.
Ecouri ale stilului baroc în secolele XIX și XX
Arcurile de triumf sunt prezente printre creațiile relativ târzii ale arhitecturii antichității, fiind
realizate pentru prima dată în Roma antică pentru comemorarea victoriilor romane pe câmpurile de luptă.
Barocul arhitectural a preluat ideea de poartă formală de intrare într-un oraș sau într-o secțiune centrală a
unui oraș prin realizarea de porți monumentale și arcuri de triumf dedicate întoarcerii acasă a eroilor.

Astfel Poarta Brandenburg din Berlin, realizată între 1788 și 1791, de arhitectul german Karl
Gotthard Langhans, este un exemplu de construcție în stil neo-grec revitalizat (și adaptat Berlinului)
având prezente clare influențe baroc.

Oricum, arcul de triumf

parizian, comandat de Napoleon
Bonaparte în 1806, dar terminat doar
în 1836, are mult mai multe
elemente de arhitectură baroc în
componența sa.
 Arcul de triumf bucureștean, inspirat la rândul său de Arcul de Triumf din Paris, terminat în
1922, arhitect Petre Antonescu, este mai elegant, mai suplu, fiind cel mai "baroc" din aceste trei
monumente ale victoriei. Frizele și bazoreliefurile care îl acoperă sunt realizate din marmură românească
de la Rușchița, conferindu-i eleganță, prestanță și prezență inconfundabilă în peisajul bucureștean.