A fost odată, ca niciodată, o broscă țestoasă foarte, foarte drăguță, pe nume Oli.

În prima ei zi de școală
si-a dat seama că, accidental, a nimerit într-o clasă de arici țepoși. Poi ce să facă ea printre atâția și atâția
arici? se gândi cu frică și se ascunse imediat în carapacea sa. Zi de zi, oră după oră, ea stătea mai mult
închisă în carapace decât atentă la ore. Colegii săi, aricii, au considerat că e mai bine să nu o ia în seamă,
și, deși li se părea drăguță, au învățat să nu se mai joace cu ea, deoarece Oli stătea mai mereu închisă în
carapace. Zilele treceau una după alta, iar Oli se simțea din ce în ce mai singură printre aricii care îi
păreau acum și mai țepoși.

Într-o zi, stând în banca sa, a realizat că și-a uitat pachetul acasă. În pauza mare, fiindu-i foarte foame, a
scos capul din carapace și s-a uitat la toți aricii țepoși din jurul său cum mâncau delicioșii biscuiți care ei îi
plăceau atât de mult. A înghițit în sec și s-a hotărât să îi smulgă unui coleg biscuitele din mână. Cu viteză
s-a dus către el și, îmbrâncindu-l, ia luat pachetul din mână. Și imediat s-a și băgat în carapacea sa, cu tot
cu biscuitele ariciului Alex. Îl mâncă rapid și, satisfăcută, scoase capul din carapace, pentru a mai obține
încă un biscuite. Zis și făcut: ieși rapid din carapacea sa, dar ce să vezi? Ariciul Alex, cu lacrimi în ochi, se
uită la Oli și îi spuse:

-M-a durut ceea ce ai făcut adineaori, să știi! Chiar m-a durut! Înțeleg că ți-era foame, dar nu este în
regulă să faci așa! Îmi dai voie să te învăț un joc? Pentru că te văd că ești foarte drăguță de felul tău, de
obicei.

Oli rămase uimită de cât de prietenos putea fi ariciul Alex. Se uită la țepii lui și văzu că nu sunt chiar atât
de înspăimântători. Se uită în jur și văzu cum toți aricii din jurul său o priveau cu prietenie de fapt.

-Bine! Răspunse Oli, nemaiștiind ce altceva să spună.

-Uite! îi zise ariciul Alex. Te cunosc de ceva vreme și vreau să îți spun că nu este o soluție nici să stai în
carapacea ta, așa cum ai făcut până acum, însă nici să lovești colegii pentru a obține ceea ce vrei nu este
o alegere potrivită. Există în lumea asta un joc care produce magie în jur, care chiar funcționează cu
adevărat: jocul de-a cuvintele! Ori de câte ori ai nevoie de ceva anume, stai câteva momente și
gândește-te la cum poți pune în cuvinte ceea ce vrei. Iar puterea cea mai mare în această magie o au
cuvintele:” te rog frumos, ai dori să îmi dai acel lucru?” și ”Mulțumesc!” Ai avut curajul astăzi să scoți
capul din carapace și să iei ceea ce ți-ai dorit de la mine. Dar știu că ești o broscuță tare bună la suflet și
știu că de azi înainte vei alege să faci și mai bine de-atât: să folosești cuvintele pentru a spune ceea ce
vrei. Iar dacă tot nu obții, să știi că avem aici, alături de noi, pe Ariciul-șef. Este cel care ne învață zi de zi
la ore. Te poți duce la el să îi spui ce vrei, de fiecare dată acesta te va ajuta. Să nu te sperii de acele sale
cele lungi, el este un arici foarte înțelept și bun!

Ascultând toate astea, Oli țestoasa parcă a simțit brusc cum crește în ea. Realiză că de fapt, ceea ce
creștea în ea erau sentimentele de bucurie, de încredere și de prietenie față de colegii săi. Era foarte
recunoscătoare lui Alex pentru că a învățat-o asemenea magie.

Și de atunci, Oli nu mai stătea nici ascunsă în carapace nici nu mai lovea colegii. Pentru că a învățat cel
mai frumos joc, jocul magic de a pune în cuvinte ceea ce simțea și ceea ce vroia. Și așa, a realizat ce bine
te simți cu tine atunci când ești prietenos, când faci complimente, când oferi, când spui ceea ce vrei de
fapt!