John Napier şi inventarea logaritmilor

Este greu de crezut astăzi, dar era o vreme

când oamenii educaţi nu ştiau să efectueze pe cont propriu o
înmulţire cu numere mari, şi cu atât mai puţin o împărţire. Iar
calculele erau necesare nu doar în negustorie şi afaceri, dar şi în
astronomie, inginerie şi ştiinţă.

Existau "centre de calcul" unde oamenii duceau înmul ţirea sau

împărţirea de realizat, plăteau şi reveneau peste câteva zile pentru
rezultat! O revoluţie în calcul s-a produs în 1614, când John Napier
a anunţat lumii cum de acum încolo, în loc de înmul ţiri pot fi
realizate ... adunări, iar în loc de împărţiri ... sc ăderi, opera ţii care
puteau fi realizate uşor de oricine. Haideţi să explorăm povestea
logaritmilor!

John Napier, sau John Neper (1550-1617), inventatorul logaritmilor, care au

revoluţionat modul în care se făceau calculele, transformând înmulţirile în
adunări şi împărţirile în scăderi.
John Napier s-a născut în 1550 în Edinburgh, Scoţia şi a lucrat timp
de două decenii înainte să publice cartea care a revoluţionat modul
în care se realizau calculele complexe. Cartea avea numele de
"Mirifici Logarithmorum Canonis Descriptio" şi a apărut în 1614,
adică la cinci ani după ce Galileo Galilei inventase luneta
astronomică şi observase cu ajutorul ei petele de pe Soare, relieful
de pe Lună, sateliţii lui Jupiter şi fazele lui Venus, similare cu ale
Lunii.
Tot 1609 era şi anul în care Kepler descoperise c ă planetele se
mişcă în jurul Soarelui pe elipse, iar nu pe cercuri. Calcule
complexe erau foarte necesare în astronomie, iar apari ţia
logaritmilor a revoluţionat aceste calcule, căci, la urma urmei, ce
este mai uşor decât a realiza adunări şi scăderi în loc de înmul ţiri
şi împărţiri? Totodată, ridicarea la o putere putea fi înlocuit ă cu o
înmulţire, care la rândul ei era înlocuită cu o adunare.
Cum de a fost posibilă această minune? Logaritmii au o proprietate
foarte interesantă şi anume că
log (a*b) = log a + log b.
Cu alte cuvinte, dacă există tabele precise de logaritmi care indic ă
atât logaritmului unui număr cât şi inversul unui logaritm, deci ce
anume număr corespunde unui logaritm dat, atunci când cineva va
dori să realizeze înmulţirea a două numere mari a şi b, va proceda
astfel: îl va localiza pe a în tabelul de logaritmi, îi va descoperi
acolo logaritmul asociat, va face acelaşi lucru şi pentru numărul b,
va aduna apoi cele două numere corespunzătoare valorilor celor
doi logaritmi (adunarea fiind mult mai uşor de realizat decât
înmulţirea), urmând să caute din nou în tabelele de logaritmi
pentru a descoperi ce număr are drept logaritm rezultatul adunării
anterior efectuate. Astfel va ajunge tocmai la valoarea de calculat,
produsul a * b.
Intrând în detalii suplimentare de ordin matematic, trebuie spus că
această proprietate aparent magică a logaritmilor decurge din
minunatele proprietăţi ale funcţiei exponenţiale, în cazul căreia x a *
xb = xa+b. Iar dacă x este acel număr special, denumit e, atunci
situaţia devine şi mai uşoară. Tocmai acest număr e a fost folosit
de John Napier, sau John Naper, ca şi bază pentru algoritmii săi.
 Fragment dintr-o carte cu tabele de logaritmi. Astfel de cărţi au permis
oamenilor de ştiinţă să realizeze mai multe calcule, mai repede, ceea ce a dus la
un progres încă şi mai rapid al ştiinţei. Logaritmii au fost inventaţi de scoţianul
John Neper, sau John Napier, şi după douăzeci de ani de muncă au fost anunţaţi
în cartea sa publicată în 1614.

Imediat ce cartea a apărut, a făcut vâlvă în Europa, luând o piatr ă

de pe inimă oamenilor de ştiinţă, care acum puteau realiza calcule
mult mai rapid. Alţi oameni de ştiinţă s-au apucat să perfec ţioneze
aceste tabele de logaritmi la care Napier lucrase timp de 20 de
ani. Johannes Kepler, de exemplu, avea nevoie de logaritmi în baza
10 pentru calculele sale astronomice, aşa că a realizat primele
tabele de logaritmi cu baza 10 în loc de baza e. Matematicianul
englez Briggs s-a dedicat şi acesta întocmirii tabelelor de
logaritmi. Ele au fost apoi publicate şi răspândite în întreaga
Europă, ducând la revoluţionarea modului în care se realizau
calculele, ceea ce a generat noi progrese în ştiin ţă, dar şi o via ţă
mai uşoară pentru oamenii de afaceri sau pentru negustori.
Iată aşadar moştenirea pe care ne-a lăsat-o John Napier (sau
Neper), inventatorul logaritmilor. El a murit la trei ani după
publicarea cărţii sale, dar revoluţia sa a fost una fulger ătoare şi
care va rămâne pentru totdeauna în istoria matematicii şi a
ştiinţei, în general.

Ce sunt logaritmii?
Un logaritm este o operație matematică care determină de câte ori un anumit număr,
numit baza, se înmulțește de la sine pentru a ajunge la un alt număr. Deoarece logaritmele
se referă la progresele geometrice la progresele aritmetice, exemple se găsesc în întreaga
natură și artă, cum ar fi distanța dintre freturile chitarei, duritatea minerală și intensitățile
sunetelor, stelelor, vânturilor, cutremurelor și acizilor. Logaritmii descriu chiar modul în
care oamenii se gândesc instinctiv la numere.

Logaritmii au fost inventați în secolul al 17-lea ca instrument de calcul al

matematicianului scoțian John Napier (1550-1617), care a inventat termenul din cuvintele
grecești pentru raportul (logos) și numărul (arithmos). Înainte de inventarea
calculatoarelor mecanice (și ulterior electronice), logaritmii au fost extrem de importante
pentru simplificarea calculelor găsite în astronomie, navigație, topografie și inginerie
ulterioară.

Un exemplu: hârtie pliantă

Logaritmii caracterizează de câte ori aveți nevoie să pliați o foaie de hârtie pentru a
obține 64 de straturi. De fiecare dată când împăturiți hârtia pe jumătate, numărul de
straturi se dublează. Din punct de vedere matematic, 2 (baza) înmulțită de un număr de
ori este de 64. Câte multiplicări sunt necesare? Această întrebare este scrisă ca:

Buturuga2(64) = x

Un logaritm poate fi considerat invers al unei exponențiali, deci ecuația de mai sus are
același înțeles ca:

2X = 64

Din moment ce 2 x 2 x 2 x 2 x 2 x 2 = 64, 26 = 64. Aceasta înseamnă că, dacă

împătrundem o bucată de hârtie în jumătate de șase ori, va avea 64 de straturi. În
consecință, logaritmul de bază 2 al lui 64 este 6, deci log2(64) = 6.

Un alt exemplu: măsurarea moleculelor

Când luați 1 mililitru de lichid, adăugați 99 ml de apă, amestecați soluția și apoi luați o
probă de 1 ml, 99 din fiecare 100 de molecule din lichidul original este înlocuită cu
molecule de apă, ceea ce înseamnă doar 1/100 din moleculele din lichidul original sunt
lăsate. Uneori, aceasta este denumită "diluție C" de la cifra romană pentru o sută.
Înțelegând că 1 ml de alcool pur are aproximativ 1022 (unul urmat de 22 de zerouri)
molecule, câte diluții C vor dura până când vor fi toate o moleculă este înlocuit cu apă?
Din punct de vedere matematic, 1/100 (baza) înmulțită cu un anumit număr de ori este de
1/1022, deci câte multiplicări sunt necesare? Această întrebare este scrisă ca:

Buturuga1/100(1/1022) = 11

Astfel, după diluții de 11 ° C, va rămâne o singură moleculă din alcoolul original. (În
afară de aceasta, aceasta este mai puțin de jumătate din diluțiile de 30 de centimetri
comune în homeopatie, ceea ce arată de ce practica este ireconciliabilă cu chimia
modernă.)
Logaritme pe un calculator științific
Cele mai multe calculatoare științifice calculează doar logaritmii în baza 10, scrise ca log
(x) pentru logaritmul comun și baza e, scrisă ca ln (x) pentru logaritmul natural (motivul
pentru care literele l și n sunt înapoi sunt pierdute din istorie). Numarul e, care este egală
cu 2,71828, este un număr irațional (ca pi), cu un șir de decimale care nu se repetă și se
întinde până la infinit. Arising în mod natural din dezvoltarea logaritmilor și a calculului,
el este cunoscut atât ca Constantin Napier, cât și ca număr al lui Euler, după Leonhard
Euler (1707-1783), un matematician elvețian care a avansat tema un secol mai târziu.

Pentru a face un logaritm într-o bază diferită de 10 sau e, folosim o proprietate intrinsecă
pentru logaritmi. Din primul exemplu de mai sus, log2(64) pot fi introduse într-un
calculator ca "log (64) / log (2)" sau "ln (64) / ln (2)"; fie va da răspunsul dorit de 6.
Similar, log1/100(1/1022) este egal cu "log (1/1022) / log (1/100) "și" ln (1/1022) / ln (1/100)
"pentru un răspuns din 11.

Scări logaritmice în știință

Deoarece logaritmurile se referă la modificări multiplicative la modificări incrementale, scala
logaritmică apare într-un număr surprinzător de fenomene științifice și de zi cu zi. Ia intensitate
sonoră, de exemplu: Pentru a mări volumul unui difuzor cu 10 decibeli (dB), este necesar să-l
furnizați de 10 ori puterea. În mod similar, +20 dB necesită 100 de ori puterea și + 30 dB
necesită de 1000 de ori. Decibele se spune că "progresează aritmetic" sau "variază la o scară
logaritmică", deoarece se schimbă proporțional cu logaritmul altor măsurători; în acest caz
puterea undei sonore, care "progresează geometric" sau "variază pe o scală liniară".

Scară liniară Scala logaritmică

Intensitatea sunetului Putere ↔ Decibeli (dB)

Observați pitch Frecvență ↔ Notă

Luminozitatea stelelor Putere pe unitate de suprafață ↔ mărime

Intensitatea intensității cutremurelor Energie ↔ Scara Richter

Viteza vântului Viteza vântului ↔ Scala Beaufort

Duritate minerala Duritate absolută ↔ Mohs Scale

Aciditate / Bazicitatea Concentrarea H+ionii ↔ pH

Tabelul arată că numerele aferente diferitelor sisteme liniare și logaritmice variază foarte
mult. Acest lucru se datorează faptului că o scară logaritmică este adesea inventată mai
întâi ca o tehnică de caracterizare fără o înțelegere profundă a fenomenelor măsurabile
din spatele acestei caracterizări. Un bun exemplu este strălucirea stelelor, introdusă de
Hipparchus, un secol al secolului B.C. Astronomul grec. Cele mai strălucitoare stele din
cerul de noapte au fost de prima mărime (m = 1), în timp ce cele mai slabe erau de
magnitudine a șasea (m = 6). În secolul XIX-lea, astronomul englez Norman Robert
Pogson a descoperit că magnitudinea este logaritmul cantității de lumină a stelei care
lovește un detector.

Cele mai multe alte scale logaritmice au o poveste similară. Aceste scări logaritmice vin
de multe ori prima sugerează că acestea sunt, într-un fel, intuitive. Acest lucru nu are
legătură doar cu percepția noastră, ci și cu modul în care ne gândim instinctiv la numere.

Liniar este predat; Logaritmul este instinctiv

Deși scalele logaritmice sunt tulburătoare pentru mulți (dacă nu majoritatea) studenți de
matematică, ei în mod ciudat au o mulțime de a face cu modul în care am gândit
instinctiv la toate numerele ca sugari. Stanislas Dehaene, profesor la Collège de France și
un expert în cunoașterea cifrelor, a înregistrat activitatea creierului la sugari în vârstă de
doi până la trei luni pentru a vedea cum percep schimbările pe ecranul unui computer. O
schimbare de la 8 rațe la 16 rațe a cauzat activitate în lobul parietal, arătând că nou-
născuții au o intuiție de numere. Un răspuns al copilului este mai mic cu cât numărul este
mai apropiat, dar ceea ce este interesant este modul în care un copil percepe "apropierea".
De exemplu, opt și nouă sunt percepute mai aproape una de cealaltă decât una și două.
Potrivit lui Dehaene, "ei par să aibă grijă de logaritmul numărului". În principiu, sugarii
nu se gândesc la diferențe, se gândesc la rapoarte.

Cercetările cu oamenii din Amazon, care "nu au cuvinte de numărare peste cinci ani și nu
recită aceste cifre", arată că oamenii, dacă sunt lăsați la instinct, vor continua să se
gândească în acest fel. Dacă cineva este arătat un obiect în stânga și nouă în dreapta și
este întrebat "Ce este în mijloc?", Tu și cu mine am alege cinci obiecte, dar amazonianul
mediu va alege trei. Atunci când gândim în termeni de rapoarte și scale logaritmice (mai
degrabă decât diferențe și scări lineare), câte trei sunt trei, iar de trei ori trei este nouă,
deci trei sunt în mijlocul unu și nouă.

Motivația istorică pentru dezvoltarea logaritmilor

Lucrarea din 1614 a lui John Napier, "Mirifici Logarithmorum Canonis Descriptio",
conțineau 90 de pagini de tabele numerice referitoare la logaritmi. Acestea au fost
deosebit de util pentru simplificarea calculelor. În următorul exemplu, o metodă care
utilizează logaritmuri profită de faptul că este mai ușor să se adauge decât să se
înmulțească. Următorul exemplu nu este într-adevăr mai simplu, dar demonstrează
procesul de utilizare a tabelelor logaritmice.

37 × 59

De la o versiune a tabelelor lui Napier, fiecare dintre aceste numere poate fi scris după
cum urmează:
101.5682 × 101.7709

Exponenții au o proprietate utilă care permite următorul pas:

101.5682 + 1.7709

Care pleacă:

103.3391

Din altă masă, se stabilește răspunsul final:

2,183

Modificați regulile
Această proprietate de a face multiplicare analoagă adăugării permite încă o altă tehnică
de calcul anticat: regulă de glisare. Pentru a adăuga numerele pot fi folosite două rigle
(liniare) normale:

Similar cu procedura de mai sus, două rigle pot fi utilizate pentru a se înmulți când sunt
imprimate cu scale logaritmice.

Aceste marcaje se potrivesc, de asemenea, distanței dintre frete pe flancul unei chitare
sau ukulele. Notele muzicale variază la o scară logaritmică, deoarece octavele progresive
mai mari (capetele unei scări muzicale) sunt percepute de urechea umană ca fiind
distanțate uniform, chiar dacă sunt produse prin tăierea repetată a șirului în jumătate
(înmulțind cu ½). Între gât și mijlocul unui șir de chitară, vor fi 12 frezii logaritmice
distanțate.